Revista Presei – 19 august. “Democraţia nu este o stare, ci un proces care trebuie mereu recucerit.”
19/08/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 19 august! Săptămâna 19.08.2019 – 26.08.2019 Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, local, în regiunile sudice și sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane. Vremea Banat Valorile diurne vor crește până spre 32 de grade, în data de 19 august. Va urma o răcorire treptată a vremii, astfel încât în ultimele zile de prognoză media temperaturilor maxime nu va mai depăși 28 de grade. Minimele vor scădea spre 14 grade, urmând să crească spre 18 grade, în data de 20 august. Vremea Transilvania În intervalul 18 – 20 august vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, urmând a se înregistra în medie, în jur de 30 de grade, apoi va urma o răcorire treptată a vremii. Parcursul minimelor va fi similar cu cel al maximelor. Astfel, la începutul intervalului se vor înregistra în medie temperaturi minime în jurul a 16 grade, apoi acestea vor scădea spre 12 grade în data de 18 august, pentru ca ulterior, în intervalul 19 -21 august, să crească ușor spre 14 grade. Vremea Maramureș Vremea se va încălzi ușor până în data de 19 august când, în medie, se vor înregistra în jur de 30 de grade, apoi se va răci din nou, până spre 24…25 de grade, în zilele de 24 și 25 august. Minimele vor crește ușor și treptat, până spre 16 grade în data de 20 august, apoi o nouă răcorire a vremii va face ca spre sfârșitul intervalului să nu se mai depășească, în medie 13….14 grade. Vremea MoldovaTemperaturile maxime vor crește treptat până spre 32 de grade, în data de 20 august, apoi vor scădea din nou până la valori medii în jurul a 26 de grade în data de 25 august. Media minimelovor crește apoi ușor până spre 16…17 grade în 21 august, pentru ca ulterior, o nouă răcorire a vremii să conducă la înregistrarea a 14 grade în data de 25 august . Vremea la munte Temperaturile maxime vor crește ușor până spre 21 de grade în data de 20 august, pentru ca ulterior o nouă răcorire a vremii să conducă la înregistrarea unor maxime în jurul a 21 de grade pe tot parcursul intervaului 21 -25 august. În ceea ce privește parcursul minimelor, acestea vor scădea de la medii de 15…16 grade în primele zile ale intervalului, spre 8 grade în data de 18 august, apoi vor crește ușor spre medii în jurul a 12 grade în data de 20 august. Bucuresti: 32-34 gr.C / 16-18 gr.C/
„Declararea autostrăzilor în CSAT are zero efecte în practică. O demagogie care să acopere neputința guvernului PSD” – Drulă (USR) Declararea unor proiecte de autostrăzi ca “obiective strategice de interes național” în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) ar avea zero efecte juridice, susține deputatul USR Cătălin Drulă, membru în Comisia Transporturi din Camera Deputaților. „Este strict o declarație retorică, o demagogie care să mai acopere neputința enormă a guvernului PSD”, susține parlamentarul. Reacția deputatului vine după ce Guvernul Dăncilă a renunțat la proiectul unui Parteneriat Public-Privat pentru autostrada Ploiești – Brașov, după un an de negocieri, și a decis ca acest proiect să fie trecut în CSAT ca „obiectiv strategic de interes național”. Mai mult, ministrul Transporturilor a declarat în ultimele zile că autoritățile doresc să facă același lucru și cu Autostrada Unirii, A8 Tg. Mureș – Iași – Ungheni.Deputatul USR Cătălin Drulă pune la îndoială utilitatea măsurii și susține că „în mod fals circulă în spațiul public/media diverse posibile consecințe”. „Spre exemplu, că astfel ar putea fi finanțate din fonduri naționale autostrăzile. FALS – și în prezent autostrăzile respective pot fi finanțate cu orice fel de fonduri: de la bugetul național, din fonduri europene structurale sau din împrumuturi. Sau că prin această declarație, autostrăzile ar putea