Revista Presei – 23 noiembrie.„Mai multe clinici private refuză testarea PCR la cerere: Nu are nicio logică, dar ăsta e protocolul şi noi îl respectăm”.
23/11/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 23 noiembrie! Luni 23 Noiembrie 2020, dimineața vremea va fi rece, însă în orele amiezii temperaturile, mai ridicate decât cele din ziua anterioară se vor situa în general în jurul celor normale pentru această dată. În regiunile din jumătatea nordică a țării înnorările se vor accentua treptat, și doar pe suprafețe restrânse, îndeosebi seara și noaptea, trecător se vor semnala precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, predominant sub formă de ninsoare în Maramureș, mixte în Transilvania și mai ales ploi în Moldova și în Crișana. În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare în a doua parte a intervalului, când doar cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă, trecător viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 5 grade. În primele ore ale intervalului, pe arii restrânse, în zonele joase de relief va fi ceață. In Bucuresti, vremea va fi în general frumoasă, dar rece dimineața. Cerul, mai mult senin ziua, va avea înnorări temporare pe parcursul nopții, însă probabilitatea pentru ploi slabe va fi redusă. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 1…3 grade. La începutul intervalului vor fi condiții de ceață.
ÎNREGISTRĂRI | Mai multe clinici private refuză testarea PCR la cerere pentru COVID-19 pacienţilor cu simptome şi care au contacte directe Dacă cineva îngrijorat că tușește vrea să-și facă un test PCR pe care să-l plătească, va întâlni clinci private, precum Sanador și Sante, care refuză, și clinici precum Regina Maria sau operațiuni drive-thru (teste făcute direct din mașină sau chiar dacă te prezinți pe jos) precum OK Medical, care îl testează. De unde vine diferența acestui tratament neomogen, în aceeași situație? …. Cazul arată cum fiecare clinică dă propria interpretare reglementărilor privind metodologia naţională de testare. E adevărat că protocolul cere contacților direcți să stea acasă, dar tuturor, și celor asimptomatici Clinicile care refuză, printre ele Sanador şi Sante, spun că protocolul naţional cere ca aceste categorii de pacienţi să fie carantinaţi acasă şi testaţi de DSP – ceea ce este adevărat. Însă acelaşi protocol spune că şi contactele directe asimptomatice trebuie să rămână la domiciliu. Dar pe aceştia clinicile Sante şi Sanador i-ar testa. La alte clinici, precum Regina Maria, sunt primiţi la testarea la cerere inclusiv contactele directe simptomatice, deci toate categoriile de pacienţi, fără discriminare. Medicii spun că oamenii ajung la spital târziu, în absența rezultatelor Dialogurile următoare arată cum clinicile dau propriile interpretări metodologiei de testare. Iar unii dintre oameni sunt opriţi de la testarea la cerere, deşi probabil că sunt cei care au cea mai mare nevoie de această testare. Mai ales în această perioadă în care: DSP şi ambulanţele nu mai fac faţă numărului mare de oameni care trebuie testaţi la domiciliu, conform definiţiilor de caz. Unul dintre motivele despre care medicii vorbesc recurent când se referă la cauzele ratei mari de mortalitate COVID în România este acela că oamenii ajung târziu la spital, cu forme avansate ale noului coronavirus, una dintre explicații fiind aceea că nu au știut că au boala, în absența unui test PCR. Clinica Sante: „Nu are nicio logică, dar ăsta e protocolul şi noi îl respectăm”.... „Pentru evitarea răspândirii noului coronavirus, cazurile suspecte trebuie preluate de Direcția de Sănătate Publică. Conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, în categoria «caz suspect» se încadrează: Pacienții cu debut brusc de febră și tuse Sau Orice persoană cu debut brusc al ORICĂROR 3 SAU MAI MULTE dintre următoarele semne și simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie/grețuri/vărsături, diaree, status mental alterat, debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) în absența unei cauze identificate Sau Orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie Sau Orice persoană cu infecție respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră ŞI tuse ŞI dificultate în respirație (scurtarea respirației) ŞI care necesită spitalizare peste noapte). În cazul în care pacientul se încadrează în una dintre categoriile de mai sus, este indicat ca pacientul să rămână izolat, să ia legătura cu medicul de familie și DSP”. Ce spun regulile DSP Metodologia de supraveghere COVID-19, disponibilă pe site-ul INSP, nu face însă nicio referire la: Selecţia pacienţilor care pot solicita testarea la cerere. Tratarea diferită a contacţilor direcți cu simptome sau fără, în ceea ce priveşte izolarea la domiciliu. În cazurile de contact direct cu un caz COVID-19, autoizolarea la domiciliu este recomandată şi celor simptomatici, şi celor asimptomatici, deci nu există niciun motiv pentru care regulile aplicate la testarea la cerere să fie diferite, din punct de vedere legal. Legal, ambelor categorii de oameni li se cere să rămână la domiciliu. Integral: https://www.libertatea.ro
Pasii pe care ar trebui sa ii urmeze Romania pentru a pregati vaccinarea anti-COVID-19 si ce dificultati pot sa apara. Explicatiile unui expert in Sanatate ….”Primul pas este asteptarea autorizarii pentru utilizarea de urgenta a vaccinului, din partea Agentiei Europene a Medicamentului. Cu mare probabilitate, acest moment va fi pe parcursul lunii decembrie. In baza contractului de achizitie a vaccinului semnat de Comisia Europeana si producatori, Romania va avea un numar de doze alocat, iar primele doze vor ajunge la noi in tara in perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021. Aceste doze vor fi folosite pentru vaccinarea grupurilor vulnerabile (personal medical si alte categorii, asa cum le va defini fiecare stat in parte), urmand ca ulterior vaccinarea sa se extinda catre populatia generala, in baza indicatiei din rezumatul caracteristicilor produsului. Provocarile sunt importante si tin, in special, de capacitatea limitata a sistemului de sanatate publica si de procentul majoritar, in acest moment, al celor care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt decisi sau chiar refuza ferm sa se vaccineze”, a explicat medicul. Transportul vaccinului “Primele vaccinuri, bazate pe tehnologia ARN mesager, presupun transportul la temperaturi scazute (-70 de grade, respectiv -20 de grade), ceea ce reprezinta o provocare logistica. Fiind produse biologice, vaccinurile sunt extrem de sensibile la modificarile de temperatura, de aceea este importanta pastrarea acestei temperaturi pe tot lantul de distributie. Din acest punct de vedere, companiile producatoare ofera solutii inclusiv pentru transportul si manipularea dozelor in aceste conditii speciale de temperatura. Probabil vaccinurile din generatia a doua si a treia vor avea mai putine limitari din acest punct de vedere”, a adaugat Marius Geanta…..Campaniile pro vaccinare “Romania nu se poate lauda cu campanii de succes pentru vaccinare, iar esecul campaniei de vaccinare anti-HPV reprezinta probabil cel mai vizibil moment. Va fi greu sa atingem potentialul maxim al vaccinurilor anti-Covid fara o campanie de comunicare initiata timpuriu (inainte de aprobarea vaccinului), continua (pentru urmatorii ani), tintita pe grupuri populationale bine stratificate din punct de vedere psiho-social (cu mesaje personalizate), mixand comunicarea stiintifica si comunicarea bazata pe emotie, care sa implice atat autoritatile publice, cat si mediul privat si organizatiie non-profit, si care sa aiba purtatori de mesaj multipli si relevanti pentru fiecare categorie de public in parte”, a mai spus medicul. Unii medici refuza vaccinarea anti-COVID Ministerul Sanatatii a cerut angajatilor de la stat, in special medicilor, sa spuna daca sunt de acord sau nu cu imunizarea. Unii dintre ei au refuzat, se pare, fara sa indice vreun motiv anume. Vaccinul anti-COVID va fi gratuit pentru cadrele medicale, dar imunizarea nu va fi obligatorie. Astfel, doar 65% din cele 1.400 de persoane care lucreaza la Spitalul Colentina din Capitala au spus ca sunt de acord cu vaccinarea anti-COVID, potrivit managerului spitalului Colentina, Remus Mihalcea. Integral: https://ziare.com
Medicul Valeriu Gheorghiţă: „Pentru ca vaccinarea să ducă la sfârşitul pandemiei, este nevoie de un nivel de imunitate colectivă de 60-70% din populaţie” Medicul militar Valeriu Gheorghiţă, șeful Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a afirmat, sâmbătă, la Digi 24, că vaccinarea anticoronavirus va fi gratuită și voluntară, notează News.ro. …. „Trebuie să precizez un aspect: vaccinarea va fi gratuită şi va fi voluntară, în niciun caz şi va fi condiţionată sau obligatorie şi din acest punct de vedere cred că fiecare trebui să aibă un nivel suficient de mare de date corecte şi din surse sigure şi credibile ca să decidă acest lucru”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, sâmbătă, într-o intervenţie la Digi 24. Medicul militar a precizat că pentru ca vaccinarea să ducă la sfârşitul pandemiei este nevoie de un nivel de imunitate colectivă estimat la aproximativ 60-70% din populaţie. Valeriu Gheorghiţă a mai anunțat că vaccinarea se va face în trei etape, începând cu angajaţii din sistemul sanitar şi din cel al asistenţei sociale şi finalizând cu populaţia generală. „Vorbim, în primul rând, de lucrătorii din sistemul medical şi din domeniul social, adică acei lucrători din sănătate şi respectiv din centrele de rezidenţă, din căminele pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru persoanele vârstnice”, a spus Valeriu Gheorghiță „În etapa a doua vom vorbi de accesul persoanelor din categoriile vulnerabile şi anume persoane cu vârsta peste 65 de ani şi persoane cu boli cronice la care se adaugă pe acelaşi nivel de importanță persoanele care deservesc activităţi esenţiale din infrastructura critică a statului. Iar în cea de-a treia etapă vom vorbi de vaccinarea populaţiei generale”, a adăugat medicul militar. Integral: https://www.libertatea.ro
