Revista Presei – 22 aprilie.”Apetitul tradițional al decidenților români pentru a cheltui din buget mai mult decât încasează, capătă o nouă valență odată cu perspectiva creșterii substanțiale a veniturilor bugetare prin exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră.”
22/04/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 22 aprilie! Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15-22 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 11 grade Celsius, mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi în vestul, centrul şi nordul ţării, unde local vor fi averse, pe alocuri însoţite de descărcări electrice, cu o probabilitate mai mare după-amiaza şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, pe arii restrânse cu intensificări în jumătatea de sud a teritoriului. La Bucureşti, meteorologii anunţă că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 7-9 grade Celsius.
“Relaxarea readuce în prim plan gripa și virozele sezoniere..… Gindrovel Dumitra: Nu este deloc surprinzător. Mai mult decât atât, dacă ne referim la anul calendaristic, în luna aprilie întotdeauna aveam un număr mare de infecții respiratorii, în general infecțiile banale sezoniere, cele care dominau prezentările în cabinetele medicilor de familie de foarte multă vreme. Însă, acum mai apare încă un lucru, la care ne așteptam. Din acest motiv spun că nu este surprinzător. Anume că, o dată cu renunțarea la restricții, și mă refer la acele indicații pe care le cunoaștem, anume, purtatul măștii, spălatul pe mâini cu apă și săpun, folosirea dezinfectantului, păstrarea distanței în special în comunitățile școlare, am reușit, într-un fel sau altul, să facem ceea ce uitasem în acești doi ani. Să determinăm reapariția acestor viroze banale sezoniere la o amplitudine asemănătoare cu ce aveam înainte de pandemie și la reapariția cazurilor de gripă. Am avut două sezoane, sezonul 2020 – 2021 și 2021 până în acest moment, în care numărul cazurilor de gripă a fost foarte redus. Ne aducem aminte că în 2020, când a început pandemia de Covid 19, ne aflăm în plină epidemie declarată de gripă, cu un număr foarte mare de cazuri. Numărul mare de cazuri a scăzut brusc în momentul în care au fost întrerupte comunitățile școlare și au fost emise recomandările de distanțare fizică și purtatul măștii. Acum când s-a renunțat la aceste recomandări au reapărut cazurile de gripă. Datele publicate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile ne arată că avem în fiecare săptămână peste 500 de cazuri. Acest lucru nu ne miră. Aceste măsuri de protecție pe care le-am aplicat în timpul pandemiei pentru prevenirea transmiterii virusului SarsCov2 sunt aceleași măsuri de protecție ca și în cazul prevenirii infecțiilor provocate de gripă, respectiv de viroza banală sezonieră….. De exemplu, în cazul gripei apare, pe lângă simptomele respiratorii și simptome generale, precum febra înaltă, stare generală alterată, dureri musculare, dificultate la respirație și nu în ultimul rând, acea senzație că te-a lovit trenul, anume starea generală profund alterată. Cam asta diferențiază grupa ce celelalte viroze banale sezoniere, care, la rândul lor evoluează doar cu simptomatologie respiratorie. ….” Integral: https://www.rfi.ro
“O nouă alertă medicală. Cazuri de hepatită severă la copii, fără cauze cunoscute, identificate în mai multe țări …. ”În urma cazurilor semnalate de hepatită acută de origine necunoscută de către Agenţia de Securitate a Sănătăţii din Marea Britanie la începutul lunii aprilie, au fost raportate cazuri suplimentare la copii în Danemarca, Irlanda, Ţările de Jos şi în Spania”, a indicat agenţia europeană într-un comunicat de presă. Nouă cazuri suspecte au fost identificate şi la copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 6 ani în Alabama, Statele Unite, potrivit ECDC. ”Investigaţiile continuă în toate ţările care raportează cazuri. În prezent, cauza exactă a hepatitei rămâne necunoscută”, notează ECDC, dar anchetatorii britanici ”consideră că o cauză infecţioasă este cea mai probabilă având în vedere caracteristicile clinice şi epidemiologice ale cazurilor”….. Contactată de AFP, ECDC nu a furnizat detalii privind numărul de cazuri pe ţară. Nu au fost raportate decese, dar unele cazuri din Marea Britanie au necesitat transplant de ficat. ”Investigaţiile de laborator ale cazurilor au exclus hepatitele virale de tip A, B, C, D şi E în toate cazurile’”, potrivit ECDC. Regatul Unit a raportat iniţial la 5 aprilie, la OMS, 10 cazuri de hepatită severă în Scoţia, înainte de a raporta un total de 74 de cazuri trei zile mai târziu, potrivit organizaţiei ONU. Dintre cazurile din Marea Britanie, ”multe au prezentat semne de icter”. ”Unele dintre cazuri au raportat simptome gastrointestinale, inclusiv dureri abdominale, diaree şi vărsături în săptămânile precedente”, potrivit ECDC.” Integral: https://ziare.com
