Revista Presei – 21 august.”Românii se împrumută sau amână cheltuielile pentru a trăi de la o lună la alta. 40% dintre familii nu și-au plătit la timp facturile”
21/08/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 21 august! Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor în toate regiunile. Cerul va fi variabil la munte, precum și în nordul și nord-estul țării și mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei în zona montană înaltă și în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, cu valorile cele mai ridicate în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 20 de grade pe litoral. Spre sfârşitul nopţii, pe arii restrânse, vor fi condiţii de ceaţă. In Bucuresti vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin şi vânt slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 31 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.
Studiu: Vaccinul Pfizer își pierde mai rapid eficacitatea în fața variantei Delta decât cel de la AstraZeneca Cercetătorii de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, care au participat la dezvoltarea vaccinurilor Pfizer sau AstraZeneca, au analizat între decembrie 2020 şi august 2021 probe prelevate de la peste 700.000 de participanţi, relatează AFP, citată de Agerpres. Rezultatul studiului a arătat că vaccinul Pfizer/BioNtech este mai eficient în combaterea infecţiilor asociate variantei Delta de coronavirus în comparaţie cu vaccinul Oxford/AstraZeneca, însă eficacitatea lui scade mai rapid. În cazul infecţiilor cu încărcătură virală ridicată, o persoană care a primit a doua doză de vaccin Pfizer cu o lună înainte a fost cu 90% mai protejată împotriva variantei Delta decât o persoană nevaccinată. Nivelul scade la 85% după două luni, apoi la 78% după trei luni. Pe de altă parte, persoanele care au primit cele două doze de vaccin AstraZeneca sunt protejate în proporţie de 67% după o lună, de 65% după două luni şi de 61% după trei luni. După patru până la cinci luni, nivelul de protecţie oferit de cele două vaccinuri devine similar, conform studiului care nu a fost încă validat de alţi oameni de ştiinţă. „Aceste cifre reprezintă într-adevăr o scădere a eficacităţii pentru vaccinul Pfizer, în timp ce pentru AstraZeneca diferenţele (n.r. – de la o lună la alta) sunt legate de întâmplare, adică ar putea să nu existe nicio schimbare a protecţiei”, a explicat doctorul Koen Pouwels, care a colaborat la studiu. „În ciuda acestor mici scăderi ale protecției, eficacitatea generală (n.r. – a celor două vaccinuri) rămâne foarte mare”, a spus Koen Pouwels, care a subliniat că cercetătorii au studiat protecţia generală şi nu nivelul de protecţie împotriva formelor severe şi a spitalizărilor, „două date foarte importante pentru evaluarea eficacităţii vaccinurilor”. Integral: https://www.libertatea.ro
Ce înseamnă creșterea economică de 13,6% pentru cetățeni. Economist: „La omul simplu nu au ajuns decât scumpirile” Creșterea economică record înregistrată de România pe trimestrul al doilea, de 13,6% comparativ cu al doilea trimestru din 2020, nu este doar un motiv de bucurie, ci și de îngrijorare. Economiștii consultați de Libertatea arată că anul trecut România a fost în carantină națională, astfel că era normal să existe un avans puternic, în vreme ce performanța a fost realizată pe consum și împrumuturi, iar acestea generează dezechilibre economice mari. …. Creștere prin îndatorare și consum Economiștii îl contrazic însă pe Cîțu. Consultantul fiscal Emilian Duca spune că prin această creștere, România a ajuns înapoi la stadiul de dinainte de pandemie. Dar ne-am întors cu o datorie publică mai mare și cu deficit comercial uriaș. Emilian Duca: „La omul simplu nu au ajuns decât scumpirile”, punctează și profesorul de economie Mircea Coșea, fost ministru al reformei. Ce s-a scumpit până acum Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), energia electrică era în luna iulie cu 23,15% mai scumpă față de luna decembrie 2020, la gaze scumpirea era de 20,49%, în vreme ce la carburanți creșterea de preț a fost de 11,27%. De asemenea, în aceeași perioadă s-au mai scumpit uleiul (14,19%), citricele (13,4%), fructele proaspete (10,93%), serviciile poștale (5,51%), peștele (3,89%) și pâinea (3,11%) . Față de iulie 2020, creșterea medie a prețurilor a fost de 4,95%, iar cele mai mari majorări au avut loc la: energie electrică (24,65%), gaze (20,55%), ulei (18,08%), carburanți (12,96%), poștă (5,54%), brânză (4,05%) și țigări (4,94%). Pentru finalul acestui an, BNR estimează o inflație de 5,6%. Câștigul salarial mediu net era de 3.541 de lei pe lună în luna iunie, în urcare cu 7,4% față de iunie 2020. Creșterea reală a fost de 3,3% în aceeași