Revista Presei – 21 august. “Cate pensii de serviciu se platesc in Romania.”
21/08/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 21 august! Potrivit vremea.ro, miercuri vremea caniculară se va menține în mai bine de jumătate din țară, zonele mai „răcoroase” urmând să fie estul Transilvaniei, nordul Moldovei și estul Dobrogei. Cerul va fi senin în cea mai mare parte a țării; doar la munte vor fi unele înnorări în cursul după-amiezii, însă șansele pentru producerea unor precipitații vor fi aproape nule. Vântul va sufla mai mult slab în regiunile intracarpatice și slab până la moderat în sud și est (chiar moderat pe litoral, unde va activa briza Mării Negre). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 34 de grade Celsius în Transilvania și Maramureș, 33-38 de grade în Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia și 31-36 de grade în Dobrogea și Moldova, cu valori ușor mai scăzute așteptate a se înregistra în sudul litoralului și în estul Deltei Dunării. Cer senin și temperaturi caniculare în Bucuresti. Vântul va sufla slab, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 35 de grade Celsius.
Odiseea numirii unui comisar european: ce – sau pe cine – ascunde Guvernul condus de Viorica Dancila O informatie aparuta pe surse, confirmata apoi cu jumatate de gura de prim-ministrul Viorica Dancila, dar niciodata oficiala si clara, cam asa arata procesul bucurestean “transparent” de nominalizare a comisarului european din partea Romaniei. O nominalizare despre care nici macar nu stim daca a fost sau nu pe masa negocierilor de la Bruxelles. Am incercat sa obtinem un raspuns ferm de la Guvernul Romaniei, pentru a nu gresi sau ignora detalii. Solicitarile de informatii – am putea spune unele banale, pentru ca nu se incadreaza in niciun registru clasificat – au ramas fara un raspuns oficial. Intrebarile erau cat de poate de simple si rezolvabile in doua randuri:1) A trimis Guvernul Romaniei oficial nominalizarile pentru portofoliul de comisar european catre Comisia Europeana? Mai pe sleau, a plecat plicul din biroul prim-ministrului Dancila sau doar s-au facut niste promisiuni si s-au luat decizii interne? 2) Care sunt aceste nominalizari?….In aceeasi zi, cand romanii se pregateau de mini-vacanta si premierul Dancila de deplasarea cu elicopterul pana peste vai si munti, in indepartata Moldova, cotidianul La Libre Belgique anunta posibila componenta a viitoarei Comisiii Europene, in functie de propunerile de comisar transmise de statele membre. Mai putin sase dintre acestea – Franta, Italia, Belgia, Croatia, Portugalia si Romania – care au termen pana pe 26 august pentru a-si desemna reprezentantii. Asadar, din informatiile La Libre Belgique, Romania nu trimisese nicio nominalizare la Bruxelles. S-o fi facut intre timp? Nu am aflat nici dupa intalnirea de marti dintre prim-ministrul Viorica Dancila si presedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o intalnire fara declaratii comune si fara un mesaj ulterior venit de la CE. Cert e ca premierul a fost la Bruxelles, unde, ne spune un comunicat al Guvernului, a vorbit despre portofoliile pe care Romania le vizeaza. Niciun cuvant despre nominalizarile facute. Integral: http://www.ziare.com
Cate pensii de serviciu se platesc in Romania. Media la magistrati este de 18.315 lei pe luna Numarul de beneficiari de pensii de serviciu era de 9.326 persoane la finele iulie 2019, in crestere cu 14 persoane fata de luna precedenta, conform datelor centralizate de Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP). Cei mai multi, respectiv 3.814, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor si judecatorilor. Pensia medie in cazul acestora a fost de 18.315 lei (18.225 de lei in iunie), din care 17.143 lei cota suportata din bugetul de stat, iar diferenta din bugetul asigurarilor sociale de stat. De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic si consular al Romaniei beneficiau 850 de persoane. Pensia medie era de 5.537 lei, din care 3.373 lei suportati de la bugetul de stat. In ceea ce priveste beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea si completarea Legii 7/2006 privind statutul functionarului public parlamentar, numarul acestora era de 805 de persoane, pensia medie ridicandu-se la 4.475 de lei (2.703 lei de la bugetul de stat). Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila din Romania beneficiau 1.452 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.855 lei, din care 7.678 lei suportati din bugetul de stat. Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui numar de 606 persoane, media fiind de 7.758 lei, din care 4.339 de lei cota suportata din bugetul de stat. Integral: http://www.ziare.com
