Revista Presei – 22 octombrie.”Dreptul fundamental al populației la un mediu sănătos, drept garantat prin Art. 35 din Constituția României.”
22/10/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 22 octombrie! Încălzirea vremii va continua şi se va resimţi în cea mai mare parte a ţării, dar diminețile vor rămâne reci. Cerul va fi variabil. Se va forma ceață sau nebulozitate joasă, izolat la începutul intervalului și local noaptea, cu o probabilitate mai mare în regiunile extracarpatice, pe văi și în depresiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 23 de grade, iar cele minime între -6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi în jurul a 13 grade pe litoral. Pe arii restrânse în depresiuni și în zonele deluroase se va produce brumă. În București, încălzirea uşoară a vremii va continua, dar dimineața și noaptea se va menține rece. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 6…7 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 3 grade. Cerul va fi variabil, iar spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
Efectul scandalului privind rata de infectare în București: Institutul de Sănătate Publică a scos din raportul săptămânal o serie de date, precum incidența și situația focarelor Raportul săptămânal privind evoluția COVID-19 în România publicat marți de Institutul Național de Sănătate Publică nu mai cuprinde situația în București și în județe privind incidența cazurilor la mia de locuitori, precum și o serie de alte date precum numărul focarelor, care erau publicate în mod obișnuit, în ziua de marți. Este primul raport săptămânal dat publicității de INSP după scandalul de săptămâna trecută când Institutul de Sănătate Publică și Grupul de Comunicare Strategică au transmis date contradictorii privind rata de infectare în Capitală raportat la mia de cazuri în ultimele 14 zile. Raportul publicat marți de INSP cu situația din săptămâna 12-18 octombrie nu mai cuprinde harta cu incidența cazurilor la mia de locuitori în ultimele 14 zile, situația paturilor destinate bolnavilor de COVID-19, focarele nou raportate (număr și tip de unitate în care au fost confirmate îmbolnăviri), vulnerabilitatea și nici evoluția cazurilor confirmate la nivel județean. Aceste date se regăseau în fiecare raport săptămânal publicat de INSP, raport care avea până acum 5 pagini, față de 2, cum are cel de marți. Peste o treime din numărul cazurilor de COVID-19 din ultima săptămână, în București și în 4 județe Conform datelor INSP, 33,7% din totalul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus din ultima săptămână au fost raportate în Bucureşti și în 4 județe – Iaşi, Cluj, Timiş şi Dolj. De asemenea, 29,6% din totalul deceselor din ultima săptămână s-au înregistrat în Bucureşti, Prahova, Vaslui, Caraş-Severin şi Dâmboviţa…..Reamintim că Institutul de Sănătate Publică și Grupul de Comunicare Strategică au transmis în urmă cu o săptămână date contradictorii privind rata de infectare în București raportat la mia de cazuri în ultimele 14 zile. INSP a transmis inițial că acest indice este 3,11 la mia de locuitori, în timp ce GCS a transmis că această rată este de 2,69. Ulterior, INSP a rectificat cifra, a modificat propriul raport și a introdus încă o coloană: incidența raportată la populația după domiciliu – 2,65 care se apropia de aceeași rată transmisă de GCS. Integral: https://www.hotnews.ro
Scenariul roșu și negru … Capitala a intrat în scenariul roșu (rata de infectare de 3,02/1000), după ce a oscilat câteva zile între roșu și galben (ambele fără apă caldă) dar cu rata de infectare calculata diferit – ceea ce l-a iritat pe Iohannis: „Nu putem trăi cu două statistici diferite”. Ba bine că nu! Mereu am trăit între două statistici diferite: una reala și alta oficială. Trăim și între decizii diferite. Întâi s-a interzis pelerinajul la Sfânta Paraschiva dar după ce evlavia credincioșilor a devenit agresivă acestora li s-a dat liber să pupe racla la grămadă. Supărata pentru că se interzic pelerinajele și se închid teatrele, Firea care-și face veacul la A3 (Felix Culpa!) a filozofat: „Dacă-i iei omului credința și cultura, el se abrutizează”. Nota bene: ca să le aibă, omul trebuie să fie în viață, madam Fîrlifus! Și mai drastic Ponta a acuzat: „Toți acești oameni au fost omorâți de Orban și de Iohannis care au vrut alegeri; sunt criminali”. Asta să le-o spună prietenilor săi, chinezii, care au nenorocit o lume întreagă cu virusul lor indiferent dacă au fost alegeri sau nu. Și celor care nu se mai opresc din petreceri și proteste. Cum PE este și el plin de COVID și trece pe roșu (online) Băsescu a declarat că „la conducerea UE sunt politicieni slabi”. Nu se compară cu fiica sa Eba care candidează pe listele PMP („doresc să‑mi aduc aportul”). Bravos! Succesuri! Deși logoreic în ultimul hal, Ponta nu a suflat un cuvânt despre dezvăluirile fostului deputat PSD Cristian Rizea privind sumele uriașe sifonate din contractele lui Ghiță direct în campania și escapadele sale, nici despre milionul de euro cerut lui Becali (apropo, cât i-o fi dat Tăriceanu ca să-l pună pe liste?) și nici despre întâlnirea din vară cu Ghiță pe o insulă grecească. Cum Ghiță era „borseta lui Ponta”, cei de la Realitatea Tv (Gușă și acoperiții săi) s-au întrebat cum de Ghiță – omul SRI „n-avea ascendent asupra lui Ponta”. Păi Ponta își are el ascendentul în servicii plus alte trei ascendente similare: e ginerele lui Ilie Sârbu, finul lui Maior și cuscru cu Oprea. Fugitul Rizea care și-a luat cetățenia Republicii Moldova („fiindcă nu-și extrădează cetățenii”), înainte de condamnarea la închisoare, dezvăluie acum ororile sistemului din care făcea parte (racolat în ’87). Apar aici Ponta, Ghiță, Cristoiu, Bănicioiu („campion la șpăgi”), grupul de la Monaco, Dragnea, Geoană („i-am dat sute de mii de euro ca să mă bage în parlament”), capii statului paralel Maior, Coldea, Dâncu. Rizea confirmă ceea ce se vedea cu ochiul liber: „Nu ajungi într-o funcție importantă a statului dacă nu ești agățat de servicii”. Adevărat, numai că nu e vorba de statul paralel ci chiar de statul oficial – cu comorbiditățile sale. Înainte de ’89 partidul controla tot cu ajutorul Securității, acum serviciile controlează tot cu ajutorul partidelor. O mutație. Auzind grozăviile evocate de Rizea, Alina Gorghiu s-a declarat oripilată: „Eu sunt o naivă în politică, mă întreb ce caut eu în filmul ăsta”. Vai tu! Hai, nu faceți pe modesta. Rugați‑vă să nu defecteze și vreun liberal (Bogdan Olteanu de pildă) mai ales că la data respectivă PNL era bot în bot cu PSD în USL. Integral: https://revista22.ro
