Revista Presei – 2 februarie.”Toate spitalele din România, mai vechi de 30 de ani, trebuie dărâmate cu totul şi construite altele pentru că sunt infectate de bacterii, sunt murdare, instalaţiile electrice sunt vechi şi la un moment dat orice pui în priză va exploda.”
02/02/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 2 februarie! În țară, vremea se va încãlzi şi va deveni deosebit de caldã pentru aceastã datã în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 12…13 grade în sudul Banatului şi în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade. În vestul, centrul şi nordul ţãrii, vor fi înnorãri persistente şi temporar se vor semnala precipitaţii în general slabe, predominant sub formã de ploaie. La munte, precipitaţiile vor fi mixte, iar în zona înaltã va ninge. În restul teritoriului, înnorãrile vor fi temporare şi numai pe arii restrânse va ploua slab. Pe alocuri, mai ales la începutul intervalului, vor mai fi depuneri de polei. Vântul va continua sã prezinte intensificãri la munte, în special pe creste, iar local şi în zonele mai joase de relief. Pe arii restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţã. În București,vremea se va încãlzi faţã de zilele precedente. Cerul va fi temporar noros şi doar trecãtor vor fi condiţii sã plouã slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în cursul zilei. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimã va fi de -2…0 grade.
Vaccinarea pe județe: cine a imunizat mai mulți lucrători esențiali decât bolnavi? Ilfovul are 3.000 de esențiali și 1.300 de suferinzi cronici! Libertatea publică cifrele defalcate obținute de la INSP, pe județe: bolnavi cronici, persoane peste 65 de ani, centre rezidențiale și lucrători în domenii esențiale. În Ilfov, de pildă, ”esențialii” sunt cei mai numeroși: peste vârstnici și mai mult decât dublu față de bolnavii cronici. Și alte județe stau prost. Tulcenii sunt cei mai puțini oameni cu risc vaccinați: vârstnici și bolnavi …. Lucrătorii esențiali vaccinați (personalul medical nu intră în această statistică) sunt mai mulți decât bolnavii cronici vaccinați INSP care a oferit, luni, situația vaccinaților din România pe patru categorii: Bolnavi cronici: 68.318 oameni vaccinați. Persoane peste 65 de ani: 131.852. Lucrători din domeniile esențiale: 70.677. Persoane din centre rezidențiale: 21.502. Statistica INSP remisă ziarului se referă la perioada 18 ianuarie – 28 ianuarie 2021, primele zece zile ale etapei de masă a vaccinării. Redacția a cerut situația pe fiecare zi pe județe, însă am primit doar centralizarea a 10 zile pe județe, INSP punctând că acestea sunt „datele pe care le deținem”. 300.000 vaccinați în etapa a doua, aproape 235.000 în spitale Practic, din cei 534.346 oameni vaccinați în România până joi, aproape 300.000 erau din aceste patru categorii, aparținând etapei a doua. Restul de aproximativ 234.000 sunt lucrătorii medicali și cei din domeniul social, toți cei care s-au vaccinat în prima etapă. ….. Esențiali peste cronici, situația în multe județe Potrivit datelor INSP, lucrătorii din domeniile esențiale aveau un avans în fața vaccinării persoanelor cu boli cronice. Asta în frunte cu Bucureștiul. Câteva exemple: – București: 8.243 cronici / 11.380 lucrători în domenii esențiale – Iași: 3.545 / 4.772 – Timiș: 2.733 / 3.077 – Cluj: 2.120 / 2.818. Iată aici cele 4 tabele oferite de INSP. ….Integral: https://www.libertatea.ro