Lovitură pentru 277.000 de firme cu capital negativ. Împrumuturile de la acţionari se transformă în capital social. Florin Georgescu, BNR: „Din gestiunea firmelor lipsesc 34 de miliarde de euro“. Ce prevede un proiect de ordonanţă: „La societăţile la care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social, datoriile către acţionari se transformă în capital social“. Un proiect de ordonanţă de urgenţă aflat în prezent în dezbatere prevede transformări radicale în ceea ce priveşte modul de funcţionare a firmelor din România. Antreprenorii care şi-au împrumutat companiile sunt obligaţi să le transformare în capital social al societăţii dacă firma are un activ net sub jumătate din capitalul social. Modificările ar urma să majoreze capitalizarea companiilor din România. „Introducerea prevederii referitoare la conversia obligatorie în acţiuni/părţi sociale a datoriilor societăţii faţă de acţionari/asociaţi, rezultate din împrumuturi sau alte finanţări acordate de aceştia, la societăţile la care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social“, arată proiectul de ordonanţă de urgenţă privind societăţile decapitalizate aflat în dezbatere, proiect care aduce modificări atât legii societăţilor (Legea nr. 31/ 1990), cât şi legii contabilităţii (Legea nr. 82/ 1991). La începutul acestui an, Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României, a atras atenţia asupra faptului că unul dintre eşecurile capitalismului din România este reprezentat de crearea de patroni bogaţi cu firme falimentare. El a explicat că din „gestiunea“ firmelor lipsesc 34 de miliarde de euro (21% din PIB), astfel că 277.000 de firme din România (38% din totalul firmelor din România) au capital negativ, sunt practic falimentare. Specialiştii spun că noul proiect de act nomativ aduce o schimbare semnificativă de abordare în ceea ce priveşte problema societăţilor „decapitalizate“. Integral: https://www.zf.ro
Dosar penal pentru politistii care n-au ajutat fata plina de sange din Galati. Acuzatiile fata de iubit s-au extins O organizatie non-profit a facut plangere penala in cazul minorei pline de sange din Galati care a fost ignorata de politisti. Astfel, cei doi agenti care nu au coborat din masina pentru a o ajuta pe fata sunt vizati de inca o ancheta (pe langa cea interna, comandata de sefii Inspectoratului Judetean de Politie) pentru infractiunea de abuz in serviciu. Desi acum ancheta este referitoare la fapta (in rem) si nu fata de vreo persoana, vizati sunt cei doi agenti de politie de la Sectia 1, relateaza publicatia locala Viata Libera. “Pe rolul acestui parchet, la data de 7 august, a fost inregistrat un nou dosar privind denuntul unei persoane juridice, ONG, cu privire la vatamarile suferite de victima si cu privire la activitatea celor doi agenti de politie care au fost sesizati de public cu privire la aceste vatamari. Astfel, in cauza se va efectua urmarirea penala in rem, la acest moment, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu”, a declarat procurorul Traian Laurentiu Iancu, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Galati…..Conform constatarilor si concluziilor medico-legale formulate, persoana vatamata nu a prezentat urme de violenta pe corp, insa aceasta a suferit o leziune a aparatului reproducator care a necesitat pentru vindecare 12-14 zile de ingrijiri medicale.Totodata, leziunea in cauza, prin hemoragia acuta consecutiva, a pus in primejdie viata victimei“, a mai afirmat Traian Laurentiu Iancu. In aceste conditii, procurorii au extins acuzatiile in acest dosar, iar cercetarile vor fi facute nu numai pentru comiterea infractiunii de act sexual cu un minor, ci si pentru comiterea infractiunii de vatamare corporala din culpa. Integral: http://www.ziare.com
