Revista Presei – 19 martie. Băsescu scoate documente grele si e hărțuit de Nitu!
19/03/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 19 martie. Joi, în extremitatea de vest a ţării, dar şi în partea de sud-est cerul va fi parţial noros şi pe spaţii restrânse va ploua slab. În schimb, în celelalte zone înnorările vor persista peste zi şi vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în Moldova, Transilvania şi Oltenia şi mai ales ploi în Muntenia. În zona montană va continua să ningă. În cursul nopţii precipitaţiile se vor restrânge către nord-est şi vor fi predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul mediilor climatologice specifice datei doar în regiunile vestice, în timp ce în restul ţării va fi o vreme mai rece decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii martie. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade, iar cele minime între -8 şi 1 grad. In Bucuresti cerul va fi mai mult noros, iar valorile de temperatură se vor situa sub cele normale ale perioadei. Temporar va ploua în cursul zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
Camera Deputaţilor a adoptat legea finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice. Documentul prevede ca finanţarea campaniei electorale să se facă de la bugetul de stat şi permite partidelor să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice. Proiectul a fost adoptat cu voturi 262 „pentru”, 8 „împotrivă” şi 20 de abţineri, informează Mediafax. Deputatul PNL Mihai Voicu, preşedintele Comisiei de cod electoral, care a elaborat proiectul, a spus că acesta îşi propune să rupă definitiv legătura de finanţare între candidat și persoanele care sprijină campania electorală, condiţionând obţinerea unor avantaje economice. „Eliberarea de presiune de finanţare a partidelor şi candidaţilor va duce la un Parlament mai bun, mai eficient”, a spus Mihai Voicu. Deputatul Tudor Ciuhodaru a criticat, însă, proiectul, arătând că este „ipocrit” şi, în continuare, campaniile electorale vor fi finanţate ilegal. Deputatul PSD Mircea Drăghici, care a fost iniţiatorul acestui proiect modificat în Comisia de cod electoral, a precizat că au fost preluate în acest proiect observaţiile grupului GRECO, ale Ministerului Justiţiei şi ale Autorității Electorale Permanente. Proiectul reglementează modul în care partidele politice pot obţine împrumuturi şi acestea se publică în Monitorul Oficial. Astfel, partidele politice se vor putea împrumuta cu bani de la persoane fizice şi juridice, potrivit proiectului de lege privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. Proiectul de lege permite partidelor politice să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice notariale sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare – primire, în contract prevăzându-se modul şi termenul de restituire a acestora. Proiectul mai prevede că împrumuturile care au o valoare mai mare de 100 de salarii de bază minime brute pe ţară se supun condiţiilor de publicitate. Proiectul interzice acordarea de împrumuturi de către partidele politice, alianţele politice sau electorale şi candidaţii independenţi către persoanele fizice. Integral pe Digi24
Băsescu a publicat contractul de împrumut între Crescent și Gabriela Firea. Fostul șef al statului a postat, pe Facebook, documentele care arată că firma condusă de Gabriela Firea a primit 400.000 de euro și 1,83 milioane de euro de la Crescent. Intr-un prim document, din 15.11.2007, Crescent împrumută SC Media Casa Press SRL, reprezentată de directorul general Gabriela Firea, cu 100.000 de euro. Împrumutul este fără dobândă. Ulterior, suma împrumutată a fost extinsă prin acte adiționale la 400.000 de euro și 1.830.000 USD, iar termenul de restituire împins din 2008 în 2011. „Contract de împrumut între Crescent, firmă a fostei Securităţi şi SC Media Casa Press SRL, firmă parte