Revista Presei – 23 octombrie. Iesi afară din minister, General vinovat Izmană!
23/10/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 23 octombrie. Vineri, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii octombrie în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în sudul ţării, unde pe arii restrânse, mai ales în Lunca Dunării, va mai ploua, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Spre seară şi noaptea înnorările vor cuprinde nordul, estul şi, parţial, centrul teritoriului, unde însă numai cu totul izolat se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi pe crestele înalte de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni şi 16…17 grade, izolat, în est şi sud-est, iar cele minime se vor încadra între -1 şi 9 grade. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. LA BUCUREŞTI : valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 4…5 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Mărturii șocante despre accidentul polițistului din coloana lui Gabriel Oprea. Cazul poliţistului care a murit într-un accident de motocicletă în timp ce îl escorta pe timp de ploaie pe ministrul Gabriel Oprea scoate la iveală detalii şocante despre modul în care sunt folosiţi agenţii de la Rutieră de către superiorii lor. Poliţia Capitalei a avut nevoie de aproape 48 de ore pentru a confirma că poliţistul se afla în teren pentru a-i croi drum coloanei oficiale a ministrului de Interne. Reporterii Digi24 au reuşit să stea de vorbă cu martorii tragicului accident. Motociclistul a văzut groapa târziu. A frânat şi s-a dezechilibrat. Ştiu de la băieţi că ABS-ul nu funcţiona, plăcuţele nu ar fi fost schimbate. A căzut pe o parte şi a venit motorul peste el în groapă. Ce s-a dat pe staţie rămâne înregistrat. Şase luni sau un an poate să ceară procurorul”. Sunt mărturiile unuia dintre cei care au văzut accidentul. Din motive lesne de înţeles, a vrut să rămână sub protecţia anonimatului. O altă mărturie arată că vicepremierul Gabriel Oprea se foloseste de girofarurile Poliţiei Rutiere oricând vrea: „În fiecare zi se face aşa. În oraş se merge cu peste 100 km/h. E mai ceva ca Iohannis. Se face traseu, el fără traseu nu merge. Cred că şi la WC se duce cu coloana. Merge şi la restaurante. Se face coloană şi la plecare, şi la ieşire. Nu ştii când iese. Stai pe poziţie. Stai ca prostul indiferent că plouă sau e frig. Motociclist nu are de mult timp, de când s-a aglomerat, de la începutul şcolii. Motocicleta sparge şi lumea se dă la o parte. Mai nou… pe contrasens. E ca la el acasă. Numai cu viteză. Avem timpi. Timpi de reacţie de ajuns dintr-un loc în altul. Avem patru minute, şase. Face trei minute de la MAI la Guvern. La el e obişnuinţă. Sâmbătă, duminică se şi duce în vizită la rude”. Integral pe Digi24
În prima săptămână după alegerea lui Dragnea şef la PSD, Guvernul le face primarilor un CADOU ELECTORAL de 2,7 miliarde de euro. Rectificarea bugetară pregătită de Guvernul Ponta care, per total, pare să nu afecteze în niciun fel echilibrul bugetar actual (menţine deficitul bugetar intact, la 1,85% din PIB, veniturile fiind majorate cu 2,62 miliarde de lei, nivel similar cu majorarea cheltuielilor), deschide însă poarta spre cheltuieli suplimentare de 12 miliarde de lei, respectiv 2,7 miliarde de euro, ale autorităţilor locale în anul electoral 2016, ceea ce ar putea duce la “explozia” deficitului bugetar. Recţificarea urmează să fie discutată vineri într-o şedinţă extraordinară de guvern. La capitolul 13 din Ordonanţa de Urgenţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul în curs, Guvernul a introdus următoarea prevedere: “Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în anexa 2/15/27 “Fişa Programului”, să suplimenteze creditele de angajament cu suma de 12.000.000 mii lei aferente programului bugetar cod 1284 “Programul Naţional de Dezvoltare Locală”, la capitolul 70.01 “Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică”, titlul 51 Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”. Simplu spus: şefii autorităţilor locale din România pot angaja cheltuieli în valoare de 2,7 miliarde de euro în plus faţă de cele bugetate, facturile urmând să fie plătite atât anul acesta, cât şi anul viitor. Integral pe Gandul
