Revista Presei – 19 iulie. Ziua pe muchie. Justiția, ca o pradă
19/07/2018 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 19 iulie. Joi, vremea va fi instabilă, iar temperaturile se vor situa sub cele normale la această dată în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse şi descărcări electrice pe arii relativ extinse la deal, la munte, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, local în Muntenia şi izolat în Oltenia. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi pe suprafeţe mici se vor acumula cantităţi de apă de peste 20…25 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări temporare, în special în sud-vest şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 30 de grade, iar cele minime între 14 şi 22 de grade. Presiunea atmosferica va fi uşor variabilă, la valori scăzute. Bucuresti: vremea va fi în general instabilă în Capitală. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi mai ales ziua vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, uşor mai scăzută decât cea normală la această dată, va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade. Presiunea atmosferica va fi uşor variabilă, la valori scăzute.
Suspans până în ultima clipă pe ordonanţa de amnistie şi graţiere. Cum joacă Dragnea, Iohannis şi Dăncilă. Pericolul adoptării unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea rămâne iminent, chiar şi după întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă au discutat, ieri, la Palatul Cotroceni, timp de 40 de minute, după mai multe luni în care n-au avut dialog. Întâlnirea a venit în contextul în care presa a avertizat că Executivul se pregăteşte să adopte o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea, care l-ar salva de puşcărie pe Liviu Dragnea, dar şi pe alţi politicieni şi oameni de afaceri. După întrevedere, Guvernul a anunţat că la Cotroceni „au fost abordate aspecte legate de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene“, fără să spună nimic despe ordonaţă. De partea cealaltă, Administraţia Prezidenţială nu a oferit nicio informaţie privind discuţiile cu premierul. Totuşi, potrivit unor surse politice, preşedintele şi premierul au atins „tangenţial“ şi subiectul ordonanţei de urgenţă. De ce doar tangenţial? Pentru că şeful statului şi premierul au avut luni o discuţie telefonică în care Viorica Dăncilă şi-a luat angajamentul că Guvernul nu va adopta o nouă Ordonanţă 13. Premierul şi-a respectat promisiunea marţi, când Guvernul nu s-a atins de legislaţia penală. Totuşi, la momentul discuţiei de luni dintre Iohannis şi Dăncilă, Guvernul nu anunţase că joi are programată încă o şedinţă – deci pericolul rămâne iminent. Dragnea pune presiune Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai pe timpul sesiunii parlamentare. Joi este ultima zi din sesiunea extraordinară, deci şi ultima zi în care Viorica Dăncilă îl poate slava pe Liviu Dragnea. Asta dacă nu cumva Parlamentul va prelungi sesiunea Parlamentului, aşa cum susţin unele surse politice. În mod curios, conducerea Senatului a fost convocată joi la ora 18.00. Integral pe Adevarul
Menghina lui Liviu Dragnea si scorpionii din borcan. Amnistia si gratierea deocamdata ratate din lipsa de semnatura de la ministerul Justitiei nu sunt in primul rand despre Liviu Dragnea. Pentru ca domnia sa nu e inca in pragul puscariei. Pana va aparea motivarea condamnarii in prima instnata, pana se va judeca apelul cu readministrarea tuturor probelor, ar putea trece mai bine de un an. Sigur ca fiecare noapte cu somn linistit castigata e de aur, dar o autentica urgenta nu exista pentru el. In schimb, pentru multi alti pesedisti situatia este cu mult mai dramatica. Inclusiv dl Valcov, cu cei 8 ani incasati in prima instanta, este cu mult mai aproape de pragul puscariei. Si cine sa mai conduca apoi sedintele de guvern? De la acest esalon penal al partidului, foarte bine reprezentat in teritoriu, vine o presiune uriasa pentru amnistie si gratiere. Sentimentul celor mai multi este ca Liviu Dragnea i-a tradat ca sa-si castige propria achitare, esuata si