Înainte de alegeri, Camera Deputaților a măcelărit legea spațiilor verzi: Primăriile vor putea permite construirea pe majoritatea spațiilor verzi proprietate privată / Asociația Peisagiștilor cere președintelui Iohannis să nu promulge legea In ședința de plen de pe 13 octombrie, chiar înainte de alegerile parlamentare, proiectul de modificare a Legii spațiilor verzi din intravilanul localităților a fost amendat, principala schimbare fiind că autoritățile locale vor putea permite construirea pe spațiile verzi proprietate privată, cu condiția ca Primăria să amenajeze în altă parte un spațiu verde cu o suprafață cu 10% mai mare. O altă modificare nocivă este că ”parcul istoric sau grădina istorică” precum și „scuar sau parc de buzunar” nu se mai găsesc în categoria spațiilor verzi, dispărând între comisii și plen, deci teoretic nu mai beneficiază de protecție. De exemplu, Parcul Cișmigiu este parc istoric, la fel și Herăstrăul. Proiectul de lege astfel modificat a fost aprobat de Camera Deputaților cu voturile PSD, PNL, UDMR și PMP și trimis la promulgare.Principalul amendament făcut în ședința de plen de pe 13 octombrie este al deputatului PNL Glad Varga, acesta fiind și cel mai nociv. ”Terenurile încadrate în categoria spațiilor verzi care nu îndeplinesc criteriile de clasificare prevăzute la art. 4 și care au trecut în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice anterior intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile publice locale le pot schimba încadrarea urbanistică în baza documentațiilor de urbanism aprobate conform legislației în vigoare, cu obligația de a crea în unitatea administrativ-teritorială studiată, o suprafață de spațiu verde cu 10% mai mare decât cea a cărei încadrare se schimbă”, prevede amendamentul aprobat. Articolul 4 are trecute la categoria spații verzi doar următoarele: aliniament de arbori, baza sportivă sau de agrement, cimitirul verde, cordon forestier, grădina, grădină zoologică cu funcțiunea de spațiu verde, parc, parc de reconversie funcțională/de regenerare urbană, pădure urbană sau pădure parc, pepinieră, perdea forestieră de protecție, perdea de protecţie intravilană, seră, sistem plantat de separare și ghidare a carosabilului, terenuri umede, mlaştini, bălți, smârcuri-suprafețe de teren cu sol permanent sau periodic saturat cu apă, cu floră și faună caracteristică, zonă de campare. Dar acesta se citește la pachet cu alt articol din lege, introdus în urmă cu câțiva ani, și reconfirmat printr-un alt amendament, care prevede că: ”Terenurile înscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curţi-construcţii, terenuri ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, nu pot fi inventariate sau declarate ca spaţii verzi, în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere conform legislaţiei în domeniu”. Dan Trifu, vicepreședintele Asociației Ecocivica, este de părere că acest amendament vizează spațiile verzi nereglementate, care sunt trecute ca spații verzi în documentațiile de urbanism, majoritatea din București. Acesta cere președintelui Klaus-Werner Iohannis să nu promulge legea în această formă. Și Asociația Peisagiștilor din România cere președintelui același lucru. ”După 4 ani de încercări de îmbunătățire a legislației spațiilor verzi, Asociația Peisagiștilor din România – AsoP solicită Excelenței sale Klaus-Werner Iohannis, Președintele României, să nu promulge Legea privind modificarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților[1], adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în data de 13 octombrie 2020, deoarece în textul formei trimise spre promulgare s-au strecurat grave erori materiale, iar unele dintre acestea fac ca prevederi ale legii să fie neaplicabile”, a postat AsoP pe site. Solicitarea Asociația Peisagiștilor din România – AsoP (AsoP România) cere președintelui să nu promulge legea din următoarele motive:....Noul act normativ introduce posibilitatea de a schimba destinația unor importante spații verzi aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice prin documentații de urbanism, la dorința autorităților publice locale, în contradicție cu alte măsuri stipulate în lege pentru astfel de cazuri atinge dreptul fundamental al populației la un mediu sănătos, drept garantat prin Art. 35 din Constituția României. Integral: https://www.hotnews.ro
Marea minciună despre aerul nostru. Cum e manipulată măsurarea poluării de autorități Stațiile de monitorizare a calității aerului din România – cele din rețeaua națională – au un rol clar: acela de a măsura nivelul unor poluanți, pentru ca datele să ajungă ulterior la public, dar și la autoritățile europene. Înainte, datele brute venite din stații trec prin mâinile operatorilor locali din agențiile județene de protecția mediului. În condiții bine definite de proceduri ei pot – numai dacă există o justificare pentru decizia lor – să invalideze unele date pe care le consideră eronate. Analizând însă aceste date, GreatNews a descoperit că în sute de cazuri nivelurile ridicate ale unor poluanți au fost invalidate – practic, considerate incorecte, și automat neluate în calcul – fără ca autoritățile să poată oferi o explicație plauzibilă pentru decizia lor. * peste 570 de valori mari ale unor poluanți periculoși precum PM10 (particule de materie cu diametrul mai mic de 10 micrometri), benzen și ozon au fost invalidate în mod nejustificat * unele agenții de protecția mediului din țară au făcut o adevărată practică din invalidarea acestor „vârfuri” de poluare; dacă luăm în calcul doar orașele din aria de gestionare a acestor agenții (Bacău, Carei, Oradea, Roman, Satu Mare) rezultă un număr potențial de 500.000 de români care ar fi putut fi dezinformați cu privire la poluarea din localitatea în care trăiesc * dacă luăm în calcul și agențiile unde apar valori a căror invalidare nu a putut fi justificată, însă unde numărul „tăierilor de vârfuri” este mai redus, atunci ajungem la o populație de peste 1 milion (se adaugă orașele Baia Mare, Drobeta-Turnu-Severin, Târnăveni, Timișoara) * deoarece PM10 este folosit pentru calcularea indicilor de calitate a aerului, invalidarea acestor valori poate duce la dezinformarea publicului, care ajunge să creadă că respiră un aer mai curat decât este acesta în realitate * deoarece au fost invalidate, sute de valori mari de benzen și de ozon nu au mai fost raportate către Agenția Europeană de Mediu (de unde ar fi trebuit să ajungă apoi la Comisia Europeană)* răspunsurile autorităților la solicitările GreatNews conțin informații false sau trădează o necunoaștere a procedurilor conform cărora se face validarea datelor înregistrate de analizoare. Integral: https://greatnews.ro