EXCLUSIV. Cum pot controla partidele Consiliul Superior al Magistraturii, “garantul” independenței Justiției. Un magistrat – judecător sau procuror – poate apela și colabora cu șefii de partide pentru a-și duce colegii la vot, scopul fiind obținerea unui loc în CSM, garantul independeței Justiției. Magistratul care apelează la sprijinul partidelor riscă cel mult un avertisment, după cum a decis miercuri, cu majoritate de voturi, secția de judecători a consiliului, în cazul judecătorului Adrian Curelea, fost președinte al Judecătoriei Orșova, acum judecător la Tribunalului Mehedinți. Cel puțin un judecător-membru CSM, din cei cinci prezenți, a susținut că astfel de practici sunt normale și NU trebuie sancționate nici măcar cu avertisment, spun sursele RL. Legile, inclusiv Codul Deontologic al judecătorilor și procurorilor, interzic implicarea partidelor în activitatea magistraților, iar magistrații care apelează la sprijinul partidelor trebuie sancționați, potrivit normelor legale. Actuala componență a Secției de judecători a CSM a decis, însă, că fapta judecătorului Curelaru nu este atât de gravă, încurajând, astfel, pe viitor astfel de practici. Sancțiunea pentru astfel de încălcări ale deontologiei este excluderea din magistratură, nu avertismentul, spun specialiștii. Dacă partidele au liber la implicarea în alegerea membrilor CSM, este evident că vor avea influență asupra acestora, desființându-se, astfel, rolul principal al consiliului, cel de GARANT al independenței Justiției. Spre aducere aminte, judecătorul Adrian Curelea a apelat la președintele PSD Orșova, Constantin Popescu (inculpat în dosarul baronului PSD de Mehedinți Adrian Duicu), de la care a obținut un autocar cu titlu gratuit. Cu acel autocar i-a dus pe judecători la Curtea de Apel Craiova pentru a-l vota ca membru CSM pe judecătorul Norel Popescu, pe atunci președintele Tribunalul Medinți. Norel Popescu a intrat în CSM la o diferență mică de voturi față de contracandidatul său, Dumitru Popoiag de la Tribunalul Dâmbovița. Integral pe Romania Libera
Povestea de amor şi şpagă din dosarele „Gala Bute“ şi „Alina Bica“. Triunghiul amoros Topoliceanu-Stelu-Breazu. Fosta prietenă a Elenei Udrea, Ana Maria Topoliceanu (40 de ani) – fostă directoare a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), a avut o relaţie de dragoste cu afaceristul Stelian Gheorghe (41 de ani), zis Stelu – cel care i-ar fi dat şpagă lui Dorin Cocoş pentru intervenţii la ANRP. Fosta directoare a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) Ana Maria Topoliceanu şi afaceristul Stelian Gheorghe, zis Stelu, au în comun amiciţia cu familia Elena Udrea – Dorin Cocoş (au divorţat oficial în iunie 2013), sunt acuzaţi VIP în dosare celebre de mită, au recunoscut acuzaţiile de corupţie şi au făcut denunţuri. Pentru acest lucru nu au făcut niciun minut de arest şi vor primi o pedeapsă redusă. Informaţia despre relaţia de „concubinaj” apare în rechizitoriul din dosarul „Gala Bute”- Elena Udrea, în care Topoliceanu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită. Procurorii spun că fosta directoare ar fi primit de la Stelu sume de ordinul zecilor de mii de euro, şi aduc ca probe mesajele de poştă electronic – găsite la percheziţia informatică a calculatorului şi declaraţiile altui inculpat din dosar, Tudor Breazu (41 de ani) – administratorul moşiei Elenei Udrea de la Nana. O parte din aceşti bani primiţi de la iubit ar fi fost vărsaţi în contul PDL, spun procurorii. De altfel, modul în care banii care ar fi provenit din şpaga plătită de afaceriştii care aveau contracte cu CNI şi care ar fi ajuns la Udrea şi Topoliceanu, apoi daţi ca donaţii către PDL, este anchetat de procurorii DNA. Un alt detaliu interesant al relaţiei de dragoste: în declaraţia de avere a Anei Maria Topoliceanu din 2005, când lucra ca avocat, ea a arătat că l-a împrumutat pe Stelu cu suma de 200.000 de euro. În 2010, când şi-a depus următoarea declaraţie, împrumutul era deja restituit. În 2011, Stelu a dat lovitura vieţii în afaceri după ce a primit despăgubiri de la ANRP în valoare de 60 de milioane de euro. Integral pe Adevarul