a trustului turnătorului Felix, administrată de doamna Firea. Sunt convins că doamna Firea ne poate spune când s-a rambursat împrumutul”, a scris Băsescu, pe Facebook, după ce a postat documentele. Ulterior, el și-a exprimat empatia față de Gabriela Firea, căreia i-a cerut să se decidă dacă acționează ca om politic sau viitoare mamă. „Dacă vrea, pot să-i botez copilul”, a mai spus Băsescu. În replică, Firea a spus că „împrumuturi între societăți comerciale aparținând aceluiași trust s-au făcut și se vor mai face, potrivit legilor în vigoare”. Fostul șef al statului a acuzat- o, încă de luni, pe Firea că ar putea fi cercetată pentru spălare de bani. „Era o spălare de bani, un transfer din banii firmei Securităţii în firma Grivco”, a spus Băsescu. Întrebat când a trimis aceste documente instituţiilor statului, fostul președinte a spus: „Prin 2014. În orice caz, Oreste este un bărbat care a sustras nişte documente din grupul Grivco şi le-a dat unui om de opoziţie, doamnei Udrea. (…) Aşa a scris el pe un bileţel galben. Dar Oreste este un om cinstit, ca şi Firea”. Integral pe EVZ
Viorel Hrebenciuc, judecat în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă. Viorel Hrebenciuc va fi judecat în arest la domiciliu, în dosarul retrocedării ilegale de păduri, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis să schimbe măsura arestului preventiv în cazul fostului parlamentar. Hotărârea nu este însă definitivă. Totodată, instanţa a decis înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu şi în cazul lui Gheorghe Paltin Sturdza, Lorand Andras Ordog şi Dan Costin Bengescu. Potrivit deciziei, Tudor Chiuariu, implicat şi el în acelaşi dosar, are permisiunea de a părăsi România între 25 şi 29 martie şi între 9 şi 15 aprilie, relatează Mediafax. Toate aceste măsuri pot fi contestate la instanţa supremă.În acest dosar au fost trimişi în judecată fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane. În aceeaşi cauză vor fi judecaţi şi Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, şeful Romsilva, Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan. Părţi civile în dosar sunt statul român, prin Ministerul Finanţelor, şi persoana fizică Alina Suciu. Integral pe Digi24
„Aş merita o statuie ecvestră în Gorj”. Discuţiile din timpul audierii la secret a lui Dan Şova. Extrem de limitat în vorbe în faţa presei, Dan Şova şi-a păstrat cuvintele pentru colegii din comisia juridică. După două zile în care şi-a studiat singur, cu mare atenţie, dosarul instrumentat de DNA, fostul ministru al Transporturilor şi-a construit apărarea şi a demontat fiecare acuzaţie adusă de procurorii. Cu notiţele în faţă, Dan Şova abia şi-a lăsat avocatul să vorbească, preferând să se apere singur. A susţinut şi le-a repetat colegilor că este nevinovat şi că, mai mult, procurorii au manipulat martorii. Şi ca să arate şi mai mult cât de nevinovat este, Dan Şova le-a spus senatorilor jurişti că ar merita să i se ridice ”o statuie ecvestră în Gorj” pentru că a salvat financiar cele două combinate de la Turceni şi Rovinari. Cu toate notiţele sale însă, Şova n-a reuşit să scape de avizul favorabil al comisiei juridice pentru încuviinţarea arestării preventive. Miercuri, ora 8:00. Senatorul PSD Dan Şova îşi face apariţia la comisia juridică pentru a-şi consulta, în continuare, dosarul DNA, asta după ce marţi a petrecut aproape zece ore cu documentele procurorilor în faţa. Atent, Dan Şova şi-a luat şi azi notiţe şi şi-a construit singur apărarea. Ora 13:00. Senatorii jurişti încep să-şi facă apariţia la comisie, pentru a-l audia pe Dan Şova, acesta aşteptând deja în sală, cu un suc detoxifiant pe masă. Puţin după ora 13:00, Dan Şova îşi începe pledoaria. A avut 30 de minute la dispoziţie, timp în care a luat fiecare acuzaţie a procurorilor DNA şi a demontat-o cu argumente şi cu notiţele structurate pe masă. Integral pe Gandul
