Revista Presei – 2 februarie. Elena Udrea face valuri, de frică, sau dă tot din casă?
02/02/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 2 februarie. Luni, în vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va fi mai mult noros şi local, se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, iar în zonele de munte va ninge, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi doar pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, în primele ore ale zilei, mai ales sub formă de ploaie, iar noaptea acestea vor fi mixte şi pot favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Izolat în zonele joase, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă. Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale la început de februarie, cu maxime cuprinse între 1 grad în Dealurile de Vest şi în depresiunile intramontane şi 9 grade în extremitatea de sud a ţării şi minime între -6 şi 3 grade. La Bucuresti luni, cerul va fi mai mult noros şi trecător se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie în primele ore ale zilei şi, mixte noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -1…0 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Analiştii politici: Pe cine ţinteşte jihadul Elenei Udrea. La 47 de zile după ce a postat pe Facebook mesajul „Justiţie până la capăt înseamnă şi adevăr până la capăt! Tic tac…tic tac“, Elena Udrea l-a atacat extrem de dur pe directorul interimar al SRI, Florian Coldea. Specialiştii contactaţi de „Adevărul“ au tradus mesajul lansat de fosta „sursă altenativă de informaţii a preşedintelui Traian Băsescu“. Elena Udrea face un joc de imagine pozând în victimă, însă lucrul acesta nu o va ajuta în cadrul urmăririi penale, sunt de părere specialiştii, care au mai spus că, în realitate, tot ceea ce se petrece pe scena politică acum este o luptă pentru putere în România post-Băsescu. Lucrul acesta este, de altfel, evident atunci când are loc o schimbare a puterii, atrage atenţia politologul Cristian Pârvulescu, care a explicat pentru “Adevărul” că atunci când ne uităm la cazul “dezvăluirilor” Elenei Udrea din interviul acordat vineri Hotnews, putem observa un pattern, adică elemente repetitive care se regăsesc şi în cazul altor politicieni vizaţi acum de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). “Este lupta pentru controlul puterii economice şi politice din România după prezidenţiale. Doamna Udrea, care a fost apropiată vreme de 10 ani de centrul puterii, de preşedintele Traian Băsescu, este evident afectată şi este scoasă din joc, poate cu duritate, dar sunt episoade pur şi simplu marginale. Pentru oamenii care sunt implicaţi în această luptă pentru putere, totul are aspectul unei tragedii precum Odiseea, dar, în realitate sunt, de fapt, zgomote de fond care apar de fiecare dată când are loc o alternanţă prezidenţială”, a explicat Pârvulescu. Din punctul său de vedere, problema este cum va reuşi preşedintele Klaus Iohannis, care nu are experienţa politicii bucureştene, să gestioneze această situaţie şi să echilibreze raporturile dintre instituţii. Integral pe Adevarul
Toni Greblă, turnat la DNA de către Viorel Hrebenciuc. Potrivit unor surse judiciare citate de către România TV, Viorel Hrebenciuc ar fi depus un denunţ penal împotriva lui Toni Greblă. Conform primelor informaţii, denunţul ar viza relaţiile judecătorului de la Curtea Constituţională cu fondatorul şi proprietarul grupului Mechel, Igor Ziuzin. Igor Ziuzin este un oligarh rus care deţine în România combinatele metalurgice de la Târgovişte şi Câmpia Turzii. Potrivit unor surse judiciare, convorbirile lui Toni Greblă ar fi fost interceptate timp de 6 luni în anul 2012, pe mandate de siguranţă naţională.Informaţii noi ar fi apărut în urma denunţului lui Viorel Hrebenciuc astfel că procurorii DNA iau în calcul ca, în cursul săptămânii viitoare, să ceară Parlamentului un aviz pentru arestarea preventivă a lui Toni Greblă. Toni Greblă este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şiconstituirea unui grup infracţional organizat în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate. Integral pe RTV
