Revista Presei – 23 ianuarie. “Poporul român merită stat de drept!”
23/01/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 23 ianuarie! Vremea se va încãlzi. Cerul va fi mai mult noros şi temporar se vor semnala precipitaţii, ziua îndeosebi în regiunile nordice, estice şi centrale, iar noaptea cu precãdere în cele sudice şi sud-estice. Acestea vor fi mai ales sub formã de ninsoare la munte, în Maramureş şi în nordul Moldovei, mixte în restul Moldovei, Transilvania şi nordul Crişanei şi predominant sub formã de ploaie în celelalte regiuni. Pe suprafeţe mici se va depune polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, la altitudini mari unde va spulbera zãpada şi trecãtor va viscoli ninsoarea, în Dobrogea, iar noaptea în Muntenia, estul Olteniei şi sudul Moldovei, unde la rafalã se vor atinge viteze, în general, între 40 şi 50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 grade în nordul Moldovei şi 11 grade în sudul Dobrogei, iar cele minime între -8…-7 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 7 grade în sudul litoralului. Izolat se va semnala ceaţã. In Capitală, vremea se va încãlzi. Pe parcursul zilei vor fi înnorãri, condiţii de ploaie la începutul intervalului, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimã va fi de 0…1 grad.
Poziție oficială a Comisiei Europene: ”E important ca deciziile definitive ale instanțelor să nu mai poată fi puse în discuție. Stabilitatea raporturilor juridice este o componentă esențială a statului de drept” ”Stabilitatea raporturilor juridice, inclusiv respectul pentru sentințele definitive (”res iudicata” – autoritatea de lucru judecat), este o componentă esențială a statului de drept. Așa cum a decis Curtea Europeană de Justiție, e important ca deciziile instanțelor care devin definitive să nu mai poată fi puse în discuție”, arată Comisia Europeană într-o poziție oficială remisă G4Media.ro în legătură cu anunțul privind o ordonanță de urgență care ar introduce recursul în anulare pentru toți cei judecați de completele de 5 judecători ai Înaltei Curți în perioada 2014 – 2018. Comisia Europeană urmărește îndeaproape discuțiile din România referitoare la o posibilă ordonanță de urgență privind calea extraordinară de atac (n.r contestația în anulare) în cazurile penale, ca urmare a două recente decizii ale Curții Constituțională, se mai arată într-un comunicat oficial dat marți publicității. Comisia mai precizează că a luat notă de prima decizie referitoare la completurile de cinci judecători în ultimul raport MCV. Comisia Europeană amintește că președintele Comisiei, Jean Claude Juncker s-a exprimat foarte clar pe tema unei eventuale măsuri de amnistie în timpul recentei vizite la București. ”Așa cum Comisia a spus în mod repetat, este esențial pentru România să revină pe drumul luptei anti-corupție, să asigure o justiție independentă și să evite orice alți pași înapoi”, se mai arată în comunicat. Neoficial, prima reacție la intenția ministrului Toader de a promova o OUG referitoare la contestația în anulare a venit marți din partea vicepreședintelui Comisiei Europene Jyrki Katainen. Acesta a comentat pe Twitter anunţul ministrului Justiţiei Tudorel Toader, spunând că este o ştire incredibilă şi că românii merită stat de drept, transmite News.ro „Ştire incredibilă! Poporul român merită stat de drept!”, a scris Jyrki Katainen, distribuind ştirea AP referitoare la OUG are va permite revizuirea tuturor sentinţelor date de completurile de cinci judecători de la ICCJ începând din 2014. Integral: https://www.g4media.ro
Suciu, BNR: Nu există nicio justificare rațională de a anula sau schimba regulamentul de funcționare a pieței. Domnii Piperea și Zamfir aduc acuzații fără fundament, bazate pe neadevăruri și neînțelegeri grave Domnul senator Daniel Zamfir și domnul avocat Gheorghe Piperea au început din data de 13 ianuarie a.c., la postul de televiziune Antena 3, un atac la reputația Băncii Naționale a României prin proferarea unor acuzații fără fundament, bazate pe neadevăruri și neînțelegeri grave legate de implicarea BNR în piețele financiare interbancare, spune purtătorul de cuvânt al BN într-o declarație de presă. Deși reprezentanții BNR au răspuns, subliniind prin intervenții publice neclaritățile și neadevărurile exprimate, domnul senator a continuat să propage acuzațiile respective, fără niciun amendament. În consecință, sunt necesare mai multe precizări: – Piața financiară interbancară (monetară, valutară), înființată în 1995, este un canal esențial prin care se transmite politica monetară, atributul exclusiv al BNR, consacrat prin lege. Prin stabilirea ratei dobânzii de politică monetară, BNR definește și culoarul de variație a dobânzilor pe piața interbancară, în scopul îndeplinirii obiectivului său fundamental, asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu. Ratele dobânzilor interbancare îndeplinesc, în consecință, un rol vital în configurarea politicii monetare. – Indicii de referință ROBOR (inițial numiți BUBOR la înființarea pieței) au fost stabiliți pentru transparentizarea și definirea tendințelor și a eficienței politicii monetare, precum și a corelațiilor vitale cu piața valutară. Cele 8 referințe din această piață (overnight, o zi, o săptămână, o lună, trei luni, șase luni, nouă luni, 12 luni) sunt calculate într-o platformă independentă pe baza cotaţiilor afişate de către băncile comerciale la scadențele respective. – BNR monitorizează respectarea regulilor de funcționare a pieței. Toate așa-zisele probleme invocate de domnul senator Zamfir în legătură cu pretinse manipulări ale pieței sau trucări ale indicilor au fost tranșate clar și explicit prin comunicatul recent al Asociației Piețelor Financiare și comunicatul Consiliului Concurenței sau prin intervenții ale BNR. – În consecință, nu există nicio justificare rațională de a răspunde afirmativ solicitării domnului senator Daniel Zamfir pentru a anula sau schimba regulamentul de funcționare a pieței, regulament care respectă toate standardele internaționale, după cum confirmă Asociația Piețelor Financiare. Această piață interbancară a contribuit, la rândul său, la obținerea statutului de economie de piață funcțională, condiție obligatorie pentru aderarea României la Uniunea Europeană. – Domnul senator Daniel Zamfir se adresează greșit Băncii Naționale a României atunci când încearcă să pună în discuție așa-zisele probleme în loc să se adreseze direct celor care operează pe piață. Mai mult, abia prin OUG 50/2010 referința ROBOR a fost preluată ca parte explicită și transparentă în structura ratelor la credite. Integral: https://economie.hotnews.ro
