Revista Presei – 23 noiembrie. Liviu Dragnea ajunge în fața Liviei Stanciu
23/11/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 23 noiembrie. În majoritatea zonelor ţării, regimul termic va fi caracterizat luni de valori în jurul celor normale în ultima decadă a lunii noiembrie, iar în sud-est, deşi vremea se va răci accentuat faţă de ieri, încă se vor înregistra temperaturi peste mediile climatologice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). În cursul zilei, cerul va avea înnorări în nord-vest, iar în primele ore şi în extremitatea de sud-est, unde pe spaţii restrânse va ploua slab şi va fi variabil în celelalte regiuni. Începând de seara, nebulozitatea se va accentua în special în jumătatea de sud a teritoriului, unde ploile vor fi frecvente şi în general moderate cantitativ; în Carpaţii Meridionali şi în cei ai Curburii, la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar noaptea izolat şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Bărăgan şi Dobrogea; minimele termice vor fi cuprinse între -4…-3 grade în zonele depresionare din nord-vest şi centru şi 9…10 grade pe litoral. LA BUCUREŞTI: vremea se va răci faţă de intervalul anterior, dar valorile termice se vor menţine încă peste cele normale ale datei. Cerul va fi variabil ziua, dar cu înnorări pe timpul nopţii când va ploua moderat cantitativ. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Dacian Cioloș, la Digi24: E important să dăm semnalul că începe o schimbare așteptată de oameni. Premierul Dacian Cioloș a vorbit duminică seara la Imparțial despre schimbările pe care le pregătește guvernul pe care îl conduce. Una dintre ele este reforma din administrație, astfel încât angajații să fie plătiți în funcție de performanță. Pe de altă parte, Dacian Cioloș a vorbit și despre modul în care și-a ales echipa. El a arătat că a primit sugestii din partea partidelor, dar că nu a ținut cont de ele. Ați ajuns premier în urma unor evenimente excepționale, aveți un mandat limitat. Ce sentiment vă încearcă atunci când vedeți aceste provocări? Un sentiment de responsabilitate, știu că așteptările sunt foarte mari și posibilitățile acestui guvern sunt limitate. Cred că e importat să dăm semnalul că începe o schimbare așteptată de oameni. Lumea așteaptă să vadă de la cei care conduc țara că au înțeles mesajul oamenilor. Știu că asta se așteaptă din partea guvernului. Trebuie să dăm semnalul că există o platformă neutră, dar eficientă pentru cei care vor câștiga alegerile la sfârșitul lui 2016 pentru ca acest proces de schimbare să continue și ca acest proces de, sper eu, recâștigare a încrederii populației în cei care conduc să se întărească. Bugetul pe 2016. Intenționați să păstrați măsurile guvernului precedent? Da, asta este intenția, atât măsurile din Codul Fiscal, care mi se par foarte importante pentru a redinamiza sectorul economic, suntem într-o fază de creștere economică, e important ca și în această perioadă de tranziție sectorul economic să aibă încredere în cei ce conduc. Sunt foarte multe măsuri care știu că sunt bune, oamenii de afaceri le apreciază în Codul fiscal. Integral pe Digi24
După poza cu Klaus Iohannis, societatea civilă scoate LISTA REVENDICĂRILOR pentru Dacian Cioloş. Care este următorul pas. După căderea guvernului Ponta, la consultările de la Palatul Cotroceni au participat, în premieră, membrii societăţii civile. Douăzeci de reprezentanţi ai tinerilor şi ai mai multor ONG-uri au stat, timp de aproape două ore, faţă în faţă cu preşedintele Klaus Iohannis. Lista revendicărilor este transferată acum noului premier Dacian Cioloş. Următorul pas ar fi organizarea societăţii civile astfel încât să poată oferi o alternativă la actuala clasă politică paralizată de corupţie şi incompetenţă. Societatea civilă pare că a intrat în silenzio stampa. Unii cataloghează situaţia drept o încordare latentă, gata să izbucnească la prima eroare decizională, alţii observă că oamenii au trecut la nivelul următor, au început să se organizeze şi să fie mai conştienţi că schimbarea pleacă de la ei înşişi. Foarte mulţi dintre ei au fost de acord cu un lucru simplu: în România este importantă respectarea legii. Elena Calistru, preşedintele Funky Citizens, a declarat că organizaţia pe care o reprezintă are o solicitare principală: transparenţa decizională. Pentru început, în cazul legii bugetului care, spune ea, ar trebui să stea în dezbatere publică măcar 10 zile. Elena Calistru vorbeşte despre dezbaterea publică drept cea mai bună metodă pentru o guvernare transparentă şi „deschisă”, mai ales că există o serie de reglementări care, deşi sunt în vigoare de ani buni de zile, au fost până acum ignorate. Ea a amintit legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative sau legea 52/2003 pentru transparenţa decizională în administraţia publică. „Toate aceste legi până acum au fost ignorate, iar mie mi se pare că e momentul să descoperim că legile astea există şi să le folosim tocmai pentru a purta un dialog structurat cu oamenii, cu cetăţenii, cu mediul de afaceri şi chiar şi cu politicienii de bună credinţă”. Integral pe Gandul
