Revista Presei – 22 aprilie.”M-am înțepat cu o sârmă, m-am dus la un spital care avea unitate de primiri urgențe și nu aveau vaccin antitetanos. Cum e posibil așa ceva? Te trimite la farmacie să ți-l cumperi.”
22/04/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 22 aprilie! Cerul va avea înnorãri temporare în majoritatea zonelor, local mai accentuate în cursul dupã-amiezii şi al serii. Va ploua în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã şi în zonele submontane aferente şi pe suprafeţe mici în restul teritoriului, cu precãdere în regiunile sudice; vor fi mai ales averse, pe alocuri se vor semnala descãrcãri electrice, iar pe creste, la peste 1800 m altitudine, precipitaţiile vor fi mixte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 şi 18 gr, iar cele minime între 2 şi 9 gr, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali. In Bucuresti cerul va avea înnorãri, mai accentuate dupã-amiaza, când vor fi averse şi descãrcãri electrice. Temperatura maximã va fi 16 gr, iar cea minimã va fi 5…8 gr.
“Verdict: Bugetul a fost scris prost. Profesorii și economiștii îl contrazic pe ministrul Finanțelor Problema reducerii cheltuielilor cu 20 miliarde lei a venit pentru că bugetul pe 2023 a fost redactat prost, indiferent dacă autoritățile (Guvernul) vor să recunoască sau nu. …. Foarte pe scurt: – Un principiu elementar de prudențialitate spune că nu este bine să construiești un buget pe venituri dorite – Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal – Dezastrul este că trăim cu bugetul public peste putință – Nu poți să vii să spui: „Tai cheltuielile cu medicamentele. Când vii să te internezi în spital, vino și cu medicamentele la tine că noi am tăiat cheltuielile cu medicamentele” – Cristian Păun, profesor ASE – M-am înțepat cu o sârmă, m-am dus la un spital care avea unitate de primiri urgențe și nu aveau vaccin antitetanos. Cum e posibil așa ceva? Te trimite la farmacie să ți-l cumperi. Poți să mai tăi cheltuieli în sectorul sanitar? – Ionuț Dumitru, economist – Să crești ponderea veniturilor bugetare prin creșterea impozitelor punându-ți ca țintă media din UE este un non-obiectiv. Nu-i găsesc nicio fundație economică – Lucian Croitoru – Ne-am îmbătat cu apă rece anul trecut când am avut inflație neașteptat de mare, am avut venituri din energie care, la fel, nu mai sunt deși le-am bugetat. Asta arată cum s-a făcut planificarea bugetară pentru 2023 – Ionuț Dumitru, economist – Gaura există. Cine spune că nu e există spune o poveste naivă. Elefantul din cameră este 20 miliarde lei care trebuie rezolvat anul ăsta – Tănase Stamule – profesor ASE – Dacă nu facem nimic și continuăm așa, ajungem la hard landing: crash imobiliar, crash valutar, foarte rău – Basarab Gogoneață, profesor ASE – TVA 30%, concedieri masive. Acesta ar fi scenariul de care eu mă tem. S-ar putea să vină mult mai repede decât ne imaginăm noi – Basarab Gogoneață. …. Lucian Croitoru, consilier principal pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României a vorbit în nume personal. „Să crești ponderea veniturilor bugetare prin creșterea impozitelor punându-ți ca țintă media din UE este un non-obiectiv. Nu-i găsesc nicio fundație economică. Ar fi greșit”, a afirmat Croitoru.- „România are 27% (venituri în PIB n.r.). În SUA, Japonia și Elveția ponderea veniturilor în PIB este 27% sau mai puțin. Credeți că Guvernele acelor țări nu-și fac treaba față de cetățenii lor?” ….„Impozitul progresiv, după părerea mea, nu este un impozit care să funcționeze. Nu poate să aducă nimic. Nu contribuie la reducerea inegalității care este astăzi o valoare centrală în societate”, apreciză el. …. Tănase Stamule, profesor ASE, spune că s-au bugetat 10 miliarde încasări din TVA de la Romgaz, Hidroelectrica și așa mai departe. „Acești mari contribuabili care nu au cum să plătească ce-au plătit anul trecut, alte industrii care plătesc accize le-au plătit în avans în decembrie ca să avem un deficit mai mic. Gaura de la mari contribuabili este o mare minciună pentru că banii ăia nu au fost niciodată reali în bugetul României”, a explicat el. – Să arunci vina pe ANAF când tu nu te-ai consultat cu Fiscul când ai făcut bugetul, asta e realitatea tristă. „Ok, gaura există. Cine spune că nu e există e o poveste naivă. Elefantul din cameră este 20 miliarde lei care trebuie rezolvat anul ăsta. 3 miliarde se vor rezolva prin înghețarea angajărilor pentru că lumea iese la pensie și pleacă. Câteva miliarde din supraimpozitarea care a trecut prin Parlament pentru anumite companii. Vor mai fi câteva miliarde din reduceri de bunuri și servicii: 2-3 miliarde”, a mai afirmat Stamule. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Sporurile aberante care văduvesc bugetul de stat. ”Nu mai sunt bani”, dar politicienii împart cu generozitate contribuțiile românilor …..În același timp, politicienii împart cu generozitate banii statului. Luna trecută, în martie, aceștia au votat o lege prin care încă o instituție intră în hora sporurilor consistente, și anume Agenția Națională de Integritate (ANI). De acum înainte, angajații ANI vor primi, pe lângă salarii, și spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, ce ajunge în unele instituții ale statului la 25% din salariu. …Cel mai recent caz ajuns în atenția publică este cel de la Consiliul Județean Vaslui, unde aproape toți angajații primesc spor de condiții periculoase, inclusiv șoferii și cei doi portari. Concret, doar președintele și cei doi vicepreședinți ai instituției nu încasează acest spor, restul angajaților primind suma de bani deoarece ”lucrează într-un mediu periculos”. ….Salariul unui șofer la ministerul Educației, cu tot cu sporuri, a ajuns la 5.500 de lei pe lună în martie, adică peste cel al unui profesor cu 25 de ani vechime și gradul I. Concret, șoferul de pe grila Ministerului Educației câștigă o îndemnizație lunară de 5.090 de lei, la care se adaugă un spor de condiții vătămătoare de 410 de lei, în total 5.500 de lei pe lună. Pentru postul de șofer sunt necesare studii medii, adică liceul, arată Edupedu. …. La sfârșitul anului 2022, Conducerea Poliției Locale Bacău a trimis o solicitare către Primărie în care cere să acorde angajaților instituție o serie de sporuri vătămătoare de muncă. Concret, angajații se plângeau că fac „febră musculară” la degete pentru că scriu prea mult la tastatură și că stau prea mult în scaun. Reprezentanții poliției au atașat și o serie de buletine de determinare prin expertizare a locului de muncă emise de Direcția de Sănătate Publică Bacău. Conform acestor documente, șoferii de autospeciale ar fi expuși la risc “toxico-alergic generat de contactul cu dosare, documente, registre în diverse stări de degradare”…..” Integral: https://ziare.com
“Cine sunt politicienii numiți la Engie România de Ministerul Energiei. Progresul spectaculos al familiei de liberali cu afaceri în IT Doi liberali și un social-democrat au fost numiți de Ministerul Energie în conducerea Engie România, unul dintre principalii furnizori de gaze naturale din țară. …. Daniela Nicolescu, lider liberal cu afaceri în publicitate Numită în CA al Engie România în iulie 2021, Daniela Nicolescu este secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului. Din această funcție ea a fost numită și în Consiliul de Supraveghere al Loteriei Române, dar și președinte al Consiliului de Îndrumare și Supraveghere al Autorității pentru Administrare a Activelor Statului. În 2021 a făcut parte și din CA al Conversim SA, Societatea de Conservare și Închidere a Minelor. Cariera acesteia începe în 1978, cu doi ani ca economist stagiar la ICL Alimentara7 și IAPL Cotroceni, iar apoi lucrează timp ce 5 ani ca economist la Cooperativa de Artă Aplicată. Până în 1990 este contabil șef la Eledur CA, cooperativa ce producea încălțăminte. După Revoluție este director economic încă doi ani la aceeași societate, iar apoi timp de 20 de ani, din 1992 până în 2013, menționează că este administrator la firma de imobiliare Nidac Impex SRL….. În anul 2019, după numirea Danielei Nicolescu la Ministerul Economiei, publicația Europa Liberă scria că firma Etis Design, firmă cu un singur angajat, a sponsorizat postările Facebook despre acțiunile electorale ale lui Iohannis și ale PNL, și a cheltuit cel puțin 25.000 lei a sponsorizat postările Facebook despre acțiunile electorale ale lui Iohannis și ale PNL. …. Mihai Coteț, omul de afaceri liberal În CA al Engie România a fost numit și Mihai Coteț, ales recent președinte al PNL Pitești. Acesta ocupă și funcția de vicepreședinte al PNL Argeș, după excluderea din partid a fostului președinte Gelu Tofan. În 2020, Mihai Coteț a câștigat un loc în consiliul local al municipiului. Acesta este un apropiat al Alinei Gorghiu, fiind unul dintre liberalii care l-au susținut pe Florin Cîțu la șefia partidului. ….Ultimul post de administrator din partea statului a fost ocupat de Constantin Ștefan, unul dintre cei cinci secretari de stat din Ministerul Energiei. Un apropiat al liderului PSD Gorj, Mihai Weber, Constantin Ștefan este inginer, șef în cadrul Complexului Energetic Oltenia, acolo unde se ocupa cu achiziția certificatelor de CO2. Fost președinte al TSD Gorj, în 2020 acesta a fost ales în consiliul județean Gorj, după ce anterior a făcut parte din consiliul local Târgu Jiu……” Integral: https://www.fanatik.ro
