Revista Presei – 20 aprilie.”De ce sa te zbati zilnic si sa ai nopti nedormite, cand poti sa fi unul dintre acei multi bugetari fericiti si saraci cu duhul, dar minunat remunerati.”
20/04/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 20 aprilie! Vremea va fi în continuare deosebit de rece în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va avea înnorãri şi temporar vor fi precipitaţii local în zonele de munte precum şi în sudul şi centrul teritoriului şi pe arii restrânse în celelalte zone. La munte va ninge, în Transilvania şi în zonele submontane trecãtor vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare, iar în rest va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 şi 12 gr, iar cele minime între -4 şi 6 gr In Bucuresti cerul va fi mai mult noros, iar trecãtor în cursul zilei va ploua slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 12 gr, iar cea minimã de 1…3 gr.
“BNR admite fără ocolișuri: Riscurile privind devalorizarea monedei naționale sunt ridicate În ciuda faptului că factorul politic vorbește deja de câțiva ani despre investiții publice masive, care să susțină dezvoltarea economică a României, avansul produsului intern brut – PIB contină să se realizeze preponderent ca urmare a consumului realizat de sectorul privat. Or, consumul se realizează în cea mai mare parte apelând la bunuri și produse aduse din import, fapt ce nu face decât să adâncească și mai mult dezechilibrele structurale cu care se confruntă economia națională și să pună o mare presiune asupra cursului de schimb, dincolo de evoluțiile conjuncturale aduse de războiul din Ucraina. Importurile și nivelul prețurilor externe agravează situația Creșterea cu 5,9% a economiei în 2021 a fost determinată într-o proporție covârșitoare de consumul privat, în timp ce contribuția sensibil mai mică adusă de formarea brută de capital fix (investițiile – n.r.) nu a depășit-o pe cea din anul precedent, se arată în cea mai recentă Minută a ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale – BNR. Iar prețurile externe au avut drept consecință o cvasi-triplare a deficitului comercial în ianuarie în raport cu aceeași lună a anului trecut, precum și o creștere anuală record a deficitului de cont curent, inclusiv ca urmare a deteriorării ușoare a balanței veniturilor primare, au semnalat mai mulți membri ai Consiliului. Astfel, riscurile la adresa ratei de schimb a leului rămân ridicate, cu potențiale consecințe asupra inflației și a indicatorilor de vulnerabilitate externă, au atenționat membrii Consiliului de Administrație al BNR….. Inflație peste estimări În același timp, s-a sesizat că dinamica anuală de două cifre a creditului acordat sectorului privat a continuat să urce în primele două luni din 2022, ajungând la 15,8% în februarie, în principal pe seama evoluției împrumuturilor în lei ale societăților nefinanciare, condiții în care ponderea în total a componentei în monedă națională s-a mărit la 72,5%. În ceea ce privește evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor analize, rata anuală a inflației va crește probabil ceva mai pronunțat în următoarele luni decât s-a anticipat în prognoza pe termen mediu din februarie….” Integral: https://ziare.com
“Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: România sărăceşte antreprenorial pe zi ce trece. Motivaţia de a lucra în mediul privat e strivită de stat prin exemple de incompetenţi, care câştigă enorm pentru nimic De ce sa ai propria afacere sau sa lucrezi in mediu privat daca statul te poate face ”erou” bugetar, pe bani multi si siguri, chiar daca esti incompetent sau prost facut gramada? Cati dintre voi castigati net peste 3.000 euro/luna? Cati dintre voi au ajuns la New York? Recent, niste neica-nimeni care lucreaza pentru statul roman au fost la… New York – pe banii nostri!, ca sa ne reprezinte tara la o expozitie internationala de turism. ”Standul” a fost reprezentat de cateva fotografii realizate pe coli A4 prinse in niste cleme, pe o panza….neagra. Unde esti tu, Tepes Voda, ca sigur generalul/premierul Ciuca nu-i va da afara pe acesti ”distinsi” functionari publici?