Revista Presei – 20 mai. Petreceri in Israel si Monaco alaturi de penali!
20/05/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Hristos a inviat! Astazi este vineri, 20 mai si vremea va continua să se încălzească şi va fi uşor instabilă. Vor fi înnorări accentuate în sud-vestul ţării şi temporar în sud şi în zona de munte, unde local se vor semnala averse şi descărcări electrice, informează ANM. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene îşi vor face apariţia doar izolat. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, mai scăzute în depresiuni. LA BUCUREŞTI: vremea va continua să se încălzească şi va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi noaptea, când trecător vor fi condiţii să plouă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.
Cum a fost ignorată sămânţa scandalului HexiPharma, la Cluj, în 2013. Istoria unei interpelări fentate de ex-ministrul Sănătăţii, Nicolaescu. Un ziar local din Cluj-Napoca a scris încă de acum trei ani despre legătura dintre calitatea proastă a dezinfectanţilor folosiţi în spitale şi numărul mare de infecţii nosocomiale. Un deputat local a interpelat atunci Ministerul Sănătăţii, care i-a răspuns oficial că îngrijorările sunt nejustificate. Comisia parlamentară de control al Serviciului Român de Informaţii a dat publicităţii recent concluziile verificărilor privind problema infecţiilor nosocomiale, precizând că SRI a transmis, în perioada 2011-2016, 503 informări despre infecţiile spitaliceşti şi şase despre calitatea dezinfectaţilor Hexi Pharma, patru anterioare izbucnirii scandalului, alte două fiind transmise ulterior autorităţilor centrale. „În intervalul menţionat, SRI a pus la dispoziţia factorilor de decizie de la nivel central – preşedinţilor României, prim-miniştrilor, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, miniştrilor Sănătăţii, altor miniştri şi responsabili din domeniul securităţii naţionale – 115 documente de informare vizând infecţiile intraspitaliceşti sau care abordează şi subiectul infecţiilor nosocomiale, iar beneficiarilor de la nivel local – prefecţilor şi preşedinţilor de consilii judeţene din majoritatea judeţelor ţării – 388 de documente de informare vizând acest subiect”, se arată într-un comunicat al Comisiei parlamentare de control al SRI. În ce priveşte calitatea necorespunzătoare a dezinfectanţilor din spitale, inclusiv a celor Hexi Pharma, patru informări au fost remise preşedinţilor consiliilor judeţene Cluj şi Vâlcea, prefectului judeţului Cluj şi ministrului Sănătăţii. Integral pe Adevarul
Harta alegerilor locale – Ardeal. Cine va supraviețui din vechea gardă? Alegerile locale din 5 iunie vor determina cine va conduce administrația locală din România în următorii patru ani de zile. „România liberă“ vă prezintă în serial care sunt principalii candidați la primării, în reședințele de județ. Alegerile pentru județele din Transilvania sunt dominate de lupta pentru supraviețuire a primarilor proveniți din vechiul PDL, partid care a fuzionat, între timp cu PNL. Unii dintre aceștia par de neclintit – Emil Boc (Cluj-Napoca), Dorin Florea (Târgu-Mureș), Mircea Hava (Alba-Iulia). Alții au emoții, cum ar fi George Scripcaru (Brașov). În fiefurile UDMR, candidați au rămas edilii în funcție, deși ei au probleme penale. Primarul în funcție, Emil Boc (PNL) candidează pentru un nou mandat, fiind principalul favorit, potrivit sondajelor de opinie. Dincolo de sondaje, pare greu de crezut că el va fi debarcat din fruntea primăriei, după ce a câștigat în 2004, 2008 și 2012, an în care fostul PDL, din partea căruia Boc fusese premier, era prăbușit în sondaje. De altfel, rezultatele bune din sondaje au influențat și păstrarea sa drept candidat al PNL, deși a fost contestat de prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu. Retragerea lui Boc a fost propusă și de un fost aliat politic, fostul președinte Traian Băsescu, care i-a recomandat să „predea ştafeta unuia mai tânăr şi mai bun ca el“, deși edilul are 49 de ani. Boc, care a fost premierul lui Băsescu între 2008 și 2012, i-a replicat la depunerea candidaturii: „Prietenia rămâne, sfaturile, nu“. Integral pe Romania Libera
