Revista Presei – 23 mai. Un val de VIP-uri penale la Înalta Curte!
23/05/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Hristos a inviat! Astazi este marti, 23 mai. În zonele de deal şi de munte, dar şi în regiunile vestice şi nord-vestice vremea va fi în general instabilă şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează ANM. Izolat vor fi posibile cantităţi mai importante de apă şi căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe spaţii mici. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 26 de grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade. Bucuresti: Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade.
EXPLOZIE pe Arena Manchester: Cel puţin 19 morţi şi 50 de răniţi. Poliţia anchetează un posibil ATAC TERORIST. Bărbat cu rucsac în spate, atacatorul sinucigaş. Poliţia analizează posibilitatea unui atac terorist pe Arena Manchester, unde mai mulţi oameni au murit din cauza unei explozii, cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa şi 50 sunt rănite, potrivit New York Times. Potrivit CCN, forţele de poliţie susţin că investigaţiile iau în calcul un posibil atactor sinucigaş, incidentul fiind tratat ca pe un posibil atac terorist. Un bărbat surprins în imagini în zona Manchester Arena, care avea un rucsac, este posibilul terorist sinucigaş, potrivit CNN. Poliţia declară că răniţii sunt trataţi la şase spitale şi anunţă numerele de urgenţă la care populaţia poate primi informaţii despre victime. De asemenea, poliţia pune la dispoziţie un număr de telefon la care oamenii pot raporta autorităţilor antiteroriste orice mişcare suspectă. Surse americane, susţin că atacul este opera unui kamikaze. La Londra s-a reunit cabinetul de securitate COBRA, fiind aşteptată o conferinţă de presă. În urma unor zgomote puternice cei care asistau la un spectacol au ieşt în fugă de la eveniment generand busculate. A relatat Mediafax
Haos în traficul din Capitală. Cum a fost dat peste cap Bucureştiul de stâlpişorii primăriţei Firea. Luni dimineaţa, traficul din Capitală a fost dat peste cap din cauza benzii unice de autobuze de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. La câteva ore de la declanşarea haosului, Primăria a cedat presiunilor conducătorilor auto şi a reluat traficul pe toate benzile, susţinând că „a fost doar un test”. Bucureştenii au avut un weekend plin de evenimente, cu numeroase concerte, festivaluri şi spectacole în aer liber, aşa că stâlpişorii galbeni instalaţi în ultimele zile de Primăria Bucureşti pe DN 1, în apropiere de Fântâna Mioriţa, au trecut aproape neobservaţi. Practic, angajaţii primăriei au început, vineri, înfiinţarea benzilor unice pentru transportul în comun pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, în sensul spre centru, urmând ca în următoarele zile aceleaşi măsuri să fie implementate şi pe Şoseaua Kiseleff, Bulevardul Constantin Prezan, Calea Dorobanţi, strada George Enescu şi Bulevardul Magheru. Haosul avea să se instaleze luni dimineaţă, la prima oră, când coada de autoturisme a ajuns până la Săftica, conform mai multor utilizatori ai reţelelor de socializare, care au postat fotografii şi filmuleţe din trafic, vădit nemulţumiţi de măsurile luate de edili. Banda unică a fost amenajată pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, din zona Podul Băneasa până la Fântâna Mioriţa, astfel că drumul Baloteşti – Fântâna Mioriţa a durat peste o oră şi jumătate, conform declaraţiilor şoferilor aflaţi în trafic. Integral pe Adevarul
Cristi Danileț: SIPA avea 180 de ofițeri și subofițeri, majoritatea proveniți din fosta Securitate. Judecătorul Cristi Danileț, fost membru al comisiei care a inventariat arhiva SIPA, susține că foștii angajați ai SIPA erau ofițeri și subofițeri proveniți, în proporție de 80 la sută, din fosta Securitate. Danileț respinge ideea că magistrații ar fi fost șantajați pe baza informațiilor provenite de la SIPA, dar confirmă ideea că judecătorii și procurorii erau promovați sau schimbați din funcții pe baza unor caracterizări emise de fostul serviciu secret al Ministerului Justiției. Deși se opune desecretizării întregii arhive SIPA, Cristi Danileț admite ideea că “poate că sunt și informații ce trebuie date publicității”. “Pe mine, ca magistrat, m-ar interesa, de exemplu: ce agenți SIPA au fost în 2001-2004 la Cluj, unde activam ca judecător, ce informatori au avut, poate, chiar din rândul magistraților sau grefierilor, dacă aceștia au fost plătiți pentru informațiile furnizate. Asta da, cred că avem cu toții dreptul să știm cine au fost oamenii care au comis abuzuri, inclusiv pentru a demara eventuale proceduri împotriva lor”, explică judecătorul Cristi Danileț. Integral pe Romania Libera