“Criza cerealelor, explicată de Cristian Pîrvulescu: „În România sunt unii politicieni care, jucându-se de-a naivii, fac jocurile Moscovei” ….În România, scandalul cerealelor ucrainene agită spiritele, iar o parte a fermierilor a anunțat că doresc să blocheze vămile de la granița cu Bulgaria. ….Încă de la început, analistul politic Cristian Pîrvulescu a explicat, cu fermitate, faptul că „această criză a cerealelor este un șantaj întreprins de Polonia, care restabilește pe o altă linie Grupul de la Vișegrad, vizând nu atât agricultura, cât mai ales statul de drept. Cehia a ieșit total din acest grup și a adoptat o poziție total pro-occidentală, spre deosebire de Polonia, de Ungaria și de Slovacia. De asemenea, știm foarte bine că în Bulgaria pro-rușii au un avans extraordinar, iar țara se confruntă cu o criză politică”. …. Însă Pîrvulescu a ținut să menționeze că, „din păcate, cererea PSD-ului ca toate produsele agro-alimentare să fie stopate este deja un abuz și chiar un atentat la politica de comerț a Uniunii Europene”. ….Politologul este de părere că problema fermierilor se va rezolva. Acesta a evidențiat faptul că, în ciuda protestelor recente, unii dintre fermierii români afirmă că nu sunt împotriva ucrainenilor, „dar că pe ei îi interesează propria afacere. Însă trebuie să înțelegem că, dacă privim situația în acest mod, până la urmă Vladimir Putin va învinge”. Dacă Ucraina nu-și poate exporta cerealele din pricina unui război nedrept apare, cu adevărat, o problemă: „Nu este vina Ucrainei că firmele românești au cumpărat cerealele încă de anul trecut, la prețuri foarte mici. Acum, dintr-o dată, se discută despre faptul că acestea ar putea fi toxice, așadar foarte periculoase”. …. „În ceea ce mă privește, am purtat discuții cu brutarii înaintea izbucnirii războiului și mi-au spus că preferau să cumpere grâul ucrainean pentru că, în principiu, era mai ușor de panificat și era mai ieftin. Așadar, problema nu este o noutate, ci pare mai degrabă o încercare de a elimina un concurent și de a lovi în principiul pieței libere. UE presupune o piață liberă, iar producătorii polonezi și români, nu mai vorbim despre cei unguri sau slovaci, au profitat din plin de această libertate, ca și de ajutoarele primite”. Analistul politic este de părere că, în acest moment, se pune pe tapet chestiunea împărțirii banilor, în condițiile în care sumele oferite de Comisia Europeană au fost foarte mici. „Oare, cumva, comisarul polonez nu era la curent cu faptul că a apărut o problemă? Numai că, la toamnă, în Polonia vor avea loc alegeri, iar fermierii vor avea un cuvânt important de spus. Prin această poziție anti-europeană, Wojciechowski încearcă să recupereze aceste voturi din zona rurală, tradiționalistă, pentru că electoratul urban nu va mai putea fi recuperat niciodată”, este de părere intervievatul nostru. ….„Repet, într-adevăr, au existat probleme în zona agriculturii, dar comisarul respectiv este și incompetent, și polonez. Iar țara sa intenționează, pur și simplu, să legitimeze politici anti-democratice, pentru că diferența dintre Polonia și Rusia lui Putin stă doar în faptul că Polonia este anti-rusă și că în această țară opoziția democratică încă nu a fost trimisă, în totalitate, la închisoare. În rest, în toate celelalte domenii constatăm aceeași linie ultraconservatoare. Dacă nu ar exista chestiunile istorice legate de sentimentele anti-rusești, Varșovia și Moscova s-ar înțelege foarte bine. Dar dacă sentimentele anti-rusești nu sunt atât de pregnante la baza societăților, la nivelul fermierilor polonezi, în schimb, există sentimente anti-ucrainene”. ….Interlocutorul nostru a amintit că nu trebuie uitat faptul că între Ucraina și Polonia există diferende istorice foarte importante. Partea de vest a Ucrainei, inclusiv Lvovul, a aparținut Poloniei. Așadar, chestiunea nu este atât de simplă. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Croissant cu aromă de șpagă. Aberațiile românești încep pe Otopeni, „principala poartă de intrare a țării” Am înțeles, la ceva săptămâni distanță de la vestitul dosar, cum s-a ajuns la promisiuni de șpagă de 20 de milioane de euro pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Otopeni. Suma pare imensă, te întrebi cum e posibil să vorbești despre mită cu atâtea zerouri. Sigur că zerourile nu-s chiar așa multe, dacă te gândești că la mijloc sunt și înțelegeri amendate de Consiliul Concurenței, pentru că se fixează prețurile. În fiecare produs se găsește și o bucată de șpagă + super adaosul pus de speculanții cu pretenții de comercianți. Un croissant cu unt, nu mai mare (câteodată chiar mai mic) decât în orice patiserie din Europa costă între 14 și 16 lei (echivalentul a nu mai puțin de 2,85 euro/ bucata). Cei care se uită, analizează și compară observă ușor că în mai toate localurile, brutăriile, chioșcurile, magazinele, aeroporturile din Franța, patria croissant-elor, că ești la Paris sau în alte regiuni mai scumpe, acest produs se găsește cam între 0.90 euro și 1,25 (vorbim despre rețeta simplă, cu unt). Ai noștri, la Otopeni, au inventat croissantul cu cremă de șpagă. Aberațiile de la „principala poartă aeriană a țării” sunt la tot pasul. O apă la plastic (jumătate de litru) poate trece de 20 de lei (peste 4 euro), o cafea amară de ți se face gura pungă (nimic de origine, nimic spectaculos în preparare) se duce în 3 euro. …. Aceste anomalii – prețuri de speculă, adaosuri inexplicabile – se găsesc și în localurile „de fițe” din București – Centrul Vechi, Floreasca, bulevardul Decebal (zonă în care dacă DIICOT și poliția și-ar face treaba și ar descinde o dată pe seară, ar scoate de pe piață jumătate din proxeneții/ traficanții de droguri și ființe umane din capitală). Cum au ajuns prețurile la anumite produse din industria HORECA peste cele din Europa de Vest, în condițiile în care salariile aici sunt cu mult mai mici – e greu de înțeles. De bună seamă, totuși, dacă ele există e una din două: ori indivizii spală bani/ sunt paravan pentru afaceri necurate, ori chiar au clienți care achită fără să clipească aceste note de plată, considerând că „scorurile” sunt justificate prin calitatea serviciilor și mărcilor de apă, cafea, bere (aici, dacă ar vrea cu adevărat, i-ar întreba și Fiscul pe indivizii cu bolizii parcați pe trotuar cât își beau cafele și apă cu câteva sute de lei dacă și-au declarat veniturile și dacă au achitat taxele și impozitele). Cei care nu cred că e posibil ca în București apa și cafeaua să fie mai scumpe ca în Franța sau Germania pot să se convingă cu ochii lor. Și-ar permite să bea o cafea sau o sticlă de apă pe terasa Muzeului Oceanografic din sudul Franței, în una dintre cele mai scumpe zone de pe glob, pentru că sunt mai ieftine decât în aeroportul Otopeni sau în crâșmele pline de fum de pe bulevardul Decebal. .… 60 de plicuri (stick) de cafea solubilă Nescafe (considerat un brand din zona superioară a industriei) costă pe eMag 19 lei- ca să aveți o imagine a adaosurilor practicate în aeronavele românești de la compania națională de stat. Cine a prins asemenea contract este the Bo$$, ar zice băieții din localurile de prin Floreasca. …. Învățați cu traiul de pe aici, trăim cu impresia că viața este mai ieftină, deci ne permitem mai multe. Cu toate acestea, la unele categorii, diferențele sunt net în favoarea cetățenilor statelor din Vest- iată câteva prețuri care mi-au sărit în ochi (pe care nu am pretenția că le-am cules bătând în lung și-n lat supermarketurile sau vânând reduceri): roșii cherry (producție Franța sau Maroc) – 0.99 euro – 500 de grame. Salată (3 bucăți- soiul dens și mare cam cât un pumn, Spania) – 0.99 euro, un mănunchi de 50 de tulpini de sparanghel- 4.99 euro. Un bilet de tren dus-întors între două orașe care se parcurge în 35 de minute în condiții perfecte (curat, viteză decentă, aer condiționat)- 5 euro (=20 de lei). ….” Integral: https://republica.ro
