Revista Presei – 18 martie.„Digitalizarea din România sufocată sub teancuri de hârtie”
18/03/2025 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 18 martie! Potrivit ANM, vremea se va răci semnificativ, iar nopțile și diminețile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative (minime cuprinse în general între -9 și 0 gr), iar în sudul și estul Transilvaniei, precum și în dealurile subcarpatice va fi ger (minime -13…-11 gr). La munte vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60…70 km/h, iar în zona înaltă de peste 80…85 km/h. Va ninge, va fi viscol şi se va depune strat de zăpadă. Vor fi intensificări de vânt în Dobrogea, Bărăgan şi jumătatea sudică a Moldovei, unde rafalele vor atinge viteze de 50…60 km/h şi izolat de 70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi în estul Carpaţilor Meridionali, temporar vor fi rafale de 70…80 km/h, iar în zona înaltă de peste 90 km/h, viscolind zăpada. Bucuresti: 8/-2 gr.C., ploi.
“Datoria guvernamentală a ajuns la 54,6% din PIB. La cât a ajuns cea externă Datoria guvernamentală a urcat până la 964,345 miliarde lei în decembrie 2024, de la 936,995 miliarde de lei în luna precedentă, potrivit Ministerului Finanțelor. Așadar, ca procent din PIB, datoria guvernamentală a ajuns la 54,6 la % din PIB. Pragul de 54% a fost depășit în luna octombrie anul trecut, când datoria a ajuns la 931,186 miliarde lei. …. Cea mai mare parte din datorie este reprezentată de titluri de stat, fiind vorba de 786,25 miliarde de lei, iar împrumuturile se cifrau la 158,32 miliarde de lei. Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 468,1 miliarde lei, cea în euro la 395,48 miliarde de lei, echivalent, iar datoria în dolari americani la 98,61 miliarde, echivalent lei. De asemenea, datoria administraţiei publice centrale a ajuns, în decembrie 2024, la 940,038 miliarde de lei, în urcare de la 914,053 miliarde lei, în noiembrie, din care 859,93 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (449,055 miliarde de lei) şi în euro (390,225 miliarde de lei, echivalent). Datoria administrației publice locale a urcat la 24,307 miliarde de lei, de la 22,94 miliarde de lei, în luna anterioară, din care 24,24 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“Avertismentul unui economist: De Paște, cele mai mari preţuri la alimente din ultimii 20 de ani .… Datele Institutului Naţional de Statistică privind creşterea ratei inflaţiei confirmă că inflaţia din România rămâne la un nivel dublu faţă de media UE, astfel că puterea de cumpărare a românilor scade mai mult decât a celorlalţi europeni. În condiţiile în care veniturile oamenilor, salariile, pensiile, valorează tot mai puţin ca urmare a creşterilor de preţuri, economia românească încetineşte tot mai mult, iar riscul de recesiune devine tot mai evident, consideră economistul Adrian Negrescu. Potrivit analistului, nu este exclus ca prognozele „super optimiste” ale BNR legate de o inflaţie de 3,8% să fie „spulberate de tăvălugul scumpirilor generate de creşterea preţurilor la energie şi carburanţi, de la 1 iulie”. „Cum oamenii şi-au redus drastic cumpărăturile, tot mai multe firme încep să aibă probleme cu vânzările, iar efectele se văd în accentuarea blocajului financiar şi îngheţarea investiţiilor şi a salariilor. După un an 2024 în care am avut cel mai scăzut ritm de creştere economică din ultimii 20 de ani, exceptând anul pandemiei, toate datele macroeconomice creează premizele unei adevărate stagnări economice în 2025, chiar cu pericolul unei recesiuni tehnice. Acest lucru ar putea deveni realitate dacă consumul, principalul motor al economiei, va continua să îşi reducă turaţia”, a explicat Negrescu, pentru News.ro.