Instanța supremă dezbate procesele în care sunt judecați Dragnea, Tăriceanu, Oprea și Ponta. Noi termene în dosarele în care sunt judecați Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta și Gabriel Oprea sunt programate marți la Înalta Curte de Casație și Justiție, informează Agerpres. Primul programat în instanță este președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în dosarul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. La termenul anterior al procesului, au fost audiați ca martori Ioana Valmar, fosta soție a lui Tăriceanu, și Cristian Aparaschivei, fostul șofer al lui Remus Truică. După audierea acestora, președintele completului de judecată a anunțat că prințul Paul va fi audiat cu ajutorul unui interpret de limbă engleză. Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016, fiind acuzat că a dat o declarație neadevărată atunci când a fost audiat ca martor în dosarul „Ferma Băneasa”. Urmează dosarul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman. O stire adusa de Digi24
Rămăşiţele Sistemului: noii apărători ai statului de drept. Poate că v-aţi întrebat, măcar în ultimul an de când aceste episoade s-au înmulţit până la aspectul de desant, cum se face că agenda publică privind bunul mers al justiţiei şi statului de drept sau al fair-play-ului democratic al serviciilor secrete a ajuns să fie ţinută mai ales de personaje nu tocmai verosimile, din cauza trecutului lor, sau chiar certate cu legea, având dosare penale, procese pe rol sau chiar condamnări. Poate că v-aţi întrebat dacă toată această efuziune a „dezvăluirilor” care în majoritatea covârşitoare a cazurilor nu conţine şi dovezi concrete, ci doar aluzii, adevăruri pe jumătate nespuse sau truisme sclipitoare este doar o perdea de fum sau „chiar aşa este”. E foarte greu de răspuns cu da sau nu, cu alb sau negru, pentru că în România, ceea ce noii „apărători” ai statului de drept au poreclit Sistemul (justiţie, servicii secrete, politicieni) a operat mai degrabă cu „poate” şi cu „gri”. Şi mai ales cu complicităţi şi cârdăşii dubioase. De ce nu-i contrazice nimeni răspicat, dacă aşa o fi cazul? Cum s-a ajuns aici? Păi, să vedem de ce e atât de greu…. Pe scurt, răspunsul pe care eu îl consider valid este că aceste rămăşiţe ale Sistemului care acum strigă „Huo, Sistemul” s-au văzut lăsate la un moment dat din braţe. Sistemul este bun, cât timp este Sistemul nostru. Când nu mai este al nostru şi nu ne mai lasă să producem bani şi să ne desfăşurăm combinaţiile şi cârdăşiile politico-penale, când ne ia la întrebări despre cum ne-am clădit afacerile, cum ne-am finanţat campaniile electorale sau cum am acces în carieră, Sistemul devine un afront la statul de drept. Integral pe Gandul
Dragnea este deranjat de avertismentul CE: Cand Romania are crestere economica, se discuta despre austeritate. Presedintele PSD, Liviu Dragnea, este deranjat de avertismentul Comisiei Europene privind salariile. El afirma ca in Europa se vorbeste pe doua voci despre disciplina financiara, in conditiile in care atunci cand tari ca Franta sau Spania depasesc pragul de deficit de 3% nimeni nu se arata deranjat, iar cand Romania are cea mai mare crestere economica din UE se discuta despre austeritate. “In Europa se vorbeste pe doua voci despre disciplina financiara. Cand Franta sau Spania depasesc pragul de deficit de 3% nu se supara nimeni. Cand Romania are cea mai mare crestere economica din UE, ni se vorbeste din nou despre austeritate, pe baza unor aprecieri mai mult sau mai putin exacte”, a scris pe Facebook presedintele Camerei Deputatilor. Liviu Dragnea a mai spus ca “regulile trebuie sa fie la fel pentru toti”. “Salariile romanilor sunt de 2-3-4 ori mai mici decat ale europenilor. E necesar sa le marim pentru a stopa plecarea tinerilor din tara!”, a conchis liderul PSD. Comisia Europeana a transmis luni dupa-amiaza un avertisment cu privire la existenta unei abateri semnificative in 2016 fata de traiectoria de ajustare pentru obiectivul bugetar pe termen mediu al Romaniei, se arata intr-un comunicat publicat pe site-ul CE. Integral pe Ziare.com