REEVALUAREA. Cu o zi înaintea începerii sesiunii parlamentare, liberalii anunţă o nouă majoritate negociată la Senat, de unde înlocuirea lui Călin Popescu Tăriceanu cu Vasile Blaga ar declanşa efectul de domino care va duce la dărâmarea Guvernului Ponta. Cu 118 voturi lipsă pe hârtie, liberalii au început negocierile pe toate fronturile pentru ruperea majorităţii PSD, vizând o mutare a UNPR de partea lor şi a nemulţumiţilor din tabăra social-democrată, fie cei grupaţi în jurul lui Mircea Geoană, fie a celor care aleg să se afilieze PNL ca independenţi. Negocierile se concentrează însă pe UNPR care are 48 de parlamentari şi care şi-ar fi arătat disponibilitatea de a sări din barca lui Victor Ponta, Gabriel Oprea tatonând terenul, mai ales în contextul vacantării funcţiei de şef al SRI. Cum fără voturile progresiştilor dărâmarea guvernului la o moţiune de cenzură ar fi o misiune aproape imposibilă, aripa PDL a liberalilor este gata de o reevaluare a lui Gabriel Oprea şi a UNPR care, în 2012, au avut votul decisiv la căderea guvernului Ungureanu, din care ei înşişi făceau parte. Cele mai intense negocieri ar avea loc în această perioadă cu UNPR. Potrivit unor surse din PNL, există disponibilitatea unei trădări a progresiştilor, Gabriel Oprea tatonând terenul pentru o eventuală numire la SRI, funcţie care depinde de preşedintele Klaus Iohannis. Liberalii însă nu ar fi dispuşi să ofere pe tavă posturi, mizând doar pe o promisiunea a venirii celor 48 de parlamentari ai UNPR în tabăra lor. Primul test ar urma să aibă loc în Senat, unde liberalii vor încerca debarcarea lui Călin Popescu Tăriceanu şi înlocuirea lui cu Vasile Blaga. Pentru aceasta au nevoie de 85 de voturi, care, în acest moment fără senatorii UNPR nu le pot obţine. Integral pe Gandul
Geoană și baronii locali, adversarii lui Ponta. Mircea Geoană a lansat, duminică, un nou proiect, cu scopul declarat de a schimba majoritatea în Parlament și de a instala un nou guvern. Demersului i s-au alăturat doar 16 parlamentari, iar în acest context soarta lui Ponta depinde de situația din interiorul partidului, unde baronii locali sunt nemulțumiți. Senatorul Mircea Geoană a afirmat, la lansarea Grupului de inițiativă pentru noul proiect social-democrat, botezat „România noastră“, că majoritatea parlamentară se va schimba în următoarele două săptămâni, punând capăt „sultanatului politic“ propus de Victor Ponta în care „o familie politică extinsă acaparează toate funcțiile din stat și Guvern“. Estimările optimiste nu par acoperite la nivel parlamentar, doar 16 deputați și senatori alăturându-se demersului inițiat de Mircea Geoană și Marian Vanghelie. Printre aceștia se numără Cătălin Croitoru, Florentin Gust, Petre Petrescu, Dumitru Chiriţă, Valer Marian, Oana Niculescu Mizil, Radu Popa sau Dan Tătaru. La nivel declarativ, Vanghelie a promis că va aduce peste 50 de voturi pentru debarcarea lui Ponta, invocând faptul că va fi sprijinit și de o parte dintre parlamentarii care au rămas în PSD. În scenariul gândit de platformiști, debarcarea lui Ponta ar fi urmată de reprimirea lui Geoană în partid și de candidatura acestuia la șefia PSD. Dacă promisiunile lui Geoană pot fi privite cu rezervă, există o singură certitudine: în interiorul PSD nemulțumirile se amplifică. Integral pe Romania Libera. Cititi mai multe despre cei care il urmeaza pe geoana in articolul de pe Adevarul
