Revista Presei – 23 Aprilie / PSD un partid „cool“
23/04/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de marti. Marţi, vremea se va menţine apropiată de normalul termic al acestei date, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 23 de grade. În regiunile vestice şi nord-vestice, precum şi în zona de munte, cerul va fi temporar noros şi, mai ales după-amiaza, vor fi ploi slabe de scurtă durată şi descărcări electrice. n restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor situa între 3 şi 12 grade.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3552 RON; 1 USD = 3. 3382 RON; 1 EURO = 1. 3047 USD; Francul elvetian 3. 5738 RON. Gramul de aur 152.9806 RON
Parlamentarii nu au ţinut cont de cerinţele preşedintelui: Undă verde pentru numirea rudelor la şefia ASF. Senatul a retrimis la promulgare legea de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) fără a accepta observaţiile trimise de preşedintele Traian Băsescu ca membrii din conducere să aibă o experienţă de cel puţin zece ani şi să nu fie rude ale parlamentarilor. Astfel, parlamentarii îşi vor putea numi rudele şefi la o mega-structură responsabilă de monitorizarea unor pieţe financiare cu o valoare cumulată de peste 30 mld. euro. Miza din spatele respingerii acestor interdicţii ar fi numirea lui Daniel Tudor, actualul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi soţ al senatorului PNL de Buzău Doina Anca Tudor, în funcţia de vicepreşedinte executiv pentru piaţa asigurărilor la ASF. ASF va fi condusă de un consiliu format din 17 membri: un preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi trei vicepreşedinţi responsabili de câte o piaţă financiară în parte (piaţa de capital, pensii private şi asigurări) şi încă 12 membri care nu au mandat executiv. Cei 17 membri din consiliul de conducere al ASF vor fi numiţi de Parlament pentru un mandat de cinci ani în şedinţa comună a celor două Camere, la propunerea comună a comisiilor de buget şi economică din cadrul Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Textul de lege spune că „comisiile efectuează selecţia candidaţilor ce urmează să fie numiţi, exclusiv pe baza experienţei şi calificării profesionale în supravegherea sectorului financiar“. Însă de la începutul anului se poartă negocieri intense în interiorul partidelor politice pentru cine anume va conduce ASF. Miza este extrem de ridicată pentru că dintr-o astfel de funcţie, ce ar putea fi remunerată cu indemnizaţii de peste 10.000 euro pe lună, conducătorii ASF vor decide în următorii cinci ani pe piaţa de capital, pensii private şi asigurări. Integral in Ziarul Financiar.
Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare. Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie. Totodată, instanţa a dispus majorarea pedepsei în cazul fostului judecător Florin Costiniu, de la trei la patru ani de închisoare cu suspendare, instanţa stabilind un termen de încercare de nouă ani. Omul de afaceri Marius Locic a rămas cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare, dispusă în iunie 2012, de un complet de trei judecători de la instanţa supremă. În cazul lui Costel Căşuneanu, instanţa a menţinut pedeapsa de patru ani de închisoare cu suspendare, dar a majorat termenul de încercare la nouă ani. Decizia Completului de cinci judecători al instanţei supreme este definitivă, astfel că atât Cătălin Voicu, cât şi Marius Locic urmează să fie încarceraţi. ostul senator Cătălin Voicu este internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Medicul Mircea Beuran a declarat luni pentru Mediafax că fostul senator este internat cu diagnosticul rectoragie şi anemie secundară, fiind supus unor investigaţii amănunţite întrucât are şi alte suferinţe, precum diabet, boală de inimă şi obezitate. Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată în 21 mai 2010, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Mediafax
Blaga își răsplătește susținătorii cu locuri eligibile la PE. În toamnă, liderul PDL Timiș, Constantin Ostafi ciuc, a renunțat să candideze la Parlament și i-a lăsat locul lui Blaga. Acum a venit rândul președintelui PDL să-și respecte promisiunea și să-l trimită pe acesta în Parlamentul European. Vasile Blaga nu l-a iertat pe Cristian Preda pentru criticile pe care i le-a adus și nu-l mai susține pentru un nou mandat de europarlamentar. Conturarea listelor pentru alegerile europarlamentare din 2014 este un prilej pentru preşedintele PDL, Vasile Blaga, să-i răsplătească nu doar pe cei care l-au susţinut pentru a ajunge în fruntea partidului, ci şi pe cei care l-au făcut senator. Unul dintre aceştia este liderul PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc. Potrivit unor surse din interiorul PDL, Ostaficiuc ar putea fi cap de listă la europarlamentare. n toamnă, acesta a renunţat să mai candideze la Parlament şi l-a lăsat pe Vasile Blaga să intre în cursă pentru un loc de senator în colegiul din Sânnicolau Mare. Deşi a intrat în Parlament prin redistribuire, acum Blaga trebuie să-şi respecte promisiunea pe care i-a făcut-o lui Ostaficiuc şi să-i asigure un loc de europarlamentar. Un alt apropiat al lui Vasile Blaga, vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru are şi el un loc rezervat pe lista pentru Parlamentul European (PE). Întrebat dacă ia în calcul o candidatură la europarlamentare, Radu F. Alexandru a negat. Surse din PDL spun însă că va candida, acesta fiind şi motivul pentru care a intrat în noua echipă de conducere a partidului. Susţinător entuziast al lui Vasile Blaga în campania pentru preşedinţia PDL, europarlamentarul Traian Ungureanu va fi recompensat şi el cu un nou mandat. La fel şi Theodor Stolojan. Integral in EVZ.
