Revista Presei – 24 aprilie. “Armele albe ale lui Daddy! “
24/04/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 24 aprilie! Miercuri, îndeosebi în prima parte a zilei, vor mai cădea unele ploi slabe locale în vestul țării și numai cu totul izolat în sud-est. Vântul va suflă moderat spre tare în Banat și în nordul Moldovei și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului. Temperaturile maxime, în creștere față de ziua de marți, se vor situa în general între 15 și 20 de grade în Transilvania și Maramureș, 18-23 de grade în Banat și Crișana (cu cele mai ridicate valori așteptate în Dealurile de Vest), 16-21 de grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 14-19 grade în Moldova. Bucuresti: +6/+19 gr. C.
Stelian Ion (USR), despre modificarile aduse de Comisia Iordache: E cea mai grava situatie, din ultimii doi ani In doar cateva ore, Comisia Iordache a aprobat, marti, raportul la proiectul de modificare a Codului penal in forma adoptata de Senat, fara sa accepte amendamentele Opozitiei. E cea mai grava situatie legislativa a ultimilor doi ani, spune USR, prin vocea lui Stelian Ion. Florin Iordache a sustinut ca toate modificarile vin in intampinarea recomandarilor Comisiei de la Venetia si din ultimul raport MCV.”Sunt minciuni sfruntate spuse de presedintele Comisiei ‘Iordache’ si de PSD-isti. Sunt cele mai multe articole pe langa deciziile CCR si care nu au absolut nicio legatura cu cele doua directive europene privind prezumtia de nevinovatie si confiscarea extinsa. (…) Maine se va da votul final in Camera Deputatilor pe cele mai importante legi, este cea mai grava situatie din ultimii doi ani de zile din punct de vedere legislativ, pentru ca aceste modificari ii ajuta in mod substantial pe infractori. Vorbim nu doar de cei care au savarsit fapte de coruptie, ci vorbim si de cei care savarsesc fapte cu violenta, traficanti de arme, droguri – toate aceste infractiuni grave. Aceasta este politica PSD, aceasta este maniera in care ei legifereaza, asteapta momentul prielnic din punct de vedere al oportunitatii”, a declarat Stelian Ion, la Parlament. In opinia sa, modificarile aduse Codurilor penale nu ar trece de Camera Deputatilor daca nu ar fi o intelegere cu UDMR.”Speram ca UDMR sa nu fie complicele PSD si al ALDE la aceste maltratari ale legislatiei penale si la aceasta favorizare a infractorilor, pentru ca fara sprijinul UDMR si fara sprijinul minoritatilor nationale, a reprezentantilor comunitatilor evreiesti, a reprezentantilor comunitatii de macedoneni, de sarbi, sloveni, slovaci, cehi, de bulgari – toti acesti reprezentanti au fost trimisi in Parlament, credem noi, pentru a da legi in favoarea romanilor cinstiti, nu in favoarea infractorilor”, a precizat Stelian Ion. El a spus ca USR va contesta Codurile modificate la Curtea Constitutionala. Integral: http://www.ziare.com
Camera Deputaților și Senatul se pregătesc să numească doi noi judecători la Curtea Constituțională Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a declanşat, marţi, procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituţională în locul lui Ştefan Minea, căruia îi expiră mandatul în data de 15 iunie, transmite Agerpres. Astfel, până pe 6 mai vor fi depuse propunerile grupurilor parlamentare pentru acest post, Comisia juridică va întocmi raportul, iar până în 15 mai plenul Camerei Deputaţilor urmează să dea votul…..”Aşadar, în raport cu regulile stabilite de art. 68 alin. 1 teza finală din Legea 47/1992, numirea noului judecător la CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor, în baza dispoziţiilor art. 142 alin. 3 din Constituţie şi ale art. 5 alin. 2 din Legea organică a Curţii”, se precizează în scrisoarea semnată de preşedintele CCR, Valer Dorneanu. Şi mandatul judecătoarei Maya Teodoroiu, numită de Senat, expiră, iar conducerea Camerei superioare a Parlamentului urmează să stabilească un calendar pentru numirea unui nou judecător. De asemenea, mandatul judecătorului CCR Petre Lăzăroiu va expira în data de 2 iunie, iar preşedintele Klaus Iohannis urmează să numească persoana care îl va înlocui. Integral: https://www.hotnews.ro
