Revista Presei – 19 septembrie.”60 de instituții pe capul fiecărei firme din România. Ștampila, oficial ucisă, e vie. La fel și Regulamentul de Casă al Unității Socialiste”
| 19/09/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |

Buna dimineata intr-o zi de marti, 19 septembrie! Vremea va fi în general frumoasă și caldă pentru această dată în toată țara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și izolat ploi slabe de scurtă durată, după-amiaza în zonele montane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului și în vestul Carpaților Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 gr, iar cele minime între 8 și 18 gr, cu valori mai mici în depresiunile Carpaților Orientali, până spre 4 gr. Bucuresti: 26/13gr.C.

“P&G, Walgreens şi o fostă divizie a J&J, acuzate în justiţia americană că au înşelat consumatorii în privinţa unor medicamente împotriva răcelii Fosta divizie de consum a Procter & Gamble, Walgreens şi Johnson & Johnson se numără printre mai multe companii acuzate în procese că au înşelat consumatorii cu privire la medicamentele împotriva răcelii care conţin un ingredient despre care o comisie consultativă a Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a spus că este ineficient, transmite Reuters, citat de News.ro. Procesele colective propuse au fost înregistrat miercurea şi joia trecută, după ce comisia a analizat mai multe studii şi a concluzionat în această săptămână că ingredientul fenilefrină comercializat ca decongestionant nu este în esenţă mai bun decât un placebo. Potrivit unei prezentări a agenţiei, aproximativ 242 de milioane de produse cu fenilefrină au fost vândute în Statele Unite anul trecut, generând vânzări de 1,76 miliarde de dolari şi reprezentând aproximativ patru cincimi din piaţa decongestionantelor orale. În plângere se spune că Johnson & Johnson Consumer şi Procter & Gamble ar fi trebuit să ştie până în 2018 că afirmaţiile lor de marketing despre produsele cu fenilefrină erau “false şi înşelătoare”. ….. Reclamantul Steve Audelo, rezident din Florida, a declarat că a cumpărat Johnson & Johnson Sudafed PE şi Benadryl Allergy Plus şi Vicks NyQuil de la Procter & Gamble, pe baza afirmaţiilor companiilor că produsele funcţionează. Procese similare au fost intentate joi împotriva GSK, care produce TheraFlu; Reckitt Benckiser, care produce Mucinex Sinus Max, şi Walgreens, care produce decongestionante generice. Afacerea de consum a Johnson & Johnson este acum cunoscută sub numele de Kenvue, după o ofertă publică iniţială din 3 mai. De asemenea, produce Tylenol Cold & Flu, ale cărui ingrediente includ fenilefrină. ….” Integral: https://www.bursa.ro

“Câți români se tratează în spitalele de stat și câți la privat. Analiză comparativă 2019 – 2023 ….Analiza, inclusă în nota de fundamentare a unui proiect de act normativ, a inclus activitatea pentru cele 374 spitale publice şi 311 spitale private aflate în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru servicii de spitalizare continua şi spitalizare de zi, informează News.ro. …. Documentul arată că, în primele 6 luni din acest an, numărul de cazuri în spitalizare continuă a crescut cu 9,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, până la 101.663, în timp ce numărul de spitalizări de zi s-a majorat cu 63,1%, la 681.614. Spre comparaţie, în spitalele publice din ţara noastră s-au înregistrat, în prima jumătate a acestui an, 1,68 milioane de cazuri de spitalizare continuă şi circa 2,26 milioane de spitalizări de zi. Faţă de primul semestru din 2019, spitalizările continue au scăzut cu 14,7%, tendinţă care “se înscrie în strategia naţională de sănătate, care are ca obiectiv principal inversarea piramidei serviciilor de sănătate, eliminarea internărilor nenecesare şi dezvoltarea serviciilor de ambulator”, potrivit autorilor analizei. Astfel, numărul de cazuri de spitalizare continuă din spitalele private reprezintă 6% din volumul înregistrat în spitalele publice în primul semestru din 2023, în timp ce spitalizările de zi din spitalele private înseamnă 30% din cele realizate în unităţi medicale publice. ….” Integral: https://newsweek.ro
