Revista Presei – 20 septembrie. Candidatul Ponta face slalom alunecos printre intrebari grele
20/09/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 20 septembrie. Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice şi va prezenta înnorări temporare în restul teritoriului. Se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, îndeosebi după-amiaza şi noaptea în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Oltenia şi pe arii restrânse în rest. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 … 25 l/mp îndeosebi în Carpaţii Occidentali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Regimul termic se va situa, în general, în jurul normelor climatologice specifice acestei perioade, cu maxime ce se vor încadra între 20 grade în Crişana şi 27 de grade în sudul Munteniei şi mimine de la 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei până la 17 grade pe litoral. In Bucuresti cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara şi noaptea când vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 12…13 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
EXCLUSIV EVZ. Jaful de la Bibliotecă. Milioane din cărți rare, ascunse în conturile nevestei. Fostul director al Bibliotecii Metropolitane a fost arestat pentru 30 de zile și e acuzat de fals. El nu a trecut veniturile în declarațiile de avere. În patru ani, fostul director al Bibliotecii Metropolitane București, Florinel Rotaru, a strâns o avere „frumușică”. Nu se vede, însă, pe declarațiile de avere, ci în conturile administrate de soția sa, Julieta Rotaru. Informația ne-a fost dezvăluită de procurorii care anchetează cel mai mare jaf din istoria instituției, în urma căruia bugetul public al Primăriei Capitalei a fost „ușurat” de peste două milioane de lei.Pe lângă Florinel Rotaru, sunt anchetați încă patru funcționari publici, cercetați în acest dosar de polițiștii de la IGPR și procurorii Parchetului Sectorului 1: Elena Cristina Baldovin (44 de ani) – șef Serviciu Achiziții Publice al Bibliotecii, Ioana Gogoneață (59 de ani) – contabil șef, Irina Bologa (46 de ani), șef serviciu în Direcția Cultură a Primăriei București, și Rodica Cosmaciuc (63 de ani), director în cadrul Bibliotecii. Ancheta în acest caz a fost demarată după ce presa a dezvăluit că Biblioteca Metropolitană a cumpărat, din 2007 și până în 2012, cărți de mai mult de un milion de euro de la un bătrân de 86 de ani, Constantin Pavelescu. Dezvăluirile făcute de B365.ro au fost urmate de o anchetă a Primăriei Capitalei care l-a demis pe Florinel Rotaru, în anul 2013. Ulterior, anchetatorii aveau să afle că acele „cărți rare” sunt supraevaluate și cu 200 la sută. În total, suma plătită se ridică la 5.485.450 lei. Paguba produsă este evaluată la 2.662.634 lei.În plus, anchetatorii au mai descoperit că, în perioada 2010 – 2012, cei din conducerea Bibliotecii au încheiat contracte de achiziţii publice prin plata unor lucrări fără acte justificative sau care nu s-au făcut niciodată. Integral pe EVZ
Noul om al lui Victor Ponta în conducerea TVR apare în dosarul Duicu. STENOGRAME. Adrian Ştefan Bădescu, al cărui nume apare în dosarul Duicu, îi va înlocui pe Corneliu Calotă în Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române, după ce, vineri, premierul Victor Ponta a anunţat că acesta se va retrage din conducerea postului public de televiziune. Corneliu Calotă şi Adrian Ştefan Bădescu au fost numiţi membru titular, respectiv membru supleant din partea Guvernului în CA al TVR, pe 1 aprilie, printr-o hotărâre a Parlamentului. Bădescu îşi preia automat postul în CA în momentul demisiei lui Calotă. Potrivit Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea TVR, locul devenit vacant în CA se ocupă de către supleantul titularului. În cazul în care nici supleantul