Revista Presei – 20 iulie. Dragnea cel Paralel și Iohannis cel Înfrânt
20/07/2018 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata si La multi ani celor care il au ca patron pe Sfantul Prooroc Ilie!
Vineri vor cădea averse slabe de ploaie local în zonele intracarpatice și izolat în estul țării, în timp ce Muntenia și Oltenia vor rămâne sub un cer variabil spre mai mult senin. Vântul va suflă moderat în jumătatea de nord a Moldovei și slab, cel mult slab până la moderat în restul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 23 și 28 de grade în Transilvania și Maramureș, 25-30 de grade în Banat și Crișana, 28-33 de grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea (cu cele mai ridicate valori așteptate în sudul Olteniei) și 24-29 de grade în Moldova.
Modificări importante pentru proprietarii de locuinţe. Noua lege a asociaţiilor de proprietari, aflată la preşedinte pentru promulgare, vine cu o serie de modificări pentru proprietari şi pentru chiriaşi şi aduce noutăţi şi pentru cei care folosesc imobilul cu altă destinaţie decât cea de locuinţă. Cea mai importantă schimbare este cea care le dă dreptul asociaţiilor de proprietari să ia măsuri mai dure împotriva celor cu restanţe la întreţinere. Astfel, cei care vor dori să îşi vândă locuinţa nu vor putea face acest lucru dacă au datorii mai vechi de 3 luni şi care depăşesc valoarea salariului de bază minim brut (1.900 lei, în 2018). În acest caz, asociaţia de proprietari va fi obligată să solicite notarea în cartea funciară a acestor debite. Totodată, asociaţia va avea o ipotecă legală asupra apartamentelor şi asupra bunurilor mobile din acestea, pentru sumele restante la plată. În aceste condiţii, asociaţia de proprietari va fi sigură că poate recupera sumele pe care proprietarul le datorează şi că apartamentele nu pot fi vândute până când datoria nu este stinsă. Amenzi pentru refuzul accesului în locuinţă. Totodată, o modificare prevede că vor fi sancţionaţi cu amenzi cei care nu vor permite accesul în locuinţă în caz de reparaţii de urgenţă. Şi în legea actuală există obligaţia ca proprietarul să permită accesul în apartamentul său în caz de reparaţii/lucrări sau în caz de urgenţă, dar noua lege a asociaţiilor de proprietari prevede o amendă în cazul refuzului. Aceasta va fi cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei şi poate fi aplicată de poliţia locală, primari ori împuterniciţi lor. Legea clarifică şi lărgeşte şi sfera celor cărora trebuie să le permită accesul. Aceştia sunt: preşedintele asociaţiei sau un membru al comitetului executiv, administratorul şi persoana calificată să realizeze lucrările. Integral pe Adevarul
Sluga Varanului iese la interviu. Simona Marcu, şefa CSM, semnal pentru procurori: Achitările trebuie urmate de analize, erorile să fie asumate/ Când va fi gata controlul la parchete asupra colaborării cu SRI/ Ce spune despre demiterea şefei DNA. Preşedintele CSM, Simona Marcu, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că o achitare trebuie să fie urmată de o analiză aprofundată a motivelor care au dus la această soluţie şi, în cazul în care au fost identificate erori, acestea trebuie asumate pentru a evita situaţii similare. Achitarea poate să fie determinată de tot felul de situaţii, unele imputabile, altele neimputabile procurorilor, impuse, de exemplu, de modificări legislative ori de decizii ale Curţii Constituţionale. În orice caz, orice achitare ar trebui să fie urmată de o analiză temeinică a cauzelor care au condus la pronunţarea soluţiei, iar dacă se identifică erori, acestea să fie asumate şi să conducă la prevenirea unor situaţii similare”, a spus preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Simona Marcu, într-un interviu pentru MEDIAFAX. Preşedintele CSM mai subliniază că lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie asociată cu o persoană, în contextul demiterii procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi: „Combaterea infracţiunilor de corupţie intră în sfera atribuţiilor mai multor instituţii ale statului şi nu poate fi asociată cu o singură persoană, oricare ar fi aceasta. Această activitate trebuie să continue şi va continua cu siguranţă”. Simona Marcu a comentat şi pe marginea raportului Comisiei de la Veneţia: „Raportul evidenţiază pozitiv, de exemplu, separarea carierelor judecătorilor şi procurorilor, dar şi procedura de numire în funcţiile de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, derulată de către Secţia de judecători. Comisia şi-a exprimat o opinie destul de fermă şi în privinţa procedurii de revocare a membrilor CSM, chestiune surprinzătoare, pentru că nu a fost un subiect dezbătut de opinia publică. În noua formă a legii a fost introdusă o procedură care a ridicat foarte multe semne de întrebare raportorilor”. Integral pe Mediafax
