Revista Presei – 22 aprilie. „Apariţia epidemiei de COVID-19 creşte riscurile corupţiei.”
22/04/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 22 aprilie! Vremea se va menține rece pentru această dată, mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil în regiunile estice și sudice, precum și la munte și mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în special în estul, sud-estul țării și în zona de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 20 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 și 6 grade. Pe arii restrânse, îndeosebi în nord-vestul și centrul teritoriului se va produce brumă. In Bucuresti, vremea se va menține ușor mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 2…5 grade.
Ioan Stanomir: „Propunerea lui Streinu-Cercel este monstruoasă și neconstituțională. Trebuie demis” ….Contactat de Newsweek România, profesorul Ioan Stanomir, specialist în Drept constituțional, a spus, referitor la proiectul propus de doctorul Adrian Streinu-Cercel, proiect denumit „Vacanța Mare”, că acesta este neconstituțional și că este periculoasă chiar și simpla punere în circulație a unei astfel de propuneri.„În România, segregările pe bază de gen, de rasă, de religie ori de vârstă sunt strict interzise” Ioan Stanomir mai arată că proiectul asumat de șeful Institutului Național de Boli Infecțioase, dacă ar fi aplicat, ar aduce atingere demnității umane, libertății individuale, dar și altor drepturi garantate de Constituție. „Domnul Streinu Cercel, cu ideile domniei sale, aparține unui timp istoric care poate fi fie al lui Adolf Hitler, fie al lui Nicolae Ceaușescu. Domnul Streinu Cercel, cu siguranță, nu aparține unui timp al democrației. Pentru că domnia sa ar fi trebuit să cunoască faptul că într-o societate democratică, așa cum pretindem că este societatea românească, segregările pe bază de gen, de rasă, de religie ori de vârstă sunt strict interzise. Domnia sa este, practic, susținătorul unei eugenii radicale, care se apropie de o eutanasiere – iertați-mi expresia dură – a unei întregi părți din populația României. Lăsând la o parte faptul că domnia sa are un gust macabru al titlurilor, pentru că am înțeles că a găsit un titlu «inspirat» inițiativei pe care a propus-o: «Vacanța Mare». Pe acest motiv, «Vacanța Mare» ar putea să desemneze încercarea noastră de a-i separa pe bătrâni de restul populației, și folosesc terminologia de «bătrâni» ca să respectăm această monstruozitate semantică, le înmânăm câte o pilulă sau, după caz, câte o bucățică de sfoară și îi invităm să se extermine reciproc, pentru ca restul populației, nu?, să fie puternică și să poată rezista. Simpla punere în circulație a unor asemenea idei și întârzierea cu care s-a dezavuat acest punct de vedere sunt neliniștitoare. Cred că trebuie subliniat faptul că, sub nicio formă, demnitatea umană nu trebuie să fie pusă în pericol pe durata stării de urgență”, a arătat Ioan Stanomir….„Constituția ne apără și în starea de urgență. Constituția vorbește despre egalitatea în drepturi, despre demnitatea umană, despre nediscriminare. Constituția mai vorbește despre libertatea individuală ca imposibilitatea de a fi reținut/arestat fără un temei legal și fără ca anumite proceduri să fie parcurse. Ceea ce domnul Streinu-Cercel propune este nu numai monstruos din punct de vedere etic, dar și neconstituțional. Dacă vă uitați în toate societățile care trec prin încercări similare nouă, veți remarca că acolo se pune accentul pe protejarea, în numele solidarității, nu pe dezbinare, nu pe segregare, nu pe separare în scopul exterminării”…..„Am văzut propunerea domnului Streinu-Cercel de a fi mutați vârstnicii din casele lor, separați de familii, pentru a fi duși, singuri, în alte locuri. Dar să-i trimitem unde? În hoteluri? În căminele de bătrâni care sunt deja focare de COVID-19? Sau să-i scoatem, pur și simplu, pe stradă? Sau să-i ducem pe o stâncă, așa cum îi duceau spartanii pe cei care nu le mai erau de folos? Cred că lucrurile acestea trebuie spuse foarte clar și o spun în calitate de liberal-conservator, atașat ideii de demnitate umană. Toate societățile care, în mod istoric, au pus interesul draconic al colectivității deasupra individului au fost societăți care nu ne pot inspira. De aceea noi admirăm societatea ateniană și nu ne dorim o societate de tip spartan. Poate că unii care au cultură – nu-l bănuiesc pe domnul Streinu-Cercel de exces de cultură -, dar unii din Guvernul României care mai au o urmă de educație clasică și o urmă de empatie în raport cu semenii lor ar trebui să înțeleagă că nici măcar ca idee vehiculată această formulare nu trebuie evocată, pentru că ea strecoară în inimile compatrioților noștri, care și-au făcut datoria față de țară, o umbră teribilă de îndoială și le sugerează, de fapt, că propria lor existență este inutilă. Mi se pare că nu există lucru mai crud, mai îngrozitor și mai inacceptabil decât acesta”. Ce e de făcut, după astfel de derapaje ca cel al doctorului Adrian Streinu-Cercel? Profesorul Ioan Stanomir consideră că acesta ar trebui demis din funcția de șef al Institutlui Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”: „Domnul Streinu Cercel ar fi trebuit să fie demis. Domnul Streinu Cercel nu are ce să caute în fruntea unei instituții spitalicești, când viziunea despre societate a dumnealui este una în conflict direct cu valorile noastre constituționale”. Integral: https://newsweek.ro
Singurătatea vârstnicilor în timp de coronavirus ….Filozoful german Martin Heidegger (1889-1976) a observat că ființa este neglijată în detrimentul ființării. Ființarea noastră constă în a face ceea ce facem. Ființa în schimb există. O numea Dasein, faptul-de-a-fi-în-lume. Noi suntem capabili să facem doar ceea ce facem, fiind în același timp într-un proces continuu de devenire, și asta caracterizează existența noastră, propria conștiință. Spre deosebire de cogito-ul cartezian, ‚Cogito, ergo sum‘ (‚Cuget, deci exist‘), care separă eu-l gânditor de lumea înconjurătoare, Dasein-ul lui Heidegger e introdus într-un context socio-istoric temporal. Singurătatea ființei ar putea atunci interveni doar în mijlocul celorlalți, când intersubiectivitatea este deconectată……Immanuel Kant (1724-1804) insista asupra unicității ființei umane, a existenței ei ca scop în sine. E imoral de a trata omul ca mijloc, indiferent de circumstanțe. Fiecare om contează. Pentru Kant, actul moral implică datoria de a face bine, dar această datorie trebuie cuplată cu rațiune și nu cu emoții, care pot fi volatile. Nu toți dispunem de milă, generozitate, empatie în orice moment, și astfel datoria noastră de a face bine ar fi afectată. În schimb, rațiunea ne obligă să acționăm moral în orice situație. Dar ce este binele? E obligată Belgia, de exemplu, să trateze vârstnicii în mod egal cu restul populației? Kant ar zice că da, și introduce imperativul categoric care postulează să acționezi „numai conform acelei maxime prin care poți vrea totodată ca ea sa devină o lege universală.“ Cu alte cuvinte, nu fă altuia ce ție nu ți-ar plăcea. Însă sunt unii care nu preferă să fie tratați la bătrânețe ca persoane demne de respect în situații de criză, clătinând moralitatea kantiană. Deriva lor morală ar putea fi contracarată relativ prin introducerea în ecuația comparativă și a persoanelor dragi lor, nu doar pe ei înșiși. Nu fă altuia ce ție sau celor dragi nu ți-ar plăcea să vi se facă. Atât Heidegger cât și Kant accentuează prezența celuilalt. Nu putem acționa moral față de noi înșine și nu putem trăi într-o lume vidată de alte ființe. Singurătatea intervine când sinele se dezunifică, când lanțul intersubiectiv este rupt. În aceste momente când suntem conștienți de prezența celuilalt, filozoful francez-lituanian Emmanuel Levinas (1906-1995) ar zice că avem o responsabilitate față de el, ce se manifestă în grija noastră față de propria lui existență. Fie că e tânăr ori vârstnic, “numai omul există,” afirma cândva Heidegger, “pentru că el are conștiința a ce reprezintă.” Și anume, o ființă reală. Integral: http://www.contributors.ro
