Revista Presei – 23 ianuarie.”Un serviciu public fără fundamente economice sănătoase este ineficient”
23/01/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
“Un serviciu public fără fundamente economice sănătoase este ineficient .… Din punctul de vedere al fundamentelor economice pe care funcţionează, sistemul public de sănătate din România este total învechit. În primul rând, la fel ca înainte de anul 1990, serviciile publice de sănătate sunt privite ca fiind “bugetare” şi nu ca servicii esenţiale în societate, creatoare de valoare adăugată, având însă o particularitate deosebită: includ principiul solidarităţii, prin mecanismul asigurărilor sociale de sănătate. În al doilea rând, instituţiile publice care generează serviciile de sănătate nu reflectă costurile reale ale acestor servicii. Aceste instituţii publice “bugetare” fac investiţii din fonduri asigurate de către bugetul de stat şi bugetele locale, din fonduri europene, pe care însă nu le amortizează şi, deci, nu au costuri cu amortizarea. Or, după cum se ştie, medicina modernă foloseşte instrumente tot mai sofisticate şi care necesită investiţii tot mai mari. De aceea, în sistemul public de sănătate, nu de puţine ori avem cazuri de achiziţii de echipamente medicale scumpe, care zac nefolosite sau aproape nefolosite, fără întreţinerea corespunzătoare de care acestea au nevoie. Instituţiile respective nu au obligaţia să plătească impozitele locale pe clădiri şi terenuri. Modul de finanţare din mai multe bugete publice induce o anumită lipsă de responsabilitate pentru folosirea eficientă a resurselor puse la dispoziţia acestor instituţii publice. Pornind de la această realitate, a unor costuri care sunt cu mult sub valoarea reală a actului medical, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate stabileşte tarife pentru decontarea serviciilor medicale efectuate de către instituţiile publice care, de asemenea , nu reflectă costul real al acestor servicii. Tarifele respective sunt folosite şi în decontările cu firmele private prestatoare de servicii medicale, pe care le dezavantajează în mod evident, întrucât aceste firme suportă în întregime toate cheltuielile generate de un act medical, inclusiv costul investiţiilor. În al treilea rând, sistemul de asigurări sociale de sănătate este învechit şi nefuncţional; practic a rămas pe aceleaşi principii ca înainte de anul 1990, cu precizarea că le-a deformat şi pe acestea. Astfel, nu există absolut nici o relaţie între cota de 10% – contribuţia de asigurările de sănătate (calculată la veniturile salariale) – şi costul real al serviciilor medicale. În condiţiile în care, în România, există numai 5,7 milioane angajaţi, plătitori de contribuţii de asigurări de sănătate, dar 18 milioane de persoane asigurate de sistemul de asigurări de sănătate, este evident că un astfel de sistem este nefuncţional şi nu asigură resursele financiare necesare sistemului public de sănătate. Soluţiile găsite de către diferite guverne pentru a mări aceste resurse au dat naştere la aberaţii economice, cum ar fi, de exemplu, obligaţia de a plăti contribuţii de asigurări de sănătate la veniturile din investiţii, realizate de către persoanele fizice. ….Dacă statul doreşte ca anumite categorii ale populaţiei, de vârstă sau sociale, să beneficieze de asigurări de sănătate gratuite, atunci statul trebuie să asigure plata primelor de asigurare de sănătate pentru categoriile respective, din bugetele publice. În prezent, în România funcţionează eficient câteva servicii medicale într-un parteneriat public-privat: serviciile de dializă, serviciile de imagistică şi cele de laborator. Să învăţăm din experienţa acestora …..” Integral: https://www.bursa.ro
