Revista Presei – 22 septembrie.”Ziua în care fiscul ar trebui să pună lacăte la uși, iar funcționarii să plece acasă”
22/09/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
“Ziua în care fiscul ar trebui să pună lacăte la uși, iar funcționarii să plece acasă .... Din păcate, modul în care este construită noua lege fiscală arată un stat lipsit de mijloacele de a aduce venituri la buget, o agenție fiscală, mai precis, care a abandonat lupta cu evaziunea sau cu optimizarea agresivă și tratează toate companiile ca și cum ar evita plata taxelor și impozitelor. Cum altfel se poate explica introducerea unui impozit pe venit de 1% din cifra de afaceri pentru companiile care au un venit anual mai mare de 50 milioane de euro? Este adevărat că impozitul minim pe cifra de afaceri se plătește doar în cazul în care impozitul pe profit are o valoare mai mică decât cel raportat la venituri, de asemenea, impozitul se calculează printr-o formulă sofisticată, dar important este că, în mod practic, pentru unele firme impozitul pe profit este înlocuit cu cel pe cifra de afaceri. Efectul acestei metode de impozitare poate fi cât se poate de incorect pentru companii care activează în sectoare economice în care rata profitului este foarte mică sau pentru firme care au făcut investiții. Un singur exemplu este relevant și anume furnizorii de energie electrică sau de gaze naturale au o cifră de afaceri mare, dar un profit redus. Este cu atât mai ciudat cu cât, după creșterea plafonului pentru microîntreprinderi la un milion de euro, au mai rămas doar 68.000 de firme care plătesc impozit pe profit. Deci, ANAF, cu 22.000 de angajați, nu poate administra 68.000 de companii, din punctul de vedere al aplicării regulilor privind impozitul pe profit. Această abordare este cu atât mai neprofesionistă cu cât România are legislație națională și europeană suficientă: de la reguli privind prețurile de transfer, până la norme împotriva optimizării fiscale agresive. În aceste condiții, ar fi trebuit ca fiscul să ia decizii în funcție de situația fiecărei companii nu să-și declare propria incompetență. Nu este singurul exemplu. Chiar și creșterea impozitului pentru microîntreprinderile care depășeșc o cifră de afaceri de 300.000 lei este din același registru. Statul încasează cu mare ușurință bani de la întreprinderile mici. Acestea au o regulă de plată simplificată, un procent din cifra de afaceri. Pentru stat este din nou foarte simplu: fiscul nu trebuie să facă inspecții la microîntreprinderi, ci doar să verifice nivelul plăților și dacă, în anumite intervale de timp, există variații prea mari, funcționarii ANAF se pot întreba ce se întâmplă cu firma respectivă. Există și o a treia prevedere din pachetul fiscal care arată că angajații statului din domeniul fiscal nu mai vor să muncească. Este vorba despre impozitarea cu 70% a veniturilor a căror sursă nu poate fi identificată. Cu alte cuvinte, în loc să investigheze dacă banii respectivi provin din activități ilegale sau din mită, statul se mulțumește cu 70% din sumă și închide ochii în caz de evaziune. Toate aceste măsuri fiscale arată un singur lucru: că nu mai vorbim doar despre un stat gras, supradimensionat, ci și despre unul leneș. ….” Integral: https://www.rfi.ro
“De unde trebuia Ciolacu să înceapă să adune bani la buget: Avem sute de primării la care cheltuielile cu salariile sunt de două ori mai mari decât taxele colectate Aproape 190 de primării din țară își plătesc aleșii cu sume mult mai mari decât reușesc să colecteze prin taxe, arată datele centralizate la MDLPA. Sunt zeci de asemenea cazuri în care sumele cu care sunt plătiți aleșii locali sunt triple sau duble față de cât reușesc să strângă primarii la bugetul local. ….. În cazul primăriei vasluiene Voinești, veniturile proprii au fost anul trecut de 1,3 milioane de lei, iar cheltuielile de personal au fost de 3,1 milioane . Nemaivorbind de faptul că totalul cheltuielilor făcute de UAT anul trecut au fost de aproape 30 de miliane de lei. De unde restul banilor? Din