Buna dimineata intr-o zi de sambata, 18 septembrie! Valorile termice vor scădea în cea mai mare parte a țării, dar în sud și în sud-est se vor menține peste cele normale la această dată. Cerul va fi temporar noros și se vor semnala averse, posibil însoțite de descărcări electrice, local în nordul, centrul, sud-estul teritoriului, în zona montană și izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 18 și 28 de grade, iar cele minime între 7 grade în estul Transilvaniei și 18 grade pe litoral. În București, vremea va fi în continuare caldă, cu o temperatură maximă de 28…29 de grade și minimă de 12…14 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei, când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice.
România, colorată din nou în roșu pe harta epidemiologică a Europei, reprezentând nivelul 3 din 4 de îngrijorare România este colorată din nou în roșu pe harta epidemiologică a Europei realizată săptămânal de Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC), în funcție de rata de incidență COVID în ultimele 14 zile la 100.000 de locuitori și de rata de pozitivare a testelor. Zonele roșii sunt cele în care rata de incidență în ultimele 14 zile este între 75 și 200 de cazuri COVID la 100.000 de locuitori, iar rata de pozitivare a testelor este peste 4%. ECDC a stabilit 4 grade ale situației epidemiologice, colorate în funcție de cât de îngrijorătoare este situația în diferitele regiuni din Europa, în verde, portocaliu, roșu și roșu închis. România se situează acum la nivelul 3 din 4, de îngrijorare ridicată privind situația epidemiologică. Integral: https://www.g4media.ro
Valul 4 nu se oprește cu postări „wow” pe Fb. Luați măsuri dure contra celor care nu se vaccinează Să te plimbi bolnav printre oameni nu e un drept constituțional. Să-i infectezi pe alții nu e o libertate garantată. Faptul că mă pui pe mine în pericol te face pe tine un pericol. Și trebuie să fii sancționat pentru asta. Un cadrul medical dintr-un mare spital universitar din București își ironiza mereu colegii care promovau vaccinarea anti COVID-19 și măsurile de distanțare socială menite să ne protejeze de această boală. Apoi s-a infectat cu SARS-COV 2 și a fost internat în stare gravă chiar în unitatea unde lucra. Un alt cadru medical dintr-un mare spital universitar din București nu crede în pandemie, deși a îngrijit în ultimul an și jumătate mai mulți pacienți infectați cu coronavirus, dintre care unii au murit. Afirmă că acei bolnavi au decedat din alte cauze. Șeful Catedrei de Fiziologie și Neuroștiințe din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București le cere studenților să nu poarte mască, „un instrument al fricii”, și distribuie teorii ale conspirației despre „pandemia care nu există”. Am cunoscut, în ultimul an și jumătate, de când a izbucnit criza sanitară mondială, mulți, prea mulți oameni care cred că SARS-COV 2 este o invenție. Nu toți sunt neșcolarizați. Din contră. Iar dintre toți negaționiștii, cel mai mult mă miră cadrele medicale care răspândesc teorii ale conspirației despre meseria pe care o practică. Cum poate un medic să denigreze medicina, mi-e peste puterile mele de înțelegere. Cert este că, în România, campania de vaccinare anti COVID-19 este un eșec grandios. Principala vină o are chiar populația, ăsta e adevărul crud. Cu o populație cu porniri sinucigașe tradiționale, care se duce la doctor doar când cancerul a ajuns în fază terminală sau care depășește pe linie continuă exact în locul în care cu o zi înainte a avut loc încă un accident mortal, rezultatul nu putea fi altul…… România a intrat în valul 4 al pandemiei de coronavirus cu o criză politică și cu un guvern care crede că, dacă minte pe hârtie, poate fi mințită și realitatea. Trăim, din cauza acestui populism criminal, în singura țară din Europa care nu s-a pregătit pentru varianta Delta, mult mai virulentă decât celelalte trei valuri. Când în țările normale la cap se reintroduceau restricții, noi le eliminam. Când în țările normale la cap se stimula vaccinarea anti COVID-19, noi eram mai preocupați de cearta dintre Cîțu și Orban, dintre Cioloș și Ghinea și de toate stupizeniile politice care ne-au lăsat descoperiți încă o dată în fața bolii. …. În Europa, certificatul verde (de vaccinare, de test sau de trecere prin boală) e obligatoriu din vară și pentru o amărâtă de cafea. Noi abia ne gândim acum poate, să mai vedem, nu știm sigur dacă impunem acest document. Am tot repetat în ultimele mele articole de opinie: regulile nu se respectă decât cu bâta legii. Placa cu „să facem educație” cu vorba bună, cu clipuri tv sau în școală nu ține cât timp 40% dintre cadrele didactice, cele care ar trebui să educe, nu s-au vaccinat. Integral: https://newsweek.ro
