Revista Presei – 21 noiembrie / Fiecare zi – alte ticăloşii!
21/11/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi joi. Vremea va fi caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Cerul va prezenta înnorări temporare şi va ploua slab, pe arii restrânse în vest, sud-vest şi la munte şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în zona montană înaltă şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 18 grade, iar cele minime între 1 şi 12 grade. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase izolat va fi ceaţă.
La Bucureşti, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 6…8 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4449 RON; 1 USD = 3. 2864 RON; 1 EURO = 1. 3525 USD; Francul elvetian 3. 6085 RON. Gramul de aur 134.2887 RON.
SONDAJ Românii se bazează, în criză, doar pe familie şi pe Dumnezeu. Potrivit unei cercetări realizate de INSCOP Research, respondenţii n-au încredere în instituţiile statului pentru rezolvarea principalelor temeri cu care se confruntă. Studiul privind temerile românilor şi sursele protejării în percepţia publică, efectuat de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul“ în perioada 7-14 noiembrie, oferă rezultate îngrijorătoare cu privire la soliditatea infrastructurii democratice şi comunitare a societăţii. Analiza temerilor individuale/colective pătrunde adânc în conştiinţa publică, astfel că indicatorii măsuraţi surprind cu mai multă acurateţe harta nemulţumirilor şi a refugiilor populaţiei. Românii sunt puternic apăsaţi de presiunea problemelor economice cotidiene şi de imposibilitatea de a vedea o sursă a rezolvării problemelor în stat, în comunitate. În viziunea populaţiei, confruntată cu o criză a reprezentării democratice, salvarea nu mai poate veni decât de la propria persoană, de la familie sau de la Dumnezeu. Cercetarea „Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România“ a fost efectuată pe un eşantion de 1.055 de persoane, reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi de peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. Astfel, potrivit studiului, cele mai mari temeri ale românilor sunt deteriorarea stării de sănătate a membrilor familiei (51,8% se tem foarte mult, 29,1% se tem mult de acest lucru), creşterea preţurilor la alimente (50,1% – foarte mult, 30,6% – mult), creşterea taxelor şi impozitelor (50% – foarte mult, 29,6% – mult), creşterea preţurilor la energie, combustibil, gaz (49,9% – foarte mult, 30,7% – mult) şi scăderea veniturilor familiei (46,6% – foarte mult, 31,5% – mult). Integral aduce Adevarul.
Băsescu: Între Ponta și Antonescu nu voi ezita să pun votul în urnă pentru Antonescu. Președintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV, că dacă ar avea de ales, l-ar alege pe Crin Antonescu, cu toate că atât el, cât și Ponta, sunt niște „belele”. ”Între Ponta și Antonescu nu voi ezita să pun votul în urnă pentru Antonescu. Și acum e violent împotriva mea, dar acum îi știu pe amândoi. Măcar Antonescu nu s-a făcut profesor doctor, nici nu minte de dimineață până seara”, a afirmat președintele. ”Uitați-vă la Ponta, a vorbit cu Antonescu, a ieșit să mintă la presă ca să arate că el are mușchi. Amândoi sunt două belele pentru România, și incompetenți și cu o reputație proastă, dar dacă se ajunge aici și domnii de pe dreapta vor tot sta să se pândească, se va ajunge la situația Ponta și Antonescu”, a subliniat șeful statului. ”Ei vor putea juca în doi alegerile prezindențiale, cu USL rupt sau nu, dacă dreapta va fi atât de neputincioasă. Spunea un lider PDL, o să batem PNL. S-o credeți voi, băieți, PNL are 14 consilii județene, dar ei sunt frământați acum de cine e președinte. Le spun de pe acum că niciunul nu va fi dacă rămân așa și cea mai mare greșeală ar fi să rateze semnalul de la eruoparlamentare. Nu mă voi amesteca în vreo fuziune, dacă rămân lucruri așa mă apropii cât pot de PMP”, a precizat Traian Băsescu. B1 TV
Când premierul trimite economia, pentru încă un an, la păscut. Pauza de-o lună. E necesar să înțelegem că azi, 19 noiembrie, am intrat într-un nou ciclu, identic în liniile sale fundamentale cu cel început în decembrie anul trecut. Nu are cum să se încheie mai bine la anul pe vremea asta. Cel mai probabil se va încheia mai rău – căci nu poți să ieși bine dacă nu înveți din greșeli și procedezi în continuare nu greșit, ci rău. Valul a trecut și a durat fix 4 săptămâni. A lovit – iar guvernul a trecut destul de ușor pe sub el, în plin l-a primit economia reală – pe două direcții plecând din același trunchi: 1) Rectificarea în jos pe toate palierele (când guvernul a constatat că niciuna din socotelile sale nu se potrivește) și 2) Adoptarea bugetului pe 2014 – unde rezultatele creșterii economice s-au soldat cu mai puțini bani la buget, așa încât au fost inventate noi taxe (pentru mediul privat, firește), și a fost inventată, în premieră, indexarea cursului euro cu inflația leului – inovație pritocită la cabinetul ministrului (excelent cercetător în afara politicii) Liviu Voinea.Guvernul a reluat ciclul început anul trecut nu doar fără să fi învățat nimic, ci călcând cu băgare de seamă pe urmele exact acelorași pași pe care i-a făcut până aici.Am să încerc să rezum lapidar, pe 4 direcții, problema care ne împinge pe aceeași cărare pe care am ajuns, astăzi, la capătul unei creșteri care ne face campioni în UE, la intrarea într-un an care se anunță mai dificil decât acesta. Integral pe cursdeguvernare.ro.