Augustin Lazar solicita scuze publice si daune morale de 1 leu de la Ministerul Justitiei Augustin Lazar solicita daune morale de 1 leu si obligarea Ministerului Justitiei de a publica pe site-ul propriu un comunicat in care sa isi ceara scuze public pentru ceea ce scrie in raportul privind activitatea sa manageriala, potrivit unei actiuni depuse, marti, la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia. Totodata, ca urmare a publicarii decretului privind eliberarea, incepand cu 27 aprilie, din functia de procuror general ca urmare a pensionarii, avocatul lui Augustin Lazar, Ovidiu Podaru, a apreciat, la termenul de marti, ca cererea de suspendare a procedurii de revocare, actiune demarata de ministrul Justitiei in octombrie anul trecut, a ramas fara obiect. “S-a publicat vineri in Monitorul Oficial decretul de eliberare din functie a domnului procuror general, ca urmare a pensionarii si, prin urmare, cererea de suspendare a ramas fara obiect, in sensul ca nu mai avem ce sa suspendam. Daca domnul presedinte Iohannis a emis decretul de eliberare din functie, nu mai are cum sa-l emita pe ala de revocare din functie, ca urmare a propunerii”, a explicat, la finalul sedintei de judecata, avocatul lui Lazar.”Este vorba de reputatia profesionala” Pe de alta parte, Ovidiu Podaru a precizat ca a formulat la instanta din Alba Iulia o actiune in anulare, in sensul ca, referitor la ceea ce scrie in raport, opineaza ca este “ilegal” si “neadevarat”.”Aici nu mai e vorba de lipsa de interes, pentru ca, in subsidiar, am solicitat, e vorba de repararea adusa reputatiei profesionale a dansului, daune morale de 1 leu, respectiv obligarea Ministerului de a publica un comunicat pe site-ul propriu prin care sa-si ceara scuze pentru ceea ce scrie in raport”, a declarat avocatul. Integral: http://www.ziare.com
CExit Se spune că întotdeauna e loc de mai bine. Și multe locuri de mai rău. Unul dintre ele este Ministerul Justiției. Unde mefistofelicul Tudorel (executat în CEx al PSD) a fost înlocuit (ca propunere) cu barbarul Nicolicea. Acesta și-a început viața întelectuală târziu, absolvind „de la distanță“ o facultate de drept privată. Ca multe dintre relațiile la distanță, nici aceasta n-a funcționat. Tăriceanu, care-l propusese pe Tudorel, a comentat cu acreală revocarea acestuia: „Dacă vrei să găsești cuiva bube în cap, i le găsești“. Bubele au fost găsite chiar de Dragnea: „Toader întârzia avizările unor acte și discuta mult despre ordonanțe fără să facă nimic“. După câte servicii i-a adus Tudorel (a revocat-o pe Kövesi, a distrus DNA, a înființat Secția Specială pentru reeducarea magistraților), Daddy putea să se despartă de el mai elegant: a fost o plăcere să fac afaceri cu tine, mersi și marș afară. Dăncilă a trimis imediat revocarea lui Tudorel la Cotroceni la pachet cu demisiile Rovanei Plumb și Nataliei Intotero, care, candidând la PE, au fost înlocuite cu alte două nulități agresive. … Armele albe ale lui Dragnea sunt parlamentul și CCR. Așa că PSD a trecut rapid modificările la codurile penale prin Comisia Iordache, le-a votat în galop la Senat și le va trece fulger prin Cameră. Principala