….. „Costurile mari cu energia, gazele, carburanţii au generat, bineînţeles, costuri mai mari în cascadă, iar efectele le simţim cu toţii. Chiar dacă politicienii se laudă că au reuşit să reducă inflaţia la 5%, realitatea este cu totul alta. Preţurile nu scad în România, ci doar îşi temperează creşterea. Altfel spus, de la o lună la alta, preţurile sunt mai mari atât la alimente, produse nealimentare, dar mai ales la servicii, iar efectele le vedem în buzunarele noastre, în valoarea tot mai mică a banilor pe care îi câştigăm”, susține economistul, pentru publicația citată. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“România, printre cele cinci state europene care subminează în mod intenționat statul de drept „în aproape toate aspectele”, potrivit unui raport .... Documentul, citat de The Guardian, avertizează că Europa se confruntă cu o „recesiune democratică”, iar fără acțiuni decisive din partea Uniunii Europene, acest fenomen riscă să se agraveze. „Recesiunea democratică a Europei s-a adâncit în 2024”, se arată în raport. Printre problemele semnalate se numără influența politică asupra sistemului judiciar, aplicarea slabă a legilor împotriva corupției, adoptarea rapidă a unor legi fără dezbateri adecvate, hărțuirea jurnaliștilor și restricțiile tot mai mari asupra protestelor pașnice. …. Liberties a analizat situația din mai multe țări și a identificat România ca fiind una dintre țările care slăbesc intenționat instituțiile democratice. Printre problemele semnalate în raport se numără faptul că alegerile prezidențiale recente au demonstrat cum TikTok poate ajuta un candidat ultranaționalist să obțină un succes surprinzător, făcând referire la Călin Georgescu. De asemenea, un proiect de lege pentru asigurarea independenței televiziunii și radioului public trenează în Parlament din 2021, scrie The Guardian. În Italia, guvernul condus de Giorgia Meloni a propus acordarea unor „puteri nelimitate” Ministerului Justiției asupra procurorilor, ceea ce ar crește controlul politic asupra justiției. În Bulgaria, s-au deschis anchete anticorupție împotriva unor adversari politici ai guvernului, în timp ce alte afaceri controversate, precum depozitarea ilegală a deșeurilor din construcții în Sofia, continuă nestingherite. În Slovacia, guvernul populist naționalist condus de Robert Fico a desființat biroul procurorului general și a propus o lege inspirată de Rusia, care obligă ONG-urile să fie etichetate ca „organizații susținute din străinătate” dacă primesc mai mult de 5.000 de euro din fonduri externe. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Digitalizarea din România, sufocată sub teancuri de hârtie România continuă să se afunde într-un paradox birocratic care anulează orice progres în digitalizarea administrației publice: documentele „digitale” ajung, în final, să fie tipărite, transportate fizic și arhivate în dosare prăfuite. Un exemplu elocvent este procesul de aprobare a hotărârilor de consiliu local (HCL), care generează 37.752 de drumuri dus-întors anual între primăriile de comună și prefecturi, doar pentru controlul de legalitate, potrivit unui calcul făcut de Centrul de Formare APSAP. Însă, realitatea arată că multe activități ale administrației publice implică generarea de documente, implicit duplicarea celor depuse online prin tipărirea lor, ceea ce se transformă într-o muncă ineficientă și cheltuieli ridicate. Centrul de Formare APSAP atrage atenția că acest proces ar putea fi complet digitalizat, însă România rămâne blocată într-o birocrație sufocantă. În loc să fie redusă cantitatea de hârtie folosită, este creat un sistem care doar adaugă noi documente electronice care, în final, trebuie tot printate, semnate și transportate fizic. Digitalizarea reală presupune automatizarea proceselor, nu transformarea lor într-o combinație absurdă de digital și hârtie…… La nivel național, România are 3.146 de unități administrativ-teritoriale, excluzând primăriile municipiilor reședință de județ și Municipiul București. La