Revista Presei – 20 septembrie / “Furnicile PSD” sunt lăcuste!
20/09/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vremea va fi răcoroasă în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul, nord-vestul şi centrul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, local în Oltenia şi Moldova şi izolat în restul teritoriului, mai ales în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, până la 0 grade. Spre dimineaţă, cu totul izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În Bucureşti, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 9…10 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească, spre 6…7 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4, 4509 RON; 1 USD = 3, 2838 RON; 1 EURO = 1, 3554 USD; Francul elvetian 3, 6091 RON. Gramul de aur 143.9443 RON.
În cinci ani de criză, mâncarea s-a scumpit cu 24%, iar leul şi consumul au pierdut câte 15%. Preţul principalelor zece alimente din coşul de consum a crescut în cei cinci ani de criză cu 24%, cele mai mari creşteri fiind la paste făinoase (peste 50%), carne de pui (48%) şi zahăr (39%). Zahărul, laptele şi carnea de pui, principalele alimente care alcătuiesc coşul de consum, s-au scumpit în cei cinci ani de criză cu peste 30%, arată indicele alimentar al ZF, calculat pe baza preţurilor din hipermarketurile din Capitală. ZF a urmărit preţurile a zece produse de bază în ultimii cinci ani şi a analizat evoluţia lor în perioada decembrie 2008 – septembrie 2013. Concluziile ZF sunt că într-o perioadă în care consumul a scăzut cu peste 15% (din 2008 până în vara acestui an) preţul coşului de consum realizat de ZF a crescut cu 24%, semn că actorii din lanţul de consum au încercat să suplinească scăderea vânzărilor prin majorări de preţ. „Creşterea de preţuri (de 24%, n.red.) în cei cinci ani de criză este în linie cu inflaţia (20% în aceeaşi perioadă – n.red.). Dacă analizăm şi inflaţia şi evoluţia cursului de schimb putem observa diferenţe de 4-5 procente“, spune Dragoş Cabat, analist financiar. Aceste diferenţe pot fi puse pe seama jucătorilor din comerţ şi producţie, care este posibil să fi încercat să suplinească scăderea vânzărilor prin majorări de preţ. „Totuşi, consumul de produse alimentare nu a scăzut mult în criză deoarece românii nu au putut renunţa la mâncare, iar preţurile alimentelor nu trebuia să crească în această perioadă.“ În cei cinci ani de criză salariul a avansat cu circa 20%, fără a reuşi însă să acopere inflaţia. Calculele Ziarului Financiar arată că per ansamblu, preţurile celor 10 produse analizate au crescut în perioada decembrie 2008 – septembrie 2013 cu 24%, cel mai mare avans fiind înregistrat la spaghete, pui şi zahăr. În aceeaşi perioadă în care preţurile produselor din hipermarketuri s-au scumpit cu 24% leul s-a depreciat în faţa monedei europene de la 3,91 de lei în decembrie 2008 la 4,46 de lei în această lună. Astfel, deprecierea de 14% a monedei naţionale este posibil să fie reflectată şi în preţ în special în cazul produselor importate. Integral in Ziarul Financiar.
Mircea Geoana declară iar că se va muta din vila de protocol. Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, spune că s-a săturat de viaţa scumpă de chiriaş. Senatorul PSD anunţă, din nou, că va renunţa la vila din Dorobanţi şi că îşi va cumpăra o casă, acum, la 55 de ani.Fostul ministru de Externe, Mircea Geaoană, a anunţat, din nou, că va renunţa la vila RAAPPS, cu etaj şi mansardă, din zona Dorobanţi. La 55 de ani, senatorul PSD s-a săturat de viaţa de chiriaş şi doreşte să-şi cumpere o casă. „Vreau să stau în casa mea. Nu mai vreau să stau cu chirie. Voi cumpăra o casă şi sper să fac lucrul acesta cât mai curând. Dacă 95% dintre români sunt proprietari în casa lor, şi eu îmi doresc să fiu proprietar în casa mea“, a fost anunţul surpriză a lui Mircea Geoană, care nu a precizat dacă va cumpăra imobilul de la RA-APPS sau va alege altă locuinţă. Nu este pentru prima dată când preşedintele de-o noapte al României „ameninţă“ că se va muta la casa lui. Primele intenţii de a pleca din vila statului le-a avut în iarna anului 2008. „Mă voi muta în cel mai scurt timp, de indată ce pot rezolva problema locativă. Mergem în altă parte, conform legii, fără regrete şi fără mânie“, declara, în februarie 2008, preşedintele PSD de la acea vreme, după ce fusese înştiinţat că va rămâne fără vila din Dorobanţi. Integral in Adevarul.