“EXCLUSIV Cine e managerul care va gestiona 100 de milioane de euro, cea mai nouă mega-afacere de stat din România de la Casa de Comerț Unirea: Mason, finul lui Rareș Mănescu, fost manager în firme de logistică în agricultură Codruț Marius Semănaru a fost numit de consiliul de administrație al Societății Naționale Casa de Comerț Unirea SA în funcția de director general. El va gestiona bugetul de 100 de milioane de euro al acestei firme de stat înființate de fostul ministru PSD Petre Daea și resuscitate de actualul ministru PSD Adrian Chesnoiu…. Casa de Comerț Unirea va fi capitalizată cu 100 de milioane de euro în acest an și va avea rolul de a prelua marfa de la miile de mici producători de legume și fructe și de a o duce în magazine. Experiența de până acum a afacerii de stat, care trebuia să deschidă 80 de aprozare în toată țara, arată falimentar: datorii la furnizori, cele două magazine închise, pierderi de peste 12 milioane de lei în doi ani, potrivit Digi24. Cine este Codruț Marius Semănaru. Noul director general a declarat pentru G4Media că, în afara unei scurte ”provocări” la stat, ca director al Autorității Rutiere Române, a lucrat exclusiv în mediul privat, ca manager al unor companii cu activitate în logistică și agricultură, printre cae Bristol Logistic. Semănaru a confirmat pentru G4Media că este finul lui Rareș Mănescu și al Ramonei Mănescu, foști lideri PNL apropiați de grupul de la Monaco. Rareș Mănescu a fost primar al Sectorului 6, iar Ramona Mănescu – ministru al Transporturilor și ministru al Afacerilor Externe. În mandatul de ministru al Transporturilor al Ramonei Mănescu, Codruț Semănaru a fost numit director al Autorității Rutiere Române, potrivit declarațiilor sale de avere. Cât timp Ramona Mănescu a fost europarlamentar, soția lui Codrin Semănaru a lucrat la Parlamentul European…..” Integral: https://www.g4media.ro
“Populism de Paște: premierul Ciucă vrea ca statul să stea de veghe împotriva speculei, deși chiar ministrul Agriculturii a transmis public că specula era incriminată doar în comunism Premierul Nicolae Ciucă le-a cerut joi autorităților ”să vegheze” în piețe și magazine pentru a nu exista ”speculă” cu produsele de Paște. Declarația lui Ciucă vine pe fondul unei campanii furibunde a Antenei 3 împotriva presupușilor speculanți, acuzați că ar crește prețul produselor….. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a explicat încă de acum două zile că statul nu poate pedepsi așa-numita speculă ce era incriminată doar în perioada comunistă, o epocă marcată de lipsuri generalizate din cauza modelului etatist de funcționare a comerțului. Chesnoiu a declarat marți dimineață la Antena 3, întrebat ce face statul împotriva ”speculanților” din piețe care vând carnea de miel cu 60 de lei kilogramul, că ”nu există bază legală” pentru a fi sancționați și că ”infracțiunea de speculă a fost eliminată din Codul Penal”. Reamintim că așa-zișii speculanți sunt comercianții care fac legătura între producători și clienți….” Integral: https://www.g4media.ro
“Va fi România blestemată sau binecuvântată? Evoluțiile economice ale României din ultimele decenii ne arată o incapacitate cronică de a avea politici fiscale cu sens economic. Și când spun asta, mă refer la evaziunea fiscală care niciodată nu a fost curmată cu adevărat, mă refer la cadourile și excepțiile fiscale acordate fără noimă, pe criterii de apartenență la grupuri profesionale și nu ținând cont doar de nivelul veniturilor, mă refer la impozitarea dezechilibrată a muncii și capitalului și, în ultima instanță, la indiferenta cu care a fost tratat faptul că România are cele mai mici venituri raportate la PIB din UE. În egală măsură, bugetul României a avut în mod constant nu doar o problemă cantitativă, ci și una calitativă, dacă ținem cont de modul sub optim în care au fost alocate resursele bugetare de-a lungul timpului. Iar aici am în vedere prioritizarea consumului asupra investițiilor, în timp ce puținii bani pentru investiții au fost alocați pe criterii neeconomice, la prețuri de multe ori supraevaluate sau în proiecte fără efecte de angrenare în economie. Strategia fiscală a României a sfârșit în succesiunea de politici fiscale tradițional prociclice. În perioade faste economic, când veniturile bugetare au crescut, cheltuielile bugetare au crescut și ele, mai ales pentru alimentarea consumului. Apoi, în momente de scădere economică, au fost necesare ajustări forțate, de tip șoc, care nu au făcut decât să adâncească și mai mult economia în recesiune. Astfel, economia României a sfârșit prin a fi una dintre cele mai volatile din Europa….. Apetitul tradițional al decidenților români pentru a cheltui din buget mai mult decât încasează, capătă o nouă valență odată cu perspectiva creșterii substanțiale