Revista Presei – 22 august.„România: 11 milioane de arbori tăiați oficial în zece ani. Alte câteva milioane, furate. Reîmpăduririle, pierdute prin desișul promisiunilor”
22/08/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 22 august! In Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestata prin averse torențiale, intensificări ale vântului, local vijelii, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în zonele montane din restul teritoriului. Joi rămâne în vigoare codul portocaliu de caniculă. Zone afectate: județele Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București. Temperaturile maxime vor fi de 35…36 gr, iar noaptea va fi tropicală cu minime între 18 și 21 de gr. Bucuresti: 37/23 gr.C.
“Facturi mai scumpe la gaze naturale din luna august: „Nimic nu e gratis, totul se plătește” Luna aceasta urmează să se achite de consumatorii de gaze, noile prețuri la gaze care conțin, tarifele de distribuție gaze majorate cu 24,1%, așa cum au fost aprobate de ANRE. Această majorare vine după alte majorări stabilite de ANRE pentru aceste tarife de distribuție gaze: cu 11% în anul 2022 și cu 52,2% în anul 2023, respectiv în 3 ani am avut o dublare a tarifului de distribuție pentru acest operator. Această creștere a tarifelor se datorează în special „gratuităților” introduse în anul 2020 prin Legea 155/2020, care modifică vechea lege a energiei electrice și gazelor, precizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. „Români nu s-au învățat în cei 34 de ani de la Revoluție, că atunci când politicienii îți oferă ceva gratuit, ajungi să plătești mult mai mult decât dacă nu ar fi gratuit”, a adăugat el …..Există o premisă falsă că procesul de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale este gratuit deoarece costurile asociate cu acest proces vor fi disipate în factura tuturor clienților din rețeaua de distribuție respectivă, prin majorarea tarifului de distribuție al gazelor naturale. În plus, este posibil ca mulți clienți casnici, furați de ”mirajul” racordării gratuite să solicite acest lucru, însă racordarea cu titlu gratuit a clienților casnici nu este însoțită însă și de asumarea unei obligații din partea acestora și pentru a consuma gaze. Această situație va genera costuri adiționale pentru clientul final, întrucât rentabilitatea unei rețele de distribuție scade invers proporțional cu volumele care nu sunt vehiculate prin conductele sale. ….” Integral: https://adevarul.ro
“Eurostat: România are cea mai mare rată a inflației anuală România a înregistrat cea mai mare rată de inflație anuală, arată datele Eurostat pentru luna iulie 2024. Potrivit statisticii Uniunii Europene, cele mai mari rate ale inflației anuale au fost înregistrate în România – 5,8%, Belgia – 5,4% și Ungaria – 4,1%. …. Cele mai scăzute rate anuale au fost înregistrate în Finlanda (0,5%), Letonia (0,8%) și Danemarca (1,0%). …. Comparativ cu iunie 2024, inflația anuală a scăzut în nouă state membre, a rămas stabilă în patru și a crescut în paisprezece. În iulie 2024, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a venit din partea serviciilor (+1,82 puncte procentuale, pp), urmată de alimente, alcool și tutun (+0,45 pp), bunuri industriale neenergetice (+0,19 pp) și energie (+0,12 pp). ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Opinie Octavian Bădescu, antreprenor: Chiar duduie economia şi ne merge atât de bine? Într-un ziar rusesc s-a scris că generalissimul Stalin i-a dat compozitorului Şostakovici un autoturism Volga. Asta era ştirea oficială. Realitatea era că nu era Volga, era bicicletă, şi nu i-au dat-o, ci i-au luat-o… Din motive care imi scapa, evolutia economiei romanesti e prezentata in culori foarte vii si in tuse foarte optimiste: PIB-ul a crescut, romanii sunt mai bogati, inflatia e in scadere, imobiliarele si bursa aduc profituri investitorilor samd. Cifrele reliefate de analiza ultimilor 17 ani ne arata insa o cu totul alta realitate: Cresterea PIB a fost inferioara ratei de crestere a masei monetare, atat in lei, cat si calculat in euro, in termeni reali vorbim de o scadere de cca 30%. Fara a intra in prea multe detalii, e suficient sa precizam ca masa monetara a evoluat de la cca 106 la cca 670 miliarde lei, PIB de la 343 la 1.600 miliarde lei, iar cursul de schimb a crescut de la 3,33 la 4,93 lei / euro. Soldul conturilor curente si depozitelor firmelor a scazut in termeni reali, de asemenea cu aproape 30%, asa cum reiese din informatiile