Revista Presei – 23 Iulie / “Baroniada” USL şi opoziţia indispusă
23/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de marti. Marţi, vremea va fi în general frumoasă şi va deveni călduroasă îndeosebi în sudul şi sud-vestul teritoriului. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în nord, nord-est şi la munte. Mai ales ziua, vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice pe arii restrânse în Moldova şi în zona montană şi izolat în Maramureş, Transilvania şi nordul Dobrogei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare la munte, dar şi în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi de la 23 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei până la 34 de grade în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei. Minimele termice se vor încadra între 10 şi 20 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni spre 7 grade.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi va deveni călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4235 RON; 1 USD = 3. 3542 RON; 1 EURO = 1. 3188 USD; Francul elvetian 3. 5774 RON. Gramul de aur 141.9648 RON.
GfK: Consumul scade lună după lună. Aduceţi investiţii pentru ca oamenii să aibă încredere. GfK, companie de cercetare de piaţă care are aparate de citire a cumpărăturilor montate în 3.000 de gospodării, spune că încrederea este la minime istorice. „Guvernul trebuie să dea drumul la investiţii“, spune Andi Dumitrescu, directorul GfK România. Instabilitatea locului de muncă, lipsa creşterilor salariale din sectorul privat şi scăderea investiţiilor publice şi private sunt principalii factori care îi fac pe români tot mai prudenţi şi tot mai puţin dornici să scoată banii din buzunare pentru a consuma. Consumul a scăzut în luna mai cu 3,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi a stagnat la nivelul primelor cinci luni după ce anul trecut reuşise să revină pe plus cu 3,3%. Mai mult, perspectivele nu sunt optimiste. „Dacă ne uităm la cifrele care indică scăderea consumului în prima parte a anului, dar şi la cât de îngrijoraţi sunt oamenii în legătură cu creşterea preţurilor sau cu stabilitatea locului lor de muncă în următoarele 12 luni, nu avem de unde să aşteptăm semne de revigorare a consumului nici în a doua jumătate a lui 2013“, spune Andi Dumitrescu, directorul general al companiei de cercetare de piaţă GfK România. Cifrele privind consumul ilustrează astfel că în spatele creşterii economice peste aşteptări (peste 2% cel mai probabil pe semestrul I), al avansului exportului şi al producţiei industriale se ascunde o altă realitate, cea a românilor de rând care sunt încă în criză şi nu au bani să iasă să consume.[…] Investiţiile străine directe au scăzut în primele cinci luni ale anului cu 37%, la 414 mil. euro faţă de 656 mil. euro în aceeaşi perioadă a lui 2012. În aceeaşi perioadă investiţiile publice au scăzut cu 8,5%, la 6,1 mld. lei (1,35 mld. euro). În acest context, Andi Dumitrescu explică faptul că românii nu au curaj să cheltuiască bani. Barometrul de încredere al consumatorilor – unul dintre indicatorii ilustrativi pentru starea consumului – îi poziţionează pe români în fruntea celor mai pesimişti europeni. Integral aduce Ziarul Financiar.
Cine este Eugen Tomac, primul preşedinte al Mişcării Populare. Eugen Tomac, deputatul care a demisionat din PDL pentru a deveni preşedintele noului partid Mişcarea Populară, face parte din categoria tinerilor lansaţi în politică de Traian Băsescu, trecut şi prin anturajul fostului premier Emil Boc. Eugen Tomac, deputatul care a demisonat vineri din PDL, va fi preşedintele noului partid Mişcarea Populară, la vârsta de numai 31 de ani. Anunţul a fost făcut de Elena Udrea, la emisiunea „Adevărul Live“. „Din câte am înţeles, mâine (marţi – n.r.) se înregistrează partidul Mişcării Populare. Nu vreau să greşesc, dar cred că Eugen Tomac ar urma să fie preşedintele formaţiunii până la congresul noului partid. E un semnal bun pentru că e un tânăr foarte iubit şi cel mai votat deputat“, a declarat Udrea, ieri, la „Adevărul Live“. Eugen Tomac, originar din localitatea Babele, aflată în sudul Basarabiei, a obţinut scoruri foarte bune, atât la alegerile parlamentare din 2008, cât şi la cele din 2012. În octombrie 2008, PDL l-a propus pe Eugen Tomac pentru alegerile parlamentare în Colegiul uninominal 2 pentru diaspora, unde a candidat pentru un fotoliu de deputat, dar a picat la redistribuire.Ulterior, a fost consilier personal al Preşedintelui Băsescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni. Eugen Tomac nu s-a lăsat şi a intrat în cursa pentru alegerile legislative din 9 decembrie 2012, tot din partea PDL, pe listele ARD, în acelaşi Colegiul 2 Diaspora, care cuprinde şi Republica Moldova. Tomac a obţinut cel mai bun scor dintre democrat-liberali, obţinând 78% din voturile din colegiu, fiind unul dintre cei doi parlamentari PDL care si-au castigat colegiul. Integral in Adevarul.