a veniturilor bugetare prin exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră. Întrebat la un moment dat, un prim-ministru recent al României spunea că în locul includerii veniturilor din exploatarea gazelor într-un fond suveran, ar prefera să le folosească la reechilibrarea bugetului. Ulterior, confruntat cu o creștere a veniturilor bugetare printr-o creștere economică peste așteptări, a dat reechilibrarea pe creșterea cheltuielilor bugetare. Problema majoră pe care cred că ar trebui să o avem în vedere este că lipsa unei tradiții a prudentei bugetare face ca, odată ce bugetul va începe să încaseze taxele substanțiale provenite din exploatarea gazelor din Marea Neagră, tradiționalele excese bugetare pot transforma România într-un studiu de caz al „blestemului resurselor”. Această sintagmă sintetizează o situație contra intuitivă cu care se confruntă țările bogate în resurse naturale. În loc ca existența unor astfel de bogății naturale să accelereze dezvoltarea economică, administrate de cele mai multe ori într-un mod ineficient și populist, ele au sfârșit prin a deveni o piatră de moară. Una dintre importantele cauze care au dus la aceste consecințe a fost considerată a fi slăbiciunea instituțiilor statului, care au permis ca sumele considerabile de bani să fie sifonate prin corupția elitelor, dar și prin „coruperea” populației…..Îmi amintesc de o vizită făcut în Kazakhstan în calitate de analist al băncii ABN AMRO, o țară mare exportatoare de hidrocarburi, uraniu și alte materii prime. Cei mai străluciți profesioniști erau angajați în sectorul public, cele mai mari salarii erau plătite în sectorul public, toată lumea era disperată să se angajeze în sectorul public. Astfel, sectorul privat era văduvit de resursele necesare ce i-ar fi permis stimularea antreprenoriatului, inovației și, în ultima instanță, progresul economic și tehnologic în industrii alternative….” Integral: https://republica.ro
“USR sesizează CCR pe legea coaliției de guvernare care ar amenința dreptul de proprietate al românilor: „Peste noapte pot rămâne fără terenul de drept”…„Prin modificările aduse, e suficient, practic, să plăteşti impozitul pentru anul 2022 pentru imobilul altuia, figurezi în registrul agricol – practicile în acest sens în mediul rural fiind frecvente – şi devii latifundiar. În aceste condiţii, cei care sunt adevăraţii proprietari rămân peste noapte fără terenuri. De ce? Pentru că aşa au votat PSD, PNL şi UDMR. După ani de litigii, după ani în decursul cărora s-a încercat să se facă dreptate românilor faţă de naţionalizările abuzive din perioada comunistă, avem acum de-a face cu o expropriere de drept privat”, a declarat deputata USR Oana Murariu. Într-un proiect necesar şi util, coaliţia PSD-PNL-UDMR a strecurat o prevedere prin care batjocoreşte dreptul de proprietate al românilor, afirmă USR. Este vorba de forma modificată a art. 41 alin. 10, potrivit căreia „terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, se înscriu în cartea funciară, în lipsa actelor de proprietate şi se intabulează dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea actualilor deţinători ai construcţiilor, în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol, eliberat de unitatea administrativ-teritorială în raza căreia este amplasat imobilul şi a documentaţiei cadastrale”. ”Dreptul de proprietate, garantat de Constituţie, ajunge astfel să fie pus în pericol din cauza modalităţii defectuoase de redactare a textului, care nu este explicit, ci lasă loc la interpretări ce se pot dovedi dezastruoase pentru proprietari. USR consideră că nu este admisibil să se ascundă în spatele unor proiecte tehnice încălcări atât de flagrante ale unui drept pentru care românii au pus dintotdeauna un accent deosebit – dreptul de proprietate”, transmite USR. În plus, proiectul a fost adoptat fără respectarea tuturor formalităţilor impuse de lege, neavând precizată clar sursa de finanţare pentru cheltuielile pe care aplicarea sa le implică, iar acest lucru este neconstituţional, potrivit unor decizii anterioare ale CCR referitoare la procesul legislativ….” Integral: https://ziare.com