…..Romanii care vor sa obtina viza de SUA asteapta luni bune sa fie primiti la interviu. Doar suntem parteneri ”strategici”…….La un momend dat, intrebarea pe care orice proprietar de firma si-o pune este: cat mai sunt capabil/mai pot sa duc o afacere pe picioarele mele? Mai are rost sa ma dau peste cap, ca sa ce?… Sa ma lupt cu primitivismul/ineficienta autoritatilor din administratia publica? Sa-mi consum energia si neuronii pentru drepturile mele legitime, daca vreau sa fac ceva mai mult? Cu ce ma ajuta statul, ca sa-i ”donez” mai multe taxe si impozite aiurea? Cand vad bataia de joc a statului, pentru ce sa ma ”omor”?….. De ce sa te zbati zilnic si sa ai nopti nedormite, cand poti sa fi unul dintre acei multi bugetari fericiti si saraci cu duhul, dar minunat remunerati. Cele mai profitabile afaceri s-au facut la inceputul democratiei. Cele mai puternice business-uri de familie isi au originea dupa Revolutia din 1989. Fostii securisti sau fii lor (scoliti atunci in strainatate) stiau cum merge treaba in mediul privat international si nu le-a luat mult timp sa importe sau sa implementeze local modelele de succes. Alta categorie norocoasa a fost aceea a ”decreteilor” (aici ma incadrez si eu), tineri studenti in perioada respectiva, care au reusit in domenii ”virgine” si au urmat drumuri nebatatorite la vremea aceea….. Romania saraceste antreprenorial pe zi ce trece. Personal consider ca, statul este de vina pentru reculul mediului privat autohton. Atunci cand vezi atata birocratie, cand vezi ca aproape orice afacere devine din ce in ce mai greu de administrat, chiar nu-ti mai vine sa o faci sau sa o manageriezi de dragul de a o avea. Asumarea unei firme este o decizie individuala, dar statul ne face dovada ca o multime de bugetari o duc bine-mersi, fara stres, fara griji. In aceste conditii, ce rost mai are sa lucrezi in mediu privat, daca ai sansa sa te capatuiesti ca bugetar?…” Integral: https://www.zf.ro
“Nasui spune că salariul la stat e mai mare cu aproape 3.000 de lei decât în privat: De unde banii? De la dumneavoastră, contribuabilii, și din împrumuturi Salariul mediu la stat a ajuns să fie cu 2.768 de lei pe lună mai mare decât cel din privat, spune fostul ministru al Economiei, deputatul USR Claudiu Năsui. …. ”Salariile la stat au tot crescut peste cele din privat. Acum 10 ani, salariile la stat erau mai mari decât cele din privat cu 491 de lei pe lună. În 2020, țineți-vă bine, salariile la stat au ajuns cu 2.768 de lei pe lună mai mari decât cele din privat. De ce? Motivul e vechi de când lumea. Pe scurt, pentru că cine împarte, parte își face.Cu cât cineva e mai aproape de ierarhia centrală a statului, cu atât își va atrage mai multe beneficii. De unde banii? De la dumneavoastră, contribuabilii, și din împrumuturi. Așadar, tot din economia privată, deja foarte îngreunată de o clasă de politicieni care nu se vor opri din acumularea de privilegii”, a scris Claudiu Nasui pe Facebook. Deputatul subliniază că și în perioada pandemiei salariile de la stat au crescut. ”Au ratat chiar și pandemia, care a fost un prilej de restructurare la stat. Singurele salarii care au scăzut au fost cele din privat. La stat pandemia nu s-a simțit….. ”Săptămâna trecută au trecut în Parlament noi creșteri de salarii, de data aceasta la ANCPI (USR va ataca la CCR acea lege). Săptămâna aceasta văd amendamente pentru noi sporuri și creșteri de salarii la stat. În fiecare săptămână apar astfel de noi creșteri de salarii la stat. Justificările sunt mereu aceleași. Inițial ne spun că „afectează puțini oameni” și deci „impactul e mic”. După care ne zic că „au apărut inechități” și „trebuie să creștem și altora”….” Integral: https://spotmedia.ro