Băsescu pune CFR Marfă în brațele lui Ponta. Şeful statului spune că cel care a câştigat privatizarea caută cu disperare bani la bănci. Președintele va decide pe 23 august dacă va accepta sau nu desemnarea lui Ovidiu Silaghi la Transporturi.Premierul Victor Ponta trebuie să rămână ministru interimar al Transporturilor 45 de zile, timp în care să gestioneze şi semnarea contractului de privatizare a companiei CFR Marfă. Aceasta este „soluţia corectă” văzută de preşedintele Traian Băsescu, care a anunţat ieri că nu va semna deocamdată numirea liberalului Ovidiu Silaghi la minister, pentru că acesta riscă să devină un ţap ispăşitor în cazul „unui eşec de tip Oltchim”. Vă prezentăm cele mai importante declaraţii făcute de şeful statului:
- Ceea ce vă voi spune despre lipsa mea de încredere într-o astfel de numire le+am spus şi lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, încercând să găsim o altă nominalizare.
- Principalul motiv invocat în discuţii a fost legat de istoricul prezenţei dlui Silaghi în primul guvern Ponta, care nu s-a remarcat prin nimic, a părut a fi aşa, un fel de apă sfinţită. Ponta să-şi asume privatizarea CFR Marfă
- E neoportună desemnarea unui ministru care nu a fost implicat în niciun fel în procesul de privatizare a CFR Marfă. Integral in EVZ
Unde se află acum Omar Hayssam: teroristul ar putea fi arătat pentru prima oară publicului din România marţi dimineaţa. Sirianul Omar Hayssam a fost, potrivit informaţiilor oficiale, dat în custodia Poliţiei Române. Reprezentanţii poliţiei au declarat, luni serară, pentru gândul că de vineri 19 iulie acesta a fost depus într-un centru de detenţie, dar au refuzat să precizeze unde exact. Omar Hayssam ar putea fi prezentat publicului pentru prima dată după fuga din 2006, marţi dimineaţă la Tribunalul Bucureşti unde se judecă un termen în dosarul în care este inculpat de pentru evaziune fiscală. Pentru că are de ispăşit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, Omar Hayssam va fi transferat într-unul din penitenciare. Având în vedere că a fost condamnat pentru teorism, Hayssam va fi închis într-un penitenciar de maximă siguranţă, cel mai probabil la Giurgiu. […]Omar Hayssam, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români din Irak, a fost adus, vineri 19 iulie, autorităţilor în ţară după peste şapte ani de căutări. Vineri 19 iulie Omar Hayssam a fost adus în România, iar preşedintele Traian Băsescu a lăsat să se înţeleagă că aducerea în ţară a acestuia s-a realizat în urma unei operaţiuni clandestine. Omar Hayssam a dispărut din România în 2006. Deşi preşedintele Băsescu a lăsat să se înţeleagă că a fost vorba de o operaţiunea clandestină, care se traduce în operaţiune de extragere (adică probabil ofiţeri ai SIE, SRI l-au luat pur şi simplu pe Hayssam din Siria), unele agenţii internaţionale titrau că sirianul a fost predat autorităţilor române. Integral in Gandul
Contractul cu Alpine pentru autostrada Nădlac-Arad, reziliat în secret. Compania Naţională de Autostrăzi a reziliat şi ultimul contract de construire al autostrăzii Nădlac-Arad, semnat cu firma austriacă Alpine Bau, după ce în toamna anului trecut a fost anulat şi pe cel pentru primul lot al aceleaşi autostrăzi, semnat cu Romstrade, firma lui Nelu Iordache. Românii vor mai avea de aşteptat mult timp până când vor ajunge pe autostradă la graniţa cu Ungaria, dat fiind avansul extrem de mic al acestor proiecte, licitaţiile contestate de constructori, dar şi rezilierea unor contracte aferente de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). După ce în toamna anului trecut a rupt contractul cu firmele Romstrade şi Monteadriano pentru construirea primilor 22 de kilometri de autostradă, recent CNADNR a rupt şi contractul de construire a următorilor 16 kilometri care fac legătura cu municipiul Arad. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de coeziune şi are o valoare de 411,48 lei, fără TVA, din care 85% reprezinta contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, restul venind de la bugetul de stat. În acest timp Ungaria s-a apropiat cu autostrada ce urma să facă jonţiunea cu Nădlac-Arad la aproximativ 10 kilometri de graniţa noastră, în zona localităţii Mako. Oficiali din cadrul proiectului afirmă că rezilierea a avut loc în urmă cu două săptămâni. Compania a trimis o informare către cei implicaţi în proiect în care preciza că Alpine Bau a intrat în faliment şi care urmare a fost reziliat contractul”, ne-a explicat un astfel de oficial. Foarte activ când vine vorba de a informa presa asupra celor mai neimportante întâlniri de lucru ale ministrului Dan Şova, Departamentul pentru Proiecte în Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) ce are în subordine CNADNR, nu a suflat o vorbă despre anularea acestui contract important cu o valoare de 124 milioane de euro. Integral in Romania Libera.
Cui a cerut bani Gruia Stoica ca sa plateasca cele 202 milioane de euro pentru CFR Marfa. Privatizarea CFR Marfă incinge spiritele intre cele două palate. La o lună de la anunţarea Grupului Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, drept câştigător al licitaţiei pentru pachetul majoritar de acţiuni la CFR Marfă, contractul de privatizare nu a fost încă semnat. Statul aşteaptă încă încasarea celor 202 de milioane de euro pentru pachetul de 51% din acţiunile operatorului de transport de marfă. „Aşteptăm avizul de la Consiliul Concurenţei” suna explicaţia livrată de premier de fiecare dată când era întrebat de jurnalişti despre subiect. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a explicat luni pentru gândul că de fapt este vorba de două avize distincte: „unul mai simplu, formal şi unul mai complicat”. Cel “simplu” a fost deja dat de instituţia Concurenţei, fiind cel pentru proiectul de HG privind principalele elemente ale contractului de privatizare. După ce proiectul obţine toate avizele de la ministerele şi instituţiile abilitate, el va putea fi aprobat în şedinţa de Guvern, iar după aceea contractul de privatizare a CFR Marfă va putea fi semnat. […]Gruia Stoica ar fi încercat să obţină un împrumut de la două mari bănci din străinătate. A fost refuzat! Potrivit unor surse gândul, Gruia Stoica ar fi încercat să obţină un împrumut de la două mari bănci din străinătate, dar a fost refuzat. Una dintre bănci a cerut ca în schimbul împrumutului să garanteze cu pachetul majoritar la GFR. Preşedintele i-a cerut premierului Ponta să îşi asume politic privatizarea CFR Marfă. În schimb, şeful Guvernului, aflat în vizită în Spania, nu a dorit să comenteze şi limitându-se să îi facă urări de sănătate preşedintelui Băsescu. Integral aduce gandul.
Regionalizarea baronilor. Liderii celor două organizaţii judeţene a PSD şi PNL vor să împiedice aprobarea Hotărârii de Guvern care prevede stabilirea la Deva a viitorului sediu regional al Finanţelor, în dauna Timişoarei. Mult discutata regionalizare teritorială a României prevede, printre altele, stabilirea sediului Regiunii Vest a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice la Deva, în loc de Timişoara. Acest proiect urmează să se afle pe masa Guvernului Ponta în şedinţa de mâine, iar pentru a-i convinge pe guvernanţi că vor face o greşeală dacă îl vor aproba, peste 300 de angajaţi ai Fiscului din Timiş au organizat o grevă spontană, ieri dimineaţă, în faţa instituţiei. În apărarea acestora au sărit şi liderii USL din Timiş, care au atacat în termeni destul de duri măsura ce ar putea fi luată de Guvern, format, la nivel de decizie, doar din membri PSD şi PNL. Cel mai vehement în discurs a fost liderul judeţean al social-democraţilor din Timiş, Titu Bojin, care va merge personal la Bucureşti să se asigure că sediul regional al Finanţelor va fi la Timişoara. “Modul în care angajaţii au procedat este de înţeles şi sunt de acord cu toate revendicările lor. Eu deja am discutat la nivel de Guvern cu domnul vicepremier Liviu Dragnea şi mi-am luat bilet de avion, iar mâine dimineaţă (n.r.-astăzi) voi fi prezent la discuţiile care se vor purta la Bucureşti anticipat şedinţei de guvern de miercuri. Sper să nu se mute sediul Finanţelor la Deva, pentru că ar fi o mare prostie. Integral in Romania Libera.