“De ce produsele alimentare românești sunt mai scumpe decât în UE? Care sunt cele 5 motive? .… Profesorul de la ASE Cristian Păun spune că motivul este structura economiei româneşti. Printre cauze se află inflaţia şi, odată cu ea, cursul valutar. Apoi subvenţiile, care sunt mai mici, la noi. În fine, este problema valorii adăugate şi a nivelului de provesare mici ale produselor. ….”În primul rând, vorbim de un curs de schimb cu probleme”, spune Păun. … Anume, “când tu ai inflația dublă sau triplă față de Zona Euro, dar cursul de schimb nu schițează nici o fărâmă de depreciere (este fixat artificial, după părerea mea), împărțind prețurile în lei, care au luat-o razna, la un curs nominal mult sub cel real, ajungi la o diferență de preț în euro semnificativă și în creștere”. Această diferență, cu cât situația artificială a cursului de schimb va continua, “alimentează din plin importurile și lovește în competitivitatea (cea care este) producătorilor români”, explică universitarul. Producătorii români “trebuie să se descurce și cu subvenții mai mici, față de producătorii din Franța, Italia sau Germania”, aşa că “această fixitate a cursului de schimb devine și mai problematică / presantă pentru ei”. Mai apoi, în România, “producția și concurența de produse alimentare este foarte rudimentară. Nu prea producem multe bunuri cu valoare adăugată mare, cu nivel de procesare ridicat”. …. “Valoare adăugată” înseamnă să reuşeşti să creezi un produs mult mai valoros decât costul său de producţie. Să explicăm mai simplu: Un biscuit poate să aibă un cost de producţie reprezentând o zecime din preţul la raft, în magazin. Adică el să coste, ca să-l produci, 1 leu, dar să-l vinzi la 10 lei, din raft, pentru că asta e valoarea lui de piaţă. Pe de altă parte, explică Cristian Păun, nu avem producţie internă de alimente, adică “oferta locală abia dacă acoperă 1/3 din cererea de carne de porc, de exemplu”. Cauzele? Lipsa capitalului, lipsa experienței, o mentalitate greșită, problemele fito-sanitare, accesul scump și redus la capital – toate acestea fac ca tot ce se produce aici să fie mai scump sau mai prost calitativ decât ce vine din afară. Pe de altă parte, spune Păun, aparent paradoxal, prețurile sunt mai mari aici decât în afară pentru că “aici avem plafonare de adaos, care reprezintă un stres suplimentar, mai ales pentru producătorul român”. Mai avem şi “o lipsă clară de infrastructură, care ne face vulnerabili (infrastructură de transport, infrastructură energetică, infrastructură de irigații etc.). Toate sunt costuri în plus”. Importăm valoare adăugată mare, pe materii prime româneşti. …. Merele noastre se termină după maximum o lună de la recoltare, arată acesta. “Cele poloneze încă apar proaspete în rafturi. Cum fac ei? Este, se pare, o întrebare mult prea misterioasă pentru producătorii români. La fel și cu strugurii, cu fructele de pădure etc”. Newsweek ştie că secretul merelor poloneze constă în subvenţie pe preţ, care le face mai ieftine, deci mai vandabile. Pe de altă parte, ele, ca soi, nu sunt atât de active vegetal ca acelea româneşti, ceea ce le face mai rezistente la raft şi, deci, mai competitive. …..” Integral: https://newsweek.ro
“Fără banii Uniunii Europene, România intra în recesiune. Argumentele imbatabile ale unui economist .…. În anii „Epocii de Aur”, România înregistra creșteri economice spectaculoase, de la agricultură și până la industrie. Erau creșteri solide și doar pe hârtie, de cele mai multe ori, dar pentru autorități conta prea puțin faptul că cifrele demne de Cartea Recordurilor erau scoase dintr-un joben. Trei decenii mai târziu, autoritățile au renunțat în cea mai măsură la laudele deșănțate, dar nu 100%. Periodic, românii sunt informați că economia merge bine, că e pe drumul bun, însă nimeni nu le explică oamenilor de ce creșterile economice nu ajung să se simtă și în buzunarele lor, ba mai mult, nivelul de trai scade pe zi ce trece. …. Pornind de la cifrele Comisiei Europene, care a preconizat o încetinire a creșterii PIB-ului real al României la 2,2 % în 2023, din cauza inflației ridicate care restrânge veniturile disponibile reale, a condițiilor financiare aspre și a cererii externe mai reduse, Bogdan Glăvan a ajuns la o concluzie deloc încurajatoare. Fără asistența Uniunii Europene, România ar fi fost, în realitate, în recesiune, crede Glăvan…..