Revista Presei – 23 decembrie.”Statele membre, inclusiv România, nu vor avea suficiente doze pentru a aduce pandemia sub control înainte de toamna lui 2021.”
23/12/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 23 decembrie! Vremea va fi în general închisă şi îndeosebi seara şi noaptea vor fi precipitaţii în regiunile vestice, nordice, nord-estice, în centru şi local în restul teritoriului. Acestea vor fi: mai ales sub formă de ninsoare la munte, la altitudini de peste 1400 m, mixte în restul zonei montane, în Transilvania, Moldova, precum şi în nordul Munteniei şi al Olteniei, iar în rest vor predomina ploile. Local în nord, centru, est, la deal, la munte şi izolat în sud şi sud-est se va depune polei. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade. Pe suprafeţe mici va fi ceaţă. In Bucuresti vremea va fi în general închisă şi trecător vor fi condiţii de precipitaţii slabe predominant sub formã de ploaie. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade.
Defectele strategiei UE pentru vaccinarea COVID. Statele membre, inclusiv România, nu vor avea suficiente doze pentru a aduce pandemia sub control înainte de toamna lui 2021 Statele UE, implicit România, încep campania de vaccinare împotriva COVID pe 27 decembrie, dar un calcul simplu arată că, în condițiile actuale, țările membre nu își pot imuniza întreaga populație prea curând, scrie revista germană Der Spiegel. Motivul? UE a contractat prea puține doze de vaccin eficient, a ales producători care sunt în întârziere, precum AstraZeneca și Sanofi, ba chiar a refuzat oferte mai mari venite de la companii cu rezultate promițătoare precum Pfizer/BioNTech și Moderna. Aprobarea cu întârziere a vaccinului Pfizer/BioNTech de către Agenția Europeană pentru Medicamente, la săptămâni după pașii similari făcuți deja de Marea Britanie, SUA și Canada, pare a fi cea mai mică dintre problemele Europei în acest moment. Cea mai mare problemă este aceea că dacă situația rămâne ca acum, nu vor exista destule doze de vaccin disponibile pentru a aduce pandemia sub control în Germania și în UE până în toamna lui 2021, scrie Der Spiegel. UE a cumpărat prea puține vaccinuri, prea târziu și, uneori, de la producătorii nepotriviți. Mai mult, potrivit unor surse, ar fi refuzat sute de milioane de doze de vaccin care acum îi lipsesc. Acest lucru, scrie revista germană, ar putea avea consecințe dramatice pentru guvernul de la Berlin. Fără o vaccinare pe scară largă, țara nu va putea să controleze virusul, ceea ce înseamnă că anul viitor va decurge în mare parte ca și cel actual, cu rate mari de infectare, restricții și lockdown-uri. Singurul remediu ar fi creșterea masivă a numărului de vaccinuri aprobate. …. Oamenii de știință estimează că Germania (și orice altă țară) trebuie să își imunizeze 60-70% din populație pentru a controla virusul. Asta ar însemna în jur de 100-120 de milioane de doze, deoarece aproape toate vaccinurile au nevoie de o administrare în două doze, pentru a avea efect. În acest moment, UE a contractat un total de 1,3 miliarde de doze de la șase producători diferiți. Germania are dreptul la 18,6% din aceste doze, conform mecanismului de distribuire calculat pe baza populației. Asta înseamnă în jur de 250 de milioane de doze, mai mult decât suficient pentru a imuniza întreaga populație. ... Asta înseamnă că statele membre pot fi sigure pentru început pe doar 280 de milioane de doze. Insuficiente pentru o populație de 448 de milioane. Conform cotei de 4,3%, România ar avea deci dreptul la aproximativ 12 milioane de doze, suficiente pentru șase milioane de oameni. Alte doze ar trebui să vină de la ceilalți producători cu care UE a încheiat contracte, dar este neclar când vor sosi acestea. Indiferent de ce se întâmplă, nu sunt așteptate alte cantități semnificative până la vară. Compania anglo-suedeză AstraZeneca și-a întrerupt studiul clinic și a oferit rezultate dezamăgitoare. Compania franceză Sanofi a amânat o posibilă autorizare a vaccinului până spre sfârșitul anului viitor. Integral: https://www.libertatea.ro
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor: Noua tulpină a coronavirusului este mai transmisibilă, dar nu mai severă …. Analizele preliminare efectuate până în prezent arată un potenţial estimat de creştere a ratei de reproducere (R) cu 0,4 şi o transmisibilitate cu 70% mai mari în comparaţie cu celelalte tulpini. „Nu există nicio indicaţie în acest moment privind o severitate a infecţiei asociate cu noua mutaţie”, a transmis într-un comunicat agenţia cu sediul în Stockholm. ECDC a precizat că sunt efectuate analize pentru a se determina riscul de reinfectare şi eficacitatea vaccinurilor existente asupra noii tulpini, detectată deja în mai multe ţări, printre care Danemarca, Olanda şi Italia. În condiţiile în care „în prezent nu există dovezi suficiente care să indice amploarea cu care noua variantă a virusului se răspândeşte în afara Regatului Unit, sunt necesare eforturi specifice pentru a preveni şi controla răspândirea acestuia”, recomandă ECDC. Alexandru Rafila a anunţat că noua tulpină de coronavirus circulă din 20 septembrie. Alexandru Rafila a declarat, luni, la Parlament, că noua variantă a coronavirusului este cunoscută din 20 septembrie. „Studiile arată că noua tulpină are o afinitate mai mare pentru receptorii celulari care permit ataşarea şi multiplicarea virusului. De aici vine şi îngrijorarea. În Marea Britanie sunt peste 1.600 de cazuri, majoritatea în zona Londrei”, spune Alexandru Rafila. Integral: https://www.libertatea.ro
Ce aşteaptă oamenii de la viitorul ministru al sănătăţii? Și cum va gestiona Vlad Voiculescu, dacă va fi numit, relația lui rece cu Raed Arafat? Numele cel mai insistent vehiculat pentru a prelua Sănătatea în viitorul guvern este Vlad Voiculescu, cel care a fost ministru şi în timpul guvernului Cioloş. În primul mandat n-a avut expertiza necesară și vremurile au fost extrem de grele, pline de bune intenții, dar și de foarte multe ezitări. Acum, vremurile sunt și mai grele. Prima oară când a ajuns în fruntea Ministerului Sănătăţii, Vlad Voiculescu nu era politician. Era un tânăr de 32 de ani, care ajunsese să fie cunoscut publicului pentru reţeaua citostaticelor, un mecanism neoficial prin care voluntari aduceau în ţară medicamente pentru bolnavii de cancer care altfel nu ar fi avut acces la tratament. …. În primul mandat, marcat de dezvăluiri foarte grave din sistemul medical, precum investigaţia legată de dezinfectanţii diluaţi a echipei GSP, Vlad Voiculescu a avut mereu de partea lui această încredere a celor mulţi, alimentată inclusiv de toate atacurile care veneau înspre el din două direcţii: dinspre politicieni (via Antena3 deseori), mai ales din zona PSD, dar şi dinspre „domnii profesori”, care nu erau deloc de acord cu ideile lui despre cum trebuie făcută bine sănătatea. Mandatul a fost unul scurt şi multe dintre proiectele începute de echipa lui Vlad Voiculescu au fost ulterior abandonate, blocate sau anulate efectiv, precum ordonanţa care depolitiza managementul spitalicesc ori strategia de resurse umane în sănătate. …. Oricine va prelua la acest sfârşit de an sănătatea românilor face asta într-un moment critic: va avea de coordonat gestionarea pandemiei pentru tot restul iernii, dar şi desfăşurarea campaniei de vaccinare anti-COVID. Iar dacă mandatul va fi unul suficient de generos, va trebui să se ocupe şi de repornirea sănătăţii după pandemie. Viitorul ministru al sănătăţii va prelua frâiele unui sistem medical deja îndesat, copleşit, extenuat, agitat, cu mii de medici aflaţi în (prag de) burnout, cu mai