DOCUMENT Lista completă a candidatilor PNL pentru alegerile parlamentare. Pe locuri eligibile, nouă traseiști și patru foști miniștri promovați de Dragnea și Voiculescu PNL a depus marți la BEC lista completă cu candidaturile la alegerile parlamentare din 6 decembrie. O parte dintre locurile eligibile sunt ocupate de miniștrii Guvernului Orban și de actualii senatori și deputați. Alături de aceștia au primit locuri sigure parlamentari și foști miniștri promovați de Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Dan Voiculescu. PNL i-a răsplătit cu locuri eligibile pentru că au votat și au susținut Guvernul Orban în Parlament. În schimb parlamentari ca Adriana Săftoiu și Ovidiu Raețchi nu au mai prins locuri eligibile. Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat la depunerea listelor că alegerile parlamentare din 6 decembrie sunt decisive pentru România şi i-a îndemnat pe alegători să opteze pentru PNL. “Românii, din mai 2019, au arătat clar că nu mai vor PSD, că s-au săturat de un partid care calcă în picioare drepturile şi libertăţile oamenilor, de un partid care a vrut să confişte România şi care nu a făcut altceva decât să slujească interesele clientelei politice şi să-şi apere penalii. Toate bătăliile câştigate, atât bătălia pentru PE, bătălia prezidenţială, de la locale trebuie încununate de victoria decisivă. PSD nu a murit, PSD nu este încă înfrânt, PSD se zvârcoleşte şi încearcă prin toate mijloacele posibile să ţină România ocupată. Alegerile din 6 decembrie sunt alegeri decisive pentru România. În 6 decembrie, românii trebuie să vină la vot cu încredere şi să voteze PNL, care este singura forţă politică care are capacitatea de a învinge PSD şi are capacitatea de a guverna România şi de a îndrepta România în direcţia concretă”, a declarat Orban la sediul Biroului Electoral Central (BEC). Vezi aici lista completă a PNL pentru alegerile parlamentare PNL mizează, în urma rezultatului alegerilor locale că ar putea obține la alegerile parlamentare din 6 decembrie între 100-120 de mandate de deputați și 50 de mandate de senatori. Astfel, conducerea PNL a decis să-i pună pe locuri eligibile și pe foști parlamentari PSD, ALDE și PRO România și foști miniștri ca recompensă că au votat schimbarea Guvernului PSD și învestirea Guvernului Orban….. Cei nouă parlamentari traseișticare prind noi mandate:
- Mihăiță Găină ales deputat pe lista PSD în trei legislaturi
- Elena Hărătău aleasă deputată pe lista PSD Bacău
- Andrei Alexandru ales deputat pe lista PSD Giurgiu
- Cristina Burciu, aleasă deputat pe lista PSD de Cluj,
- Liviu Ioan Balint ales deputat pe lista PMP Sălaj
- Mircea Banias ales deputat pe lista ALDE
- Florică Calotă ales deputat pe lista ALDE
- Eugen Gioancă ales senator pe lista PSD Dolj
- Ioan Chisăliță ales senator pe lista PSD Caraș-Severin
Ce vrea, de fapt, USR-PLUS? …Ați auzit vreodată de Ștefan Pălărie? Dl Pălărie este, după cum aflăm de pe diverse website-uri, „trainer și facilitator”, care se ocupă de public speaking, training pentru angajații corporațiilor, dezvoltare personală și alte lucruri care nu au valoare decât în mediul corporate. În plus, conduce un ONG educațional premiat în România și la nivel european pentru inovație și impact în educație. Foarte frumos. Mai este și membru al USR-PLUS, aripa PLUS. Din această poziție și în urma unor proceduri și alegeri despre care am aflat că au fost „democratice și transparente”, dl Pălărie a ajuns să ocupe prima poziție pe lista de candidați la alegerile legislative pentru Senat la București. Pălărie nu are niciun merit politic care să îl califice pentru această onoare, dar dacă a ajuns să fie primul pe listă înseamnă că USR-PLUS a considerat că este cel mai bun membru de partid din tot Bucureștiul. Mai bun, se vede treaba, decât Florina Presadă sau Vlad Alexandrescu, oameni care au performat de-adevăratelea în mandatul trecut, dar care au fost „exilați” pe pozițiile a șasea și a șaptea, considerate neeligibile.…. Dacă nu urmărești grupurile interne de „dezbatere” din interiorul partidului, unde se cultivă o cultură a nemulțumirii și contestării permanente, nu vei reuși să înțelegi „pentru ce se ceartă de fapt ăștia”. Concluzia rezonabilă pe care o trage observatorul este că USR-PLUS încă nu este „un partid serios”, ci o grămadă de inși care se ceartă între ei…..Ceea ce ridică o altă întrebare. Ce vrea, de fapt, USR-PLUS? Domnii Barna și Cioloș ne tot spun că partidul își propune să guverneze singur. Este un deziderat legitim, dar nu se va întâmpla. Nu în curând și, probabil, niciodată. Pe termen scurt și mediu însă, obiectivele partidului nu mai sunt atât de clare. Bunăoară, cât își propune USR-PLUS să obțină la aceste alegeri generale? Dan Barna declară în interviul pentru revista 22 că urmărește să obțină 20% din voturi. Dacă vrei acest scor, atunci trebuie să gândești lucrurile cu totul altfel, de la numele candidaților pe care îi propui și până la campania electorală pe care o faci acestor candidați. … Păcatul cel mai mare al USR-PLUS este că trăiește cu impresia că are undeva bine puse deoparte un anumit număr de voturi care îi aparțin de drept. Dacă nu realizează că nu are voturi rezervate și că trebuie să le recâștige la fiecare rundă de alegeri, atunci, partidul se va stinge înainte de a arde. Integral: https://revista22.ro
Economistii au vesti proaste: 2021 va fi si mai greu decat 2020. Urmeaza masuri de austeritate Pandemia de coronavirus nu a fost raul suprem, sustin analistii economici. In 2021 ar urma sa fie luate toate acele masuri nepopulare de care politicienii s-au ferit in 2020, intrucat a fost vorba de un an electoral.”2021 este un an aparte pentru ca vor aparea cateva elemente curioase si imprevizibile. Nu stim ce se va intampla cu politica americana. Aici exista doua tendinte mari: daca Donald Trump va castiga, inseamna ca razboiul comercial cu China si cu UE se va inteti si clar ne va afecta si pe noi. Desi acest razboi nu ne priveste pe noi ca nu avem niciun interes aici, vrand nevrand ne va lovi foarte rau pentru ca facem si noi parte din aceasta economie mondiala si tot ce se intampla va ajunge si la noi”, sustine profesorul Mircea Cosea. In al doilea rand, fondurile europene pe care noi le asteptam ca pe o mana cereasca nu stim cand vor ajunge sau daca vor veni. “Nu trebuie sa punem baza pe ele pentru ca inca nu au trecut pe Parlamentul European, iar regulile de acordare a acestor bani, daca vor fi acordati, sunt mult mai stricte decat inainte si nu stim in ce masura le putem rezolva prin proiectele pe care le facem si pe care nu prea stim sa le facem”, a mai declarat Cosea. In plus, Romania are un istoric bogat privind incapacitatea de a atrage fonduri europene, chiar si cand acestea ne sunt puse pe tava. In al treilea rand, mai constata economistul, noi plecam cu o structura de finantare si de punere in opera a structurilor agricole foarte fragila. “Si anume, productia din acest an de abia a putut sa colecteze fondurile pentru samanta, mai ales la cartof, grau, porumb si floarea soarelui. Iar in conditiile unui pamant foarte uscat, cheltuielile vor fi foarte mari pentru punerea in opera a culturilor pentru ca va fi nevoie de mai multa apa”, a mai punctat economistul. Mai mult, inca nu stim ce se va intampla cu populatia din diaspora care a venit inapoi in tara si care nu mai poate pleca in tarile din care a venit pentru ca nu mai sunt locuri de munca acolo sau pentru ca se blocheaza granitele. “Deci vom avea un numar suplimentar de someri pe care nu stim cum sa-l rezolvam. Dar lucrul care ma preocupa cel mai mult este instabilitatatea politica. Nu stim ce se va intampla cu alegerile. Daca se va intampla sa fie un Parlament care va fi de aceeasi culoare cu guvernarea, atunci va urma o politica de austeritate, desi nimeni nu vorbeste acum de asa ceva, care va insemna, ori eliminarea unor sporuri, sau facilitati pe care le au unii angajati din punct de vedere fiscal sau introducerea unor taxe si impozite noi si cresterea TVA-ului. De asemenea, ma astept la o crestere a accizelor, dar si la o majorare a taxelor locale, mai ales pe proprietate“, a mai spus economistul. Integral: https://ziare.com