“De ce avem atâtea legi neclare și imprecise?.…De ce le este parlamentarilor români atât de greu să formuleze legi capabile să treacă testul contestării la CCR, ținând cont că nu puțini dintre ei sunt licențiați în drept și, dacă nu sunt, au la dispoziție o suită de consilieri de specialitate care i-ar putea sfătui? Pentru a face puțină lumină în acest sens, PressOne a stat de vorbă cu dr. Bogdan Dima, conferențiar al Facultății de Drept din cadrul Universității din București și specialist în drept constituțional. ….În primul rând, faptul că cineva poate să interpreteze corect o lege nu înseamnă în mod necesar că acel cineva poate să elaboreze o lege de bună calitate. A scrie o lege este un proces diferit, iar fiecare proces are regulile sale. În România, gândirea juridică, formată în universități, în practica judiciară sau în cadrul autorităților publice pune accentul pe metodele de interpretare a normelor, nu pe știința elaborării acestora. Este, dacă vreți, efectul unui tipar cultural românesc: descriem ce fac alții mai bine decât concepem noi înșine. ….Totodată, redactarea normelor juridice într-un anume domeniu presupune atât expertiză în respectivul domeniu, cât și stăpânirea regulilor de tehnică legislativă. Unele reguli sunt stabilite în legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Altele, însă, sunt nescrise…… De multe ori, parlamentarul nu face o investigație aprofundată asupra unei problematici de reglementat. Preia propuneri care vin din sfere diverse ale societății. În loc să tindă permanent să fie creator de norme, sfârșește mai mereu ca purtătorul de norme al altora. Apoi, în Parlamentul României există un aparat de specialitate, pe care parlamentarii îl au la dispoziție. Din păcate, însă, nu au foarte multă încredere în acest aparat tehnic sau, dacă au, nu îl folosesc așa cum ar trebui. În al patrulea rând, toate propunerile legislative formulate de parlamentari sunt trecute prin analiza Consiliului Legislativ, dar și a ministerelor de profil, ultimele fiind sesizate pentru a fundamenta punctul de vedere al Guvernului. În plus, în funcție de domeniul de reglementare, mai există și autorități avizatoare de specialitate: Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Concurenței, Curtea de Conturi etc. Așadar, până la adoptarea legii, propunerea legislativă trece printr-o analiză de specialitate atât privind modul de redactare, cât și cu privire la conținut. Desigur, aici intervine din nou gândirea tribalizată a politicii românești. De multe ori, inițiatorii propunerilor legislative nu „se încred” în aceste avize și puncte de vedere, dacă nu corespund viziunii politice proprii. În fine, o altă cauză este necunoașterea pe scară largă a jurisprudenței Curții Constituționale în materie de calitate a legii…. Faptul că o lege scrisă prost este declarată neconstituțională înainte de promulgare este un lucru de dorit pentru buna funcționare a statului. Alternativa ar fi ca legea prost scrisă să producă efecte juridice și, eventual, materiale. Or, odată produse aceste efecte, este mult mai greu să intervii. Costurile pentru stat și societate ar fi mult mai mari. …..Ceea ce frustrează este nivelul intelectual și profesional scăzut al dezbaterilor parlamentare, care conduce la adoptarea unor legi cu multe vicii de oportunitate și constituționalitate. …” Integral: https://pressone.ro
“Cristi Danileț la RFI: CCR trebuie recredibilizată. Nu trebuie implicată în arena politică…… ”Deși numirea este eminamente politică, susținerea din partea societății civile contează enorm (…). Mă onorează, dar mă și responsabilizează. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem, CCR în ultimii ani a suferit o decredibilizare și cred că un interes, o susținere din partea societății civile pentru această demnitate este de preferat. E pentru prima dată când de fapt societatea civilă susține o candidatură la CCR și se implică în dezbateri anterioare acordării votului politic”. Cât va conta excluderea din magistratură, decisă de CSM? ”Constituția spune că cel care este nominalizat trebuie să aibă minim 18 ani de specialitate juridică. Eu deja aveam 23 la momentul suspendării. În plus, hotărârea CSM-ului este contestată, deci ea nu este definitivă, astfel încât mă bucur de prezumția de nevinovăție. Cred că realizările mele și lucrările mele cântăresc mult mai mult decât un accident în activitatea CSM, care cu siguranță va fi remediat la Curtea Supremă. Și acum trebuie să fim și realiști: dacă un om a făcut două filmulețe pe TikTok, care nu plac altora, nu înseamnă că acesta nu este bun pentru CCR…..”În primul rând, credibilitatea oricărei instituții trebuie redată de sus în jos și asta înseamnă ca ea însăși să fie credibilă. Or în ultimii ani am sesizat că este o mare dezbatere în legătură cu rolul CCR, tocmai pentru că nici politicienilor, cred, dar nici societății civile nu le este clar ce anume face CCR, pentru că de multe ori conflictele politice au ajuns, din păcate, la Curtea Constituțională, care le-a rezolvat. Or Curtea nu trebuie să fie un implicat în arena politică, ea trebuie să fie doar un arbitru. De aceea, cred că soluțiile pe care le dă CCR trebuie să fie explicate și trebuie să fie explicate pe înțelesul tuturor, al oamenilor obișnuiți care invocă Constituția și trebuie să o respecte. ….”.” Integral: https://www.rfi.ro