“Comisarul european pentru transporturi: Între 400 milioane – 1 miliard euro s-au pierdut din fondurile de coeziune. Care sunt problemele sistemice…. Care sunt problemele sistemice, potrivit ei: – Întârzierile din cauza capacității administrative scăzute. -Proceduri lungi pentru contestare în justiție în cadrul licitațiilor. – Schimbările de priorități investiționale. “Toate astea au dus la pierderi de sume importante. Acum eu estimez între 400 milioane – 1 miliard de euro pierduți din fondurile de coeziune și din Connecting Europe Facility pentru transporturi”, a spus ea. În total, spune Vălean, sunt puse la dispoziție 12 miliarde euro pentru transporturi, dublu față de perioada de finanțare anterioară 2014-2020. – Alocările pentru infrastructura feroviară sunt fără precedent, de aproximativ 5 miliarde euro….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Partidele pun deoparte mormane de bani din subvenții. Precedentul an electoral ne-a costat peste două miliarde de lei Statul român oferă partidelor mai mulți bani decât pot acestea cheltui, fiind utilizate mai puțin de jumătate din fondurile acordate ca subvenții, restul devenind fiind puși deoparte…. Partidele au cheltuit mai puțin de jumătate din subvenție În anul 2021, partidele politice au obținut venituri din subvenții acordate de la bugetul de stat în valoare totală de 232.766.294 lei, iar cheltuielile efectuate din această sursă de finanțare au însumat 110.833.882 lei, ceea ce înseamnă doar 47,62% din bani. Asta nu înseamnă că politicienii s-ar fi gândit la bieții contribuabili întrucât sumele rămase necheltuite nu s-a întors la vistieria statului, iar cum legea permite partidelor să depună banii la bănci, alte venituri vor rezulta din dobânzile de la subvenția necheltuită….. Românii de rând plătesc difuzarea minciunilor de partid În ce privește structura cheltuielilor se observă că partidele care primesc cele mai mari subvenții, proporțional cu reprezentarea lor în Parlament și în administrația locală, adică PSD și PNL, au alocat cea mai mare parte a banilor cheltuiți pentru „presă și propagandă”. Cu alte cuvinte, contibuabilii plătesc cu banii pentru a fi intoxicați cu articole publicate în organe de presă „independente” sau pentru a primi în feed-ul de Facebook reclamele plătite de partide….. Costuri enorme pentru alegerile din România…. Un calcul simplu arată anul electoral 2020 a costat România peste două miliarde de lei. Alegerile locale au presupus un cost de 966.263.000 de lei, iar cele generale 640.355.000 de lei. Aceștia sunt banii folosiți de către statul român pentru organizarea și defășurarea în bune condiții a procesului electoral, iar cheltuielile au fost majorate și de costurile determinate de pandemie: dezinfectanți, măști ș.a. Însă la aceste fonduri se adaugă și banii rambursați partidelor….” Integral: https://www.fanatik.ro
“După un deceniu de creştere foarte bună, piaţa imobiliară rezidenţială este atacată acum din toate părţile: Războiul din Ucraina a dus la scăderea cererii, dobânzile cresc, salariile nu mai cresc peste inflaţie iar puterea de cumpărare scade, investiţia imobiliară s-ar putea să nu mai fie aşa de rentabilă …... În criza COVID vânzările au crescut pentru că cererea a rămas solidă, dobânzile chiar au scăzut, singura problemă fiind cea legată de lipsa de chiriaşi şi, implicit, de reducerea chiriilor. Cine voia să-şi cumpere un apartament avea condiţii bune, nu era niciun fel de inflaţie, puterea de cumpărare era în creştere pe fondul majorărilor salariale şi stabilităţii cursului valutar leu-euro. De la mijlocul anului trecut, condiţiile au început să se schimbe – creşterea preţurilor la energie, creşterea inflaţiei. Dar nimeni nu a prevăzut ceea ce urma să se întâmple în numai câteva luni. 1. După ce Rusia a atacat militar Ucraina, pe 24 februarie, interesul cumpărătorilor pentru achiziţia unui apartament sau a unei case pentru a locui acolo, sau pentru a o închiria, s-a redus dramatic. Telefoanele nu au mai sunat la dezvoltatori, iar la întrebarea „Când veţi reveni pentru a discuta despre o posibilă achiziţie?” răspunsul este „Când se termină războiul!”