F-16 si Romania. Cat de “actuale” sunt avioanele ce vor ajunge in dotarea Fortelor Aeriene Romane si ce perspective sunt pentru achizitia de noi modele F-16. In septembrie in Romania vor ajunge primele sase avioane de vanatoare F-16 cumparate de statul roman de la Portugalia. In total sunt 12 avioane F-16, modernizate intre tim, aduse la zi cu specificatiile si pregatite sa interactioneze cu modelele F-16 folosite de celelalte state NATO precum SUA si fortele sale aeriene. Lockheed Martin spune ca F-16, desi e un avion lansat in urma cu aproape 40 de ani, ramane relevant, iar noua sa versiune la care se lucreaza in prezent – F16V – e una dintre cele mai avansate de pana acum si prin care SUA vor folosi in continuare modelul pentru urmatoarele decenii. Modelul F-16V poate fi o varianta si pentru Romania care a anuntat ca doreste sa cumpere o noua transa de avioane de vanatoare, o etapa “fireasca” pentru intrarea pe viitor in programul F-35, spun reprezentantii Lockheed Martin. In 2013 Romania a parafat achizitia de avioane de lupta multirol, intelegandu-se cu guvernul american si cel portughez pentru un transfer de 12 avioane F-16 din Portugalia. Avioanele, desi sunt folosite, sunt abia la jumatatea duratei lor de viata si mai pot fi folosite circa 8.000 de ore de zbor fiecare. In plus, aparatele au fost actualizate cu ultimele tehnologii si specificatii software disponibile pentru model. In septembrie 2016, primele sase avioane de acest tip ar urma sa ajunga in Romania si sa fie introduse in serviciul Fortelor Aeriene Romane. Din cele 12 avioane tip Block 15 achizitionate, 9 sunt model F-16As cu un singur loc si 3 sunt F-16Bs cu doua locuri. Avioanele, desi dintr-o productie mai veche, au trecut intre timp printr-un upgrade major – Mid-Life Upgrade (MLU) cum i se spune in limbajul oficial – iar modelele care vor intra in dotarea Romaniei sunt pregatite sa interactioneze cu aceleasi avioanele de lupta multi-functionale testate in aceleasi conditii si pe care multe state membre NATO le folosesc. Integral pe Hotnews
Cioloş, nemulţumit de Curaj: Există riscul de a pierde credibilitatea întregului sistem doctoral. Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi seară, la Realitatea TV, în contextul bilanţului celor şase luni de guvernare, că a fost nemulţumit de modul în care ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a tratat subiectul privind tezele de doctorat suspecte de plagiat. Cioloş a subliniat faptul că există inclusiv riscul “de a pierde credibilitatea întregului sistem doctoral şi sistem universitar din România” şi că aşteaptă să vadă, până la începutul lunii iunie, rezultatele aplicării noii legislaţii, în funcţie de care va judeca activitatea ministrului Educaţiei. “Am fost mai puţin mulţumit de modul în care a tratat chestiunea cu plagiatele şi cu doctoratele şi cu şcolile doctorale, unde la început au fost tergiversări, din punctul meu de vedere, al legislaţiei care trebuia adaptată, modificată. În cele din urmă, am trecut şi de acest pas şi am spus că aştept să văd până la începutul lunii iunie care sunt rezultatele aplicării acestei legislaţii şi voi judeca şi îi voi judeca activitatea inclusiv din acest punct de vedere”, a declarat Dacian Cioloş. În acest context, Cioloş a punctat faptul că problematica nu se rezumă “la o persoană publică sau alta”, ci priveşte credibilitatea întregului sistem doctoral. Integral pe Gandul
Rețeaua retrocedărilor ilegale. Petreceri organizate pentru politicieni români de un miliardar israelian. O poveste cu miliardari, cu prinţi, cu politicieni de top, cu petreceri pe iahturi de lux la Monaco, cu acte de moştenire false. Nu este scenariul unei telenovele, ci dosarul de pe masa magistraţilor din Braşov, în care sunt judecaţi Paul de România, Remus Truică, dar şi trei miliardari israelieni. Miliardarul israelian Benyamin Steinmetz ar fi fost liderul reţelei de retrocedări ilegale şi cel care dădea banii pentru a cumpăra bunăvoinţa funcţionarilor, se arată în rechizitoriul procurorilor, care mai spun că miliardarul avea mare trecere la politicieni cu greutate. Pentru a-şi asigura susţinerea intereselor membrilor grupului, inculpatul Benyamin Steinmetz a organizat petreceri private, în Israel sau la Monaco, la care a invitat persoane cu funcţii importante în statul român, parlamentari sau membri ai Guvernului, iar apoi numele acestora a fost folosit de membrii grupului pentru a-şi dovedi influenţa, atât faţă de inculpatul Paul al României, cât şi faţă de funcţionarii publici cu atribuţii în