EXCLUSIV. Dosarul de plagiat a lui Ponta redeschis. Lipsește o singură semnătură. nlăturarea Guvernului PSD ar trebui să tranșeze mai rapid problema plagiatului lui Victor Ponta. În noul context guvernamental, e nevoie doar de expertiza ministrului Educației pentru a declanșa un adevărat lanț de consecințe, care s-ar putea încheia cu excluderea fostului premier din Baroul București. Reprezentanți ai Universității București ne-au confirmat faptul că soarta plagiatului lui Victor Ponta se află, exclusiv, la dispoziția noului ministru al Educației, Adrian Curaj. “Dosarul lui Victor Ponta, care în acest moment este la Comisia de Etică din cadrul Ministerului Educației, trebuie reactivat. Nu mai e nevoie de nicio dezbatere pe marginea acestui subiect. Noul ministru al Educației trebuie să se pronunțe pe dosarul de plagiat pe care Universitatea București l-a întocmit. Apoi, Adrian Curaj – dacă va confirma raportul nostru – poate da dispoziția de retragere a titlului de doctor în cazul lui Victor Ponta”, ne-a precizat Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București. În ultimile zile, ministrul Adrian Curaj nu a răspuns la telefon pentru a limpezi această chestiune. Trebuie spus că de la declanșarea scandalului privind plagiatul fostului premier, patru miniștrii PSD ai Educației au tranșat subiectul în favoarea lui Ponta, în pofida probelor convingătoare că acesta ar fi copiat. Integral pe Romania Libera
Rețeaua judecătoarelor care vindeau sentințe pe bani. Toate s-au aflat în vizorul DNA din anul 2012, când procurorii au întocmit o listă neagră a magistraților corupți din justiția bucureșteană. Arestarea judecătoarei Geanina Terceanu, fostă Teodorovici, era previzionată. Procurorii DNA descoperiseră, în urmă cu mai bine de trei ani, că la nivelul Tribunalului și al Curții de Apel București se trafichează sentințe favorabile contra șpagă de către mai mulți judecători. Printre ei se afla și Geanina Teodorovici de la Secția I penală a TMB. Ea făcuse parte din completul care a decis, în 11 februarie 2013, eliberarea lui Dinel Nuțu, fost Staicu. Geanina Teodorovici și o colegă de-a sa au dat verdict favorabil arestatului, în timp ce a treia judecătoare din complet s-a opus eliberării. Pe baza informațiilor, la DNA se conturase o listă a șpăgarilor în robă, dar atât. Lipsa unor probe clare a făcut ca prima arestare să se producă abia în vara lui 2013, în dosarul de răsunet al lui Dinel Staicu. Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel București (CAB), a fost pusă sub acuzare de către DNA pentru cea mai mare mită descoperită până atunci: un milion de euro! Anterior, Veronica Cîrstoiu făcuse parte din completul de judecată ce a anulat condamnarea la șapte ani de închisoare, cu executare, primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor (BIR). Judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitrița Piciarcă și Liliana Bădescu, de la Curtea de Apel București, au fost cercetate pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care au decis anularea unor decizii anterioare ale instanțelor în acest caz, dar au primit scoatere de sub urmărire penală. Lucrurile murdare aveau să iasă la iveală și să fie probate ceva mai târziu. În august 2013, procurorii au anunțat că, în perioada august 2011 – februarie 2012, Dinel Staicu, atât în mod direct, cât și cu ajutorul fratelui său, Staicu Marian și al avocatei lui, a promis și a dat suma de 1.000.000 de euro judecătoarei Cîrstoiu Veronica. Integral pe EVZ