modificare – reducerea termenului de prescripție a faptei – l-ar scăpa pe Dragnea de procesul de la ÎCCJ care s-a amânat până după Paște. Te miri că Daddy n-a amânat și Paștele – mai ales că decizia CCR în privința completelor de trei judecători denunțate (ilegal) de Iordache (ca să anuleze condamnarea lui Daddy) s-a amânat și ea, tot pentru 20 mai. Convins că Baraba scapă și anul acesta, Dragnea candidează deja la prezidențiale și în toate discursurile sale (foarte prăfuite) îl face hoț pe Iohannis. Când ai ditamai căsoiul în Alexandria și cuibușor de nebunii în Brazilia, ar trebui să eviți cuvântul hoț- căci riști să-ți cadă în cap: „Nu dau mâna cu hoții“, i-a spus un tânăr lui Dragnea (la Suceava). Tot acolo, în timp ce Dragnea se întreba retoric: „Ce am făcut noi?“, un alt tânăr i-a răspuns din sală „Nimic!“. Nimic ești tu, mincinosule!, i-a strigat Dragnea înfuriat. Urât, Daddy! Cum se zice în curtea școlii, cine zice ăla e….Păi, România e deja a copiilor și nepoților lor. Ce mai vor? Dăncilă a revenit așadar lângă Dragnea. Știe ce o așteaptă dacă se rătăcește: CEx în plex și talon de pensie. Și Augustin Lazăr s-a pensionat. Punct ochit, punct lovit. Acum, potrivit sondajelor, PNL are 25%, iar PSD 21,5%. Serios? Dragnea nu crede însă în sondaje și a zis că preferă desenele animate. Integral: https://revista22.ro
Andrei Caramitru (USR): “Ca să creștem spre 30%, trebuie să fim o mișcare și pentru zidari, chelneri, șoferi, sudori, casieri, muncitori” Andrei Caramitru, consilierul președintelui USR, Dan Barna, scrie, într-o postare pe Facebook intitulată “Imensa greșeală a elitismului”, că, pentru a putea urca la un scor electoral de 30%, “trebuie să fim o mișcare și pentru zidari, chelneri, șoferi, sudori, casieri, muncitori etc. Să îi reprezentăm pe ei și mai mult chiar decât îi reprezentam pe cei ‘privilegiați’. Asta este cheia.” Andrei Caramitru mai spune că “un program și discurs elitist pentru cei educați din urban nu aduc decât o parte din cei 8%”, iar “ca sa creștem spre 30% – majoritatea votanților nostri trebuie sa fie din celelalte categorii – la fel de respectabile”.”Un program și discurs elitist pentru cei educați din urban nu aduc decât o parte din cei 8%. Un club frumos in care membrii se simt bine între ei, dar care nu contează in vreun fel in arhitectura electorală”, spune Andrei Caramitru. Andrei Caramitru adaugă: “Ca sa creștem spre 30% – majoritatea votanților nostri trebuie sa fie din celelalte categorii – la fel de respectabile. Sa ii reprezentam pe ei și mai mult chiar decât ii reprezentam pe cei ‘privilegiati’. Sa le vorbim lor in special. Asta este cheia. Trebuie să fim o mișcare și pentru zidari, chelneri, șoferi, sudori, casieri, muncitori etc. O mișcare pentru toți cei care muncesc cinstit și s-au saturat de hoție. Cu soluții practice la probleme practice, fără ideologii găunoase și populism.“….Este însă esențial sa începem sa comunicam mult mai bine, sa comunicam ‘altfel’ – mai direct și mai clar, chiar mai dur – spunând adevarul. Nu doar pe întelesul și pe placul profesorilor universitari și ‘creativilor’ care dezbat filozofie din cărți la un prosecco, înainte de o noapte la Control sau in Vama Veche. Ca altfel ne trezim, după o seara de discuții profunde și distracție între noi, ca iar a câștigat PSD-ul alegerile.” Integral: https://www.hotnews.ro