perioadă, mai arată datele INS. Utilitățile, principala problemă Consultantul fiscal Emilian Duca acuză că scumpirea utilităților este în totalitate vina ANRE, în vreme ce scumpirea alimentelor are la bază tot creșterea utilităților suferită de producătorii agricoli și scumpirea transportului. … Româniile paralele Creșterea economică este reală și este binevenită, dar există probleme cu redistribuirea acesteia către toată populația, spune consultantul fiscal Adrian Bența. Acesta afirmă că există trei Românii paralele: o Românie a oamenilor bogați, o Românie a clasei de mijloc și una a oamenilor săraci. „Avem persoane cărora le-au crescut veniturile, altora nu. La clasa de mijloc am observat o problemă: scade numărul, ceea ce este îngrijorător. În privința persoanelor sărace, problema clară este creșterea prețurilor”, spune Bența. Pensionarii și cei cu venituri mici, afectați disproporționat …. „Dacă se scumpesc alimentele, cumperi mai puțin sau mai prost. La curent, s-a scumpit și trebuie să plătești ca să nu te deconecteze. La transport începe să crească, iar la utilități se va vedea la iarnă. Pentru cineva cu salariu de 10.000 de lei, o creștere cu 5% a prețurilor nu te afectează. Însă la cei cu 1.500 de lei, cam cât este salariul minim, sau la pensionari, efectele sunt mult mai mari, sunt afectați disproporționat”, a declarat Bența….. Profesorul Mircea Coșea îl contrazice și el pe premierul Cîțu și spune că redistribuirea nu se face prin criterii economice, așa cum a declarat, ci tot pe baze politice. Acesta dă ca exemplu Programul „Anghel Saligny”, prin care se acordă 50 de miliarde de lei către primari în următorii șase ani pentru lucrări de infrastructură rutieră, de apă și canal și de extindere a rețelelor de gaze. …. „Guvernul nu are ce distribui, este, de fapt, pe pierdere. Aceasta este doar o recuperare economică și se face prin dezechilibre importante: Guvernul se împrumută masiv și importăm masiv, astfel că deficitul comercial este mare. Din căderea avută anul trecut s-a recuperat ceva, dar doar prin consum, nu prin investiții”, a spus Coșea. Deficitul comercial este diferența dintre importuri și exporturi. România a înregistrat un deficit comercial de 8,83 miliarde de euro în primele cinci luni ale acestui an, în urcare cu 1,47 miliarde de euro față de același interval din 2020, potrivit datelor INS. Integral: https://www.libertatea.ro
Dobânzile uriașe plătite de Guvern în primele șase luni din 2021. Sumele pentru tot anul ar putea depăși 16 miliarde de lei Guvernul a plătit în prima jumătate a anului dobânzi record de 8,6 miliarde de lei, în contextul în care şi datoria publică a explodat anul trecut, cu un deficit bugetar de 102 miliarde de lei, iar statul continuă şi în acest an cu un deficit foarte ridicat, care ar ajunge de la 80 miliarde lei la aproape 83 miliarde lei în urma rectificării bugetare, şi face în continuare planuri pentru cheltuieli, cum ar fi Programul Naţional de Investiţii Anghel Salingy, care ar urma să aibă un buget de 50 de miliarde de lei în perioada 2021-2028, anunţă Profit.ro. Pentru întreg anul, cheltuielile cu dobânzile şi comisioanele pentru datoria publică guvernamentală sunt estimate la 16,63 miliarde lei, o sumă record. În primele şase luni ale anului trecut, dobânzile s-au ridicat la 8,35 miliarde de lei, iar pentru întreg anul 2020 la 13,9 miliarde lei. Veniturile bugetului în primele şase luni ale acestui an au fost de 176,38 miliarde lei, iar cheltuielile de 210,19 miliarde lei, rezultând un deficit de 33,8 miliarde lei. Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor şi citate de Profit.ro, nivelul îndatorării statului s-a situat la 49,5% din PIB în luna iunie, în scădere uşoară de la 49,7% în luna mai. Pragul de 50% a fost, probabil, depăşit în luna iulie, lună pentru care ministerul nu a publicat date, după ce statul a împrumutat la începutul lunii 3,5 miliarde de euro (17,2 miliarde lei) de pe piaţa externă. Integral: https://ziare.com
Românii se împrumută sau amână cheltuielile pentru a trăi de la o lună la alta. 40% dintre familii nu și-au plătit la timp facturile Una din patru familii din România declară că nu se descurcă cu banii. Fie se împrumută, fie amână unele cheltuieli. 