De ce a luat amenda un barbat care i-a jignit pe Facebook pe politisti. Instanta explica sensurile cuvintelor “bulangiu” si “maimutoi”Apelativele “maimutoi” si “bulangiu” folosite pe reteaua sociala Facebook se incadreaza in sfera notiunii de cuvinte jignitoare, potrivit Legii 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, concluzioneaza Judecatoria Pitesti, in motivarea unei decizi inedite. Magistratii au respins o cerere a unui barbat care fusese amendat cu 200 lei, in ianuarie 2019, dupa ce a postat pe Facebook mai multe cuvinte jignitoare la adresa politistilor locali din comuna Bradu (Arges): “fetite”, “maimutoi” sau “bulangiu”. Barbatul a cerut fara succes anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.”Sunt cuvinte jignitoare” “Apelativele folosite de petent se incadreaza in sfera notiunii de cuvinte jignitoare in sensul art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991. In primul rand, apelativul maimutoi este folosit in mod peiorativ, fiind o jignire care arata ca petentul desconsidera agentii constatatori ai Politiei Locale…..Articolul in baza caruia s-a dat amenda de 200 de lei: “Savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice.”Amenda in astfel de cazuri este cuprinsa intre 200 lei si 1.000 lei. Facebook este “in public” Judecatorii explica si ca, in vederea intregirii laturii obiective a contraventiei, este necesar ca fapta sa fi fost comisa in public. Integral: http://www.ziare.com
Romania este cea mai periculoasa tara din UE pentru biciclisti si pietoni. Bilantul negru facut de Eurostat Romania este pe primul loc in Uniunea Europeana (UE) cand vine vorba de numarul biciclistilor care au murit in accidente rutiere raportat la totalul populatiei, cu 10 decese la un milion de locuitori in anul 2017, la polul opus situandu-se Cipru si Luxemburg cu niciun deces, arata datele publicate, marti, de Eurostat. Media la nivelul UE este de 3,9 decese la un milion de locuitori. De asemenea, datele Eurostat mai arata ca rata de morti in randul pietonilor in cazul accidentelor rutiere este cea mai mare in Romania (37 decese la un milion de locuitori), iar cea mai scazuta in Danemarca (trei decese la un milion de locuitori). In total, numarul deceselor inregistrate in accidentele rutiere din Uniunea Europeana a fost de aproximativ 25.000 in 2017, adica 50 de accidente mortale la un milion de locuitori…. In Romania, in anul 2017, au fost inregistrate 1.951 de decese inregistrate in accidente rutiere, dintre care 812 au fost decese inregistrate in randul pasagerilor autoturismelor, 733 au fost decese inregistrate in randul pietonilor si 191 au fost decese inregistrate in randul biciclistilor. Integral: http://www.ziare.com/
Guvernul vrea să scutească Biserica de declaraţia anuală privind impozitul pe profit Bisericile din România ar putea scăpa de declararea anuală a impozitului pe profit, potrivit unui proiect al Guvernului Bisericile care obțin venituri și care le folosesc pentru funcționare, reparații sau învățământ vor scăpa de depunerea anuală a declarației de impozit pe profit. Practic, Guvernul vrea să le scape de cheltuielile presupuse de îndeplinirea acestei obligații fiscale. Această măsură a fost propusă printr-un proiect de ordonanță inițiat recent de Ministerul Finanțelor pentru modificarea Codului fiscal. Integral: https://stirileprotv.ro/
Jumătate dintre românii emigrați își doresc să se reîntoarcă în România, dar numărul lor e cu 10% mai mic decât în 2017 Circa 47% dintre romanii emigrati vor să se întoarcă în țară, conform rezultatelor celui mai amplu studiu despre diaspora românească (1810 respondenti), comandat de RePatriot și realizat de Open-I Research. În 2017, 57% din români aveau această intenție. Din românii emigrați care vor să se întoarcă, 73% declară “Vrem să fim din nou Acasă”. Din cei 53% din românii emigrați care nu vor să se mai întoarcă în România, principalele motive invocate sunt corupția, viața politică actuală și mentalitatea. “Dintre românii care nu vor să se întoarcă în țară (53% din românii emigrați), 83% declară că principalul motiv este corupția și 72% viața politică actuală. Dacă aceste probleme s-ar ameliora, împreună cu îmbunătățirea sistemului sanitar, sistemul educațional și reducerea birocrației, aceștia ar lua în considerare repatrierea”, a declarat Adina Nica, Managing Director Open-I Research. Reprezentanții RePatriot – un proiect al Romanian Business Leaders – RBL au avut marți o întâlnire cu presa în care au prezentat activitățile