Revista Presei – 21 ianuarie.„Care ar fi fost prețul corect al energiei electrice în 2024?”
21/01/2025 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 21 ianuarie! Vremea se va încălzi ușor în cea mai mare parte a teritoriului. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în vestul țării. Dimineața și noaptea, se va semnala ceață. Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări pe crestele Carpaților Meridionali și în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 13 gr C, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 gr C în estul Transilvaniei și 4 gr C în Dealurile de Vest. Bucuresti: 6/0 gr.C.
“Farmacist: Lipsesc medicamentele clasice pentru diabet, boli cardiovasculare, oncologie, boli autoimune .….„Ca în fiecare an, sunt două probleme. De obicei, marile firme, producătorii, îşi fac necesarul pentru un an şi asta înseamnă că la sfârşitul anului acele depozite de medicamente care erau venite în ţară se termină. Până în ianuarie, ei nu pot face comenzi noi, deci asta înseamnă că undeva din decembrie până la mijlocul lui ianuarie sunt foarte multe medicamente lipsă. A doua problemă este cu întârzierea plăţilor. Sunt multe farmacii care sunt blocate la distribuitor, deoarece nu au primit banii nici în luna decembrie pentru programele naţionale. Aici vorbim despre medicamentele scumpe”, a explicat Beatrice Speteanu, pentru News.ro. Pe lângă toate acestea, spune ea, mai sunt clasicele lipsuri, medicamentele deficitare care pleacă şi la export, medicamentele care lipsesc la nivel european din cauza lipsei de materie primă, a substanţei active “şi tot aşa”. ….„Medicamentele clasice lipsesc din toate categoriile de afecţiuni: diabet, boli cardiovasculare, oncologie, bolile autoimune, toate clasele terapeutice au câteva medicamente deficitare. Crizele de anul trecut nu s-au rezolvat cu aceste medicamente care tot timpul vin în cantităţi foarte mici, din contră, acum se vede că este şi mai mare lipsa lor. …Totul ţine de legislaţia noastră, de cum este făcută, până este autorizat să fie compensat medicamentul de către CNAS, anumite tipuri de protocoale care trebuie îndeplinite, sunt foarte multe măsuri birocratice care duc la această procedură greoaie până apare pe compensare. …. . „Toate lucrurile au legătură cu politica de preţ. Dacă am primi banii de la Casă, banii justificaţi, măcar la termenele de plată care oricum sunt foarte depăşite, dacă sunt de 90 de zile, noi ne plătim distribuitorii la 60, în varianta să fim plătiţi la timp, tot ar fi o problemă. Avem întârzieri de două luni de zile în ceea ce priveşte plăţile şi noi, şi spitalele. Tocmai din cauza politicii de preţ dispar medicamente ieftine, depozitele trebuie oarecum să-şi compenseze această lipsă de bani şi asta înseamnă export paralel, care este legal, dar duce la împuţinarea medicamentelor de pe piaţa medicamentelor din România. Toate aceste efecte au o singură cauză”, a explicat preşedintele AFTAP. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Care ar fi fost prețul corect al energiei electrice în 2024? ….Importurile au crescut dramatic. În 2024 am avut cele mai mari importuri de energie electrică din ultimii 15 ani. ….Importurile au crescut deoarece au fost închise foarte multe capacități de producție de energie securitară și nu au fost înlocuite cu nimic. Au fost puse câteva capacități de regenerabile, dar sistemul energetic național neavând instalații de stocare, au fost perioade când degeaba vântul a bătut și soarele a strălucit. Am arătat că a fost seceta și vântul a suflat mai puține ore decât în anii trecuți. ….Cred că sunt primul care semnalează următoarea problemă! De când a apărut sistemul de plafonare și subvenționare, piața s-a transforat dintr-o piață liberă într-o piață cu cumpărător unic de energie (Mecanismul de Achiziție Centralizată a Energiei Elcetrice – MACEE), iar achizitorul a fost statul prin OPCOM, adică Transelectrica….. Astfel, dacă în OPCOM înaintea apariției acestui mecanism se tranzacționa aproape toată energia electrică, imediat după, cantitățile tranzacționate au scăzut dramatic, uneori și sub 20%. Acest lucru înseamnă că în medie, 65% din energia consumată s-a