Raport Banca Mondială. O firmă din România are nevoie de 200 de ore pentru a-şi plăti toate taxele. Unei firme din România îi este de trei ori mai greu să plătească taxele și impozitele decât unei companii din Botswana. Un raport al Băncii Mondiale arată că țara noastră se află spre coada clasamentului mondial. Deşi s-au făcut ceva progrese în ultimul an, acestea n-au fost suficiente. România ocupă poziția 134 din cele 189 de state cuprinse în raportul care analizează cât de uşor pot plăti companiile taxele. Deşi suntem cu 2 locuri mai sus în top faţă de anul trecut, încă ne aflăm în urma unor ţări precum Botswana sau Bangladesh. Şi companiile din Republica Moldova sau Bulgaria întâmpină mai puţine dificultăţi în plata dărilor către stat decât cele din România. Pentru a fi la zi cu dările, firmele româneşti au de făcut 39 de plăţi într-un an, cel mai mare număr din Europa Centrală şi de Est. În condiţiile în care media europeană este de 13 plăţi pe an. La acest capitol, cel mai bine stau firmele din Hong Kong, care fac anual doar trei plăţi. Şi pentru că achitarea taxelor se măsoară şi în timp pierdut, studiul arată că firmele româneşti au nevoie de 200 de ore ca să-şi plătească toate datoriile. Cu 21 de ore mai multe decât media europeană. Chiar dacă numărul pare mare, de fapt acesta este singurul capitol la care România stă bine. Suntem pe locul al treilea între ţările central şi est europene. Doar în Estonia şi în Lituania angajaţii companiilor pierd mai puţin timp cu achitarea dărilor la stat. Iintegral aduce Digi24
Prefectul de Galați Cătălin Bocăneanu s-a lăcomit până și la banii sinistraților. Referatul procurorilor DNA arată că lui Bocăneanu puţin îi păsa că oamenii au rămas fără case. Mai mult, folosea banii instituţiei în scopuri personale. Prefectul Galaţiului, Emanoil Cătălin Bocăneanu (foto), a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru multiple infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. Câteva dintre acestea şochează de-a dreptul. Mai exact, aflăm din referatul procurorilor DNA că prefectul a refuzat să direcţioneze banii către sinistraţii inundaţiilor din Galaţi, pentru a putea favoriza un SRL care-i dădea mită. Este vorba despre contractul de prestări servicii pentru lucrări de curăţenie la Direcţia Judeţeană pentru evidenţa Persoanei Galaţi. Emanoil Cătălin s-a implicat activ în derularea contractului. Dar când i s-a cerut părerea dacă suma respectivă putea fi direcţionată către sinistraţii din judeţul Galaţi, afectaţi de inundaţii, acesta s-a opus”, susţin procurorii DNA Galaţi. Mai mult, Bocăneanu i-a pretins constructorului montarea unor bunuri (cadă duş, baterie pentru duş), cerându-i să nu le treacă în deviz.Până la urmă, el a renunţat la bunuri, nu şi la bani. După ce firma şi-a încasat banii pe contract, unul dintre reprezentanţii SRLului favorizat s-a întâlnit cu prefectul într-un restaurant din oraş, în data de 1 noiembrie, unde i-ar fi dat o sumă de bani într-un plic. Integral aduce EVZ
Antonescu îl loveşte din nou pe Ponta: Nu am discutat la telefon ieri cu premierul despre comisia pentru Băsescu. Scandalul din USL pe tema comisiei de anchetă pentru terenul lui Băsescu continuă. După ce în cursul zilei a declarat, pentru gândul, că nu a discutat la telefon cu Victor Ponta subiectul, iar premierul a susţinut, la finalul unei şedinţe de mai multe ore a USL, că a fost vorba de o neînţelegere, Crin Antonescu şi-a reluat însă atacul la adresa partenerului său de alianţă. Liderul PNL a susţinut că PSD şi premierul nu l-au consultat în privinţa comisiei pentru Băsescu, iar o “discuţie lămuritoare” a avut loc abia azi. Antonescu a adăugat că a ales să păstreze tăcerea după anunţul făcut de Ponta pentru că era un “moment delicat”, iar PNL va lua o decizie joi. Reacţia lui Antonescu vine după ce, la finalul unei şedinţe de mai mute ore a USL, premierul a declarat că scandalul în jurul comisiei pentru terenul lui Băsescu este, de fapt, “o neînţelegere”. “Am vorbit luni (nu marţi cum a anunţat iniţial -n.r.) la telefon. Antonescu a înţeles că era vorba despre comisia de la Senat, eu de comisia comună”, a spus Ponta, care a susţinut că USL funcţionează instituţional. După ce Crin Antonescu a dezvăluit, pentru gândul, că premierul, aşa cum a anunţat, nu a discutat la telefon cu el despre comisia pentru terenul lui Băsescu, liderii USL s-au întâlnit într-o şedinţă de urgenţă pentru a clarifica lucrurile. La finalul mai multor ore de discuţii, Ponta a susţinut că a vorbit la telefon cu Antonescu nu ieri, ci luni, iar la mijloc a fost o nelămurire. “Domnul Antonescu a înţeles că e vorba despre comisia de la Senat, eu de comisia comună . A fost o neînţelegere, dacă ieri ne vedeam la Parlament, în mod sigur nu mai apărea această neînţelegere, dar e bine că ne-am lămurit azi. Colegii de la PNL discută mâine în şedinţă şi mâine decid. Nu mi-au spus că nu ar fi de acord azi”, a spus Ponta. Integral in Gandul