nu ocupă locul vacant, Guvernul va face o propunere de înlocuire, care urmează să fie supusă votului Parlamentului, în condiţiile în care s-a făcut numirea iniţială. Calotă şi Bădescu sunt consilieri în cadrul cancelariei primului-ministru, iar Calotă exercită şi atribuţiile de purtător de cuvânt al Guvernului, potrivit unei Decizii a premierului publicată pe 4 septembrie în Monitorul Oficial.Numele lui Adrian Ştefan Bădescu apare în dosarul lui Adrian Duicu, fost preşedinte al CJ Mehedinţi. Acesta a fost interceptat de procurori în timp ce era contactat telefonic de Duicu, care i-a solicitat să-i transmită şefului Cancelariei primului-ministru ca acesta să-i ducă premierului Victor Ponta CV-ul Elisabetei Ponea, soţia şefului Poliţiei Mehedinţi.”La data de 8 iulie 2013 inculpatul Duicu Ioan-Adrian l-a contactat telefonic pe numitul Bădescu Adrian-Ştefan (consilier în cadrul Cancelariei Primului-ministru şi preşedinte al TSD Mehedinţi) căruia i-a spus să-i transmită numitului Stoica Vlad (şef al Cancelariei Primului-ministru) ca acesta din urmă să-i ducă premierului CV-ul numitei Ponea Elisabeta. În cadrul discuţiei inculpatul Duicu Ioan-Adrian a convenit cu numitul Bădescu Adrian-Ştefan ca acesta să-i spună numitului Stoica Vlad că primii doi s-ar fi întâlnit şi că nu au discutat aceste aspecte «sensibile» la telefon”, se arată în referatul procurorilor. Integral pe Gandul
Victor Ponta, la Adevărul Live: Cineva care crede că eu duc România spre Rusia dă dovadă de puţină inteligenţă. Premierul Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC la Preşedinţie, a vorbit, vineri, la Adevărul Live, printre alte subiecte, despre unirea cu Republica Moldova, despre proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, despre manualele şcolare, despre relaţia cu Rusia, precum şi despre predarea religiei în şcoli. Aţi văzut proiectul de autonomie? Nu l-am văzut în detaliu, pentru că nici nu a fost o discuţie asupra proiectului de autonomie. Acum o săptămână am fost la Cosmeni şi am spus că toate localităţile din România beneficiază de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii locale. Iată contractele! Sunt de acord cu descentralizarea, mai multă putere pentru aleşii locali. Ştiu că Iohannis spune, pe bună dreptate, că reprezintă o minoritate şi îl votează maghiarii. Sper că nu înţelege să plătească votul. Îl veţi graţia pe Dan Voiculescu? Dreptul de graţiere individuală e un drept al preşedintelui, prevăzut de Constituţie, pe baza unei proceduri care implică avizul Ministerului Justiţiei. Nu voi uza de acest drept în niciun caz de infracţiuni cu violenţă şi în niciun caz de mare corupţie. Aş face o mare greşeală să vorbesc despre Ionescu, Popescu. Răspund cum cred că ar trebui să răspundă un preşedinte. Eu cred că în momentul în care ajungi preşedinte, trebuie să fii preşedinte. Declaraţiile de campanie mi se par strict populiste. Aţi fost ofiţer acoperit al unui serviciu? Dacă aş fi fost, trebuia să spun tot că nu. Domnul Băsescu foloseşte o problemă importantă a societăţii, pur electoral. O va lăsa aşa. Dacă vreau să îl scot pe Iohannis din cursă, spun că el e! Are el o chestie, cine o supără pe doamna Udrea, o foloseşte! Nu cred că dacă spune că Iohannis e agent se schimbă ceva. E un interes meschin. Ca preşedinte, nu ai voie să foloseşti informaţii legate de instituţiile statului în interes electoral. Nu vreau să mă gândesc care e atmosfera. Legea spune clar: nu ai voie să faci politică dacă eşti ofiţer acoperit. Băsescu mai rămânea să spună ca domnul Vanghelie, că i-a adus Moş Crăciun chestia asta. Ce face domnul Băsescu e total iresponsabil şi nu cred că mai stârneşte emoţii. La un moment dat se va întâlni cu Udrea şi va spune: mă, pe care îl demascăm? Cine ne deranjează? Ideea era să mergem în Parlament, să se descopere. Candidaţii erau începutul. Cei doi şefi de servicii au răspuns legal. Nu există aşa ceva, e împotriva legii. Cred că România cel mai mult are nevoie de un preşedinte care să dea stabilitate. Tema campaniei mele este Marea Unire. Nu se referă la teritoriu, ci la stabilitate. Integral pe Adevarul