Întunecate Sărbători pascale pentru Liviu Nicolae Dragnea Președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea, nu are nici cel mai mic motiv să întâmpine cu prea multă liniște sufletească Sărbătorile de Paște. Oricât de multe aranjamente ar fi făcut el și cei plătiți să îi îndeplinească poftele și capriciile spre a-și amâna pronunțarea sentinenței în procesul vizând angajările fictive de la Consiliul județean Teleorman, oricât de sub control politic ar fi devenit Curtea Constituțională care, chiar și în astfel de condiții, are rezerve să se pronunțe în chipul în care ar dori președintele PSD în privința obligativității completurile specializate, oricât de intimidat s-ar dovedi DNA a cărui activitate este, practic, ca și inexistentă după plecarea din fruntea lui a d-nei Laura Codruța Kövesi, lucrurile nu se desfășoară deloc așa cum vor planurile șeful falșilor și marginalizaților din punct de vedere european social-democrați români. Vizitele cu caracter electoral întreprinse în trei județe ale Moldovei de dl. Liviu Dragnea la sfârșitul săptămânii trecute au fost eșecuri pe toată linia. Degeaba mai-mai că nu și-au dat sufletul și s-au făcut frate cu Dracul activiștii partidului din județe pentru ca președintele PSD să plece mulțumit, cu gândul și iluzia că ar fi un nou “cel mai fiu al poporului”, că alegători îl adoră și că de abia așteaptă să se prezinte la alegerile europarlamentare din 26 mai pentru a le da voturile preferaților lui și a-i întări astfel poziția la vârful partidului în perspectiva prezidențialelor din iarna viitoare, mai peste tot lucrurile au ieșit prost. Liviu Dragnea a avut parte de apostrofări, de huiduieli, s-a aflat în situația de a-și ieși in minți și nu și-a mai putut controla ieșirile nervoase. Fanfarele tocmite pentru ca președintele PSD să fie primit triumfal au părut mai degrabă a cânta marșuri cu acorduri apăsătoare, funebre și în nici un caz nu au putut acoperi glasurile celor ce s-au folosit de planificatele băi de mulțime spre a-i spune verde-n față lui Liviu Nicolae Dragnea că „Împăratul, adică el, e gol”. Degeaba Radio România Actualități, ajuns din cauza slugărniciei tripletei Georgică Severin, Dan Preda, Nicu Popescu la cea mai joasă cotă a credibilității sale postdecembriste cenzurează știrile nefavorabile PSD și lui Dragnea, realitatea din teren e alta…..Să fie toate astea un semn că alegerile ar fi deja mai mult ca sigur câștigate de Opoziție? Nici vorbă. La sfârșitul săptămânii tecute am călătorit cu trenul pe relația București-Craiova. Condiții de călătorie mizerabile în vagoane etajate, din acelea folosite în perioada comunistă în cursele muncitorești, vagoane vag modernizate. Lume multă, imposibilitatea de a-ți pune bagajele astfel încât să călătorești civilizat și fără grija că îi provoci iritare și disconfort vecinului din față ori din stânga, incapacitatea CFR, din lipsă de vagoane, de a suplimenta numărul locurilor în pofida faptului că toată lumea știa că va fi supra-aglomerație având în vedere începutul vacanței școlare. Deodată, aud un glas care spune că așa se va întâmpla și pe mai departe dacă va fi votat tot PSD. Și imediat un cor de replici. A tot felul de Filoftei, Vete, nașe Reta și de nea Mărini care chiar cred minciuna că PSD este cel ce le-a mărit lor pensia. Integral: http://www.contributors.ro
Reacția Consiliul Concurenței asupra raportului privind ROBOR: Conţine inexactităţi, informațiile sunt scoase din context, concluziile au fost stabilite de senatorul Zamfir chiar înainte de a demara ancheta Concluziile raportului Comisiei Parlamentare, care ar arăta manipularea ROBOR, au fost stabilite de senatorul Daniel Zamfir chiar înainte de a demara ancheta, încă din decembrie acesta solicitând demiterea preşedintelui institiţiei, consideră Consiliul Concurenței. Autoritatea de Concurență a reacționat dur asupra acuzațiilor lansate de senatorul Daniel Zamfir. Acesta a cerut demiterea