Cui îi e frică de „milion”? C. T. Popescu: Firea a reacţionat pe modelul lui Putin. Românii din diaspora au anunţat că vor organiza un miting în Piaţa Victoriei, dar cererea le-a fost respinsă de Municipalitate. Gabriela Firea a declarat azi că a luat act de această decizie şi a motivat că un milion de participanţi, potrivit cifrei înaintate de către organizatori, ar perturba grav activitatea şi libera circulaţie în Bucureşti. „Milionul PSD (anunţat pentru protestul PSD – n.r.) nu s-a făcut din conştiinţă civică şi patriotică, ne spune doamna primar general. Mi-a adus aminte de un decret al lui Putin de acum vreo 3 – 4 ani, în care spunea că se pot desfăşura mitinguri de protest până la 22.00, adică după aia mergeţi la culcare. Asta face doamna primar general acum, spune: nu aveţi voie să veniţi peste un anumit număr de persoane. Unde scrie că un miting trebuie să aibă un număr de persoane, unde scrie în lege? Doamna e pe cale să introducă acest prag, e ca la abuzul în serviciu, nu aveţi voie să fiţi peste câţi au fost PSD – ALDE în ziua brigăzilor albe, să punem pragul ăla şi peste câti au fost atunci de la PSD să nu mai vină nimeni. E o încercare de a-i descuraja pe cei care vor să facă acest miting, cu o justificare asemănătoare cu cea a lui Trump – nu am vrut să spun da, am vrut să spun nu”, a comentat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Integral pe Digi24
Dovada că Liviu Dragnea a colaborat cu ”statul paralel” furnizată oficial chiar de Guvern: A semnat ca ministru al Dezvoltării în 2014 un protocol secret cu SRI. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a semnat în 2014 un protocol secret de colaborare cu Serviciul Român de Informații, după cum reiese dintr-un răspuns oficial furnizat unui cititor G4Media.ro chiar de către Ministerul Dezvoltării, condus de Paul Stănescu. Din răspunsul oficial rezultă că la minister au fost semnate în total patru protocoale cu SRI: în 2007, 2008, 2012 și 2014. Liviu Dragnea a fost ministru al dezvoltării regionale în perioada 21 decembrie 2012 – 17 decembrie 2014, fiind succedat în funcție de Sevil Shhaideh. Dragnea a declarat despre protocoalele cu SRI că ”reprezintă baza scrisă pentru un sistem de poliţie politică”. Liderul PSD nu a răspuns până la ora publicării acestui articol întrebărilor transmise de G4Media.ro. Potrivit informațiilor G4Media.ro, ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, unul dintre apropiații liderului PSD, i-ar fi cerut explicații lui Liviu Dragnea pentru semnătura de pe protocolul cu SRI încheiat în 2014. Dragnea a semnat protocolul cu SRI în plină campanie pentru alegerile prezidențiale, când Klaus Iohannis a câștigat competiția cu Victor Ponta. Pe atunci, Liviu Dragnea era președinte executiv la PSD și era cel care conducea deja de facto partidul și ținea legătura cu baronii. Primul care a dezvăluit în spațiul public că Liviu Dragnea ar fi semnat un protocol cu SRI a fost deputatul USR, Lucian Stanciu-Viziteu. Acesta a cerut pe data de 18 iunie, într-un comunicat, ca SRI și Ministerul Dezvoltării să facă public acest protocol. Pe data de 19 iunie, Andreea Druguș, un cititor G4Media.ro, a solicitat în baza legii 544 ministerului Dezvoltării să comunice ”dacă a avut sau are protocol secret semnat cu SRI, STS, SIE, ICCJ, DNA etc” și în ce an au fost semnate. Ministerul Dezvoltării i-a trimis răspunsul oficial miercuri, 18 iulie, la expirarea termenului legal de răspuns. Integral pe G4Media