Trei șocuri care vor lovi curând România: valul IV, factura la energie, falimentul City Insurance …. Indiferent de rezultatul disputelor politice din coaliția majoritară, trei eveniment majore vor avea un impact puternic asupra situației din România, în primul asupra celei economice: – valul IV al pandemiei prinde România cu doar 27% din populație vaccinată. În alte țări, unde procentul celor vaccinați era mult mai mare, valul IV a produs multe infectări, dar puține spitalizări și decese. Nu este clar care va fi impactul, în condițiile în care Guvernul exlcude un nou lockdown, iar numărul celor vaccinați zilnic continuă să scadă. – facturile la energie vor avea impact maxim în martie, la ieșirea din iarnă. Guvernul a pus problema plafonării prețurilor, deși și-n alte state europene prețul ale energie a crescut, iar măsurile luate pentru a proteja populația au evitat fixarea lor. Cert este că două companii de stat care produc energie au avut profituri neobișnuit de mari, în primele șase luni ale anului, ridicând masivul prețul de vânzare. Potrivit lui Adrian Moraru, consilier PNL în CGMB, Hidroelectrica, care produce 30% din curentul din piață, a avut un profit net de 1,7 miliarde de lei la o cifră de afaceri 3,2 miliarde. Rata profitului a fost de 53%. Nuclearelectrica, la o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de lei a avut 0,4 miliarde lei profit, adică 31%. – Potențialul faliment al City Insurance va obliga statul să preia plata a sute de mii de despăgubiri. Nu este clar dacă fondul de garantare are banii necesari. În plus, nu este clar de ce ASF a amânat atât de mult să ia o decizie în cazul City Insurance, deși problemele erau cunoscute. Surse politice susțin că ar putea fi descoperite fraude sute de milioane de euro, o fraudă de tipul celor din Republica Moldova, unde banii dispăreau pur și simplu din conturile băncilor. Toate aceste probleme vor trebui rezolvate de Executiv, indiferent cine va fi premier sau ce susținere va avea. Integral: https://newsweek.ro
Perlele statului din energie fac profituri de vis într-un an cu scumpiri de coşmar: Hidroelectrica, 600 milioane de euro, Nuclearelectrica, 160 milioane de euro…. Cel mai scump an din istoria energiei din România se transformă în cel mai bun an pentru Hidroelectrica, perla statului în acest domeniu strategic. Hidroelectrica şi-a bugetat pentru anul acesta 1,12 miliarde de lei, dar ar putea încheia anul cu 2,5 – 2,8 miliarde de lei (circa 500-600 de milioane de euro), conform estimărilor ZF. Calculele au fost făcute pornind de la bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, preţurile medii estimate pentru 2021 pentru energia vândută pe contractele la termen şi estimările privind evoluţia producţiei. Rezultatul net estimat este dublu faţă de cel de anul trecut şi de 2,5 ori mai mare faţă de cel bugetat, la o producţie prognozată de17 TWh, cu 16% mai mare faţă de cea din 2020. „Producţia companiei ar putea ajunge anul acesta la 17 TWh, pe fondul unui prim semestru foarte bun. Este greu de stabilit cum vor evolua lucrurile în a doua parte a anului, dar pragul de 17 TWh poate fi atins şi chiar depăşit“, spun surse din companie. În cursul primelor şase luni ale anului 2021 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei, în creştere cu 77,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit net de 1,7 miliarde de lei (345 milioane de euro), în creştere cu 109,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La Nuclearelectrica, estimările din acest moment indică tot rezultate record. Astfel, compania ar putea termina anul cu un profit net de 800 de milioane de lei (circa 160 de milioane de euro), potrivit estimărilor ZF, făcute pe baza datelor publice şi prognozelor legate de evoluţia preţului mediu pe contractele la termen. Producătorul de energie nucleară a avut după primele şase luni ale anului un profit net de 385 de milioane de lei (circa 78 de milioane de euro), profitul net bugetat pentru întreg anul fiind de 562 de milioane de lei (115 milioane de euro). La Hidroelectrica, statul român deţine un pachet de 80% din acţiuni şi un procent similar (82%) din Nuclearelectrica. Astfel, de la Hidroelectrica statul ar putea lua din profitul de anul acesta sume cuprinse între 200 şi 400 de milioane de euro, în funcţie de rata de repartizare a profitului, iar la Nuclearelectrica sumele ar putea fi cuprinse între 60 şi 110 de milioane de euro, în funcţie de rata de repartizare a profitului. În cazul în care statul va alege compensarea facturilor la energie ca principală măsură de protecţie a consumatorilor în faţa scumpirilor, atunci profiturile marilor producători de energie ar putea deveni ìsponsoriiî acestei decizii. Integral: https://www.zf.ro
