Revista Presei – 21 februarie. Trolii lui Putin pe Facebook: caveat, America! caveat, Europa!
21/02/2018 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 21 februarie. Se vor înregistra temperaturi normale pentru această perioadă. Vom avea parte de ploaie ușoară sau ninsoare ușoară, iar în anumite regiuni va fi destul de înnorat. Temperaturile din Sud şi Sud-Est vor fi cuprinse între -1° C şi 3° C, minima fiind atinsă în Ploieşti, iar maxima în Giurgiu. Vom avea parte de ploaie ușoară. Viteza vântului va ajunge până la 24 km/h. Cerul va fi plin de nori. În ce priveşte temperaturile de la munte, maxima zilei se va înregistra în Râmnicu Vâlcea, şi va atinge -1° C, iar minima zilei se va înregistra în Miercurea Ciuc, şi va fi de -5° C. Viteza vântului va ajunge până la 20 km/h. Vom avea parte, în special de ninsoare ușoară. Va fi înnorat, cerul fiind acoperit în proporţie de 92%, de nori.
O zi de munca din viata unui trol rus. Cum a patruns Putin in mintea americanilor. In urma deciziei unei Curti cu Juri din Washington au fost pusi sub acuzare 13 cetateni rusi care au interferat cu procesul electoral american din anul 2016. Cei 13 erau actionari sau lucrau pentru compania Internet Research Agency, cunoscuta si sub numele de “Troll Factory”, cu sediul in Sankt Petersburg, Rusia. Aceasta companie a avut un rol major in raspandirea de informatii false in timpul campaniei electorale prezidentiale din SUA, folosind mijloace ilegale, conform deciziei curtii din Washington. In timpul anchetei, doi dintre angajatii “fabricii de troli” au decis sa colaboreze cu anchetatorii si au descris cum functiona intreaga operatiune. O parte din marturiile lor se afla in rechizitoriul de 37 de pagini depus de anchetatorii FBI la tribunal, in urma caruia Curtea cu Juri a luat decizia de a-i pune sub acuzare pe cetatenii rusi. Unul dintre trolii care au vorbit cu agentii FBI a descris cum era organizata munca in “fabrica”. Din motive de siguranta personala, fiind un martor valoros pentru anchetatori, numele lui nu a fost facut public….Dupa ce un articol era scris, incepea cu adevarat operatiunea de raspandire a mesajului respectiv la cat mai multi utilizatori de retele sociale. Pentru asta existau oameni specializati, se foloseau softuri si o retea vasta de conturi false de Twitter, Facebook, pentru raspandirea mesajului. Aceste acuzatii “sugereaza ca anchetatorii lui Mueller au reusit sa patrunda adanc in comunicatiile interne ale fermei de troli din Sankt Petersburg, dar acuzatiile nu indica modul in care a fost obtinut un astfel de acces. Rechizitoriul furnizeaza descrierea cea mai precisa de pana acum a interferentelor rusesti in alegeri, descriind actiunea unei echipe de optzeci de persoane care avea specialisti in grafica, analiza de date si optimizare pentru motoarele de cautare, avand scopul sa induca in eroare publicul american”, scrie cotidianul Washington Post. Integral pe Ziare.com
Nota Politeia: Pentru cine a ratat articolul de alaltaieri pe aceeasi tema de pe Hotnews:
“Apoi aceste pagini au inceput sa “lucreze” la imaginile celor doi candidati, criticand-o intens pe Hillary Clinton si distribuind informatii false despre ea. Cu foarte putin timp inainte de alegeri eforturile propagandei ruse s-au concentrat pe statele unde erau cei mai multi votanti indecisi. Apoi actiunile agentiei au avut consecinte si in teren, fiind organizate manifestatii in SUA, cele mai multe pro-Trump si vehement impotriva lui Hillary Clinton. De pe aceste conturi de propaganda rusii au luat legatura pe Facebook cu simpatizanti ai lui Trump si chiar cu staff-ul de campanie in anumite state, pentru a-i determina sa organizeze manifestatii. Rusii au mers si mai departe: in Florida au platit pentru ca pe un camion sa fie instalata o cusca in care un om, platit si el, o intruchipa pe Hillary in tinuta de puscarias. Documentul de inculpare mai spune ca agentia a lucrat necontenit folosindu-se de cele mai bune “unelte” de marketing si publicitate, conturile de Facebook erau alimentate non-stop, in schimburi si fiecare postare era analizata in detaliu la numar de like-uri si de share-uri”.
Vladimir Putin, gata să recurgă la noi acţiuni pentru destabilizarea Europei de Est. După declararea victoriei în Siria, liderul de la Kremlin ar putea lansa un nou val de acţiuni destabilizatoare în ţările din Europa de Est, un mesaj clar pentru NATO privind puterea Moscovei. Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, care a vrut să demonstreze Occidentului că Rusia poate obţine o victorie în Siria, se va folosi de rezultatele sale în teren pentru a transmite Alianţei Nord-Atlantice că este o putere globală majoră, ce nu poate fi ignorată. Cel puţin aşa consideră expertul pe teme de securitate Eugen Rumer, director al programului pentru Rusia şi Eurasia din cadrul Fundaţiei Carnegie pentru Pace Internaţională. Iar acest mesaj este cu atât mai important cu cât Vladimir Putin se află acum în campanie electorală pentru a câştiga un nou mandat prezidenţial. Într-un interviu acordat Bloomberg cu privire la operaţiunile Rusiei în Siria, dar şi cu privire la posibilele viitoare acţiuni ale Moscovei, Rumer nu a exclus posibilitatea ca Moscova să recurgă la noi acţiuni de destabilizare în Europa de Est, similare celor desfăşurate în Ucraina. Expertul pe teme de securitate, care în perioada 2010-2014 a fost responsabil de zona Rusiei în cadrul Consiliului Naţional de Informaţii din SUA, a insistat asupra faptului că motivele care au stat la baza acţiunilor Moscovei în Siria, dar şi modul în care Kremlinul şi-a desfăşurat operaţiunile în această zonă de conflict sunt foarte importante pentru a înţelege modul în care joacă Rusia pentru a-şi spori influenţa. O tactică avantajoasă „Putin a vrut să demonstreze că Rusia a obţinut rezultate semnificative în Siria. Şi, în mare măsură, aşa este. Însă ce înseamnă victoria în aceste circumstanţe? A reuşit să schimbe rezultatul războiului civil. A salvat regimul-client şi a reuşit să impună Rusia ca o prezenţă majoră în acea parte a lumii, ceea ce nu se mai întâmpla de ani buni“, a explicat Rumer. Integral pe Adevarul
Efectele „Revoluției Fiscale”: 91% dintre firme vor concedia angajați. Revoluţia fiscală schimbă faţa economiei. Trei sferturi dintre firme au majorat salariile brute pentru a compensa trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat şi nu au mai aşteptat rezoluţia din Parlament. În schimb, creşterea artificială a lefurilor minime va duce la disponibilizări, avertizează patronii. Acelaşi studiu arată că 91% dintre firme vor concedia între 1 şi 5 salariaţi. „Revoluţia Fiscală” a însemnat mai multă birocraţie şi bani în plus pentru majoritatea companiilor. Roxana Vântu, jurnalist Digi24: Peste 58 la sută dintre firme spun că au avut dificultăţi la transferul contribuţiilor de la angajator la angajat. Dar două din trei firme au mărit salariile brute pentru ca angajaţii să primească la final de lună aceleaşi salarii nete. 13 la sută dintre patroni au acordat bonusuri şi prime. Şi 12% dintre firme au compensat doar parţial trecerea contribuţiilor. Un studiu făcut de Consiliul Naţional al Intreprinderilor Mici şi Mijlocii arată că majorările repetate ale salariului minim i-a obligat pe patroni să regândească strategia de business. Bugetele mărite din cauza lefurilor îi vor sili pe jumătate dintre oamenii de afaceri chestionaţi să treacă la concedieri cu efecte în lanţ. Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor: Când există instabilitate şi măsuri care nu sunt înţelese şi apreciate şi nu sunt adecvate, atunci economia la negru creşte mereu. Alte vrafuri de hârtii trebuie să completeze contabilii şi ca să rezolve problema celor care au primit mai puţin bani la concediul medical din cauza legii greşite. Guvernul este nevoit să dea o Ordonanţă, ca să revină la cum erau lucrurile înainte să le schimbe. Integral pe Digi24