Daniel Dăianu: Până ce nu vom avea un vaccin eficace vom avea o viață tare chinuită/ O întrebare poate naivă mă macină: de ce nu ajuta big data si inteligența artificială la găsirea mai repede a acestui vaccin? ….Daniel Dăianu: Da, am fost surprins. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a fost parca retinuta in a sublinia iminenta unei pandemii folosind cateva luni, in mod sistematic, cuvantul epidemie, ceea ce putea sugera un caracter local al fenomenului. Poate si pentru a nu starni panica. Este probabil ca pe canale nu la lumina reflectoarelor sa se fi transmis guvernelor existenta marelui pericol. Remarc ca in februarie, sefii IMF si BCE vorbeau despre schimbarea de clima, distributia veniturilor, mari fluxuri de capital volatile, instrumente de stabilizare in zona euro, ca mari provocari pentru economia globala, pentru stabilitate. In timp ce in martie, parca a cazut cerul peste toti si s-a intrat intr-o spirala a ingrijorarii privind criza sanitara, cu mari implicatii economice si sociale. Am crezut ca epidemia va fi ingradita, cum s-a intamplat cu SARS in 2003 si Ebola in 2014. Avem acum o reconfirmare a pericolului imens pe care un dusman biologic, patogen natural, sau produs in laborator, il reprezinta pentru oameni. Specia umana ramane foarte vulnerabila dupa cum se vede. O intrebare poate naiva ma macina: de ce nu ajuta big data si inteligenta artificiala/AI gasirea mai repede unui tratament, a unui vaccin eficace? Ca tot se vorbeste de pericolul ca AI, robotii, sa ne ia locul…ca omul sa devina o creatura cu insusiri “inferioare”. Drept este ca nu orice se poate face batand din palme. Cand vad oamenii cu masti, medici si personal medical in combinezoane si cu masti speciale, gandul ma duce la un scenariu de science fiction, cand asaltati de virusuri si alti dusmani biologici am fi obligati sa fim imbracati, protejati ca astronautii. Dar pe planeta noastra, ca si cum noi am fi fiinte extraterestre. Ca un destin nedorit, deoarece nu am avut o relatie buna cu natura, nu am controlat porniri de ucenic vrajitor, am subestimat riscuri existentiale. Pana ce nu vom avea un vaccin eficace vom avea o viata tare chinuita. Si chiar si dupa ce vom avea vaccinul viata nu va mai fi aceeasi…..Pana si in vremuri de “razboi cald”, intr-o war economy/Krigswirtschat, factorii de productie se misca, chiar daca distorsiuni mari exista. De aceea, razboiul cu acest virus este atat de neobisnuit. Iar efectul lacat nu poate fi contracarat cu mijloace de politica economica ca intr-o recesiune normala, fie aceasta severa. Estimari ale OCDE, ale altor IFIs, considera ca fiecare luna de inchidere a economiilor duce, in medie, la o scadere cu 2,5-3% din PIB-ul anual, uneori chiar mai mult. De aici rezulta caderi mari de activitate economica. Razboiul cu Covid19 poate fi judecat prin prisma unui ciclu epidemiologic. Cu cat mai eficace este stapanirea pandemiei, cu atat mai repede pot fi relaxate restrictii. Nu poti sta la nesfarsit cu motoare ale economiei turate foarte slab. Dar nu exista harta uniforma de repornire; multe in luarea deciziilor depind de circumstante, de capacitatea sistemelor medicale de a raspunde la efort si de disciplina cetatenilor. Reguli de protectie si distantare sociala se vor mentine pana ce vom avea un vaccin eficace. Vaccinul, vorbind generic, poate fi tragaciul pentru o relansare economica, pentru un rebound purtat si de euforie, ca dupa un razboi castigat. Dar vor fi sechele ale acestei pandemii si economiile vor fi suferinde; convalescenta nu va fi de cateva luni, in opinia mea. Iar unele schimbari vor fi structurale; revenirea la lucru nu va insemna ca totul va fi ca inainte. Privind consecinte, indatorarea multor state si firme, mari si mici, va creste. Faptul ca dobanzile reale sunt foarte joase, frecvent negative, nu poate ascunde ca nu avem o rezolvare de fond la supraindatorare, publica si privata. Dupa 2009, datorii publice si private au crescut in numeroase state. Fragilitatea multor economii se va perpetua. Pietele vor discrimina, vor ataca pe cei mai vulnerabili. De pilda, in zona euro, pana ca BCE sa anunte noul pachet de masuri (de cca 750 miliarde euro), marjele la obligatiunile Italiei iar au luat-o rapid in sus. In unele tari se recurge la tiparire de bani, la “bani din elicopter” pentru a sprijini economia si cetateni. Fed-ul a ajuns un fel de “cumparator de ultima instanta” pe toate pietele financiare depasind gama de operatiuni din timpul Marii Recesiuni; pana si fonduri de risc (hedge funds) pot fructifica noile facilitati ale Fed, mai amplu decat cea implicat salvarea indirecta a fondului de risc LTCM in 1998. Dar asa ceva este posibil unde bancile centrale emit moneda de rezerva, au forta economica iesita din comun. Desi nu este clar cat vor putea sa functioneze astfel. Fiindca nimic nu poate fi vesnic…este pana ce nu mai este. Inflatia este posibil sa creasca in viitor, daca nu va mai exista o preferinta atat de mare pentru lichiditate, pentru cash…. Criza pandemiei va accentua probabil erodarea clasei mijlocii — ceea ce este de rau augur. Mai ales ca tentatii autoritariste, radicalizare politica se intensifica in perioade de criza acuta. Vor fi loviti mai tare cei care au venituri mici si foarte mici. Criza va lovi economic, socialmente si psihic, mai mult pe cei care isi pierd locurile de munca, care au venituri la limita a ce asigura bunuri pentru viata de baza…..Problema Europei, a UE, este insa ca nu are o constructie federala. Si nici nu vad cum poate avea in viitorul prefigurabil. Atunci cum sa rivalizeze cu SUA si China? De aceea, discutia privind viitorul UE este mai importanta ca oricand. Nu vad insa o clasa politica europeana de anvergura celei care dupa al doilea razboi mondial a cladit Uniunea. Adenauer, Schuman, De Gasperi, mai apoi Mitterand , Schmidt, Kohl, raman giganti politici; drept este ca au avut sprijinul american in acei ani, pentru a stavili comunismul…..Revenirea acasa a unor concetateni va exercita o presiune in jos asupra salariilor, mai ales ca vom avea un somaj in crestere ca efect al crizei economice. Somajul va avea mai multa relevanta statistica, desi va fi deformat in continuare de partea subterana, informala a economiei. Dar trebuie sa avem in vedere ca aceasta criza sparge bule speculative si pe piata muncii; va exista o presiune a crizei in sine de diminuare a salariilor, peste tot in lume….. Mari dificultati vor intampina tot ceea ce inseamna aglomeratie de persoane, densitate mare. Nu vad cum industriile HORECA, transporturile aeriene de persoane sa isi revina pana ce nu vom avea un vaccin eficace. Nu vad oameni intrand intr-un restaurant si consumand la mese cu masti pe fata; multi vor fi mefienti si vor opera norme de distantare sociala inca ceva timp. In schimb, tot ceea ce se poate bizui pe telemunca, digitalizare, va merge iute inainte. Ramuri industriale pot recupera mai repede unde lanturi de productie se refac…..Problematica sociala va fi mai acuta unde disparitati sociale (de venituri) sunt adanci. Guvernele vor fi obligate sa tina cont mai mult de protejarea celor mai vulnerabili. Finlanda a experimentat un venit minim garantat. Spania este un herald probabil pentru ceea ce se va intalni in Europa pentru a atenua tensiuni sociale. Va fi greu insa de conciliat aceasta cu nevoia de a controla dezechilibre in bugetele publice nationale. Vor fi transferuri din bugetul UE? Mari semne de intrebare apar daca nu se vor dezvolta mecanisme de stabilizare, fiscale, comune…..Daca industria financiara va cunoaste iar esecuri (falimente) de mari proportii, posibile daca vom avea o criza economica de durata, cred ca vom vedea o noua runda de preluari de catre stat — cum a fost in timpul Marii Recesiuni, cu implicatii pentru bugete publice, probabil coplesitoare in unele cazuri….. Veniturile fiscale (inclusiv contributii sociale) sunt foarte mici in Romania, 26-27 la suta din PIB, cand in UE media este 40% din PIB. Avem un aparat puternic birocratizat, hipertrofiat si clientelar. Umflarea administratiei publice, centrale si locale, trebuie inversata. Dar este foarte greu sa dai cu barda (in aparatul bugetar-n.n) in criza acuta. Una este sa bagi in somaj tehnic o parte dintre bugetari, din considerente de economisire de resurse bugetare si altceva sa duci multi oamenii in somaj efectiv. Integral: https://economie.hotnews.ro