desfășurate, rezultatele studiului anual despre Diaspora Românească precum și planurile din perioada următoare….. Reprezentanții RePatriot spun că organizarea procesului de vot ar trebui să aibă ca obiectiv ca românii sa petreacă mai puțin de 30 minute la vot. Asta ar presupune, printre altele, și introducerea votului prin internet care poate deveni realitate cu ajutorul noilor tehnologii. Din păcate votul prin corespondență nu este adoptat, este destul de complex și birocratic. În fiecare an RePatriot transmite un Apel către toate administrațiile locale în care explică importanța Diasporei și roagă ca pe parcursul lunii august, când mulți români revin acasă să organizeze manifestări care să arate deschidere, să ofere oportunități și să-i celebreze pe cei merituoși. Integral: https://economie.hotnews.ro
Cele mai mari probleme de funcționalitate ale platformei pentru votul în diaspora, semnalate de grupurile civice: accesibilitate scăzută pe smartphone, opacitatea procedurii de vot prin corespondență 29 de grupuri civice din diaspora și din țară au transmis luni Autorității Electorale Permanente o listă cu principalele probleme depistate la platforma www.votstrainatate.ro, probleme care au făcut ca numărul de cetățeni români doritori să voteze în diaspora să fie unul scăzut (doar 20.000 de înscrieri până pe 19 august). Iată cele mai mari probleme semnalate, potrivit unui comunicat de presă: 1. Lipsa de informare pe scară largă a publicului în legătură cu existența platformei www.votstrainatate.ro, cu precădere în mainstream media (Radio/TV în țară și străinătate), promovare care a fost făcută până acum de grupurile civice în mediile de socializare online. Față de acestea, AEP a anunțat începerea unei campanii instituționale de informare. 2. Scăzuta accesibilitate a platformei www.votstrainatate.ro de pe dispozitivele moderne tip smartphone/tablete, cât și dificultatea de a completa procedura de înscriere de pe anumite tipuri de device (încărcare poze etc). 3. Lipsa modalităților alternative de înscriere pentru persoane nefamiliarizate cu internetul sau persoane cu diverse dizabilități. 4. Lipsa unor informații non-contradictorii în sistemul misiunilor diplomatice din străinătate privind înființarea noilor secții de votare, la nivelul existenței personalului consular, a logisticii sălilor, a bugetelor alocate etc., ca punct de plecare necesar în vederea organizării activității voluntarilor civici care se vor angrena în buna funcționare a acestor noi secții. Față de acestea, AEP/MAE au manifestat, printre altele, intenția de a permite în platforma www.votstrainatate.ro înscrierea voluntarilor pe listele de reprezentanți în aceste secții. 5. Opacitatea procedurii de vot prin corespondență așa cum este ea descrisă în platforma www.votstrainatate.ro, care pune într-un con de umbră întregul proces de înscriere, cu precădere prin eterogenitatea sistemelor poștale la nivel european, care culminează cu neîncrederea persoanelor în eficacitatea Poștei Române în returnarea către Birourile electorale a plicurilor cu voturi exprimate.. Au fost menționate următoarele îmbunătățiri în lucru: a. Propunerea, în studiu, a unei proceduri activate de AEP prin care alegătorii să fie înștiințați de primirea respectivelor plicurilor, prin e-mail. b. Propunere în studiu de a prelungi prin OUG, până la 15 septembrie, termenul de înregistrare pe portalul www.votstrainatate.ro 6. De asemenea, reprezentanții instituțiilor au confirmat că procedurile din biroul electoral pentru votul prin corespondență vor fi monitorizate video 24 de ore din 24, filmările putând fi solicitate de la AEP și de către cetățenii interesați. Integral: https://www.g4media.ro