Toate spitalele din România, mai vechi de 30 de ani, trebuie dărâmate cu totul şi construite altele pentru că sunt infectate de bacterii, sunt murdare, instalaţiile electrice sunt vechi şi la un moment dat orice pui în priză va exploda ….În cadrul conferinţei, Marcel Tanţău, medic şi proprietarul centrului medical de gastroenterologie, hepatologie şi endoscopie digestivă din Cluj spunea: trebuie să investim în spitale pentru a aduce înapoi medicii, spitalele, clădirile medicale nu mai pot fi folosite după 20-30 de ani pentru că sunt infectate de bacterii. Medicii tineri fug din sistemul medical românesc nu din cauza salariilor, ci din faptul că totul este vechi, începând de la cei din vârf până la infrastructură. Timp de 30 de ani, statul, guvernele, consiliile judeţene au investit mai bine de 1 miliard de euro în renovarea spitalelor vechi, cele mai multe dintre ele cu o vechime între 50-100 de ani, în loc să se construiască altele noi. Deşi fiecare dintre noi plătim 10% din salariul brut pentru sistemul medical, lună de lună, când avem vreo problemă medicală, fugim către clinicile private pentru că acolo găsim organizare, curăţenie, o încredere mai mare că nu te trezeşti cu un bacil pe tine. Nu este vorba de actul medical, pentru că medicii sunt aceeaşi. Pentru că spitalele sunt vechi, toată infrastructura din spate este veche şi nu mai face faţă. Adrian Georgescu, un inginer specializat în lucrări de inginerie, comentează, într-o scrisoare adresată Ministrului pe tema incendiului de la spitalul Matei Balş Nu este vina resoului bagat in priza. Este vina instalatiei electrice – siguranta trebuia sa sara la o sarcina mare, nu trebuia sa lase cablul sa arda . in priza puteau sa bage si altceva si tot se intampla. Realitatea este ca instalatia electrica in spitale este veche si nu mai poate fi folosita in conditii de siguranta . S-au facut modificari multe dea lungul anilor si cel mai grav este ca s-au schimbat sigurantele pentru ca sareau, acestea s-au pus mai mari sa tina- dar cablul a ramas acelas de acum 25-30 ani. Cea mai grava greseala. Am facut evaluari pentru spitale de schimbare a instalatiei electrice – vorbim de 3,2 mil euro / spital – nu vorbim de cateva mii de euro . Trebuie facuta cat mai urgent o standardizare asa incat sa nu mai fie greseli.“ Integral: https://www.zf.ro
Mă lasă rece condoleanțele voastre Ce n-o să pot uita prea ușor după ziua de azi e imaginea oamenilor care sunau disperați, în fața spitalului Balș, să afle dacă rudele lor mai sunt în viață. În limbajul tehnic al sistemului medical, însușit de televiziuni, li se spune „aparținători”, un termen rece din care au dispărut și suferința, și empatia. Ei nu sunt „aparținători”, sunt mame, tați, copii, nepoți care s-au trezit împietriți în această dimineață, când au deschis televizoarele. Ca pacient în România sau ca „aparținător”, mă lasă rece condoleanțele autorităților. Din păcate, pe mulți oameni care au avut ghinionul să se afle într-un spital din România într-un moment nepotrivit, îi lasă rece de tot. Pentru că spitalul este la noi o treabă de noroc. Dacă tragi paiul scurt, mori cu zile. Dacă nu te omoară boala, te omoară spitalul. Mă lasă rece și anchetele nenumărate demarate de autorități. Mă lasă rece procurorii, corpurile de control, colegiile și comitetele care se activează să găsească acarul păun. Mă lasă rece și demisiile, demiterile, asumările și împărțirea vinovățiilor. O asistentă, un medic, un manager, un ministru… nici măcar președintele României nu-i mai pot aduce pe oamenii aceia înapoi. Sper doar să nu meargă până acolo cu cinismul încât să spună că mortul e de vină. Sau aeroterma…. Aflat în vizită de condoleanțe la Matei Balș, președintele Klaus Iohannis i-a cerut ministrului Vlad Voiculescu „o reformă”. Eu i-aș fi cerut un spital. Reforme mai avem, spitalele ne lipsesc. Corpul de la Balș care a ars a fost construit în 1953! Acum 68 de ani. Toată infrastructura spitalicească ridicată de comuniști sau în perioada interbelică și-a ieșit de