Revista Presei – 2 martie. Ziua decisiva pentru SRI: Ponta vrea SIE pentru PSD!
02/03/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 2 martie. Luni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii martie, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 18 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade. Pe timpul zilei, cerul va fi parţial noros şi doar izolat vor fi posibile ploi slabe, iar în nordul Carpaţilor Orientali precipitaţii mixte. Incepând de seara înnorările vor cuprinde, dinspre vest, toate regiunile. Va ploua pe spaţii extinse în vest, în nord şi în centru, unde se vor cumula izolat peste 15…20 l/mp, iar în restul teritoriului vor fi ploi locale, în general slabe. În zona montană vor predomina ninsorile. Spre dimineaţă, precipitaţii mixte se vor semnala cu totul izolat şi în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea zonelor, local rafalele urmând a depăşi 50 km/h. În orele dimineţii pe spaţii restrânse în sudul şi în estul ţării va fi ceaţă. La Bucuresti vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal la această dată, cu o maximă termică de 14…16 grade şi o minimă de 6…7 grade. Cerul va fi variabil pe timpul zilei, apoi se va înnora şi va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. În orele dimineţii vor fi condiţii de ceaţă.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
GENERAȚIA X | Câți români au plecat din țară, unde și de ce? România anului 1990 şi cea de astăzi. Între ele, 25 de ani de capitalism. Un sfert de secol care, pe lângă libertatea economică, le-a adus românilor şi libertatea de mişcare. Prinşi între grija zilei de mâine şi mirajul Occidentului ce le promitea o siguranţă pe termen lung, mulţi români au trecut graniţa spre un trai pe care îl considerau mai bun. Asta pentru că în urma lor vedeau fabrici ce se închideau şi o industrie care ceda tot mai mult teren în faţa intereselor imobiliare sau de altă natură. Între 1989 şi 2012 populaţia stabilă a României s-a redus cu peste 3,1 milioane de locuitori, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Mai bine de trei sferturi din această scădere a fost determinată de migraţie. Potrivit cifrelor oficiale, la 1 ianuarie 2013, peste 2,3 milioane de români erau plecaţi în străinătate de un an sau mai mult. În privinţa românilor care şi-au stabilit domiciliul în străinătate între 1989 şi 2012, datele statistice spun că numărul acestora se apropie de 460.000. Cei mai mulţi dintre aceştia se aflau în Italia, peste 340.000, dar şi în Spania – 171.000,Marea Britanie şi Germania, unde erau sub 50.000 de români. Pe de altă parte, într-un raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie se estima că, în 2013, în străinătate lucrau 3,5 milioane de români.Neoficial, însă, cifra românilor aflaţi la muncă în străinătate s-ar ridica la 4 milioane. Cert este că cei plecaţi la muncă în străinătate ajută şi economia românească prin banii pe care îi trimit în ţară. Indiferent că sumele sunt folosite la ridicarea sau achiziţionarea de locuinţe, ori la cumpărarea de bunuri. Integral pe Digi24
PULSUL PLANETEI. Asasinarea lui Boris Nemțov și slăbiciunile lui Vladimir Putin. Vineri spre sâmbătă noaptea a fost asasinat liderul opoziției liberale ruse, Boris Nemțov. Vicepremier pentru reforme al lui Elțîn, Nemțov a fost împușcat pe la spate în apropierea Kremlinului, dintro mașină, 4 focuri de armă străpungându-i pieptul. A murit pe loc. L-am cunoscut pe Boris, am râs, am discutat, am mâncat și am băut vin roșu cu el (lucru inedit pentru un rus). Voluntar și vocal, critic acerb al lui Vladimir Putin care i-a fost subordonat – „de-a dreptul tern și insipid, nu l-am remarcat niciodată”, a spus el – Nemțov a ales să-și respecte convingerile și să întărească opoziția liberală și nu pe cea comunistă și naționalistă. A crezut în vocația democratică a Rusiei, în perspectiva integrării sale în Occident, în UE și NATO. S-a încăpățânat să