Revista Presei – 19 ianuarie.„România, la extreme: Cel mai bun an economic din istorie, cel mai bun an agricol, cel mai ridicat nivel salarial, dar şi cel mai mare deficit comercial, cel mai ridicat nivel al datoriei publice interne, cea mai mare datorie externă din istorie, cel mai mare necesar de finanţare şi cel mai mare număr de morţi din istorie”
19/01/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 19 ianuarie! Dimineața zilei de miercuri vine cu minime foarte scăzute, cuprinse, la nivelul întregii țări, între –4 și –6, –7 grade. În nordul Transilvaniei, Maramureș, zonele montane vorbim de valori chiar de –8, –9 grade, în timp ce pe creste este ger de-a binelea, cu –13, –15 grade. Și maximele zilei marchează o ușoară scădere, astfel că abia mai atingem 2 – 4 grade în cea mai mare parte a țării, cu valori de 0 – 2 grade prin Transilvania, iar în depresiuni și Maramureș avem maxime sub 0 grade (-1, –2 grade). Prin zonele montane vorbim din nou de temperaturi aproape de ger, de la –6 spre –8, –9 grade. Bucuresti: soare, 4/-3 gr.C.
România va trece prin valul 5 de pandemie fără pastilele minune de la Pfizer și Merck Deși a existat o strategie pentru valul 5, refuzul coaliției de a adopta certificatul verde, lipsa medicamentelor antivirale, întârzierea lansării centrelor de evaluare și cea a implicării medicilor de familie în testare au dus la situația în care protecția sanitară din țara noastră e într-o treaptă de viteză mai redusă decât cea cu care se răspândește virusul. Favipiravir e singurul antiviral împotriva Covid-19 care va intra în farmacii în zilele următoare. Paxlovid și Molupiravir au șanse mai reduse să fie folosite în tratarea bolnavilor în acest val pandemic. Cererea pentru antivirale e uriașă, iar procedura europeană de achiziție se desfășoară cu greutate. Se poartă negocieri repetate cu producătorii, susține Alexandru Rafila, ministrul Sănătății . Deși medicii de familie pot prescrie antivirale, unii dintre ei spun că n-o vor face fără a exista o indicație de tratament de la un specialist. …. La nivelul Uniunii Europene sunt autorizate trei antivirale pentru tratarea Covid-19. Pe lângă Favipiravir, au fost aprobate și cele mai noi medicamente create de două mari companii farmaceutice Pfizer – Paxlovid și Merck – Molupiravir. Toate cele trei antivirale au fost introduse în protocolul de tratament în urma ordinului ministrului Sănătății din data de 29 decembrie 2021. Slabe speranțe ca medicamentele minune să ajungă în țară mai devreme de o lună E puțin probabil ca Paxlovid și Molupiravir să ajungă în țară prea curând. Sunt negocieri dificile, iar cererea pentru ele este foarte mare. … În România, numărul de cazuri înregistrate într-o singură zi a depășit 10.000, la jumătate față de valul precedent, dar conform experților, ne aflăm la începutul unei curbe abrupte de creștere. Într-un studiu realizat de INSP se arată că e posibil să depășim un număr de 25.000 de cazuri de infectare zilnice. Integral: https://spotmedia.ro
CEO-ul Pfizer spune că actualul val al pandemiei ar trebui să fie ultimul cu restricții: „Vom putea în curând să ne reluăm o viață normală” Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, a declarat luni că, deși „cel mai probabil scenariu” este acela în care coronavirusul va continua să circule timp de ani de zile, este de părere că actualul val de infecții va fi ultimul care va necesita impunerea de restricții, relatează The Times of Israel. Bourla a făcut declarațiile în cadrul unui interviu acordat televiziunii franceze BFM TV cu ocazia anunțării unui pachet de investiții pe care Pfizer urmează să le facă în Franța. CEO-ul Pfizer a subliniat din nou eficacitatea și siguranța vaccinului dezvoltat de compania pe care o conduce în colaborare cu firma germană BioNTech, reiterând că crede că oamenii vor avea nevoie în continuare de vaccinare cu doze „booster”. „Este important ca oamenii să primească cele trei doze ale schemei vaccinului Pfizer și vor avea probabil nevoie de boostere anuale deși persoanele imunocompromise ar putea avea nevoie de ele la fiecare patru luni”, a spus el. „Copiii trebuie vaccinați pentru a-i proteja. Eficacitatea [vaccinului] în rândul copiilor este foarte, foarte, foarte bună”, a mai subliniat acesta. Ne vom întoarce la normalitate în curând Albert Bourla a declarat de asemenea că viața s-ar putea întoarce la normalitate în cursul acestei primăveri, după doi ani de pandemie. „Vom putea în curând să ne reluăm o viață normală”, a declarat acesta într-un interviu separat acordat cotidianului Le Figaro. „Suntem bine poziționați pentru a atinge acest obiectiv în primăvară mulțumită tuturor uneltelor pe care le avem la dispoziție: testele, vaccinurile foarte eficace și primele tratamente care pot fi administrate acasă”, a precizat el. Pfizer a anunțat în luna decembrie că pilula sa Paxlovid reduce spitalizările și decesele în rândul persoanelor vulnerabile cu 90%. Ea a fost autorizată în regim de urgență atât de Agenția Europeană pentru Medicamente, cât și de Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite. Integral: https://www.hotnews.ro