Procurorul General i-a cerut PREŞEDINTELUI Klaus Iohannis să aprobe URMĂRIREA PENALĂ pentru Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Victor Stanculescu. Cererile au ajuns la PREŞEDINŢIE. Procurorul General al României a solicitat Preşedintelui României declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de Petre Roman, Victor Atanase Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, în perioada în care aceştia aveau calitatea de miniştri. Potrivit reprezentanţllor Administraţiei Prezidenţiale, solicitările au ajuns la Preşedinţie şi vor fi analizate de Iohannis. UPDATE. Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale au declarat că solicitarea procurorului general Tiberiu Niţu cu privire la declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de Petre Roman, Victor Atanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu a ajuns la Preşedinţie şi se află în analiza preşedintelui Klaus Iohannis. Faptele reţinute în sarcina acestora formează obiectul dosarului cunoscut generic „Mineriada din iunie 1990” aflat în instrumentarea procurorilor Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Facem precizarea că, deşi faptele ce formează obiectul prezentei cauze au fost comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, act normativ ce stabileşte procedura de urmat în cazul atragerii răspunderii ministeriale (norme de procedură de strictă şi imediată aplicare), procedura de sesizare a Preşedintelui României pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului este aplicabilă şi în cauza de faţă. Integral pe EVZMoartea poliţistului Cosmin Gigină: de ce miroase a muşamalizare
Moartea poliţistului Cosmin Gigină: de ce miroase a muşamalizare. Comunicatele oficiale ale Poliţiei în cazul agentului mort în timp ce însoţea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea au toate elementele unei operaţiuni de „damage control“, de „limitare a prejuduciilor“. În ţările civilizate, unei asemenea operaţiuni i se spune „cover up“ – adică „muşamalizare“. Comunicatele conduc la această impresie nu atât prin informaţiile pe care le conţin, cât prin cele pe care NU le conţin. La o primă vedere, se pare că autorii comunicatelor stăpânesc destul de bine tehnicile de limitare a prejudiciilor, prin furnizarea ”în trepte” a informaţiilor care nu mai pot fi ţinute la secret. Numai că, se vede treaba, n-au mai fost de mult pe la vreun curs de perfecţionare. O asemenea strategie funcţiona, poate, acum 10-15 ani, când autorităţile, cu sau fără complicitatea presei, puteau deţine controlul, cât de cât, asupra unor informaţii sensibile. Acum, când mijloacele de informare s-au diversificat exponenţial, mai cu seamă prin apariţia reţelelor sociale, strategia funcţionează mai degrabă împotriva celor care o folosesc. Primele informaţii despre accident, apărute la puţine minute după producerea acestuia pe reţele informale, spuneau că ”un poliţist a căzut cu motocicleta într-o groapă în timp ce însoţea o coloană oficială”. Atât şi nimic mai mult, fără alte detalii. Ulterior, în aceeaşi seară, un purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei a declarat agenţiei Mediafax că ”poliţistul se afla în misiune şi se îndrepta către o zonă în care ar fi urmat să fluidizeze circulaţia”. Această declaraţie, prima oficială, sugera că poliţistul se afla într-o misiune solitară, şi anume deblocarea unei intersecţii, şi îndepărta ideea de coloană oficială. Din acel moment au început să se încingă reţelele sociale, care vorbeau tot mai aprig despre o coloană oficială în care se afla vicepremierul Gabriel Oprea. Sentimentul că Poliţia Capitalei are ceva de ascuns nu a mai putut fi evitat. Integral pe Adevarul
Destructurarea Sistemului. Scurta istorie cu Iliescu si Udrea. In 90, noua putere politica, emanata din esaloanele secunde al PCR, a facut un pact nescris cu esalonul doi al securitatii, mai ales al securitatii externe: noi va lasam puterea economica, voi ne lasati puterea politica. Asa s-a pastrat la putere gasca transpartinica mosita de Ion Iliescu si Adrian Nastase, asa s-au nascut marii afaceristi ca Magureanu&fiul, DIP, Urdareanu, Ioan Niculae, Adamescu, Voiculescu, Vintu, Patriciu, Atanasie Stanculescu. Timp de peste 20 de ani, acesta a fost Sistemul, care a facut trei rele majore: a innabusit economia prin furt, a alienat cetatenii si a vulnerabilizat strategic Romania. De citiva ani vedem o lupta pentru ruperea acestui pact si redarea Romaniei romanilor. Pactul politicieni – securisti e supus acum unei presiuni uriase atit interne (institutiile functionale + cetateni), cit si externe (UE + SUA). Atentie, trebuie sa facem o subliniere importanta. Ce vedem acum nu e o lupta de inlocuire a actorilor din Sistem (adica o repozitionare de forte, tipica luptelor intre mafioti). E o lupta pentru spargerea Sistemului, pentru ruperea pactului originar, a actului fondar care a impus reguli strimbe. Oricit ar incerca