Cum vrea Ghiţă să facă din PSD un partid „cool“. Sebastian Ghiţă, deputat PSD, acţionar majoritar al grupului de firme Asesoft şi proprietar al postului România TV, vorbeşte despre proiectul PSD Online. Sebastian Ghiţă (34 de ani) a explicat pentru „Adevărul“ în ce constă proiectul PSD Online, aprobat recent de Congresul social-democraţilor. PSD Online va avea rolul de a atrage simpatizanţi, dar nu prin maniera clasică de înscriere în organizaţiile judeţene, susţine Ghiţă, ci îşi propune să fie o platformă care să permită înscrieri online, care să aibă carduri şi semnături electronice, care să aibă un forum de lucru sau să comunice pe Facebook. PSD Online este un proiect aprobat în Congresul PSD şi va reprezenta o platformă politică destinată dezvoltării partidului, atragerii de noi membri, comunicării bidirecţionale în mediul virtual românesc. Când spun românesc, mă refer şi la România dintre graniţe, dar şi la România de afară. Românii din Europa, SUA, Canada, Turcia etc. vor putea să facă politică. România este fiecare cetăţean al ei, iar PSD trebuie să se adapteze şi să comunice cu acel cetăţean. PSD Online va fi o organizaţie de partid fără sedii, fără şedinţe, fără autocare, fără mape, fără sape, fără pungi şi sacoşe votante. PSD Online va fi viitorul. Integral in Adevarul
Dosarul Valiza, amânat pentru 27 mai. Becali: “Domnu’ procuror, dacă sunteţi dinamovist, o să cereţi 12 ani de închisoare”. Completul de cinci judecatori ai Curţii Supreme judecă astăzi al doilea termen din dosarul Valiza în care este inculpat Gigi Becali. La primul termen dosarul a fost amânat pentru ca Becali să-şi angajeze avocaţi. În acest dosar Becali a fost achitat pe fond. Procurorii anticorupţie au susţinut că, în perioada 4-7 mai 2008, inculpatul Becali George a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „Universitatea Cluj”, aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a a Campionatului Naţional de Fotbal – Liga I (aproximativ 100.000 euro pentru fiecare), pentru ca aceştia să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu prevăzute în contractele de joc. Banii au fost duşi la Cluj de Teia Sponte, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al F.C. „Steaua Bucureşti” S.A.. “Astfel, acesta garanta, în numele finanţatorului clubului „Steaua Bucureşti”, atât existenţa banilor cât şi posibila remitere a acestora în funcţie de rezultatul meciului dintre „Universitatea Cluj” şi „CFR 1907 Cluj”, au mai arătat procurorii DNA. Procesul a fost amânat pentru 27 mai. Integral in Gandul.
Cum schimbă România regulile UE. Consiliul Afacerilor Generale a luat în discuţie scrisoarea celor patru miniştri de Externe, ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei, care la începutul lunii martie au solicitat Comisiei să aplice noi instrumente care să meargă până la suspendarea fondurilor europene statelor ce nu respectă criteriile în materie de drepturi fundamentale şi domnia legii. Ieri, comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, a salutat iniţiativa. Pe 6 martie, patru miniştri de Externe, Guido Westerwelle (Germania), Frans Timmermans (Olanda), Villy Søvndal (Danemarca) şi Erkki Tuomioja (Finlanda), îi trimiteau preşedintelui Comisiei, Jose Manuel Barroso, o scrisoare în care solicitau Comisiei, în calitatea ei de garant al respectării tratatelor, să introducă “un mecanism nou şi eficient, care să asigure salvgardarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene în statele membre” în materie de stat de drept şi independenţa Justiţiei, care se dovedeşte necesar, având în vedere faptul că, în acest moment, singurul instrument aflat la dispoziţia Comisiei este activarea articolului 7 din Tratatul UE, care duce la suspendarea dreptului de vot al unui stat membru în Consiliul European, o situaţie pe care diplomaţii de la Bruxelles au numit-o opţiunea nucleară. Propunerea celor patru s-a bazat pe constatarea că CE are puţine instrumente la îndemână pentru a contracara derapaje semnificative de la statul de drept, cum au fost cele din România din vara anului 2012 sau cele care au loc în Ungaria, unde supermajoritatea FIDESZ a premierului Viktor Orban modifică Legea fundamentală după propriul plac, limitând independenţa Justiţiei şi, ca şi la noi, atribuţiile Curţii Constituţionale, o instituţie care pare să supere orice autocrat, de stânga sau de dreapta”. Integral in Romania Libera.