subvenții, Sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, Sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, Sume defalcate din TVA pentru drumuri, Sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. Are balta pește….. Localitatea are (potrivit datelor de la Recensamântul 2021) circa 3200 de locuitori. Primarul este membru PSD, partid care controlează 8 din cele 13 mandate din consiliul local. PNL are alte 4 mandate, iar Pto România un mandat. ….La Vadu Moților (Alba), primarul e liberal, PNL dominând și componența Consiliului Local. Localitatea are puțin peste 1000 de oameni. Veniturile proprii din 2022, puțin peste 1,3 milioane de lei. Cheltuieli cu salariile, aproape 3 milioane. Cheltuieli total, circa 6 milioane de lei. …. Localități în care cheltuielile cu asistența socială depășesc 20% din totalul cheltuielilor comunei În mai bine de 10 localități, cheltuielile cu asistența socială depășesc o cincime din totalul cheltuielilor făcute de primării. Dar cele mai mari cheltuieli cu asistența socială sunt în Neamț, unde topul arată ca în graficul de mai jos.:. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Topul celor mai mari datornici la buget. Statul pierde peste 182 de milioane de lei din Galați .…. Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați ne-a furnizat, la cererea noastră, o listă cu cele mai mari datorii înregistrate la bugetul de stat de firmele gălățene. Multe dintre ele sunt nume cunoscute pentru gălățeni, firme care au însemnat ceva în istoria economică a județului. Problema cea mare este, însă, că 23 din cei mai mari 25 de datornici sunt în faliment, iar o altă firmă, RBX Electric SRL, figurează ca fiind deja radiată. Singurul datornic la care nu figurează nimic la „stare” este MKAS Electropower SRL (comerț cu ridicata al altor mașini și echipamente), la care ultimele venituri au fost raportate la Finanțe în anul 2018, în valoare de 27.821 de lei. În ultimii trei ani, zero pe linie declarat la venituri și cheltuieli. Conform AJFP Galați, MKAS Electropower are datorii la bugete de 2,45 milioane de lei. ICMRS, Apaterm și două firme din „imperiul” Profiland, în topul datornicilor Cel mai mare datornic gălățean la bugetul de stat este Profiland Steel (tratarea și acoperirea metalelor), cu un total de peste 32 de milioane de lei, reiese din datele furnizate „Vieții libere” de AJFP Galați. Urmează în top Lory Informatica SRL (comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet), cu 24,12 milioane de lei, ICMRS SA (alte lucrări speciale de construcții n.c.a.), cu 22,4 milioane de lei, și Remat SA (recuperarea materialelor reciclabile sortate), cu datorii de 17,11 milioane de lei. De la locul 5 în jos, până la 25, datoriile variază între 9,8 și 2,3 milioane de lei. Astfel, pe locul 5 este Vîlceana SRL (construcții), cu 9,8 milioane de lei, pe 6 este Apaterm SA, cu 7,25 milioane de lei. Acestea sunt urmate de RBX Electric SRL (lucrări de instalații electrice – firmă radiată), cu 6,58 milioane de lei datorii, Profiland SRL (producție de tuburi și țevi din oțel) cu 5,7 milioane de lei, Nicorvin Tecuci, cu 4,8 milioane de lei, și TAGCM Dunărea Societate pe Acțiuni (construcții proiecte utilitare pentru fluide), cu datorii de 4,64 milioane de lei. Prefixul „Rom”, aducător de ghinion în afaceri Pe locurile 11, 14 și 16 se regăsesc firmele Romprima SRL (articole papetărie), cu datorii de 4,43 milioane de lei, Romprint 99 SRL (instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat), cu 4 milioane de lei, și Romlotus Computers, cu 3,5 milioane de lei. Printre ele s-au intercalat Asil SRL, cu 4,26 milioane de lei, Myamar any Fruits (comerț), cu 4,18 milioane de lei, și Acut Prest SRL (comerț cu ridicata), cu 3,8 milioane de lei. În ultima parte a topului datornicilor gălățeni sunt Unicom SA (construcții), cu 3,2 milioane de lei, Dumony SRL (care a deținut autogara), cu 3 milioane de lei, Invest Imobiliare, cu 2,9 milioane de lei, Suintest SRL (creșterea porcinelor), cu 2,66 milioane de lei, MKAS Electropower, cu 2,45 milioane de lei, Kreta Company (comerț cu ridicata), cu 2,4 milioane de lei, Golden Tire Trans (transporturi rutiere de mărfuri), cu 2,38 milioane de lei, Nicsoragro SRL (cultivarea cerealelor), cu 2,34 milioane de lei, și Confort SA (construcții), cu 2,31 milioane de lei datorii. Aceștia sunt primii cei mai mari 25 de datornici din județul Galați la bugetul de stat, potrivit datelor furnizate de AJFP Galați. Totalul acestor datorii este de 182.453.763 de lei, aproximativ 36,5 milioane de euro. …” Integral: https://www.viata-libera.ro