mult timp din garanție. Este uzată fizic și moral. Ea nu poate fi renovată, ci dărâmată și reconstruită ținânu-se cont de standardele de securitate a pacientului din 2021, nu din 1953. Este un pericol de moarte pentru medici și pacienți. Statul debil n-a construit în 30 de ani nici autostrăzi, nici spitale și n-a fost în stare nici măcar să schimbe țevile de sub București ale lui Ceaușescu. Singura lui investiție a fost în industria de lumânări. Într-un astfel de moment, un om care e om înainte să fie președinte, ministru, parlamentar sau manager ar vedea ființe umane, nu aparținători, ar vedea copii și părinți, nu victime, ar vedea suferința, nu condoleanțele. Și ar spune așa: Ca să nu mai moară oameni, noi facem un spital… și încă unul… și încă unul. Integral: https://republica.ro
La „Matei Balș”, în mandatul lui Streinu-Cercel, o firmă fără niciun angajat se ocupa de stingerea incendiilor …. Jurnaliștii de la Buletin de București au făcut calculele potrivit informațiilor oferite de susele oficiale și au constatat că din 2018 și până acum peste 20 de milioane de lei au fost atribuiți direct pentru diverse contracte, chiar și atunci când ar fi trebuit să se facă licitații. ”Adabo Tehnika și Anpet Building se bucură de o relație specială cu Institutul Balș: 80 din cele 88 de contracte publice pe care le-au primit în ultimii trei ani sunt cu Institutul de Boli Infecțioase. Ele s-au ocupat de diverse reparații și renovări în cadrul spitalului, precum zugrăveli interioare, reparații mobilier, reparații ale instalațiilor și canalizării. Au reușit să facă toate astea cu un singur angajat, conform ultimelor date de la Ministerul Finanțelor. Dacă lipsa de personal nu a fost o problemă atunci când managementul Balș a atribuit atât de multe contracte celor două firme, se pare că nici distanța nu a fost. Adabo Tehnika are sediul în satul Bârsoiu din Vâlcea, iar Anpet Building în satul Balotești din Ilfov. Ultima a fost înființată recent, în 2019”, scrie sursa citată. O altă firmă beneficiară de contracte bănoase este Media Service Print, în realitate un xerox din Voluntari care s-a bucurat anul trecut de contracte în valoare de zeci de mii de euro deși institutul are propriile imprimante. De asemenea, o altă firmă controversată este Hospital Technical Solutions, de la care procurorii DNA spun că ar fi primit mită fostul ministru PSD al Sănătății, Sorina Pintea. ”După scandalul cu șpaga, managerul Institutul Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel (foto), a atribuit direct două contracte acestei firme. Unul dintre ele este în valoare de peste 66 de mii de EURO pentru ’rețea oxigen, tablouri alarmare, stație reducere presiune cu două circuite’. În mod obișnuit, achizițiile care presupun o sumă atât de mare de bani au loc prin licitație. Aici nu a fost cazul”, scriu jurnaliștii de la Buletin de București. De asemenea, firma Midan Fire Exit a fost plătită cu sume mult mai mari și prin contracte atribuite direct, Adrian Streinu-Cercel fiind cel care ”a decis ca serviciile de prevenire și stingere a incendiilor la Institutul Matei Balș să fie în mâinile unei firme proaspăt înființată” și fără niciun angajat, care este plătită în plus și pentru deszăpezire. Integral: https://www.comisarul.ro
Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” le cere Parlamentului și ministrului Justiției revocarea lui Florin Iordache și a Gabrielei Scutea: Principalii artizani ai OUG 13/2017 ocupă funcții-cheie Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” cere Parlamentului și ministrului justiției, Stelian Ion, să inițieze procedurile de revocare a lui Florin Iordache din funcția de președinte al Consiliului Legislativ și a Gabrielei Scutea din funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ”artizani” ai OUG 13/2017, ca parte a procesului de revenire a României la valorile statului de drept, proces care trebuie să înceapă acum. – Asociația „INIȚIATIVA PENTRU JUSTIȚIE”, asociație profesională a procurorilor, reamintește cetățenilor României că în data de 31 ianuarie 2017 a fost emisă infama Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 13/2017, care a marcat începutul războiului fățiș al politicienilor cu Justiția. – Astăzi, la patru ani de la emiterea acestei ordonanțe, votată „noaptea ca hoții” și abrogată la presiunea străzii, sistemul de justiție este grav afectat, iar principalii artizani ai acestei ordonanțe ocupă funcții-cheie în stat, din care pot influența procesul de adoptare a actelor normative, respectiv desfășurarea urmăririi penale, ca etapă esențială pentru tragerea la răspundere a celor care comit cele mai grave fapte contra ordinii de drept. – Astfel, ministrul justiției de atunci, Florin Iordache „Altă întrebare”, este astăzi președintele Consiliului Legislativ, iar fosta sa secretară de stat, Gabriela Scutea, cea care, în ultima zi a detașării la Ministerul Justiției, a semnat avizul de legalitate pentru proiectul acestui act normativ, trecând peste cele șase avize negative date de direcțiile de specialitate, este astăzi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. – Efectele aducerii treptate, în acești patru ani, a sistemului judiciar în incapacitate de a combate corupția generalizată continuă să se producă, uneori sub forma unor tragedii la care martoră este o țară întreagă. Integral: https://www.hotnews.ro
Ministerul Finanțelor vrea să împrumute 5,2 miliarde lei, în februarie Ministerul Finanțelor dorește să împrumute 5,2 miliarde lei, în februarie, de pe piața internă, conform unui ordin al ministrului Alexandru Nazare. Este vorba despre certificate de trezorerie cu discont și obligațiuni de tip benchmark. Încă nu știm care este necesarul de finanțare pentru 2021, din cauza că nu avem nici măcar un proiect de buget. Maturitățile la obligațiuni sunt între 4 și 15 ani. …..Prima emisiune de obligațiuni, de 700 milioane lei, va avea loc luni, 1 februarie, având o maturitate de 4 ani și o rată a cuponului de 3,7%. Integral: https://economie.hotnews.ro
Scrisoarea unei mame către profesoara de matematică – Nu vreau să îmi mai găsesc copilul plângând Nicoleta Ioniță, mama unui copil de gimnaziu din Târgoviște, a publicat o scrisoare către profesoara de matematică a fiului său:…. Sper ca aceasta scrisoare sa nu aibă repercusiuni asupra copilului meu, dar, dacă va avea, sa știți ca nu voi lasa lucrurile asa, înainte de toate eu vreau un copil fericit, nu un copil timorat, vreau sa participe cu drag la ore nu sa tremure si sa ii fie frica atunci când se apropie ora dumneavoastră. Imi pare rău ca nu îl pot certa pentru absentele pe care i le-ati pus doar pentru ca nu a deschis camera imediat, v-ati gândit ca poate nu ii functiona bine internetul? Sau poate inca nu iesise din camera fratele lui care avea si el ore? Pentru ca na, mai sunt și familii care au 2 copii ce stau în aceeași camera. Dacă dumneavoastră întârziați la ora va taie cineva acea ora din salariu? Va cearta cineva? Nu este cel mai bun la matematica dar, este copilul meu si pentru mine contează sa fie un copil bun, blând, cinstit, un stâlp de baza al societății intr-un domeniu care sa ii si placa. Imi pare rău ca nu îl pot “indopa” cu radicali si ecuatii cu n necunoscute, nu ii plac, asta e, iar aici este si vina dumneavoastră pentru ca nu ati reușit sa il faceți sa ii placa materia pe care o predați. Nu le mai dati teme din materia pe care nu ati predat-o inca! Si daca din întâmplare (sau