ea, motiv pentru care acum este de doua ori mai vulnerabil. Esecul acestui presupus aranjament arata un Liviu Drangea cu mult mai slab decat ii place sa se prezinte. Dar Liviu Drangea mai stie ceva. Ca PSD este un partid care isi devoreaza fara mila liderii atunci cand trebuie sa se salveze de la dezastru. Iar o ordonanta de amnistie si gratiere ar fi un asemenea dezastru politic care ar infuria nu doar electoratul #rezist, ci si moderatii mai putin interesati in general de justitie, dar care ar reactiona la o noua inundare a strazilor cu infractori pregatiti sa faptuiasca. Acest pret politic trebuie asumat si platit de cineva, astfel incat partidul sa isi ofere un punct zero si cu sacii amnistiei si gratierii in caruta, si cu cazierul politic curatat. Asa ca Dragnea va fi probabil sacrificat ritualic intru salvarea partidului. Deja acolo se ascut cutitele pentru asasinatul de dupa indeplinirea ultimei misiuni. Integral pe Ziare.com
#roMânia Campionii exodului. UNDE ESTE a doua Românie? Semnalul forurilor internaţionale despre generaţia care a spus ”PLEC!”. Aproape o treime dintre imigranţii din întreaga lume se află în Europa, iar România avea în 2016 cel mai mare număr de cetăţeni stabiliţi în alte state membre ale Uniunii Europene, arată datele Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM). Nimeni nu ştie însă cu precizie care este numărul conaţionalilor ce se află în alte state. Cifra ar fi undeva între 4 şi 6 milioane sau chiar dublă, dacă adăugăm şi regiunile istorice. Aproape o treime dintre imigranţii din întreaga lume au ales ca destinaţie Europa, iar cifra totală se ridică la 75 de milioane de oameni. Mai mult de jumătate dintre aceştia (40 de milioane) s-au născut în Europa, dar s-au mutat în alte ţări ale continentului, cifra fiind în creştere, comparativ cu 27 de milioane în 1990, conform datelor prezentate în raportul pe anul 2018 al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie. Potrivit celor mai recente date (din anul 2015), migraţia intraeuropeană a fost, ca amploare, al doilea coridor regional din lume, după cea din America Latină şi din Caraibe spre America de Nord. Numărul imigranţilor noneuropeni aflaţi în Europa este estimat la 35 de milioane, ratele de creştere fiind similare pentru imigranţii din Asia, Africa şi America Latină. Dintre ţările europene, în anul 2015, Rusia avea peste zece milioane de emigranţi, fiind urmată, la capitolul cetăţenilor aflaţi în străinătate, de Ucraina şi Marea Britanie. Cifrele existente pe 1 ianuarie 2016 arată că, în Uniunea Europeană, 16 milioane de persoane locuiesc în alte state decât cel în care s-au născut.Datele conţinute în Raportul pe anul 2018 al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie clasează România pe primul loc cu cel mai mare număr de cetăţeni care locuiesc în alte ţări ale Uniunii Europene sau în spaţiul Asociaţiei Europene de Liber-Schimb (EFTA). Iar documentul menţionează o cifră de circa 3 milioane. Integral pe Gandul
Simina Tanasescu, fostul consilier constitutional al lui Iohannis, a devenit Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare. Fostul consilier prezidential Simina Tanasescu a devenit Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare in cadrul unei ceremonii organizate pe 18 iulie la Ambasada Frantei. In discursul tinut in cadrul ceremoniei, Excelenta sa Michele Ramis, ambasadoarea Frantei in Romania, a subliniat personalitatea Siminei Tanasescu, meritele sale didactice, in lupta anticoruptie din Romania si in dezvoltarea relatiilor romano-franceze. Simina Tanasescu este profesor universitar la Facultatea de Drept Bucuresti si a devenit doctor in drept constitutional in 1997 la Universitatea Aix-Marseille III. A predat la universitati prestigioase precum: Universitatea Paris I Pantheon Sorbonne, Universitatea din Sud, Toulon-Var – Franta, Academia Internationala de Drept Constitutional din Tunisia, Universitatea din Fribourg – Elvetia. In 2011 a primit de la fostul ambasador al Frantei la Bucuresti, Henri Paul, insemnele Ordinului National pentru Merit in grad de Cavaler. Simina Tanasescu a fost consilier al presedintelui Klaus Iohannis, functie din care a demisionat pe 20 iunie ca urmare a scandalului provocat de intalnirea cu judecatorul CCR Petre Lazaroiu. Integral pe Ziare.com
