Revista Presei –19 August / România pitorească între Cioabă şi Mazare
19/08/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea va fi călduroasă, local caniculară după-amiaza în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării, unde pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în estul Transilvaniei şi 36 de grade în Banat şi Lunca Dunării. Cerul va fi variabil la munte, unde cu totul izolat după-amiaza vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată în regiunile vestice şi în zona montană şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor situa între 12 şi 23 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 9 grade.
În Bucureşti, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza, când maxima temperaturii aerului va fi de 34…35 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul slab. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
Curs valutar BNR valabil azi:1 EURO = 4. 4511 RON; 1 USD = 3. 3365 RON; 1 EURO = 1. 3341 USD; Francul elvetian 3. 6002 RON. Gramul de aur 146.0524 RON.
Execuţia bugetară, oglinda unei economii sufocate de stat. Economia urcă în statistici, dar se sufocă în realitate. Creşterea poverii fiscale a afectat consumul privat şi afacerile companiilor mai rapid şi mai grav decât se aştepta Guvernul, realitate dezvăluită chiar de execuţia bugetară pe primele şase luni. Înainte de a produce efectele benefice previzionate la buget, creşterile succesive de accize, impozite locale, adăugate altor majorări ale poverii fiscale din anii anteriori (cea mai gravă fiind creşterea TVA), precum şi măsurile de genul creşterii salariului minim pe economie au distrus profitabilitatea companiilor şi au subţiat veniturile disponibile ale populaţiei, erodând şi mai mult consumul. Consecinţele grave pentru economie au devenit vizibile rapid, în prima jumătate a anului, şi pentru Ministerul Finanţelor. Execuţia bugetară la şase luni arată că planurile iniţiale de a colecta mai mult la buget au eşuat lamentabil. Opinia trimisă Guvernului de Consiliul Fiscal, instituţia independentă împuternicită să analizeze situaţia finanţelor publice, indică o realitate dezastruoasă. Integral in Capital.
Cătălin Predoiu: „Candidatul dreptei la prezidenţiale va fi de la PDL“.Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu a declarat duminică că partidul nu va accepta un candidat comun al dreptei la Preşedinţie decât din interiorul său, fiind convins de o victorie la următoarele alegeri prezidenţiale. „Ceea ce trebuie să facem noi este să întărim partidul, pentru că nu poate exista dreapta fără PDL. Acum o lună ne cereau desfiinţarea, acum ne cer o alianţă. Da, noi suntem cei care vor coagula dreapta, dar PDL va arăta linia. În ce priveşte desemnarea candidatului la Preşedinţie, PDL îl va da. O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din rândurile noastre, dar o să-l avem!“, a afirmat vehement Predoiu. Fostul ministru al Justiţiei nu a ezitat nici să arunce cu săgeţi asupra noului partid Mişcarea Populară. „Mişcarea Populară nu este o mişcare, iar populară cu atât mai puţin“, a continuat prim-vicepreşedintele PDL. Cătălin Predoiu consideră că PDL are resursele necesare pentru a merge la luptă, însă asigură că anumite lucruri se vor schimba. „Avem o echipă puternică şi avem oameni valoroşi, avem un partid în care avem o comunicare între centru şi bază. Nu mai merge ca altădată, să fie o locomotivă şi 20 de vagoane, ci trebuie 20 de locomotive, şi sunt atâţia oameni de valoare la vârful PDL”, a mai adăugat Cătălin Predoiu.Integral in Adevarul.