tranzacționat netransparent și bilateral de traderi. Deci nu știm de câte ori a fost tranzacționata aceeași cantitate de energie de către traderi și nu putem ști care au fost adaosurile comerciale și profiturile acestora. Care este logica acestui mecanism de plafonare și subvenționare? Prețurile în piață, și aici denumim și OPCOM-ul și ce nu a trecut prin OPCOM, au fost mari și nesuportabile pentru consumatorii casnici sau industriali. Statul și-a luat angajamentul de a acoperi costurile peste un anumit prag suportabil. Ce s-a întâmplat? Gulerele albe din energie au priceput că e rost de un mare os de ros și au acționat, retrăgându-se pe contracte bilaterale. …. Rezultă costul mediu de producție a unui MWh consumat în 2024 este de 448,7 lei. Bineînțeles că la fiecare MWh trebuie să existe și un adaos comercial la producător. Pentru a simplifica calculele, un MWh intrat în SEN nu ar fi trebuit să coste mai mult de 500 lei, adică 100 de euro. Dar cum subvenția s-a aplicat pentru prețurile mai mari de 1300 lei / MWh (1,3 lei / KWh) aflăm că șmecherii energiei și-au pus adaosuri amețitoare, pe care statul, adică tot noi din taxele și impozitele pe care le plătim. Care sunt acestea? Ne spune ANRE că au fost trimise la decontare între noiembrie 2021 și iunie 2024, sume de peste 5,2 milarde de euro pentru energia electrică și gazele consumate. ….. Sigur producătorii, unde care statul are aproximativ 75% din total consum (că socotim și importurile la formarea prețurilor) și-a tras o parte din profituri, dar se pare că nu așa de mari, sigur regenerabilii (toți sunt privați) au o felie mare din suma de bani, cu toate că dețin doar 16% din consum și se pare că cea mai mare bucată din acest gustos cașcaval se află la ”comercianții” numiți furnizori. Nu știu dacă a fost premeditată această schemă, dar este de datoria parchetelor de a afla cum a apărut, cine a câștigat și cât a câștigat. ….. ” Integral: https://www.contributors.ro/
“România a încheiat 2024 cu o inflație de 5,1%: Serviciile poștale, apa și chiriile, cele mai mari scumpiri .…De la an la an, cele mai mari scumpiri au fost la servicii – 7,1%, urmate de mărfurile alimentare – 5,09% și mărfurile nealimentare – 4,38%. Pe produse alimentare, cele mai mari creșteri de prețuri au fost la margarină – 17%, fructe și legume proaspete – 13%, bere – 8%, băuturi alcoolice – 7%. În cazul produselor nealimentare, cele mai mari scumpiri au avut loc la detergenți – 12%, tutun, șigări – 10%, articole chimice – aproape 9%, cărți, ziare și reviste – 7,37% și articole de igienă, cosmetice – 6,3%. La capitolul servicii, cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat în cazul serviciilor poștale – 17,82%, urmate de apă, canal, salubritate – aproape 11%, chirii – 10,52%, restaurante și cafenele – aproape 10%, același procent de creștere vizând și alte servicii cu caracter industrial. Biletele de avion s-au scumpit de la an la an cu 8,4%, cele de tren cu 4,66%, iar transportul rutier cu 6,28%, iar cazarea la hotel cu 7%……” Integral: https://adevarul.ro/
“Efectul neașteptat după intrarea României în Schengen. Economist: „Am zâmbit când i-am auzit pe unii că e bine” ….Economia României are de câștigat după intrarea în spațiul Schengen, consideră cei mai mulți economiști. Există totuși și anumite nuanțe, despre care nu s-a vorbit aproape deloc sau deloc, dar care au fost abordate acum de economistul Radu Georgescu. Într-o postare pe Facebook, el spune că, din cauza faptului că România are un deficit comercial imens, nu va beneficia prea mult, cel puțin până când va reuși să creeze un echilibru între importuri și exporturi, adică să-și reducă deficitul de cont curent. „Deja se văd primele efecte ale aderării la Schengen. Stațiunile din Ungaria și Bulgaria sunt pline de români. Am zâmbit când am auzit pe unii care spuneau că aderarea la Schengen este foarte bună pentru economia României. Eu sunt economist. Obligația mea este să înțeleg impactul economic al evenimentelor. După ce am aderat la Schengen am explicat că libera circulație a bunurilor și a oamenilor este benefică din punct de vedere economic doar pentru țările care exportă mai mult decât importă. România are cel mai mare deficit comercial din UE raportat la PIB. Adică importăm mult mai mult decât exportăm. La turism stăm și mai rău. Conform BNR, românii au cheltuit în străinătate 4 miliarde euro mai mult decât au cheltuit străinii în România”, explică Georgescu. ….” Integral: https://adevarul.ro/