Modul în care Guvernul Cîțu dă bani prin Anghel Saligny ridică mai multe semne de întrebare chiar decât PNDL-ul lui Dragnea – analiză Expert Forum…. ”Deși am solicitat Avocatului Poporului să conteste la CCR constituționalitatea actului normativ, ni s-a comunicat doar că proiectul se află în procedura de dezbatere parlamentară, instituția refuzând să își exercite rolul de unic contestatar al ordonanțelor de urgență. Confruntați cu pasivitatea, probabil motivată politic, a Ombudsmanului, care a abdicat de la sarcina de a reprezenta societatea în faţa autorităților, nu ne rămâne decât să analizăm ce se întâmplă mai departe cu banii noştri publici”, arată cei de la EFOR. Criteriile de prioritizare a proiectelor Experții arată că, în loc să repare criteriile neclare de la PNDL, Saligny le adâncește și mai tare. ”Nu se introduce vreun algoritm pentru calcularea ponderii unor criterii, ci pur și simplu se aplică ‘cel puțin unul din următoarele criterii de prioritizare’!, întâi pe județ, apoi pentru proiecte. Acestea sunt: date demografice, capacitatea financiară a UAT, ponderea numărului de proiecte în derulare finanțate prin PNDL și indicatori statistici INS, la care se mai adaugă criterii precum populația deservită de obiective sau contribuția proiectului la atingerea obiectivelor generale ale Programului, pentru faza a doua de prioritizare. HG 624/2015, aprobată la aproape 2 ani de la intrarea în vigoare a OUG 28/2013 care reglementa PNDL, includea o formulare similară. Utilizarea unui singur criteriu nu este în niciun caz o soluție care să reducă gradul de subiectivism și clientelism din implementarea unui astfel de proiect. Nu este clar, de exemplu, cum se poate face o alegere obiectivă, dacă într-un caz se aplică numărul populației, iar într-un alt caz numărul de proiecte finanțate din PNDL. Criteriul de alocare ar trebui să fie un algoritm, care să ia în calcul toate aceste criterii, nu doar unul izolat”, arată EFOR. Pentru a asigura coeziunea, există o alocare asigurată pentru toate UAT-urile din țară. De exemplu, o comună are puși deoparte 4 milioane de lei, un oraș 7 milioane de lei, iar un sector 35 de milioane. ”Tindem să credem că este mai degrabă un mecanism politic clientelar de a mulțumi pe toată lumea și nu un mijloc de a asigura egalitatea de șanse. Faptul că rezervăm anumite sume pentru fiecare UAT, fără condiții clare de accesare a fondurilor, poate intra și în conflict cu ideea de prioritizare și competiție”, se mai arată în analiză. Documentul precizează că proiectele se aprobă prin ordin de ministru și este publicată lista lor, însă nu și o justificare pentru prioritizarea lor. Mai mult, pentru a depune proiectul, beneficiarilor li se cere doar să completeze o cerere și să depună devizul general estimativ, iar restul documentelor sunt cerute abia după aprobare. Proiectul ignoră total și să detalieze informațiile care se vor pune în secțiunea publică a platformei investitii.mdlpa.ro. ”Normele ar trebui să detalieze datele care sunt publicate și formatul acestora. Solicităm ca bazele de date să fie dezvoltate astfel încât să permită exportul în formate precum .csv sau .xls și să respecte principiile open data. Ordinul ar trebui să specifice frecvența cu care se publică aceste date în secțiunea destinată publicului – datele ar trebui publicate cât mai frecvent și cât mai aproape de momentul declarării”, cer cei de la EFOR. Integral: https://spotmedia.ro
Asurzit de poluarea fonică iscată de scandalul PNL • Umblă vorba prin târgul tipografic că domnul Iohannis se comportă ca și cum ar mai fi încă loial grupului Grivco, cel care, pasămite, l-a promovat de la mărunta funcție de primare de Sibiu la măreața funcție de politician național. Cam așa pare din avion, dar este cam abruptă teoria asta cu Iohannis păpușărit de Voiculescu. Cred mai degrabă că încurcăturile crizei și, în speță, baletul parlamentar făcut de PSD dau această impresie. Cred că nepriceperea președintelui în a manageria balamucul stârnit de el în PNL poate duce la această interpretare a situației. Cred că dânsul, scos fiind din paradigma pasului făcut după alt pas și pus să alerge, și-a încălțat adidașii pe dos. De unde concluzia că cine nu știe a reforma clasa politică să nu se apuce să schimbe nici măcar un lider de partid. • USR zice că ar fi de acord cu un nou premier, fie el Lucian Bode sau Iulian Dumitrescu (foto dreapta). Nu știu cât de priceput este domnul Iulian Dumitrescu într-ale prim-ministeriatului, dar cred că, dacă ar fi o variantă de premier acceptată de creatorul crizei, situația din PNL cu altcineva la cârma