Pacienţii cu leucemie mieloidă cronică cer eliminarea listelor de aşteptare. Pacienţii cu leucemie mieloidă cronică cer eliminarea listelor de aşteptare şi ca prescrierea medicaţiei să fie făcută numai cu dovezi fiabile de calitate, în condiţiile în care cei bolnavi, dacă sunt bine trataţi, se pot însănătoşi şi pot reveni la viaţa normală. Asociaţia Română de Cancere Rare- ARCrare a solicitat public, vineri, susţinere faţă de bolnavii afectaţi de leucemie mieloida cronica (LMC). Pacienţii cu LMC există, să fim conştienţi de existenţa lor. Cancerele rare afectează peste 10.000 de persoane în România. LMC este o boală cu debut silenţios, depistată de obicei la un control de rutină, întrucât numărul leucocitelor creşte peste limite normale. Verificarea periodică a hemoleucogramei este foarte importantă. LMC a evoluat la o boală cronică, ce poate fi controlată prin terapie”, a spus Adraina Covaciu, tânără depistată cu această maladie în 2004. Tânăra a mărturisit că, de când a început un tratament eficient, simte că poate avea o viaţă normală. “Am învăţat să trăiesc cu boala. În 2009, mi-au schimbat tratmentul, pentru că, după cinci ani, medicaţia luată nu era eficientă. De atunci, am simţit cu adevărat că trăiesc, că pot avea o viaţă normală, fără să ştiu că boala există. Primul lucru care a contat pentru mine a fost psihicul. Este important ca psihicul să nu cedeze”, a spus ea, adăugând că nu este bine ca bolnavul cu cancer să se gândească la moarte. Integral pe Digi24
Guvernul alocă 25,584 milioane lei pentru 11 localităţi în blocaj financiar, majoritatea cu primari PSD. Guvernul a alocat 25,584 de milioane de lei pentru 11 localităţi aflate în insolvenţă, în executare silită sau în imposibilitate de plată, nouă dintre acestea având primari PSD, unii aleşi pe listele USL, iar alţii care au trecut la social-democraţi ca urmare a OUG privind migraţia aleşilor locali. Hotărârea privind alocarea de bani din Fondul de rezervă bugetară are la bază solicitări ale autorităţilor administraţiei publice locale din Aninoasa şi Lupeni (jud. Hunedoara), comuna Izvoarele (jud. Giurgiu), comuna Ciocăneşti (jud. Dâmboviţa), Reşiţa (jud. Caraş-Severin), Luduş (jud. Mureş), comunele Teaca, Livezile, Budacu de Jos şi Parva (jud. Bistriţa-Năsăud), comuna Dudeştii Vechi (jud.Timiş). Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale, în unele cazuri, este vorba de datorii şi arierate acumulate timp de peste cinci ani.Primarii din Aninoasa, Lupeni, Izvoarele, Reşiţa, Luduş, Teaca, sunt membri PSD, ei candidând în 2012 pe listele USL. Primarii din Ciocăneşti, Budacu de Jos şi Parva au trecut de la PDL la PSD, după apariţia OUG care permite migraţia aleşilor locali, localităţile conduse de ei primind aproape jumătate din suma totală alocată.Primarul din Livezile a trecut de la PNL la Partidul Liberal Reformator, condus de Călin Popescu Tăriceanu, iar primarul din Dudeştii Vechi este membru al Uniunii Bulgare. Hotărârea mai prevede că transferul sumelor necesare către administraţia locală se face din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), care va fi suplimentat corespunzător. Conform ministerului, hotărărea are la bază OUG nr. 8/2014, care prevede următoarea derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice (cu modificările şi completările ulterioare): în anul 2014 pot fi alocate ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, prin hotărâre a Guvernului, sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin majorarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale. Integral pe Mediafax