retrocedarea bunurilor revendicate de acesta şi urmărite de grup”, se arată în rechizitoriul DNA. De altfel, acuză procurorii, influenţa politică a lui Remus Truică şi Tal Silberstein, foşti consilieri ai unor şefi de Guvern, a fost motivul pentru care cei doi au fost cooptaţi în afacere. Numai că omul de afaceri român le-a înşelat încrederea partenerilor. „Remus Truică a obţinut, prin persoane interpuse, o parte din terenurile retrocedate şi, de asemenea, şi-a însuşit o parte din banii acordaţi cu titlu de împrumut către Reciplia SRL. În aceste condiţii, Remus Truică a fost determinat să-şi cedeze părţile din Reciplia LTD, fiind exclus din grupul infracţional”, se arată în rechizitoriu. Integral pe Digi24
Guvernul și Ministerul Culturii au lansat campania națională de subscripție publică pentru achiziționarea operei “Cumințenia Pământului”. Potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES, campania se va derula până pe 30 septembrie și are nevoie de un sprijin cât mai larg, așa cum s-a întâmplat și în cazul Ateneului Român. Guvernul precizează că acesta este unul dintre cele mai importante proiecte naționale menite să întărească solidaritatea dintre stat și societate, scopul său fiind recuperarea unei componente a identității culturale autohtone. “Achiziția operei se va face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor: suma de cinci milioane de euro va fi alocată de Guvern și e nevoie ca șase milioane de euro să fie colectate cu ajutorul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și juridice”, precizează Guvernul. Astfel, campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei “Cumințenia Pământului” urmărește să atragă contribuțiile românilor interesați de recuperarea patrimoniului național. Este necesară strângerea sumei de șase milioane de euro până pe data de 30 septembrie, pentru a completa cele cinci milioane de euro alocate deja de Guvern, se mai spune în comunicat. Integral pe Agerpres
Judecătoarea care a făcut plângere penală împotriva ambasadorului SUA, verificată de Inspecția Judiciară. Inspecția Judiciară a demarat verificări în legătură cu afirmațiile judecătoarei Florica Roman din Oradea, care a anunțat că a depus o plângere penală la DNA împotriva ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, și a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, pe care îi acuză de trafic de influență. „Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la afirmațiile făcute în spațiul public de doamna judecător Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea. Inspectorii urmează să efectueze verificări pentru a stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Alin Alexandru. Judecătoarea Florica Roman a anunțat, miercuri, pe blogul personal că a trimis la DNA o plângere penală pe numele ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, și a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, pentru comiterea infracțiunilor de cumpărare de influență, respectiv trafic de influență. De asemenea, judecătoarea cerea procurorilor să ia în considerare și arestarea preventivă a celor doi. Florica Roman susținea că plângerea penală vine după ce, într-o conferință comună ținută pe 13 mai, Hans Klemm și Valeriu Zgonea „au recunoscut public că și-au folosit influența pentru a promova și urgenta adoptarea unor legi, susținute de SUA”. “Dată fiind poziția ocupată de cei doi și influența pe care o au, precum și gravitatea deosebită a faptelor comise de aceștia, am solicitat DNA să aibă în vedere oportunitatea aplicării dispozițiilor din Codul de procedură penală privind măsura arestului preventiv. Astfel, trebuie să aveți în vedere influența pe care cei de mai sus o au asupra instituțiilor publice, inclusiv asupra DNA, influență recunoscută chiar de procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi. Lăsarea în libertate a celor doi ar putea crea în societate temerea că justiția nu funcționează tocmai într-un caz în care este atacat și manipulat statul de drept prin una din funcțiile sale esențiale: legiferarea”, mai scria Florica Roman pe blog. Integral pe Digi24