Afacerile si averea Bisericii Ortodoxe Romane: sute de mii de hectare de teren si padure, hoteluri, trust de presa si fabrici de milioane. Arhiepiscopia Alba are si firma de materiale de constructii. Biserica Ortodoxa Romana se afla in topul celor mai profitabile institutii din tara, iar veniturile continua sa creasca. Arhiepiscopiile si Mitropoliile din tara detin averi uriase, de la cladiri, terenuri, mii de hectare de padure pana la trusturi de presa. In ultima perioada, mai multe organizatii nonguvernamentale au atras atentia asupra bogatiilor Bisericii, starnind un val de dispute publice. Tara noastra are cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Uniunea Europeana, pe intreg teritoriul Romaniei exista 18.000 de biserici si doar 400 de spitale. Lacase noi de cult se construiesc la tot pasul, ceea ce aduce prosperitate financiara continua Bisericii Ortodoxe. Veniturile vor fi intotdeauna mai mari decat cheltuielile pentru ca exista fonduri nejustificate care nu trec prin masurile de fiscalitate. Cultul ortodox deţine la nivel naţional 35.000 de hectare de pădure şi 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea terenului arabil şi a pădurilor aflate în proprietatea Bisercii Ortodoxe este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigaţii realizate în 2011 de Televiziunea Naţională. Guvernul subvenţioneaza cultele religioase din ţară, deşi acestea au surse proprii de profit foarte consistente. Contribuţii, produse sub însemnul bisericii, sponsorizări, taxe din evenimente sunt doar câteva din sursele de profit ale Bisericii Ortodoxe.Integral in Adevarul
Imaginea reala a romilor din Romania: Cati copii fac si cati traiesc pe spinarea statului. Romii fac cel putin cinci copii, nu au auzit in viata lor de contraceptie si traiesc intotdeauna din ajutoarele sociale – aceste etichete false circula in societatea romaneasca, arata un studiu efectuat in 2012 de Agentia “Impreuna”. Potrivit acesteia, romii ar trebui sa fie priviti ca un motor de dezvoltare al comunitatii, in loc de o problema a autoritatilor sau asistati social. Dupa ce, la inceputul anului, autoritatile s-au confruntat cu scandalul sterilizarii femeilor rome, la propunerea unei grupari nationaliste din Timisoara, sustinuta de consilierul local liberal din Alba Iulia, Rares Buglea, studiul “Romii din Romania, de la tapi ispasitori la motor de dezvoltare” arata ca, de fapt, femeile de etnie roma au inceput sa fie angajate cu carte de munca si ca fac, in medie, sub doi copii. Totodată, şi precepţia românilor despre romi este, în continuare, negativă: 62% dintre etnicii neromi consideră că romii sunt hoţi, leneşi şi agresivi, conform datelor Agenţiei “Împreună”. Pe de altă parte, 14% dintre români considerau, în 2012, că romii sunt discriminaţi în foarte mare măsură în România, conform unui sondaj dat publicităţii în aprilie, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Atunci, românii intervievaţi au indicat că romii sunt uniţi (în proporţie de 64%), dar şi leneşi (46% dintre respondenţi consideră acest lucru) şi agresivi (în proporţie de 45%). Integral in Romania Libera.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
ieri, de la un moment dat, nu am mai putut intra pe blog. se tot reinitializa conexiunea
Salut sare,
am vazut, au fost cateva caderi. Probabil au fost multi cititori. Lucrurile sunt sub control. Ti-am trimis un mail.
am vazut. multumesc. ti-am raspuns 😀
bun gasit
a propos de natalitate: rrromii, adica rrroamele stiu de contraceptie, numa’ ca de acolo nu vin bani asa cum vin pt copii. asa ca case closed
Buna arrletty,
Da si asta este un fel de mijloc de a face bani 🙁
Salut arrletty.
Asta este motivul pentru care militez ferm pentru eliminarea pragului minimal de indemnizatie din Codul de Dialog Social (parca acolo este legiferata indemnizatia pentru cresterea copilului). Ar elimina aceasta apetenta a unei anumite categorii sociale spre considerarea copiiilor (mai precis a nasterii lor pe banda rulanta) drept o sursa de venit (plus ca ar inchide si portita ajutoarelor sociale bazate pe calculul “venitului pe membru al familiei”).
Salut
Cred ca a intrat toata suflarea ieri sa vada cum lauda Theophyle pe Tariceanu, Tusa si Fundatia liberalitatii romanesti. Ei bine, nu au avut placerea 🙂
salut,
Cum zicea ieri Red, nici cu teava AK-47 la tampla 🙂
buna dimineata si La Multi Ani sarbatoritilor !
Salut Ziggy,
da, 1 milion de Gheorghe si derivatele numelui – La multi ani!
Buna dimineata 🙂
este marcat de MRU – Blaga a spus că într-o scrisoare din “7 aprilie” Comisia Europeană sancţionează dur “Guvernul Ungureanu”, însă apoi s-a corectat menţionând că este vorba despre “Guvernul Ponta”.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/blaga-comisia-europeana-critica-dur-guvernul-ungureanu-guvernul-ponta-desigur-299909.html
Buna dimineata 🙂
Vin de la un eveniment trist (a murit un vechi si bun prieten), asa ca nu am apucat nici sa vad nici sa ascult stirile. Si ce gasesc…. Un taricean rasculat, un chiliman revolutionar, un antonescu contestat…. Adevaratii liberali se liberalizeaza ???? Dati-mi voie sa zic exact ca prea-repede dusul dintre noi “Mitica” (prietenul decedat): HA, HA Ha. Crin contestat de tariceanu? Mai lipseste ca Voicu sa fie criticat de Ponta. Sau poate doamne fereste)vorba marxistului)…iliescu contestat de Nastase. Sau poate invers…. Brrrrr.. se sparie gandul…
Bună!
Parcă veștile de azi sunt ceva mai bune ? Pe când Varanu’ ? 😆
Buna,
Vine si vremea lui 🙂
Si sa nu uit… La multi ani tuturor Gheorghilor si Georgetelor….