Deficitul bugetar al zonei euro a crescut de 10 ori în ultimul an. Analist: România să aibă grijă, să nu ajungă cum a fost Grecia! Deficitul bugetar al zonei euro a crescut de 10 ori în ultimul an – scrie Bloomberg. Până în 2021, deficitul va ajunge la 700 miliarde de euro, adică 6% din PIB-ul zonei. În România, deficitul în primele 8 luni ale anului este de 54 de miliarde de lei, adică 5% din PIB. România avea deja un deficit foarte mare față de celelalte țări europene, așa că este nevoie de atenție în cheltuirea banilor publici, pentru a nu aunge în situația de criză economică în care a fost Grecia, avertizează analistul financiar Iancu Guda.”Gaura este acoperită prin injecție de capital ca să ajute economia din zona euro să treacă prin această perioadă. În ceea ce privește ritmul adâncirii deficitului în UE, această deteriorare, de 10 ori, e cauza unui efect de bază – adică ne comparăm cu o referință – cu 2019, când deficitul în UE era 0,6%. O creștere până la 6% înseamnă o creștere de 10 ori, dar adâncirea de la 0,6% la 6% înseamnă 5,4%. În România aveam deja deficit foarte mare, cel mai mare din Europa. În 2019 la noi se cheltuia cu dezmăț și atunci ne-a prins nepregătiți. În 2019, era aproape 4,6%, acum vom ajunge la peste 8,9%. La noi, deficitul se adâncește cu 4 – 5 puncte procentuale, mai puțin decât în UE. Aceste creșteri contează foarte mult având în vedere baza. În UE, multe țări aveau excedente, venituri peste cheltuieli. Erau pregătite, dar acum pandemia a lovit sever economia țărilor UE. Veniturile au scăzut, cheltuielile au crescut, deci deficitele cresc. Ritmul deteriorării depinde de punctul de la care ai plecat. România nu a plecat de pe poziția bună. Dacă nu am avut responsabilitate pe vreme bună, măcar să avem pe vreme rea. Măcar în 2020 să fim atenți să cheltuim banii pentru investiții, să nu ajungem în 2021 la 15% deficit. S-a întâmplat în Grecia când economia a fost în colaps și a avut zece ani de austeritate, reduceri de costuri și creșteri de taxe. Integral: https://www.digi24.ro
Degradarea cu celeritate a limbajului cotidian Prima oara cind am auzit de “celeritate”, aveam 23 de ani si eram proaspat sublocotenent, repartizat la o unitate militara din Caransebes. Faceam de serviciu pe unitate si am primit un fax in care se regasea sintagma “luati masurile ce se impun pentru rezolvarea cu celeritate a…” ….In mijlocul acelei fraze, acest cuvint, “celeritate”, arata ca un vlastar al familiei Rothschild, la joben si frac, ratacit in Ferentari. Impunea respect. Nu stiam semnificatia lui, drept care m-am uitat in dictionar si am aflat ca inseamna “repeziciune”. Faxul se putea, deci, redacta si sub forma “luati masurile ce se impun pentru rezolvarea rapida a…”, mai ales ca, in rest, continutul abunda in plicticoasa frazeologie birocratica. Ulterior, am remarcat ca acest cuvint era parte a unui construct stilistic frecvent utilizat in interiorul institutiei militare. “Rezolvarea cu celeritate” a unei chestiuni sau alteia era o formula sine qua non in elaborarea unui fax sau a unui ordin. Insa placerea de a placa limbajul cotidian cu expresii livresti, neologisme si cuvinte la moda are radacini adinci la noi. Si, sa stam linistiti, nu apartine numai romanilor…..In perioada facultatii, aveam un ofiter care, dimineata, la raportul companiei, ne comunica activitatile zilnice presarand, printre ele, expresii si cuvinte care ii gidilau mult cerul gurii. Intr-o perioada, expresia lui favorita ajunsese “furcile caudine”. Vorbea ce vorbea si, bum, ne trintea niste “furci caudine” prin care noi, studentii, trebuia sa trecem. Erau multe: ale tranzitiei, ale mentalitatii civile, ale regulamentelor militare… Apoi, dar nu neaparat in aceasta ordine, a trecut la “grad de ignominie”, “raport de complementaritate”, “gentlemen’s agreement“, “milestone“, “emulatie”, “scolastic”, “skills“, “ubicuu”, “open mind“. Cind era in verva, le impacheta in combinatii de cite doua-trei la un recital… N-avea de ales. Pur si simplu, i se inmuia glasul le pronunta. Ca un indragostit rostind patetic numele iubitei. Pe de alta parte, chiar daca ii placea sa se auda vorbind, o facea pentru sine, extazul resimtit era consumat in interior. Insa exista altii, mai abili, care le rostesc cu scopul de a crea un fel de separare de casta intre ei si restul. Pentru acestia, intrebuintarea unor cuvinte alambicate, a unor formulari pretentioase sau a unor teme de nisa ii ajuta sa revendice un anume statut, asa cum pince-nez-ul constituia pe vremuri semnul distinctiv al unei personalitati erudite. Aceasta categorie aduce mult cu cei care, pe facebook, posteaza link-uri cu muzica simfonica si clasica….. Cu toate astea, la nivelul populatiei, tot mai putini sunt capabili sa scrie si vorbeasca respectand uzantele gramaticale minimale. Numerosi politicieni de vaza dau cu bata-n balta cand isi expun umorile pe facebook, iar influencerii isi asezoneaza cliseele cu emoticoane si hashtaguri. Jargonul corporatist carpeste, ici si colo, saracia unui vocabular autohton limitat si chinuit. Ici, colo, din piatra seaca, propozitii vioaie, coerente, corecte si neostentative sparg cutumele verbalizarii la moda, dar rareori li se dau atentie. Nu sunt de-acasa, nu sunt ce trebuie. Sunt prea simple, prea banale. Limbajul cotidian al celor mai multi, indiferent de studiile urmate, e o reflectie, in plan lingvistic, a societatii: e superficial, neautentic, usor grotesc, imbracat in chinezarii (englezisme) sclipicioase si ieftine, dar investit cu autoritatea adevarului ultim si plin de ifose intelectuale. O sarabanda de platitudini in tuse groase si exprimari bolovanoase zgaltaie subredul esafodaj al trancanelii zilnice a romanului. O bolboroseala de idei neterminate, prost intelese, si mai prost redate, in coada carora atarna neologisme prinse din zbor la cine stie ce seminar, asta auzi in fiecare zi, oriunde te-ai afla. Integral: https://ziare.com
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
https://www.nature.com/articles/d41586-020-02943-9?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=26ce85d78c-briefing-dy-20201021&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-26ce85d78c-44146089
https://www.nature.com/articles/d41586-020-02946-6?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=26ce85d78c-briefing-dy-20201021&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-26ce85d78c-44146089
Bună ziua!