Ghici în ce țară fugeau datele? Dosarul electronic de sănătate trebuie să dispară. După mai bine de cinci ani de când a fost lansat, Dosarul Electronic de Sănătate al asiguraţilor români a fost declarat neconstituţional de către judecătorii CCR, fiind acum pusă sub semnul întrebării o investiţie a statului de aproape 19 milioane de euro. După mai multe sesizări făcute de Avocatul Poporului şi organizaţii profesionale ale medicilor de familie, Curtea Constituţională a decis că este încălcată confidenţialitatea informaţiilor personale, motivând că este neconstituțională sintagma „sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului” din cuprinsul art. 280 alin. (2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Practic, statul va trebui să legifereze pentru o mai bună protecție a datelor cu caracter personal din acest domeniu. Totodată, CCR a constatat că dosarul electronic de sănătate, instituit prin reglementările criticate, cuprinde date personale cu caracter medical, protejate prin art. 26 din Constituţie. „În măsura în care statul a instituit prin lege o măsură în aplicarea dreptului la ocrotirea sănătăţii persoanei, prevăzut de art. 34 din Constituţie, tot acestuia îi revine obligaţia de a proteja şi garanta caracterul confidenţial al informaţiilor medicale prelucrate printr-un act normativ de acelaşi nivel. Aceasta întrucât nu este îndeajuns ca protejarea datelor medicale să fie realizată printr-o legislaţie infralegală, care este caracterizată printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate”. Medicul psihiatru Gabriel Diaconu crede că CCR a pus ultimul cui în sicriul Dosarului Electronic de Sănătate, pe care îl consideră un cal troian, o poartă ascunsă prin care informații confidențiale privind sănătatea a peste 7 milioane de români să poată fi folosite de terțe părți către alte interese decât cele legitime: „Merită adus aminte că migrarea datelor în DES s-a făcut «pe furiș», fără o informare prealabilă a contribuabilului, printr-un update impus medicilor de familie care NU au fost de acord să înstrăineze aceste date, dar care au trebuit să facă asta pentru că altfel nu puteau lansa aplicația de SIUI”. Integral pe Romania Libera
Artiştii schimbă scena cu Piaţa Universităţii, unde cer semnături pentru schimbarea Constituţiei. Actori celebri schimbă scena cu strada şi cer în loc de aplauze semnături pentru schimbarea Constituţiei. Vor să fie scris în cea mai importantă lege că cine este condamnat de judecători nu are voie în funcţii publice. Timp de o săptămână, artiştii şi-au făcut sediu de campanie în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Victor Rebengiuc: „Am venit ca un om civilizat să semnez pentru o ţară care să nu aibă persoane cu pedepse penale la conducere. Care e mesajul dumneavoastră pentru cei care au astfel de condamnări şi totuşi insistă să rămână la putere? Ce mesaj pot să am? Pot să le spun un civilizat La revedere”. Oana Pellea: „Strângem semnături şi sperăm ca ţara asta să aibă viitorul pe care îl merită. Nu sunt aici în calitate de actor. Sunt aici în calitate de cetăţean şi cred că e datoria mea să fiu aici.” Marius Manole: „Acum cred că oamenii au conştientizat gravitatea faptului că nu îţi îndeplineşti datoria ta de cetăţean. Dacă tu nu votezi pe mine mă afectează. Pentru că cineva nu a votat noi trebuie să stau în centrul Capitalei cu domnul Rebengiuc la 80 de ani, cu doamna Oana Pellea, ca să facem efortul ăsta. Acum noi tragem toţi pentru toţi.” Integral pe Digi24