unii sa acrediteze ideea ca e vorba de rafuieli in Sistem, nu-i ascultati. Norocul romanilor a fost ca, odata inceputa mimarea, unele reforme chiar au avut loc. Principiul fake it till you make it s-a aplicat si la depresia profunda a romanilor. Inca un noroc istoric, nascut din pacate dintr-o mare tragedie, a fost atentatul de la WTC din 11 septembrie 2001. Atunci, Romania a aparut pe harta americanilor ca un posibil furnizor de solutii de securitate. Dar Sistemul a continuat sa-si joace cartile. A inventat noi politicieni manevrabili, gen Tariceanu, Blaga, Udrea, Oprea, dar si noi afaceristi pe post de marionete pentru marii papusari din spate: Buzaianu, Budeanu, Socol, Cocos. Dan Tapalaga descrie perfect o piesa din acest puzzle, piesa din dosarul Udrea – Buzaianu – Andronic. El spune ca e “o lume mica dar extrem de influenta, cu legaturi in fosta securitate, in special DIE/SIE. Constatam asta mai ales din conexiunile externe ale retelei. Aceasta lume s-a tot mutat dupa putere, bani si contracte. Integral pe Hotnews
Generalul care se ascunde. Întâiul general al ţării, profesorul doctor Gabriel Oprea, se ascunde din nou în spatele trupelor sale. Nu iese în faţă când situaţia împroaşcă. E felul său de om politic, nu de general de armată, de a face „damage control”. Nu pot să-l condamn: românii uită repede, sunt ca peştişorii de acvariu, le-ai stins lumina şi viaţa începe din nou, de la zero, a doua zi. Gabriel Oprea e general doar la pomeni cu pensii, maşini, sporuri salariale, la paranghelii ceremonioase sau la oboseli prăfuite şi academice. Atunci da, stă în faţa trupelor cu pieptul în faţă şi bărbia sus. Când îi moare un om din escortă, nu. Aşa a făcut Oprea şi atunci când a fost acuzat că şi-a plagiat doctoratul, şi atunci când a fost acuzat că a coordonat o întreagă reţea de plagiatori. A tăcut, a stat la cutie şi valul a trecut. Numai că acum, nu a fost violată calitatea cercetării doctorale sau ideea de lucrare ştiinţifică, ci a murit un om. Un trupet, la fel ca restul celorlalţi zeci de mii de poliţişti în spatele cărora se ascunde acum Generalul. Dacă nu publicul, atunci măcar ei merită nişte explicaţii pentru pierderea inutilă a acestei vieţi. Poliţistul Bogdan Gigină şi-a găsit sfârşitul la 28 de ani, într-o seară ploioasă şi rece de marţi, pe fundul unei gropi neastupate a Distrigaz. A luptat, la ordinul superiorilor săi, ca să ţină liber drumul coloanei oficiale a Generalului şi să-l apere de mujicii care s-ar fi trezit să-i iasă în cale pe străzile Bucureştiului. Ceva cam neeroic. Adevărul e că nici nu avea rost să iasă marele om de stat să explice câteva chestii simple. Integral pe Gandul
Numai sobolanii tac, domnule general Oprea! De aproape doua zile a avut nevoie Politia pentru a recunoaste, in fond, ca initial reprezentatii sai ne-au mintit: politistul care a murit marti seara, dupa ce a cazut intr-o groapa, nu fluidiza traficul, ci deschidea coloana oficiala a ministrului de Interne Gabriel Oprea. De ce aceasta, sa-i zicem elegant, balbaiala, daca nu de-a dreptul dezinformare? In opinia mea, intr-o incercare nereusita de a musamaliza o situatie cu puternic iz de abuz. Prima intrebare este de ce avea dl Oprea coloana oficiala. Potrivit legii, au dreptul la asa ceva doar presedintele, premierul si presedintii celor doua camere, iar ministrii numai “in situatii deosebite, care impun deplasarea in regim de urgenta”. Comunicatul Politiei ne spune ca dl Oprea “se deplasa cu o viteza adaptata la conditiile meteo si de trafic existente, pe traseul Baneasa – P-ta. Presei Libere – Arcul de Triumf – P-ta. Charles de Gaulle – P-ta. Victoriei – Bd. Uranus – Str. Stirbei Voda, dupa ce acesta participase la o activitate in cadrul unei institutii din domeniul securitatii si ordinii publice.” Deci intelegem ca dl Oprea era intr-o deplasre oficiala de la, cel mai probabil SRI, dar incotro? Pe Stirbei, punctul terminus indicat, nu e nici Ministerul de Interne, nici Presedintia sau vreo alta institutie cu atributii cat de modeste in “domeniul securitatii si ordinii publice”. Acolo e doar restaurantul MAI, Excelsior. Deci dl Oprea era in interes de serviciu din Baneasa spre Stirbei Voda, in general, pentru apararea interesului national? Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata ! 😀
Buna dimineata,
brusc s-a instalat tacerea, toti au amutit. Sa speram ca este linistea dinaintea furtunii, in caz contrar ne asteapta vremuri grele.