. 2. Cererea de credite ipotecare şi imobiliare a scăzut cu 30-50% imediat după începutul războiului. Băncile vor să dea în continuare credite, dar cererea nu mai este ca anul trecut, când a fost cel mai bun an de credite ipotecare şi imobiliare pentru sectorul bancar. 3. Dobânzile la lei sunt în creştere – acum nu se vede pentru că IRCC este încă la un nivel scăzut, 1,8% pentru T2, dar în T3 va fi 2,6%, iar în T4 va fi 3,5-4%. În T1/2023 s-ar putea să ajungă şi la 4-5%, iar dacă adăugăm marja băncii, de 2%, dintr-o dată avem o dobândă de 6-7%. 4. Creşterea preţurilor la utilităţi, creşterea preţurilor la produsele alimentare, creşterea preţurilor la alte bunuri şi servicii, creşterea inflaţiei şi probabilitatea de a rămâne la un nivel de 8-10%, dacă nu chiar mai mult, o perioadă mai lungă de timp, reduce substanţial puterea de cumpărare şi, în final, suma disponibilă pentru a lua şi a plăti un credit ipotecar. 5. Salariile nu vor creşte la nivelul inflaţiei iar creşterile la utilităţi şi la celelalte produse va începe să se vadă…..” Integral: https://www.zf.ro
“Contor de gaz inaugurat cu sobor de preoți, cu pâine și sare și cu panglică tăiată. Liderul PNL Botoșani: „Astăzi s-a scris #ISTORIE” Comuna Frumușica din județul Botoșani a inaugurat, în aprilie 2022, rețeaua de gaz. Momentul a fost marcat de primarul comunei, de liderul PNL Botoșani, dar și de un sobor de preoți, care a sfințit contorul de gaz, în timp ce oficialii au tăiat panglica, relatează publicația locală Botoșani Necenzurat. Evenimentul este unul „istoric”, potrivit postării făcute de președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, pe pagina sa de Facebook. El descrie branșarea la gaz a comunei cu aproximativ 5.600 de locuitori drept „un mare cadou” pe care „primarul Constantin Bălășanu l-a făcut de ziua lui cetățenilor comunei”. …. Șase preoți au fost prezenți la eveniment, arată una dintre fotografiile de la eveniment. Iar oficialii prezenți au tăiat panglica pusă peste contorul de gaz. …. Nu este prima dată când oficialii se înghesuie să taie panglici. În septembrie 2021, 7 persoane s-au înghesuit la poza de tăiere a panglicii de inaugurare a unui centru pentru copiii din dizabilități din Tulcea, realizat în urma unui parteneriat dintre o fundație și un lanț de magazine.” Integral: https://www.libertatea.ro
“Comoara ascunsă din Donbas: Subsolul bogat în minereuri rare, esențiale pentru industria hi-tech, dar și uraniu, cobalt este râvnit de Putin Așa-zisul colac de salvare al vorbitorilor de limbă rusă a fost una dintre cauzele care au declanșat conflictul în această zonă încă din 2014 și Moscova vrea „să încheie” ceea ce a început în urmă cu opt ani, scrie Il Fatto Quotidiano, citată de Rador. Celălalt motiv este militar și politic: este nevoie de Mariupol pentru a controla coridorul dintre Rostov și Crimeea, dar și zona mai de la nord, evitând contraatacuri ucrainene dinspre nord. Peninsula de la Marea Neagră are serioase dificultăți în aprovizionarea de energie electrică și apă și de aceea Putin are nevoie de acest teritoriu, garantându-și un canal direct cu patria-mamă. Dar există și motive economice relevante. Donbasul, din punct de vedere istoric, este bogat în mine pentru extracția cărbunelui, fierului, dar și metanului, manganului, cobaltului și acele metale rare care sunt din ce în ce