Adriean Videanu a ajuns după gratii pentru un „fleac“ de 62.000 de euro. Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, va petrece luna februarie în spatele gratiilor, în timp ce procurorii încearcă să ia urma acţiunilor de la Titan Mar, vândute anul trecut de fostul ministru, cu ajutorul şefei DIICOT de atunci, Alina Bica. Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu şi-a petrecut wekendul în arest, ca urmare a deciziei Curţii Supreme de a-l aresta pentru 30 de zile. Odată cu el, în spatele gratiilor au ajuns fiul omului de afaceri Dorin Cocoş, Alin Cocoş, şi Florentin Mihăilescu, fostul consilier la DIICOT al Alinei Bica. Sentinţa a venit în aşa-numitul dosar al „gazelor ieftine“. Dorin Cocoş şi Alina Bica au primit şi ei mandat, mai exact un al doilea mandat de arestare având în vedere că se aflau deja după gratii în alte dosare – dosarul Microsoft şi, respectiv, cel al despăgubirii ilegale de la ANRP. Pus în libertate pentru câteva ore – când i-a expirat mandatul de reţinere, iar judecătorii nu hotărâseră dacă e cazul să-l aresteze sau nu – Adriean Videanu nu a stat degeaba. El s-a grăbit să-şi scrie demisia de la şefia PDL Bucureşti, dar şi din funcţia de co-preşedinte al filialei noului PNL Bucureşti. Apoi a aşteptat acasă sentinţa şi ulterior Poliţia să-l ridice şi să-l ducă în arest. De la palatul de la Snagov, la celula din arestul Capitalei „Drama“ fostului ministru al Economiei Adriean Videanu a început joia trecută, când a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu. După aproape patru ore de audieri, Adriean Videanu a ieşit din sediul DNA cu cătuşe la mâini. A doua zi, Videanu, dar şi Alin Cocoş şi Florentin Mihăilescu au fost duşi în faţa magistraţilor Curţii Supreme, unde s-a judecat cererea procurorilor de arestare preventivă a celor trei. Şedinţa de judecată s-a prelungit până noaptea târziu, şi cum era de aşteptat ordonanţele de reţinere au expirat, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 3.00. Astfel că Videanu, Cocoş junior şi Mihăilescu au fost lăsaţi să plece acasă. După doar câteva ore, judecătorii instanţei supreme au dat verdictul de arestare preventivă a celor trei. Adriean Videanu nu s-a predat de bună-voie, fiind dus în arest de poliţiştii ilfoveni. Integral pe Adevarul
Din interior. Cum arată „România odihnită”, țara cu 7 milioane de asistați social. Românii au descoperit metode prin care reuşesc să fenteze sistemul de asistență socială, aleg să câştige bani la negru şi să beneficieze simultan şi de sprijin de la stat. Dincolo de falşii asistaţi social, sunt zeci de mii de tineri care nu reuşesc să se integreze pe piaţa muncii după ce termină şcoala şi ajung şomeri, chiar de la 18 ani. În România există sate unde oamenii nu au serviciu, deşi li se oferă locuri de muncă. Şi tineri care primesc ajutor de şomaj, imediat ce termină şcoala. Toate fac parte dintr-un tablou îngrijorător: 4 milioane de români sunt inactivi pe piaţa muncii, iar 7 milioane beneficiază de o formă de ajutor social, mulţi fără să merite. Mai mult, 16% dintre tinerii până în 24 de ani nu lucrează, nu studiază şi nici nu se califică în vreo meserie. Reporterii emisiunii “Din interior” au făcut o radiografie a fenomenului inactivităţii pe piaţa muncii. Un primar, stând de vorbă cu un functionar din Primărie: – Dana, tu cum îţi explici că tineretul ăsta de care te ocupi tu nu vrea să muncească? – Ce să mai zic că… s-au învăţat numai cu bani mulţi, nu vor să lucreze pe bani puţini.