Procurorul Adina Florea, reclamată la ministrul justiției de către Asociația pentru Apărarea Statutului Procurorilor, care îi solicită să sesizeze Inspecția Judiciară/ Florea, acuzată de ”telejustiție”, prioritizarea dosarelor și scurgeri de informații către Luju și Antena 3 Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” îi solicită ministrului Justiției, Tudorel Toader, să sesizeze Inspecția Judiciară în cazul procurorului Adina Florea din cadrul secției speciale de investigare a infracțiunilor comise de magistrați pentru modul în care desfășoară ancheta în cazul procurorilor de la DNA Oradea. Asociația o acuză pe Adina Florea de ”telejustiție”, prin scurgerea de informații din dosar către Luju.ro și Antena3, amintind că procurorul s-a dezis în proiectul de management depus la CSM tocmai de astfel de practici. Asociația mai amintește că secția a preluat 800 de dosare, dar că investigațiile împotriva procurorilor din Oradea au început cu prioritate deși procurorul Adina Florea s-a declarat împotriva practicii ”prioritizării dosarelor” în funcție de impactul lor mediatic. Redăm mai jos integral solicitarea transmisă ministrului justiției de Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” Integral: https://www.g4media.ro
Asaltul asupra lui Cioloş Ce te faci, ca stăpân neofeudal, când mârşăvia clicii tale de boieri securişti şi postcomunişti devine flagrantă şi vizibilă, târând ireversibil în noroi regimul Dragnea? Încerci să-ţi tragi la pământ şi duşmanii. Cum ai putea obţine succesul în această figură de jiu-jitsu menită să împiedice o revoltă, prosteste pentru independenţa justiţiei şi orice posibilă cedare a controlului asupra tuturor puterilor statului acaparat, dacă vrăjmaşii tăi sunt mulţi, cum sunt în România şi în vest, adversarii neofeudalului regim Dragnea? Printr-o combinaţie de tactici. Prin ventilarea de noroi menit să-i murdăreadcă pe acei, puţini, care au rămas curaţi. Prin divide et impera: îţi pui trolii şi restul aparatului de propagandă să laude ţările care le dau şi ele de furcă, prin măsuri nu tocmai democratice, principalilor tăi critici, de la Bruxelles. Sau întinzi capcane retorice. Îi acorzi, verbal desigur, nu în fapt, guvernului Netanyahu, un favor preţios, ca promisiunea (pe care n-ai de gând s-o onorezi) a mutării ambasadei române la Ierusalim, ca să te ierte de oprobriu, în speranţa că israelienii (care-n capul antisemiţilor conduc lumea, nu-i aşa?) vor convinge şi SUA să facă la fel. Apoi dezbini opoziţia internă. Cum? Simplu. Rudicând în slăvi părelnici disidenţi. Sau opoziţionişti. Şi inventând un trecut securist la televiziunile securiste, adulatoare şi finanţate de securişti ale statului naţional-securist, ca Antena 3, Ghiţă tv, Guşă tv, tvr, b1 etc etc, spre a-l ataca la baionetă pe cel mai credibil şi consistent lider al opoziţiei reale. Care, în România, se întâmplă să fie Dacian Cioloş. Dar ce te faci dacă Dacian Cioloş a reuşit să demonstreze practic, ca fost premier, că, spre deosebire de cleptocraţia analfabetă de la putere, e şi alfabetizat şi capabil să facă bine ţării, ba să şi rămână, personal, moral şi curat? Nicio problemă. Îl maculezi cum poţi. Mizezi atât pe resemnarea multora, care nu mai văd de ce să se angajeze în lupta pentru modernizarea unui popor prea uşor de dus cu preşul, prea puţin încrezător în puterile sale, cât şi pe radicalismul, pe intoleranţa şi lipsa de cultură politică şi etică a celor care încă n-au abandonat lupta. Celor din urmă le vânturi un prezumtiv trecut securist prin faţa ochilor şi constaţi, uimit, că, oricât de fantezistă e asocierera celui calomniat cu securismul, nu puţini vor avea reacţia taurului în faţa cârpei roşii….În dosarul Cioloş, mogulii şi penalii de presă s-au întâlnit la Belgrad, să pună România nedemocratică la cale. A ieşit un consens nu anti-Dragnea, fireşte, ci, pentru că alegerile europene bat la uşă, un consens anti-Cioloş, omul cel mai periculos, electoral şi politic, pentru consensul oligarhic care s-a înstăpânit asupra fostei împărăţii a Ceauşeştilor, tată, mamă şi fiu. Că, în scopul discreditării lui Cioloş, cleptocraţii susură pe toate canalele (ca împotriva unor Kövesi sau Lazăr) cuvântul magic ”serviciile”, pe care, în partea cea mai gregară a Comunităţii de Informaţii, cea izvorâtă din poliţia politică comunistă, le reprezintă de fapt ei înşişi, n-are de ce să mire. Integral: https://www.dw.com