„Deci dacă noi ne considerăm unii pe alții proști și credem că ne putem păcăli reciproc, în realitate nu facem decât să ne furăm singuri căciula. Și de asta băltim. Și deocamdată, chiar dacă suntem aparent bine, noi nu vedem cât de prost stăm în realitate. Noi trăim sub un drog acum, suntem sub drogul banilor ieftini și al asistenței externe. Gândiți-vă la creșterea economică de anul ăsta, de aproximativ 2,2%. Păi, în condițiile în care tu primești peste 5% bani europeni, să spui că ai o creștere de 2%, înseamnă că de fapt ai o scădere în ceea ce faci tu. Deci înseamnă că economia ta, fără asistență externă, ar fi pe -3%. PIB-ul înseamnă venitul agregat, deci dacă venitul agregat crește cu circa 2% în condițiile în care 5% din el reprezintă o infuzie externă, înseamnă că tu, fără această infuzie externă, nu ai avea o creștere, ci o scădere”, spune profesorul. Fără banii primiți de la Uniunea Europeană, economia României ar fi arătat mult mai rău, iar investițiile ar fi fost și mai mici. „Păi de unde am fi finanțat noi construcțiile lui Umbrărescu? Și centuri și autostrăzi, toate construcțiile, lucrările care se fac acum. De unde le-am fi finanțat?”, adaugă Glăvan. Creșterea e parțial artificială Că lucrurile nu merg bine, o arată încetinirea creșterii economice, așa cum e ea, de la aproape 5% în 2022, la circa 2-2,2% în 2023, conform estimărilor. Dincolo de scădere, e de discutat și dacă și în ce măsură această creștere este artificială. „Parțial este o creștere artificială, parțial este o creștere nesustenabilă. Este o creștere care, cum să vă spun, nu este neapărat rău să crești pe datorie. Oricine crește pe datorie, adică aproape oricine. Numai că creșterea aia trebuie să fie sustenabilă. Adică veniturile tale trebuie să continue să crească și după sau când îți rambursezi datoriile. Ori pentru asta trebuie să faci ceva productiv”, susține profesorul…. „Unele chestii le facem bine. De exemplu, investiția în drumuri, șosele, autostrăzi, infrastructură. În sfârșit, facem și noi ceva și conectăm cu orașele bogate din Vestul țării și cu Bucureștiul niște regiuni sărace care vor avea mult de câștigat. Deci se întâmplă și lucruri bune. Însă magnitudinea asistenței externe este foarte mare, este uriașă în comparație cu rezultatele. Prin urmare, îmi dă mie netul că e negativ”, conchide Bogdan Glăvan…..” Integral: https://adevarul.ro
“Paradoxul din tranziția verde: avem tot mai puțină apă, dar ne amăgim că ne va da mai multă energie. Ce se întâmplă în România .… 2023 a fost, global, cel mai cald an înregistrat din 1850 până astăzi. În același timp, a fost cel mai cald an și din istoria României, conform Administrației Naționale de Meteorologie, iar intervalul 2012-2023 a fost cea mai dogoritoare perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice. Peste un sfert din teritoriul UE se confruntă în prezent cu condiții de avertizare de secetă, potrivit cifrelor Observatorului European al Secetei, în timp ce 8% se află deja în stare de alertă de secetă. Aproape 60% din suprafața României, care cuprinde atât zonele arabile, cât și pe cele agricole și forestiere, se află în proces de aridizare, după cum o arată și aceste imagini și povești din deșertul Olteniei. …. Și când nu va fi secetă, vor fi inundații. Precipitațiile vor fi tot mai intense în unele perioade, ceea ce va duce la inundații mai frecvente, iar producția de energie hidroelectrică va fi amenințată în multe părți ale continentului. În acest context, apar semne de întrebare cu privire la felul în care ne raportăm la producția de energie din centralele hidroelectrice. Ele folosesc apa râurilor pentru a produce electricitate sau pentru a alimenta utilaje și sunt considerate o alternativă energetică sustenabilă, comparativ cu combustibilii fosili. Însă pe măsură ce schimbările climatice devin din ce în ce mai puternice și, implicit, vizibile, resursele disponibile pentru producția de energie hidroelectrică vor scădea. În același timp, construirea hidrocentralelor vine cu costuri pentru biodiversitatea râurilor, aspect esențial pentru menținerea sănătății mediului. ….Balcanii par să fi cea mai vulnerabilă regiune, cu o pierdere de aproximativ 5-20% din mixul hidro care intră în totalul producției naționale de energie electrică, până în 2050. Tot până atunci, în România se așteaptă o scădere de până la o treime. ….Energia hidroelectrică