Putin, implicat în controlul resurselor de petrol din Libia. La un an de preşedinţie Trump, Libia este în continuare un loc extrem de periculos şi peste vechile ameninţări apar unele noi în contextul replierii jihadiştilor, se arată într-un raport publicat de The New York Times. Generalul Thomas D. Waldhauser, responsabil în Pentagon cu probleme africane, a adresat parlamentarilor americani un avertisment privind „instabilitatea în Libia şi în Africa de Nord care pe termen scurt poate fi cea mai importantă ameninţare pentru interesele SUA şi ale aliaţilor pe continent”. El a adăugat că la fel de îngrijorător este ceea ce semnalează rapoartele serviciilor secrete conform cărora Rusia îl ajută pe generalul libian Khalifa Haftar să devină fie un lider în cadrul luptei pentru controlul guvernării ţării şi a vastelor resurse petroliere. Operaţiunea NATO susţinută de SUA în 2011 a dus la înlăturarea dictatorului libian, colonelul Moammar Gadhafi, dar a lăsat Libia cu două guverne rivale: unul recunoscut de SUA şi de comunitatea internaţională, celălalt aliniat generalului rebel Haftar, care s-a întors împotriva guvernului oficial în 2014. Libia este și un centru de „export” al jihadiștilor, care s-au alăturat grupării ISIS, în Siria şi Irak. Și un fief al grupărilor ce se ocupă cu traficul de migranți, ori să-i transporte spre Europa, ori să-i vândă ca sclavi. The New York Times aratră că Administraţia Trump nu a găsit încă o politică adecvată, coerentă, pentru această ţară. Pe de o parte, preşedintele declară că nu vede „niciun rol” pentru SUA în reconstrucţia Libiei, pe de altă parte, spune că Statele Unite trebuie să combată ISIS pe solul libian. Responsabili libieni, comandanţi militari americani şi analişti ai serviciilor secrete estimează că vidul politic rezultat a ajutat Rusia să-şi întindă influenţa crescândă în această regiune devenită una din cele mai periculoase din lume. Integral pe Romania Libera
Tudorel Toader, despre întrevederea cu Klaus Iohannis: Am vorbit despre statul de drept. Nu a participat o altă persoană la discuţii. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre statul de drept, la întrevederea avută marţi. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat că subiectul întrevederii de marţi cu şeful statului a fost statul de drept, precizând de asemenea că nu a participat o altă persoană la discuţii. Solicitat să spună ce conţinea dosarul cu care a mers marţi la evenimentul de la Palatul Cotroceni, Tudorel Toader a transmis că în acel dosar nu avea raportul referitor la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Întrevederea cu preşedintele Klaus Iohannis a avut loc cu două zile înainte ca ministrul Justiţiei să prezinte raportul privind activitatea managerială la DNA. Stirea, pe Mediafax
Cum au schimbat companiile din Silicon Valley jurnalismul. Platforme online precum Facebook sau Google controlează ce ştiri văd utilizatorii. Companiile mari de tehnologie precum Facebook, Snapchat, Twitter şi Google au ajuns să domine „piaţa atenţiei” şi să controleze veniturile din publicitate, forţând astfel organizaţiile de ştiri să-şi regândească activitatea, se arată într-un studiu publicat de Universităţii din Columbia, SUA. Marile platforme online controlează conţinutul pe care-l văd utilizatorii, determinând astfel ce tip de jurnalism se dezvoltă. „Influenţa platformelor social media şi a companiilor de tehnologie are un efect mai mare asupra jurnalismului american decât chiar trecerea de la formatul tipărit la cel digital. Există o preluare rapidă a rolurilor editorilor tradiţionali de către companii precum Facebook, Snapchat, Google şi Twitter, care nu prezintă nici un semn de încetinire şi care ridică întrebări serioase cu privire la impactul asupra jurnalismului. Aceste companii au trecut dincolo de rolul lor de canale de distribuţie şi acum controlează ce văd utilizatorii, o mare parte din veniturile din publicitate şi chiar ce format şi ce tip de jurnalism înfloreşte”, se arată în raportul publicat recent „Cum a schimbat Silicon Valley-ul Jurnalismul”, realizat de cercetătorii Emily Bell şi Taylor Owen de la Şcoala de Jurnalism a Universităţii din Columbia, SUA. Acest raport, parte a unui studiu în curs de desfăşurare al Centrului Tow pentru Jurnalismul Digital din cadrul Şcolii de Jurnalism a Universităţii din Columbia, prezintă convergenţa dintre companiile de jurnalism şi marile platforme de social media . În decursul a 20 de ani, jurnalismul a înregistrat trei schimbări semnificative în modelele de afaceri şi de distribuire: trecerea de la analog la digital, creşterea importanţei reţelelor sociale şi dominaţia telefonului mobil. În ultima fază, companiile mari de tehnologie au dominat „pieţele atenţiei” şi ale publicităţii şi au forţat organizaţiile de ştiri să-şi regândească procesele şi structurile, arată sursa citată. Integral pe Adevarul
Donald Trump sugerează că Administraţia Obama este vinovată pentru ingerinţele Rusiei. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a sugerat, într-un mesaj postat pe pagina personală de Twitter, că administraţia precedentă nu a depus suficient efort pentru a preveni ingerinţele Kremlinului, iar preşedintele Obama a ignorat ameninţarea, informează cotidianul The New York Times. Oficialul de la Casa Albă s-a legat, în primul rând, de o afirmaţie făcută de Barack Obama în cadrul unei conferinţe de presă din octombrie 2016. “Nu există nicio persoană serioasă care să sugereze cumva că cineva ar putea corupe alegerile din America. Nu există nicio dovadă că acest lucru s-a întâmplat în trecut şi că ar fi cazul de data aceasta, aşa că îi propun domnului Trump să nu se mai plângă şi să strângă voturi”, a declarat Barack Obama înainte de alegerile electorale din 2016, fiind citat de Trump pe platforma Twitter. Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei. Integral pe Mediafax
