Revista Presei – 23 martie. Va plăti și Arafat pentru Colectiv? Raportul oficial
23/03/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 23 martie. Vremea va fi miercuri închisă şi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, în majoritatea zonelor. Aria precipitaţiilor va cuprinde toată ţara, începând dinspre sud-vest. Vor fi ploi, iar spre seară şi noaptea, în estul şi în sud-estul Transilvaniei, precum şi în nordul şi vestul Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În zona montană vor predomina ninsorile, mai abundente în Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp, iar în sudul Banatului, zona deluroasă din Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei se vor cumula 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării, iar rafalele vor depăşi 50…60 km/h în regiunile sudice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime între -1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 8 grade pe litoral. LA BUCUREŞTI: Vremea va fi închisă şi rece. Temporar va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp. Vântul se va intensifica, cu viteze la rafală de peste 50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.
CRONOLOGIE: Filmul evenimentelor în atacurile de la Bruxelles. Atacurile teroriste care au zguduit Bruxellesul marţi dimineaţa – cu explozii violente pe Aeroportul Internaţional Zaventem şi în metrou – s-au soldat cu cel puţin 34 de morţi şi 200 de răniţi, relatează AFP care prezintă firul evenimentelor. Aceste atacuri – revendicate marţi după-amiaza de către gruparea Statul Islamic (SI) – au loc la patru zile după capturarea spectaculoasă la Molenbeek, o comună de la periferia capitalei belgiene, a lui Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandoului care a comis atacurile jihadiste de la Paris, la 13 noiembrie, soldate cu 130 de morţi. – către ora 7.00 GMT (ora locală 8.00; 9.00, ora României): două explozii răsună la Aeroportul Internaţional Zaventem. Potrivit unor martori, mai întâi s-au auzit focuri de armă în terminalul pentru plecări al aeroportului, după care o persoană a început să strige în arabă şi s-au auzit două explozii. – cu puţin înainte de ora 8.00 GMT: poliţia federală anunţă un mort şi câşiva răniţi, dar adaugă că bilanţul este probabil mai mare. Aeroportul este închis şi nu mai este deservit de trenuri şi nici de autobuze. O reuniune are loc la Centrul de criză de la Ministerul de Interne. – puţin după ora 8.00 GMT: răsună o nouă explozie în rama unui metrou, în staţia “Maalbeek”, nu departe de instituţiile europene. La început se vorbeşte despre cel puţin 15 răniţi. – 8.15 GMT: alerta antiteroristă este ridicată la nivelul maxim în întreaga Belgie. Integral pe Mediafax
Atentate la Bruxelles. Mărturii şocante de la explozia din staţia Maelbeek. Cum arată posibilii terorişti de la Bruxelles. Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi aproximativ 130 rănite în urma unei explozii produse marţi dimineaţa în staţia de metrou Maelbeek, situată în Cartierul European din Bruxelles. Această explozie a avut loc la puţin peste o oră de la altele două produse pe Aeroportul Zaventem din capitala Belgiei şi soldate cu cel puţin 12 morţi. „Era ca la război“, a descris situaţia un martor la tragedie. O fotografie cu presupuşii autori ai atentatelor de marţi dimineaţa de pe aeroportul internaţional din Bruxelles, surprinsă de camerele de supraveghere cu puţin înaintea exploziilor, a fost difuzată de autorităţile belgiene, a relatat agenţia Belga, preluată de AFP. Belga a precizat că a avut „confirmarea Parchetului Federal“ că „poate difuza imaginea“. Aceasta arată trei bărbaţi care împing cărucioare cu bagaje. Cei doi indivizi îmbrăcaţi în negru ar fi fost atentatorii kamikaze, iar cel de-al treilea, care purta