partidului ar fi nefastă pentru guvernare. Am ajunge exact în situația din decembrie 2020, care a generat această criză, iar președintele Iohannis ar lua-o de la capăt cu acțiunile de demitere a șefului PNL, fie el Cîțu sau Orban. Deci, dacă ar fi să fie Iulian Dumitrescu soluția de avarie cu voie de la Cotroceni, ar mai fi timp până la congresul PNL să fie instaurat șef de partid? • Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că nu a luat în calcul „niciodată” retragerea din funcţie, reiterând că nu este „iresponsabil” să lase România fără guvern în prag de iarnă. Dacă vorbim de o situație ideală, corectă atitudine. Dacă vorbim despre situația practică iresponsabil este să lași România fără coaliție tocmai în prag de toamnă. Că de gaze nu-i problemă, ne împrumutăm și cumpărăm cât de scump putem de la ruși, ce mai contează acolo un miliard la deficit, generațiile următoare îl vor plăti dacă mai primesc undă verde de la UE să-l exploateze. • Revenind la soluția Iulian Dumitrescu, și-ar spăla președintele păcatele de a fi pricinuit această criză? Sau, altfel spus, ar învăța ceva din acest tărăboi pornit din nemulțumirea felului cum a guvernat Ludovic Orban la vreme de pandemie? Sau, și mai altfel întrebat, ar înțelege președintele că lucruri majore în politică nu se fac cu personaje finanțiste minore? Poate că da, poate că nu, nu e musai necesar răspunsul la întrebări grave taman acum, înainte de congresul PNL. Singurul lucru care contează cu adevărat este întrebarea aia aiuritoare, rămasă fără un răspuns clar de totdeauna: și nouă la ce ne folosește? • Cum la nimic nu ne folosește faptul că președintele Iohannis s-a întâlnit la Cotroceni cu șeful Enel. A fost un dialog al surzilor în care fiecare și-a spus spusa și cu asta basta, Iohannis a bifat întâlnirea, compania de distribuție n-a promis nimic. Zero realizări, timp pierdut…. Mai bine îi chema șeful statului pe prim-ministru și pe ministrul Energiei să-i întrebe de ce în opt luni nu au clintit un pai ca să acceseze niscavai euroi din cele 10 miliarde cu care ne amenință UE să facem investiții în sectorul energetic. Că uite ce s-a întâmplat cu prețul la energie. Bă, băieți, ar fi trebuit să le spună, gutu-vă-n morgen pe model Cațavencu, reforma clasei politice înseamnă că primarii pot fura din PNDL 3 abia după ce voi aduceți în Românica euroi echivalenți prin Fondul de modernizare, kaput. Că la urma urmei asta înseamnă deocamdată reformarea clasei politice, un pic mai mulți bani europeni atrași prin investiții și un pic mai puțini bani de furat pentru partide. Nu la egalitate, nu la paritate, că nu sunt naiv. Dar dacă Cîțu și Popescu făceau asta, se auto-desființa USR de invidie. • Ca să fie și mai clar de ce președintele trebuie să aibă niște discuții contondente pe tema investițiilor în energie, să cităm ce spune ministrul Energiei, Virgil Popescu: … personal, nu sunt un adept al plafonării preţului. Dacă vorbim strict de plafonarea preţului înseamnă un semnal în piaţă că nu se doresc investiţii. Măi să fie, unde naiba sunt investitorii ăia care fug din România de frica plafonării prețurilor? Băieții deștepți nu fac investiții cu paraua prăduită din liberalizarea făcută de Guvern în cel mai nepotrivit moment economic. Integral: https://spotmedia.ro
ZF Live. Dragoş Pîslaru, europarlamentar: Uniunea Europeană vorbeşte despre reindustrializare, dar România nu are un nicio direcţie industrială şi nici personal care să înţeleagă conceptul de lanţ valoric ….Uniunea Europeană vorbeşte despre o strategie pentru reindustrializare în perioada următoare, însă România nu are un Minister al Industriei, nu are nicio direcţie industrială şi nici personal care să înţeleagă conceptul de lanţ valoric, a recunoscut europarlamentarul Dragoş Pîslaru, prezent la emisiunea online de business ZF Live. „În cadrul Ministerului Economiei nu avem personal care să poată să ducă aceste concepte şi să vină cu politici publice în domeniul acesta. Este vorba de o deprofesionalizare a aparatului administrativ în general, care s-a întâmplat şi în Ministerul Economiei. În general, mandatul Ministerului Economiei se transformase într-un gestionar al unor companii de stat sau al unor scheme granturi, fără să împingă mai departe o viziune politică. În Ministerul Economiei există o direcţie de politică industrială, în urmă cu câţiva ani am avut proiecte care să susţină o strategie de competitivitate şi lucruri de acest gen“, a declarat Dragoş Pîslaru. Integral: https://www.zf.ro
