Revista Presei – 21 mai.”Secretar de stat: Cel puțin 8 milioane de români au plecat din țară”
21/05/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 21 mai! Vremea va deveni deosebit de caldã în cea mai mare parte a ţãrii, local cãlduroasã în jumãtatea de sud. În jumãtatea nordicã a teritoriului, începând din orele amiezii vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã care se va manifesta prin accentuarea temporarã a înnorãrilor, local averse, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi pe arii restrânse vijelii. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate şi va fi grindinã. În restul ţãrii, cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a intervalului în sud-est, iar ploi de scurtã duratã vor fi posibile doar cu totul izolat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 şi 33 de gr, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 gr. In Bucuresti temperatura maximã va fi de 31…32 de gr iar cea minimã de 15…17 gr.
“Țară în service | Colectiv. Drumul României de la „avem de toate”, la 200 de morți cu arsuri grave pe an 64 de tineri au murit în incendiul care a cuprins clubul Colectiv în urmă cu șapte ani. Tragedia a scos sute de mii de oameni în stradă, a dus la căderea guvernului și a clădit o mișcare socială care și-a propus să schimbe sistemul medical din România. „Colectiv nu trebuie să se repete”, a spus toată lumea. Unde suntem după șapte ani.
- Justiția a stabilit definitiv că viața a 64 de victime merită pedepse care însumează 60 de ani, împărțiți între opt oameni, pedepse de două ori mai mici decât cele date de instanța de fond.
- Instanța a înjumătățit despăgubirile materiale pentru supraviețuitori și rudele celor morți stabilite de instanța inferioară.
- În sistemul medical, s-a schimbat faptul că România a semnat mecanismul de transfer al marilor arși către spitale din Europa în vederea acordării de asistență medicală.
- În țară nu există decât paturi pentru pacienții cu arsuri moderat severe – 25 de paturi pentru adulți, distribuite pe întreg teritoriul României, și 10 paturi pentru copii, doar la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.
….. Ne-am trezit ca o turmă de oi care trebuia să fie dusă la tăiere, jumuliți de avocați și batjocoriți deliberat, începând cu sălile alea mizerabile în care nu încăpeau nici avocații și în care nu era nici aer condiționat și în care se făcea apelul de cine avea nervi tari rezista, cine nu pleca, la replicile pline de obrăznicii ale primarului Pideone”…..„În timpul ăsta în care carnea de porc și toate se scumpesc, carnea de om se ieftinește. Să iei pentru 64 de morți niște pedepse atât de mici… Au fost achitați câțiva, s-a luat o pedeapsă cu suspendare, una și-a adus aminte că e cetățean Moldovan și este în Moldova și nu poate fi extrădată, practic a fost o mare bătaie de joc”, a declarat mama Ioanei Geambașu, Ruxandra Geambașu, pentru Europa Liberă…. „Dreptate nu o să se facă niciodată, s-a făcut justiție, dar nu dreptate. Sunt suficienți cei care puteau să mai plătească, sunt mulți care ar fi trebuit să fie pe lista aceea cu cei care ar fi trebuit să plătească. Piedone în cazul ăsta este într-un fel Acarul Păun, cel care a reprezentat clasa politică, ceilalți – Bănicioiu, Ponta sunt deocamdată scăpați, eu zic că – deocamdată”, a declarat Adrian Albu, fratele Elsei pentru Europa Liberă….. Rudele și prietenii lor spun că multe dintre victimele de la Colectiv au murit cu zile, într-un sistem de sănătate anacronic și nepregătit, victime ale infecțiilor nosocomiale luate din spitalele românești sau ale lipsei de implicare a autorităților, care au preferat să ridice din umeri, să spună că „avem de toate” și să nu le dea o șansă la viață prin transferul în străinătate. La șapte ani de la Colectiv, sistemul medical românesc tratează la fel de prost arșii mari. Nu există nici acum centre unde ar putea fi tratați pacienții în stare gravă, iar pandemia a arătat că pericolul focului există chiar în interiorul sistemului medical. 11 spitale din întreaga țară au ars între 14 noiembrie 2020 și 11 noiembrie 2021, în plină pandemie. 29 de oameni au murit….. Acesta arată că, în România, în fiecare an, la camerele de gardă se prezintă aproximativ 10 mii de pacienți care au nevoie de tratament pentru arsuri. Aproximativ 40% dintre ei sunt internați și au nevoie de îngrijiri medicale sub supraveghere. Dintre aceștia, 1400-1500 sunt cazuri medii și severe. Un caz mediu sau sever de arsură = un caz care are nevoie de mai mult de două săptămâni de îngrijiri medicale de specialitate și are nevoie, ulterior ,de servicii de recuperare medicală specializată. Numărul de persoane care mor ca urmare a leziunilor postcombustionale este de aproximativ 200 pe an.….