Ce fel de economie susţinem: Unu din patru angajaţi lucrează pentru o instituţie publică, iar unu din cinci bugetari lucrează în apărare şi ordine publică. “Siguranţa locului de muncă şi salariile mai mari au făcut ca joburile de la stat să fie mult mai atractive decât cele din privat.” Salariile mai mari ale angajaţilor din sectorul public decât cele din sectorul privat, precum şi siguranţa locului de muncă oferită de instituţia publică angajatoare au făcut mai atractive locurile de muncă de la stat. În prezent, unu din patru angajaţi din economie lucrează pentru o instituţie publică, iar creşterile salariale succesive din acest sector, mai accelerate decât cele din privat, îi determină pe tineri să opteze mai degrabă pentru o carieră la stat, spun specialiştii. Discuţiile despre modificarea legii salarizării şi documentele publicate de Ministerul Muncii pe această temă au adus în prim plan o statistică rar întâlnită în documentele oficiale: structura angajaţilor bugetari pe sectoare de activitate. Astfel, datele arată că, din totalul celor 1,2 milioane de angajaţi plătiţi din fonduri publice, 28% (adică peste 330.000 de oameni) sunt „birocraţi“, adică lucrează în administraţia publică centrală şi locală, 24% (adică 290.000) sunt profesori sau non-didactic din şcoli, 21% (260.000) lucrează în apărare şi ordine publică (poliţişti, jandarmi, angajaţi din structurile de apărare etc.) şi doar 13% (adică 162.000 de oameni) activează în sectorul sănătăţii. Cum a ajuns România cu o structură a salariaţilor în care statul angajează 1,2 milioane de oameni dintr-un total de 4,5 milioane de salariaţi, în condiţiile în care în 1990 statul avea 800.000 de bugetari, iar economia avea în total 8,1 milioane de angajaţi? „Cred că prima explicaţie pentru creşterea numărului de angajaţi bugetari este reprezentată de fapul că am intrat în cele două «cluburi», NATO şi Uniunea Europeană, care au presupus angajarea unor <armate> de oameni în sectorul apărării şi ordinii publice şi în gestionarea fondurilor europene pentru a ne alinia la nivelul celorlalte state. Din păcate, nu ne-am aliniat şi la nivel de salarizare în raport cu celelalte state deşi, la stat, pachetele salariale sunt mult mai mari decât cele din privat“, a explicat Ionel Blănculescu, preşedintele companiei Consultanţă şi Investigaţii Financiare. Deşi numărul de angajaţi de la stat din România reprezintă 26% din total, există state cu o pondere mai mare a bugetarilor în totalul salariaţilor. În Danemarca şi în Norvegia, de exemplu, numărul bugetarilor reprezintă peste 35% din totalul angajaţilor, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. În schimb, în Polonia ponderea bugetarilor este de 25% din total, în Franţa este de 20%, în Cehia de 18%, iar în Japonia de doar 8%. Integral pe Zf.ro
E mai rentabil să fii asistat social decât angajat. În România, pentru o familie săracă, cu cinci copii, e mai rentabil să stai acasă, pe banii statului, în loc să munceşti. Sumele care pot fi primite de la stat, de o astfel de familie asistată social ajung la 1.575 de lei pe lună. În timp ce, dacă ambii părinţi ar munci, venitul total ar fi de 2.220 de lei pe lună. Statul român plătește peste 163 de milioane de euro, într-o singură lună, pentru 1,7 milioane de ajutoare sociale de diferite feluri. Numărul beneficiarilor este cel puţin dublu pentru că aceste ajutoare se acordă pe familie. Fără să iei în calcul alocaţiile pentru copii, care au lunar, peste 3 milioane de beneficiari. În total, cu tot cu alocațiile pentru copii, statul român oferă peste 5,47 milioane de ajutoare. Revista Capital a făcut un calcul, pe baza datelor oficiale obţinute de la Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, iar concluziile sunt îngrijorătoare. Peste 3 milioane de angajaţi la privat susţin aproximativ 3,5 milioane de asistaţi social. O familie cu cinci copii poate încasa de la stat, cumulat, din ajutoare sociale 1.575 de lei pe lună, incluzând alocaţia copiiilor. Am luat în calcul alocaţia pentru susţinerea familiei, venitul minim garantat şi ajutorul de încălzire. Am exclus ajutorul oferit de stat pentru persoanele cu handicap. Dacă, însă, ambii părinţi ar fi angajaţi cu salariul minim pe economie, venitul aceleaşi familii ar fi de 2.220 de lei pe lună. Dacă reducem costurile cu transportul, hainele şi masa la serviciu, atunci reiese că plusul de 645 de lei pe lună, în cazul angajării, dispare. Nu mai vorbim de faptul că mulţi asistaţi social muncesc la negru şi mai aduc sume importante în buzunarul familiei. Integral pe Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata.
