Revista Presei – 19 decembrie.„O țară care își lasă în paragină sănătatea publică, educația și sistemul de protecție socială în halul în care a făcut-o și continuă să o facă România nu are niciun viitor[…]”(Ec. Sebastian Buhai)
19/12/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 19 decembrie! Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua la deal și la munte și cu înnorări în a doua parte a nopții în vestul teritoriului, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe. La începutul zilei și noaptea, local se va semnala ceață. Vântul va sufla slab până la moderat, temporar cu ușoare intensificări în zona montană înaltă (rafale de 50… 70 km/h). Maximele se vor situa între 5 și 16 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 gr C în depresiunile Carpaților Orientali și 6… 8 gr C în Dealurile de Vest și pe litoral. Bucuresti: 12/1 gr.C.
“Inflaţia din România, cea mai mare din UE a noua lună la rând România are, pentru a noua lună la rînd, cea mai mare inflație din UE, de 5,4% față de 2,5% media la nivelul blocului comunitar, potrivit datelor oficiale publicate miercuri de Eurostat. Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în noiembrie până la 2,5%, de la un nivel de 2,3% în octombrie, iar România este, pentru a noua lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 5,4%, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Luna trecută, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei din UE s-au înregistrat în Irlanda (0,5%%), Lituania şi Luxemburg (ambele cu 1,1%), iar cele mai ridicate au fost în România (5,4%), Belgia (4,8%) şi Croaţia (4%). …..Potrivit datelor publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România rata anuală a inflaţiei a urcat, în noiembrie 2024, la 5,11%, de la 4,67% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 7,56%. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“Economist: Retrogradarea ratingului României ne împinge în brațele FMI. Îmi e teamă că drumul spre junk este tot mai scurt …. România reuşeşte, în acest an, o serie de recorduri negative din punct de vedere financiar (cel mai mare deficit bugetar din istorie, cel mai mare împrumut public făcut vreodată, cea mai mare datorie publică din istorie) – care ridicau deja multe semne de întrebare, îngrijorări în rândul investitorilor. Instabilitatea politică reclamată de Fitch sper să fie tratată cu toată seriozitatea de către politicieni, construcţia unui guvern stabil şi a unui program de guvernare solid fiind esenţiale în perspectiva menţinerii ratingului peste nivelul de junk (nerecomandat investiţiilor), către care ne îndreptăm”, a declarat economistul Adrian Negrescu. Acesta speră ca politicienii, „în al 13-lea ceas”, să înţeleagă că mesaje controversate precum „introducerea unui impozit progresiv pe marile averi” la pachet cu ”menţinerea cotei unice” dovedesc „o lipsă de profesionalism crasă şi, mai ales, o inconştienţă uimitoare în ceea ce priveşte impactul măsurilor propuse şi în ceea ce priveşte politica fiscală. „Deja asistăm, aşa cum şi BNR afirmă, la plecări de capital din România, iar dobânda la 10 ani s-a dus spre 7,25%, cel mai ridicat nivel din regiune. Fără un plan coerent de reforme, cu un time-line bine definit, fără o reasigurare a investitorilor în privinţa menţinerii fiscalităţii la cotele din prezent, îmi e teamă că drumul spre junk este tot mai scurt”, spune Adrian Negrescu. Economistul consideră că, dincolo de politică, „deprecierea ratingului va afecta toţi românii în mod direct”, în condiţiile în care ratele dobânzilor la care se împrumută populaţia şi firmele „se vor menţine la un nivel dublu faţă de media europeană”, iar inflaţia „va continua să fie la un nivel record”, pentru că „banii care vor intra în ţară vor fi şi mai scumpi decât în prezent”. „Cu un cost al banilor dublu faţă de Bulgaria, Polonia, Cehia, ce să mai vorbim de ţările occidentale, economia românească va reuşi cu greu să înregistreze creşterea economică pe care ne-o dorim. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Ce învață România de la economiștii cu Nobel. Expert român din Paris: „Vegheați ca fotoliul prezidențial să nu se transforme în tron” .