Aici trebuia să fie un laser Proiectul laserului de la Măgurele – așteptat să pună România pe harta celor mai importante centre de cercetare din lume – s-a blocat în acuzații de incompetență care au căpătat proporțiile unui dosar înscris pe rolul instanțelor de judecată din Buftea. Recorder a consultat dosarul și a încercat să afle variantele celor două părți implicate. Membrii unui consorțiu internațional care trebuia să instaleze o parte din echipamentele uriașului centru de cercetare susțin că românii au construit prost clădirea. Este vorba de centrul în care ar trebui montat sistemul de raze Gamma, o componentă importantă a proiectului. Cercetătorii străini refuză să ducă mai departe lucrarea și au atașat la dosar o serie de teste independente în urma cărora ar fi descoperit că podeaua nu ar fi dreaptă, că materialele folosite ar fi de calitate îndoielnică sau că șantierul pe care s-a lucrat nu a respectat regulile de siguranță la locul de muncă. Acum, cercetătorii străini se judecă cu Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele, care a refuzat să recunoască problemele și a hotărât să rezilieze contractul. …Această parte a proiectului se ridică la 67 de milioane de euro, din totalul de peste 300 de milioane alocate, din fonduri europene, pentru întregul proiect de la Măgurele. Exasperați de cum evoluează lucrurile, reprezentanții Comisiei Europene au chemat, recent, cele două părți la o întâlnire, ca să găsească o soluție de ieșire din impas și au avertizat că există riscul ca România să piardă o parte din banii europeni alocați pentru proiect. Nicolae Zamfir admite că oficialii de la Bruxelles i-au cerut să ia în calcul indicațiile consorțiului internațional, dar spune că nu poate remedia problemele care ar împiedica instalarea echipamentelor deoarece nu-l lasă caietul de sarcini. Integral: https://recorder.ro
Andronescu anunță scurtarea vacanțelor și examenele de evaluare națională și BAC mai devreme. Modificările puse în dezbatere pentru anul școlar 2019-2020 Începând cu anul școlar 2019-2020 elevii ar putea avea ore mai puține, vacanțe mai scurte, iar examenele de evaluare națională și bacalaureat mai devreme. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care a precizat, într-un interviu, că vrea să pună în dezbatere publică proiectul privind regândirea structurii anului școlar. „Foarte mulți părinți mi-au reproșat că au luat vacanță copiii pe 21 decembrie, au avut vacanță până în 15 ianuarie, o perioada îngrozitor de lungă, prea mult, după care mai au 3 săptămâni de vacanță, se termină semestrul și încep, mai au încă o vacanță și semestrul următor. După părerea mea, vacanța această este mult prea lungă. Sau, dacă o facem la fel de lungă, să încercăm să închidem altfel semestrul. În așa fel încât, după vacanță, copilul să înceapă un alt semestru. Pentru că altfel îl zăpăcim. Trei săptămâni stă acasă, a uitat, îl cheamă profesorul la școală încă trei săptămâni, îi încheie situația, copilul este încă nereconectat la programul de învățământ după trei săptămâni de vacanță. Vacanța de iarnă (ne gândim să o scurtăm -n.r.) şi ne gândim să organizăm puțin diferit semestrele pentru clasele 1-12. Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de la clasa a VIII-a și examenul de Bacalaureat, să aibă și profesorii vacanță, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dăm și vacanță”, a spus Andronescu, într-un interviu pentru realitatea.net. Ministrul Educației a precizat că aceste propuneri le-a discutat cu profesorii din ciclul preuniversitar și se vor discuta și cu inspectorii școlari.Integral: https://www.hotnews.ro
Țara mea de drone, țara mea de dor Fie dată o țară de la marginea Europei, în care în ultimii doi ani politicienii au mestecat obrăznicii localiste, anti-UE. Țara are un moment de expunere singular, fiindcă e timp de șase luni președinta Consiliului UE, într-o Uniune zdruncinată de tendințele centrifuge ale Ungariei, Poloniei sau Regatului Unit. Cum facem s-o promovăm?E simplu: cu platitudini localist-istorice și patriotice, presărate cu raze de soare și colorizări kitsch. Plus, neapărat, un pic de praf de pușcă. Filmul de mai sus e postat pe pagina oficială a Președinției României la Consiliul UE. Vi-l arăt ca să vedeți că într-adevăr conține toți faux pas-ii de mai sus, dar și fiindcă probează o desfășurare de forțe – valori de producție, în limbaj de specialitate – remarcabilă. Asta, în condițiile în care Juncker și ceilalți reprezentanți ai UE care au fost pe 10 și 11 ianuarie la București ne-au spus pe toate tonurile că avem un mandat greu la Consiliu și că trebuie să ne apucăm de treabă. Cu siguranță, imaginea pe care ar trebui să o transmitem e aceea de rotiță utilă în marele mecanism, de altfel un pic defect, al UE. În loc de asta, noi ne-am pus pe sărbătorit și show-off. Dacă Europa e un dialog, pot să vă povestesc că am avut parte în viața mea de coafeze care îmi făceau propagandă uselistă în timp ce mă tundeau, instalatori care enumerau virtuțile PSD în timp ce-mi distrugeau mașina de spălat, menajere care îmi infestau bucătăria cu dramele lor conjugale. Plus, evident, taximetriști cu soluții inefabile pentru pacea mondială și propășirea națională. Dar nu-mi amintesc de vreun partener egal sau superior de orice, de la job la business, care să mă fi amețit cu discursuri egocentrice atunci când aveam o treabă de făcut….My Romania (așa se cheamă filmul pe Facebook) e o mostră învederată de propagandă sărită de pe șine. Propune egocentrism, reverie paseistă și complexe de superioritate acolo unde ar trebui să oferim o imagine de jucător de echipă competent. Iar sub complexele de superioritate se ascund totdeauna lucruri despre care terapeuții pot vorbi o mulțime. Integral: http://www.comanescu.ro
Fabrica de site-uri pro-PSD O companie din București care are un sediu-fantomă, administratorul unei firme de taximetrie din comuna Glina și mai multe site-uri care publică articole pro-PSD, distribuite apoi de paginile de Facebook ale partidului. Așa ar putea fi descrisă, pe scurt, noua rețea de propagandă a PSD. Un site pro-PSD lansat în luna decembrie, destanga.ro, ne-a dus la o companie care a realizat aplicația de mobil pentru un alt site de propagandă apărut în toamna anului trecut: Antifakenews.ro (despre care PressOne a relatat aici). SC Van Consulting Solutions este compania care a înregistrat domeniul destanga.ro − pe care sunt publicate articole de susținere a Guvernului, precum și materiale denigratoare la adresa opoziției, a mișcării #Rezist și a președintelui Klaus Iohannis. Domeniul de internet destanga.ro a fost înregistrat în luna septembrie 2018, potrivit Registrului Domeniilor RoTLD. SC Van Consulting Solutions are ca obiect de activitate “consultanța în domeniul relațiilor publice și al comunicării”. Administratorul firmei este Vasile Andrei Nicolae, care deține aceeași calitate și la o companie de transport de persoane − Van Trans Divers. (Particula “Van” vine, probabil, de la inițialele sale.) Potrivit Registrului Comerțului, Van Trans Divers a deținut locul I în Top Profit pentru localitatea Glina, în domeniul taximetriei….