Leii se scumpesc şi semnalează rate mai mari la credite. Clienţii cu credite în lei ale căror dobânzi urmează să fie ajustate peste numai două săptămâni vor plăti rate mai mari în următoarele trei luni dacă trendul de scumpire a leilor din ultima perioadă se va menţine.Indicatorul Robor la 3 luni, utilizat ca referinţă pentru stabilirea dobânzilor la creditele de retail în lei, a crescut cu trei sferturi de punct procentual în ultima lună şi ajuns în apropierea pragului de 3% pe an, nivel care nu mai fusese atins din luna mai.Dobânzile interbancare au crescut cu o jumătate de punct procentual într-o singură săptămână, pentru ca în utimele şedinţe să se stabilizeze la circa 2,9% pe an. Mişcarea a avut loc pe fondul „secării“ unei părţi din lichiditatea existentă în piaţă, fenomen care a determinat BNR să injecteze 1,3 mld. lei în sistemul bancar printr-o operaţiune repo, prima de acest fel după o pauză de cinci luni.„Piaţa financiară a încorporat miercuri integral operaţiunea repo realizată de Banca Naţională în şedinţa de marţi, dar a continuat să fie influenţată şi de contextul din pieţele externe sau de informaţiile din sfera principalelor companii listate pe bursă“, potrivit unei analize a Băncii Transilvania, semnată de Andrei Rădulescu, senior economist al băncii.Astfel, dacă acest decalaj se menţine şi în următoarele două săptămâni, clienţii cu credite în lei vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunare pentru a-şi achita următoarele trei rate lunare. De exemplu, pentru un credit de 200.000 de lei pe 30 ani, cu o rată de dobândă formată din Robor la 3 luni plus o marjă fixă de 3%, un client plăteşte în prezent o rată de circa 1.140 de lei pe lună, dar din octombrie va scoate din buzunar cu 60 de lei mai mult.Volatilitatea dobânzilor la lei nu face decât să descurajeze creditarea în lei, care se dezmorţise în ultima perioadă. De exemplu, creditele ipotecare în lei au ajuns în prezent la un stoc de 6,5 mld. lei, triplu faţă de nivelul de anul trecut. Clienţii s-au reorientat către lei datorită dobânzilor în scădere. Integral pe Ziarul Financiar
Emil Boc: Autonomia Ținutului Secuiesc e un proiect total neconstituțional, o formă a UDMR-iștilor de a aduna voturi. Primarul Clujului, Emil Boc, spune că proiectul de autonomie a Ținutului Secuiesc prezentat de UDMR este doar o formă a politicienilor maghiari de a aduna voturi, gândit strategic odată cu organizarea referendumuluin din Scoația. „În primul rând, ei au crezut că dacă își lansează proiectul în ziua referendumului din Scoția, dacă va trece vor fi pe cai mari. Ghinion! Scoția a spus nu, Europa răsuflă ușurată, cel puțin pentru moment. Dacă începi măsuri secesioniste în Uniunea Europeană, se deschide cutia pandorei, ceea ce e foarte riscant. Bine că s-a rezolvat”, a declarat acesta. „Este o temă de campanie pentru UDMR în această perioadă. Dar și din avion dacă te uiți, vezi că acest proiect este neconstituțional cap-coadă. N-are nicio șansă să intre în vigoare cât este valabilă această Constituție. Cred că e produsul politicienilor maghiari pentru a-și câștiga voturi”, a completat edilul Clujului exclusiv pentru B1 TV. Stirea video, pe B1.ro