“Acum 15 ani s-a declanşat cea mai mare criză financiară mondială de până acum. Noi, companiile private şi băncile am învăţat pe propria piele ce înseamnă o criză, ce înseamnă când se retrag banii. Guvernul şi aceleaşi partidele nu au învăţat nimic iar dezmăţul bugetar actual ne va arunca din nou în groapă Acum 15 ani, în septembrie s-a declanşat cea mai mare criză financiară modială înregistrată până acum, punctul de plecare fiind data de 15 septembrie 2008, când americanii au lăsat să cadă una dintre cele mai mari bănci ale lor, Lehman Brothers. ….Marii giganţi americani – Merrill Lynch, Goldman Sachs, Morgan Stanley, JP Morgan, AIG, una dintre cele mai mari companii de asigurări din întreaga lume, au fost salvate direct şi indirect. În Europa, ING, Unicredit, RBS, Deutsche Bank, Erste, Raiffeisen au fost salvate cu ajutorul împrumuturilor date de statele naţionale. …. În toamna lui 2008, la Bucureşti parcă se trăia într-o altă lumea, cel puţin la nivelul guvernului şi a partidelor politice, premierul Tăriceanu împărţea miliarde de lei în dreapta şi în stânga, iar lumea se pregătea de alegerile parlamentare. În 3 luni de zile, guvernul Tăriceanu şi apoi guvernul Boc, rezultat după alegeri prin alianţa PDL-PSD, au cheltuit nu mai putin de 3% din PIB, contribuind la accelerarea şi agravarea crizei financiare. România avea un deficit public de numai 13% din PIB – 65 miliarde de lei, ceea ce pentru cei de la guvern părea ceva confortabil. Nimeni nu se uita la deficitul comercial – 18 muliarde de euro, deficitul de cont curent – 16 miliarde de euro, şi nimeni nu se uita la datoria externă pe termen scurt – 20 miliarde de euro. De altfel, BNR nici nu o consemna în rapoartele lunare şi anuale. Deficitul de cont curent, care ajunsese la 16 miliarde de euro, reprezentând 12% din PIB şi datoria externă pe termen scurt, care era de vreo 20 miliarde de euro, ne-au îngropat. …. Istoria, însă, se repeta, iar cel puţin noi, Romania, riscăm să facem aceleaşi greşeli, de fapt le-am facut deja. Dacă acum 15 ani, PIB-ul era de 503 miliarde de lei, adică 140 de miliarde de euro, acum PIB-ul este dublu, estimarea pentru acest an fiind de 320 miliarde de euro. Dacă atunci aveam un deficit bugetar de 27 de miliarde de lei, 5,3% din PIB în 2008, în acest an vom ajunge la acelaşi procent din PIB, peste 5%, dar la un PIB într-o valoare nominală mult mai mare, de 1.600 de miliarde de lei, ceea ce face ca deficitul bugetar să depăşescă 100 de miliarde de lei, adică de 4-5 ori mai mult. În 2008, am intrat în criză cu un nivel extrem de redus al datoriei publice, 13% din PIB, iar acum am ajuns la o datorie publică de 876 miliade de lei, reprezentând 55% din PIB, adică de 12 ori mai mare. Datoria externă, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung, a ajuns la 158 de miliarde de euro, dublu fată de acum 15 ani. În continuare, în Romania este un dezmăţ fiscal-bugetar care nu poate fi oprit din punct de vedere politic. Partidele nu îşi asumă o restructurare fiscală, prin creşterea impozitelor şi taxelor, ceea ce ne va lovi mai încolo. Pieţele financiare ne aşteaptă la cotitură. Deficitul de cont curent este în continuare foarte mare – 11 miliarde de euro, după primele 7 luni din acest an, dar din fericire avem un excedent important în sectorul de servicii (traiască transporatorii şi It-işti), de 8 miliarde de euro, de 10 ori mai mult decât acum 15 ani. ….” Integral: https://www.zf.ro