Primarul Mazăre-Șef de trib. Edilul Constanței s-a dat iarăși în spectacol. A dansat cu suliȚa în mână, în regia lui Cătălin Botezatu. Primarul Constanței, Radu Mazare, s-a dat iarăși în spectacol, la propriu. El a interpretat rolul unui șef de trib, de data aceasta în prezentarea unei colecții Shaka, pe o regie semnată de Cătălin Botezatu. Seara de modă, desfășurată ieri, în Piata Cazino din Mamaia, în cadrul International Fashion Weekend a fost un bun prilej pentru Radu Mazăre de a fi, din nou, model. „Șeful de trib” din Constanța a dansat și a arătat că se pricepe să imite un lider din jungla africană, cu o suliță în mână. El a defilat astfel prezentând una dintre colecțiile care au defilat pe catwalk-ul FashionTV Summer Festival 2013, cea a brandului a brandului Paluggio, Shaka. Inspirate din cultura africană, ținutele sunt destinate atât bărbaților, cât și femeilor. Designerul Catalin Botezatu și-a prezentat, în cadrul aceluiași eveniment, colectia Birds, o colecție pe care i-a dedicat-o președintelui și fondatorului FashionTV, Michel Adam. Organizatorii o descriu ca o prezentare palpitantă și o colecție specială, poetică, excentrică și luxoasă, destinată unei femei misterioase, superbe și ciudate în același timp, o pasăre de noapte care îți rămâne întipărita în minte. Catifeaua se îmbină cu mătasea, voalul, dantela, pene, puf, blană și aplicații lucrate manual, într-o colecție couture semnată de Cătălin Botezatu și un final palpitant în care manechinele au ieșit pe scenă ținând în mâini porumbei albi, pe care i-au eliberat. Integral in EVZ
Mina de uraniu, crucea pe care o duc de 30 de ani mii de oameni pentru ca Cernavodă să funcţioneze. „Doctorul a fugit de aici, dar noi unde să fugim?”. La peste 30 de kilometri de pitoreasca staţiune Vatra Dornei, pe Valea Bistriţei, se află localitatea Crucea, un loc unde anual sute de mineri din zonă sau din întreaga ţară extrag minereul de uraniu, care mai apoi ajunge procesat în reactoarele Centralei Nucleare de la Cernavodă. Mina de Uraniu de la Crucea, aflată în Munţii Stănişoarei, în vecinătatea Masivului Rarău şi a Pietrosului Bistriţei, funcţionează de 30 de ani. Ruşii sunt cei care au dat primele indicaţii despre posibila existenţă a uraniului aici. Veniţi în anii 50 să facă prospecţiuni geofizice, în căutare de despăgubiri de război, sovieticii de la societatea “Kuarţit” au constatat o serie de anomali radiometrice. Au considerat zona neimportantă economic şi s-au îndreptat către Băiţa, în judeţul Bihor, de unde mulţi ani au exportat cantităţi uriaşe de uraniu către URSS. Românii au continuat cercetările în zonă, iar începând cu în 1964 au fost identificate mineralizaţii de uraniu în două izvoare din zona Crucea – Botuşana, localităţile sucevene unde se exploatează uraniu. După 18 ani de cercetări şi explorări, în 1983 a luat fiinţă Exploatarea Minieră Crucea – Botuşana, cu scopul exploatării şi valorificării minereului de uraniu. Integral in Gandul.
Ce legătură există între ultimele sondaje de opinie şi şeful SRI. INSCOP este cel mai nou institut de cercetare de piaţă din România. Sau, cum se prezintă pe propriul website (www.inscop.ro), „INSCOP Research este o structură privată de cercetări sociale şi marketing“. Pe scurt, INSCOP produce sondaje de opinie. În ultimul dintre ele, SRI şi SIE sunt prezentate ca fiind depozitarele unei încrederi crescute din partea românilor. Întâmplător sau nu, directorul general al INSCOP şi deţinător a 50% din părţile sociale ale firmei care operează INSCOP (Inscop Cercetare SRL), Remus-Ioan Ştefureac, este doctorand al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“ (din subordinea SRI), membru al colegiului editorial al „Revistei Române de Studii de Intelligence“ (care funcţionează sub autoritatea Academiei Naţionale de Informaţii) şi fost consilier al directorului SRI, George Maior. Pe propriul website, INSCOP nu spune nimic despre proprietarii „structurii private de cercetări sociale şi marketing“. Singurele informaţii făcute publice se referă la directorul general (Remus-Ioan Ştefureac), la directorul de cercetare (Cornel Mihali) şi la coordonatorul de proiecte (Darie Cristea). Ştefureac se prezintă