În luna decembrie 2018, mai multe publicații anunțau că la Camera Deputaților a fost depusă o scrisoare semnată de Nicolae Răzvan Ciobanu, în care erau sesizate posibile abuzuri ale procurorilor Daniel Morar, Laura Codruța Kövesi și Daniel Horodniceanu. Sesizarea se baza pe texte publicate de către luju.ro. Nicolae Răzvan Ciobanu este, reamintim, proprietarul din acte al firmei Van Consulting Solutions, care a înregistrat domeniul destanga.ro. Articolul “Mesajul unui magistrat pentru Comisia Europeană“ − postat pe site-ul destanga.ro în 8 ianuarie 2019 − a fost distribuit imediat de 18 pagini de Facebook ale unor filiale PSD. Toate cele 18 conturi au publicat link-ul la aceeași oră: 11.08. Autoarea textului, Hanna Gheorghiu, semnează și pe un alt site care e preluat programatic de conturi ale PSD − momentulzero.ro. (Am scris detaliat aici despre site-urile momentulzero.ro și antifakenews.ro, ale căror articole sunt distribuite simultan de către zeci de filiale ale PSD). Un alt material apărut pe destanga.ro, intitulat “Un anti-președinte și un anti-român” și publicat pe 4 ianuarie 2019, a fost distribuit de 18 pagini ale unor filiale PSD. Integral: https://pressone.ro
Un banc sinistru …Mesajul sună astfel:“Sună ca un banc sinistru:- prim-ministrul României a pierdut alegerile pentru a fi primar într-un orășel cu 11.000 de locuitori,- șefa ANAF a picat de cinci ori examenul pentru a fi inspector la o direcție din cadrul ANAF,- ministrul Apărării s-a sustras de la efectuarea stagiului militar (care era obligatoriu când a terminat el liceul),- ministrul Sportului a picat de două ori examenul de titularizare pentru a fi profesor de sport,-fiul ministrului interimar al Transporturilor circula cu o mașină înmatriculată în Bulgaria,-ministrul de Interne a adus în casă, pentru verificarea de microfoane, niște escroci care i-au arătat un microfon pus chiar de ei într-o priză,-ministrul Economiei a furat, pe când era subinginer agronom, patru saci de grâu,-programul de guvernare e făcut de un condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru spălare de bani și trafic de influență,-președintele principalului partid de guvernare e condamnat definitiv pentru folosirea influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite, aceeași persoană fiind și președinte al Camerei Deputaților, poziție din care a dat în judecată Comisia Europeană in interesul unui alt dosar penal în care e implicat. Și, pe post de poantă în final, România deține președinția Consiliului UE.” Intr-adevăr, numai o asemenea gașcă de impostori și infractori putea concepe un așa-zis „program de guvernare”, cuprinzând numai promisiuni fără acoperire, cu care să se prezinte în alegeri. După ce le-au câștigat, singurul obiectiv al politicienilor guvernanți a devenit programul de a dobândi impunitate în fața legii. Ca să-și acopere cu o perdea de fum gros adevăratele intenții și ținând cu o mână largă băierile finanțelor statului, au declanșat un amplu program de mituire în masă a populației, că doar la corupție se pricepeau cu adevărat. În laboratorul pătrat din mințile lor nu le-a fost greu să atragă pseudospecialiști în economie, unii chiar titrați universitari care, ahtiați după funcții bănoase în instituții ale statului, n-au ezitat să le spună exact ce-și doreau să audă. Așa s-a născut fantasmagoria intitulată pompos “wageledgrowth”, pre limba noastră “creștere economică generată de creșterea salariilor”…Când este însă vorba de București, nu mai putem vorbi de nivel micro, că doar aici este mai mult de o zecime din populația rămasă în țară. Aici avem macro-ouă și macro-iepurași de Paști, nenumărate evenimente culturale, macro-milioane de lei pe vouchere pentru biciclete într-un oraș fără piste, etc, etc. Avem doar un macro-buget, de aproape șase miliarde de lei. Imensa majoritate a banilor s-a dus însă în companii municipale, de unde sunt mult mai ușor sifonabili, înființate ilegal. Aflăm că o primărie responsabilă, cum este cea din Oradea, cu un buget de cam un miliard de lei în doi ani, a depus proiecte în valoare de 300 de milioane de euro pentru finanțare nerambursabilă în actualul exercițiu financiar al UE, din care 174 de milioane au și fost aprobate (vezi aici). Clujul și Sibiul sunt și ele bine așezate la masa banilor europeni. Păstrând proporțiile, Capitala ar fi trebuit să fi trimis proiecte de vreo trei miliarde de euro și să se fi și înfruptat deja din peste un miliard și jumătate. Dar până la finele anului trecut s-au depus doar 13 proiecte pentru 283 de milioane de euro, din care s-a semnat unul singur, de puțin peste 20 de milioane. Integral: http://www.contributors.ro
Va doresc o zi senina! @Desy
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
Cea mai buna stire din ultima vreme:
https://www.aktual24.ro/europa-libera-stire-bomba-kovesi-trecut-de-prima-faza-pentru-sefia-parchetului-european-psd-nu-o-mai-poate-bloca/
http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/magistrati/cine-sunt-cei-12-magistrati-si-juristi-care-o-vor-audia-pe-kovesi-pentru-functia-de-sef-al-parchetului-european-1546805
Buna ziua. La casele de schimb leul a ajuns la 4,76 ,nu exista buget pentru 2019, ai putea sa juri ca psd parjoleste holdele , da OUG de salvare penali apoi lasa tehnocratii sa gestinoneze un moment foarte greu similar 2008-2010 si revin in 2020 curati si cu tupeu de opozitie
Bună ziua,
Chiar așa este. Cred că își propuneau să facă asta ceva mai devreme, dar nu le-au reușit toate proiectele legate de dezincriminarea infracțiunilor de care se fac vinovați.