Salariul minim pe economie și salariile în România în general trebuie să crească, pentru că altfel românii vor continua să plece în străinătate, a afirmat Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.„Dacă autoritățile nu ar fi mărit salariile medicilor și ale personalului medical în timpul acestei pandemii, ar fi fost o nenorocire. Oamenii aceștia și-au riscat viața și puteau pleca în Occident, pe salarii mult mai bune”, a declarat Dăianu, prezent la o conferință organizată de Finmedia. Există mai multe argumente pentru ca Guvernul să crească salariul minim brut, potrivit lui Dăianu, între care se află și cea a faptului că inflația majoră, care se observă în întreaga Uniune Europeană, se resimte cel mai dureros de către societățile mai sărace, și mai cu seamă de către oamenii cu veniturile cele mai mici. „Părerea mea este că salariul minim trebuie să crească. Oricum nu putem să împiedicăm evaziunea fiscală, este imposibil. De asemenea, nu putem să stopăm migrația forței de muncă în afara României. Argumentul patronatelor că trebuie să existe dialog este just, trebuie să existe o înțelegere între părți, dar mărirea trebuie să se facă. România are o pierdere de capital uman, datorită salariilor mici, iar asta este o problemă reală”, a declarat economistul.Integral: https://www.wall-street.ro
Marius Nistor: 13.500 de lei pe lună ca șef de sindicat, 4.000 lei ca profesor fără să predea Zeci de sindicaliști din Educație sunt plătiți ca profesori, deși nu predau deloc sau predau doar o parte din normal lor didactică. O practică legală, dar imorală. Între Ministerul Educației și Ferdeația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a fost semnat un contract colectiv de muncă la nivel de sector….. Prin degrevarea de normă, acești profesori – sindicaliști primesc salariile de profesor integral (sau parțial), dar nu își țin orele integral (sau parțial). Cursurile profesorilor-sindicaliști vor fi susținute de alți profesori. Marius Nistor este președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și beneficiază de o degrevare de normă. El a încasează 47.000 de lei deși nu predă la clasă la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”. Marius Nistor are o intensă activitate de sindicalist de unde a câștigat, anul trecut: – 78.288 de lei de la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”,- 12.000 de lei de la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (drepturi de proprietate intelectuală), – 72.000 de lei de la Sindicatul salariaților din Învățământ, În total, 162.288 lei, adică 13.524 lei pe lună. La care se adaugă aproape 4.000 de lei/lună ca profesor deși nu merge la cursuri…..Marius Nistor a explicat, pentru Newsweek România, că „degrevarea de normă de care beneficiez este reglementată de lege și de Contractul Colectiv de Muncă. Aceasta se acordă pentru toți liderii de sindicat ca urmare a participării la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ”….În situația lui Marius Nistor mai sunt și alți profesori: „La nivelul FSE „Spiru Haret“ sunt 44 de persoane degrevate, însă nu toate sunt degrevate de întreaga normă, ceea ce reprezintă 33,81 de posturi”….. Funeriu a cerut abolirea degrevărilor „Știați că… prin articolul 263 alineatul 10 introdus în Legea educației de trupa de plagiatori Ponta-LMP, statul plăteşte 125 de norme degrevate (vreo 8 milioane de lei anual) liderilor de sindicat? Adică liderii de sindicat nu predau dar iau salariul plin. Plus salariul de la sindicat. Oare profesorii adevărați nu se simt puțin fraieriți? Oare 160.000.000 de RON în 20 de ani de degrevări ajungeau pentru a nu mai avea toalete în curte?”, scria fostul ministru al Educației Daniel Funeriu în 2019. Integral: https://newsweek.ro
Valeriu Nicolae: Ce s-a întâmplat ieri cu bătaia cumplită a unor activiști de mediu și regizori care investigau/documentau tăierile ilegale este oribil, mai ales prin faptul că reacțiile politicului sunt, practic, minore. Este rezultatul firesc al multor ani în care controlul asupra agențiilor care distribuie enorm de mulți bani în agricultură, al ministerului mediului și al Romsilva a fost în mâna unor pseudo-mafioți care s-au îmbogățit direct sau prin interpuși din banii publici. Nepotismul rampant, impostura și complicitatea dintre diverșii oameni politici care controlează instituțiile statului ne-au adus aici. În mod normal ar trebui să fim în stradă. Sunt convins că nu va fi ultimul incident de acest fel. Asta dacă cineva va mai îndrăzni să deranjeze hoții. Incidentul s-a întâmplat la Vatra Dornei. Mihai Moraru se întâmplă să fie fiul unui fost primar PNL-ist, Ioan Moraru (1996 -2000), din Vatra Dornei, și unul dintre favoriții domnului Flutur. A terminat facultatea de agricultură și imediat a fost angajat inspector debutant la programul cel mai important din agricultură, SAPARD. După numai 6 luni, devine inspector de