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Ușurel cu creșterea taxelor și impozitelor. Guvernul trebuie să fie atent la derogările și excepțiile fiscale Un grup de lucru sub egida Consiliului Fiscal format din 20 de economiști și avocați specializați în fiscalitate a realizat o analiză exhaustivă a sistemului fiscal din România. Studiul pleacă de la o serie de evidențe: România încasează la buget printre cele mai reduse venituri din Uniunea Europeană, ca raport din produsul intern brut. Comparațiile cu statele din Europa Centrală și de Est nu avantajează România, la majoritatea capitolelor de venituri bugetare având rezultate mai slabe decât Bulgaria, Ungaria, Cehia sau Polonia;- procedura de deficit excesiv în care se află, dar și nivelul redus al încasărilor bugetare, obligă România să facă în următorii ani corecții bugetare, adică o scădere a deficitului bugetar;- analiza arată că este nerealist să se creadă că se poate face o scădere a deficitului bugetar doar prin reducerea cheltuielilor. Bineînțeles, este nevoie de o eficientizare a cheltuielilor bugetare, de o prioritizare a acestora, dar, spune studiul, este nevoie și de o creștere veniturilor bugetare. Nu neapărat prin creșterea taxelor sau impozitelor, dar nici acest lucru nu este exclus. Analiza grupului de lucru este riguroasă. Trece în revistă toate capitolele de venituri bugetare, toate punctele slabe ale legislației, toate cedările și derogările de la regulile fiscale generale. Drept urmare, studiul recomandă o serie de modificări ale legislației, care odată adoptate ar aduce atât un tratament egal pentru contribuabili, cât și venituri bugetare mai mari….. Analiza cuprinde o serie de recomandări concrete. Iată-le: – În ceea ce privește impozitarea companiilor, se propune eliminarea impozitului specific aplicat marilor companii din domeniul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) și reducerea plafonului pentru microîntreprinderi de la un milion la 100.000 euro. – De asemenea, se propune excluderea utilizării microîntreprinderilor pentru o serie de obiecte de activitate, precum consultanța sau managementul, și limitarea numărului de companii de acest tip care pot fi înființate de o singură persoană. – În privința impozitului pe venit și a contribuțiilor de asigurări, se propune eliminarea scutirilor la plata impozitului pe salarii (IT, construcții, lucrări sezonieri în HoReCa și din domeniul cercetării-dezvoltării); eliminarea scutirilor de la plata contribuțiilor de asigurări de sănătate din domenii precum construcții, materiale de construcții și, mai nou, agricultură și industrie alimentară. – Impozitarea câștigurilor din criptomonede și NFT-uri, limitarea sumei neimpozabile de 450.000 lei la maximum o vânzare a unei proprietăți imobiliare, creșterea cotei reduse de 5% la impozitul pe dividende la nivelul standard de 10%, plafonarea bazei de calcul a CAS și CASS la trei salarii medii pe economie și aplicarea contribuțiilor pentru veniturile cumulate și nu separat pe surse de venit….” Integral: https://www.rfi.ro
“Secretar de stat: Cel puțin 8 milioane de români au plecat din țară Cel puțin 8 milioane de români se află în afara granițelor țării, susține Florin Cârciu, secretar de stat care conduce Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. El crede că deși Ministerul de Externe raportează în jur de 5,7 milioane de români plecați peste hotare, în realitate, numărul acestora este mult mai mare, pentru că mulți dintre ei nu se regăsesc în bazele de date ale statelor unde au emigrat. „Astăzi, după ultimul recensământ pe care îl avem oficial sau ultimele date oficiale pe care le avem, pentru că recensământul nu este încă terminat, numărăm 5,7 milioane de români în afara graniţelor. Această cifră este o cifră oficială, pe care am obţinut-o de la Ministerul Afacerilor Externe”, a precizat Florin Cârciu. „Vreau să vă spun că cu siguranţă avem cel puţin, cel puțin 8 milioane”, a adăugat el….” Integral: https://www.digi24.ro
“Nici în această formă legea offshore nu e atractivă pentru investiții străine (Interviu)….Valentin Ionescu: Independența energetică înseamnă că un stat nu mai importă resurse primare de energie, țiței, gaz natural și cărbune, că are resurse suficiente pe plan național pentru a le exploata sau că are tehnologii atât de înalte încât nu mai folosește aceste resurse convenționale decât într-o cantitate mult redusă comparativ cu anii anteriori sau cu deceniile trecute, când ne bazam pe aceste resurse primare. Din punctul meu de vedere, așa ceva nu se va putea întâmpla pe termen scurt. Chiar dacă România renunță la importul de petrol din Rusia prin OMV în special sau Kazahstan, nu înseamnă că vom deveni independenți din punct de vedere energetic pentru că se va importa petrol din Orientul Mijlociu sau din alte surse, din America de Sud sau coasta de vest a Africii. Pe de altă parte, implicarea unor noi tehnologii în exploatarea resurselor convenționale sau aplicarea unor tehnologii noi în sectorul energetic, mai cu seamă pentru producția de energie electrică, înseamnă să ai un regim fiscal prietenos, care să stimuleze introducerea acestor noi tehnologii sau o exploatare eficientă a resurselor convenționale. Nu e cazul deocamdată. Din punctul meu de vedere, noua lege offshore nu este atractivă pentru investiții străine. Această