Crin Antonescu, intrebat de ce Victor Ponta spune ca a discutat cu el la telefon despre Comisia Calarasi: M-o fi confundat cu Daniel Constantin. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat din nou miercuri, la Antena 3, ca nu a discutat marti cu premierul Victor Ponta despre infiintarea unei comisii parlamentare care sa ancheteze cazul terenul agricol cumparat de Ioana Basescu cu un credit de un milion de euro de la CEC Bank. Intrebat de Dana Grecu de ce crede ca premierul Victor Ponta sustine totusi ca a discutat cu el pe aceasta tema, Antonescu a raspuns: “M-o fi confundat cu Daniel Constantin”. Liderul PNL si-a inceput interventia telefonica afirmand ca se minuneaza de faptul ca moderatorii Antenei 3 sunt “incoltiti de mari indoieli” legate de relatia sa cu Traian Basescu. “Eu certificat de antibasism nu-mi iau de la nimeni, cu tot respectul, nici de la dvs, nici de la dl Sarbu, nici de la dl Ponta. Eu am pastrat tacerea multe ore, ca sa nu creez o situatie delicata. Lucrurile stau asa: eu nu am avut nicio convorbire telefonica in cursul zilei de ieri (marti, n.r.) cu premierul Victor Ponta”, a subliniat aceasta.Crin Antonescu a argumentat ca derularea faptelor se poate vedea din “cascada de declaratii” facute de Victor Ponta si de Valeriu Zgonea. “Intiai s-a spus ca s-a discutat cu liderii grupurilor, liderii grupurilor au spus, pe buna dreptate, nu stim nimic. Dupa aia s-a spus ca s-a discutat cu mine, nu s-a discutat cu mine. La urma s-a discutat cu dl Chitoiu. Deci nu a fost o discutie in sensul acesta”, a subliniat el. Acesta s-a declarat deranjat de faptul ca “ies altii sa anunte deciziile noastre fara sa o stim”, afirmand ca ideea “cu dl Daniel Constantin martor indirect, asta nici la DNA-ul lui Traian Basescu nu merge”. Integral aduce Hotnews
Sorin Rosca Stanescu: Conturile din Elvetia, aproape 150.000 euro, o donatie a lui Dinu Patriciu catre copiii mei. Senatorul Sorin Rosca Stanescu a declarat miercuri in fata procurorilor ca cele doua conturi despre care ANI sustine ca nu le-a trecut in declaratiile de avere reprezinta donatii catre copiii sai, dintre care una este facuta de omul de afaceri Dinu Patriciu, relateaza Agerpres. Sorin Rosca Stanescu a fost audiat miercuri de procurorii Parchetului General timp de peste doua ore, in dosarul in care Agentia Nationala de Integritate (ANI) il acuza de fals in declaratii. La iesirea din sediul Parchetului General, Sorin Rosca Stanescu a spus ca cele doua conturi din Elvetia reprezinta o donatie facuta in urma cu multi ani pentru baiatul sau de Dinu Patriciu si o alta donatie depusa de el si de sotie catre fiica lor. Integral aduce Revista 22
Bombă în cariera lui Dragnea: dosar penal de evaziune fiscală la Parchetul General. “Dosarul la care faceţi referire se află în lucru la procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), fiind în faza actelor premergătoare”. Citatul face parte dintr-un răspuns trimis “României libere” de către Biroul de presă al PÎCCJ şi se referă la un dosar penal pentru evaziune fiscală în care este cercetată Bombonica Dragnea, soţia vicepremierului PSD Liviu Dragnea. Dosarul, aflat în lucru la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Teleorman din noiembrie 2011, a fost declinat către Parchetul General în decembrie 2012, după ce Dragnea a fost numit vicepremier în cabinetul Victor Ponta 2. În 2009, Bombonica Dragnea s-a îmbogăţit cu active de 25 de milioane de euro evaluate la 50.000 de euro. În 2009, Bombonica Dragnea a devenit acţionar majoritar, cu peste 95% din acţiuni, al societăţi comerciale Hotel Turris SA din Turnu Măgurele. În acelaşi an, Adunarea Generală a Acţionarilor a societăţii comerciale a decis să-i “restituie” acţionarul majoritar mai multe imobile aparţinînd Hotel Turris SA, printre care şi clădirea unui hotel, principalul activ imobiliar al firmei. Conform declaraţiei de avere completate de către Liviu Dragnea în iunie 2009, valoarea imobilelor “restituite” soţiei era de 110.770.151,33 lei. Adică o sută zece milioane de lei, echivalentul a peste 25 de milioane de euro (vezi facsimil). În contabilitatea Hotel Turris SA, însă, bunurile “restituite” Bombonicăi Dragnea erau evaluate la doar puţin peste 240.000 lei, adică abia vreo 50.000 de euro. De 500 de ori mai puţin decît adevărata valoare a activelor. Integral aduce Romania Libera
Bilanţul pieţei muncii la nouă luni: 66.000 de noi angajări, şomajul a revenit pe creştere, iar majorările salariale nu acoperă inflaţia. Piaţa muncii a dat semnale de revenire în primele nouă luni ale anului, având în vedere că numărul de salariaţi din economie a crescut, însă angajaţii români mai au de aşteptat până când vor avea parte de creşteri salariale pe care să le resimtă „în buzunare“, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Economia avea la finele lunii septembrie 4,37 milioane de salariaţi, în creştere cu 66.100 de persoane noi faţă de situaţia de la începutul anului, iar cele mai multe angajări au fost făcute în companiile care se ocupă cu activităţi de suport, în agricultură sau în hoteluri şi restaurante. Ritmul de noi angajări a scăzut semnificativ faţă de perioada similară a anului precedent (ianuarie- septembrie 2012), când efectivul total de salariaţi crescuse cu aproape 150.000 de persoane. În paralel cu noile angajări au fost făcute şi concedieri, având în vedere că rata şomajului a început din nou să crească în lunile de toamnă, după ce în primăvară-vară a înregistrat scăderi. În septembrie, rata şomajului calculată de INS conform standardelor Biroului Internaţional al Muncii (BIM) a fost de 7,5% (faţă de 7% în ianuarie 2013), în timp ce rata şomajului înregistrată la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă a ajuns în octombrie la 5,7% (faţă de 6,2% în ianuarie şi de un nivel de 5% în septembrie). Integral aduce Ziarul Financiar.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna.