“Intrarea Bulgariei în Schengen nu a oprit „băieții în negru” de la vămi. Acum, ei strâng banii prin „coada de așteptare virtuală” .… Camioane redirecționate către o parcare cu plată de la granița Bulgariei cu România – de ani de zile, șoferii raportează această problemă la punctele de trecere a frontierei bulgare. De această practică beneficiază persoane și companii cărora statul le-a delegat în trecut controlul altor activități profitabile la frontieră. De la 1 ianuarie 2025 însă, Bulgaria este în Schengen, la fel și România, iar traversarea graniței între cele două țări ar trebui să fie liberă. Încă mai există controale la frontieră, dar acestea sunt aleatorii, pentru o mică parte din cei care traversează. Cozi nu mai sunt. Cu toate acestea, șoferii de camioane sunt în continuare deturnați către parcarea cu plată. Au de beneficiat ceiași „băieți în negru” și aceleași companii. Pe 3 ianuarie, televiziunea bulgară Nova TV a difuzat un reportaj care arăta cum sunt oprite camioanele înainte de granița cu România, la Ruse, iar șoferilor li se cere să arate un număr de la așa-numita coadă virtuală. Un astfel de număr poate fi luat de la o parcare cu plată administrată de o companie privată. Iar persoanele care opresc camioanele sunt angajați ai acestei companii. Acest lucru s-a mai întâmplat și la alte puncte de trecere a frontierei, nu numai la Ruse, unde parcările pentru camioane funcționează într-un mod similar. …. Există parcări tampon similare la granița cu România, la Vidin, precum și la Captain Andreevo și Lesovo, la granița cu Turcia. ….” Integral: https://romania.europalibera.org/
“Luați-i țara! Lăsați-i trotineta! Pe Marcel Ciolacu, covrigarul de Buzău, falsul revoluționar, vâslașul lui Dragnea și gonaciul lui Hayssam, îl consider vinovat – pe lângă alții – pentru zilele tulburi pe care le trăiește țara. La vot oamenii și-au exprimat opinia, că nu vor să îl vadă în fruntea țării. A mimat că se retrage. De fapt a jucat alba-neagra cu a pleca și a rămâne. A rămas și e mai inconștient decât atunci când zbura cu avionul privat pe banii unor români păgubiți. Ce face el mai nou ca să ne facă să uităm trecutul și să devină simpatic, de gașcă, de-al nostru? Apare pe TikTok cu farfurii pe frunte și dă calificative pentru mâncăruri populare de-ale românilor. Era cel mai bun moment în care să vorbească din biroul lui de la Palatul Victoria despre sarmale, mămăligă, mici și ciorbă de burtă…..Apoi a apărut numărând portocale și dând lecții de economie. Folosea fructele ca să ilustreze cum împarte el bugetul exact ca la grădiniță. Nu putem fi cârcotași. Ce am fi vrut mai mult ca lecție de economie de la cel care nu își găsește diploma de bacalaureat? ….Filmulețul cu trotineta l-am văzut în același timp cu știrea despre drona căzută la Plauru, în județul Tulcea. E de bine, cum să nu fie. Cad drone, țara fierbe și prim-ministru se dă cu trotineta! ….” Integral: https://republica.ro/
“TikTok s-a închis. Trump îl deschide, dar schimbarea s-a produs. Puterea politică a preluat controlul rețelelor sociale Aplicarea legii cu privire la funcționarea rețelei sociale chinezești, susținută și de o decizie în unanimitate a Curții Supreme de Justiție a SUA, a generat o modificare majoră în ce privește raporturile de putere între companiile de tehnologie și elitele politice. Administrația americană și Comisia Europeană sunt două structuri de putere care vor marca evoluția rețelelor sociale, iar proprietarii acestora vor fi obligați să se supună. ….Shou Zi Chew, șeful TikTok, va participa la ceremonia de inaugurare a celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, alături de Mark Zuckerberg (Meta, Facebook), dar și de Elon Musk (X/ Twitter), cei mai importanți și influenți proprietari de platforme sociale. ….Faptul că s-a creat un precedent juridic, cu argumente care subliniază că o astfel de interdicție nu limitează libertatea