lege pune pe picior de egalitate exploatarea din zona terestră cu exploatările din zona maritimă, în condițiile în care investițiile sunt diferite, nu sunt aceleași. De regulă, cele care se află pe mare sunt mai mari decât cele care se află în zona terestră. Pe de altă parte, lasă un sistem fiscal în trepte, de natură progresivă, unde se calculează prețul pe megawatt la țițeiul extras. …. Avem foarte mult de muncit în zona sectorului energetic ca să ajungem la acest obiectiv de independență energetică, nici vorbă de așa ceva. Reporter: În niciun caz orizontul de timp anticipat de autorități, de 5 ani, nu este unul real? VI: Nu este real. Ar putea să spună că suntem independenți față de importul de gaze naturale din Rusia, dat fiind faptul că resursele descoperite în Marea Neagră acoperă cererea internă pentru o perioadă de 10 – 15 ani, în condițiile în care zăcământul nu este mare. Este estimat la undeva la 200 de miliarde. Țările bogate în gaze naturale au zăcăminte pe care le calculează în trilioane de metri cubi, nu în miliarde de metri cubi..…Zăcământul nu este mare, așa cum se crede, dar pe de altă parte, legislația europeană, ca și legislația română, nu permite ca această exploatare să fie făcută exclusiv pe teritoriul României. Suntem într-o piață deschisă. Se pare că unii nu înțeleg acest lucru, cum am observat la un partid numit AUR, de pildă, care spune că e un act de trădare că această resursă nu este consumată pe teritoriul României. Nu se poate. Suntem într-o piață deschisă. E firesc să se întâmple așa. Nici nu știu dacă ar fi în câștigul celor care exploatează să își reducă producția la nivelul consumului intern. Nu ar mai fi rentabil să facă asta…..” Integral: https://www.rfi.ro
“Perimetrul Midia are o adâncime medie de 70 de metri și ascunde puțin sub 9 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Specialiștii estimează că BSOG va extrage, de aici, în jur de un miliard de metri cubi pe an. Aceasta este, de altfel, și capacitatea gazoductului submarin construit de BSOG. Această cantitate, însă, va putea fi livrată abia ce perimetrul atinge vârful operațional, adică la 2-3 ani de la extragerea primelor gaze. …. ”Grosul” celor 200 de miliarde de metri cubi se află, însă, în zăcămintele „de mare adâncime” (deep offshore). Cele mai mari resurse deep offshore dovedite sunt concentrate în perimetrul Neptun, concesionat inițial de parteneriatul americano-austriac Exxon-OMV. Acesta are adâncimi cuprinse între 100 și 1.700 de metri. În partea „Neptun Deep”, adică de mare adâncime, se află cel puțin 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. …. Perimetrul este deținut acum de asocierea Romgaz-OMV. Însă condițiile de forare de aici sunt, evident, mult mai grele, iar costurile reflectă asta. Pentru a putea scoate gazele de aici, companiile estimează o investiție necesară de cel puțin încă două miliarde de euro….. Un alt perimetru cu resurse importante este Trident, aflat și el în zona de mare adâncime. Resursele de aici sunt estimate la aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, însă ar putea fi semnificativ mai mari. Perimetrul este concesionat către grupul rusesc Lukoil, cu o participație minoritară a Romgaz (de 12%)…… Pe lângă acestea, Agenția Națională de Resurse Minerale a mai acordat licențele de explorare, evaluare și exploatare pentru alte patru perimetre: Pelican, Luceafărul, Muridava și Cobălcescu Est (acestea două revenind României printr-o decizie a Curții de la Haga, din 2009, în urma disputării lor cu Ucraina)….” Integral: https://panorama.ro
“Hidroelectrica ar putea ajunge pe harta burselor europene Știrea zilei este că KPMG a evaluat Hidroelectrica la peste 51 miliarde de euro! Motivul pentru care a fost realizată această evaluare este pregătirea pieței pentru oferta de vânzare de acțiuni ce urmează a fi inițiată. Acum câteva săptămâni, Fondul Proprietatea, care deține 20% din totalul de acțiuni la Hidroelectrica, văzând că statul Roman, care deține restul de 80% prin Ministerul Energiei, nu dorește scoaterea pe bursă a celui mai mare producator național de energie electrică, a hotărât să vândă 75% din acțiunile sale, ceea ce înseamnă 15% din acțiunile companiei. Blocarea vânzării acțiunilor ce aparțin statului român a fost demarată de PSD, cand se afla în opoziție la începutul pandemiei și era majoritar în Parlament, bocare care s-a materializat printr-o lege în august 2020 (173 / 2020) și care interzice vânzarea de acțiuni de către stat până în august 2022. Totuși, în PNRR, România se obligă sa listeze cel putin 15% din Hidroelectrica. Asta înseamnă că într-un viitor oarecare pe piață vor fi peste 30% din acțiunile aceastei companii. …. ….Revenind la listarea Hidroelectrica, probabil că dacă România nu se obliga prin PNRR la listare și Fondul Proprietatea nu iniția această ofertă de vânzare, nimeni nu mai vorbea de acest subiect. Acum doi ani, după ce PSD-ul bloca vânzarea acțiunilor statului cu surle și trâmbițe populiste, analizam oportunitatea listării și scriam că nu se