“Am propus Administrației Prezidențiale, când discutam despre „România educată”, să ne mutăm cu dezbaterea într-un sat din Teleorman unde școala e lângă cimitir …. Primul lucru care te izbește în sistem este discrepanța dintre ce se discuta în dezbateri, conferințe, prezentări și ce e în realitate în teren. La un moment dat am propus Administrației Prezidențiale, când se vorbea despre partea de digital în România educată, să facem o dezbatere cu presa și decidenții la o școală din mediul rural, din Teleorman, unde am predat noi lecții de TIC. Această școală se află lângă un cimitir și nu există nici măcar gard despărțitor între cele două spații. Acolo mi se se pare cel mai bun loc în care să discuții despre educație digitală în școli. Nu în București. Cum faci? Care sunt măsurile pe care le iei ca să aibă efect în aceea școală? ….Apelurile deschise pe PNRR au demonstrat faptul că strategia de la nivel național nu se pupă cu realitatea din teren. Și nimeni nu pare să se întrebe de ce. Dau vina pe cei din teritoriu – că sunt leneși, că sunt proști, că nu vor. Poate că da, poate că au alte motive. Nimeni nu știe, că nu se duce nimeni să îi întrebe. Se bazează pe informațiile trunchiate pe care și le iau de la ISJ sau alte structuri intermediare. Toate vizitele pe care le mai fac miniștrii sau secretarii de stat sunt protocolare, întotdeauna pe fugă și de cele mai multe ori cosmetizate la maximum. …. Pe de altă parte încerc să privesc și din perspectiva lor: ce tot vor ăștia cu digitalizarea lor, când eu trebuie îmi fac griji în primul rând pentru lemne, pentru toalete, pentru a ține copiii în școală, pentru a găsi profesori la toate materiile. Asta e cea mai mare problemă acum, școli întregi din București, nu zic de restul țării, nu au profesori de TIC și alte materii. Astea sunt prioritare pentru ei, nu digitalizarea. Nu s-a dus nimeni să vorbească cu ei. Nu s-a dus nimeni să le explice că copiii aceștia, pe care ei se chinuie să îi educe, cel mai probabil când vor termina liceul nu vor putea să își găsească un loc de muncă fără să știe ce înseamnă digitalizarea. ….Tot ce primesc sunt informări și solicitări și întotdeauna fluxul de solicitări este dintr-un singur sens – Ministerul cere, Inspectoratul cere, școlile dau. …..Păstrăm aceeași ierarhie, același flux de comunicare, aceeași lipsa de responsabilizare, dar și responsabilitate și speram că se va schimba ceva…..” Integral: https://republica.ro
“Reforme educaționale mereu întârziate Putem trece o lege a educației la fiecare deceniu prin Parlament. De altfel, legea existentă, aidoma celor de dinainte, ,,s-a bucurat” de atâtea modificări și completări prin HG-uri, OME-uri, OMECT-uri și OUG-uri încât intențiile sale inițiale s-au pierdut pe drum, s-au pulverizat în proceduri adormitoare sau au fost înlocuite de contratendințe, opuse planurilor legiuitorului de la început…..În spatele cortinei, nu se mai vorbește de mult în termeni de ,,interese și orgolii”, ci numai de ,,valiza cu bani”, de parcă începutul anilor ’90 în Europa de est ține loc atât de cuprins, cât și de încheiere….. Saltimbancii politici de la noi sunt în stare de orice scamatorie, atâta vreme cât altcineva plătește pentru ea. …. Drept urmare, îndrăznim, ca atâția alții înainte și după noi, să recomandăm câteva salutare reforme, credem, atât de folositoare în ansamblu încât nu vedem cum nu ar putea dăuna ,,grupurilor de interese” existente, active și organizate: 1. Pierderea acreditării universitare – probă a calității instituționale. Se vorbește de ARACIS ca de o forță considerabilă de pedepsire a celor care calcă strâmb în materie de fidelitate împotriva valorilor și standardelor de calitate în învățământul superior. E doar o părere și una neîntemeiată pe probe. Dacă am fi cinstiți cu noi înșine, am recunoaște că nici o universitate nu a fost drastic sancționată, în limitele legii, în ultimul sfert de secol (despre ce a fost înainte, să spunem că ,,s-a prescris”). Lucrările de licență și masterat se vând și acum pe internet, iar tezele de doctorat sau lucrările ,,științifice” ale unor VIP-uri politice, de dincoace sau de dincolo de gratii, au lăsat dâre de turpitudine devoalată în presă, doar în presă, să ne înțelegem, în rest, personajele sunt bine-mersi. ….2. Profesionalizarea aparatului de conducere din ministere. Ne-am aștepta ca (sub)secretarii de stat, directorii și șefii de birou din Ministerul Educației să fie în majoritatea lor profesori, cercetători etc. cu merite excepționale, inși recunoscuți în societate pentru lucrările lor științifice, omologate internațional prin citări și critici punctuale, pentru rezultate deosebite de pregătire a elevilor, de conducere dovedită a unor școli sau pentru