Se zice ca la regina anglei se prezinta o delegatie de romani… Fiecre se prezinta : enlezii : “sir” x, sir y, etc…
Delegatia din ro: “gheorge, vasile, ghorghe petre… gheorghe xxx… La care regina, in soapta catre prietena: “uite la ala: asa tanar si deja gheorghe… 😆
am uitat: la multi ani Gheorghe-lor, Gheorghitelor si care-or mai fi.
Buna dimineata;
La Multi ani celor 1 milion de Gheorghe&derivate;
din ce in ce mai mult am impresia ca ” gashtile politice” fac tot ce pot-si pot multe-sa nu permita aparitia unei drepte adevarate( chiar si cu 10-15 pct);le e teama!
Buna dimineata!
Sa o luam in ordine.
1. Grupul PDL Senat a sesizat ieri CCR cu privire la legea retrocedarilor asumata de Ponta. A trebuit sa o aflu de pagina FC ( http://www.forta-civica.ro/am-sesizat-curtea-constitutionala-cu-privire-la-legea-retrocedarii-proprietatilor/ ), ca nici o agentie de presa nu a scris despre asta.
Ma mir cum de cei de la PDL Senat (24, cu tot cu MRU) au reusit sa obtina a 25-a semnatura de la alt senator (PPDD sau independent). Saptamana trecuta, MRU nu reusise sa adune decat 23 de semnaturi (cu tot cu a sa) pentru a ataca la CCR comisia condusa de SRS si care vrea sa il spele pe Barsan si sa ancheteze DNA-ul cu privire la mandatele de interceptare in procesul cu Barsan. Se vede clar ca mai tutuor politicienilor le convine ca o comisie condusa de un turnator la Securitate sa intervina in dosarele procurorilor.
Am citit sesizarea. Ca toate sesizarile facute de PDL Senat, e asa si-asa. Parca mai buna decat alte sesizari (care sunt de-a dreptul slabe la niel juridic). Individul care se ocupa cu scrierea sesizarilor catre CCR (mare scula care se bucura de protectia lui Blaga) parca le trateaza la misto. Parca de data asta e… mai pasabila decat de obicei, insa modul in care sunt formulate intimpinarile si in care sunt avansate argumentele arata un ageamiu juridic.
Sa dau un exemplu. Exista o intreaga jurisprudenta CCR despre limitele asumarii raspunderii Guvernului, si care circumstantiaza aceasta procedura. Individul care a scris contestatia a citat doar Deciziile CCR 1557/2009 si 1431/2010 (abordare in esenta corecta).
Exista insa o pletora de alte decizii ale CCR care trebuiau fi folosite pentru a arata exact in ce fel de caz de asumare a raspunderii se afla acum Guvernul (un proiect de lege de aprobare a unei OUG? un proiect de lege care contine mai multe obiecte de reglementare? un proiect de lege afat in dezbatere parlamentar? – da, asta e situatia-; un proiect legislativ de mare complexitate?). Cel care a scris sesizarea trebuia sa se preocupe si de preintimpinarea posibilelor obiectii ale Guvernului (caci vor fi cu duiumul!) si sa faca referire nu doar la cele doua decizii ale CCR, ci si la deciziile care circumstantiaza dreptul Guvernului de a-si asuma raspunderea si sa arate ca si acestea sunt aplicabile spetei de fata.
Ce te faci insa cu o anumita Decizie a CCR pe care Guvernul ar putea-o folosi el insusi ca argument, nu trebuia sa o contra-ataci aratand ca nu este aplicable spetei de fata?
Ce te faci cu o anumita decizie a CCR care poate fi folosita pentru a justifica urgenta aprobarii si mai ales necesitatea asumarii raspunderii? Se pare ca cel care a scris sesizarea nu prea se gandeste la aceste aspecte. In fine, vom vedea.
2. Aseara a iesit motivarea CCR pe speta lui Cristi Danilet. E vorba de faimoasa (de acum) Decizie 196 din 4 aprilie 2013 prin care CCR declara neconstitutional articolul care a permis revocarea judecatorilor Ghica si Danilet.
CCR s-a intrecut pe sine si a scos o motivare care este echivalentul unui sut in freza tuturor puilor de sandei revocatori “uite-asa!” (cum voia Neacsu). Maine sau poimaine voi avea o postare pe pema asta, insa pana atunci, dau in copy-paste comentariul lui Cristi Danilet de pe blogul sau:
“In esenta, CCR stabileste urmatoarele chestiuni:
a) cu privire la mandatul membrului CSM:
– drepturile si indatoririle membrilor CSM sunt doar cele stabilite in Constitutie si legea CSM, ei nu au atributii date de adunarile generale;
– atributiile membrilor CSM se exprima prin votul dat in chestiunile de competenta Plenului si sectiilor; ei nu au atributii individuale;
– fiecare membru CSM se bucura de independenta, libertate si siguranta in exercitarea mandatului; votul dat in CSM apartine membrului CSM, nu alegatorilor;
– mandatul membrului ales este unul nu imperativ, ci reprezentativ: membrul CSM reprezinta intreg corpul judiciar, ca urmare el raspunde pentru neindeplinirea obligatiilor in cadrul organului colegial si nu pentru neindeplinirea mandatului dat de alegatori; atributiile indeplinite sau nu de membrul CSM se raporteaza la rolul constitutional al CSM si nu la vointa individuala a alegatorilor
– hotararile CSM trebuie motivate, adica sa contina argumentele pe care se bazeaza deciziile.