O zi buna si tie!
daca se ajunge la vot intre Ponta si Antonescu, nu voi ezita sa stau acasa.
cred ca orice om cinstit ar face asta!
Buna dimineata,
seful IPJ Caras -Severin a fost ridicat de DIICOT. E acuzat de complicitate la evaziune fiscala. 37 de persoane, printre care oameni de afaceri locali, au fost duse la audieri.
E parohia lui Frunzaverde, nu?
Buna Cedric,
Pai nu spunea Frunzaverde ca traim intr-un stat politienesc si guvernul trebuie schimbat! L-au schimbat si tot i-au luat!
Buna dimineata,
poza cu Ponta face cat o mie de cuvinte!
intre Ponta si Antonescu, daca vor fi unica optiune, nu voi vota pe nici unul 👿 Blestemul acestei natii, lipsa de coloana vertebrala 🙁 Istoria si timpul a dovedit ca nu am stiut sa ne alegem conducatorii, ca am preferat sa stam cu capul in nisip ca strutul si sa ne facem ca nu vedem ce se intampla in jurul nostru.
Din nefericire Romania a intrat pe o spirala foarte periculoasa, cu sanse minime de redresare.
Cand ai ca reper Botswana nu poti decat sa te gandesti ca “lumina a inceput sa se stinga” 🙁
ups, Antonescu
Buna imineata mar,
avem de-a face cu niste ticalosi de un cinism greu de vazut in lumea moderna!
Buna dimineata in ziua sfanta a Intrarii Maicii Domnului in Biserica!
Nu e zi in care sa nu afli de vreo magarie a uslamistilor. Ultima ieri:
Omul de afaceri Ioan Niculae si seful CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu au fost achitati de catre Judecatoria Sector 1 in dosarul “Mita la PSD”. Judecatoria Sectorului 1 i-a achitat pe toti inculpatii trimisi in judecata pentru fapte de coruptie in legatura cu campania electorala din 2009, cand Mircea Geoana a candidat la presedintia Romaniei.
…
Judecatoarea care a dat sentinta de astazi este Creteanu Olimpiea. Judecatoarea Creteanu a fost detasata in 2011 in Bucuresti de la Judecatoria Turnu Magurele din Teleorman.
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-16058455-ultima-ora-ioan-niculae-gheorghe-bunea-stancu-achitati-dosarul-mita-psd-catre-judecatoria-sector-1-decizia-nu-este-definitiva.htm
Interesante comentariile…insa ce trebuie remarcat este faptul ca Ioan Nicolae are interese puternice in…Turnu Magurele iar duduia judecatoare ar fi trebuit sa se recuze…nu a facut-o ceea ce ne duce cu gindul la premeditarea achitarii…chiar daca unii tipa ca procurorii au probe subtiri la dosar…ar fi bine ca la recurs instanta sa analizeze situatia judecatoarei care a dat o astfel de sentinta rusinoasa si sa respinga solutia…
Buna Dimineata Geo.
Adevarat! – din disperarea de a aduna cât mai mulţi bani la buget, Guvernul oferă puteri sporite Ministerului de Finanţe în zona dreptului penal, acolo unde Constituţia nu prevede nici un drept pentru alte instituţii ale statului decât cele din zona Justiţiei. Este unul din cele mai grave abuzuri comise de puterea USL, care încalcă grav drepturile individuale.
http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/finante/cum-actioneaza-fiscul-in-franta-canada-sau-sua-318473.html
Salutare !
Pentru unii, Bombonici.
pt. altii – doar urzici ! 🙂
Lupta cu marii corupti continua…
salut timi,
bombonici si bombonele 🙁
buna dimineata ! uraganul 😀 😛
Pana la uragan – cutremurul!
“Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 08.38, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 90 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.”
Cica s-a simtit si i nbucuresti.
Nu-i mai rabda nici pamantul!
buna Cedric,
deocamdata nu ne mai suporta nici pe noi. Nu am simtit nimic 🙂
buna dimineata ,premierul piaza rea trebuie alungat 😀 cu japca , cu vorba buna nu e posibil.
buna dimineata
exista vreo deosebire intre ponta si antonescu??????e ca si cum ai incerca sa deosebesti pe dreaq de fiu-sau major
curioase(ciudate) criterii de evaluare are dl basescu
salut @intamplator,
aiurea, fanteziile lui Basescu care se comporta cum se comport si care o sa-si primeasca ceea ce merita.