Propagandă, numele tău e al Treilea Război Mondial. Dacă până la Vladmir Putin, războiul a fost pe trei sferturi agresiune militară şi doar pe sfert propagandă, ce se întâmplă sub ochii noştri este un război informaţional, aproape în totalitate. Observaţia îi aparţine unui profesor de jurnalism din Rusia, iar investiţia parţială în acest nou tip de cucerire a fost recent estimată la 82 de milioane de euro. ”Toţi cretanii sunt mincinoşi şi tot ce spun eu este adevărul” sunt cuvintele cu care filozoful cretan Epimenide îi încurca îngrozitor pe grecii din antichitate. Interpretată oricum, această afirmaţie se autocontrazice, e paradoxală. Tot în zona paradoxului ne situăm şi acum, după ameninţarea pe care Vladmir Putin i-a adresat-o preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, evident mergând pe supoziţia că aceasta este autentică. Să-l credem sau nu pe artizanul celui mai perfid război informaţional din istoria omenirii ale cărui intenţii de agresiune s-au materializat, totuşi, în bună măsură? Jurnaliştii de la ziarul german Suddeustche Zeitung pretind că au intrat în posesia unui document al Uniunii Europene în care este relatată o convorbire dintre cei doi lideri. ”Dacă vroiam, în două zile, aş fi putut să am trupe nu doar la Kiev, ci şi la Riga, Vilnius, Talin, Varşovia şi Bucureşti”, i-ar fi spus, într-o discuţie privată, Putin lui Poroşenko. Este însă total irelevant dacă ameninţarea lui Putin este adevărată sau falsă. Ştergerea graniţelor dintre adevăr şi minciună reprezintă însăşi esenţa războiului informaţional, fără precedent, care a cuprins estul Europei. Un război care înseamnă, în special, dezinformare, minciună, scurgeri de informaţii sau sabotaj cibernetic. Probabil că modul în care media rusă a reflectat, în iulie, tragedia doborârii cursei MH 17 este un bun studiu de caz despre modul în care acest război informaţional se petrece. Scenariile aruncate în joc au frizat de multe ori aberaţia. Cel mai năucitor dintre ele acredita ideea că CIA a deturnat zborul MH 370 al aceleiaşi Malaysia Airlines dispărut în martie, a ascuns aeronava, a umplut-o cu cadavre şi a prăbuşit-o în estul Ucrainei. Integral pe Adevarul.
Cel mai mare rau facut de domnisoara de la Finante. Nu pot decat sa salut faptul ca Traian Basescu a descoperit in cele din urma ceea ce analistii economici si mediul de afaceri spun de luni de zile si anume ca dna ministru Petrescu este o nenorocire la Finante.In primavara, dupa ce ii semna decretul de numire in functie, Traian Basescu spunea despre domnisoara Petrescu: “Sunt convins ca poate mult mai mult decat par ziaristii ca pot sa accepte. Sunt convins ca o sa le puna pielea pe bat prin Ministerul de Finante in cateva luni.” Unde sunt iluziile mele? Dupa penibila intalnire la Guvern pe tema reducerii CAS, Traian Basescu o mangaia pe cap pe dna Petrescu spunand ca “a fost un om folosit, aruncat in gura lupului. Ponta a sacrificat-o pe doamna ministru”. A fost, se pare, nevoie ca Ioana Petrescu sa emita mirobolanta declaratie despre Guvernul care nu creeaza locuri de munca pentru ca Traian Basescu sa intelega ca ministrul Finantelor nu are prea multe legaturi cu functia pe care o ocupa. Atat de inteligente au fost masurile fiscale ale ultimei perioade incat din cauza taxei de stalp investitiile s-au prabusit, iar din cauza majorarii accizei la combustibil vanzarile si profitul Petrom, implicit veniturile la buget de pe urma acestora, au scazut. Soarta contribuabilului fata in fata cu ANAF nu s-a imbuntatatit si, in general, nu a aparut nicio masura care sa denote respect pentru acesta, indiferent de calibrul sau, si o viziune reformista. Iata ca dupa sase luni de socoteli amanuntite si studii de impact de mare anvergura, nu ma indoiesc, domnisoara Petrescu emite proiectul de lege care aduce o masura curajoasa si de mare substanta: se va putea plati cu cardul la ghiseele ANAF. De ce n-o fi facut asta din prima luna nu inteleg. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata !
buna dimineata 🙂
uite o parte din comoara pentru care se bat udemeristii : http://www.youtube.com/watch?v=kSiFlVg4L7E
Prin Ungaria aia la care tanjesc alde Verestoy si Bella, nu au si ei niste munti si niste chei?!
doar o balta , cu care se lauda ( e amenajata bine zona , ce-i drept ) .