creadă asta și după lansarea doctrinei Putin și a „democrației suverane”, a „democrației gestionate, conduse” de la Kremlin. Asasinarea lui Nemțov, cu o zi înaintea unui marș de protest al opoziției, poate oricând fi un declanșator de evenimente mai contondente, a unei crize mai largi (Putin a vorbit deja despre o provocare). Nemțov a fost un critic înverșunat al războiului purtat de Rusia în Ucraina, a fost în Maidan, și urma să publice un raport cu probele prezenței armatei ruse și a coordonării operațiunilor din Estul Ucrainei de către Moscova. Dar asasinarea lui Nemțov mai probează un lucru: slăbiciunile tot mai vizibile ale lui Vladimir Putin, a regimului de siloviki ce coordonează și căpușează companiile energetice. Cum altfel am putea interpreta un lider ce clamează 86% susținere publică în sondajele de opinie, dar care nu are alte instrumente decât armata, constrângerea energetică și agresiunea militară pentru a-și menține flota rusă în Crimeea. Și care nu-și poate convinge vecinul cu nici un proiect atractiv, de aceea e obligat să-i invadeze teritoriul într-un război hibrid prin intermediari, ce se dovedește tot mai mult un război ruso-ucrainean neasumat! Integral pe EVZ. Daca doriti, cititi/vedeti emisiunea de pe ProTV cu insarcinatul pentru afaceri al SUA, Dean Thompson.
Ponta asigură că PSD îl votează pe Hellvig la SRI, dar insistă pentru dezbatere pe împărţirea puterii. Liderul PSD, Victor Ponta, a asigurat că social-democraţii îl vor vota luni pe Eduard Hellvig la şefia SRI, dar a insistat că este necesară o dezbatere asupra principiului conform căruia, cu cât la conducerea ţării sunt implicaţi reprezentanţi ai mai multor partide, cu atât greşelile pot fi limitate. El a precizat că această dezbatere nu reprezintă o condiţie pentru votul care îi va fi acordat lui Hellvig. “Vom vota pentru, pentru că este vorba de o persoană, Edi Hellvig, cu care am lucrat şi am fondat USL. Poate cu ocazia asta închidem pvestea cu USL şi lovituri de stat, dar ca principiu cred că merită o dezbatere – după acest vot, nu este o condiţionare – legată de faptul că, cu cât ai mai mulţi oameni reprezentaţi, mai mulţi implicaţi în conducerea ţării, cu atât se pot limita greşelile”, a spus Ponta la Antena 3.El a reluat ideea că principiul ca puterea să nu aparţină unui singur partid, invocat după ultimele alegeri prezidenţiale, nu trebuie aplicat doar în cazul PSD, ci şi pentru PNL. Miercuri, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că acuzele PNL privind tergiversarea de către PSD a votului pentru Eduard Hellvig la şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI) reprezintă „o prostie”, el reiterând faptul că social-democraţii îl vor vota pe Hellvig la şefia serviciului. El a reiterat şi faptul că PSD doreşte o discuţie publică, în Parlament, între forţele politice şi în opinia publică, despre păstrarea unui echilibru între putere şi opoziţie atunci când se fac numiri. Integral pe Mediafax. Cititi si alte minciuni ale lui Ponta, pe Romania Libera
SIMULARE BAC 2015 începe luni. Modele de subiecte la limba română. Elevii de clasa XI-a şi clasa a XII-a vor susţine în perioada 2-6 martie simularea pentru examenul de bacalaureat 2015, prima probă fiind cea de limba şi literatura română. Gândul vă prezintă câteva dintre modelele de subiecte la română la simulare BAC 2015, publicate pe site-ul edu.ro. Simularea probelor scrise ale examenului de BAC pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2014-2015 va avea loc după cum urmează: Limba şi literatura română (2 martie), Limba şi literatura maternă (3 martie), proba obligatorie a profilului (4 martie) şi, doar pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării (6 martie). Toate probele sunt scrise. Afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 12 martie.Simularea pentru bacalaureat la clasa a XI-a a fost organizată pentru prima oară în anul 2014, cu scopul de a familiariza elevii cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv a unui examen de bacalaureat naţional, dar şi pentru a optimiza rezultatele obţinute de către elevi la finalul studiilor liceale. Gândul va publica în timp real subiectele la simulare bacalaureat 2015 la proba de limba română, prezentând ce au trebuit să rezolve elevii la simulare BAC 2015, proba de limba română. Elevii au putut consulta subiectele posibile pe care le pot primi la examen pe http://subiecte2015.edu.ro. Integral pe Gandul