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/pnl-nu-poate-guverna-fara-psd–267986.html
„Simularea publicată de Agenţia de rating politic pleacă de la premise unor similitudini între votul la locale şi cel de la scrutinul parlamentar. Dar pandemia ar putea să dea peste cap aceste calcule. Pe 27 septembrie a existat o mobilizare la urne numai în circumscripţiile în care a existat o miză reală pentru electorat de a schimba sau a menţine guvernarea locală. Or, această tensiune politică în rândul alegătorilor, care de obicei trimite PSD în opoziţie, pare că s-a evaporat. „Atmosfera” de azi seamănă destul de mult cu alegerile generale din urmă cu patru ani, când, după încărcătura emoţională generată de tragedia de la Colectiv prin care PSD a pierdut puterea, alegătorii au tras aer în piept şi s-au culcat pe-o ureche. Nu este exclus ca, pe fondul unui dezinteres masiv la urne, PSD să obţină un număr de mandate sensibil mai mare decât cel estimat pe baza voturilor de la locale. Şi atunci nici „mama” alianţei cu USR PLUS, PMP şi UDMR nu va oferi PNL liniştea necesară să guverneze. În toate cazurile, liberalii vor fi nevoiţi să conducă ţara cu „complicitatea” tacită sau explicită din partea PSD, cam la fel cum se întâmplă şi acum.”
Și, iar, vom spune: „USL trăiește!”… Nenea mandolină (fiu de) securist va fi premier, al unui guvern în care pot intra și pesediști, iar mutul de la Cotroceni se va putea „odihni” în anii de mandat ce i-au mai rămas (până-n 2024)!…
Bună dimineața!
Jigodia agramtă în curând îl va întrece în tupeu pe Pablito, a început să capete grai.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24367788-ciolacu-despre-contestarea-catre-pnl-usr-numirii-lui-iordache-nu-mai-bine-nu-votau-decat-conteste.htm
https://www.g4media.ro/document-peste-1350-de-infectii-nosocomiale-la-pacienti-au-fost-raportate-de-spitale-in-ultimele-sapte-luni-dintre-acestea-211-au-fost-cu-virusul-sars-cov-2.html Au raspuns cu nosocomialele…
Buna dimineata all 🙂
“Încă o numire controversată la vârful unei instituții-cheie: Agenția Națională a Medicamentului e condusă de fosta secretară executivă a partidului lui Ioan Talpeș
Cristina Racoceanu, fostă secretară executivă a partidului Uniunea Populară Social Creștină, a fost numită în funcția de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), după cum arată organigrama de pe site-ul instituției. Până în acest moment nu a fost publicat nici un document oficial din care să reiasă modul de numire al Cristinei Racoceanu la conducerea instituției care gestionează o piață cifrată la câteva miliarde de euro anual – piața medicamentelor. Agenția Medicamentului are un rol-cheie în reglementarea și supravegherea pieței.
Ea a fost numită șef la ANMDMR la doar o săptămână după ce a preluat funcția de vicepreședinte al instituției, potrivit publicației specializate 360Medical.ro.. Racoceanu îl înlocuiește în funcție pe Bujor Eugen Almășan, care a stat doar cinci luni în funcție.
Racoceanu a devenit cunoscută în spațiul public în anii 2000, ca secretar executiv al partidului Uniunea Populară Social Creștină, fondat de Ioan Talpeș. Talpeș a fost șef al SIE în anii 90, înlocuindu-l pe celebrul spion comunist, Mihai Caraman, apoi a devenit șeful Cancelariei prezidențiale în mandatul de președinte al lui Ion Iliescu (2000 – 2004)….”
https://www.g4media.ro/inca-o-numire-controversata-la-varful-unei-institutii-cheie-agentia-nationala-a-medicamentului-e-condusa-de-fosta-secretara-executiva-a-partidului-lui-ioan-talpes.html
Cine aprobă punerea pe piața a medicamentelor. .. !
“Japan researchers show masks do block coronavirus, but not perfectly
TOKYO (Reuters) – Japanese researchers showed that masks can offer protection from airborne coronavirus particles, but even professional-grade coverings can’t eliminate contagion risk entirely.
Scientists at the University of Tokyo built a secure chamber with mannequin heads facing each other. One head, fitted with a nebulizer, simulated coughing and expelled actual coronavirus particles. The other mimicked natural breathing, with a collection chamber for viruses coming through the airway. A cotton mask reduced viral uptake by the receiver head by up to 40% compared to no mask. An N95 mask, used by medical professionals, blocked up to 90%. However, even when the N95 was fitted to the face with tape, some virus particles still sneaked in.
When a mask was attached to the coughing head, cotton and surgical masks blocked more than 50% of the virus transmission. “There was a synergistic effect when both the virus receiver and virus spreader wore masks,” the researchers wrote in a study published on Wednesday.