un calcul simplu, dacă este luată în considerare doar o ședință de consiliu local pe lună, acest lucru înseamnă aproximativ 37.752 de drumuri dus-întors anual doar pentru a transporta documente fizice între primăriile de comună și prefecturi. Costurile sunt exorbitante – milioane de lei cheltuiți anual în aceste deplasări, cheltuielile cu hârtia, imprimarea și combustibilul, plus resursele de timp și personal cheltuite pe drumurile aglomerate ale patriei între comune și reședința de județ. Cu alte cuvinte, bani irosiți în loc să fie investiți în soluții digitale care ar elimina necesitatea acestui circuit absurd. Și în procesul de accesare a fondurilor europene pentru digitalizarea României, hârtia este în mod paradoxal “la putere”, fiind tipărite milioane de documente. …..” Integral: https://adevarul.ro/
“Țapul ispășitor al climatologiei moderne: O analiză critică a atribuirii responsabilității pentru dezastre ….. În era contemporană, narațiunea schimbării climatice a devenit un mecanism psihosocial sofisticat de transfer al responsabilității, asemănător ritualurilor antice de purificare prin sacrificiu. Acest studiu demonstrează, prin analiză transdisciplinară, cum atribuirea exclusivă a dezastrelor naturale schimbării climei servește drept strategie de evitare a responsabilității pentru factorii umani decisivi: expunerea crescândă a populațiilor, vulnerabilitatea infrastructurilor și eșecurile de management al riscului climatic. ….. Deși știința modernă a înlocuit arhetipurile străvechi ca explicație primară pentru fenomenele meteorologice extreme, ea continuă să îndeplinească funcții similare cu cele pe care le îndeplineau miturile odinioară. Acest lucru este evident în special atunci când știința se abate de la obiectivele și metodologiile sale fundamentale.[ii] Schimbarea climei, cu povestea ei convingătoare și influența politică semnificativă, oferă un teren fertil pentru crearea miturilor contemporane.[iii] Printre acestea se numără și cel care presupune că fiecare eveniment meteorologic de tip breaking news și fenomenele dezastruoase asociate (uragane, tornade, inundații, secete, incendii de vegetație, valuri de căldură, dar nu și de frig etc.) sunt influențate (dacă nu direct cauzate!) de schimbarea antropogenă a climei. ….. Structura dogmatică a discursului ecologist În 2022, am introdus și descris Biserica Verde a climatismului, fundată pe câțiva piloni de susținere ai climatologiei ca sistem de credințe:
- Credo-ul iminenței (planeta se încălzește din cauza oamenilor, ergo apocalipsa este aproape)
Narațiunea apocalipsei climatice iminente reflectă cadrele religioase escatologice. Invocarea constantă a „punctelor de basculare” (tipping points) și a „pragurilor ireversibile” (de exemplu, obiectivul +1,5°C, deja eșuat) funcționează ca o versiune secularizată a profeției apocaliptice. Această manifestare se aliniază precedentelor istorice descrise mai sus, din epoca Micii Glaciații (1300-1850), când pierderile de recolte cauzate de climă au alimentat mișcări milenare.
- Heterocronia cauzală (fenomene multiple sunt atribuite unei singure cauze -arderea combustibililor fosili)
După cum s-a demonstrat în cazul inundațiilor din Valencia (2024), în care expansiunea urbană în zonele inundabile a reprezentat 82% din pagube, acest pilon ignoră în mod sistematic factorii non-climatici precum expunerea și vulnerabilitatea populației și bunurilor materiale. …..
- Sacralizarea datelor (înlocuirea textelor clasice cu scripturi digitale, aka modele computerizate)
Datorită supercomputerelor, putem prevedea cum va fi clima peste 20, 40 sau chiar 100 ani. Tot pe baza acelor computere atotputernice, credem că, dacă eliminăm un singur component al algoritmilor – arderea combustibililor fosili – putem împiedeca schimbarea climei pentru o perioadă de timp cât dorim noi de lungă. ….