Are balta peste? ca UDMR are destule curve!
Good morning to you (& everbody else) too.
0.daca vremea este instabila oare ce putem spune despre vremuri… ;
1.contrar asteptarilor intr-o “tara” analfabeta functional se fura carti… de fapt este vb despre tara tuturor furaciunilor;
2.noul om al lui… sounds a omul nou “faurit” de catre socialisti. Prin extenso si prima boarfa a tarii este un politician nou;
3.adevarul este ca cine pune botu la idei socialiste/comuiste/utopice da dovada de putina lipsa de inteligenta;
4…. iar asociatia modelelor care beau apa plata cu lamaie n-are ceva impotriva;
5.si care-i stirea aici? oricare gubern a dat bani “in teritoriu” dupa acelasi “criteriu”: garnetu-da-partid si cotizatia la zi;
5.foarte buna (as usually) analiza ZF… dar… e pt cine poate (cu adevarat) si “vede” mai departe de m(e)t(e)o (te salut comu’istoidule);
6.daca premierul Scotiei a demisionat in urma esecului referendumului separatist… oare ce-ar fi trebuit sa faca un “profesor” dottore in drept constitutional cand CCR i-a respins hg/ou? (deja retorica);
7.se pare ca unii gurnalisti ar trebui sa mai treaca pe la scoala. Ori li s-a stricat numaratoarea. WW III s-a cam gatat. La fel si WW IV. Acum sunt in derulare WW V si WW VI. Asadar, (stra)nepotii scinteia vorbesc de fapt despre al VII-lea WW;
8.unde sunt iluziile mele? Intrebare care s-a aflat pe buzele si-n mintea multor rumuni cand “tara” era gubernata de “specialisti” care-i faceau pe ceilalti sa para de-a dreptul inteligenti.
salut, ken 🙂
1. Ai carte, ai parte…de o vizita la Parchet 😉
2. Noul om e la fel ca cel vechi: un grajdan!
3. Adevarul ca toti votantii PSD sunt cu desavarsire lipsiti de inteligenta.
4. O asociatie mica nu are forta de negociere. Unde este, sa zicem, Asociatia Nationala a Pacientilor?
5. MRU a cazut pentru ca nu a vrut sa aloce bani preferentiali, Ponta nu face aceeasi greseala!
6. Cine nu are lei…sa si-i cumpere 😀
7. Autonomia UDMR – baba si mersul la Bamboo Club.
8. Propaganda e nemuritoare!
9. “Ne mintim ca la MTO“: Andra isi redenumeste cantecul! 😉
Precizare: “oruarea” la numaratuare a fost intentionata. M-au “inspirat” gurnalistii mostenitori ai scinteii 😛
1.chiar este ironica;
2.si-n vechime grajdarul-sef statea de-a dreapta voivodului 😉
3.nu numai;
4.asociatia despre care vb este cam totuna cu federatia pensionarilor;
5.gresit MRU a cazut deoarece a dovedit ca toate (re)formele “asomate” pana atunci sunt simple frectii;
6.corect este: cine nu are lei… sa nu-si doreasca;
7.intrebarea (retorica) viza un alt dottore in drept (drept constitutional) si care, de asemenea, s-a ratacit prin palatul victoria o bucata de vreme;
8.stiu ca mesajul este subliminal. De aceea au folosit referinta la WW III 😉
9.iti admir consecventa cu_care-i aperi pe “inaintasii” vece… dar dpdv al realitatii “din iarba” efectele sunt comparabile.
Intrebare: http://www.youtube.com/watch?v=Dy6MpsDPKts ?
… si un (eventual) raspuns: http://www.youtube.com/watch?v=awvqIi427_A 🙁
nu apar pe nimeni, spun adevarul! 🙂
la 5 ai mare dreptate! 🙁
Ok. Partial sunt de acord, comparativ… dar… (app de 5.) stii cum a caracterizat MRU (re)forma gubernului de si mai trista amintire: stablitatea stagnarii… si despre care sti bine ca s-a obtinut cu pretul triplarii datoriei externe. Tot comparativ nici macar cismaru n-a “reusit” o asemenea “performanta”. De aceea spun despre gubernele umil poc_ca sunt: guberne de si mai trista amintire si/sau ca sunt cei care i-au facut pe ceilalti sa para de-a dreptul inteligenti.