“Furnicile PSD” îl vor pe Ponta preşedinte. Tot mai mulţi lideri sociali-democraţi sunt de părere că partidul ar trebui să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale din 2014. Deocamdată, Victor Ponta susţine că nu l-a abandonat pe Crin Antonescu. De la o zi la alta creşte numărul liderilor social-democraţi care-l ameninţă pe Crin Antonescu că rămâne fără sprijinul PSD. Ultimii pe această listă, Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc. “În mod evident există la baza partidului o nevoie pentru un candidat propriu. Nu cred că trebuie să fie considerată de către liberali ca fiind nici o ameninţare”, a spus Geoană. “Acum, în situaţia actuală, când nu avem candidatul nostru propriu din rândul partidului, e evident că sunt discuţii”, a declarat Hrebenciuc, într-un interviu pentru sursazilei.ro Crin Antonescu i-a numit “dulăi” pe liderii socialdemocraţi care-l critică şi-l împing pe Ponta la prezidenţiale din 2014. “Dacă avem divergenţe, eu, o spun personal, nu la televizor, eu n-am dulăi să le dau drumul, eu n-am pe Ioan Rus, n-am pe dl. Sârbu, n-am pe dl. Dâncu. Pe mine nu mă deranjează, sunt obişnuit să fiu atacat de oamenii lui Băsescu”, a răspuns Antonescu. “Trebuie să înţeleagă tot PSD, că primul-ministru şi PSD duc o viaţă bună cu PNL şi Antonescu nu pentru că ne-ar tremura chiloţeii că nu o să ne mai susţină la prezidenţiale”, a mai spus Antonescu. De altfel, el a vorbit despre împăcarea cu Ponta în termeni extrem de originali. “Sunt de acord cu premierul, doar nu o să intru într-o nouă divergenţă cu premierul când spune că ne-am împăcat”, a declarat preşedintele PNL. Valeriu Zgonea: Să nu se rupă USL, dar… Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, l-a atacat pieziş pe Crin Antonescu. “Noi, social-democraţii, îl susţinem în continuare pe Crin Antonescu la Preşedinţie Integral in EVZ
Deţinut la Periprava: Îl ştiu pe Ficior. Un ţăran îndesat, ce umbla ţanţoş şi ştia să bată bine. Clujeanul Traian Neamţu este unul dintre deţinuţii de la Periprava, unde a fost trimis în două rânduri, la muncă, şi de unde şi-l aminteşte pe torţionarul Ion Ficior, ca un “tip de ţăran îndesat, dur, care umbla ţanţoş, cu cizmele lustruite” şi care “ştia să bată bine”. Medic psihiatru ajuns acum la pensie, Neamţu spune că, pe lângă Ficior şi Vişinescu, “sunt sute care şi-au bătut joc de românii care nu au dorit decât să lupte pentru neam şi ţară”. “Ion Ficior l-a bătut pe fratele meu, l-a pus în lanţuri şi l-a băgat la izolare întrucât şi-a permis să se atingă de omul lor de legătură”.Traian Neamţu are 79 de ani, a fost deţinut politic şi a petrecut şase ani în celulele închisorii Gherla, prin coloniile de muncă de la Periprava, Salcia şi Stoieneşti. Acum este preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) Cluj şi îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri ce a pătimit în urmă cu 55 de ani, chinurile şi suferinţele îndurate, bătăile şi înfometarea. Îl ştie bine şi pe Ion Ficior, pe care l-a întâlnit la Periprava, unde a fost deţinut în două rânduri. “Am fost deţinut în Colonia de Muncă de la Periprava în două rânduri, din decembrie 1959 până în vara anului 1960 şi apoi încă un timp în anul 1963. La Periprava, unde am ajuns în 6 decembrie 1959, am construit două blocuri din cărămizi pentru ofiţeri şi gardieni. Acolo erau peste 4.000 de ţărani care nu vroiau să intre în colectiv, legionari, reţinuţi administrativ. La Periprava l-am cunoscut pe acest Ion Ficior, era locotenent major. Era un tip de ţăran îndesat, bine clădit, dur, care umbla ţanţoş, cu cizmele lustruite. Ţin minte că avea un cal alb, cu care vizita centrele de lucru. Ştia să bată bine, când bătea, ştiai că ai căpătat, când primeai o palmă să te întorci peste cap. Eu, personal, am scăpat şi nu am fost bătut de el, dar l-a bătut pe fratele meu, Augustin Neamţu, care l-a lovit pe un turnător notoriu şi a intrat pe mâna lui Ficior, care i-a arătat cum se bate. L-a pus în lanţuri şi l-a băgat la izolare, pentru că şi-a permis să se atingă de omul lor de legătură”, povesteşte Neamţu. Integral in Gandul.