- Excomunicarea ereticilor (denunțarea scepticilor ca „negaționiști”, punerea lor la stâlpul infamiei – reminiscențe ale „proceselor vrăjitoarelor” din Evul Mediu)
Aplicarea socială a ortodoxiei climatice reproduce procesele medievale de erezie. Acest mecanism protejează sistemul de credințe de criticile scepticilor, asemănător cu vânătoarea de vrăjitoare din secolul al XVII-lea din timpul Micii Epoci Glaciare, în care suferința indusă de climă era pusă pe seama grupurilor marginalizate. Aplicarea în practică a excomunicării este efectuată de poliția științei – o formă soft a poliției gândirii imaginate de George Orwell în „1984”– care patrulează în universități, mass media ori pe internet, prin șerifi (de multe ori) agresivi, care urmăresc pe cei care încearcă să tulbure consensul în chestiuni acut polarizante, precum cauzele schimbării climei ori fracturarea hidraulică. …..” Integral: https://www.contributors.ro/
“Ce fac românii pe internet: pe primul loc la distracție și pe ultimul la accesarea de informații și învățat Datele Eurostat arată că România are un nivel ridicat de utilizare a internetului pentru rețele sociale și apeluri video comparativ cu alte țări din UE la grupa de vârstă 16-74 de ani. Utilizarea rețelelor sociale este peste media UE, de 65%, și peste majoritatea statelor, singurele care ne depășesc sunt Cipru, Ungaria, Malta, Danemarca, Olanda și Finlanda. Al doilea lucru cel mai folosit de români pentru comunicarea pe internet este apelul video, din nou peste media UE, de puțin peste 70%. Foarte populare sunt și aplicațiile de mesagerie instant pentru Messenger sau Whatsapp, folosite de peste 60% dintre români, deși procentul este sub media UE. Mult mai puțin populare sunt e-mailurile. Nici măcar jumătate dintre români nu trimit și nu primesc de e-mailuri, cel mai scăzut procent din Uniune. La nivelul UE, proporția persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani care au trimis sau primit e-mailuri a fost de 80% în 2024. În 2024, 65% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani citesc știri online. Ponderea a crescut la 88% în Finlanda și la 87% în Danemarca, în timp ce în România este la circa 45%, cel mai scăzut nivel din UE. În ceea ce privește găsirea de informații despre bunuri și servicii, proporția a fost de 75% în UE. Țările de Jos (96%) și Danemarca (94%) au raportat cel mai mare procent dintre țările UE, iar România este din nou la coada clasamentului cu circa 57%. De remarcat este că nici căutarea informațiilor despre sănătate nu este populară printre români. În UE, 58% dintre persoanele în 2024 au căutat online informații despre sănătate, iar 40% și-au făcut online o programare la un medic. Spre comparație, în România doar aproximativ 30% au căutat informații despre sănătate, cel mai mic nivel din Uniunea și sub 10% au făcut o programare online la doctor. …..” Integral: https://www.economica.net/
“INTERVIU – Mircea Toma (CNA): Atacul asupra României a început acum 8 ani. Firme finanţate de Moscova promovau medicaţie falsă: tratăm cancer cu ceara din urechi. De fapt, se recolta o bază de date cu papagali / Ce spune despre discursul lui Georgescu …… Acesta afirmă că ruşii au strâns o bază de date despre „fraierii“ din România după modelul pescarului care, înainte să arunce undiţa, nădeşte locul respectiv, adică aruncă momeală să atragă peştii. Ulterior, „fraierii“ astfel centralizaţi au fost folosiţi pentru a fi transformaţi în publicul conspiraţionist de azi, gata să înghită orice poveste şi, în final, să-l venereze pe un personaj precum Călin Georgescu. Mircea Toma relatează că în ultimele săptămâni amenzile au fost foarte mari, de 100-200.000 de lei. Elementul de noutate îl reprezintă intrarea CNA în online, unde instituţia a deschis canale de comunicare cu TikTok şi Meta, lucru care permite ştergerea anumitor postări în câteva ore, dacă se constată încălcarea legilor. ….Mircea Toma: Păi, acolo suntem! E corect! Mai întâi, apropo de avantajul de a fi la CNA şi cu background-ul meu de psiholog, de jurnalist, vreau să spun că la apariţia