Ce s-ar putea face pentru ca spitalele să funcţioneze mai bine? Un pic de aducere aminte şi ceva comentarii nu strică. Guvernul a adoptat, la începutul lunii aprilie, Ordonanţa de Urgenţă 40, care prevede că, pe perioada stării de urgenţă, Ministerul Sănătăţii coordonează organizarea şi funcţionarea tuturor unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale. Vorbeam de pandemie, chiar era necesară coordonarea asta, în condiţiile în care spitalele nu aveau de nici unele, materiale sanitare, personal suficient, aparatură medicală. Apoi, Ministerul Sănătăţii a anunţat că intenţionează trecerea spitalelor de urgenţă şi a celor judeţene în subordinea MS. Pe principiul: dacă eu dau banii şi eu coordonez, aş vrea toată puterea de decizie, ca să nu mai am frecuşuri cu CJ-urile, ca să nu mai am management deplorabil. În unele locuri, cred eu, nu chiar peste tot. PSD s-a opus trecerii spitalelor judeţene din subordinea CJ-urilor în cea a Ministerului Sănătăţii. Gabriela Firea a fost vârful de lance al atacului PSD, iată ce declara în 4 iunie 2020: În momentul în care faci o declaraţie publică şi anume că vrei să iei toate spitalele în care au investit ani de zile autorităţile locale – şi investesc în continuare – la Ministerul Sănătăţii, asta înseamnă că-i privezi pe cetăţeni de condiţii civilizate în spitale. Practic, după ce au vrut să privatizeze sistemul de urgenţă în sănătate, acum probabil se încearcă o privatizare a întregului sistem de sănătate, nu numai a urgenţelor. O adevărată maestră în manipulare, Gabi Firea. Spitalele în care au investit ani de zile autorităţile locale sunt ale statului şi toată lumea a cheltuit (responsabil?) banul public….. Problema era alta, spitalele judeţene şi cele orăşeneşti au fost adevărate puşculiţe pentru baronii locali: investiţii superficiale şi supraevaluate, şpagă enormă la angajare, aparataj scump care nu a fost pus în funcţiune. Cum să dai tu, politrucul cleptocrat, din mână gâsca ce face ouăle de aur? Iată ce ne spunea Nelu Tătaru, într-un interviu tot din 4 iunie 2020, dat postului Europa Liberă, despre managementul spitalelor: Concursul pentru un post de manager (de spital) o să se desfășoare nu neapărat în localitatea unde are sediul acest spital și unde Consiliul local, autoritatea locală, organizează acest concurs. Trebuie să fie organizate aceste concursuri la nivel național, în anumite sesiuni și, vă repet, evaluarea fiecărui manager în parte, pe indicatori, o să se facă anual. Respectarea și îndeplinirea acestor indicatori vor însemna menținerea managementului, nerespectarea – înseamnă înlocuirea. Frumos spus, concurs la nivel naţional, comisie beton, bun. Chiar dacă se făceau asemenea concursuri, ce om cu scaun la cap ar fi acceptat funcţia dacă n-ar fi ştiut ce bani are la dispoziţie?…. Deci nu contează în subordinea cui sunt spitalele, bine ar fi ca cele judeţene să rămână la CJ-uri, cele orăşeneşti la primării, iar cele universitare sau de urgenţă la Ministerul Sănătăţii, cu condiţia ca bugetul întocmit de manageri să fie aprobat tot de o comisie formată din universitari, din specialişti, nu de politrucii locali lacomi şi fără expertiză. Ce contează ar fi faptul că avem nevoie de manageri şcoliţi, cu atestat, ca să nu mai poată politrucii din judeţe numi pe cine vor ei. Ar fi foarte bine ca acele concursuri să fie organizate la nivel naţional, sub supravegherea unor comisii de specialitate, dar ar mai fi nevoie ca înaintea concursurilor să se facă evaluările spitalelor cu nişte experţi independenţi, pentru ca cei doritori să se înscrie la concurs să ştie care e situaţia. Mie mi se pare că, dacă toată lumea ar fi onestă, în sensul că ar exista intenţia politică de a face ca lucrurile să avanseze, n-am reuşi doar într-un mandat să avem manageri competenţi care să administreze spitalele şi care să îndrepte lucrurile. Există riscul ca o lege care să pună ordine în devălmăşia asta să fie adoptată de liberali după alegeri şi să fie întoarsă pe dos de PSD dacă va câştiga alegerile din 2024. Integral: https://spotmedia.ro
Un lung șir de vorbe goale. Cum au promis PSD și PNL depolitizarea conducerii spitalelor, dar nu au făcut-o De câte ori se întâmplă o tragedie în România, politicienii își amintesc că avem un sistem de sănătate la pământ, iar promisiunile încep să curgă. Întotdeauna sunt la timpul viitor. La fel și cu tema reînviată brusc după tragedia de la Piatra Neamț, cea a politizării excesive a managementului spitalelor, politizare dusă la absurd. La un asemenea absurd, încât am ajuns să avem director de spital un fost primar care a fost recompensat cu această funcție doar pentru că nu a mai putut candida, un director de pompe funebre, un dentist de comună sau un patron de restaurant. Exemplele curg din toate taberele politice și niciun partid nu poate pretinde că a făcut mai mult, că a acționat diferit sau că și-a dorit cu adevărat depolitizarea. În 2011, Emil Boc declara că va promova un proiect de depolitizare a funcției publice, în ansamblu. “Trebuie să definim clar palierul politic de cel nepolitic, pentru a stabili clar unele lucruri: palierul politic trebuie rezumat la secretar de stat și șefi de agenții”. Subiectul a murit cu totul, după ce la guvernare a venit USL, în 2012, iar funcțiile publice sunt la fel de politizate acum, ca întotdeauna. De la șefi de agenții și deconcentrate, la prefecți și directori de instituții și companii de stat. Ordonanța privind depolitizarea spitalelor, în vigoare, dar doar de formă În 2016, Guvernul Cioloș a încercat o depolitizare a managementului spitalelor, dar cu rezultate infime. A dat celebra Ordonanță 79/2016, un act normativ trântit de PSD în Senat, apărat insuficient de liberali și contestat de rectorii universităților, care pierdeau din privilegii. Ordonanţa de Urgenţă privind managementul spitalelor a fost adoptată în noiembrie 2016. Instituia un regim clar al conflictului de interese și stabilea că proiectul de management al candidaților trebuie susținut transparent, în fața medicilor dar și a comunităților locale. Între timp, au venit alegerile, iar Guvernul Cioloș a fost schimbat de primul Executiv marca Liviu Dragnea, condus de Sorin Grindeanu, care nu a mai susținut actul normativ. Armata de senatori PSD, instalată în Parlament prin scorul uriaș obținut de Dragnea, a trântit ordonanța la vot. Vlad Voiculescu spune că votul favorabil al PNL din Senat, cu excepția Alinei Gorghiu, care a votat împotriva ordonanței, nu reflectă adevărata atitudine a liberalilor față de această ordonanță. În fapt, ei nu au susținut-o deloc, susține fostul ministru al sănătății în Guvernul Cioloș. “Niciun liberal nu a luat cuvântul și nu a luat apărarea OUG 79 în comisiile de specialitate din Parlament la ale căror ședințe am participat”, spune Voiculescu. Ordonanța a ajuns la Camera Deputaților și acolo a fost îngropată. S-a dat un vot de respingere, dar președintele Klaus Iohannis a apărat actul normativ și a cerut reexaminare. Aici s-au oprit toate demersurile parlamentarilor, cererea de reexaminare nu a mai fost votată, iar ordonanța nu a primit nici până azi, după trei ani, un vot politic de adoptare sau respingere. Cu alte cuvinte, deși nu a fost agreată de partidele mari, legea care depolitizează managementul spitalelor este în vigoare. Dar degeaba! Nu se aplică. Sistemul a găsit o modalitate de a o fenta. “Păcălesc legea și numesc directori interimari sau organizează concursuri ca să poată pune pe cine vor ei. Dacă aceste concursuri nu vor fi corecte, legea e degeaba. Nu poți să prevezi într-o lege toate situațiile în care cineva poate păcăli regula”, explică Vlad Voiculescu. Păcăleala interimatelor, vizibilă cu ochiul liber în cazul spitalului de la Piatra Neamț ….. Nici nu mai contează că unul dintre ei, numit de PNL, era directorul unei firme de pompe funebre. Iar celălalt, numit de PSD, era fost primar liberal care, pentru că era incompatibil, nu a mai fost acceptat drept candidat. Așa că fostul edil a trecut în tabăra PSD, unde Ionel Arsene i-a promis că o să-l facă iar primar peste Roman. Când Arsene a eșuat în a-și respecta promisiunea, pentru că toate instanțele au spus că Lucian Micu nu poate candida din cauza incompatibilității, i-a dat o funcție de manager de spital, drept consolare. Singura șansă din 2020 a PNL de a depolitiza spitalele, ratată cu brio PNL, partidul care promite, după parlamentare, o reformă profundă a sistemului de sănătate, avea șansa să înceapă chiar de anul acesta. Sau măcar să arate că face lucrurile diferit de PSD…..În starea de urgență, adică din martie până în mai, spitalele au fost transferate înapoi la Ministerul Sănătății. În loc să pună în fruntea lor specialiști, chiar și fără concurs, date fiind circumstanțele, liberalii locali și de la centru s-au înghesuit să schimbe oamenii PSD cu oamenii lor. Newsweek a realizat o amplă analiză a numirilor politice făcute de PNL în scurta perioadă de urgență, când spitalele au fost în mâna liberalilor. Pe 10 aprilie, la Spitalul Județean Maramureș, fostul ministru al sănătății din vremea PSD, Sorina Pintea, a fost înlocuită cu un consilier local al PNL, Alexandru Oroș. Acesta mai fusese managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmației, de unde fusese demis, în urma unui control DSP, din cauza unor nereguli legate de depozitarea deșeurilor și de lipsa folosirii biocidelor, după cum a susținut Gabriel Zetea, liderul local al PSD. …. În aceeași zi, ministrul sănătății îl demitea și pe managerul de la Piatra Neamț, Florin Apostoae. Fiul unui consilier județean al PSD, Apostoae era deja un personaj controversat, despre care Libertatea a scris în mai multe rânduri, acuzat că a hărțuit o angajată, pe când era director la spitalul din Târgu Neamț. Acesta era și trimis în judecată pentru fraude cu fonduri europene. Numai că, în loc să pună un profesionist în domeniu, Tătaru l-a găsit pe Marius Ghineț, proprietar de firmă de pompe funebre și membru PNL. În aceeași perioadă, la Câmpeni, în Alba, era numit la conducerea spitalului un șef de restaurant, cu “școala vieții”, care se ocupa de nunți și botezuri, după cum se lăuda pe Facebook, pe nume Valentin Gog. ….Primarul nu a făcut decât să exprime pe șleau o realitate și un gând al tuturor membrilor de partid. Cum la fel de bine o făcuse, în trecut, PDL-ista Anca Constantinescu: “Ciocu mic, acum noi suntem la putere!”. Pentru Nicolae Robu și pentru mulți alți liberali, în noiembrie, venise vremea să fie ei la putere și nu aveau de gând să rateze vreo funcție publică. “Să fie limpede: toți șefii interimari din județul Timiș vor fi schimbați. Noi îi schimbăm pe toți, să fie clar, toți cei puși interimar pe funcții vreau să-i schimbăm. Toți cei numiți politic, toți. Între două persoane la fel de bune, dar unul din echipa noastră, unul din echipa adversă, îl preferăm pe cel din echipa noastră”, a mai spus Nicolae Robu anul trecut, după venirea PNL la guvernare, potrivit presshub.ro.Integral: https://www.libertatea.ro