Dan Voiculescu, complice la şantaj. Dan şi Camelia Voiculescu au fost joi, la DNA pentru a lectura materialul de urmărire penală înainte de a fi trimişi în judecată. Sorin Alexandrescu a fost şi el la DNA cu acelaşi scop. Acesta din urmă este acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS-RDS, Ioan Bendei, pentru a încheia cu ANTENA GROUP TV un contract de 35 de milioane de euro. Dan Voiculescu este acuzat de complicitate la şantaj. ”Este în continuare o problema legată de o supărare de-a mea, personală, care nu priveşte opinia publică, legată de faptul că se încearcă în continuare implicarea familiei şi copiilor într-o chestiune stupidă”, a declarat Voiculescu, la ieşirea de la DNA. Acesta a ţinut să sublinieze că doar o persoană poate fi şantajată şi nu o companie întreagă, uitând să spună că o companie poate fi şantajată doar prin reprezentantii săi, între care principalul actor este administratorul. In acest caz este vorba de şantajarea administratorului Ioan Bendei de la RCS&RDS, căruia i se cerea să încheie un contract cu ANTENELE de 35 de milioane de euro pentru a nu se divulga informaţii compromitătoare la adresa sa si a companiei pe care o administra.”Îmi menţin punctul de vedere, a fost vorba de o discuţie între Sorin Alexandrescu şi RCS&RDS, Bendei era reprezentantul companiei, nu era persoana Bendei. Nu are nicio legătură cu şantajul. Şantajul se poate face la persoană, nu se poate face la o companie. Lucrurile sunt foarte clare din acest punct de vedere. În rest, sunt supărat pentru că mi-a implicat copilul în acest scandal, dar sper să se termine cu bine”, a mai spus Dan Voiculescu la ieşirea din sediul DNA. Integral in Romania Libera.
Unde in Romania s-au utilizat cianuri, unde se utilizeaza si unde se vor utilize. De aproape trei saptamani se protesteaza puternic impotriva proiectului Rosia Montana. Insa, ceea ce se discuta mai putin este faptul ca Rosia Montana nu este singura exploatatie miniera care ar urma sa utilizeze cianuri. Au fost, sunt si vor exista si altele. “In Romania, au fost utilizate cianuri in procesul de preparare a concentratului la Uzina de preparare de la Baia de Aries, judetul Alba. Se utilizeaza cianuri la exploatarea Iazului Flotatia Centrala de la Baia Mare, (activitatile sunt sistate temporar). Se vor utiliza cianuri in procesul de prepararea minereului provenit de la exploatarea Certej”, acesta este raspunsul furnizat de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, in urma unei solicitari a HotNews.ro. Pana la sfarsitul anului 2006, cand activitatea miniera s-a restructurat, conform angajamentelor asumate de Romania in vederea aderarii la Uniunea Europeana, au existat exploatatii care utilizau, in procesul de preparare si extractie a aurului din minereurilor aurifere, metoda de cianurare a acestora, a raspuns Ministerul Economiei. In ceea ce priveste exploatatiile care au utilizat cianuri in trecut, Ministerul Economiei este mai darnic in informatii. “Aceasta metoda s-a aplicat pentru extractia aurului din minereurile de la exploatatia Baia de Aries, judetul Alba, exploatatia Sasar, judetul Maramures, exploatatia Suior, judetul Maramures, exploatatia Cavnic, judetul Maramures, exploatatia Baita, judetul Maramures si exploatatia Baiut, judetul Maramures”. Nu la fel de darnic este in privinta utilizarii actuale si a celor viitoare. “In acest moment, in Romania nu exista exploatatii in functiune care sa aplice metoda cianurarii minereurilor aurifere in vederea extractiei aurului. Ministerul Economiei nu are cunostinta despre noi proiecte in alte zone, in afara celui de la Rosia Montana, care sa-si propuna utilizarea acestei metode”. Integral la HotNews