„Chestia asta se întâmplă pentru că se poate, pentru că sistemul permite o asemenea atitudine”, spune Adrian Izvoranu, reprezentantul unei confederaţii patronale. „(…) sunt aproximativ 5 milioane de cetăţeni în asemenea tip de situaţie. 5 milioane de cetăţeni care, practic, ar trebui sau ar putea (…) să fie reintegraţi. De ce să lucrez, când pot să mă duc să lucrez la negru, (…) asistenţa socială o iau în paralel, ca un ajutor din partea comunităţii mai mari sau mai mici”, arată Bogdan Hossu, lider de sindicat. Comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea. În urmă cu şapte luni, Primăria a anunţat că în localitate urma să se deschidă o fabrică de confecţii. Ar fi adus 300 de locuri de muncă. Deşi comuna se află într-o zonă defavorizată şi oamenii nu au unde să se angajeze, investitorii au reuşit să găsească doar 28 de muncitori. Fabrica oferă salariul minim pe economie, transport şi bonuri de masă. Pentru cei care nu au mai lucrat în confecţii, s-au organizat şi cursuri de calificare. Primarul spune că nu se aştepta la un eşec de asemenea proporţii. Integral pe Digi24
Creiere maghiare încinse şi servicii româneşti fără cap. Premierul Viktor Orban se declară solidar cu „cauza” lui Vladimir Putin, aflându-se într-o relaţie „frăţească” cu „ţarul”, cel care, nu numai că respinge orice formă de autonomie în zona sa strategică, dar urmăreşte, fără prea multă diplomaţie, refacerea imaginii fostei URSS, şi mai mult decât atât. În acest context geopolitic, vicepremierul ungar, Semjen Zsolt, aflat în România, cere autonomie pentru maghiarii din Transilvania, în timp ce consilierul preşedintelui Dumei de Stat, Aleksandr Dughin, un apropiat al lui Putin, vorbeşte despre necesitatea creării unui “imperiu eurasiatic” dominat de Rusia, din care să faca parte inclusiv România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria. La Bucureşti, cele mai importante servicii de informaţii, SIE şi SRI, sunt implicate astăzi în tot felul de scandaluri, în timp ce funcţionează în stare de „autodecapitare”. Vicepremierul ungar, Semjen Zsolt, aflat ieri la Cluj, în calitate de invitat la o gală aniversară a UDMR, a declarat drept nefirească situaţia în care, deşi există forme de autonomie acceptate în ţări ale UE, „comunitatea maghiară din Transilvania să nu beneficieze, la rândul său, de acest drept”. În caz contrar, maghiarii din România pot fi consideraţi, în opinia oficialului ungur, „cetăţeni de rangul doi”, lucru inacceptabil. Încercând un sofism precar, Semjen Zsolt a informat asistenţa că românii din Ungaria „îşi pot arbora steagul şi simbolurile naţionale unde vor, pot asculta imnul României pe teritoriul Ungariei când doresc, astfel că autorităţile maghiare aşteaptă acelaşi lucru din partea prietenilor români în ceea ce priveşte drepturile maghiarilor din Transilvania”.Întrebarea este dacă aceştia doresc să-şi arborează drapelul, simbolurile şi să-şi asculte imnul naţional în România sau într-o autonomie, precum Transnistria, Găgăuzia sau, mai nou, Crimeea? Întrucât „similitudine” şi atât ar însemna să facă toate acestea calm, fără ameninţări şi într-un cadru legal, aşa cum o fac românii din Ungaria, daţi de exemplu – fără scandaluri, blasfemii şi cereri repetate, vizând diverse autonomii, în principal autonomia teritorială, pe modelul leadership-ului comunităţii maghiare din România, sprijinit de oficialii unguri. Integral pe Gandul. Cititi si un articol despre mizele geo-strategice ale vizitei lui Putin in Ungaria, pe Romania Libera