There has been a growing consensus among health experts that the COVID-19 virus can be spread through the air. The U.S. Centers for Disease Control and Prevention (CDC) revised its guidance this month to say the pathogen can linger in the air for hours.///”
https://uk.reuters.com/article/uk-health-coronavirus-japan-masks/japan-researchers-show-masks-do-block-coronavirus-but-not-perfectly-idUKKBN2770DF
https://www.g4media.ro/pe-ce-se-bazeaza-contestatiile-depuse-la-ccr-impotriva-numirii-lui-florin-iordache-la-sefia-consiliului-legislativ-usr-a-evidentiat-lipsa-numarului-de-voturi-necesare-pnl-a-adus-doua-argumente-in-pl.html
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/testul-care-arata-diferenta-dintre-gripa-si-covid-a-este-singura-metoda-de-a-afla-daca-pacientul-este-infectat-cu-virusul-gripal-sau-cu-sars-cov-2a–268064.html
„Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara anunţă că poate realiza, cu ajutorul aparatului Real Time PCR, testele pentru depistarea gripei. Unitatea sanitară a primit primele kit-uri necesare prelucrarii automatizate a probelor.
Probele se recoltează sub forma unui exudat, din căile respiratorii nazofaringiene şi sunt prelucrate printr-o reacţie de polimerizare. Metoda aplicată în acest caz este identică cu cea a testelor pentru depistarea virusului SARS-COV 2 şi presupune operaţiuni de extracţie, amplificare şi detecţie. Aparatul utilizat în acestă analiză foloseşte o procedură de prelucrare automată, care reduce la minim influenţa factorului uman. Cu ajutorul acestor teste sunt identificate virusul gripal de tip A (Influenza A virus) cu subtipul AH1N1, virusul gripal de tip B (Influenza B virus) şi RSV (virusul sincitial respirator de tip A şi B). „Din proba care ajunge în laboratorul nostru extragem materialul genetic, ADN şi ARN, la fel ca şi în cazul virusului SARS COV 2. Il introducem în aparat şi îl amplificam prin metoda PCR. Avantajul este că avem rezultatul într-un interval foarte scurt de timp, de doar o ora. Prin metoda veche, înainte să avem aceste teste, rezultatele erau obţinute de abia după doua zile“, spune Valerica Bica Profir, doctor-biolog, Laboratorul de biologie al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara.”
Buna ziua.
Celebra “Victoras, ai grija de copii” va insemna la noi,studii de prefezabilitate, analize si dosare cu nemiluita pe principiul “Mie ce-mi iese din asta ?” . Pentru ca una din marile imbecilitati recente a fost scaderea veniturilor managerilor de spital si foarte multi doctori cu experienta (ca si asa avem muuulti) au renuntat sa mai ramana pe functii de connducere iar acum majoritatea gandesc “contabiliceste” in cel mai bun caz…
Asa ca “Victor” asta o sa fie mai mult “Tulbure” la noi, cand de fapt ar trebui sa devina quasi-prezent..
https://www.bizbrasov.ro/2020/10/21/robotul-made-in-romania-victor-care-ucide-micro-organismele-patogene-inclusiv-coronavirusul-va-intra-in-doatarea-mai-multor-spitale/
https://www.g4media.ro/nicusor-dan-acuza-psd-si-pe-gabriela-firea-ca-blocheaza-preluarea-mandatului-prin-52-de-contestatii-copy-paste.html … subiect interesant pt bucuresteni sa stie de ce n-au apa calda si caldura; eu tot nu pricep de ce nu-i arestata cxrva si bagata la Targusor la cat chin, dusconfort si jaf a produs
De ce lupta cu “covidiotismul” negationist si cu semidoctii va fi extrem de grea in Romania ;
si de ce ar trebui inca de pe acum, epidemiologii reper de la noi sa fie chemati sa explice zilnic beneficiile vaccinarii, cum variola a fost eradicata si cum meningita C la copii si adolescenti a fost redusa in anii ’90 !
Va fi nevoie de foarte multe resurse de empatie si generozitate, “flori tot mai rare” astazi !
“S-au spus multe despre modul în care lumea va reveni la normal atunci când un vaccin este disponibil pe scară largă. Dar asta nu va fi adevărat. Este important să fim realiști cu privire la ceea ce pot și nu pot face vaccinurile.
Vaccinurile protejează indivizii împotriva bolilor și, sperăm, și împotriva infecțiilor, dar niciun vaccin nu este 100% eficient. Pentru a ști ce proporție dintr-o comunitate ar fi imună după un program de vaccinare este un joc de numere – trebuie să înmulțim proporția unei populații vaccinate cu cât de eficient este vaccinul.
În prezent, Marea Britanie are printre cele mai înalte acoperiri naționale de vaccin antigripal din lume, vaccinând în fiecare an aproximativ 75% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani împotriva gripei; majoritatea țărilor fie se descurcă mai rău, fie nu au programe de vaccinare pentru persoanele în vârstă. Este rezonabil să ne așteptăm ca acest nivel de acoperire să poată fi atins pentru un vaccin Covid-19 din acea grupă de vârstă din Marea Britanie.
Prin urmare, dacă vaccinul Covid-19 este 75% eficient – ceea ce înseamnă că 75% dintre cei vaccinați devin imuni – atunci am proteja de fapt doar 56% din populația țintă (75% din 75%). Acest lucru nu ar fi suficient pentru a opri circulația virusului. Aproape jumătate din grupul nostru cu cel mai mare risc ar rămâne susceptibil și nu vom ști cine sunt. Relaxarea regulilor de distanțare socială atunci când se confruntă cu aceste riscuri pare un pic ca ruleta rusă.
Acum, să ne uităm la persoanele mai mici de 65 de ani din grupurile de risc medical. Într-un an bun, Marea Britanie vaccină 50% dintre acestea împotriva gripei. Asta înseamnă că puțin peste o treime dintre aceștia vor fi protejați (50% din 75%). Doar ca să înrăutățească lucrurile, autoritățile de reglementare, cum ar fi Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente și Agenția Europeană pentru Medicamente, au spus că vor accepta un nivel de eficiență cu 50% mai mic pentru vaccinurile Covid-19 candidate. Dacă acest nivel de eficiență este atins, trebuie să multiplicăm acoperirea cu 50% eficacitate, nu 75%, și dintr-o dată totul devine mai îngrijorător.
Pe lângă protejarea persoanelor, vaccinurile pot proteja comunitățile, prin întreruperea transmiterii. Unul dintre cele mai bune exemple provine din campania britanică de vaccinare împotriva meningitei C de la sfârșitul anilor ’90. A existat o reducere de 67% a numărului de cazuri la copii și tineri nevaccinați deoarece aceștia erau protejați de contactele lor care fuseseră vaccinați și nu mai transmiteau infecție.
Dacă vrem să vedem protecția populației împotriva vaccinării cu Covid-19, vom avea nevoie de niveluri ridicate de protecție (acoperire x eficacitate) la toate vârstele – vaccinând nu doar grupurile cu risc, așa cum este planificat.