“Ce este HHC, substanța psihoactivă din dulciurile de la „Fabrica de vise” din Iași …. În urma celor 121 de percheziții, anchetatorii au găsit dispozitive de vapat, peste 3.000 de acadele, pungi cu jeleuri și borcane cu prăjituri. S-au ridicat și semințe de canabis, lingouri de argint și sume mari de bani. În fabrica de lângă Iași au fost descoperite aproximativ 40 de tone de cânepă industrială, ce urma a fi prelucrată pentru obținerea de substanțe psihoactive, spun procurorii. Tot potrivit lor, în fabrică s-au investit cinci milioane de euro, dintre care 1,2 milioane de euro în aparatură modernă. Pe lângă fabrica din Iași, gruparea avea și cinci depozite în țară. Din octombrie anul trecut și până acum, societățile ar fi produs peste 100.000 de dispozitive de vaporizare în care au introdus, spun procurorii DIICOT, „substanțe care produc efecte psihoactive de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă”. Una dintre acestea este HHC – un derivat obținut în mod sintetic al THC-ului din canabis, care dă halucinații, stări de euforie și provoacă probleme medicale temporare. …. De la fabricile din Iași, dispozitele de vaporizare, dar și jeleurile, prăjiturile și drajeurile – de tip „edibles” – care conțineau, de asemenea, substanțe cu efecte psihoactive, ajungeau la distribuitori care le vindeau mai departe prin intermediul a 28 de societăți care aveau magazine fizice și online. La aceste magazine au descins polițiștii. Unul dintre magazinele percheziționate de Brigada Antidrog se află pe Calea Victoriei, în inima Bucureștiului, la doi pași de sediul Poliției Capitalei. Aici produsele despre care se suspectează că ar conține substanțe psihoactive sunt expuse, la vedere, în vitrină. Procurorii DIICOT spun că cei care le comercializau știau despre efectele psihoactive pe care le aveau substanțele din compoziție. ….” Integral: https://www.reporteris.ro
“De fapt, de ce se droghează tinerii? Răspunsul unei judecătoare la întrebarea nepusă în heirupismul generalizat Doi ani DIICOT nu a reușit să captureze nici măcar un gram de droguri în Portul Constanța. În total, în anul 2022, DIICOT nu a reușit să captureze decât 1.058,72 kg de droguri, dintre care 426,99 kg de droguri de mare risc și 631,73 kg de droguri de risc, potrivit propriului raport de activitate. După ce i-a servit Marea Neagră o captură importantă, ajunsă pe plajă după ce valurile au răsturnat barca traficanților, DIICOT nu a fost în stare nici să identifice cine scosese din priză tocmai în acea noapte sistemul de supraveghere SCOMAR. Cu acest bilanț glorios, DIICOT s-a năpustit în acțiuni de imagine: poze cu mascați de la descinderi de proporții cu traficanți de jeleuri cu droguri, cu o substanță care nu e interzisă. I-au rupt! În regulă și vânătoarea de jeleuri pentru lipsa autorizării. Dar cocaina? Dar heroina? …. E posibil ca Parchetul antimafia să fi fost impulsionat în acest reviriment de afirmația ministrului Justiției care a anunțat senin că în România sunt milioane de consumatori de droguri. Cam câte milioane? Dacă numărul dnei Gorghiu e corect, am doar două întrebări: 1. Ce au făcut Poliția și DIICOT în timp ce am ajuns la asemenea proporții? 