Ororile din Programul de Protecţie a Martorilor. Cum îi ameninţau poliţiştii pe martorii protejaţi. Procurorii au probe care arată că şeful de la Protecţia Martorilor, chestorul Adrian Bărăscu, i-a ameninţat pe cei pe care trebuia să-i protejeze şi le-a pus viaţa în pericol. Acelaşi lucru făceau şi cei din subordinea poliţistului, care în plus le cereau bani martorilor ca să nu-i dea pe mâna interlopilor. Detalii cutremurătoare ies la iveală din dosarul în care au fost arestaţi chestorul Adrian Bărăscu, şeful Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), cinci comisari şefi şi un psiholog, din cadrul aceleiaşi structuri. Mai multe persoane, martori-cheie care au încălcat „legea tăcerii“ în dosare de crimă organizată sau de înaltă corupţie, au povestit procurorilor calvarul pe care l-au îndurat din partea ofiţerilor ONPM, după ce au intrat în Programul de Protecţie a Martorilor (PPM). Aceştia erau cazaţi în locuinţe în zone rău famate, neamenajate şi nemobilate, închiriate la preţuri foarte mici. Banii care le rămâneau ilegal şefilor Oficiului erau investiţi în sediul de lux al ONPM, sau erau folosiţi pentru nevoile personale ale unor poliţişti angajaţi ai instituţiei. Astfel şi-ar fi făcut o vacanţă de 11 zile în Dubai şi chestorul Adrian Bărăscu. Acesta ar fi plătit din banii care li se cuveneau martorilor protejaţi 10.000 de euro pentru un concediu în Emiratele Arabe Unite unde ar fi mers cu una dintre subordonatele sale, psiholoaga Andreea-Violeta Liţă (comisar), arestată în acest dosar. Chestorul Bărăscu ştia că cele mai multe cheltuieli sunt strict secrete. El a profitat de acest lucru şi ar fi ascuns deturnările de fonduri. Aşa că a interzis comunicarea datelor financiare către cei de la Audit sau Corpul de Control al MAI. „Deci tu spune-le să plece, nu le dai nimic. Din dispoziţia mea nu le dai nimic. Luni să vină să stăm de vorbă. Şi închide-ţi telefonul.” Integral pe Adevarul
Imunitatea lui Șova, testul promisiunilor lui Dragnea. Al treilea vot privind eventuala arestare a senatorului Dan Șova (PSD) va avea loc în Parlament, într-un nou context politic. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a promis că partidul său nu se va mai opune solicitărilor Justiției. Anterior, majoritatea parlamentară a făcut scut în jurul senatorului, cunoscut drept un apropiat al lui Victor Ponta. Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova a ajuns la Senat. Solicitarea va fi analizată, astăzi, de Biroul Permanent al Senatului, de unde va fi trimisă comisiei juridice a Senatului, care va întocmi un raport, în urma audierii lui Dan Şova. Decizia finală va aparține plenului. Senatul va vota din nou pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova, după ce, alte două cereri, în alt dosar (Rovinari-Turceni), au fost respinse în martie și iunie anul acesta. Față de voturile anterioare, lucrurile s-au schimbat, aparent în defavoarea lui Șova. Victor Ponta, prietenul lui Șova nu mai este nici lider al PSD, nici premier. Debarcarea premierului echivalează cu sfârșitul perioadei în care PSD, UNPR și ALDE votau unitar, pentru a satisface interesele lui Ponta. Conducerea partidului a fost preluată de Liviu Dragnea, interesat să îi elimine pe apropiații lui Victor Ponta. În plus, Dragnea a promis, după ce a fost ales președinte al PSD, că partidul nu va mai respinge cererile justiției. În acest caz particular, interesul eliminării adversarilor se suprapune cu cel al schimbării imaginii PSD. În plus, în fruntea grupului PSD din Senat nu se mai află Ilie Sârbu, socrul premierului Ponta, ci Mihai Fifor, instalat în funcție cu sprijinul lui Liviu Dragnea. Integral pe Romania Libera
Se pregăteşte a doua salvare a lui Dan Şova de la arestare. Potrivit unor surse politice, mulţi dintre senatori vor vota împotriva ridicării imunităţii lui Dan Şova, aşa cum au făcut şi în primăvară, profitând de faptul că nu mai există o majoritate parlamentară clară. Al doilea scenariu, favorabil doar pe moment lui Şova, ar fi împingerea votului până după vacanţa de iarnă. Solicitările procurorilor DNA de reţinere şi arestare prevenitivă pentru senatorul PSD Dan Şova – acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură – vor ajunge astăzi pe masa lui Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Senatului urmează să le trimită mai întâi la Comisia Juridică pentru raport, apoi se va ajunge la votul în plen. Surse politice au declarat pentru „Adevărul“ că printre senatorii PSD sunt mulţi care vor vota împotriva solicitărilor Justiţiei. „Va fi un vot extrem de greu. Şova are relaţii directe, este prieten cu foarte mulţi senatori din PSD, UNPR, chiar şi la PNL are câteva intrări, şi, din ce am vorbit până acum cu câţiva colegi, e clar că mulţi vor vota împotrivă. Iar Şova va negocia individual cu fiecare senator. Chiar şi data trecută, când Ponta şi Ilie Sârbu au spus clar că trebuie să-l salvăm, Şova tot a mers pe la fiecare în parte, cel puţin la oamenii din coaliţie“, au spus surse social-democrate pentru „Adevărul“. Rebelii din PSD Grupul senatorial al PSD este singurul organism de partid care nu poate fi ţinut în frâu de conducere. Un exemplu elocvent s-a petrecut în urmă cu două luni, când senatorii social-democraţi aproape că l-au linşat pe fostul ministru PSD al Transporturilor, Iulian Matache, într-o şedinţă la Parlament. A fost nevoie ca Liviu Dragnea să vină personal la Senat pentru a calma spiritele. Cât timp Victor Ponta a condus PSD, în fruntea grupului senatorial era Ilie Sârbu, care controla situaţia. Integral pe Adevarul