“Reacția lui Godină după declarațiile Elenei Udrea: ”Sunt mame nevoite să își lase copiii pentru a munci în străinătate”, alungate “din țara lor tocmai de politicienii hoți” …”Dacă întrebi cupluri tinere din România de ce nu au copii încă, de preferat să nu le întrebi, dar dacă o faci, cele mai multe îți vor răspunde că încă nu se simt pregătite. Nu psihic, nu fizic, ci financiar. Asta e cea mai mare grijă a celor care se tem să facă acest pas. Vom avea ce-i oferi, îl vom putea crește fără lipsuri, va avea un trai mult mai bun decât am avut noi? Sunt doar câteva din întrebările pe care și eu mi le-am pus și sunt convins că mulți și le pun. În acest context, doamna Udrea, cea care etala genți și pantofi valorând cât cei mai mulți dintre noi câștigăm în ani de zile, s-a gândit să aibă un copil. A făcut-o, deși știa că e posibil să meargă la închisoare, ba chiar cu riscul să par foarte rău, opinez că a văzut într-un copil un fel de poliță de asigurare, o portiță de a scăpa de pușcărie. Carevasăzică, în timp ce tinerii se tem să facă copii, nu pentru că trebuie să plece la pușcărie, ci pentru că se tem că nu își vor permite financiar, această doamnă, știind că va pleca la penitenciar, nu a avut nicio temere să conceapă un copil. Acum, într-un mesaj de victimizare de-a dreptul grețos, doamna Udrea încearcă să ne stoarcă lacrimile, explicând cum a fost luată dumneaei de lângă copil pe când avea doar 12 zile și cum i se întâmplă asta din nou acum, deși îi promisese copilei că vor fi de Paște împreună. Mai spune că își dorește ca nicio mamă să nu treacă prin momentele grele prin care trece ea acum”. Zeci de mii de românce trăiesc departe de copiii lor, deși nu au furat…. “Mi-aș dori să le pot spune mamelor care nu vor să treacă prin așa ceva să nu fure, dar, din păcate, zeci de mii de mame românce trec prin asta, deși nici nu au furat și nici la pușcărie nu pleacă. Sunt mamele nevoite să își lase copiii cu bunicii pentru a munci în afara țării, sunt poate chiar sute de mii de astfel de cazuri, de copii care își petrec copilăria fără să aibă alături unul dintre părinți, uneori pe niciunul dintre ei. Iar asta se întâmplă tocmai din cauza unora ca această doamnă, unii care au furat și fură cu nepăsare spre îmbogățirea lor”. Copilul lui Udrea “va crește cu siguranță în lux” “Milă de această doamnă? Nuu, nici vorbă? Milă de copilă? Da, de ea îmi e milă, dar chiar și așa, fără mama furăcioasă alături, va crește cu siguranță în lux și nu-i va lipsi nimic, mult mai bine decât copiii ai căror părinți muncesc în afară. Unde mai pui că se vor vedea și mult mai des, că Târgșor e mai aproape decât Madrid, Londra, Barcelona ori alte orașe de prin Europa, acolo unde românii muncesc cinstit, alungați din țara lor tocmai de politicienii hoți”, a scris Godină pe blogul personal….” Integral: https://ziare.com
“Cu cât sunt plătiți directorii teatrelor din București, unde Nicușor Dan a dispus controale pe bandă rulantă…….”E prima dată când evaluările se fac pe bune. Până acum, evaluările se făceau de complezență și reieșea că totul este minunat. Consider că nota 8,90 dată unui manager este o notă foarte bună. Trebuie să ieșim din ipocrizia în care toți luăm nota 10”, a declarat Nicușor Dan. Cu cât sunt plătiți directorii teatrelor din București Teatrul Bulandra Vlad Zamfirescu este managerul teatrului Bulandra din august 2020, iar potrivit declarației de avere pe care a completat-o în 2021, a încasat un venit anual de 98.995 de lei, adică aproximativ 8.249 de lei pe lună, la care se adaugă și 2.900 de lei sub forma unor vouchere de vacanță. Independent de salariul de la Bulandra, a mai încasat un venit anual, din drepturi de autor, de circa 78.683 de lei. Teatrul Nottara Marinela Țepuș a fost managerul Teatrului Nottara până în urmă cu o săptămână, când și-a pierdut postul în urma evaluărilor anuale. Aceasta avea un venit anual de 188.658 de lei, adică aproximativ 15.721 de lei pe lună, potrivit declarației de avere pe care a completat-o în 2021. Teatrul Evreiesc de Stat Maia Morgenstern este la conducerea instituției culturale și, potrivit declarației de avere completată în 2020, avea un venit anual de 105.265 de lei, adică aproximativ 8.772 de lei pe lună. În plus, mai câștiga anual 20.040 de la Universitatea Hyperion, la care se adaugă 389.120 de lei și 1.920 de euro din drepturi de autor. Teatrul de revistă ”Constantin Tănase” Vasile Muraru este managerul instituției, iar, potrivit declarației de avere din 2021, câștiga anual 95.965 de lei, adică aproximativ 7.997 de lei lunar. Se adaugă un venit anual de 27.351 de lei din drepturile de proprietate intelectuală. Teatrul Ion Creangă Petre-Gabriel Coveșeanu este directorul instituției, iar potrivit declarației de avere din 2021, are un venit anual net de 111.101 de lei, adică aproximativ 9.258 de lei pe lună. Se adaugă un venit anual net de 182.008 lei de la Pro Tv, adică aproximativ 15.167 de lei pe lună, plus anual 45.082 de lei din drepturi de autor….” Integral: https://ziare.com.