România-Republica Moldova, pe axa contradictorie Washington-Berlin-Paris-Moscova Cu președintele României la Casa Albă și premierul Republicii Moldova sub papucul soft (bocancul murdar?, pantoful lăcuit?, alegeți dumneavoastră varianta corectă și actualizată stilistic) al Kremlinului, istoria românilor continuă, iată, pe linia paradoxurilor și contrastelor, fie ele strategice, politice, economice, socio-culturale, educaționale și intelectuale, așa cum o dovedesc cam toate controversele din acest spațiu ambivalent, nu de puține ori duplicitar și contradictoriu, prins pentru totdeauna pe falia indisolubilă Est-Vest; – Doi oameni politici onești și bine intenționați, Klaus Iohannis și Maia Sandu, de o parte și de cealaltă a Prutului, traversează experiențe politice fundamental diferite, ambii aflându-se însă pe o axă contradictorie Washington-Berlin-Paris-Moscova, tot mai vizibilă în ultimele luni; – Despre vizita la Washington nu sunt lucruri senzaționale de spus și nu căutați scenarii spumoase, este un dialog politic normal între doi parteneri strategici. Nici istorică, nici inutilă și electorală, cum încearcă ceilalți să spună. Este normal ca președinții a două state aliate să se vadă și să discute măcar o dată la doi ani, iar dacă Trump nu s-a potrivit să vină anul acesta la București (mă gândesc că s-a încercat), s-a putut realiza mai ușor (compensator?) vizita la Washington. Probabil, se va pune la modul serios chestiunea vizitei președintelui american în România în prima jumătate a anului viitor, când noul ambasador trimis de Trump va fi ajuns odată și odată la București, poate o vizită într-un turneu european (regional), înaintea intrării în campania electorală propriu-zisă din SUA; – Cu un ochi râdem, privind spre normalitatea dialogului politic între doi parteneri strategici care au trecut proba timpului (se spune că o alianță care durează peste două decenii începe să aibă o fundație solidă), și cu celălalt ochi plângem, privind spre uriașa capcană în care au căzut Maia Sandu și Blocul ACUM prin încheierea alianței cu Dodon și PSRM, prin care au predat de bună voie, prin mecanism democratic parlamentar, cheile puterii Moscovei, cu acceptul (tacit sau explicit) al Washingtonului, Berlinului, Parisului și Bruxellesului, în încercarea marilor capitale occidentale de a găsi un modus vivendi pacifist cu Rusia lui Putin, dar și cu incredibila naivitate obținută prin exaltarea mediilor tinere democratice din Republica Moldova și România, care au fost convinse în iunie că fac un lucru bun pentru Basarabia, deschizând ușa puterii prorușilor, pentru a se vedea acum captivii lui Dodon și ai Moscovei; Recent, președintele german Steinmeier (cu vechi opțiuni antiamericane și proruse) i-ar fi telefonat lui Dodon (așa se laudă acesta din urmă) cerându-i „să aibă relații bune cu Moscova”, președintele francez Macron s-a întreținut cordial la reședința sa de vară cu Putin, pentru ca imaginea liderului de la Kremlin să fie compensată cumva, având în vedere neparticiparea Rusiei la apropiatul summit G7 de la Biarritz, iar comisarul european pentru extindere Hahn (al Comisiei Juncker) a făcut, se pare, presiuni puternice în iunie pentru încheierea coaliției ACUM-PSRM, ca să aibă chipurile ca rezultat concret al mandatului său deblocarea crizei de la Chișinău, chiar dacă cu prețul compromiterii Maiei Sandu; – Cu toate elementele de mai sus, chiar și cu exaltarea suprinzătoare care a cuprins în iunie tinerii neexperimentați de la Chișinău și București dar și o mare parte a presei și analiștilor români, Maia Sandu și partidele Blocului Acum, adulți fiind, tot nu aveau de ce să muște mărul otrăvit și să cadă în capcana întinsă, preluând o aparentă guvernare cu ajutorul voturilor PSRM. Nu i-a forțat, totuși, nimeni să semneze și să accepte Pactul, au făcut-o pentru că așa au crezut că este bine;…. Punctul meu de vedere este că Maia Sandu și Blocul ACUM, depozitarii speranței de schimbare în bine a Republicii Moldova, s-au grăbit și au făcut o imensă greșeală acceptând cadoul otrăvit al Moscovei, respectiv formarea monstruoasei coaliții cu Partidul Socialiștilor (intens pro-Rusia și profund anti-românesc și anti-occidental), asumând un guvern care are sprijinul real a doar 26 din 101 de deputați și care va sfârși prin a fi bătaia de joc a Parlamentului și a celorlalte partide.” Am spus atunci un adevăr simplu, fundamental, din politică. Nu preiei guvernarea când ești abia a treia forță politică din Parlament, pentru că vei ajunge bătaia de joc a celor mai mari ca tine, care se vor folosi de imaginea ta pentru a-și face jocurile și a te lăsa la final să decontezi totul, ca prostul. Dacă ești a treia forță în Parlament, înseamnă, obiectiv vorbind, că nu ai câștigat alegerile iar timpul tău încă nu a venit. Ai răbdare. Ce să cauți la cârma guvernului? Nu e clar că nimeni pe lumea asta nu îți dă nimic gratis, nimic din ceea ce nu ți se cuvine în mod evident, iar cadourile-surpriză sunt otrăvite? Maia ca Maia, o să-și revină curând și o să înțeleagă greșeala (să vedeți atunci corul de la noi cum își schimbă opinia, peste noapte) dar mai îngrijorător mi se pare că Occidentul, așa divizat cum este, pare să dorească îmbunătățirea relațiilor cu Rusia (nimic rău în asta), dar cu prețul renunțării la o nouă extindere în Europa de Est, fiind mai degrabă tentat de găsirea unei soluții de compromis cu Putin în ceea ce privește Ucraina, Republica Moldova și, în general vorbind, țările Parteneriatului Estic, cărora nici măcar nu le mai dau speranțe de afiliere la clubul vestic. Integral: http://www.contributors.ro