Un presedinte infrant si inutil. Dincolo de toate declaratiile facute pe ton grav de presedinte, stirea e una singura si ea este despre o uriasa, uriasa infrangere pe care dl Iohannis a incercat sa o comunice cu aer de victorie. Modificarile la Legea 304 privind organizarea judiciara au fost promulgate. Ce prevad ele? De exemplu, aparitia acelei sectii de anchetare a magistratilor, un pluton de executie a incomozilor, considerata extrem de grava de expertii Comisiei de la Venetia. Nu ma indoiesc ca patrulaterul Savonea – Baltag – Oprina – Tant din CSM va sti pe cine sa numeasca in fruntea acestei sectii. Deja prigoana a inceput prin Inspectia Judiciara, care s-a napustit asupra procurorului care-l ancheteaza pe Liviu Dragnea, pentru vina de a-l fi criticat pe ministru si asupra unuia dintre cei mai duri membri ai CSM, Bogdan Mateescu. Sectia va fi probabil cu mult mai eficienta in materie de teroare. Da, presedintele nu mai avea ce face si era obligat sa promulge legea. Dar cum a ajuns cu spatele la zid? Sa ne aducem aminte faptele, nu speculatii si pareri. 1. Presedintele spune ca a sesizat Comisia de la Venetia. Cand a facut-o? In septembrie anul trecut, cand de-abia incepuse epopeea modificarii Legilor Justitiei, lansata de ministrul Toader pe 23 august, multe voci avizate printre care a fostului ministru al Justitiei, Cristian Diaconescu, ii cereau explicit presedintelui sa sesizeze Comisia de la Venetia pentru a se pronunta asupra modificarilor preconizate. Nu a facut-o. La inceputul acestui an, Forumul Judecatorilor ii cerea oficial acelasi lucru. In luna martie, presedintele a refuzat explicit solicitarea, pe motiv ca ar fi prea tarziu. Dar fara a explica de ce nu a facut-o cand inca nu era tarziu. Si, totusi, desi in martie era tarziu, in mai n-a mai fost si presedintele a sesizat Comisia de la Venetia. Asta insa dupa ce o sesizare fusese deja facuta de Comisia de Monitorizare a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) la propunerea PNL. Integral pe Ziare.com
Șefa ICCJ: Toți judecătorii să motiveze până în septembrie deciziile din dosarele penale. Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a informat că le-a cerut tuturor judecătorilor să profite de vacanţa instanţelor şi să termine până la 1 septembrie redactarea motivărilor în dosarele penale, în caz contrar urmând să sesizeze Inspecţia Judiciară. „Paleta de activitate de judecată a judecătorilor de penali este extrem, extrem de largă. Este asta o justificare pentru o întârziere nu prea mare a redactărilor. Din punctul meu de vedere, este imposibil la Înalta Curte, cel puţin, să respecţi termenul de motivare de 30 de zile. S-au luat tot felul de măsuri administrative, în prezent a fost redus mult numărul de dosare care au fost întârziate la motivare. Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, or să suporte consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei”, a declarat Tarcea, într-un interviu acordat Realitatea TV, citat de Agerpres. În prezent, la Instanţa supremă sunt în aşteptare motivări ale deciziilor de condamnare sau achitare în dosare importante în care sunt implicaţi, printre alţii, Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta, Elena Udrea, Alina Bica, Radu Mazăre, Dan Şova, Constantin Niţă. Integral pe Digi24
Cristina Tarcea, întrebată dacă e o coincidenţă modificarea abuzului în serviciu, de care este acuzat Liviu Dragnea: Nu cred în coincidenţe. Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, spune, întrebată dacă crede că este o coincidenţă faptul că legile justiţiei, dar şi prevederile privind abuzul în serviciu au fost modificate “pe repede înainte”, în condiţiile în care Liviu Dragnea este acuzat tocmai de această infracţiune, că ea nu crede în coincidenţe şi că pentru modificările legilor justiţiei era necesar un dialog între profesionişti, care să aibă în vedere toate argumentele. Întrebată dacă crede că este o coincidenţă faptul că legile justiţiei, dar şi prevederile privind abuzul în serviciu au fost modificate “pe repede înainte”, în condiţiile în care Liviu Dragnea este acuzat tocmai de această infracţiune, Cristina Tarcea a spus că nu crede în coincidenţe. ”În general, nu cred în coincidenţe. Întotdeauna am fost un om de bună-credinţă şi am fost dispusă să acord tuturor prezumţia de bună-credinţă, dar, aşa cum am mai arătat, pentru modificări legislative atât de substanţiale este necesar un dialog, un dialog între profesionişti, în primul rând, un dialog care să aibă în vedere toate argumentele şi stau şi mă întreb dacă un astfel de dialog, în condiţii de celeritate, şi în condiţiile în care oricând se puteau face speculaţie cu privire la situaţia juridică a unuia sau a altuia dintre actorii din legislativ, ar putea conduce la reglementări general acceptate. Este o problemă într-adevăr din punctul acesta de vedere”, a afirmat Tarcea într-un interviu pentru Realitatea TV. Integral pe Adevarul