specialitate grad IV în 2008. Tatăl devine primar a doua oară, tot în 2008, și, coincidență, cariera fiului explodează. În 2009 este deja șef de serviciu, deși are doar trei ani de experiență, iar în 2012, la nici 30 de ani, este directorul pe județ al celui mai important program agricol, în timp ce tatăl primește o megasinecură ca director general la Compania Națională a Uraniului( probabil ca recompensă pentru falimentarea unei alte societăți de stat), în timp ce primește, desigur, și o subvenție pentru terenul agricol pe care îl are. ÎN 2014 tatăl avea un salariu cu mult peste salariul președintelui României. Între 2014 și 2018 fiul conduce cele mai bănoase programe din agricultură, SAPARD și PNDR, la Suceava, locul acela care duhnește a cinste și fluturi. Este înlocuit în 2018 și revine consilier grad I până când liberali îl numesc director general la AFIR cu buget de peste 1.7 miliarde de EUR. Soția, firesc pentru o familie de liberali dedicați, lucrează tot la stat, tot la agricultură, la ANIF cei care se ocupă de irigații. Baronul Flutur cel implicat în nenumărate scandaluri legate de agricultură și păduri a salutat public numirea lui Mihai Moraru la AFIR. Domnul Moraru este de fapt cel mai “curat” dintre toți directorii generali și directorii generali adjuncți de la AFIR și APIA, agenții controlate total de PNL și care au coloborat senzațional de bine cu marii baroni PSD. Despre toți, curând, în Libertatea. Sursa: https://www.facebook.com
România, pe ultimul loc în UE la bugetul alocat de guvern pentru cercetare şi dezvoltare. Astfel, anul trecut România a alocat circa 15 euro pe cap de locuitor pentru cercetare şi dezvoltare, o sumă de 15 ori mai mică decât media Uniunii Europene de 225 de euro… România a fost pe ultimul loc în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene după bugetul alocat de guvern pentru cercetare şi dezvoltare în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică. Astfel, anul trecut România a alocat circa 15 euro pe cap de locuitor pentru cercetare şi dezvoltare, o sumă de 15 ori mai mică decât media Uniunii Europene de 225 de euro. De altfel, cheltuielile guvernului român cu cercetarea şi dezvoltarea au scăzut cu 32% în 2020 faţă de anul precedent, de la 22 de euro pe cap de locuitor în 2019, la 15 euro alocaţi anul trecut. Per total, în 2020, alocaţiile bugetare guvernamentale totale pentru cercetare şi dezvoltare în Uniunea Europeană s-au ridicat la 100,78 mld. euro, echivalentul a 0,8% din Produsul Intern Brut. Anul trecut, alocaţiile bugetare guvernamentale pentru cercetare şi dezvoltare la nivelul UE s-au ridicat la 225 de euro pe cap de locuitor, în creştere cu 22% faţă de 2010 (184 euro pe persoană). Integral: https://www.zf.ro
Cîțu spune că useriștii l-au bătut pe activistul de mediu din Suceava Premierul Florin Cîțu a lansat un nou atac la adresa colegilor de coaliție susținând că aceștia l-au atacat pe activistul de mediu din Suceava care încerca să filmeze tăierile ilegale de arbori. Acesta a precizat că cei 20 de inși care au sărit la bătaie erau toți membrii USR, unul și unul. „Vi se pare o simplă coincidență că și Iulian Bulai, unul din cei mai violenți politicieni din această nou generație este tot din acea zonă a Moldovei? Numai eu l-am văzut de câteva ori dându-și ochelarii jos și sărind la bătaie pe holurile parlamentului. Așa-s useriștii, atacă în haită, precum câinii”, a spus Cîțu pe Facebook. Premierul a anunțat că pregătește o ordonanță de urgență prin care toți membrii USR-Plus, recunoscuți pentru violența extremă pe care o practică, să primească o brățară legată de gleznă, să se știe tot timpul pe unde umblă și ce fac. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Like this:
Like Loading...
“VIDEO-INTERVIU Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, despre arderile de deșeuri care otrăvesc aerul din București: Nimeni în ultimii 20 de ani nu a vrut să transforme acest lucru într-o infracțiune / O mașină de cupru înseamnă 30.000 de euro pe piață
Principalul poluator din București este traficul, însă pe locul doi se află arderile ilegale de deșeuri, a declarat într-un interviu acordat HotNews.ro șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. Acesta spune că după ce Garda de Mediu a mers aproape zilnic pe teren și a redus mult acest fenomen, calitatea aerului s-a îmbunătățit considerabil. Deși transformau Bucureștiul într-un iad, arderile de deșeuri nu sunt considerate infracțiune, spune Berceanu, abia acum fiind presiuni pentru modificarea legislației. Arderile de deșeuri aduc sute de milioane de euro pe an, o singură mașină încărcată cu sârmă de cupru valorează circa 30.000 de euro, spune Berceanu.