președintelui Consiliului Concurenței, după ce a prezentat un raport care ar arăta că ROBOR a fost manipulat.”Cu regret constatăm că Raportul conţine numeroase inexactităţi, iar multe informații sunt scoase din context sau prezentate eronat“, răspunde Consiliul Concurenței, respingând concluziile raportului. Potrivit autorității, investigația Consiliului Concurenţei privind ROBOR a respectat toate procedurile legale. Concluzia investigației a fost că nu a existat un cartel între bănci în vederea creșterii ROBOR în octombrie 2008, iar aceasta a fost aprobată în unanimitate de Plenul Autorităţii de Concurenţă. De asemenea, Autoritatea de Concurenţă s-a consultat cu Comisia Europeană care investiga, la acel moment, astfel de practici anticoncurențiale la nivel comunitar. Nici Consiliul Concurenței şi nici Comisia Europeană nu au găsit genul acesta de dovezi în România şi, ca urmare, amenda forului comunitar a fost doar pentru faptele anticoncurenţiale din Marea Britanie, mai precizează autoritatea. Aceasta mai spune că a respectat toate autorităţile statului şi a colaborat cu Comisia economică a Senatului, participând la audieri şi transmiţând toate documentele care au legătură cu ancheta. “Datele din aceste documente, însă, nu au nicio legătură cu situaţia din prezent de pe piaţa bancară, având în vedere faptul că, în perioada investigată de Consiliul Concurenţei, aproximativ 4,5% din creditele acordate de bănci aveau dobânzile calculate în funcţie de ROBOR, iar cotaţia indicelui era sub nivelul tranzacţiilor de pe piaţa interbancară. Abia în 2010 a fost introdusă obligaţia ca dobânzile la împrumuturile în lei să se calculeze pe baza indicelui ROBOR”, mai precizează Consiliul Concurenței. Potrivit acesteia, “în acest fel, au fost generate discuţii lipsite de fundament şi consistenţă, în detrimentul unor eforturi autentice de identificare a unor soluţii reale pentru problemele actuale cu care se confruntă consumatorii români”.Integral: https://economie.hotnews.ro
Curtea de Apel a suspendat falimentul RADET. Ce castiga bucurestenii de pe urma deciziei Curtea de Apel a Municipiului Bucuresti a decis, marti, suspendarea provizorie a falimentului RADET. In consecinta, Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) castiga putin timp pentru a reorganiza termoficarea bucuresteana, aflata la un pas de colaps. …“Suspendarea de astazi este provizorie. Practic, dupa ce judecatorul sindic a dat solutia de faliment – inainte de a o si motiva – am formulat apel. Acest apel a inclus o sectiune de suspedare a efectelor solutiei judecatorului sindic pana la judecarea defitiva a apelului. In plus, apelul a inclus si o cerere de urgentare a cererii de suspendare. Practic, pana cand nu se va solutiona apelul, nu putem spune oficial daca RADET continua pe calea falimentului sau nu. Cu toate astea, e clar ca solutia nu este mentinerea Regiei, ci trecerea activitatii pe o societate comerciala. Se impune acest lucru nu din cauza problemelor legislative legate de distributie agentului termic si nici a datoriilor RADET, ci din cauza ca este o cerinta din partea comunitatii europene” a explicat pentru Ziare.com Florian Mateita. Integral: http://www.ziare.com