“60 de instituții pe capul fiecărei firme din România. Ștampila, oficial ucisă, e vie. La fel și Regulamentul de Casă al Unității Socialiste Peste 60 de instituțiiunice din România au drept de control și sancționare a firmelor. Fiecare dintre ele are zeci de proceduri, acte și dosare obligatorii pentru oricine vrea să deschidă și să dezvolte o afacere. …. „În România, oficial, s-au desființat ștampilele. Dar, dacă te duci în delegație, trebuie să vii înapoi cu foaia de deplasare pe care să aduni ștampilele de la locurile pe unde te-ai deplasat. Cerința legală actuală în România este ca aceste foi de deplasare să aibă ștampile. Absurd!” – Doru Șupeală, consultant de management și antreprenor. E absurdul pe baza căruia funcționează companiile capitaliste din România, țara cópiilor ștampilate după orice document. Sunt cerute în continuare: copia după buletin, ștampila, dosare separate pentru autorități diferite. Chiar și pentru aceeași instituție, ANAF, firmele sunt obligate să aibă documente diferite pentru aceeași informație, cerută în scopuri diferite. Povara hârțogăriei și a procedurilor excesive consumă serios resursele firmelor, mai ales ale celor mici și mijlocii. Instituțiile statului nu comunică între ele și pun întreprinderile să facă toată treaba. Digitalizarea funcționează cu sincope majore, iar unele legi care stabilesc, în 2023, obligații pentru firme sunt mai vechi de 50 de ani. „Scoatem «Z» (suma încasărilor n.r.) la final de zi. Și pe «Z» apare cât s-a încasat. Acea cifră este transmisă automat la ANAF. Noi trebuie să facem și monetar. E un document inutil”, spune Ștefan Horodnic, medic veterinar și proprietar de cabinet. N-ai făcut monetarul, poți primi sancțiune! „Sunt documente pe care noi nu le consultăm niciodată. Sunt făcute exclusiv pentru control.”, adaugă el. ….„Lista de acte de care ai nevoie de la instituții ca DSP, DSVSA, Mediu, nu corespunde cu ceea ce solicită inspectorii la vizitele în teren. Mereu e nevoie de ceva în plus de pus la dosar.” ….„Un IMM e o organizație de 5-10 oameni. Cel puțin unul trebuie să se ocupe de birocrație. Asta înseamnă că între 10 și 20 la sută din resursele unei firme – umane și financiare – se duc în a întreține birocrația.” …. „La înființarea firmei trebuie să declari cifra de afaceri pentru primul an, ca să primești înregistrarea pentru cota de TVA. E o aberație. Tu ai o idee de produs. E foarte puțin probabil să știi cât vei vinde în următorul an fiscal”, spune Dan Chiuzbăian. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Peste 1,6 milioane de români vor plăti pentru cutremurul din Turcia sau inundațiile din Grecia. Obligați să își cumpere asigurare, cei cu credite ipotecare vor suferi cel mai mult Peste 1,6 milioane de români încheie în fiecare an o asigurare facultativă de locuință, câteva sute de mii dintre aceștia fiind chiar obligați să o facă, pentru că dețin locuințe luate prin credit ipotecar. Pentru ei și nu doar pentru ei, evenimentele catastrofale din ce în ce mai dese reprezintă o veste cât se poate de proastă. Mai mult, vin vremuri dificile și pentru sistemul de asigurări obligatorii, în condițiile în care Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) trebuie să cedeze către reasigurători sume din ce în ce mai mari pentru a putea acoperi riscurile unui eveniment major. Evenimente precum cutremurul din Turcia sau inundațiile din Grecia (ca să ne referim doar la țări în care românii călătoresc des) pun presiuni majore pe costurile asigurărilor, cu atât mai mult cu cât în Europa avem de-a face, după multă vreme, și cu un război. Deși are „avantajul” celei mai slabe piețe din Europa (deci expuneri mici în caz de evenimente majore), România nu poate să nu fie afectată de evoluțiile internaționale. Simplu, spus, cei 1,6 milioane de români care își asigură anual casele, precum și toți cei care o vor face de acum înainte vor plăti mai mult pentru asigurările lor. Printre ei și oameni care nici măcar nu au opțiune, fiind obligați de banca unde au credit ipotecar să încheie asigurarea de locuință. Încă nu e clar cât de mari vor fi scumpirile, însă este cert că acestea vor exista. Mai grea va fi și viața PAID, organismul care emite polițele obligatorii de asigurare împotriva dezastrelor, care teoretic ar trebui cumpărate de toți proprietarii de locuințe din țară, dar practic sunt achiziționate de circa 1,8-1,9 milioane de oameni anual. Este posibil ca abia anul acesta numărul să treacă de pragul de 2 milioane. Oricum, este vorba de sub 20% din totalul locuințelor, procent care plasează România pe ultimul loc din Europa din acest punct de vedere. Suntem, deci, cei mai expuși europeni în caz de cutremur sau inundație, iar viitoarele scumpiri ale asigurărilor nu ajută deloc din acest punct de vedere. ….” Integral: https://www.economica.net