Piaţa şpăgii în spitalele ieşene: cât, cum, unde. Evoluţie în timp Izoleta a apărut pe străzi în urmă cu mai puţin de doi ani. A urmat isteria dezinfectării totale, a izolării, apoi teama că vom fi condamnaţi în lipsa măştilor medicale. Priveam cu toţii pe după perdele când o ambulanţă oprea la scară. Au urmat restricţii dure în spitale, acces dificil la medici sau la medicamente, în cazul bolnavilor cu afecţiuni cronice. A apărut furia, spitale care ardeau, familii care nu-şi puteau lua adio de la cei dragi morţi de COVID. Între timp, unii ne-am vaccinat, alţii contestă existenţa virusului. Şi cei care aplaudă «eroii din spitale» s-au împuţinat, deşi cu toţii ne-am dori să ajungem pe mâinile unor eroi, dacă e cazul. Aparent, a scăzut şi numărul celor care se plâng de corupţia din spitale….. Cel mai recent Barometru Global al Corupţiei realizat de Transparency International ne oferă imaginea corupţiei percepute de români în primul an al pandemiei de COVID-19. Iar datele arată că, în ciudat restricţiilor impuse, atenţiile şi şpaga nu au dispărut deloc. Barometrul Transparency International este unul dintre cele mai ample şi mai detaliate sondaje privind opiniile şi experienţele oamenilor în materie de corupţie. La nivelul UE au fost intervievate peste 40.000 de persoane, din toate cele 27 de ţări membre. Conform rezultatelor barometrului, 45% dintre români sunt de părere că nivelul corupţiei a crescut în ultimul an, iar 20% au declarat că au dat mită pentru servicii publice..… Statisticile arată domeniile în care s-a dat şpagă, iar site-ul pune la dispoziţie grafice cu media şpăgilor pe judeţe şi pe domenii. Iaşul a fost printre judeţele din topul şpăgilor, pe locul 4, după Timiş, Caraş-Severin şi Mureş. De departe, domeniul medical s-a dovedit a fi cel în care s-au raportat cele mai multe şpăgi în judeţ. Cele mai mari şpăgi raportate de domeniul sănătate/medicamente s-au înregistrat în 2017, în ultimul an de funcţionare, 2018, cel mai apropiat de momentul actual, şpaga medie la Iaşi dată la doctor era de 350 de euro….. “Corupţia este răspândită în întreaga reacţie la COVID-19. De la mită pentru testele COVID-19, tratament şi alte servicii de sănătate la achiziţii publice de materiale medicale şi pregătirea generală pentru situaţii de urgenţă. Analiza noastră arată că corupţia deturnează fonduri de la investiţiile atât de necesare în asistenţa medicală, lăsând comunităţile fără medici, echipamente, medicamente şi, în unele cazuri, fără clinici şi spitale. În plus, lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte cheltuielile publice sporeşte riscul de corupţie şi de reacţie ineficientă în situaţii de criză”, se spune în raportul barometrului citat. Delia Ferreira Rubio, preşedintele Transparency International, atrage atenţia în mod tranşant: „COVID-19 nu este doar o criză economică şi de sănătate. Este o criză de corupţie. Şi una pe care în prezent nu reuşim să o gestionăm”. Integral: https://www.ziaruldeiasi.ro
Elevii „condamnați” la COVID în școli: fără testare, fără prag de vaccinare și de infectare România a decis să nu mai testeze copiii pentru COVID și să nu încurajeze vaccinarea profesorilor. Exact invers față de cum se procedează în Europa. Intempestiv, autoritățile au modificat regulile după care elevii vor merg la școală. Școlile trec în online doar dacă în respectivul județ numărul paturilor ocupate de pacienții COVID este de peste 75%, spune în esență documentul CNSU. Ordinul CNSU nu a fost însoțit de nicio analiză sau argument științific care să explice de ce a fost eliminat pragul de 60% profesori vaccinați sub care (până săptămâna trecută) elevii ar fi trecut în online. A fost eliminat și pragul 3 infectări la mia de locuitori. Elevii „condamnați” la COVID în școli: fără testare, fără prag de vaccinare și de infectare Există un pattern. Nicio explicație nu a fost dată când pragul de la care elevii au trecut în online a fost ridicat la 3 infectări la mie, apoi, la 6 și, în final, a fost eliminat. Ideea de a lega modul în care se merge la școală de proporția persoanelor spitalizate aparține ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. …. Ce explicații va mai oferi Sorin Cîmpeanu când se va confrunta cu următoarea situație: o școală unde profesorii sunt sub 10% vaccinați, dintr-o localitate cu un focar de COVID (incidență de 20 la mie – a existat în valul trecut). Iar elevii vor merge la școală. Pentru că, în județ, mai sunt paturi COVID libere. Dacă în valul al IV-lea s-a mers pe descentralizarea deciziei privind trecerea școlilor în online, acum s-a procedat invers. Importante devin internările COVID pe județ, un criteriu de care nu se ține cont în Europa…..În același timp, Germania se gândește să testeze zilnic elevii și nu de trei ori pe săptămână ca până acum. „Testarea este deja o rutină absolută la școală, înainte de cursuri”, a spus un oficial german. Integral: https://newsweek.ro