Klaus Iohannis, somat pentru a treia oara de Societatea Timisoara sa retraga decoratiile condamnatilor definitiv Societatea Timisoara ii cere pentru a treia oara presedintelui Klaus Iohannis sa isi indeplineasca atributiile si sa retraga decoratiile si ordinele acelor persoane “nedemne de a le detine” pentru ca au fost condamnate definitiv, dar si sa initieze modificarea legii si pentru cei care au facut politie politica. Prima solicitare a fost adresata in martie 2016, iar in iunie 2018 Societatea Timisoara (ST) a revenit cu o noua cerere adresata presedintelui. “Decoratiile si ordinele Romaniei, precum si principiile si valorile pentru care ele sunt acordate, sunt grav compromise prin mentinerea lor in posesia unor persoane compromise ele insele, legal si moral. Mai mult, abuzand de calitatea lor, in acest moment nemeritata, de detinatori ai unor distinctii de stat, purtatorii decoratiilor se erijeaza in aparatori ai demnitatii nationale, chemand in fata consiliilor de onoare a ordinelor personalitati carora le reproseaza actiuni de denigrare a Romaniei, ignorand faptul ca insasi prezenta lor in aceasta elita a vietii publice a tarii dezonoreaza Romania si pe toti romanii”, argumentau reprezentantii Societatii Timisoara anul trecut….Pe lista, care nu se vrea exhaustiva, pe care am anexat-o la cererea noastra, sunt persoane condamnate, cu foarte mult timp in urma, asupra carora nu s-a luat inca nici o masura. Chiar atat sa dureze o analiza destul de simpla? Am sa va dau cateva exemple. Adrian Nastase – decorat in 2002, condamnat definitiv in 2013. Irina Paula Jianu – decorata in 2004, condamnata in 2015. Miron Tudor Mitrea – decorat in 2002, condamnat in 2015. In aceeasi situatie se afla si celelalte 14 persoane a caror situatie am expus-o in scrisoarea noastra. Au trecut intre 4 si 6 ani de cand au ramas definitive aceste condamnari. Consideram ca a fost timp suficient pentru a lua o hotarare. Integral: http://www.ziare.com
5 romani mor zilnic, in accidente rutiere. Soselele noastre raman cele mai insangerate din intreaga UE In mod normal, intr-o tara ca Romania – in care anul trecut au murit, in accidente rutiere, aproape 1.900 de oameni – autoritatile ar trebui sa ia, de urgenta, masuri pentru a preveni repetarea carnagiului de pe sosele. Concret, ar trebui sa inceapa imediat lucrul atat la imbunatatirea conditiilor de drum, cat si la educarea tuturor participantilor la trafic, de la soferi si biciclisti, pana la pietoni. Dar cum nimic din toate astea nu se face, momentan, cu seriozitate, n-ar trebui sa ne miram daca si in 2019 soselele noastre vor ramane tot cele mai periculoase din intrega Uniune Europeana. Potrivit unei statistici data publicitatii recent de Eurostat, in cele mai multe state membre UE, mai putin de 60 de cetateni dintr-un milion mor, anual, in accidente rutiere. In unele dintre state, traficul e chiar mult mai sigur de atat. Spre exemplu, in Marea Britanie isi pierd viata, in fiecare an, pe sosele, 28 de oameni dintr-un milion. Iar in Danemarca se inregistreaza, din cauza accidentelor rutiere, 30 de decese la milionul de locuitori….In replica, directorul executiv al Asociatiei Pro Infrastructura (API), Ionut Ciurea, spune ca principalele motive pentru care soselele din tara noastra sunt cele mai periculoase din intreaga UE ar fi, de fapt, altele. Anume: starea proasta a drumurilor, semnalizarea rutiera ineficienta si educatia rutiera precara. Ce-i drept, la capitolul infrastructura, Romania e intr-o situatie dezastruoasa. Mai exact, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), reteaua de drumuri din Romania se intindea, la inceputul anului trecut, pe aproape 87.000 de kilometri, dintre care doar o cincime erau drumuri nationale (din care aproape jumatate ar trebui reparate) . Iar asta inseamna ca, pe marile artere rutiere din tara e aglomeratie, iar riscul de accidente e crescut. In plus, avem inca, in Romania, drumuri nationale de pamant, dar si o multime de drumuri judetene a caror stare ii pune in pericol pe soferi. Comparativ, in Marea Britanie – tara cu doar 4.000 de kilometri patrati mai intinsa decat a noastra si in care se inregistreaza cea mai mica rata a mortilor pe sosele – lungimea drumurilor asfaltate este de 3 ori mai mare decat intreaga noastra retea rutiera. Integral: http://www.ziare.com