Pandemia și iar pandemia Aș fi scris azi despre cu totul altceva, de exemplu, despre felul cum privesc românii relația lor cu credința și cu biserica, evident, tot în contextul acestui atât de mediatizat virus, cel mai cunoscut virus din câte au fost pe lume. Dar am aflat cu stupoare că ministrul sănătății vrea „să carantineze” toate persoanele trecute de 65 de ani, „într-un hotel”, „într-o cameră cu tot confortul” etc. Mi se pare halucinant și cred, deocamdată, că acestea sunt metafore de jurnalist dornic de publicitate. Nu zic nimic, momentan, despre asta, dar atrag atenția că verbul „a carantina” nu există în limba română și, prin urmare, el nu este prezent în niciun dicționar. Acțiunea respectivă se exprimă corect printr-o locuțiune verbală, de genul „a pune în carantină”, „a plasa în carantină”, „a trimite în carantină” etc. Dar cum substantive ca „pandemie” sau „virus” fac epocă, de să nu se impună și acest sinistru verb? Mai aflu, cu speranță, că guvernul Elveției a anunțat acum două zile un plan în trei trepte de revenire treptată spre normalitate sau, mai exact, de ușurare a restricțiilor, fapt ce se va petrece în lunile aprilie, mai și iunie. Între magazinele care se vor deschide în prima etapă (finele lui aprilie), apar florăriile, cele pentru auto-decorarea și auto-repararea a caselor și pentru grădinărit. Evident, primul gând care ne vine în minte este că Elveția s-a descurcat mult mai bine decât România în combaterea pandemiei, că nu va fi avut nici cazuri prea multe de îmbolnăviri și nici de morți (închisă fiind în munții ei), cu spitalele ei supradotate cu medici, cu aparatură și echipamente. Și ce aflăm? Elveția are circa 28 000 de cazuri de îmbolnăviri și 1400 de morți, la o populație de 8,5 milioane de locuitori. Să ne reamintim că România are aproape 9 000 de cazuri de îmbolnăviri și 460 de morți, la circa 20 de milioane de locuitori. Recurgând la proporții, dacă Elveția ar avea populația României, atunci numărul infectaților ar fi cam de 65 000, iar al decedaților de 3300. Prin urmare, simplificând lucrurile, numărul de oameni bolnavi și de oameni decedați este în Elveția cam de 7 ori mai mare decât în România (nu ca numere absolute, ci ca proporții). Și atunci cum de Elveția își permite să anunțe relaxarea măsurilor, iar România anunță noi posibile restricții și chiar restricții discriminatorii? Hai să zicem că, noi, oamenii de rând, nu avem toate datele și că autoritățile române știu mai bine pericolele care ne pândesc și nu vor să ne alerteze. Pe de altă parte, să presupunem că autoritățile elvețiene au modalități secrete de combatere al pandemiei, inaccesibile nouă, românilor…..Românii nu au luat cu asalt bisericile, nu s-au înghesuit unii în alții ca să ia Sfinte Paști și Sfântă Lumină, ci au stat amărâți pe la casele lor, în așteptarea marii vești, a marii noutăți a mântuirii noastre. Am văzut bărbați tineri cu bărbiile tremurânde și femei însingurate, cu lacrimi curgându-le cătinel pe obraji, mulțumind Domnului că au mai putut rosti o dată „Hristos a înviat!”. Nici cei de departe nu au mai venit în anul acesta la marele praznic cu rudele lor. Au venit, desigur, cei cu slujbe sezoniere, cei care munceau la negru, cei care nu-și făcuseră încă un rost, pentru că nu aveau bani și adăpost acolo, printre străini și nu era nimeni dispus să-și facă milă cu ei, când ajunsese cuțitul la os chiar și pentru gazdele lor. Ce să fi făcut și unde să se fi dus, dacă nu acasă? Vorba aceea: „Fie pâinea cât de rea …”….. Ce bine ar fi ca, în loc să ni se spună mereu că ne vom izola strașnic bătrânii până la anul, că vom purta mască toată viața, că nimic nu va mai reveni la normal, că vom trece printr-o criză economică mai mare ca aceea din 1929-1933, că vom trăi mai rău ca în război etc., să ni se și îndulcească un pic starea de disperare. Fie și cu mărunte și dulci amăgiri! Ce-ar fi ca și guvernul nostru, pe fondul respectării stricte a restricțiilor și al pedepsirii abaterilor de la ordonanțe, să anunțe un plan de redresare treptată a țării? Să ne spună cum va sprijini – precum văd că anunță Germania – agricultura și pe agricultori prin împrumuturi avantajoase, prin scutiri de taxe, plăți în avans etc….Oamenii sunt ființe sociale, trăiesc unii cu alții, unii lângă alții, se ating și se îmbrățișează. Acesta este datul firii. Haideți să nu încercăm noi să-l schimbăm, ci să dăm oamenilor dramul de speranță necesar continuării vieții!”, e mesajul lui Ioan-Aurel Pop. Integral: https://www.stiripesurse.ro
Daniel P. Funeriu: Au devenit vizibile bombele sociale în cartiere în care s-au întors populații care au stat 10-20 de ani în alte țări UE. Aceste țări UE ne dădeau, adesea deranjant, lecții de integrare. Atât de deranjant încât soția mea, franțuzoaică get-beget, era să-l ia la palme pe un ministru francez pe Stade de France în urma unei discuții despre români, iar fiică-mea, care avea 7 ani atunci, i-a spus direct că e un mare idiot. Iată că acești cetățeni români, de diverse etnii, după ce au stat 10-20 de ani în țările din UE care ne dădeau lecții, pun astăzi probleme mai mari odată întorși decât cei rămași acasă. Observația mea, bazată pe o bogată experiență în Franța, este că și-au perfecționat tehnicile de victimizare în contact cu serviciile sociale și poliția revoltant de… permisive. E clar că strategiile celor care ne dădeau lecții nu funcționează. Asta ne arată că altă soluție în afară de aplicarea necruțătoare a legii nu există, și că toate strategiile psihopupu și mângâiatpecreștetcăsărăcuțuevictimăadiscriminării nu funcționează. Când eram în funcție eram de-a dreptul dezgustat de câți bani erau tocați de zeci de oengeuri care, în afară de blablauri pe la conferințe și achiziții dubioase, nu făceau altceva decât să fie niște grețoși traficanți ai mizeriei propriei comunități. În același timp, puținii oameni remarcabili, care chiar făceau ceva concret, erau blocați în primul rând de constelația de oengeuri-căpușă, primii în furtul propriei comunități. Furau și la licitațiile pe sandwichuri pentru copilași, oameni buni. A venit momentul realismului: în aceste politici, ca în viața de zi cu zi, funcționează un singur mod de a rezolva problema: încurajarea celor buni și sancționarea legală, dar necruțătoare, a celor care greșesc. Fără excese, fără ură, fără rasism. Nicio cutumă de clan, nicio lege nescrisă, niciun obicei ilegal nu are întâietate în fața legilor țării, în fața interesului suprem al copiilor, în fața colectării impozitelor și justificării averilor cerute de lege. România este una dintre țările care a făcut cel mai mult în Europa în domeniul respectării drepturilor minorităților, trebuie să continuăm calea aceasta, dar primul drept al minorităților este să trăiască în liniște și prosperitate. Iar pentru asta statul trebuie să fie puternic și egal, tot timpul, atât în răsplată cât și în pedeapsă pentru toți cetățenii săi. Și, by the way: în viața mea, în nicio țară liberă în care am trăit, nu am văzut vreun om care respecta legea să fie discriminat. Ba chiar am văzut numeroase cazuri în care, străin sau minioritar fiind, ți se treceau cu vederea anumite chestii iar majoritarii chiar te ajutau. De ex. când, în Japonia, m-au prins la radar cu permis de conducere californian (habar nu aveam că nu e valabil în Japonia), dacă nu era Masato Miyake să negocieze cu polițiștii spunând că deh, sunt gaijin, și merg imediat să îmi fac permisul japonez, o pățeam rău de tot. Așa am scăpat cu o amendă strașnică.PS: când eram în funcție, un apropiat prieten suedez, mare profesor universitar, căsătorit cu o admirabilă româncă, mă sună furios și mă ia la ceartă că din cauza guvernului în care eram, Lund, orașul său, e invadat de cerșetori din România. Eu îl întreb: Ken, e ilegal cerșitul în Suedia? Candid, Ken al meu îmi răspunde: ”NU”. Păi și atunci, dragă Ken, la cine e problema, la legiuitorul suedez sau la guvernul român? Sursa: https://www.facebook.com