Noi reguli privind acordarea ajutorului social. Iohannis a promulgat legea prin care cei care refuză un loc de muncă nu mai primesc bani. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, modificările aduse Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, informează Administraţia Prezidenţială. Conform noilor prevederi, o persoană care refuză un loc de muncă oferit pierde dreptul la ajutor social. ” (7) Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social. (8) În situaţia prevăzută la alin. (7), familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a dreptului la ajutorul social”, prevedere articolul 15 al Legii promulgate de şeful statului. O altă modificare prevede că persoanele care primesc ajutor social trebuie să facă muuncă în folosul comunităţii, în cuantumul banilor primiţi. “Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii”, potrivit textului Legii promulgate. Integral pe Mediafax
Primăria Bucureşti refuză autorizarea mitingului pus la cale de românii din diaspora pe 10 august. Motivul invocat. Primăria Municipiului Bucureşti a respins cererea Federaţiei Românilor de Pretutindeni de a organiza un miting în data de 10 august. Este vorba de evenimentul „Pe 10 august toţi românii vin la Bucureşti! #diasporaacasa“, care s-a viralizat încă de la anunţarea lui pe Facebook. Reprezentanţii Primăriei Bucureşti au respins în scris cererea trimisă de Federaţia Românilor de Pretutindeni, filiala din România, de a autoriza un miting al diasporei în data de 10 august, în Bucureşti. Aceştia au invocat că organizarea mitingului ar încălca un articol din Legea 60/1991 republicată despre organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Articolul de lege invocat de reprezentanţii administraţiei Bucureştiului, potrivit site-ului Primăriei Cluj-Napoca: „Art. 2 – Adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participantilor şi a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultura şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public, şi nu pot fi continuate după ora 23,00, caz în care intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată“. Integral pe Adevarul
USR: Fondul Suveran de Investiţii a trecut prin Parlament, pentru că niciunul dintre premierii PSD nu şi-a asumat răspunderea. USR a transmis, după ce CCR a hotărât că Fondul Suveran de Investiţii nu poate fi înfiinţat prin decizia Parlamentului, ci doar prin hotărârea Guvernului, că Liviu Dragnea s-a grăbit să treacă proiectul prin Legislativ, pentru că niciunul dintre cei trei premieri ai PSD nu şi-au asumat răspunderea. “USR a blocat astăzi, cel puţin temporar, cel mai mare jaf al României. Decizia confirmă că legea de înfiinţare a Fondului nu a respectat nicio logică economică. Acest fond nu poate fi înfiinţat printr-o decizie a Parlamentului, controlat de Liviu Dragnea, ci printr-o hotărâre de Guvern. Liderul PSD s-a grăbit să treacă Fondul Suveran prin Parlament deoarece niciunul dintre cei trei premieri PSD nu a vrut să îşi asume responsabilitatea de a aproba acest proiect falimentar. Prin intermediul Fondului, PSD vrea să ascundă atât datoria publică, cât şi deficitul bugetar şi să căpuşeze companiile de stat. Actuala coaliţie de guvernare are nevoie imediată de bani pentru a plăti pomenile electorale”, a transmis USR printr-un comunicat de presă remis de MEDIAFAX. Deputatul USR, Cosette Chichirău, a afirmat că, prin înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi de Investiţii (FSDI), PSD vrea “să fure fără puşcărie”. “PSD şi Dragnea şi-au făcut de la bun început un plan malefic: să fure fără puşcărie. Planul avea doi paşi: distrugerea justiţiei şi apoi jaful. Pasul 1 n-a reuşit în totalitate, dar încă se lucrează la el. Pasul 2 a fost şi el demarat în februarie 2017, dar s-a împotmolit un pic. Niciun premier nu a vrut să-şi asume înfiinţarea Fondului Suveran, aşa că Dragnea a introdus legea prin Parlament, cum a făcut şi cu legile justiţiei. Din păcate pentru el, nu se poate înfiinţa un fond privat prin lege; Guvernul trebuie să dea hotărâre de guvern. Asta a spus CCR astăzi”, a declarat deputata USR Cosette Chichirău, membră în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Integral pe Mediafax
Va urez o zi…fără OUG!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
Daca nu se intampla o minune, in cativa ani in tara asta praduita de actuala mafie politica vor ramane doar pesedistii si electoratul lor.