Liviu Dragnea ajunge în faţa instanţei. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea ajunge astăzi în faţa instanţei. El va fi audiat la Înalta Curte, unde se judecă apelul în dosarul referendumului. Şeful PSD a anunțat că vrea să facă unele precizări în faţa instanţei. În primă instanţă, el a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012. Procurorii DNA au făcut apel. Judecarea apelului în dosarul în care Liviu Dragnea şi alţi 70 de inculpaţi sunt acuzaţi de fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a început însă, la sfârşitul lunii septembrie, cu o amânare, iar următorul termen a fost stabilit pentru 23 noiembrie. Între timp, Liviu Dragnea, pe atunci preşedinte interimar al PSD, a devenit liderul partidului. Şefa completului de judecată în acest proces este preşedintele Înaltei Curţi, Livia Stanciu. Integral pe Digi24
Procesul lui Sorin Oprescu începe luni la Tribunalul Bucureşti. Luni, de la ora 13.00, este primul termen stabilit de judecătorul de cameră preliminară pentru verificarea măsurilor asiguratorii şi preventive din dosar. Sorin Oprescu, Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, şi alte şapte persoane au fost trimişi în judecată, vineri, Popa fiind acuzat că ar fi constituit un grup infracţional care a urmărit luarea de mită, din sume provenite din bugetul PMB, pe care, din 2013, l-ar fi condus primarul Capitalei. Sorin Mircea Oprescu, primar al Capitalei la data faptelor, în prezent suspendat din funcţie, a fost trimis în judecată, în arest la domiciliu, pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi constituire a unui grup infracţional organizat. Bogdan Cornel Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, la data faptelor, va fi judecat pentru luare de mită (patru infracţiuni), complicitate la luare de mită, dare de mită (două infracţiuni), complicitate la dare de mită, trafic de influenţă (cinci infracţiuni), spălare de bani (patru infracţiuni), abuz în serviciu …efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (trei infracţiuni) şi constituire a unui grup infracţional organizat. Integral pe Mediafax
Si judecatorii trebuie tinuti sub presiune. Cand CSM nu mai e sindicat. A creat o mare emotie anuntul ca Inspectia Judiciara s-a autosesizat in cazul judcatorului care a decis ca primarul Popescu Piedone sa fie cercetat in stare de libertate. UNJR, ICCJ, dar si jurnalisti care intotdeauna au sustinut justitia, anticoruptia si statul de drept au acuzat Inspectia Judiciara (IJ) ca incalca independenta justitiei, ca pune presiune nepermisa pe judecatori. UNJR chiar a reclamat IJ la CSM si a cerut demiterea sefului acesteia. Problema in discutie este ca IJ si-a permis sa se autosesizeze in baza unor semnale de alarma trase din presa, nu in baza unor indicii temeinice ca s-ar fi savarsit abateri disciplinare. Astfel, judecatorii si procurorii “ar risca sa faca obiectul unei verificari disciplinare in cazul pronuntarii de solutii ce nu concorda cu asteptarile opiniei publice”, arata ICCJ. Mie acuzatia la adresa IJ mi se pare deplasata si cred ca o Inspectie Judiciara extrem de vigilenta este absolut necesara intr-o tara unde nu numai politicul, ci si judicarul s-a dovedit atat de minat de coruptie. Ceea ce ridica suspiciuni in cazul Piedone nu cred ca este scoaterea din arest preventiv, unde ar fi vrut lumea sa-l vada. Au fost mai multe asemenea decizii de eliberare, inclusiv in cazul Oprescu, fara nicio consecinta. Ceea ce este surprinzator este ca Popescu Piedone, suspectat de infractiuni cu consecinte enorme, a fost lasat fara absolut nicio masura de siguranta. Asta inseamna ca poate lua legatura cu orice martor, poate umbla la orice documente, poate sa plece din tara nestingherit. Poate ca e justificat, dar daca nu este? In cazul violatorilor de la Vaslui, lasati tot asa ca pasarea cerului, oare era bine sa intervina Inspectia Judiciara la timp pentru a dovedi ce increngatura mizerabila se afla acolo? Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata !
Azi e zi plina in justitie – pe langa dragnea , bolsevicul oprescu a fost trimis in judecata .
Bună dimineața! 🙂
Ați fost mai „iute”… Mi-ați „tastat” gândurile! 🙂 Cam asta voiam să scriu și eu, după ce am „foiletat” presa pe net… Dar, deh, așa se întâmplă când ești ardelean moldovenizat: te „miști” mai încet! 🙂
Deci nu numai Bruxellesul este amenintat de tot felul de amenintari, ci si Romania!
http://www.timesnewroman.ro/monden/alte-12-pericole-in-afara-de-cutremure-care-pot-provoca-oricand-un-dezastru-in-romania
neata buna all 🙂
te crucesti dom`le,si cu mainile si cu limba-n ceru` gurii….mai stupesti si-n san…
seful protectiei martorilor sa ameninte,sa puna viata martorilor in primejdie,sa le ceara bani…pai asta-i seful interlopilor si nu aparatorul martorilor pt un act de jutitie curat.
Si nu vreun subaltern,vreun tablagiu acolo ci al mai inalt in grad.
cum naiba s-a ajuns ca sa fie numit un astfel de om in fruntea oficiului ?
imposibil,imo,ca sa nu fie un intreg lant cazuistic care sa plece de la puternicii cu frica de parnaie,care ce-or fi,de la politicieni la tot felul de cocalari influenti(de cele mai multe ori nicio diferenta
Râde ciob de oală spartă: condamnatul Dracnea zice că va vota pentru ridicarea imunității anchetatului Șova:
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20614513-cererea-incuviintare-retinerii-arestarii-lui-dan-sova-discutata-luni-conducerea-senatului.htm
L-aș fi citat pe ticălosul ot Tele(m)orman, dar asemenea personulități nu merită să le faci „rating”!
probabil ca o va face 🙂
deci io cu Dragnea mi-s ok. E PSD, ce mari asteptari poti sa ai?
Io n-am avut nici o „așteptare” de la ăștia, de pe vremea când se chemau FSN, chiar dacă s-au tot „vopsit” ei în FDSN-PDSR-PSD… Acest GIO nu se poate numi partid și se poate „reforma” doar prin dispariție!
neata!
io zic ca pe don dragnetti d-na Livia il mai amana! 😛
http://www.stiripesurse.ro/fost-ministru-de-interne-despre-tragedia-colectiv-vorbim-de-o-mana-criminala_974180.html
o zi buna tuturor.
Zilele trecute, Baconschi căuta „musulmani cumsecade”: uite unul, și nu la noi, ci tocmai la Teheran:
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/condamnat-la-inchisoare-pentru-ca-a-sustinut-parisul-dupa-atentate–112128.html
Doar că, dacă ești „cumsecade”, într-o țară super-islamică și super-islamizată, ca Iranul, riști să stai o vreme la „răcoare”:
„Caricaturistul Hadi Heidari a fost arestat şi condamnat de autorităţile iranienie la un an de închisoare, după ce a publicat pe platforma online Instagram o imagine reprezentând deznădejdea pariziană de după atentatele care au avut loc în capitala Franţei pe 13 noiembrie. Hadi Heidari a publicat pe Instagram, pe 16 noiembrie, o imagine ce înfăţişa un chip colorat în negru, cu Turnul Eiffel în centru şi două lacrimi (una roşie, alta albastră – culorile Franţei) în stânga şi în dreapta lui, pictura având fundal roşu. În aceeaşi zi, caricaturistul a fost arestat de la locul de muncă – cotidianul Shahrvand Daily din Teheran -, unde ocupă funcţia de director artistic, şi a fost imediat tranferat la închisoarea Evin, informează lefigaro.fr.”