40% dintre gospodării au avut anul trecut întârzieri la plata facturilor lunare pentru casă. Aproape un sfert dintre familiile din România a câștigat anul trecut mai puțini bani decât ar fi avut nevoie, potrivit unui raport al Institutului Național de Statistică. Ca să poată face față cheltuielilor, 10% dintre familii au fost nevoite să se împrumute….. Nici cei care spun că le ajung banii nu-și permit prea multe. Nici măcar un sfert dintre cetățeni nu au avut posibilitatea să își programeze o săptămână de concediu anul trecut. Înlocuirea mobilei uzate a fost de asemenea un lux pe care mai puțin de 10% dintre români nu și l-au permis. Oamenii spun că cel puțin jumătate din bani sunt cheltuiți pentru facturi. Mircea Costea, analist financiar: “Prețurile au crescut. Pentru a face față cheltuielilor zilnice care înseamnă mâncare, transport, oamenii consumă mai mulți bani și nu le mai rămâne posibilitatea achitării la timp a obligațiilor pe care le au”. Anul trecut, aproape patru din zece familii nu au reușit să plătească la timp serviciile legate de întreținerea locuinței. Cei mai mulți au întârziat să plătească facturile la energie electrică. În condițiile în care atât energia electrică, cât și gazele s-au scumpit, numărul celor care achită cu întârziere facturile sau intră pe lista rău-platnicilor ar putea crește. Furnizorii de utilități se pregătesc deja pentru acest scenariu. Silvia Vlăsceanu, expert în energie: “Introducerea de măsuri suplimentare de garanții pentru clienți ca să minimizeze acest risc de neplată s-ar putea să influențeze și piața de energie electrică și gaze naturale, în sensul în care costurile pe această piață vor crește tocmai datorită acestor măsuri pe care și le iau furnizorii în relația cu clienții”. Furnizorul e doar un colector, încasează contravaloarea consumului de energie și gaze naturale și mai departe plătește către ceilalți din lanț. De la 1 iulie, energia electrică s-a scumpit cu 23% față de decembrie, iar gazele cu 20%. Integral: https://www.digi24.ro
România, printre ţările UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei în iulie 2021. Raportul detaliat publicat de Eurostat ….Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei în UE au fost înregistrate, luna trecută, în Estonia (4,9%), Polonia şi Ungaria (ambele cu 4,7%), Lituania (4,3%) şi România (3,8%), iar cele mai scăzute în Malta (minus 0,3%), Grecia (0,7%) şi Italia (1%). Datele Eurostat mai arată că în zona euro rata anuală a inflaţiei a crescut în iulie la 2,2%, de la 1,9% luna precedentă. În iulie 2020, rata anuală a inflaţiei în zona euro era de 0,4%. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creştere de 1,34 puncte procentuale, urmată de alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (0,35 puncte procentuale), servicii (0,31 puncte procentuale) şi bunurile industriale neenergetice (0,17 puncte procentuale). Luna trecută, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie “mai mică, dar apropiată de 2%”, care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică. Tensiunile generate de preţurile mari preocupă pieţele financiare care se tem de posibilitatea unei majorări a dobânzilor. Însă atât Banca Centrală Europeană (BCE) cât şi Rezerva Federală a SUA (Fed) Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că actuala creştere a inflaţiei este doar un fenomen temporar. Integral: https://ziare.com
Primul proiect al noului ministru de Finanțe: înființarea Băncii Naționale de Dezvoltare. „Un paralelism birocratic inutil, pe banii românilor. Iliberal complet” ….Anunțul noului ministru de Finanțe, Dan Vîlceanu, a fost criticat dur de economistul Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București. „Există în momentul de față următoarele instituții financiare de stat: CEC – bancă comercială de stat finanțată din depozitele bancare atrase. EXIMBANK – agenție guvernamentală de creditare a exporturilor (după model american). BANCA ROMÂNEASCĂ – o fostă bancă comercială lipită atipic de guvernarea PSD la agenția guvernamentală EXIMBANK, alipire care alterează atât caracterul ei de bancă depozitară (de stat) cât și caracterul de agenție guvernamentală de finanțare a exporturilor a EXMIBANK. FNGCIMM IFN SA – instituție de stat de garantare și creditare a IMM-urilor. Dă doar garanții, are foarte puține scheme de creditare dar poate fi ușor capitalizată și poate face creditarea IMM-urilor fără probleme, inclusiv fonduri cu capital de risc sau fonduri de scale-up. Este sub supravegherea BNR. FRC (Fondul Român de Contragarantare) care contra-garantează garanțiile în nume și cont propriu acordate de FNGCIMM. Compania Națională de Investiții – instituție de stat implicată în finanțarea investițiilor de stat (multe stadioane, săli de sport… investiții nu glumă). Care este sensul să faci acum o nouă BANCĂ DE DEZVOLTARE care să facă ce face EXIMBANK (creditarea exportului), FNGCIMM (garanții, finanțare prin piață de capital, fonduri de cu capital de risc, business angels) sau CEC (creditare IMM și companii mari)? La cât de dificilă este reformarea acestor instituții financiare de stat și cât de greu merg lucrurile în interiorul lor, de ce e