nu) o faceti, nu ii mai așteptați “la cotitura” si ii întrebați fix acel lucru si apoi ii criticați ca nu au rezolvat singuri pentru ca nu aveau cum. Important este ca a avut vointa si a fost sprijinit de cineva! Nu vreau sa îmi mai găsesc copilul plângând asa cum l-am găsit astazi dupa ora dumneavoastră! Asta e, nu toți vor/ vom fi matematicieni, societatea are nevoie si de strungari, constructori sau chiar măturători, si acestea sunt meserii din care se pot câștiga bani cinstiți. Sunt convinsa ca si alti parinti gandesc la fel ca mine dar nu au curajul sa v-o spuna de teama, teama ca le veți pune note mici copiilor.Stiti, asta e răzbunare…. Sistemul nostru de învățământ este oricum greșit si stiti si dumneavoastră si multi alti profesori asta. La ce ii vor folosi adultului de mâine radicalii si ecuațiile sau altele daca va lucra de exemplu intr-un supermarket? Sau va lua drumul străinătății? La nimic, va spun eu! Stiti cu cata frica se gândesc elevii de clasa a V-a ca le-ati putea fi dumneavoastră profesoara? Si cat rasufla de ușurați cand afla ca nu veți fi dumneavoastră? Integral: https://alert24.ro
Cercetătorii își caută dreptatea în instanță – Partea a II-a … Dacă lăsăm un ministru să aloce un buget de 436 de milioane de lei (aici), o va face „după chipul și asemănarea lui”: va permite celor care aplică în competiție să și evalueze și va permite ca soția să evalueze în competiția în care soțul aplică (și iese câștigător). Vine apoi un alt ministru și alocă 500 de milioane de lei la fel (aici) și încheiem cu ministrul care crede că strămoșii omului vin din viitor, dumnnealui lansând competițiile atacate de noi acum în instanță. Și ați ghicit, le-a lansat „după chipul și asemănarea lui”, având în ajutor două Consilii consultative: CNCS (care a păstorit competițiile PD și TE) și CCCDI (care a păstorit competiția PED). Dacă pentru competiția PED, membrii CCCDI (numiți prin Ordin al ministrului karatist cu șapte dani, care în cercetare nu fac doi bani) au considerat că evaluatorii trebuie doar să fie doctori (Gabriel Oprea și Victor Ponta ar fi putut evalua, neavând decizii definitive de retragere a titlului de doctor), pentru competițiile PD și TE s-au impus niște criterii mai „stricte”: să fi publicat 4 (patru) articole ca autor principal în reviste din top 50%. Am răsfoit listele cu evaluatori și am notat câteva nume pentru a le pune pe masa judecătorului ca neîndeplinind nici măcar această condiție. Pe principiul „peștele de la cap se împute” dar încă mai lovește cu coada, noi chemăm în instanță în această primă fază UEFISCDI, în calitate de persona juridică ce ne-a respins contestațiile, dar care joacă după regulile primite „de sus”, fiind o unitate executivă (vezi E-ul din acronim). Faptul că toate contestațiile ne-au fost respinse printr-un email, cu text tras la indigo, fără a avea la bază un act administrativ și fără a fi măcar discutate pe fond ni se pare inadmisibil și constituie principalul punct din pledoaria noastră. Sperăm să ajungem la discuțiile de fond, unde judecătorul este îndreptățit să ceară numele evaluatorilor pentru proiectele reclamanților. Adică acei evaluatori care nu au respectat procedura de evaluare: – depunctând fără să argumenteze; – fiind ironici în comentarii; – ignorând scrisorile de răspuns ale aplicanților; – confundând oamenii cu animalele de laborator; – reproșând cercetătorului că ar avea prea mulți tineri în echipă, competiția fiind destinată formării de „Tinere echipe”; – dovedind prin comentarii că nu au citit propunerile de proiect decât pe diagonală;… Și pentru că evaluatorii au fost validați de membrii CNCS și CCCDI îi așteptăm și pe aceștia la o discuție despre cum a decurs acest proces, în