… Economistul Sebastian Buhai a explicat rezultatele laureaților, cum pot fi acestea folosite la noi și în ce măsură este România un stat eșuat…… Explicați-ne vă rog, în termeni cât mai simpli, de ce au câștigat Nobelul pentru Economie cei trei economiști care au scris despre motivele pentru care statele eșuează. Cât mai simplu și cât mai pe scurt (dar nu mai simplu si nu mai scurt decât e minim necesar), premiul pentru științele economice din 2024 este despre motivele principale pentru care anumite țări sunt foarte bogate, iar altele sunt foarte sărace. De exemplu, una dintre statisticile foarte citate în acest context, inclusiv de către Comitetul Nobel pentru Economie, este că cele mai bogate 20% dintre țările lumii sunt de aproximativ 30 de ori mai bogate decât cele mai sărace 20%; o altă statistică care pune în lumină aceste diferențe incredibile este că cea mai bogată jumătate a populației globale generează peste 90% din venitul global, cu țări precum SUA sau anumite state din EU având un PIB/ capita de până la 50 de ori mai mare decal al celor mai sărace state ale lumii. ….Aici intervine rolul absolut crucial al cercetării celor trei laureați de anul acesta, Daron Acemoglu, Simon Johnson, și James Robinson (la care în continuare mă voi referi cu acronimul AJR): din perspectiva lor, problema statelor rămase în urmă se datorează în principal lipsei de instituții adecvate care, de exemplu, să protejeze libertatea și drepturile de proprietate, creând stimulente și oportunități pentru inovare și pentru crearea de bogăție în general. AJR au arătat, în multiple lucrări de cercetare și cărți întinse pe parcursul a nu mai puțîn de un sfert de secol, că instituțiile – adică regulile formale și informale care guvernează modul în care funcționează societățile, ca să le definim cât mai general cu puțință – joacă un rol esențial în dezvoltarea economică si societală in general. La nivel intuitiv, ideea nu este desigur noua: de exemplu, fostul dublu prim-ministru britanic Benjamin Disraeli e cunoscut inter alia pentru sloganul: “Individualitățile pot forma comunități, dar numai instituțiile pot crea o națiune” . ….Un avantaj aparte este susținerea explicită a mecanismelor de participare largă a populației la deciziile politice, ceea ce unul dintre cei laureati, Simon Johnson, rezuma de exemplu foarte simplu intr-un interviu recent prin “Democrația adevărată, autentică și incluzivă contează, foarte clar.” ….Cred ca românii trebuie sa lupte în primul rand pentru o democratie completă si transparentă; ceea ce am avut din ce in ce mai mult in perioade recente e un simulacru jenant… În particular, dacă cei (momentan-)privilegiați din punct de vedere politic calcă în picioare drepturile, vocile, dorințele oamenilor, acest lucru va continua să deterioreze–sau din start să împiedice–instituții care susțin prosperitatea comună. Participarea democratică largă, incluzivitatea rămân ingrediente absolut esențiale. Parafrazându-l pe James Robinson, al treilea laureat pe economie din acest an, cheia unei tranziții spre incluziv rezidă doar in acțiunea colectivă a cetățenilor, a celor care suferă din cauza instituțiilor extractive, inegalității și marginalizării, ele sunt extrem de rar create de elite „bine intenționate”.……„O țară care își lasă în paragină sănătatea publică, educația, și sistemul de protecție socială în halul în care a făcut-o și continuă să o facă România nu are niciun viitor[…]” . …” Integral: https://adevarul.ro/
“Paul Stănescu, lider al PSD, şi-a atins scopul: S-a adoptat Legea Arendei în Camera Deputaţilor, iar proprietarii de terenuri sunt obligaţi să le dea în arendă pentru minimum 7 ani Legea arendei, un proiect legislativ care este de circa opt ani în discuţii, a fost adoptată astăzi în Camera Deputaţilor şi prevede că durata arendării terenurilor este de minimum 7 ani. S-au înregistrat 204 voturi „pentru”, 39 „contra” şi 14 abţineri. ….Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputaţi PSD, care au şi susţinut-o, iar Paul Stănescu, unul dintre cei mai puternici oameni ai partidului a avut o influenţă majoră asupra deciziei, având şi activităţi în agricultură, la fel ca alţi membri PSD. Prin această lege a fost modificat Codul Civil, proprietarii de terenuri fiind obligaţi să le înstrăineze pentru minimum 7 ani, fără a avea dreptul să vândă un bun pe care legal îl deţin. „Comasarea terenurilor va avea o eficienţă ridicată şi o producţie crescută”, consideră deputaţii. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“Procurorul care l-a anchetat și reținut pe comisarul Traian Berbeceanu a primit restanțe salariale de 1,4 milioane de euro. Banii, alocați prin hotărâre de guvern Procurorul care l-a anchetat și reținut pe comisarul-șef Traian Berbeceanu, fost comandant al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia, a primit restanțe salariale, actualizate cu inflația și dobânda legală, în valoare de 7 milioane de lei (1,4 milioane de euro). Ioan Mureșan, fost șef al DIICOT Alba Iulia, a fost suspendat din funcție timp de aproape 10 ani, în perioada 17 iulie 2014 – 22 aprilie 2024. Magistratul a fost trimis în judecată, alături de un alt fost procuror DIICOT și un polițist, de către Direcția Națională Anticorupție, pentru anchetarea abuzivă a comisarului Berbeceanu. Dosarul a fost reunit cu cel în care a fost trimis în judecată de către DIICOT și Traian Berbeceanu, alături de alte persoane. În final, prin hotărârea ÎCCJ din 22 aprilie 2024, toți inculpații au fost achitați. Singurul care mai era suspendat din funcție la momentul respectiv era ex-procurorul Ioan Mureșan. …..În legătură cu suma de 7 milioane de lei s-a susținut că este necesară „având în vedere celeritatea asigurării sumelor destinate plății drepturilor salariale cuvenite unui procuror repus în funcţie la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism după suspendarea activității, calculate pentru perioada iulie 2014 – aprilie 2024, actualizate cu inflaţie şi dobândă”. Singurul procuror din cadrul DIICOT suspendat în perioada menționată a fost Ioan Mureșan. Al doilea procuror de la DIICOT Alba Iulia judecat în dosar, Nicolaie Cean, era la pensie de câțiva ani, în timp ce polițistul Alin Muntean ocupa o funcție de execuție în cadrul IPJ Alba. Între timp, acesta din urmă a dat în judecată statul român (Ministerul Finanțelor Publice) și solicită pretenții de 20.000 de lei, despăgubiri morale de 10.000 de euro și despăgubiri materiale în valoare de 142.292 de lei pentru perioada cât a fost judecat, fiind declarat, în final, nevinovat…..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“România are cea mai scăzută calitate a sistemului educațional – studiu Ipsos din 30 de țări Studiul Ipsos evidenţiază provocările cu privire la starea educației în România, unde se înregistrează cel mai ridicat nivel de îngrijorare cu privire la programa depășită și lacunele în pregătirea profesorilor, dar și referitor la sistemul educațional, în general, comparativ cu țările participante la studiu. Studiul realizat de Ipsos arată că doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” – cea mai redusă pondere dintre toate țările participante la sondaj, la paritate cu Ungaria sau Peru, respectiv sub media de 33% pentru cele 30 de țări. Locul 1 pentru cea mai scăzută calitate a educației …. Jumătate dintre români (51%) consideră că programa școlară este învechită – cea mai mare proporție dintre toate țările incluse în studiu, comparativ cu media globală de 29%. De asemenea, pregătirea inadecvată a profesorilor este menționată ca o provocare principală de 45% dintre români, comparativ cu media globală de 27%. 36% dintre români susțin cu tărie că abandonul școlar este o altă problemă reală pe care societatea românească o are, ceea ce iarăşi ne poziționează în fruntea clasamentului cu provocări din domeniul educațional. Un alt capitol la care curricula educațională din România are lacune este dezvoltarea abilităților creative ale elevilor, care pentru 7 din 10 conaţionali e prea puțin prezentă în școlile din România. 