Stiu, deja, cativa pensionari care au inceput sa-si lichideze proprietatile de aici si care isi fac bagajele.
In chestia cu OUG, tacerea sasului nu mi se pare un semn bun.
Amnistie si gratiere pt. pana la 10 ani, ca sa scape si Valcov?
Si unde se duc pensionarii aia dupa ce-si vand apartamentul cu 3 camere? Isi cumpara o garsoniera de 20 mp in Italia sau in Spania?! Si din ce bani traiesc dupa, din pensia de la stat?
Sau se muta in Moldova, ca e viata mai ieftina si coruptia mai mica?
Pensionarii aia sunt ingineri care au lucrat in domeniul nuclear, cu venituri mult peste medie.
Si care si-au investit banii in mod inteligent, inclusiv in educatia copiilor.
Care acum sunt prin Canada, USA, UK, Franta, Norvegia.
Si cam cati pensionari de astia care au lucrat in domeniul nuclear cunosti?
Daca mentionai din prima ca e vorba despre o nisa de 0.00001% din populatie, nu mai puneam degeaba intrebarea de mai sus.
Daca nu te repezeai ca fata mare, adica daca ai fi citit atent, ai fi remarcat ca am spus “Stiu, deja, cativa pensionari…”.
@cris buna dimineața
Nope…. la Budapesta fiind un amic de acolo ma întreabă dacă e adevărat ca in RO sunt pensii de €2000;ii spun ca probabil magistrați&alții….sunteți bogați ,te întrebam fiindcă lângă mine a închiriat un apt un fost judecător din Covasna….și amicul nu sta in “Ferentariul”budapestan
Pe langa respectivii pensionari, domnule Cris, mai pleaca si persoane mai in varsta care-si cunosc bine domeniul pe majoritatea pietelor pe care suntem deficitari, de exemplu training si perfectionare pe anumite specialitati, ori consultanta, experti financiari, contabili, chiar experti in probleme care framanta la ora actuala EU. Ma voi “bucura” a jale cand vor ramane numai pesedeii intre ei. Dar, probabil, acolo trebuie sa se ajunga pentru a urma o posibila vindecare. Insa cu o tara praduita si parasite, ma intreb cui ii va mai folosi si cum.
Noi speram sa atragem o parte dintre acesti oameni valorosi in politica, si sa-i convingem sa se implice pentru a readuce lucrurile pe calea lor normala.
Puteti spera,dar s-a pierdut complet increderea in clasa politica romaneasca. Eu, de exemplu, am asteptat o schimbare de 30 de ani (aproape). De ce as crede in continuare si nu mi-as asigura viitorul pentru batranete intr-o tara in care, de exemplu, pot acorda consultanta si face training si la 70 de ani daca am chef si as sta in continuare sa fiu umilita aici, fiindca nu am “pilele corecte”? De ce trebuie, de fapt, in primul rand sa am pile? De ce sa mai pierd aici inca 10 ani buni de munca? Nu mai bine altundeva? Raspunsul este da. Uitati-va incotro se indreapta lucrurile: devin de neindreptat si imposibil de remediat.
P.S. Daca va fac o radiografie, inclusiv a mediului universitar, v-ati ingrozi. Desi ma indoiesc ca nu stiti despre ce este vorba si in acest context. Nu prea a mai ramas nimic onorabil si in respectivul context.