Cristian Diaconescu: Despre încălcarea legii privind TVA-ul la Lukoil mai știți ceva? Este întrebarea pe care a pus-o fostul șef al Cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, în emisiunea „Kilometrul 0” de la Digi24. El a ridicat această problemă comentând acuzațiile pe care Marian Vanghelie le aduce deputatului Sebastian Ghiță și premierului Victor Ponta și a subliniat că aceste lucruri nu numai că trebuie scoase la lumină, dar ele trebuie și anchetate. Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a denunțat, duminică, odată cu lansarea proiectului politic „România noastră”, corupția din PSD și nepotismul din guvern, insinuând că deputatul Sebastian Ghiță a luat bani de la Victor Ponta, fondurile provenind din redevențe de la OMV. „Știți multe teme pe care dvs le-ați tratat cu foarte mare acribie și cu foarte mare determinare de care nu se mai știe nimic? Uite, îmi vine acum în cap cu încălcarea legii privind TVA-ul, parcă la Lukoil. Mai știți ceva? Și-a fost un scandal între președinte și premier la acea dată. Mai știm ceva? Spuneți-mi, faptul că nu mai interesează pe nimeni sau că nu mai spune nimeni numic este premeditat sau este doar o simplă chestiune superficială? (…) Dacă am un moment politic, atunci spun și-o las acolo!”, a declaratCristian Diaconescu adresându-se celor două jurnaliste din studioul Digi24, Elena Vijulie și Tia Șerbănescu. El a reamintit cazul lui Dominique Strauss-Khan, fostul șef al FMI, și a subliniat că „pe afirmațiile unei menajere, el a fost dat jos din avion cu cătușele la mâini. Pe afirmațiile unei menajere!”, a subliniat Cristian Diaconescu. Integral pe Digi24
De luat cu un gram de sare…si unul de zahar! Dovada si scopul blatului Ponta – Udrea – Basescu. Unul dintre reprosurile pe care i le face Elena Udrea generalului Florian Coldea, actual sef interimar al SRI, este ca l-a sprijinit pe Klaus Iohannis in campania electorala: “in mod cert, in opinia mea, dl. Coldea l-a sustinut pe dl. Iohannis. In mod cert”. Si chiar acuza faptul ca generalul Coldea ar fi blocat personal dezvaluiri penale care ar fi vizat echipa actualului presedinte, in speta pe Vasile Blaga. Daca este asa, e foarte grav, dar este un repros straniu din partea politicianului care ani de zile s-a declarat cel mai aprig dusman al lui Victor Ponta, pe viata si pe moarte, nu-i asa? Ar putea fi vorba si despre frustrarea unui fost candidat care considera ca astfel i-au fost diminuate sansele.Dar dna Udrea insasi tine sa precizeze cum isi vedea propriile sanse: “Vi se parea ca eram pe cale sa castig alegerile?”.Veti spune poate ca pe dna Udrea o deranjeaza principiul implicarii serviciilor in viata politica. Si ar fi o nemultumire absolut legitima pe care o impartasesc 100%. Serviciile de informatii nu au ce cauta in politica.Dar dna Udrea nu pare sa gandeasca deloc asa, cat timp tot domnia sa povesteste relatia apropiata cu sefii SRI, cat de des socializa cu acestia si cum ii impartasea dlui Maior suspiciuni, temeri, scenarii inclusiv vis a vis de dl Coldea. Analizand per a contrario declaratiile domniei sale, care il ataca pe gen. Coldea pentru sustinerea lui Klaus Iohannis si sugereaza ca se va implica in constituirea unei noi majoritati, directia dorita pare victoria lui Victor Ponta la prezidentiale sau macar mentinerea Guvernului Ponta. Oricum o intorc, alta concluzie logica nu vad. De fapt, in opinia mea, Elena Udrea nu face decat sa confirme explicit, cu vorbele domniei sale, marele blat Ponta – Udrea – Basescu din trecuta campanie electorala. Blatul care urma sa il scoata pe Victor Ponta presedinte. Nu cred ca intre Traian Basescu si Victor Ponta e vreo mare iubire. Dimpotriva, probabil ca se