Pandemia, alegerile şi reforma mereu amânată a statului România electorală merge mai departe, înfruntând pandemia, înfruntând tragediile pe care le provoacă inepţia criminală a unui sistem medical de stat, înfruntând marasmul care se suprapune peste anxietatea crescută paroxistic de necrofilele televiziuni de ştiri. Anodină, mediocră, lipsită de idei, campania pentru parlamentare pare condamnată să sucombe în irelevanţă. Şi totuşi, momentul pe care îl traversăm este unul al urgenţei. Iar incapacitatea partidelor de a înţelege dramatismul său, complăcute fiind în autismul lor demagogic, nu face decât să accentueze impasul în care ne aflăm. Căci aceste alegeri vin după cei patru ani de mandat ai legislativului dominat de cei pe care Liviu Dragnea îi alesese spre a-i fi complici. Şi puţine sunt intervalele în istoria noastră de după integrarea europeană care să fi fost marcate de o mai accelerată involuţie instituţională. Liviu Dragnea poate fi , acum, doar un condamnat de drept comun, dar moştenirea sa durează: mutilarea legislaţiei, domesticirea magistraturii, iată două dintre efectele neînlăturate nici acum ale acţiunilor sale. Anii de după 2016 sunt cei în care România a lichidat, treptat şi sistematic, mecanismele de garantare a egalităţii în faţa legii, spre a proteja privilegiile unei elite cleptocrate a cărei lăcomie este întrecută doar de mediocritatea ei intelectuală. Aceste alegeri sunt convocate la finele unui an, 2020, care a fost hârtia de turnesol indicând gradul de slăbiciune, de autoritarism şi de incompetenţă al statului român. Ieşirea din scenă a PSD nu a modificat cu nimic reflexele puterii de la Bucureşti. Pandemia a dezvăluit ceea ce toţi ştiam ca pe un secret ce nu mai poate fi ascuns. România posedă un sistem medical subminat de cei care îl administrează, iar empatia în raport cu cei care suferă este absentă. Ceea ce autorităţile de la Bucureşti au ales a fost inocularea fricii. Media înregimentată şi stipendiată de Guvern, în numele dreptului la informare, a servit drept complice entuziast. Figura lui Raed Arafat, prezidând autocratic peste opera de supraveghere medicală cazonă a României, este efigia anului 2020. Pandemia a probat , chiar şi pentru cei care mai nutreau iluzii melioriste, că statul român, în alcătuirea sa actuală, nu poate fi altceva decât un instrument de exploatare al resurselor ţării şi de spoliere al supuşilor săi. Maniera în care funcţiile sunt alocate, clientelar, maniera în care impostura este recompensată cu măriri şi bani, maniera în care meritul este descurajat, sistematic: aceata este strategia prin care România oficială înţelege să păstreze marasmul subdezvoltării noastre, confiscând un viitor care nu se va putea naşte niciodată. Discursurile demagogice închinate reformei statului sunt alibiul destinat să mascheze complicităţile care nu pot şi nu trebuie să fie înlăturate. Evocarea schimbării ascunde ataşamentul profund faţă de prezentul care îşi are originea îndepărtată în actul de naştere fesenist din 1990 şi în comunismul din care acesta vine. Căci reforma statului ar presupune chiar eliminarea acelor pârghii de care partidele ce trăiesc în simbioza cu statul depind spre a exista. Clientelismul, patronajul, contractele oneroase, numirile impuse discreţionar sunt singurele politici publice imaginabile astăzi. Dezvoltarea societăţii noastre s-a realizat împotriva statului şi a partidelor care îl parazitează. Integrarea euro- atlantică a fost factorul esenţial în modernizarea României. Statul a fost, mereu, pregătit să încetinească şi să compromită. Reforma statului ar însemna restabilirea egalităţii în faţa legii şi afirmarea condiţiilor pentru respectarea demnităţii umane. Ea ar implica abandonarea, definitivă, a reflexelor autocratice şi cleptocratice ale unui stat ineficient şi subminat de reţele subterane. O asemenea reformă, graduală, iar nu clamată mesianic, ar cere timp, energie, inteligenţă şi aplicare. Ea ar fi întemeiată exact pe acele valori pe care România oficială le dispreţuieşte, programatic. Integral: https://www.marginaliaetc.ro
Țineți minte 26 mai 2019? Faptul că din dosarele penale, și așa jumulite de CCR, mai pică acum, tot din cauza unei decizii CCR, și interceptările realizate legal de SRI este o mare problemă și ar putea genera un nou șir de achitări. Doar că de această dată CCR a lăsat o mică portiță rămasă nefolosită pentru că așa a votat, desigur fără să se prindă, poporul. Mai precis, prin Decizia nr. 55/2020, CCR stabilește că utilizarea în procesul penal a înregistrărilor realizate în baza mandatelor de siguranță națională ridică probleme de neconstituționalitate deoarece nu pot fi contestate de către persoanele interesate. Prin urmare, soluția pentru salvarea acestor probe era legiferarea unei asemenea cai de atac. Cât mai repede. Ministrul Justiției a inițiat un proiect de lege, în calitate de deputat, țintind nu Codul de procedură penală, ci Legea siguranței naționale, o soluție contestată și discutabilă, a cărei singură justificare ar putea fi evitarea circuitului de avizare care includea CSM. O scurtătură adică. Corectă sau nu juridic, cert este că s-a dovedit inutilă, cât timp proiectul care trebuia să aducă o corectură rapidă abia a trecut tacit de Camera Deputaților și se îndreptă spre Senat, unde probabilitatea să fie adoptat înainte de învestirea noului Parlament este practic nulă. Și dacă nu va fi o sesiune extraordinară, nu se va întâmpla nimic până în februarie. În mod normal, soluția ar fi trebuit să fie alta – ordonanță de urgență. Aceeași care ar fi trebuit să fie și pentru desființarea SIIJ, dar și pentru alte nenorociri majore lăsate în urmă de guvernele Dragnea. Și, în mod justificat, tot mai multă lume țipă la ministrul Justiției. Ar trebui să țipe și mai tare, atât de tare încât să se audă acolo unde trebuie, adică în Dealul Cotrocenilor. Vă aduceți aminte ziua de 26 mai 2019? Și mai țineți minte întrebarea: „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare?” Am fost câțiva care am spus atunci că întrebarea este extrem de periculoasă pentru că inactivează instrumentul intervenției rapide, dar, și atunci, ca acum, cine crâcnea era dușmanul poporului. Sigur, a fost un referendum consultativ, facultativ însă numai sub aspectul organizării lui. Rezultatele nu sunt facultative, după cum a explicat CCR în Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, „reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat (n.red.- referendumul din 2009 privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari) este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61”. Deci, din momentul validării referendumului din 2019 guvernul a rămas fără instrumentul intervențiilor rapide în justiție. …. De atlfel, pe oricine ai întreba în PNL, ți se spune că dl Iohannis are trei colaboratori extrem de apropiați în guvern: Ciucă, Aurescu și Predoiu. Toți trei foarte puțin conturați politic, mai degrabă tehnici, cu comunicare minimă și absolut niciodată altfel decât în siajul președintelui. Mai pe românește, în cele trei domenii nu mișcă nimic fără știrea și aprobarea președintelui, dacă nu chiar la inițiativa domniei sale. Așa că vom aștepta după noul Parlament, apoi vom aștepta o schimbare a componenței CCR în fața căreia să poată fi purtată cu șanse o discuție despre limitarea răului făcut de „geniala” întrebare. Și cred că ar trebui să ne fie învățătură de minte pentru voturile viitoare. Ironia face că această inactivare a pârghiei de intervenție rapidă în justiție este singurul rezultat concret al referendumului din 2019. CCR a respins în unanimitate ca neconstituțională excluderea faptelor de corupție de la amnistie și grațiere, adică răspunsul la prima întrebare. A doua întrebare a inclus două întrebări, de fapt: „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?” Doar că pentru spargerea exclusivității Avocatului Poporului în privința atacării OUG e nevoie revizuirea Constituției, care, la cum va arată probabil compoziția viitorului Parlament, puțin probabil să se întâmple. Rezultatul referendumului din 2009 nici până azi nu a fost introdus în Constituție și nici măcar intenția reală nu există. Integral: https://spotmedia.ro