cărțile lor de nivel mediu sau ridicat, în calitate de intelectuali publici. Nu faci educația unei națiuni cu personaje obscure, ridicate pe filiere oblice, de penumbră, promovați strict administrativ și pe seama unor criterii birocratice intenționat înguste. Nu mai insist pe seama relațiilor inavuabile de promovare, care sunt cele mai des întâlnite în țara noastră de periferie. ….3. Depolitizarea conducerii Inspectoratelor și a unităților de învățământ preuniversitar. Dacă în Ministerul Educației apare ca firească apartenența politică și chiar prezența unor direcții ideologice explicite (,,tehnocratismul” inerent e o mantră ideologică centristă, dar tot misterul rezidă în definirea democratică a consensului centrist – social-democrat, liberal, naționalist conservator etc.), inspectorii școlari și directorii de școli se supun ierarhic, indiferent de opiniile lor politice de acasă sau din public. Dacă fiecare inspector județean ar asculta de ordinele superiorilor în funcție de credința sa politică sau de simpatiile sale ideologice, atunci nu am mai avea nevoie de funcționari superiori, medii sau de bază. Fiecare ar face ce-l taie capul, pe ascuns sau fără să se ferească, în funcție de conivențe. Avem nevoie de politică, dar nu suntem toți ,,ofițeri cu grade înalte” în organizația de partid. Din păcate, selecția cadrelor de partid creează confuzii grave în România. Proasta gestiune a resursei umane se vede atât la etajale superioare ale sistemului, unde predomină ,,tehnocrații” cu voie de la partid, dar calificați în a da din cap necunoscători la orice e de interes public și în a țese tot soiul de pânze de păianjen de natură carieristă sau de înavuțire personală, cât și în zona mediană, unde atât de slabi pe puterile lor se simt politicienii de sus încât numesc în funcții persoane ale căror profesionalism și calitate intelectuală lasă mult de dorit. Numirile în funcție trebuie să dispară din Inspectorate și de la conducerea unităților de învățământ preuniversitar. ….” Integral: https://www.contributors.ro
“«Rocadă», «comasare», «austeritate». Iohannis în criză de soluții Președintele Iohannis are cel puțin o calitate esențială în politică: răbdarea. Nu degeaba grădinăritul e principalul lui hobby. Criticii săi au confundat cu lenea non-acțiunea și non-comunicarea domniei sale (de altfel, a vorbi pentru un om politic înseamnă a acționa). L-au făcut « ficus », când de fapt Klaus Iohannis aștepta sezonul potrivit. …. Acum președintele Iohannis speră să păstreze un control iluzoriu prin miniștrii PNL, dar de facto transferă puterea executivă către PSD. Riscurile economico-finaciare, deci și cele ale adâncirii crizei sociale, pot explica dorința de a transfera cartoful guvernării, care poate deveni foarte fierbinte. Dar și riscurile politice sunt considerabile. Asta explică de ce PNL și-ar dori un pact care să-i asigure continuarea coaliției după 2024. Pe fond, PNL este într-o situație în care varianta pe care o urmărește acum, a acestui pact cu PSD, chiar dacă îi permite păstrarea unor poziții pe termen scurt, îl condamnă definitiv la irelevanță politică. …. Emil Constantinescu a contribuit semnificativ la dispariția PNȚCD-ului fără de care nu ajungea președinte, Traian Băsescu a rupt PDL-ul pe când era încă în funcție, azi e foarte probabil ca Iohannis să sacrifice PNL. Dar nu o face din capriciu, ci pentru că în actuala conjunctură soluția salvării PNL nu se află la Cotroceni. ….Faimosul interviu al ministrului de externe la BBC nu a fost un dezastru, așa cum s-a spus, ci un moment al adevărului: România nu e democratică pentru că nu e nimeni care asumă cu adevărat responsabilitatea deciziilor luate, responsabilitatea guvernării. Această fugă de responsabilitate e sistemică, asta se vede de la tăcerile dese ale șefului statului, la incapacitatea retorică a primului-ministru, trecând prin multitudinea de miniștrii fără însușiri, deci fără reputație sau altă ambiție politică decât aceea de a rămâne și în următorul Executiv. Aceeași logică poate fi dedusă și din suprarealista sarabandă a numirii oamenilor (ne)potriviți în locurile (ne)potrivite. .