o pălărie, ar fi fugit, fiind în prezent căutat activ de poliţie, a relatat postul RTBF în pagina electronică. Poliţia belgiană a emis un mandat de căutare pentru un presupus terorist suspectat de implicare în atacurile de marţi, de pe aeroportul din Bruxelles, relatează Reuters. Forţele de ordine au cerut populaţiei să ofere orice detalii despre un bărbat surprins pe aeroport de camerele de supraveghere. El este îmbrăcat cu o geaacă deschisă la culoare şi are o pălărie pe cap. El merge alături de alţi doi bărbaţi, care ar fi fost kamikaze şi care au murit în atacuri. Pe de altă parte, surse de poliţie citate de Belga au anunţat că operaţiunile de căutare de arme şi suspecţi în incinta aeroportului au luat sfârşit în jurul orei locale 15.30 (16.30, ora României). Experţi criminalişti sunt prezenţi la faţa locului, în timp ce pompierii evaluează stabilitatea clădirii. Aeroportul din Bruxelles va rămâne închis miercuri. Integral pe Adevarul
Scandal la Mitropolia Cluj. Mai mulţi preoţi şi teologi cer demisia decanului Facultăţii de Teologie. Care este cauza. Mai mulţi preoţi, monahi şi teologi cer demisia decanului Facultăţii de Teologie a UBB, Vasile Stanciu, şi a consilierului cultural al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, pentru că au susţinut organizarea unui concert al Operei Naţionale în Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat de marţi, semnat de teologul Valentin Guia, organizarea concertului “este picătura care a umplut paharul revoltei şi a nemulţumirilor credincioşilor ortodocşi cu privire la mai marii Bisericii Ortodoxe”, transmite corespondentul MEDIAFAX. “Întrucât în urma protestului justificat al mai multor preoţi, monahi şi teologi administraţia Mitropoliei Clujului nu a anulat concertul simfonic organizat în Catedrala Mitropolitană, contrar canoanelor Bisercii noastre Sfinte şi contrar învăţăturii Sfinţilor Părinţi, mai mulţi preoţi, monahi şi teologi cerem de urgenţă demisia consilierului cultural al Mitropoliei, Bogdan Ivanov, a directorului Radio Renaşterea, Paul Siladi, şi a decanului Facultăţii de Teologie, Vasile Stanciu. Considerăm că aceasta este picătura care a umplut paharul revoltei şi a nemulţumirilor credincioşilor ortodocşi cu privire la mai marii Bisericii Ortodoxe care, în loc să se ocupe de sufletele credincioşilor în această perioadă binecuvântată de Dumnezeu, a Postului Mare, au cu totul şi cu totul alte preocupări, contrare menirii lor, numai din dorinţa de a-şi satisface cultul personalităţii”, se arată în comunicat. Integral pe Gandul
Arafat, afara! UPDATE Concluziile Corpului de Control al premierului in cazul Colectiv: Interventie de urgenta necoordonata, cu elemente de improvizatie a autoritatilor/ Raed Arafat nu a permis amplasarea unui post medical avansat. Interventia de urgenta in urma incendiului de la clubul Colectiv din Bucuresti din seara de 30 octombrie 2015 a fost in mare parte o actiune necoordonata, cu elemente de improvizatie a autoritatilor, se arata intr-un raport al Corpul de Control al Prim-ministrului (CCPM). In urma unor verificari, acesta a constatat ca mai multe institutii au manifestat deficiente in modul de actiune. Institutiile au comunicat haotic intre ele, Planul Rosu a fost declansat tarziu, au fost transmise date contradictorii referitoare la numarul de pacienti si infectii nosocomiale, iar mecanismul de protectie civila al Uniunii Europene nu a fost activat. Institutiile cu probleme sunt Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bucuresti -Ilfov, Departamentul pentru Situatii de Urgenta, Directia de Sanatate Publica a municipiului Bucuresti si spitalele in care au fost internate victimele. UPDATE Raportul (document atasat) arata ca Raed Arafat a decis sa nu fie amplasat un post medical avansat (spital mobil), acordarea primului ajutor fiind facuta direct pe caldaram. Unul dintre motive ar fi fost ca ridicarea unui cort dureaza 18 minute. In plus, a fost refuzat ajutorul unor ambulante private. Integral pe Hotnews