Vine scadența! Se încheie o săptămână de foc, în care am trecut milimetric pe lângă o catastrofă: o nouă ordonanță de urgență în favoarea unui batalion de penali, poate chiar mai toxică decât cea din ianuarie 2017. Astăzi, nu mai există niciun dubiu că Liviu Dragnea a încercat din toate puterile să-i convingă pe Tăriceanu, Toader și Dăncilă să îl susțină în acest demers, dar a eșuat. Nu este clar cine a fost personajul determinant care a zădărnicit planurile șefului PSD, dacă doar Tăriceanu a rezistat presiunilor, din calcule de supraviețuire politică, sau dacă până și ministrul Justiției și premierul și-au regăsit o brumă de rațiune și au înțeles ce riscă dacă își pun semnătura pe o decizie cu implicații devastatoare pentru România. Cert, însă, este că rezistența, ezitările sau fricile celor trei marchează un altfel de moment ”T 0” decât și-ar fi dorit Dragnea, dar și toți cei care își pun în el ultimele speranțe de salvare. ”Resetarea” mult așteptată de actuali sau viitori condamnați definitiv a fost înlocuită de resetarea relației cu ”salvatorul” lor. Să intrăm în detalii. Merităm să revizităm declarațiile făcute miercurea trecută de Liviu Dragnea la Antena 3. De ce? Pentru că până acum au fost privite în primul rând ca reproșuri adresate lui Tăriceanu și lui Toader pentru refuzul de a fi susținut ideea sa cu ordonanța de urgență pentru modificarea Codului Penal și ca un îndemn pentru a da măcar OUG pentru amnistie și grațiere. La ei doi, nu la Viorica Dăncilă, se referea în declarația de mai jos: ”Eu merg exact înainte, fără ezitare. Cei care vor dori să meargă cu mine vor fi oameni curajoși. Cei care nu vor dori să meargă cu mine, înseamnă că vor fi niște lași, niște fricoși. Aici nu e vorba de mine. Eu sunt o ţintă importantă, care odată dată la o parte poate să înceapă principiul dominoului (…) Putem schimba toate aceste lucruri, dacă ne ajută și Guvernul, dacă toți membrii Cabinetului rup această rezervă pe care o au,” spunea Liviu Dragnea, pe 11 iulie, la Antena 3. Integral pe Digi24
Nu e as, e un 2 de trefla! Asul din maneca lui Klaus Iohannis: Ce putem face noi pentru presedinte. Presedintele Romaniei a anuntat, chiar de la pupitrul prezidential, ca nu are optiuni constitutionale in fata puterii PSD. In ultima instanta, se va vedea nevoit sa accepte tot ceea ce majoritatea parlamentara si masinaria de putere ii pun in fata, in pofida nelinistilor sociale, a criticilor internationale si mai ales a propriei constiinte. Acum stim cu totii ca presedintele tarii nu are de ales. Si chiar nu are de ales, definind alegerea in termenii Constitutiei. Atunci cand presedintele este impins in Opozitie, cand este decuplat practic din Executiv, nu are la dispozitie multe parghii functionale, pentru a se lupta corp cu corp cu o majoritate parlamentara. Poate sesiza CCR, poate cere opiniile forurilor internationale, poate duce un razboi de uzura, retrimitand la reexaminare legi. Asa cum a explicat Klaus Iohannis joi seara, anuntand promulgarea uneia dintre Legile Justitiei, si-a epuizat toate caile de atac constitutionale. Ceva nu a facut insa presedintele. Nu a recurs la natiune, intr-un moment in care natiunea il astepta, la coada la Universitate, sa semneze pentru ca infractorii sa nu mai poata ocupa functii publice in stat. La coada aceea a stat vertical Victor Rebengiuc, caruia batjocorirea asta a tarii, care se tot intampla de cativa ani, i-a suspendat anii cei mai darnici in actorie, cei ai linistii si ai interiorizarii, ai povestilor pentru ceilalti si ai jocului pentru sine. Si recursul la natiune al presedintelui nu ar fi fost neconstitutional si nici nu i-ar fi adus suspendarea. Klaus Iohannis a explicat, pentru a doua oara de cand asaltul PSD asupra legilor din justitie trece peste orice stavila, ca nu este un presedinte extra-constitutional. Foarte bine, tara nu ar fi rezistat unei abdicari (si) de la Constitutie! Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
Tudorel e tras de sfori de Tariceanu, deci nu poate fi acuzat de initiative.
Mai degraba, pelicanul a realizat ca interesele lui si ale hamsterului au devenit divergente si a blocat OUG.