Bătălia pentru mandatul lui Donald Trump: eroare sau necunoaștere de protocol, nu intenție de a obstrucționa justiția. În timp ce președintele American Donald Trump a plecat în primul său turneu extern – în Arabia Saudită, Israel, Italia, Bruxelles – summitul NATO și Italia – summitul G7 – anunțând că, odată cu numirea consilierului independent care să ancheteze relațiile staffului de campanie și al administrației prezidențiale cu Rusia, presiunea s-a ridicat de la Casa Albă, lucrurile devin tot mai serioase. Juriștii administrației au început studierea cazurilor de impeachment și au consultat experții în domeniu, în timp ce se încearcă formarea unei echipe externe care să se preocupe de aceste probleme ale administrației Trump, pentru ca lăsa juridicul Casei Albe să se poată ocupa de lucrurile cu adevărat importante pentru cetățenii americani. Spațiul juridic pare a fi încă în limite confortabile pentru președintele american, odată ce nu orice acțiune a sa privind solicitarea de a clasa o anchetă este obstrucționarea justiției, aici fiind vorba despre intenție și despre capacitatea de a o face, deopotrivă. Asta vor studia cele patru comisii ale Congresului implicate și consilierul special Robert Mueller, fost director al FBI. Pe de altă parte, nu orice ingerință în proces sau solicitare a președintelui de a abandona Ancheta are dimensiunea de obstrucționare a justiției. Totuși, demiterea directorului FBI James Comey, după o întâlnire în care îl îmbrățișa public, o cină de loialitate și intervenția privind abandonarea anchetei la adresa lui Michael Flynn, a făcut din Trump o țintă sensibilă și a oferit un caz devastator la nivel public, chiar dacă încă nesigur și fragil juridic. Integral pe EVZ
Cum s-au cheltuit 3,14 milioane de euro pentru integrarea rromilor: 1,3 milioane pe salarii, 10.000 pe pizza și 12.000 pe mâncare. Evenimentul zilei vă prezintă modul cum s-au folosit banii alocați de Norvegia, în cel mai mare proiect destinat rromilor, care a fost finanțat în zona Clujului. Proiectul se referă la relocarea unui număr de 35 de familii de la groapa de gunoi a orașului Cluj Napoca, spre alte locații situate în Cluj Napoca, și în comunele Apahida și Florești. În total, în Cluj și Florești au fost cumpărate 16 apartamente, iar în Apahida, două terenuri unde au fost construite două case cu 12 apartamente. În total, aceste investiții au fost 1,18 milioane de euro, adică o treime din valoarea proiectului. Proiectul R025- 01, cu finanțare norvegiană, a fost în valoare de 3,14 milioane de euro. Interesant este faptul că din valoarea proiectului, suma de 1,37 milioane de euro s-a dus pe salariile celor care conduc proiectul și a echipei de implementare. La acest subcapitol, din suma de 1,37 milioane de euro, 505.879 euro au mers spre „management team”, adică echipa de conducere, compusă din doar cinci oameni. Alți 679.382 de euro au fost plățiți către angajații din echipa de implementare, în timp ce 190.986 euro, unor experți, fără să știm cine sunt acești experți și ce anume au făcut ei pentru rromii de la Pata Rât. Integral pe EVZ
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Next step in Russia swamp saga
http://edition.cnn.com/2017/05/22/politics/mueller-comey-russia-investigation/index.html
Buna dimineata !
Din pacate in atentatul de la Manchester sunt 22 de morti . Dumnezeu sa-i ierte !
Cocalarul teleormanean,antiglobalizare,cu ceas elvetian,pantofi italienesti si masini germane,familist convins ;D 😀 , este deranjat ca CE isi permite sa transmita avertismente. Ma gandesc ca omului,,tovarasului,i s-a soptit de atatea ori la ureche ca este frumos,destept si viril ,ca este convins si el de aceste lucruri. Si asta este dovada prostiei,a autosuficientei,a flatulatiei daca vreti,specifica comunistilor parveniti.. Se stropseste degeaba.Nu vrea sau nu stie ce fel de crestere au provocat masurile guvernului sau ( a gastii conduse de el).Nu vede deficitul ce se preconizeaza. El ii da inainte cu cei ce nu iubesc tarisoara lui…..Bre ,intreaba-l pe puistul de Monta ,cum este cu eMTe Oul ,sau daca el este la Belgrad sau Ankara ,gaseste-o pe donsoara usturoi.