Degradare, cărdășie și putregai fără vinovați Unele rele nu pot fi corectate. Altele sunt foarte greu de corectat. Dar în toate cazurile, angajarea răspunderii, decontul sunt necesare. Dincolo de efectele concrete ale crizei din Poliție, ale crizei facturilor, este revoltător că ambii miniștri ai dezastrelor sunt în funcție. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, este un supraviețuitor politic. Mufat mai întâi la țărăniști, care l-au pus șef peste Petrom Mehedinți în interesanta perioadă a embargoului impus fostei Yugoslavii, nu s-a dus cu PNȚCD în istorie, ci a sărit în barca PNL unde s-a așezat sub pulpana puternicilor Chițoiu și Rușanu. Când ei au picat în dizgrație, dl Popescu, țuști din nou la învingători. De la Orban, la Cîțu, s-a făcut plăcut președintelui și util mai multor instituții ale statului. Așadar, are șansele să fie din nou supraviețuitor. Dl Popescu nu este ministru din decembrie, deci nu este pus în fața unei situații create de altcineva. Domnia sa este ministrul care a pregătit această iarnă energetică a României. Este ministrul care ar fi trebuit să supravegheze modul în care decurge concret liberalizarea prețurilor la nivelul consumatorilor, este omul care trebuia să urmărească vulturește evoluția prețurilor internaționale, evoluțiile politice cu impact pe energie, ar fi trebuit să se asigure că stocurile sunt făcute la momentul oportun. Sigur că în rând cu domnia sa este premierul anului trecut, dl Cîțu, ale cărui comentarii de acum pe tema crizei energetice sunt de un tupeu fără seamăn. La fel cum sunt cele pe tema evoluției Covid. Când ești autorul dezastrului, un minim bun simț ar trebui să îți dicteze măcar să taci. Dar dorința dlui Cîțu de a dărâma Guvernul Ciucă e cu mult prea evidentă și puternică pentru a lăsa loc pentru bun simț….. Dl Popescu dădea asigurări că liberalizarea va duce la ieftinire. Vi-l amintiți cum se rățoia la distribuitori ca nu cumva să îndrăznească să mărească prețurile abuziv? Din doua una: ori au făcut abuzuri, deci nu dau doi bani pe autoritatea și declarațiile ministrului. Ori nu e vorba despre abuzuri, dar ministrul îi demonizează pentru a crea un dușman comun care să abată atenția de la el însuși. Tot dl ministru Popescu întâi a îndemnat la neplata facturilor, apoi a retractat. Felul în care un om comunică, coerenţa, capacitatea de a sinteza sunt edificatoare pentru felul în care el gândește. Declarațiile dlui ministru sunt haotice, produsele gândirii domniei sale, la fel. Sistemul pe care l-a gândit pentru plafonare și compensare este fix după gândirea dlui ministru. La o asemenea lege nici măcar nu era nevoie de rea voință pentru a genera haos și scumpiri. În jurul dlui Popescu se năruie nu numai veniturile oamenilor, ci și economia lovită de un tsunami pe care dl ministru avea datoria să-l anticipeze și prevină. La Interne, dl Bode, revenit la muncă, și-a revalidat echipa de genii în frunte cu Despescu și Berechet, după care a trecut la analiză și comentariu. A denunțat “putregaiul din sistem”, “polițiștii în cârdășie cu infractorii”, probleme cu angajarea din resursă externă, degradarea sistemului de la an la an. De parcă domnia sa ar fi aterizat ieri la minister și ar începe să aibă revelația dezastrului, nu ministru de mai bine de un an de zile în care recunoaște că degradarea a continuat. Dl Despescu e jupânul Poliției, deci șef peste putregai, cârdășie și degradare, de doi ani. Și, totuși, cu excepția șefului IPJ Giurgiu, nimeni nu asumă nicio responsabilitate pentru degradare, cârdășie și putregai. Și pentru faptul că oamenii sunt din ce în ce mai tentați să-și facă dreptate singuri. Repet, nu discut despre doi miniștri de-abia numiți în funcții, ci despre doi miniștri menținuți în funcțiile lor în pofida execrabilelor rezultate precedente. Integral: https://spotmedia.ro
România, la extreme: Cel mai bun an economic din istorie, cel mai bun an agricol, cel mai ridicat nivel salarial, dar şi cel mai mare deficit comercial, cel mai ridicat nivel al datoriei publice interne, cea mai mare datorie externă din istorie, cel mai mare necesar de finanţare şi cel mai mare număr de morţi din istorie Ca întotdeauna, România este la extreme şi din punct de vedere economic. 1.Cel mai ridicat nivel al PIB-ului din istorie: 240 de miliarde de euro în 2021 şi 260 de miliarde de euro în 2022 (estimare) 2. Cel mai bun an agricol din istorie: 2021 a însemnat un nivel de 34 milioane de tone de cereale. 3. Salariul mediu a ajuns la 3.645 de lei net în noiembrie (735 euro). Faţă de noiembrie 2020, salariul mediu a crescut cu 6,9%. În IT, salariul mediu a depăşit pentru prima dată oficial 9.055 de lei net (1.830 euro). 4. Cel mai ridicat nivel de economisire bancară. În noiembrie 2021 nivelul economisirii persoanelor fizice prin sistemul bancar a ajuns la 287 de miliarde de lei, din care 161 de miliarde de lei erau în depozite bancare în lei, plus 9,2% faţă de noiembrie 2020, iar economisirea în valută era echivalentul în lei de 116,7 de miliarde, plus 11,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior….. 7. Cel mai mare deficit comercial: În perioada ianuarie-noiembrie 2021, deficitul comercial de bunuri al României a ajuns la 20,7 miliarde de euro, cu 4 miliarde de euro mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Surplusul din servicii (serviciile de IT, serviciile de transport, alte servicii externe, plus deficitul din turism) a fost de 8,2 miliarde de euro, faţă de 8,6 miliarde în perioada similară din 2020. Deficitul de cont curent, care reprezintă relaţia României cu exteriorul, a marcat în perioada ianuarie-noiembrie 2021 un minus de 15,3 miliarde de euro, în creştere cu 5,6 miliarde de euro faţă de ianuarie-noiembrie 2020. 