CSM dă liber magistraților să-i insulte pe jurnaliști! Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate de voturi, a respins raportul Inspecției Judiciare care a constatat încălcarea codului deontologic de către judecătorul Norel Popescu atunci când a afirmat despre jurnalista Ondine Gherguț de la România Liberă că este “maidanez…în căutare de stăpân”. Prin respingerea raportului Inspecției Judiciare, CSM a dat liber la folosirea limbajului insultător la adresa jurnaliștilor, chiar dacă acei jurnaliști informează corect publicul. Despre dezvăluirile jurnalistei Ondine Gherguț legate de judecătorul Norel Popescu chiar Plenul CSM a considerat că au reflectat adevărul, jurnalista respectându-și menirea de “câine de pază al societății”. Judecătorul Norel Popescu, membru CSM, a făcut afirmația în public, într-o ședință a plenului CSM transmisă în direct, online, în contextul în care membrii Consiliului au ADMIS un alt raport al Inspecției Judiciare, în care se susținea că jurnalista Ondine Gherguț și-a făcut datoria corect, “de câine de pază al societății”. În susținerea obiecțiunilor sale față de concluziile Inspecției Judiciare, judecătorul Norel Popescu a cerut să se restituie raportul pentru refacerea în favoarea sa deoarece “doamna inspector ( de la Inspecția Judiciară -n.n) vorbește de câinele de pază al democrației. Doamna inspector trebuie să analizeze situația de fapt și să constate că între câinii de pază ai democrației se află și maidanezi care stau pe burtă, maidanezi care stau pe burtă și își caută stăpân, stăpân care e mânat de nu știu ce interese, dar în nici un caz de bune intenții”. Integral pe Romania Libera
De ce şi-a retras Dan Voiculescu contestaţia la condamnarea de 10 ani. Procurorul DNA a observat ieri că doi acuzaţi din dosarul ICA au depus simultan contestaţii în anulare împotriva condamnărilor definitive, pentru a putea alege completul de judecată mai favorabil. Omul de afaceri Dan Voiculescu (69 de ani) şi-a retras pe 18 martie contestaţia în anulare împotriva condamnării de 10 ani de închisoare în dosarul „Privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA)”. Avocatul acestuia nu a vrut să arate atunci ce a stat în spatele deciziei inexplicabile a clientului său. Asta deşi pe 19 februarie, atunci când a deschis procesul, Voiculescu cerea ca întregul caz să fie rejudecat, şi o acuza pe judecătoarea Camelia Bogdan că ar fi fost incompatibilă. Unul dintre motivele pentru care şi-a retras cererea ar fi acela că dosarul mogului fusese repartizată unui complet care sancţionează dur faptele de corupţie, condus de judecătoarea Anamaria Trancă. Magistratul a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv pe baronul Constantin Nicolescu (7 ani şi 8 luni de închisoare), sau care a decis condamnarea definitivă a Marianei Rarinca (3 ani cu suspendare), acuzată de şantajarea şefei Curţii Supreme. Colegi de penitenciar Un alt motiv ar fi acela că pe 23 februarie 2015, unul dintre complicii săi din dosarul ICA, Jean Cătălin Sandu, condamnat la 6 ani de închisoare, a depus şi el o contestaţie în anulare. Dacă s-ar admite, de efectele ei – rejudecarea cazului şi eliberarea din penitenciar – ar urma să beneficieze toţi inculpaţii din acest proces. Sandu este unul dintre apropiaţii lui Voiculescu, a fost administrator al Benefica Bucureşti (firmă din grupul Grivco), şef al Direcţiei Juridice din cadrul ICA, secretar executiv al PC şi vicepreşedinte al AVAS. Sandu şi Voiculescu îşi execută pedeapsa la Penitenciarul Rahova. Cea de-a doua contestaţie a fost repartizată unui alt complet, format din judecătorii Raluca Costache şi Adrian Podar. Integral pe Adevarul