2. Dacă avem milioane de consumatori și în tot anul trecut DIICOT nu a reușit să confiște decât 1.000 de kg de droguri, Parchetul antimafia și antidroguri este praf? Nu praf alb, ci praf și pulbere. ….Să ne amintim că și pe Vlad Pascu l-au lăsat să plece de două ori, pentru că nu prezenta vreun pericol. Până a ucis. …. Dar dacă tot ne concentrăm aproape exclusiv pe consumator, mai ales pe adolescent, pentru că adulții, am aflat de la ministrul de Interne, sunt deja o cauză pierdută, îi lăsăm în plata Domnului, de ce nu își pune nimeni întrebarea de ce această explozie a consumului la vârste mici? Sigur, tentație, teribilism, manipulare, beizadele. Sunt și ele, nu pot fi negate. Dar nu numai. Principala cauza este depresia, spune o judecătoare care a audiat zeci de tineri consumatori. „Nu toți sunt copii de bani gata, dimpotrivă aș zice. Și cei mai mulți spun că nu mai au pentru ce trăi, că nu-și găsesc locul în lumea aceasta. Școala i-a pierdut pentru că sistemul îi sufocă: ore excesiv de multe și departe de curiozitățile lor, teme multe, numai teorie, nu au timp să facă sport, să se joace, să socializeze. Adesea bullying pe care nimeni nu îl sancționează. Părinții fie nu au timp de ei, fie pun presiune să performeze, îi evaluează în comparație, mereu în comparație cu alții, încearcă să le stabilească drumul fără să țină cont de preferințele și înclinațiile lor. Dacă ai răbdare să îi asculți, înțelegi ce se întâmplă”. …. Reformarea reală a sistemului de învățământ ar însemna ca el să fie gândit pentru elev, nu pentru adulți, profesori și părinți, cel mai adesea marcați iremediabil de educația comunistă pe care o perpetuează. Reforma reală ar însemna ca școala să devină locul unde copilul se poate dezvolta, își poate cultiva înclinațiile, își deschide mintea, înțelege lumea în care trăiește azi, nu cea din secolul trecut, nu o pușcărie sufocantă în care învață cum să aștepte tonul la telefon. …. Dar dacă pe de-o parte Poliția și DIICOT ar trece de la concursuri de frumusețe la o reală vânătoare a rețelelor și traficanților, iar școala ar deveni ceea ce trebuie, cu siguranță dimensiunea fenomenului s-ar reduce. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“O nuntă cu inculpați și judecători: Stan s-a însurat, Chirica s-a mufat, Savonea s-a distrat, Adomniței s-a achitat Prezența primarului Iașului, cu dosare penale în care este inculpat sau trimis în judecată, a atras atenția la nunta judecătorului CCR Gheorghe Stan Influența acestuia în sistemul justiției din România este considerată „extrem de mare” Actuala soție a lui Gheorghe Stan a fost anterior avocată și apoi judecătoare la Iași, fiind ulterior detașată la CSM și promovată la instanțele din Capitală Stan-Chirica-Adomniței, ultimul fiind naș la nuntă, gravitează în jurul sistemului relațional creat de judecătoarea ICCJ Lia Savonea Deși este suspect, inculpat sau chiar trimis în judecată în dosare de corupție, primarul Mihai Chirica a fost invitat la nunta lui Gheorghe Stan, judecător în Cadrul Curții Constituționale a României. Mihai Chirica a stat în compania cremei Justiției din România: procurori generali, șefi ai CSM, judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru primar, această publicitate, chiar rândurile de față, este nesperată. Gheorghe Stan e brațul lung care îl mângâie pe creștet, de la 400 de kilometri distanță, pe Mihai Chirica. Judecătorul CCR este exponentul la vârf a unei grupări extrem de puternice în sistemul de justiție din România, formate din procurori și judecători care se promovează și se susțin reciproc. …. Au fost prezenți cei mai importanți oameni din Justiție: aproape toți membrii Curții Constituționale, inclusiv Mona Pivniceru * foști inspectori judiciari * procurorul Adina Florea (a cărei numire la conducerea DNA a fost de două ori respinsă de președintele Klaus Iohannis) * Cristian Deliorga (judecător CCR) * Petru Lăzăroiu (fost judecător CCR) * Florin Iordache (actual președinte al Consiliului Legislativ, fost deputat și mână dreaptă a lui Liviu Dragnea pentru schimbarea Legilor Justiției) * Andrei Claudiu Rus (fost președinte al Secției Penale din ICCJ, locul unde ajung în final marii corupți) * Lia Savonea (judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție) cu întregul său alai. Savonea este printre cei mai influenți judecători din România (Tartorul – i se spune) * Mihaela Iorga Moraru (intrată în conflict cu Laura Kovesi când aceasta era șefa DNA) * Daniel Grădinaru (președintele CSM, judecător) * Alex Florența (procuror general al României). Pe mulți i-a surprins prezența acestuia iar pe unii i-a dezamăgit…..” Integral: https://www.reporteris.ro