8. Datoria publică internă a statului a fost în octombrie 2021 (ultimele date disponibile) de 552,3 miliarde de lei, reprezentând 48,2% din PIB. Ca o comparaţie, la finalul lui 2019, când încă nu venise criza Covid, datoria publică a statului era de 373,4 miliarde de lei, reprezentând 35,3% din PIB. 9. Datoria externă a României, care cuprinde datoria statului plus datoria sectorului privat, a ajuns în noiembrie 2021 la 133,2 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istorie, plus 6,4 miliarde de euro faţă de anul anterior. Datoria pe termen lung a fost de 96,5 miliarde de euro, iar cea pe termen scurt de 36,7 miliarde de euro. 10. În 2021, inflaţia a fost de 8,19%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Aşa cum arată lucrurile acum, în prima parte a acestui an inflaţia va depăşi 10%, pentru ca apoi să coboare, în cea mai fericită situaţie, spre 5-6% ….. Din păcate, deficitul comercial nu poate fi redus nici măcar pe termen mediu, având în vedere structura lui, unde jumătate din acest minus a relaţiilor comerciale externe ale Românei privine din produse chimice, medicamente şi importurile de maşini. Datoria publică a statului, adică a noastră, va creşte în continuare, mai ales că în acest an se adaugă încă 78 de miliarde de lei, deficitul bugetar. Datoria externă, care este atât a statului, cât şi a sectorului privat, va continua să crească pentru că statul, prin Ministerul Finanţelor, trebuie să ia împrumuturi externe pentru a acoperi deficitul bugetar, iar sectorul privat îşi va menţine cererea ridicată pentru importuri. Integral: https://www.zf.ro
Studiile aleșilor ieșeni. Ce secrete ascund diplomele acestora Scandalul diplomelor false care a zguduit anul trecut, în două rânduri, scena politică românească ne-a determinat să luăm şi noi la Iaşi la verificat, măcar statistic, studiile aleşilor, fie ei parlamentari, fie reprezentanţi de vârf ai administraţiei locale. Dacă unii nu mai ştiu cum să se “împăuneze” cu teancuri de diplome în CV-urile oficiale, alţii, deşi e nelegal, şi-au trecut toate studiile “la secret”. Unii, absolvenţi în zona privată, nici nu au mai menţionat instituţia care le-a dat diploma. Unii sunt chiar mai secretoși, în privinţa doctoratelor sau masterelor: nu spun nici măcar titlul. Primarul este şi el campion pe nişa lui: se chinuie de circa 14 ani cu doctoratul, pe care nu l-a mai terminat. Doctoratul de 14 ani al primarului Mihai Chirica Costel Alexe, astăzi preşedintele Consiliului Judeţean, în trecut deputat şi ministru, a reuşit să-şi finalizeze stagiul doctoral în perioada standard, de trei ani. S-a întâmplat chiar în anul în care a reuşit să ajungă în Parlament, 2012. „Clima şi topoclima Municipiului Iaşi şi a ariei metropolitane” este titlul lucrării realizate în perioada 2009-2012. Obţinerea titlului este apreciabilă, mai ales că, la acea vreme, Costel Alexe, absolvent al Facultăţii ieşene de Geografie şi Geologie, era consilier judeţean şi consilier al Serviciului Juridic şi Relaţii Publice de la Oficiul de Cadastru. Cu aceeaşi facultate absolvită câţiva ani mai devreme, coechipierul lui Costel Alexe la alegerile locale trecute, primarul Mihai Chirica, a atacat şi el doctoratul. Spre deosebire de colegul său de la CJ, Mihai Chirica este doctorand din 2007 încoace, potrivit CV-ului său afişat pe pagina de internet a primăriei. În schimb, primarul a bifat un master într-un singur an, în ’95-’96, când abia apăruse această categorie de studii universitare, apoi studii MBA în specialitatea Management organizaţional la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”. Studii la secret Şi predecesorul lui Alexe la şefia Consiliului Judeţean are titlul de doctor. Potrivit CV-ului său, Maricel Popa, acum senator PSD, a absolvit Facultatea de Electrotehnică în 1988, iar în 2006 a obţinut titlul de doctor, cu o lucrare în domeniul radiocomunicaţiilor. Cu un an înainte, a absolvit şi cursurile Colegiului Naţional de Apărare din Bucureşti. Totuşi, din motive de neînţeles, Maricel Popa nu şi-a publicat biografia pe pagina Senatului, cameră unde a fost ales la parlamentarele din 2020, iar titlul lucrării de doctorat a fost mult timp imposibil de aflat. Titlul tezei de doctorat este, după cum ni l-a comunicat astăzi senatorul: «Contribuții în domeniul receptoarelor folosite în recepția semnalelor digitale». „Lucrarea poate fi verificată și consultată de oricine dorește”, a adăugat liderul PSD Iași. Nu e singurul parlamentar ieşean care a omis acest lucru. Senatoarea ex-AUR de Iaşi Diana Iovanovici-Şoşoacă îşi ascunde şi ea CV-ul de alegători. În mod cert, deţine o licenţă valabilă în Drept, pe baza căreia a fost admisă în Baroul Bucureşti. Titlu de doctor are şi Cristinel Berea, senator USR de Iaşi. El ne-a pus la dispoziţie şi rezumatul tezei susţinute în 2018 la Universitatea „Al.I. Cuza”, cu titlul „Studiul trăsăturilor de inteligenţă emoţională specifice persoanelor implicate în negocieri din România”. Este licenţiat în Management la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, studii urmate de un master în Marketing la Universitatea „Spiru Haret”. Tot în Management la aceeaşi facultate ieşeană, “Cuza”, este licenţiat şi senatorul USR Marius Bodea. Fost prefect şi fost director al Aeroportului, acum senator din partea USR, Bodea şi-a adăugat şi o diplomă de master, în Managementul resurselor umane, la aceeaşi Facultate de Economie şi Administrare a Afacerilor. Integral: https://www.ziaruldeiasi.ro