conformitate (sau nu?) cu prevederile pachetelor de informații. Aceste anomalii în procesul de evaluare se perpetuează de ani de zile și sunt în mare măsură cauzate de factorul politic, care are puterea să numească „din pix” consiliile consultative. La rândul lor, acestea elaborează pachetele de informații ale competițiilor și validează listele de evaluatori folosiți în cadrul acestora. Propuneri de reformă, axate pe implementarea principiului Haldane, într-un articol viitor, dar pentru început, o schiță este disponibilă aici. Integral: https://www.contributors.ro
Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Mulţi au considerat că îngheţarea salariilor bugetarilor este o veste bună. După părerea mea, nu este deloc bună, domnule Cîţu. Bună era dacă, după mult timp, aparatul de stat ar fi fost redus …. Astazi numarul de someri din Romania este in jur de 300.000. Evident, nu se cunoaste numarul exact, ca asa e la noi. Nici numarul exact de bugetari nu se stie, ca nu s-a dorit asta. Niciodata. De niciun guvern. Daca numarul somerilor fluctueaza zilnic, cel al bugetarilor nu prea a avut ruperi de ritm de foarte multi ani. Multi au considerat ca inghetarea salariilor bugetarilor este o veste buna. Dupa parerea mea, nu este deloc buna, domnule Citu. Buna era daca, dupa mult timp, aparatul de stat ar fi fost redus. Un 10% poate ar fi fost un prim pas si imaginea de reforma prindea contur. Daca vorbeam de 15-20% puteau sa apara probleme. Oricum, orice procent era mai bun decat nimic! Din armata de bugetari, cu 10% mai putin era aproape simplu de realizat. Unii ieseau anul asta la pensie, in mod natural. Poate ca altii ar fi plecat de buna voie. Putin probabil si greu de presupus, altii vroiau sa vada cum e in mediul privat. O reducere de 10% ar fi reprezentat un semn de respect fata de patroni si angajatii lor, avand in vedere ca salariile la stat sunt cu minimum 50% mai mari decat salariul mediu pe economie. Mi se pare trist si total nepotrivit sa consideri o realizare inghetarea salariilor bugetarilor. Probabil, multi bugetari vor gandi simplist. Vor spune ca nu are rost sa faca mai mult decat inainte. Oricum, unii taie frunze la caini si sunt fericiti la sfarsit de luna. Faptul ca, fara o restructurare anuntata, orice salariat de la stat va considera ca jobul lui este in siguranta mi se pare o incurajare a ineficientei. Daca un angajat in mediul privat nu are rezultate sau greseste nu prinde luna urmatoare in acelasi loc de munca. Daca un bugetar nu are rezultate sau greseste nu i se intampla nimic. Sectorul bugetar nu are ce sau cum sa produca mai mult. Singurul in masura sa se dezvolte este sectorul privat. Dar, cum sa evoluezi in mediul privat atunci cand statul s-a ghiftuit din munca si efortul antreprenorilor si a angajatilor lor. Cum sa faci performanta cand lucrurile se misca greu si, din cauza inactivitatii bugetarilor, patronii nu se pot tine de planurile de afaceri?…. Imi inchipui cat de greu este sa-i multumesti pe toti: bugetari, pensionari si… privati. Bugetul tarii este cea mai mare afacere din Romania. De primul ministru depinde daca va tine cont numai de bugetari, iar mediul privat va suporta povara in continuare. Un parteneriat stat-privat, in opinia mea, inseamna un echilibru intre ceea ce ofera statul prin angajatii sai si ceea ce se poate sa produca mediul privat. Daca veti tine capul plecat in fata intereselor politrucilor veti pierde respectul meu si al celor care considera ca acum aveti cea mai buna conjunctura pentru a argumenta si implementa restructurarea aparatului bugetar. Daca veti fi obedient structurii socialiste mostenita de la partidul stat, insemana ca nicio scoala facuta in strainatate nu este valabila pe teritoriul Romaniei si teoria invatata nu se poate aplica la noi. Eu va doresc sa ramaneti in istorie ca primul premier care a avut curaj sa reduca aparatul de partid si de stat, adica grosul armatei de bugetari a tarii. Daca absortia fondurilor europene si investitiile statului nu vor fi adecvate conjuncturii economice, sa nu ne miram daca peste un timp, bugetarii si pensionarii vor fi platiti numai din imprumuturi. Integral: https://www.zf.ro