60% consideră că programa școlară nu pregăteşte în mod adecvat elevii pentru viitoarele lor cariere, ceea ce întărește și mai mult percepția generală negativă asupra sistemului de învățământ din România. ….Grupul internaţional de origine franceză Ipsos reprezintă una dintre cele mai mari companii în domeniul cercetării de piaţă, este listat la Bursa din Paris, are aproape 20.000 de angajaţi şi este prezent în 90 de ţări. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Două soluții pentru două Românii Neîncrederea, Suspiciunea, Desolidarizarea sunt astăzi cuvinte cheie, înălțate la rang de certitudine de către români. O falie a apărut în chiar inima națiunii și nimeni nu mai e dispus să o acopere. Ea împarte vechea țară în două Românii. Și fiecare are soluția ei, pentru un viitor pretins…mai bun. Cei care țin cu partidele „clasice” vor o abordare mai cuminte și mai precaută a dramelor prezentului. Sunt deja ancorați într-o realitate cunoscută, cu bune și rele, cu o anume predictibilitate economică și politică, cu legături europene, poate și cu nemulțumiri… dar cu nemulțumiri limitate, cu care sunt împăcați. Ei nu doresc o revoluție incandescentă, o răsturnare a politicii (cu fundul în sus), o aruncare în brațele necunoscutului. Ei vor să mai dea o șansă partidelor care au fost ani buni la guvernare și care, da, nu și-au făcut treaba așa cum trebuia, cu maximă responsabilitate. E adevărat, le-ar da celor vinovați de situația prezentului o șansă de a se reabilita. Ar miza, psihologic, pe cei care poate au învățat din greșeli și, cumva, au realizat în al doisprezecelea ceas că sunt responsabili de construirea unei Românii funcționale, care să arate precum Polonia, Cehia sau Croația. E România celor care mizează pe stabilitate democratică, pe păstrarea valorilor europene. E o Românie care nu preferă deloc riscurile economice și politice majore, ale unor incertitudini de durată, nici schimbările radicale. E România care respinge structural haosul, dezordinea, care nu poate fi tentată de cântecul de sirenă al Estului sau de promisiunile demagogice ale radicalilor, deghizați în salvatori imediați. România stabilității își asumă că viitorul nu poate fi îmbunătățit deodată, peste noapte, în mod miraculos, ci mai degrabă lent, dar mai temeinic. Ea nu are încredere în promisiuni populiste, mai ales când vin răcnite dinspre galerie, cu puternice nuanțe de roșu și verde politic în spate. ….Aici sunt oamenii mai educați, poate și cei mai stabili financiar, dar și clasa de mijloc, cei care au muncit realmente din greu pentru a-și asigura o situație de echilibru. Cei care au clădit cărămidă cu cărămidă, cu sudoare cel mai adesea, pentru a-și croi un viitor mai puțin încărcat de griji. ….Cred că presupusul program economic și politic al celor care se vor o alternativă fericită… e doar o însăilare de dorințe generale, o poveste tip wishful thinking, plină de generalități și banalități binevoitoare, dar foarte greu de tradus repede în practică. Și, cel mai important, nu au încredere în normalitatea la cap a celorlalți. Îi văd ca pe niște furioși, gata de o revoltă doar de dragul iluziei, dornici de o revoluție socială de dragul satisfacției de a-i vedea aruncați de la putere pe foștii guvernanți, gata de a renunța la stabilitatea societății, atât cât mai este ea, pentru o utopie. Nu văd „dincolo” niște mari strategi economici, niște pricepuți practicieni în ale administrației sau economiei, care să le insufle încredere și care să-i convingă că pot merge pe o cale sigură de viitor. Văd mai degrabă niște aventurieri, ba uneori chiar niște incendiatori revanșarzi, care ar spune orice pentru a prealua puterea. Ar spune orice ca să construiască mai apoi o ordine la fel de nedreaptă în care, de data aceasta, alte grupuri să ajungă la beneficii majore. …..” Integral: https://www.contributors.ro/