Cum l-a asasinat Securitatea pe Ioan Ienea. Eroul de la Verendin a facut parte din gruparea colonelului Uta. Arheologii continua sa scoata la lumina ramasitele pamantesti ale eroilor care “si-au dat viata pentru libertate, in lupta cu Securitatea bolsevica. Ultimul erou gasit de echipa de arheologi compusa din Gheorghe Petrov, Horatiu Groza si Paul Scrobota este Ioan Ienea, eroul de la Verendin. Ramasitele lui pamantesti au fost descoperite ieri, la marginea cimitirului din sat. “Dupa o vreme, a revenit in sat, unde a stat ascuns in gospodaria unei surori. Arheologii continuă să scoată la lumină rămăşiţele pământeşti ale eroilor care şi-au dat viaţa pentru libertate, în luptă cu Securitatea bolşevică. Ultimul erou găsit de echipa de arheologi compusă din Gheorghe Petrov, Horaţiu Groza şi Paul Scrobotă este Ioan Ienea, eroul de la Verendin. Rămăşiţele lui pământeşti au fost descoperite ieri, la marginea cimitirului din sat. Acţiunea de căutare a rămăşiţelor eroului a fost organizată de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), susţinut de muzeele de istorie din Aiud şi din Turda. Ioan Ienea a fost împuşcat de Securitatea comunistă pe 17 februarie 1950. El va fi reînhumat azi, în prezenţa urmaşilor şi a unui preot, în acelaşi loc în care au zăcut atâta vreme rămăşiţele sale pământeşti. In acelasi timp, mergea acasa noaptea pentru a-si amenaja o ascunzatoare sapata sub casa. Dupa ce acest adapost secret a fost finalizat, Ioan Ienea a stat ascuns numai in propria casa. Despre aceasta ascunzatoare autoritatile au aflat de la un cumnat de-al sau, Marcu, care fusese arestat si torturat. Dupa obtinerea informatiei, in dimineata zilei de 17 februarie 1950, casa lui Ioan Ienea a fost inconjurata de un pluton de soldati din trupele de Securitate, care au pornit o actiune de cercetare a intregii gospodarii. Ienea a fost surprins in ascunzatoarea de sub casa, fiind impuscat in cap de catre un soldat. Victima a fost scoasa in curtea casei, fiind inca in viata, dar a murit in scurt timp. Integral in Romania libera.
Cele mai rentabile plasamente pe ultimii 4 ani. Cine şi-ar fi achiziţionat o locuinţă în toamna lui 2009 prin Prima Casă pentru a o închiria ar fi ajuns în prezent la o „zestre“ mult mai mică decât dacă ar fi economisit prin intermediul depozitelor, fondurilor de investiţii sau prin sistemul băncilor pentru locuinţe. În mod normal, în multe pieţe aşezate, achiziţionarea unei locuinţe în vederea închirierii oferă printre cele mai bune randamente, peste cele ale depozitelor bancare sau ale fondurilor de investiţii cu risc scăzut. Dar să vedem ce s-ar fi întâmplat dacă am fi achiziţionat o garsonieră în Bucureşti în septembrie 2009 prin Prima Casă, program care a forţat reducerea la jumătate a dobânzilor de împrumut, graţie garanţiei statului. În acea perioadă, o garsonieră din Bucureşti avea un preţ mediu de circa 40.000 euro, pe baza datelor furnizate de anunţuriparticulari.ro ajustate cu 15%. Prin urmare, cu un avans de 2.000 euro şi încă 3 rate de dobândă de 456 euro, în total 10.440 lei echivalent, am fi cumpărat o garsonieră medie, pe care să o închiriem. Pentru început, chiria ar fi fost de 290 euro, apoi s-ar fi redus uşor timp de doi ani, până să se stabilizeze. Rata la creditul de 38.000 euro pe 15 ani ar fi fost iniţial de 297 euro (1.262 lei). După patru ani de făcut plăţi lunare egale la credit şi depunere în depozit a banilor proveniţi din chirii, am fi ajuns la un sold al creditului de 30.360 euro şi la o sumă economisită din chirii de 10.550 euro. S-a ţinut cont de impozitul pe chirii şi pe câştigul din dobânzi. Dacă ar fi să evaluăm averea strânsă în prezent, trebuie să ţinem cont şi de valoarea la zi a locuinţei. Potrivit aceloraşi date ale anunţuriparticulari.ro ajustate însă cu 5%, întrucât preţurile de ofertă s-au mai apropiat de cele la care se încheie tranzacţia, o garsonieră medie din Bucureşti ar avea o valoare de 32.200 euro (144.000 lei). Prin urmare, zestrea strânsă în urma acestui tip de plasament ar fi în prezent de 32.200 euro – 30.360 euro + 10.550 euro = 12.390 euro (55.400 lei). Observăm că nivelul câştigului a fost afectat foarte mult de scăderea valorii locuinţei, cu 20%, de la 40.000 euro la 32.200 euro. Dacă preţul locuinţei ar fi fost stabil, acum am fi avut o zestre de peste 20.000 euro (90.000 lei), încasând aceleaşi chirii în scădere. Integral in Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
După ce i-au umplut cu muncitori șantierele pe care le-a vizitat la Ungheni și la Metrou, să pară că el este cu munca, după ce i-au regizat salvări de mineri de operetă din mina-muzeu, acum creatorii de imagine îi pregătesc tele-premierului Victor Viorel Ponta inaugurarea unui tronson de autostradă care se oprește în plin câmp. Îi tai panglica, dai drumul la balonașe, îți cântă fanfara, dar nu o poți folosi decât propagandistic. Uite așa tele-guvernarea mai bifează că a muncit ceva, cheltuind aiurea banii și nervii românilor.