Va dati seama ce “buna” e daca, studenta fiind, a fost numita in CA la TAROM! 🙂
” Maria Magdalena Grigore, supranumită şi „blonda de la Transporturi”, a fost numită joi secretar de stat în Ministerul de Externe. Cunoscută ca fiind o protejată a lui Călin Popescu Tăriceanu şi membru in Consiliul de Administraţie al Tarom încă de când era doar studentă, Maria Magdalena Grigore a fost numită, în 2017, de premierul Grindeanu secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Iar de la Transporturi la diplomaţie n-a fost decât un pas.”
https://adevarul.ro/news/politica/blonda-transporturi-fost-numita-secretar-stat-mae-sustinerea-tariceanu-fulminanta-ascensiune-mariei-magdalena-grigore-1_5b50af6edf52022f7569fb94/index.html
Bună dimineața!
România condusă de PSD. Poate așa se trezesc și votează responsabil, județul și orașul fiind roșu. Dacă nu mă înșel au mai avut avarii în ultimele 6 luni.
Astfel de imagini ar trebui transformate în bannere si mesh-uri și puste peste tot. Folosite inclusiv de ”gherila urbană”.
https://www.g4media.ro/imagini-de-ev-mediu-in-bacau-criza-apei-ii-face-pe-localnici-sa-umble-cu-galetile-pe-umar-spitalul-judetean-nu-mai-opereaza-decat-urgentele.html
“Coruptia ucide”.
Intai te lasa fara apa.
buna 🙂
Urmeaza taxa pe respirat aerul de Alexandria si de orice localitate rosie.
S-ar aduna mai mult din taxa pe prostie.
Buna dimineata!
Iohannis, “felicitat ” de romani! Inca sunt prea blanzi , dupa parerea mea!
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ce-i-au-scris-romanii-lui-klaus-iohannis-pe-facebook-dupa-discursul-pe-tema-justitiei-966915
E acolo un amestec ciudat de reactii intarziate, interes personal.si dezinteres general.
Cam asta e impresia pe care o lasa.
A propos de ce spuneam ieri in legatura cu ASF:
Prim-vicepreşedintele ASF este Ovidiu Wlassopol, fostul soţ al ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
“Aici lucrează, printre alţii, fina fostului premier Victor Ponta. Absolventă de drept, Ioana Cazacu a lucrat aproape tot timpul în posturi politice. Vine din PSD Maramureş şi a fost, printre altele, consiliera lui Mircea Geoană şi a fostului ministru al Apărării Naţionale, Mircea Duşa. „Naturalizată“ la ASF în decembrie 2017, Ioana Cazacu, directorul Direcţiei Relaţii cu Publicul, Petiţii şi Educaţie Financiară, câştigă pe lună un salariu de aproximativ 30.000 de lei. Ea a ajuns în această poziţie la propunerea prim-vicepreşedintelui ASF Ovidiu Wlassopol.
Printre consilierii lui Wlassopol se numără şi Monica Mişa, soţia fostului ministru al Finanţelor, Ionuţ Mişa, actual şef al ANAF.”
Sper sa inteleaga si USR cum sta treaba cu salariile acestor baieti si fete.
https://adevarul.ro/news/eveniment/salariile-fabuloase-cumetrilor-cv-politic-asf-1_5b50aee0df52022f7569f69f/index.html
Fapte, nu fake news-uri!
https://www.comisarul.ro/articol/chiar-este-iohannis-un-erou-nevinovat-care-se-lupt_955869.html
Corcitura USL este parte a acestui proiect (componenta din Romania) inca din 2006-2007
“…As the EU struggles to cope with the migrant issue, the uncertainty over Brexit and how to deal with Trump, leaders like Netanyahu see the chance to break the EU’s favored approach of unity on foreign policy….”
https://edition.cnn.com/2018/07/19/middleeast/netanyahu-europe-israel-intl/index.html
Yeap
Se vedea si propaganda unor “elite valoroase” .
Buna ziua
” Directiva uitata
Reactia USR a venit dupa ce Comisia Europeana (CE) a anuntat, joi, ca a demarat o procedura impotriva Romaniei in fata Curtii de Justitie a UE, deoarece nu a implementat Directiva Europeana 2015/849 privind combaterea spalarii banilor si a finantarii terorismului.
Este vorba de un document care a fost emis pe 20 mai 2015, iar Romania trebuia sa-l implementeze pana pe 26 iunie 2017. Comisia a propus impunerea de catre Curte a platii unei sume forfetare, precum si a unor penalitati zilnice pana cand nu vom lua masurile necesare.
In decembrie 2017, firma Tel Drum si-a facut public actionariatul. Potrivit datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), in acest moment actionarii Tel Drum sunt Petre Pitis, cu 54%, Dobrescu Liviu Lucian, cu 44%, si inca trei persoane, care detin cate 0,665%: Neda Florea, Panaitov Marilena si Costache Mirela. ” http://www.ziare.com/liviu-dragnea/tel-drum/legatura-nebanuita-dintre-tel-drum-si-directiva-ue-pe-care-psd-nu-a-transpus-o-in-lege-si-care-risca-sa-coste-romania-milioane-de-euro-1522152
Propaganda israelitilor rusofoni .. stie de ce !