dorește transparentizarea companiei pentru a astupa căpușarea….Post Scriptum: Aflăm că România scapă din criza energetică printr-un cablu submarin care să trasfere energie electrică din Azerbaijan, prin Georgia, pe sub Marea Neagră, până la Constanța. Vă spun sigur că profesioniștii industriei energetice românești s-au crucit citind o astfel de știre. Să dăm câteva explicații: la nivel strategic, România își va creea o nouă dependență energetică, că să nu mai socotim că această linie va trece destul de aproape de zona de conflict, adică de Crimeia. La nivel tehnic: sunt peste 1000 de kilometri de cablu submarin și peste 500 de kilometri tereștri, ceea ce duce la existența de pierderi mari și la probleme tehnice greu de rezolvat. Tehnologia există, dar în cât timp se va pune în funcțiune un astfel de sistem și cât va costa? Oare cu banii dintr-o astfel de investiție nu ar fi mai sigur să construim noi capacități securitare de producție de energie electrică? … Și când zic asta, mă gândesc la faptul că Transelectrica nu este în stare de mulți ani să construiască câteva linii terestre care să închidă „inelul” de transport de energie din jurul Bucureștiului, ca să nu zic de cel din jurul României …” Integral: https://www.contributors.ro
“INTERACTIV | Rănile din inima verde. Harta pădurilor tăiate din România.…. Pe hârtie, în cifrele oficiale, suprafața pădurilor românești crește an de an. În 2020, România raporta peste 6,6 milioane de hectare de pădure, cu 233.000 mai multe ca în 1990. Ce nu se vede pe hârtie arată harta defrișărilor din ultimii 20 de ani. Focarele tăierilor de păduri sar în ochi pe hartă. În nord, Maramureșul și Suceava au cele mai mari suprafețe de păduri tăiate, prin zone din apropiere de Borșa, Câmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei. Marile răni provocate de defrișări coboară apoi prin munți, către zone din Bistrița, din Harghita și Covasna. În partea muntoasă de sud, se văd găurile lăsate de defrișări în zone precum Rucăr, Munții Făgărașului și mai în jos, prin zonele subcarpatice. Apoi către est, spre Petroșani și Cugir, în munții Șureanu, Lotrului și Parâng. Apusenii nu au scăpat nici ei. Defrișările au ciuruit zone din județele Cluj sau Bihor, prin munții Gilău și Muntele Mare. Acestea sunt doar zonele care sar în ochi, pentru că acolo s-a tăiat cel mai mult. Dar zone cu păduri tăiate sunt aproape peste tot în România..…România pierde 6 miliarde de euro în fiecare an, din cauza tăierilor ilegale de păduri, conform estimărilor europene, asumate de statul român în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Rapoartele arată că în România s-au tăiat ilegal în jur de 20 de milioane de metri cubi de lemn în fiecare an. Adică încă o dată cantitatea de lemn exploatată legal, în păduri…..Până când planurile de pe hârtiile autorităților vor deveni realitate, România rămâne unul dintre cele mai slab împădurite state europene cu relief comparabil, cu 29% din teritoriu acoperit de păduri, față de media UE de peste 39%. Și cu dureroasa amintire recentă că o amplă campanie de împăduriri – „O pădure cât o țară”, girată de președintele Klaus Iohannis și de guvernul liberal de atunci, în 2020, s-a dovedit o gogoașă de PR electoral, unde copacii au fost plantați mai mult pe hârtie, decât în pământ…..” Integral: https://panorama.ro
“De ce am împrumutat 15 miliarde de euro prin PNRR? Pentru piste de biciclete? E nevoie rapidă de niște explicații În România a început vânătoarea de finanțări prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt mulți bani la dispoziție, sunt proiecte de făcut și banii sunt mult mai ușor de obținut decât cei din finanțările europene obișnuite. …. Ceea ce s-a întâmplat cu un întreg capitol din Plan, energia, este edificator. Varianta trimisă inițial de guvernul PNL-USR, cu acordul domnului Ghinea (că altfel nu se putea) era scrisă cu dedicații atât de transparente, încât mai lipseau doar pozele cu nuntașii lipind bancnote pe fruntea lăutarului care a alcătuit programul artistic. Capitolul de energie a fost respins complet de Comisia Europeană, încă de la începutul negocierilor. A fost nevoie ca acesta să fie rescris. Nu a suferit modificări esențiale. Nu, doar au fost eliminate numele firmelor, dar proiectele și alocările au rămas aceleași. Ce piață liberă, ce licitații, ce transparență? Cred că se cunosc deja și furnizorii celor mai mici subansamble, deși, de dragul imaginii, se vor mima niște proceduri……Pornind de la o întâmplare din Tulcea, unde primăria vrea să construiască, folosind bani din PNRR, o pistă pentru biciclete, fiind dispusă să plătească 200.000 de euro pe kilometru pentru asta, am aflat că pistele de biciclete sunt o adevărată modă printre primarii țării, care au descoperit brusc ciclismul ca modalitate de a obține bani de la UE. Pe lângă Tulcea, care vrea să construiască o pistă de 9,9 kilometri cu 1,98 de milioane de euro fără TVA, pe marginea minideltei aflate în afara orașului și unde, pe lângă agricultorii din zonă, mai vin 3-4 vizitatori pe săptămână în