EDITORIALUL EVZ. După ce a tras la Revoluție, Procurorul General l-a luat la țintă pe Băsescu, dar s-a împușcat în picior. Sub comanda lui Tiberiu Nițu, Parchetul General a făcut ieri o gafă monumentală. A început urmărirea penală împotriva fostului președinte Traian Băsescu pentru o infracțiune, pe care nu are dreptul legal să o ancheteze, ea fiind de competența DNA. Nu-mi aduc aminte să se mai fi greșit atât de grav la acest nivel. S-a întâmplat totuși sub bagheta lui Nițu. De ce? Din mai multe motive. Înainte de a încerca să găsim explicații, să ne reamintim faptele. În urmă cu aproape un an, pe 16 aprilie 2014, senatoarea PSD Gabriela Vrânceanu- Firea a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva președintelui de atunci Traian Băsescu, sub acuzația de amenințare și șantaj. Supărat că o comisie a Senatului condusă de Firea anchetează achiziția terenului de la Nana de către fiica sa Ioana, Traian Băsescu a făcut o declarație contondentă: „Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu-l mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele.” Drept urmare, Gabriela Vrânceanu- Firea s-a plâns Justiției. Pentru că președintele are imunitate pe perioada mandatului, plângerea sa nu a fost anchetată decât după ce Traian Băsescu a plecat de la Palatul Cotroceni. Ieri, fostului șef de stat i s-au adus la cunoștință acuzațiile, comunicându- i-se și faptul că s-a început urmărirea penală împotriva sa doar pentru șantaj. Situația este de un absurd total, având în vedere că procurorul de caz a eliminat acuzația de amenințare și a reținut-o doar pe cea de șantaj, fără a avea dreptul legal să o investigheze. Din aprilie 2014, acest procuror a avut tot timpul din lume să realizeze că dosarul trebuie trimis la DNA. Deși nu poate să-și bage nasul într-un dosar în care investigația este în curs, Tiberiu Nițu putea să citească în presă acuzațiile pe care Firea i le aduce lui Băsescu și să realizeze același lucru. Nu s-a întâmplat asta. De ce? Integral pe EVZ
Jardiniere de 3800 de euro bucata şi chioşcuri de 40.000 de euro. Cum „a ajutat” Şova Primăria Capitalei pentru 100 de euro pe oră. Cabinetul de avocatură a lui Dan Şova a lucrat şi pentru Administraţia Parcurilor (ALPAB) din subordinea Primăriei Capitalei percepând un onorariu record : 100 de euro pe oră, în condiţiile în care această instituţie avea angajaţi opt jurişti. Culmea este că în perioada în care a fost consiliată de Şova, ALPAB a încheiat contracte foarte proaste pentru bugetul Capitalei. Dan Şova a consiliat juridic primăria lui Sorin Oprescu să cumpere jardiniere şi bănci pentru parcurile din Bucureşti la preţuri de câteva ori mai mari. Mai exact, în ianuarie 2009, Sorin Oprescu a semnat un contract de consiliere juridică cu firma de avocatură Şova şi Asociaţii pentru ca ALPAB-ul, societate a Primăriei Bucureştiului, să fie consiliată juridic contra unei sume de o sută de euro pe oră. Radu Popa, cel care a fost numit director de Oprescu la ALPAB i-a achitat casei de avocatură mai sus menţionate, pe parcursul anului 2009, nu mai puţin de şase miliarde de lei vechi, aproape două sute de mii de euro. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi din 2011, avocaţii lui Şova au consiliat pe cei de la Parcurile Bucureştene mai bine de zece ore pe zi pentru ca ALPAB-ul să facă cele mai ciudate achiziţii în respectivul an prin programul “Capitala creşte verde”. După cum a dezvăluit România liberă în 2013, acest program a reprezentat o adevărată lovitură dată bugetului Capitalei. În baza acestuia, au fost achiziţionate jardiniere de 3.800 de euro bucata, bănci de 380 de euro şi chioşcuri de aproape 40.000 de euro. ALPAB, consiliată de avocatul Şova, a încheiat mai multe contracte dezavantajoase printre care cel cu firma SC Continent SRL, care îl are ca acţionar majoritar pe Cristian Ionescu, bun prieten cu şefii ALPAB. Relaţia dintre Ionescu şi directorul adjunct este atât de cunoscută încât apropiaţii au ajuns să le spună „naşul” şi „finul”. „Sunt într-adevăr prieten cu Virgil Atanasiu, directorul de atunci al ALPAB însă avem o relaţie corectă, civilizată. Nu este naşul meu, dar aşa au spus cei din jurul nostru când lucram pentru Primărie, de la afacerile astea. Oricum am primit banii greu, după câteva luni. Nu m-a avantajat cu nimic” , ne-a mărturisit atunci patronul Continent SRL. Integral pe Romania Libera