Noua limbă a românilor. Lingvista Rodica Zafiu explică, la Interviurile Gândul, cum am ajuns să vorbim şi să înjurăm „ROMGLISH”. Cum vorbesc românii? Sunt englezismele noile franţuzisme din ziua de astăzi? Într-un interviu pentru Gândul, lingvista Rodica Zafiu arată cum a schimbat internetul modul de vorbire. Succesul în viaţă depinde de modul în care vorbim limba română, consideră ea. „Noi judecăm în continuare oamenii după felul cum vorbesc şi cum scriu, şi nu se poate vorbi sau scrie oricând, oricum. Trebuie ca tinerii să stăpânească tocmai acea artă a scrierii corecte, a exprimării nuanţate, intelectuale, care le aduce până la urmă succes în viaţă”, spune Rodica Zafiu. Dacă în urmă cu o sută de ani limba română era invadată de cuvinte împrumutate din limba franceză, acum „englezismele” sunt la mare modă. Ce spune un lingvist despre împrumutul şi folosirea cuvintelor din limba engleză? „Pe mine, de pildă, nu mă supără atât de mult purele împrumuturi din engleză – care se adaptează până la urmă, cât acele calcuri – imitări de structuri din engleză, care intervin chiar acolo unde n-ar fi nevoie de ele şi care modifică structurile limbii, combinaţiile de cuvinte. De exemplu, formularea „probleme adresate”. În sine, şi probleme şi adresat existau în română, dar această combinaţie e o imitare a unei structuri din engleză. Or, sunt probleme tratate, discutate, probleme urmărite”, explică Rodica Zafiu. Un exemplu e formularea “probleme adresate”. În sine, şi “problemă”, şi “adresat” existau în română, dar această combinaţie e o imitare a unei structuri din engleză. Or, este vorba de probleme “tratate”, “discutate”, de “probleme urmărite”. Erau multe alte feluri de a spune acelaşi lucru, lăsându-l pe “a adresa” să însemne ceea ce însemna până de curând. M-a supărat foarte tare, la început, în vorbirea tinerilor, folosirea lui “patetic”. Pentru că “patetic” era un cuvânt literar cult, care avea prin franceză în română un anumit sens (“plin de patos, emoţionant”) potrivit cu teatrul, cu literatura, cu stilul, şi care a ajuns să însemne “jalnic”, prin simpla preluare din engleză. Acum m-am obişnuit cu asta şi când un tânăr spune „eşti patetic”, nu mă mai şochează. Integral pe Gandul
REPORTAJ Cu ce oameni şi-a lansat Monica Macovei noul partid. Monica Macovei şi-a lansat noul proiect politic, intitulat M10, într-o atmosferă rar întâlnită în politica românească: oamenii au venit de bună voie, nu aduşi cu autocarele, au aplaudat doar atunci când au simţit nevoia, nu la comandă, iar fondatorii partidului au vorbit puţin şi argumentat. Prima zi de primăvară a adus un nou partid în viaţa politică românească: M10, partidul Monicăi Macovei, „un partid la puterea 10, pentru o viaţă de nota 10”, aşa cum a fost el prezentat. O formaţiune născută din efervescenţa campaniei prezidenţiale a Monicăi Macovei, care, deocamdată, nu are statut juridic sau organizaţii în teritoriu, ci este doar la stadiul de proiect politic. Un proiect care se distinge, cel puţin din maniera în care a fost lansat, în peisajul politic actual. Evenimentul organizat de Monica Macovei nu a avut nimic din şedinţele tradiţionale organizate la Bucureşti de marile partide. De obicei, înainte de lansarea unei noi formaţiuni, a unei alianţe politice sau înaintea unui simplu Congres, sosesc zeci de microbuze cu oameni din întreaga ţară, plătiţi să asiste şi să aplaude, fără a avea nimic în comun cu un ţel politic. Acum nu a