Zero sanse! CCR dezbate astăzi sesizările USR la legile Justiţiei privind statutul magistraţilor, organizarea judiciară şi organizarea CSM. Curtea Constituţională dezbate miercuri sesizările USR la legile Justiţiei, acestea fiind depuse în data de 22 ianuarie şi vizând modificările aduse legilor 303- privind statutul magistraţilor, 304- privind organizarea judiciară şi 317-privind organizarea CSM. Juriştii USR au găsit noi motive de neconstituţionalitate faţă de sesizările deja depuse la CCR de ÎCCJ şi PNL pe legile justiţiei. De exemplu, anunţau cei de la USR, la data depunerii sesizărilor, ÎCCJ nu a invocat în sesizare motive extrinseci, de procedură, ci s-a limitat la atacarea unor articole individuale, în timp ce USR a arătat în sesizare că cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei au fost adoptate cu încălcarea principiului bicameralismului şi principiului respectării legii, precum şi cu încălcarea ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului. De asemenea, juriştii USR au arătat în sesizare că proiectele încalcă obligaţiile rezultate din aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene. În ceea ce priveşte motivele intrinseci de neconstituţionalitate, USR a contestat în plus faţă de ÎCCJ separarea strictă a carierelor judecătorilor şi procurorilor şi diminuarea atribuţiilor plenului CSM în favoarea secţiilor separate. Integral pe Mediafax
EFOR: Romania are o guvernare de tip “bazar” – scumpeste serviciile, omoara investitiile, mentine administratia locala dependenta. Transferurile de bani de la Guvern la primarii si consilii judetene sunt mecanisme folosite de partide pentru imbogatirea lor sau a politicienilor, partidele avand tot interesul ca legislatia sa ramana neclara, procedurile netransparente si administratia locala sa fie mentinuta astfel dependenta de centru. Acestea sunt cateva dintre principalele concluzii care reies din raportul lansat luni de Expert Forum (EFOR), intitulat “Guvernarea de tip bazar”, precum si din Harta clientelismului, in care au fost adunate date din ultimii ani cu privire la doua aspecte: transferurile de bani de la Guvern catre primarii si Consilii Judetene – in special pentru investitii (drumuri, canalizare, infrastructura) – si activitatea companiilor infiintate de stat (CNAIR, Hidroelectrica, CFR etc), a explicat pentru Ziare.com Septimius Parvu, manager de proiecte la Expert Forum. “Raportul nostru se intituleaza ‘Bugetarea de tip bazar’ pentru ca exact aceasta este ideea, de bazar: te duci, negociezi, mai lasi de la tine, mai lasa ‘vanzatorul’, mai ceri ceva etc. Este o bugetare complet opusa fata de ceea ce vedem in Vest, unde exista o planificare pe mai multi ani pentru investitii. In schimb, in Romania (si nu vorbim de un partid anume sau de o perioada anume, daca ne uitam la datele din Harta Clientelismului), bugetarea de tip bazar descurajeaza orice inovatie sau investitie pe termen lung”, a mai explicat acesta. Invitat sa prezinte principalele concluzii ale raportului, Septimius Parvu a explicat ca una dintre ele este aceeea ca statul nu are o viziune pe termen lung “sau daca are, e umbrita de prioritatile politice”. “Exista interese de partid foarte clare. Alocarile din bani publici, companiile de stat, achizitiile sunt mecanisme folosite pentru imbogatirea partidelor, fie pentru campanie electorala, fie pentru propria imbogatire a politicienilor (si aici cred ca avem destule dosare la DNA). Problema este ca acest tip de guvernare ‘bazar’ scumpeste serviciile, din cauza impredictibilitatii. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua. Putin si orcii sai criminali isi vor face mendrele cu success indeosebi in tarile cu multi prostalai si prostovane, care contin in plus si vaste rezerve de tradatori sau potential tradatori. Patria noastra Romania are belsug din toti si de toate.
😀
Salut
Sa asteptam opinia “elitei” .
Care nu mai vine :))
Salut
Nu fiti tristi. 🙂
La macaronari vin alegerile in martie.
Toti promit de toate la toti. 🙂 Un calcul a stabilit costul promisiunilor. Intre 60 si 100 miliarde anual de cheltuiala suplimentara bugetara.
Nici un partid nu explica de unde se vor finanta promisiunile.
Exceptia e mosul Berlusconi ( nu se poate candida ca are interzicere prin sentinta definitiva) care a promis cel mai mult pentru partidul lui. ( un fel de ALDE resapat plin de mosi , reciclati si penali )
A gasit si resursele financiare .
Mai mult deficit bugetar anual ( deja e la 3 % PIB) si mai multa datorie publica. Care deja la 132 % PIB. Vorbeste el la UE pentru derogarile necesare. 🙂 🙂
PS.
Aia de la M5S ( care conduc in sondaje) au declarat public si in TV ca Silvio Berlusconi e un tradator de tara. 🙂
Buna dimineata
Pentru “echitate”sa nu uitam si de cambridge analytica a lui Mercer,despre care s a demonstrat ca a pus umarul la greu in “operatiunea brexit”si “trump presedinte”…eu as fi mai rezervat cu “prostia romaneasca”…conform cipolla prostia e distribuita uniform de la analfabeti pana la laureati nobel….
buna dimineata!
Combinatia aproape mortala pentru democratia din SUA: trolii lui Putin, Cambridge Analytica, iresponsabilitatea Sillicon Valley, demagogia de stanga si dreapta.
Plus Breibartu’ , de sine statator :))
Neata
Plus acest nenorocit corupt – exponent al mafiei rusofone http://uk.businessinsider.com/r-confidant-of-israels-netanyahu-turns-states-witness-in-corruption-case-media-2018-2
” On Tuesday, police alleged that Netanyahu’s former spokesman tried to bribe a judge to drop a fraud case against Netanyahu’s wife. Netanyahu himself is suspect in two other investigations.”
@ziggy..buna ziua
diferenta intre netanyahu si “ai nostri”e ca primul face ceva ai pentru tara lui…asa ca ar fi bine sa ne vedem de “ai nostri”,care nu fac ce fac ca asa ii invata”consilierii”…incercati sa fiti rational
cam ce face , pentru tara lui ?
ia intrebati cetani onesti care locuiesc in Israel cam cum o duc de cand jegul ala nu se mai satura de putere
Fiindca “tema de azi”pare a fi manipularea/controlul mintilor o situatie actuala:atrocitatile ruso/siriene zilnice in ghouta(suburbie a damasc)-sunt la “diverse”,la fel ce fac turcii in afrin..
si fac ce fac cu buna stiinta,constient!
daca americanij in afghanistan sau evreii in gaza ar fi omorat numai 10 civili-nu sute sau mii-civilizatia ar fi fost oripilata de “atrocitatile americane sau israeliene”,strazile capitalelor vestice pline de protestatari…
istoric,serviciile secrete rusesti erau mult inaintea celor vestice la sf al doilea razboi mondial;le a trebuit vesticilor vreo 30 ani sa rexupereze…pare ca la fel e si acum,doar ca lumea se misca pe “repede inainte”…
O parere .. nu mai amestecati aliatii americani ai Ro cu aia . Inteleg ca i simpatizati dar . 🙂
Nu simpatizez d le pe nimeni…dvs tot gasiti vinovati de ce e pe la noi pe x,y,z…dar in nici un caz pe dragnea,tariceanu,fierea….recititi ce scrieti de cateva luni…eu unul sunt convins ca nu asa ganditi,dar daca cineva citeste ajunge la concluzia de mai sus
Si inca….in ucraina situatia e cum e fiindca manafort -un american-a fost consilierul lui yanukovici?…nu cred
Glumiti , cred ?
Am specificat mereu: cozile de topor din Romania – poarta vina principala .
La cozile de topor includ : politrucii de dupa 90 si “elitele” valoroase” .
Nu confundati filo-semitismul cu filo-hotia .
ok…v as ruga sa verificati definitia “cozi de topor”
” detaliul vital al rechizitoriului lui Mueller e faptul ca toate aceste parghii ale masinariei propagandistice rusesti nu aveau nevoie de recruti. Ei se autorecrutasera deja. Din punct de vedere intelectual, se stramutasera intr-un fel de gandire politica.” ( Hugo Rifkind, The Times )
Putin mai profunda , clasicile cozi de topor .. n ar putea executa daca nu ar sti ca au un bazin care “gandeste politic ” 🙂 .