Urmărirea penală a lui Traian Băsescu este “o aberație”, “un abuz” constituțional! Traian Băsescu este urmărit penal pentru șantaj de către procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din subordinea procurorului general Tiberiu Nițu pentru o declarație politică făcută la adresa senatorului PSD Gabriela Firea în perioada în care era președintele României. Potrivit unor specialiști consultați de România Liberă, începerea urmăririi penale față de Băsescu este “o aberație” pentru că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj sau “un abuz” deoarece, pe de o parte, președintele țării are imunitate și după epuizarea mandatului pentru opiniile sale legate de o problematică pusă în dezbatere, iar pe de altă parte, urmărirea penală a fost începută de un procuror de la un parchet care nu este competent să facă ancheta, competența aparținând DNA. România liberă a obținut și o interpretarea contrară, potrivit căreia susținerile lui Băsescu pot fi interpretate ca șantaj deoarece nu reprezintă “opinii” ci “declarații” (?!?!).“Este o aberație începerea urmăririi penale pentru șantaj pe o declarație publică, făcută de președintele țării, în primul rând pentru că, potrivit articolului 84 din Constituție, el beneficiază de aceeași imunitate de care beneficiază și parlamentarii. Articolul 84 din Constituție îi asigură imunitatea lui Traian Băsescu chiar și după finalizarea mandatului. Procurorul nu avea voie să înceapă urmărirea penală față de persoana care și-a expimat o opinie în perioada în care avea imunitate. În legătura cu infracțiunea de șantaj, nu sunt întrunite elementele constitutinve ale infracțiunii. Infracțiunea de șantaj conține și componentele de constrângere, de amenințare, or modul în care i s-a adresat Traian Băsescu doamnei Firea era mai mult o recomandare, un sfat. Și apoi, unde este folosul injust obținut, spe exemplu? Ca să nu mai spun că, datorită calității persoanei, atrăgea competența Direcției Naționale Anticorupție, nu a Secției de Urmărire penală și Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție”. Integral pe Romania Libera
Cine vine ministru de finanţe să trăiască din salariu? Premierul este aşteptat să anunţe în câteva zile o nouă numire la Ministerul Finanţelor, post greu încercat în ultimii ani şi mai ales în ultima săptămână după declanşarea unor anchete la adresa ultimului ministru pentru acuzaţii asupra unor fapte care ar fi fost comise înaintea numirii în funcţie. Dar cine să vină la un job care presupune administrarea a 48 de miliarde de euro, cât este bugetul consolidat al României, pe 1.500 de euro pe lună, cât este salariul actual al ministrului de finanţe, dacă nu se gândeşte că are alte „resurse“ la dispoziţie? Pentru consiliul de administraţie al Băncii Naţionale, al Autorităţii de Supraveghere Financiară, pentru boardurile sau conducerea executivă a Eximbank, a CEC sau a fondurilor de garantare şi contragarantare – unde salariile sunt înzecite – îmbulzeala este mult mai mare. Aparatul administrativ din România a ajuns în situaţia ridicolă în care ministrul de finanţe semnează pentru numiri în funcţii precum cea de şef la Eximbank sau CEC unde se câştigă de 20 de ori mai mult. Păi cine are mai mare responsabilitate? Cine numeşte sau cine este numit? De ce ar fi mai puţin importantă poziţia de ministru de finanţe a unei ţări faţă de cea de guvernator