multe dotări, dar şi mai puţini oameni decât în 2016. Viitorul ministru va trebui să calibreze, cel puţin jumătate de an, un echilibru fin între toate măsurile care trebuie luate pentru stoparea pandemiei şi nevoia de a găsi soluţii pentru toţi bolnavii cronici şi nu numai care au rămas pe dinafară din cauza rigorilor ameninţării COVID. …. Pandemia a avut un impact dezastruos asupra accesului la tratament pentru bolnavii de HIV, pentru cei cu tuberculoză, cu diabet sau cu scleroză multiplă. Oricine va ocupa fotoliul de ministru al sănătăţii va trebui să găsească soluţii pentru toţi aceşti pacienţi, în vreme ce, în acelaşi timp, va trebui să comunice clar şi convingător toate „ce”, „cum” şi „de ce”-urile campaniei de vaccinare. …. Ministerul condus de Nelu Tătaru a fost unul dintre cele mai opace ministere din ultimii 5 ani cel puţin. În repetate rânduri, decizii controversate ale ministrului sau cabinetului său nu au fost explicate absolut deloc, cum ar fi decizia recentă de a numi, în fruntea Institutului de Urologie şi Transplant Renal de la Cluj, un fost poliţist de comună, care fusese condamnat cu suspendare după ce a bătut un om la interogatoriu, încercând să-l facă să mărturisească un furt. Tătaru şi ministerul său nu au explicat, printre altele, nici de ce ministerul său nu colectează şi nu centralizează date privind cazurile de infecţii nosocomiale la pacienţii cu COVID – cu toate că infecţiile nosocomiale rămân una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din România. Dacă Vlad Voiculescu vrea să fie un ministru mai bun decât Tătaru, va trebui să înceapă prin a explica, de fiecare dată, fundamentarea deciziilor luate, acceptând că el este în serviciul oamenilor, şi nu invers. Aceasta ar fi condiţia minimă pe care Voiculescu va trebui să o bifeze pentru a păstra încrederea oamenilor. A doua condiţie esenţială este să-şi fundamenteze deciziile pe dovezi. Iar din acest punct de vedere, mandatul lui prinde cel mai fertil teren, vine după un an întreg în care vocabularul cetăţeanului de rând s-a îmbogăţit cu termeni ca „studii clinice”, „dovezi ştiinţifice” ş.a.m.d. Integral: https://www.libertatea.ro
Culisele negocierii Guvernului. Buturuga mică Domnul Cîțu nu a făcut un secret din faptul că această perioadă de premier este un pas de CV important pentru obiectivul final al domniei sale – guvernator BNR. L. Orban scoate PNL la mezat? Răspunderea lui Klaus Iohannis De la Ministerul Transporturilor trebuia să plece „omul lui Emil Boc”, de la Fonduri Europene trebuia să plece „omul lui Ilie Bolojan”, Dezvoltarea nu trebuia sub nicio formă să ajungă la aripa Rareș Bogdan-Sighiartău, spun surse din partid. A păstrat în schimb ministerele unde urma să își instaleze propria camarilă, plan care a fost încurcat de revolta din partid pe care nu o anticipa. Sâmbătă după-amiază, partidul era pe cale să explodeze, motiv pentru care și negocirile pentru Guvern au fost oprite. Urma un BPN care să răstoarne tot ce se decisese. Furia avea o asemenea amploare încât numai președintele o putea opri. Și a oprit-o, pentru că dorește cu orice preț guvern cât de curând, pe cât posibil până pe 27 decembrie, pentru ca acea zi să fie dedicată exclusiv începerii campaniei de vaccinare pe care o patronează simbolic și care trebuie să fie, așa cum a subliniat și colonelul Gheorghiță la întâlnirea informală cu presa, un eveniment istoric în toată Europa.„De ce nu ne dă Iohannis un semn ce vrea?” Uitați-vă la popor! Și așa termenul de 27 este pe muchie de cuțit, dar dacă pica și înțelegerea de vineri, el devenea de-a dreptul imposibil. Scăpat de cumpăna BPN, Ludovic Orban a negociat o noapte, filială cu filială, a început să împartă ministere, secretari de stat și alte bomboane, motiv pentru care Guvernul va avea vreo 80, și a cedat două poziții pe care le ținea pentru propria camarilă. Așa se face că, probabil, dl Bode va ajunge la Energie, dl Boloș la Agricultură, Rareș Bogdan la Interne, Robert Sighiartău la Finanțe, Florin Roman la Muncă (cel puțin aceasta era varianta de duminică seara). Iar camarila va primi funcții în Parlament. Un alt obiectiv de putere al dlui Orban a fost îndiguirea lui Florin Cîțu. După știința mea, este fără precedent ca până și șeful cancelariei unui premier, adică mâna sa dreaptă, să îi fie negociat și plantat de un partid. Simplul fapt că a acceptat așa ceva sugerează că dl Cîțu va asuma în Guvern rolul pe care i l-am văzut și la declarațiile de presă, adică un executant. Iar fiecare dintre președinții de partid va controla propria parte de guvern. Veți spune că exemplul Dragnea arată că nu se poate și, până la urmă, premierul rupe lanțul. Dacă vrea, da. Un premier este cât de puternic vrea el să fie. Dar dl Cîțu nu a făcut un secret din faptul că această perioadă de premier este un pas de CV important pentru obiectivul final al domniei sale – guvernator BNR….. Una peste alta, rămâne de văzut dacă felia cu ministere extrem de importante, mult peste așteptările USR-PLUS, va reprezenta o mare oportunitate sau o mare capcană. Marele câștigător al negocierilor este de la distanță UDMR, cu ministerele Dezvoltării și Mediului, adică ministere cu uriașe fonduri, deci uriașa influență, inclusiv în PNL și PSD, și pe care are cu cine să le gestioneze fără riscuri. Nu e un rău în sine, dar este muniție pentru naționaliștii din AUR. Mai ales că într-un gest ostantativ, imediat după împărțire, Kelemen Hunor s-a dus personal la Viktor Orban la Budapesta, pentru ca amândoi să marcheze apăsat triumful. Cum era cu „Jó napot kívánok, PSD!”? Buturuga care ar putea răsturna totuși carul este alegerea primarilor în două tururi. UDMR refuză categoric, USR-PLUS nu poate renunța. Integral: https://spotmedia.ro
Două asociații ale magistraților solicită noului Parlament reglementări urgente pentru deblocarea examenelor de admitere în magistratură şi pentru amânarea completurilor de trei judecători în apel, introduse prin legile Justiției de pe vremea lui Dragnea Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită noului Parlament al României reglementări urgente privind examenele de admitere în magistratură şi amânarea completurilor de trei judecători în apeluri. Cele două asociații au explicat că, din cauza unei decizii a CCR, examenul de admitere în magistratură nu mai poate fi organizat până nu este reglementat printr-o lege. 2020 este primul an de după 1989 în care nu s-au mai organizat concursuri de admitere în magistratură, întrucât lipsește cadrul legislativ necesar organizării acestora, atarg atneția cele două asociații. La nivelul judecătoriilor din România sunt vacante un număr de 309 de posturi de judecător dintr-un total de 2320. Prevederea potrivit căreia completurile de apel trebuie să fie alcătuite din 3 magistrați a fost introdusă de noile legi al Justiției de pe vremea lui Liviu Dragnea. Cele două asociații atrag atenția că instanțele se blochează din lipsa resurselor umane dacă această prevedere nu este, fie prorogată, fie abrogată….. 1. Înscrierea pe ordinea de zi a celei mai apropiate ședințe a Senatului a Proiectului de Lege privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură, înregistrat la Camera Deputaților ca PL-x nr. 567/2020, pentru a se putea organiza cât mai urgent examenele de admitere în magistratură. De asemenea, este necesară modificarea perioadei de aplicare a Legii pentru anii 2021-2022, pentru a asigura suficient timp pentru dezbaterea în Parlament a proiectului de modificare a Legii nr.303/2004. În susținerea acestei solicitări, vă aducem la cunoștință faptul că, prin Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt neconstituționale, astfel încât examenul de admitere în magistratură nu mai poate fi organizat până nu este reglementat printr-o lege. În acest context, anul 2020 este primul an de după 1989 în care nu s-au mai organizat concursuri de admitere în magistratură, întrucât lipsește cadrul legislativ necesar organizării acestora. Integral: https://www.g4media.ro