fi contractate prin încredințare directă (fără licitație). FALS – nu există vreo astfel de derogare în acest sens în legislația națională privind achizițiile publice sau în directiva europeană în domeniu”, explică deputatul, fost consilier pe probleme de infrastructură al premierului Dacian Cioloș. Drulă mai spune și de scenairul în care astfel de autostrăzi „strategice” ar putea fi scutite de obținerea unui acord de mediu sau a altor autorizații. „FALS – nu există vreo astfel de derogare în legile în vigoare pe baza unei declarații în C.S.A.T. Autostrăzile respective beneficiază însă deja de facilitățile din OUG 7/2016 pentru accelerarea proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport fiind parte din rețeaua TEN-T.”, spune deputatul. Parlamentarul din Comisia Transporturi din Camera Deputaților enumeră și care ar fi pașii de urmat pentru deblocarea autostrăzilor pe care acum autoritățile vor să le „treacă în CSAT”. Integral: https://monitorizari.hotnews.ro
”Transalpina de Apuseni”: Autoritățile din Alba au semnat contractul. Costurile lucrării au crescut cu 2 milioane de euro, chiar înainte să înceapă, din cauza unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului Autoritățile județene din Alba au semnat contractul pentru una dintre cele mai importante obiective de infrastructură care încep în acest an, în Transilvania. Este vorba despre DJ 107 I, supranumit și ”Transalpina de Apuseni”. Drumul va costa 41,6 milioane de euro. Costurile lucrării au crescut însă cu 2 milioane de euro, chiar înainte să înceapă, din cauza unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, care a crescut salariul minim în construcții.”Transalpina de Apuseni” este o lucrare de amploare: va avea o lungime de 78,43 de kilometri, cu 6.700 de metri pătrați de piste de biciclete, 21 de stații de autobuz, 12.610 metri pătrați de trotuare, 14 poduri noi și nenumărate traversări și podețe. Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, a declarat duminică pentru G4Media că instituția a semnat contractul pentru lucrare, iar ordinul de începere va fi emis de instituție până la sfârșitul lunii august…. Costurile vor crește însă chiar înainte ca lucrările să înceapă, din cauza unei ordonanțe de urgență a guvernului, care a ridicat salariul minim în construcții și deci și cheltuielile cu salarizarea muncitorilor. Procedura a fost organizată înainte de apariția ordonanței, astfel încât firmele respective veniseră la licitație cu prețuri mai mici la manoperă și deci cu un preț total mai mic al contractului. După începerea lucrărilor, vor trebui însă să își plătească angajații după noua grilă. Diferența de bani ar ajunge aproape la două milioane de euro, bani pe care ar trebui să îi suporte beneficiarul, adică în acest caz Consiliul Județean Alba. Drumul va face legătura între Aiud (DN1 și Autostrada Sibiu – Cluj Napoca) și o serie de localități din Munții Apuseni. Va străbate Aiudul de Sus – Râmeț – Brădești – Geogel – Măcărești – Bârlești Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bârlești – Mogoș – Valea Albă – Ciuculești – Bucium – Izbita – Coleșeni – Bucium Sat, unde va face legătura cu DN 74 (în zona Bucium Cerbu) și este finanțat prin POR 2014-2020. Integral: https://www.g4media.ro
Cât de gingaș și tandru a devenit peste noapte dl. Orlando! ….Iată că acum, nu mai departe decât în ziua de 14 august, dl. Teodorovici s-a transformat într-un fel de avocat din oficiu al d-lui Liviu Dragnea. Mișcare mai mult decât interesantă, Dl. Teodorovici, altminteri om al cifrelor, a devenit dintr-o dată tandru, dulceag, lacrimogen, măcinat de grija pentru soarta aproapelui. Argumentând pe un ton lacrimogen că nu ar fi deloc justificate relele tratamente, indiferența, debarasarea, punerea la zid, excomunicarea din istoria PSD de care ar avea parte dl. Dragnea. Care a greșit, dar cine nu