b) cu privire la textul de lege contestat:
– textul legal cu privire la revocare este neclar si imprecis, deci imprevizibil: nu stabileste modul in care se poate constata ca un membru CSM nu si-a indeplinit atributiile; nu stabileste ce inseamna „atributii incredintate prin alegerea ca membru”; nu stabileste autoritatea competenta sa stabileasca deficitul in activitatea de membru;
– nu se poate nega dreptul adunarilor generale de a revoca un membru CSM, insa aceasta trebuie sa aiba loc pentru motive si dupa o procedura clar stabilite prin lege;
– membrul CSM trebuie sa aiba drept la aparare atat in fata CSM, cat si a instantei: sa se indice faptele comise sau omisive care i se imputa, sa i se ofere dreptul de a-si prezenta punctul de vedere si a-si face aparari”.
Cel mai important de retinut e acest aspect: N u exista mandat imperativ dat membruli CSM si Adunarile Generale nu vor mai putea revoca membri CSM “uite-asa!”, ci doar daca incalca legea si acest lucru este demonstrat cu probe.
Este o victorie mare pentru independenta reala a Justitiei si pentru cei doi judecatori revocati pe nedrept, Danilet si Ghica. Voi comenta zilele urmatoare mai pe larg. Neacsule tata, uite-asa, hop si-asa! 😆
Ghita face platforma psd online si ne ingroapa de vii. Nu le ajunge ca au televiziuni si sedii brick and mortar cit cuprinde, vor sa rada si online-ul. Si vor reusi. Noi ne calam sa ne primeasca b1,digi si nasu odata pe saptamana. Scumpi la malai iar faina ne curge din straitza.
Interviul cu Ghita trebuie citit cu creionul in mana. Sau cu plaivasu… pt ca dreptacii nostri sunt inca in secolul 19- jumatatea secolului 20
Pai cum nu? Aivazut ier la noua “platforama de dreapta” erau acolo oameni care insumau impreuna aproapre un mileniu. Platforma dinozaurilor!
Salut Citi,
multumesc pentru pledorie si explicatiile amanuntite
salut! 🙂
Placerea mea, mai ales dupa ce am citit aseara motivarea Deciziei 196 a CCR, a fost ca o satisfactie personala, desi nu eram eu cel revocat pe nedrept din CSM.
Unde-s puii de sandel revocatori, sa citeasca decizia si sa urle apoi “uite-asa, de aia ii revocam pe Ghica si Danilet”? Aia de pe site-urile varanice nu au descoperit inca Decizia CCR, stai sa vezi ce spume vor face cand vor citi motivarea
Pai ce fac ? Au uitat deja de pestisorii astia doi scapati din navod. Merg la sf Gheorghe , maninca bine, beau bine si pun la cale urmatoarea miscare.
@cetatean
Am citit de dimineata ceva din „Studiul privind revizuirea Constituţiei României în domeniul Justiţiei” întocmit, așa cum se exprimă președintele Curții de Apel București, infama slugă Dan Lupașcu (știu personal ce-i poate piele și cât îl duce mintea) „la solicitarea formulată de doamna prof. univ. dr. Mona Maria Pivniceru în cursul lunii martie 2013, în calitatea pe care o deţinea de ministru de justiţie.”
Bref, artizanii „studiului” sunt doi români (Lupașcu și Ion Popa) și un neamț (cu nume aș zice… predestinat) Dieter Schlafen. Am citit ceva din ce scria Schlafen despre Curtea Constituțională:
”Curtea Constituţională este şi nu poate fi altceva decât o instanţa judecătorească în cadrul puterii judecătoreşti. Este, fără îndoială, şi o instanţa judecătorească naţională în sensul art. 267 TFUE.
Clarificarea ar trebui să aibă consecinţe şi cu privire la profilul de cerinţe pentru judecătorii de la Curtea Constituţională precum şi cu privire la metoda de selecţionare şi numire a judecătorilor Curţii, care, în condiţiile actuale, nu se încadrează cu nimic în standardele europene respective. De asemenea, statutul Curţii Constituţionale, ca instanţă judecătorească, implică consecinţe cu privire la deontologia judecătorilor Curţii dar şi cu privire răspunderea lor pentru încălcarea legii şi, în special, a Constituţiei
Momentan, judecătorii Curţii, în pofida dispoziţiei art. 16 alin. 2 din Constituţie, sunt practic, „mai presus de lege”, deoarece Constituţia nu prevede nici o posibilitate de sancţionare sau revocare care i-ar putea responsabiliza pe aceştia. Deoarece s-ar depăşi mandatul acordat grupului, lucrarea de faţă nu conţine propuneri si argumente detaliate de amendamente în acest sens.
Luând în seamă, pe de o parte, puterea imensă de care se bucură judecătorii din Curtea Constituţională precum şi influenţa şi importanţa enormă a deciziilor Curţii pentru statul şi populaţia ţării, şi luând în seamă, pe de altă parte, dimensiunea lipsei de legitimitate democratică şi profesională în procesul lor de numire, o schimbare pare a se impune de urgenţă şi aceasta nu în ultimul rând pentru a promova încrederea necesară a populaţiei în această instituţie de stat de rang înalt.”