Paganel, neata!
Dar de ”superpretenii” sondori din Arabia Saudita, aia de-i propusera presedentia Consiliul de Securitate al ONU. ce parere au?
Arabia Saudită, ca Statul Islamic: Poet condamnat la moarte pentru că a renunţat la islam.
http://www.stiripesurse.ro/arabia-saudita-ca-statul-islamic-poet-condamnat-la-moarte-pentru-ca-a-renuntat-la-islam_974070.html
Bună dimineața! 🙂
Citit! Eu zic că, deși se urăsc de moarte, guvernanții iranieni și saudiți sunt cam din același „aluat”!
And, of course, there is oil and pipelines play a big part.!
http://www.infowars.com/the-real-reasons-saudi-arabia-hates-iran/
Deci, după Real-Barcelona (sâmbătă) și Dinamo-Steaua (ieri), azi alt meci „derby”: Liviu (Dracnea) se „duelează” cu Livia (Stanciu)! 🙂 Oare care va fi „scorul”???
😀 http://www.hotnews.ro/stiri-international-20614685-foto-politia-belgiana-cerut-cetatenilor-nu-dezvaluie-net-informatii-despre-operatiunile-sale-locuitorii-din-bruxelles-raspuns-inundand-retelele-sociale-pisici.htm
salut !
Bună! 🙂 Citit! Înseamnă că oamenii mai au umor!…
Sau, aș mai adăuga, o fi vreun mesaj subliminal: umplem netul cu pisici care să-i „prindă” pe șobolanii ăia de teroriști (care chiar stau ascunși ca șobolanii!) 🙂
😀 http://www.rtbf.be/info/medias/detail_face-a-la-menace-terroriste-la-belgique-degaine-les-chats-sur-twitter?id=9144642
🙂 🙂 🙂
Buna ziua,
Sova tb sa-si pregateasca bocceluta -PSD va vota pentru ridicarea imunitatii.
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20614513-cererea-incuviintare-retinerii-arestarii-lui-dan-sova-discutata-luni-conducerea-senatului.htm
salutare! Nu cred in bunavointa PSD fata de DNA. Sigur, Dragnea are alte socoteli, l-ar vrea pe Sova arestat, ca sa fie tras si Ponta dupa el, insa nu cred ca senatorii PSD vor respecta consemnul lui Dragnea. Insa daca PNL isi aduce toti senatorii la vot, cu o parte din PSD-isti votand pentru arestare, s-ar putea sa treaca, Insa,, iarasi, nu cred PSD va respecta consemnul de vot dat de Dragnea.
Gasca penala de la ONPM tb sa fie incadrata la atentat la siguranta nationala. Se sperie gandul de ce au fost in stare nenorocitii.
Noi nu avem nevoie de ingerinte externe, avem teroristii nostri, mult mai perisculosi decat orice organizatie.
E (de) bine când IT-iștii se implică:
http://www.contributors.ro/media-tech/lista-de-dorinte-ale-unui-it-ist/?cfcc
De citit și comentariile: merită!
Parafrazându-l pe nenea Iancu, cu al său celebru Nae Cațavencu („să avem și noi faliții noștri!”), au și britanicii idioții lor:
http://www.ziare.com/weekend/cinema/un-spot-publicitar-dedicat-rugaciunii-tatal-nostru-creeza-probleme-in-marea-britanie-1395095
„Principalele cinematografe britanice au refuzat sa difuzeze un spot publicitar al Bisericii Anglicane dedicat rugaciunii “Tatal nostru”.
Acestea refuza sa o difuzeze de teama sa nu ofenseze o parte a publicului, a sustinut, duminica, Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, citat de AFP.”
Și care ar fi, mă rog, acea „parte a publicului”??? Intuiesc răspunsul, dar aș vrea să știu de ce până și ditamai Arhiepiscopul nu are „oo” să zică pe șleau, cu subiect și predicat, cine e acea „parte a publicului”!!!
Europa a ajuns sa persecute crestinii, ca sa nu deranjeze musulmanii
Noaptea mintii si anti-camera mortii Europei.