Cum ies Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloș și Kelemen Hunor din negocierea guvernului Cîțu Aparent, toată lumea a câștigat ce și-a dorit, dar cu toții au câte ceva de pierdut din toată afacerea. Doar PNL, ca partid, pare pierzător net de la mare distanță. Toți ceilalți au motive să țopăie de fericire. Guvernul Cîțu va avea 18 ministere, din care 9 merg la PNL, 6 la USR Plus și 3 la UDMR. La prima vedere, pare o împărțire corectă, echilibrată. Dacă ne uităm însă la procentele de după alegeri, la greutatea ministerelor, vom realiza repede că marea împărțeală s-a tranșat în defavoarea liberalilor. Președintele PNL, Ludovic Orban a câștigat funcția de președinte al Camerei Deputaților, dar este pe punctul să piardă partidul. Liberalii au plătit un preț cam mare pentru menținerea lui Orban într-o funcție importantă. Liderul PNL a fost acuzat că a cedat prea multe ministere grele celor de la USRPLUS și unul important la UDMR. Primarii din Ardeal s-au revoltat mai ales din cauză că PNL a lăsat din mână fondurile europene și dezvoltarea, adică banii europeni. Liberalii și-au făcut campanie tocmai sub sloganul ”dezvoltăm România”, cu accent pe marile orașe conduse de ei care au performat în atragerea de fonduri europene. Miliardele obținute de președintele Klaus Iohannis de la Bruxellles nu vor fi distribuite de liberali, ci de miniștri de la USR și UDMR. În plus, liderii USRPLUS au anunțat deja că vor schimba Planul Național de Reziliență și Redresare trimis de Guvernul Orban la Bruxelles pe motiv că este prost întocmit și că altele sunt prioritățile care trebuie finanțate cu banii de la Bruxelles…. Bomboana pe colivă a fost cedarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (altă mină de aur, la propriu) către UDMR, alt episod din lungul șir de concesii făcute de Ludovic Orban, disperat să obțină șefia Camerei. ANRM s-a întors în cele din urmă la liberali, după alte certuri și scandaluri interne. La capătul lor, Ludovic Orban iese totuși învingător. A câștigat funcția mult visată, dar cu pierderi mari pentru partid. Ministerele cu bani sau influență, merg la USR PLUS: justiție, sănătate, transporturi, fonduri europene, ministerul economiei, dar puteți adăuga pe listă și digitalizarea/ inovarea, altă zonă în care Bruxelles-ul investește masiv. Aproape toate le oferă noilor parteneri de guvernare vizibilitate maximă, putere reală și capacitatea de lua decizii cu impact major asupra vieții de zi cu zi. La fel de bine, problemele mari gestionate de aceste ministere le pot exploda în față. Dacă situația sanitară se degradează și mai rău, toți ochii se îndreaptă către ministerul sănătății. Dacă construcția de drumuri și autostrăzi bate pasul pe loc, dacă infrastructura rutieră, aeriană sau feroviară crapă, primul înjurat este ministrul transporturilor. Apoi justiția, numai cu dureri de cap. Vor rămâne acești procurori-șefi submediocri? În cât timp vor desființa secția sepecială și vor repara legile justiției? Integral: https://www.g4media.ro
31 de ani de la Revoluție: Securiști „revoluționari”, fără lustrație, fără pedepse și doar 19 rânduri în manualul de Istorie Ziua de 21 decembrie a dat startul Revoluției în Capitală. Bulgărele sângeros de la Timișoara ajungea în București mascat de un miting de susținere față de regimul comunist. Este ziua în care apar primele victime în confruntările dintre forțele de ordine și manifestanți la București. Despre unde s-a ajuns după 31 de ani de la Revoluție a vorbit la Digi24 Germina Nagâț, membru în Consiliul CNSAS: fără vinovați, fără pedepse, securiști cu certificat de revoluționar și doar câteva rânduri despre evenimentele sângeroase de atunci în manualul de istorie….. Chiar dacă știm cine sunt vinovații de la Revoluție, nu știm oficial. Nu este asumată responsabilitatea, și nu e nici pedeapsa. Din acest motiv, confuzia e maximă. După 31 de la Revoluție stăm în aceeași ceață în care eram și în anii 90, cu toate că între timp s-au mai întâmplat lucruri – am intrat în NATO, UE, s-au deschis arhive… S-ar zice că s-au curățat anumite instituții ale statului de foștii securiști, care puteau să pună piedici și care au și pus.„21 de revoluționari, posesori de certificate, sunt foști ofițeri de Securitate. Au pensie specială și indemnizație de revoluționar” Sunt absolut convinsă că nu s-au curățat instituțiile. Rezerviști ai Securității îi găsiți în rapoartele de activitate anuale ale CNSAS, pe site. 128 de foști ofițeri trimiși în Instanță de CNSAS în ultimii ani ocupă funcții publice, au candidat pentru funcții publice. Vreo 41 de primari și viceprimari, 16 judecători, 21 de revoluționari – dacă vă vine să credeți. 21 de revoluționari, posesori de certificate, sunt foști ofițeri de Securitate, pentru care CNSAS a deschis acțiuni în constatarea calității de lucrător, adică se constată încălcarea drepturilor omului…. Oamenii ăștia și-au făcut meseria încălcând drepturile omului, că asta era fișa postului, au fost la Revoluție ca și când s-ar fi dus la serviciu – adică să facă represiunea, că asta asta s-a întâmplat acolo, și statul român le dă acum o indemnizație de revoluționar, multiple alte beneficii și pensia specială de securist. Simultan! Adică i-au pensia specială de securist pentru că am încălcat drepturile omului, apoi pentru trei, patru zile cât o fi fost, să zicem, participarea efectivă la Revoluție, mai iau și indemnizația pentru o postură opusă. Adică pentru postura de luptător împotriva Securității și a comunismului…„Când s-a vorbit despre lustrație, s-a spus că e o mare traumă, că este antidemocratic” Asta se întâmplă pentru că legea nu a făcut de la bun început o distincție între victima autentică și participantul autentic la Revoluție – cel care a fost în stradă, a fost rănit, a fost anchetat, a murit și urmașii trebuie să primească ceva – și cei care până pe 21, 22 decembrie 1989, chiar 25 spun unii, au fost de partea cealaltă. E suficient să vii cu doi martori, să însăilezi o poveste cu 7 neveste, și să-ți iei certificatul. Și tu ești ofițer, fost gradat al Securității sau al Miliției. „Au avut puterea și nu au vrut să o lase din mână. După 31 de ani ei candidează. Nu-i oprește nimic” Ei sunt în instituții pentru că au avut puterea și nu au vrut să o lase din mână. Este un lucru foarte trist că nici legea electorală nu-i oprește de pildă să candideze. 9 candidați am trimis în instanță acum, în acest ciclu electoral. După 31 de ani ei candidează. Nu-i oprește nimic…. „Funcționarii publici care sunt găsiți colaboratori sau foști ofițeri de către instanțe, trebuie să plece din funcție. Politicienii, nu!” Am văzut suficiente dosare în care foștii informatori erau contactați din nou, în 1990, 1991. Putem bănui că au acceptat – unii, nu, spre lauda lor. Avem niște „scăpări” în legi. Legea Funcționarului public este singura lege care creează efect de lustrație, dacă vă vine să credeți. Funcționarii publici care sunt găsiți colaboratori sau foști ofițeri de către instanțe, trebuie să plece din funcție, sunt lustrați. Politicienii, nu! Aleșii locali, nu! Judecătorii, nu, decât dacă candidează pentru o anumită funcție, acolo e ceva parțial. Un efect de lustrație curat, fără rest, există doar în Legea Funcționarului public. Așa stăm în momentul ăsta. Un locotenent, sau un locotenent-major de Securitate, în 89 avea cel mult 30 de ani. În ziua de azi, el este o persoană activă și poate candida, că nu-l oprește nimeni, poate să stea în Parlament până la orice vârstă…Integral: https://www.digi24.ro