fost cazul. La festivitate au fost prezenţi aproximativ 400 de oameni, care au sosit fără scandal, fără tobe, fără fluiere, fără confetti. Fiecare ştia destul de bine pentru ce şi-a rupt câteva ore din prima zi a primăveri: unii au venit pentru că voiau „un partid serios”, alţii pentru că simt nevoia unui „nou partid de dreapta”, iar alţii, pur şi simplu pentru că au „încredre în Monica Macovei, deci şi în partidul ei”. La intrare, un invitat nepoftit îi întâmpina pe participanţi cu următorul mesaj: “Democraţia este o minciună. Bine aţi venit la reşaparea politicii în România”, alăturat de o fotografie cu Monica Macovei din perioada PDL. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor, mult mai cunoscută ca Preoteasa, bun prilej pentru unii participanţi să-şi amintească de studenţie. „Ce petreceri erau înainte aici, Doamne – Doamne”, rememorau, nostalgic, unii delegaţi. La intrarea în sală erai poftit să semnezi pe lista de membri ai noului partid politic. Integral pe Adevarul
Alina Ghica, fost președinte al CSM: Fenomenul de telejustiție, dăunător. O persoană arestată preventiv nu e neapărat vinovată. Alina Ghica, membru al Consiliului Suprem al Magistraturii, a declarat, duminică, pentru ziare.com, că fenomenul de „telejustiție” dăunează adevăratei justiții. Dacă o persoană este sau nu vinovată, acest lucru rămâne de văzut la finalul procesului de către completul de judecată, spune Ghica. „O persoană este vinovată atunci când este condamnată definitiv, după parcurgerea a două cicluri procesuale. Un arestat preventiv nu este un om vinovat. Nu putem confunda noțiunea de arest preventiv cu noțiunea de vinovăție”, a declarat Alina Ghica, fost președinte al CSM, în prezent membru al consiliului, pentru Ziare.com. Întrebată când poate fi arestată preventiv o persoană, aceasta a precizat: „Atunci când există indicii temeinice că ar fi savârșit o infracțiune”.„Dar vinovăția urmează să fie stabilită exclusiv de o instanță. Indiciile temeinice care există la momentul în care se dispune arestarea preventivă pot să nu mai existe la momentul la care se pronunță în mod definitiv o instanță de judecată”, a spus aceasta. Alina Ghica a admis că dezbaterile ample de la posturile de televiziune pe tema unor cauze aflate pe rol nu sunt deloc în regula. Integral pe B1.ro
Economiile românilor sunt prizoniere băncilor care dictează dobânzile la depozite ştiind că banii nu au alte alternative de plasament, pentru că statul şi BNR nu s-au îngrijit să creeze alte pieţe financiare. În deceniul 90, economiile depuse de români la bănci au fost devalizate oficial de inflaţie. Timp de 10 ani, cei care au avut încredere în politica economică a statului şi în politica monetară a BNR şi-au văzut economiiile în lei cum au dispărut în termeni reali, dobânda primită fiind cu mult sub inflaţie sau creşterea cursului dolarului. Inflaţia şi economiile din bănci au fost folosite de toate guvernele şi BNR pentru a subvenţiona un sistem economic nereformant sau privatizat local fără ca cei care au cumpărat activele să aibă resurse financiare ca să ducă firmele mai departe. Părinţii şi bunicii voştri pur şi simplu şi-au pierdut în termeni reali economiile în lei în deceniul 90. Pentru a nu lăsa ca acest lucru să se mai întâmple, autorităţile şi BNR au avut la dispoziţie 15 ani pentru a crea alternative la sistemul bancar, astfel încât cei care economiseau să aibă soluţii şi alte pieţe. Devalizarea fondurilor mutuale din anii 90 a dat înapoi sistemul, oamenilor fiindu-le frică să-şi depună banii altundeva decât la bănci sau la CEC. Suntem în 2015, iar economiile românilor au ajuns din nou prizoniere băncilor. Pentru că nu există cerere pentru credite şi nici nu vor să o creeze, băncile înoată într-o supralichiditate, iar BNR constată acest lucru.În cei 6 ani de criză, băncile locale au trimis înapoi acţionarilor lor străini 10 miliarde de euro (citiţi aici articolul integral), minus care a fost acoperit din resurse interne, din economiile românilor. Pentru că piaţa şi sistemul le permite , băncile au scăzut foarte mult dobânzile la deozite, ratele coborând spre 2% pe an, iar în cazul unor bănci chiar spre 0%. Băncile au fost forţate să înlocuiască în şase ani finanţări externe de 10 mld. euro cu depozite locale Cu o dobândă de 2% pe an şi cu un comision de retragere nu are sens să-ţi ţii banii la bancă. Dar unde să te duci? Integral pe Zf.ro