Nu’i asa complicat sa intelegeti care e miza in Europa de Est . Si nici sa comparati programele de guvernare din Grecia cu cel din Romania ( poate va sunt cunoscuti autorii 🙂 ) .
Coada de topor este o persoana care serveste drept unealta in mana dusmanului.
http://www.dex.ro/text/coada+de+topor
total de acord. Rusii, iranienii, turcii omoara cu miile si baga la puscarie zeci de mii.
Occidentalii nu pot detine 10 oameni ca sar ca muscate de cur toate ONG-urile din lume sa apere drepturile detinutilor din Guantanamo.
Toate razboaiele astea erau de mult terminate, si cu mai putini morti, daca stanga internationala trata egal partile,
http://www.contributors.ro/editorial/21-februarie-acum-37-de-ani/
Problema articolului e alta ( cu groase implicatii legale ).
A fost sau nu comunismul un regim criminal?
(conform sentintelor post WWII de la procesele din Nürnberg , nazismul a fost declarat oficial ca regim criminal )
Aceasta sentinta juritica INTERNATIONALA a permis condamnarea sau impuscarea-spanzurarea unor politicieni , cadre militare , judecatori , medici ” de vaza” a regimului nazist.
Deci :
-ori comunismul roman a fost patriotic 🙂 si esalonul II merita pensile , fotoliile pe care le ocupa.
-ori a fost unu criminal si atunci multi trebuie deposedati de decoratii , pensi , grade si functii prin transfer definitiv la puscarie.
Ce prabusire de false valori , impostori patrioti , ce decimare de clasa politica ar avea tara asta cu acest ultim scenariu , de nedescris.
Stef, un proces international al comunismului nu va avea niciodata loc, cata vreme Rusia se va folosi de victoria impotriva nazismului pentru a justifica comunismul, desi ambele doctrine sunt identic criminale.
Si foaaarte multe cercuri se opun unui proces international al comunismului.
La topizul zilei: trolli cehi in actiune:
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-22299109-minciuni-mail-cum-decurs-campania-dezinformare-recentele-alegeri-prezidentiale-din-cehia.htm
Asta fiind Milos Zeman : https://www.youtube.com/watch?time_continue=9&v=mOq8Q5h4puM
:)))
https://www.digi24.ro/stiri/externe/video-masacrul-balcanic-din-srebrenita-se-repeta-in-siria-medic-cel-mai-crunt-atac-din-istoria-siriana-882069#ziarecom
Zero sanse pentru contestatia USR? Vom vedea, dar eu nu cred. Intradevar, e greu de crezut ca CCR va intentiona sa gaseasca alte motive de neconstitutionalite fata de cele pe care a avut “bunavointa” sa le gaseasca deja. Si totusi, speranta moare ultima. Dar chiar daca CCR nu va admite alte motive de neconstitutionalitate contestatia are meritul de a mai amana , posibil , trimiterea legilor la Iohannis.
Tiberiu, eu sunt foarte sceptic. O pot respinge procedural cat ar zice peste, pentru ca a fost depusa mult timp dupa epuizarea celor 2 zile avute pentru depunerea contestatiei (2 zile pentru legi adoptate in procedura de urgenta, 5 zile pentru legi normale). Daca o accepta, e o minune procedurala.
Altmiteri, pe fond e infinit mai buna decat a PNL-ului, insa pe forma e depusa tardiv.
Ati avut dreptate ca ati fost sceptic. Dar motivarea ca cei trei liberali nu aveau dreptul sa mai semneze o contestatie este o inventie care nu se bazeaza pe nimic.
Nu e nevoie de un proces international al comunismului.
E suficient unu national , autohton.
Care sa confirme :
– importul fortat ( cu tancurile sovietice) a comunismului in Romania.
– uciderea oricei opozitii prin crime premeditate.
– confiscarea averilor prin furt ( fara despagubiri consfintite in justitie )
– uciderea la ordinul PCR a civililor in 1989.
Conform oricarui cod penal , cine ordona omorul e la fel de vinovat cu cine executa crima.
Pentru astea nimeni nu proceseaza comunismul in RO , mortii din 1989 nu au vinovati dar sintem plini de reciclati , avandati in grad si decorati.
Buna ziua,
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22299473-curtea-constitutionala-respinge-sesizarile-usr-privind-modificarile-aduse-legilor-justitiei.htm
Exact cum spuneam, cedric, si cand au fost depuse. Vor fi respinse ca inadmisibile pe motiv perocedural: tardive.
Totusi, asta e amatorism pur, ca sa nu zic prostie pura. Muncesti sa scrii sesizari si o faci lata procedural (nu ai semnaturi destule sau le depui tardiv).
Ce dracu’ , astia de la USR inca nu au invatat abc-ul parlamentar al procedurilor de sesizare a Curtii, care sunt atat de expres prevazute de pana si eu le stiu? Pana cand or sa mai fie niste romantici hipsteri care cred ca pot duce lupta de gherila in care nu utilizeaza corect nici macar putine arme pe care le au?
Cei de la USR mai au o sansa: sa roage Presedintele Romaniei sa le preia argumentele in sesizarea pe care o poate face el, dupa ce legea ajunge la dansul, insa sesizarea nu trebuie sa vizeze acele articole care deja au fost examinate de CCR sau sa le vizeze, insa cu alte argumente decat cele prezentate de PNL si ICCJ.
Asta e si miza unui partid parlamenar ca USR: sa fie acolo cand e nevoie, sa foie capabil sa scrie o contestatie buna in maxim 48 de ore sau, cand nu arde, in 5 zile. Nu dupa o luna si ceva!
Nu ai multe ocazii ca cea privind legile Justitiei. Sa ratezi 3 sesizari in asemenea hal, pe prrocedura, e pur si simplu incalificabil.
Si mai ales sa stranga semnaturi (prin negociere cu alte partide), caci ei nu au numarul necesar.
Or, ei nu stiu sa faca nici una, nici alta. Nu au lider real, nu au juristi care sa munceasca naibii una-doua zile lucrand si noaptea (eu cum am putut scrie singur de atatea ori nspe contestatii la legi grele si cu miza, lucrand pana dimineata si servind apoi materialele, gratuit si anonim, catre decideti sau partide parlamentare?), nu au viziune despre ce ar trebui sa conteste eficient.
Amatori vor ramane pana la final de legislatura si apoi nu vor avea ce sa puna pe masa propriului electorat cand vor cere iar voturile.
Pacat!
Sesizarea poate fi revizuita si depusa dupa ce legile justitiei trec din nou de parlament. De data asta pot lucra impreuna cu PNL astfel incat totul sa fie pregatit si depus in cele doua zile permise de lege.
@ziggy…12 08…din nou,buna ziua
eu daca citesc ce scrieti dvs inteleg asa
1.stapanii iudeo bolsevice conduc /decid in romania ,si se folosesc pentru a si atinge obiectivele de cozi de topor ca
X,y,z…
2.trebuie inlaturati cei ce conduc,si cozile de topor ar putea deveni -cel putin-frecventabile,ca nu ele sunt esentialmente de vina ci stapanii
cam asta e mesajul subliminal al multor postari ale dvs…nu am nevoie de argumente contrarii,dar v as ruga sa reflectati putin
Inca ceva:in nici un caz nu cred ca sunteti antisemit/cred mai degraba ca sunteti ca un tata care isi prinde copilul spargand casa vecinului si da vina pe vecin ca n a avut incuietoare buna la casa…pt@ziggy
Buna ziua
Nu stimate domn .