cuvântului, cum susțin avocații TikTok, iar aplicaţia pune în pericol siguranța și sănătatea cetățenilor va oferi un fundament juridic de acțiune atât pentru Uniunea Europeană, care poate folosi prevederile legii digitale (Digital Services Act), dar și pentru state, care pot interzice aplicație în baza legislației naționale….. De asemenea, ByteDance a pierdut un proces la Curtea Europeană de Justiție în care compania chineză contesta autoritatea Comisiei de arbitru al pieții digitale. Decizia judecătorilor obligă proprietarii TikTok să respecte toate măsurile luate la nivelul continentului în ce privește protecția cetățenilor europeni și cele ce privesc competiția din mediul online. ….Rețelele sociale sunt folosite de guverne pentru a strânge informații despre cetățeni, sunt folosite de partide și lideri politici pentru lupta electorală, sunt folosite intens în războiul hibrid, dar și pentru înșelăciuni, trafic de persoane și vânzarea de produse interzise, cum ar fi droguri și arme. ….Pentru autoritățile din China, TikTok reprezintă o mină de aur în ce privește strângerea de date despre utilizatorii din SUA și Europa, dar și o platformă prin care, într-un mod extrem de subtil, reprezentanții marii puteri asiatice își promovează interesele strategice și imaginea publică la nivel internațional. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Donald Trump, în căutarea ”spațiului vital” pentru o Americă ce pare să-i fi rămas mică În ultimele săptămâni, fiorosul „bărbat” ajuns președinte al SUA, Donald Trump, s-a remarcat prin declarații teribiliste și total neavenite, precum cele care vor face „America mare, din nou!”. După părerea lui, SUA ar avea nevoie de noi teritorii, de noi țări, pe care să le cucerească: Groenlanda, Canada, Panama și câte altele. Toate acestea, dar mai ales Groenlanda, ar fi necesare pentru un spațiu de protecția al SUA, un spațiu strategic, mai pe scurt, un Lebensraum (spațiu vital), concept preluat din secolul al XIX-lea și foarte utilizat în sens radical de Hitler și naziști. Este vorba fără echivoc de tendințele expansioniste ale lui Trump, cel care vrea să schimbe lumea, frontierele, statele după închipuirea și delirul politic ale acestui ins care își reactivează genele teutonice cuceritoare, el fiind de origine germană. Cu școli îndoielnic absolvite, cu șmecherii și scutiri medicale, acest fost tânăr plin de lașități și frică s-a ferit de armată în timpul războiului din Vietnam, asemenea altui președinte precum Bill Clinton, care a fugit și el de armată și a fost și el acuzat de sperjur pentru obstrucționarea justiției în cazul relațiilor sexuale cu Monica Lewinski…..„Meritele” actualului președinte au fost acelea de moștenitor al unei mari averi dobândite de tatăl său, Fred Trump. Această politică expansionistă, promovată deocamdată de o retorică total demagogică, se înscrie în curentul naționalist „Drang nach Osten” (expansiune spre răsărit) din secolul XIX, curent ce promova extinderea Germaniei în estul Europei, spre teritoriile slavilor și germanizarea acestor popoare și teritorii. ….Amiciția de astăzi a lui Trump cu Putin ne amintește indirect de Pactul Ribbentrop-Molotov, din 1939, prin care Germania și URSS anexau teritorii din Țările Baltice, Polonia, România. Apropierea și totodată supremația celor două mari puteri, SUA și Rusia, asupra Europei trezește noi temeri și îngrijorări în țările din UE, mai ales că în siajul acestor împărțiri teritoriale de factura celor de la Malta ar putea trezi și „pofta ce o poftesc” sau visele nerușinate ale unui vecin aflat într-o veșnică stare de revanșardă față de România, vecin care este statul maghiar al trepădușului Viktor Orban, un țuțăr și un amic al lui Donald Trump. …..” Integral: https://republica.ro/