“Cum scapi de dependența economică. De la „Bumbacul e rege!”, din secolul al XIX-lea, la gazul rusesc …. Numai că în epoca războiului de secesiune ideea că „bumbacul este rege”, nu a funcționat. Nordul american a reacționat în sens invers față de așteptările celor din sud. Adică, a instituit o blocadă maritimă față de exporturile de bumbac, ceea ce a creat o penurie în Anglia și, în general, în Europa. În perioada 1861-1863, jumătate din fabricile textile din Manchester și Liverpool s-au închis, ceea ce a dus și la o serie de revolte ale muncitorilor. Efectul economic a fost, însă, acela că state precum India sau Egipt și-au mărit producția de bumbac și au devenit o alternativă la producția din sudul Statelor Unite ale Americii. Dependență economică, supunere politică… Păstrând proporțiile, situația seamănă cu momentul actual. Uniunea Europeană caută soluții pentru a reduce sau a anula dependența de aprovizionarea din Rusia. Ieri, de exemplu, premierul italian, Mario Draghi a acordat un interviu cotidianului „Corriere della Sera”. Draghi vorbește despre impunerea de către Uniunea Europeană a unui plafon de preț pentru gazul rusesc, argumentele fiind că, în acest moment, prețul de vânzare nu are nicio legătură cu valorile istorice sau cu costurile de producție. „Nu mai vrem să depindem de gazul rusesc, pentru că dependența economică nu trebuie să devină supunere politică”, spune Mario Draghi. Premierul a anunțat că reprezentanții companiei ENI au semnat, în Algeria, un acord de livrare a nouă miliarde de metri cubi de gaz anual. Ceea ce înseamnă aproximativ o treime din importurile Italiei din Rusia. Mario Draghi crede că Europa poate găsi foarte repede surse noi de aprovizionare cu gaze naturale. Premierul italian a anunțat că în depozite sunt gaze și a făcut apel ca populația să își asume o reducere cu unul sau două grade a răcirii cu aer condiționat. Pacea cere sacrificii, iar în acest caz unul sau două grade, în plus sau în minus, în funcție de anotimp, este un sacrificiu mic, spune Mario Draghi. Germania este și ea preocupată de diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. Astfel, va aloca trei miliarde euro pentru a închiria trei sau patru nave specializate în prelucrarea gazelor naturale lichefiate….” Integral: https://www.rfi.ro
“Al Treilea Reich rusesc și Al Treilea Război Mondial Dacă privim cu atenție și luciditate în jurul nostru, înțelegem că ofensiva revizionismului și Al Treilea Război Mondial sunt, de fapt, aici….Al Treilea Reich rusesc, după cel țarist și cel sovietic, va eșua la un moment dat, ca și primele două, în 1917 și 1991. La fel cum au eșuat ultimele două Reich-uri germane, în 1918 și 1945. „Nevoia de spațiu vital”, „lumea rusă” (Russkiy mir), „marșul către Vest” și „operațiunea militară specială” degenerată în Războiul Total vor rămâne în istorie ca distopii tragice ale proiectului neonazist al Moscovei putiniste, versiunea ultimă a imperialismului rusesc….. Privesc cu multă îngrijorare, în special pentru regiunea noastră, perspectiva ca războiul să se prelungească dincolo de această primăvară sau chiar dincolo de sfârșitul anului. Nu ar fi deloc o veste bună, dar, din păcate, este tot mai probabilă. Ca să nu mai vorbim de riscul privind extinderea războiului în Europa, dincolo de Ucraina, și de începutul altuia în Asia, prin anexarea oportunistă a Taiwanului de către China comunistă. Rusia ar putea declara oficial război Ucrainei în perioada următoare, inventând „atacuri ucrainene asupra unor localități din Rusia” și vorbind despre „provocările militare ale Kievului”. Starea oficială de război, spre deosebire de povestea ridicolă cu „operațiunea militară specială” pentru eliberarea etnicilor ruși din Donbas (Sudetenland-ul Rusiei), ar servi ca „justificare” pentru mobilizarea generală și aruncarea de recruți în luptele de pe fronturile Ucrainei, unde armata rusă este deja în criză de combatanți, dar și pentru a declanșa Războiul Total, mergând până la folosirea tuturor categoriilor de armament, aviației (bombardierelor) pe scară largă, posibil chiar arme nucleare tactice. Dacă Rusia va bombarda nuclear, ca ultimă soluție pentru câștigarea războiului, asta se va întâmpla în centrul Kievului, pentru a distruge și a evacua capitala, și a o ocupa ulterior. Putinismul se descompune urât, iar ingredientele lui primare se văd înșirate peste