Nu e nevoie sa va faceti ca nu intelegeti 🙂
Cozile de topor nu pot fi frecventabile – cozile de topor trebuiesc bagate la puscarie pe viata , pentru inalta tradare , pentru subminarea economiei si pentru crime impotriva umanitatii .
Abia apoi ajungem si la stapanii cozilor de popor – gen iudeo-bolsevicul Kantor , cetatean rus – care nu considera ca regimul comunist a fost un regim criminal .
Sper ca am fost clar de data asta 🙂 !
Cat despre ce credeti /nu credeti Dvs … aveti dreptul sa credeti orice .
Asa cum il am si eu , sa gandesc/cred/exrpim orice pentru in 89 au murit oameni care si au dat sangele pentru Libertate , Democratie ,Libertate de exprimare etc .
Nu trebuie sa tremurati cand auziti de Black Cube – daca nu aveti curaj , macar nu mai incercati sa le spalati nenorocirile facute prin Romania .
Asta fiind Kantor :https://www.haaretz.com/jewish/MAGAZINE-how-putin-s-man-made-his-way-to-the-top-of-european-jewry-1.5395939 , care decoreaza condamnati penali din Ro si apoi le da proiecte de legi la “promovare” .
Fiind ultimul mesaj pe tema asta .. propun : schimbati detergentul daca tot va luptati sa le schimbati imaginea . In sensul urmator – “bietii It-isti” ( care nu au legatura cu mossad ci cu organizatia gugustiucilor iubitori de natura ) nu au venit sa o vatameze pe Kovesi ( asa cum scrie in raportul anchetei judiciare ) ci au venit sa i verifice securitatea personala , conturile bancare , conturile de email si profilul de FB pentru ca erau ingrijorati ca doamna sa nu se viruseze singurica – nestiind sa folosesca un laptop , un smartph sau alt device . Probabil venisera sa i repare televizorul smart din bucatarie si niste ticalosi din contra-spionajul romanesc i-au prins pe bietii “IT-isti” cu chiloteii in vine in usa hotelului Marriott .
Iar acum Dragnea lupta cu SPP ul cel rau , cu SRI/SIE/DIICOT/DNA pentru a repara ofensa adusa bietilor IT-isti . Dupa ce va rezolva problema “la intern” , cu siguranta gaspadin Dragnea o sa le arate el si politistilor din SUA care nu l lasa in pace pe marele regizor sa violeze/hartuiasca dupa pofta inimioarei lui .
D le incetati cu jignirile catre cei care au parere decat dvs;n am fost si nu voi fi legionar….vedeti va de treaba in continuare…vedeti va de “agitatia”dvs…eu unul va voi ignora
Nu v am jignit cu nimic .
Nu vad ce legatura au apropourile astea catre “legionari” .. asta e placa lui bibi ? Cand e prins la furat .. sigur e cu “legionari’ ? Au venit legionarii in Ro si l au pus pe silberstein sa se ocupe de retrocedari ? Ca daca da . e foarte grav , trebuie sa i prindem /spanzuram etc pana la ultima speta .
Cat despre ‘agitatie’ .. e mult de povestit . Sa va amintesc cum treceati in derizoriu faptele black cube pe teritoriul Ro ?
Ignorarea e buna .
In rest .. multa prosperitate in regimul lauferilor . N are sens sa va suparati – viata o sa demonstreze exact cum stau treburile.
Aveti noroc ca va respect varsta , ca altfel ca va aratam cine era cu placa ” legionarii au arborat drapelul pe Universitate ” , in Bucuresti , in 1990 .
Buna seara,
se pune intrebarea: ce va face Tudorel Toader maine seara in parlament – va propune demiterea Laurei Codruta Kovesi sau se va fofila iar conform obiceiului?
https://www.digi24.ro/opinii/raportul-pe-dna-momentul-adevarului-pentru-tudorel-toader-882345
Sobolanul rozaliu…
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22300086-dna-cere-pedeapsa-maxima-12-ani-inchisoare-pentru-viorel-hrebenciuc-dosarul-retrocedarilor.htm
Tot citind argumente care mi se prezinta,le am “prelucrat” si cred ca e timpul sa devin antiamerican din cel putin 3 motive:
-fostul director al FBI il apara de extradare pe condamnatul popoviciu;
-ambasadorul klemm pactizeaza cu dragnea;
si last but not least,exxon,ne vinde gazul nostru din marea neagra ungurilor…
ca sa nu mai spun ca americanii nu sunt crestini ortodocsi si legalizeaza casatoriile intre cei de acelasi sex si au ales presedinte pe unul care se culca cu cine apuca …si asculta pe deasupra si de evrei-ca vrea sa mute ambasada la ierusalim si de rusi-ca uite s a retras din siria ca sa le lase mana libera acolo,ba mai nou si din libia,unde se infiltreaza tot rusii
Șefa DNA a precizat că „justiţia este sub un asalt de peste un an de zile şi dacă ne uităm cine ne atacă vedem – inculpaţi, oameni care au bani şi resurse şi care doresc să decredibilizeze actul de justitie şi să duca in derizoriu faptele de corupţie”. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/kovesi-asistam-la-un-festival-disperat-al-inculpatilor-878414
“Am observat o schimbare a modului in care se face acest lucru (atacuri agresive la adresa procurorilor DNA, n.red.): pana acum eram atacati prin declaratii publice, la emisiuni, pe Facebook, prin afirmatii denigratoare, mincinoase. Mai nou se angajeaza firme, companii private, care sunt platite cu bani multi sa hartuiasca procurorii.
Ma refer si la dosarul Black Cube. E o abordare noua pentru Romania. Nu ne mai ajunge sa-i denigram pe procurorii DNA, hai sa angajam firme sa ii hartuiasca si sa-i intimideze”, a spus Kovesi, intr-un interviu la postul public de televiziune.
http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/dna/kovesi-despre-black-cube-nu-le-mai-ajunge-sa-ne-denigreze-angajeaza-firme-sa-ne-hartuiasca-1437747
Romanian prosecutors accused the Israeli billionaire Beny Steinmetz and several other Israelis of conducting illicit real estate deals that cost the state nearly $150 million.
Judicial sources in Bucharest said they believed Steinmetz, a mining magnate, and Shimon Sheves, the former chief of staff of the late Israeli prime minister Yitzhak Rabin, as well as the Israeli political consultant Tal Ziberstein, conspired with Truica to illicitly bring about the transfer of state-held lands to another Romanian citizen, the Romania Libera daily reported in December.
https://www.timesofisrael.com/israelis-arrested-for-spying-on-romanian-anti-corruption-czar/
🙂
Ce parere aveti? Ce-l asteapta pe Toader?
http://www.ziare.com/liviu-dragnea/psd/dragnea-intrebat-ce-asteptari-are-de-la-tudorel-toader-sa-nu-se-faca-de-ras-1502806
Buna seara, s-a facut de ras oricum, probabil o sa descarce ca Dorel o basculanta de rumegus in 2 ore si in final o sa spuna ca a constatat unele deficiente in activitatea generala a DNA si propune recomanda unele schimbari ce vor fi incluse in legile justitiei asumate de coalitie
Buna seara…sa speram…desi azi procurorul general a declansat verificari citat aprox”in urma celor aparute in spatiul public” la toate parchetele,inclusiv dna….probabil ca vor cadea capete,sa speram ca nu al d nei Kovesi…oricum daca se intampla asa ceva,maine noapte “dorm”in piata victoriei…sper sa mai fie cateva zeci de mii,repet,daca improbabilul devine certitudine
Buna seara 🙂
@Ziggy, @intimplator, senzatia mea este ca uneori tonul comentariilor s-ar putea acorda usor daca unele lucruri ar fi spuse clar si nu aluziv. Sa o fac eu, desi am mai adus vorba ieri aici:
http://politeia.org.ro/editoriale/puscarie-pentru-ministrii-sinistri-ai-educatiei/57413/#comment-177643
Dragnea, ca alti dictatori in devenire, apeleaza la consilieri mercenari (intimplator, din Israel, care au o bogata experienta in a consilia personaje politice din Romania sau Europa care nu iubesc democratia; acesti consilier, chiar la ei in tara, sunt sau anchetati sau considerati periculosi pentru ca practica un discurs proto-fascist – de altfel nu s-au dat in laturi sa il considere pe Presedintele tarii un “tradator”) care trebuie sa isi primeasca, cumva, tainul pentru serviciile prestate. Nu ma refer la banii de buzunar pe care ii castiga din eventualele contracte de consultanta semnate.