greșește?, însă care a făcut și fapte bune, care e asemenea unui copil ce mai comite din când în când și o boroboață, mai sparge câte o farfurie, câte o ceșcuță de cafea, însă pentru toate acestea nimănui nu îi trece prin minte să îl dea afară din familie. Las la o parte umorul involuntar, poate chiar cinismul pe care l-a probat în zicerile sale dl. Teodorovici. Care s-a prefăcut a fi uitat că fostul șef al PSD se află acum la închisoare tocmai din cauza matrapazlâcurilor comise în detrimentul copiilor asistați social din Alexandria, Teleorman. Trecem și peste minciunica în conformitate cu care el, dl.Eugen Orlando Teodorovici, nu s-ar fi aflat în termeni tocmai buni cu vechiul El Lider Máximo. Cine să dea crezare fantasmagoriilor și rescrierilor de fapte la care se dedă sistematic dl. Orlando. Nu pot însă trece peste întrebarea privind felul în care s-o fi simțit doamna Dăncilă la auzul vorbelor care, la urma urmei, au drept scop reabilitarea predecesorului său în funcție. Cel de care s-a dezis la doar câteva ore după punerea în executare a sentinței de condamnare și care câteva săptămâni mai încolo a deschis o acțiune juridică prin care a contestat în instanță Congresul, de fapt toate procedurile în urma cărora PSD are acum o nouă conducere. Prin tot ceea ce a făcut din 27 mai și până astăzi în privința raporturile sale cu dl. Dragnea, doamna Dăncilă nu s-a abătut nici măcar cu o iotă de la specificul conduitei liderilor comuniști în privința predecesorilor. Rapida lor aruncare la coșul de gunoi. Și înlocuirea promptă a tuturor celor ce, într-un fel sau altul, ar dori să le eternizeze memoria. Ce soartă îl așteaptă pe dl. Teodorovici? Ne-am putea aștepta oare la trecerea lui pe linie moartă? Integral: http://www.contributors.ro
Socialismul de caviar: liderii PSD, abonați la călătorii cu elicopterul din banii partidului Viorica Dăncilă e ultimul lider al socialiștilor români care preferă soluția comodă a deplasării cu un elicopter în zone lipsite de autostrăzi. Înaintea sa, Adrian Năstase, Mircea Geoană și Liviu Dragnea au fost criticați pentru că au ales această soluție, considerată sfidătoare tocmai din cauza dezinteresului guvernelor PSD pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere….”E la latitudinea partidului ce mijloace are ca să-și poată face campania. Nu folosim bani publici. Cred că e dreptul partidului să ia decizii, mai ales când timpul nu permite să ajungi rapid în locuri mai îndepărtate”, a spus Dăncilă. Și Dăncilă, și Mihai Fifor (secretar general al PSD) au refuzat să spună cât a costat închirierea elicopterului. Reamintim că Moldova este singura regiune istorică fără o autostradă, iar mișcările civice din Iași care protestează împotriva pasivității PSD s-au întețit în ultimii trei ani….După alegerile câștigate de PSD în 2016, Liviu Dragnea a avut o adevărată predilecție pentru elicopter, chiar dacă până la condamnarea din acest an el nu a deținut o funcție executivă în stat, el fiind președintele Camerei Deputaților. În septembrie 2017, el a fost de la București la Țebea cu un elicopter, spunând că preferă această soluție ”pentru siguranță”. Dragnea a mai spus că a plătit cursa aeriană din banii săi și a refuzat să spună prețul (Sursa). Liviu Dragnea obișnuia să folosească transportul aerian rapid și înainte de a fi președintele PSD. Astfel, ziarul Vremea Nouă relata în 2013 că Dragnea, pe atunci vicepremier și secretar general PSD, a venit la o ședință de partid la Vaslui cu un elicopter. Întrebat cu ce bani a plătit cursa, Dragnea a spus că din banii săi. Și Mircea Geoană era abonat la curse cu elicopterul cât a condus PSD. De altfel, el a lăsat partidului o datorie către firma „Cobrex Trans Helicopter SRL” estimată la acel moment de ziarul Gândul la circa 100.000 de euro. Geoană folosise intensiv elicopterul în campaniile electorale pentru alegerile parlamentare din 2008 și prezidențiale din 2009….În 2004, în plină campanie electorală pentru alegerile locale, Adrian Năstase – șeful PSD și premierul de la acel moment – a fost acuzat de Emil Rus, parlamentar de opoziție, că a folosit un elicopter în interes de partid. Era vorba despre deplasarea lui Năstase la un eveniment de campanie din Beclean (Bistrița). Integral: https://www.g4media.ro