…În acest context, degradarea perspectivelor economice, care s-a văzut în raportul FMI și nu numai, a readus în spațiul public o serie de expresii (austeritate, gaură în buget, tăieri de cheltuieli, înghețarea angajărilor la stat) care echivalează cu tot atâția nori negri care pot schimba calculele actorilor politici. Culmea este că aceste expresii au apărut inclusiv în discursurile lui Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă, aceștia pare că au fost nevoiți să iasă din amorțire, dar lipsa lor de exercițiu oratoric a dus la intervenții care ar trebui să crească îngrijorarea publică. ….Între tentația populistă, pe care o aduce orice an electoral, și lipsa de soluții, sau de voință politică pentru implementarea lor, așa cum e cazul reformei pensiilor speciale, România pare blocată. E nevoie de competență, de voință politică și de o majoritate politică clară, dar coaliția PNL-PSD nu oferă decât ultimul element. Și deocamdată aceasta este singura « soluție » a președintelui Iohannis. ….Reflexul sistemului politic de a privi în situații de criză către Cotroceni, combinat cu lipsa de soluții a președintelui Iohannis, creează o situație în care singura variantă va fi apelul la ajutor extern, și nu numai european. Probabil nu suntem departe de anunțul venirii unei delegații FMI în România. ….” Integral: https://www.contributors.ro
“O instanță italiană respinge extrădarea baronului PSD Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și opt luni de închisoare / Cum a ajuns Italia refugiul fugarilor celebri ai României …. În 10 martie, Ionel Arsene a fost condamnat la șase ani și opt luni de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție. Decizia e definitivă și a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Arsene ar fi părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței. În acest dosar, Ionel Arsene a fost trimis în judecată de DNA în 2018, fiind acuzat că în cursul anului 2013, în calitate de deputat și președinte al organizației PSD Neamț, a primit de la o persoană (martor în cauza) suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală. ….Ionel Arsene a fost și președinte al PSD Neamț, începând din 2013, fiind unul dintre baronii locali ai PSD, și era considerat mâna dreaptă a fostului lider al PSD Liviu Dragnea. …. Pe lista celor în cazul cărora Italia a refuzat cererile României de aducere în țară pentru a face închisoare se numără fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, omul de afaceri Dragos Săvulescu, Mario Iorgulescu, Alina Bica, Cornel Bogdan Popa, fost director în Primăria Capitalei, şi omul de afaceri Romeo Albu, ultimii doi condamnați în dosarul de corupție al lui Sorin Oprescu. Un nou refugiu al condamnaților celebri ai României care încearcă să scape de închisoare este și Grecia, unde a reușit să fugă și fostul primar Sorin Oprescu, iar una dintre rețete este cererea de azil politic. ….Pentru Italia, rețeta este alta – plătesc taxe, deschid firme, angajează avocați scumpi și reușesc să evite extrădarea invocând în special condițiile improprii din închisorile din România……În prezent, judecătorii din Italia pot să refuze extrădarea sau punerea în aplicare a unui mandat european de arestare doar dacă cei condamnați au rezidență de cel puțin cinci ani în Peninsulă. În noile condiții, inculpați celebri din România, care se judecă în procese ce durează ani de zile, își pregătesc „evadarea” și se stabilesc în Italia unde devin oameni de afaceri model..…” Integral: https://www.hotnews.ro
“Activistul de mediu Alex Găvan demarează șantierul legislativ pentru Centura verde a Bucureștiului: „În momentul ăsta un mare virus tronează peste București, un virus care ucide nediscriminatoriu: poluarea” Un proiect de lege depus în Parlament la jumătatea lunii aprilie prevede interzicerea exploatării lemnului din pădurile aflate în jurul Bucureștiului, iar persoanele care dețin suprafețe forestiere la marginea Capitalei și în județul Ilfov ar urma să fie despăgubite, la cerere, pentru a nu tăia arbori. …. Numai în ultimul an au fost tăiați, în mod legal, în județul Ilfov, peste o jumătate de milion de copaci, spune Alex Găvan, ceea ce înseamnă enorm pentru un oraș sufocat de poluare, cum este Bucureștiul. Multe terenuri sunt private, terenuri ce valorează milioane de euro, Oamenii vor să ridice blocuri, cartiere rezidențiale, nimeni nu vrea să pună păduri pe terenuri ce valorează miliarde de euro. Cum te poți lupta cu capitalismul, până la urmă? a fost întrebat Alex Găvan. „Câteva interese imobiliare nu pot să stea împotriva a două milioane de locuitori, ce riscă să moară din cauza poluării”, a răspuns activistul de