rămâne una dintre cele mai vechi și mai mari surse cu emisii reduse de carbon, încă din epoca industrială, și rămâne așa, cu tot elanul celorlalte surse „verzi” pe care l-am văzut în ultimii ani. În 2022, după sursa eolienelor (peste 37%), cea hidro a reprezentat aproape 30% din producția de energie electrică regenerabilă a UE și peste 10% din energia electrică a UE. …. În cazul României, energia hidroelectrică asigură aproape 25% din totalul de energie electrică, din care mai mult de o treime a fost produsă de doar două centrale hidroelectrice: Porțile de Fier 1 și 2, de pe Dunăre. După 1989, energia hidroelectrică a fost dezvoltată la noi în principal de investitori și furnizori privați, care au fost subvenționați de stat începând cu 2008. Ca urmare a boom-ului din ultimul deceniu, până în 2015, în țara noastră au fost instalate peste 200 de hidrocentrale mari, cu o capacitate instalată totală de 6.443 MW, și peste 450 de centrale hidroelectrice mici (<10 MW), cu o capacitate totală de 586 MW. … Pe de altă parte, spune pentru Panorama Mihai Tomescu, expert în energie la Agenția Europeană de Mediu, vom avea nevoie de investiții serioase în barajele și centralele actuale, dacă vrem să le menținem viabile din punct de vedere economic și al mediului. ….” Integral: https://panorama.ro
- cea mai riscantă sau (încă) nedusă până la capăt: dacă abordarea ANAF privind regranting-ul este corectă, atunci devine nelegală însăşi prima „sponsorizare” (granting-ul), chiar şi atunci când sumele au fost direcţionate prin declaraţia D177, numită „Cerere privind redirecţionarea impozitului pe profit […]”! Pentru că, dacă „din surse obţinute de la buget” (subînţeles: de stat, adică din impozitul pe profit) „nu [se] pot efectua activităţi de sponsorizare sau mecenat”, asta înseamnă că:
- toate contractele de sponsorizare care au ca sursă creditul fiscal amintit sunt nule, iar ONG-ul sponsorizat trebuie să returneze sumele primite cu acest titlu (în interiorul prescripţiei fiscale, adică 5+1 ani de la data mârşăviei)!!!….” Integral: https://www.contributors.ro
“Robert Negoiţă, totul pentru afacerile proprii. Îşi ridică preţul apartamentelor vândute de familie …. Robert Negoiţă a umplut 10% din spaţiul verde din Titan cu pavele şi borduri. Viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele, spune că în cartierul Titan, pe parcursul ultimelor trei mandate, s-a pierdut 10% din suprafaţa spaţiului verde, în favoarea pavelelor şi bordurilor. “Ştiţi cât spaţiu verde a măcelărit în cele trei mandate domnul primar care nu mai poate de dragul copacilor? Doar în cartierul Titan a măcelărit mai bine de 10% din suprafaţa spaţiului verde. .... “Împreună cu nişte experţi independenţi, am început să măsurăm spaţiul verde pierdut în Sectorul 3. Am terminat de măsurat în Cartierul Titan şi avem aceste prime cifre: 10% din suprafaţa spaţiului verde. Urmează să măsurăm cartier cu cartier şi să vă dăm cifra exactă, pe tot Sectorul 3, (…) de la începutul primului mandat al domnului Negoiţă, până astăzi. (…) Toate blocurile din Sectorul 3 au pierdut mai bine de 10% din suprafaţa verde a grădinilor pe care domnul primar o numeşte pământ negru şi nu suprafaţă verde. …. S-au făcut acele trotuare, unde au betonat copacii, copaci care au murit şi au dispărut, în locul lor fiind plantate nişte nuiele, pe bulevarde, (…) Să atragă atenţia şi să se branduiască într-un apărător al spaţiilor verzi, deşi se vede clar că dânsul nu iubeşte spaţiile verzi. (…) Nu este deloc un iubitor al spaţiilor verzi”, a precizat Judele, conform Agerpres. El i-a reproşat primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi faptul că au fost alocate 150 de milioane de euro pentru reabilitarea Halei Laminor, bani care ar fi putut fi folosiţi pentru construirea a trei spitale. …. “În Sectorul 3, am fi putut construi trei spitale, am fi putut construi un spital de cardiologie, un spital de interne, o clinică de dezintoxicare, pentru că nu sunt locuri în Bucureşti. Dar domnul primar preferă ca cele 150 de milioane de euro să le îngroape la Hala Laminor, unde, lipit, familia Negoiţă pregăteşte un nou complex imobiliar. 150 de milioane din banii noştri, în loc să meargă către trei spitale, merg către ridicarea preţului, artificial, al apartamentului pe care familia Negoiţă îl va vinde lângă Hala Laminor. ….” Integral: https://newsweek.ro