Raport CE pentru România: Companii de stat nerestructurate, sistemul de sănătate nesustenabil, cea mai slabă absorbție de fonduri UE. Șapte probleme și slăbiciuni afectează economia României, printre care lentoarea reformei companiilor de stat, slaba absorbție de fonduri europene și nesustenabilitatea sistemului sanitar de stat, avertizează Comisia Europeană, într-un raport postat pe site-ul oficial. ”Restructurarea companiilor de stat și mai ales programul de privatizare au avut un succes foarte limitat”, se arată în raportul Comisiei Europene. În context, Comisia arată că România poate fie să îmbunătățească activitatea companiilor de stat, fie să le privatizeze, iar dacă nicuna dintre aceste soluții nu funcționează, nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să le închidă.De asemenea, Comisia arată că încercările Guvernului de a introduce manageri privați la companiile de stat s-au făcut cu ”întârzieri considerabile”, dar de multe ori managerii privați nu au rămas în funcție mult timp, iar în alte cazuri, ”numirile finale nu par să fi fost bazate în întregime pe criterii profesionale”. De asemenea, vânzarea de participații la întreprinderile de stat a avut foarte puțin succes. ”Din cauza succesului foarte limitat în restructurarea sectorului întreprinderilor de stat, marile provocări rămân în a le transforma într-un factor care contribuie la economie. În condițiile în care programul s-a concentrat pe doar 20 de companii-cheie și a avut relativ puțin succes, persistă provocări majore. Acest lucru este valabil mai ales că, în afară de cele 20 de companii care au fost monitorizate atent, există peste 900 altele care nu au fost monitorizate și la care puțin pare să fi fost făcut pentru a ameliora problemele”, consideră DG Economie și Finanțe.”În ciuda angajamentelor de a face mult mai mult, până în prezent doar două pachete de acțiuni de câte 15% la companiile de stat care au fost deja cotate la bursă și în care Guvernul continuă să dețină pachetul majoritar de actiuni au fost vandute prin intermediul unei oferte publice secundare (SPO)”, se arată în raport. Integral aduce Curs de Guvernare
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
Che Gargara are o tona de cartofi fierbinti in brate cu privatizarea CFR Marfa. Fenechiu pregatise privatizarea pentru un liberal de-al lui de bine – bine conectat in afaceri cu SRS si Bleaga (ala de la Cluj care a pus laba pe 16 februarie si care s-a retras din licitatie), dar la insistentele lui Miron Mitrea (ce stia sa-l remorcheze la stanga pe Adrian Nastase), Ponta a fost nevoit sa-l inghita pe Gruia Stoica. puscarie placuta!
Buna dimineata Sare 🙂
De la gura ta la urechea Domnului 🙂
😀
aurita sa-mi fie!
😆
Amin!
Neata, as dori sa dau si eu un link cu o mostra de “reforma” a aparatului guvernamental: http://www.zf.ro/zf-24/din-540-de-angajati-ai-csa-cnvm-si-csspp-dupa-comasare-au-mai-ramas-856-11135943
buna dimineata
studiul GfK
daca pib-ul creste-cel putin asa zice guvernul -,consumul ar trebui cel putin sa nu scada si incasarile la buget la fel
ori atat consumul cat si veniturile la buget scad…..