“Racordarea consumatorilor la rețeaua electrică este atât de complicată, încât nici măcar experții din distribuție nu înțeleg ce au de făcut. Director ACUE: Să renunțăm la conceptul fals de “gratuitate” Reglementările legate de racordarea la rețea trebuie refăcute și simplificate, întrucât nici măcar experții din distribuție nu mai înțeleg ce trebuie să facă, spune Dana Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE). “Regulamentul de racordare trebuie rescris, pentru că atât de multe modificări sunt, este un document colorat de 17.000 de modificări, încât nici experții din distribuție nu înțeleg ce au de făcut și chiar își pierd foarte mult timp să înțeleagă procedura clară. E nevoie de simplificare, un cod simplu: astea sunt condițiile, astea sunt criteriile”, a precizat Dărăban, în cadrul evenimentului privind lansarea Codului de bune practici pentru energia regenerabilă. Ea a mai spus că trebuie găsite soluții astfel încât toată lumea să se poată conecta la rețea, nu doar cine apucă. ….Anterior, în cadrul aceluiași eveniment, președintele ANRE, George Niculescu, a afirmat că este nevoie de o limitare a capacității pe care o instalează un prosumator, pentru a nu se crea dezechilibre în rețeaua de joasă tensiune. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“România renunță să mai cumpere corvete și se reorientează de urgență către alte tipuri de nave. Cum arată planul pentru Forțele Navale pentru următorul deceniu … – După aproape un deceniu de bâlbe, proceduri tergiversate și licitații anulate, România caută cu disperare să-și peticească Flota Navală de la Marea Neagră. Anularea contractului pentru corvete cu Naval Group a făcut ca Armata să pivoteze către un nou plan. – Scenariul achiziției de corvete a picat. Cel puțin în viitorul previzibil, România nu va mai lansa vreo procedură de achiziție de „corvete”, au spus pentru HotNews.ro surse apropiate situației. – În schimb, țara noastră vrea să rămână parte din cadrul unui program european din cadrul PESCO pentru dezvoltarea unui model european de corvetă multifuncțională, un program în stadiu incipient și care, chiar și-n cel mai super-optimist scenariu, va însemna că primele nave lansate la apă vor veni abia după anul 2030. – Pentru a adresa cât mai urgent nevoile marinei, România se orientează către alte nave, dar și spre modernizarea unor nave mai vechi, aflate în uz în cadrul Forțelor Navale. – Astfel, după achiziția a două nave second-hand de tip vânător de mine din clasa Sandown din Marea Britanie – nave care vor ajunge în România chiar în următoarea perioadă, Forțele Navale vor să contracteze construirea în România, pe termen foarte scurt, a două nave de patrulare (OPV – Offshore Patrol Vesel), au detaliat sursele HotNews.ro. – OPV-urile, în general, sunt nave mai mici și ușoare, nu neapărat militare în concepție și sunt gândite mai mult pentru patrularea zonelor de litoral, fără a avea la bord sistemele și armamentul pe care România le-ar fi vrut, de exemplu, pe celebrele corvete. – Totuși, conform surselor HotNews.ro, OPV-urile pe care România le-ar vrea construite în țară, ar urma de fapt să fie mai apropiate ca nave de corvete, din punct de vedere al sistemelor și armamentului de la bord. Cele două nave ar trebui să înlocuiască de urgență cele două corvete din clasa Tetal-I. – Pe lângă aceste noi nave, România vrea să-și modernizeze cu sisteme și armamente americane – pentru care așteaptă în această perioadă acceptul Statelor Unite – cele două fregate T-22R (F-221 Regele Ferdinand și F-222 Regina Maria), precum și cele trei Nave Purtătoare de Rachete (NPR) care vor primi rachete antinavă NSM. -Așadar, pentru următorii ani, din punct de vedere al navelor, România ar urma să aibă așa: 2 nave OPV/Corvete noi, 2 fregate T-22 modernizate și