Cardul de sanatate scoate in strada medicii de familie: Prima datorie e fata de pacient sau fata de sistem? Interviu. Ne-am saturat de dialogul surzilor in timp ce medicina de familie e atacata din toate partile prin mai multe mecanisme. In loc sa acordam tot timpul pacientului trebuie sa ne ocupam de acte birocratice, iar drepturile bolnavilor sunt ingradite, spune presedintele Societatii Nationale de Medicina de Familie, dr. Rodica Tanasescu. Intr-un interviu acordat Ziare.com, dr. Tanasescu a explicat de ce cardul de sanatate in loc sa ajute sistemul sanitar, il afecteaza si cum face Casa de Sanatate economii prin nevalidarea serviciilor medicale real acordate. Medicii de familie sunt in greva japoneza si joi vor organzia un miting de protest. Care e supararea medicilor de familie? Ne-am saturat de dialogul surzilor in timp ce medicina de familie e atacata din toate partile prin mai multe mecanisme. Practica profesionala ne este afectata de o birocratie ingrozitoare. Facem slalom printre obligatiile contractuale si de multe ori nu putem sa ne ajutam eficient pacientii pentru ca avem ingradiri in recomandarea de investigatii medicale uzuale, nu sofisticate, de exemplu o ecografie de tiroida, o dexa pentru suspiciunea de osteoporoza etc. Si daca totusi considerati necesara o asemenea investigatie? Trebuie sa trimitem pacientul la alt medic specialist care sa il trimita apoi la investigatii. Dar mare parte dintre pacientii mai ales din mediul rural nu au acces la acei colegi din alte specialitati si raman fara investigatiile necesare, fara un diagnostic clar si fara tratamentul de care au nevoie. La fel nu ne e permis sa recomandam medicamente uzuale, pe care medicii de familie din toate tarile europene le prescriu in activitatea curenta. De aici din nou o ingradire a accesului pacientului la tratament si multi renunta la el din cauza drumurilor pe care trebuie sa le faca. Integral pe Ziare.com
Mai poate fi salvată România rurală? Numărul de oi şi boi s-a înjumătăţit în ultimii 25 de ani, numai populaţia ocupată cu agricultura a rămas aceeaşi. Nouă milioane de oi în prezent faţă de 14 milioane acum 25 de ani; 2,8 milioane de bovine faţă de 5,3 milioane în 1990; 75 de milioane de păsări domnestice faţă de 121 de milioane în 1999 şi doar 5 milioane de porci faţă de 13 milioane în 1990. Totul s-a împărţit la doi în agricultura românească de la căderea comunismului, acum peste 25 de ani, în afara populaţiei: procentul celor care trăiesc în mediul rural a fost în 2013 de 46,1% faţă de 45,7% în 1990. Cineva s-ar putea întreba: ce folos că România avea în comunism 13 milioane de porci, 14 milioane de oi şi 121 de milioane de găini când 22 de milioane de oameni nu aveau de nici unele, nici carne, nici lapte, nici ouă? Oricum ar fi ridicată problema, un lucru rămâne: agricultura românească nu s-a schimbat major, nu s-a modernizat, iar ţara care are pretenţia să reprezinte a şaptea putere economică a UE, care are, după Polonia, cea mai mare suprafaţă agricolă din Europa de Est, nu-şi valorifică acest atu. Producţia de porumb pe cap de locuitor a crescut, este adevărat, de la 292 de kilograme pe cap de locuitor în 1990 la 602 kilograme în 2014, iar cea de grâu de la 314 kilograme la 381 de kilograme. Dar o treime din populaţia ocupată (3 milioane de oameni) lucrează în agricultură, majoritatea în agricultura de subzistenţă. Şi, deşi în mediul rural trăieşte aproape jumătate din populaţia ţării, doar un sfert dintre studenţii României provin din mediul rural. Integral pe ZF.ro