extrasezon și 10-12 clienți ai restaurantului pescăresc pe zi în sezon, cel puțin trei comune din Timiș (Moșnița Nouă, Șag și Dumbrăvița) se laudă că aproape că au primit, deja, banii din PNRR pentru piste de bicicletă. Astea sunt rezultatele unei căutări pe net care a durat sub 10 minute. Probabil că numărul celor care vor să ia bani din PNRR pentru piste de biciclete este mult, mult mai mare. …. Pistele de bicicletă sunt noile parcuri din mijlocul pădurilor, noile terenuri de fotbal în pantă care se construiau pe vremea Elenei Udrea și a PD-L. Cele mai multe dintre ele, dacă nu sunt inutile sunt, oricum, departe de a fi o prioritate. Dar departe rău. În țara în care între 35 și 45% dintre gospodării au toaletele în fundul curții, în care nu există utilități minimale, precum apă curentă și canalizare, în care rețelele de distribuție a gazelor naturale pentru consumatorii casnici sunt un vis în multe zone, pare că cineva și-a pierdut mințile și vrea să ne bage pe gât pistele pentru biciclete construite în pustietăți, care pornesc de nicăieri și ajung niciunde. …. Integral: https://www.libertatea.ro
“Extinderea interceptărilor și spionarea internetului românesc prin Codul Comunicațiilor, neconstituționale Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de USR în privința Codului Comunicațiilor. Aceasta a contestat prevederile care permit serviciilor secrete să spioneze internetul românesc, prin obligarea furnizorilor de găzduire să coopereze cu procurorii și serviciile de securitate. CCR a decis că obligarea furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice de a furniza „informațiile reținute sau stocate” organelor de urmărire penală sau serviciilor secrete nu are caracter previzibil, iar proporționalitatea măsurii nu este asigurată prin reglementarea unor garanții corespunzătoare. Decizia a fost adoptată în unanimitate de judecători. Lipsa garanțiilor deschide posibilitatea unor abuzuri în activitatea de reţinere și stocare a datelor, cu riscul afectării dreptului la viaţă intimă, familială și privată a persoanei, a secretului corespondenţei şi a libertăţii de exprimare, ingerința statului în exercitarea drepturilor constituționale menționate nefiind formulată într-o manieră susceptibilă să ofere încredere cetățenilor în caracterul său strict necesar într-o societate democratică. …. Curtea a subliniat că „o atare concluzie este incompatibilă cu drepturile fundamentale a căror protecție este consacrată constituțional”…..” Integral: https://www.libertatea.ro
“Ultima amenințare pentru politicienii români și combinațiile dâmbovițene: Maia Sandu și politica de la Chișinău. „Ne ajută să vedem și mai bine drama prin care trece România” Modul în care Maia Sandu reușește să proiecteze o imagine de modestie și competență ar putea deveni o amenințare pentru politicienii români, supuși unor comparații cu președinta Moldovei….. Imaginea a ajuns și în presa internațională, care a scris despre președinta Moldovei, care „zboară la clasa economic și servește un sandvici de 4 dolari” în drum spre Bruxelles….. „Politicienii români nu au deloc nevoie de acest exemplu al Moldovei, un exemplu rău pentru ei, în mod evident. La noi se preferă lucrurile altfel, politicienii noștri sunt adepții contra-selecției. Să nu uităm care a fost prima nemulțumire a lui Iohannis și a consilierilor săi când au intrat în Cotroceni, și anume că mobila era prea veche. Mobilă veche, perdele vechi, aia era problema. De aia stătea România în loc, Cotroceniul nu avea perdele noi. Politicianul român este, cum ar zice Caragiale, luxos, pentru că el ține de o anumită categorie numită rentier. Pentru el politica are sens pentru că înseamnă extragerea de rentă, el se cocoață în fruntea bucatelor pentru că de acolo poate extrage ceva. Avem un premier grăsuț, pensionar de lux cu acuzații de plagiat. Vedem toate numirile din instituțiile statului, în disprețul oricărei idei de valoare. E suficient să ne uităm la un caz recent, scandalul cu Armand Goșu, cel mai bun specialist al nostru în materie de politică rusească. Nu doar că nu are un post la Externe, dar vor să-l și cenzureze”, a declarat Cătălin Avramescu pentru FANATIK. Ciprian Mihali, fost diplomat și profesor la Universitatea Babeș-Boliay din Cluj-Napoca, este de părere că relațiile dintre București și Chișinău s-ar putea chiar răci odată cu terminarea războiului din Ucraina tocmai pentru că Maia Sandu și politicienii din jurul ei reprezintă un pericol pentru politicienii „constipați și nepricepuți de la București”, care percep modelul reprezentat de aceasta drept o amenințare……Nu-mi aduc aminte să fi văzut oameni educați care să conducă această țară: dimpotrivă, pe zi ce trece România bate noi și noi recorduri de impostură în funcțiile vitale de decizie din țară. Nimeni nu a înțeles nimic din cum se conduce o societate azi, așa că noi mizăm în continuare pe plagiatori și iliterați, pe descurcăreți, prieteni și pile”, este de părere profesorul Ciprian Mihali….. Exemplul Moldovei în materie de justiție Republica Moldova