Pentru a opri transmiterea, trebuie să vaccinăm pe oricine poate transmite infecția. Orice lucru mai puțin înseamnă că obiectivul nostru este doar protecția individuală și nu întreruperea transmisiei. Un anunț recent al șefului grupului de lucru pentru vaccinuri din Marea Britanie, potrivit căruia strategia va fi o vaccinare direcționată, arată foarte clar că strategia vaccinului din Marea Britanie în acest moment nu este de a încerca să întrerupă transmisia, în ciuda faptului că există sute de milioane de vaccin Covid-19. dozele pe contract. Cu mai puțin de 10% din populație care arată dovezi că a fost infectată, vaccinarea țintită nu va permite revenirea „vieții ca de obicei”.
Chiar dacă țările decid să treacă de la o politică de protecție personală la o strategie de întrerupere a transmisiei, rămân obstacole. Multe vor depinde de vaccinarea cu succes (probabil cu două doze) a persoanelor care nu s-au văzut anterior cu un risc crescut. Provocarea va fi convingerea tinerilor, de exemplu, să fie vaccinați, nu în beneficiul lor, ci în beneficiul celorlalți.
Respectarea recomandărilor pentru orice intervenții Covid-19 – distanțare socială, blocaje, muncă la domiciliu, concedii anulate sau vaccinări – depinde de încredere. Dacă politicienii ne spun că impunerile actuale asupra vieții noastre vor dura doar până când vom avea vaccinuri, atunci realitatea este că se promulgă o speranță falsă.
Vaccinurile sunt probabil cea mai puternică intervenție de sănătate publică disponibilă pentru noi. Dar dacă beneficiile lor nu sunt comunicate cu realism, încrederea în toate recomandările va fi pusă în pericol.
Deși speranța și optimismul sunt foarte necesare în aceste vremuri negre, este important să fim transparenți. Trebuie să comunicăm mesajul clar că, deși vaccinarea țintită poate oferi o oarecare protecție, aceasta nu va oferi pur și simplu „viața așa cum o știam”.
https://www.theguardian.com/commentisfree/2020/oct/21/covid-vaccine-immunisation-protection
Buna ziua
Papa Francesco . Roma
” Homosexualii sint și ei fii lui Dumnezeu. Că urmare au dreptul la o familie.Trebuie adoptată o lege privind uniunile civile. Așa au și ei dreptul legal recunoscut ”
Uite de asta respect eu catolicii.
Sint direcți , in lumea reală. Nu că imbecilii din conducerea BOR care doar fura cu crucea în mana.
Și tot de la șeful Bisericii catolice ”
” Nu se vine la slujba că sa etalezi cerceii , hainele sau ultima mașină cumpărată
Rugăciunea e ceva fundamental pentru fericirea interioara a fiecăruia , a familiei. Dumnezeu te asculta , nu te privește extaziat de citi bani ai făcut “.
Vedeți voi ce prăpastie uriașă e între biserici cristiane vest- est.
@stefan buna ziua
totuși cum va creste un copil intr o familie cu doi tati sau doua mame???
Cum rămâne cu prozelitismul deșănțat pe care îl promovează lgbt istii ??!!
Nu mai e un film in care sa nu vezi și un cuplu lgbt….e corect ??? n am nimic cu ei ,eu personal am cu prozelitismul lor…sigur ,sunt ființe ale lui Dumnezeu,tot așa cum sunt si criminalii in serie,cum au fost și cei care au imaginat și pus in practica holocaustul…și teroriștii islamici …
Nu cred ca e rolul bisericii sa promoveze lucrurile “împotriva firii”….dar nu sunt nici papa…
Bună ziua!
Subscriu în totalitate!
Domnule @ întâmplător.
Realitatea e una. Homosexualii exista fiind citați chiar de Biblie.
Propaganda e alta. Eu personal si soția avem doua amice. Ieșim împreună din cînd în când. Aceste doamne au doi copii. Însămânțare artificiala. Sint și căsătorite între ele. Uniune civilă . In primărie cu certificat.
Primesc și bani de la stat pentru 2 copii.
Niciodată nu au pretins ele ca sint mai cu moț decit noi restul.
Dar așa cum bolnava ăia suedeză Greta a fost băgată în seamă , susținută , manipulată de alții cu interese pur și exclusiv bănești & putere , aceleasi doua interese exclusive sint și în spatele celor care pretind filme , universități , scoli , manuale, ” fara discriminări “. Un fel de comunism occidentalizat. Mănâncă și ei o pâine.Cam mica acum.
Pină ajung ” grei”. Și atunci sa vezi cum curge șampania , icrele dar doar in gura lor. Identic cum au făcut comuniștii. Ceașcă cu căldură în palat , matale ,eu și milioane alții cu pătura pe noi .
Homosexualii au drepturi că oricare ființă umană.
De aici și pină a impune cote în filme , cărți , emisiuni tv cu obligatoriu homosexuali e identic cum au impus comuniștii cântece , literatura ” sănătoasă” și promovat ” oamenii de încredere”. Că dacă nu erai din gașca lor , erai nimeni. Chiar daca erai un geniu.
” Nu confundați mișcarea asta pentru drepturile exagerate a homosexualilor cu homosexualii”
Asta a fost răspunsul celor doua amice homosexuale.
Și atunci ( vreo 5 ani in urma ) am realizat ” legătura”
E o organizație identica cu partidul unic al nostru și a altora.
PS.
Cît timp nu cunoști homosexuali , nu discuți cu ei , e ușor să fi manipulat.
Identic cum ăștia care nu au trăit comunismul , nu au habar ce a fost. Și dai cu aceleași tâmpenii dar modernizate la vremurile noi.
Acum ce vreți sa ma laud…am printre cunoștințe și eu doua lesbiene- doi copii, fiecare câte unul , însămânțate artificial/una a fost căsătorită “normal”, după aia s a descoperit lesbi, și un cuplu de bărbați- da,sunt normali, ne vedem dar tot mi se pare împotriva firii…și tot cred ca nu e normal ca biserica sa i susțină …biserica are in primul rand rolul de a fi repet moral, de a promova Învățăturile lui Dumnezeu…și -va rog – nu confundați biserica cu BOR ….sunt mai mulți preoți decât va închipuiți Dvs care ajuta oamenii și ii sprijină când au nevoie….dar, media nu vede decât “relele”….normalitatea “nu se vinde”…ca sunteți in Italia , mergeți intr o duminica la o biserica românească și doar uitați va la fetzele celor care sunt la slujba….veți realiza poate cât ii ajuta slujba ținuta in limba romana
Am fost.
Acum e închisă de 3 ani. Crăpată biserica de cutremure. Nu se poate repara. Dar nu sunt bani. Și din lingouri eu nu dau. 😀
Remarcați că am scris clar ” imbecilii din conducerea BOR” . Nu am generalizat la masa preoților .
Am fost însurat de un popa ortodocs cu 7 ani pușcărie la activ. Dușman al poporului.
Nu a vrut bani . Am dat celui care îl ajută la slujba plicul cu bani.
Nici nu mai știu cum se numea.