Locurile de la liceu tăiate drastic. Dispar aproape 30.000 de locuri de la clasa a IX-a, adică 1.200 de clase, din proiectul de HG publicat de minister Locurile pentru elevii care intră la liceu în clasa a IX-a vor fi reduse cu 29.400 față de anul trecut, potrivit noii forme a proiectului de hotărâre de guvern, publicat de Ministerul Educației. Nu există o justificare sau o fundamentare a tăierii numărului de locuri de la liceu, mai ales că, initial, proiectul de HG pus în dezbatere publică la sfârșitul lunii martie prevedea aceeași cifră de școlarizare pentru clasa a IX-a, cursuri de zi, ca și anul trecut, 164.000. Recent, însă, documentul a fost înlocuit cu un altul în care numărul de locuri pentru clasa a IX-a este de doar 134.600. În acest an sunt înscriși în clasa a VIII-a 175.463 de elevi care acum se pregătesc să dea Evaluarea Națională și apoi admiterea la liceu. În noua formă a proiectului de Hotărâre de Guvern din locurile pentru clasa a IX-a s-au tăiat 29.400 față de primul proiect și 30.400 față de cifra de școlarizare pentru această clasă din anul în curs (165.000 de locuri conform HG 131/2018). Integral: https://www.g4media.ro/
Va doresc o zi linistita! @Desy
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Foarte interesant de asemenea: https://m.adevarul.ro/news/eveniment/a-fost-gasit-barbatul-amenintat-o-moartea-jurnalista-emilia-Sercan-vorba-despre-ofiter-politie-perchezitii-academia-politie-1_5cbffa39445219c57ee473fc/index.html
https://www.g4media.ro/surse-perchezitii-la-academia-de-politie-in-legatura-cu-amenintarile-cu-moartea-la-adresa-emiliei-sercan.html
Sa spuna cine l-a pus sa faca. Asta nu avea interes direct, un sef din politie sau partied l-a pus sa faca porcaria.
Buna ziua.
Ce cretinatati baga popii escroci in sutane in zilele astea, catre cei multi saraciti de duhuri:
https://www.g4media.ro/episcopul-husilor-ignatie-traim-vremurile-unui-totalitarism-al-progresistilor-totalitarismul-actual-este-mai-cumplit-si-mai-groaznic-pe-termen-lung-decat-totalitarismele-secolului-al-xx-lea.html
Fascismul, nazismul si comunismul – niste fleacuri fata de amenintarea “progresistilor”… mari cretini crimnali mai circula si prin borul asta
Buna ziua
Ziarul italia ” resto del carlino” editia de azi.
“Pochi medici: il Veneto li cerca all’estero
Regioni alle prese con la carenza di specialisti. Accordi con la Romania per coprire i buchi.
Roma, 24 aprile 2019 – Medici in pensione. Medici che arrivano dall’estero. Medici non ancora specializzati ma assunti con contratto libero professionale in pronto soccorso. Accade nella sanità, dove la carenza di camici bianchi ha prodotto il ricorso a queste soluzioni. Tutte contestate dalle associazioni di categoria. Le Regioni – Veneto e Piemonte in testa ma anche Toscana, Lombardia, Umbria e Molise – hanno cercato di mettere una pezza con delibere ad hoc. C’è chi ha scelto di richiamare al lavoro professionisti ormai in pensione o di chiamare medici dalla Romania. Così ha fatto per esempio l’Usl di Treviso, in trattativa con l’Università di Timisoara per 10 medici. E in tutto il Veneto – dove mancano 1.295 ospedalieri – sono almeno 400 le figure richieste, tra pubblico e privato, all’Amsi, associazione dei medici stranieri in Italia.”
Criza de medici in Italia.
Cum materia sanatate publica e competenta regionala si provinciala ( judete la noi ) respectivele cauta medici peste granite.