Buna ziua. https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22577364-judec-torii-revoc-arestarea-preventiv-lui-elan-schwartzenberg-solu-nu-este-definitiv.htm ”Hai domle ca n-a facut nimic rau, n-a dat in cap la oameni, a facut niste cotețe pentru oamenii sarmani” In schimb pentru grajdan mandatul ramane definitiv Instanța supremă a stabilit ca mandatul de arestare în lipsă pentru Radu Mazăre să rămână definitiv întrucât, așa cum se arată în motivarea publicată recent, fuga sa în Madagascar reprezintă o sfidare a ÎCCJ ce a creat un sentiment de slăbiciune a statului, scrie Mediafax.
Sa-l puna sef la DNA .
Buna ziua
https://www.stiripesurse.ro/alerta-eugen-teodorovici-fondul-suveran-de-investi-ii-va-fi-adoptat-prin-ordonan-a-de-urgen-a_1278471.html
Totu’ pentru cei mai buni “pretini” ai omului :))
Dacă erau în sud fie nu aveau curaj, fie se trezeau cu lanul recoltat sau ars, plus amendă de la mediu pentru arderea miriști-ei. Cred că bulgărele a luat-o la vale.
Tot respectul pentru inventivitate și curaj!
https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/bannerul-urias-decupat-lanul-grau-autorii-mesajului-vizibil-avion-Incercam-mai-facem-unul-1_5b51963adf52022f756ff1ef/index.html
Buna ziua
speculatie, a informat-o el presidente joi pe pm de stadiul procesului de inalta tradare?
Buna ziua,
Trump vorbeste cel mai mult cu macron, putin cu erdogan iar macron e pe locul trei.
Merkel e sub macron cu ambii.
De ce bibisoru nici macar nu e pe lista ambilor?
https://graphics.reuters.com/USA-RUSSIA/010071702F8/index.html?utm_medium=Social&utm_source=twitter
Buna ziua
bibisoru’ vorbeste cu Jared .
Care , la randul lui , da ordinele iar tataia le executa :))
Cred ca e limpede pltatforma lor – brexit , ue e rea , nato nu ‘i bun . Totul pentru dezbinare .
Iar cei 3 sateliti – Ungaria /Cehia /Romania – executa cu spor , prin cozile de topor consiliate de “specialistii” lui nea caisa , zis si bibisor .
Buna ziua
Ok, dar cine e jaredul lui putin?
un jared de basarabia https://www.europalibera.org/a/29378319.html
Are mai multi jarezi putka
Buna ziua,
daca nu sta in kremlin comparatia pierde simetria
Pierde simetria, dar intra in supersimetrie sau multisimetrie.
Sau p(r)ost-simetrie… Apropos de „post-truth”…
Bună ziua!
Ca sa raspund la provocare, fiecare dimensiune suplimentara reprezinta o treapta pe scara lui Ioan – aka ioan scararul
Va salut
“jaredul” lui putin se numeste Kantor .
desi uneori cred ca e invers – putin e “jaredul” criminalului ala .
ce este simpatic la romani : suntem la faza in care hotul ne a intrat in casa dar .. mai stam sa ne gandim ca poate nu fura tot , mai lasa ceva :))
fiecare zi care trece cu non -combatul romanasilor “elite’ – va costa tara asta ani de zile sa mai poata fi reparat ceva .
dupa ce a picat ultimul mig .. n am vazut un om sa se intrebe la tv – da’ elbit , cine e elbit ? :)))
deja indientii din parcurile din SUA cred ca sunt mai evoluati in gandire decat ‘elitistii’ cu aspiratii din Ro !
Ai noștri nu-s „elitiști”, ci „etiliști”…
Bună ziua!
Buna:D
buna ziua
nu e profitabil sa se bage in seama – rabbit hole –
Buna ziua
ca sa ne descretim fruntile
https://spectator.org/everyone-is-smart-except-trump/
Bună ziua!
Mulțam’ fain!
Articolul are/avea (când am intrat eu) 472 de comentarii…
Bun găsit!
Cred că herr fikusz este un „joianis cel grivco” sau „joianis cel uslamist”…
Buna ziua,
pe 10 ar trebui sa fie invitat al jardine sa deschida plimbarea cu
https://www.youtube.com/watch?v=eDZgl7H-coQ
🙂
Buna ziua!