Dobânda băncii şi comisionul de risc, desființate de o decizie CJUE. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat, joi, într-o cauză foarte importantă pentru procesele dintre clienţi şi bănci pe clauzele abuzive din contractele de credit. Decizia CJUE înclină balanţa în favoarea consumatorilor care au fost afectaţi de formulările ambigue ale băncilor privind calculul dobânzilor, iar comisionul de risc este, practic, desfiinţat. După doi ani de la înregistrare, CJUE a dat joi soluţia în cauza C-143/13, răpsunzând astfel întrebărilor preliminare trimise de Tribunalul Specializat Cluj într-un litigiu dintre Volksbank România şi doi clienţi ai băncii, familia Matei. Aceştia au luat două credite de la Volksbank în martie 2008, unul de nevoi personale de 8.000 de euro, cu o dobândă fixă de 9%, comision de risc de 0,74% și o DAE de 20,4% – probabil pentru avans – rambursabil în cinci ani, şi unul ipotecar, pentru achiziţia unei locuinţe, de 103.710 franci elveţieni, cu o dobândă anuală de 3,99% şi un comision de risc lunar de 0,22%, la o DAE de 6,94% plătibil în 25 de ani. Potrivit clauzei 3 litera (d) din condițiile speciale ale celor două contracte, referitoare la caracterul variabil al ratei dobânzii, „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutaților noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării“. Clauza 3.5 din condițiile generale aplicabile contractelor de credit în discuție în litigiul principal, intitulată „comisionul de risc“, prevede că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutații datorează băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului. Valoarea acestor comisioane este stipulată în Clauza 5. Integral pe Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
Buna, sare 🙂
Buna dimineata tuturor…
Vad ca avem de-a face cu o mica navala de postaci putinofili. Oameni destepti si cultivati care “vad altfel problema”. Nu ca ar aproba cineva recentele fapte rusesti, Doamne fereste, dar, nu-i asa, “americanii ne otravesc cu plante hibride”, “sunt mai vicleni/subversivi decat rusii”, etc…Mai ca as savura insiruirea de argumente daca nu as sti ca sunt menite sa justifice porcaria care a distrus vietile parintilor mei si era pe punctul sa mi-o distruga si mie – “national socialism / comunism” se numeste, indiferent de tartor. “Pestisorul de aur” si persoana care semneaza “zic si eu” or fi suficient de tineri ca sa nu fi apucat mare lucru, desi pentru asta iti trebuie parinti “descurcareti” care sa tina raul la distanta, sau macar sa-si inchipuie ca o pot face. Oricum, sunt liberi sa “argumenteze” cat vor, dupa cum si eu sunt libera sa-i sfatuiesc sa-si clarifice indoielile la fata locului, traind cativa ani macar in Rusia ca un rus “normal”, de rand. Cel putin pentru @fish limba rusa nu pare a fi o problema.
“Indoielile” astea nu par a fi un fenomen izolat. Recent un amic pe care il cunosc de destula vreme si le-a exprimat pe o binecunoscuta retea de socializare. E baiat destept, cu carte multa, calator frecvent in State. Cineva in care ar trebui sa ai incredere…
Stiu pe pielea mea ca lucrurile nu merg bine, afacerile stagneaza si angajatorii sunt adesea incorecti. Frustrarea e uneori mare, si aici lucreaza dracu’ ceva mai subtil decat pe vremuri…
Bre, de unde Doamne iarta-ma sariti ca sunt cu Putin? Simtiti oare limita gandului si va doare?
Eu simt chiar mandrie fata de pozitia NATO aproape de Rusia. Cand vreo data si-au apropiat pozitia atat de aproape?