Erata: rog a se citi: … si despre care stii… sorry, bad typo 🙁
Buna dimineata,
nu cred ca ar fi nevoie de nici o asociatie a bolnavilor daca ministerul sanatatii si-ar indeplini misiunea de a avea grija de viata si sanatatea oamenilor, nu de a apara mafia din sanatate, furturile si deturnarea fondurilor din asigurarile de sanatate.
Cu acest subiect nu este de glumit (nici macar glume “subtiri” nu sunt permise).
Dintre cazurile disperate de viata sau de moarte, va dau exemplu cazul unei paciente operate in iulie de cancer de tiroida si programata la tratament cu iod radioactiv tocmai in februarie anul viitor.
Nu e o crima? Se mai poate glumi pe aceasta tema? Ce pot face pacientii in astfel de cazuri, daca n-au bani sa se trateze in strainatate?
Salut Cedric
Imi insusesc oprobiul referitor la “glumita” cu sanatatea. Absolut de acord ca subjectul in cauza nu permite asemenea glume suptiri… dar… te-as ruga (dat fiind contextul) sa-mi precizezi cum oare s-ar numi inchiderea unor spitale si/sau scoli versus cladirea de bese-arici? Gluma? Insulta grosolana? Fault al bunului simt? (Re)forma?
Intrebarea poate fi doar un exercitiu al balantei prezidentiale. Stii bine ca artimeftic, logic (si din oricare alt punct de vedere) n-ai cum sa asiguri o minima instructie/sanatate pt 20 mil din contributia a doar 4 mil. Si chiar iti dau dreptate in ceea ce priveste furtul. Daca presupunem ca, intr-un an, pt sanatate s-ar aloca tot pib-ul m-ar mira ca prin septembrie (hai fie, octombrie) sa nu urle “specialistii” ca n-ajung banii.
buna, Cedric! 🙂
Nu am avut intentia de a glumi pe seama bolnavilor, am vorbit serios! Atunci cand Ministerul nu isi face treaba, numai presiunea in strada si in Justitie a unor asociatii mari de pacienti mai poate misca lucrurile! Imi pare rau daca credeai ca glumesc cu asa ceva. Coincidenta macabra, saptamana trecuta am fost la o inmormantare a unei persoane dragi, decedata in urma unui cancer la tiroida, imi e imposibl sa glumesc pe teme ca aceasta 🙁
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Ken, guvernele reformiste “Boc” (de la I la X) si mandatul al doilea al Presedintelui lasa in urma doua mari, enorme probleme, de pe urma carora vom suferi toti:
1. O crestere galopanta a datoriei externe (@Stefan o semnaleaza mereu). Cu ce pret? Cu pretul stabilitatii “macro-economice” care exista doar pe hartie. Stabilitatea baltirii, parca spunea MRU. Unde sunt beneficiile aduse de cresterea indatorarii publice?!
2. Un PSD mai puternic ca in 2004.
Orice eschivare de la aceste realitati sunt slogane de galerie!
Corectie: toata “perioada basescu” este marcata de enorme probleme ramase nerezolvate. In balanta “perioada basescu” a pus doar cateva condamnari (ce-i drept, condamnari de mare “anvergura”) si o ipotetica apropiere de vest. Cred ca n-are rost sa exemplific ce-nseamna aceasta “apropiere” cu Ukrayna (fortand putin asocierea).