Cabanele Babele și Caraiman nu mai oferă găzduire: „E o nenorocire peste tot” Avertisment pentru turiștii ce vor să urce pe munții Bucegi. Calculați bine timpul necesar drumeției: după un urcuș epuizant de cinci ore, trebuie să și coborâți în siguranță în stațiunile de pe Valea Prahovei. Şi asta pentru că, chiar dacă vă doriţi să înnoptaţi în vârf de munte, cabanele Babele și Caraiman NU mai oferă găzduire, iar la vârful Omu pot dormi cel mult 30 de persoane, şi asta în condiții dificile. ….Turistă: “Toate cabanele din Bucegi sunt praf! O nenorocire, o nenorocire sunt. Asta e închisă, Cuibul Dorului e închisă, Mioriţa e închisă, Babele în situaţia în care e, mai e şi mizeria de la Omu. Deci e o nenorocire peste tot!”…. Nici la Cabana Babele situaţia nu este mult diferită. Deși se află în circuitul turistic, nu oferă cazare. Tudorel Simion, turist: “Nu cazează, am încercat și eu. Nu s-a dezvoltat de loc de ani de zile, e aceeași poveste. Păcat.” Cabana a fost construită în urmă cu 80 de ani de o asociație de iubitori de munte. Ajunsă în proprietate privată, clădirea se ruinează pe zi ce trece……Aşadar, turiştii care vin să viziteze Babele şi Sfinxul găsesc cu greu un loc de cazare. O alternativă ar fi la Vârful Omu. Cabana are 30 de locuri, dar turiştii care au trecut pe aici spun că au rămas cu amintiri neplăcute. Integral: https://stirileprotv.ro
În sfârşit, metrou în Drumul Taberei! Tramvai, înghiţit de o groapă apărută în asfalt Mii de locuitori din Drumul Taberei s-au îngrămădit în această dimineaţă la inaugurarea primului metrou funcţional din cartier! În jurul orei 9, o groapă apărută din senin în asfalt pe Bd. Timişoara a înghiţit un tramvai, iar în prezent acesta circulă prin sistemul de canalizare. “M-am mutat aici acum 40 de ani, ademenit de posibilitatea metroului. Nu credeam că o să-l văd circulând vreodată!”, spune un bătrân din zonă. “Sigur, nu e chiar traseul promis, iar intrarea prin gurile de canal e destul de incomodă. Dar hei, conform tuturor definiţiilor, e un metrou! Abia aştept să mă plimb şi eu cu el”, jubilează un alt localnic. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
Pensii de serviciu?
Pomeni, mai degraba, platite de gugustiuci.
Care au pensii de zece ori mai mici.
De ce?
“Pt. ca putem!”
Asa ca “ciocu` mic, ca acum noi suntem la putere!”, vorba unei tzatze, parca de la PDL.
In chestia cu biciclistii accidentati, in calitate de impatimit al pedalelor, constat ca:
– primariile nu fac nimic pt. alternativele la auto;
– soferii circula bezmetic, in dispretul total al Codului rutier, protejati de nesimtirea politistilor;
– o buna parte a biciclistilor circula iresponsabil (pe “rosu”/pe contrasens, in capitala si beti crita pe la sate);
– parintii biciclisti nu prea au pe unde sa-si scoata/instruiasca odraslele pe doua roti.
Haosul e total, cam ca in toate domeniile bastinase.
Si rezultatele, pe masura.
Buna ziua
5 MILIOANE de emigranti plecati din tara. Din astia , peste 700.000 au pasaport CRDS.
Vin astia cu sondajul ( 1.810 respondenti ) si ne spun citi vor sa se intoarca in tara.
Mai statisticieni ” de renume mondial ” cite procente reprezinta 1.810 din 5 milioane ?
Asta e statistica sau justificat mancat fonduri ?
Intrebati si voi vreo 500.000 capsunari ( adica macar 10 % aprox) si dupa aia faceti o analiza statistica.
De risul lumii cum ” muncesc” unii.
Marja de eroare e de +/- 90%. 🙂 🙂
Bună dimineața!
Bicicliștii sunt de două categorii – conștienți, care încearcă să se strecoare și inconștienți, care sunt un pericol atât pentru ei cât și pentru șoferi.
Din nefericire a mai apărut o categorie deosebit de periculoasă și care ignoră orice regulă – posesorii de biciclete/triciclete electrice.