Dan Barna: Protocolul Alianței USR-PLUS impune toleranță ZERO față de colaboratorii Securității, chiar dacă au fost minori Dan Barna susține că sunt false acuzațiile potrivit cărora USR i-ar proteja pe cei care, copii fiind, au semnat un acord cu Securitatea și au colaborat ca adulți, precizând că Protocolul Alianței USR-PLUS impune o excludere totală a colaboratorilor de orice natură, relatează Mediafax. El face însă o distincție între a semna un angajament cu Securitatea ca minor, poate sub presiune, și a colabora ulterior cu fosta poliție politică a regimului comunist.„ZERO toleranță față de colaboratorii Securității. Am văzut, în ultimele zile, un vehement proces public de intenție privind o prevedere din Protocolul Alianței, referitoare la candidatura unor persoane care, copii fiind, au semnat un angajament cu Securitatea. Deși textul exclude clar orice fost colaborator, minor sau major, am fost acuzați, cu rea intenție, că am proteja pe cei care, copii fiind, au semnat un angajament, dar au colaborat cu Securitatea ca adulți. Nimic mai fals. Repet, textul impune excluderea totală a colaboratorilor de orice fel. Fac însă eforturi să mă obișnuiesc cu realitatea că adevărul obiectiv ajunge, deseori, o chestiune secundară în lupta politică”, a scris Dan Barna, sâmbătă, pe Facebook…. Dan Barna adaugă că orice fel de colaborare cu Securitate, la orice vârstă, este incompatibilă cu poziția de candidat al Alianței USR-PLUS la alegeri. „Colaborarea, la orice vârstă, reprezintă, din punctul nostru de vedere, o incompatibilitate cu poziția de candidat al Alianței. Mesajul politic pe care USR și Alianța USR PLUS îl transmit este unul foarte clar și rămâne același indiferent de atacuri și acuze: România are nevoie de o clasă politică nouă. În procesul de selecție al candidaților comuni nu vom avea nici un fel de toleranță, față de niciun fel de colaborare cu Securitatea. Pentru a nu mai lăsa loc atacurilor care vor să distrugă credibilitatea Alianței, am discutat cu colegii de la PLUS și am decis eliminarea sintagmei „majori fiind”, tocmai pentru a nu mai exista niciun fel de echivoc. Alianța USR PLUS trebuie să aibă candidați comuni cu o integritate ireproșabilă. De la acest principiu nu va exista excepție”, a explicat președintele USR. Acesta prezintă și textul protocolului Alianței cu privire la acest subiect. Integral: https://www.digi24.ro
Cum se vede valul de proteste din Europa de Est, inclusiv din România, în presa occidentală Europa de Est stă mai bine la capitolul democraţie, faţă de ceea ce crede multă lume. Se pare că populiştii autoritari ar avea succes în Europa Centrală şi de Est. Cu toate acestea, de acolo soseşte un val de ştiri pozitive, scrie publicația Der Tagesspiegel, citată de Rador, într-o analiză asupra regiunii. În Ungaria guvernează un demagog autoritar care îi incită pe alegători cu parole fictive împotriva unor refugiaţi fictivi. România are un guvern al cărui principal scop constă în a-şi proteja funcţionarii corupţi de pedeapsă. Premierul ceh a dirijat fonduri europene ilegal către firme proprii şi se eschivează în faţa controlului afacerilor sale. În Polonia puterea se află în mâinile naţionaliştilor care nu suportă o justiţie independentă şi nu respectă Constituţia. Iar dincolo de graniţele UE, în Ucraina, Moldova, Serbia şi Muntenegru, guvernează oligarhi criminali. Peste toţi tronează asemenea unui ţar eternul preşedinte al Rusiei căruia niciun mijloc nu i