detesta reciproc. Dar pare ca aveau un mare interes comun. Iar liantul intre ei pare tocmai Elena Udrea, intr-o relatie “de cand lumea” (formularea ii apartine domniei sale) cu Victor Ponta, in virtutea careia si recunoastea ca il vizita la ceas de seara ca sa aranjeze numiri de procurori sefi. Sa fi fost doar o vizita la ceas de seara? Greu de crezut. Asa cum intelegem ca au fost si mai multe cafele cu “multe confidente” cu Sebastian Ghita. Ma veti intreba care poate fi scopul acestui blat. El cred ca este cuprins tot in interviul dnei Udrea. Domnia sa nu ataca pe nimeni altcineva decat cei doi centri nervosi ai anticoruptiei – SRI si DNA. Pe generalul Coldea si pe Codruta Kovesi. Totodata pare a incerca o aruncare in derizoriu a anticoruptiei in general, sugerand ca, partial cel putin, ea este menita sa inlature persoanele incomode. Integral pe Ziare.com
Înapoi în preistoric: afacerile din România au ajuns acum să meargă înainte cu bani la plic şi cu finanţări la pungă. Au început să apară datele statistice pentru 2014: a venit inflaţia, BNR a raportat indicatorii monetari – evoluţia depozitelor şi a creditelor, Ministerul Finanţelor a publicat execuţia bugetară, Statistica a scos la iveală datele din construcţii, dealerii auto raportează cu bucurie creşterea vânzărilor. Peste două săptămâni va venit şi cel mai important indicator macroeconomic, creşterea economică. Uitându-mă peste aceste date, concluzia pe care aş trage-o este că afacerile cresc, nu uniform şi nu pentru toată lumea, iar cel mai periculos lucru este că încearcă să ocolească sistemul bancar. 1. Consumul a crescut anul trecut cu peste 7%, susţinut de majorările salariale din sectorul public şi puţin în sectorul privat, la acre s-a adăugat şi creşterea salariului minim pe economie. 2. Piaţa muncii creşte, anul 2014 aducând 150.000 de contracte în plus, chiar dacă firmele angajează acum personale mai mult în regim part-time sau pe perioadă determinată. Citiţi mai mult aici. 3. Sistemul bancar scade, se restrânge destul de accelerat, în următoarea formă: depozitele bancare cresc, în schimb stocul de credite se reduce. În condiţiile în care dobânzile sunt la minim istoric, această evoluţie a sistemului bancar românesc este o anomalie economică. Persoanele fizice şi companiile preferă să-şi ţină banii la bancă, în loc să ia credite. Aici trebuie să facem o menţiune: creditele în lei au crescut, dar nu suficient cât să acopere scăderea soldului creditelor în valută. Volumul de credite este la minimul ultimilor trei ani şi jumătate. În afară de Prima Casă şi creditele imobiliare curente, parcă nimic nu mai merge.Citiţi mai mult aici. 4. Piaţa auto a înregistrat anul trecut o creştere de 20%, dar dealerii remarcă faptul că s-au întors cumpărătorii cu cash şi mai puţin cu finanţare bancară.Citiţi mai mult aici. 5. Încasările din TVA au scăzut cu 4 miliarde de lei faţă de ţinta din buget (50,8 miliarde de lei, faţă de o prognoză de 54,6 miliarde de lei), cu toate că consumul a crescut cu peste 7%. O nouă anomalie.Citiţi mai mult aici. Integral pe ZF.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
(o singura observatie la “dovada blatului”: adica Udrea nu putea sa-i reproseze lui Coldea faptul ca nu a fost sustinuta ea in campanie ci, din contra, i s-au scos pozele cu Bica chiar înainte de turul I? este neaparat dovada ca i-a cerut sa-l sustina pe Ponta? Ioana Ene, din prea mult macovism)
recomandarea mea este sa tratati problemele legate de servicii si de politicieni ca pe un intreg din care fiecare si-a tras partea, nu va luati pe buletin o parte sau alta numai ca va vine manusa la obsesii.
salve, sare!