Au ei grija sa-si ia tainul adevarat, daca politicienii fraieri se arata dispusi sa vanda ieftin sau niste terenuri retrocedate ilegal (ferma Baneasa) sau niste contracte paguboase pentru statul roman (de inzestrarea Armatei).
Acuma, intrebarea de o mie de puncte este: daca statul roman ar avea caini de paza puternici (institutii solide), mercenarii aia penali si politicienii penali nu ar reusi sa faca cardasia pe spinarea statului.
Vina nu e neaparat a celor care vor sa dea tunuri internationale (ei cu asta se ocupa, nu au mama, nu au tata), ci a celor care ii angajeaza pentru ca trucurile politice dintre cele mai murdare folosite de acestia sa ii ajute pe ei in politica interna.
Miza este sa ne intarim institutiile, ca stat. Si ele sa aresteze si sa condamne penalii, ca sunt romani, ca sunt straini. Lucru care nu se intimpla, pentru ca ei, deocamdata, au mai multe resurse financiare si mediatice decat statul roman. A spus-o Codruta Kovesi legat de dosarul Black Cube, in care justitia a dat verdictul definitiv.
Si as aprecia daca unele lucruri ar fi spuse direct, pentru a evita aluziile nesanatoase si pentru a nu da ocazie la acuzatii reciproce nefondate (legionarism, antisemitism si alte sperietori din astea).
Buna seara
” Miza este sa ne intarim institutiile, ca stat. Si ele sa aresteze si sa condamne penalii, ca sunt romani, ca sunt straini. Lucru care nu se intimpla, pentru ca ei, deocamdata, au mai multe resurse financiare si mediatice decat statul roman.”
De acord 100% .
Si cu acordarea tonului .
Insa mai ramane o problema – sper sa o rezolve candva cine mai ramane prin Romania 🙂 . Problema “contactelor” – care canta benevol ( fara plata , pentru ca asa au fost educate ) sub “steag strain” . Si asta e valabil pentro orice fel de steag . Pentru ca cei care vin sa dea “tunuri internationale” vin .. la punct ochit . punct lovit . Si se bazeaza pe “colaboratorii si simpatizantii lor din Ro ” .
Incercati in orice stat membru UE sau NATO sa impuneti ministri asupra carora exista dubii in legatura cu : cetatenia lor , apartenenta la un serviciu secret al altui stat si tot asa , sa vedeti ce iese .
@citi…multumesc…ati pus punctul pe i…infractorii nu au nici granite,nici nationalitate…sunt pradatori care cauta puncte slabe de atac…si punctele slabe de atac noi -si altii-le ofera…si mi as permite doua exemple
-oricat o fi bibi de “patriot” daca a furat-si e aproape cert ca da,dupa ultimul scandal xu site ul media-nu scapa…si cred ca nu va scapa oricat o va da el cu “securitatea nationala”,cu “amenintarea iraniana”,cu…
-trump- oricata putere are presedintele american-si e aproape dictatoriala-cand depaseste limitele constitutionale e …terminat…
in ambele cazuri…de ce?….fiindca sunt INSTITUTII SI NU PERSOANE..din pacate Romania e inca in epoca feudala,persoanele sunt importante nu institutia….e o singura exceptie,exista o institutie care “performeaza”=BIROCRATIA,si asta performeaza in sens negativ…numai o birocratie “pozitiva sau neutra”poate duce tara asta in normalitate…avem azi un exemplu firav,justitia,sa speram ca se va intari si va da curaj si altor “birocratii”
buna seara!
Perfect de acord. Atat Bibi cat si Donald o incurca (oricat de puternici ar fi) daca depasesc linia rosie, pentru ca in statele lor institutiile sunt puternice. In Israel sunt mai slabe decat in SUA, insa tot au inca resurse pentru a-l opri pe Bibi daca acesta face pe-a nebunul care vrea sa dea foc la tara. In SUA nici nu se pune problema unui presedinte dictatorial.
Romania e la secole lumina de asemenea standarde, din pacate. Cand un pic mai incepusem sa respiram si noi cu capul deasupra apei, a inceput atacul asupra Justitiei si institutiilor functionale.
Corect…eu mai sunt angajat de firme-culmea ,romanesti-sa vad ce se poate face pentru dezvoltare,supravietuire….si le dau cateva exemple de “manageri”,gates&jobs…care au reusit…de ce?au transformat o conducere personala in una institutionala…am si exemple negative,si cel mai bun e hughes aviation…
si mai am unul recent…e weinstein co…nu mai dezvolt …dar esenta este sa faci trecerea de la personal la instirutional/bogdan murgescu,am discutat recent,imi da dreptate
revenind la “oile noastre”-adversarii ataca institutii nu persoane,asta trebuie inteles si institutia trebuie aparata si nu persoana
Da, asa este: adversarii ataca institutii. Insa cum institutiile sunt inca slabe, le destabilizeaza usor atacand seful (cazul Black Cube) pentru a transmite apoi mesaj in cadrul institutiei: va decapitam rapid seful, asa ca nu sunteti la adapost, ca institutie.
Aici nu am raspuns…intervine “constiinta”personala…de asta o stimez/apreciez le MM,care a reusit sa combine “personalul cu institutionalul”marind salariile in justitie fara a profita “personal”…cred ca e-din pacate-singurul exemplu din romania in sistemul public…sper va dl Lazar(dinozaurul comunist)aplica acelasi stil,in alta paradigma
condamnarea d-nei Terceanu de ieri e incurajatoare…”nu va amestecati in problemele noastre,le rezolvam singuri,institutional”…cam asa am inteles eu…sper sa fie corect
Buna seara.
Ca tot mai tremuram asteptind infrigurati sa vedem ce o sa faca maine maimuta asta de tudorel, membru al Comisiei de la Venetia, fost prezident CC,actual ministru in guvernul penalilor ..
Tare justificarea blondei la brusel ….cica nu e e condamnat “definitiv”…pai madam …daca individul omora un om in piata Victoriei in vazul tuturor, a guvernului inclusiv..tot nu era condamnat “definitiv” in secunda doi…mai trebuia o saptamana, o luna de proces..ca sa zic asa. Pedofilu politist e condamnat “definitiv”? Nu ! ..pai atunci lasa-l pe strada , madam!!! Sa-si faca meseria(meseriile!!??)…asa cum si-o face si darius asta prin cimitire.
Culmea e ca i-a luat apararea la BRUXELLES , invocind nu-s ce directiva!! si nu la latrinele lor…
Pe undeva ..chiar ma bucur…e inca o (ilustra) confirmare a atacului din RO la adresa statului de drept.