Ziarist român care trăiește la Londra: „Situația este îngrijorătoare. Marea Britanie este dependentă de importuri de produse de bază” ….„Situația este îngrijorătoare, având în vedere că Marea Britanie este dependentă de importuri de produse de bază, cum ar fi alimente sau medicamente care intră pe cale rutieră sau feroviară. Franța a suspendat duminică toate intrările din UK pe termen de 48 de ore și se așteaptă noua măsură din partea autorităților franceze”, a declarat Petru Clej. Jurnalistul care locuiește în Londra mai spune că pentru moment populația se conformează carantinei. „În Regatul Unit erau circa 450.000 de cetățeni români (163.000 în Londra) în 2019, potrivit Oficiul Național de Statistică. Cei mai mulți lucrează în construcții, depozite, sectorul hotelier, restaurante, sănătate, îngrijire și mulți dintre ei sunt afectați de carantină. Închiderea frontierelor pentru traficul din Marea Britanie îi va afecta direct, în sensul că va îngreuna deplasarea lor din Regatul Unit spre continent și va afecta și companiile pentru care lucrează, de pildă companiile de construcții care se bazează pe importuri de materiale de pe continent. În plus, de la 1 ianuarie 2021 este foarte probabil că vor intra în vigoare noile reguli ale comerțului UK – UE fără acord, care vor îngreuna și mai mult traficul și vor adăuga costuri suplimentare din cauza tarifelor vamale”, a mai precizat Petru Clej. Acesta mai spune că „efectul Coronavirus se conjugă cu Brexit și creează incertitudine. Cert este că până acum peste 600.000 de cetățeni români au primit drept de rezidență în UK în baza acordului cu UE, chiar dacă nu toți mai sunt aici”. Integral: https://www.libertatea.ro
ATLANTIC COUNCIL ANTICIPEAZĂ:2021 va veni cu şocuri neprevăzute Think tank-ul american a realizat un Top 10 al riscurilor care pot apărea anul viitor, iar printre acestea se numără adâncirea crizei Covid, izbucnirea unei crize financiare globale, respectiv agravarea crizei alimentare, cu efecte devastatoare Multă lume îşi pune speranţele în anul 2021, care ar trebui să aducă redresarea după pandemia de Covid-19 din 2020, însă think tank-ul american de afaceri internaţionale Atlantic Council atrage atenţia că vor apărea alte şocuri, neprevăzute, anul viitor şi, totodată, nu vor lipsi riscurile. Atlantic Council a identificat primele zece riscuri din noul an, care privesc în principal Statele Unite, însă acestea pot avea implicaţii globale. Top 10 al riscurilor de anul viitor, realizat de Atlantic Council, arată astfel: • 1. Criza Covid-19 se adânceşte pe fondul unei distribuţii lente a vaccinului Pandemia de Covid-19 va continua să se extindă în Statele Unite, în Uniunea Europeană (UE) şi Rusia, cu consecinţe asupra călătoriilor, reuniunilor de familie şi întâlnirilor cu prietenii. Multă lume ar putea lăsa garda jos în aşteptarea vaccinurilor împotriva coronavirus. Dar, distribuţia vaccinului ar putea întâmpina probleme neaşteptate de producţie şi de logistică, amânând calendarul de vaccinare la scară largă. Conform sondajelor de opinie, 42% dintre americani nu vor să se vaccineze, ceea ce ar putea reduce şansele de oprire a contagiunii până în a doua jumătate a anului 2021. Restricţiile internaţionale de călătorie vor rămâne în vigoare pentru o mare parte a anului viitor, deoarece distribuţia vaccinului în străinătate, în special în ţările în curs de dezvoltare, va fi probabil îngreunată. De asemenea, virusul va continua să se răspândească şi să facă mutaţii, limitând probabil eficacitatea vaccinului. Probabilitatea materializării acestui risc este medie spre ridicată, conform sursei.• 2. Preşedinţia Biden este “sufocată” Capacitatea preşedintelui ales al SUA, Joe Biden, de a guverna va fi limitată dacă republicanii îşi păstrează majoritatea în Senat….• 3. Izbucneşte o nouă criză financiară mondială, din cauza datoriilor Datoria globală generată de cheltuielile de urgenţă făcute în contextul pandemiei de Covid-19, în special în economiile în curs de dezvoltare, explodează. Datoria totală a crescut cu 15 trilioane de dolari în 2020 şi se aşteaptă să ajungă la 365% din PIB-ul global până la sfârşitul anului. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a plătit deja ajutor financiar în contextul pandemiei către 81 de ţări, iar fluxurile de capital către ţările cu venituri mici sunt estimate că vor scădea cu 700 de miliarde de dolari în 2020, faţă de nivelurile din 2019. Economiile în curs de dezvoltare au nevoie de 7 trilioane de dolari ca să ramburseze datoria până la sfârşitul anului 2021. Toate acestea ar putea declanşa o criză financiară globală….• 4. Ţările occidentale, afectate de o redresare economică lentă Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi-au redus recent estimările iniţiale pentru 2020 în privinţa pagubelor create economiilor lumii, în urma pandemiei, dar cea mai mare parte a acestora nu va reveni până la sfârşitul anului 2021 la nivelurile PIB anterioare lui 2020. Doar o singură economie majoră – China – va înregistra o creştere semnificativă (aproape 2%) în 2020, ajungând la 10% până la sfârşitul lui 2021. Situaţia ar putea deveni mai gravă pentru Occident, dacă stimulentele fiscale nu vor fi adecvate. Integral: https://www.bursa.ro
Exclusiv! 10 restricții pregătite de Raed Arafat pentru perioada sărbătorilor……Dacă o toaletă este folosită de cel puțin două persoane, chiar și din aceeași familie, se interzice așezatul și devine obligatorie urcarea cu picioarele pe vasul WC; • Musafirii trebuie obligatoriu serviți cu polonic de unică folosință – câte unul pentru fiecare porție de ciorbă; • Amendă între 100 și 500 de lei pentru cei care bagă mâna în borcanul de castraveți sau gogoșari; • Dacă ai musafiri, trebuie să faci Live pe Facebook, cu tag la Poliția Română, ca să se verifice în timp real câte persoane sunteți la masă; • Se interzice să folosești o sorcovă pentru mai mult de o persoană. Se vor folosi doar sorcove de unică folosință; • Colindătorii vor trebui să aibă POS-uri. Dacă încasează bani cash, vor fi amendați și li se vor confisca banii obținuți; • Toate interfoanele de la scările de bloc vor fi dezactivate, astfel încât colindătorii să nu fie nevoiți să atingă tastele; • Toți românii vor trebuie să dea Follow la pagina de Facebook a lui Raed Arafat, ca să fie informați despre eventuale viitoare restricții. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata.
@Intamplator : in continuarea micii polemici de aseara , evident ca UE nu e “manastire de maici”, dar eu imi doresc de la ministrul sanatatii Voiculescu o strategie putin “think outside the box”, sa nu mai asteptam de la UE doar “SA NI SE DEA”, cum asteptam “tacamurile” pe vremea lui Ceausescu, vreau sa vad niste proiecte strategice chiar dincolo de vaccinarea anti-covid, contracte si in afara aprobarii birocratice de la Bruxelles, colaborari cu marile centre de cercetare, cum sunt “Pasteur” sau “Max Planck”, colaborari cu sistemele medicale din Israel sau Coreea de sud si “dezghetarea” angajarilor in sistemul de sanatate (evident si cu “puricarea” vechilor contracte) si oprirea “hemoragiei” plecarii doctorilor si a asistentelor. Stiu ca sunt naiv dar trebuie luat “taurul de coarne” odata si odata…
Altfel, o noua postare a medicului Gabriel Diaconu :
“De ce țările ”de tradiție” își vaccinează liderii, iară noi nu.