Au plătit, dar nu le folosesc. Ce face Ministerul Sănătății cu 8 proiecte de cercetare care să ajute în lupta anti-COVID Opt proiecte de cercetare din bani publici, în valoare de aproximativ 1.400.000 de euro, finalizate în septembrie, așteaptă să fie preluate de Ministerul Sănătății pentru a fi folosite în gestionarea pandemiei COVID-19. Deși au fost finanțate strict cu scopul de a ajuta instituțiile publice în lupta cu noul coronavirus în perioada de criză, ele riscă să rămână în sertarele institutelor de cercetare. ….. Ministerul Sănătății, instituția sub cupola căreia intră aceste proiecte, ar fi trebuit deja să le fi preluat și folosit tocmai în scopul pentru care au fost realizate: lupta anti-COVID. Numai că, deocamdată, proiectele, deși finalizate, zac prin sertare și riscă să devină irelevante. Un singur proiect finanțat și finalizat a ajuns să fie și folosit Libertatea a verificat câte dintre aceste proiecte au ajuns deja în instituțiile coordonate de Ministerul Sănătății și a aflat că e vorba doar de unul. Acesta se referă la echipamente inovative pentru cadrele medicale din Spitalul Universitar de Urgență București, care protejează împotriva infectării cu noul coronavirus. Proiectul a costat 247.755 de euro și a fost coordonat de dr. Alina Popa Cherecheanu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. ….„Echipamentele respective, care înseamnă halat, bonetă, mască și lenjerie de pat pentru pacienți, se află în faza de testare în Spitalul Universitar de Urgență București”, a explicat, pentru Libertatea, doctorița Sânziana Istrate, implicată în acest proiect. Produsele rezultate ar putea ajunge în folosință prea târziu Surse din Ministerul Educației și Cercetării au explicat pentru Libertatea că, în luna decembrie, UEFISCDI dorește să organizeze o masă rotundă cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății pentru a-i convinge să preia produsele rezultate în urma acestor cercetări. ….. La acest moment, unele dintre produsele rezultate în urma acestor proiecte riscă să devină aproape irelevante, în valul doi al pandemiei. Experții estimează că apariția vaccinului anti-COVID va contribui semnificativ la detensionarea sistemului medical și gestionarea mai ușoară a crizei. Două companii cu candidați la vaccinul împotriva COVID (Pfizer și Moderna) au anunțat o eficiență de peste 95% a vaccinurilor dezvoltate. Integral: https://www.libertatea.ro
Cum cresc salariile și pensiile românilor în programele de guvernare ale PNL, USR-PLUS și PSD/ O scurtă analiză comparativă despre impozitare, cheltuielile statului și datoria publică Programele de guvernare ale partidelor sunt generoase: se întind pe sute de pagini. Pe partea de finanțe și fiscalitate, cele mai multe truisme sunt la PNL. USR-PLUS a mers pe mai multe pagini, dar caractere mai mari, iar PSD nu are deloc, deoarece e colorat cu multe poze, desene și grafice. PSD și USR-PLUS par să nu știe că ne aflăm în procedura de deficit excesiv, iar PNL deși o menționează și folosește cuvintele „consolidare fiscală”, nu precizează care ar fi acele măsuri. Ba chiar dă de înțeles că ne putem întinde oricât cu deficitul în 2021, pentru că ne permite Comisia Europeană. PSD și PNL au viziuni diferite asupra restituirilor de TVA. PNL vrea păstrarea condițiilor actuale, adică așa cum a fost modificată legislația ca măsură anti-criză: control ulterior. PSD dorește doar după compensarea obligațiilor. USR-PLUS nu menționează nimic legat de asta. PSD și USR-PLUS au o propunere care seamănă la titlu, dar sunt diferite totuși. PSD vrea impozit pe venit zero pe salariul minim și alte câteva lucruri (vedeți mai jos, în text), iar USR se referă la „Zero taxe pe salariul minim”, care de fapt reprezintă zero taxe pe 2.230 lei, indiferent salariu. Ne referim și la pensii dintr-un singur motiv, care ține de impactul bugetar consistent PNL: 26,7% creștere a punctului de pensie până în 2024. PSD: 62% creștere a punctului de pensie până în 2024. PNL spune că va majora punctul de pensie până în 2024 cu 46%, dar a luat în calcul cifra de dinainte de ultima majorare, cea din septembrie. Adică în 2024 punctul de pensie va ajunge la 1.840 lei (conform datelor din tabelul lor). Cu alte cuvinte, față de cifra actuală, punctul de pensie va crește cu 26,7%, de fapt. În 2021 punctul de pensie va ajunge la 1.559 sub conducerea PNL, adică va crește cu 8,11%. PSD se laudă cu o creștere de 32% a punctului de pensie, dar se raportează la o cifră care nu e în vigoare: 1.775 lei. Probabil așteaptă decizia CCR. În 2024, PSD vrea ca punctul de pensie să ajungă la 2.340 lei, adică să fie mai mare cu 62%, față de cel aflat în vigoare acum (1.442 lei). În programul USR-PLUS nu am sesizat propuneri concrete cu privire la punctul de pensie, ci cuvintele: crearea unui cadru predictibil de mărire a punctului de pensie. Programul PNL – 340 pagini Program de guvernare PNL Așteptările erau mai mari de la PNL, având în vedere că este la guvernare și are acces la mai multe date decât ceilalți. Un lucru e importat de menționat de la început, anume că PNL nu va majora sau introduce noi impozite și taxe. Cel puțin așa scrie. De la început se vorbește despre înființarea unui Fond Român de Investiții și a unei bănci de dezvoltare. De precizat că ideea unui astfel de fond datează de mulți ani. Chiar PSD dorea să facă unul. În ceea ce privește o bancă de dezvoltare, această idee datează și ea de mult mai mulți ani. Până acum nu s-a realizat, cele mai recente discuții publice avansând posibilitatea ca rolul Băncii de Dezvoltare să fie jucat de actuala EximBank. PNL dorește să ajungă cu deficitul bugetar sub 3% în 2024. Pentru asta, bineînțeles că este nevoie de consolidare fiscală, lucru menționat de program. Doar menționat. În practică, nu există așa ceva. În teorie ar trebui să fie nevoie de reduceri de cheltuieli și creșteri ale încasărilor. Se vorbește doar despre a doua variantă. În cazul primei variante, documentul folosește cuvintele: eficientizarea cheltuielilor publice. Ce înseamnă asta în practică, adică ce măsuri ar dori să ia PNL în acest sens? Programul de guvernare nu precizează nimic. Documentul lasă impresia că nici anul viitor nu va începe consolidarea fiscală, deși Comisia Europeană ne-a avertizat chiar recent pe această temă, lucru confirmat chiar de programul PNL: „România beneficiază și în anul 2021 de „clauza generală derogatorie” de la prevederile Pactului de Stabilitate și Creștere (PSC), ceea ce presupune că impactul bugetar aferent măsurilor adoptate pentru combaterea pandemiei Covid-19 și a efectelor sale negative (sociale și economice) nu va fi luat în considerare la evaluările Comisiei privind atingerea țintei de deficit în cadrul procedurii de deficit excesiv”. Sunt cuvintele PNL din document. Măsurile menționate de document pe zona îmbunătățirii finanțelor sunt clasice, truisme, nefiind lucruri concrete. De altfel, astfel de idei se găsesc și în alte programe de guvernare, dar scrise cu alte cuvinte (cu excepția PSD – nu spune nimic despre așa ceva)…..USR-PLUS – 451 pagini Program de guvernare USR-PLUS Una dintre măsurile care sare în evidență: “Zero taxe” pe salariul minim. Același document spune că este vorba de fapt de netaxarea a 2.230 lei. „Aplicarea taxelor și impozitelor să se facă doar pe suma care depășește salariul minim pe economie”. Implementarea ar scădea drastic veniturile la buget și mai ales la sănătate, acum când suntem în pandemie, iar sistemul sanitar este subfinanțat. Integral: https://economie.hotnews.ro
Tabloul dezastrului din învățământul superior: România – pe ultimele locuri din Europa la numărul de tineri cu studii superioare, rata de înscriere la universitate, personal academic – Raport Bologna 2020 România se află pe ultimul loc în Europa când vine vorba despre procentul persoanelor cu studii superioare în categoria 25-34 de ani, pentru care-și propusese o creștere substanțială până în 2020, potrivit unui nou raport dat publicității săptămâna aceasta. Documentul arată că țara se află, în același timp, printre ultimele din Europa din punct de vedere al persoanelor cu studii superioare pe celelalte categorii de vârstă, în pofida unor creșteri semnificative în ultimul deceniu și jumătate. În plus, se numără printre ultimele state europene la capitole precum rata de înscriere a tinerilor în învățământul superior, în timp ce numărul de instituții de învățământ superior și cel al angajaților din mediul academic au înregistrat scăderi în ultimele două decenii, marcate de dezvoltare la nivel european. Constatările rezultă din analiza “Spațiul European al Învățământului Superior în 2020 – Raport de Implementare a Procesului Bologna)“, dat publicității cu ocazia Conferinței Ministeriale de la Roma, desfășurată joi. Astfel, pe categoria de vârstă 25-34 de ani, procentul de persoane cu studii superioare a crescut de la 13,5% în 2005 la 24,9% în 2018, dar România se află în continuare pe ultimul loc în Europa. Pentru anul acesta, în Strategia 2020, țara își propusese o țintă de 26,7% (30-34 de ani). În 2018, pe celelalte categorii de vârstă România atinsese, la acest capitol, scoruri de 22,7% (35-44 de ani), 13,8% (45-54 de ani), 9,4% (55-64 de ani). România figurează cu una dintre cele mai slabe rate de înscriere în învățământul superior, în rândul populației de 18-34 de ani, cu o creștere foarte mică între 2000 și 2017. Mai precis, dacă această rată era de 7,1% acum 20 de ani, ea a ajuns la 11,9% acum 3 ani. România se clasează astfel în pluton cu Ungaria, Kazahstan, Macedonia de Nord, Muntenegru și Slovacia, la polul opus, cu rate de peste 20%, aflându-se Turcia, Grecia, Danemarca, Olanda, Spania, Finlanda. Media Spațiului European al Învățământului Superior era de 16,4% în 2017…..Iar raportul marchează o stagnare pe termen lung a cheltuielilor cu educația superioară în România, unde în 2016 era alocat același procent din PIB ca în 2000 – 0,7%. În marile piețe educaționale din Vestul Europei, procentul fie a crescut (Olanda, Marea Britanie, Germania), fie a stagnat la un nivel superior, de peste 1% (Franța). Integral: https://www.edupedu.ro
Scandal la BOR după ce Instagramul Patriarhului a dat like unui sărac Se șoptește intens pe coridoarele puterii religioase din România, după ce pe contul de Instagram al unui sărac a apărut un Like de la Patriarhul Daniel. Indignarea preafericitului a fost atât de mare, că și-a smuls de pe cap mitra de aur și a dat cu ea de pământ, spărgând diamantele. Cel mai probabil un preot mai tânăr și mai milos din fire ar fi comis această eroare, care insinuează că BOR ar sprijini săracii, când de fapt Biserica doar îi exploatează cu scopul îmbogățirii și manipulării. Preotul a fost identificat și i-a fost confiscată parohia și dată preotului care l-a turnat, asta fiind procedura standard în BOR în astfel de situații. Patriarhul spune că ani de muncă s-au dus pe apa sâmbetei. ”Am încercat să pun un zid între Biserică și săraci. Și acum mă trezesc mânjit prin asociere cu un sărac cu o pensie de mizerie. Cum vor mai dona bogații și primăriile bani bisericii acum? Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună ziua!