înarmate, 3 Nave Purtătoare de Rachete (NPR) modernizate cu rachete NSM, două nave vedetă noi pentru scafandri și noi nave remorchere. La aceste se vor adăuga și navele vechi: Fregata Mărășești, două corvete vechi din clasa Tetal-II, precum și restul de nave îmbătrânite și aflate și acum în uz. – Planul pe următorii ani pentru Forțele Navale mai include și: două noi elicoptere scumpe și specializate pe lupta anti-navă realizate în colaborare cu Airbus, diverse sisteme de drone aeriene, dar și marine, vehicule amfibii de asalt pentru pușcașii marini, baterii de coastă cu rachete anti-navă NSM, precum și o mega-achiziție de peste 2 miliarde de euro de 2 submarine clasa Scorpene, de la francezii de la Naval Group, aceeași companie cu care s-a dat chix în contractul corvetelor. ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“Tot ce trebuie să știi despre războiul de o zi din Nagorno Karabah. Interesele Rusiei, Turciei si ale Iranului în Caucazul de Sud. Interviu cu analistul Armand Goșu ….Armand Goșu: E un război care durează de 35 de ani, nu de o zi, nici de trei ani. El are doar diverse faze, unele foarte sângeroase. De pildă în luptele dintre 1991-94, când s-a încheiat armistițiul, au murit circa 30.000 de oameni. În războiul de 44 de zile, din septembrie-noiembrie 2020, circa 3000 de oameni. Acum, văd că oficial sunt doar 7 morți confirmați, însă cifra e cu siguranță mai mare. De ce spun 35 de ani? Conflictul a început în vremea reformelor lui Mihail Gorbaciov, cu cererea armenilor din Karabah de a se uni cu Armenia. A crescut apoi ca un război de guerillă între sate, cu răpiri, confruntări violente între armeni și azeri, populație scoasă din case și alungată. Apoi ca un veritabil război între două republici sovietice vecine, Armenia și Azerbaidjan. A intrat într-o nouă fază în septembrie 1991 când Nagorno Karabah și-a declarat independența față de Azerbaidjan. Paranteză, aici: Nagorno Karabah a fost – juridic mai este și astăzi – regiune autonomă în cadrul Azerbaidjanului. Este așa de la începutul anilor 1920. Înainte ca bolșevicii să preia controlul în Transcaucazia, cum se numea pe atunci Caucazul de Sud, armenii din Karabah după ce au respins un atac otoman în 1919, au votat pentru unirea cu Armenia, înființată în contextul prăbușirii Imperiului rus. Bolșevicii au reorganizat administrativ regiunea și au inclus Nagorno Karabah în granițele Azerbaijanului care a format alături de Armenia și Georgia o federație care a fost parte semnatară a actului fondator al Uniunii Sovietice, în decembrie 1922. ….Cifrele contingentului rusesc vehiculate în media sunt destul de diferite, de la 1000 la maxim 2000, în condițiile în care anul trecut, unii militari au fost trimiși pe frontul din Ucraina. Fără susținerea Rusiei, separatiștii nu aveau cum să reziste doar cu câteva mii de soldați, prost înarmați, cu moralul la pământ, cu tehnică de luptă sovietică, care formau un fel de miliții locale. A contat, într-o măsură semnificativă și faptul că oficial Erevanul nu a declarat război Azerbaidjanului pentru a-i apăra pe armenii din enclava separatistă. …. ziția l-a acuzat pe Pașinian că a abandonat Arțah, că i-a trădat pe armenii din enclava separatistă. Unele voci cereau ca Erevanul să recunoască independența Republicii Nagorno Karabah, proclamată în 1991, altele cereau ca Armenia să intre direct în război cu Azerbaidjanului să apare populația din republica separatistă. Nu puțini sunt cei care cred că Rusia a abandonat Armenia din cauza faptului că Putin îl detestă personal pe Nikola Pașinian ajuns la putere în urme unei revoluții colorate, în urma căreia a dat jos de la putere un politician armean agreat și apropiat de Moscova. Oricum, nimic nu urăște Putin mai tare decât să vadă cum manifestanții aduc la putere politicieni care nu sunt emanația serviciilor secrete. ….. Baku se află pe orbita Ankarei, militar, politic, cultural, educațional. Exporturile azere de hidrocarburi trec prin Turcia. Azerbaidjanul poate deschide Turciei un coridor spre Caspica și Asia Centrală. Dar pentru asta, trebuie să-și reseteze și relația cu Armenia, pentru că drumul spre Asia Centrală trece pe acolo. Sau poate că Azerbaidjanul intenționează să-și creeze prin acțiuni militare sau diplomatice un coridor terestru către enclava azeră Nahicevan. Asta cu toate că președintele Aliev tocmai a felicitat conducerea Armeniei pentru felul competent în care a lucrat, iar pe Pașinian pentru că a respins abordările revizioniste…..” Integral: https://www.hotnews.ro