Iohannis: Klaustrare, nu relaxare Am petrecut și primul Paște în izolare. Doamne ajută să fie și ultimul Paște în pandemie. Și de Paște, deținuții, pe care izolarea deplină i-a ferit de COVID, au primit mâncare mai bună decât bolnavii din spitale. Poate și fiindcă mulți conducători au simptome de infractori. Și acum în plină contaminare, politicienii de moravuri ușoare (Ponta, Tariceanu) au votat împotriva prelungirii stării de urgență întrucât vor relaxare și relansare. Mersi! Toți am vrea să dispară COVID, să duduie economia, să curgă banii și să ne distrăm. Dar ne punem pofta-n cui. Deficitul bugetar a ajuns la 6,7% – fără a egala însă deficitul record stabilit de Tăriceanu în plină creștere economică (în 2008). Asta l-a și dezechilibrat pe Tăriceanu: “Iohannis să nu mai critice opoziția, că nu e fuhrer” a zis el după ce președintele, criticând PSD fiindcă a votat starea de urgență “punând condiții imposibile”, a anunțat că “după criză va trebui să separăm clar lucrurile”. Nu să le reparăm? Simțindu-se separat Tăriceanu l-a acuzat pe Iohannis că împarte politicienii în buni și răi. Când ei se împart în nebuni și în mișei, vorba poetului. Dacă PSD și faliții săi (ALDE, PRORO) vor să se afirme ar puteau să voteze reducerea numărului de parlamentari la 300 (cum a cerut electoratul) – fiindcă tot e criză. Și acum chiar ar fi momentul. Lovitura cea mai dură a primit-o însă Iohannis chiar de la ministrul Vela (și tu, guvernul meu?) și exact când nu trebuia. Arafat ne avertizase să facem Paștele acasă fiindcă ne paște pandemia iar Tătaru confirmase că “ne apropiem de vârful epidemiei”. Abia apoi coborâm – dar nu fără griji: greu la deal și rău la vale. Dar vorba ceea, să faci ce zice guvernul nu ce face guvernul. De bine ce a tot dat ordonanțe militare cu amenzi usturătoare, Vela a anunțat brusc un acord între MAI și BOR care permitea credincioșilor să meargă la biserică după pâinea sfințită urmând ca patrulele MAI să-mpartă lumina pe străzi. Mă rog, acordul între MAI și BOR nu e ceva nou. Colaborau de pe vremea Securității. “Așa zisul acord” l-a enervat pe Iohannis. Klaustrare, nu relaxare: “nici vorbă de relaxare, am cerut să se revină asupra acordului”. Vela a făcut repede alt acord eliminând drumurile credincioșilor la biserică și ale polițiștilor care și-o căutau cu lumânarea prin oraș. Nu e singurul exemplu de încălcare a propriilor ordonanțe: guvernul a permis câtorva mii de români (inclusiv din zonele carantinate) să plece în Germania la cules de sparanghel…..Supărat fiindcă site-ul i-a fost blocat de cum a anunțat credite fără dobândă pentru IMM-uri, Cîțu a acuzat un sabotaj al opoziției. Or fi fost niște viruși cu tulpini feminine: COVIDELE (gen Vio și Carmen). Luptând (în felul lui) cu COVID, Aladin Georgescu (PCJ Mehedinți) a angajat la spitalul județean juriști, economiști, ingineri – dar nu și medici. Lampa lui Aladin filează rău. Se vede că lumina n-a ajuns pentru toți: dr. Streinu Cercel propunea ca toți cei peste 65 de ani să fie mutați (în carantină) la hotel – acolo unde-și ține el creierul ca să nu-l încurce când spune aberații. Și totuși, Hristos a înviat! Deci se poate. Integral: https://revista22.ro
Lupta noastră cu coronavirusul, pe scurt: „Eram români și nu știam” ….În tot vacarmul mi-a rămas în minte un titlu din presa spaniolă: „Éramos felices y no lo sabíamos” (Eram fericiți și nu știam – n.r.). Și ce succes a mai avut acest text în rândurile poporului iubitor de telenovele și seriale turcești. Încă îl mai văd în aceste zile distribuit de oameni care ajung la o concluzie extrem de inutilă: iată ce bine ne era (chiar dacă e vorba de Spania) și ce proști am fost că n-am profitat, că nu ne-am bucurat fiecare de propria bătătură și îmbucătură. …Nici nu s-a așezat bine pasca peste miel și peste drob c-a și venit Adrian Streinu Cercel, care conduce Institutul „Matei Balș”, cu un „proiect” genial. Aș vrea să ți-o rezum, dar înainte trebuie să-i afli numele: „Vacanța mare”. Scopul? Prevenirea îmbolnăvirii mai ales în rândul bătrânilor. Printre măsuri se numără separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de trei luni şi izolarea totală în categoria de vârstă 40 – 65 de ani, în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie. Proiectul lui Cercel, aruncat pe masă cam cum pui un digestiv în păhăruț, presupune „izolare totală” acolo unde este posibil şi decalarea programului de lucru, astfel încât să înceapă munca la 7.30 ….. Mai e însă o nuanță. E foarte posibil ca Streinu Cercel și colegii săi să fi aruncat în spațiul public teoria, imposibil de aplicat, ca Ministerul Sănătății și Guvernul cu totul să vină cu alta pe care oamenii s-o accepte mai ușor…..În ciuda stării de urgență și-a pericolului considerabil pentru cei mai mulți credincioși, unii reprezentanți ai bisericii nu s-a ținut chiar departe de scandal. De exemplu, în martie, preotul Irimiță Marga, care slujește la o parohie din Sibiu, a fost filmat în timp ce își împărtășea credincioșii direct cu mâna. Subiectul a devenit celebru în prima săptămână de stare de urgență. Mai recent, un preot din Târgu Frumos a băgat 200 de persoane în izolare, că n-a ținut cont de toate avertismentele și le-a împărtășit. Ceea ce poate n-ar fi fost o problemă, dacă n-ar fi fost dovedit infectat cu virusul. Însă niciun moment dintre cele de mai sus nu poate concura cu ce-a zis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR: „Coronavirusul nu se ia prin rugăciune, ci, în primul rând, prin ignorarea normelor de igienă elementară, așa cum spun și autoritățile medicale. Cei declarați bolnavi stau oricum acasă sau în carantină. Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”, a spus Vasile Bănescu. Și nu, n-au nicio relevantă comparațiile între ortodocși și catolici, între Patriarhul Daniel și Papa Francisc. În ciuda plăcerilor carnale cu băieți în floarea vârstei la care se dedau unii preoți catolici, Biserica respectivă se descurcă excelent la comunicare, iar Francisc a devenit o portavoce excelentă a smerenie. Dovadă aici și toată euforia de după slujba de Paște. ….Există minuni în lume. Miracol mai mare decât cel din martie nu există. O bucătăreasă din Giurgiu a reușit să câștige un contract de 12 milioane de euro pentru măști de protecție. Și minunea apare aici: contractul a fost încredințat firmei Romwine&Cofee, fondată în urmă cu un an și care are drept obiect principal de activitate următoarele: „comerț cu produse alimentare, băuturi și produse din tutun, efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe”. Reporterii care au căutat-o pe Mioara Cristian să afle cum s-a făcut minunea n-au găsit-o. Dar au găsit o vecină cu chef de vorbă care a spus următoarele: „Nu e om de afaceri, ea lucrează ca bucătăreasă la han, la Călugăreni. Acum hanul s-a închis și lucrează cu ziua, împreună cu mai multe fete de aici, de la noi, la o firmă de lângă han.” Antreprenori români, luați aminte! Minunile, pentru că trăim în România, nu se întâmplă doar la Giurgiu. De exemplu, Suceava, unde patroana unei pensiuni din Pojorâta a fost implicată, alături de alții, în modernizarea spitalului. Au fost contracte de peste 7,5 milioane de euro cu firma femeii. Sigur, acolo miracolul s-a mai împărțit. Uite, a fost implicat chiar și un constructor din Iași la firma căruia a lucrat Mihai