Acum par mai hotărâți că niciodată să apese pe accelerație. Își imaginează că dacă România deține președinția Consiliului UE nu vor fi taxați pentru abuzurile pe care le fac.
Mai mult, prestația jalnică a miniștrilor români în organismele UE arată nu doar incompetența indivizilor ci și faptul că nu s-au pregătit de loc pentru asta. Probabil că nu își închipuiau că ajung până acolo. Siegfried Mureșan a explicat că prioritățile prezentate de miniștrii români in ședințele comisiilor nu se regăsesc în documentele publicate mai înainte tot de România. Se pare că guvernul Dancila-Dragnes speră să bată pasul pe loc timp de 6 luni în Consiliul UE. După asta propaganda de partid ne va explica ce treabă formidabilă au făcut. Cine va zice altceva e ori invidios, ori un dușman al nației.
Bună ziua!
Din păcate nu a gestionat corect comunicare și scârbele atât au așteptat. Cioloș și PLUS sunt băgați la malaxor și vor încerca prin toate metodele să-i denigreze și să le împiedice intrarea pe scena politică. În opinia mea, PNL-ul nu este străin de campania de denigrare. PLUS și USR sunt un pericol pentru dinozaurii transpartinici. Este cert că dacă nu făcea mișcarea alternativă, Cioloș și cei din jurul lui erau blocați.
https://newsweek.ro/politica/ciolos-nu-am-colaborat-niciodata-nici-cu-securitatea-nici-cu-serviciile-nici-cu-soros
Buna ziua !
Borfas ! Jigodie parfumata !
Acest fariseu provoaca scarba cui il cunoaste ; si noi il cunoastem bine de tot.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut, miercuri, în Comisia LIBE a Parlamentului European că președinția română a UE dorește să contribuie la sporirea încrederii cetățenilor în actul de justiție, în proiectul și în viitorul Uniunii. „Nu ne vom abate de la principiile generale directorare – respectul față de valorile comune, față de drepturile și libertățile fundamentale, față de statul de drept“, a afirmat Toader în fața eurodeputaților.
https://www.g4media.ro/tudorel-toader-si-carmen-dan-audiati-in-comisia-libe-a-parlamentului-european.html
PS lup îmbrăcat în piele de oaie ; sigur va fi “intepat” ; cel putin pentru seful sau direct ,aka pelikanul
Buna ziua.
De astia se scapa numai cu bata, toporul, lantul, latul si coasa. La propriu.
Bună ziua!
Prima imagine din Revista Presei e fenomenală! 🙂
Mulțumesc, @Doamna Desy. Sigur aveți o colecție pe undeva! Mereu veniți cu poze superbe 🙂
În altă (de)ordine de idei, un text echilibrat, scris de Mircea Morariu care, cum singur recunoaște, nu poate fi acuzat că i-ar ține partea lui Cioloș:
http://www.contributors.ro/editorial/de-ce-se-canta-la-ordin-aria-calomniei/?cfcc
Buna ziua all 🙂
Paganel- Nu, nu am o colectie, dar caut in fiecare zi o alta imagine. 🙂
Sărut mâinile!
Rămân la opinia că sunt imagini de la extraordinar în sus!
Mulțumesc încă o dată! 🙂
Și aiestu articlu merită citit – marca Brândușa Armanca:
http://www.contributors.ro/fara-categorie/realitatea-tv-%c8%99i-jocul-de-a-%e2%80%9ereformularea-media%e2%80%9d/?cfcc
Uite (și) de asta nu mai privesc eu Halucinația TV (sau Irealitatea TV), așa, cam de vreo 11-12 ani…
Mă rog, de ceva vreme, nici nu mă mai uit la tembelizor, în general (exceptând desenele animate la care se uită fie-mea! 🙂 )
Video live text now in English
https://www.g4media.ro/tudorel-toader-si-carmen-dan-audiati-in-comisia-libe-a-parlamentului-european.html
Titircă a intrat la malaxor! – 10:50 – Roberta Metsola (PPE) i se adreseaza lui Toader: “Coruptia este antiteza a ceea ce inseamna Uniunea Europeana. Aveti o problema in tara la voi. Am vazut cum cetatenii romani au fluturat cu pasiune steagul european in frig. Am vazut cum Guvernul dvs a intervenit impotriva unor cetatateni care protestau pasnic. Vreau sa spun foarte clar ca aici nimeni nu-i va lasa de izbeliste.
Am vazut ca mii de detinuti au fost eliberati in ultima perioada. Considerați ca sunt inchisorile supraaglomerate? Nu trebuie create noi facilitati, in loc sa eliberati detinutii?
De ce recomandari MCV ati tinut cont? Garantati ca nu veti face noi modificari legislative impotriva recomandarilor MCV?”
https://www.comisarul.ro/articol/video-toader-macelarit-in-parlamentul-european!-am_981289.html
10.59 Sophie in ‘t Veld (ALDE): Imi exprim ingrijorarea fata de starea statului de drept din Romania. Sistemul european va functiona doar daca toate statelemembre adera la aceleasi principii. Este esential ca politiciile dumneavostra sa fie in standardele europene. Am aflat ca vreti sa anulati 100 de condamnari penale.
Vreau sa stiu, Guvernul dumneavostra va tine cont de recomandarile Comisiei de la Venetia?