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/viziunea-chinezeasca-asupra-lumii–271267.html
Alexandru Lăzescu:
„„China dispune de forţa economică şi toate celelalte resurse necesare pentru a deveni primul stat totalitar high-tech din istorie, punând democraţia liberală în faţa unei provocări ideologice substanţial mai importante decât cea reprezentată de propaganda sovietică în perioada Războiului Rece”, scrie Andrew Michta, decan la College of International and Security Studies at the George C. Marshall European Center for Security Studies într-un articol cu titlul sugestiv: „China’s promise: ‚A free market for unfree people’”. Este o observaţie extrem de importantă pentru că Beijingul propune la nivel global un model de societate în care calea către prosperitate nu mai este intrinsec asociată cu libertatea individuală. Ceea ce contrazice la nivel fundamental mesajul principal pe care s-a bazat Occidentul în bătălia ideologică cu sistemul sovietic, acela că libertatea este o condiţie esenţială pentru prosperitate.”
Buna ziua.
Are dreptate Mr. Lazescu.
Mai ales cand China este “sustinuta” de coruptie inalta in statele democratiei…
Avem aici un exemplu de campion mondial “democrat” la coruptie pe functie; monitorizat
https://www.citizensforethics.org/reports-investigations/crew-reports/president-trumps-3400-conflicts-of-interest/
Pericolul este sever.
Buna dimineata.
Pentru ca vaccinisti imbecili si semidocti vor sti sa speculeze orice mic amanunt si sa-si azvarle “excrementele” catre cei spalati pe creier stirea e in felul urmator ,referitoare la vaccinul Oxford/Zeneca,
ce -probabil- va ajunge si in Romania undeva in martie, aprilie : (sursa hotnews)
” Vaccinul a avut eficacitatea de 90% când a fost administrată o jumătate de doză la prima inoculare, urmată, după o lună, de o doză întreagă, potrivit datelor din testele de fază finală efectuate în Marea Britanie și Brazilia.
O altă variantă testată a fost cea de administrare a două doze complete la o lună distanță, aceasta având o eficacitate de 62%. Analiza combinată a celor două variante de dozare a generat o eficacitate medie de 70%. Ambele rezultate obținute sunt relevante statistic, a precizat compania.”
Deci daca va fi respectat protocolul din primul aliniat va fi in regula, nu cum am auzit traznaile unor gargaragii pe radio romania “banalitati”…
Pe de alta parte, semnalele de alarma trase de Vlad Mixich :
“Elementul de distribuție, din păcate, nu poate fi satisfăcut la un standard decent folosind actuala infrastructură pe care funcționează programele naționale de vaccinare din România. Motivul este simplu, dar trist: hibele sunt atât de numeroase – de pildă, nu există un sistem de monitorizare electronică a stocurilor, în așa fel încât județele să se poată ajuta unele pe altele, să știi exact câte cutii sunt, unde, într-un anumit moment. Autoritățile nu au un astfel de sistem electronic de monitorizare. Nu există sistemul de monitorizare activă a temperaturii în mijloacele de transport cu care vor fi transportate aceste vaccinuri. Aceste sisteme de monitorizare a temperaturii trebuie să respecte niște standarde internaționale care sunt cu atât mai importante în cazul acestui vaccin, care necesită condiții de transport speciale – minus 70-80 de grade pentru produsul anunțat de Pfizer, mai puțin pentru produsele altor companii, dar oricum, necesită condiții speciale”, avertizează Vlad Mixich.
Vlad Mixich crede și că urmează o perioadă în care se va vorbi foarte mult despre acest vaccin, iar autoritățile sunt datoare să vină cu soluții: “Cum în România au fost la modă diverși termeni de specialitate în diverse perioade – era o perioadă în care toată lumea vorbea despre termeni de specialitate legați de justiție, apoi legați de spitalizările pentru mari arși, și tot așa – e foarte posibil ca în curând, un termen foarte vehiculat în România să fie gheața carbonică. Pentru că e nevoie de gheață carbonică pentru a transporta aceste produse, e nevoie de niște frigidere speciale în care ele să fie depozitate, frigidere care există în România, dar nu știm cât de multe sunt și care este capacitatea lor. Poate că autoritățile știu, Ministerul Sănătății sper că a purces la centralizarea acestor date. Există astfel de frigidere speciale în marile centre universitare, în laboratoarele de genetică, de microbiologie, există și oameni care știu cum să manipuleze produse farmaceutice în astfel de condiții. Resursele sunt, sunt resurse foarte importante și în mediul privat. În ceea ce privește distribuția, un parteneriat public-privat real, care să nu fie instrumentalizat politic, este una dintre soluțiile salvatoare pentru noi, pentru că există acolo și know-how, în mediul privat, și capacitatea logistică de a susține așa ceva. Dar, cum spuneam, trebuie să se întâmple ceva ce în România nu s-a întâmplat foarte des în sistemul medical, și anume ca oamenii de specialitate din toate domeniile – academic, privat și de stat – să se așeze la masă și să lucreze împreună fără ca pe margine să stea politicieni care să latre la ei, încercând să instrumentalizeze politic astfel de inițiative. Nu știu dacă se va întâmpla asta, dar sper să se întâmple, este o soluție.”
Vlad Mixich are emoții și în legătură cu gradul de acceptare al acestui vaccin în țara noastră, în condițiile în care România este țara care în perioada 2007-2017 a avut cea mai abruptă scădere a acceptării vaccinării din lume: “Al treilea element – cel legat de acceptarea acestui vaccin – este marele călcâi vulnerabil al României la ora actuală. România este țara care în perioada 2007-2017 a avut cea mai abruptă scădere a acceptării vaccinării din lume, conform unui studiu celebru publicat de cei de la Imperial College în Lancet. În ultimii 2-3 ani lucrurile s-au mai îmbunătățit cât de cât, dar nu considerabil.”
Vlad Mixich mai spune că, oricât de simpatice sau de antipatice, coerente sau incoerente ar fi persoanele care dețin funcții publice de prim rang – că sunt miniștri, că sunt șefi ai Departamentului pentru Situații de Urgență, că sunt premieri sau președinți – nu ei sunt vectorii de comunicare cei mai potriviți în astfel de situații: “Și asta vedem și am văzut în ultimii ani în România. Cei care ar trebui să vorbească despre vaccinul COVID, de ce e bine să ne vaccinăm și care sunt beneficiile și riscurile pe care ni le asumăm sunt medicii carismatici, care știu să vorbească despre asta – doctorul Mihai Craiu, sunt câțiva medici de familie care sunt niște persoane publice care știu să vorbească despre asta, sunt experți în sănătate publică care au onestitatea și independența necesară să vorbească cu credibilitate despre asta. Există suficienți experți de sănătate publică în România, printre care mă număr și eu, care nu am avut și nu avem legături cu industria farmaceutică, nu putem fi acuzați că suntem părtinitori. Și vom spune dacă vom vedea sau vom suspiciona probmele cu vaccinarea. La fel cum vom spune dacă considerăm că aceasta este benefică. E nevoie, și asta se face în alte țări din Europa, nu înțeleg de ce la noi nu se întâmplă. Pentru că vom suferi foarte tare dacă unul dintre aceste elemente va fi pe pană. O mașină nu poate să meargă dacă nu are toate cele 4 roți umflate. Dacă una dintre roți e dezumflată, mergi câțiva kilometri mai greu și la un moment dat trebuie să tragi pe dreapta și nu te mai poți mișca. E foarte important ca toate aceste lucruri să fie administrate cum trebuie.”
Restul informatiilor aici :
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-24435754-interviu-vlad-mixich-nu-suficient-avem-vaccinul-impotriva-covid-19-romania-nu-exista-sistem-monitorizare-temperaturii-pentru-transport-iar-marele-calcai-vulnerabil-acceptarea-vaccinului.htm
Pentru ca antivaccinistii, ma iertati…
Buna ziua.
Cine dorește să fie vaccinat in RO :
1- cerere tip scrisa și legalizata la notar.
2- document de identitate valabil. Original și copie.
3- certificat de naștere în original și copie. Legalizata.
4- certificat de căsătorie / divorț în două exemplare. Original și copie.
5- certificat de naștere a copilului , copiilor. Suficientă doar copia daca atașați și extrasul legalizat și cu apostila de la registrul stării civile din primarie.
6- certificat medical că nu sunteți bolnavi de Covid. Suplimentar dovada de la primărie , Ministerul sănătății că medicul de familie care eliberează certificatul e chiar medic și în evidență ministerului.
7- Deosebit de important , toate documentele menționate în un dosar cu șină.
Scris mare pe dosar : nume , prenume , data nașterii, adresa , CNP și număr telefon portabil .
După ce prezentați dosarul la DSP județean , veți primii un număr de înregistrare dar și un număr de vaccinare. Fiind vaccinarea pe banda rulanta , veți fi obligați să țineți telefonul deschis și noaptea. Că poate vă cheamă pe la 4 dimineața.
Obligatoriu o autocertificare unde scrieți de ce ieșiți afară , unde mergeți și cînd ( credeți) că veți revenii. Acasă.
Vaccinare plăcută. 😄
@stefan buna ziua
bine ca ati plecat din România….
așa , ca fapt divers, am nevoie de cazier judiciar/ cronometrat- a durat 4 minute păcate l am obținut de la secția de poliție / 2 min mi am scris datele de identificare
Eu fac bășcălie.