Imaginile publicate de către utilizatorul “Dorum” pe site-ul „forum.construim-romania.ro” fac cât o mie de cuvinte. Se vede cum pe tronsonul Lugoj – Făget din autostrada Lugoj – Deva pe care Ministrul Marilor Nimicuri Dacă Nu Ne Intră Ceva În Buzunare Dan Șova îl va inaugura în două săptămâni, nu se va putea circula pentru că nu există drumul care să-l lege de autostrada Timişoara-Lugoj. Cei de la Revista Capital s-au interesat și au constatat că la Sanoviţa nu e făcut un racord la DJ609A şi nici nu sunt prevăzute lucrări de gen, astfel încât este exclus ca până la 1 octombrie să se poată realiza o ieșire, fie ea și provizorie din A1 spre DN6 prin DJ609A. Mai mult, i-au luat o declarație Ministrului Marilor Nimicuri, Dan Șova, care a declarat că: „Austrada va fi finalizată în două săptămâni, dar nu există drum de intrare. Este vorba de o porţiune de 10,5 kilometri care a avut numai probleme. Ba s-a surpat drumul, ba constructorul n-a mai lucrat”.
S-o fi pierdut originalul contractului.
si-nca una, si ma duc 😀
Generalul Izmană se vindea mai ieftin decât Nea’ Viorică.
Munaf: “În vederea rezolvării problemelor pe care Omar le avea cu autorităţile române, acesta s-a întâlnit în cursul lunii martie cu Viorel Hrebenciuc, de mai multe ori. O dată l-am dus chiar eu pe Omar acasă la Hrebenciuc, la o vilă a acestuia, situată în apropierea Cazinoului Victoria. Cu altă ocazie, l-am dus pe Omar la întâlnire cu Hrebenciuc în faţa unui restaurant din spatele PD. Omar s-a întors supărat şi mi-a spus că Hrebenciuc i-a cerut un milion de dolari SUA ca să-i rezolve problemele judiciare cu autorităţile române. Omar era supărat că Hrebenciuc îi cere aşa mulţi bani, pentru că era zgârcit“.
Buna Dimineata Sare 🙂
Chiar zgarcit! La banii pe care i-au talharit 1 milion de dolari sunt maruntis
buna dimineata ! 🙂
buna ziggy 😆
buna dimineata…” intr-o zi de joi”
buna @intamplator,
la varsta mea fiecare zi esteun castig 😆 – multumesc!
folosirea cianurilor/doua observatii:
1.
a.care este cantitatea totala in exploatarile in care s-a folosit pana acum cianura?
b. care este cantitatea ZILNICA ce va fi folosita la rosia montana
2.
a. la baia mare in 60 ani s-au acumulat 8,5 milioane tone desuri
b. cate tone deseuri se vor acumula la rosia montana in 5 ani?
astia de la hotnews compara mere cu pere/
Buna dimineata 🙂
intrebari de pus la o sedintza publica CTA pentru studiul de impact.
Rosia Montana cred ca intra sub incidenta Seveso.
Buna dimineata mar 🙂
deci incet-incet,catinel-catinel incep sa iasa la lumina zilei legaturile gashcarilor politici cu ‘mafia araba’
pentru cei tineri trebuie sa stie ca in anii 90 nici un roman sau societate din vest nu aveau acces la privatizari /numai cel legati de psd sau filierele arabe si/sau turcesti( kurzi???)
hrebenciuc si musetescu(asta a murit) stiu de ce
a,si mai stie “hagi al finanteleor’ pre numele din ci,’nicolae vacaroiu’ precum si “tatal lor” zis si ion iliescu
asta bineinteles pentru cei care nu au cunoscut situatia 🙂
eram student , prin 94 , cand a vazut prima data ce plecaciuni faceau politaii in fata unui kurd , care ziua era “medic” si noaptea jucator de cazino ( dupa ani am aflat ca de fapt “juca” sa adune taxe de protectie de la turci pentru “boborul” lui ) . 😀 despre ce depozite en gros si ce evaziuni bagau arabii nici nu are sens sa mai povestim – erau multumiti ca domnu’ ilici e baiat de comitet :)) . nu a avut noroc tara asta sa aiba un procuror general la PG profesionist si patriot ca multi erau la puscarie si cu averile confiscate !