“Reclamă mascată la pariuri pe Trinitas TV: „Iisus s-a născut la Bet-leem” Promovare agresivă a pariurilor pe Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române. O emisiune recentă, dedicată lui Iisus Hristos, a abundat în referire la pariuri sportive. În doar 30 de minute, cât a durat emisiunea, s-a rostit cuvântul „bet” de peste 140 de ori, iar cel de „pariu” de aproximativ 20 de ori. …. Mai multe entități media au încercat să obțină o reacție din partea Patriarhului Daniel legat de această aparentă colaborare între biserică și firmele de pariuri, dar fără succes. „Preafericitul Daniel este extrem de ocupat în aceste zile, numără bani. Îi este imposibil să răspundă întrebărilor presei”, a fost comunicatul sec al BOR. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Ministerul Justiției a informat Guvernul că NU este constituțională Ordonanța prin care se pot crește taxe oricând – DOCUMENT…”
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26549768-ministerul-justitiei-informat-guvernul-nu-este-constitutionala-ordonanta-prin-care-pot-creste-taxe-oricand-document.htm
“Ucraina a revizuit legea minorităților naționale. Ce se schimbă pentru etnicii români autor
O nouă versiune a legii care reglementează drepturile şi folosirea limbilor minorităţilor naţionale în Ucraina – unde românii formează o comunitate importantă -, adaptată recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi Uniunii Europene, a fost aprobată joi, 21 septembrie, în Parlamentul de la Kiev (Rada Supremă), informează Agerpres, care citează agenția spaniolă de presă EFE.
În noua lege, revizuită și adoptată joi, 21 septembrie: e stipulat că statul va furniza gratuit manuale imprimate şi în format electronic în limba maternă elevilor din învăţământul secundar care aparţin minorităţilor naţionale recunoscute prin lege în Ucraina; este recunoscut dreptul de a folosi limbile minorităţilor în publicitate şi pentru desfăşurarea unor acţiuni publice; statul ucrainen se angajează să ofere asistenţă în limba maternă victimelor violenţei domestice şi beneficiarilor de servicii sociale pentru vârsta a treia. Amendamentele clarifică și criteriile prin care se determină în ce zone ale ţării trebuie oferite astfel de servicii în limbile minorităţilor, în funcţie de concentrarea populaţiei care aparţine minorităţilor etnice şi culturale…..”
https://www.libertatea.ro/stiri/ucraina-si-a-revizuit-legea-minoritatilor-nationale-elevii-din-invatamantul-secundar-vor-primi-manuale-in-limba-materna-unele-drepturi-ale-minoritatii-ruse-au-fost-limitate-4668357
Halep:
Daniel P. Funeriu
·
Concluziile mele (subliniez, ale mele, nu pretind că ele ar fi 100% corecte) în cazul Halep, după ce am citit tot cu mare atenție, inclusiv articolele științifice despre farmacocinetica roxadustatului și metodele analitice ale firelor de păr:
1) roxadustat: a luat (i s-a dat?) și nu doar din acele suplimente. A luat (i s-a dat) extrem de tâmpit, adică în cantități care nici măcar nu o ajutau. Cine i-a dat ar trebui urmărit penal pentru otrăvire. Având în vedere ce este roxadustatul el nu avea ce să caute în corpul ei. Am cvasi-certitudinea că povestea cu suplimentele este inventată pentru a proteja echipa Muratoglu și o încercare de a explica inexplicabilul.
2) Având în vedere cum s-a judecat, chiar dacă inițial mi s-a părut aberant că se judecă un an, acum mi se pare justificat. Remarc un nivel de profesionalism fantastic al celor care au judecat, precum și modul în care au judecat argumentele științifice, pe care, chiar dacă nu erau experți, le-au cântărit foarte bine.