” anal-istii” debordeaza de fericire,au ajuns cu prognozele de crestere spre 2,5% anul asta
unde se vede cresterea?
cheltuielile pentru alimente scad,cumpararile de autoturisme scad,cheltuielile cu timpul liber( concedii) scad,de locuinte noi nu se mai discuta
investitiile din buget scad….
pesimismul e generalizat si asta e mare problema…
singurii fericiti probabil ca sunt ponta si echipa lui de ” trombonishti”
nu ma pricep la interpretarea datelor,dar bunul simt spune ca ceva nu e in regula
neata! 🙂 Desi declarase initial ca nu comenteaza ce a zis TB, Ponta a mitraliat aseara o sumedenii de comentarii la deruta, ca sa mascheze cartofii CFR si fonduri UE: cum a reusit el sa alunge “hotii” din companiike de stat, cum a “marit” gradul de absorbtie. cum “se teme” Basescu de Hayssam, cum baga bete in roate Presedintele, cum “are treaba” Guvernul, care nu mai e “sluga lui Basescu”. Numai eschive ieftine date pe puncte de Sultanescu, pentru a masca fuga de CFR Marfa.
nu stie domnule nimic,e gol,e gaunos;
problema nu e ponta ;
problema e ca nu exista nimeni credibil in opozitie si nici nu se vede ceva in perspectiva
Buna dimineata,
concluzia unor antiPDL, proUSL…”am sperat ca o sa fie mai bine, a fungit de tasu si am dat de masa. Aia erau hoti dar mai aveau si specialisti, furau si mai scapau si ptr. restul lumii. Astia sunt penali, cu stomacul lipit de sira spinarii, prosti de dau in gropi si ne-au nenorocit pe toti. Din dorintza de a fura totul au blocat o tara”
@mar
buna dimineata
nu stiu cat de specialisti erau sau sunt ceilalti,dar boc nu a fost ” gargaragiu” si a avut un program; ca era al fmi-ului e altceva ,dar s-a straduit sa-l aplice
astia de acum au revenit la vechiul tipar:” shmecherie”,cred ” ca-i fac din vorbe” pe toti;
probabil ca ati asistat si dvs la discutiile anti fonduri eu ale ” oficialilor” ,la ce spun in particular=” ce sa ma agit domle,au numai pretentii si mie nu-mi iese nimic”;
si ca sa realizati si mai bine diferenta romania -polonia,cititi articolul din link-ul lui @danutz;
e valabila nu numai la supravegherea financiara ,e valabila la tot aparatul administrativ
situatie concreta, adus “mare specialist” la verificat achizitii de profesie medic veterinar 🙁
buna dimineata ! baroniada usl si opozitia supusa :)).
Buna Dimineata
Mie mi-a placut Basescu. “Maretele realizari” ale lui Ponta si elogiile lui la adresa “genialului” Fenechiu sper sa-l inmormanteze
buna dimineata
si unul si altul isi bat joc de noi;
e drept ca ponta a ” inceput” insa si basescu intra in jocul lui;
se poarta ca doi copii de gradinita fiecare spunand despre jucaria lor” a mea e mai buna” sau poate si mai bine ca doi cocalalri care-si arata muschii si tatuajele
buna dimineata . corect, asa cred si eu ca e o bataie de joc . “razbelu” lor in declaratii incepe exact cand se porneste vreun protest ceva : in acest caz au ingropat mediatic perfect protestele minerilor de zilele trecute.
Un glumet la curtea regelui Juan Carlos
Premierul unei republici,sustinator la presedentie a partenerului politic Antonescu declara ca ar prefera monarhia in Romania!!!
“I-am povestit majestatii sale Juan Carlos de un moment de istorie, cand regele Mihai a vorbit, la aniversarea a 90 de ani, din nou in Parlament, dupa 60 si ceva de ani.
Am facut o mica gluma, ca si in Spania si in Romania social-democratii prefera monarhia decat un presedinte. Am vazut ce inseamna un presedinte, de asta spunem ca e mai bine sa ai un rege”, a precizat Ponta, la Antena 3.
Atat stie si el sa faca, glumite, sa se hlizeasca in fata camerelor si sa dea vina pe altii pt absolut orice. Ca de condus tara, slabe sperante…
http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/ponta-la-intalnirea-cu-regele-juan-carlos-social-democratii-prefera-monarhia-decat-un-presedinte-1247518
cine a oprit opozitia indispusa din RO sa organizeze proteste cu romanii nemultumuti din spania si sa afiseze niste bannere : Ponta plagiatoru’ ?Caraza organiza , singur. proteste in fata ambasadei Ro din Franta sau prin SUA la varsta de 70 ani.