Iohannis explică: „Ce dacă m-am dus la schi? Unde era să mă duc, la plajă?” Președintele Klaus Iohannis a răspuns acuzațiilor că ar fi fost la schi imediat după tragedia de la Matei Balș precizând că atacurile la adresa sa sunt total nefondate…… Șeful statului a atras atenția că este o dovadă de iresponsabilitate să mergi la plajă în aceste zile, când temperaturile pot scădea și sub 0 grade Celsius. În aceste condiții acesta s-ar putea expune riscului unei răceli serioase, ceea ce ar face imposibile alte concedii în următoarele săptămâni. „Orice jurnalist sau om politic rațional ar înțelege că în această perioadă sunt recomandate sejururile la munte, unde te poți odihni după o coborâre de pe pantă la o cabană cu o cană de vin fiert în brațe, în fața unui șemineu. Seara se poate degusta o mâncare sănătoasă tradițională, pentru refacerea energiei, pentru ca a doua zi dimineață să fii fresh pe pârtie”, a declarat Iohannis. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
S-ar putea sa fie cam devreme ca i se canta prohodul lui Johnson&Johnson…
https://www.nature.com/articles/d41586-021-00119-7?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=65657f8ef0-briefing-dy-20210201&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-65657f8ef0-44146089
S-ar putea, in timp relativ scurt, sa devina vaccinul majoritar…
Astia in US deja vorbesc de administrarea unei singure doze de Pfizer/BioNTech sau Moderna, din cauza numarului mare de injectari necesar deodata, acum
“Tratamentul inuman la care a fost supus pacientul cu arsuri, transferat in Belgia: “Trebuiau sa-l desfaca tot si sa-l curete, sa-l spele! Doamne iarta-ma, ce faceti acolo, la spital?!”
Ciprian Isacu, medicul care trateaza pacientul cu arsuri, transferat in Belgia, isi acuza colegii din Romania ca i-au trimis pacientul cu ranile neingrijite, netratate si nespalate.
“Sunt patru bacterii plus o ciuperca, dar astea sunt detalii. Am vorbit cu familia. E in viata, se lupta, l-am operat deja de trei ori. Exista un risc minim la nivelul unui picior, dar o sa treaca. (…) Mirosea si era cu niste comprese directe pe piele, nici macar o crema! Au facut inciziile la fasciotomia de la Constanta la dreapta, dar n-au facut in stanga, de aici riscul la nivelul membrului inferior stang si restul… El a venit vineri, in fiecare zi i-a fost schimbat pansamentul si l-am operat de trei ori”, a spus Ciprian Isacu…..Nu conteaza ca n-a avut avion, ca a fost zapada, ca avionul era mic si s-a stricat! In perioada asta, trebuiau sa-l desfaca tot si sa-l curete, sa-l spele! Au produse, nu pot sa spun ca chiar nimic nu au! Apa cu sapun! Apa cu sapun n-a omorat niciodata pe nimeni! Cand imi spui ca n-avem nimic, pai, atunci, Doamne iarta-ma, ce faceti acolo, la spital?!” – a declarat dr. Ciprian Isacu, luni seara, intr-o interventie la Digi24.”
https://ziare.com/stiri/spitale/tratamentul-inuman-la-care-a-fost-supus-pacientul-cu-arsuri-transferat-in-belgia-trebuiau-sa-l-desfaca-tot-si-sa-l-curete-sa-l-spele-doamne-iarta-ma-ce-faceti-acolo-la-spital-1659960
Deprofesionalizare cronică și pasat răspunderea … cat timp îi lasă cu firma de “spital” pe orice șandrama “autorizată ” … 🙁
Buna ziua
“Cand imi spui ca n-avem nimic, pai, atunci, Doamne iarta-ma, ce faceti acolo, la spital?!”