Buna ziua
Încet încet covid ul devine fapt banal…nu mai e mult și ajunge la “fapt divers”
In Martie bolnavii de covid erau luați -indiferent de forma dezvoltată- cu izoleta și teveurile….acum “sa fie îngrijiti acasa cei asimptomatici sau cu forme ușoare”
https://www.g4media.ro/breaking-record-sumbru-al-epidemiei-in-romania-98-de-decese-si-4902-cazuri-noi-de-covid-in-ultimele-24-de-ore-iar-778-pacienti-sunt-la-terapie-intensiva-clujul-trece-de-rata-de-infectare-3-la-mia.html …98 decese… sa multumeasca tartanii care-i voteaza pesedeului si asociati, cecere si asociati plus celorlalte organizatii ale statului care ii apara sau ignora porcii criminali si combinatiile lor
E cel puțin o lună că scriu pe acest blog :
” In Romania epidemia e scăpată de sub control”.
Luna după luna crește numărul de infectați , internați ATI , morți.
E o linie crescătoare de cînd a intrat in tara virusul.
La alții virful a fost în primăvara.
Cînd nu era nimic. Nici măști , nici halate , nici dezinfectanți dar nici tampoane suficiente , posturi în spitale ,ATI . Cimitirele insuficiente.
Acum e gestionabila situația. Nu e presiune nici în spitale , nici în ATI și nici pe cimitire.
Și totuși ( un clasic ce am explicat mereu ) romanul nu învață veci din experiența ( buna , rea ) a altora.
Mereu cu bate cu capul în același prag. Cică perseverenta. Nu prostie.
– 7 luni pierdute fără să mărești masiv numărul de tampoane zilnice.
– 7 luni de cearta politica în loc de front comun împotriva virusului.
– 7 luni de incapacitate crasă pentru a vedea , pricepe prioritățile momentului.
Și toate astea pe fondul unei situații financiar bugetare catastrofale.
Peste 10 miliarde euro noua datorie de stat în doar 8 luni.
Nerezolvand absolut nimic din urgenta medicala.
Apoteoza falimentului ca stat ” pentru cetățeni”.
In vara, cand numarul de morti s-a dus aproape de zero in tarile UE normale la capete, in Romania s-a asezat pe un platou generat de tembelismul ragaitoarelor si ragaitorilor de mici si bere infratiti in tot felul de hore la munte, mare si orice imprejurare. Acum se plateste nota, nu doar din “ultimele 10 zile” sau alte scuze cretine formulate chiar de unii facuti medici.
Fenomenul covid ar putea sa dureze mai mult, in mod semnificativ, in comparatie cu fenumenul “gripa spaniola”; acum suntem peste 7 miliarde de tinte initiale si transmitatori dupa infectare, atunci erau sub 2 miliarde; atunci oamenii nu circulau asa de mult ca astazi.
Insa cred ca majoritatea populatiilor majoritar cretine vor astepta vara sa scada cumvainfectarile si mortii, atunci vor incepe iar rotirile in hore sperand ca nu se mai intoarce la toamna.
Nu-si vor face planuri pe mai multi ani cum ar fi normal sa se pregateasca, sperand la bine dar planuind pentru ce este mai rau.
Covid19 s-ar putea sa mai scurteze numarul international imens de cretini sadea, dar va lua si oameni buni dintre cei mult mai putini.
Just .
Daca nu dispare că gripa spaniola de acum 100 de ani , mari șanse să ajungă că pojarul. Normalitate.
Că și aici la pojar , îl faci cînd ești mic , nu ai treabă. Îl faci cînd ești bătrîni , trage cu ochiul cimitirul.
https://www.timesnewroman.ro/monden/cultura-rezista-dan-bittman-cap-de-afis-la-zilele-comunei-balaceanca/
Încet și sigur PNL-ul își dă arama pe față! Mizerie extremă la Timișoara. – Surpriză la finalul negocierilor PNL – USR-PLUS pentru o alianță la nivel local pentru Consiliul Județean Timiș și Consiliului Local Timișoara. Cu 5 minute înainte de conferința ade presă programată pentru a anunța încheierea acestei alianțe, după trei zile de negocieri, echipa primarului ales al Timișoarei, Dominic Fritz, a fost anunțată de către liberali că nu vor mai încheia acordul de colaborare.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24368735-video-pnl-aruncat-aer-negocierile-usr-timis-liberalii-razgandit-5-minute-inainte-iesi-conferinta-useristii-anunte-alianta-spune-dominic-fritz.htm
https://www.petitieonline.com/signatures/eliminarea_votului_secret_din_parlamentul_romaniei/?s=78233582
Am semnat!
“Curtea Constituțională: Tăriceanu poate fi anchetat pentru acuzațiile de abuz în serviciu și uzurparea de calități oficiale, în dosarul penal deschis după ce a refuzat punerea în aplicare a unei decizii definitive a ÎCCJ privind demiterea unui senator PSD găsit incompatibil
Curtea Constituțională (CCR) a respins joi, cu majoritate de voturi, solicitarea președintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, prin care acesta solicita stoparea anchetării lui Călin Popescu Tăriceanu în dosarul deschis pentru că a refuzat punerea în aplicare a unei decizii definitive a ÎCCJ privind demiterea unui senator PSD găsit incompatibil. ”Curtea Constituțională a respins, cu majoritate de voturi, cererea formulată de Președintele Senatului și a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament – Senatul României, pe de o parte și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe de altă parte”, a transmis CCR într-un comunicat de presă.
Pe 29 mai, președintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a sesizat Curtea Constituțională (CCR), la solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu, revendicând un conflict juridic cu Ministerul Public, după ce procurorii au deschis un dosar penal în care este cercetat și liderul ALDE pe motiv că a refuzat punerea în aplicare a unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind demiterea senatorului PSD Cristian Marciu, găsit incompatibil….”
https://www.g4media.ro/curtea-constitutionala-tariceanu-poate-fi-anchetat-pentru-acuzatiile-de-abuz-in-serviciu-si-uzurparea-de-calitati-oficiale-in-dosarul-penal-deschis-dupa-ce-a-refuzat-punerea-in-aplicare-a-unei-deciz.html
Jigodia se reinventează, merge după principiul ”legat cu lanțul de ușa Parlamentului”. Numai că ghinion, va constat că a ajuns la coșul de gunoi. – ”Șerban Nicolae, după ce a demisionat din PSD: Candidez pentru un nou mandat de senator, din partea Partidului Ecologist Român”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24369258-serban-nicolae-dupa-demisionat-din-psd-candidez-pentru-nou-mandat-senator-din-partea-partidului-ecologist-roman.htm
https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-24369201-rectori-viata-initiatorul-amendamentului-daca-ales-trebuie-limitam-spun-studentii-spune-rectorul-universitatii-bucuresti.htm
Adică, o să rămână găurel „rect(or)” până ies eu la pensie? Doamne, ferește!…