disponibile pe site-ul BNR. Salariul mediu a crescut si el intr-un ritm inferior cu cca 35% celui de crestere a masei monetare (chiar si intr-o evaluare in euro), de la 1.400 lei la 7.300 lei. Pensia medie – evolutie de la 400 la 2.150 lei, adica o crestere inferioara cu 15-20% volumului de bani, deci o scadere in termeni reali in raport cu inflatia monetara. Grosul taxelor, adica bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale au crescut in total de la 78 la 387 de miliarde, deci cu aproape 30% mai mult decat masa monetara, deci decat inflatia, crsterea generala preturilor (efectul inflatiei) fiind, in general, ca nivel, foarte apropiata de aceasta. Populatia este ceva mai indatorata in termeni reali, datoria publica a explodat de la 73 la 783 miliarde lei, a crescut de peste 10 ori, ritmul de crestere al acesteia fiind cu mult mai ridicat comparativ cu rata de crestere a masei monetare. ….” Integral: https://www.zf.ro
“România: 11 milioane de arbori tăiați oficial în zece ani. Alte câteva milioane, furate. Reîmpăduririle, pierdute prin desișul promisiunilor Se dă următoarea ecuație: tăieri legale pe an – 1,2 milioane de arbori; tăieri ilegale – ≥ 1 milion de arbori; reîmpăduriri – 15 milioane pe an, cu o maturitate de până la 40 de ani. A se calcula cum vor arăta pădurile României peste 10, 15 sau 20 de ani. Calculul se referă la coniferul ideal, de 35 m înălțime și 80 cm grosime. Mai mult de jumătate din lemnul tăiat este însă mai mic (stejar, salcie sau tei, de ex), cu o medie 5 – 6 mc/ arbore. S-ar putea depăși de fapt 30 de milioane de copaci tăiați legal în ultimii zece ani. Suprafața împădurită a României s-a mărit cu doar 0,3% în ultimul deceniu, de 30 de ori mai puțin decât recomanda Academia Română în 2016. În tot acest timp, drujbele au tăiat, legal, peste 11 milioane de copaci, mai mult decât recomanda același for științific. Acestora li se adaugă și tăierile ilegale, pe care un ministru al Mediului le estima, în trecut, la două milioane de arbori/an. Ecuația de mai sus nu e matematică, ci mai degrabă politică și de bună guvernare. De rezultatele sale depinde una dintre cele mai prețioase resurse ale României – pădurea. …. Când Academia Română recomanda recoltarea a cel mult 17 milioane de metri cubi anual, drujbele tăiau, oficial, 18 milioane de metri cubi. În 2016, anul raportului-avertisment, ritmul s-a redus la „doar” 17,2 milioane. După care a urcat rapid la 19-20 de milioane de metri cubi anual, conform datelor Institutului Național de Statistică. Recordul a fost de 20,2 milioane de mc, în 2022. Vorbim doar de tăierile declarate oficial. Despre cele ilegale, nimeni nu știe cu exactitate care este cifra, însă unele estimări vorbesc de valori similare cu cele ale tăierilor legale. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Prințul fugar, magnatul diamantelor și planul secret pentru a pune mâna pe terenuri regale de 145 de milioane de euro | POLITICO Paul Lambrino este protagonistul unei „drame juridice europene de amploare”, iar România încearcă din răsputeri să-l aducă în fața justiției, scrie Politico. Deși a fost reținut în Malta pe baza unui mandat european de arestare, el a fost eliberat de curând. …. În urmă cu 18 ani, Remus Truică, fostul șef de cabinet al prim-ministrului Adrian Năstase, i-a invitat pe prințul Paul și pe soția sa la proprietatea de pe malul lacului de lângă Pădurea Snagov. La luxoasa vilă, conform documentelor judiciare consultate de sursa citată, afaceristul și milionarul Remus Truică le-a prezentat următoarea ofertă: compania sa, Reciplia SRL, ajuta la recuperarea terenurilor importante – Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa – în numele său, iar acesta urma să încaseze un avans în valoare de patru milioane de euro, în cazul în care ceda între 50-80% din proprietăți către compania cu pricina. Aceste terenuri valorau, în total, 145 de milioane de euro, conform autorităților. Se pare că afaceristul i-a spus autointitulatului prinț al României că are influență și că orice politician le-ar putea strica planurile „nu va fi reales”, conform documentelor judiciare. Paul de România a mărturisit pentru sursa citată că Truică „avea un CV foarte bun în domeniul proprietăților și investițiilor” și că nu a crezut că această înțelegere ar fi încălcat vreo lege. În cele din urmă, prințul a bătut palma cu Remus Truică și a primit avansul în câteva săptămâni. Ulterior, prințul Paul a aflat că nu afaceristul era cel care finanța recuperarea terenurilor, ci miliardarul israelian Benyamin Steinmetz, care deținea 90% din compania Reciplia SRL și care a făcut avere din diamantele africane. Din acest grup făcea parte și mâna dreaptă a israelianului, Tal Silberstein, care avea să ajungă consilier al cancelarului austriac Christian Kern. ….Relația dintre Paul de România, Truică și Steinmetz s-a stricat după ce prințul a primit Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa și a transferat proprietățile către Reciplia, conform înțelegerii. ….În hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care numără sute de pagini, sunt prezentate metodele prin care complicii prințului Paul și-au folosit relațiile pentru a-i determina pe oficialii locali să transfere proprietatea acestuia. ….Spre exemplu, Remus Truică a așteptat până când funcția de șef al unui departament al pădurilor a revenit unui prieten, iar apoi i-a cerut acestuia să îi acorde prințului dreptul de proprietate asupra pădurii Snagov în schimbul a 1.000 de metri pătrați de teren, în valoare de 50. 000 de euro. Într-un alt caz, Truică l-a mituit pe directorul unui institut agricol cu o excursie la Monaco, ducându-l pe funcționar și pe soția sa la un restaurant cu stele Michelin din Monte Carlo și la o plimbare cu barca. ….„Mânat de dorința de a se îmbogăți, invocând legătura cu fostul rege Carol al II-lea, și știind că bunurile revendicate nu puteau fi obținute legal, inculpatul (n.red Paul al României) a acceptat” să facă parte din această schemă, care a costat statul 145 de milioane de euro, valoarea terenului. ….” Integral: https://adevarul.ro
“Consiliul Concurenţei a sancţionat şase edituri şi Asociaţia Editorilor din România cu amenzi totale de 5,9 milioane lei pentru întelegeri anticoncurentiale cu privire la preturile de vânzare către Bookster Consiliul Concurenţei a sancţionat şase edituri, precum şi Asociaţia Editorilor din România (AER), cu amenzi în valoare totală de 5,9 milioane lei (aproximativ 1,2 milioane euro) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială cu privire la preturile de vânzare, în urma unei reclamatii făcute de Bookster. Amenzile au fost aplicate astfel:
• Curtea Veche Publishing S.R.L. 422.220,85 lei
• Nemira Publishing House S.R.L. 324.636,37 lei
• Humanitas S.A. 365.718,84 lei
• Publica Com S.R.L. 174.677,34 lei
• Direct Client Services S.R.L. (Librăriile Cărtureşti) 3.982.290,66 lei
• Librăriile Humanitas S.A. 582.362,94 lei
• Asociaţia Editorilor Din România 115.696,04 lei
Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că cele şase companii împreună cu asociaţia de profil din domeniu şi-au coordonat strategiile comerciale şi au limitat comercializarea de carte către entităţile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Câți români făceau parte din rețeaua informativă a Securității. Documentul CNSAS face lumină Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS a prezentat un document despre rețeaua informativă a Securității în anul 1969. …. ”O întrebare care stârnește ample discuții și controverse în continuare. De la exagerări de tipul „din doi români, unul era turnător la Securitate”, până la negarea eficienței și importanței rețelei informative sau la găsirea de circumstanțe atenuante și scuze pentru fiecare caz ajuns în discuția publică. Putem oferi un răspuns la această întrebare prezentând o statistică de etapă. Conform evidențelor întocmite chiar de către Securitate pentru uz intern, în luna decembrie 1969 rețeaua informativă era alcătuită din 83.410 persoane, dintre care 66.144 acționau în mediul urban, în timp ce 17.266 supravegheau mediul rural. Din datele oficiale, populația totală a României în anul 1969 era de aproximativ 19.700.000 persoane”, arată CNSAS în postarea pe Facebook. ….Din ciferele prezentate de CNSAS reiese că infortmatori erau în număr de 27.629, colaboratori 45.145, rezidenți 2.882, iar gaze casă-7.754. ….” Integral: https://adevarul.ro
Portretul combinatorului la tinerete. Cazul Marcel Ciolacu ….
- Una dintre cele mai flagrante încercări de fardare a trecutului lui Marcel Ciolacu e falsul legat de primul loc de muncă. Aici, premierul susține public că ar fi lucrat într-o mare întreprindere bucureșteană. De fapt, în 1989, era muncitor necalificat la o cooperativă meșteșugărească din Buzău.
- În anii ’90, l-am găsit deopotrivă în postura de finanțator de top al partidului, dar și de protejat social, care pretinde și obține astfel o casă de la primărie.