În ceea ce privește munții de gunoi aruncați pe câmpurile din jurul Capitalei, Berceanu spune că există un acord tacit din partea primăriilor, care știu despre această practică, dar nu fac nimic și acuză “o cârdășie între funcționari ai statului, din diferite instituții, și oameni politici, care sunt implicați direct în afacerile astea și structuri de crimă organizată”.
…..Mai avem o poluare dată de sobele din București. Nimănui nu-i place să vorbească despre faptul că mulți oameni, chiar în centrul Bucureștiului, au sobe și nu pun lemne pe foc, pentru că lemnele au ajuns să fie aproape 700 de lei metru cub, dublu față de anii precedenți. Asta înseamnă că folosesc și alte lucruri: bucăți de mobilă, bucăți de PAL, de PVC, uleiuri, orice poate arde, plastic. Am găsit foarte mult PET-uri care sunt arse, bucăți de plastic și poluarea unei astfel de sobe care funcționează pe bucăți de mobilă și plastic face cât alte 100 sau 200 de centrale de apartament. Și mirosul este foarte puternic se resimte într-un cvartal de blocuri. Mai avem o poluare periurbană dată de activitatea industrială, în mod special de depozitele de deșeuri.
Este o poluare olfactivă puternică, cu hidrogen sulfurat, lucrăm și aici să verificăm instalațiile astea cum funcționează, dacă sunt arse gazele la 100 de grade sau sunt la 300 cum am descoperit în câteva locuri. Mai este o poluare pe care o importăm și nu avem ce să facem aici, sau Garda de Mediu este limitată. Este poluarea dată de praful de ogoarele din jurul Bucureștiului, din zona despăgubită numită Sahara Olteniei, unde avem o sută de mii de hectare de nisip. Vânturile încep să bată foarte puternic și ridică nisipul și praful de acela și-l aduc peste București, noi neavând niciun fel de centură verde a Bucureștiului care să se oprească sau să dirijeze curenții de aer și să oprească în frunze praful ăsta, îl suportăm ca atare. …”
https://m.hotnews.ro/stire/25046100
Buna ziua.
https://www.science.org/content/article/sars-viruses-may-jump-animals-people-hundreds-thousands-times-year?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=51bb877e21-briefing-dy-20210917&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-51bb877e21-44146089
“SARS-like viruses may jump from animals to people hundreds of thousands of times a year
Study pinpoints Asian regions that could spark the next coronavirus pandemic […]”
https://m.hotnews.ro/stire/25046941
Buna seara
Luni ma duc la Cotroceni și l rog pe iohannis sa ma ajute sa încep sa joc golf…
Cică nu e scump!!!
Îl informez pe Dl președinte ca un abonament la un club de golf costa cam €1800/an(cel mai mic preț găsit in România)..intr un an înveți sa lovești mingea
Apoi ,pentru cei din București , poți juca golf lângă Balcik in Bulgaria /terenul de la Breaza e o gluma,nu știu despre cel de la Pianu….sa zicem ca e bun cel de la Pianu….ai nevoie de o mașina,de cel puțin o noapte la hotel..mâncare și închiriere teren…”un fleac” cam €300/asta după ce tinzi luat un echipament second hand cam de €700
Nu i așa ca orice pensionar roman își poate permite????
Bună seara!
Am găsit ceva bun pentru delect(ur)are: „Histoire mondiale du communisme”, de Thierry Wolton. A fost tradusă și la noi, la Humanitas.
Din referințele extrem de favorabile – de pildă cele făcute de Liiceanu și, mai ales, de Ioan Stanomir – merită efortul de a le citi (sunt 3 volume, a câte peste 1000 de pagini). Le recomand tuturor, dar mai ales celor tineri, care n-au trăit comunismul! O societate ipocrită, ticăloasă, josnică, plină de minciuni și propagandă găunoasă!…
“…ipocrită, ticăloasă, josnică, plină de minciuni și propagandă găunoasă!…”
S-a schimbat ceva? 🙂
Da, nu mai este criminala in sensul militienesc si securistic.
Acum este criminala numai in sensul “moarte prin manelism, tiganie, incultura, balcansim, depopulare si saracie”
Buna dimineața
Sigur s a”schimbat”
In perioada comunista NE opreau curentul
Acum îl oprim SINGURI
(Cf mesaje pe fb)
Bună ziua!
S-a „schimbat” și… nu prea! De fapt, după opinia lui Ioan Stanomir, câtă vreme ciuma roșie de azi e direct continuatoare, prin fsn/pdsr, a pcdr, de până-n 1989, nu putem vorbi de schimbare!…
https://putereaacincea.ro/ioan-stanomir-asistam-la-o-incercare-de-a-epura-umanitatea-de-ceea-ce-gandirii-unice-i-se-pare-ca-inacceptabil/
Buna seara
NU e adevărat că statul in general , populația în special au priceput că
” regimul comunist era ilegitim şi criminal ”
Deoarece:
1- NU EXISTA O SENTINTA JUDECATOREASCA care să stabilească acest fapt. Reichul german , Gestapo in special , au avut sentințe definitive judecătorești care au stabilit criminalitatea lor.