Funcții grele la privat și sinecuri de la stat. Fabuloasa carieră a domnului Mihai Aniței, directorul bun la toate În peste 25 de ani de carieră, a sărit amețitor de la un domeniu la altul. De la o companie din industria plasticului, la zahăr, apoi la sârmă și la îngrășăminte agricole. Dar pe lângă pozițiile bine remunerate la companii private, domnul Mihai Aniței a bifat și multe sinecuri din partea statului, în domenii cu care nu are nicio legătură: Hidroelectrica, Nuclearelectrica și, acum, Romatsa, scrie Valeriu Nicolae într-un nou articol publicat de Libertatea. Domnul Mihai Aniței este președintele Consiliului de Administrație al Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian – Romatsa. Nu are nimic în bănci, doar datorii de vreo 130.000 de euro. Nu mașină, nu lucruri de valoare – doar două spații comerciale micuțe, declarate depozite, în Tulcea, cumpărate din 2001 și un teren într-un sat din Tulcea, din 2005. Asta, deși domnul Aniței a avut niște poziții incredibile, începându-și cariera în 1995 direct pe poziția de mână dreaptă a directorului general al Plastilex SA (industria plasticului) și apoi, după numai 3 ani, a devenit managerul general al unei afaceri uriașe în industria zahărului, afacere legată, desigur, de privatizările foarte dubioase ale fabricilor de zahăr de la sfârșitul anilor 90. În momentul în care a devenit director general acolo, 1998, era absolvent de facultate de mecanică (1995), cu experiență zero în industria zahărului. În 1996 începuse și un masterat în administrarea afacerilor, management și operațiuni, pe care l-a finalizat în 2001, potrivit CV-ului. În 2002, pleacă pe poziția de manager general la Ductil Steel (a rezultat ca urmare a privatizării cu cântec a fabricii de sârmă de la Buzău) într-un domeniu unde iarăși are zero experiență. ….. De la plastic și sârmă, la îngrășăminte agricole În iunie 2012 devine, incredibil, managerul general la Azomureș și peste numai două luni, președintele comitetului european pe agricultură și fertilizatori, deși are zero experiență și în acest domeniu. Azomureș este, în perioada în care domnia sa va fi manager general, unul dintre cei mai mari poluatori din țară. Într-o logică demnă de filmele cu James Bond, domnul Aniței Mihai este numit într-o sinecură a statului, în august 2014, la cel mai mare terminal românesc care se ocupă de importul și exportul de produse petroliere, un alt domeniu în care avea zero experiență în momentul numirii. În CV-ul dumnealui, numirea apare abia din 2016. În 2013, domnul Aniței făcea peste 5.000 de euro net pe lună, adică un salariu cu mult peste salariul președintelui României. …. Considerând sinecurile, consultanțele și afacerile imobiliare, domnul Aniței nu prea avea cum să nu primească mai puțin de 100.000 de euro pe an. Nu își declară nici măcar banii primiți de la consiliul de supraveghere de la Hidroelectrica, deși conform CV-ului domniei sale a fost acolo pentru un an și jumătate. …. Aterizează la Romatsa În 2020, domnul Aniței a încasat doar de la sinecura de la stat 126.561 de lei. Este acum directorul pe țară al companiei Ameropa, o multinațională care deține combinatul chimic din Târgu Mureș, așa că a primit de la stat și poziția de președinte al Consiliului de Administrație de la Romatsa, alt domeniu unde are zero experiență și de unde va primi probabil alte câteva mii de euro pe lună. Oricum, cele două CV-uri comparate, cel de la Romatsa și cel de la Nuclearelectrica, demonstrează câteva discrepanțe grave, care firesc au fost ignorate de prea onoratul minister care l-a procopsit cu această numire. Integral: https://www.libertatea.ro
OPC a retras de la vânzare un lot de crenvurşti contaminaţi cu carne Alertă în București, după ce agenții OPC care verificau o carmangerie au descoperit un lot de crenvurști care conțineau carne, și nu amidon, celuloză, slănină, mațe și copite, cum e normal. Scârbiți de cele găsite în magazin, agenții OPC au incendiat crenvurștii cu carne și au avertizat comercianții că nu vor permite asemenea derapaje. Au fost amendați și clienții care cumpăraseră respectivii crenvurși, pentru complicitate la falsificarea de alimente. Se zvonește că crenvurștii conțineau doar carne, știre care le-a produs o stare de leșin comercianților cinstiți, care vând crenvurști cu rumeguș, apă și coloranți industriali…..Activitatea carmangeriei a fost suspendată 3 luni pentru practicarea prețurilor de dumping, întrucât vindeau crenvurștii cu carne la același preț cu crenvurștii clasici, totul ca să inducă în eroare cetățenii creduli și să-ți crească cota de piață. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
@stefan-peoblemele cu 5G ale avioanelor in US
AT&T și Verizon au alocate frecvente de operare in banda 5G foarte aproape de frecventele de comunicare turnuri de control aeroporturi/avioane
Exista risc de interferente….cam asta e problema…
Buna ziua
In Europa frecventele 5G nu sunt aceleași ? Și în marile aeroporturi europene exista deja 5G.
In USA interferențe și în Europa NU ?
E ceva ce nu pușcă . 😀
“Daniel Dăianu despre Metavers: Cu iluzii legate de existența fizică nu poți trăi la nesfârșit. O realitate virtuală a însoțit mersul omului în istorie: miturile, basmele, nuvelele, filmele, teatrul, pictura …”
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-25310005-daniel-daianu-despre-metavers-iluzii-legate-existenta-fizica-nu-poti-trai-nesfarsit-realitate-virtuala-insotit-mersul-omului-istorie-miturile-basmele-nuvelele-filmele-teatrul-pictura.htm
religia,… N-a pronuntat fantasma cea mai importanta 🙂
Buna ziua.
Buna dimineata! 🙂
A inceput cu miturile.