“Analiză | Cum resetează Nicușor Dan jocul prezidențialelor …. Candidatura lui Nicușor Dan nu este o surpriză, plutea în aer după anularea prezidențialelor. Mai multe ONG-uri își anunțaseră susținerea, dar coaliția proeuropeană amâna o discuție. Anunțul schimbă paradigma și obligă celelalte partide să se poziționeze. Care sunt variantele și ce șanse au acestea? Nicușor Dan a mutat primul, nu s-a consultat cu nimeni, după cum singur recunoaște, dar așteaptă susținere din partea celorlalte partide. Formula nu e nouă, Nicușor Dan a aplicat-o și la alegerile din 2020 pentru Primăria Municipiului București, când a candidat ca independent și în spatele lui s-au aliniat USR-PLUS și PNL. ….Ce ape a tulburat Nicușor Dan în partide În mod evident, Nicușor Dan a reușit să tulbure apele în coaliția proeuropeană, care acum este obligată să se poziționeze în funcție de această candidatură independentă. …. „S-a schimbat paradigma. Această mișcare este menită a pune partidele politice din această zisă platformă proeuropeană în offside. Partidele au fost obligate să reacționeze, Nicușor Dan le-a provocat, a trasat niște linii de campanie către un electorat divers”, spune Cristian Pîrvulescu pentru Europa Liberă. „Nu s-a pripit, nu e devreme pentru că plaforma risca să intre în tot felul de confruntări și să nu mai aibă timp să discute”, adaugă politologul. De la USR la PNL și până la PSD, toate partidele s-au arătat cel puțin deranjate, însă din motive diferite. …. Partidul Social Democrat, de exemplu, a spus că momentul ales este nepotrivit – în pline negocieri pentru formarea guvernului. PSD a mai acuzat că această candidatură strică socotelile pentru un candidat unic al noii coaliției. …. Nici la USR nu a fost prea multă fericire, iar partidul insistă pe candidatura Elenei Lasconi, cea care a intrat în turul doi al prezidențialelor anulate, după ce a obținut 1,8 milioane de voturi. De altfel, partidul spune pe toate vocile că are un candidat în persoana Elenei Lasconi. ….„Dacă sunt raționali, iar Dominic Fritz este linia rațională, vor înțelege că nu prea au opțiuni și vor trebui să se plieze, pentru că altfel riscă să devină un partid politicianist”, declară Cristian Pîrvulescu. ….Reacția cea mai ponderată a fost a PNL, care prin vocea lui Ilie Bolojan nu a exclus susținerea lui Nicușor Dan, dar a atras atenția că USR ar trebui să renunțe la Elena Lasconi, fiind puțin probabil ca liberalii să o mai susțină. …. „Ar fi rațional ca PNL și USR să se alinieze în spatele lui Nicușor Dan, aceasta este și motivul pentru care a făcut această mișcare. Partidele vor trebui să răspundă în mod serios la provocarea pe care a lansat-o”, completează politologul. Dacă nu se vor înțelege, atrage atenția Cristian Pîrvulescu, vor trebui să explice de ce divizează votul „în condițiile în care vorbim de o criză gravă democratică și de viitorul țării. Nu ne mai jucăm”. …..” Integral: https://romania.europalibera.org/
“Sociologul Barbu Mateescu avertizează că România a ajuns în situația Georgiei sau a Moldovei: „Ce trăim în aceste luni e război hibrid” …. „Cine duce campanii prezidențiale ca în 2014 sau mai devreme nu știe pe ce lume se află. Trebuie să ai sute de oameni care să muncească non-stop pe TikTok și Facebook, creând conturi, raportând conturi, producând mesaje, distribuindu-le. Sute de oameni pe TikTok, sute de oameni pe Facebook. Boți și scripturi de asemenea. Zilnic. Și asta de dinainte de anunțarea candidaturii”, a scris Barbu Mateescu, într-un mesaj publicat marți pe contul său de Facebook. …. „După ce ai anunțat-o deja ai pierdut timp, adică zile decisive cât asamblezi echipa și pui totul la punct. Rusia deja s-a mișcat în tot timpul ăsta”, mai afirmă el. Potrivit acestuia, doar „1% din cititorii acestui status înțeleg sau știu ce se întâmplă pe părțile online-ului românesc pe care nu le vizitează în mod direct”. „Restul de 99% aţi fi terifiaţi. Campaniile sunt virulente, bine finanţate, extrem de agile, atacând orice candidat non-Georgescu şi non-Simion, până şi pe cei POTENŢIALI «avant la lettre», deci pre-emptiv. Absolut nimic nu s-a atenuat faţă de perioada de dinainte de turul doi. Absolut nimic nu se va atenua până la viitorul tur doi”, mai scrie sociologul. Barbu Mateescu amintește și de avertismenstul lansat, în urmă cu un an și jumătate, de şeful diviziei de Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI): „Dacă acea campanie e de dezinformare, de influenţă, un atac hibrid la ordinea constituţională, adică influenţează alegerile, înseamnă că voinţa electoratului, parte din Constituţie, e schimbată. Atunci noi ne folosim toate mijloacele şi forţa de care dispune un serviciu de informaţii pentru a elimina acea ameninţare. (..) [Avem capacitatea] de a contracara campaniile de pe social media, iar dacă e vorba de site-uri, le închidem. Dacă e vorba de persoane, luăm un mandat de securitate naţională”. ….” Integral: https://hotnews.ro/