“Șefii OMV vor și reducerea la jumătate a taxei de solidaritate, pe lângă modificarea Legii Offshore …. Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro, Alfred Stern, șeful OMV, vine la București pentru a negocia și reducerea taxei de solidaritate, pe lângă modficarea Legii Offshore, de la 300 milioane euro la 150 milioane euro/an. În schimb, ar oferi renunțarea la procesul deschis la Curtea Internațională de arbitraj de la Paris – ICC împotriva statului român. …. Reamintim că în luna iunie, OMV Petrom a acționat în judecată statul român la Curtea Internațională de arbitraj de la Paris – ICC, reclamând anumite prevederi din legea offshore care îi impun unele limite în ceea ce privește modul în care poate dispune de producția de gaze naturale din Marea Neagră, potrivit cursdeguvernare.ro. Anunțul privind acest litigiu a fost făcut la doar câteva ore după anunțul deciziei OMV Petrom de a trece, împreună cu Romgaz, la exploatarea zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din Perimetrul Neptun Deep. …. OMV Petrom anunța în luna mai că estimează o contribuție de solidaritate de aproximativ 1,5 miliarde lei (aprox. 300 milioane euro) pentru anul fiscal 2022, care a fost plătită la sfârșitul lunii iunie 2023. Contribuția pentru întregul an 2023 va fi plătită la sfârșitul lunii iunie 2024, mai preciza OMV Petrom. Pentru companiile care produc și rafinează țiței, legea introduce obligația de a plăti 350 de lei pentru fiecare tonă de țiței prelucrată în 2022 și 2023. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Recidivista Dana Vasiliu, săgeata lui Chirica expertă în falsificat recepții imobiliare. Premiată de primar și trimisă în judecată / EXCLUSIV Funcționara de la Control Urbanism a fost folosită de Mihai Chirica, în decembrie 2019, la falsificarea edificării la Blocul Vixen, din Moara de Vânt, dosar aflat la DNA Femeia vedea ce se întâmplă, era trimisă să rezolve cele mai mari tunuri imobiliare și a făcut o recepție falsă și la vila unui interlop. Acolo s-a făcut un denunț și s-a dat o șpagă, dar procurorii au ratat flagrantul. Primarul a trimis-o pe Dana Vasiliu și la celebrul bloc River’s Towers, unde se vehiculează o mită de 500.000 de euro. Fiind om de încredere, primarul n-a dat-o afară în ciuda dosarelor penale deschise, amândoi depinzând unul de altul. Dana Vasiliu a luat în ultimul an primă lunară de 30% de la primarul Mihai Chirica și a ajuns la un salariu de 2.000 de euro net. La sfârșitul lunii august, Parchetul de pe lângă Judecătorie au trimis-o în judecată pentru recepția la vila interlopului. Automat ar trebui suspendată din funcție. În Dosarul Vixen, Mihai Chirica i-a dat sarcina să facă recepția la un bloc ilegal, construit pe o autorizație de casă. Dana Vasiliu s-a executat în 24 de ore. …. Anterior, în decembrie 2019, Daniela Vasiliu ar fi trucat recepția la un imobil Vixen’s din Moara de Vânt, dosar aflat acum în lucru la DNA Iași. Procurorii anticorupție i-au propus lui Vasiliu un acord de recunoaștere a vinovăției, cu o pedeapsă redusă, dacă ar fi cooperat. Ea a refuzat, primarul Mihai Chirica a mutat-o la Biroul Reglementare Transporturi Urbane și i-a dat recent și o răsplată: +30% la salariu. ….” Integral: https://www.reporteris.ro
“Mihai Chirica, marele ctitor de nimicuri. Machetele virtuale cu care primarul îi minte pe ieșeni de ani de zile De când este primar, Mihai Chirica inaugurează investiții virtuale: stadion în Moara de Vânt, parcare cu parc suspendat în Podul de Piatră sau Coloseul Bragadiru și Cinematograful Trianon pe Lăpușneanu @ În spațiul virtual stăm bine: randările, imagini ale unor clădiri în format 3D, au invadat internetul @ Realitatea este cu totul alta @ În Moara de Vânt este tot câmp, nici vorbă de Stadionul Regele Ferdinand, deși Chirica spunea în 2019 că „Stadionul va fi gata în circa 4 spre 5 ani” @ Cele două