nevoie să mai creem una nouă, garantând că aceasta va merge mai bine? Un paralelism birocratic inutil, pe banii românilor. Iliberal complet… Această bancă nu va putea colecta depozite bancare. Din ce se finanțează atunci? Va lista pe bursă propriile titluri, cel mai probabil. Fiind o bancă de stat, populată cel mai probabil cu politicieni și politruci, ce încredere va oferi ea investitorilor în titlurile acestei bănci? Niciuna sau niciuna consistentă. Caz în care va apela la banii publici. Ăia drămuiți și pe deficit excesiv. Mare parte structural. „O nebunie cât casa” O nebunie cât casa… Nebunie care, să nu uităm, a pornit de la cuplul Teodorovici – Vâlcov. Ei au lansat două năzbâtii: Fondul Suveran și Banca de Dezvoltare. Cum spuneam… rădăcinile socialiste nu se dezmint! Liberalismul e mai greu de aplicat și de apărat. Ce liberalism, acești oameni ”noi” au un singur scop pe termen foarte scurt: să se mufeze puternic la banii noștri. Prin tot felul de structuri de stat. Faliment și găuri negre, nu dezvoltare, va aduce această bancă! Ca toate celelalte constructe artificiale ale statului român. Și ale oricărui stat. Integral: https://ziare.com
Valeriu Nicolae: 67 de semnatari de la #echipacăștigătoare. Pupincuriști, oportuniști, corupți, condamnați penali, traseiști, căpușari, dottori- adică valori liberale. Ieri am prezentat primii 10, aici următorii zece. Mâine încă zece. 11. Nicolae Ciucă – doctor la fabricuța aia de plagiate pentru avansări rapide a universității naționale de apărare unde are doctorat și Pandele, absolvent de colegiu de securicitate, primește o pensie de doar 215.880 RON de la MApN și încă 288.228, tot de la MApN, că e ministru liberal. Adică bine peste 100.000 de EUR pe an. CV-ul domniei sale pute grav a servicii secrete. 12. Lucian Bode – și-a secretizat doctoratul, legături foarte solide cu securicitatea nouă, zero muncă în privat, șef de sindicat la stat și mare beneficiar de sinecuri. 13. Virgil Popescu este cel care păstorește cea mai mare căpușare, cea din sectorul energetic despre care am tot scris. Are un CV dubios, nepotisme la greu despre care am tot scris și este și el absolvent de colegii de securicitate. 14. Sorin Câmpeanu – mare șef la ALDE și apoi la ProRomânia. Inițiatorul ordonanței pentru amnistierea plagiatorilor, doctorat ascuns, rector la o bombă de facultate. 15. Bogdan Gheorghiu – OTV-ist de marcă, grămadă de contracte cu statul, lingător al domnului Flutur, nevasta angajată din senin la minister și acum la senat, că doar liberalismul este despre nepotism. 16. Florin Roman – profesional este un nimeni absolut, asta până când l-a lovit norocul politic și, din vânzător de ziare, a ajuns în consiliile de administrație cele mai șmechere. A trăit din sinecuri la cele mai nenorocite și mai căpușate firme de stat, de la Electrica și Eximbank la ASF, dar a fost și pe la gaze și la Automobile S.A. În rest, nu a făcut nimic. A terminat și el Colegiul lui Oprea și alte fabrici de diplome, ca orice politician care se respectă. 17. Ciprian Pandea – fostul șef al PSD Călărași, fiul lui tata primar PSD pe “veață” și Președintele Asociaților Comunelor din România. Fost secretat de stat al Vioricii Vasilica. Acum șef PNL Călărași. 18. Daniel Fenechiu – fost avocat al lui Dan Diaconescu și consilierul acestuia în afacerea Oltchim. Ales în Parlament pe listele PPDD în 2012, își face partid (PND) în 2015 și negociază cu PMP-ul. Devine cel mai mare donator al PNL – donează 103.000 RON (mai mult decât întreg venitul său anual declarat) la filiala din Bacău și este ales pe listele PNL ca senator de Bacău. 19. Costel Șoptică – cercetat pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, firma lui a fost, desigur, o mare beneficiară a contractelor cu statul, că doar e liberal. Nepotism la greu, a aranjat cu un alt deputat să-i angajeze fiul în timp ce și el îi angaja acestuia fiul, ca să scape de ANI. 20. Daniel Constantin – mâna dreaptă a domnului Dan Voiculescu, cel care l-a și împrumutat cu 295.000 de EUR. Șef al patidului lui Dan Voiculescu, apoi în ALDE, lângă nesecuriciul Meleșcanu, apoi în ProRomânia, lângă maestrul Ponta, iar acum în echipa câștigătoare. Integral: https://www.facebook.com