nu impresionează însă doar la nivelul imaginii președintelui acestei țări, ci și la nivelul politicilor publice pe care autorităților de la Chișinău le-au luat odată cu venirea la putere a Maiei Sandu. Ultima știre care a venit miercuri de peste Prut vizează concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, echivalentul DNA-ului din Republica Moldova. Etapa de preselecție, desfășurată în mod transparent și cu o comisie de concurs formată din experți internaționali, s-a finalizat cu propunerea procuroarei Veronica Dragalin pentru această funcție. Veronica Dragalin, fiica Elenei Dragalin, fondatoarea organizației Moldova AID, a obținut titlul de doctor în drept de a University of Virginia School of Law, și a fost procuror-adjunct în secția de corupție publică și drepturi civile din biroul procurorului american din districtul central al Californiei, SUA. Pe lângă limba română, Dragalin vorbește alte cinci limbi străine: engleza, spaniola, rusa, germana şi italiana. Tot la capitolul numiri în Justiție, la începutul lunii februarie a acestui an, Parlamentul Republicii Moldova l-a numit în fruntea Centrului Național Anticorupție (CNA) pe juristul Iulian Rusu, absolvent al Universității Oxford, cu o experiență de 20 de ani în zona juridică și a dreptului european…..Și în materie de legislație anticorupție Republica Moldova pare a face pași importanți. Joi, Parlamentul de la Chișinău a aprobat a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a art. 70 din Constituție prin care este limitată imunitatea deputaților pentru cazurile de corupție. În același context, în Moldova a fost votată o procedură simplificată pentru confiscarea averilor nejustificate, lege ce a trecut în urmă cu câteva săptămâni și de controlul Curții Constituționale de la Chișinău…..„Se pare că Bucureștiul a adoptat o politică exact pe dos decât cea a Chișinăului. La noi dacă ai studii în străinătate ești suspect. Trebuie să fii la Spiru Haret, sau să plagiezi ceva. Asta e condiția. La București, ca să fii prim-ministru este mult mai sigur să faci un doctorat plagiat în studii de securitate decât să faci studii de bună calitate într-o universitate din România sau din Occident. Asta este țara noastră, dacă ai carte, nu ai parte”, a declarat pentru FANATIK, Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității București….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Două secole de imperialism rusesc Două secole se scurg între anexarea Basarabiei şi anexarea peninsulei Crimeea: două veacuri marcate, în spaţiul eurasiatic, de o constantă, aceea a expansiunii imperiale ruse. De la Baltica la Marea Neagră, din Asia Centrală şi Caucaz până către Polonia, Rusia, în variile sale ipostaze statale şi ideologice, a rămas fidelă proiectului de dominaţie brutală. Pentru Rusia, diplomaţia nu a fost nimic altceva decât maniera de a imagina armistiţii între războaiele purtate. Domeniul colonial pe care şi-l edifică este vast şi depăşeşte în întindere geografică pe cele ale competitorilor ei istorici. Mesianismul şi agresivitatea sunt temeliile unui stat ce nu încetează să fie un imperiu. O cronică a acestor două secole de imperialism rus imaginează Armand Goşu în volumele sale fundamentale. Istoria diplomatică şi istoria politică sunt mobilizate spre a lumina, erudit, o întreagă dinamică istorică. Vecinătatea cu Rusia devine, pentru români şi nu numai, elementul care le modelează dramatic viitorul. Umbra Rusiei se proiectează peste întreaga Europă centrală şi de est….. Soarta Basarabiei este inseparabilă de aceea a Principatelor Române. Devenite teritoriu de compensaţie, ele pot fi cedate în întregime sau parţial.Integritatea lor teritorială, deja afectată prin raptul de la 1774 al Bucovinei, nu mai este un dat. Graniţele lor încetează să mai fie cele recunoscute anterior. Trauma de la 1812 este un episod din marşul rus. Vreme de un secol, la Ecaterina cea Mare la Alexandru al II-lea, Imperiul Otoman este spaţiul în care avansul rus este probabil cel mai spectaculos. Ambiţiile Rusiei sunt pe măsura acestei megalomanii imperiale. Noua Romă trebuie să preia moştenirea bizantină şi să se înstăpânească la strâmtori. Ţările Române sunt prinse în această ofensivă care nu se poate încetini. Tragedia de la 1812 este o dramă cu mai mulţi actori şi cu mai multe nivele. Cronica lui Armand Goşu inventariază, cu minuţiozitate tolstoiană, pe cei cei ce participă la lupte şi la negocieri: ruşi, otomani, francezi, britanici, suedezi, fanarioţi. Principatele sunt o placă turnantă în marele joc strategic ce implică confruntarea dintre Franţa şi Rusia: improbabila alianţă dintre ele lasă loc invaziei din 1812. Cât despre fanarioţi, identitatea lor este una cu mult mai complicată decât aparenţele pot indica: servitori ai Porţii, ei sunt legaţi, prin mii de fire, de mediul conspirativ din care se naşte Eteria. În mai puţin de un deceniu, catastrofa eteristă va grăbi restaurarea domniilor pământene…… Putinismul, astfel cum el este el recitit de Armand Goşu, este, înainte de toate, o