Sigur, e de comentat mai pe larg. Dacă e de interes voi reveni.
salut!
Iata cine e Dieter Schlafen (articol din 2005)
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1228267-consilierul-satelit-dieter-schlafen-fost-pus-colt.htm
“Un material aparut intr-un cotidian central informa despre o scrisoare adresata Consiliului Superior al Magistraturii si semnata Dieter Schlafen, consilier pre-aderare in domeniul Justitiei.
In documentul respectiv, consilierul sustinea ca modificarile aduse de ministrul de resort celor trei legi, prin care se doreste reformarea sistemului judiciar romanesc, incalca Constitutia si angajamentele asumate de Romania la incheierea negocierilor pentru Capitolul 24 (referitor la Justitie si Afaceri Interne), si ca imping Romania in pragul activarii cauzei de salvgardare.
Reamintim ca Monica Macovei a modificat partial cele trei proiecte de lege prin care se doreste reformarea sistemului judiciar. Proiectele se refera la modificarea statutului magistratilor, organizarea judiciara si organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii”.
Dan Lupascu e un Sandel de mare clasa, perfid ca nimeni altul.
Cred ca ai citit asta:
http://www.juridice.ro/255501/studiu-privind-privind-revizuirea-constitutiei-romaniei-in-domeniul-justitiei.html
Iti dai seama cer valoare are: “Lucrarea de faţă a fost întocmită la solicitarea formulată de doamna prof. univ. dr. Mona Maria Pivniceru în cursul lunii martie 2013, în calitatea pe care o deţinea de ministru de justiţie.”.
Iata cine e Ion Popa, cel care a colaborat cu Lupascu:
“Judecatorul Ion Popa, pana nu demult secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a devenit persona non-grata pentru multi dintre magistratii bucuresteni si nu numai…..In timpul mandatului sau in functia de director al Directiei Resurse Umane din cadrul Ministerului Justitiei, judecatorul Ion Popa s-a facut cunoscut printr-o serie de masuri nu tocmai agreate de unii din cei din forurile superioare, cat si de unii magistrati si functionari ai justitiei din teritoriu. De fapt, chiar ministrul Monica Macovei spunea despre Popa ca „nu a luat masura concreta in privinta reformarii justitiei si eficientizarii magistratilor”. De altfel, gurile rele ale targului sustin ca Popa a fost un apropiat al ministrului PSD al justitiei, Rodica Stanoiu, ea fiind cea care l-a numit director in minister. Asta dupa ce Popa se confruntase cu o serie de scandaluri care il vizau in mod direct, scandaluri care scoteau in relief faptul ca magistratul de Buftea lua decizii de unul singur in dosare in care erau implicate cunostinte de-ale sale. Ajuns la carma resurselor umane, Popa s-a pus pe treaba, organizand „concursuri” numai de el stiute, in urma carora „cei mai bine plasati” ajungeau in functiile dorite. De notorietate este concursul din 2003, cand unul dintre participanti era chiar judecatorul Popa, motiv pentru care concurentul a luat o nota foarte buna care l-a propulsat intr-o functie favorabila la Curtea de Apel Bucuresti”. (desteptarea.ro)
Excelent – „Te-ai născut stîngaci? Sărbătoreşte!” sună, din cîte am auzit, titlul unei cărţi noi despre subiect. Prin simetrie, ar trebui să spunem: „te-ai născut dreptaci, căieşte-te!”. – Andrei Plesu
http://adevarul.ro/news/societate/cu-stinga-n-dreapta-1_51742c2c053c7dd83f30fd65/index.html
Pentru interesati – Ştiri Externe: 23 Aprilie 2013 / Războaiele petrolului din Extremul Orient
RFI: Curtea Constituțională: Vlad Filat nu poate fi premier
http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/curtea-constitutionala-vlad-filat-nu-poate-fi-premier
Poate citeste si Prim Plagiatorul Mitoman al Romaniei: ”Prim-ministru care a tolerat în componenţa Guvernului miniştri suspectaţi de corupţie, în privinţa cărora a fost iniţiată urmărirea penală, manifestă o sfidare a principiilor statului de drept şi denotă o lipsă evidentă de integritate, devenind în acest mod incompatibil cu funcţia deţinută”, se arată în hotărârea Curții Constituționale.
Din pacate e in Moldova, nu il Romania…. noi suntem mai “avansati”, aici un penal poate fi chiar Prim-Ministru.
Am uitat: La Multi Ani tuturor ‘onomasticilor/elor’ de azi!
pentru interesati – Ocuparea Europei agricole
Stire mai mult decat importanta care arata de ce MRU nu a reusit sa stranga cele 25 de semnaturi pentru atacarea la CCR a comisiei Barsan.
“Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de astăzi, completarea componenţei comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan (foto), judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, şi cu membri ai PDL.
Conform Agerpres, grupul parlamentar al PDL a transmis ieri Biroului Permanent al Senatului propunerile pentru reprezentanţii partidului în comisie. Este vorba despre Traian Igaş şi Marius Bălu. Aceştia au fost validaţi de plenul Senatului cu unanimitate de voturi. Grupul PDL anunţase iniţial că nu va avea reprezentanţi în această structură”.
QED
QED ?