se pare prea murdar pentru a menţine la putere atât persoana, cât şi clica sa. La 30 de ani de la eliberarea de sub jugul sovietic, situaţia democraţiei şi statului de drept în fostul bloc răsăritean se prezintă negativ. Urmaşii dictaturilor autoritare de partid se pare că nu sunt adepţii valorilor fundamentale ale Europei unite. Tocmai de aceea au succes populiştii autoritari şi afaceriştii lipsiţi de scrupule. Cam în acest stil se vorbeşte în Occident despre Europa postcomunistă Centrală şi de Est…..Săptămâna trecută românii au urmat exemplul ceh şi au făcut din nou front comun împotriva partidului de guvernământ îmbibat de corupţie. Motivul a fost nu în ultimul rând faptul că numeroşii români din străinătate care au plecat din ţară din cauza sărăciei şi situaţiei economice mobilizează pentru instaurarea în patria lor a unei schimbări democratice, a statului de drept…. Toate acestea arată că în Europa nu există un clivaj aparent firesc între Estul autoritar şi democraticul Vest. Oricum acest lucru este pus în evidenţă şi de ascensiunea cripto-fascistului italian Matteo Salvini. Fireşte nu este sigur că activiştii se vor impune din Moscova până în Tirana. Cu atât mai mult devine o urgenţă depăşirea ignorării exagerate de către mulţi vest-europeni a luptei vecinilor răsăriteni pentru participare la economie şi pentru democraţie. Este nevoie să se situeze în mod ofensiv şi vizibil de partea celor care luptă acolo împotriva abuzurilor de putere comise de guvernanţi pentru a-şi garanta drepturile democratice. Democraţia nu este o stare, ci un proces care trebuie mereu recucerit. Acest lucru este valabil atât pentru Est cât şi pentru Vest. Integral: https://www.g4media.ro
Gazoductul BRUA va fi gata abia în decembrie 2020, cu un an întârziere, anunță Transgaz Conducta de gaze BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) nu va fi gata în luna decembrie 2019, aşa cum era planificat până acum, ci abia în decembrie 2020, potrivit raportului financiar al Transgaz, aferent primului semestru al anului, informează Agerpres. Compania explică, într-un document intitulat „Planul de dezvoltare a sistemului naţional de transport al gazelor în perioada 2019-2028”, motivele care au dus la aceste întârzieri. „Cu toate eforturile depuse de Transgaz pentru realizarea în termen a proiectului BRUA Faza I, pe parcursul implementării proiectului s-au întâmpinat probleme care, cumulate, afectează implementarea integrală a proiectului în termenul asumat. În principal, cauzele care au dus la înregistrarea întârzierilor sunt survenite din derularea procedurilor de licitaţie, completarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ, identificarea unor situri arheologice, condiţii meteorologice – adverse care s-au manifestat pe perioade lungi de timp, prelungirea negocierilor cu unii proprietari/utilizatori de terenuri, precum şi un număr mare de modificări apărute pe timpul executării lucrărilor”, precizează oficialii Transgaz. Pe 17 iulie, Ministerul Economiei informa, într-un comunicat de presă, că Transgaz a finalizat deja aproape jumătate din conductă, iar cele trei staţii de comprimare sunt gata în proporţie de 80-90%….. Proiectul BRUA constă în construirea unei conducte noi de transport gaze care va conecta Nodul Tehnologic Podişor cu Staţia de Măsurare Gaze Horia pe direcţia Podişor-Corbu-Hurezani-Haţeg-Recaş-Horia. Acest nou coridor vizează diversificarea rutelor de transport gaze naturale din regiunea Mării Caspice înspre Europa Centrală, valorificarea unor noi surse de gaze naturale în perimetrele offshore din Marea Neagră, precum şi valorificarea volumelor de gaze naturale aferente acestor surse pe piaţa românească şi europeană şi posibilitatea curgerii fizice bidirecţionale permanente pe interconectările cu Bulgaria şi Ungaria. Integral: https://www.digi24.ro