clădiri de pe Lăpușneanu, Bragadiru și Trianon, sunt ruine învelite cu mesh-uri albe, precum cadavrele în giulgiu @ Contractul pentru proiectarea parcului din Podul de Piatră a fost încredințat în 2020 @ De atunci nu s-a mai întâmplat nimic, peisajul este neschimbat, o întindere de asfalt și betoane. …. Un alt proiect care a prins contur doar în spațiul virtual este reabilitatrea fostului Cinematograf Republica, rebotezat cu solemnitate – Trianon. La fel ca și ruina Coloseului Bragadiru, Cinema Trianon a fost învelit de sus până jos într-un mesh alb, precum un cadavru în giulgiu. În ianuarie 2020, Mihai Chirica anunţa pe facebook că în acel an vor începe lucrările la Cinematograful Trianon. ….În vara lui 2020, indicatorii arătau că este necesară o investiţie de 28 milioane lei, dar sursa de finanţare dispăruse. De atunci investiţia bate pasul pe loc, în ciuda randărilor fluturate din timp în timp. ….” Integral: https://www.7iasi.ro
“Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Excelenţa Voastră, dragă Rareş, Excelenţele Lor, dragii tăi prieteni din Parlamentul European, nu vor lăsa România în Spaţiul Schengen Bronzat, elegant şi în mare formă, de capul lui sau trimis de cineva, in campanie electorala sau nu, ne place personajul sau nu, Rares Bogdan a tinut un nou discurs memorabil la Strasbourg – similar celui de anul trecut, chiar mai dur de fapt – reprosandu-le Excelentelor Lor, draga Ursula, draga Roberta si draga Charles, faptul ca nu am fost inca admisi in Spatiul Schengen. … Excelenta Voastra, draga Rares, asadar, in curand, incepe reconstructia Ucrainei, un efort de sute si mii de miliarde de Euro, unde toata lumea vrea, dezinteresat si in spirit umanitar, sa participe. Astfel incat, miliarde de tone de materii prime, materiale, combustibili, absolut tot ceea ce va fi folosit pentru reconstructie, vor avea ca sursa China, India si Tarile Arabe, “fabricile lumii”, vor fi incarcate in containere pe vase gigantice si tancuri petroliere spre a fi trimise catre Ucraina. Si avem doua rute de transport. Fara Romania in spatiul Schengen. Vasele gigantice vor porni incet-incet din China si India pe marile lumii. Marea Chinei de Sud, Oceanul Indian, Marea Arabiei (unde se vor intalni cu tancurile petroliere), Marea Rosie, Canalul Suez, Marea Mediterana, Oceanul Atlantic, Marea Manecii, Marea Nordului, Marea Baltica.Vasele gigantice si tancurile petroliere vor descarca containerele in porturile din Europa de Vest iar de aici transportatori din Europa de Vest le vor duce catre Ucraina, pentru reconstructia tarii. Costul pe container in jur de 10.000 de dolari, durata transportului pe mare plus uscat este egal cu circa 80 de zile. Cu Romania in spatiul Schengen. Vasele gigantice vor porni incet-incet din China si India pe marile lumii. Marea Chinei de Sud, Oceanul Indian, Marea Arabiei (unde se vor intalni cu tancurile pretroliere), Marea Rosie, Canalul Suez, Marea Mediterana, Marea Egee, Marea Marmara, Marea Neagra. Vasele gigantice si tancurile petroliere vor descarca containerele in porturile din Europa de Est si Turcia iar de aici transportatori din Europa de Est si Turcia le vor duce catre Ucraina, pentru reconstructia tarii. Costul pe container in jur de 8.000 $, durata transportului pe mare + uscat = circa 50 de zile Excelenta Voastra, draga Rares, cred ca nu mai este nimic de spus. Acum, chiar mai mult decat inainte de razboi, Romania (si Bulgaria) au sanse minime de a pupa Spatiul Schengen. …” Integral: https://www.zf.ro