Buna dimineata! 🙂
Semnalam aseara articolul lui Silviu Sergiu, foarte bun, dupa pararea mea, despre relatiile din USL si capcanele pe care Ponta le intinde lui Antonescu.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/planul-lui-ponta-intra-n-faza-a-doua-decuplarea-lui-antonescu-de-pnl-1068520.html
“Prima fază a planului de anihilare a lui Crin Antonescu a fost decuplarea acestuia de electoratul USL. Aici, după cum spuneam, Traian Băsescu a avut un rol foarte important. El este cel care a turnat mierea deasupra capcanei. El este cel care l-a ademenit pe Crin Antonescu să guste din ea. Șeful statului a acreditat, săptămâna trecută, ideea că Antonescu ar putea ajunge președinte al României grație voturilor Dreptei. I-a spus șefului PNL exact ce vroia să audă, iar acesta a înghițit povestea pe nemestecatelea și, mai mult ca sigur, se va îneca cu ea. Este doar o chestiune de timp. Prin această manevră abilă, Traian Băsescu și-a atins scopul: a asmuțit electoratul USL, anti-băsescian, împotriva lui Crin Antonescu, știind că liberalul nu va putea nicodată seduce electoratul pro- prezidențial. Nu după ce a dat o lovitură de stat în vara lui 2012”.
Sunt de acord cu analiza autorului, si recomand citirea articolului. Antonescu si-a facut inca de acum cateva luni o strategie de rebranduire si de cucerire si macar a unei parti din electoratul “basist”, de aceea incearca sa treaca drept om de dreapta anti-PSD si mai putin dement decat a fost anul trecut. Calculul este clar: fara o parte a electoratului “basist” sau macat “centrist”, nu va ajunge Presedinte. Insa in acest fel el isi pierde electoratul USL-ist, fara doar si poate (sau macar o parte, cea mai dura). Presedintele a vazut clar si si-o fi zis ca merita sa il bage pe Antonescu pe acest culoar in care, alergand dupa doi iepuri electorali, nu mai prinzi nici unul. In plus, si-o fi zis (acuma sa speculam) ceva de genul “electoratul meu [cat o mai fi el] e suficient e destept sa se prinda eu joc la plesneala cand vorbesc de punerea stampilei pe Antonescu”…..
Stop. Un moment. Pauza. Chiar daca asa stau lucurile, intrebarea este, si o formulam omplicit aseara: pana unde merge un Presedinte cu “reevaluarile” politice? Pana unde mergem cu reevaluarile de am ajuns sa alegem intre o Paiata si un Mitoman?
Cand tu, Presedinte ales si salvat de la demitere de cei care au boicotat referendumul, spui ca vei pune stampila pe Paiata, iar nu pe Mitoman, asta e un scuipat in obrazul tuturor celor care l-au sprijinit in 2012.
Bun, sa acceptam si ca era un exercitiu dublu: atat pedagogic (lectie de speriat dreapta) cat si ipotetic (daca totusi dreapta nu se uneste, vom avea de ales intre doi draci si atunci trebuie sa il alegem pe cel cu coada mai scurta).
Mai oameni buni! Un om normal la cap indemna de pe acum cat mai multi cetateni sa iasa la vot pentru ca nici Paiata nici Mitomanul sa nu castige. Nu putem dupa 9 ani de mandat, sa afirmam linistiti ca asociatul lui Voiculescu e mai frecventabil decat pupilul lui Nastase! Pur si simplu nu se poate, e o sfidare a ratiunii si a bunului simt elementar.
Traian Basescu de altadata ar fi aruncat pur si simplu masa in aer, rupand jocul si spunand: nu asa, ci altfel! Acum, Traian Basescu nu mai poate face decat sa “reevalueze” si sa se multumeasca sa constate ca va trebui sa il aleaga pe cel mai putin rau. Dar de boicot a auzit? Dar de indemnat oamenii sa vina la vot inca din primul tur sa voteze pe altcineva (naiba stie cine, nu zic MRU sau Predoiu sau Monica Macovei – a propos, ca tot a spus ca ca desi ramane in PDL-ul lui Blaga, e tot refrormista?) a auzit?
Eu, personal, am obosit sa tot asist la (spunea undeva Ioana Ene si nu gasesc articolul) la aceeasi comedie: reevaluarea ca singura metoda politica.
Pana unde? Pana cand? Omule, nu orice se poate reevalua in politica!
salut Citi,
nu te enerva, pana la urma iese invers din ceea ce proroceste el 😆 De data asta, din nefericire invers o sa fie Ponta 🙁
Si ca sa dam Cezarului ce e al Cezarului, cat mai este.
Spunea Presedintele aseara de posibilitatea atacarii a doua oara la CCR a legii referendumului (o premiera, insa se gandeste sa o incerce). Nu suna rau deloc, si chiar suna bine. Se pare ca cineva si-a pus consilierii la treaba, Coincidenta sau nu, eu va semnalez ce scrisesem pe 14 noiembrie:
http://politeia.org.ro/magazin-politic/structurile-pdl-si-simulacrul-alegerilor-candidatului/21253/#comment-59966
“3. Ca Presedintele sa “serveasca” Parlamentului o tragere de timp la plesneala. Imginatie sa aiba, ca procedee se gasesc 😀 ”
sa vedem procedeul.
Banc : 🙂
“Un profesor de matematică, observând că are probleme cu
chiuveta din bucătărie, a fost nevoit să cheme un
instalator. În următoarea zi, instalatorul a venit, a
strâns câteva șuruburi, a înfiletat câteva chestii,
apoi totul a funcționat ca înainte.
Profesorul a fost mulțumit.
Totuși, când instalatorul i-a dat nota de plată, acesta a fost șocat.
Profesorul:
–Asta înseamnă o treime din salariul meu lunar!!!