“Profesoara Dorica Boltașu: Structura examenului de Bacalaureat este gândită politic – cinci întrebări pe text au același punctaj ca un eseu de 3-4 pagini. Ca să iasă niște cifre la final și media 6. Nu încurajăm copilul să învețe nici literatură, nici limba română .... „Un subiect cu cinci întrebări de înțelegere a textului are același punctaj cu un eseu de patru pagini sau trei pagini. Asta e o decizie politică. Eseul îl știe, nu știe, îl face, nu-l face, copilul să ia 6. Ca să iasă media 6, să se ducă la universitate sau să plece sau să nu declarăm noi că sunt atât de mulți copii care nu reușesc să ia Bacalaureatul. Dar așa cum este acum, eu lucrez de atâția ani cu atâtea generații de copii, este practic un bacalaureat cu o structură de examen gândită politic, de evaluare, ca să iasă niște cifre la final, să învețe care poate să învețe pe de rost eseu – bine sau care reușește să-l facă – bine”, a spus profesoara de la Colegiul Național „Iulia Hașdeu” din București, autoare a unei cărți de critică și teorie literară. „Celelalte texte nu sunt dezvoltate foarte mult, dar nu încurajăm de fapt copilul nici să învețe măcar literatură, nici măcar limba română ca lumea. Din păcate, așa este gândit și nu l-au schimbat de foarte mulți ani”, a adăugat Boltașu. …..” Integral: https://www.edupedu.ro
“Victoria și înfrângerea democrației în Piața Constituției Este dincolo de orice îndoială că evitarea confiscării protestului fermierilor și transportatorilor de către Diana Șoșoacă și AUR este un lucru foarte bun. Nu și pentru Putere, care pierde astfel lamentabil un argument de minimalizare și aruncare în derizoriu a substanței protestului. Niște vampiri politici au fost împiedicați să se îndestuleze cu supărări legitime ale oamenilor, ba au fost și aruncați în ridicol de goliciunea ostentativă a pieței în timp ce protestele au continuat la Afumați și în câteva orașe din țară. Disocierea a fost clară și, în mod cert, intenționată. Oamenii au infirmat explicit acuzațiile că ar fi marionetele unor partide politice. Iar această afirmare a autonomiei și evitarea manipulării reprezintă indubitabil o victoriei a democrației, incompatibilă cu minciuna. Dar dincolo de asta, lucrurile stau diferit. Protestatarii, în general, nu numai cei aflați acum în stradă, fac eforturi să se disocieze de politic ca și cum atingerea acestuia ar fi infectată, ar îmbolnăvi brusc și grav. Din păcate, cam așa și este. Atingerea politicului a ajuns să contamineze brusc și grav cu neîncredere. De aici și mirajul candidaturilor independente. Orice, numai partide și de la partide să nu fie. Prăbușirea, nu a unui partid sau a altuia, ci a noțiunii de partid politic este o evoluție extrem de rea pentru democrație. Că ne place sau nu, democrația modernă nu mai are cum să fie participativă. …. Decredibilizarea și marginalizarea politicului, explicabile desigur, fac imposibilă funcționarea democrației, de fapt. Iar la asta contribuie în bună măsură și presa. Am remarcat că întrebarea recurentă pusă acuzator liderilor protestatarilor era dacă vor să își facă partid. Și dacă ar vrea, ar fi o problema? Nu, ar fi o dovadă a conștientizării faptului că numai pe cale politică pot fi cu adevărat reprezentați. Pe de altă parte, chiar dacă acum s-au ferit de partide că de ciumă, la alegeri și protestatarii de acum vor fi chemați la vot. ….În plus, căpușarea nu este doar explicit politică. La Afumați, o televiziune, întâmplător sau nu asociată cu AUR, se suie nerușinat pe supărarea oamenilor pentru a-și crește ponderea folosită apoi ca armă pentru promovarea intereselor cu iz mafiot ale patronatului. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Deschiderea anului electoral 2024 …. Suprapusă, dar deloc independentă de vălmăşala electorală, se află şi competiţia pentru “acreditarea şi reacreditarea” principalilor jucători politici pe scena de la Bucureşti, venită de la Marile Porţi, cele de la care depinde trecutul, prezentul şi viitorul României, de cînd este ea România Românie. Exact ca în filmul evocat, bătălia are loc la o mare răscruce de drumuri. “Five points” în istoricul New York din filmul lui Scorsese, centrele urbane importante ale României, în “filmul” nostru electoral, ediţia 2024. Brusc, ca-ntr-un vechi proverb etrusc, 6000 de camioane şi cîteva mii de protestatari au luat cu asalt oraşele mari ale României, începînd, desigur, cu capitala noastră dragă, Bucureşti. Vămi blocate, artere importante de transport total sau parţial gîtuite prin mai toată ţara, de la nord la sud şi de la est la vest, trafic de coşmar pentru circulaţia zilnică şi aşa sufocată etc. Preambulul anului electoral a fost aşternut clar şi cu aplomb. Prima mutare, şah la guvernare! Primul obiectiv: să scoată la iveală, cît mai pregnant cu putinţă, slăbiciunea, ineficienţa, inepţiile şi incapacitatea rezolutivă a actualei formule politice înscăunată la palatele din Cotroceni, Piaţa Victoriei şi Piaţa Constituţiei. Adică Preşedinte, Guvern, Parlament. Cu Preşedintele lucrarea este aproape inutilă, personajul a fost, este şi va rămîne irelevant de la început pînă la sfîrşit. ….Reglementări aiurea care omoară afacerile transportatorilor, preţuri la carburanţi care contribuie la falimente care de care mai spectaculos înfloritoare, drumuri strîmte, proaste şi blocate cea mai mare parte a timpului, abuzuri legislative în dispreţul reglementărilor europene etc. Cu agricultorii cam tot pe acolo, subvenţii care ajung oriunde, numai la cei care au afacerile în agricultură nu, carburanţi tot mai scumpi, politici care alimentează bunăstarea importatorilor şi înmormîntează afacerile producătorilori interni etc… Păi, toate astea le ştim nu de ieri de azi, ci de mai bine de două decenii! Exact! Dovada că înfloritoarea şi “musculoasa” mişcare revendicativă dezlănţuită zilele acestea pe drumurile patriei are de a face, înainte de orice, în principal şi mai mult decît orice doar cu politica electorală a acestui an, nicidecum cu starea de fond din zonele de activitate socială respective ori cu soluţiile necesare ieşirii din marasm. Şi, obiectivele de fond? Logica binară oferă răspunsul comod: dacă pe ăi de la guvernare protestele îi fragilizează, îi incomodează sau chiar îi împiedică să îşi atingă obiectivele finalului de guvernare şi ale aranjării în tihnă a viitoarei configuraţii politice, atunci înseamnă că sunt făcute pentru a ajuta “soluţia alternativă”. AUR şi alţi ataşaţi la căruţa lor. Soluţia aceasta de interpretare păcătuieşte nu atît printr-o frauduloasă simplificare a mecanismelor electorale şi politice cît, mai ales, prin ascunderea altor adevăruri, mult mai corozive. De exemplu, faptul că mişcarea cu pricina a fost pregătită în “laboratoare” pentru a servi actualei guvernări, nicidecum împotriva ei. Cum şi pe cine ar putea servi? Atît PSD-ul, cît şi pe aliaţii lor Liberalii. Cineva, din culise, le-a şoptit şi unora şi altora că alianţa pre-electorală şi formula listelor comune ar putea fi o adevărată reţetă pentru dezastru. ….Scenariul politic de la Bucureşti ar putea fi drastic schimbat, nu de alta, dar situaţia din vecinătatea României, din inima Europei şi din America par să ceară soluţii ceva mai aspre. Spre exemplu, un regim de mînă forte la Bucureşti, vag şi doar pentru salvarea aparenţelor colorat democratic. Crizele politice din Polonia şi cea care se coace încet dar sigur în Germania sunt repere ale unui peisaj politic în care nu mai rămîne prea mult loc pentru jocuri “libere” în ţările periferiei devenite ţinte ale Rusiei. ….” Integral: https://www.bursa.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
https://www.dailymail.co.uk/news/article-12983961/Long-range-missiles-strike-civilian-targets-Europe-Baltic-states-invaded-AI-controlled-tanks-rule-battlefield-NATO-warns-Russian-attack-20-years-terrifying-prediction-unfold.html
Este bine sa se trezeasca la realitatea lumea…
In Romania, se va incepe curand cu lichidarea grupurilor de orci tradatori care lucreaza pentru fucking terrorist. De peste tot: politruci, tembeliziuni, economie, servicii, etc…
Buna ziua
Despre frig.