- Apoi, se prezintă vag ca „antreprenor, administrator și asociat” la mai multe companii private. În realitate, era un afacerist și un politician local minor. Totuși, un jongler abil care, după paravanul unor buticuri din piață, își folosea funcțiile publice pentru a face bani privați. Două episoade sunt și azi relevante: parteneriatul cu OMV din anii 2000 și afacerea unei păduri defrișate, luate de la stat, pe terenul căreia s-a ridicat între timp magazinul Dedeman din Buzău.
- Ne întoarcem inevitabil și la revoluționarul Ciolacu. O ipostază din care a susținut că nu a cerut vreodată beneficii. Și totuși, certificatul de revoluționar i-a adus, pe rând, un teren agricol, un spațiu comercial în Piața Centrală din Buzău pe care și-a ridicat apoi afacerile și nu unul, ci două locuri de veci în Cimitirul „Eroilor”. Cel puțin în scriptele primăriei buzoiene, Marcel Ciolacu este un erou. Titulatură obținută tot printr-o cosmetizare a realității.
- Dar, deși lungul drum până la funcția de prim-ministru e pavat cu inadvertențe, falsuri și situații evidente de conflict de interese, premierul de azi refuză să le clarifice. ….” Integral: https://recorder.ro
“Un român care n-a ratat nicio ediție Insula iubirii are acum primul IQ negativ din istorie ….. „Nici măcar nu credeam că este posibil”, spun uluiți oamenii de știință. „E firesc ca IQ-ul să îți scadă când te uiți la o astfel de emisiune la TV, dar să ajungi la o valoare negativă e o premieră. Acest om practic a redefinit prostia, a dus-o pe culmi care păreau de neatins.” Românul avea un IQ de 95 înainte să înceapă să urmărească Insula iubirii, deci i-a scăzut coeficientul de inteligență cu 117 de puncte, spulberând un record vechi de opt ani, când unui fan al emisiunii lui Cătălin Măruță i-a scăzut IQ-ul cu 68 de puncte. Pe lângă IQ-ul negativ, fanul emisiunii Insula iubirii s-a ales cu alte două mari regrese: nu mai știe să meargă biped și nici nu mai stăpânește vorbirea articulată. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Asadar, Ciordacu’ are-bacu’… 😀
Restul ramane ca inainte 😉,… prostul Romaniei2
“Cine sunt oamenii noi ai lui Ciolacu. Gabriela Firea si Vasile Dâncu, trecuți în eșalonul 2….”
https://adevarul.ro/politica/cine-sunt-oamenii-noi-ai-lui-ciolacu-gabriela-2383099.html
Buna ziua
Ciolacul la UE.
Cere o alta dilatare de 7 ani pentru a reintra in deficitul de 3 % ? 😱
Pai a mai obținut una anul trecut când nu au reușit să țintească nici deficitul
angajat tot de ei . ( basca procedura pentru deficit excesiv)
( Doar recalcularea pensiilor are nevoie de alți 25 miliarde lei suplimentari an după an.
Degeaba tipărește Isărescu lei, ăștia fac praf orice și anticipat. Mă întreb , cu cât au crescut și pensiile speciale și de serviciu ? Când vor cere respectivele ministere fonduri suplimentare că nu le vor ajunge banii ? Oricum, un supliment de 25 miliarde e optimist scris. Poate au greșit și aici estimările că în cazul unor pensi deja la plata. Unde dispar ani de muncă. Bravos “profesioniști” )
Capodopera habarnismului științific, sa pretinzi că vei recupera 175 miliarde lei arierate către bugetul de stat. ( Taxe, impozite, contribuții obligatorii, TVA , etc.)
Serios ?
De la o firma in insolventa nu obții un leu. Și mai puțin de la una declarată falita.
Iar de la cetățeanul fără nimic pe numele lui, praful de pe toba obții.
Toate aceste cazuri au cheltuieli . Juridice și administrative.
Să ne ilumineze Ciolacu și imitația aia de ministru de finanțe , cum recuperează el restanțele de la firmele unde statul e patron. 😄
Doar acolo sunt zeci de miliarde de arierate în taxe, TVA, contribuții obligatorii.
Poate ei nu știu dar rescripția funcționează și la datorii. 5 😄
PS.
Ani de zile și în Italia a fost promisa recuperarea a peste 1.000 miliarde datorii către stat.
Rezultatul final, cam 600 miliarde sunt imposibil de recuperat. Nu ai de la cine ( firme falite, persoane moarte) . Vreo alte 300 miliarde deja căzute în prescripție.
Ce a rămas, se așteaptă plata in rate.
Atenție, ” se așteaptă” deoarece de vreo 3 ani se tot dilata plata in rate că nu e înghesuială . 😄😄
E bine să înveți de la alții . Nu de alta dar sa pricepi demagogia și demagogii.
5 sunt 5 ani prescripție la datoriile către stat.