astfel: „Remus Ioan Ştefureac este analist politic. A publicat studii de specialitate în ţară şi străinătate, articole de opinie în cotidianele Ziarul Financiar, Adevărul, Cronica Română şi a colaborat la mai multe lucrări colective de analiză politică. Este licenţiat în ştiinţe politice, specializat în analiza crizelor politice. A absolvit un master de Guvernare şi dezvoltare instituţională în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti. Are preocupări constante în domeniul comunicării publice şi al sociologiei politice, coordonând mai multe cercetări sociologice destinate analizei mediului politic“. Integral in Romania Libera
Fiul lui Florin Cioaba si-a anuntat intentia de a cere ajutor financiar de la stat pentru plata facturii la spitalul din Antalya – 350.000 USD / Premier: Familia Cioaba va fi ajutata in masura prevazuta de lege pentru orice cetatean roman. Premierul Victor Ponta a declarat, duminica seara, intr-o emisiune la Antena 3, ca familia lui Florin Cioaba va fi ajutata in masura prevazuta de lege pentru orice cetatean roman, precizand ca a fost informat de MAE si de Raed Arafat ca este vorba despre o factura “foarte mare”, astfel ca “probabil va fi foarte dificil”. Precizarea vine dupa ce Dorin Cioaba, fiul autointitulatului rege al romilor Florin Cioaba, a declarat, pentru Stirile ProTV, ca familia sa intentioneaza sa ceara ajutor financiar de la statul roman pentru plata facturii la spitalul Akdeniz Universitesi din Antalya, aceasta fiind de 350.000 de dolari. Fiul lui Florin Cioaba a explicat ca unitatea medicala e emis o factura de 350.000 de dolari pentru spitalizare si operatie, suma pe care el si familia lui nu o pot acoperi. Dorin Cioaba a mai spus ca nu poate ridica trupul tatalui sau de la morga spitalului decat atunci cand factura va fi platita.”M-au informat Ministerul de Externe si domnul Arafat despre problemele care au aparut in Turcia vizavi de plata acelei facturi. Vreau sa spun foarte clar, orice cetaten roman – eu nu fac vreo deosebire ca e rege sau nu-i rege -, orice cetaten roman, in masura prevazuta de lege si in masura posibilitatilor, incercam sa-l ajutam”, a spus Victor Ponta la Antena 3, potrivit Mediafax. Aduce integral HotNews
Mihai Razvan Ungureanu: E o datorie civica pentru 19 milioane de cetateni sa-l contracandideze pe Antonescu. Presedintele Partidului Forta Civica (FC), Mihai Razvan Ungureanu, a declarat, sambata, la Beclean, ca este unul dintre cei 19 milioane de locuitori ai Romaniei care “se simte dator sa-i creeze mici inconveniente domnului Antonescu”. Mihai Razvan Ungureanu a fost intrebat, sambata, la Beclean, daca va candida la prezidentiale, liderul Fortei Civice spunand ca “devine o datorie civica pentru 19 milioane de cetateni sa-l contracandideze pe Crin Antonescu”. “M-ati vota? Eu va raspund la intrebarea asta, dar s-a rasuflat bancul acesta de cand il spun: in conditiile in care candideaza domnul Antonescu, devine o datorie civica pentru 19 milioane de cetateni sa-l contracandideze. Ce mi-as dori sa vad ar fi o inflatie de contracandidati la domnul Antonescu. (…) Sunt unul dintre cei 19 milioane de locuitori, care se simte dator sa-i creeze mici inconveniente domnului Antonescu”, a declarat liderul FC. El a mentionat ca, in conditiile in care USL nu a gasit decat un singur candidat, “e dramatic pentru ei”.”Se vede ca USL nu are resursa umana calificata. Nu a existat guvern in tara romaneasca atat de plin cu oameni cu probleme penale. E si mare guvernul si sunt multi cei cu probleme. Isi culeg demnitarii de pe acolo pe unde noi nu mergem nici noaptea”, a spus el.Mihai Razvan Ungureanu a comentat si declaratiile liderilor PDL referitoare la prezidentiabilul dreptei, despre care s-a discutat la Baia Mare. Revista 22.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
Buna Sare 🙂
pe Mazare ar trebui sa-l duca cineva la psihiatru.
iar famelea Cioaba ar putea sa-si vanda un turnulet si sa rezolve problema financiara. credeau ca-i pe gratis (pe banii romanilor) ca in Romania. iar se tiganesc – urata fire, chiar daca s-au “crestinat” sub Cioaba Crestinatorul (o sa ajunga si asta un fel de Clovis al tiganilor peste ani si ani?)