Eu nu am urmarit chestia asta. Nu vreau ca placinta justitiei sa imi manince toata viata. Dar vazut de la distanta:
PDL a furnizat semnaturile pentru MRU. Cind au vazut ca nu pot aduna 25 au decis sa intre in comisie ca sa nu ramana aia de capul lor. Sau gresesc ?
“Nu vreau ca placinta justitiei sa imi manince toata viata.” N-ai de ales. Fara justitie nu e nimic
Ei nici fara oarba nu se poate…..Eu i-as acorda 20%. din viata mea. 🙂 Pot sa iti promit ca unul din 5 ganduri vor fi referitor la justitie. Restul vrei sa ti le insir. ?
L-am vazut ieri pe Cedric fericit ca l-a bagat pe Voicu la parnaie si ca nici un subiect nu a fost ,mai important. Deci justitia functioneaza si face opozitia fericita. (bineinteles ca Casuneanu a scapat)
In timpul asta usl poate face exact ce vrea in fiecare minut din toate subiectele. Economie, societate tot ce vrei, Vrei 5 exemple doar de ieri ? Nimeni nu baga de seama.
Ma mir ca acorzi chiar 20%. Avand in vedere ce pierdere imensa iti poti produce in planul tau de afaceri croit ca la carte, cifra mi se pare totusi de laudat.
Altii, mai naivi (ca Cedric si ca mine) pot acorda ceva mai mult timp. Cred ca tu nu ai priceput un lucru elementar: daca nu ai Justitie care sa functioneze, faci degeaba planuri de vanzari bazate strategii de marketing care s-au aplicat in Occident, te vei bucura de munca ta cinstitita, tu si clientii tai romani, cand va zbura porcul.
Nu pricepi ? Nu vrei ?
Inteleg. Tu maninci supa de pui, friptura de pui, prajitura de pui si folosesti sampon de pui. Te-ai specializat in pui despre pui vorbesti.
Puiul este nu numai cheia de bolta a democratiei dar este si fundatia, si cerceveaua si pardoseala democratiei. Pentru tine.
Zic doar ca Dreapta trebuie sa atace pe mai multe fronturi, nu doar poiata lui PuyMan
…
Desi esti ranchiunos totusi iti spun o poveste. Macar pt ceilalti.
Cindva in 90 venit intr-o calatorie in tara inainte de a reveni definitiv, am participat la niste mitinguri ce se organizau saptamanal in Piata Victoriei. Intr-o duminica organizatorii au mers pe subiectul Jos Securitatea/unde mai sunt securistii? . Ei bine la acel miting citiva “baieti protestatari s-au catarat pe ziduri ca alpinistii au intrat, l-au sechestrat pe VoicanClitorisVoiculescu, au deschis usile, au intrat toti multi protestatari in cladirea Guvernului. Eu nu am intrat caci nu era in regula. Nepotul meu a intrat si a gasit sarme si a aranjat megafoane spre piata. (dupa aia a fugit rapid in america la un doctorat 🙂 )
Apoi a aparut scenele cu vandalii care au ocupat guvernul, a venit armata si i-a scos de acolo etc. Oricum protestul despre Cum e cu securitatea ? Unde e securitatea ? sa transformat in mare FISSSSS. A fost deturnat de oamenii lui Magureanu.
…
Tot asa : subiectele care il dor pe Ponta nu sunt atacate. E atacata justitia cu rezultatele binecunoscute dar care pentru cei 70% votanti ii doare exact in pix.
Muncitorul ala care s-a sinucis, muncitorii astia care au intrat in greva foamei.. pe vremea lui Boc l-ar fi rasturnat. Toate jafurile si numirile de acum… l-ar fi rasturnat pe Boc . Pe Fenechiu si Ponta . nu ! Skorpion a manifestat 90 zile cind cu plagiatul si ghilimelele in Piata Victoriei, Caine rau 50. Poporul nefiind prea impresionat de astea..
Hai sa mai punem si o salata la puiul ala….
Vom sti cind am atins un loc care doare atunci cind bolsevicii vor actiona fulgerator: Atunci cind va apare un Capitan Soare sa il sicaneze pe un Patapievici sau cand un Lele se va arunca de la etaj, sau cind o doctorita amanta lui Emil Constantinescu va scrie in ziare despre amantlicul ei.
“tot asa : subiectele care il dor pe Ponta nu sunt atacate. E atacata justitia cu rezultatele binecunoscute dar care pentru cei 70% votanti ii doare exact in pix”.
Diferenta intre mine si tine e ca tu crezi ca subiectele demne de aparat/atacat sunt cele la care e sensibila gloata.
Eu apar lucrurile demne de a fi aparat prin ele insele, indiferent cati le sustin.
Diferenta intre mine si tine…… 🙂 eu sunt bun iar tu esti rau 🙂 Mai city de ce esti tu polemicul dreptei drepte 🙂 ? Asa faci si in cancelarie ?
Din ce spun eu doar atita iei ? Gloata sunt cei ce refuza sa ne voteze ? pe noi si pe FC ? Gloata ? 🙂 fascism ?