Cam de multa vreme a fost liniste!
https://www.digi24.ro/stiri/externe/atac-cu-cutitul-in-germania-14-victime-au-fost-injunghiate-intr-un-autobuz-967237
Bezmeticul asta nu da socoteala pentru raul pe care l-a facut?
https://www.digi24.ro/stiri/economie/energie/proiectul-privind-plafonarea-pretului-gazelor-retras-ce-spune-teodorovici-967198
Astia meseriasi, de aia sunt departe dincolo de orizont… https://www.yahoo.com/news/koreas-ex-president-park-given-eight-more-years-073832521.html
Buna seara tuturor……
https://www.g4media.ro/cronica-unei-ordonante-anuntate-unde-s-au-blocat-amnistia-si-gratierea.html
@Eugen Vasilescu, 16:35
Tot moshii canta cel mai bine 🙂
Pentru 10 august vedeti si
https://www.facebook.com/tudor.neamtu.61/videos/1087667791372008/
Buna ziua,
suna bine 🙂
Buna seara –
la 1:15, 1:37 2:00 este fiul lui Al Jardine – cred ca il cheama Matt
Buna seara
http://turcopolier.typepad.com/sic_semper_tyrannis/2018/07/political-appointees-who-should-be-fired.html
Explicatii necesare si context potrivit.
Pe lista
Coats, Rosenstein, Wray
@eugen vasilescu buna ziua
Va recomand și “discutia” Kissinger -FT , absolut fabuloasa; și Kissinger se apropie de suta de ani….fabuloasa evaluare a lumii de azi…..as zice ca de la talleyrand ,Kissinger e cel mai mare diplomat al ultimelor doua secole(nu sunt fan al lui dar nu pot sa nu recunosc geniala analiza despre situația de azi)…
Buna seara – Dr K – omul lui Rockefeller si NWO – dar subscriu la ce spuneti
Bună seara!
Pablito&Co. face atac de apoplexie! – ”Freedom of speech or unacceptable insult?”
http://www.euronews.com/2018/07/20/when-a-number-plate-becomes-a-political-statement?utm_source=newsletter&utm_medium=en&utm_content=when-a-number-plate-becomes-a-political-statement&_ope=eyJndWlkIjoiYWMxNTY0ZjZkZjAxOWU0ZWQ0ODdhNTM1M2RjNDc3ZDcifQ==
@mar buna seara.
Ce treaba are SIE cu mitingul?…e “joc de glezne”…ea a vrut dar nimeni nu și asuma răspunderea…
Madam Firea iar e obligata sa se razgandeasca. La fel ca in cazul Simonei Halep, s-a aruncat cu capul in zid fara sa se gandeasca la reactiile violente pe care le-a trezit:
https://www.comisarul.ro/articol/pmb-luni-va-avea-loc-o-sedinta-pentru-a-stabili-po_955981.html
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22578207-trump-nregistrat-secret-fostul-avocat-michael-cohen-timp-negociau-plata-unui-fost-model-playboy-care-avut-rela-liderul-casa-alba.htm
Seara buna
– Se incinge santajul ( sport national). Se cere intabularea la stat a casei pierdute in istanta de presedinte. Rau sa fi santajabil. Si mai rau sa nu pricepi asta. O sa ajunga ca Ciorbea , dator vandut , gata sa semneze orice.
– Citesc de admistia fiscala pentru firmele ( de stat) cu datorii la acelasi stat. ( taxe , impozite , contributii).
Din doua una
1- ori au bani si vor platii ceva. Inverosimil, sint practic , financiar falite.
2- ori statul le sterge datoriile . Si asta te duce direct , garantat la procedura de infringment de la UE. Deoarece conform practicii , ajutorul de stat ( in bani , sters datorii e totuna) se negociaza cu UE . Chiar aprobat de UE ( pentru firma x sau y dar niciodata la gramada) e valabil o singura data . Iar banii cash sint considerati imprumut RAMBURSABIL OBLIGATORIU.
Curios sa vad cum adorm astia pe aia de la UE. 🙂
Buna dimineața
Dl @stefan…sigur ca aveți dreptate…asta cu ștersul datoriilor-ca asta e “amnistia fiscală” e la fel de aplicabila ca și aiureala cealaltă cu “preț fix la gaze”….ce ma distrează pe mine e ca populația,votanții PSD in special,vor sa fie și cu vaca grasa și cu fanul in pod…ei vor sa fie in EU dar cu mercurial ca in Belarus;nu se poate,in socialism aveai bani dar nu aveai ce face cu ei,acum ai ce face cu banii dar nu ai niciodată de ajuns…și revin la “amnistia fiscală”=toți au uitat cazul “oltchim”…nu s a permis nici măcar transferul acțiunilor in schimbul datoriei….și ,in afara discuției, vorbesc cu tineri pana in 30 ani,”furioși pe Bruxelles”și ii întreb dacă ei știu ce înseamnă sa “stai la coada pentru viza”…parca le as vorbi de zburat pe luna și n au trecut decât vreo 15 ani de când s au eliminat vizele pentru romani…cică “nu se poate”…eu zic ca se poate!Trump -US-schimba lumea și România va ieși prost după schimbarea asta
Buna dimineata
De ce nu’i intrebati daca le convine sa i plateasca 4 miliarde de E lui steinmetz ? :))
Sau daca le place cum a actionat “cubul negru ” in cazul Kovesi ?