Cinev stie Sare,
poate noi trebuie sa fim dusi la psihiatru. ca permitem asemenea aberatii!
am ratat drumul cu grupa la psihiatrie in decembrie 89.
Buna dimineata tuturor! Pe Mazare nu-l vindeca nimeni. Iar pe Cioaba am vazut ca vor sa-l aduca in tara in sicriu cu aer conditionat. Pai daca au bani de asa ceva (desi daca esti mort nu mai ai nevoie de aer conditionat dupa stiinta mea si oricum esti imbalsamat) au bani si sa plateasca facture spitalului din Turcia.
Buna Clemy,
interesant cate generatii vor trece pana poporul asta o sa-si bage mintile in cap 🙁
bun gasit
Si doar de bine, cit se poate
Buna arrletty,
Doamne ajuta!
Nu m-ar mira sa se intample si asta.
Buna dimineata,
Foarte inspirat titlu! Pacat cu cele doua repere intre care se incadreaza saraca Romanie!
Nu imi dau seama “pe ce se bazeaza” Predoiu cand e asa de categoric convins de suprematia PDL pe partea dreapta. Lipsa de modestie nu e o dovada de intelepciune.
Mazare a fost ridiculizat ieri de Cristian Topescu la Mangalia. E un caraghios dar e pe placul constantenilor (de neinteles).
Cat despre noul INSCOP (parca e si un IRSOP) daca ne-am juca putin cu initialele, ar iesi In Scop, iar Theophyle ne-a lamurit in ce scop a fost creat. Noi sa fim sanatosi si sa rezistam.
Cel mai mult mi-a placut ceea ce a zis MRU:
“Isi culeg demnitarii de pe acolo pe unde noi nu mergem nici noaptea”.
Mai bine de asa, nici ca se putea!
Buna Cedric,
Noi romanii, sau mai bine zis cei care “ne conduc” nu pierdem nici o ocazie sa ne facem de ar. Am citi un titlu in presa germana. Intr-o traducere libera suna cam asa” Cati regi pot exista intr-o republica ? Intrebatii pe romani”
Salutare Cedric.
Constantenii mai asezati il urasc sincer pe Mazare, insa au doua probleme in a-l da jos: 1. insul a reusit sa caracatiteze toate incercarile de opozitie (mai putin PFC, cat am inteles din franturile de discutii prinse din zbor, dar prezenta sa e inca destul de mica); 2. are o “echipa de shoc”, care-l voteaza constant, formata din saracimea orasului, pe care o ‘pastoreste’ cu diverse (inclusiv locuinte preferentiale).
Oops, am folosit italice in loc de embosate. Scuze.
Salut,
da asta este adevarul si o sa fie greu de scos din paine. Numai DNA-ul poate, singurii care ii pot veni de hac 🙁
Depinde de cum va arata invatamantul romanesc in continuare. Dar nu doar scoala este responsabila ci si familia. La cum stau lucrurile acum eu cred ca mai avem de asteptat inca. 🙁
Buna dimineata 🙂
Aproapape doua saptamani fara semnal la telefon, si net-ul din trei in cinci, iar azi o mica prelungire de CO 🙂
Superb rezumatul (titlul) postarii 😆
Ieri (dupa ce m-am intors la confortul stirilor non-stiri de la TV, am aflat de mega tragedie care a zguduit din rarunchi marea si (tot) mai numeroasa comunitate civico-roma. Le roi se meurt – a lui Ionesco ar fi mai potrivit decat ce am mai vazut pe FB – banala si nepotrivita “Le roi se Mort..”. Circul mediatic care se face este mai vinovat decat orice
Din pacate vad ca pe nicaieri nu se striga “Free Iliescu”, dar mai este pana la sfarsitul anului, iar eu am rabdare.
Cat despre Mazare … cam ala e nivelul lui. Cat timp constantenii isi aleg un comediant furacios pe post de primar … sa-l foloseasca sanatosi.