Revolta unui medic de la urgență, din Argeș: 5-6 minute pe pacient afectează decizia medicală. Nu am salariu de 4.000 de euro Un medic descrie, pe Facebook, situația de la o unitate de primiri urgențe unde se prezintă peste 150 de oameni și spune că 5-6 minute alocate unui pacient afectează decizia medicală, iar sănătatea personalului este afectată de stresul și de epuizarea determinată de volumul de muncă. Medicul Alina Martău, de la UPU Pitești, a postat, pe pagina sa de socializare, un text prin care își exprimă revolta față de volumul mare de muncă pe care îl are personalul de la urgență, unde se prezintă zilnic în medie 150 – 170 de oameni, iar medicii au la dispoziție doar 5-6 minute pentru un pacient, timpul foarte scurt afectând decizia medicală. „Lumea nu mai are bunul simț de altădată, cel puțin în serviciul de urgență. În fiecare tură simt cum sănătatea personalului este afectată de stresul și epuizarea determinată de volumul mare de muncă și de cadre insuficiente. Este o presiune maximă, mai ales când simultan vin 2, 3 ambulanțe, când paturile sunt pline și nu știi cum să mai rotești pacienții, ținând cont de gravitatea lor, când în triaj crește starea de nervozitate a celor care așteaptă să fie consultați, când… Să examinezi, să investighezi, să tratezi în medie 150 – 170 de pacienți în 12 ore, în 2-3 medici, nu cred că omenește este normal, adică un pacient la 5-6 minute. Fiecare caz are particularitățile lui, iar timpul scurt poate afecta deciziile medicale”, a scris Alina Martău, pe Facebook. Medicul mai arată că ritmul alert în care apar cazurile de urgență provoacă nemulțumiri în rândul pacienților cu stare de sănătate mai puțin gravă, iar unii dintre ei devin agresivi, adresând amenințări și expresii jignitoare personalului medical. Concluzia mesajului este dură: „Serviciul de urgență este bolnav”. „Dacă legislația privind adresabilitatea la camerele de gardă nu se schimbă, dacă medicina primară nu reușește să mai stopeze acest exod, dacă persoanele aflate sub influența alcoolului ar fi puse să plătească, dacă cei agresionați fără leziuni majore ar avea mai multă răbdare, poate s-ar mai dezaglomera spitalele. În prezent, dacă ar fi să fac o radiografie serviciului de urgență, l-aș declara bolnav. Tratamentul e simplu: modificarea Legii sănătății. Viața are prioritate!”, a scris, în încheiere, medicul de la UPU Pitești. Integral: https://www.digi24.ro
Radiografia spitalului de psihiatrie Săpoca în cifre brute: Cheltuieli lunare de peste 1 milion de euro numai pentru salariile angajaților Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca (judeţul Buzău) a cheltuit luna trecută 5,92 milioane lei, din care aproximativ 5 milioane lei pentru salarii şi contribuţii aferente salariilor și aproape 920.000 lei pentru alimente, medicamente, utilităţi şi altele, notează Supervizor.ro Aşa scrie pe site-ul spitalului, la categori plăţi zilnice (AICI). Spitalul raportează 830 de paturi peste 16.000 investigaţii de laborator efectuate lunar, care apar în prezentarea de pe net (AICI). Declaraţiile de avere ale personalului care are obligaţia de a depune astfel de documente nu sunt postate pe site, cică rubrica e în construcţie. Totuşi, există o categorie numită “Venituri salariale lunare”, de unde aflăm lefurile personalului – în sume nete (din luna mai, ultima actualizare), nu nominal, ci pe baza funcţiilor deţinute. De exemplu: Medic primar (Psihiatrie I – acuţi) – 18.353 lei şi 18.064 lei Director medical – 16.995 lei Manager – 15.976 lei Sunt peste 700 de poziţii active, mai notează Supervizor, de unde se înţelege că la această unitate medicală lucrează peste 700 de persoane. Sau, poate mai corect spus, acest spital plăteşte salarii pentru peste 700 de persoane, notează Supervizor.ro Integral: https://www.g4media.ro