În cârcoteala obișnuită dâmbovițeană, mai mulți au întrebat de ce a fost ”refuzat” președintele României când s-a oferit să se vaccineze ”în prima tranșă” anti-COVID.
Aceiași oameni care își băteau joc de întregul demers, care au căutat nod în papură la fiecare punct ori virgulă cât privește ascensiunea spre imunizare în masă prin vaccinarea populației, deodată au găsit, triumfător, un nou călcâi al lui Ahile.
Ia uite băi, dacă nici pe el nu l-au tratat cumsecade, darămite pe noi. Rând pe rând i-au luat. Că de ce nu premierul. Da de ce nu șeful DSU. Înseamnă că nici ei nu cred în vaccin.
Fapt este că strategia de ”convins populația” prin vaccinarea liderilor politici, sau oamenilor cu afluență, are și avantaje, și dezavantaje.
Câte lucruri fac, de fapt, românii doar pentru că le face președintele României? Nu prea multe. S-a schimbat moda la cravate, frizuri sau pălării în ultimii șase ani de când e președinte Klaus Iohannis? Au oamenii politici din prim-planul țării genul de autoritate morală încât să inspire populație la vremuri atât de grele?
Nu.
Drept urmare, cel puțin pentru România, a fost și rămâne nevoia unei altfel de abordări. Este pentru acest motiv că întreaga campanie de comunicare a programului de vaccinare s-a concentrat pe câteva lucruri, cred eu, de esență:
1. Dimensiunea profesională a demersului. Am vrut și vrem să arătăm că România este capabilă să ”get the job done”, adică să ducă misiunea la bun sfârșit. De aceea am implicat armata, și nu numai, cât prin persoana generalului Ciucă, om cu experiență în teatre de operațiuni și care a coordonat de la misiuni umanitare în Angola, la trupe în război (de-a dreptul) în timpul conflictului armat din Iraq. Dacă există un om care să știe logistică și organizare, apoi acel om e Nicolae Ciucă. Dacă există un om care poate conduce o seamă de oameni, cu un grad de complexitate al ordinelor și desfășurării strategice în teren, apoi acel om este Nicolae Ciucă.
2. În al doilea rând, dimensiunea medicală a demersului. Până la urmă scopul vaccinării e să imunizezi oameni. De aici cele trei faze de ”rollout”, de desfășurare a vaccinării, începând cu personalul sanitar (în România mult mai greu lovit decât populația generală), continuând cu populația la risc (vârstă, boli, lucruri care țin particular de COVID), și terminând cu populația generală.
3. În al treilea rând, contextul de tip ”război hibrid informațional” pe care îl trăim, unde retorica de extremă dreaptă a atins un vârf în ultimul an, culminând cu intrarea în Parlament a unui hibrid periculos, fascistoid legionar, copilul bastard al unioniștilor cu ce-a mai rămas din Coaliția pentru Familie. Sunt oameni pe care i-am văzut cum otrăvesc fântâna publică. Au diseminat informații false despre boală. Au batjocorit permanent nu doar autoritatea, dar și tratamentele propuse în Covid. Și au demonizat vaccinarea. Singurul mod în care poți lupta cu organizații de acest fel este a) să le spui lucrurilor pe nume respectiv b) să te concentrezi pe metodologie, astfel încât să facilitezi accesul oamenilor la soluții. Colivia doctrinei și a ideologiei se sfarmă în momentul în care oamenii văd că au alternative.
O vorbă am să zic și despre ”convinsul” oamenilor. Realizez că unii oameni nu sunt educați. Realizez și că unii oameni nu sunt educabili. Îmi dau seama că unii vor să afle. Dar și că alții preferă să nu știe.
Este credința mea nestrămutată că atât îndoiala față de vaccinare, dar și ezitarea când vine vorba să te vaccinezi, nu țin de educație sau de știință. Mai degrabă de atitudine, motivație și sentimentul apartenenței. Tocmai de aceea principala manipulare, în ultimele luni, se concentrează pe cifre și sondaje care – vezi Doamne – arată că ”românii nu vor să se vaccineze”.
Fapt este că românii nu știu să se vaccineze. Niciodată în istoria noastră nu și-au asumat voluntar, niciodată nu s-au lăsat ghidați de motivație să facă ceva pentru sănătatea lor. I-am lăsat la ”consumul de sare, zahăr și grăsimi”. Și acum le punem în poală o decizie grea pentru ei. Una pe care nu poate decât fiecare s-o facă pentru sine.
Ce merită să înțeleagă totuși fiecare dintre cei care se vor vaccina, dar și cei care ezită, este că imunizarea în Covid are o dublă miză:
• Miza personală a fiecăruia: faci asta pentru sănătatea ta, ca să-ți scazi la maxim riscul de boală și, secundar, de moarte
• Miza comunitară: dacă suficienți oameni se vor vaccina, o să stingem incendiul pandemic. .
Prima parte românii o pricep. Cu a doua parte se împacă mai greu: de ce să fac eu ceva pentru vecinul meu. Pentru omul de pe stradă. De ce să-i fac eu cadou imunizarea mea, mai ales dacă presupune vreun risc. De obicei vecinul – în România – e omul căruia-i dorești moartea caprei.
Ei bine, acesta e ceasul marii cumpene. Ne trebuie, ca la un referendum pentru națiune, o majoritate. Acea majoritate nu e 50+1. Ne trebuie 60+1 la sută. Ori asta înseamnă, grosso modo, cam 11 – 13 milioane de persoane care să se imunizeze. Cifra e cu atât mai grea cu cât ne trebuie acești oameni din rândul populației adulte, adică de fapt procentul e peste 70%.
Cum vom atinge, sau dacă măcar vom atinge acest procent? Realist vorbind, șansele noastre sunt mici. Ne vom lupta cu acest coronavirus și în anii ce vin dintr-un motiv simplu:
• Virusul suferă mutații, posibil unele incompatibile cu vaccinarea (pe termen mediu)
• Oamenii, mulți dintre ei, așteaptă să vadă ”ce se întâmplă”. Dacă merge rău, crește șansa să se vaccineze și ei. Dacă merge bine (vezi mai sus), românul nu se duce la vaccin. E filosofia cuțitului la os, cum o vezi primprejurul Carpaților.
• Odată ce treci de un prag de – să zicem – 20% imunizarea populației, numărul de decese tinde să scadă domol, mai ales dacă ai și măsuri sanitare de prevenție. Ori sensul bizar al noului firesc îți sugerează că aceiași oameni vor răsufla ușurați că pericolul a trecut. Dar pericolul nu trece, tot vine și vine ca replicile unui seism, și oamenii devin psihic epuizați de veștile proaste. Astfel că sunt ”neutralizați” volițional.
La începutul pandemiei de SARS-CoV-2 noi, românii, am reușit să dăm dovezi la lume că putem să ne organizăm încât să facem în cel mai serios mod un cordon sanitar. România a fost în treimea superioară a clasamentului țărilor care au gestionat corect, și complet, pandemia. Asta ne-a garantat o vară de desfrâu și voie-bună.
Iarna a venit. De aici lucrurile nu pot merge decât din rău în mai rău, indiferent ce zic cifrele zilnic raportate privind ”cazurile noi”. Când lucrurile merg din rău în mai rău oamenii nu mai ascultă nici de sfatul bun, nici de recomandarea doctorului. Acesta-i riscul. Drept urmare își iau viața în propriile mâini. Numărul greșelilor ”neforțate” crește. Și uite-așa vom pierde vieți, suplimentar, prin conspirația idioților utili de toate părțile mesei la care conversăm.
Eu, când scriu, nu mă adresez nici publicului, nici omului de rând. Mă adresez mie, și conștiinței mele. Ține de conștiința fiecăruia, a mea și a ta, să ne gândim atent la toate aceste lucruri. Și apoi să conversăm cu oameni încă receptivi, ne-radicalizați.
Acei oameni sunt membrii familiei noastre, poate. Acei oameni pot fi colegii noștri de serviciu. Prieteni, vecini, luați laolaltă.