@ziggy
ba poate ca tara asta a avut si procurori si altii si patrioti si profesionisti numai ca si “patriotismul si profesionalismul” erau confiscate de ” gashcarii politici”/lucru in mare parte valabil si azi
patrioti de genul iliescu si vadim sunt si azi majoritari in politica si media,din pacate
p.s de ce credeti ca ignora si/sau trateaza cu ironie si dispret,miscarea asta anti rosia montana?
eu cred ca pentru a convinge si generatia care acum are 20-25 ani sa plece din tara ca si pe cea de acum 10-15 ani/le e frica !acum trebuie un ” ioan paul” autohton care sa spuna” nu va temeti”si zboara astia in 2 zile!
a avut , sunt convins ca exista si in prezent. ma refeream la anii de “reformare” a statului ( ultimii 5,6 ani) – consider ca era nevoie de o conducere la PG precum dl Morar.
mda,
cunosc povestile, cap-coada!
pentru interesati – Ştiri Externe: 20 septembrie 2013 / Iarna cea mai rece din ultimii 100 de ani
pai si anul trecut se anunta ” iarna cea mai rece din ultimii 100 ani”
gazpromul ar trebui sa mai schimbe placa/e deja monoton
Salutare !
Iliescu, Felix, Hrebenciuc, Vacaroiu, Nastase, Geoana au mostenit “gena” lui Ficior si au dat-o mai departe lui Ponta si Antonescu.
Daca si-ar fi putut face de cap ca in anii `50, “nepotii” lui Ficior n-ar mai fi avut cu cine sa faca inca un “canal” pt. ca elitele acestui popor au atipit.
Cei care nu sforaie sunt lipsiti de curaj, chiar obedienti, bucurandu-se de firimiturile cazute de la masa mafiotilor.
Sa-i incurajam, deci, pe tinerii care au iesit in strada.
Nu vad alta speranta pt. ca “dreapta” nu face decat sa simuleze opozitia, gandindu-se doar cum sa revina la ciolan.
Buna,
demonstreaza multa imaginatie si originalitate. Poate le face o surpriza dinozaurilor rosii deghizati in capitalisti de cumetrie si se organizeza intr-un partid/miscare.
http://www.ziare.com/rosia-montana/protest/rosia-montana-protest-inedit-lant-uman-in-jurul-palatului-parlamentului-1257904
Buna, @mar !
E nevoie de organizare/organizatori.
De asta ne-au incalecat jigodiile lui Ilici dupa `89, pt. ca au avut “aparatul” bine uns, inclusiv in teritoriu.
acolo ar fi momentul ca un partid de opozitie sa isi trimita activistii ( fara insemne politice de propaganda ) cu bannere : poporul a votat pentru parlament unicameral si 300 parlamentari- hotii din usl au dat poporului 588 parlamentari! . pacat ca n avem partid de opozitie :(.
salut timi,
de acord, numai asa se va putea obtine ceva! Dreapta? Care dreapta?!
Jurnal de balamuc daca producem aur nu-l putem vinde- incompotenta sau tradare
România a pierdut dreptul de a ștanța lingouri de aur în 2002.
In prezent, Romania figureaza pe lista „good delivery” la rubrica destinata fostilor membri. Iar asta inca din anul 2002, ceea ce inseamna ca am avut acest avantaj timp de 30 de ani. Atat in 2002, cat si in prezent, motivul oficial al pierderii certificatului „good delivery” este ca productia autohtona de aur nu se mai incadreaza in standardele internationale. Adica a scazut sub pragul de 10 tone pe an, valoarea minima pentru a putea dispune de certificatul de garantie
Interesele pe termen lung sunt afectate
„Sa fim sinceri: astazi noi nu mai indeplinim criteriile pentru a detine certificatul “good delivery”, pentru ca nu mai avem o productie anuala suficienta de aur”, spune Horia Ozarchevici, director adjunct al Directiei Emisiune, Tezaur si Casierie din cadrul BNR, intrebat de SFin in legatura cu sansele Romaniei de a intra in randul lumii civilizate in domeniul pietei metalelor pretioase si al aurului in mod special. Totusi, specialistul admite ca faptul ca am avut certificatul si l-am pierdut poate sa ne afecteze interesele pe termen lung.
http://www.gicacontra.eu/cum-a-pierdut-romania-dreptul-de-a-marca-aurul/
Nici o problema, a crescut (in compensatie) “productia” de fier vechi.