Până a urmă, totuși, a plătit, iar instalatorul i-a
zis:
–Vă înțeleg, să știți. De ce nu veniți la firma
noastră, să depuneți dosarul pentru o slujbă de
instalator? Veți câștiga de trei ori mai mult decât o
faceți acum. Dar nu uitați, când depuneți dosarul, să
le spuneți că ați terminat doar 7 clase. Nu le plac oamenii educați.
Prin urmare, profesorul nostru și-a luat o slujbă de
instalator, iar viața lui a devenit mai ușoară din punct
de vedere financiar. Tot ce trebuia să facă era să
strângă un șurub-două.
Într-o zi, șeful companiei a hotărât că
trebuie ca fiecare angajat să se ducă la seral, pentru
a-și termina și clasa a 8-a. Profesorul nostru a trebuit
să meargă, evident. S-a întâmplat ca primul curs să fie
de matematică. Profesorul, vrând să vadă nivelul de
cunoaștere al studenților, i-a întrebat formula ariei
cercului. Cel pe care l-a numit a fost chiar profesorul.
Ajungând la tablă, și-a dat seama că a uitat formula,
așa că a început să o deducă. A umplut tablele cu
integrale, diferențiale etc. La sfârșit, rezultatul pe
care-l avea era „minus pi r pătrat”. Neconvenindu-i
acel minus, s-a apucat iarăși de calcule, de la început.
Nimic nu s-a schimbat, tot același rezultat a obținut. De
fiecare dată a obținut aceeași chestie. S-a uitat puțin
spre clasă, speriat, moment în care a observat că toți
instalatorii îi șopteau:
– Schimbă limitele de integrare!…Schimba limitele de integrare !”
😆
Buna dimineata!
🙂 bun banc :))
Actual, mai ales.
“Avem nevoie de chelneri, tinichigii auto etc.” 🙁
cu studii de matematica 🙂
bun banc timi!
Excelent banc!
Si real. Economia Romaniei, atata cat merge, nu ajunge decat pana la un nivel.
Nu trebuie sa ne punem sperante, insa va fi interesant si cu bataie in calendarul alegerilor si referendumului.
Dupa ultimele succesuri (Nutzi-sefa la PDL, contributii la divizarea dreptei, Miscarea Populara, 300 ha), autoritatea politica a lui Base iese destul de terfelita.
In continuare, doar rol de figurant.
Baietii care vor sa coaguleze dreapta trebuie sa-si ia inima-n dinti si sa actioneze, nu sa-l astepte pe fostul pirat.
unii au inima dar nu ai dinti, altii au dinti si nu au inima 🙁
Care autoritate politica a lui Base?
Bruma pe care o avea si-a pierdut-o cand s-a apucat sa-mparta pomeni bugetare mai abitir decat socialistii. Iar pt cine mai avea dubii, maciuca a actionat cu eficacitate (sac eficientilor!) cand a taiat (atentie) retributia pt munca, invocand lipsa banilor risipiti in pomeni pt trantori.
pentru interesati – Ştiri Externe: 21 noiembrie 2013 / BERD şi vechile graniţe imperiale</strong>
Neata buna
1.-9. n-are rost
10.e “normala” cresterea celor 3 trimestre. In primavara-vara se angajeaza sezonieri/e. De fapt, indirect, in articolul din ZF se sublinieaza de ce si unde: iar cele mai multe angajări au fost făcute în companiile care se ocupă cu activităţi de suport, în agricultură sau în hoteluri şi restaurante… dar… (exista si un dar)… esenta este aici: Ritmul de noi angajări a scăzut semnificativ faţă de perioada similară a anului precedent (ianuarie- septembrie 2012).
(totusi) 2. mi-e absolut indiferenta “recomandarea” venita de la (inca) chiriasul trei-coceni. La fel cum imi este tendinta dumnealui de apropiere. N-am n-am basescofobie am insa repulsie fata de uominii si uominele cari, face fault grosolan la logica si bunul simt, elementare, si apoi vine si zice ca stie cum era mai bine. Pentru cine are iq peste media nationala(e) e usor sa-nteleaga comportamentul tovarasului de la trei coceni care, nu doar c-a decis si facut in contra oricarei umbre de inteligenta, dar acum vine si ne mai si insulta. Caz concret:: in campanie era tot timpul cu agricultura-n gura. A fost ales si reales… si politici agricole? Am auzit tot timpu de “prima casa”, de “rabla”. N-am auzit insa de “prima ferma” de “prima semanatoare” de “rabla” pt tractoare. Ba chiar mai si recunoaste ca: nu oricine poate lua un credit pt a dezvolta o exploatare agricola. Intrebare: pai cat ai fost jupan si cu slugi in victoria ce-ai pazit mah tovarase?
Salut Ken,
ne obliga sa-i inghitim toti heringii rosi pe care ii debiteaza, uite ca nu mai merge si el o intuieste deja.
N-am inghitit d-astia nici in iepoca asa ca de-as inghiti acum?
Nu’sh ce intuieste insa e clar ca se adreseaza aceluiasi “bazin electoral” peste care domneste umbra cucuvalei, in ciuda stradaniilor plagiatorului-sef & co. Stii ce e haios in toata treaba? Ca-i tot zice “mitoman”. Adica un fel de rade ciob de oala sparta. Inca n-am inteles care e ciobul.
buna dimineata Ken 😀 . cum ce-a pazit ? i-a facut zestre ( politica , desigur) doamnei Nuzty – sa aiba “potential” cand o scoate la maritat.
Re-salut zigzag.
I-a facut atat de multa zestre incat a devenit spaima pu***… adica rimei 😀
Mare, mare atentie la CCR, azi e alta zi cruciala: examinarea exceptiei de neconstitutionalitate impotriva legii Macovei 27/2012 de imprescripribilitate a infractiunii de omor. Vizati: in principal tortionarii.