Salut DanSu,
tara asta are nevoie de manual de intrebuintare. Astia ne omoara – de plans si uneori de ras!
pentru interesati – Ştiri Externe: 19 august 2013 / Cioabă “internaţionalul”
buna dimineata ! deci nashul si cumetrii numiti de Basescu isi fac datoria si lucreaza cu spor pentru binele famigliei. azi un sondaj, maine o statie tv si tot asa. bravo lor ! ps : Theophyle te-am uimit cu al 2 lea mail de aseara ? 😀
In nici un caz,
Ti-am raspuns 🙂
buna dimineata
si daca s-ar inlocui “mazare” si “cioaba” cu “ponta si ” antonescu” credeti ca ar fi alfel?
cel putin primii doi sunt “autentici”
buna dimineata,
adica “originali” 😀
Buna ziua 🙂 .
Eu zic sa nu plăteste nimic la păgâni si să să duce cu săbiile ninja peste ei si să-l repatriază pe majestatea lui, cum fac în România pe la Urgențe. 😀 😀 😀
Salut gino,
modelul respectiv merge cu fraierii de europeni. Acolo ar putea gasi niste spahii (sau ieniceri) mai al naibi decat ei 😀 astia sunt lasi si fricosi, se dau mari numai daca tu taci!
Totusi , suma de 350 000 dolari pare enorma. Eu cred ca turcii au marit pretul vazind ca e vorba de o “majestate”. Nu stiu cate zile o fi stat in spital dar “cam scump halatul, dincolo (la Viena, cred) era mai ieftin”
nu stiu cate voturi a adus Cioaba. Am impresia ca le-a dat la toti ca prea il jelesc toate partidele.
Buna ziua
1- Turcia nu e tara membra UE si ca atare nu functioneaza sistemul european de decontari pentru sanatate .
2- Normal ar fi fost ca “regele” sa aiba o oarecare asigurare de sanatate privata ( dupa modelul american unde nu intri ca turist daca nu ai o astfel de asigurare )
3- Terapie de urgenta , operatie de urgenta pe inima , din nou supus la terapie post operatorie si intensiva , sint costuri mari dar mai e pina sa se invete cum si cit costa sanatatea in vest (fie ea si in Turcia) .
4- La Viena (si conform declaratilor a insusi presedintele TB) demnitarii romani au asigurare suplimentara privata de sanatate care le plateste toate costurile unei spitalizari . E platita de stat asigurarea asta ca la 1.500 euro net lunar salariu , te costa cam tot atit doar rata lunara a asigurarii . Nici vorba sa poata platii din buzunarul lor costurile unei spitalizari in vest (de oricare tip) .
5- Patriciu a facut transplant de ficat in Italia . Sa il intrebati cit a costat toata operatia , spitalizarea si cine a platit . El personal sau asigurarea privata pe care presupun ca o avea (la banii lui si tinind cont ca nu e demnitar , o asigurare “beton” privata de sanatate e un mizilic )
PS . Un bypass coronaric costa la Milano- Italia , 22.400 euro . Adauga spitalizarea , medicamente , medici infirmiere , etc . Tot la Milano ,cea mai simpla operatie pe inima cu 9 zile de spital porneste de la un pret minim de 22.000 euro . Noroc ca sanatatea italiana e publica si deci statul plateste in locul pacientului .
Doamna Angela Tocila ne informeaza ca suma de 350.000 e exprimata in lire turcesti . La 0,4 euro / 1 lira turca , spitalizarea a costat in total cam 140.000 euro . Va pare exagerat ?
Sa va spuna Theophyle cit costa o astfel de spitalizare in USA . 🙂 (Doamne fereste sa nu fi asigurat ca si asa platesti in USA o parte din factura din banii tai )
Hai ca am “cartit” degeaba! Regele plateste!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15405660-fiul-lui-florin-cioaba-nu-cerut-bani-statul-roman-cerut-sprijin-consular-nu-zis-nu-putem-permite-suma-foarte-mare.htm
157 romani in morgile italiene ? Cifra e extrem de ridicata .
Exista o inexactitate in articol . Moartea survenita la locul de munca (daca muncesti legal ) e despagubita de catre INPS (institutlul italian de pensi si asistenta sociala ) imediat . Se asigura si pensie urmasilor .