In Italia nu am habar cînd voi fi vaccinat.
– nu lucrez in sistemul de sanatate
– nu sunt internat in casa de bătrâni
– nu sint in categoria de risc . ( Peste 65 ani )
– nu fac parte din forțele de ordine .
( Asta e ordinea priorității de vaccinare. Publicata și oficială. )
Deci pina vine randul meu , să sper că nu mă virusolez. 😄
Un lucru e clar. Vaccinare la dispensarul din sat.
Gratis. Mă cheamă ei. Nici nu trebuie sa fiu pe ceva lista .
Și vaccinarea e recomandata. Nu obligatorie.
Cine se va vaccina , automat va primi un document că e vaccinat anti Covid.
La ce va fi necesar , vom afla doar prin vara .
( Plaja , bar , la curve , doar cu certificat ? 😄. ) Vom vedea.
E un haos planetar. Aici la macaronari nu se știe dacă putem face cumpărături de sărbători că se tot închid / deschid regiuni , județe , comune.
Cine apuca la sărbători . 😄
Multam de bascalie. Noi aici avem/am avut destule motive sa bascalim guvernul ( din pacate) dar sa il luam in deradere apriori pentru eventuale pacate imi pare cam mult. Eu fac, 4 ore pe zi, voluntariat pt. DSPB ( la call center) ajutand sute de pacienti sa treaca prin aceasta situatie grea, rezolvandu-le anume probleme. Asa inteleg eu sa pun umarul la efortul guvernului (pacatos cum este) de a gestiona o situatie cumplita pentru intreg mapamodul. N.B. Fac parte din grupa de risc (am diabet) dar daca am putut face ceva pentru semenii mei in suferinta nu a contat. Ma incredintez celui de sus si astept sa depasim acest moment, cu acest guvern balbait luat in bascalie cu tot. Deh, deocamdata altul nu avem
Buna seara doamna. Eu privesc de departe.
Și fac comparații. Ținând mereu cont că România nu e Italia.
– Cînd citesc că mortul trebuie sa se prezinte pentru certificatul de moarte.
– Ca e mare victorie trimiterea certificatului de înmatriculare a mașinii acasă la proprietar. ( eu inca din 1992 îl primeam in momentul cînd luam mașină de la vânzător . In Italia )
– Cînd citesc muntele de cereri , certificate ( pe care deja statul le are ) sau MEREU certificatul de naștere cînd schimb al 5- lea pașaport românesc.
– cînd pentru orice dosarul cu șină e sfânt.
Mă apucă râsul că sa nu plîng.
Nu e problema de un guvern sau altul. Toți au guvernat in 30 de ani. Singuri sau in coaliții inimaginabile teoretic. Problema e de oameni.
Deșteptul și harnicul nu are loc/ șansă de sumedenia de ” patrioți” care au falsificat orice. Diplome , date , bugete , ascuns trecutul familiar de dragul puterii si a banilor primiti. Legal dar mai ales ilegal.
Felicitări pentru ce faceți în ajutorul bolnavilor.
Comment-ul meu era, strict legat de persiflarea apriori a unui pacat inca “necomis”. Eu am decis ca este neproductiv sa plang pe laptele varsat si sa fac bascalie de pe margine sau sa contabilizez pacatele guvernelor din ultimii ani. Ca mine sunt sute de mii de romani anonimi care s-au decis sa faca pt. comunitatea lor ceeace politicul nu a putut/ nu a vrut sau nu a stiut sa faca ( felicitarile nu sunt relevante) noua ne par lucruri firesti. In materie de birocratie si stupizenie a unor decizii administrative nu cred ca Italia este chiar un exemplu pt. Romania. Cel putin pana acum 20-30 ginta latina ne putea da clasa. Nu traiesc in Italia dar am zeci de prieteni de suflet de mai bine de 40-50 de ani si avatarurile acestora erau de Ilf&Petrov. Nu cred nici ca Romania este,exclusiv, tara onestilor nedreptatiti, ce nu au loc de oportunistii hrapareti ca atare este de scapat unde vezi cu ochii. Sigur, avem pacatul comoditatii si un mare deficit de responsabilitate civica lasand o plaga de impostori si nevolnici sa paraziteze politicul si administratia de atatia ani, dar vina este (si ) a noastra, am carcotit si bascalit de pe margine prea mult timp. In fine, eu cred ca in ultimii ani s-a format o masa critica indeajuns de mare pt. a primeni in perioada urmatoare atat clasa politica cat si esalonul doi al functionarilor publici. N.B. Si la noi dosarul cu sina nu se mai solicita de ceva ani nicaieri
Bună seara.Inca se mai cere dosar cu șină.ex: înscriere copil la creșă ,august 2020.@stefan60 are dreptate.
Și acum despre Trump.
Presa și tv italiană.
– datorii / persoana fizica de 400 milioane dolari.
– Deuscke Bank confirma că a finanțat firmele lui Trump cu peste 3 miliarde dolari.
Pina acum , ratele bancare ai fost achitate regulat DAR : ” DB prin proprii specialisti cauta o soluție pentru acest împrumut”. Tradus in limbaj simplist . Mare risc sa nu vedem banii și atunci cumva facem o restructurare a împrumutului. Sau vindem altora creditul rămas.
– inclusiv republicani îl ataca pe Trump cu aiureala de ” vot furat”.
Deputați și guvernatori in funcție.
– departamentul justiției are mâinile legate cît timp Trump e in funcție.
Nu îl pot procesa . De la evaziune fiscală la obligarea martorului sa mintă.
– iar Melania așteaptă să părăsească Trump Casa Albă. Cauza de divorț cu pretenții pentru 50 milioane dolari.
Cred că pe asta îl scot doar cu Special Force din bârlog. Ar fi prima data în întreaga istorie USA.
Il Cavaliere Silvio e mic copilas 🙂
La liga juniori
Mai grav, eu cred că, la/după faza asta, conu’ berluscoiu e la „liga bebeluși” 🙂
Bună ziua!
Berlusconi
Condamnat definitiv pentru evaziune fiscală.
NU a intrat la pușcărie deoarece legea italiană e foarte grijulie cu bătrânii. Le face rău după gratii. 😄
E in schimb europarlamentar. Adică coleg cu Băsescu.
UE a devenit un fel de parcare a CC al CCCP.
Unde de regulă se baga ăia care au epuizat ” succesele” in tarile de origine.
Nici tanti ăia care e președintele UE nu e altfel.
Ministrul familiei , ministrul muncii , ministrul apărării , toate in RFG, acum președinte Comisia UE.
Si voi va mirați de haosul european ?
Bugetari naționali / internaționali dar pe viață.
Dupa gratii ii face rau, dar la bunga-bunga se baga primul 🙂
Buna ziua.
Sa ne mai descretim fruntile :
Cum au alungat americanii neincrederea in vaccin, prin 1956
58 000 de cazuri de poliomielita, o boala cumplita, fusesera in SUA in anul 1952.
In 1955, Jonas Salk a utilizat pentru prima data vaccinul anti-polio, dar americanii nu aveau deloc incredere. Zvonurile erau diverse: de la efecte secundare care te omorau in 10 ani, la cancer si impotenta.
In 1956, mai putin de jumatate dintre americani doreau sa se vaccineze anti-polio, iar atunci guvernul a recurs la o strategie de marketing: l-au rugat pe Elvis, care era pe val dupa Heartbreak Hotel, sa se vaccineze in direct, la Ed Sullivan Show, una dintre cele mai populare emisiuni din anii aia. A functionat! Americanii au capatat incredere, iar cand a inceput programul, s-au vaccinat.
In 1962 s-au integistrat in SUA doar 952 de cazuri. In ’61 a intrat pe piata si un vaccin oral, iar in timp, numarul cazurilor a tot scazut. Daca in 1988 erau 350 000 in lume, in 2014 ramasesera 359. In 2020, poliomielita a fost declarata eradicata de OMS, dar in august au reaparut 13 cazuri in Sudan.
Revenind, strategia de marketing cu Elvis: a functionat la americani. Probabil ca vor apela la una asemanatoare si acum, il auzeam pe un tip la CNN pomenind asta, pentru ca 42% dintre americani nu vor sa faca vaccin anti-Covid.
Acum noi nu-l avem pe Elvis, ci pe Bittman, dar ca idee, poate fi o abordare inteligenta ca politicienii, artistii sa se vaccineze dand exemplu.
L-as vedea si pe Ciolacu, pe Firea, astia care au pus atatea piedici in pandemia asta doar din dorinta de a mai lua niste voturi. I-as vedea pe toti pesedistii in direct la Antena 3, facand vaccinul, aratand, in sfarsit, ca sunt responsabili! Sper doar sa nu-i vaccineze in fund.”
Sursa : Silviu Iliuta, de la “Cronici pe bune”
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10225240270096168&id=1303933143
La popor (dar in primul rand la medici si asistente cu “manifeste” de acest tip vii, tiparite in jde mii de exemplare, postarile medicului Gabriel Diaconu sunt excelente, dar sunt prea lungi…
Concis, scurt, clar , fara multe floricele !
Buna ziua tuturor !
Salve Mircea !
Ooops, am intrat la moderare, era o pilda interesanta,am scris mai frumos decat @Stefan30 (nu 60, caci aveti un aer mai tineresc decat multi imberbi din acestia noi…) am avut un singur link… 🙂
Bună ziua!
O rază de speranță, chiar și cu un orizont de timp. – ”Premierul Ludovic Orban a anunţat că luni au fost semnate contractele de finanţare pentru 10 spitale din Capitală, iar în total finanţarea pentru Bucureşti va fi destinată către 22 de spitale, suma fiind de 100 milioane euro. Şeful Executivului a adăugat că în total pentru modernizarea şi dotarea unităţilor spitaliceşti va fi alocată suma de 7,5 miliarde euro din fonduri europene şi de coeziune, în următorii 7 ani. La eveniment au participat și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24436448-ludovic-orban-semnam-contracte-finantare-pentru-dotarea-10-spitale-din-bucuresti-nicusor-dan-sunt-fericit-guvernul-ministerul-fondurilor-reusit-aiba-acest-raspuns-rapid.htm
Apropo de China, globalistii is mari admiratori ai modelului chinez si vor sa il generalizeze.