La motocicliști nici nu mă mai gândesc, care în marea majoritate sunt kamikaze.
PS. găuri în asfalt…….nu cred că există un loc în acest oraș care să nu aibă o groapă mai mică sau mai mare sau o succesiune. Sunt inclusiv pe trotuar, la Universitate este o aventură mersul pe pavajul moștenit de la Oprescu și făcut cu bani mulți, mai nou am văzut că și ”ghiulele” au început să pice de la jumătate.
In calitate de sofer cu ceva vechime (permis din 1971) ca si de biciclist (chiar mai vechi), pot sa spun ca in ambele categorii e vorba doar de oameni.
Responsabili sau iresponsabili.
Tupeisti sau cu bun simt.
Bună ziua!
Cei de la Declic au lansat o petiție legată de pensiile speciale (limitarea lor), acum câteva zile.
Am semnat!
Se pare că e o campanie fără prea mult succes 🙁 M-am uitat acum câteva momente și erau doar 87 de semnături.) Și nu cred că nu e o temă actuală. Atunci?…
Bună ziua!
Asta îmi confirmă o mai veche bănuială, că pe român, în general, nu-l interesează pe ce cheltuie statul banii luați de la el ca taxe și impozite.
Dacă aș putea, aș obliga statul să direcționeze banii luați mie acolo unde cred eu că e nevoie – modernizarea școlilor, spitale noi, autostrăzi, etc.
Și, dacă ar face la fel la început alți 100 de români, mâine/la anul – încă 1000, apoi – peste o vreme – 100 de mii de români, etc, s-ar schimba multe!
Buna ziua
“Biciclitul”in București …nu sunt fan ,ca sa fiu “trendy” mi am luat o bicicleta și,am încercat sa o folosesc….exceptând “biciclitul” in parc ,restul mi se pare un mod sigur de a încheia socotelile pe acest pământ….
“reîntoarcerea in țara”
@tzepe are dreptate;marja de eroare a “sondajului” este de +/-90%
când cei plecați de cel putin 2 ani văd “normalitatea” =reguli știute și care sunt respectate,sistem de sănătate funcțional….și mai ales RESPECT fata de cetatean de s ar întoarce ???poate daca sunt masochiști și doresc pentru copiii lor un “mediu BIO”=wc in curte când se duc la școala
Bună ziua!
Cu guviermii actuali, asta e, mai degrabă, “marjă de teroare”!…
Pentru unele cazuri trebuia menținută pedeapsa capitală!
https://www.g4media.ro/bogdan-draghici-presedintele-asociatiei-tata-retinut-de-procurori-pentru-presupuse-agresiuni-sexuale-impotriva-fiicei-sale-vitrege.html
Buna ziua all 🙂
Mar: ” Poliția Județeană din Vaslui face verificări, după ce mai mulți polițiști ar fi lăsat o minoră să se întoarcă în locuința tatălui vitreg, deși l-a reclamat că a violat-o…..”
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/minora-lasata-de-politisti-sa-se-intoarca-acasa-la-tatal-vitreg-desi-il-reclamase-pentru-viol.html?fbclid=IwAR0qz39sVtm8eW1Y95Tri6a3Bfavj7T2oQEnJ0om8yjT0FY7GrDuyz_jkQM
Bună Desy 🙂
Vai mama ei de țară, este horror ce se întâmplă. Nu cred că mai sunt șanse de normalitate.
L-au schimbat pe sclavetele lui Dragnea!
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23324276-agentul-guvernamental-cedo-viorel-mocanu-care-schimbat-apararea-dosarul-dragnea-romania-fost-eliberat-din-functie.htm
România secolului XXI…Din nefericire trebuie să se întâmple o nenorocire ca să se afle ce se întâmplă în astfel de spitale. Pacienții sunt loviți dublu, de sistem și de soartă. Dacă cei de la CJ/Primărie sunt în conflict/nu agreează pe cineva din spital, există riscul să le fie tăiate fondurile sau să-i țină la limita de supraviețuire. Mare minune să nu să sesizeze Amnesty International. – ”Personalul medical mi-a mărturisit că în acest univers al GROAZEI nu a intrat până astăzi niciun deputat, niciodată! Adevărul descoperit este unul crunt, dureros, năucitor, bolnavii psihici din România sunt tratați mai rău ca animalele. Nu am văzut în viața mea atâta mizerie și dezumanizare. Personalul acestui infern al groazei lucrează în condiții extreme, sunt adevărați eroi.”
https://www.comisarul.ro/articol/video-un-infern-al-mizeriei-cu-neputinta-de-descri_1014003.html
Ne-a crescut puterea de cumpărare? Despre asta aș vrea să aud comentarii din partea reprezentanților opoziției atunci când sunt invitați la televiziuni! Și, evident, ce vor face, ce măsuri vor propune pentru ca lucrurile să intre în matca lor firească. Dar… avem un ficus săsesc, o fostă (?) aripă a USL și niște partide noi care nu se pot pune de acord… între ele!!