Trai neneaca, pe banii fraierilor!
In RL:
“In topul salariilor din ASF conduce detașat vicepreședintele Cornel Coca Constatinescu (Sectorul Asigurări Reasigurări), care a obținut, în 2017, venituri în valoare de 737.361 lei din salarii. Pe locul secund se află vicepreședintele Mircea Ursache (Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare), care a încasat 683.366 lei. El este urmat de cel de-al treilea vicepreședinte, Ion Giurescu (Sectorul Sistemului de Pensii Private), al cărui salariu a fost de 681.174 lei.”
Cei din ASF si BNR, bine platiti cum spui matale, sunt oamenii care previn devalizarea sistemului financiar si tin lucrurile pe linia de plutire. Vezi cate banci a inchis Ucraina in ultimii ani, sau cati bani a spalat Rusia prin Moldova, si mai discutam dupa daca-si merita banii sau nu. Nu cred ca are rost sa discutam despre miliardul furat din Moldova, a carui urma a disparut complet.
Asa e, Isarescu/BNR a prevenit cu succes devalizarea Credit Bank, Bancorex, Banca Albina, Bancoop, , BID, Banca Agricola etc. 🙂
Cand a fost ultimul faliment bancar din Romania? Sunt mai tanar si nu stiu.
Cauta pe …Goagal!
Oricum, in vremea Isarescului (bine platit “ca sa previna devalizarea sistemului financiar”).
Si a consilierului Vasilescu, acum octogenar (si tot consilier la BNR!).
Nu am gasit informatii concludente, insa presupun ca s-a intamplat la inceputul anilor 2000. De prin 2004 urmaresc constant viata politica si sociala din Romania, si nu-mi amintesc un astfel de eveniment. Si sa tinem cont si de faptul ca nicio banca nu a dat faliment in 2008, cand a explodat criza.
Ca sa ramanem la ASF, scandalul cu Astra Asigurari ti se pare destul de recent?
Nu cred ca a pierdut populatia din cauza scandalului. Dar apreciez faptul ca au fortat ceilalti asiguratori sa revina pe directia corecta.
Pana cum ceva vreme, sef la ASF a fost Misu Negritoiu, fost ofiter SIE/DIE.
Ca sa nu mai amintesc de scandalul popularii ASF cu neveste de politicieni bine plasati prin mai toate partidele.
Chestiile astea au fost publice.
Aici, doar un exemplu de astfel de sotie:
https://www.cotidianul.ro/sotia-lui-chitoiu-audiata-la-dna-in-dosarul-asf/
Chiar daca la TV nu vedem spectacol, in spatele cortinei lucrurile nu stau pe loc.
Totuşi, potrivit unor surse politice, preşedintele şi premierul au atins „tangenţial“ şi subiectul ordonanţei de urgenţă. De ce doar tangenţial? Pentru că şeful statului şi premierul au avut luni o discuţie telefonică în care Viorica Dăncilă şi-a luat angajamentul că Guvernul nu va adopta o nouă Ordonanţă 13. Premierul şi-a respectat promisiunea marţi, când Guvernul nu s-a atins de legislaţia penală.
Citeste mai mult: adev.ro/pc2kct
Bună dimineața !
Reapariția postului radio “Europa liberă” este o știre bună. Datorită ” specialiștilor în știri” mulți români au fost pur și simplu spălați pe creier.Ca o primă dorință ; fără “prof.” Pârvulescu , fără Pepine și deloc Cristoiu.
Bună ziua !
O fi apariția postului europa libera o veste bună, dar numai cu condiția ca de acolo să dispară securisti ca william totok, care te acuză de “rasism” dacă îi dai peste nasul plin de “political correctness” .