2- efectele existenței sau inexistenței unei astfel de decizii judecătorești sunt colosale.
Cu sentința statutului criminal , unii au ajuns la ștreang sau împușcare. Civili și ofițeri germani.
Fara această sentință , reciclarea a fost în floare in Romania. Ca și avansările în grad și decorațiile.
Vezi doar cazurile Chirac și Stănculescu. 16 ani tergiversat procesele și sentințele definitive au venit doar la presiunea UE.
Vezi cazul suprem, strângerea cadavrelor la Timișoara, transportul lor la București și arderea ulterioara cu aruncarea cenușii la canal. Doar al III Reich a mai făcut așa ceva.
Citi ofițeri au fost condamnați și executați ? Nici unu.
In linii generale , pina nu vom recunoaște că :
– PCR( PMR atunci ) a preluat puterea prin falsificarea alegerilor.
– că prima garnitura de conducători a fost livrata de Moscova călare pe tancurile sovietice.
– lupta interna pentru putere a fost de tip criminal cu omoruri la comanda și premeditate.
– că ” lupta pentru socialism” e presărată cu mii de morți inocenți executați la ordin și fara proces sau cu procese farsă.
Nu va exista o democrație reală , functionanta.
Acoperirea și protejarea criminalilor cu pix și a calailor cu grade, favorizarea urmașilor lor în ascensiunea politica , vor fi mereu bolovanul legat de gat care ne trage jos.
PS.
– PCR a fost UNICUL partid comunist din Europa care a dat ordin să se tragă în propriul popor. Prin președintele țării , secretarul general al PCR și întregul birou politic al CC al PCR au aprobat în UNANIMITATE. Au fost împușcați doar doi.
– armata română a fost unica armata socialistă care a executat acest ordin criminal. Întreaga conducere a ministerului de resort , întregul mare stat major , toate comandamentele celor 4 armate din organigrama , state majore a unor regimente au fost implicate în organizarea și desfășurarea acțiunilor de lupta ( împotriva unor civili dezarmați ).
Lista post 1989 a avansărilor in grad și a decoraților e extrem de lunga. O rușine militară și națională.
Deci trebuie sa vedem trecutul cum a fost in realitate , cum a fost manipulat și de ce pentru a prevedea viitorul.
Primele doua aliniate din PS sunt fie niste minciuni, fie niste afirmatii ale unui om neinformat (ca sa nu zic altfel), alegeti dvs ce doriti. Mai au si stilistica unor axiome, ca sa fie cat mai ridicole cu putinta, in inexactitatea lor…
Nu mai zic si despre restul ideilor, alea de dinainte de PS.
Pe scurt, in afara de constatarea ca lipseste un proces judiciar al comunismului (si lipseste de peste tot, nu numai din Romania – nota mea), restul interventiei e un melanj de relatari aproximative ale unor evenimente selectate aleatoriu si de pareri personale etc. Nimic rau in asta, s-ar putea spune. Da, daca n-ar exista fraza de final. Si daca pe acest blog nu ar ajunge tot felul de cititori. Unii ar putea lua de bune cele scrise de Dvs…
Bună seara!
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/comisia-europeana-a-blocat-fara-explicatii-parchetul-condus-de-kovesi–300403.html
Dacă a scăpat aiestă știre în presa mioritică, e de rău! 🙁
Sașialiștii (vest-)europoizi nu vor să se vadă cât (se) fură!…
“…
Amid persistent concerns that the protection offered by COVID-19 vaccines may be waning, a report released Friday by the Centers for Disease Control and Prevention finds that America’s workhorse shot is significantly less effective at preventing severe cases of disease over the long term than many experts had realized.
Data collected from 18 states between March and August suggest the Pfizer-BioNTech vaccine reduces the risk of being hospitalized with COVID-19 by 91% in the first four months after receiving the second dose. Beyond 120 days, however, that vaccine efficacy drops to 77%.
Meanwhile, Moderna’s vaccine was 93% effective at reducing the short-term risk of COVID-19 hospitalization and remained 92% effective after 120 days.
Overall, 54% of fully vaccinated Americans have been immunized with the Pfizer shot.
The surprising findings came as a Food and Drug Administration advisory panel recommended against offering booster doses of the Pfizer vaccine to all Americans ages 16 and older. In a striking rebuke, 16 of 18 experts told the agency it had not mustered enough data to make a third shot the norm….”
https://www.nytimes.com/live/2021/09/17/world/covid-delta-variant-vaccine