al unei Bănci Naţionale sau de cea a preşedinte al unei Autorităţi de Supraveghere Financiară? Este o pierdere totală de credibilitate să mergi cu oameni despre care există şi o umbră de îndoială în posturi care presupun negocieri cu FMI, cu Banca Mondială sau participări la Ecofin. Situaţia este simptomatică pentru poziţia din ce în ce mai slabă a guvernului în administraţia românească. Rând pe rând au rupt din puterea sa agenţii, companii naţionale, autorităţi, case şi inspectorate, astfel încât din Guvernul României a mai rămas doar numele. Şeful ANAF, aproape invizibil în media, este în fapt ministrul de finanţe al României, iar şefii de la CNADNR sau ai Casei de Sănătate, care administrează în mod direct bugete de 2 mld. euro şi respectiv 5 mld. euro, sunt cu adevărat miniştri ai transporturilor şi sănătăţii, însă fără să fie şi asumaţi ca atare în legi şi de către opinia publică. Integral pe ZF.ro
Justificare deloc ortodoxă: cum explică Patriarhia taxa pe cap de credincios impusă pentru susţinerea Trinitas TV. Oficialii Patriarhiei admit existenţa unei hotărâri luate în cadrul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române privind impunerea unei taxe lunare fiecărei familii de credincioşi pentru susţinerea trustului media Trinitas. Decizia a fost aprobată în cadrul unei şedinţe a Sinodului din decembrie 2014 şi a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2015. În urma mediatizării prin intermediul unei surse indirecte a “taxei Trinitas”, oficialii Patriarhiei Române au emis un comunicat de presă în care au încercat să justifice impunerea dării. “Prin intermediul acestor instituţii media cultural-religioase, Patriarhia Română informează opinia publică despre evenimentele bisericeşti, lucrarea pastoral-misionară, socială, educaţională şi culturală a Bisericii, dar şi aducând în atenţia publicului istoria, cultura şi tezaurul de credinţă şi spiritualitate creştină românească în context european. Radioul şi Televiziunea Patriarhiei Române aduc multă lumină, bucurie şi speranţă mai ales persoanelor singure, vârstnice şi bolnave, prin slujbele religioase transmise zilnic (Liturghie şi Vecernie)”, se arată în debutul comunicatului semnat de către Biroul de Presă al Patriarhiei Române. În continuare, comunicatorii BOR explică faptul că, de la înfiinţarea radioului şi televiziunii Trinitas, în anul 2007, acestea ar fi fost susţinute financiar exclusiv din contribuţii ale eparhiilor din ortodoxe din România şi din diaspora şi “nu din publicitate comercială sau din surse netransparente şi nedeclarate”. În continuare, şefii Patriarhiei spun că trustul de presă Trinitas practică parţial modelul de finanţare ale televiziunii şi radioului publice. Integral pe Adevarul
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata ,
Handicapatul din fruntea PG ar trebui anchetat de urgenta !
Tibi Nupu , handicapatul care conform CSM nu rezista la stres :
“Fals în acte publice pentru obținerea de foloase necuvenite. Mai precis, pe cînd se ocupa ca procuror de Dosarele Revoluției, Tiberiu Nițu a făcut rost de un certificat de Revoluționar și prin asta de un teren de opt hectare intravilan în județul Prahova, iscălind o Declarație în care scria negru pe alb că e un Erou al Revoluției, deoarece în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, soldat în termen, a tras în terorițștii care atacau TVR. În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 în România n-a fost picior de terorist, dat fiind că Nicolae Ceaușescu a fugit abia a doua zi, 22 decembrie 1989. Pe baza acestui fals grosolan în acte, Tiberiu Nițu, profitînd de funcția de procuror responsabil cu Dosarele Revoluției a obținut un teren de 8 hectare și alte avantaje.Ca să nu mai spunem că soldat în termen fiind n-avea cum să obțină certificat de Erou din simplu fapt c-a tras cu arma, ceea ce fac toți soldații în termen.”