PS tic,tac,tic,tac
Jurnalistul Mircea Marian este convins ca Sebastian Ghita nu va fi extradat in Romania. El crede ca fostul deputat PSD va fi folosit de serviciile secrete din Serbia si Rusia pentru a oferi informatii confidentiale despre sistemele informatice guvernamentale din tara noastra.
„Cu extradarea lui Sebi Ghita, eu nu mi-as face vreo iluzie: Ponta i-a aranjat cu Vucic – amicul lui Putin – un safe heaven, iar Ghita va sta acolo si va ciripi, spre incantarea Belgradului si a Moscovei, tot ce a aflat in anii in care a gestionat sistemele informatice ale statului roman. Plus membru in comisia de control a SRI.
Sunt prea plictisit ca sa insist, dar mi se pare de ras situatia: SRI se lauda, ‘pe surse’, ca suntem cei mai tari din Est la CyberInt, dar omul care le-a instalat sistemele a sters-o in bratele rusilor, via Belgrad/ Vucic. Great job, Maior, Coldea si Opris ot STS”, a scris Mircea Marian pe Facebook.
Victor Ponta, unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Sebastian Ghita, s-a laudat deseori cu relatiile sale apropiate cu Aleksandar Vucic, fost premier al Serbiei, ales recent presedinte. Ponta a dezvaluit ca a fost alaturi de Vucic chiar si in ziua alegerilor prezidentiale din Serbia.
http://www.aktual24.ro/un-cunoscut-jurnalist-anunta-ca-ghita-nu-va-fi-extradat-din-serbia-ponta-a-aranjat-cu-presedintele-serbiei-ghita-va-ciripi/
Buna ziua.
Oare de ce face scandal? Evident, este întrebare retorică.
http://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/ce-a-uitat-evz-sa-scrie-despre-%E2%80%9Eziaristii-cu-epoleti—dan-andronic–suspectat-ca-este-%E2%80%9Eacoperit–al-sie-450690
Dorneanu poate compromite definitiv CCR!!
„Din informatiile mele, si de putine ori mi-am dorit mai tare ca ele sa fie gresite, pe 6 iunie CCR va admite exceptia Bombonica si nu numai Liviu Dragnea, ci si altii, toti cei acuzati de comiterea unui abuz in serviciu, vor fi scapati de orice raspundere”, scrie Ioana Ene Dogioiu pe ziare.com.
„Traim poate cele mai sinistre vremuri din 2004 incoace, penalii s-au pus cu batele pe statul de drept si pe aparatorii lui, controleaza institutiile cheie prin intermediul carora ma tem ca isi vor atinge scopul. Spre nenorocirea istorica a acestei tari. Sunt gata sa stinga luminitele”, adauga jurnalista.
http://www.aktual24.ro/alerta-anuntul-unei-jurnaliste-bine-informate-exceptia-bombonica-va-fi-admisa-de-ccr-pe-6-iunie-dragnea-scapa-de-orice-raspundere/
Bun găsit!
Dacă e adevărat, e grav! Atentatul ar fi putut fi prevenit:
http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/atentatul-de-la-manchester-ar-fi-fost-anuntat-cu-patru-ore-inainte-729419
Dumnezeu să-i ierte pe cei decedați în atentat; însănătoșire grabnică răniților!
Buna ziua. ” In his most forceful argument on Sunday, Trump exhorted Muslim-majority countries to do more to eradicate terrorist groups that claim the mantle of Islam, urging Muslims to “drive out” terrorists.
“Drive them out,” Trump said. “Drive out the terrorists. Drive out the extremists. Drive them out of your places of worship. Drive them out of your communities. Drive them out of your holy land and drive them out of this Earth.” Ia sa vedem ce teolog, imam, intelept in Sharia va condamna public atentatul din Manchester
Merita citit, este echivalentul uni studiu de fezabilitate.
http://www.contributors.ro/administratie/geniul-primaritei-firea/
salut, postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/pelerinaj-la-inalta-curte-urmatoarea-oprire-puscaria/53871/