Soluție inedită pentru atragerea românilor plecați în străinătate: proiect-pilot al Primăriei Oradea cu terenuri pentru case la prețuri preferențiale Primarul din Oradea, Ilie Bolojan, a anunțat un proiect-pilot destinat să îi convingă pe unii români plecați în străinătate să se întoarcă acasă. E vorba despre „cartierul Diasporei”: darea în concesiune a unei suprafeţe de circa 7.000 metri pătraţi, sub preţul pieţei, parcelată aşa încât să poată fi construite între 10-12 case, potrivit Bihoreanul. În plus, Primăria Oradea se va angaja să asigure utilitățile din cartier, dar doritorii trebuie să demonstreze că au locuit și au muncit în străinătate. „În zona de deal, pe strada Izvorului, avem cam 7.000 metri pătraţi, un fel de „oază” care acum e abandonată, lucrăm la o parcelare ca să avem locuri de casă şi la un regulament pentru scoaterea la concesiune a acestora, la preţuri sub cele ale pieţei, doar pentru românii care demonstrează că au locuit şi au lucrat în străinătate. Vor avea un termen pentru a construi casele, iar Primăria se angajează să asigure utilităţile. Dacă acest proiect va avea succes, ne vom gândi la un cartier de câteva hectare în viitor”, a spus Bolojan, citat de Bihoreanul. Integral: https://www.g4media.ro
Depozit de deșeuri radioactive la câțiva kilometri de România. Justiția de la Sofia a dat undă verde unui proiect controversat O înaltă instanță administrativă de la Sofia a dat undă verde construirii unui depozit de deșeuri slab și mediu radioactive la Kozlodui, lângă Dunăre, în apropiere de localitățile românești Bechet, Dăbuleni sau Caracal. Curtea bulgară a respins definitiv un apel al Coaliției pentru dezvoltare sustenabilă împotriva planului de mediu pentru acest depozit, potrivit Radio Bulgaria. Depozitul de deșeuri cu nivel scăzut și mediu de radioactivitate va fi construit lângă centrala nucleară de la Kozlodui și va fi administrat de o companie de stat bulgară. Instalația de colectare și gestionare a deșeurilor va fi gata în 2021 și va costa 70 de milioane de euro. Aici vor fi depozitate deșeuri din industria energetică, medicină, agricultură și cercetare, potrivit Radio Bulgaria. Integral: https://www.g4media.ro
Grupuri mari de pelerini vin dinspre mare. De la Fetești se aud doar Cristoși și Dumnezei Pe litoralul Mării Negre pare să fi avut loc un fel de mare eveniment religios dacă este să ne luăm după numărul de persoane credincioase care vin în această duminică de-acolo. Chiar de dinainte de Fetești, dar și după, românii din trafic invocă în mod repetat „Cristoși”, „Dumnezei” și „Sfinți”. „Am făcut două ore 10 kilometri. Câtă credință mi-a fost dat să aud în jur. S-a vorbit mult de Iisus Cristos, al nostru, personal, cel interior, dar și cel al mamelor noastre, insistându-se în mod deosebit pe Cristosul în care crede mama directorului CNAIR. Dacă religia este opiul popoarelor, atunci eu și colegii noștri din trafic suntem deja în supradoză de cât am vorbit de cele sfinte”, a declarat un credincios care crede că până seara ajunge și el în București. Biserica a luat act de evenimentele de pe Autostrada Soarelui dar a precizat că nu este vorba de religie organizată acolo. „Poți să zici toată ziua că f*ți Cristoși și Dumnezei, n-ai făcut nimic, asta nu te face față bisericească. Trebuie să anunți că pe lângă ăștia ai f*te și un minor, ca să știm că ești de-al nostru” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună ziua!
Din nou corupția, indolența, numirile pe criterii politice, au adus moarte. Demisia nu este suficientă, oare directoarea spitalului nu ar trebui să răspundă și penal?
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-23320329-sorina-pintea-managerul-spitalului-sapoca-demisionat-numarul-deceselor-ajuns-5.htm
http://www.ziare.com/stiri/justitie/csm-in-conflict-constitutional-cu-parlamentul-sansa-lui-iohannis-de-a-salva-iccj-1573630
Buna ziua all 🙂
Sper ca ati revenit cu bine din mini-vacanta !