Cât de mult lipsesc României cei 5 milioane de compatrioți plecați în străinătate? Structura de vârstă a emigranților români, în unele țări structura studiilor lor, toate acestea sunt lovituri pe care societatea le resimte, susține Vasile Ghețău, cel mai reputat specialist român în demografie, într-o scrisoare către Gabriel Liiceanu, publicată de Contributors. …. „Privind actuala stare a populației, după emigrarea a 4-5 milioane de români, natalitate scăzută și mortalitate excesivă și, mai ales, cea care va rezulta din bolnava demografie bine bătută în cuie de mâine și poimâine, ajungem la teribila întrebare dacă societatea românească mai poate fi schimbată, dacă mai are cine și când să înlocuiască democratic actuala clasă politică coruptă și incompetentă cu una mai tânără, bine educată, competentă, onestă, verticală, fără legături cu lumea comunismului dinainte de 1990”, scrie Vasile Gheță în începutul scisorii către Liiceanu. Profesor de sociologie cu o intensă activitate în INS pe statistica și recesământul populației, Vasile Ghețău semnalează că 2 din 10 alegători cu drept de vot au peste 65 de ani, iar pe fondul dezinteresul tinerilor pentru alegeri ponderea lor crește în rândul celor care stabilesc conducerea țării. „Dumneavoastră încă mai credeți ori mai sperați că oamenii onești, harnici, instruiți, fără trecut pătat în vechiul regim și care trăiesc în România vor reuși să îndepărteze lichelele care au acaparat toată puterea politică și economică în cei peste 30 de ani și au adus România în starea de jale de astăzi, fără perspectiva schimbării radicale”, îl întreabă Ghețău pe Liiceanu. …. . Potrivit datelor INS pe care le citează profesorul, România se confruntă cu un declin al populației rezidente în țară (care locuiește în țară) de 4,2 milioane locuitori, de la 23,2 milioane la începutul anului 1990 la aproape 19 milioane astăzi. Declinul are o dublă sursă: 2,9 milioane prin migrație externă și 1,3 milioane prin scădere naturală, cu tendință de majorare a proporției celei din urmă componente după anul 2010. Iar prognozele prezintă date și mai sumbre – populația rezidentă ar ajunge la 15,6 milioane locuitori la mijlocul secolului. Iar, în ipoteza reducerii anuale a migrației nete negative medii din ultimii ani și atingerea unei migrații nete egală cu zero în anul 2050, însemnând număr similar de emigranți și imigranți, populația ar ajunge la 14,7 milioane, precizează sociologul. Care este dimensiunea exactă a exodului? Numărul românilor cu reședința în unele țări europene în anul 2020 este de aproximativ 5 milioane, remarcă Vasile Ghețău, invocând date oficiale. Acestea ilustrează prezența a 4,6 de milioane de persoane doar în șase state europene: Italia, Spania, Germania, Regatul Unit, Franța și Austria. Vasile Ghețău propune o analiză privind nivelul studiilor celor care au plecat în afara țării, în încercarea de a ilustra diferanța dintre cei care au emigrat și populația rezidentă rămasă să ducă „lupta cu lichelele”. El pleacă de la proporția populației cu studii superioare în populația de 15 ani și peste a României care era de 15,3 la sută la recensământul din anul 2011. Drept comparație, datele OECD (Organizația de Cooperare Economică pentru Dezvoltare) prezintă procente de 78 la sută în rândul românilor din Canada, 57 în Danemarca, 53 în SUA, 42 în Suedia, 36 în Regatul Unit, 35 în Irlanda, 32 în Franța, 27 în Belgia, 25 în Germania, 24 în Ungaria, 22 în Austria. Integral: https://www.libertatea.ro
Cum ar putea arăta o țară mediteraneeană peste 80 de ani. Deșertificarea, o amenințare și pentru România În 2020, România a pierdut aproape 30% din producția agricolă din cauza secetei. Și anul acesta este prost. Iar efectele se extind. România este una dintre cele șapte țări ale Uniunii Europene unde, potrivit celui mai recent raport UE, terenurile aride vor înlocui vegetația. Când călătorești în sud, de la Calafat la Dăbuleni, deja te uimește nisipul din Sahara Olteniei. Totul se întâmplă din cauza temperaturilor crescute îndelungate, a lipsei precipitațiilor și a defrișărilor. Alte țări au început deja consultări cu specialiștii ca să încerce să anticipeze schimbările. De pildă, ziarul Times of Malta le-a propus unor specialiști să-și imagineze cel mai rău scenariu. În 2100, Malta s-ar putea transforma în deșert în urma schimbărilor climatice, spun predicțiile, unele care ar putea să fie și pentru români relevante. Pe listă: România, Italia, Portugalia Cel mai recent raport UE privind deșertificarea, din 2018, arată că România, Italia, Spania, Portugalia, Bulgaria, Cipru și Grecia vor fi grav afectate de încălzire. …. Semnalele specialiștilor vin și din Italia. Decesele cauzate de căldură ar putea fi numeroase în viitor, în special în rândul vârstnicilor, e de părere James Ciarlò, cercetător postdoctoral la Centrul Internațional de Fizică Teoretică din Trieste, Italia. Din cauza valurilor de căldură mai frecvente vara, precum cele din acest an, și a precipitațiilor puține va crește riscul de incendii, precizează cercetătorul. Efectele se văd deja în Grecia, unde în ultimele săptămâni oamenii s-au luptat să stingă incendiile de vegetație. Pompierii din Alba, România, s-au mobilizat, de asemenea, acum câteva zile ca să stingă un astfel de incendiu din județul lor. …. În România, agricultura a fost afectată, în 2020, în proporție de 30% din cauza secetei, potrivit celor mai multe dintre estimările specialiștilor. Seceta a acaparat deja două regiuni, Oltenia și Dobrogea, iar în locul lanurilor de porumb se întinde nisipul cât vezi cu ochii. Sahara Olteniei, la 200 de kilometri de București, cuprinde astăzi vreo 100.000 de hectare. Și se va extinde. Integral: https://www.libertatea.ro