pentru alt handicapt , general izmana – se intampla in Ro , nu in Somalia
“Deja in rafturile ticsite cu plangeri ale Sectiei 13 Politie, ale Parchetului Sector 3 si ale Politiei Locale Sector 3 sunt tone de materiale care au fost bine acoperite si lasate nelucrate doar pentru ca cei din imagini apartin unor grupari de crima organizata protejate deja fatis de politisti si anchetatori”, scrie pe pagina de Facebook.”
http://www.nasul.tv/2015/03/18/situatie-ireala-in-bucuresti-minori-atarnati-de-garduri-si-abuzati-sexual/
astia cred ca sunt interlopii adusi de latrina 3 sa protesteze in fata DNA sau a PG , interlopi protejati de general izmana si camarila de escroci cu epoleti pe umar .
daca vor dovezi , sa mearga la intersectia Mihai Bravu -Bd Basarbia -Bd Decebal si sa vada ce se intampla .
salut! Ziggy, cand unii condamnau pe buna dreptate numirea lui Nitu, Presedintele Basescu justifica numirea lui. Asta e viata. Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita 🙁
Buna dimineata, modificarile legate de atributiile CJ vor face prapad daca trec. Practic se ajung la niste competente care vor transforma un pres de CJ intr-un mic rege local, pur si simplu anihileaza unele autoritatile central inclusiv pe partea de fonduri europene.Sper ca domnii in roba rosie sa-i aplice o smetie constitutionala baronului Dragnea, in caz contrar vom discuta de regi/baroni si vasali.
Buna dimineata!
http://www.comisarul.ro/politic/exploziv/avem-cel-mai-corupt-parlament-din-lume-dn_399440.html
in sfarsit!
o zi buna tuturpr.
(ieri nu am putut accesa deloc site-ul)
salut! Ieri au fost mici probleme (vreo doua reprize de cam 20 minute), insa site-ul a mers, dovada ca s-a comentat 🙂
tu stii ca stau limitat cu timpii.
asa ca daca la data, ora, nu fu garnitura la scara, nu am mai asteptat-o 🙂
bine, boierule, data viitoare trimit caleasca si surugiul cu goarna, sa te anunte 🙂
🙂 multumesc, multumesc (promit sa nu exagerez)
Buna ziua,
inca unul pe drumul spre “fericire”
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/dna-cere-arestarea-deputatului-pnl-theodor-nicolescu-106081.html
Buna ziua ,
si cica isi da demisia din comsia…juridica:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19682661-alina-gorghiu-theodor-nicolescu-urmarit-penal-pentru-abuz-serviciu-luare-mita-isi-demisia-din-comisia-juridica-camerei-deputatilor.htm
normal e si ca nu isi da demisia si din parlamentul asta penal PP-Ro
Afacerea videochat pute de la distanta a manipulare. Sumele ajunse in presa sun pur si simplu imposibile. Cred ca se incearca manipularea maselor prin inducerea ideii “ce mai e astazi un milion de dolari? Daca din videochat aia fac 300 de milioane inseamna ca 10-20 milioane acolo cat a luat primaru e nesemnificativ…”
Ca sa aveti un ordin de marime:
1 milion de dolari inseana 1000 de dolari pe luna economisiti timp de peste 83 ani! Asta pentru a trezii romanii care conceptualizeaza valoarea a 1000 de dolari dar se pare ca suma de 1 000 000 000 le pune probleme in a-i percepe semnificatia.
300 de milioane de dolari inseamna mult. Foarte mult!
Inseamna 500 de persoane care castiga cate 10 000 dolari lunar, in fiecare luna, timp de 5 ani!
500 de persoane este, pentru exemplificare, capacitatea unui tren de calatori cu peste 10 vagoane!