România are o populație de câteva sute de mii de oameni captivi ai radicalismului extremist. Nu există propoziție mai grea de scris, pentru că fenomenul are o cauză care ne reîntâlnește pe fiecare într-o verigă determinantă. Aceștia sunt oamenii de care nu ne place, pe care îi disprețuim. Dar aidoma suntem disprețuiți și neplăcuți lor. Rezolvarea extremismului nu se face cu persuasiune. Se face cu dialog de graniță, și rezolvarea conflictelor – unde e posibil.
Cadoul de Crăciun, pentru 5000 de români, va fi prima doză de vaccin anti-Covid. Din ianuarie 2021, peste 1 milion de români vor începe să fie imunizați.
Iar din martie/aprilie, derularea calendarului de imunizare va include categorii din ce în ce mai largi.
Mi-aș dori să reflectați asupra faptului că, până atunci, alte mii de oameni își vor pierde viața. Oameni pe care un vaccin i-ar fi putut feri de deznodământul acesta. Nu e o bucurie să te vaccinezi contra COVID. E o tristețe, pe undeva. Pentru că realizezi că astfel e mersul lumii. Până să trăim, murim. Până să înțelegem, facem prosti. Și până să facem prostii, suntem ca frunza pe ape, la îndemâna instinctelor și reflexelor pavloviene. ”
https://www.facebook.com/gdiaconu1704/posts/10164669815870361
nu stiu, io cred ca oricum n-o sa avem destule doze din prima.
Io is dispus sa platesc ca sa ma vaccinez mai repede.
Evident ca si eu as fi ,dar asta e “buba”, ca deocamdata nu vor fi doze suficiente, abia asteapta clica pesedista sa sara la gat prin aprilie ca guvernul nu a facut nimic pentru a asigura populatiei necesarul de doze…
Iar eu consider ca atata timp cat Rafila e frecventabil as fi propus un “pact de neagresiune” cu psd pe tema vaccinarii ; si stiu ca lui @Cetatean nu-i place de medicul Valeriu Gheorghita,
dar omul mi s-a parut inteligent si rational cand a chemat cultele la consultari, este de bun augur pozitia BOR si a unor ierarhi la “cestiune”…
Deci vreau contract separat Romania -Moderna si/sau Romania- Johnson&Johnson la vaccinuri,fara a mai astepta avizul UE…
Buna ziua
Cam in fuga , am citit un pic programul de guvernare.
Vindem pielea ursului din pădure. 😀
Adică din reverențele extragerii gazului și petrolului din Marea Neagră :
– o treime vor echilibra sistemul de pensii 😀😀😀😀😀😀
– o treime pentru revoluția verde și cofinanțare proiecte europene
– o treime pentru mărirea distribuției de gaze naturale.
Ținând cont că actualmente din mărețele programe de extracție la MN:
– nu vine absolut nimic, nici măcar un șurub pentru viitoarele ipotetice platforme de foraj care inca trebuie proiectate și construite , amplasate ( deci ani de zile de așteptare )
– aducere aminte că firmele au refuzat să facă investiții , chiar au pus la vânzare cotele lor din MN deoarece statul ar cere prea multi bani pe metru de gaz și litru de țiței.
Că maretelul program de guvernare ar necesita anual peste 10 miliarde încasări doar din reverențele la MN.
E clar că e scris aiurea , din burta sa dea bine in ochii prostimii deoarece veci nu vom extrage din MN cum extrag alții din apele Norvegiei. ( Și care mai prosti că noi , au făcut un fond suveran cu banii încasați. Ajuns la 1.000 miliarde dolari după ani și ani de acumulare) NU AU PAPAT BANII LA CONSUM BUGETAR.
Închei. Cînd eram in PCR , am citit articole de propaganda mai bine scrise. Tot maculatura erau dar macar cifrele erau mai corelate. Chiar daca fanteziste.
Bună ziua!
Dacă reușește câteva puncte din lista propusă va scrie istorie și va fi ministru de referință.
https://www.g4media.ro/capitolul-justitie-in-programul-de-guvernare-al-cabinetului-citu-revizuirea-constitutiei-modificarea-legilor-justitiei-desfiintarea-sectiei-speciale-dna-ul-padurilor.html
Buna ziua.
Ma intreb, va fi de ajuns acest program la justitie?
https://www.g4media.ro/capitolul-justitie-in-programul-de-guvernare-al-cabinetului-citu-revizuirea-constitutiei-modificarea-legilor-justitiei-desfiintarea-sectiei-speciale-dna-ul-padurilor.html
Nu vad nimic legat de eliminarea imunitatilor parlamentarilor.
Hotii de la capitala firea si tudorache scapa bine merci de consecintele jafurlor facute.
Nu vad intarirea explicita a rolului DNA.
Romania ramane campioana UE la coruptie, care tot amenintare la siguranta nationala ramane.
De la Macovei, Kovesi si Camelia Bogdan eu n-am mai vazut profesionisti de anvergura care sa bage marii corupti in procese si puscarie.
Nu vad implementarea referendumului din 2009 – 300 parlamentari si-atit.
Vad desfiintarea SIIJ dar nu vad lichidarea SS cu nimeni in drum aia de la conducere.
Mai sunt si altele pe care nu le vad.
Buna ziua
vaccinare:
-daca s ar fi vaccinat iohannis sau alt demnitar primul,s ar fi sărit la “gâtul lor” ca n au grija de medici;
-cei care au fost pozitivi,nu se pot vaccina o perioada buna…ce fac cei care au avut boala -n au fost testați și deci nu știu –
– și eu as plati pentru vaccin
@george:când am spus sa ajungem in UE de ka “spălat vasele” la “bucătar șef” exact la asta m am referit-sa fim proactivi și nu numai in “sănătate”/aici cu voiculescu ministru am mari îndoieli /cred ca d na aia pesedista ministru pe vremea lui Nastase ,va fi socotită geniala comparativ cu voiculescu…
cumparate directa? cred ca Pfizer și a vandut producția pe câțiva ani deja/am sa dau după masa-pe bucăți-o postare a lui bill gates pe LinkedIn …e cea mai buna evaluare despre covid&masuri pe care am citit o
De acord aproape in totalitate ; eu de asta nu am specificat Pfizer ci celelalte 2 vaccinuri americane ;
bine, eu cred ca pana la urma se va aproba si Oxford/Astra Zeneca, implicatiile financiare sunt extraordinare, ma gandesc de pilda doar la investitia in avans a indianului Adar Poonawalla, de la insititutul Serum, din Pune : “In April, Serum’s CEO Adar Poonawalla told DW that the decision to mass produce the candidate before the vaccine was proven effective was made solely to have a head-start on manufacturing and to have enough doses available. If the vaccine worked, SII and the Indian government committed to reserve half the company’s stock of it for India, and to supply half to low-income nations through GAVI, a sponsor of immunizations for low-income nations.
“If the trials are successful, we will make the product available in as many countries as possible, including India. When a vaccine is developed, we plan to sell it for around €12 ($13) per dose,” said Poonawalla.
In a tweet over the weekend, Poonawalla asked India’s health ministry and the government how it planned to procure 80 billion Indian Rupees (€9.3 billion) to distribute COVID-19 vaccine to everyone in India, spelling out the next challenge before the country.”
https://www.dw.com/en/coronavirus-vaccine-why-does-indias-serum-institute-have-a-head-start/a-55089750
Deci vaccinul Oxford/Astra Zeneca da -deocamdata- rezultate de eficacitate 90% cu 1/2 doza primul jab si doza plina la vaccinul rapel, dupa 1 luna, dar a fost problema aceea cu persoana ce a facut mielita si i-a pus in asteptare+ ca n-au fost suficient de transparenti in trialuri…
In rest, nici eu nu-s “amorezat” de Voiculescu, dar e cale lunga sa-l comparam cu vreun zbanghiu pesedeu…
Eu ii tin pumnii, de el depinde in mare masura daca USR -ul va avea pe viitor o sansa (mai) buna…
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-24501024-vlad-voiculescu-ministrul-care-avem-nevoie-pandemie-reusit-primul-mandat-omul-care-avem-asteptari-uriase-2021.htm
Toata lumea a observat asta:
https://www.kmkz.ro/de-ras/violeta-alexandru-cel-mai-performant-ministru-fost-schimbata-cu-raluca-turcan-ne-am-culcat
Si asta:
https://www.kmkz.ro/de-ras/sosoaca-numita-presedinte-al-comisiei-pentru-abuzuri-senatului-era-mai-nimerita-la-comisia
Buna ziua!