Sau fonduri “suverane” , morgensteini , silbersteini , jafuri de sute de milioane de euro – pe filiera “elitelor valoroase” din R0 /Tel Aviv ?
:)))
Bună dimineața.
https://www.comisarul.ro/articol/surse-luni-seara-dancila-ar-fi-primit-o-informare-_955974.html
Bună ziua!
Exact ce aam scris ieri, au apărut ”băieții” la marginea lanului. – ”Nu au venit personal, am vorbit la telefon. Inițial a fost poliția locală de la noi din comună, din Cămărașu, apoi ne-a sunat Poliția din Apahida cu care n-avem treabă. A fost o discuție civilizată, mai degrabă o rugăminte, că s-ar putea încadra la contravenție fiindcă e un cuvânt obscen. Am apelat la prieteni care sunt juriști să ne spună dacă e sau nu contravenție. Vrem să știm, e proprietate particulară. Nu e o pancartă, e o arătură pe câmp”, a spus Bobiș, potrivit Ziarului de Cluj.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22578741-fermier-din-cluj-care-arat-cmpul-mesaj-mpotriva-psd-fost-rugat-poli-tearg.htm
Sincer, greu de dovedit o astfel de speță. După mintea lor, Manneken Pis trebuie acoperit și David băgat la cutie.
Sărut mâinile! Dacă prostia nu doare…
Buna seara!
Un articol foarte bun al Andreei Pora:
https://revista22.ro/70272450/statul-paralel-ncepe-s-l-scoat-din-priz-pe-dragnea.html
Am citit doar acum ca ala care nega holocausul , respectiv psdistul Dan Sova , fost ministru , fost pe ecrane , fost de toate dar ramas mereu un prost , a primit 3 ani cu executare.
Unde e la bulau ?
Sau a fugit si asta din tara ?
Extaziat de ce rezerva de cadre are PSD.
Toti unu ca unu. Tunat si adunat toti parvenitii borfasi sub acelasi steag.
De stanga. Aia care nu dorm noaptea de grija saracilor. 🙂
Buna seara!
am vrut sa citez o sursa muuuult mai credibila (a trei) dar m-am gandit ca nu e OK sa ranesc ochii celor ce citesc acest blog si care inca mai cred ca romanii si romania mai au viitor:
http://www.mediafax.ro/social/dan-sova-a-fost-condamnat-definitiv-la-trei-ani-de-inchisoare-cu-executare-in-dosarul-cet-govora-fostul-senator-s-a-predat-la-ipj-ilfov-17274257
@felixks buna seara
Tocmai citii ce spuse ambasadorul Germaniei la Râșnov despre provocările globale citat aprox “ America first” e o provocare și in EU “me first” e o provocare….lăsați luptele interne și asigurați va viitorul. ….
Au fost atâția in pușcărie și Nastase,și Babiuc și și Severin etc…etc… și noi continuam sa luptam sa apărăm începutul asta de normalitate pe care o clica de gashcari nenorociți vor sa l distrugă,sa transforme anormalul in normal…când liderul de facto al țării este un condamnat,când legile sunt “concepute”de niște analfabeți functionali juridic sau de a dreptul penali-cum naiba sa fii optimist?
Eu unul nu mi închipuiam acum 25 ani(când am avut primele semnale ca vom fi in NATO -anticamera EU)ca va trebui sa purtam aceasi lupta=justiție independența și egala pentru toți …nu poți lupta mult timp pe doua fronturi-legal și economic-pe fondul unei inconștiente sau nepăsare a unei bune părți din populație …personal sunt obosit,m am saturat sa repet ca a fi in NATO si EU “e un dat”și ca trebuie sa dovedești ca meriți …din culisele aderării la EU, “capitaliștii “romani cu Țiriac și Patriciu in frunte au făcut un lobby intens între 2004-6 ca România sa nu fie admisă in 2007” ca nu e pregătită economic”….ghici de ce?noroc cu Blair si Bush
buna dimineata 🙂
http://politeia.org.ro/ziarul-de-duminica/ziarul-de-duminica-22-iulie/58921/