La ce concluzie a ajuns Stelian Tanase:
”Concluzie – În România nu există o graniță clară între apărătorii legii, ai ordinii, pe de o parte și infractori, interlopi, traficanți, pe de alta. Sub o uniformă ai multe șanse să dai peste un mare delapidator, un corupt pînă-n măduvă, care-ți tine lecții de morală și stat de drept. Așa că aveți grijă. Nu acordați încredere nimănui. Oricît s-ar sumeți un polițai, un procuror, un judecător la tine, trebuie fii calm. Să știi că în spatele ziselor lui, a uniformei sau costumului civil, poate să se afle un infractor, un corupt, un bandit, un contrabandist, un traficant, un șpăgar. Tratați-i ca atare ! Nu mai mergeți cu căciula în mînă la ghișee. Nu mai stați cu capul în jos pe marginea șoselei cînd va oprește un polițai. E posibil să fie unul fără de lege, tu ești eventual un simplu contravenient la legea circulației. Protestele de zilele trecute au arătat cît de șubredă este autoritatea statului cînd corupția se generalizează. Cind hoții și vardiștii sunt aceleași persoane.”
http://www.stelian-tanase.ro/unde-lege-nu-tocmeala-e-spaga/
Și s-a găsit „marele caracter” Tănase, pupincuristu’ să ia atitudine! Nu zic că ce spune el nu e adevărat, dar ar face bine să tacă, măcar așa, vreo 200-300 de ani! Să nu ajung să-mi amintesc cu ce ticăloși s-a înhăitat!…
uite unde are analistul 😀
Salve, Panagel 🙂
Salve, Citi! 🙂
Mai degrabă, musiu Tănase ar putea fi… anal… ist sau (c)anal… ist! 🙂
canalist e excelent 😀
Paganel, acum zau asa, lasa omul sa se exprime! Asa afli si cate o opinie de la ”marele caracter” stelica de la viata studenteasca ! Iti inchipui ca la cat suntem de pretentiosi, ramane media goala, ca geme lumea de caractere! Hai sa te impac cu deontologul misecuvenist Cristian Preda! 🙂 Spune si dumnealui ceva! Ca idee poate sa aiba dreptate! Nu? 😛
http://www.ziare.com/dacian-ciolos/premier/cui-ii-e-frica-de-ciolos-1394919
Sărut mâinile! Apreciez intenția și vă mulțumesc! 🙂 Dar nici cu Preda n-ați nimerit-o! Ăsta e un picuț traseist, care, după ce l-a tot „lăudat” pe Băse, îi făcea „campanie” mai mult ca străvezie lu’ eba, ca să intre ca „enedependentă” în Parlamentul European (2009), iar mai pe urmă, s-a dus la pmp, de unde, dacă-mi amintesc eu bine, a fost dat afară de ilustra țoapă, aia cu imens „potențial de creștere” care dă acum cu „subsemnatul” pe la DNA… Alt „mare caracter”!… Culmea e că, din punct de vedere strict profesional, ambii (și conu’ Tănase și monsieur Preda, încă europarlamentar) sunt buni din punct de vedere strict profesional! Doar că, ghinionul lor că io-s mai pretențios și vreau, pe lângă profesionalism sau, chiar înaintea acestuia, COLOANĂ VERTEBRALĂ, CARACTER! Așa că… se duseră de multă vreme de la inima mea!
P.S. Pe Contributors scrie, de ceva vreme, o doctorandă (de-a lui Preda) pe numele ei Raluca Boboc. Am decis să o „boicotez” după ce, scriind ceva (nu injurios, doar critic) la adresa „mentorului” do’nșoara a „binevoit” să nu-mi publice opinia! Am trecut-o la „index”! Asta e!…
pai daca ati inteles mesajul e bine! personal, incerc sa preiau ideile sau mesajul ca daca ma uit la RMN-uri imi fac riduri degeaba! 🙂
mai greu de gasit oamenii de caracter pentru ca nu sunt utili sistemului!
sistemul cauta de obicei cate un exponent cu tendonul slab! 🙂
Rușii au ajuns în Paradis și exact asta le mai lipsea, ca să fie „fericiți”:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20614947-rusia-interzice-functionarilor-mai-foloseasca-software-strain-daca-exista-program-rusesc-asemanator.htm
Păi și la noi, Ceașcă ne dădea la radio și tv (dacă acestea emiteau) doar „traduceri” românești ale unor melodii bune de-ale „imperialiștilor”… Rar când mai „scăpa” câte un cântec, în „varianta originală” (mai ales după 1980)!