Ne-am întors în anii de criză, dacă nu mă înșel prin 2008 a mai fost o așa nebunie. –
https://www.comisarul.ro/articol/alarma-traderii-au-declansat-atacul-speculativ-pe-_981300.html
buna ziua
@mar-nu dragnea&valcov au declansat “criza leului”ci politica lor tampita de “: crestere economica prin cresterea consumului”
cand deficitul commercial e pe langa 7-8% din pib,e normal;
consumul a fost “alimentat”prin importuri…si de aici “necesitatea”de lei; studiu de caz: importati de 100 euro ….calculati pretul in lei…marja la schimb-3/5% din care 1,5-2% diferenta intre curs bnr si curs cumparare eur…asta prin noiembrie 2018…ati vandut si aveti leii in cont; vedeti ca buget nu e,impozit pe “robor”e,impozit pe energie&comunicatii e..mf nu reuseste sa vinda titlurile de stat in lei….ce faceti? va grabiti sa cumparati euro chiar anuland profitul obtinut…in plus mai sunt si bancile care “simt”si in loc sa imprumute statul,cumpara si ele euro…
cam asa se explica “atacul”la leu…era previzibil
pasul urmnator? inghetarea creditarii….si “chemarea “fmi…
sper ca opozitia sa nu aibe idea motiunii de cenzura si sa I lase pe astia sa fie dati jos cu furcile de votantii lor…
de ce de votantii lor?
votantul “standard”pesede isi cheltieste in totalitate veniturile pe mancare,tv,telefon,intretinere locuinta( la mancare include si bautura si tigarile)
cursul la toate-ne place sau nu e in euro( chiar si productiua interna) daca acum un an cumparai un euro cu 4,5 lei azi il cumperi cu 4,8,deci cu 6,5% mai mult…cu cresterile pe lant orice import isi majoreaza pretul un lei cam cu 10%….deci “votantii standard”pesede au pierdut deja 10% din puterea de cumparare,sau “s a dus naibii suta aia de la pensie”
vor urma majorari la gaze si electricitate
astia ii vor darama pe pesedisti
p.s mai e ceva: remiterile celor din strainatate- si au facut rostul acolo/au deja credite/copiii lor au inceput sa mearga la scoala,,si au cheltuieli mai mari..asa ca acasa mai trimit cat mai trimit..deja multi si au luat parintii acolo…anul trecut cred ca s a stability minimul remiterilor de la “capsunari”…nu cred ca s a trecut de 3,5 miliarde euro-fata de 5-6 miliarde in anii trecuti/inca un motiv sa se devalorizeze leul
Bună.
Ai pomenit de facturile la utilități, au apărut facturile la gaz care sunt de speriat și nu a fost foarte frig ca sa crească consumul. Cred că în două max trei luni, funia va fi lipită de gard. Suntem aproape de explozie, mai lipsește scânteia.
La gaze am și eu factura 25%mai mult in ian 19 fata de 18/același consum de gaze
ps din ciclul “sa ma laud” și eu și @stefan am tot spus sf an 2018/început an 2019
De azi încep sa i sun pe idioții aia din “leatul meu”care îmi scoteau ochii ca “le a dat 100 lei la pensie”….ii voi întreba unde e suta aia?
http://www.ziare.com/bani/curs-banci/euro-face-un-nou-salt-spectaculos-de-aproape-1-la-suta-al-zecelea-maxim-inregistrat-in-aceasta-luna-1546903
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a cotat un euro la 4,7569 de lei/unitate, mai mult cu 0,91% fata de marti.
@cedric. Buna ziua
sa “dea”fantele de Dristor &veorica oug pentru curs fix/sa pună 1/1 EUR/leu abia așteaptă arabii&iranienii din regie pleașcă asta
Buna ziua.
Nu le dati idei! Ar vrea ei, dar chiar asta nu pot. Deocamdata dau asaltul asupra lui Isarescu, sa puna mana pe rezervele BNR. Si pe urma…potopul!
Deocamdata, in toate domeniile e dezastru. Gripa ne mai trebuia!
Buna ziua. Una dintre solutii ar fi un oug care sa anuleze taxa pe activele bancare, demiterea unui prapadit de subsecretar de la finante. Si cursul leueuro ar scadea si actiunile bancilor ar creste la loc, ar mai ramane doar intrebarea cine a cumparat actiunile bancilor cand erau doborate dar cred ca de asta se va ocupa ASF pentru ca acolo lucreaza profesionisti ca wlasopol si alte amante si cumetre.
https://www.g4media.ro/udmr-primeste-o-lovitura-de-imagine-de-la-seful-forumului-democrat-al-germanilor-care-refuza-invitatia-la-congres-le-doresc-succese-in-compania-tovarasilor-de-drum-dragnea-si-tariceanu.html
Bravo FDGR si Dr. Paul-Jürgen Porr.
Bună ziua!
Da, tot respectul pentru FDGR! Demonstrează că sunt patrioți, nu „patri(h)oți” ca „(i)udemereu”…, care a fost și a rămas „(h)aripa maghiară” a partidului comunist(oid), numit, post-1989, fsn/fdsn/pdsr/psd…
Indirect, au reparat consistent si direct cate ceva din ezitarile obositoare si dezamagitoare ale lui Iohannis.
Nu ca mi-ar place toti actorii (chiar dimpotriva!), dar alianta viitoare pare ca va fi:
Plus (Ciolos) – USR – Iohannis (PNL) la care s-ar putea alatura PMP daca nu mai face Basescu pe curva de centura.
https://www.g4media.ro/video-viorica-dancila-o-noua-gafa-la-bruxelles-a-inventat-cuvantul-negationalism-intr-un-discurs-despre-negationism.html
Negresit, vor zice astia din UE ca acel car cu prosti s-a rasturnat in Romania.
Comentariile sunt de milioane, merită citite. Bună seara
Buna seara. Favoritele mele (dintre comentarii):
“Prostia rage dar nu se lasă dusă”
“A dres-o ma…. s-a corectat…. in loc de Negationalism a zis NegatiOnanism. Poetic….
Deci sa luptam pentru impotriva negarii Onanismului. Mai nimeni cu recunoaste lucrul asta si este nociv pentru societate.”
Mai tare si autentic decat TNR
Buna seara.