Analiză Generalii armatei moarte: De ce s-au evaporat atât de ușor forțele militare și de securitate afgane în fața ofensivei talibane O masă tăcută, alcătuită din peste 120.000 de cadavre, adunate în 20 de ani de război și îngropate de-a lungul și de-a latul planetei, din America și până în Asia, asistă indiferentă la spectacolul grotesc desfășurat în aceste zile în Afganistan. Indiferenței morților i s-a adăugat recent și nepăsarea viilor, reprezentați de militarii și șefii structurilor de securitate afgane care au decis să predea întreaga țară, fără luptă, talibanilor și să șteargă astfel, în câteva zile, două decenii de încercări timide de redresare și consolidare a unui stat. Întreaga armată s-a prăbușit uimitor de rapid, în doar câteva săptămâni. „Le-am dat pește, dar nu am reușit să-i învățăm să-și facă undiță”, au rezumat situația, pentru digi24.ro, surse militare. În plus, armata afgană a existat mai mult pe hârtie, în condițiile în care un sfert din militari dezertau în fiecare an și jumătate dintre ei erau analfabeți. …. Marea aventură a armatei afgane a început undeva prin 2002-2003, odată cu primele recrutări în vederea construirii unei noi forțe militare naționale. După circa 17-18 ani de pregătire pestriță (s-a început „de jos în sus”: mai întâi s-a pus accent pe instruirea recruților, la nivel de pluton și abia în ultimii ani s-a încercat pregătirea ofițerilor superiori și antrenarea acestora în operațiuni complexe, cu mari unități), aventura s-a încheiat brusc, în cel mult o lună, cu dezertări în lanț care au culminat cu fuga în Uzbekistan. Însuși șeful NATO, Jens Stoltenberg, a recunoscut că nu se aștepta la o atât de rapidă și formidabilă prăbușire a administrației și armatei din Afganistan în fața talibanilor. Secretarul general al NATO a dat vina pe politicienii afgani pentru acest dezastru….. Raport: În 2014, jumătate dintre militarii armatei afgane erau analfabeți Cu alte cuvinte, intenția a fost bună, dar punerea în practică s-a lovit, din start, de un impediment major: instructorii veneau și se schimbau prea repede. „Instructorii și consilierii militari care făceau instruire stăteau un an de zile. Nu apucau să se familiarizeze nici cu contextul cultural, nici să înțeleagă ce e acolo. Spre comparație, noi avem școli militare, licee în care echipa de instruire stă acolo și zece ani”, a spus analistul. Aceasta este, de altfel, una dintre multele probleme semnalate într-un raport redactat de Inspectorului Special pentru Reconstrucția Afganistanului (SIGAR). Raportul, redactat în luna august 2021 și întins pe 140 de pagini, vine cu întregul set de lecții învățate de pe urma celor 20 de ani de prezență militară SUA și NATO în Afganistan și explică, detaliat, motivele acestui răsunător eșec. Conform SIGAR, SUA au alocat în toți acești 20 de ani 145 de miliarde de dolari pentru întregul proces de reconstrucție al Afganistanului. Printre cauze, regăsim alături de „politicienii” invocați și de Stoltenberg, corupția generalizată, „problemele cu personalul” (cunoscute, dar ignorate), sau încercarea de a impune „instituții formale într-un mediu informal”, în condițiile „înțelegerii precare a contextului cultural”….. Un alt raport SIGAR a dezvăluit un alt adevăr dureros și ignorat: nu mai puțin de jumătate din militarii armatei afgane erau analfabeți. În 2009, SUA a lansat un program, în valoare de 200 milioane de dolari, prin care s-a încercat alfabetizarea tuturor militarilor din armata afgană. Ținta programului: în 2014, fiecare soldat afgan trebuia să știe măcar literele alfabetului, să poată „recunoaște” numerele până la 1.000 și să fie apt să-și scrie numele și să citească „cuvinte scurte”. Rezultatul: în 2014, 50% din militarii armatei afgane erau, în continuare, analfabeți….. „Comandanții primeau foarte mulți bani pentru salariile soldaților, dar, de fapt, o parte din ei erau fantome. De aici, fenomenul corupției generalizate în armata afgană”, a spus analistul militar. Vezi cazul generalului afgan care o ducea bine-mersi, în palat, până în momentul în care talibanii i-au bătut la poartă. În astfel de condiții este greu, dacă nu imposibil ca, într-un an, cel mult doi, să dezvolți mari unități, la nivelul unei armate întregi, care să aibă un nivel ridicat de pregătire. Asta, în condițiile în care jumătate din armată nu știe carte, iar un sfert din militari dezertează. „Dezertările ajunseseră la 24% pe an. Practic, 24% din soldați dipăreau din unități. Asta însemna că trebuia reluat procesul de recrutare și să aduci alți oameni”, a spus Degeratu. Integral: https://www.digi24.ro