“Mitologia este componenta principală a religiei . Aceasta se referă la sisteme de concepte care sunt de mare importanță pentru o anumită comunitate, implicând supranaturalul sau sacrul. Religia este termenul mai general, pe lângă sistemul mitologic, care include ritualul. Fiecare mitologie este aproape întotdeauna asociată cu o anumită religie, cum ar fi mitologia greacă cu religia Greciei Antice. Separat de sistemul său religios, un mit își poate pierde importanța imediată pentru comunitate și poate evolua – departe de semnificația sacră – într-o legendă sau într-o poveste populară.
Există o relație complexă între relatarea miturilor și punerea în scenă a ritualurilor. …”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Religie_%C8%99i_mitologie
Multumesc.
Intr-adevar este foarte uman sa se pastreze traditia povestilor fantastice la lumina focului valsand pe peretii pesterilor.
Atata timp cat, iesind la lumina soarelui in ziua care vine, se revine la realitate.
Ce parere aveti despre acest comentariu?
“Cand Trump a despartit copiii imigrantilor de parinti prin niste lagare sinistre de la granita cu Mexicul toata demagogimea si a aruncat mâna dreaptă in aer clamând dreptul popoarelor de exercitare a suveranitatii si intonand cantece cu Capitanu, fiecare neam cu Capitanu său, fireste. Nu s a ridicat problema de motivare juridica a deciziilor administratiei, ci a pericolului potential indepartat. Cand Ungaria a zburat, cu fix acelasi pretext de stat suveran, o intreaga universitate pe ultraîncețoșatul si nicicând probatul motiv de Soros, la fel. Cand far right-ul proferează cu gura plina învinovățiri colective pe teme de gay, imigranti, tigani, whatever, cu foarte precisa dar nedemonstrabila culpă de “atac la adresa fiintei nationale” si asupra suveranitatii popoarelor, conservatorii se ridica si aplauda.
Si cand e expulzat un diplomat tot principiul suveranitatii se qplica – nu demonstratia juridica a faptei de spionaj, sa zicem, ci e suficienta suspiciunea. Logica aici e ca daca se ajunge la proces lucrurile pot degenera in complicatii politice.
Dar cand un baiat de mingi minte in acte si se intoarce trist la Monte Carlo pe motivul ca exemplul sau de incalcare a unor reglementari aplicabile tuturor cetatenilor este unul negativ – iar in sentinta apare inclusiv dreptul suveran al unei țari de a-și selecta clientela – avem dictatura, boșilor, e ….. treaba tare.”
Parere buna.
Trump e super-big nazi-pig, la fel ca si cei care-l sustin din mijlocul Americii si finantatorii din spate (Koch, Murdoch, etc).
Foarte periculos pentru democratia mondiala.
Daca se prabuseste democratia in US, se pierde speranta worldwide, vor patrunde in diverse forme rusnacii si chinezii cu ideologiile lor tembele peste tot.
Novax este politizat deja fara sa-si dea seama de criminalii kremlinului via “patriotii” sarbi alesi. Pacat de talentul sau imens in tenis.
James… Letitia James 🙂 pentru dementul portocaliu.
“Exilul m-a călit. Această lume a tuturor făgăduințelor a cam dispărut, diviziunea continuă în America, ne aflăm în plin univers orwelian Interviu cu Andrei Șerban
….Există însă o temă la care reveniți constant, și anume tema cancel culture. Ce înseamnă ea, unde duce și cât din polarizarea permanentă pe care o vedem în societatea americană o putem atribui acestei mișcări? Unde sunt tușele groase?
Cancel culture, black lives matter și varianta mai nouă numită critical race theory au fost inspirate de incidentul tragic cu Robert Floyd, e vorba de opresiunea tragică a negrilor. Istoria lor a fost de secole separată de cea oficial admisă a albilor.
În Declarația de independență, Thomas Jefferson nu-i considera pe negri americani, se pare că el a spus: “negrii sunt cetățeni ne-loiali”. Iar albii nu au recunoscut până azi că negrii au contribuit egal la constituirea națiunii.
Diviziunea, neînțelegerea continuă. Teoria criticii rasiale, această ultimă invenție a stângii radicale, începe prin a-i separa pe copii din fragedă copilărie în funcție de rasă, îi definește deja în opresori și opresați. Copiii vin acasă traumatizați. Părinții sunt îngroziți și pe bună dreptate. Deși au doar 5-6 ani, copiii nu mai sunt lăsați să fie copii. De ce e nevoie de atâta îndoctrinare a celor mici, care mai sunt cu adevărat puri și inocenți? Copiii vin de la școală confuzi și întreabă : “Mamă, mi s-a spus că am rasismul în sânge și să-mi fie rușine că sunt alb” sau “Tată, doar pentru că bunicul a fost sclavul albilor, eu trebuie să-mi urăsc colegii?” E de neimaginat ce se întâmplă: copiii sunt atrași unii spre alții și se împacă natural, de ce sunt hărțuiți să se urască?
Suntem în secolul al XXI-lea, nu al XIX-lea. America e în schimbare, deși direcția e haotică, neclară. Trump până și azi e favorit în sondaje. Biden e un președinte vizibil slab, care se lasă influențat de activiste stângiste ultra-radicale, gen Alexandria Ocasio-Cortez sau Rashida Tlaib.
Corectitudinea politică a ajuns să ceară modificarea vocabularului. Ultima perlă: nu mai e corect să spui “femeile menstruează”, ci “oamenii menstruează”, ca să nu jignești o anume comunitate. Cum poți să te mai consideri liberal și să îl anulezi pe însuși Abraham Lincoln, doar pentru că și el, ca mulți alții la acea vreme, a avut sclavi? Aș putea continua pe această temă, dar nu văd utilitatea! Mă tem ca valul noului tsunami e încă în creștere, departe de a ajunge la vârf…..Dar recent s-a produs acest incendiu intelectual, care s-a răspândit fulger în toate universitățile americane. E vorba de același focar care s-a aprins și la Paris în 68, după modelul din Pekin, Moscova sau Havana.