Dar… ca sa ma refer doar la:
1.”beneficiile” inglodarii in datorii le vezi la incrancenarea cu_care inca_chiriasu o sustine pe prima boarfa. Sa stii ca exista destul de multe voci “la firul ierbii” care spun ca de fapt taierea retributiei pt munca n-a avut alt scop decat indestularea clientelei. Si nu doar stefan a semnalat anomalia. Chiar am subliniat (cand am avut ocazia) ca nu doar indatorarea este cretinoida (mai ales cand o faci ca sa “produci” bazine de inot incuiate ulteriuor si/sau gondole in chiatra neamt si/sau sa torni asfalt in rezervatii naturale) ci, mai ales, structura veniturilor. Principalul atu al economiilor solide este raportul dintre veniturile din taxe si impozite directe versus cele indirecte. rss tzigania “traieste” din taxe si impozite indirecte, realitate (a ierbii*) despre care oricare student la o facultate onorabila (alta decat porcariile clasate de catre funebru) de economie ti-ar spune franc: orice venit din taxe si impozite indirecte poate sa dispara pestew noapte, importante (cu adevarat) sunt veniturile din taxe si impozite directe.
2.da, indirect, ca efect…dar… cine stie?… poate c-a avut vreun enteres…
… sau… mai bine, pune-l pa dottore in drept constitutional (ca tot se vaita aseara ca iel a facut mult “bine” dar n-a stiut sa iesplice) sa-i povesteasca lu’ tza’ floarea a lu’ fane de ce tza’ ghergina a lu’ sile are cam aceeasi “pensie” desi tza’ floarea a muncit fo 20 ani (ca necalificata) iar tza’ gherghina a fost numai caznica (a iubit-o barbac-so si-a tinut-o-n puf). Si, mai ales, cum se poate numi asta reforma. Succesuri
Desi nu figureaza-n “revista presei” as avea o propunere pentru punctul
x. London nights
when the party’s out and the fever drives you wild.
when the party’s out and the fever drives you.
I wanna get up tonight
I wanna keep on loving you
I got a feeling that’s right
I wanna give you all my love for you.
http://www.youtube.com/watch?v=zI9UR-5R40M 😉
Ziua buna din o tara unde la ora 6:30 ploua cu galeata (fara inscriptii de partid pe galeti 🙂 ) si acum avem un soare cit vezi cu ochii . 🙂
Legat de datoria publica , o clarificare .
Intreaga infrastructura occidentala a fost facuta pe datorie . In primii 30 de ani de dupa WW II .
Gravitatea problemei mioritice e ca datoria a crescut enorm (1989 = 0,00% , iunie 2014 = peste 41 % sau 270 miliarde lei noi ) dar fara sa se vada ceva in infrastructura nationala care e aia care e . 🙁
Deci , ori ne indatoram pentru “sa traiti bine” ori pentru a lasa ceva urmasilor . De la autostrazi si scoli , la spitale si sisteme de canalizare moderne , la nivel european . Doar asa se elimina diferenta sat oras . In Romania (exact ca in Ucraina ) datoria publica a explodat dupa 2008 exclusiv pentru a sadisface clientela politica si plata pensilor . (care sint un un deficit colosal anual datorita “strategiilor” proaste impuse incepind cu 1990 )
E limpede ca dupa ploaie cu galeata apare soare cat vezi cu ochii.. dar daca si numai daca (figurativ vorbind) imprumuturile le-ai folosit pt dezvoltare. Reala. Ori, in cazul rss tzigania, este suficient sa comparam suprafata arabila in paragina din 2011, anul de “maxime” “reforme” umilo-basesciene, cu totalul suprafetei arabile din Netherlands = al treilea exportator mondial de produse agro-industriale.
Plus: c-un ochi radeam (de prostia anal/gurnal-istilor) si cu altul plangeam (nu sariti, ma mai incearca uneori nationalismul) cand citeam despre grecizarea romaniei. In locul grecilor (Grecia = al doilea exportator mondial de bumbac) i-as fi dat in judecata. Ca sa nu mai spun de aberantele comparatii cu Albania. Care Albanie a facut reale reforme (sac! fara “sprijin” ue) si acum le scuipa seminte-n cap (always tziganie) unora precum comuistoizi (re)fo’misti-sculati-din-socialisti-culcati.
salve, postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/ganduri-pe-marginea-referendumului-esuat-al-scotienilor/31515/