Revista Presei – 2 septembrie. Un stat care consumă bani și mărește taxe fără număr. Și un premier de sacrificiu.
02/09/2025 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 2 septembrie. “Vremea se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării. Maximele zilei sunt încadrate între 27 şi 35 de grade. Iată prognoza meteo de mâine 2 septembrie. Vremea va deveni cãlduroasã în majoritatea zonelor, iar în Banat, sudul Olteniei şi al Moldovei, în sudul, centrul şi estul Munteniei şi în Dobrogea continentalã vor fi temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi pe arii restrânse ploi slabe de scurtã duratã pe parcursul zilei în zonele montane, iar spre sfârşitul intervalului posibil în extremitatea de vest a ţãrii. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 35 de grade, iar cele minime între 8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 22 de grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţã, pe alocuri în Transilvania şi izolat în celelalte regiuni. Presiunea atmosferică va fi usor variabilã”.
“Ilie Bolojan, hotărât să-și dea demisia din fruntea Guvernului. Un nou avertisment: „De marți să vă căutați alt premier”. Premierul Ilie Bolojan rămâne „neclintit” în decizia de a demisiona, avertizând din nou coaliția, luni, că, dacă reforma administrației publice nu se va realiza, ar trebui să își caute un alt prim-ministru. Ilie Bolojan a spus duminică, membrilor din coaliția PSD-PNL-USR-UDMR, că își dă demisia dacă PSD nu acceptă reformele simple. Însă, luni, Ilie Bolojan, în cadrul ședinței PNL, a reiterat avertismentul și a amenințat cu demisia. „De marți să vă căutați un alt premier”, a declarat el, potrivit surselor Digi24. În acest context al amenințărilor repetate cu căderea Guvernului, președintele României, Nicușor Dan, i-a convocat pe liderii partidelor de coaliție la Administrația Prezidențială. Liderii coaliției merg marți la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu președintele Nicușor Dan despre soluțiile posibile, în contextul în care reforma administrației locale provoacă tensiuni majore între PNL, PSD și UDMR. Liderii Coaliției se vor întâlni marți, 2 septembrie, cu președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, pentru a încerca să dezamorseze conflictul izbucnit în interiorul Guvernului după ce premierul Ilie Bolojan a amenințat cu demisia în lipsa unor măsuri dure de reducere a aparatului administrativ”. Integral pe Adevarul
“Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea pe Pachetul II de măsuri: Avem risipă, excepții și sinecuri. Asta este România pe care ne-o dorim?. Guvernul Bolojan și-a asumat luni, în Parlament, răspunderea pe cinci proiecte de lege din Pachetul 2 de măsuri de reformă. A șasea lege din pachet, cea privind reforma administrației locale, a fost amânată, după ce coaliția de guvernare nu a reușit nici duminică să ajungă la un acord. PSD s-a opus tăierilor propuse de Ilie Bolojan și, la cererea social democraților, reforma administrației publice a fost amânată până pe 15 septembrie. După ședința de guvern în care au fost adoptate amendamentele, Ilie Bolojan a vorbit în fața plenului reunit al Parlamentului. Prezentarea celor cinci proiecte de lege a durat mai puțin de o oră. A fost asumată răspunderea pe modificarea pensiilor magistraților. „Trebuie să restabilim dreptatea, să păstrăm respectul pentru magistrați, dar trebuie să asigurăm și o doză de echitate”, a spus Ilie Bolojan. A trecut și reforma în sănătate, premierul susținând că „proiectul aduce mai multă ordine și corectitudine în sistem, mai multă grijă pentru pacienți și resursele alocate, reduce risipa, face sistemul mai accesibil”, dar și reforma companiilor de stat. „Punem capăt câștigurilor nemeritate din conducerile unor companii publice, vrem ca oamenii care vor conduce să facă performanță în beneficiul cetățenilor”, a spus Ilie Bolojan”. Integral pe Spotmedia