Ai mare dreptate, de aceea am si semnaat cu rosu in text ca totul trebuie luat si cu un gram de sare 😉 si cu unul de zahar 🙂 Merci pentru re-semnalarea situatiei incalcite!
cu plăcere.
problema mea sunt serviciile și rapiditatea cu care numai pentru a-și plăti polițele unii se pretează chiar la a le justifica anumite patinaje pe democrație – cică așa se obișnuiește în democrație. când dăm libertatea pe siguranță, înseamnă cu mai avem ce face cu viața.
Buna dimineata,
sper sa se darame sandramaua! Chiar ma intrebam cum s-a terminat “vizita” lui Iordache la DNA despre care se pomenise la tv zilele trecute! Acum aflu explicatia :norocul lui sa iasa din vizorul presei din cauza “bombei” lansate de Udrea. Dar, dupa cum se pare, Iordache are probleme serioase. La fel si sotia sa, judecator la ICCJ, pensionata subit, la cerere. Ce increngatura subterana despre care “prostimea” habar nu are! Bine ca stie DNA!
http://www.comisarul.ro/politic/exclusiv/hrebenciuc-i-a-turnat-la-dna-pe-toni-greb_353635.html
buna, Cedric!
Sotia lui Iodache avea la un moment dat planuri faraonice, voia sa ajunga sefa ICCJ daca ajungea Ponta Presedinte!!!
http://www.concretinolt.ro/ancheta/dosarul-bica-cheia-pensionarii-sotiei-deputatului-iordache/
Buna dimineata ! 😀
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Perchezitii+Gala+Bute+Rudel+Obreja
18 percheziții au loc la această oră în Capitală și în patru județe: Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj. Descinderi au loc și la domiciliul lui Rudel Obreja. Dosarul “Gala Bute” anchetează modul în care s-a organizat gala de box din 2011, când Elena Udrea era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.
(cam asa)
salut! Vai, dar ce coincidenta! In acel dosar exista de ceva vreme indicii serioase de sifonare a banilor prin firmele lui Obreja sau ale unui interpus nu mai tin minte.
😀 ale dracului coincidențe.
știi, lume se întreabă de ce n-a vorbit unul, altul mai devreme (o fi crezut că poate ține în șah pe unul, altul, cu informațiile, s-or fi șantajat – habar nu am), dar nimeni nu se întreabă de ce explodează abia acum dosare. lăsându-le la o parte pe cele care au avut nevoie de timp pentru instrumentare, situația în oglidă este reciprocă (răspuns la șantaj șamd, dosar preventiv șamd).
lumea a uitat prea ușor valul de arestări de cederiști din anul 2000-2001. bașca cele din 2004-2005.
Coincidenta sau nu?
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/perchezi-ii-dna-in-patru-jude-e-i-capitala-in-dosarul-gala-bute-102243.html
salut , stai sa vezi cand se trece la recuperarea prejudiciilor facute de suveica ruseasca 😀
buna ziua. nu a latrat degeaba 3 ani de zile tolontan (care este si el trompeta unei aripi sereiste) http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Perchezitii+Gala+Bute+Rudel+Obreja
“Despre încălcarea legii privind TVA-ul la Lukoil mai știți ceva?” – stiu politrucii si partidele care au primit finantare de la lukoil . 4 ani de zile ( 2010 -2014 ) au “muncit ” rusii sa si recupereze banii bagati in campaniile electorale ale blatistilor . un fleac .. vreo 200mil euro . se recupereaza de la popor .