Buna ziua,
aveti dreptate, sa speram ca nu ne vom trezi cu leftovers de la Obama
Am uitat: pe site-ul postului scrie și tisminietki.
nuuuuuuuuuuuuuuu
Nevoia de a rămâne în ” grațiile ” șefului pentru un nou mandat european , l-au transformat pe Ioan Mircea Pașcu , dintr-un politician curățel, într-o hidoșenie din fosa fermei de porci a mafioților din clanul n’dragnea .
https://www.comisarul.ro/articol/cat-de-dement-sa-fii-sa-scrii-asa-ceva-europarlame_955717.html
Numai “curățel” nu mi se pare mie după reacțiile furibunde pe care le are la comentariile negative. Era “curățel” dacă avea argumente și calm. Mie mi se pare că e de-a dreptul disperat. De ce ar fi așa disperat un personaj “curățel”?
Buna ziua!
Poate Iohannis stia de ieri ordinea de zi a sedintei de guvern de azi!
https://www.g4media.ro/ordinea-de-zi-a-sedintei-de-guvern-lipseste-orice-proiect-pe-justitie-dar-si-proiectul-de-hg-pentru-plafonarea-pretului-la-gaze.html
Romanii au umor!!
https://www.comisarul.ro/articol/muie-psd-numarul-de-inmatriculare-care-da-de-furca_955723.html
Buna ziua. http://www.ziare.com/liviu-dragnea/condamnat/o-decizie-care-ar-putea-grabi-sentinta-finala-pentru-liviu-dragnea-sefa-inaltei-curti-a-cerut-toate-motivarile-pana-la-1-septembrie-1522034 musiu dragnea ai starnit viesparul, parca vad la judecata de 5 ca primesti termene din doua in trei zile
La ora 16 , Iohannis face declaratii!
Buna ziua! Promulgare pe 304, aia cu sectia speciala pentru anchetat judecatori si procurori.
Iohannis putea intarzia promulgarea invocand un CNJC intre el si Parlament pe motiv ca:
– Parlamentul incalca obligatiile din Tratatul de aderare (obligativitatea respectarii MCV) – art. 148 din Constiutie
– Parlamentul incalca recomandarile Comisiei de la Venetia (art. 21 din Constiutie).
Tragea de timp pana in toamna, caci CCR nu ar fi decis pana in 30 iulie, cand intra in vacanta.
Insa asa e cand consilierii sunt uneori deja plecati cu mintea in vacanta sau si-au dat demisia (cei mai buni), din naivitate.
Doua din cele noua articole citate sunt datorate USR. Adica unor evenimente initiate si materializate de USR. Cred ca toti realizam ca daca USR nu ar exista ar trebui inventat. PS. Biiine, USR are si deficiente, dar nimeni nu e perfect.
Mda, am vazut sesizarea Presedintelui pe 303/2004.
http://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/sesizare-de-neconstitutionalitate-asupra-legii-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-303-2004-privind-statutul-judecatorilor-si-procurorilor
Va anunt ca absolut nici o virgula din sesizarea mea trimisa la Presedintie, si despre care am vorbit personal cu doamna Simina Tanasescu, nu a fost prinsa.
http://politeia.org.ro/editoriale/sesizare-catre-ccr-ultima-sansa/57857/
Am muncit ca prostul. O saptamana incheiata am muncit, pana dimineata la ora 6, sute de decizii CCR inghitite si stoarse ca sa ofer Presedintelui Romaniei argumente din deciziile CCR prin care sa rastoarne decizia perversa 45/2018, si sa isi pastreze dreptul de a numi sefii la ICCJ si PG/DNA.
Nu a folosit la NIMIC.
La Administratia Presidentiala consilierii care au ramas sunt mult prea destepti ca sa primeasca ajutor din afara.
Scrie doar atat
Eu furnizasem 32 pagini de motive intrinseci prin care sa incerc rasturnarea Deciziei 45/2018. Repet: nu a folosit la nimic. Cred ca nici nu a citit nimeni ce am scris.