Unitatea sanitara locala Treviso ( UsL Treviso ) e in tratative cu Universitatea Timisoara pentru ” a importa” 10 medici romani.
problema lipsei de medici incepe cu scaderea varstei de pensionare a acestora dar si cu numarul insuficient de absolventi medicina.
PS.
Diametral opus , numarul de absolventi de facultati ” la moda” e excesiv.
Diplomati in ” comunicare aziendala ” “conducere firme ” ” marketing produse ” ajung majoritar someri sau in cel mai bun caz , operatori telefonici la callcenter care te bombardeaza cu oferte trufa in toate domenile.
Ca sa vezi ce efecte produc decenii de perindari a unor idioti la ministerul invatamintului.
Oricare asemanare cu Romania e intamplatoare.
Este o oportunitate reala pentru medici di base capaci dalla Romania si loro parlano in Italiano.
Buna ziua. https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23107080-dragnea-pune-presiune-dancila-avem-majoritate-premierul-gandeasca-perioada-asta-sarbatori-daca-vine-parlament-sau-ramane-varianta-interimari.htm
Deci dragnea e disperat sa-l puna pe nicolicea la justitie care sa-i dea oug-ul salvator. Madam Birchal e suficient de desteapta sa inteleaga ca risca puscaria peste cativa ani daca semneaza ceva dubios
Lista cu gunoaie care trebuie epurate:
https://www.g4media.ro/deputatii-din-afara-psd-alde-care-au-facut-posibila-adoptarea-modificarilor-aduse-codurilor-penale-13-de-la-udmr-8-de-la-minoritati-3-neafiliati-si-unul-de-la-pmp.html
https://www.g4media.ro/barna-usr-va-ataca-la-curtea-constitutionla-modificarile-la-codurile-penale-romania-devine-un-rai-infractional.html
Buna ziua all
AA : Este in primul articol din Revista de astazi. Sper ca cititi, macar din cand in cand, Revista presei. Cu multumirile de rigoare.
Intotdeauna citesc revista presei.
Exista diferente intre cele doua informatii, prima din ziare.com iar a doua din g4media.com.
Una dintre diferente (care nu mi se pare indiferenta):
“Deputatul Gabriel Andronache a completat că aceste proiecte ar fi trebuit anunţate ca fiind depuse la Secretariatul General la următoarea şedinţă de plen şi nu la finalul celei de miercuri. „Din păcate, Regulamentul este opţional pentru colegii de la Putere, îl aplică atunci când le convine, dar când nu le convine îşi stabilesc propriile reguli”, a afirmat Andronache.
Potrivit lui Ioan Cupşa, Puterea a procedat în acest fel pentru a nu asigura timpul necesar pregătirii sesizării la CCR.”
Dap, numai ca ziare.com s-a trezit prima astazi dimineata.:)
Este momentul To pentru Presedinte !
Azi,maine trebuie anuntate intrebarile refendumului. Presedintele castiga al doilea mandat daca blocheaza
si desfiinteaza codurile pritocite de GIO cu acest referendum.
Sau… ramane ingrijorat …si cu un singur mandat !
Buna ziua.
http://www.ziare.com/stiri/justitie/comisia-europeana-reactioneaza-dupa-modificarea-in-parlament-a-codurilor-penale-1559261
Buna seara,
Ma intreb in ce masura a posibil sa se coaguleze o masa importanta dintre maghiarimea din ro impotriva udmr – si impotriva lui organ din hu. Din punctul meu de vedere asta ar fi in beneficiul maghiarimii de peste tot desi pe termen scurt i-ar scoate pe maghiari din parlament.
Buna seara,
cred ca multi maghiari din ro sunt mai descuiati decat majoritatea din hu iar in caz de esec la parlamentare se poate legifera ca o majoritate din minoritatri – numarul ala totat de deputati anti-ro de minoritati inexistente – sa aprtina in caz de esec ungurilor
Bună seara!
Mai avem un candidat la PG, Ionel Corbu.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23108189-procurorul-militar-ionel-corbu-care-instrumentat-dosarul-violentelor-din-10-august-depus-dosarul-pentru-sefia-parchetului-general.htm