“Donald Trump, comparat cu Nicolae Ceaușescu. Apetitul lui pentru laude este insațiabil, acuză Financial Times. “Un megaloman la conducere”. Elaborarea unui „pact de pace” echitabil pentru Ucraina pare, în continuare, un vis îndepărtat. Deși ultimele săptămâni au fost marcate de o activitate diplomatică intensă, care s-a prezentat ca un pas important în procesul de negociere între Rusia și Ucraina, realitatea pe teren rămâne aceeași pentru ucraineni: orașele continuă să fie bombardate, casele sunt distruse, iar oamenii mor. În acest context, Vladimir Putin pare să fie mai mult decât satisfăcut de atenția pe care o primește din partea președintelui american, Donald Trump.Acesta din urmă, care s-a autoproclamat mediator în conflictul ruso-ucrainean, pare să fi epuizat deja toate opțiunile din repertoriul său de declarații controversate. Într-o zi, Trump se lăuda că „doar el poate încheia războiul”, iar în următoarea, sugerează că negocierile de pace trebuie să rămână în mâinile celor două părți implicate. Uneori, își exprimă „respectul” față de Putin, iar alteori îl critică pentru comportamentul său „total nebunesc”. Luna aceasta, Trump a fluctuat între a trimite trupe americane în Ucraina și a renunța la această opțiune, iar acum, potrivit unor surse, ar lua în considerare implicarea unor companii private de securitate din SUA, scrie în The Guardian, Olga Chizh, profesor la Universitatea din Toronto”. Integral pe Ziare.com
“Guvernul analizează majorarea TVA de la 21% la 23% în 2026. Creșteri și în turism. Coaliția de guvernare formată de PSD, PNL, USR și UDMR analizează majorarea TVA cu încă două puncte procentuale, până la 23%, pentru anul 2026, dacă încasările bugetare nu vor crește simțitor, au declarat pentru Libertatea surse politice. Situația vine în contextul în care Guvernul trebuie să găsească sume suplimentare pentru anul viitor. „Cu toată creșterea de taxe de la 1 august, Guvernul încă are nevoie de câteva miliarde de lei pentru rectificarea bugetară. Iar de la anul trebuie redus în continuare deficitul bugetar conform planului agreat cu Comisia Europeană”, au declarat sursele. Mai mult, o serie de cheltuieli sunt prognozate să crească, precum cele militare. O altă sursă spune că o temă rămasă în suspans este constituie „egalizarea cotei de TVA pentru sectorul HoReCa”. Aceasta avea inițial o cotă de 9%, care de la 1 august a crescut la 11%, însă autoritățile vor egalizarea acesteia la 21% din 2026. Hotelierii s-au plâns însă că acest an a fost cel mai slab din ultimii trei încoace. Până în acest moment nu a fost luată nicio decizie în Coaliție, și este posibil să nu fie luată. Discuțiile ar putea însă avansa în funcție de performanța economiei în ultimele luni ale anului”. Integral pe Libertatea
“Un director de fabrică spune că 1,5 milioane de oameni nu apar la muncă în România. Incidentul cu muncitorul din Bangladesh, lovit cu pumnul pe stradă în București, ne aduce aminte că la noi s-a dezvoltat o cultură a aversiunii față de muncă, scrie Dragoș Damian, director Terapia Cluj, într-o opinie găzduită de HotNews. Așa arata titlul tradus prin Google Translate în limba bengali. Bengali, sau bangla, este limba oficiala în Bangladesh, țară din care vine curierul bătut acum câteva zile în București. Bangladesh este țara de unde migrează cei mai mulți muncitori asiatici care vin să lucreze în România. Bangladesh are o istorie complicată și sângeroasă, așa cum este cazul majorității țărilor din sudul Asiei. Nu e nici o mirare că din cauza violențelor și a sărăciei foarte mulți asiatici iau calea bejeniei și ajung să lucreze în Orientul Mijlociu și în Uniunea Europeană. La fel acum au făcut cinci milioane de români, începând din anii 2000. Așadar, tema zilei. Alimentat sau nu de curente politice, ne apucăm să batem muncitorii asiatici pe care îi acuzăm că vor să ne ia locurile de muncă – toată povestea este de un absurd patologic, muncitorii asiatici vin în România tocmai pentru că noi, românii, nu vrem locurile de muncă”. Integral pe Hotnews