Oricum, eu am facut tot ce se putea. Asteptam sesizarea asta, sa vad daca la AP cineva dintre consilieri chiar intelege mizele. Nu e nimeni.
Si asa, ma apropii cu pasi repezi de momentul in care nu voi mai avea nici cea mai mica motivare sa mai fiu administrator pe Politeia. E doar o chestiune de timp.
Buna seara,
Am inteles ca cei de la Venetia au apreciat materialul dvs – si asta atarna. Cred ca AP intelege f. bine mizele dar nu e convenabil pt ei sa le bage in seama.
consilierii sunt preocupati sa schimbe denumirea strazilor din Ro .
probabil mai sunt vreo 2 strazi care poarta numele lui Radu Gyr .
🙂
Mai am de incheiat o socoteala cu cineva si apoi trag linie.
Orice decizie veti lua…va fi bine!! Si apoi…la urma urmei, v-ati facut datoria.
Speranta insa nu va muri. Desi pesedeu asta-i ca un boa constrictor ce-si stringe prada pina moare.
Si apoi sper sa moara el. De la burta plina.
In fine…va fi bine !!
Mda ,
Ficus, ficus …da’ macar e neconflictual..::))
Buna ziua.
Buna seara
https://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-104830-diaspora-cere-demisia-gabrielei-firea-protest-piata-victoriei
“Reprezentantul Federației Românilor de Pretutindeni mai afirmă că, acum, Federația are trei revendicări: demisia primarului Gabriela Firea, demisia Guvernului și organizarea de alegeri anticipate.”
Suna corect
Presupun ca localnicii nu sunt exclusi de la protest – adica nu vor fi filtre care vor accepta numai diasporeni 🙂
Se fac si astfel de filtre ,
Se fac si presiuni pe firmele private sa si “stapaneasca” angajatii , ca altfel vine fiscu’ etc .
Eu propun sa i lasam pe fanii lui sa bibisor sa rezolve problema , fara ajutorul lor ( si fara tacerea lor , similara cu tacerea colaborationistilor de dupa 47 ) nu se ajungea aici . Se rezolva usor , foarte usor problema .
Buna seara .
Buna seara,
Cat credit au acum fanii lui bibisor? Creditul pare in scadere.
Separat nu puteai depune un amicus curiae?
Buna seara! Nu se poate depune Amicus, daca articolele ca atare nu sunt atacate.
Materialul mea catre Venetia a cantarit, nu cat as fi vrut eu, dar a cantarit. Am sa explic altadata cat si cum.
Pentru moment, mai am un front in lucru 🙂
Buna seara
Largiti frontul , Mister C 😀 !
buna, e la maximum cat poate face un singur om si o mana de prieteni 🙂
Buna seara!
Turturica:https://www.digi24.ro/opinii/vine-scadenta-966729#ziarecom
Sa vina …maine !!
Buna seara!
Dar, de ce de mâine și nu de azi, chiar de acum, din secunda asta?
Bună seara!
Daca nema putirinta geaba chichirez galceava!!
Facura degeaba doua sedinte de guvern in care dadura OUG -uri (nu chiar cel dorit) si se inecara la mal:
http://www.ziare.com/liviu-dragnea/presedinte-psd/guvernul-a-avut-degeaba-doua-sedinte-parlamentarii-n-au-venit-la-munca-sa-dezbata-ordonantele-de-urgenta-1522089
Bun găsit!
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22575580-video-protestatar-legat-lan-gardul-guvernului-amenin-strope-benzin-foc.htm
Buna ziua.
https://edition.cnn.com/2018/07/19/middleeast/netanyahu-europe-israel-intl/index.html
Delicat spus…
“As the EU struggles to cope with the migrant issue, the uncertainty over Brexit and how to deal with Trump, leaders like Netanyahu see the chance to break the EU’s favored approach of unity on foreign policy.”
buna dimineata! 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-20-iulie-dragnea-cel-paralel-si-iohannis-cel-infrant/58904/