Unii consideră acest virus doar o “moda intelectuală” trecătoare, dar alții prevăd o revoluție culturală. Ținta e de a destabiliza puterea omului alb, burghez și heterosexual. Ideea tradițională a școlii de studiu universal (în cazul meu, al teatrului) a fost brusc înlocuită de tot felul de polemici, proteste, discuții sociale pe subiectele fierbinți: rasism, sexism, transgender, mediu.
Eu, ca profesor, nu mi-am mai găsit locul….”
https://spotmedia.ro/stiri/politica/exilul-m-a-calit-aceasta-lume-a-tuturor-fagaduintelor-a-cam-disparut-diviziunea-continua-in-america-ne-aflam-in-plin-univers-orwelian-interviu-cu-andrei-serban
La 400 de milioane de arme mici in SUA nu stiu daca isi mai are rost si povestea mea? Mai ales ca nu am un condei talentat. Totusi incerc; doi oameni tineri, cu meserii bune, muncitori si frumosi. Fug mancand pamantul, scapand de comunism si ajung in tara unde “totul este posibil si unde viziunile au prins viata”. Nimeresc intr-o suburbie amestecata a unui mare oras dar fac efort si se muta intre oamenii de bine un pic mai la nord dar in acelasi oras . Scapa asa de bancile cu negri tolaniti si ametiti care dorm toata ziua. Pentru ca viata este inca buna si guvernanta 2.0 functioneaza cu motoarele turate la maxim reusesc avand 2 munci pe zi si cu ajutorul familiei sa-si cumpere si o casa minunata de vacanta la malul oceanului. Realizarile continua si cel mai dorit si iubit eveniment se intampla si in casa lor, apare un copil. Frumos si istet. Un pic cam grasut, dar nimeni nu vorbea atunci de mancare procesata sau de E-uri. Totul era perfect. In sfarsit exista un paradis pentru oamenii adevarati. Vine scoala care merge binisor. Facultatea trebuie sa fie coroana eforturilor unei vieti de munca a parintilor si a lui si asa baietelul va duce mai departe mostenirea valorilor adevarate care garanteaza alegerile corecte ale generatiilor inaintase. Casa din oras este pusa la amanet, Linia aleasa la o facultate de prestigiu este intr-adevar putin obscura dar valorile sunt importante. Suntem in anii `90 si dintr-o data diploma baietelului care acum este obez si putin deprimat dupa ce s-a chinuit sa faca o facultate care nu-i place, nu mai este decat o hartie de agatat pe perete. Trec anii asteptand un loc pe masura diplomei agatate pe perete si stand in fata calculatorului ore in sir. Cat de curand paradisul alege un negru in frunte. Poate fi copilul unui tolanit pe banca in timp ce altii munceau. Printre vecinii de bine au aparut noi vecini imbogatiti. Nimeni nu stie cum au ajuns acolo? Tocmai fugisera de ei. Visul s-a transformat intr-un cosmar si nimeni nu intelege de ce. Cred ca suedezii au un termen bun pentru aceasta poveste; avkommekärlek sau offspring love. Din cate stiu doar 10% din copii isi depasesc parintii cand vorbim de status financiar, social sau educational. Restul pierd cursa mai ales daca au ghinionul sa traiasca intre falii istorice asa cum se intampla astazi. Adunand prin lume informatii am inteles ca in 30 de ani 80% din forta de munca va fi inlocuita cu ajutorul inaltei tehnologii. Daca Schwab are dreptate, ne asteapta si o noua forma de organizare a sistemului. Sper sa nu apuce chinezii sa o faca primii pentru ca atunci vom avea cipuri adevarate si usi sudate la case si geamuri.
De pe FB: Dumitru Dobrev: La Ponta te așteptai că la el vîrsta mentală (15 ani) nu coincide cu vîrsta cronologică dar la generalul Ciucă, om serios, fost în teatrele de operațiuni de peste mări și țări chiar nu mă așteptam. Cel puțin până acum vreo juma de an cînd au început să apară știri despre biografia ”romanțată” cu participarea la ”Bătălia de la Nassiryiah”. Vai de steaua noastră dacă eram acu în locul ucrainienilor – cred că dispăream de pe hartă…vă dați seama că în 1940 cînd au căzut granițele României Mari aveam și atunci o elită cleptocrată și coruptă (Carol II, Duduia&camarila, mareșalul palatului Urdăreanu numit în epocă Murdăreanu, șeful serviciilor secrete unsurosul Mihail Moruzov, Max Auschnitt și Nicolae Malaxa care pierdeau cu nemiluita la poker pe Pache Protopopescu și primeau contracte publice grase) dar era mult mai consistentă decît otrepele de acu și dulapul nefolositor de la Cotroceni.
https://www.facebook.com/dumitru.dobrev
Victoria tardivă a socialismului “biruitor” : “omul nou” predomina în clasa politica și administrativă ! Rezultatul anti-selectiei de doua generații … fără alt mecanism de corecție decât… “câmpul tactic” ! 🙁
Mihai Sora: Nimic eronat sau abuziv în lege. Este normal ca efortul să fie răsplătit, iar cercetarea autentică să aibă și o compensație pecuniară, mai ales dacă ținem cont că ea înseamnă sute de ore de studiu, lecturi la zi în domeniu, concentrare și perseverență, deseori insomnie și chin, neglijarea familiei…
Putem dezbate, cu datele economice actualizate, dacă procentul prevăzut de lege este just ori suficient, proporțional sau nu cu strădania doctorală. Însă principiul rămâne același: un doctorat reprezintă încununarea unei munci de cercetare, iar ea trebuie răsplătită pe măsură (și mai mult decât cu o biată hârtie de pus în ramă sau într-un dosar cu șină).