a iesit si Regina 😀 http://www.nasul.tv/2015/02/01/ioan-talpes-problema-presedintelui-iohannis-este-sa-discearna-care-sunt-jocurile-care-se-fac-in-servicii/
termenul asta de “Regina” ma duce cu gandul la altceva! 😀
neata , nu’i rau ! 😀
exista denunt si pe numele lui motocicleanu in dosarul M-soft . ca fapt divers .. sa nu uitam de unde a inceput ancheta si pe cine a anchetat FBY 😉
Hai ca asta ne place 😆
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Fostul+premier+Petre+Roman+isi+pierde+astazi+fotoliul+din+Parlam
DNA cere incuviintarea urmaririi penale pentru Elena Udrea (b1)
Abuz in serviciu in organizarea galei Bute!
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/dna-cere-aviz-pentru-inceperea-urmarii-penale-pentru-elena-udrea-in-dosarul-gala-bute-102251.html
nu se pot pensiona toti procurorii : http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18078824-mariana-alexandru-procuror-sef-adjunct-sectiei-din-dna-pensionat.htm
va fi super interesant! 😆
l-au bagat si pe ion ariton la interval
Doar 6 mil lei prejudiciu.
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-19266358-exclusiv-curtea-conturi-constatat-prejudiciu-peste-6-milioane-lei-primaria-sectorului-3-anul-2013-lucrarile-bulevardul-unirii-fost-realizate-nelegal-artera-fiind-administrarea-primariei-capitalei.htm
Bechtel a lăsat deseori lucrurile neterminate, in schimb a primit o grămadă de bani! 😉 Din Bolivia pana-n Romania!
Am impresia ca va mai apare o impachetare de date trimise si-n Romania spre cercetare!
http://www.evz.ro/foreign-policy-bechtel-oferea-stimultente-financiare-ambasadorilor-americani-din-estul-europei-ca-sa-obtina-contracte-banoase-autostrada-transilvania-este-data-ca-exemplu.html
Buna ziua, tuturor!
buna 🙂
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19266629-dan-admanescu-fost-condamnat-patru-ani-patru-luni-inchisoare-sentinta-nu-definitiva.htm
alt inocent, Cedric 😀
http://www.comisarul.ro/politic/condamnare-record/22-de-ani-de-inchisoare-pentru-j_353967.html
adamescu a cheltuit 120 mii de euro ( sau dolari ) sa i faca lobby o firma .. pe motiv ca ar fi prizonier in Ro al unui regim anti semit . lol :))
Pai stia el de ce sarea gardurile alea 😆
https://www.youtube.com/watch?v=geHLdg_VNww
Buna ziua tuturor…
Buna ziua,
Prima impresie . Ro trepideaza Dupa 3 zile nu vad la televizor decit DNA si mita (pt fiecare dupa posibilitati) . In deplina contradictie cu fetele amarite de pe strada.
Bine scris, fara artificii ! Realitate! “N-aș vrea să devenim monedă de schimb pentru anumite chestiuni politice!”
“De secuii din Transilvania se foloseşte toată lumea. Pentru politicienii lor sunt masă de manevră electorală, iar pentru români devin duşmanii naţiunii când e nevoie.Liderii lor îi ţin captivi în sărăcie, dependenţi de fanfaronada lor politică, dependenţi de ei. Şi pentru asta le cer votul. Românii se ţin departe de un loc greu de înţeles, în timp ce ungurii vin să le exploateze nostalgiile medievale. Și niciunii nu spun povestea oamenilor care trăiesc în prezent împovărați de lipsuri, iar viitorul pare o promisiune mereu neonorată.”
http://revistasinteza.ro/incursiune-in-autonomie/
incepe obstructia parlamentare impotriva DNA!
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19267192-tariceanu-dosarele-referitoare-fostul-ministru-ariton-fost-retrimise-procurorilor-pentru-chestiuni-birocratice.htm
Postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/udrea-la-dna-sau-cinstea-politica-versus-legea-penala/35153/