mai prețioase pentru dezvoltarea tehnologică. Referirea este la zăcămintele cu care se recuperează „ingredientele” pentru a construi smartphone-uri și fibre optice, sau titanul și litiul pentru sectorul auto electric…. „Motivele pentru care acest teritoriu este fundamental pentru Putin sunt variate” – explică Marco Di Liddo, analist senior la Ce.S.I. – Centrul Internațional de Studii – dar dacă avem în vedere că actuala operațiune militară este deosebit de costisitoare pentru finanțele rusești, rentabilitatea economică trebuie să fie adecvată eforturilor”. De aici și nevoia de a lua Mariupol: „Este al doilea cel mai important port din toată Ucraina și poate găzdui nave de marfă. Mai mult, prin cucerirea orașului de coastă, Rusia ar pune o ipotecă serioasă asupra zăcămintelor de gaze offshore din Marea Azov, în timp ce pe continent există mai multe depozite de roci bituminoase din care se extrage gazul de șist. Este vorba despre un bazin care a fost doar parțial explorat: nu se știe cu exactitate câte resurse sunt disponibile, dar merită aprofundată cercetarea”. Ucraina are 8.500 de zăcăminte minerale de importanță industrială și aproximativ 110 tipuri diferite de minerale; industria minieră, până în 2014, a generat 15 miliarde de dolari pe an. În mineritul cărbunelui, din care Donbasul este deosebit de bogat, țara se află pe locul zece în lume. „Și apoi există grafit, titaniu, fier, uraniu și așa-numitele minerale rare, inclusiv litiu, precum și aluminiul și cuprul, atât de prețioase în dezvoltarea hi-tech-ului”, continuă Di Liddo. Deci, este interesul economic principala motivație care îl împinge pe Putin să concentreze zeci de mii de trupe pentru a cuceri Donbasul?…” Integral: https://www.g4media.ro
“Când nu mai vezi pădurea din cauza copacilor. De ce războiul din Ucraina decide soarta întregii Europe Într-o societate românească oricum divizată și obosită de pandemia Covid-19, agresiunea Rusiei asupra Ucrainei vecine cu noi alimentează atât fracturile comunitare, cât și capacitatea noastră colectivă de a gândi un plan de acțiune coerent. …. Oriunde ne-am situa socioprofesional, mi se pare imperativ să pricepem că, dacă Rusia pierde Ucraina, ea nu mai are nici pretextul, nici resursele militare pentru a provoca escaladarea conflictului local la nivelul NATO. Succesoarea Uniunii Sovietice avea nevoie de o bază terestră pentru confruntările ulterioare cu Occidentul. Dacă invazia pe scară largă a Ucrainei ar fi reușit, pe termen scurt, să oprească atât democrația (marele pericol existențial pentru Moscova lui Putin), cât și extinderea UE sau NATO (care sunt acum garantate atât prin dialogul intensificat Kiev-Bruxelles, cât și prin proxima aderare a Finlandei și Suediei) atunci Rusia ar fi putut controla direct și brutal toate cele șase state incluse din 2008 în Parteneriatul Estic. Kremlinul ar fi devenit din nou, ca în vremurile „bune” ale URSS, o contrapondere efectivă la sfera de influență occidentală asupra întregii Europe de Est, cu o punte la Budapesta și Belgrad și un aliat disponibil la Viena. Evident, asta i-ar fi permis să blocheze și includerea Balcanilor de Vest în proiectul european. Chiar dacă înghițirea Ucrainei nu ar fi determinat retragerea NATO pe aliniamentele din 1997 (așa cum cerea Putin în documentele trimise Vestului în decembrie 2021), ea ar fi oferit revizionismului rusesc un imens avanpost militarizat, tot așa cum ar fi întărit forța șantajului energetic față de Germania….. Și, chiar dacă ar cuceri Donețk și Luhansk, ignorând pierderile umane și materiale uriașe, de ambele părți, regimul de ocupație nu ar putea guverna respectivele republici, întrucât populația locală ar intra într-o perpetuă logică de insurgență….. Am citit în ultima vreme analize occidentale care susțin că SUA și Marea Britanie demantelează acum marele proiect tacit al unui condominium germano-rus asupra Europei de Est. Poate că există argumente pentru această teză, căci nu iese fum fără foc, însă nu e acum momentul să le formulăm: ele n-ar face decât să submineze unitatea politico-militară a Occidentului ca atare, dând apă la moară conspiraționismului și frustrărilor acumulate în regiunea noastră după prăbușirea comunismului sovietic. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