tot, ca oasele unui schelet dezintegrat: minciuni peste minciuni, crime după crime, dictatură mai feroce decât cea din faza finală a URSS, controlul total al presei, militarism, expansionism, șantajarea vecinilor cu utilizarea forței de distrugere, distorsionarea adevărului și negarea evidențelor, dorința sălbatică de a ucide, distruge și jefui o țară și un popor care au ales calea politică a Vestului, antioccidentalism grețos, ură față de libertăți, democrație și stat de drept, instrumentalizarea ideologică a istoriei și a Bisericii Ortodoxe Ruse, corupție, sfidarea dreptului internațional, eliminarea violentă a opozanților, a disidenților sau a celor care vor doar să spună adevărul, izolarea crescândă de lumea democratică și, finalmente, declanșarea războiului. Aceasta este Rusia de astăzi, care încearcă să-și impună cu forța rachetelor Al Treilea Reich rusesc în Europa. …. Nu aș exclude scenariul utilizării de către Rusia a armelor nucleare tactice, în disperarea de a face mai repede diferența și de a înclina balanța în favoarea Moscovei. Nu aș exclude nici cuprinderea Transnistriei și a Republicii Moldova în acest război, cu toată reținerea și neutralitatea anunțate de conducerea de la Chișinău, care fusese avertizată încă din august, imediat după învestirea guvernului Gavrilița, printr-o vizită fulger a lui Dmitri Kozak, să nici nu pronunțe cuvântul NATO în perioada următoare. Decizia de pregătire a războiului era deja luată la Moscova, la momentul vizitei-surpriză a reprezentantului Kremlinului. Mai departe, nu aș exclude nici cuprinderea în război a unei țări din flancul estic al NATO și apoi intrarea Rusiei în război cu Alianța Nord-Atlantică în ansamblu, ca urmare a activării art. 5….. Dacă războiul nu se încheie însă în acest an, vor apărea probleme din ce în ce mai mari în economiile și democrațiile occidentale. Scumpirea energiei și inflația ar putea fi asociate la toamnă cu o criză a produselor alimentare, cu scumpiri în lanț, nervozitate socială și instabilitate politică. Nu se știe cât va mai putea fi menținută unitatea politică în UE pe tema sancțiunilor anti-Rusia. Ungaria lui Orban este cu un picior în tabăra lui Putin. Dependența de gazul rusesc nu poate fi eliminată în câteva luni, iar facturile cresc continuu. Revenirea sezonului rece (noiembrie-decembrie) marchează un termen maxim până la care reziliența economico-socială și stabilitatea democrațiilor occidentale pot fi menținute, dincolo de care pot apărea derapaje periculoase în Vest și reacții tot mai ostile ale facțiunilor extremiste și rusofile.” Integral: https://revista22.ro
“Ca să infirme zvonurile, Kremlinul a publicat o poză cu Șoigu la masă cu Putin Kremlinul râde de zvonurile care-l dau în stare gravă sau chiar decedat pe ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu. Ca să arate că acesta se simte bine, oficialii ruși au dat publicității o imagine în care ministrul se află la aceeași masă cu Putin și câțiva generali….Ulterior, Kremlinul a revenit cu încă o imagine, în care Serghei Șoigu stă la propriul birou și zâmbește spre cameră. Cineva pare însă că s-a grăbit cu publicarea imaginii, pentru că ministrului rus al Apărării îi ies niște paie prin gura întredeschisă, semn că nu ar fi chiar în cea mai bună formă. Ba chiar îi ies câteva paie și prin urechi.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Exclusiv. Codruț Marta, liber să “revină la viață”. Fostul consilier al lui Sorin Blejnar, scos de pe lista ”most wanted”, după ce DNA i-a clasat dosarul…”
https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-25511463-fanatik-exclusiv-codrut-marta-liber-revina-viata-fostul-consilier-lui-sorin-blejnar-scos-lista-most-wanted-dupa-dna-clasat-dosarul.htm
“Decizia conducerii PNL: Sebastian Burduja va fi numit ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării / Marcel Boloș rămâne la Fonduri Europene iar Iulia Scântei va fi propusă pentru un mandat de judecător la CCR…”
https://www.g4media.ro/surse-decizia-conducerii-pnl-sebastian-burduja-va-fi-numit-ministru-al-cercetarii-inovarii-si-digitalizarii-marcel-bolos-va-ramane-la-fonduri-europene-iar-iulia-scantei-va-fi-propusa-pentru-un-man.html
Alt narcisist manipulator. Dar frumusel. Pus acolo pentru a lua gura muierilor banui. Un Rares Bogdan fara cursuri de oratorie, mai timid , educat in bancile parvenitismului romanesc.