@Paganel, cred ca toti iesenii vor fi foarte intristati!
https://www.stiripesurse.ro/psd-pregateste-marea-razbunare-pe-klaus-iohannis—va-boicota-o-ceremonie-la-care-participa-seful-statului_1320158.html
“Miercuri, la ora 18:00, preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la evenimentul organizat cu prilejul declarării Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României”, la Palatul Culturii din Iaşi.”
PSDistii nu participa, boicoteaza!
Bună seara!
Mă doare de „ciuma roșie” la fix câteva miliarde de ani-lumină distanță! Și pe ieșeni, în general, cam tot acolo!
Nu voi uita că, de mai multe ori, am văzut, trecând, în toamna trecută și-n iarnă pe bulevardul Ștefan cel Mare, sediul „ciumei roșii” în întuneric! Pe tot pietonalul (de ani buni, o mare parte din lungimea bulevardului a fost închisă definitiv circulației auto) s-au pus luminițe, beculețe ornamentale, ghirlande festive, etc, la ciumați – întuneric!
E și o răzbunare a lui Chir(n)ica (nici el mai breaz – a tăiat teii de pe Ștefan cel Mare și mulți ieșeni n-au uitat asta!), fiindcă l-au exclus, dar e vorba și de niște măgării ale ciumaților, care au spart un perete interior al clădirii, care e pe lista celor de patrimoniu!…
Buna seara,
http://www.ziare.com/vasilica-viorica-dancila/premier/romania-in-pericol-mortal-1546932
Buna seara
Am citit și eu -hn-ce zicea veorica despre înfiere….după mine nici măcar nu mai știu sa facă profesionist o treaba ca asta….sa o pună sa zică “n am înfiat și pe fetița ca n aveam bani,dădeam tot salariul pe lapte pentru copil…”(citat aprox )mi se pare de rasul curcilor…dar,din păcate mulți “pun botul”…de partea cealaltă daca ar fi deștepți ar exploata asta….
Bună seara!
Pe feisbuc s-a anunțat că școlile sunt închise și vineri…
Nici un comuni(că)cat oficial pe net…
Io cred că i-o spăriet codul ăla de viscol și zăpadă, care începe mâine…
Mi se pare mie ,sau s a generalizat învățământul “la distanță”?
Da, așa e! La mare distanță de… „educație/învățământ”!…
Bună seara!
Hi Codruta pe pozitia 1!
Pozitia 1 la anticoruptie ar fi chiar mult mai tare (si util Romaniei) decat orice nr. 1 in sporturi.
https://www.g4media.ro/surse-kovesi-pe-lista-scurta-a-candidatilor-pentru-functia-de-procuror-sef-la-parchetul-european.html
Buna seara,
https://www.g4media.ro/sua-isi-intareste-sprijinul-pentru-nato-vot-in-congresul-american-dupa-demisia-lui-wess-mitchell-fostul-secretar-de-stat-pentru-afacerile-cu-europa-si-eurasia.html
wess mitchell a fost cel mai longeviv membru numit de presedinte si validat de congres al dept de stat – in februare face 2 ani. De remarcat ca un sfert din functiile nominalizate de presedinte la dept de stat sunt inca vacante. Treaba lui a fost sa produca documentele necesare si sa aplice o doctrina care e opusul lui “f*ck europe” si sa ofere dod in europa suport, coordonare si flexibilitate. sub obama se credea ca dept de stat+cia+color revolutions e suficient. wm a plecat spunand ca si-a terminat misiunea si ca trebuie sa-l invete pe baiatul mic baseball si pe fata sa o conduca la balet. Nu vrea nici un job acum. Rezultatul este ca mobilizarea us si separat nato in marea neagra este acum credibila.
cateva speculatii mai mult decat plauzibile:
wm a inteles bineinteles ca estul europei – aici polonia si ro conteaza – trebuie intarit. A inteles ca polonia trebuie sustinuta si influentata sa ajunga la un compromis cu eu si ca ro in configuratia politica actuala nu poate fi un partener real. De unde si disperarea lui veorica sa puna o pila la bibisor ca dragnea e baiat bun si de nadejde pt sua.
votul din congres de sustinere a nato este de peste 90%. Plecarea lui mattis pt ca trump a decis sa scoata armata (oficial 2000) din siria este acum anuntata dar au ralenti – trump se simte obligat sa scoata trupele din siria si afganistan pt ca asta a promis si va fi intrebat in 2020. trump este insa scandalizat ca eu se face ca nu intelege ca fac blatul la aparare iar sa le bata obrazul nu are urmari. e clar ca germania prefera comert si e neinteresata in tancuri. sa vedem
https://www.youtube.com/watch?v=ghCpDBZDrTA
Pe facebook circulă și o versiune tradusă în română…
Așa va arăta (ne)educația – și societatea! – viitorului!
Ferească Domnul!
Asa, rasa asta nu vor avea viitor.. 🙂
Buna seara! O stire de ultima ora:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22930849-motivare-ccr-deputatii-senatorii-nu-dreptul-intermedieze-relatia-dintre-cetateni-autoritati-forma-nepermisa-control-parlamentar.htm
Intrebare pentru specialistii in drept: daca parlamentarii nu au voie sa intermedieze (decida) pentru cetateni, e corect ca au voie sa decida impotriva anchetarii parlamentarilor? Adica e corect sa decida in locul celor din justitie? Nu e posibila o actiune impotriva Comisiei Juridice din Camera Deputatilor sa se elimine dreptul de a decide impotriva DNA?
Toate cele bune!
Seara buna
Acum tot este clar.
http://cursdeguvernare.ro/premierul-dancila-s-angajat-fata-ue-sa-combata-negationalismul-si-holocaustul.html
Prima doamna a reusit sa arate atit la UE cit si la NATO gradul de inteligenta , desteptaciune.
Copia exacta a savantului de renume mondial ciuruit in decembrie 1989.
Dancila , Melescanu , Toader , Teodorovici ,Valcov + ala de la aparare care religios e pocait (sau penticostal) refuzind sa puna mana pe o arma.