Dintr-un anume punct de vedere, scandalul ne aduce in epoca Nastase, numai ca ghinion de nesansa cu retelele de socializare si tehnica.
Vom vedea, este clar ca ceasul ticaie.
http://www.timesnewroman.ro/politic/noi-detalii-despre-abuzurile-lui-gabi-oprea-ii-pune-pe-politisti-inclusiv-sa-faca-sex-cu-sotia-lui
on topic
Buna dimineata
Gripa aviara
Accidentul din Apuseni
Siutghiol
Planorul disparut
Politistul mort
Astea le stim,cate or mai fi…
Si
La radio se tot dau sfaturi “ce sa facem in caz de cutremur”
Eu cred ca prima masura in cazul unei calamitati majore este sa fie izolati toti cei ce ar trebui sa coordoneze masurile
Daca asta nu se face numarul victimelor cel putin se va dubla
Asta vazand cum “reactioneaza” pana acum
Buna ziua,
acum ies la iveala toate mizeriile. Concluzia:indiferent de partidul din care fac parte, toti politicienii sunt hoti, profitori, lepre!
http://www.comisarul.ro/politic/romania-lor/progenitura-fotomodel-a-lui-oprea-are-_599759.html
Bun gasit 🙂
“mineriada politicienilor”,impotriva poporului continua sa provoace tragedii de aproape 26 de ani !
AJUNGE TICALOSILOR !!!
Era antemergător pentru ministrul Oprea? Moartea motociclistului Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră a Capitalei, anchetată de procurori
“Rănile au fost atât de grave, încât, practic, nu a avut nici o şansă de supravieţuire. La autopsie s-a observat că avea absolut toate organele interne zdrobite, coastele şi coloana vertebrală rupte, dar şi creierul făcut praf, leziuni incompatibile cu viaţa. De aceea, la spital, nici nu i-au mai făcut fişa de internare”, ne-au dezvăluit surse medicale. Decesul poliţistului a fost consemnat la scurt timp de la producerea accidentului, la Spitalul Universitar Bucureşti.
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/politist-bogdan-gigina-ministru-oprea-555495.html
http://www.petitieonline.com/demisia_oprea_incetai_abuzul_de_coloane_oficiale
Apropo de Oprea, ati observat ca daca un curcan imfoiat se dezumfla, seamana cu o curca? Si daca mai si ploua…
Dar cine l-a mai vazut de la accident? Nu s-a mai aratat nici umflat nici dezumflat, nici plouat nici uscat!
Sta ascuns ca scroafa in papusoi, pana trece valul.
Imi place de digi24 , insista pe stire si o reiau cu amanunte la fiecare jurnal de stiri.
Nu i-o fi rusine “vesnic incruntatului clipici” sa taca si sa se ascunda dupa Ponta care a inceput sedinta de guvern vorbind de “barnbarismul” unora care profiat de o tragedie!
Nerusinatii dracului, sper sa li se infunde.
Cedric, se aduna nori de furtna asupra lor si ei o stiu. De aceea se ascund unul dupa altul.
salut , chiar crezi ca dupa puie monta se ascunde general izmana ? tovarasul oprea e rodul bunicutei si al bunicutului . as vrea sa i vad pe cei care l au facut general ( apoi l au adus la 4 * , doar .. ) in fata unui tribunal militar . sa dea socoteala pe ce baze l au ridicat in grad pe acest escroc ! iar in sala tribunalului sa asiste veterani din afganistan, irak .
salutare!
Surse Comisarul.ro spun ca dosarul Revolutiei a fost clasat. Asta ca sa primim si una rece, dupa dosarul Mineriada.