Care merge la export. 🙁
Utilaj de 300.000 de dolari dati la fier vechi cu 139 lei – Industria Romaniei un morman de fiare vechi ca sa-l citez pe clasicul Don Pedro
Presă Quintus de 2000 TF ce poate fi cumpărată cu 300.000 dolari a fost evaluată la 139 de lei în dosarul de privatizare.
Fabrica de diamante sintetice RAMI Dacia a fost construită după un amplu proces de spionaj iniţiat în perioada comunistă. La 11 ani de la deschidere, fabrica avea încasări de 240 milioane de dolari pe an.
http://www.b365.ro/cine-sunt-actionarii-terra-park-care-au-dat-la-fier-vechi-cea-de-a-trei-fabrica-de-diamante-din-lume_188716.html
Terra Park nu-i cumva situat chiar alaturi de garajele gunoierelor de la Romprest? Cred ca vin arome imbietoare pe briza serii…
Salutare tuturor.
TB inspecteaza santierul gazoductului Iasi -Ungheni. Daca e incognito, va fi jale!
“…va trebui sa informam Bruxelles-ul ca nu vom putea da Moldovei acea jumatate de miliard de metri cubi de gaze.”
“…Comisarul Oettinger stia ca in decembrie Moldova va primi gaze prin Romania.”
“La Constanta se construia a treia nava de 150.000 de tone, petrolierul Libertatea. A venit Ceausescu, s-a aflat de vizita cu doua saptamini inainte, si o parte a navei s-a construit din placaje, ca sa para terminata. Cind a plecat Ceausescu multumit de ce vazuse,, s-au dat jos placajele”.
sa fie vreo aluzie la http://adevarul.ro/locale/iasi/victor-ponta-1_522067c5c7b855ff5629e1d0/index.html ?
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-15615432-presestinele-traian-basescu-deplaseaza-santierul-gazoductului-iasi-ungheni.htm
ponta iar si-a luat papara…culmea chiar de ziua lui…de doua ori: prima data cu crinii – faza dementiala iar a doua oara cu acest santier…
Se vad ceva utilaje, dar conducta lipseste!
nici nu o sa apara in curand 😆 vrajeli mioritice
Buna dimineata 🙂
Poate off – topic – desi nu foarte:
Foarte semnificativa mi se pare componenta echipei care-l judeca pe Tokes…
Cam asa vad eu situatia lui Tokes, la asa juriu, sincer mai bine ma lipsesc de “ordine si medalii”.
Unele personaje din aceasta “organizatie” compromit … si compromit tare…
Sa ne fie clar nu-i iau apararea lui Tokes, dar cand vad cine-l judeca … mai ca incepe sa-mi devina la fel de simpatic. 😆
salut Dan , la respectiva comisie ar trebui sa ajunga o petitie prin care sa se ceara retragerea decoratiei lui adrian nastase. sa o vedem pe gabi firea cu ochii umezi :))
salut Dan,
ai dreptate. Am obosit de prostiile politicienior romani!
Din lipsa de personal parlamentarii romaniei apeleaza la detinutii cu experienta
Printre aceştia îi putem enumera pe Victor Babiuc, fost deputat şi ministru, Emil Cuteanu, fost secretar de stat şi Gigi Becali fost euro-deputat şi deputat.
“Am fi dispuşi să facem o cerere către ANP (Administraţia Naţională a Penitenciarelor), căreia să îi cerem o situaţie cu deţinuţii care au studii superioare sau care au activat în Parlament, care au regim deschis sau semi-deschis. Vrem să angajăm la birourile noastre parlamentare, cu contract de prestări servicii, câte 4,5 deţinuţi, care să ne sprijine în muncă. Prin aceasta, oferim o şansă oamenilor care pot să contribuie nu numai la actul legislativ ci şi la îmbunătăţirea condiţiilor din Penitenciare, prin experienţa lor”, au declarat senatorii Constantin Popa şi Steliana Miron.
Infractor la infractor trage. 🙂
Se pare ca pe santierul de la Ungheni nu au inceput lucrarile . Vad ca Basescu zice:” eu am crezut ca au inceput lucrarea!” “Astept un telefon cand incep lucrarile”. “Poti face spectacol la Rosia Montana”. “UE stie ca terminam lucrarile in decembrie. Problema e una de prestigiu”
Cred ca lui Ponta ii ramane baclavaua turceasca in gat! L-a desfiintat Basescu cu propriile minciuni.