cleptocraţie autoritară ce lichidează, trepat şi nemilos, vestigiile pluralismului în Rusia. Involuţia Rusiei sub Putin nu este accident, ci imaginea unui proiect politic coerent. Regim patrimonial, regim clientelar, regim represiv, regimul lui Putin se simte ameninţat de conspiraţii şi de agenturi străine. El moşteneşte de la stalinism această viziune a cetăţii asediate. Occidentul este duşmanul ce caută să slăbească unitatea Rusiei. Noua autocraţie este alternativa la haos şi la umilirea naţională. Resentimentul este inseparabil de manipularea istoriei, iar războiul împotriva Ucrainei este justificat prin apelul la apărarea “lumii ruse”. Ucraina este, pentru Moscova, un teritoriu ce aparţine, de drept, domeniului mitic al Kievului medieval: prin statui şi discursuri,prin propagandă şi mobilizare demagogică, putinismul se declară unicul custode al pământurilor slavilor cândva uniţi de întemeietori. Putin este întruchiparea caricaturală a unui alt Sfânt Vladimir….. Putinismul se înfăţişează ca o sinteză, macabră, de inflexibilitate criminală stalinistă şi de nostalgie ţaristă. Crimele din Ucraina sunt apogeul unei politici revizoniste, ce are ca unică ambiţie recucerirea unui spaţiu imperial. Retragerii din anii 1990 îi urmează, după 2008, etalarea agresivităţii. Laşitatea şi complicitatea Occidentului explică invazia din 2022. Bătălia pentru Ucraina este bătălia pentru independenţa Europei centrale şi de est…..” Integral: https://www.contributors.ro
“Cum va arăta victoria în Ucraina și de ce nu ne vom întoarce la lumea de dinainte de război – analiza unui profesor american Eliot A. Cohen, profesor la Școala de Studii Internaționale Avansate din cadrul Universității Johns Hopkins din SUA, scrie despre cum au evoluat obiectivele Rusiei și ale Ucrainei de la începutul războiului, dar și despre care vor fi provocările pentru SUA în relația cu Rusia în viitor, într-o analiză publicată de The Atlantic. Informațiile de pe câmpul de luptă arată că Ucraina câștigă războiul, crede profesorul Eliot A. Cohen. Armata rusă este „incompetentă și brutală”, formată din soldați nepregătiți, cu „stocuri de arme și muniții care au fost prost întreținute din cauza corupției”. … Deși sunt încă sub presiune, ucrainenii sunt mai puțin depășiți numeric decât s-ar putea crede. De asemenea, s-ar putea să aibă mai multe tancuri decât rușii, în urma capturilor. Spre deosebire de Rusia, accesul lor la arme nu va fi afectat de sancțiuni, beneficiind de ajutorul SUA, al Europei, Australiei sau Japoniei. Cu ajutorul acelorași surse, au metode mult mai extinse de colectare și analiză a informațiilor, explică profesorul de la Johns Hopkins. Ce obiective are Ucraina? Obiectivele Ucrainei includ independența, o formă liberă de guvernare și restabilirea suveranității pe teritoriul ucrainean, însă ultimul obiectiv nu este încă bine definit, scrie Eliot A. Cohen. …. „Kievul va trebui să decidă ce înseamnă ultimul obiectiv”, spune acesta. Va accepta Ucraina că a pierdut teritorii din est și din sud, va încerca să se întoarcă la granițele de dinainte de 24 februarie, va încerca să recupereze porțiuni din Donbas pierdute în anii 2010 sau va dori să recupereze totul, inclusiv Crimeea? …. Problema Rusiei Ucraina va beneficia de ajutorul Vestului în efortul de reconstrucție. Rusia însă nu va fi reconstruită din exterior, așa cum au fost Germania și Japonia după al Doilea Război Mondial, crede Cohen. Putin ar putea pleca, dar înlocuitorii săi vor veni probabil din medii similare, fie din poliția secretă sau, eventual, din armată. „Aceasta va fi cea mai grea sarcină a politicii americane în viitor: să se confrunte cu o Rusie zguduită de înfrângere și umilire, slăbită, dar încă periculoasă, izolată și nu lipsită de simpatizanți în întreaga lume”, spune profesorul american. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“Ion Țiriac dezvăluie cum a ajuns miliardar: „Nu m-am dus la nicio nuntă!” .… „Nu, n-am investit în aur, tablouri, imobiliare, crypto, acţiuni sau titluri de stat. N-am făcut videochat. N-am avut fermă de melci sau parc de centrale eoliene. N-am citit în viaţa mea Wall Street Journal. Pur şi simplu nu m-am dus la nunţi, să arunc cu bani aiurea în tot felul de semi-prieteni şi para-neamuri. Fără nunţi, averea s-a adunat, gândiţi-vă că am şi eu o vârstă”, a explicat Ţiriac. Potrivit INS, într-un sezon obişnuit de nunţi, un român aruncă în medie 250.000 de euro sub formă de dar. „E suficient să reduci numărul de nunţi la jumătate şi îţi poţi permite la sfârşitul anului un apartament de 3 camere într-o zonă bună din Capitală”, a explicat Ţiriac.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Sfinții Împărați Constantin și Elena 2022. Tradiții și obiceiuri
https://www.wowbiz.ro/sfintii-imparati-constantin-si-elena-2022-traditii-si-obiceiuri-20223160
La Multi Ani cu sanatate tuturor sarbatoritilor! 🙂
Buna ziua
“Perimetrul este concesionat către grupul rusesc Lukoil, cu o participație minoritară a Romgaz (de 12%)…”
De amar de vreme va scriu de coloana V- cea rusă în RO.