Doamne cum reusim noi sa concentram prostia pe cale ierarhica , nu reuseste nimeni .
Rezerva de cadre PSD si ALDE e efectiv epuizata.
Sau au altii si mai ” destepti” tinuti rezerve ? 🙂
@stefan buna seara….din păcate mama proștilor e mereu gravida….
Domnule @ intamplator
Au si italienii prostii lor cococati pe posturi dar sint ani lumina de “ai nostri”.
Presupun ca ” mai jos” de ce avem acum pe functii , se gasesc doar persoane cu certificat medical de grave boli mintale.
Efectiv raman traznit citind ce debiteaza si cum , astia.
PS. 5 lei / 1 euro peste putine luni.
La FMI NU vor merge. Se demit inainte lasind pe altii sa scoata castanele din foc.
Clasica ” strategie ” PSD & Tariceanu.
” noi am dat si astia va ia inapoi “.
Buna seara,
Hei, sunt gata sa pariez ca iq-ul savantei era superior lui veorica
Repetenții ceaușismului sunt mai „tari” ca „absolvenții” de s(piru)h(aret) de azi!…
corect
Vazand sluga buboasa vorbind la audierile din PE ,intr-o sala cam goala , mi-a trecut un fior pe sira spinarii.
Va rog sa va uitati in gura lui :)…,la propriu . Din obedienta si-a inegrit dintii ,sau chiar ii sunt negri ? De la ievaluari i se trage ?
Scuze ,dar de ce trebuie sa suportam inca un demnitar care este certat grav cu pasta si periuta de dinti ? Mirosul si-l mascheaza cu ajutorul parfumurilor scumpe…….asta o stiam.
Buna seara
de ce sa fii destept daca poti sa fii prost:
https://economie.hotnews.ro/stiri-companii-22929413-reportaj-realitatea-din-datele-oficiale-fermierii-romani-lucreaza-pamantul-rable-minister-agricultura-are-nivel-insuficient-dotare-utilaje-uzate-fizic-moral.htm
‘Adrian Rădulescu, președintele Asociației Fermierilor din România, spune că utilajele produse la Semănătoarea s-au comportat foarte bine în timp.
“Ele s-au comportat bine, mai ales după Revoluție, după ce au fost introduse motoare bune. Din păcate, nu știu exact ce s-a întâmplat, de nu se mai produc. Probabil concurența, prețul și mentalitatea românilor. Abia acum începem să spunem că facem și noi lucru de calitate. Până acum rămăsesem la mentalitatea vechii Dacii, după care ne-am revenit. Mai sunt fermieri care le folosesc, unii le vând, alții le cumpără pentru piese de schimb”, a declarat Rădulescu pentru HotNews.ro.
Fermierii cumpără acum combine de la producătorii străini, printre care și New Holland, compania care a dorit să se asocieze cu Semănătoarea după 90 și să producă în România, însă Guvernul de atunci a ratat această șansă.’
btw, in sua se stie ca marea majoritate a fermierilor stiu sa-si repare singuri combinele.
Buna seara,
e mai profitabila semanatoarea ca speculatie imobiliara decat ca producatoare de combine?
btw in liceu la sava am facut practica (obligatorie la semanatoarea). A fost o experienta buna.
Bună seara!
Despre Venezuela – un „butoi cu pulbere”:
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22931053-venezuela-seful-parlamentului-juan-guaido-autoproclama-presedinte-exercitiu-donald-trump-recunoaste-presedinte-interimar.htm
Buna seara
https://twitter.com/i/status/1088134573538586625
video – se pare ca schimbari reale se pot intampla
Bună seara, cu drag! 🙂
Ați citit și comentariile? Unii par postaci/troli, dacă nu-s „brain-washed”…
bineinteles ca multi sunt postaci – e pe viata si pe moarte
buna seara
f. bine
http://www.ziare.com/usr/dan-barna/usr-a-adoptat-la-focsani-o-declaratie-de-angajament-pentru-romania-are-7-puncte-la-fel-ca-documentul-din-1848-1546970
bine punctat
Chiar ca au scris bine.
USR va da multa bataie de cap “patriotilor”.
Daca reuseste sa faca o aleanta cu PLUS , vor obtine o gramada de voturi .
PS.
PNL va fusiona cu PSD. Ca si ALDE dupa ce intra la parnaie seful .
Toate astea 3 partide “patriotice” vor crea noul PCR-FSN. (Partidul Celor Ratati unit cu Frontul Salvarii Nomenclaturii )
Buna seara,
daca pnl nu se trezeste – adica sa se inteleaga cu usr-plus atunci exista o sansa serioasa ca cei dezamagiti de pnl vor da usr-plus o majoritate
Opinia mea personala e ca PNL e un PSD mai mic.
Democratia interna a acestor doua partide e identica cu “democratia” interna din PCR.
– Decizii de sus in jos fara nici o discutie interna.
– Imposibilitatea de a contesta conducerea sau decizii stabilite exclusiv la nivel inalt.
– oricine critica cupola conducatoare , exclus in 5 minute.
Priviti si cum se aleg candidatii la europarlament.
In spatele usilor inchise , la mica intelegere si garantand unor rasuflati politic posturile. Gen Blaga , Gorghiu , Antonescu.
Astea nu sint partide. Sint partitocratii fara membri cotizanti unde nomenclatura locala si centrala fura din buget pentru partid si pentru nevoile personale.
Odata pierduta puterea , dispar . Cum a disparut PDL odata pierdut accesul la ciolanul numit buget. ( de stat si local). Absorbit de PNL.
Si UNPR a fusionat in PMP.
De acord, pnl poate fi inghitit de psd+alde – cine are nevoie de doi alde? ori se poate spoi intr-un fel de liberalism traditional ca si contrabalansa pt cei doi nou-veniti
Buna seara
a vorbi de doctrina acum in România e ca și cum ai vorbi de drac in biserica
Buna ziua.
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22931489-washington-post-tot-globul-stilul-lui-trump-inspira-imitatori-dezlantuie-impulsuri-intunecate.htm