Refuz sa ma gindesc la reactiile condescendente din spatele usilor inchise…::)))
Revenind la tudorel….nu cred ca va cere maine revocarea. O va scalda cumva..
A explodat ea mamaliga in plina dictatura…nu vad de ce nu in UE…
buna 🙂
Tudorica Stanoiu isi joaca zilele ca ministru. Nu propune revocarea, il executa Dancila/Dragnea. O propune, se faca de cacao ca i-o respinge Iohannis, care a spus clar in conferinta de presa ca nu vede nici un motiv.
Daca tine la functie, Tudorica va propune revocarea. Daca vrea sa para un “profesionist” al Dreptului, o va scalda. Insa doar pentru una-doua zile, pana vine revocarea.
Atentie la manevra sincronizata intre Tudorel si masonul Netejoru, seful Inspectiei Judiciare:
http://www.ziare.com/tudorel-toader/ministrul-justitiei/inspectia-judiciara-vrea-sa-conteste-in-justitie-decizia-csm-pe-raportul-privind-activitatea-dna-1502788
Altfel spus, vrea ca instanta sa consimta la o magarie si sa dea lui Tudorel ocazia unei ambuscade juridice in care aspecte de procedura sa fie folosite ca pretext pentru ca el sa “transeze”.
Ehe…de asta ma pregatesc eu sa “dorm”maine noapte in pv…sa apar institutii si deocamdata kovesi e “institutia dna” pentru mine
@dp,21 43 buna seara
e imcitant de urmarit cum se transforma personalitatea raprtata la “functie”,mai ales in cazul unor state “slabe”/doamna asta.vasilica viorica,era zero absolut inPE/dintr p data are “opinii”.are “pareri”…pai eu cred ca un junker nu da doi banj pe “parerile doamnei”…cu certitudine le foloseste.daca e nevoie(nu sunt sigur ca va avea nevoie)pentru interese personale
ca tot zoceam inainte de “institutii”..credeti ca bruxelles sau alta capitala “pariaza”azi ,in cazul romaniei pe institutia numita “prim ministru”?
Ce ati zice daca maine dimineata Tudorel Toader isi va da demisia de onoare??
Noaptea e un sfetnic bun! (nu cred dar sper!)
Cedric, un sacal ca el nu demisioneaza, ci se lasa demis doar cand stie ca dupa aceea castiga mai mult!
AM VOTAT, E VALIDAT: 300 DE PARLAMENTARI
Seara buna!
Rock’n Roll Is King & Politeia Rocks! 😀
A mai ramas ceva destul de neclar in legatura cu binomul Topor – Coada de topor. Sa intreb, deci: cum se face ca Toporul este mai mereu (in cazurile despre care vorbim) unul evreiesc? Sau, daca se intampla sa fie unul american, de pilda, de ce apare in peisaj pe aceeasi filiera evreiasca? E o intamplare? Sau o fi altceva. O fi vreo sechela a vechii simbioze intre internationalismul proletar si miscarea sionista, conlucrare pusa nitel intre paranteze intre 1948 si 2008, dupa un secol de colaborare rodnica? Nu de altceva, dar Statul Israel trebuia creat si consolidat, iar rusii nu mai erau folositori si nici comunismul profitabil in acel moment; americanii erau. Sau o fi (si) faptul ca, dupa atata amar de vreme, s-or fi intalnit cererea cu oferta in cazul rusilor si al evreilor si or fi pus-o de un joit-venture. Iar. Ori poate ca vechea intelegere nu a incetat niciodata si parantezele descrise mai sus au reprezentat un numar de iluzionism, mai stii?
Ce stim, insa:
– consilierii (in discutie) din Romania ultimilor 15 ani (cel putin) au fost si sunt majoritar evrei sau ajunsi aici adusi de evrei. Nu vreau sa merg in urma pana la diverse momente istorice, caci discutiile pot dura luni de zile
– multi dintre consilierii astia, rusofoni-rusofili sau nu, au legaturi dovedibile cu URSS/Rusia, fie economice, fie “culturale”, fie prin genealogie, fie toate laolalta
– consilierii nu participa la alegeri, nu sunt declarati in mod transparent, raspund doar in fata angajatorului etc; de fapt, atunci cand mergem la vot, noi nu stim cine va decide d-adevaratelea diverse politici
– de multe ori angajatorul consilierilor, din diverse motive (nu detaliez), devine coada de topor sau se califica doar ca idiot util, dupa caz
– consilierii in discutie nu sunt doar o simpla manifestare a “coruptiei internationale” scl, desi sunt SI asta; in cazul Israelului vorbim despre un alt tip de stat decat toate celelalte cunoscute noua. Cetatenii acestui stat sunt (intr-o forma sau alta) in misiune de la nastere si pana la moarte, 24/7/365. Sa dau un exemplu cat se poate de limpede, iar nu aluziv: daca interesele tarii lor cer ca un alt stat (Romania, de pilda) sa fie supus/destramat/destabilizat/distrus in folosul altei tari (Rusia, sa zicem), in baza unei intelegeri pre-existente Rusia-Israel, puteti fi siguri ca vor face tot posibilul ca treaba sa fie dusa la capat cat mai temeinic; plata pentru “consilierea” fraierilor/cozilor de topor e basca . E doar un exemplu…
– toti consilierii astia se bazeaza, scurt spus, pe aproape impunitatea adusa de aberantele legi care “confunda” victimele Holocaustului cu cetatenii israelieni de astazi; astfel, ceea ce scriu eu aici poate fi oricand taxat de “binevoitori” ca fiind anti-semit, legionar, fascist, nazist, extremist samd; ceea ce, la o lectura atenta si facuta cu buna credinta, nu cred ca e cazul
– nu exista in Romania consilieri francezi, belgieni, nemti, elvetieni, norvegieni, finlandezi, spanioli, chinezi, canadieni samd. Pare ca stiinta asta a consilierii extraordinar de multi-disciplinare este o binecuvantare doar pentru evrei si ca toata intelepciunea din lume in materie de politica, economie, relatii internationale etc infloreste doar pe malul Marii Moarte… In trecut, cand nu ne-am mai descurcat (sau, ma rog, pe aproape, e doar o simplificare), ne-am “cumparat” nemti, am importat sisteme intregi frantuzesti scl. Ideea e: poate explica cineva, intr-un mod cat de cat rezonabil si/sau decent, aceasta… anomalie?
—-
PS: in legatura cu relatia topor – coada sa, e ca si in cazul coruptiei. Degeaba umblu eu cu geamantanul de bani dupa mine, daca nu am cui sa-i dau, asa cum zice si @Cetatean, dar cu alte vorbe 😀
—-
PPS: @zigzag 😀
“Cei care pleaca si cei care raman”
https://eusuntv.ro/cei-care-pleaca-si-cei-care-raman/
AM VOTAT, E VALIDAT: 300 DE PARLAMENTARI
Multumesc 😀
Buna dimineata !
Buna dimineata. pe mine ma deranjeaza enorm cand citesc chiar si aici, pe blog, cum ca Rusia ar fi determinat oamenii sa voteze ptr Donald Trump, si ca acele postari pe Facebook au schimbat soarta alegerilor. Ma deranjeaza cand citesc la nesfarsit cum cine a votat ptr actualul presedinte a fost in cel mai bun caz un ignorant care s-a lasat pacalit de propaganda ruseasca si in cel mai rau caz, un agent al Moscovei. In primul caz, eu si alte milioane ca mine, am fost niste dobitoci care nu am inteles cat de buna era/este doamna Clinton, si doar asa, printr-o campanie de dezinformare, a pierdut domnia sa presedentia. iar in celelalt caz suntem tradatori, buni sa fim trimisi la reeducare.