Sloganul intalnirii de la Davos a fost asa:
Nu am proprietate privata. Nu am intimitate. Sunt mai fericit asa.
@macgregor
Din păcate cam asta e mentalitatea generației 20-30 ani…nici o proprietate,nu masina,lucrează 6-8 luni/an,restul “toaca” ….ce vor face când vor ajunge pe la 50?nu ii interesează /ăștia sunt mai rău decât “Flower power”….aveau “make love,not war”…ăștia nimic
@mar buna ziua
ati uitat de finanțarea pentru conductele de termoficare…uite ca atunci când vrei obții și bani…problema va fi la forța de munca
salutare 🙂
salve George 🙂
gasesc foarte utile si necesare link-urile propuse si comentariile
acuma , ca sa continui in sensul comentului de la 14:18 :))) cu siguranta americanii nu aveau de unde sa stie in anii de inceput al vaccinului respectiv,56-60 etc .ca regele elvis avea sa treaca la cele sfinte la doar 37 de ani.
tineam minte ca a murit de tinar dar nu mai stiam varsta (m-am uita pe wiki)
in ziarele si revistele de profil ale vremii , de pe la noi, chiar tin minte un titlu (cred ca era un almanah) : ” …s-a stins ca o luminare aprinsa la ambele capete.. ”
negationistii vaccinului(americanii) daca se invoca precedentul asta cu elvis , pt a incuraja vaccinarea anti covid , posibil ca sa dea o replica…. : Elvis a facut vaccin anti-polio si a crapat la 37 de ani…io daca fac anti covid..ce-o sa mi se-ntample ?? :))))) cred ca o sa primeasca raspunsul de la chineji — o sa aveti cod qr inscriptionat pe frunte 🙂 )))))
….
prevad un circ national pe 6 decembrie
declaratia de azi cum ca se vor asigura urne mobile tuturor celor care sunt in carantina, spital,domiciliu ,deplasare etc va duce ,cred, la un veritabil razboi media…
ma intreb -si-n perspectiva unor decizii ccr de mai an la sesizarea av. poporului… ce localitati se vor carantina (oare alea rosii ? :))))))) ) , respectiv de-carantina…
incurcata rau 🙂
Situatia ii clara – cine se vaccineaza are drept sa mearga la petreceri, in concedii in Grecia si alte alea.
Cine refuza – va rezista aproximativ 5 minute la invidie dupa care se va vaccina si el.
Pe principiul romanesc, dar ce, sunt eu mai prost?
E timpul sa folosim mentalitatile locale in scop constructiv.
Citiți ” raport datoria publică septembrie 2020″ pe site MFP , buletine lunare MFP.
Deci și conform OUG 64/ 2007 , la respectiva data datoria suverană a statului român era de
531,835 miliarde lei. ( Inclus și cea în valuta calculată in echivalent lei ) Daca ar fi sa o exprimam in euro , peste 100 miliarde. Pina in 31 decembrie va mai creste. Cu vreo 10 miliarde lei.
Că procent PIB a fost de 50,3 %.
In septembrie 1989 datoria publică a fost de 0,00. Atît în dolari cît și în procente PIB.
La 31decembrie a.c. va depășii 51,3 % PIB.
Este un unicat planetar. Și nu e banc .
Să faci o asemenea datorie în doar 30 de ani și să nu ai:
– infrastructura
– sănătate modernă
– scoli fara buda in curte
– apa și canalizare la toți
– gaz metan in fiecare locuință ( suntem producători de gaz de mai bine de 100 de ani)
Bună seara!
https://moldovavreaautostrada.ro/monitorizare/opinii/includerea-a-doua-tronsoane-din-sectorul-montan-a8-in-pnrr/
„considerăm că
există premise FEZABILE și REALE de a lansa LICITAȚIA DE PROIECT TEHNIC ȘI EXECUȚIE a “capetelor” din tronsonul Tg. Mureș-Ditrău-Tg. Neamț in termenul de maturitate definit in Planul de Relansare si Rezilienta si definitivarea acestor tronsoane pana in anul 2026
SECȚIUNEA 2. Plan de actiune pentru “securizarea” execuției sectorului Montan din Program Operațional Transport 2021-2027:
Se considera extrem de oportună includerea acestor doua capete în PNRR si pregătirea etapelor procedurale pentru lansarea licitației de Proiectare și Execuție cu clauză suspensivă referitoare la Procedura de Mediu, pentru primii kilometri de autostradă din sectorul montan respectiv:
15 km – conexiune A3 cu A8 pe tronsonul Tg. Mureș-Acățari (legătură DN 15/Leordeni-Gheorghe Doja-Acățari cu DN 13) – vezi figura nr. 1 – COST ESTIMAT EXECUȚIE – 67,05 milioane euro
23 km – Moțca-Tg. Neamț (legătură DN 2 cu DN 15B) – vezi figura nr. 2 – COST ESTIMAT EXECUȚIE – 102,81 milioane euro.”
Personal, mă îndoiesc de buna-voință a ciumei galbene de a urni lucrurile în această direcție!… Iar, dinspre useriști, am văzut că, pentru madam cosette, Iașii „se descurcă și fără autostradă”!… Despre restul… „numai de bine!”…
Buna seara!
Ponta si Tariceanu s-au pus rau cu BOR. Asa suparare la toti IPS n-am mai vazut.
Dar au dreptate ca PRO Romania nu stie bine nici macar sfintii din calendarul ortodox!
https://www.aktual24.ro/breaking-patriarhia-romana-ii-acuza-de-furt-pe-ponta-si-tariceanu-pro-romania-e-ca-si-ingropata-a-infuriat-bor/
Bună seara!
Gașca de la PRO(st)… etc, cum s-o mai chema ea, mai bine tipărea un „calendar cre(ș)tin-ortohoț!… Așa, nu doar că nu mai supărau BOR, dar ar fi fost și sinceri, în ce-i privește!…
Pai nu erau pana de curand colegi? bor, cecere, alde, gibon dement, dragnea, pesede, udemere, etc
În Germania, o nouă „piesă”/„mo(n)stră” din ciclul „Să avem și noi covidioții noștri!”:
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24436384-indignare-germania-protestatarii-anti-masti-comparat-victimele-nazismului.htm
„Ministrul de externe german Heiko Maas i-a criticat dur pe protestatarii „anti-măști” care s-au comparat cu victimele nazismului, acuzându-i că trivializează Holocaustul și „batjocoresc” curajul demonstrat de rezistența anti-nazistă, relatează Euronews.
O protestatară tânără a declarat în timpul unui protest împotriva purtării măștilor de protecție ce a avut loc în orașul Hanovra că se simte ca „Sophie Scholl”, o studentă germană executată în 1943 pentru rolul ei în rezistența anti-nazistă.
Înregistrarea video cu discursul protestatarei a fost vizualizată de peste un milion de ori pe rețelele sociale, mulți utilizatori exprimându-și indignarea față de cuvintele acesteia.”
Pe asemenea mutanți, simple carcase „umane”, goi pe dinăuntru (mai ales la suflet și la minte!), să-i trimită cineva la Bălăceanca, Spitalul 9, Timișul de Sus, Socola sau Spitalul 1 (Sibiu)!… Vorba românească „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!” se potrivește de minune!…
Buna seara.
Radem, glumim, in subcontient incercam cumva sa ne autopacalim ca nu e “groasa”, dar cand citesti realitatea cruda realizam starea apocaliptica actuala ; marturisesc ca o urmaresc pe doctorita Laura Zarafin, medic pe ATI, in linia 1 a frontului de 8 luni :
“Ca simplu medic ATI , fără să am nici un beneficiu , am scris întotdeauna ce am văzut cu ochii mei in 8 luni de epidemie si am încercat să spun oamenilor că , odată ajunși cu forme critice de pneumonie bilaterală cu SarsCov2 , șansele de supravietuie sunt minime .
Adevărul , chiar dacă este dureros , trebuie spus .
Nu știm decât un lucru – 5% dintre infectați fac forme critice de boală . Desigur , cei mai vulnerabili sunt cei vârstnici și cei cu comorbidități – obezitate , boli cardiovasculare , diabet zaharat , neoplazii , imunosupresați prin alte boli .
Totuși , există un număr de oameni tineri , fără comorbidități , care ajung cu afectare pulmonară de peste 75% și la care nimic nu merge . NIMIC .
Pentru mine , chiar și câteva exemple de acest fel , sunt suficiente ca să vă rog să vă protejați , să vă testați , să vă supravegheați cu pulsoximetrie .
Singura cale de a diminua efectele imprevizibile ale acestui virus , rămâne deocamdată PREVENȚIA .
Testarea masivă și supravegherea atenta a celor cu simptome respiratorii , inițierea imediată a unui tratament adecvat fiecărui pacient în parte , sunt singurele atitudini ce ar putea reduce numărul de forme severe .
Poate .”
Comentarii :
Carollina Radu
Laura Zarafin “Pt asta spun ,dupa 33 de ani de activitate in s.boli inf,ca acest virus,nu seamana cu nimic din ce am invatat si intalnit in practica medicala,de pana acum!SUNT INGROZITA DE MODUL IMPREVIZIBIL IN CARE SFARSESC UNII PACIENTI!”
Laura Zarafin
Carollina Radu” nici eu nu am văzut în 25 de ani de ATI , pacient care să nu se ventileze deloc .”
Mea culpa a nu stiu cata oara, link-ul :
https://www.facebook.com/laura.zarafin.9/posts/1248912295477603
Pe de alta parte, nu sunt de acord cu abordarea oarecum in bascalie a acestei chestiuni, prea serioase ca sa fie tratata in acest mod, asa cum procedeaza Ovidiu Covaciu chiar asta seara ; cum a spus si @Mc Gregor mai sus : managerii din industria spectacolelor (filarmonici, opera, teatru, concerte rock, muzee etc) si cei din lumea sportiva vor filtra spectatorii pe baza pasaportului de sanatate, actualizat ca Windows-ul .