Daca CCR admitee exceptia, ne intoarcem in epoca securisto-comunista.
Rugati-va ca la CCR sa fie capete limpezi, nu ca la legea referendumului. Am ajuns sa ne rugam ca judecatorii sa judece corect, ca am vazut ce pot stelele CCR-ului care se viseaza judecatori de talie europeana.
http://www.gandul.info/stiri/ccr-decide-daca-tortionarii-visinescu-si-ficior-primesc-imunitate-si-daca-dosarele-revolutiei-si-mineriadelor-se-inchid-definitiv-11710355
Curtea Constituţională va judeca joi, 21 noiembrie, o excepţie de neconstituţionalitate privind articolul 125 din Codul Penal şi Legea 27/2012, care anulează posibilitatea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de omor. Specialiştii contactaţi de gândul au explicat că, dacă legea este declarată neconstituţională, dosarele privind crimele comise la Revoluţie, dosarele mineriadelor şi dosarele torţionarilor vor fi îngropate definitiv. Astfel că torţionari precum Alexandru Vişinescu, Ion Ficior sau vinovaţii pentru cei peste 1.000 de morţi de la Revoluţie vor scăpa de anchete, de trimiterea în judecată şi eventuale condamnări. Excepţia care pune în pericol aceste dosare a fost ridicată de Nicolae Trebuian, un condamnat de drept comun.
Pentru infracţiunea de genocid, prin Legea 27/2012, textul a fost modificat astfel încât pentru această infracţiune să nu intervină prescripţia indiferent de ”date la care faptele au fost comise”. Dacă legea este declarată neconstituţională, această sintagmă dispare din codul penal, iar faptele lui Vişinescu ar putea fi considerate prescrise.
O decizie de neconstituţionalitate pe articolul din Legea 125 ar duce şi la închiderea definitivă a dosarelor Revoluţiei şi a dosarelor Mineriadelor.
CEDO: Infracţiunile precum cele ale torţionarilor comunişti nu se pot prescrie
În expunerea de motive a Legii 27/2012, care este acum contestată la Curtea Constituţională a României, iniţiatorii au explicat că prelungirea sau eliminarea prescripţiei pentru omor a fost analizată şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. CEDO a constatat că prelungirea sau eliminarea prescripţiei nu încalcă principiul neretroactivităţii.
”Retroactivitatea este interzisă sub două aspecte: 1. să nu pedepseşti astăzi pe cineva pentru o faptă care nu era infracţiune şi nu era pedepsită la data când a fost comisă; şi 2. să nu aplici unei persoane o pedeapsă mai mare decât cea prevazută de lege la data comiterii infracţiunii. Or, prezentul proiect nu introduce acum infracţiunea de omor (omorul a fost mereu o infracţiune pedepsită de lege) şi nici nu măreşte sau agravează pedeapsa pentru omor. Aceasta este şi motivarea Curţii Europene pentru Drepturile Omului, care a decis că principiul neretroactivităţii nu se încalcă prin prelungirea sau eliminarea prescripţiei”, se arată în expunerea de motive a legii 27/2012
Este vorba de cazul Cazul Coëme and Others c. Belgia, în care CEDO a luat o decizie în anul 2000, prin care a statuat că prelungirea prescripţiei în cazul în care pentru o anume infracţiune nu a fost depăşit termenul de prescripţie este legală.
Parca vad ca stelele CCR-ului decid altfel azi 🙁 Cruce de aur!
off topic-sau poate nu
rusia-EU= 1-0
ucraina nu va semna tratatul de asociere
consecintele nu sunt ” roz” deloc ,romania inclusiv
de fapt este: romania all inclusive
nu a fost deloc o surpriza!
Nasoala faza cu Ucraina…
Potrivit lui Octavian Lohan, şeful Dispeceratului Energetic Naţional, E.ON are cele mai mari costuri specifice, astfel încât are nevoie să beneficieze de cea mai ieftină energie pentru a fi profitabili. “E greu să umbli prin toate satele alea să strângi banii, Moldova este şi o zonă deluroasă, e complicat de transportat curentul pe acolo, e explicabil de ce au costurile cele mai mari”, spune Lohan.
Astfel, energia hidro reprezintă circa 85% din coşul de energie al E.ON Moldova, iar energia nucleară, tot ieftină, circa 9%. Restul este energie termo de la Petrom(centrala Brazi), Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara.
http://www.economica.net/e-on-moldova-primeste-de-la-stat-cea-mai-ieftina-energie-de-ce_67174.html
Povara taxelor necunoscute de catre consumatori incarca pretul energiei electrice chiar mai mult decat in cazul carburantilor, unde taxarea reprezinta putin peste 50% din pretul la pompa. De ceva vreme, piata de energie din Romania inregsitreaza preturi care par a fi mai mici, prin comparatie cu anii precedenti, dar in realitate la consumatorul final factura este sensibil mai mare.
http://energy-center.ro/piata-energiei-din-romania/burse-de-energie/ce-se-intampla-cu-pretul-energiei-pe-lantul-productie-piata-consumator-final/
Eh, baietii destepti au cheltuieli mari si trebuie ajutati…
cand MRU nu a mai impartit in mod discretionar bani primarilor PDL din teritoriu, l-au dat jos. Anterior, USL-istii urlau ca MRU va face alocari preferentiale si va da bani doar primariilor PDL. Nu a fost cazul, asa ca “dreptacii” din PDL s-au razbunat.