3) Pașaportul sportivului: întreg modul în care este pus în practică este extrem de dubios, nu doar în cazul Halep. Algoritmii care fac că se ridică semne de întrebare și însăși ideea că chiar dacă ești în zona „normală”, o variație în interiorul acestei zone poate să îți producă probleme. M-am uitat pe analizele mele din ultimii 15 ani și variațiile sunt atât de mari (în limite normale) încât cine știe…
4) Cine ia „suplimente alimentare”, că e sportiv sau o persoană oarecare, este un mare inconștient sau o mare inconștientă. Cu ocazia procesului Halep asistăm inclusiv la un proces al suplimentelor, pentru că ele au fost trasate pe întreg procesul de producție. Pe scurt, dacă luați suplimente, de fapt luați niște chimicale fabricate nu știm unde în China, în nu știm ce condiții din nu știm ce ingrediente. Nu mai luați niciodată suplimente. Mâncați echilibrat, faceți-vă analizele și discutați cu medici, nu cu vraci.
5) Întreg sistemul anti-doping este de-a dreptul înfricoșător. Dacă aș avea un copil în sportul de performață fie l-aș încuraja să renunțe, fie aș pune lângă el un expert care îi dă să bea și să mănânce totul sigilat.
6) Ca scenariu strict intuitiv, fără vreo probă, afirm că tot răul i se trage de la echipa Muratoglu care -nu mă îndoiesc- a construit un întreg sistem toxic pentru a obține performață. Repet, asta este strict speculativ, fără vreo probă alta decât experiența mea în mediile rarefiate ale performaței sportive.
7) Apărarea: îi las pe alții să-și spună părerea, dar eu nu aș fi mers pe argumentele pe care s-a mers. Apărarea a reușit să introducă un mic dubiu -care poate ar fi fost suficient (pentru mine nu ar fi fost) într-un proces clasic- dar acesta este un proces potrivit unei proceduri speciale, în care sarcina probei cade pe sportiv, nu pe acuzare. Se consideră că rezultatul testului (proba A și B) este o dovadă suficientă pentru condamnare.
8 ) Evident că îmi pare extrem de rău. Faptul că mi-aș paria jumate din avere pe faptul că Serena, Nadal, 90% dintre cicliștii care termină Turul Franței și mulți, mulți alții, se dopează (mulți… legal) nu schimbă cu nimic.
9) Aș vrea ca cele 0.0001% dubii care îmi mai rămân să se adeverească și TAS să răstoarne sentința. Dar nu cred.
10) Au încercat unii să o „termine”? Cu siguranță, însă la judecată au cântărit doar faptele. E posibil să fie o conspirație/răzbunare împotriva ei și să „i se fi pus în farfurie pentru a se răzbuna cineva”? Posibil, nu știu.
Nu am dubii asupra caracterului doamnei Halep: nu cred că ea sau cineva din anturajul său de familie ar accepta ca ea să riște atât de mult. Cred că este o victimă, dar la acest nivel cred că e responsabilă de ceea ce i se întâmplă prin lipsă de discernământ. Păcat……
https://www.facebook.com/DanielPFuneriu/posts/pfbid022JMgqsSCbShKGwKm1sQ5BF27CXJmLLFfsG9GrvyGiR5YzuP5FHzWUL5QMH4g5NEFl
“Gheorghe Piperea l-a dat pe Nicușor Dan pe mâna ANI, apoi și-a retras sesizarea în aceeași zi. Ce decizie a luat instanța în dosarul edilului general al Capitalei
…..Instanța a constatat, din actele dosarului, că Gheorghe Piperea a depus sesizarea la ANI împotriva lui Nicușor Dan și a retras-o în aceeași zi.Retragerea sesizării nu are efecte, însă, asupra raportului ANI, așa cum a arătat reprezentanta instituției.Cu alte cuvinte, Gheorghe Piperea le-a dat celor de la ANI „un impuls” să-l bage între coperți pe Nicușor Dan, apoi s-a retras din „bătălie”.Reprezentanta ANI a declarat în fața instanței că sesizarea nu are același regim ca un denunț, în așa fel încât retragerea ei nu are efecte asupra raportului inspectorilor de integritate. ….”
https://ziare.com/nicusor-dan/nicusor-dan-sesizare-ani-gheorghe-piperea-incompatibilitate-curtea-de-apel-bucuresti-1826744
“Zeci de facturi de la Hidroelectrica primite de un client în două zile consecutive. “Unele au scadență prin 2025, mi se pare că li s-a ars ceva diodă la sistem” ….”
https://ziare.com/facturi-energie-electrica/numar-record-facturi-hidroelectrica-primite-client-doua-zile-scadenta-2025-logica-1826626