Și apropos de… regimurile comuniste: or avea și nemții proverbul „nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește!”??? La Berlin refugiații vor fi găzduiți în fostul sediu al STASI (vechea poliție politică est-germană, de tristă amintire):
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20614863-germania-caza-refugiati-fostul-sediu-politiei-secrete-comuniste-stasi.htm
Fiscul s-a apucat de „muls” marii evazioniști:
http://www.ziare.com/impozit/fiscal/fiscul-a-pus-tunurile-pe-romanii-cu-averi-mari-venituri-nedeclarate-de-peste-85-de-milioane-de-lei-1395126
„Iata situatia defalcata:
23.771.463 lei – venituri nedeclarate cu sursa neidentificata
Impozit pe venit suplimentar – 3.803.434 lei
Obligatii fiscale accesorii (penalitati de intarziere si dobanzi) – 2.437.706 lei
63.176.858 lei – venituri nedeclarate cu sursa identificata
Impozit pe venit suplimentar – 10.108.297 lei
Obligatii fiscale accesorii (penalitati de intarziere si dobanzi) – in curs de calculare
Verificarile au fost facute pe mai multe planuri:
– au fost analizate operatiunile desfasurate prin peste 480 de conturi bancare (peste 100.000 de tranzactii) transmise de institutiile de credit, in principal, pe format hartie, fapt care a necesitat prelucrarea manuala a acestora
– au fost verificate operatiuni desfasurate de persoanele fizice cu peste 120 de societati comerciale (peste 10.000 de operatiuni)
– au fost prelucrate informatii privind detinerile patrimoniale primite de la peste 100 de autoritati ale administratiei publice locale (servicii de impozite si taxe locale)
– mare parte dintre activitatile si tranzactiile verificate presupun analize complexe: activitati investitionale diverse, tranzactii cu instrumente financiare pe pietele interne si internationale, tranzactii disimulate sau artificiale, multiple operatiuni cu numerar, inclusiv de valori semnificative, pentru care au fost prezentate informatii neclare, insuficiente sau contradictorii (aspect datorat reticentei contribuabililor de a furniza astfel de informatii).”
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/avem-nevoie-de-un-daniel-morar-si-la-parchetul-general-gasiti-l-doamna-ministru-al-justitiei/
Hai, gasiti-l
cam greu, insa se poate 🙂
http://revista22.ro/70250119/prioritatile-guvernului-ciolos-cei-care-nu-sunt-integri-sa-nu-mai-reprezinte-statul.html
Primul pas: de-doctorizarea dementilor gibon si cocalar. Hai, Curaj!
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20614685-foto-politia-belgiana-cerut-cetatenilor-nu-dezvaluie-net-informatii-despre-operatiunile-sale-locuitorii-din-bruxelles-raspuns-inundand-retelele-sociale-pisici.htm
Asta se refera la termenul de “ratonnade”; inseamna ca lasa si astia balta “political corectness” la nevoie.
http://www.comisarul.ro/politic/prostalaii-au-plecat-fufele-au-ramas!-domnule-ciol_629771.html
Dezcurvirea ministerelor si agentiilor, hai Curaj Ciolos!
Cum era versul ”sa facem din tunuri, tractoare? ” 😛
Autoritățile de la Berlin au deschis un adăpost pentru găzduirea refugiaților în fostul sediu al poliției politice din Germania de Est (STASI), pentru a face față valului de migranți.
Peste 500 de refugiați, majoritatea din Siria, Irak și Afganistan, au fost deja cazați în noul adăpost, iar alte 400 de persoane urmează să fie găzduite aici, temporar, scrie presa germană. Site-ul The Local.de scrie că migranții au fost cazați în clădirea care, în vremea Războiului Rece, se aflau spionajul extern din fostul sediu impozant al Ministerului pentru Securitatea Statului.
http://www.activenews.ro/externe/Fostul-sediu-STASI-transformat-in-adapost-pentru-migranti-127093
Comisia juridică din camera parlamentară superioară a amânat cu nouă zile (până pe 2 decembrie) votul privind raportul pe care trebuie să-l dea în legătură cu votul pe cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi a arestării parlamentarului, motivul fiind volumul considerabil al dosarului: şapte volume, totalizând peste 2.500 de pagini, informează Realitatea TV.
postare noua : http://politeia.org.ro/editoriale/cum-va-scapa-sova-simplu-si-eficient/42262/