Fără aprobarea Moscovei nu se extrage nimic din MN.
Și când va fi ” evenimentul” , prețul va fi stabilit și încasat de ruși.
In euro dar mai degrabă în ruble.
Romania are cea mai eficienta organizație prorusa din întregul occident.
Se cheamă PSD cu ramificații și în PNL.
Tot ce era strategic în tara asta a fost dat rușilor.
Combinatul de oțeluri speciale.
Linia de tunuri de la Reșița.
Industria aluminiului.
Suplimentar dat și jumătate din rezervele de gaze și petrol , austriecilor din OMV. Care e o mana lunga a Kremlinului.
Cand tara va rămâne doar cu 10 milioane locuitori ( restul emigrați ) , sa văd cine va platii pensile a 5 milioane pensionați.
Stat eșuat ? Va fi dezmembrat și mai ușor.
“…Romania are cea mai eficienta organizație prorusa din întregul occident.
Se cheamă PSD cu ramificații și în PNL…”
Exact.
Reteaua “putin” din Romania. Pe linia iliescu-nastase-patriciu-etc.. Pana si actual secr. adj. Nato Geoana (pesede) s-a dus sa-l vad orcii din moskwa (la ievaluare) cand se scremea sa devina presedinte “Mihaela, dragostea mea”
Bună seara!
„Culegem” roadele absenței lustrației, cerută prin Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara! Acestei turme din spațiul carpatodanubianopontic (că nu-i pot spune turmei nici „popor”, iar teritoriului, doar exagerat i se – mai – spune, încă, „România”!) îi place să „i se dea” și, dacă, cum și când poate, să-i tragă pe sfoară pe semeni, de câteva milenii încoace!…
Să vină Apocalipsa mai repede! Așa se vor „alege apele”!…
Christos a înviat!
La mulți ani! cu sănătate și bucurii sărbătoritilor de astăzi!
Textul din link pare unul mai degrabă „de bășcălie”:
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/baietii-de-la-cumatrie-suparati-pe-sponsorii-lui-maia-sandu–323791.html
Dar e de cetit aici: „Mai întâi, se cam ştie că PSD şi PNL vor merge în 2024 într-un soi de nou USL, tocmai ca să radă cam tot. În aceste condiţii, analiştii spun că singura şansă a USR, dacă vor să fie în vreun calcul de putere în 2024, este să se concentreze şi să câştige prezidenţialele, unde clar nu stă bine nici PSD, nici PNL (se aude că vor să-l arunce în luptă pe general, ca postul de premier să rămână la PSD). Dacă USR va câştiga prezidenţialele, un prezidenţiabil cu forţă va aduce procente şi partidului, dar va putea impune şi premier userist. În caz contrar, USR va ieşi total din schemă pentru cel puţin 8 ani. Până acuma, se vorbea de Kovesi.
Ehehe, dar mai nou, fie cu USR, fie cu viitoarea construcţie politică a lui Cioloş, ce-aţi zice de Maia Sandu? Iaca ce spunea alaltăieri Cioloş, la Brexelles: „E o mare bucurie să o revăd la Parlamentul European pe Maia Sandu, pe care am invitat-o împreună cu ceilalţi colegi din delegaţia română din Renew Europe la şedinţa grupului”.
Unii zic că, în fapt, păpuşar la toată chestia asta ar fi Macron şi băieţii lui cu ochi albaştri. Hm, n-ar fi exclus. Să vedem ce părere are mister Jo!”
Am mai zis că, dacă Maia Sandu candidează la prezidențiale la București, merg și o votez! Are cetățenie română deci (se) poate! Nu pentru pluserei, nici pentru ciol(an)oș, ci pentru cum reușește Maia să facă reforme care enervează pe toți nesimțiții, profitorii, corupții și cocălarii din „politichia” carpatodanubianopontică!…
“Cei mai puternici, bogaţi şi cunoscuţi lideri ai lumii revin la Forumul Economic Mondial de la Davos – 22.05.2022 …”
https://www.bursa.ro/cei-mai-puternici-bogati-si-cunoscuti-lideri-ai-lumii-revin-la-forumul-economic-mondial-de-la-davos-07035645
Buna ziua
Nu am timp sa merg acolo anul acesta. 😀😀
Bua ziua
@paganel
Maia Sandu președinte al Moldovei&Romaniei e un lucru extrem de periculos …In primul rand jumătate din populatie nu e “unionista”…apoi mai e Transnistria …apoi mai sunt problemele moldo-ucrainiene
Și,nu in ultimul rand se unesc “doua săracii “
România mare a fost făcută de regina Maria…și a fost “mare”cât a fost
Mai degrabă eu m as uita cu îngrijorare la iredentismul maghiar care devine din ce in ce mai ,plus, alianța ruso-ungară (ca asta e de fapt)știu de la cineva care e bine,foarte bine informat ca americanii i ar fi cerut lui Ciucă sa renunțe UDMR in guvern/motivul?scurgere de informații sensibile spre Rusia via UDMR-Budapesta /deocamdată Ciucă nu este de acord…
Deci,situația este extrem,extrem de fluida