Iata ca Guvernul USL nu are nici o greata:
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-16060584-dupa-renuntat-argumentul-gerul-arctic-guvernul-transfera-primariilor-3-5-milioane-lei.htm
Legata de stirile de mai sus inca una:
Membrii ABIEC sunt de părere că este absolut necesar ca România să implementeze exceptarea marilor consumatori industriali de la plata unui procent de până la 80-85% din taxele pentru energia regenerabilă, aşa cum este cazul în restul Europei şi să sprijine proiectele de eficienţă energetică pentru a îmbunătăţi competitivitatea industriei.
http://www.bursa.ro/?s=companii_afaceri&articol=222392
Nici macar marii consumatori nu mai suporta povara…ce sa mai zicem de baba Floarea sau nea Vasile…
“PNL nu va da azi un răspuns PSD cu privire la constituirea comisiei Călărași. Crin Antonescu face declarații la 14.00
Motivul invocat este că până luni nu se poate reuni conducerea PNL” (EvZ)
http://www.evz.ro/detalii/stiri/evenimentul-zilei-tv-invitatul-de-astazi-este-catalin-preda-1068668.html
Evenimentul zilei TV. Cătălin Predoiu s-ar retrage din lupta pentru prezidențiale dacă un alt candidat de dreapta ar avea șanse mai mari
In link e scris gresit Preda , e vorba de Predoiu. N-am vazut emisiunea
Ca in Botswana 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16060617-situatie-inedita-sotul-judecatoarei-care-achitat-omul-afaceri-ioan-niculae-are-contract-arenda-acesta-judecatoarea-facut-cerere-abtinere-dosar-dar-fost-respinsa.htm
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/uniunea-nationala-a-notarilor-publici-din-romania-contractul-prin-care-ioana-basescu-a-cumparat-terenul-din-calara-i-este-legal-70000.html
@cedric 1.30 pm: si ce face tontonel? nu pune de-o comisie sa ancheteze basistii astia de notari?
Guvernul a aprobat modificarea, joie 21 noiembrie contractului de privatizarea a Electrica Muntenia SUD în vederea unui litigiu la Curtea Internaţională de Arbitraj. În 3 decembrie, Curtea Supremă va pronunţa sentinţa în dosarul generic denumit „privatizările strategice”. În acest dosar, cetăţeanul bulgar Stamen Stancev este acuzat că, împreună cu foştii miniştri Nagy Zsolt şi Codruţ Sereş, au viciat în defavoarea statului o serie de privatizări, una dintre ele fiind cea a Electrica Muntenia SUD. Procurorii spun că spionul Stancev a acţionat în favoarea companiei italiene ENEL, care şi-a adjudecat mai apoi filiale de distribuţie a Electrica şi, potrivit unui raport al Curţii de Conturi, nu şi-ar fi respectat angajamentele contractuale. Statul urmează să deschidă o acţiune de arbitraj la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris pentru cazul Electrica Muntenia SUD şi a solicitat ENEL penalităţi de aproape 900 milioane euro.
http://www.gandul.info/stiri/lovitura-baietilor-destepti-din-energie-studiu-de-caz-privatizarea-electrica-muntenia-sud-facuta-de-un-spion-bulgar-si-un-ministru-trimis-in-judecata-11710191
@mar: asta am zis si eu mai sus…
Este corect statul acasa in cazul alegerilor?
In cazul referendumului a fost ,bineinteles, corect.Pentru ca regulile erau altele.
In cazul alegerilor criteriul ar fi (in turul doi) raul cel mai mic.
Daca stau acasa inseamna ca eu consider ca nu pot sa apreciez care este raul cel mai mic sau consider ca principiul raului cel mai mic nu este corect.
Hopa!
Antonescu cere demisia lui Traian Basescu! A intors-o ca la Ploiesti!
Cedric, Antonescu a plusat ca la poker 😀 de ce demisia? pe ce baze? Ca si-a luat fiica-sa teren?!
hai sictir, paiata!
Gata ! se linistesc bezelele de la / inspre Cotroceni.
Sa vedem pe cine preferam la prezidentiale. Ne-am luat de-o grija !
Buna ziua,
Chiar sa n-avem nici o grija.Nu cred sa mai candideze KKrau anul viitor la prezidentiale dupa cat e de zapacit.il cam inghesuie toti, inclusiv ai lui din PNL.
buna ziua. traian basescu imparte cartile. pana nu se stie absolut sigur daca e posibil referendumul odata cu prezidentialele nu misca nimeni radical si ireversibil. si traian basescu inca amesteca si amesteca si trage de timp…sa speram ca pana de craciun se despart apele si se transeaza 🙂
asa este: imparte cartile si deocamdata promite sa se miste bine la nivel de atributii constitutionale (promulgarea legilor si trimiterea lor la CCR) 😆 pacat ca gura de analist bate fundul de politician 🙁
Buna ziua!
„Ich bin ein Berliner” strikes again!
http://www.realitatea.net/antonescu-cere-demisia-lui-basescu_1322026.html?utm_source=BreakingNews-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb
Antonescu l-a bagat in ceatza pe Ponta: a cerut ca Ilie Sarbu sa fie presedintele comisiei parlamentare “Calarasi”!
Ziaristii i-au transmis aceasta pretentie lui Ponta care a ramas cam debusolat apoi a zis ca e o gluma.
Antonescu a revenit si a subliniat ca nu e gluma!
Ilie Sarbu a declarat ca e dispus sa accepte presedintia comisiei, mai ales ca se pricepe la agricultura!
salut pe toata lumea,
postare noua – Reminiscenţe istorice: Sol Invictus (noiembrie 1946 – 2014)