In caz ca mortii erau angajati la negru , fara forme legale , e evident ca nimeni nu va despagubii nimic . (cel mult si in cel mai norocos caz , se obtin ceva bani dupa ani de proces cu angajatorul , patronul sau cum vreti sa il numiti )
E la fel cu mortii romani in accidente rutiere si care aveau polite de asigurare ridicole facute cu SRL de apartament din Romania (care nu platesc nimic niciodata) . Cel mult dau faliment si dupa 48 de ore se redeschid sub alt nume .
Mai interesant e ce il asteapta pe Ponta:
Identitatea Romaneasca, Partidul Romanilor din Italia, a trimis premierului Victor Ponta o scrisoare deschisa in care ameninta cu proteste daca guvernul aloca ajutorul financiar cerut de familia lui Florin Cioaba pentru repatriere, avand in vedere faptul ca guvernul nu a sprijinit repatrierea trupurilor cetatenilor romani morti in Italia, ale caror familii nu au posibilitati materiale.
“Daca guvernul pe care il conduceti domnule Ponta, va aloca bani de la buget pentru ajutorarea unor cetateni cunoscuti de opinia publica, ca oameni cu disponibilitati financiare abundente, pentru a plati spitalizarea si aducerea in tara a cetateanului Cioaba, decedat in Turcia , noi vom solicita disponibilitatea cetatenilor romani din Italia si nu numai, de a ne organiza sa pichetam Consulatele teritoriale si Ambasadele Romaniei, in semn de protest impotriva acestui colosal afront adus cetatenilor onesti din tara si diaspora care-si platesc sistematic taxele, dar si in numele familiilor cetatenilor romani decedati pe santierele lumii, care, lipsiti de mijloace financiare si ajutor guvernamental nu-si pot permite repatrierea trupurilor celor dragi,” precizeaza Identitatea Romaneasca.
salut,
toata lumea cioaba in su cioaba in jos…alt rroma si asta cred ca ar fi forma corecta – care a facut cu adevarat ceva pentru etnia sa s-a stins nebagat in seama de nimeni:
http://www.economist.com/news/obituary/21583590-nicolae-gheorghe-campaigner-rights-roma-died-august-8th-aged-66-nicolae
De unde s-a plecat in 1989 si unde s-a ajuns 🙁 – “Cu mai puţin de 5.000 de fani pe pagina de „persoană publică”, edilul timişorean refuză să aibă purtător de cuvânt. Reţeaua de socializare Facebook ţine loc de Direcţie de Comunicare, astfel că multe din postările sale sunt retransmise de angajaţii Primăriei Timişoara drept comunicate de presă, uneori cu majuscule.”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/aurel-robu-facebook-1053084.html
Ziua buna,
Buna mar,
fericiti sunt timisorenii 🙂 au primit o versiune locala a sefului lui, Crizel Antenescu!
oricum orasul a intrat pe mana tiganilor :))
http://www.ziare.com/politica/stiri-politice/adrian-nastase-traieste-la-cornu-inconjurat-de-20-de-pisici-dar-nu-le-da-de-mancare-1252254 un hotz zgarcit si avar. isi mai face si reclama puscariasul
@zigzag, salut,
nu zicea n0049 zilele trecute pe fb ca partidul ar trebui sa puna mina de la mina si sa ii dea inapoi banii din procesul cu inspectoratul in constructii? probabil ca pentru relele tratamente aplicate bieteloe pisici de vina – autor moral – o fi tot t.b….
s-au terminat banii capsunarilor, aia de la uniunea europeana si aia de pe piata financiara internationala “frig” rau asa ca onor guvernul inventeaza pusculita:
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-15406510-ordin-ministerului-finantelor-privind-constituirea-unei-rezerve-financiare-pentru-acoperirea-necesarului-brut-finantare-romaniei.htm
cineva minte – ori 35000euro, ori 350000 dolari ori 350000 lire turcesti:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15406280-titus-corlatean-familia-cioaba-angajat-plata-facturii-spitalizare-anterior-interventiei-medicale.htm
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15405660-fiul-lui-florin-cioaba-nu-cerut-bani-statul-roman-cerut-sprijin-consular-nu-zis-nu-putem-permite-suma-foarte-mare.htm
scuze, stiu ca am postat mai mult de 2 link-uri dar e important… si apoi de ce trbenuie sa intervina ministrul de externe intr-o relatie privata…
Postare noua – România plină de foc, fum şi cenusă