Cat despre institutiile americane, eu fac parte din acei oameni care incep sa isi puna intrebari in legatura cu aceste institutii. Bine ca a reusit FBi sa dibuaisca cei 13 agenti rusi care au schimbat soarta alegerilor dar nu a fost in stare sa isi mute un agent sa ia la intrebari pe Nichloas Cruz, nebunul care acum o saptamana a ucis cu sange rece 17 oameni, desi pe 5 ianurie, o cunostina a sunat la FBI si a anuntat ca omul avea in pregatire un atac, desi anul trecut a fost anuntat acelasi FBI ca omul posta pe un canal YouTube intentia lui de a deveni un ucigas in masa.
Buna, clemy 🙂
Foarte binevenit comentariul tau, daca tot e ceas de dimineata si aseara am pus si eu cateva puncte pe i, incercand sa fac lumina si sa risipesc (sper!) viitoarele posibile alte neintelegeri legate de consilierii straini ai lui Dragnea.
Acum, in SUA, lucrurile sunt inca sulfuroase legat de cativa consilieri sau indivizi din echipa lui Trump, insa se va face lumina.
Personal nu accept nici eu ideea, cum zici tu, ca “cine a votat ptr actualul presedinte a fost in cel mai bun caz un ignorant care s-a lasat pacalit de propaganda ruseasca si in cel mai rau caz, un agent al Moscovei”.
Asta cu siguranta nu este posibil, nu poti pacali atat de multi oameni pentru a decide alegerile. Si, daca tot e vorba de alegere pe bune, nu inteleg cum de un american cat de cat normal la cap ar alege-o pe madam Clinton. Cred ca orice om care stie povestea familiei Clinton (ca si cea a familiei Bush) are oroare de o “dinastie” politica. Asta e tot ce poate fi mai contrar unei democratii. Ironic vorbind, Clintonii au facut tot ce se poate pentru a ramane ca o dinastie (transformand Partidul Democrat in feuda lor personala), si Hillary Clinton a pierdut rusinos prima data in fata lui Obama (cand superdelegatii din partidul ei au abandonat-o, rand pe rand) a doua oara in fata lui Trump. A treia oara sper ca nu mai incearca!
Insa revenind la Rusia si modul cibernetic de a influenta opinia publica din statele vest-europene, aceasta influenta nu are cum sa fie trecuta cu vederea. E de discutat amploarea ei, insa existenta ei nu are cum sa fie pusa la indoiala. Trolii lui Putin au fost implicati in campania de independenta a Cataloniei
in campania pro-Brexit, in presa germana si exemplele ar putea continua. Nici nu e de mirare. Rusia influenteaza miscarile separatiste, cele zis “ortodoxe” sau “pro-familie” (prin teoria pan-ortodoxismului). Miza ei e simpla si eficienta: divide et impera.
Si cat priveste modul in care exploateaza Rusia instrumentele din Sillicon Valley pentru a disemina stiri false, e deja dovedit ca ea poate fi un pericol pentru democratia SUA (prin exploatarea subiectelor care produc diviziune: armele de foc, problema violentei, chestiuni rasiale) si sper ca ancheta lui Muller sa scoata toata mizeria la lumina.
E in interesul SUA ca gugustiucii din dechipa lui Trump care s-au dat in barci cu Rusia pentru a obtine un loc mai sus in echipa sau pentru a parea ca sunt niste mahari sa fie dovediti si sanctionati cat mai repede, tocmai pentru a exonera votantii cinstiti ai lui Trump de suspiciunea ca ar fi fost manipulati.
Lucru care e de discutat, dupa ce se incheie povestea si Justitia se va pronunta pe acuzatii aduse de echipa lui Muller e urmatorul: a fost capabila Rusia sa influenteze votul pro-Trump suficient de mult cat sa puna mecanismele democratice de convingere-persuasiune-decizie in pericol (prin dezinformare)? Si, daca da, de ce?
Nu se va putea decide ce procent din victoria la limita din acele swing states s-a datorat folosirii de catre Trump a instrumentelor cibernetice foarte performante puse la dispozitie de Cambridge Analytica sau daca la acea victorie au contribuit si trolii rusi care au folosit aceleasi metode, insa privita in amsablu, poza alegerilor americane trebuie sa primeasca neaparat un raspuns la intrebarea: poate Rusia sa influenteze suficient de mult cat sa fie decisiv alegerile din SUA sau din statele cu democratie consolidata? Ca la celelalte state (ca Romania), rapunsul il stim: da, poate.
Articolul bun in romana despre Cambridge Analytica e aici
https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/lumea-digitala/cand-inteligenta-artificiala-castiga-alegerile-678001
Raspunsul la intrebarea ta este relativ simplu: nu. Stanga nu poate intelege ca populatia SUA are alergie la numele Clinton. Bill, fostul presedinte, mai treaca mearga, pe el oamenii il privesc inca cu bunavointa, dar cand aud de fosta prima doamna devin arici. Asta nu intelege nici stanga insititutionala, nici bratul ei armat, adica presa in frunte cu CNN, Washington Post si New York Times. Eu una vad mai profund si periculos ptr democratie ca FBI-ul sa foloseasca un dosar fals (faimosul dosar al prostituatelor ruse si al Golden Shower), facut la comanda DNC (Democrat National Committee) si al campaniei doamnei Clinton de un agent strain (Michael Steele, fost agent MI6 caruia KGB-ul i-a furnizat date discutabile) ptr a pune sub urmarire electronica un candidat la presedentie. Mi se pare grav ca acelasi FBI a ascuns acest fapt judecatorului care a aprobat mandtul de supraveghere electronica, luni bune dupa ce Manfort si Papadopolous parasisera campania prezidentiala. Mi se pare mult mai grav ca acelasi FBI, prin inalti oficiali ca Bruce Ohr, sa se foloseasca de informatii furnizate de Fusion GPS, firma care a insailat dosarul, prin sotia lui Bruce Ohr care lucreaza ptr Fusion GPS. Mi se pare si mai grav, si sper ca asta sa nu se adevereasca, ca declaratiile lui Michael Flynn, au fost falsificate de Andrew McCabe, fost director interimar al FBI si mana dreapta a concediatului James Comey. Dar acestea nu sunt imformatii care apar in presa romana. pe mine asta ma supara cand citesc comentarii legate de ce se intampla in America.
Clemy, merci 🙂
” Populatia SUA are alergie la numele Clinton ” ?
Ce intelegeti prin populatia SUA – cei care au votat altfel decat DVS nu sunt din populatia SUA ?
ps- a nu se intelege ca sunt indragostit de madam Clinton , care are si dansa dulapul plin cu mortaciuni .
dar asa de dragul adevarului si nu a realitatilor paralele ..
neata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-22-februarie-tudorel-fofilatorul-sau-tudorel-grajdanul/57429/
@Ziggy, lasa te rog discutia asa cum a ramas dupa comentariul meu si raspunsul lui Clemy.
Nu va veti putea intelege dincolo de un anumit punct. Unele diferente sunt pur si simplu ireconciliabile.
Neata
Nu simt nevoia de conciliere sau a “ma intelege” – nici macar nu consider ca s pe pozitii ireconciliabile cu cineva .
Sunt doar curios : 62 mil de cetateni cu drept de vot in SUA care au votat contra domnului Trump ( ca asa au vrut ei sau nu i a dus capul / sau cine stie din ce alt motiv ) – fac parte din populatia SUA ori au intrat pe furis in SUA si au votat naspa , ca niste oi cu “mintea blanda” ? 😀