“La cel mai mare summit de securitate din Asia a prins contur troica Rusia-India-China, o provocare directă la ordinea globală dominată de SUA. „Ar trebui să insistăm pentru o multipolarizare ordonată şi egală a lumii, inclusiv pe globalizare economică şi promovarea construirii unui sistem de guvernare globală mai just şi mai echitabil.“ O prietenie între China şi India părea ceva de neînchipuit până acum câţiva ani. Ambele sunt economii emergente mari, cu populaţii uriaşe, cu pretenţii de jucători de talie grea pe scena geopoliticii globale din partea Chinei şi locale din partea Indiei şi cu nevoi în creştere de resurse. Sunt mai degrabă ţări concurente. Însă imaginea pe care liderii Chinei şi Indiei, preşedintele Xi Jinping şi premierul Narendra Modi, au afişat-o la summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) este una de apropiere. Iar dacă în poză intra şi preşedintele Rusiei Vladimir Putin cot la cot cu cei doi, se poate vorbi deja de o troică. O asociaţie între China, India şi Rusia care, la summit, au arătat solidaritate şi putere colectivă în faţa taxelor vamale „nedrepte“ aplicate pe importuri de către SUA. O întrebare care se pune este dacă această troică va avea un lider, dacă da, care ca fi acesta şi ce putere are alianţa. La ediţia de anul acesta a summitului SCO, care a avut loc la Tianjin, pe 31 august şi 1 septembrie, preşedintele Chinei Xi Jinping a cerut opoziţie faţă de mentalitatea de „război rece“, o referire aparentă la războiul comercial prin care SUA încearcă să reaşeze relaţiile comerciale pe care le au cu toată lumea şi la presiunile făcute de Washington pentru reducerea importurilor de petrol din Rusia”. Integral pe Zf.ro
“Președintele Nicușor Dan se va întâlni marți la Cotroceni cu premierul Bolojan și liderii coaliției pentru a dezamorsa criza politică. Președintele Nicușor Dan s-ar putea întâlni marți cu premierul Bolojan și liderii coaliției de guvernare pentru a dezamorsa criza politică, au declarat pentru G4Media surse politice. Premierul Bolojan l-a invitat pe președinte la ședința de marți a coaliției, potrivit surselor citate. Chemarea șefului statului la ședința coaliției vine pe fondul blocajului politic pe tema măsurilor de reformă. Premierul Ilie Bolojan a amenințat cu demisia din funcție duminică seară în ședința coaliției de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR, au declarat surse politice pentru G4Media. Bolojan a condiționat rămânerea sa în funcție de adoptarea unei reforme în administrația locală care să ducă la concedierea a minimum 17.000 de funcționari din ceea ce el consideră un aparat prea stufos. În replică, PSD, UDMR și minoritățile au cerut o analiză mai detaliată a măsurilor. De unde au pornit problemele? De la modalitate de calculare a concedierilor. Inițial, marțea trecută, coaliția – inclusiv Ilie Bolojan – convenise o metodă de calcul propusă de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Joi, Bolojan a cerut o nouă metodă, invocând faptul că cea inițială era doar o mimare a reformei”. Integral pe Economedia
“Adrian Negrescu: Impozitul de 1% pe cifra de afaceri a dus la scăderea investiților cu 30% în 2025. Renunțarea la impozitul de 1% pe cifra de afaceri pentru marile companii ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea finanțelor publice. Analistul financiar Adrian Negrescu avertizează că fără reforme reale, România riscă să ajungă dependentă de FMI și să piardă investiții străine. Guvernul Bolojan plănuia să renunțe la impozitul de 1% pe cifra de afaceri a companiilor cu venituri de peste 50 milioane de euro (IMCA), însă, până la urmă, măsura va fi păstrată. Adrian Negrescu se simte ca-n operele lui Ion Luca Caragiale: se reformează, dar nu se schimbă nimic. În ceea ce privește datele concrete financiare, din păcate, în loc să scadă cheltuielile statului, acestea cresc, avertizează el. Cresc cu 11,1% la 447 de miliarde după primele șapte luni. Numai cu salariile am ajuns să plătim aproape 100 de miliarde de lei, cu 7,9% mai multe decât anul trecut. Deci, situația este mai gravă decât anul trecut, spune el.Potrivit analistului financiar, impozitul pe 1% din cifra de afaceri a dus la scăderea investițiilor străine cu 30% numai în anul 2025 și a pus sub semnul întrebării toate proiectele de business, de construcții, de fabrici, de uzine, de lanțuri de afaceri, de generare de locuri de muncă. Ba mai mult, în anul 2025, acest impozit nu a adus bani la bugetul statului. Încasările au fost de 1 miliard de lei, în condițiile în care Executivul estima de cinci ori mai mult”. Integral pe Capital