mediu. „În momentul ăsta un mare virus tronează peste București, un virus care ucide nediscriminatoriu: poluarea. Un raport din 2020 al Institutului de Sănătate Publică arată că dacă autoritățile și-ar îndeplini ținta antipoluare, media de viață a bucureștenilor ar crește cu 4 ani. Deja suntem în infringement cu Uniunea Europeană pe calitatea aerului din București, am fost condamnați de Curtea de Justiție pentru calitatea aerului din București, asta înseamnă că în curând va trebui să plătim amenzi de zeci de milioane de euro pe an până vom remedia problema, sume care se vor plăti din banii contribuabililor. Bucureștiul e în top 3 cele mai poluate capitale din Europa, cu cel mai puțin spațiu verde”, a explicat Alex Găvan. „În București avem 6,35 miliarde euro anual pierderi bugetare care se duc pe tratarea afecțiunilor cauzate de poluare sau înrăutățite de aceasta. 29.000 de români mor anual din cauza poluării”, spune Găvan. Inițiatorii legii cer elaborarea unui plan antipoluare integrat între Primăria Municipiului București și Consiliul județean Ilfov, pentru că planul care exista a fost anulat în instanță. În petiția online, ONG-urile cer includerea centurii verzi a Bucureștiului în strategia de dezvoltare București-Ilfov 2021- 2027 și un calendar concret de implementare a centurii verzi. Totodată, între solicitările incluse în petiția online se numără și includerea subiectului poluării pe agenda CSAT. ....Bucureştiul este zona cu cel mai mare deficit de vegetaţie forestieră din ţară, cu un procent de doar 3% fond forestier, în timp ce judeţul Ilfov se află tot sub limita recomandată de Comisia Europeană, cu un procent de doar 16% fond forestier.….” Integral: https://republica.ro
“În urma vizitei lui Iohannis, Brazilia și Galapagos susțin aderarea la Schengen Deși criticat în mediile publice pentru vizitele nejustificate în America de Sud, președintele Iohannis a reușit totuși câteva victorii diplomatice de anvergură. Brazilia și Galapagosul și-au arătat sprijinul pentru aderarea României la Schengen. Mai mult, chiar și Insula Paștelui a trimis o scrisoare deschisă către Comisia European prin care susțin și ei aderarea noastră. ….Președintele României a anunțat că după încheierea acestui turneu nu se va odihni ci va face o vizită în Tuvalu, Tongo și Fiji pentru a le explica băștinașilor despre aspirațiile noastre euro-atlantice și dedicația pentru parcursul pro-european….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Credite de la biserică. BOR are propria rețea de IFN-uri înregistrate la BNR, care oferă împrumuturi cu dobândă
Biserica Ortodoxă Română deține o rețea de instituții nebancare (IFN), prin intermediul cărora împrumută bani și oferă ajutor angajaților BOR. ….”
https://www.fanatik.ro/credite-de-la-biserica-bor-are-propria-retea-de-ifn-uri-inregistrate-la-bnr-care-ofera-imprumuturi-cu-dobanda-20368407
“Josep Borrell cere forțelor navale din UE să patruleze prin strâmtoarea Taiwan: „Este crucial pentru Europa”
….Europa trebuie să fie „foarte prezentă în acest dosar care ne priveşte pe plan economic, comercial şi tehnologic”, a scris Josep Borrell pentru Journal du Dimanche. „De aceea, fac apel la marina militară europeană să patruleze prin Strâmtoarea Taiwan pentru a sublinia angajamentul Europei faţă de libertatea navigaţiei în această zonă absolut crucială”, a insistat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.
„Taiwanul este crucial pentru Europa”, a declarat marţi Josep Borrell în deschiderea unei dezbateri în Parlamentul European la Strasbourg consacrată Chinei. „Este vorba despre strâmtoarea cea mai strategică din lume, în special în ceea ce priveşte comerţul: noi trebuie să fim prezenţi acolo prin operaţiuni de asigurare a libertăţii de navigaţie” a pledat el.
„Taiwanul face parte în mod hotărât din perimetrul nostru strategic pentru a garanta pacea, pentru a ne apăra interesele”, a adăugat şeful diplomaţiei europene…..”
https://www.hotnews.ro/stiri-international-26222340-josep-borrell-cere-fortelor-navale-din-patruleze-prin-stramtoarea-taiwan-este-crucial-pentru-europa.htm
Sfântul Gheorghe, sărbătorit în 23 aprilie: tradiții și superstiții. De ce se pun ramuri verzi la poartă, ferestre și uși
https://alba24.ro/sfantul-gheorghe-sarbatorit-in-23-aprilie-traditii-si-superstitii-de-ce-se-pun-ramuri-verzi-la-poarta-ferestre-si-usi-975162.html
La Multi Ani sarbatoritilor! 🙂