“”Toți oamenii președintelui”: Cum arată echipa economică a lui Donald Trump și riscul pentru România .…Trump are o fascinație pentru tarife vamale și un talent caracteristic pentru a extrage concesii de la partenerii lui de dialog, lucru evident din deal-urile comerciale din primul mandat și din impactul lui în schimbarea multor narațiuni, în special cea legată de competiția cu China, după cum arată Bloomberg într-un profil al magnatului american. …. În plus, multe din măsurile de pe agenda economică a lui Trump ar putea avea un caracter inflaționist și ar putea acționa ca un veritabil elixir stagflaționist (inflație dublată de stagnare economică) la nivelul SUA, dacă sunt implementate în forma lor brută, așa cum spune Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei. În plus, pentru restul lumii, măsurile ar avea un efect negativ. Vorbim despre: – Tarife vamale suplimentare de 10-20% pe toți partenerii comerciali ai Americii (inclusiv UE, Canada și Mexic), plus noi tarife între 60-100% pe bunuri din China; – O economie turată la maxim, cu deficite bugetare mari, tăieri și implicit taxe mai mici, stimulente fiscale punctuale, plus dobânzi mai mici stabilite de banca centrală americană; – Reducerea imigrației și deportări care ar crește costurile cu forța de muncă din SUA; – Un dolar mai slab care să ajute exportatorii, dar care ar putea crește inflația internă prin scumpirea importurilor. Toți oamenii de pe zona economică ai noului președinte sunt oameni de pe Wall Street. Asta îi face mai înclinați spre menținerea status-quo-ului și controlarea pornirilor mai volatile ale lui Trump. …. Scott Bessent va fi mâna dreaptă a lui Trump, acționând ca ministru al Finanțelor (secretar al Trezoreriei americane). Potrivit Forbes, Bessent a lucrat toată viața în finanțe și are un background macroeconomic puternic, el lansând de-a lungul anilor cele mai mari două fonduri de investiții macro din istoria SUA, despre care se spune că sunt greu de administrat profitabil, în special într-o perioadă în care băncile centrale pompează lichiditate în economii și piețe, din nimic, pentru a rezolva orice problemă economică. Bessent a intrat în anturajul lui Trump grație susținerii financiare și tehnice pe care i-a acordat-o în campanie viitorului președinte. Totodată, Bessent este arhicunoscut pentru faptul că a lucrat timp de decenii alături de George Soroș, inamicul conservatorilor globali și al republicanilor conspiraționiști – inclusiv Elon Musk, care a devenit umbra lui Trump în ultimele luni, l-a atacat pe Twitter/X de Soroș și a deplâns influența mondială a miliardarului maghiar. ….Bessent nu doar că a lucrat pentru Soroș și Stanley Druckenmiller la celebrul fond speculativ Quantum Fund, înființat de Soroș, fond despre care se spune că „a spart Banca Angliei” în 1992, dar el a fost cel care a livrat pontul decisiv în afacerea respectivă, pe când lucra la Londra și observase că economia britanică (piața imobiliară în special) nu mai putea să susțină cursul valutar fix al lirei sterline, stabilit în raport cu puternica marcă germană. …. Pentru România este relevant dacă avem sau nu volatilitate în piețele internaționale în acest an, deoarece avem un necesar ridicat de finanțare în 2025 și o datorie publică în creștere rapidă. Dacă apare volatilitatea și o creștere a dobânzilor suverane în SUA, dobânzile suverane ale României ar putea să crească și mai mult, de la 7-8% în prezent la 9-10% – mai ales dacă băncile centrale trebuie să majoreze iar dobânzile în răspuns la vreun puseu de inflație, după ce abia le-au scăzut. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“România a trimis primul aparat de păcănele pe Stația Spațială Internațională .…. Experții Institutului de Blide și Obiecte Spațiale din Orăștie au reușit să trimită un aparat de păcănele pe Stația Spațială Internațională. Deși proiectul a costat câteva zeci de milioane de euro, experții din Orăștie spun că suma va fi amortizată extrem de ușor. …. „Estimarea mea”, a adăugat expertul, „este că anual 10% din bugetul NASA va ajunge în aparatul nostru de păcănele. Asta înseamnă peste 2,5 miliarde de dolari anual. Așa că aparatul acela de păcănele va face Institutul de Blide și Obiecte Spațiale mai profitabil decât Hidroelectrica și Romgaz la un loc. Vom deveni nava amiral a economiei României.” ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Curtea Supremă, o nouă decizie favorabilă inculpaților: termenul de prescripție curge de la data pretinderii mitei, nu de la data primirii / Experți: Urmează un nou val de prescrieri / Vanghelie, printre beneficiari….”