41 de CRINI albi pentru cei 41 de ani ai TELE PREMIERULUI – Gest Machiavelic al Piratului
Presedintele Traian Basescu nu s-a abtinut sa il intepe pe premier chiar de ziua sa de nastere. I-a trimis la biroul sau de la Palatul Victoria un cos cu 41 de crini cu mesajul de La Multi Ani!.
Tot de un brat de crini se pregateste sa trimita si presedintele Senatului, Crin Antonescu.
Premierul Victor Ponta implineste azi varsta de 41 de ani.
pe surse
Sigur? La cum se poarta cred ca i-au inversat aia cifrele din varsta…
Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească
În urmă cu șapte luni, împreună cu Dr. Claudia Florentina Dobre, cercetător științific la Fundația “Memoria”, am început un proiect documentar ambițios – realizarea unui film despre deportările din anii negri ai regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. La peste șaizeci de ani de la deportarea a peste 44.000 de persoane în Bărăgan, avem încă foarte puține informații despre supliciul acestora, iar soarta lor tragică a dispărut din conștiința publică din țara noastră.
De aceea, ne propunem să realizăm o documentare care, respectând standardele internaționale de calitate și de rigoare științifică, poate fi prezentată și unui public mai larg. Până în acest moment am realizat 15 interviuri cu supraviețuitori, am vizitat zona în care au fost deportați și am discutat cu martori. Însuflețiți de convingerea că demersul nostru este necesar și poate contribui la îmbogățirea culturii memoriei în societatea românească, am investit din propriile fonduri peste 4.000 de euro în acest proiect (cameră video, transport, consumabile, echipamente tehnice etc).
Vedem în filmul nostru o contribuție la binele comun și nu o afacere. Vom proiecta filmul în mod gratuit în școli și universități din țară. De asemenea, intenționăm să îl prezentăm în cadrul unor conferințe științifice naționale și internaționale, urmând a-l pune ulterior la dispoziție gratuit pe internet. Interviurile cu supraviețuitorii deportărilor vor constitui o arhivă multimedia unică, cu mărturiile unor oameni care nu vor mai fi mult timp printre noi pentru a ne putea relata cele întâmplate.
http://filmandmemorii.blogspot.ro/2012/05/sprijin-pentru-proiectul-povestiri-din.html
Bravo lor !
a trecut mai bine de 1 an iar sumele adunate sint de toata jena…300 de euro si 1800 de lei…
mda’
noi stim sa dam din gura 🙁 mai greu cu buzunarul!
Pai cum o sa dea lumea bani, asta e subiect prost ales acum. De citiva ani buni media Ro e axata pe glorificarea comunismului, gasirea de securisti buni si simpatici alde Voiculescu si SRS. Presupun ca majoritatea populatiei crede despre fostii detinuti politici si cei deportati in Baragan ca si-au meritat soarta. Si daca filmuletul se face nu se va da nici pe antene nici pe RTV, nici pe irealitatea si in nici un caz pe televiziunea de glorificare a socialismului cu fata umana uslist, adica TVR.
http://economie.hotnews.ro/stiri-auto-15615186-ford-opreste-temporar-productia.htm
Dragnea, fricos ca un iepure!
http://www.evz.ro/detalii/stiri/liviu-dragnea-stopat-din-drumul-catre-dna-de-catre-premierul-victor-ponta-1058231.html
Preot, fara nici un Dumnezeu:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15616299-preotul-penitenciarului-bacau-prins-cand-introducea-unitate-patru-telefoane-pentru-detinuti-sub-sutana.htm
Hm, ciudata logica electorala are natia asta. Carevasazica USL ia 60% la alegeri. Ies o gramada de proteste RM, USL ia tot 60%, Ponta creste la inceredere. Fac greva aia de la metrou, USL tot 60%, Ponta mai creste un procent. Medicii incep cu protestele, USL tot la 60%, Ponta tot in sus.
Nu pot sa deduc decit ca toti astia, protestanti RM, sindicate, medici, nu sint de acord cu politica Ponta si usl dar continua sa voteze cu sirg USL si sa-l doreasca pe Ponta prezident si prim-ministru. Dar asta nu e nou, ca doar acelasi electorat racnea ca sint furati dupa care vota hoti aflati in inchisoare.
salut Aha,
Traim in tara minunilor, deci una vorbim alta facem. Mioritic cat cuprinde!
Da , toti sant nemultumiti… si-l injura pe Basescu.Deh, greu cu dezvatul.
Eu nu cred in sondajele astora. S-a dovedit de atatea ori ca sunt mincinoase, de ce ar fi acum adevarate?
postare noua – Piaţa Universităţii – septembrie 2013 / preambul