“Armand Goșu: Ucraina a îngropat proiectul Moscovei de a deveni jucător relevant în Orientul Mijlociu, unde visează să pună piciorul încă de pe vremea Ecaterinei II și a lui Pavel I …. Kievul transmite un mesaj tuturor celor care se fac vinovați de crime de război, de excese pe câmpul de luptă. O sursă anonimă din SBU declară pentru BBC secția în limba ucraineană, că “răsplata pentru crimele de război este inevitabilă”. Modelul presupun că e copiat de la Mossad, și până acum mi s-au părut destul de eficienți. Lista celor asasinați sau a celor morți în împrejurări ciudate, fără să se specifice că sunt operațiuni ale serviciilor ucrainene, este destul de lungă; un fost comandant de submarin, ucis la Krasnodar, un căpitan de rang din Flota Mării Negre, ucis cu o mașină capcană la Sevastopol, un colonel comandant al unui centru de pregătire al forțelor speciale GRU împușcat în suburbiile Moscovei. Kirilov nu este primul general ucis. Au mai fost și alții, îmi amintesc cel puțin două nume, Kutuzov și Țokov, dar ei erau în apropierea liniei frontului în Ucraina. Kirilov însă este generalul cu cea mai înaltă funcție din ministerul Apărării și a fost ucis în capitală, la 6-7 km distanță de Kremlin. Prin aceasta SBU a reușit să umilească serviciile ruse de contra-informații. La câteva ore după ce SBU a anunțat că-l anchetează în lipsă pe Kirilov pentru “crime împotriva armatei ucrainene” și că are peste 4800 de cazuri de utilizare a gazelor interzise, generalul trece pe lângă o trotinetă electrică ce explodează. Cine dintre demnitarii ruși despre care SBU va declara în conferințele de presă că au devenit obiectul unor investigații o să mai poate dormi liniștiți sau plimba prin cartier? ….Pe site-ul ministerului Apărării de la Moscova găsiți 180 de înregistrări video de la conferințele de presă ale lui Kirilov. A fost unul dintre cei mai activi propagandiști ruși. Marea Britanie l-a pus pe lista de sancțiuni tocmai pentru activitatea sa neobosită de agent al dezinformării în slujba Kremlinului. ….. De fapt, liderul opoziție în acest moment, atât pentru opinia publică georgiană, cât și pentru Occident este președinta Zurabișvili. Și este o nucă foarte tare pentru oligarhul Ivanișvili și pentru susținătorii lui de la Moscova. Salome Zurabișvili s-a născut la Paris într-o familie de refugiați politici georgieni. Provine dintr-o familie foarte bine integrată în țara adoptivă. Verișoara ei a fost celebra Hélène Carrère d’Encausse, născută Hélène Zourabichvili, istoric francez, poate cel mai important specialist francez în istoria Rusiei din ultimele decenii, academician, secrétaire perpétuel al Academiei, care e cea mai prestigioasă funcție din forul suprem al culturii franceze. Verișoara ei, Salome, care ne interesează pe noi, a fost diplomat de carieră francez, iar în timpul Revoluției Trandafirilor din 2003 a fost ambasador la Tbilisi. Ea a schimbat fotoliul de ambasador al Franței cu cel de ministru de Externe al Georgiei. După câțiva ani, a intrat în conflict cu președintele Saakașvili, și-a pierdut postul, dar a rămas activă în politica georgiană. ….Principalul beneficiar al acestei crize este Putin, nu e nici un dubiu aici. Țara cea mai pro-occidentală dintre țările Parteneriatului Estic, care a implementat în cele două mandate ale președintelui Saakașvili reforme serioase ce păreau s-o fi apropiat ireversibil de UE, care a înscris în Constituție orientarea spre UE și NATO, cu o elită intelectuală excepțională, bine socializată în Occident, a întors acum spatele Bruxelles-ului. Este o decizie conștientă luată de oligarhul Ivanișvili, cel mai bogat și puternic om din țară. Cu o avere de aproape 8 miliarde de dolari, Ivanișvili deține 25% din PIB-ul acestei mici țări din Caucaz. El ține prizonieră această țară. ….Agresiunea pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, reizbucnirea războiului în Orientul Apropiat și operațiunile israeliene din Liban care au epuizat Hezbollah și milițiile șiite au condamnat la moarte regimul lui Bashar al-Assad. Fără luptătorii Hezbollah, armata siriană nu valora mare lucru. După lichidarea Hezbollah de către israelieni, problema existenței regimului Assad era o chestiune de timp. Inițiativa răsturnării regimului de la Damasc i-a aparținut lui Erdogan, cu care arogantul Bashar al-Assad a refuzat să se întâlnească, în ciuda insistențelor lui Putin. Turcia a meșterit la crearea marii coaliții care într-o săptămână a îngropat regimul Assad. …..” Integral: https://www.contributors.ro/