”Repetiție pentru slujba de Paști la Patriarhie: se verifică seiful și se unge cu mir …. Cel mai important este, ca-n fiecare an, seiful. El este verificat atent, să fie suficient de spațios, dar și sigur. Ușa seifului este unsă cu mir, pentru că tradiția ortodoxă spune că asta aduce noroc și va fi deschisă des, ceea ce înseamnă că banii vor intra într-un ritm alert în seif. De asemenea, mirul ajută ca ușa seifului să nu scârțâie, Patriarhul Daniel fiind foarte sensibil la astfel de sunete. Tot azi, preoții ortodocși din toată țara primesc pe WhatsApp o poză cu seiful gol, ca să nu uite că de fiecare dintre ei depinde reușita umplerii lui. Ideea îi aparține Patriarhului Daniel, care este convins că imaginea unui seif gol îi va mobiliza pe preoții din toată țară la fel de tare cum îl mobilizează și pe el. „Când văd seiful gol, eu unul n-am odihnă până nu-l văd plin și sper că așa gândesc toți preoții noștri“, a spus Preafericitul.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Un editorial despre o altfel de „operațiune specială”:
Catinca Nistor, imaginea dezastrului de la ICR
Coaliţia de guvernare PNL-PSD-UDMR sabotează o instituţie care trebuie să promoveze cultura română în străinătate
https://www.observatorcultural.ro/articol/catinca-nistor-imaginea-dezastrului-de-la-icr/
“Guvernul condus de generalul (r) Ciucă vrea să declare anul 2023 drept Anul Ostaşului Necunoscut al României. Urmează ”manifestări cu tematică specifică” în școli, ambasade, biserici și ONG-uri …”
https://www.g4media.ro/guvernul-condus-de-generalul-r-ciuca-vrea-sa-declare-anul-2023-drept-anul-ostasului-necunoscut-al-romaniei-urmeaza-manifestari-cu-tematica-specifica-in-scoli-ambasade-biserici-s.html
Bună ziua! ☀️ Urmează anul Plagiatorilor… 🤔
Buna dimineața
Sfințirea contorului de gaze!!!!!e un “bun început”…sper sa fie continuat cu sfințirea wc ului cu apa curenta din școala respectiva…..hai ca se poate
Sobor de sase preoti! 🙂 Sa manance si gura lor o paine. 🙁
Buna ziua
Mare realizare. In tara care de peste 100 de ani extrage gazul din propriul teritoriu. 😀😀
Musai de sfințit.
Buna ziua
Nu se știe dacă e și gaz pe conducta…au Sfințit doar contorul..s ar putea sa nu fie ca ar fi trebuit sa sfințească și centrala
Revin.
Rusnacii câștigă teren in sud-est și sudul Ucrainei.
Metoda cunoscuta. Obuze și rachete cu grămada.
După vin cu batalioanele de filoruși din Donbass, ceceni , Wagner. Rușii puri doar după.
Au concentrat foarte multa tehnica în zonele de asalt ( direcții de atac ) .
Ofensivă generalizată pe 480 km de front e o aiureala mediatica. Nu exista că nu au atitea oameni , tancuri și artilerie ca Stalin.
Presează puternic pe direcții de atac pentru a incercui cat mai multa armata ucraina.
Ajutorul occidental vine greu și de regulă cu întârziere.
Ucrainii au pierdut enorm de multa tehnica și foarte multi oameni.
Rușii știu. Au prezentat Ucrainei un PDF de tratative “de pace”.
Practic e un ultimatum de capitulare.
PS.
Să nu credeți că Putin se oprește la Donbass.
Ambiția e SI Transnistria .
Ulterior Letonia și Lituania pentru a unii Kaliningrad cu patria mamă.
Occidentul se înșeală amarnic crezind că războiul va rămâne doar in Ucraina.
Exact că înaintașii care au închis ochi la anexarea Austriei de Hitler, au aprobat ciopârțirea Cehoslovaciei și stat luni de zile fara să facă nimic după atacarea Poloniei.
Istoria nu se repeta. Erorile DA.