“Există riscul de a pierde credibilitatea întregului sistem doctoral…”
S-a pierdut de mult, de la dement gibon.
o zi buna tuturor.
Buna dimineata !
& Happy Party ! :))
salutare!
Happy Party la Beciul Domnesc, speram! Desi pentru aia care sunt peste granite, slabe sanse!
salve !
pe aia de peste granite nu-i vedem la beciul domnesc . dar macar slugile lor dn Ro sa infunde puscaria 10 , 20 ani .
bun gasit
2, 3 ani si aia cu suspendare or alte formule prietenoase, aferent traditiilor “de partid si de stat”.
Buna dimineata prieteni.
neata, clemy 🙂
Buna dimineata,
avem multi “prieteni”!
http://adevarul.ro/news/eveniment/teroristul-beke-istvan-s-a-filmat-monta-dispozitivul-detonare-bombei-ma-bag-perdea-vad-e-multimea-facem-1_573df7b35ab6550cb81a4603/index.html
buna, Cedric 🙂
Buna ziua 🙂
sper ca de data aceasta sa reusesc sa obtin verdictul Dvs. Mai au vre-o sansa penalii sa reuseasca la CCR cu dezincriminarea abuzului in serviciu ?
Multumesc
“Curtea mai constată că, potrivit textului contestat, infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Astfel fiind, dispoziţiile criticate conţin suficiente repere pentru a se putea considera că acestea sunt “previzibile” şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia, în consecinţă, şi sub acest aspect excepţia urmează a fi respinsă.
Totodată, previzibilitatea şi predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea unei astfel de calităţi în virtutea căreia este obligat să îşi modeleze conduita. Aşa fiind, faptul că prevederile legale criticate se aplică tuturor persoanelor care exercită atribuţii de control, potrivit legii, are indubitabil un înţeles univoc, legiuitorul nefiind obligat, pentru a consfinţi caracterul constituţional, să procedeze la o enumerare exhaustivă a acestora.
De asemenea, principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit, cum este şi incriminarea mai severă a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.
Aşa fiind, şi întrucât textul de lege criticat se aplică fără privilegii sau discriminări în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele prevăzute la art. 1 din lege, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.
În sfârşit, Curtea mai constată că dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) nu au incidenţă în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Daniel Cristian Jitari în Dosarul nr. 5.093/86/2009 al Tribunalului Suceava – Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru”
http://www.comisarul.ro/articol/document/abuzul-in-serviciu-confirmat-de-ccr-in-20_763802.html
Buna ziua 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21008910-generatia-copiilor-cuminti-duri.htm
Buna ziua,
scandal cu un final previzibil – toata lumea stia. De ce, poate pentru ca fratia este mult prea mare si veniturile pe masura.
http://www.evz.ro/scandalul-dezinfectantilor-spovedania-unui-manager-de-spital-din-bucurestimi-am-asezat-chirurgii-cu-mainile-la-spate-si-i-am-uns-cu-dezinfectantul-din-dotare-au-sarit-ca-arsi.html
Foarte bun Cristoiu si corect – excepțională prestația jurnaliștilor prezenți la conferința de presă în frunte cu Cătălin Tolontan, de la conferințele de presă ale lui Nixon în timpul Scandalului Wategate n-am mai văzut o presă atît de corect agresivă!
http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-vineri-20-mai-2016/
ALL 🙂
POSTARE NOUA http://politeia.org.ro/editoriale/curaj-gaina-ca-te-tai/46654/