“… „Comitetul Politic al USR a votat, între 9-16 august, lista reprezentanţilor USR care vor lucra, din postura de membri ai Comisiei de Politici Publice, la elaborarea programului de guvernare al Alianţei USR PLUS. În urma exprimării voturilor, reprezentanţii USR vor fi: deputatul Claudiu Nasui (USR Sector 2), Andrei Caramitru (USR Sector 1), deputatul Cristina Prună (USR Sector 5), Elena Tudose (USR Sector 2) şi senatorul Mihai Goţiu (USR Cluj)”, au transmis reprezentanţii partidului, într-un comunicat de presă remis, sâmbătă, MEDIAFAX.
Sursa citată mai spune că potrivit protocolului de formare a Alianţei politice USR PLUS, Comisia de Politici Publice va avea ca obiectiv elaborarea unor politici publice comune în următoarele domenii: – Reforma constituţională, asigurarea justiţiei independente şi a statului de drept; – Educaţia şi cultura; – Sănătatea şi mediul; – Infrastructura; – Strategia de dezvoltare competitivă antreprenorială şi industrială; – Eradicarea sărăciei şi dezvoltarea rurală; – Politică externă şi de apărare.
Candidaţii USR au fost aleşi prin vot direct de către toţi membrii Comitetului Politic, iar în alegerea lor, USR a folosit acelaşi program electronic prin care au fost desemnaţi candidaţii USR la alegerile europarlamentare….”
https://www.mediafax.ro/politic/usr-a-ales-membrii-comisiei-aliantei-usr-plus-care-va-face-programul-de-guvernare-18288791
Buna ziua,
caramitru reprezinta sectorul 1? sper sa candideze si la locale, mult mai bun decat rw
S-au încăierat!
https://www.g4media.ro/ponta-dezvaluiri-din-culisele-negocierilor-cu-dancila-mi-a-cerut-sprijin-pentru-ramanerea-la-guvernare-mi-a-spus-ca-i-da-afara-pe-alde-si-sa-ii-iau-eu-parlamenarii-i-am-cerut-sa-renunte-la-candida.html
Veiorca a închis orice formă de comunicare cu VVP! Caracterizarea este corectă pentru ambele personaje.- ”Stilul acesta mincinos și duplicitar al domnului Victor Ponta este unul dintre motivele pentru care nu am mai dorit să colaborăm, până la urmă. Neseriozitatea sa, dorința permanentă de a ieși în față prin orice mijloace, inclusiv prin neadevăruri nu fac casă bună cu PSD. Este un om incapabil să construiască și știe doar să distrugă. Crin Antonescu a spus foarte clar motivul pentru care Ponta a distrus USL: este un om care are tot timpul o agendă ascunsă, croită nu pe interesele țării, ci pe interese personale.”
https://www.g4media.ro/dancila-ii-raspunde-lui-ponta-este-un-om-incapabil-sa-construiasca-si-stie-doar-sa-distruga-stil-mincinos-si-duplicitar.html
Sarut mainile,
nu credetiti hotii ,daca se jura ca nu mai fura……
Tare -i cusuta cu ata alba si demisia trambitata a pelikanului. Si sa faca ce ? Sa dea cu subsemnatul la DNA ? Mos romeo ? Haida de ! Cred ca se incearca o iesire “onorabila” de la guvernare .
Nu trebuie avut incredere in pesedisti,alde ,udmr si nici in ponta desigur ! Astia vor face o majoritate din off si tot ei vor fi papusarii. Imi doresc sa nu le cada in plasa liberalii. De USR PLUS ,nici o grija.
Bună seara!
Surprize, surprize….suspiciuni de plagiat!
https://www.g4media.ro/crji-suspiciuni-de-plagiat-in-teza-de-doctorat-a-noii-sefe-a-curtii-supreme-corina-corbu.html
Buna seara!
Fifor n-are nici o jena sa linga unde a scuipat:
https://www.aktual24.ro/ofiterii-dati-afara-de-dragnea-si-carmen-dan-revin-la-sefia-politiei-romane-fifor-il-va-reinstala-in-functie-chiar-pe-cel-pe-care-l-a-schimbat/