https://www.g4media.ro/curtea-suprema-o-noua-decizie-favorabila-inculpatilor-termenul-de-prescriptie-curge-de-la-data-pretinderii-mitei-nu-de-la-data-primirii-experti-urmeaza-un-nou-val-de-prescrieri-vanghelie-prin.html
“Rheinmettal: Germania și Europa nu sunt capabile să facă față unui război cu Rusia. ”10 ani doar pentru stocurile de muniție”….”
https://stirileprotv.ro/stiri/international/rheinmettal-germania-si-europa-nu-sunt-capabile-sa-faca-fata-unui-razboi-cu-rusia-10-ani-doar-pentru-stocurile-de-munitie.html
“Ministrul Marcel Boloş explică de ce Comisia Europeană a blocat cererea 3 de plată din PNRR: România nu şi-a îndeplinit anumite jaloane legate de pensiile speciale şi numirile la companii de stat. Vizita Comisiei Europeane, în perioada 10-14 februarie, va fi definitorie….”
https://www.zf.ro/zf-24/ministrul-marcel-bolos-explica-comisia-europeana-blocat-cererea-3-22655701
Sarut mana! 🙂 Dupa vizita CE, urmeaza picajul leului si vizita FMI.
Csa de obicei, de vina sunt altii, nu Guvernul.
“Cum a arătat prima zi a lui Donald Trump la Casa Albă: Măsuri pentru limitarea imigrației, oprirea pe loc a siteului unde se făceau programările și anularea celor deja făcute, precum și retragerea SUA din Acordul de mediu de la Paris. Circa 1.600 de susținători, grațiați….”
https://hotnews.ro/cum-a-aratat-prima-zi-a-lui-donald-trump-la-casa-alba-masuri-pentru-limitarea-imigratiei-eliminarea-initiativelor-privind-diversitatea-rasiala-si-de-gen-retragerea-sua-din-acordul-de-mediu-de-la-pa-1884544
“Donald Trump a semnat un ordin de redenumire a Golfului Mexic şi a Muntelui Denali
….Golful Mexic va fi redenumit Golful Americii, iar Denali, cel mai înalt munte din America de Nord, va redeveni Muntele McKinley, cum se numea înainte ca Barack Obama să-i schimbe numele în 2015.
Ordinul îi ordonă secretarului de interne, nominalizat de Trump să fie guvernatorul din Dakota de Nord, Doug Burgum, să schimbe denumirile în comunicatele federale şi pe hărţile oficiale…..”
https://www.bursa.ro/donald-trump-a-semnat-un-ordin-de-redenumire-a-golfului-mexic-si-a-muntelui-denali-69325458
“Sondaj Avangarde: Călin Georgescu, pe primul loc. Cum stau Crin Antonescu și Nicușor Dan. Scor surpriză pentru Elena Lasconi
….La întrebarea „Cu cine ați vota la alegerile prezidențiale?”, clasamentul rezultat din răspunsuri este următorul: Călin Georgescu – 38%, Crin Antonescu – 25%, Nicușor Dan – 17%, George Simion – 6%, Elena Lasconi – 6% (finalista prezidențialelor anulate) și Diana Șoșoacă. Procentele sunt calculate doar din numărul celor care au indicat un candidat, adică 81% din numărul total…..”
https://hotnews.ro/ultimul-sondaj-avangarde-aur-si-calin-georgescu-conduc-in-preferintele-electoratului-cat-de-aproape-sunt-competitorii-lor-1884440
“Prin Tunelul Timpului…..”
https://www.bursa.ro/prin-tunelul-timpului-23225451
“Pensionarii speciali din Parlamentul României. Topul veniturilor, deschis de liberalii George Șerban și Nicolae Ciucă….”
https://www.libertatea.ro/stiri/pensionarii-speciali-din-parlamentul-romaniei-topul-veniturilor-deschis-de-liberalii-george-serban-si-nicolae-ciuca-5164562
Postare noua 🙂
https://politeia.org.ro/editoriale/vremea-hologramelor/74593/