Un motiv de bucurie incontestabil, mai ales ca unii am uitat rapid trecutul apropiat iar altii nu vrem sa vedem decat stirile proaste:
https://ziaristii.com/legiunea-sinistra-disparuta-din-parlament-20-de-personaje-odioase-au-fost-evacuate-prin-vot/
Eu m-am binedispus citind lista din articol!
Bill Gates on Linkedin
partea 1
The latest on the innovations that will let us go back to normal.
This has been a devastating year. More than 1.6 million people have died in the COVID-19 pandemic, with more than 75 million cases and tens of trillions of dollars in economic damages. Millions of people are out of work and struggling to pay their bills, and more than a billion children are missing out on crucial time in school. In the U.S., this year also saw the horrifying killings of George Floyd and Breonna Taylor, ruinous wildfires, and a presidential election unlike any other in modern times.
But there is good news coming in 2021.
I spent most of my time this year working with colleagues at the foundation and around the world on ways to test for, treat, and prevent COVID-19. When I think back on the pace of scientific advances in 2020, I am stunned. Humans have never made more progress on any disease in a year than the world did on COVID-19 this year. Under normal circumstances, creating a vaccine can take 10 years. This time, multiple vaccines were created in less than one year.
Unfortunately, we are not out of the woods quite yet. Computer models suggest that the pandemic could get even worse over the next month or so. We also need to learn more about a new variant of the virus that has appeared, which seems to spread faster but not to be more deadly.
Still there are two main reasons to be hopeful. One is that masks, social distancing, and other interventions can slow the spread of the virus and save lives while vaccines are being rolled out.
The other reason to be hopeful is that in the spring of 2021, the vaccines and treatments you’ve been reading about in the news will start reaching the scale where they’ll have a global impact. Although there will still need to be some restrictions (on big public gatherings, for example), the number of cases and deaths will start to go down a lot—at least in wealthy countries—and life will be much closer to normal than it is now.
In this post, I want to share where things stand on COVID-19 innovations as we wrap up this year and move into the next. I’ll start with vaccines, since they’ve been in the news so much and that’s the area I get asked about the most.
Bill Gates
partea II
Cum actioneaza vaccinul?
You probably know that two vaccines—one developed by Moderna, the other by Pfizer and BioNTech—have received emergency approval in the U.S. The Pfizer/BioNTech vaccine has also been approved in the U.K. and other countries. And several other companies will probably be announcing results of clinical efficacy trials soon.
What you might not have read is that the success of the first two vaccines also bodes well for many of the other candidates. Virtually all of the vaccines now undergoing efficacy studies attack the same part of the novel coronavirus as the first two do. (It’s the protein that spikes out of the virus, giving the coronavirus its crown-like shape as well as its name.) Now that researchers know attacking that particular protein can work, they have reason to be optimistic about other vaccines that do the same thing.
Despite this basic similarity, the various vaccines use different approaches to attacking the virus. The ones developed by Moderna and Pfizer/BioNTech involve what’s called mRNA technology—an approach our foundation is intimately familiar with, because we’ve been funding research on it since 2014 as a way to create vaccines for malaria and HIV. It’s great that the technology is now allowing unprecedented progress on COVID-19.
It’s no accident that mRNA vaccines were the first out of the gate. By design, this type of vaccine can be created faster than conventional ones. It works by using messenger RNA to deliver instructions that cue your body to produce the distinctive spike protein. Then your immune system kicks in and attacks anything with that spike on it, including the COVID-19 virus.
Making mRNA vaccines is relatively fast because it’s much easier to produce large quantities of an RNA sequence that codes for the spike protein than it is to grow the spike protein itself. And there’s a bonus benefit: Unlike most conventional vaccines, mRNA vaccines don’t contain any virus at all, which means you can’t get COVID-19 from them.
Unfortunately, there aren’t yet many factories where mRNA products can be made. Some also need to be stored at temperatures as low as –70°C, which makes them particularly difficult to distribute in developing countries, though this is more of an engineering challenge than a scientific barrier.
An example of a different type of vaccine is the one made by AstraZeneca. Instead of using mRNA, it attaches the spike protein to an otherwise benign virus that causes the common cold in chimpanzees but is harmless for humans. Then your immune system learns to attack that spike, and you’re protected from COVID-19.
In its clinical efficacy trials, the AstraZeneca vaccine was on average around 70 percent effective, versus 94 to 95 percent for the Pfizer and Moderna vaccines. But 70 percent is still high enough to be effective at stopping the disease. And it’s reason to be hopeful about other vaccines that take a similar approach, such as Johnson & Johnson’s.
I don’t blame you if you have a hard time keeping track of all the companies working on vaccines. But it’s a nice problem to have! With so many companies pursuing different approaches, there was a much better chance that some would prove to be safe and effective. There are two already and more may be coming.
It’s unheard of to have so many companies working on vaccines for the same disease, because making a vaccine is inherently risky work. Not only can it take years to get a product to market, but it can cost billions of dollars and involve major scientific challenges—especially when the disease is as new to us as this one is.
Why were so many companies willing to take the risk this time? Judging from the conversations I’ve had with their leading scientists and executives, I think one reason is that they saw a chance to use their expertise to help end the pandemic. It also helped that others stepped up to bear some of the financial risk. In some cases, it was a national government, such as the U.S. or Germany. In others it was the group called CEPI, the Coalition for Epidemic Preparedness Innovation, which is funded by our foundation and several government and philanthropic partners.
Of course, developing the vaccines themselves is only part of the challenge. And it may not even be the hardest part.
How do you make 5 to 10 billion doses?
Bill Gates
partea III
The world will have to manufacture around 5 billion doses if there’s a vaccine that requires only one dose, or 10 billion in the current scenario of two-dose vaccines. (This is assuming that 70 percent of the global population must be covered in order to break transmission of the disease.)
Is 5 to 10 billion doses a lot? Well, all the vaccine companies in the world typically produce a total of fewer than 6 billion doses a year. That includes flu shots, routine childhood immunizations, and so on. So to produce all the COVID-19 vaccines needed without cutting back on any others, the manufacturing capacity will at least need to almost double, and more likely almost triple.
To help ease the manufacturing burden, our foundation helped put together what’s called “second-source agreements.” We paired vaccine companies in rich countries with counterparts in developing countries that specialize in producing safe, high-quality, and affordable doses at a very high volume.
A second-source agreement is designed to make the most of both skill sets. A company that excels at production agrees to manufacture products designed by another company with a viable vaccine candidate. For example, the biggest vaccine manufacturer in the world, Serum Institute of India, is producing doses of AstraZeneca’s vaccine. They’ve already begun production, so there will be doses available for low- and middle-income countries if AZ’s vaccine is approved for use. And our foundation took on some of the financial risk, so if it doesn’t get approved, Serum won’t have to take a full loss.
It’s hard to overstate how unusual these second-source agreements are. Imagine Ford offering up one of its factories for Honda to build Accords. But given the scale of the problem and the urgency of solving it, many pharmaceutical companies are seeing the benefit of working together in new ways like this.
It’s similar to how, during World War II, the U.S. ramped up its manufacturing capacity at a mind-blowing rate by converting auto factories into tank and truck factories—only this time, the government isn’t involved. Companies are responding to the crisis by doing away with business as usua
Bill Gates
partea IV
Cum vor fi distribuite 5-10 miliarde doze
In addition to manufacturing, there’s the challenge of making sure that COVID-19 vaccines will be distributed equitably. That’s both a logistical hurdle and a financial one.