Chirica, primar Iași, și care i-a făcut edilului una dintre vile. Starea de urgență prevede și o nuanță importantă: contractele pentru echipamente medicale pot fi date fără licitație. Și până acum ți-ai dat seama deja că lucrurile pot patina foarte ușor pe-o pantă ciudată: panta supraprețului. De exemplu, Unifarm care a cumpărat din China 2,2 milioane de măști cu trei pliuri la un preț dublu decât cel cu care au sosit în România. Firma Ministerului Sănătății a făcut afacerea prin două firme intermediare, care nu și-au asumat nici un risc, de vreme ce tot statul le-a achitat și un avans consistent. Situația e miraculoasă și aici: Camelia Sas a cumpărat printr-o firmă niște măști, care au ajuns la altă firmă și, în final, la Unifarm. Pe drum prețul – sau costul pentru deranj – a crescut. În fine, încă o minune, că nu mă pot abține și ar fi păcat să țin lucrurile incredibile doar pentru mine. Dintre companiile care au luat bani de la stat de la începutul anului pe „coronavirus”, 34 au zero angajați. Până pe 31 martie erau 258 de firme. La nivelul ultimei raportări, din 2019, referitoare la anul 2018, nu mai puțin de 162 din aceste 258 de firme nu aveau mai mult de cinci angajați. ….Ocazie cu care poți afla că la Întreprinderea Tehnică Medicală din București s-a pus lacătul pe ușă. Cei 11 angajați au fost trimiși acasă. Fabrica era considerată de importanță strategică și a fost fondată în urmă cu un secol, după gripa spaniolă. În aceeași cheie, e bine să mai știi că 82 de aparate Real Time PCR pentru testare zăceau nefolosite în laboratoare și centre de cercetare. Asta în timp ce România prelucra doar 185 de teste pe zi. ….Nici cu bine, nici cu rău, dar Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a reușit probabil cel mai stupid demers din perioada asta. Exagerez, nu e cel mai stupid demers, e într-o concurență acerbă cu zeci de astfel de cazuri. Dar ANOFM a reușit să dea un absurd. 60 mii de șomeri care primesc ajutor de șomaj și 200 mii de șomeri care nu primesc acest ajutor, ci ajutoare sociale de primării înregistrați în evidențele Agenției sunt obligați prin legea 76/2002 să se prezinte lunar sau semestrial la sediile din teritoriu ale instituției pentru a dovedi că au încercat să se angajeze sau ca să primească consiliere pentru angajare. Sigur, Guvernul n-a modificat legea, dar nici ANOFM n-a zis nimic. Scuze, am greșit absurdul de la ANOFM era altul: 1,4 milioane de euro din fonduri UE pentru „informare și publicitate”. Instituția a suspendat însă procedura de achiziție, când cazul a ajuns în presă. ….Circula un zvon răutăcios înainte de pandemie care zicea cam așa: Poliția are plan de amenzi și, din când în când, își scoate personalul pe stradă să facă record frumos. Ei bine, zvonul a fost spulberat zgomotos în plină pandemie, când a venit dovada: da, o parte (mai mică sau mai mare) lucrează la plan, că șefii cu deprinderi comuniste încă lucrează pe raportat mai sus. Și nu, nu vom afla cu adevărat niciodată cât de răspândită e practica planului de amenzi, dar sper doar că o să fii mai circumspect când o să auzi că „Poliția scoate radarele pe străzi”. Și, da, iată, are nevoie de zile speciale în care să scoată radarele. Probabil și ele sunt ca moaștele – la ocazie. A, dar să nu uit una bună cu Poliția: declarații pe proprie răspundere, cu date personale, fotografiate cu telefoane din dotarea personală. Între timp, polițiștii au fost sfătuiți să nu mai facă asta, că încalcă legea. Așa arată ironia. Dacă nu erau destule neclarități în declarații. Integral: https://www.hotnews.ro
GRECO avertizează asupra riscurilor crescute de corupție în perioada pandemiei și invită autoritățile la transparență maximă Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), organism al Consiliului Europei, a publicat marţi liniile directoare adresate celor 50 de ţări membre, prin care avertizează asupra riscurilor crescute de corupţie în contextul urgenţei sanitare provocate de epidemia de COVID-19, potrivit unui comunicat GRECO, preluat de AFP. „Apariţia epidemiei de COVID-19 creşte riscurile corupţiei”, iar sectorul sănătăţii este expus îndeosebi „din cauza urgenţei necesităţilor imediate de echipamente medicale şi a simplificării regulilor referitoare la achiziţiile publice, a serviciilor medicale supraîncărcate şi a personalului medical surmenat”, avertizează GRECO, invitând la maximum de transparenţă. Conjugarea unei situaţii de urgenţă cu o concentare a puterii, cu derogări în materie de drepturi şi libertăţi şi cu injectarea unor sume considerabile în economie pentru a atenua criza constituie un cocktail de risc pentru corupţie, a atras atenţia preşedintele GRECO, croatul Marin Mrcela. Practicile de corupţie pot afecta sectoarele public şi privat şi pot lua diferite forme: mită în serviciile conexe sectorului medical, conflicte de interese şi rolul lobby-ului în cercetarea şi dezvoltarea unor noi produse (R&D), comercializarea produselor medicale contrafăcute etc. În acest context, GRECO invită autorităţile centrale, dar şi pe cele regionale şi locale, la maximum de comunicare şi transparenţă în deciziile lor şi aminteşte că ele trebuie să poată fi supuse controlului. Statele trebuie de asemenea să protejeze avertizorii de alertă în sectorul sănătăţii…..„Necesitatea unei informări regulate şi fiabile din partea instituţiilor publice este crucială în perioada stării de urgenţă. Aceasta priveşte propagarea şi riscurile pandemiei ca atare, dar şi măsuri de urgenţă luate pentru a-i răspunde. Nu trebuie să permitem COVID-19 să compromită valorile şi standardele noastre, inclusiv transparenţa şi responsabilitatea”, a subliniat Marin Mrcela, conform comunicatului citat. „Platformele de informaţii digitale, cum ar fi portalurile dedicate transparenţei, sunt instrumente preţioase pentru prevenirea corupţiei şi utile pentru protejarea statului de drept”, a continuat el. Integral: https://www.g4media.ro
Elicopterul cu IPS Pimen nu se poate ridica de la sol! Episcopul are 250 kg de aur pe el Muncă grea pentru pilotul elicopterului care îl duce pe Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor la Bucureşti! Acesta se plânge că nu reuşeşte să ridice aparatul de la sol, de vină fiind greutatea încărcăturii. “Toată stima pentru IPS Pimen, dar numai costumul majestăţii sale are 250 de kg de aur şi vreo 300 de epoleţi”, spune nea Vali, pilotul Arhiepiscopiei. “A trebuit să mai eliberăm din balast, inclusiv uşile şi scaunele elicopterului. Chiar şi aşa, va trebui să oprim din 10 în 10 minute, să se odihnească elicea.” Restul aurului şi epoleţilor, care nu erau esenţiale pentru activitatea înaltului prelat, vor fi aduse în Bucureşti la o dată ulterioară, cu trenul. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Hristos a inviat!
Foarte buna postarea de ieri “Green Deal și novlimbă în vremea pandemiei”
As face o observatie ce scapa multor analize.
Prin relocarea industriilor in alte tari, se pierde in Occident si interesul cercetarilor pentru procese industriale mai ecologice in respectivele domenii industriale.
Asa ca pe termen ceva mai lung, dezastrul nu e doar economic, ci si ecologic.
Adevarat a inviat!
Just on the point! legat de corelatia intre exportul de tehnologii si industrii (in tari iresponsabile decuplate de democratie si realitate terestra) si dezastrul economico-ecologic cuplat. al tarilor care pretind ca au populatii responsabile si democrate.
Adevarat a inviat, Barengott 🙂
Legat de observatia ta, exact la ce ai spus tu m-am gandit ieri cand am scris fraza asta ieri:
Da, cata vreme industriile poluante, sunt in alte tari, zero interes pentru cercetarea privind filtrele, reducerea noxelor prin eficientizarea proceselor tehnologice sau materialelor folosite, etc.
Nu avea dreptate Stefan ieri cand zicea ca nu degeaba se produc substantele active ale medicamentelor in India, pentru ca acolo se poate arunca totul la canal, fara grija pentru poluarea mediului?!