Edit @Cetatean: stimate cititor Politeia, buna ziua! 🙂
Exista o limita dincolo de la care manipularea devine vizibila. Faceti in asa fel incat orice indoiala sa fie risipita si raspundeti-mi la o intrebare dubla:
Ce castiga NATO ca se “apropie” de Rusia si de ce Rusoa are o pozitie ostila schtului anti-racheta, daca aceasta apropiere este benefica?
sfinta prostie, ai viata mai lunga decit Nadejda
@micii stalini (Diana, Mircea Rusu) : cu voi vorbea: http://www.citate.ro/1418/
@fish, scrie Redactiei cu un mail functional, cel de logare pe blog nu permite reply-ul.
Buna dimineata !
buna dimineata 🙂
BUNÄ;
O SÄ-L VOTEZE PE HELLWIG, e de-al lor, isi lanseazä cärtzile la Titulescu, langä Nästase
jOHANNIS SI PNL, ii lasä prea mult timp vagabondului Tonta. s-a dus la A3 sä
spunä cä j ;nu vine cu guvernul de acasä, cä o sä batä cu PNL cum a fäcut cu Bäsescu
da, el nu a guvernat. PONTA a mintzit, a fäcut gälägie si propagandä mincinoasä pe
A3 si Romania tv, acum dacä mai asteptatzi, tot el vine cu drepturi si obräznicii.
asta este plagiatorul vagabond, impostorul care trebuie tocat zilnic.UN MIZERABIL
JOHANNIS se face cä nu aude?
buna, theo, aude dar nu pricepe 😀
Buna ziua!
Aude, pricepe dar le rezolva pas cu pas … nu a terminat pasul cu numirea lui Helvig …
Si apoi, nici un personaj care nu poarta nume cu rezonanta germana nu merita atentie…
Jawohl 😀
Buna ziua!
Nu-i inteleg pe cei care impun un limbaj autoritar în locul judecăţii calme şi raţionale si pretind argumente din partea celorlalti, cand… cum bine spunea cineva “Niciun argument raţional nu va avea un efect raţional asupra unui om care nu vrea să adopte o atitudine raţională.”
Mi-am amintit de: http://www.contributors.ro/global-europa/tarul-putka-si-fantoma-lui-el%C8%9Bin-conspira%C8%9Bii-mesianism-paranoia/
“Tarul Putka” este șeful unui grup infracțional de tip mafiot, a unei tagme de escroci și experți în manipulare, deseori descriși drept „tehnologi politici”.
Îşi poate explica toate acţiunile cu teorii înalte şi le leagă iscusit de diferite sectoare sociale, justificându-şi astfel acţiunile.
Îşi răspândeşte propaganda în fiecare zi, învelindu-şi strategiile cu diferite principii şi teorii şi susţinând că este mereu corect.
Mai nou, Putin le spune rusilor, in cel mai inalt nivel de propaganda dupa al Doilea Razboi Mondial, ca razboiul din Ucraina este despre “apararea independentei noastre si dreptului nostru de a exista” si ca ucrainenii sunt prima linie de atac a NATO. Mobilizarea populara pentru a proteja patria de “agresiunea NATO” a devenit esentiala popularitatii lui Putin si pentru legitimitatea regimului sau. (sursa Ziare.com)
Putka era interesat atât de bani cât si de putere. Puterea pentru Putin este indivizibilă, nu poate fi fragmentată.
„El merge pe convingerea că puterea creează adevărul. Valorile sale sunt machiste, autoritar-verticale, militariste, opuse toleranței, incluziunii și diversității. Disprețuiește opoziția democratică (personaje precum Boris Nemțov, Gary Kasparov, și Aleksei Navalnyi) și dovedește o neîncredere endemică în inițiative civice sau în liberalismul occidental.”
Putin si cei asemeni lui, prin crime îşi satisface sentimentul pervers de putere supremă care decide viaţa şi moartea oamenilor. Prin omor îşi alină cea mai adâncă teamă. Prin crime suprimă neliniştea socială şi nemulţumirile cauzate de crimele anterioare. Ocazional se deghizează, reabilitând victimele crimelor sale, insă natura lui însetată de sânge nu s-a schimbat si nu se va schimba niciodată.