Boala identitară. Pe 7 iulie 1979, aflat în sejurul lui anual în Europa, Mircea Eliade îi scria o epistolă vizionară criticului literar Matei Călinescu, în care nota: „S-ar putea ca într-o sută, două sute de ani regimul Ceaușescu să fie ridicat în slavă tocmai pentru ferecarea granițelor pe care a instaurat-o (uitându-se, evident, că psihoza plecării este rezultatul direct al dictaturii lui personale…)“. Observația lui mergea și mai departe căci, adăuga savantul, „Acum, deschiderea granițelor ar fi o adevărată catastrofă. Dacă rușii ar vrea să colonizeze România, cel mai simplu mijloc ar fi să-l oblige pe Ceaușescu să elibereze un milion, două de pașapoarte…“. Observația istoricului religiilor era cât se poate de judicioasă. Astăzi, după douăzeci și cinci de ani de exod continuu românesc pe la feluritele curți ale lumii, când cele douăzeci și vreo două de milioane de români din perimetrul țării noastre s-au împuținat cu vreo trei-patru milioane, observăm cu ochiul liber efectele devastatoare ale acestui proces de alimentare a Occidentului – și nu numai – cu energie proaspătă și cu minți bine mobilate. Și chiar când nici energia nu dă pe dinafară, motorul plecării fiind pura disperare sau dorul de altceva, ori când performanțele minții nu sunt cele mai proeminente, tot rămâne imboldul de a munci nebunește pe unde se poate, cu speranța unor vieți mai bine mobilate, mai demne, mai puțin lipsite de speranță. … Nu Putin a redus drastic orele de istorie și de latină din instituțiile patronate de Ministerul Educației, și nu el menține sistemul medical într-un suspans interminabil, cu sufletul la gură. Cine alimentează, atunci, erodarea memoriei naționale și cine o promovează cu adevărat? S-a făcut atâta caz de demitizările trecutului încât s-a uitat mereu că, preocupați să aprofundeze cunoașterea adevărului vremurilor de odinioară, chiar și atunci când au dislocat anumite clișee socotite sacrosancte, istoricii demistificatori au menținut atenția opiniei publice trează cu privire la istoria românească. Integral pe Romania Libera
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata prieteni. Astazi este o zi importanta ptr Romania. Doua lucruri sunt pe ordinea zilei; soarta lui Arafat, si sper ca Ciolos sa-l demita, si nominalizarea viitorului procuror general. Cat despre ce se intampla la Bruxelles, nu stiu daca pot sa adaug ceva. Scenariul Batlacan se repeta in aceeasi nota de imbecilitate a autoritatilor europene.
Buna dimineata , s-a injumatatit numarul de oi si boi – in ultimii 25 ani … dar a crescut numarul de “bizoni” ajunsi in functiile cheie , ale statului roman .
o zi buna tuturor.
buna dimineata
asa, dimineata o poveste despre codul fiscal al lui ponta&co-ponta,stiti pacaliciul ala care voia “dreptate pana la capat”
imi poveste cineva care si-a pierdut partenerul de viata si a inceput succesiunea
stiti ce I-a cerut notarul??
adeverinta de la fisc ca decedatul nu are datorii la stat!
s-a dus la anf unde I s-a dat sa completeze un formular pentru a I se emite certificate fiscal in numele decedatului
ce trebuie sa completeze in formular…?
intre altele
numele decedatului,cnp si adresa acestuia
nu mai zic ca I s-a cerut -tot de notar-cica asa e in codul fiscal,evaluarea valorii locului de veci
MACABRU
concluzia: de stat nu scapi nici dupa moarte
tembelismul dus spre noi si noi culmi. Ce pazeste Comisia de taiat hirtii ?
Buna ziua 🙂
Dar de achitarea asigurarii de sanatate pentru decedat ai auzit?
Banuiesc ca nu.
Statul roman Da.
Vorbesc din experienta proprie. 👿
Noaptea mintii..
bună dimineața!
Înca una din seria «Codul fiscal romanțat»!!!
…ca un conștient pensionar care vrea sa scape mai ieftin de obligațiile către administrație (fie ea și locală) am luat drumul primăriei să plătesc impozitul pentru locuința de la țară și terenul aferent!
…să fac infarct când un deștept de funtionar se pregătea să-mi taie chitanța pentru o sumă datorată cam cât pensia pe o lună!