Asta e… Și statele, mici sau mari, se nasc, înfloresc apoi… dispar…
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23322472-crescut-puterea-cumparare-zic-guvernantii-salariile-super-marite-azi-luam-mai-putini-cartofi-decat-cumparam-acum-5-ani-venituri-mult-mai-mici.htm
Buna ziua,
ha, uite dom’le cum functioneaza statul paralel,
https://www.g4media.ro/exclusiv-ce-prevede-memorandumul-semnat-intre-guvernele-sua-si-romaniei-privind-5g-furnizorii-nu-trebuie-sa-fie-sub-controlul-guvernului-unui-alt-stat-si-sa-aiba-un-istoric-de-comportament-corporatis.html
deci mae nu e semnatar ci maior si klemm. cred ca se semnalizeaza cine se bucura de increderea partilor
Buna ziua,
https://www.g4media.ro/ce-efecte-majore-produce-vizita-lui-iohannis-la-trump-abandonarea-tentatiei-orientale-din-era-dragnea-si-repunerea-pe-traiectoria-pro-occidentala.htm
asta cu psd la butoane?
buna ziua
https://www.g4media.ro/ciolos-dupa-intalnirea-dancila-ursula-von-der-leyen-sunt-convins-ca-doamna-presedinta-aleasa-a-comisiei-europene-i-a-explicat-faptul-ca-portofoliile-nu-se-ofera-unor-tari-ci-se-atribuie-comisaril.html
”portofoliile nu se oferă unor țări, ci se atribuie comisarilor europeni”.
“Fostul comisar european susține că, înainte de a vorbi de portofoliu, ”trebuie să știm cine e candidatul pentru poziția de comisar desemnat de România și dacă acesta îndeplinește criteriile de integritate și de competență și are experiența necesară pentru un portofoliu sau altul.””
buna ziua
https://twitter.com/eucopresident/status/1163757521582116864?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1164081445868068864&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.zerohedge.com%2Fnews%2F2019-08-21%2Ffrance-rattles-eu-sabre-no-deal-brexit-now-central-scenario-demands-uk-pay
tusk:
The backstop is an insurance to avoid a hard border on the island of Ireland unless and until an alternative is found. Those against the backstop and not proposing realistic alternatives in fact support reestablishing a border. Even if they do not admit it.
buna seara
https://thehill.com/opinion/campaign/458173-10-declassified-russia-collusion-revelations-that-could-rock-washington-this
article written by John Solomon
“My reporting, including interviews with four dozen U.S. officials over the last several months, actually identifies a much larger collection of documents — about a dozen all together — that, when declassified, would show more completely how a routine counterintelligence probe was hijacked to turn the most awesome spy powers in America against a presidential nominee in what was essentially a political dirty trick orchestrated by Democrats.”
multa munitie de folosit la momentul oportun
Bună seara!
Doamne apără și păzește, mare este grădina Domnului și mulți nebuni îi sar gardul. – ”Horia Constantinescu, noul șef de la Protecția Consumatorului, s-a gândit să reglementeze ținuta angajaților și a emis un ordin prin care femeile nu mai au voie să poarte bluze cu decolteu sau fuste cu fermoar iar „limita de decență” pentru lungimea fustei este „imediat deasupra genunchilor”, informează Hotnews.ro. Totodată, pletele sau sandalele la bărbați sunt interzise.”
https://www.g4media.ro/horia-constantinescu-noul-sef-de-la-protectia-consumatorilor-le-cere-angajatelor-sa-nu-mai-poarte-bluze-cu-decolteu-bijuterii-si-machiaj-strident-iar-fustele-sa-ajunga-la-genunchi-barbatii-nu-au.html
Horia Constantinescu este nepotul lui Miron Constantinescu, istoric și sociolog marxist care a contribuit la instaurarea comunismului în România, fost președinte al Marii Adunări Naționale. Miron Constantinescu este cel care a încercat să-l răstoarne pe Gheorghe Gheorghiu Dej, în 1956, după ce Hrușciov a denunțat staliniștii.