In alta ordine de idei, nu cred ca ancheta privind moartea politistului care a murit pentru gradomania lui Oprea. Nitu vegheaza ca oamenii Sistemului sa nu fie anchetati. Daca Oprea a dat ordin de coloana oficiala, trebuie verificari sa se dovedeasca oficial ca era intr-una din situatiile in care legea permite coloana oficiala. Or, el venea de la masa.
bun gasit 🙂 ,
pai ce sa faca si “bietul nupu” ; sa se autoancheteze ca a tras in “teroristi” ?
Mama lor de banditi !
Un gest ce merita respect :
Anunț, pe această cale, că, dacă luni, la ora 12, Gabriel Oprea va mai fi vicepreședintele Guvernului României, mă voi deplasa în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului și voi protesta prin greva foamei și a setei, rămânând la fața locului, până ce voi obține demisia individului sau până ce voi pieri.
http://www.puterea.ro/editorial/sansa-gigina-124047.html
politistii onesti au sansa acum sa vada ce javre au in fruntea sindicatelor lor ! astazi toti sindicalistii din MAI ar fi trebui sa fie in greva japoneza si sa ceara demisia cretinului ajuns stapan al Romaniei . salut !
Aviz favorabil pentru arestarea lui Udrea !Urmeaza votul in plen…..miercuri ??
Avizul e pt. urmarirea penala. Urmeaza cele pt retinere si arestare!
corect ! multumesc pentru observatie 🙂
cel mai onest politician : “La o întrebare despre pușcărie, Udrea a spus că este un subiect trist, dar a răspuns cu o glumă. ”Pușcăria nu este un subiect vesel, dar la mine este deja colecția toamn-iarnă, a fost primăvară-vară, acum urmează asta”. ”
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/comisia-juridica-voteaza-cererile-dna-pentru-noul-dosar-al-elenei-udrea-397349
digi: dosarul revolutiri a fost clasat de procurorii militari. Motivul :faptele s-au prescris. Decizia nu e definitiva.
acesta sa fie pretul pentru a NU se desfiinta parchetul militar ??
cine stie? Sunt atat de imbarligati in interese, incat nu le mai pasa de reactiile ce ar putea urma.
Maries a declarat ca nu crede ca asa este. Acuzatii extrem de dure la adresa lui Nitu si ….Coldea !!!
Evenimentele nefericite nu pot lasa o intreaga comunitate fara reactie. Astfel, Comunitatea Cluburilor Moto din Romania tine sa transmita condoleante familiei politistului Bogdan Gigina. Totodata, Comunitatea Cluburilor Moto anunta organizarea unei actiuni comemorative, sambata, pe 24 octombrie, la ora 19, pe bulevardul Stirbey Voda la locul accidentului. Scopul este de a aduce un ultim omagiu omului si motociclistului Bogdan Gigina. Motociclistii vor aprinde lumanari si vor tine un moment de reculegere pret de 10 minute, apoi se vor retrage in liniste”, se arata in comunicatul comunitatii
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20524905-comunitatea-moto-din-romania-organizeaza-sambata-seara-actiune-comemorare-politistului-bogdan-gigina.htm
Au “rezolvat “Revolutia”
Dosarul Revolutiei a fost clasat de procurorii militari
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20524991-surse-dosarul-revolutiei-fost-clasat-procurorii-militari.htm
asteptam reactia rapida 😀
Ma repet, ghinion de nesansa ptr. jigodii.
http://www.stiripesurse.ro/sindicalistul-care-l-apara-pe-oprea-in-scandalul-politistului-mort-la-o-paranghelie-a-unpr-video_970893.html
Dosarul Revoluției”, instrumentat de procurorii militari din Parchetul Instanței Supreme, au fost făcute cercetări privind 709 morţi, 2.198 de răniţi, dintre care 1.855 împuşcaţi, şi 924 de reţinuţi.
Printre motivele de închidere a ”Dosarului Revoluţiei” se află: s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, există autoritate de lucru judecat, faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, a intervenit amnistia. Ordonanţa de clasare poate fi contestată la procurorul şef al Parchetului Militar şi apoi la instanţă. Decizia de clasare a ”Dosarului Revoluției” ar fi fost luată de procurorii militari Marian Tudor, Codruţ Mihalache şi Claudiu Culea.
Potrivit unor documente oficiale, în decembrie 1989 au fost împușcați mortal 1.142 de revoluţionari au fost împuşcaţi mortal şi 3.138 au fost răniţi, alţi 760 fiind reţinuţi.
NE-AM INFRANT INCA O DATA !
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/vei-plati-sangele-nevinovat-generale/41565/