Ma indoiesc profund de capacitatea unei companii de a gestiona toata aceasta forta de munca la care se adauga macar 30% personal auxiliar, incepand de la machiaj, curatenie si terminand cu contabilitatea. Si toat astea in buriculul Bucurestiului.
Cum la fel ma indoiesc de capacitatea de a performa la nivelul a 10 000 de dolari venit lunar mediu. Nu spun ca nu sunt femei care fac banii acestia din videochat dar aici vorbim de medie! 10 000 dolari sunt bani concetatene! Trebuie sa fii atat foarte frumoasa, deschisa la minte:) dar si cu un nivel de engleza mai mult decat bun pentru a realiza 10 000 dolari lunar. 12 luni pe an! Timp de 5 ani! Neintrerupt! Iar asta, inca o data, e considerata MEDIA!!!
Cu alte cuvinte daca ati vazut in centrul Bucurestiului 500 de tipe beton, venind zilnic la munca, regulat, in aceeasi locatie, timp de 5 ani, tot asa au facut si aia 300 000 000 000 de dolari.
Cred ca mai degraba cel care a bagat stirea a bagat si un zero la suma. Ar ala e ANAF-ul!!!
Iar parerea mea este ca a bagat-o intentionat. Ca sa ingita melteanu mai usor spagile fluturate de DNA in fata natiunii.
Romanule mediu. Un milon de dolari reprezinta toate castigurilor tale si ale consoartei tale si ale ficei tale si ale fiului tau. Toate adunate la un loc! Pe viata! A ta si a copiilor tai! Intelegi atunci cat fura astia? Nu aia cu videochatul 🙂 ! Ailalti! Aia cu videochatul sunt praf aruncat cu nesimtire de ANAF in ochii tai prin intermediul ziarelor!
PS. Iar aia cu videochatul nici macar nu au furat banii astia din buzunarul tau. Nu le apreciez moral domeniul de activitate dar, inca o data, nu au furat! De la nimeni! Pe cand alesul tau da! Aminteste-ti asta cand il vezi data viitoare pe strada!
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19682688-cristian-burci-adus-mandat-curtea-apel-bucuresti-pentru-audieri-dosarul-mita-psd.htm
“Bunea-Stancu voia să aducă în partid 3-4 mari oameni de afaceri care să susțina partidul. Am avut o discuție mai veche. Interceptare Bunea- Stancu catre Burci: “Am vorbit și cu Victor…Băi Victore…Sa ne strângem 3 -4 oameni. Tu, Ghiță și încă doi. Probabil Niculae și încă unul. Mai mult nu pot. Ca n-ai cum să- i ajuți pe toți că n-ai cum”. Se referea la sprijinul partidului de către oamenii de afaceri, iar cei din urmă să fie sprijiniți de partid prin contracte. Referitor la ultima parte a convorbirii când spuneam că trebuie să fim înțelegători nu aveam un interes. Pe vremea aceea Victor Ponta era seful PSD. Discuția a avut loc în 2010 după alegeri.”
http://www.evz.ro/dosarul-mita-la-psd.html
Ponta se plange ca nu nu gaseste inlocuitor pentru Valcov.
Zice ca la guvern sunt salarii mici si de aia nu se inghesuie lumea.
Pana nu demult (pana cand nu era evident ca nu e de joaca cu DNA-ul) era mare inghesuiala pentru functii la guvern. Pentru aceleasi salarii dar si pentru maaarile castiguri datorate functiei.
buna ziua. o explicatie foarte clara a motivului pentru care mazare desi “scarbit si obosit” nu demisioneaza imediat http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/tripleta-de-la-malul-marii-incaleca-portul-tarii-111843.html
Avocata Alinei Bica , adusa cu mandat la DNA!
salve, postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/negocierile-mizerabile-a-sosit-decontul/36293/
http://www.ziare.com/stiri/dna/avocata-alinei-bica-saltata-de-pe-strada-si-adusa-la-dna-1353803
http://www.romaniacurata.ro/victoria-bisericii-misionare-asupra-poporului-sau-barbar/