Ultimul cui în coşciug pentru Cîţu. S-a aflat că şi-a făcut implant de păr în America Încă o pagină din povestea misterioasă a vieţii lui Florin Cîţu peste hotare a ieşit la iveală, şi s-ar putea să-i fie fatală! Documente secrete ale SRI, obţinute cu ajutorul CIA şi Mossad, arată că premierul şi-ar fi făcut de fapt un implant de păr în perioada în care se afla în SUA la „studii”. „Când a venit aici, arăta ca Mihai Trăistariu înainte de implant. Când a plecat, arăta ca Mihai Trăistariu după implant. Nu ştiu ce-a făcut, unii bârfesc despre un implant de păr… Orice ar fi, nu vreau să am nimic de-a face cu el şi mă bucur că a plecat”, spune Marcy, proprietara rulotei din Iowa unde locuia Florin Cîţu cu chirie, la doar 700 de metri de First Iowa National Hair Implantation Clinic, o instituţie despre care se zvoneşte că s-ar ocupa cu implantul de păr. „Că a stat în arest pentru că a condus matol, înţeleg. Că face jonglerii cu CV-ul, iar înţeleg. Că inflaţia a luat-o la deal, hai, să zicem. Că pune miniştri pesedişti, OK. Dar ce bărbat îşi face implant de păr? Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Și Berlusconi are transplant de par. Nu e banc. Era foarte orgolios de chestia asta.
Din păcate părul prost părăsește mintea deșteaptă.
La Silvio problema e că nu se știe cine e prostul și cine deșteptul. 😀
A și să nu uit.
Citu e marioneta creata de servicii.
Securitatea post 1989 a privit lung la viitor.
Trimis anumiți tinereri la studii în străinătate.
Din păcate alegerea acestora a fost pe măsura decidenților.
Mediocri sau chiar prostalăi.
A fost și o categorie aparte favorizată. Curvele. Nu oricare. Alea de lux. Care pina in 1989 aveau și grade.
“Un nou raport arată mai multe incoerențe în datele din studiile clinice ale vaccinului rusesc Sputnik VRaportul confidențial privind vaccinul împotriva coronavirusului Sputnik V, realizat chiar de producătorii serului rusesc pentru a cere autorizarea în întreaga lume, are „incoerențe grave” și diferă de datele publicate anterior de Rusia cu privire la studiile clinice, a declarat un grup de experți independenți pentru publicația The Moscow Times.
….Dezvăluirile vin într-un moment în care Rusia încearcă să obțină o autorizație de urgență de la OMS și EMA, iar exporturile sunt afectate de întârzieri de producție și livrări târzii. Oamenii de știință care au analizat documentul au descoperit o serie de discrepanțe între informațiile pe care le conține și ceea ce a fost prezentat anterior de producătorii Sputnik V, inclusiv într-un raport din 2 februarie publicat în revista medicală The Lancet care a constatat că vaccinul avea eficacitate 91,6%. Datele din raportul obținut cuprind erori de scriere și erori numerice precum statisticile prezentate greșit, dar inclusiv modificări inexplicabile ale numărului de pacienți din studiu…”
https://www.libertatea.ro/stiri/un-nou-raport-arata-mai-multe-incoerente-in-datele-din-studiile-clinice-ale-vaccinului-rusesc-sputnik-v-3700528
Buna ziua
Fiecare nație are proștii ei.
Italianul cu codul QR tatuat pe braț e unu din ei.
Certificatul verde Covid are max. 9 luni valabilitate in Italia.
Daca ai fost vaccinat.
Daca ai fost bolnav de Covid și cu doua teste ulterioare PCR negative , valabilitatea e de 6 luni.
Valabilitate de 48 ore pentru cei doar testați cu test PCR.
Deci ” inteligentul” a făcut un tatuaj permanent fără să aibă habar de durata certificatului ( și a codului QR din certificat.)
Presa a dat imediat exemplul peste tot.
Să vezi acum alți prosti cum imita pe asta.
“Anthony Fauci: Administrarea celei de-a treia doze de ser anti-Covid mai devreme de 8 luni ar putea avea efect nedorit
Doctorul Anthony Fauci, expert american în boli infecţioase şi cel ghidează răspunsul naţional la criza provocată de Covid-19, a declarat că oamenii ar trebui să fie înţelepţi şi să dea sistemului imunitar o şansă să se „maturizeze” înainte de a se grăbi să facă doza suplimentară de vaccin anti-Covid.
Oficialii din sănătate şi experţii medicali americani au recomandat că cei mai mulţi americani eligibili spre a fi vaccinaţi anti-Covid ar trebui să primească o doză suplimentară la opt luni după cea de-a doua doză. Administrarea celei de-a treia doze, în cazul vaccinurilor dezvoltate de Pfizer şi Moderna, este programat să înceapă pe 20 septembrie.