Sixteen pharmaceutical companies have already committed with our foundation to ensuring that vaccines and other lifesaving tools will be made available in a fair way. The world’s top experts in shipping and delivery will need to figure out how to move all these vaccines around the planet while keeping them at the right temperature every step of the way. National governments will be responsible for in-country distribution of vaccines on a scale and level of complexity unlike any other public health campaign ever.
And rich countries will need to step up with new funding through organizations like GAVI, which has a phenomenal track record of helping immunize children in poor countries.
The issue of equity is one that both Melinda and I have been working on, not only as it relates to vaccines, but also the way the recovery needs to encompass everyone, including people of color in the U.S. and people in poor countries around the world. Melinda will cover this in detail in our Annual Letter, which we’ll release next month.
One other challenge will remain when vaccines are widely available: the sizable percentage of people who will hesitate to take them. Some are afraid of vaccines already. Others may worry that the COVID-19 vaccines were rushed and might be less safe than, say, the flu shot they get every year. And in some communities, people have an understandable historical mistrust of the government’s role in medical studies.
It doesn’t help that there are false conspiracy theories about vaccines, including some that involve Melinda and me. For our part, we will keep talking about the sole reason we fund vaccines: because we’re passionate about saving lives and making sure all children have a chance to grow into adulthood. We feel a responsibility to give our wealth back to society, and we believe that no outlet for our giving returns more value to the world than helping develop and distribute vaccines. They are a medical miracle that made it possible to cut the childhood death rate in half in the past two decades.
I hope credible leaders—politicians, community leaders, scientists, and family doctors especially—will help explain the safeguards in the system. The FDA is one of the most respected drug-regulating agencies in the world for a reason. Its approval process is second to none. No safety steps were skipped in approving COVID-19 vaccines. If enough people are willing to join the first wave of recipients, then hopefully others will see the benefits and want to take it too.
Bill Gates
partea V
In cautarea tratamentului,esecul a fost un succes
As I often tell the team at the foundation, we can’t be afraid of failing—and when we do fail, we should do it quickly and learn from it. Here’s an example of how we failed quickly with potential COVID-19 treatments, but in the most productive way possible.
In March, we joined Mastercard and Wellcome in creating the Therapeutics Accelerator. The idea was to use robots developed by the pharmaceutical industry to quickly screen thousands of existing chemical compounds in the hope that one of them might lead to a treatment for COVID-19. We wanted to know: Do any biotech or pharma companies already have something on the shelf that could be the solution to the pandemic?
The answer was no.
That was disappointing, but it was a useful disappointment. It spared the medical field millions of dollars and a year or two of laboriously going from one company to another, testing one compound after another. In that sense, it wasn’t a failure at all. Scientists knew within months where the dead ends were, so they didn’t waste time going down them.
One of the successful treatments you’ve probably heard about is a steroid called dexamethasone. The cool part of the story is how quickly scientists were able to figure out that it works for severe cases of COVID-19.
The dexamethasone trial was done through a network called RECOVERY, which was set up with various protocols that allowed it to run rapid trials of COVID-19 drugs. It took just four months for RECOVERY to demonstrate that the drug reduced mortality by 30 percent in severe cases—and they did this study amid a lot of confusion and misinformation about other putative therapies that didn’t work out. Dexamethasone has become a standard of care in severe cases, and the speed with which it was studied and approved is a good sign for the future.
Another approach to treatment you may have read about is called monoclonal antibodies. These are created by taking the antibodies in the blood of COVID-19 survivors and flowing them past a spike protein to see which ones stick the most. (The stickier they are, the better they are at attacking the virus.) Then you figure out the gene sequence that makes that antibody, use a factory to make billions of copies of it, and give them to patients.
Although you may not have heard about antibody treatments before the pandemic, there’s nothing new about them. Today they’re used in some of the most popular medicines in the world, including arthritis treatments.
The key question surrounding COVID-19 antibodies is whether manufacturers make enough of them so they can be delivered to the entire world? It depends partly on the size of the required dose. Some treatments have involved doses as large as 8 grams. If something substantially smaller—such as 0.5 grams—works well, then it will be possible to treat far more people. Scientists also need to see if it’s possible to replace the current IV infusion with a two-shot dose.
If researchers solve the dosage and infusion challenges, then the main limiting factor will be manufacturing capacity. To deal with that, our foundation underwrote a second-source agreement in which Fujifilm Diosynth will produce an antibody developed by Eli Lilly. These doses will be earmarked for low- and middle-income countries and priced accordingly, so that millions of affordable doses will be available within 90 days of regulatory approval.
Bill Gates
partea finala- am omis cateva alte consideratii
link ul e la final
COVID, climate, and the year ahead
Last spring, when the extent of the COVID-19 pandemic was becoming clear, I wrote that “this is like a world war, except in this case, we’re all on the same side.”
I am glad to report that the optimistic view that the world would come together to fight COVID-19 has largely turned out to be right (with some notable exceptions). There’s no way we would be as far along as we are if governments, companies, and scientists around the world weren’t, more often than not, working closely together.
This global cooperation is one reason why I see promise in the year ahead—and not only the promise of getting the pandemic under control. I believe the world also has a chance to take concrete steps on one of the other great challenges of our time: climate change.
Next year, leaders from around the globe will meet in Glasgow, Scotland, for the first major United Nations summit on climate change since the Paris meetings in 2015. The U.S. is poised to resume a leading role developing and deploying the clean-energy innovations needed to eliminate greenhouse gases.
I hope to spend much of my time in 2021 talking with leaders around the world about both climate change and COVID-19. In Melinda’s and my Annual Letter next month, I’ll write about what the world’s experience with COVID-19 means for preparing for the next pandemic. And in February I’ll release my new book, How to Avoid a Climate Disaster, in which I share what I’ve learned from 15 years of studying the problem and investing in solutions for it. I hope the book will help drive the conversation in a productive direction.
A year from now, I do think we’ll be able to look back and say that 2021 was an improvement on 2020. The improvement may not be enormous, but it will be a noticeable, measurable step forward for people around the world.
I hope you have a safe and healthy 2021.
This originally appeared on gatesnotes.com.
buna ziua
sper ca veti avea rabdarea sa cititi…stiu e lung..e plictisitor sa citesti…dar e si o demonstratie de rigoare stiintifica: expunerea problemei urmata de solutii pentru rezolvare…matematica pura!!!
Nu este intreaga pledoarie a lui Bill Gates aici?
https://www.gatesnotes.com/About-Bill-Gates/Year-in-Review-2020
Exact
Bună ziua!
Au demisionat guviermii socialiști de la Chișinău:
https://unimedia.info/ro/news/18d20ff5d94be8b8/andrei-nastase-dupa-anuntul-de-demisie-a-guvernului.html?utm_source=Site%20Widgets&utm_medium=Trend%20News%20Widget&utm_campaign=Trend%20News%20Widget
Urma o moțiune de cenzură, azi, care ar fi avut șanse să treacă… Și asta, cu o zi înaintea inaugurării mandatului prezidențial al Maiei Sandu!
Oare urmează (și) anticipate? Se „aliniază planetele” și peste Prut? Doamne-ajută!
Reuters acum 10 min
Un acord UE-UK este iminent
De regula,Reuters este bine informata
Buna seara. Boris a descoperit ce înseamnă Brexit fără acord .
– 6.000 camioane blocate la intrarea în țară.
– 48 ore blocaj total al transportului auto , feroviar și aerian.( Tunelul submarin închis , avioanele blocate la sol )
– magazine luate cu asalt de populație de frica rămânerii fara mâncare.
Teoretic a fost din cauza tulpini noi Covid. Practic a fost o anticipare a ce ar urma fără acord.
Omul asta colecționează ” succese” cu grămada.
Bună seara!
O (ultimă) analiză (scurtă) a alegerilor din acest an:
https://paganelis.wordpress.com/2020/12/23/comparatie-intre-alegerile-locale-si-parlamentare-din-acest-an/
Ar trebui să urmeze una, mai amplă, legată de alegerile post-decembriste (de după 1989), dar, asta… când oi mai avea ceva mai mult răgaz…