Ursula von der Leyen, joia trecuta, in Parlamentul European:
“(…) acest lucru (preconizatele investitii – nota mea, @Doxa) inseamna, de asemenea, o concentrare maxima asupra strategiei noastre de crestere economica prin investitii in cadrul Pactului verde european. Pe masura ce redresarea globala prinde viteza, incalzirea globala nu va incetini. Avantajul celui care face prima mutare va valora dublu si identificarea proiectelor potrivite in care sa se investeasca va fi esentiala. O economie mai moderna si mai circulara ne va face mai putin dependenti si ne va spori rezilienta (…)
Acest lucru (tot investitiile – nota mea, @Doxa) va relansa economiile noastre si va conduce redresarea noastra catre o Europa mai rezilienta, mai verde si mai digitala”
@Cetatean, mai e mult pana departe. Astia viseaza in continuare cai verzi 🙂 pe pereti. Si mai e ceva important (pentru mine): eu nu-mi aduc aminte sa fi votat la alegerile Europene vreun Green Deal; nici nu-mi aduc aminte daca a vorbit careva despre nazbatia asta la o asemenea scara…
Salutare!
Sub presiunea uriasa a povestilor cu incalzirea globala/gazele cu efect de sera/etc., statele dezvoltate au stabilit norme de emisii poluante din ce in ce mai stricte.
Norme la care au pus botul atat decidentii europeni cat si cei din USA (ceva mai greu).
Fara sa faca o evaluare a investitiilor necesare respectarii acestor norme.
Dupa stabilirea necesarului de investitii pt. respectarea normelor, grosul industriilor poluante si energointensive au decis ca e mult mai eficient sa-si mute productia in tari cu norme mai permisive.
Unde, in plus, si forta de munca e mult mai ieftina.
Dublu castig, care va sa zica.
Castig cu efecte perverse, care puteau fi usor anticipate.
Asa a ajuns mapamondul aproape total dependent de marfurile “made in China”.
Multumesc pentru articolul scris de Margareta Hanes.
Hai c-a produs-o la greu statul China in frunte cu Partidul Comunist Chinez:
https://edition.cnn.com/2020/04/22/africa/coronavirus-famine-un-warning-intl/index.html
Stat cu stat din US dau in judecata China
https://edition.cnn.com/2020/04/22/us/missouri-lawsuit-china-coronavirus/index.html
UE n-o face, tara cu tara?
Romania n-o face? Pentru morti,pentru economie, etc…
Marii iubitori de China din Romania (in majoritate criminali pesede: Nastase, Ponta, Firea, etc. etc. etc.) ar trebui sa fie imbaiati intr-o mare de scuipat cu covid, iar apoi uscati pe interior in spitalele romanesti la intstalatiile de ventilatoare din ATI imbogatite cu stafilococul auriu – tot dintre creatiile lor.
Super-tare Funeriu…
Daca avem cumva nororcul (probabilitatea e mica) s-ajunga tipul asta sa fie ales la putere semnificativa si de durata in stat, va putea sa se viseze iar in Romania la o ridicare a norodului mult din seculara mlastina prostiei de masa.
Buna ziua all 🙂
Absolut corect, de bun-simt medical si totusi, … sloganul mondial sub “coordonarea” OMS a fost “stati acasa” , maimutarit fără reflectie si cu maxim de propaganda, pe toate canalele ! A trebuit scandalul recent sa se ia decizia de la MAI si “experții unicat” pusi de decenii in posturi-cheie, sa se accepte o evaluare si ajustare de bun-simt a efectelor ordonanțelor militare … aplicate fără discuție si cu sancționarea opiniilor “incorecte” politic ! 🙁
De pe FB: Rasvan Cristian Stoica
20 April at 14:49 ·MANIFESTUL UNUI DOCTOR BĂTRÂN.
Asta e pădurea pe lângă care trec când apuc să mă duc acasă, la Târgu Neamț, cu declarația în dinți și adeverința de medic de la serviciu, și dealurile pe care le urc și le cobor. Nu mă opresc decât un moment, de parcă aș fura ceva de la statul ăsta bolnav la minte. Dacă mă vede cineva că am intrat în pădure? Nu pot să spun că acolo locuiesc.
Suntem conduși de niște paranoici. Încep să mă molipsesc de paranoia lor? Mișcarea este vitală pentru sănătate, la orice vârstă, dar mai ales la bătrâni. Ce crimă ar fi fost să-i lase pe aceștia să-și facă plimbările zilnice, cu distanțarea socială impusă de pandemie, unul câte unul, în șir, pe distanța de 3- 4 km, cât este de la Hârlău la comuna alăturată, Scobinți?
Polițiștii, în loc să-i hăituiască pe bătrâni, ar fi trebuit să le asigure acest traseu.
Se vor agrava: bolile cardio-vasculare, obezitatea, bolile osteo-articulare, bolile pulmonare. Se va instala o scădere a imunității greu de controlat. Stress-ul izolării, depresia caracteristică vârstei se vor agrava și vor duce la evoluția accelerată a unor comorbidități ascunse. Demineralizarea osoasă, modificarea structurii, a arhitecturii intra-osoase, datorată repausului prelungit, cresc riscul de fracturi la oamenii peste 65 de ani.
Insuficiența venoasă periferică, atât de frecventă în populație, prin imobilizarea la domiciliu va conduce la mobilizarea trombilor periferici și la complicații majore, printre care cel mai dur e tromboembolismul pulmonar recurent. Prin lipsa mișcării, scade dramatic fracția de protecție a colesterolului, HDL-colesterolul. În schimb, va crește colesterolul rău, LDL- colesterolul, care va mușca din coronare, la orice vârstă, va agrava hipertensiunea și va precipita sindromul coronarian acut, infarctul de miocard.
Diabetul zaharat de tip 2 se agravează, în corelație cu cele arătate anterior. Mișcarea eficientă e în aer liber, nu în locuință, călare pe bicicleta ergonomică, pe covorul rulant sau trăgând de fiare. Puterea actuală nu ia în calcul toate astea. Să fie o formă de eutanasie a populației trecute de 65 de ani? Orice torționar care se respectă spune că face totul spre binele tău. Este obigatoriu să lași oamenii să se plimbe, păstrând distanța socială, în aer liber. Copiii au nevoie de soare, de vitamina D activată, esențială pentru creșterea lor. Au nevoie de mișcare, au nevoie să alerge în parc. Dezinfectați aleile și străzile, măgarilor, și lăsați copiii să se joace! Îi lași pe bătrâni să iasă la cumpărături două ore, unde se înghesuie cu cei tineri, care nu-i respectă, care se bagă în față (am văzut astfel de scene, vă rog să mă credeți), care se uită la ei ca la niște mortăciuni ambulante, ca la niște epave, victime potențiale de care vorbesc televiziunile noastre, vândute puterii, dar nu-i lași să se plimbe din centru până la gară sau prin păduricea de pe deal, așa cum făceau, marea majoritate, înainte de pandemie. Puneți dronele pe interlopi, nu pe oamenii cinstiți, pe care-i terorizați cu amenzi aberante.
Consider conducerea politică a țării criminală pentru felul mizerabil în care gestionează criza, condamnând la moarte și scăzând speranța de viață, pe termen lung, a cetățenilor cu vârsta de peste 65 de ani din România.
Are dreptate 100% “doctorul batran”; in principiu, cred eu.
Trebuie facute sau definite trasee de plimbare, in fiecare localitate, pentru toata lumea; si nu doar pentru oameni > 65 ani. Suficient de largi si clare, supravegheate de politie si jandarmi sa nu se aglomereze sau sa nu inceapa dobitoci sa “socializeze” in grupuri mai mari de 3 fara distanta, etc.
Nu stiu daca chiar ne ducem acuma in padure, dar culoare de plimbare trebuie facute.
Buna ziua, @desy, @AA, ma bucur ca a venit in sfarsit vorba despre acest aspect al vietii…”Decidentii” nostri sunt prostovani si ignoranti si lenesi, pentru ei a sta placinta toata ziua e normal…unii oameni sunt atat de ifricosati de moarte incat “social distancing” pentru ei este sinonima cu claustrarea, au “pus botul” (scuzati) la prostia asta. E o tampenie cat China (da…) sa inchizi parcurile, in plus fata de argumentele medicului aduc si efectele benefice ale miscarii asupra starii de spirit, depresia ucide si ea, chiar daca pe termen mai lung. Nu e insa important pentru ei daca mori mai incolo si nu le strici statisticile. Mersul pe jos contribuie si la mentinerea in buna forma a hipocampului, zona creierului resposabila de abilitatile de orientare spatiala si de memorie. Aglomeratia e de evitat, de asta exista “sergentii de strada”, sa supravegheze, dar discret si fara izbucniri de Garcea / Mos Teaca.
M-am certat monstru pe FB cu oameni care pareau rezonabili pana acuma, dar frica de moarte le-a luat mintile. Nu m-am putut abtine,prostia e prea mare…Din pacate USR e plin de speriati, nu stiu nici pe cine sa mai aleg data viitoare, e nasol sa fii condus de oameni carora frica le intuneca mintea.