Într-un interviu acordat MSNBC, Fauci a spus: „Cred că asta ar putea învinge scopul şi din acest motiv am ajuns la opt luni”. El a adăugat că guvernul american poate doar recomanda perioada de 8 luni şi, altfel, lasă la latitudinea fiecăruia să aleagă.
Deepta Bhattacharya, profesor de imunobiologie la Universitatea Arizona, a exprimat aceeaşi idee, declarând pentru NBC News că o doză suplimentară administrată într-un timp scurt după cea de-a doua „creşte riscul să nu funcţioneze atât de bine”. El a explicat că aceasta este posibil să funcţioneze mult mai bine după ce oamenii complet vaccinaţi pierd o parte dintre anticorpii din sistemele lor….”
https://ziare.com/social/imunitate-vaccin/fauci-administrare-a-treia-doza-vaccin-pericol-opt-luni-1696334
Ciao 😀
Ce tot scriu eu de luni de zile ?
După 9 luni , anticorpii sunt ” pe duca”.
De cînd tot scriu ca a treia doza devine normalitate ?
” Ce spun șefii din companiile de energie despre creșterea facturilor: „Era utilităţilor ieftine se apropie de final. Cred că o să fie o iarnă dificilă”
Era utilităţilor ieftine se apropie de sfârşit, astfel că oamenii ar trebui să dea atenţie mai mare contractelor pe care le semnează, dar şi măsurilor de eficientizare a consumului, a afirmat Iuliana Pănescu, şefa diviziei de trezorerie a companiei Premier Energy, într-un interviu acordat Agerpres.
Ea a arătat că liberalizarea pieţei de energie s-a suprapus cu un context internaţional de creştere a preţurilor, iar, în aceste condiţii, autorităţile ar trebui să finalizeze cât mai repede legislaţia prin care consumatorii vulnerabili să fie ajutaţi. Pănescu este de părere că o măsură bună pentru o perioadă scurtă de timp ar fi inclusiv reducerea taxelor în sectorul energetic, aşa cum a făcut Spania.
Ea a mai vorbit, în interviu, despre influenţa pe care o are Gazprom pe piaţa gazelor din România. Premier Energy este al treilea distribuitor de gaze ca mărime din ţară şi între primii cinci furnizori la nivel naţional.„E un moment dificil într-un context internaţional şi local dificil. În România avem temperaturi excesiv de mari, am avut oprirea unui reactor, avem modificări regulatorii, apropo de decontarea la 15 minute (pe bursa de energie – n.r.), toate acestea pun presiune, în contextul liberalizării pieţei. Este normal, dacă liberalizăm piaţa, în contextul cerere-ofertă, ca prima dată să avem o creştere de preţ, dar, alimentat de contextul în care ne aflăm, România marchează nişte maxime europene.
Nu suntem singurii. Piaţa românească este interconectată cu piaţa europeană, acesta este trendul în Europa, din păcate nu cred că vom mai avea de aici înainte preţuri mici la energia electrică, asta şi în contextul decarbonizării şi al ambiţiilor UE cu reducerea emisiilor de gaze cu 55% până în 2030. Se încurajează energia regenerabilă, dar suntem cumva insuficient din punctul de vedere al producţiei, trebuie să creştem, şi atunci nu avem ce face, ne uităm de pe margine.
Din aceste motive, pentru consumatori este un moment dificil. Cumva, nu ne-a ajutat vremea vara asta. Iarna n-o să ne ajute din nou vremea, pentru că trăim în Europa continentală şi o să vină iarna”….”
https://ziare.com/economie/criza-energie/facturi-energie-utilitati-sef-companie-1696327
” Iarna n-o să ne ajute din nou vremea, pentru că trăim în Europa continentală şi o să vină iarna”….”
Fals.
Trăiți în România unde centralele pe cărbuni se închid . Grup generator după grup generator.
Rezulta o gravă lipsa de producție de energie deoarece nu e pus nimic în locul lor.
Nici turbo gaz și nici nuclear. Iar solar sau eolian sunt aleatorii. Cînd suflă vântul dau e soare.
O liberalizare a pieței de energie mai prost făcută că în România , nu am habar.
Și italienii au liberalizat piata. Cu ani în urmă.
Doar că au obligat toți jucătorii pietei să mențină preturi reduse pentru ” clienții vulnerabili”.
Care în Italia sunt consumatorii casnici in majoritate de 90 %.
Se iese in Italia din categoria ” consumator vulnerabil” cînd ceri mărirea puterii din contract de la 3,3 KW la 4,5 – 6- 7,5 KW monofaza.
Sunt relativi puțini in procente.
Buna seara!
Zadarnice regrete tardive:
https://ziaristii.com/jurnalist-antivaccinist-celebru-prezentator-de-radio-fost-ucis-de-covid-regreta-ca-convins-pe-multi-sa-nu-se-vaccineze/
Si multi nu se invata minte!