In 1979 ( sau 1980, nu mai țin bine minte) la Cluj dimineață la ora 5 erau minus 20 de grade.
Evident nu a pornit absolut nici o mașină din parcul transportului in comun.
Au început să facă foc sub autobuze să încălzească motorina și motoarele că erau înghețate bocnă.
Am mers pe jos la fabrica.
Mii de pete negre umane se vedeau în semi întunericul iluminatului public și care mergeau șontâc , șontâc către platforma industriala . Adică aia din cartierul Mănăștur au traversat orașul de la o periferie la alta. ☺️
Eu mai norocos. Din cartierul Gheorgheni și pe niște scurtături, am ajuns la CUG la ora 6.
Nu era nici dracu ajuns la combinat . Turul de noapte nu încă necesar.
Bătut fisa de pontaj, ajuns in atelierul de reparatii unde lucram, pornit mega reșoul trifazic de 5 Kw și în zece minute am avut 25 grade in baraca. De la 5 grade cat erau inițial. 😄
Pe la ora 8 a venit și puhoiul din Mănăștur. Epuizați de marșul forțat, toți langa căldura reșoului povestind chinul .😄
( noi eram privilegiați. La întreținere și reparații aveam rezistente, tabla, ceramica refractara și deci reșoul ultra, mega dimensionat , nu era o problema. La alții era nasol de tot. )
Nu a lucrat nimeni pină la ora 11. Când se manca ce avea fiecare prin traista.
După mâncare, cafeaua, alte povesti și a venit ora 14 sa plecăm acasă.
Tot pe jos că transportul in comun era funcțional doar cu porția.
( după aia am aflat că unele autobuze au avut și apa înghețată cu spargerea motoarelor.
Nu a fost publicat dezastrul că doar nu erau capabili să admită că sunt prosti de bubuie.
Cum gerul era anunțat, era suficient să pornească noaptea ( și periodic) prin rotație, întregul parc auto. Așa dimineața motoarele erau calde și porneau la cheie.
Nu a fost să fie. Socialismul științific bazat pe prostie și prosti , a învins tovarăși. 😂😂
https://www.euractiv.com/section/politics/news/tusk-says-poland-will-remain-ukraines-best-ally-orban-wont-be-fogiven/
“…“Those who silently support Putin are betraying Europe in every way and will be remembered and not forgiven,” he said….”
Nici o natie nu stie mai bine decat polonezii ce inseamna sa fi tradat in serie, cum au fost ei tradati de la inceputul si pana la perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial…
Asa ca orcii slugi ale lui fucking terrorist de la carmele Ungariei si Slovaciei ar trebui sa inceapa a se teme.
“Eșec guvernamental în gestionarea prețurilor la gaze și electricitate: Plafoanele sunt prea mari și nu se mai justifică, dar eliminarea lor poate crea și mai mult haos pe piața energetică
Guvernul a insistat să mențină plafoanele la energia electrică și gaze naturale în forma stabilită în primăvara lui 2022, în plină criză energetică, deși era evident că nivelul acestora nu mai are nicio legătură cu evoluția prețurilor din ultima perioadă. Pe piețele spot internaționale, prețurile la gaze și energie electrică au ajuns să fie și de peste zece ori mai mici față de recordurile din 2022. Pe scurt, modul în care sunt aplicate plafoanele stabilite cu aproape doi ani în urmă încurajează practicarea unor prețuri prea mari pe lanțul producător-furnizor, mai ales în condițiile în care autoritățile statului, precum ANRE sau Consiliul Concurenței, sunt inerte în fața unor posibile abuzuri pe piață…..”
https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-26844038-esec-guvernamental-gestionarea-preturilor-gaze-electricitate-plafoanele-sunt-prea-mari-nu-mai-justifica-dar-eliminarea-lor-poate-crea-mai-mult-haos-piata-energetica.htm
“Cum le-au pus protestatarii amortizor trompetelor lui Putin: Evacuarea lui Simion și Șoșoacă
….De trei ani, George Simion și Diana Șoșoacă otrăvesc spațiul public cu idei antidemocratice, antieuropene și promovează zilnic violența de limbaj și de acțiune. Promovați și ajutați de tot felul de rezerviști până când au scăpat de sub control, cei doi urlători au instalat invectiva și pumnul ca arme politice. Iar societatea le-a permis nu doar să scape fără nici o pedeapsă, ci i-a premiat cu creșteri în sondaje.