Motivul ?! Simplu – în mintea lui de dobitoc: reședința mea în Capitală, apartament la bloc, îmi upgrada casa de la țară la categoria «clădire nerezidențială», adică în logica lui clădire în care locuiește unul care nu are reședința în localitatea respectivă, cu un impozit de vreo zece ori mai mare.
Degeaba încercările cu Codul fiscal art 453 care definesțe cele două tipuri de clădiri supuse impozitării și cu DEX-ul pentru a lămuri sensul cuvintelor rezidențial ( destinat locuirii) și nerezidențial (cu orice altă destinație), dobitocul o ținea pe a lui că s-a schimbat Codul fiscal și că trebuie să plătesc. Bineînțeles. cele două tomuri de referințe prezentate în formă tipărită, altă cheltuială, că ipochimenul nu le avea cu PC-ul de pe biroul său.
Situația s-a clarificat abia după amiază când s-a întors primarul de la o sedință județeană și, cu ajutorul calculatorului butonat de mandea, că nici el nu prea le avea cu tehnica, s-a lămurit situația…
salutare 🙂
Cumplit sa fii apropitar in doua locuri…rezidentiale 😀
mai bine asistat, că scapi de griji 😀
A gasit papagalul solutia http://www.hotnews.ro/stiri-international-20884941-trump-condamna-atentatele-din-belgia-propune-utilizarea-simularii-inecului-contra-teroristilor.htm
Sa o testeze pe partenerii lui de afaceri musulmani daca tot crede ca da rezultate :))
Buna dimineata,
de unde au aflat ca au ramas doar doi??
http://www.comisarul.ro/articol/raluca-pruna-va-alege-dintre-haineala-si-lazar-pro_726561.html
Imi plac comentariile!
DNA cere avizpt. retinerea si arestarea lui Ghita! (digi)
hehe..i s a dus imunitatea in fata legii ,
buna dimineata !
sper sa infunde arestul si asta o bucata de vreme!
Protest violent al fermierilor in fata palatului parlamentului. Sa-i vedem pe domnii parlamentari cum se descurca. (digi)
Buna ziua 🙂
Sindromul Bektel loveste din nou:
http://www.bursa.ro/surse-toate-documentele-despre-astra-asigurari-au-disparut-din-arhiva-asf-293581&s=banci_asigurari&articol=293581.html
Deocamdata e pe surse, dar daca e asa … este gravissim. Iar Misu Negritoiu & Co – ar cam trebui sa-si faca valijoara pe 20+ de ani. Ceva lenjerie/sapun/periuta de dinti…
Cum naiba sa dispara TOATE actele privitoare la o companie de asigurari 👿
dispar actele..cum a disparut si miliardul din RMoldova :))
sa vina Hellvig la Parlament sa explice daca asta nu tine de “securitatea nationala”?
salut , sa vina helvig si sa vina si cineva de la sie ca bacteria adamescu nu a “colectat” loveaua doar pentru el . nu’l scoteau lobbystii aia drept prizonier politic daca nu cotiza la greu ! 😀
S-o vad pe madam Anghel daca mai are curaj sa iasa in strada “sa stea la taifas” cu fermierii:
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/fermierii-protesteaza-in-capitala-oamenii-au-varsat-lapte-pe-asfalt-si-se-imbrancesc-cu-jandarmii-video-144303.html
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20885410-breaking-news-fost-arestat-treilea-suspect-din-atentatele-din-bruxelles.htm
“Am început ancheta de la legăturile firmei de contabilitate a mamei lui Victor Ponta cu apropiații lui Morariu, care m-au trimis către Sulfina Barbu, Silvian Ionescu și Andreea Paul Vass de la PDL. Unul din partenerii soacrei Andreei Paul Vass era tocmai Petre Ion.”
http://www.romanialibera.ro/special/investigatii/ascensiunea-unui-premier-al-romaniei–episodul-xiii–fabuloasa-poveste-a-unui-%E2%80%9Eoff-shore-uman%E2%80%9C-410880
postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/noaptea-mintii/45247/