“PSDNL pentru liniștea cui? Alianța marii împărțeli Despre crearea alianței electorale PSD-PNL, Blocul democratic sau cum s-ar numi, se discută demult în și între cele două partide. Faptul că acum a fost lansat și un balon de încercare, pe surse, în presă, pentru a fi evaluate reacțiile în partide și în electorat, arată că discuțiile sunt deja destul de avansate. Ce e clar? 1.Că intenția celor două partide este să guverneze împreună și după 2024. Au spus-o lideri ai ambelor partide, ultimul chiar secretarul general al PNL, Lucian Bode, duminică seară la Digi24. 2. Cum ar urma să se poziționeze și motiveze această construcție PSD-PNL? Dacă formarea coaliției de guvernare în 2021 a fost sub imperativul stabilității, urmează imperativul luptei împotriva extremismului. Cu alte cuvinte, trecem peste orice discordie politică pentru a lupta cu dușmanul comun. Care e real, lucru care se simte cel mai bine la firul ierbii, însă nu este vorba despre extremism, în general nu despre vreo ideologie conturată, ci despre furie, o imensă furie a electoratului, generată de proasta guvernare. Ea este cea care alimentează partide de tip AUR. Cu antiextremismul trebuie înfrântă și rezistența la această alianță din cele două partide. De ce și-ar dori conducerile PSD și PNL această alianță? Pe scurt, pentru a încerca să atenueze erodarea guvernării, care se anunță din ce în ce mai accentuată. În politica însă, 1+1 nu fac întotdeauna 2. …. Dar își mai dorește cineva această alianță? “Eu aş merge şi la Comisia Europeană să avem candidat comun”, spune premierul Ciolacu, fără să nege discuțiile pentru alianță. Pentru cine, oare? Cel care nășește combinația, la fel ca formula de guvernare din 2021, este, după toate informațiile și aparențele, însuși președintele Iohannis, care țintește o funcție europeană, cea de comisar pentru politică externă, dacă nu cea de președinte al Consiliului European. Adică o funcție fără muncă excesivă, cu beneficii cât mai mari, cu protocol consistent și multe călătorii. Adică o continuare a vieții comode și egocentrice din cele două mandate de întâi turist al României. Iar pentru a obține o asemenea funcție trebuie să fie propus de premier, adică de Marcel Ciolacu, și are șanse mai mari dacă susținerea internă este mai largă și transpartinică. ….Și pentru parlamentare ar fi foarte greu cât timp există câteva teme ireconciliabile, dar foarte importante pentru electoratele celor două partide. De exemplu, cotă unică vs impozit progresiv. …. Și în ceea ce privește prezidențialele, stabilirea candidatului este extrem de dificilă. Partidul care pierde trebuie să aibă argumente majore de compensare. O soluție acceptabilă ar fi un independent susținut de amândouă și care să aibă și binecuvântarea lui Klaus Iohannis. …. Dacă PNL se duce singur pentru PE sau fără a avea deja construcția și împărțeală cu PSD făcute, șocul ar putea să-i măture pe Nicolae Ciucă și Lucian Bode, ceea ce nici lui Marcel Ciolacu nu i-ar conveni, nici pentru actuala guvernare, nici pentru evoluția postelectorală. Liberalii ar vrea 50-50% la parlamentare ,ceea ce PSD nu poate accepta și a avansat 25-75%, ceea ce e dezastruos pentru PNL. Dar dacă liberalii primesc candidatura comună la prezidențiale pentru Nicolae Ciucă, ar putea lăsa PSD partea leului pe liste, cu program cu tot, ceea ce ar însemnă o majoritate cu care premierul Ciolacu să împărățească 4 ani la pas. Tandemul Nicu&Marcel este tot ce-și poate dori. ….” Integral: https://spotmedia.ro

“Bugetarii au liber toată săptămâna asta, să se familiarizeze cu noul iPhone 15 …. ”E greu după un an în care am stat aproape non-stop pe vechiul meu iPhone 14 să trec dintr-o dată la acest dispozitiv nou, pe care l-am primit la 24 de ore după lansare”, se plânge Robert Acrișor, șef serviciu la Departamentul Relații cu Instituții de Stat din Evidența Populației Sector 5. ”În cazul în care după această săptămână liberă bugetarii tot n-au deprins secretele noului model iPhone, ei pot să-și mai ia încă două zile libere, pe care le vor recupera în următoarele zile de weekend”, spune Ministrul Finanțelor. Dacă chiar și așa sunt prea imbecili ca să priceapă funcțiile și meniul, instituția unde lucrează bugetarul respectiv poate angaja mai mulți IT-iști suplimentari, care să le explice graselor lobotomizate de la ghișee cum e cu Live Pictures, de exemplu. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“OFICIAL Ce creșteri de taxe își asumă Coaliția PSD-PNL. Cum arată proiectul….”
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26543822-oficial-cresteri-taxe-isi-asuma-coalitia-psd-pnl-cum-arata-proiectul-asumat.htm