Cătălin Voicu are fular, dar nu se vede pentru că este înfipt în (_._)
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=10200409651876557&set=a.3896039092131.156135.1613719872&type=1&theater
decizia CC a R Moldova:
decizia amana ” sine die” semnarea acordului de asociere la EU ;eu nu ma bucur…
mai degraba e o ” decizie politica” anti EU;ganditi-va se poate citi in cheia” guvernul filat e corupt,noroc cu partidul lui voronin,care e un partid de neprihaniti aparator al celor multi”
Uite un articol bun al Sorinei. http://sorinamatei.blogspot.ro/2013/04/7-ani-in-temnita-statului.html De fapt ea a mai scris in in trecut cutremuratoare referitoare la Voicu
Chiar merita citit … nu e doar cu hemoroidul lui Voicu:
Pe 21 Decembrie ’89, în cea mai lungă noapte a Revoluției, o parte din acești oameni- Cătălin Voicu, Mitică Iliescu, Ionel Marin, Francisc Radici și alți câțiva, nu mulți, erau pe tancuri. Regimentul 2 Mecanizat, Comitetul Politic Superior al Armatei. Ei au coordonat prima acțiune de reprimare sângeroasă a Revoluției. Au spart baricada de la Inter. Ionel Marin era comandant, Voicu era maior, Iliescu tot maior. Rezultatul? 48 de morți prin împușcare, 604 răniți, 684 de arestați. Nimeni n-a recunoscut nimic, niciodată.
Probabil ca totusi exista o justitie divina si pe pamantul asta!
http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/membrii-csm-danilet-si-ghica-tinuti-pe-tusa-de-presiunile-vioricai-costiniu-sotia-judecatorului-condamnat-in-dosarul-voicu-300058.html
“Adrian Bordea, vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii si presedintele Sectiei de Judecatori, REFUZA sa-i convoace la sedintele sectiei pe judecatorii –membri CSM- Cristi Danileţ si Alina Ghica, desi Curtea Constitututionala a decis ca cei doi au drepturile si obligatiile unui membru CSM pana ce se pronunta Inalta Curte asupra plangerilor impotriva revocarilor.
Decizia CCR este obligatorie pentru toti, inclusiv pentru Sectia de judecatori a CSM, si functioneaza ca text de lege, dar Adrian Bordea refuza s-o aplice. Domnia sa NU a raspuns intrebarilor noastre. Intre altele, il rugam sa ne spuna cine îl impiedică sa aplice LEGEA si de ce.
Potrivit procedurilor, pentru lucrarile unei sectii a CSM, presedintele sectiei transmite membrilor convocarea la lucrari. Bordea nu-i convoacă pe Danilet si Ghica. Probabil, fie pentru ca nu vrea, fie se fact presiuni sa nu o faca, fie este santajat ( este nepotul temutului general tortionar al Securitatii, Aron Bordea).
Surse din sectie spun ca cele mai mari presiuni pentru a nu-i convoca le-ar face Viorica Costiniu, presedintele de onoare al Asociatiei Magistratilor din Romania si sotia judecatorului-fost sef de sectie la Inalta Curte- Florin Costiniu, condamnat luni definitiv la patru ani de inchisoare cu suspendare in dosarul „Reteaua de trafic de influenta in Justitie” a fostului senator PSD Catalin Voicu, condamnat si el la sapte ani inchisoare cu executare, incarcerat in noaptea de luni si marti”.
Sandeul Bordea se prevaleaza de faptul ca nu a fost publicata motivarea deciziei cu pricina, precum avocateii clanurilor Balint.
Acest tip abject de comportament tradeaza furia si impotenta sandeior care au primit o lovitura de palos taman cand isi sorbeau sampania sarbatorind victoria lor asupra grupului de reformisti ai justitiei.
Cred ca madam Mona si-a pierdut de tot vocea de oftica.
Mai ce lovitura de palos au primit 🙂 Mona si-a pierdut vocea de oftica , sutele alea de judecatori de la Vilcea si din alte parti care au votat contra lui Danilet au facut deja pipi pe ei.
Apropo, grupul de reformisti ai justitiei …. sunt cei 2 plus Haineala ? MM se pune ?
Citeste intai decizia CCR sai apoi chibitam impreuna pe marginea ei.
Va fi cam greu sa estimezi rata ei de profitabilitate economica, insa te asigur ca merita.
Sa chibitam ? Eu o intrebam pe Luminita si nu pe Cetatean , ca sa vad cit de tare este palosul ,cum a amutit Mona .
Luminita, buna 🙂
Decizia CCR e general-obligatorie. De aseara e publica, deci de azi Ghica si Danilet pot participa la sedintele CSM.
CCR a fost clara:
” Astfel, Curtea reţine că, deşi excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul soluţionării unei cereri de suspendare a hotărârii de revocare, şi nu în cadrul unei cereri întemeiate pe art. 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004, contestarea constituţionalităţii textului legal ce face obiectul acesteia – text ce reprezintă temeiul legal care a stat la baza acţiunii de revocare -, cu eventuala finalitate de constatare a neconstituţionalităţii sale, constituie un temei suficient de natură să justifice intervenţia instanţei judecătoreşti pentru a preveni producerea unei pagube iminente. De aceea, neconstituţionalitatea textului menţionat are un efect direct chiar asupra soluţionării cererii introduse potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără ca în acest fel să se prejudece acţiunea formulată în temeiul art. 7 şi 8 din lege, în acest ultim caz, instanţa judecătorească fiind liberă să aprecieze cu privire la incidenţa prezentei decizii asupra stabilirii motivelor pe care s-a întemeiat hotărârea de revocare”.
Postare noua – România Liberală în Poiana cu Dinozauri