Când, însă, titlul de doctor vine în urma unei hoții, scuzele publice (dacă apar) nu sunt de ajuns, după cum nu este de ajuns nici retragerea propriu-zisă a titlului. Efectul juridic imediat ar trebui să fie tocmai restituirea indemnizațiilor primite de-a lungul anilor și declasarea din funcția obținută prin fraudarea doctoratului.
https://www.facebook.com/mihaisora
“Camera de Comerț și Industrie a României: „Je suis Ciucă!” / Ne-am săturat de atacuri și scandaluri sterile, de instabilitate și destabilizatori. Mergem înainte cu Nicolae Ciucă ….”
https://www.g4media.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-romaniei-je-suis-ciuca-ne-am-saturat-de-atacuri-si-scandaluri-sterile-de-instabilitate-si-destabilizatori-mergem-inainte-cu-nicolae-ciuca.html
“Je ne suis pas Ciucă!” 🙂
https://www.g4media.ro/clotilde-armand-reactie-la-acuzatia-de-plagiat-impotriva-premierului-ciuca-je-ne-suis-pas-ciuca.html
https://www.nature.com/articles/d41586-022-00104-8?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=628f2b80d3-briefing-dy-20220118&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-628f2b80d3-44146089
he Economist magazine in London has used a machine-learning approach to produce an estimate of 12 million to 22 million excess deaths — or between 2 and 4 times the pandemic’s official toll so far (see go.nature.com/3qjtyge and ‘Global toll’).
Cam o Romanie intreaga a murit de Covid… Pana acum.
Bună seara!
Apreciez eforturile cercetătorilor britanici, dar se știa deja că România e moartă!… De dinainte de covid!…
Bună seara!
https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-25310718-olanda-plati-suma-uriasa-repatria-tablou-rembrandt-detinut-familia-rotschild.htm
„Senatul din Ţările de Jos a aprobat marţi achiziţionarea tabloului „Purtătorul de drapel” de Rembrandt, aflat în proprietatea unor membri ai familiei Rothschild, pentru care ţara va plăti 150 de milioane de euro, informează The Brussels Times și Agerpres.
Întregul proces va fi finalizat în patru săptămâni, a declarat noua ministră a Culturii, Gunay Uslu, citată de agenţia de presă ANP. Cele mai multe grupuri politice au fost de acord cu guvernul că tabloul este o achiziţie valoroasă pentru colecţia publică de artă din această ţară. ”
Așa (n-)am făcut și noi, cu „Cumințenia Pământului”!…
Inca nu am primit banii inapoi. Cineva care a donat si a primit banii?
Nici eu! Acum câțiva ani, când am primit un sms prin care eram anunțat de sinistrul inculturii de atunci (unul de la ciuma roșie!), că se restituie banii, i-am răspuns că refuz să primesc suma, că am dat-o cu un scop care trebuie finalizat, spunându-i să le fie rușine – lui și „statului” român – pentru că sunt incapabil să aducă această operă în țară!… Se găsesc mereu bani pentru pensii nesimțite, cumulate cu salarii de neam-prost, dar bani pentru așa-ceva – NU!
Pentru comparație, acum cam 150 de ani, Ateneul Român s-a ridicat prin subscripție publică, prin apelul „Dați un leu pentru Ateneu!”… Și România avea, atunci peste 80% țărani și peste 75% – analfabeți, din doar 5 milioane de locuitori, acoperind cam jumătate din teritoriul de acum!
Mie mi-e rușine, ca om și ca român să am atâția conaționali incapabili să facă un efort spre a răscumpăra o operă precum „Cumințenia Pământului”! Avea dreptate Brâncuși, în perioada interbelică… S-a întors să-și revadă satul – Hobița Gorjului – și neamurile… La plecare le-a zis: „V-am lăsat săraci și proști! V-am găsit și mai săraci, și mai proști!”…
Franța și Parisul au știut să-l omagieze pe „Brancousi”, ridicând-i un muzeu lângă Centrul Pompidou! Românii au lăsat să i se distrugă casa natală, iar cea destinată pentru un muzeu Brâncuși e în paragină!…
Acum am gasit informatii pe pagina Ministerului Culturii. Noi am dat amandoi destul de multi bani si o sa incerc sa-i recuperez. Din pacate i-am trimis din strainatate. Sa vedem. Sper sa-i pot da din nou daca se mai face o cheta in acelasi scop. Cred ca ntrebarea a fost manipulata extrem in media. Nu avea voie acel guvern sa reuseasca si acum stim cine erau mesterii, USL-ul de astazi. Putin le-a pasat de Brancusi. In plus romanii nu au fost informati corect asupra pretului unei opere brancusiene. Am trimis la multi amici paginile de la sothebys sau Christie`s dar palavrele expertilor neaosi la tv erau mai interesante. Probabil si preturile vehiculate. Una este pretul unei fotografii si altul a unei sculpturi.
https://www.christies.com/lot/lot-6140954
Nici eu, am scris citeva zeci de emailuri, politicoase si mai putin… Oricum, sunt niste borfasi toti…
Eu NU am donat nici un ban.
In schimb am întrebat ministrul cum e posibil ca din alea 254 MILIARDE lei buget de stat (atunci), nu reușesc să găsească citeva milioane amarate pentru lucrarea lui Brâncuși.
Nu am primit veci răspuns . De nici un fel.
A fost (pentru mine) confirmarea că statul e o adunătură de borfași mincinoși fara scrupule.
Sunt ferm convins că banii donați de alții au fost tocați pină la ultimul bănuț.
Nimeni nu va vedea un ban din ce a donat.