Cum ce fac ? Cer spaga pt cearceaf , săpun , medicamente așteaptand salariul , sporurile si primele.
Basca mai apare cite o asociație de mega doctori profesioniști și cer in gura mare ” să legalizați spaga”.
Eu mă întreb de ce in 30 de ani personalul sanitar nu a demonstrat în fața Parlamentului ?
Bănuiesc că pentru același motiv că alte categorii.
Omerta. Timpul trece, leafa merge.
Buna ziua.
Ultimul meu “pariu” este vaccinul CureVac (Johnson &Johnson -ca si Novavaxul – e destul de “fragil” la tulpina sud-africana, nu mai zic de cea cu adevarat “horror”,cea braziliana).
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24576070-gigantul-farmaceutic-bayer-produce-vaccinul-anticovid-dezvoltat-curevac.htm
Cum bine comenteaza cineva : ” e foarte bine că UE va avea un vaccin mARN propriu (știut fiind că acestea au de regulă o eficiență mare împotriva SARS-COV-2) și nu va mai depinde de companii din USA sau UK pentru furnizarea vaccinurilor.”
Asadar, i-am recomandat calduros unchiului meu SA REFUZE VACCINAREA (cand e programat in martie), daca i se va administra Oxford/Astra Zeneca ; chiar daca are 63 de ani, deci teoretic e “eligibil”…
Au spus 65 de ani, “frica pazeste bostanaria”, eu zic tot ce e peste 60 de ani, rabdare, fara tutun, orice vaccin ,in afara de cel englezesc (sa-l combine cu Sputnik si sa dea rezultatele, apoi vom vedea…)
Pe de alta parte :
“Analyzing data from 4 endemic human coronaviruses predicts that endemic #SARSCoV2 may become a disease of early childhood: The first infection would be mild. Older people could still be infected, but childhood infections would protect against severe disease.”
https://science.sciencemag.org/content/early/2021/01/11/science.abe6522
Adineauri,confirmarea lipsei de transparenta Oxford, de la Mihai Ghiduc, de la “mindcraftstories” :
“Aparent, mutația E484K, care ajută virusul să păcălească o parte dintre anticorpi, a fost căpătată acum și de varianta britanică, B.1.1.7.
Deci avem acum o mutație aparent mai transmisibilă și sigur mai capabilă să ocolească o parte din bariera de apărare a organismului, care afectează eficiența vaccinurilor , conform informațiilor din studiile făcute de Novavax și Johnson & Johnson.
Dacă Pfizer și Moderna și le-au testat pe noile variante, cu rezultate relativ încurajatoare, în cazul celui de la AstraZeneca, care e folosit intensiv în UK, n-avem nicio informație despre cum e afectat.”
https://www.facebook.com/mghiduc/posts/10159334902333846
Ce “ma scoate din pepeni” “relativ-ul” ala…
Despre Birmania NIMIC?
https://www.g4media.ro/recorder-ro-un-animal-politic-a-angajat-o-fosta-chelnerita-pe-post-de-inginer-la-apele-romane-iasi-cu-cinci-ani-de-master-incerca-sa-deschida-calculatorul-apasa.html
Eu nu inteleg de ce nu angajeaza astia la stat direct de la Zoo… ar face economie si la salarii, distractia si munca ar fi aceleasi
buna ziua, postare noua 🙂
https://politeia.org.ro/editoriale/sa-nu-irosesti-niciodata-o-criza/66032/