Sunt prosti multi de toate categoriile inchipuite sau pretinse, acum se vede perfect si inevitabil de ocolit.
Eu nu mi-am schimbat de loc viata din cauza ordonantelor militare, cu unele mici exceptii; ordonantele militare, daca sunt citite atent, au alocari si pentru miscare, etc;
este drept ca sunt multi tembeli intre politieni si jandarmi referitor la aplicare de amenzi, dar poate ca le-au mai zis si astora sa stea cu ochii INDEOSEBI pe turmele si satrele criminale (de romani, tigani si toate nationalitatile, fara deosebire) si mai putini pe oameni normali la creiere.
Nici eu, mai ales ca nu sunt prea…sociabila…Frecventez de lao vreme “cafeneaua filosofica” a d-nei Dana Jalobeanu, tinem intalnirile mai nou pe Zoom…cam asta e schimbarea.Lucrez “remote” din 2001.
Multumim pentru citat. Confirm din Elvetia: multa lume e pe-afara, de la tineri la batrini, de la alergat la simple plimbari, pe strazi, prin paduri, pe potecile de munte. Doar ca oamenii sunt constienti, nu trec unii pe linga altii, distantele se pastreaza in magazine, in tren, in autobuz. Oamenii stau la cafea in strada la doi metri distanta unii de altii… “Guvernantii” nostri sint niste incompetenti fuduli. In plus, furturile se accentueaza, din spatele perdelei numita “urgenta”. In ceea ce priveste USR, poate sint multi oportunisti si prosti si acolo, dar nu va lasati. Toate celelalte “partide” (a se citi GIO) au tot interesul sa saboteze USR: minciuni, infiltrati pentru scandaluri interne si publicarea de documente interne. Fiti rationali si implicati-va oricum in societate.
Buna ziua tuturor…
Si tot de la nenea doctor’:
Rasvan Cristian Stoica
17 April at 00:42 ·Asta făceam, în urmă cu doi ani. În Iași, manifestam alături de mii de persoane, în special tineri, împotriva unei puteri ticăloase. Acum, vreau să văd un președinte care să nu latre la mine, ca la un idiot, ”Stai acasă!”, în fiecare zi, și să nu-mi vorbescă în versuri despre moarte.
Vreau să văd un ministru de interne care să nu-și pună ochelari de soare când vorbește cu oamenii sărmani, cu gulerul ridicat la geacă, ca Alain Delon în Clanul Sicilienilor sau Marcello Mastoianni, în ”La dolce vita”, pentru că vama Nădlac nu e Fontana di Trevi. Se vorbește despre cea mai mare criză economică din istoria modernă. Românii pleacă, în valuri, să muncească în agricultură, în străini. Seceta e mai cumplită ca oricând, iar televiziunile dau, permanent, nerușinate, scene cumplite din sălile de terapie intensivă.
Noi să ne schimbăm? Dar voi, clasa politică, care alternați la putere, în ultimii treizeci de ani? De la voi am învățat corupția, de la voi avem spitalele cele mai rele din toată Europa, din cauza voastră natalitatea e cea mai scăzută, populația cea mai îmbătrânită, avorturile cele mai numeroase și salariile cele mai mici.
Voi, agresivii, nesătuii și fără de milă, ați distrus ce-a mai rămas din România, după ce au vandalizat-o comuniștii. Ați ocupat palatele regale și spuneți că sunt casa voastră. Vă izolați în vilele lui Ceaușescu și-ale lui Gheorghiu-Dej și tot ce e mai bun, vă aparține: aveți pensiile cele mai mari, mașinile de lux și vacanțele de vis. Când vă e rău, nu vă tratați în România. De treizeci de ani ați crucificat România și n-ați fost în stare să faceți dreptate celor căzuți la Revoluție și la mineriade.Nu vă e frică nici de oameni, nici de istorie, nici de Dumnezeu. Vouă nu vă e frică decât de covid.
Bună ziua!
În mod normal ar fi trebuit demis de ”ieri”! – ”Organizația civică Reset îi cere ministrului Sănătății să îl demită pe Adrian Streinu Cercel pentru că a indus panică în rândul populației”
https://www.g4media.ro/organizatia-civica-reset-ii-cere-ministrului-sanatatii-sa-il-demita-pe-adrian-streinu-cercel-pentru-ca-a-indus-panica-in-randul-populatiei.html
Practician bun, dovedit in trecut, dar lacom si prost ca se baga cu porcii criminali pesede-alde-etc in politica… ce-i trebuia? Tragedia Romaniei… foarte putini “profesionisti” 100%; majoritatea transformati din veritabili in fake pe lacomie, prostie, ticalosie.
https://www.riseproject.ro/articol/spitalul-meu-de-stat/
Da, stiam ancheta riseproject…
Plus ca acum, cu numele asta “Vacanta Mare” dat programului, Cercel i-a lovit puternic la subconstient pe multi oameni in varsta…
Substantivul propriu compus “Vacanta Mare”, pentru multi varstnici, inseamna in subconstient vacanta-cea-mai-mare, adica “Vacanta Eterna”.
So… cand spui ca tu faci programul ‘Vacanta Mare” o dai total in bara cu astia.
Buna ziua….
Ca unul +65 am ceva modificări in program;merg mai putin cu masina in schimb “biciclesc”. -nu in casa-între 60-75 minute zilnic;nu făceam asta in vremuri normale;erau atâtea mașini;acum poți “bicicli” fără teama,ba chiar,rarele mașini cu care ma intersectez sunt grijulii!!!!”secretul” e sa vezi oportunități in orice criza sau “in orice rahat”
Bună 🙂
Super! Eu am văzut frumusețea orașului, a înverzit și s-a mai acoperit mizeria. Săptămâna trecută a trebuit să fac un drum și m-am bucurat de câteva zone nedistruse, care sunt superbe.
Prilej cu care am văzut și monstruozitatea numită Catedrala Neamului, care pur și simplu te strivește.
Dupa ce trece varful intai al acestei pandemii chinezesti, cu tot cu izolare, sacrificii economice samd, cea mai mare primejdie (din cate imi dau eu seama in acest moment, ea chiar este si… fezabila, din pacate) ar fi ca sa nu se intample (aproape) nimic in plan social si politic. Adica sa se (incerce sa se) reia totul ca si cum ai ridica pauza de la player dupa ce ai fost pana la buda. Nu ma refer doar la Romania.
Daca o sa traiesc si un asemenea cosmar…
Bună seara!
Acum vreo 3 ore, am postat câteva întrebări pe un site de știri, unde, cică, avea loc un „dialog” între un sociolog și un reprezentant al țiganilor și cititori. Mesajul era legat de lipsa de educație a celor implicați în conflictele de zilele trecute din mai multe orașe. Vorbeam, normal, de o educație bazată pe morala creștină, bun-simț, respect reciproc, omenie, caracter, coloană vertebrală.
Am întrebat cum se poate rezolva problema unei comunități discriminate (cea țigănească), prin insultarea alteia (cea românească) și de ce s-a ajuns ca sintagmele „Romanian people”/„Romanian language” să fie confundate, în afara țării cu „Roma people”/„Romani language”! Ca urmare, am dorit să aflu dacă sunt la curent cu vorba strămoșească „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”?… De asemenea am cerut explicații despre cum (nu) au reușit ONG-urile pre(a)ocupate de această comunitate să o „aducă” la doar 40% dintre membri care știu limba țigănească, după cum arată Recensământul din 2011…
Am dorit să aflu cum se face că această comunitate, care nu are drepturi, ci chiar privilegii, este singura din țară care, în bună parte, nu respectă reguli și legi, spre deosebire de majoritatea cetățenilor români de etnie română, maghiară, germană, ucraineană, rusă, poloneză, cehă, slovacă, croată, sârbă, bulgară, macedoneană, albaneză, greacă, evreiască, armeană, turcă, tătară…
Am evidențiat faptul că respect fiecare comunitate de pe această planetă, fiecare membru al ei, ca OM, dar, așa cum respect, cer și eu să fiu respectat, nici mai mult, dar nici mai puțin!
Cum n-am primit răspuns, după mai bine de o oră (deci, cam acum două ore), am revenit cu alt mesaj în care subliniam că am bănuit că adevărul supără, dar văd că site-ul în cauză practică și CENZURA! Le-am amintit că există o JUSTIȚIE DIVINĂ și le-am dorit să aibă parte de exact același bine pe care-l fac și ei!
Până acum – nimic!