“Noul Kant! Unui student la Filosofie i se prevede un viitor strălucit: angajat McDonald’s ….Dar iată că sunt și cazuri fericite, de studenți la Filosofie dotați cu un IQ care le permite să fie optimiști în privința viitorului lor profesional de după terminarea facultății. …. În căminul în care stă i se spune „noul Kant” pentru talentul extraordinar pe care îl are la prăjit cartofi în cameră. ….„Acesta este un student care nu va ajunge un trântor după facultate, cum e cutuma la Filosofie, ci un om util societății. Ar putea ajunge sus de tot, să prăjească cartofi la McDonald’s”, l-a lăudat profesorul de Hermeneutică pe student. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“…avertismenstul lansat, în urmă cu un an și jumătate, de şeful diviziei de Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI): „Dacă acea campanie e de dezinformare, de influenţă, un atac hibrid la ordinea constituţională, adică influenţează alegerile, înseamnă că voinţa electoratului, parte din Constituţie, e schimbată. Atunci noi ne folosim toate mijloacele şi forţa de care dispune un serviciu de informaţii pentru a elimina acea ameninţare. (..) [Avem capacitatea] de a contracara campaniile de pe social media, iar dacă e vorba de site-uri, le închidem. Dacă e vorba de persoane, luăm un mandat de securitate naţională”…”
“…„Restul de 99% aţi fi terifiaţi. Campaniile sunt virulente, bine finanţate, extrem de agile, atacând orice candidat non-Georgescu şi non-Simion, până şi pe cei POTENŢIALI «avant la lettre», deci pre-emptiv. Absolut nimic nu s-a atenuat faţă de perioada de dinainte de turul doi. Absolut nimic nu se va atenua până la viitorul tur doi”, mai scrie sociologul….”
Solutia este simpla si clara.
Luat mandate de securitate nationala pentru kremlin jorje si satanila closca de aur. Plus oarca sos.
Sunt date suficiente pentru fiecare in parte si pentru toti impreuna.
Puneti-i la bulau pe 30 de zile si procesati-i cu celeritate, apoi definitiv pe cat merita.
N-o mai lalaiti, sunt in legi destule pe care le-au incalcat grosolan.
“„Dacă guvernul decide ca noile alegeri vor fi organizate cel mai devreme în 2026?”. Analiza unui profesor român în drept constituțional de la Harvard, despre prelungirea mandatului președintelui Iohannis….”
https://hotnews.ro/daca-guvernul-decide-ca-noile-alegeri-vor-fi-organizate-cel-mai-devreme-in-2026-analiza-unui-profesor-roman-in-drept-constitutional-de-la-harvard-despre-prelungirea-mandatului-pre-1864183
“Cum au fost protejați noii lideri din Mișcarea Legionară. Magistrații, în urmă cu un an, despre site-ul vizat azi de CNA: ”Conține doar informații istorice”….”
https://www.fanatik.ro/cum-au-fost-protejati-noii-lideri-din-miscarea-legionara-magistratii-in-urma-cu-un-an-despre-site-ul-vizat-azi-de-cna-contine-doar-informatii-istorice-20938542
“SURSE: Patriarhul Daniel a declanșat un audit în toată Biserica Ortodoxă cu privire la contracte, cheltuieli, angajări și promovări în funcții. Sunt vizate unitățile BOR din țară și din străinătate….”
https://www.g4media.ro/surse-patriarhul-daniel-a-declansat-un-audit-in-toata-biserica-ortodoxa-cu-privire-la-contracte-cheltuieli-angajari-si-promovari-in-functii-sunt-vizate-unitatile-bor-din-tara-si-din-strainatate.html
Marcel Ciolacu spune ca se retrage cu demnitate de la ciolan
https://www.g4media.ro/breaking-marcel-ciolacu-anunta-ca-psd-se-retrage-din-coalitie-si-va-vota-un-guvern-de-dreapta.html
Hahaha
Vasăzică așa… Văzând că povestea cu bugetul prăduit e prea groasă. șobolanii încearcă să scape cu fuga…