“Punct final pentru Camelia Bogdan: Iohannis a semnat decretul şi nu mai e judecător
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti a Cameliei Bogdan, ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură”….”
https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/desi-a-castigat-la-cedo-iohannis-a-semnat-decretul-pentru-eliberarea-din-functia-de-judecator-a-cameliei-bogdan
De ce Rusia a invadat Ucraina, un documentar de 30 min. de pe youtube care explica motivele din punct de vedere strategic, geografic, economic si istoric a conflictului. Din nefericire este in engleza:
https://www.youtube.com/watch?v=If61baWF4GE
Buna ziua
Încă odată zicerea lui PP Carp-România are atâta noroc ca nu are nevoie de politicieni -se adeverește
Moldova a completat chestionarul transmis de UE in vederea începerii negocierilor de aderare…
și uite așa “Patrioții verzi” gen aia de la aur ,rămân fără obiectul muncii…aderarea Moldovei la UE se va întâmpla și Moldova se va uni cu România
De vizionat! Greseala UE de a nu-si accepta radacinile culturale crestine in politica moderna. De ce Rusia este si are o istorie paralela cu tarile europene. Despre omul rational si cel irational care coexista in fiecare dintre noi.https://www.digi24.ro/emisiuni/pasaport-diplomatic/pasaport-diplomatic-22-aprilie-11-30-1914515
A inceput curatenia de primavara:
Doi foști directori de la marile companii rusești de gaze au fost găsiți morți în două zile, în circumstanțe misterioase, potrivit mai multor rapoarte.
Serghei Protosenya, fost contabil-șef al gigantului rus de gaze Novatek, este cel mai recent mort, relatează site-ul spaniol de știri Telecino. Protosenya, fost membru al consiliului de administrație al Novatek, a fost găsit spânzurat la fața locului, în timp ce soția și fiica sa au fost înjunghiate, se arată în raport. Se spune că anchetatorii examinează două scenarii diferite: că Protosenya și-a ucis soția și fiica înainte de a-și lua viața sau că toți trei au fost uciși de cineva care a pus apoi în scenă locul crimei. Familia a fost în vizită în Spania în timpul sărbătorilor pascale. Se spune că Protosenya valorează aproximativ 400 de milioane de euro.
Se pare că moartea sa a avut loc pe 19 aprilie — la doar o zi după ce un fost vicepreședinte al Gazprombank din Rusia a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa în circumstanțe similare la Moscova. Vladislav Avayev, în vârstă de 51 de ani, a fost găsit cu o rană mortală prin împușcare în apartamentul său de milioane de dolari de pe Universitetsky Prospekt, pe 18 aprilie, au anunțat autoritățile locale. Cadavrul soției sale a fost găsit în apropiere, în timp ce fiica cuplului, în vârstă de 13 ani, a fost găsită în patul ei, într-o altă cameră, potrivit Kommersant. Anchetatorii au declarat că au ajuns la concluzia preliminară că Avaev și-a ucis probabil soția și fiica înainte de a porni arma asupra sa, deoarece nu existau semne că cineva ar fi fost în apartament, iar arma a fost găsită în mâna lui Avaev.
În mod bizar, moartea lui Avaev și Protosenya sunt doar cele mai recente dintre cele legate de industria gazelor din Rusia. Pe 25 februarie, la doar o zi după ce Rusia a lansat războiul total împotriva Ucrainei, execul Gazprom Alexander Tyulyakov, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit spânzurat în afara Sankt Petersburgului. El ocupase funcția de director general adjunct al centrului unificat de decontare al Gazprom, sau al trezoreriei, pentru securitatea corporativă. Deși moartea sa a fost considerată o sinucidere, Novaya Gazeta a raportat la momentul respectiv că serviciul de securitate al Gazprom a ajuns la fața locului și i-a împins pe anchetatorii locali. Într-o poate o nouă lovitură dată industriei de gaze și petrol din Rusia, oligarhul Vagit Alekperov, un aliat de top al lui Putin, a demisionat joi din funcția de președinte al Lukoil, a doua cea mai mare companie petrolieră a țării.
https://www.thedailybeast.com/two-ex-russian-gas-company-execs-found-dead-in-two-days
Buna ziua! Editorial de Vinerea Mare…
https://politeia.org.ro/editoriale/vinerea-mare-iisus-pus-in-mormant-pentru-pacatele-noastre/68937/