si tu acum cu pretentiile astea;
oamenii sunt in concediu
daca mru si predoiu nu se aseaza impreuna sa faca un plan ca lumea- si sunt in stare-si sa atraga langa ei ce are valoare reala( funeriu si altii) o sa vedem in continuare aceiasi expirati ” baletand”= udrea,blaga,basescu si care au-acum-un singur scop: sa creada ca ” ei fac jocurile”
p.s cand zic ” expirati” ma refer la cum sunt acum;nu ma mai intereseaza cum au fost ieri;
e mare,mare de tot,lucru sa realizezi cand ” ti-a trecut vremea”,si crede-ma,o spun din experienta mea,la nivelul meu;mi-a fost greu,foarte greu sa accept,dar acum imi dau seama cat de bine a fost;
nu numai ca n-am devenit ridicol,dar sunt in continuare util si ” folosit” de cei care mi-au luat locul
in caz ca-i lipseste bufonul, Regele poate sa-si angajeze.
Bun, foarte bun editorialul lui Cristoiu!
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-lui-cristoiu-1048815.html
Buna dimineata la toata lumea,
Pentru interesati – Ştiri Externe: 23 iulie 2013 / Britania are un “bebeluş regal”
/
iar a disparut Hayssam 😆
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/judecatorii-nu-stiu-unde-se-afla-omar-hayssam-procesul-sirianului-a-fost-amanat-pentru-31-iulie-61605.html
ar fi de rasul lumii sa fuga iar din tara si pe urma sa intrebe blaga : ponta cat de prost tre’ sa fii sa-ti fuga de sub nas hayssam? mai comic ar fi sa fi fost nici macar adus :)))
* sa nu fi fost
Ziggy,
Stai cuminte e pus bine in seif cu 10 lacate si 100 de catane!
😛 e ansamblat ? ca poate l-o adus din bucati :)))
ha, ha 🙂
Bună ziua.
Noi inițiative:
http://adevarul.ro/news/bucuresti/bucuresti-oameni–mars-protest-1_51ecbeb2c7b855ff565fafd3/index.html
Salutare.
Atitudinea lui Felcerescu nu ma surprinde. E un bolsevic batran si acru. El a ramas cu ideea ca bicicletele sunt pentru betivanii ramasi fara carnet de conducere sau pentru sarantocii din comunele limitrofe (unde rar ajunge pre-oraseneasca).
Salut Eu,
Felcerul este crescut intr-o familie de securisti cu tata general de securitate. Pentru ei bicicleta este pentru “copii”, oamenii “seriosi” merg cu masina!
Ma gandeam sa scriu ceva mai amanuntit despre obsesia romanilor cu masina, insa tot apar diverse maruntisuri care ma distrag.
pai fa-ti timp si scrie. Ar fi interesant!
Buna Dada,
Multumesc pentru atentionare!
bun gasit
mai multi ani mi-am asigurat un salar din proiecte, mai bune sau mai proaste; spicuiesc citeva din lectiile invatate: de neuitat paralelismul dintre decidentii fondurilor din Ro si obiectul muncii dumnealor. Cit despre partenerii, mai ales sector ONG, in marea lor majoritate unicul far calauzitor era/ramine “mie ce-mi iese” de aici. Din partea autoritatilor locale – incapacitate maxima de a gindi/functiona altfel de cum au facut antecesorii lor, chiar daca unii deja avusesera contacte daca nu chiar colaborari cu institutii de prin alte zari ale lumii (ma refer si la sanatate !). Totusi, aici se putea remarca oarecare bunavointa. Insuficient, insa.
Cit despre beneficiari – actiunile noastre, incepute corect ar fi avut nevoie vitala de urmari la fel de consistente, din pacate blocate exact de catre cei care ar fi trebuit – prin natura job description sa le incurajeze si sa le sustina efectiv. Deci, ne intoarcem de unde am plecat, doar ca de acum lipsesc “finantatorii” externi directi. Si tot impotriva noastra functioneaza la cote maxime si neincrederea unor donatori directi potentiali legat de orice proiect vine din Romanica Si, ca si cum n-ar fi suficienta competitia de proiecte la nivel Eu, efortul de a convinge ca esti de partea buna a lucrurilor ia timp, energii, nervi, optimism nelimitat, rabdare de elefant scl. Asa ca, de la un moment, cu atitea bariere de peste tot,ma intreb cine s-ar inhama sa mai urneasca o caruta grav impotmolita…
(aloha, ICCD, MP si ce-o mai aparea)
arrletty, buna dimineata,
Ne lipseste ambitia de a duce la un bun safarsit ceea ce am inceput. Nu avem rabdare, perseverenta si toti dorim sa devenim sefi, ieri!