Link-ul în cauză e aici:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23896635-cum-explica-scenele-violente-din-strada-din-perioada-pastelui-sociologul-gelu-duminica-activistul-ciprian-necula-invitati-online-deladistanta-miercuri-ora-15-00.htm
Poate oi fi eu defazat și oi fi jignit/insultat pe cineva?…
Welcome to the club! 😀 Eu nu mi-am mai folosit contul de HotNews de cativa ani buni. A urmat cel de Contributors…
Salutare!
Bună seara! 🙂
Eu mi-am șters chiar contul de pe site-ul respectiv, tot acum câțiva ani! La articolul în cauză erau permise postări fără a fi logat și fiind o temă de actualitate mi-am zis că poate primesc niscaiva lămuriri! Și „am primit”! „Din părți!”
Le voi da cu flit de-acum încolo, că asta merită!
Problema e că, dacă site-uri mai puțin proaste (totdeauna am avut părerea asta despre hoțnews, pe care l-am urmărit, mai mult sau mai puțin, de vreo 13-14 ani…) procedează așa, când vine vorba de „informarea cetățenilor”, ce pretenții să mai ai de la restul „presei”, care minte și manipulează en-gros???
Nu.
Nu aveati cum sa jigniti sau insultati cu intrebarile dumneavoastra.
Nu ati primit raspuns fiindca ong-urile astea, antrenate dupa tehnicile derbedeului ala florian de la institutul Elie Wiesel, au acelasi rol – de a mentine in constiinta romanilor sentimentul de vinovatie artificial ca ar fi, in masa xenofobi sau antisemiti sau rasisti – toate prostiile astea.
Atunci este mai usor sa-i prazi si jefuiesti, etc.
Solutia simpla, clara si legala / democratica – si pentru formulare nu este neaparat de ong-isti cu agenda de propaganda dedicati “sageata” romani, tigani, romi, evrei, unguri sau din orice nationalitate fara deosebire – este cea descrisa de Funeriu (preluata chiar mai sus):
“… A venit momentul realismului: în aceste politici, ca în viața de zi cu zi, funcționează un singur mod de a rezolva problema: încurajarea celor buni și sancționarea legală, dar necruțătoare, a celor care greșesc.
Fără excese, fără ură, fără rasism.
Nicio cutumă de clan, nicio lege nescrisă, niciun obicei ilegal nu are întâietate în fața legilor țării, în fața interesului suprem al copiilor, în fața colectării impozitelor și justificării averilor cerute de lege.
România este una dintre țările care a făcut cel mai mult în Europa în domeniul respectării drepturilor minorităților, trebuie să continuăm calea aceasta, dar primul drept al minorităților este să trăiască în liniște și prosperitate.
Iar pentru asta statul trebuie să fie puternic și egal, tot timpul, atât în răsplată cât și în pedeapsă pentru toți cetățenii săi.
Și, by the way: în viața mea, în nicio țară liberă în care am trăit, nu am văzut vreun om care respecta legea să fie discriminat…”
Mulțumesc! Apreciez atât replica dumneavoastră, cât și preluarea din textul domnului Funeriu, care are perfectă dreptate!
Am reprodus, poate nu exact „mot-a-mot” ce le-am scris indivizilor în cauză, ca să fie clar că n-am avut nici o intenție de a fi lipsit de respect față de cineva, fie el simplu cetățean sau o organizație! Din păcate, site-ul menționat o ia după o altă instituție de „presă” în limba română – europa liberă – unde scriu, între alții, turnătorul william totok (al Herthei Muller, dar „purtător de sâmbete” și al partizanului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu, pe care am avut onoarea de a-l fi cunoscut personal!) și tovarășul volodea tisminiețki!
Dacă asemenea „presă” devine „formator” de opinie… s-a ales praful de drepturile omului și libertățile cetățenești!… Și va urma ceea ce a prezis @Doxa, mai sus, la 18.18!…
Bună seara!
Oare cum justifică bunuri în valoare de 300.000 euro?? – ”Hoții care i-au spart vila lui Marian Vanghelie din Snagov, în ianuarie, și i-au furat bunuri de 300.000 de euro a fost prinși, a anunțat miercuri IPJ Ilfov. Polițiștii au recuperat bunuri de doar 7.300 de lei, nu și tabloul „Cap de copil” de Gheorghe Petraşcu, furat de la fostul primar PSD al Sectorului 5.”
https://www.g4media.ro/hotii-care-i-au-spart-casa-lui-marian-vanghelie-in-ianuarie-si-i-au-furat-bunuri-de-300-000-de-euro-au-fost-prinsi.html
BBC remarca contextul covid romanesc de astazi:
https://www.bbc.com/news/world-europe-52370421
L-am gasit interesant… Covid-19 s-ar putea sa aibe potential ucigas semnificativ mai mare decat gripa din 1918 “spaniola”…
https://edition.cnn.com/2020/04/21/opinions/bergen-osterholm-interview-two-opinion/index.html
Citit! Interesant și foarte realist!
De urmărit, în această „cheie” ce va să fie/vie!…
Primul decedat de covid-19 in California a fost la inceput-mijloc de februarie…
Cred ca daca si europeni fac autopsii din urma, ajungem sa descoperim covid-19 pe-aici inca si mai devreme… Dar nu cred ca pe-aici mai dezgroapa astia Mortii.
https://edition.cnn.com/2020/04/22/us/california-deaths-earliest-in-us/index.html
Noiembrie in Lombardia si decembrie in Veneto.
Cu 70% mai multe cazuri de ” viroza respiratorie atipica”. Iarna a fost calda si deci nu se gasea explicatia. In plus , a lovit ( atunci) multi tineri. Cu ” raceala cobza” care evolua des in ” pulmonita atipica”. Se presupune ca aceasta masa de tineri a infectat involuntar parintii si bunicii. In ianuarie 26 si 29 au aparut si primele 3 cazuri oficial definite invectie de coronavirus. 2 chinezi turisti din Whuan si un italian reintors din RFG.
Ca fapt divers , cam 7.000 de morti italieni nu intra in numarul oficial de decedati. Aceasta cifra e egala cu numarul de batrini decedati ” nu se stie de ce” in casele de odihna din cele doua regiuni si in perioada ianuarie februarie. Chiar daca era o crestere cu 50 % fata de media normala. Nu scoate nimeni mortul din groapa sa faca autopsia.
Din martie mortii au fost majoritar incinerati in crematoare. Nu mai erau locuri in cimitire.
Referitor la subiect de ieri… China… etc
https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-04-21/china-s-coronavirus-diplomacy-has-finally-pushed-europe-too-far?utm_campaign=pol&utm_medium=bd&utm_source=applenews
Foame mare, tupeu și nesimțire maximă! Este printre puținele locuri care au rămas cât de cât intacte, care au o frumusețe aparte.- ”Compania Municipală Dezvoltare Durabilă înființată de Gabriela Firea s-a apucat să facă PUZ-uri pentru rechinii imobiliari: blocuri de 8 etaje în zona protejată 11 Iunie, peste clădirea Clubului Fabrica”
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-23904569-imobiliare-club-fabrica-bloc-8-etaje-gabriela-firea-puz-zona-protejata-11-iunie-puz.htm
Buna seara
am incercat sa inteleg ce inseamna “economie circulara”m am documentat si am constatat cu uimire ca Romania a fost prima tara care a lansat conceptul inca de acum vreo 40 ani!!!!
va rog sa va reamintiti “cei tri R”= reciclare -reconditionare-refolosire; si chiar am aplicat conceptul;e si o exceptie= hartia igienica/aici nu s a putut aplica
eu I as propune d nei van der Leyen sa ceara un secretar de partid de atunci si sa si l ia consilier
Pai asa si Vacanta Mare a lu’ Cercel e scrisa cu un ochi la doctrina militara romaneasca, aia national-comunista post-1968, revizuita in ’71, ’79, ’84, ’88 (si chiar si dupa Revolutie 🙂 ), sectiunile dedicate razboiului chimic (mai tarziu si bacteriologic). Cine nu crede, poate verifica. Daca mai are unde 😀 …
Chiar asa: nu s-a gasit nimeni s-o spuna pana acum? Da’ de ce oare?
Buna dimineata.
Miscare BCE. Se accepta ca colateral ( garantii) titluri de stat cu rating junk.
Masura preventiva deoarece toti se asteapta ca vineri , agentia Fitch sa declasifice rating Italia la “gunoi”. Junk. Ratingul actual e identic cu cel romanesc.
Ultima treapta ( in jos ) inaintea ” gunoi”.
Poate vineri avem acelasi ” noroc” ca italienii.