Va fi o provocare si pentru it-isti : toate platformele de abonare din industria divertismentului vor trebui sa aiba incorporata “bifarea” efectuarii vaccinului;asa vor proceda japonezii la Olimpiada de la Tokyo, in 2021 !
“E momentul să ne gândim la cum facem vaccinarea anti-covid o idee bună pentru public. Sigur că sistemul medical va fi primul beneficiar, dar apoi va ajunge și la publicul larg. Știm deja că un număr important de oameni au emoții și întrebări. Și sper ca vor primi și răspunsuri și vor accepta.
Alții sunt convinși ca ei nu vor accepta niciodată vreun vaccin anti-covid. Sunt adulți, au dreptul să-și aleagă ce să le taie răsuflarea.
Și cum vaccinarea nu va fi obligatorie nu poți face campanie negativă.
Dar avantajele pentru cei vaccinați pot exista fără discriminări.
Iată un scenaru de beneficii pentru cei vaccinați:
1. Digi Romania (RCS & RDS)oferă pachetul VaxFiberLink, garantat 1gb up&down ca să-ți meargă munca de acasă ca vântul.
2. Uber și Boltfac din nou disponibil locul de lângă șofer și primești reducere pentru câteva curse
3. Wizz Air și Ryanair introduc rezervări gratuite pentru scaunele cu loc la picioare, pentru că meriți (mai ales eu).
4. CFR Călători pune toți vaccinați în același vagon, ăla în care merg toate prizele, sunt curate toate scaunele și funcționează și wifi-ul și căldura.
5. eMAG adaugă 6 luni la abonamentul genius sau oferă un trial de 6 luni celor care n-au încă.
6. Vodafone Romania oferă niste gigabytes de internet si reduceri la telefoane.
7. MEGA IMAGE oferă 30% reducere la șampanie să sărbătorești.
8. REGINA MARIA – Rețeaua Privată de Sănătate- control gratuit la o specialitate la alegere să afli ce s-a bușit în pandemie.
9. Metrorex – 10 călătorii gratis la un pachet de 10 cumpărate, că acum poți să mergi oriunde, ca un boss
10. Booking.com trimite o ofertă secretă de cazare undeva frumos, acum ca poți ieși din casă din nou.
Și zeci de alte mici afaceri pot să facă oferte speciale.
Voi ce beneficii ați prefera? Tag your favourite brands.”
Consider asadar postarea oarecum neadecvata…
https://www.facebook.com/ovidiu.covaciu/posts/3790311647659162
mai ales red-light districts din toata lumea ofera gratuitati vaccinatilor… :)))
lista poate continua la nesfarsit …
doar studentii vaccinati pot promova…
doar bugetarii vaccinati mai pot ocupa posturi publice
doar politaii vaccinati mai pot avea drept de pensie speciala
doar ccr-stii vcc…mai pot lua decizii
doar parlamentarii vcc
doar ungurii vcc mai pot sta in tara
doar cei vcc pot fi considerati cetateni cf. constitutiei
etc etc
doar daca Stefan se vaccineaza isi mai poate cumpara lingouri pt a stabiliza euro… 🙂
intr-un fel e previzibil incotro ne indreptam
ingrijorarea insa poate ca sa apara din cauza ritmului prea rapid de schimbare a “paradigmei vietii” la care vor fi supusi oamenii,
cu adevarat ciocniri intre civilizatii si ideologii 🙂
de fapt nu m-ar mira ca in decursul a mai putin de o generatie (poate mult mai putin) folosind acest precedent , sa se prefigureze un soi de santaj intre “claseleconducatoare” si pulime
faliile vor creste(deja sunt f. mari) provocari vor mai fi cu siguranta si-n domeniul sanatatii dar pot ca sa apara si-n alte domenii
ca societatile sa mearga inainte trebuie ca….
economia sa se dezvolte ca sa avem salarii , scoala,spitale etc trebuie ca…
libertatile fundamentale vor disparea ca un vis frumos si …poate… vom constata cu totii … ca planeta terra nu ne e de-ajuns
complicat
pandemia asta , ca precedent , cu siguranta este o sursa de studiat pt multi ,…mai ales politicieni
conditiile mondiale anno domini 2020 difera cardinal de alte pandemii de ex gripa spanioala
Bun regăsit!
„Temelia” ticăloșiilor de acum (încolo) este „diluarea” informației transmise, atât în „sistemul” de „învățământ”, cât și de la o generație la alta… Cu cât știi mai puțin, cu atât „noi” (ăia de vrem să controlăm, ciordim, lobotomizăm Lumea), vom putea să-ți „spunem” ce (vrem noi) să faci ca „să trăiești bine” (vă mai amintiți sloganul lui petrov, nu???)!… Și tu, acreieratul, lobotomizatul, „(ne)învățatul” te vei „baza” pe „noi” și/sau pe „dispozitivele” create spre a te controla, pardon, „ajuta” (telefoane/iphone-uri, tablete, laptopuri/calculatoare)! „Si(n)guranța” ta se află în „camerele de luat vederea”, pardon „vederi”… Tu te „bazezi” pe gps, îți „pui grămadă” toate parolele, „ca să nu le pierzi” iar „noi” avem „grijă” ca tu să-ți „organizezi veniturile” în „cont(uri)”, pentru care te „jumulim”, corespunzător prin comisioane cămătărești, pardon „bancare”, că, de, trebuie să trăim și „noi” (pe spinarea fraierilor, pardon, „cetățenilor” ca tine). Cine este „recalcitrant”, „conflictual”, nu e nevoie să-l „sinuciden”: îi blocăm accesul la „cont(uri)…
Și GATA! Apropos de „amintiri”: era o… glumă, prin anii ’90 legată de ce-ar di „zis” foștii (actuali) securiști, după LOVILUȚIE: VOM CLĂDI O LUME NOUĂ… NU VOUĂ!…
Păcat că nu mai trăiește ceașcă: ar fi văzut cum am reușit „noi” să „clădim” așa-numitul OM NOU!… Un mutant, cu carcasă umană, fără creier, fără sentimente, doar un îmbuibat, pe care îl „învățăm” noi de ce, când, unde și mai ales DACĂ are nevoie!… Exact așa cum zis-a, cu peste un secol în urmă, „partidul comu(n)ist”: De la fiecare după „posibilități”, fiecăruia după NEVOI!”…
Orwell acum ar fi trebuit să trăiască!…
buna Paga 🙂
pai stii si vorba aia …cum ne asternem …asa vom dormi…om-societate-lume
noi , generatiile viitoare…
tare imi e sa nu faca odata si-odata …un poooc… toate astea…
ipotetic vorbind(fantezist) chiar as fi fost ceva ca sa mai traiasca musiu ceasca :)))
evolutia societatii noastre cred ca ar fi fost …bulversanta …:))) as spune ca mai mult de vreo 15 ani vechii si actualii politicieni nu ar fi rezistat la presiunea poporului… poate chiar l-ar fi reinscaunat , daca nu pe el ,poate printisorul…
ce cred ca ar fi cert, specimene de iq-ul dancilei nu s-ar invarti prin politica….dar,oricum ar fi , ar fi fost nasol …
macar ne-am facut niste iluzii… tot e ceva,..
Date Italia ultimul raport Covid. ( Ultimele 24 ore )
Raport noi infectați + 22. 930. La 148.945 tampoane efectuate.
Persoane vindecate ( in ultimele 24 ore) = +31.395
Prima data în valul asta II de Covid că numărul noilor vindecați depășește numărul noilor infectați.
Rămâne ridicat numărul de morți . 50.453 de la începutul pandemiei inclus 630 decedați în ultimele 24 ore.
In ATI sint internați 3.810 bolnavi. Doar cu 9 cazuri in plus fata de ieri.
Raportul tampoane / noi pozitivi scade . Anterior era la 16%. Acum de trei zile se menține la 15 %. Ar trebui să coboare la maxim 10 % pentru a putea zice că epidemia e sub control .
@ george
Am observat că ” greii” ăștia de pe planeta și vindecați rapid , au fost toți supuși imediat la TAC pulmonar.
Care TAC are calitatea că ” vede” pneumonia încă în faza inițială. Cînd e mică, mică.
Ce nu vede radiografia clasica.
Că atare , respectivii au primit tot felul de tratamente prin care se bloca ȘI dezvoltarea pneumoniei.
In cazurile Covid ( din cite am citit ) pneumonia e devastanta in fazele ” mature” . Nu o mai poți opri cu nimic. Și anticorpii produși de organism o iau razna. Sint atît de mulți că ucid pacientul și nu virusul.
Bună seara!
Vor /Au generat un precedent. Se pare că jivina Ciolacu a simțit pericolul…. – ”Toți parlamentarii USR își vor da mâine demisia pentru a nu beneficia de pensii speciale, au declarat pentru HoNews.ro surse din partid. Decizia a fost luată după ce inițiativa USR de eliminare a pensiilor speciale nu s-a materializat.”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24437310-toti-parlamentarii-usr-isi-vor-prezenta-marti-demisia-pentru-nu-beneficia-pensie-speciala-surse.htm
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24437316-marcel-ciolacu-voi-demisiona-din-parlament-ultima-mandat-pentru-nu-beneficia-pensie-speciala.htm
”Pesedista Dana Gîrbovan, noua președintă a Curții de Apel Cluj/A fost la un pas de-a deveni ministrul Justiției în Guvernul Dăncilă”
https://www.comisarul.ro/articol/pesedista-dana-girbovan-noua-presedinta-a-curtii-d_1164321.html
Cred ca Dumnezeul Vaccin le ia mintile (atatea cate sunt) vaccinistilor habotnici: pai cum sa conditionezi ceva de vaccin, iar nu de imunitate/anticorpi, de fapt? Adica: daca un om face boala si capata imunitate, Secta martorilor Vaccinului nu o sa-l primeasca in clubul privilegiatilor (vezi si glumele, dar si serioasele de mai sus, de azi) decat daca omu’ isi face si vaccin? O fi vaccinul mai eficient si mai sigur decat imunitatea naturala, te pomenesti. Nu mai insir si alte situatii.
Bai, nene, eu credeam ca Sorcova e doar o data pe an…
Ei da, doar o data pe an…. 🙂
De mai multe ori pe zi.