Buna ziua,
ultima stire:
Hayssam a fost transferat azi la penitenciar!
salut Cedric,
deci l-au gasit 😆
e timpul sa ajunga langa el si cei care l-au ajutat s fuga.
Rugaciunea de dimineata “a ajuns” la “urechea” DIICOT! 😛
http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/gruia-stoica-de-la-gfr-cercetat-de-diicot-pentru-activitati-de-crima-organizata-99230
Se confirma ceea ce s-a discutat pe blog!
http://www.evz.ro/detalii/stiri/omar-hayssam-a-fost-adus-in-tara-mai-devreme-fata-de-anuntul-oficial-1048848.html
Vorba lui cetatean: “a fost deja fragezit” inainte de a se face anuntul!
Din graficul consumurilor reies concluzii interesante. Romanii nu prea mai au bani, insa refuza sa renunte la concedii si paranghelii. Se observa cum in martie au pus bani la ciorap pentru Paste – Pastele a fost la inceputul lui mai, insa cumparaturile au fost facute in aprilie, datorita circumstantelor calendaristice. Scaderea din mai e datorata strangerii curelei pe fondul planurilor pentru concediu. Cum pomul cu bani n-a mai rodit asa bine anul asta, trebuie stransa mai mult ca anul trecut. Insa a sugera romanului obisnuit sa renunte la concediu (sau, cel putin la concediul in voiaj, fie in tara, fie in strainatate) e un fel de blasfemie.
salut , sa stii ca asta cu cheltuitul banilor pe concedii e cam ireala. cati romani isi permit un concediu? litoralul e mai pustiu ca niciodata ( un ex ). cred ca sunt cateva milioane de romani care n au mai fost in concediu de mult .. 🙂
Litoralul romanesc e pustiu de mai mult timp. I s-a dus buhul ca scump, prost si plin de fitzosi si pitzipoance (am inteles ca recent s-a mai imbunatatit ceva). Cam toti vilegiaturistii (in vasta lor majoritate robotei corporatisti) sunt in Grecia/Turcia/Bulgaria (dupa bujet). Cineva-mi spunea acum vreo saptamana ca Thassos-ul e plin de romani.
de acord. dar e vorba de cateva zecii de mii romani . luat pe total ( ca la referendum 🙂 ) din populatie , cate procente isi permit in concediu ? destul de putini zic eu.
Cica Fenechiu se afla la guvern, chemat de Ponta pentru discutii! Il consulta in legatura cu privatizarea CFR marfa ca doar solutia ideala se afla la Fenechiu!
He, he, Ponta a dat de greu.
poate ii cere lui fenechiu sa dea spaga inapoi la stoica si sa anuleze licitatia :))
O sa radeti, dar deocamdata,
– daca opozitie inseamna sa anunti oamenii de miscarile necinstite ale guvernului –
Basescu face opozitie.
Uffff!
de acord. TB face Opozitie cand are chef, MRU cand poate, Blaga niciodata, restul…nici nu s-au trezit. Deci Hayssam a fort fragezit, cum bine banuiam eu, timp de 4 zile: o eternitate, cu tehnicile de interogatoriu anti-tero. LA PSD se face 13-14…
lasa Citi,
facem noi opozitie! 🙂
Ufff-ul meu se referea la un gup care este acum la tv din care fac parte persoane care n-au ce cauta (dupa parerea mea). Cel putin doi puteau sa se abtina. Pe unul, cu barba, nu-l cunosc. Cu restul, n-am nimic.
Alta “victorie”/reusita acoperita de la BS :evi:
http://economie.hotnews.ro/stiri-eurofonduri-15242471-corectii-financiare-21-milioane-euro-pentru-57-proiecte-din-domeniul-energiei-regenerabile-adrian-ciocanea-secretar-stat-sumele-vor-suportate-din-bugetul-stat.htm
din pacate, asa e, desi nu ar trebui sa fie asa.
Buna ziua,
Aud ca Sabina Orcan va ataca, cu dezvaluiri de identitate…
am vazut. Fiecare cu prietenii lui 🙂
Postare noua – România lui Ponta-virtualul, nu exista !