Șoșoacă a reușit să bage frica în medicii și asistentele de la un centru de vaccinare în plină pandemie, când mureau sute de oameni pe zi. A stopat pentru o zi vaccinarea. Rezultatul? Nu a primit nici o sancțiune. Simion și alți parlamentari violenți din AUR au instaurat un regim de teroare în Parlament: amenințări antisemite voalate, mașini diplomatice distruse, reglări fizice de conturi, oameni politici înjurați și bruscați în sediul legislativului – puteți citi aici o lungă listă. ….Calculul lor la debutul protestelor din ianuarie a fost corect: fermierii și transportatorii fac parte din publicul-țintă al AUR și SOS, sunt receptivi la mesajele anti-europene, sunt furioși. Deci un protest croit pentru Simion și Șoșoacă. Totul părea să se fi așezat perfect.
Așa se explică și uluiala celor doi când s-au văzut huiduiți și goniți de la protestul din 11 ianuarie, de la Chiajna. Oamenii din stradă, oricât de furioși pe guvern au fost, au înțeles rapid că cei doi carnasieri simțiseră mirosul de sânge și potențialul câștig politic. Și i-au alungat rapid, cu cuvinte dure. ….Plecat cu coada-ntre picioare, respins în premieră de o mulțime semnificativă, George Simion a mai făcut o încercare la Constanța, în 15 ianuarie. Aici a jucat un rol trecutul lui de băiat de galerie, obișnuit să nu fugă din stadion la prima lovitură încasată de la jandarmi. Doar că și la Constanța Simion a fost pus pe fugă. După ce mașinile strânse la protest l-au claxonat, un șofer s-a dat jos și i-a livrat un mesaj dur, similar cu cel folosit de haidamacii AUR din Parlament: ”Mergeți înapoi la București, la revedere! Ce te uiți la mine cu ochii ăia beliți? Tai-o la hoții tăi!”
Ultima încercare a populiștilor de a se lipi de protest a consemnat și cel mai violent eșec al lor. La mitingul organizat de Șoșoacă în centrul Bucureștiului, prin avocatul ei, a participat fix un tractor. Nu 5, nu 10, nu 50: unul singur. Asta e și vestea bună a lunii ianuarie: că cei doi principali purtători de mesaje propagandistice ruse nu au ce căuta la un protest legitim….”
https://www.g4media.ro/cum-le-au-pus-protestatarii-amortizor-trompetelor-lui-putin-evacuarea-lui-simion-si-sosoaca.html
https://www.dw.com/ro/roluri-repartizate-%C3%AEn-noua-opera%C8%9Biune-ruseasc%C4%83-din-moldova/a-68054312
🙁
“Fostul ministru al Educației, Liviu Pop, a investit mii de € în criptomonede românești. I-a pierdut
Fostul minstru al Educației, Liviu Pop, a investit mii de € în criptomonede românești. A pierdut toți banii pentru că aceste criptomonede nu mai au nicio valoare. Pop se pregătește intens să candideze la primăria Baia Mare cu sprijinul AUR, condus de George SImion. ….”
https://newsweek.ro/investigatii/fostul-minstru-al-educatiei-liviu-pop-a-investit-mii-de-eur-in-criptomonede-romanesti-a-pierdut-tot
https://www.msnbc.com/morning-joe/watch/-i-can-t-unsee-that-mika-reacts-to-trump-s-odd-ding-boom-comment-202751557577?utm_source=flipboard&utm_content=msnbc%2Fmagazine%2FDeadline%3A+Legal+Blog
Dementul oranj, dementa senila avansata, candideaza la presidency in US si mai cere si super-imunitate… misto…
Inca o porcarie care degradeza educatia universitara:
https://www.g4media.ro/profesorii-care-conduc-doctorate-scapa-de-orice-raspundere.html