“Bolojan: Magistraţii români ies astăzi la pensie la 48-49 de ani. O pensie medie în magistratură trece de valoarea în 24.000 de lei, dar ajunge şi la 35.000 – 40.000 de lei / Nu este o lege împotriva magistraţilor ci o lege pentru echitate. Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, la prezentarea pachetului privind reforma pensiilor din justiţie, că magistraţii români ies astăzi la pensie la 48-49 de ani iar opensie medie în magistratură trece de valoarea în 24.000 de lei, dar ajung inclusiv la 35.000 – 40.000 de lei. Premierul a dar asigurări că nu este o lege împotriva magistraţilor ci o lege pentru echitate. Premierul a declarat că prumul pachet pe care Guvernul îşi asumă răspunderea este cel privind pensiile magistraţilor. ”Trebuie să restabilim dreptatea, păstrăm respectul pentru magistraţi, înţelegem contribuţia lor majoră în societate, dar în acelaşi timp trebuie să asigurăm o doză de echitate. Magistraţii români ies astăzi la pensie la 48-49 de ani. O pensie medie în magistratură trece de valoarea în 24.000 de lei, dar numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000 – 40.000 de lei în mod special pentru magistraţii care au avut şi funcţii de conducere”, a arătat premierul. El a anunţat că, prin reforma pe care o propun, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârşitul căreia pensionarea magistraţilor se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România”. Integral pe News.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

Aici, 100% in acord cu jurnalistul:
https://republica.ro/muncile-lui-bolojan
“lie Bolojan este singurul politician, de 30 de ani încoace, care încearcă în modul cel mai serios, încasând insulte și ură cât cuprinde, să taie hoția încuibată în statul român cu legea în mână…”
https://hotnews.ro/cristian-tudor-popescu-adevarul-care-nu-poate-fi-sters-nici-daca-bolojan-este-inlaturat-2057089?utm_source=hotnews&utm_medium=homepage&utm_campaign=ultima-ora-widget
Si geniul acesta devreme cred ca are dreptate:
https://www.facebook.com/ACaramitru/posts/1214525387144799?ref=embed_post
“…Lăsați-l pe bolo să meargă până la capăt la maxim. Asta e. Nu există alternativă decât mai rea pentru voi. Și nu peste 3 ani . Acum imediat va începe haosul instant și maxim dacă pică guvernul și blocați reformele…”
In fine, si artistul super antrenat in verva democratiei are intrebari precis-pertinente:
https://ziare.com/tudor-chirila/nicusor-dan-criticat-dur-tudor-chirila-1962086
“…”Poate că ar trebui să vă întrebați, sau să fiți întrebat mai des, domnule Nicușor Dan, de ce este sistemul de justiție ineficient înainte să afirmați nedemonstrabil că judecătorii muncesc dublu față de omologii lor din alte țări europene?Păi, dacă muncesc dublu înseamnă că sistemul nostru funcționează PROST, nu? Sau că funcționează doar pentru mafioți.Și întrebarea e: ce au făcut ei ca să funcționeze bine, ce presiune au pus magistrații pe autoritățile care ar putea reforma sistemul ăsta (Parlament, Ministerul Justiției, CSM, CCR, etc.) care pare croit special pentru hoți și mafioți?…”
In zona asta mai exista o fractura masiva si repetata de logica si bun simt… Vine imereu si mereu derbedeul care este acum la justitie si repeta ideea potrivit careia magistratii trebuie platiti colosal pentru a nu cadea prada tentatiilor de coruptie…
Conform acestei logici, si soferii de autobuz ar trebui platiti colosal sa nu bage masina in stalp, chirurgii sa nu execute operatii eronate in lant, profesorii sa nu indruge aiureli la clasa, brutarii sa nu bage otravuri in paine, bucatarii sa nu-ti scuipe in mancarea servita, etc etc etc… Cu totii merita salarii si pensii (fara contributivitate) colosale.
Apex predators:
https://www.g4media.ro/exclusiv-document-statul-datora-magistratilor-in-urma-cu-doi-ani-restante-salariale-in-valoare-de-aproape-2-miliarde-de-euro-pe-care-si-le-au-acordat-singuri-reprezentand-0-57-din-pib-din-aceste-su.html
0.57% din PIB pe care si le-au acordat singuri!
In plus la toate pomenile dinainte necontributive.