Vor regla doar intensitatea cu care omoară în funcţie de schimbările sentimentului de teroare al poporului. Magnitudinea omorului în sine nu este ţinta; cheia este crima consecventă de dragul menţinerii puterii. Nu au devenit mai blanzi, nici nu şi-au lăsat jos cuţitul de măcelar; doar că poporul a devenit mai supus. Atunci când cineva se ridică pentru a cere ceva ce trece dincolo de toleranţa lor, nu vor ezita să omoare… cum a si facut-o acum Putin.
Buna ziua,
jale mare,impas mare:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19525476-conducerea-autoritatii-pentru-restituirea-proprietatilor-inmanat-lui-ponta-memoriu-amenzile-contra-institutiei-alaturi-demisii.htm
nu mai merge fabrica de bani a partidelor?! Ce jale pe vale!
Si un articol mai nou:
http://www.contributors.ro/fara-categorie/contrarevolutie-%c8%99i-omor-politic-in-rusia-lui-putin-pourquoi-ont-ils-tue-nemtov-un-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/
http://www.stiripesurse.ro/condamnare-pentru-medicul-care-l-a-favorizat-pe-adrian-nastase-dupa-tentativa-de-sinucidere_948694.html
buna, Cedric 🙂 Trebuia macar o luna cu executare! 😛
Pe modelul Iuliei Motoc, Ponta il va propune pe Zegrean pentru CJUE, ca sa elibereze un loc la CCR pentru un reprezentant PSD:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19525873-augustin-zegrean-printre-candidatii-admisi-sustina-interviul-pentru-functia-judecator-cjue.htm
Acuma, intrebare: Zegrean, care are mandat la CCR pana in 2016, chiar moare de nerabdare sa avanseze la CJUE?
Zegrean a fost propus de PSD? Poate o fi fost propus de presedinte!
Desi, n-am incredere nici in propunerile lui Iohannis! N-are oameni de calitate la dispozitie.
nu, candideaza el.
Ma refeream la cine l-a propus pe Zegrean la CCR.
Ce ordine de zi stufoasa! Cat va dura sedinta CSAT?
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/sedinta-a-csat-marti-de-la-ora-15-00-primul-subiect-de-pe-ordinea-de-zi-starea-de-securitate-din-ucraina-104666.html
Presedintele Romaniei, Basescu, l-a propus. Teoretic, Iohannis va numi alt judecator. Insa eu iau in considerare orice scenariu, mai ales daca numirea (daca e votat de Adunarea Parlamantara a Consiliului Europei) vine pe la final de 2015 si Ponta va avea inca majoritate in Parlament. Un penal disperat impins de partid de la spate poate declansa ceva ce azi pare imposibil.
http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=MA1mWP4QXGk%3d&tabid=2971
6 octombrie 2015. Pana atunci are timp penalul Ponta sa orchestreze o suspendare a lui Iohannis. In 2007, februarie, nimic nu prevestea asta si in mai 2007 s-a facut. Grija mare!
Eu nu zic ca Zegrean nu trebuie sa candideze, mai ales ca ii expira mandatul in mai 2016 si a fost numit de Presedintele Romaniei. Insa e ceva enervant sa vezi judecatori CCR plecand la CJUE inainte sa le expira mandatul.
Salut!
@City
Ponta & co se îndreaptă pe un drum fără ieşire… cum e si o vorbă că “cu cât se apropie mai mult de moarte, cu atât îşi accelerează ritmul corupţiei şi al degenerării.” si chiar discutam noi recent despre cum au ajuns iată şi într-un stadiu extrem de suspiciune, încât, cum spune o zicală chineză, „ia copacii şi iarba drept duşmani când bate vântul”.
Monstrul creat si aflat acum pe calea pulverizarii, incearca din rasputeri sa elimine orice obstacol din calea lui si am vazut deja cum a fost luat de vant de pe fundul prapastiei si ce a mai ramas din nasicul “strateg si filosof”… cu toate presiunile si amenintarile lui.
postare 9 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/m10-de-la-entuziasmul-inceputurilor-la-rodajul-cotidian/35848/