rezultatelor în lunea de după duminica alegerilor din primul tur, am fost la fel de şocat ca marea majoritate a românilor! Nu m-am aşteptat, n-am văzut nimic pe media relevantă de la noi! Iar la apariţiile care au existat pe postul de televiziune care nu mai este post de televiziune, ci este tribună electorală pentru Georgescu, mă refer explicit la Realitatea Plus, care a abandonat misiunea de jurnalist, asumat şi declarat, cu subiect şi predicat, n-am văzut! Ce m-a ajutat să încerc să înţeleg au fost rezultatele unor jurnalişti care au făcut investigaţii la timp, că au apărut datele înainte, dar n-au fost suficient de vizibile ca să producă efecte. Snoop.ro. Au fost cercetări făcute de organizaţii neguvernamentale cum ar fi Expert Forum. Vorbesc despre cum ai ajuns să vrăjeşti inimile unor oameni simpli şi, sigur, foarte supăraţi. Şi aici trebuie să iei în calcul datele pe care le-a furnizat Snoop, în primul rând, Victor Ilie. Operaţiunea hibridă de atac informaţional asupra României a început în urmă cu aproximativ 8 ani, înainte de pandemie. Şi acest jurnalist a identificat urmele finanţărilor care vin dinspre răsărit, Moscova, în conturile unor firme de publicitate care au promovat pe spaţiile online ale unor platforme din România produse pseudo-ştiinţifice, medicaţie falsă. Tratăm cancerul cu ceara din urechi, tratăm entorsa cu nu ştiu ce… ….. Atacul cu soroşismul la noi a apărut în 2013, în timpul manifestaţiilor cu Roşia Montană. Întâi a apărut în discursul unui director al SRI (George Maior – n. red.) care a vorbit despre terorism de mediu. Şi imediat după aceea a apărut Mălin Bot cu articolul care plesnea manifestanţii, că sunt plătiţi de Soros. Dar a venit pe filiera asta, bănuiesc eu: pe servicii, care atunci ţineau cu Băsescu, care ţinea cu Roşia Montană Gold Corporation. Dar subiectul soroşism are istoria lui distinctă! El a apărut, a fost rostogolit, a renăscut acum……..Dar să nu uităm că în vecini, în Ungaria, calea spre putere a fost demonizarea lui Soros, care a devenit actor politic în Ungaria fără să fie acolo! În absenţă totală! Cu afişe pe străzi care prezintă faţa lui Soros… …..” Integral: https://www.news.ro/
“Ingineriile financiare ale lui Simion: Îi dispar 400.000€ din cont. Economisește 50.000€ în 2 luni E imposibil de spus din ce trăiește George Simion care își donează tot salariul de Parlamentar. Din conturi i-au dispărut 400.000€, darul de nuntă. Apoi, în 2 luni a pus deoparte 50.000€ chiar dacă nu declară niciun venit. Simion face, regulat, vizite de zeci de mii € în SUA. George Simion jonglează cu zeci și sute de mii de euro în declarația de avere. La un moment dat, i-a „dispărut” un apartament, trecut pe numele soției. În timpul ăsta, George Simion pretinde că trăiește cu doar 1.200 de lei pe lună. Restul salarului de 10.000 de lei pretinde că îl donează lună de lună. ….. Newsweek a scris că există o serie lungă de nereguli în declarația de avere a lui George Simion. Acesta nu poate, spre exemplu, justifica deplasările la congresul conservatorilor SUA unde un bilet ajunge și la 30.000 de dolari. La veniturile pe care le declară, George Simion nu și-ar permite nici biletul de avion. …. George Simion, liderul AUR, s-a angajat, prima oară, la vârsta de 26 de ani. Nu se știe din ce a trăit din 2008 – anul în care a absolvit „Administraţie şi Afaceri” la Universitatea din Bucureşti -, și până în 2012, când s-a angajat prima și ultima oară. El a fost director de marketing la firma „Ideal Proiect Architecture & Engineering SRL”. Perioada în care a fost Director este 2012 – 2020, după cum reiese din CV–ul lui Simion. George Simion a primit salarii derizorii. Acesta pretinde că a trăit, în București, fără să aibă propriul apartament, cu 411 lei pe lună. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Zeci de directori ai unor companii occidentale vor participa la o conferință de dezvoltare în Beijing ….. „China Development Forum”, o conferință anuală organizată de Beijing, va avea loc anul acesta în data de 23-24 martie, la Casa de Stat pentru Oaspeți „Diaoyutai” din capitala chineză, potrivit surselor jurnaliștilor de la Reuters. Printre participanți se vor număra directorii generali ai FedEx, Siemens, BMW, Mercedes-Benz, Qualcomm, AstraZeneca, Nestlé, Saudi Aramco, Citadel, Rio Tinto, Deutsche Bank, McKinsey, Estée Lauder, Standard Chartered și KPMG, conform unui program al conferinței obținut de Reuters. Potrivit aceluiași document, directorii de top ai mai multor companii importante din sectorul minier, de inginerie și sănătate vor participa, de asemenea. .…. Reuters comentează că China este disperată să atragă investiții străine într-un moment de tensiuni geopolitice accentuate, în timp ce factorii de decizie de la Beijing încearcă să stimuleze consumul intern pentru a ameliora impactul noilor presiuni puse de taxele vamale introduse de SUA. …..” Integral: https://www.economica.net/
“Adevărata miză a lui Vladimir Putin, dezvăluită de un fost prim-ministru rus: „Cu el vrea să decidă soarta lumii” ….. Întrebat de postul de televiziune Channel 4 despre răspunsul lui Putin față de armistițiul total pentru 30 de zile în Ucraina propus de administrația Trump și acceptat de conducerea de la Kiev, Kasianov a declarat că liderul de la Kremlin „nu este interesat” de o încetare a focului în țara pe care invadat-o oficial la 24 februarie 2022, dar în realitate cu opt ani mai devreme, odată cu anexarea peninsulei Crimeea. În opinia sa, Putin a formulat în așa fel răspunsul încât „să nu-l jignească” pe Trump. Liderul rus „vrea doar să discute cu Donald Trump, nu vrea să-l jignească, de aceea spune că este de acord cu încetarea focului, dar cu anumite condiții. El vrea doar alte concesii de la partea ucraineană și se așteaptă ca Ucraina să capituleze mai devreme sau mai târziu”, a declarat fostul premier rus. …. Reamintind că cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite „a făcut o mulțime de declarații care au jucat în favoarea lui Putin”, Kasianov crede că liderul de la Kremlin se bazează pe Trump pentru a-l scoate din izolare. ,,,, Putin „vrea să se așeze la masă cu Trump și să decidă soarta lumii. El nu vrea să fie văzut ca parte a conflictului. El vrea să fie văzut ca un lider mondial care discută doar despre soarta lumii și discută doar despre noua arhitectură de securitate, despre securitatea europeană. Asta își dorește Putin, dar nu este interesat acum”, afirmă fostul premier rus. Kasianov este de părere că poziția lui Putin poate șubrezi în cel mult zece luni doar prin presiuni suplimentare asupra regimului său. El observă că sancțiunile au redus „jumătate din veniturile” lui Putin și îl pot fragiliza și mai mult, liderul rus reușind să „depășească problemele” datorită „flotei din umbră”. …. Vladimir Putin „mișcă pas cu pas” și crede că „situația se va schimba în favoarea sa în câteva luni”. De aceea sprijinul Statelor Unite „este crucial în acest moment” pentru supraviețuirea Ucrainei, deoarece Uniunea Europeană și Marea Britanie nu îl vor putea înlocui „peste noapte” în cazul unei retrageri definitive americane, conchide Mihail Kasianov. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Georgescu și-a făcut emisiune culinară. Gătește ciuperci halucinogene .…. Georgescu și-a înființat un podcast culinar, unde va găti absolut toate ciupercile halucinogene care există în lume, în ordinea în care le preferă. Proiectul nu este unul original, ca de altfel niciuna din ideile lui Călin Georgescu. De fapt, este copiat după serialul de rețete gastronomice ale lui Liviu Dragnea, alt ratat, pe care de altfel Georgescu o să-l aibă ca invitat și îl va pune să deguste ciuperci după care vor debita împreună tot felul de teorii care îți vin când mintea ta e praștie de la ciuperci. Analiștii spun că Georgescu va deveni un fel de Jamila a halucinațiilor. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Taxarea ultrabogaţilor ar putea contribui cu 67 de miliarde de euro la finanţarea apărării europene, arată o analiză a Observatorului Fiscal al UE…..”
https://economedia.ro/taxarea-ultrabogatilor-ar-putea-contribui-cu-67-de-miliarde-de-euro-la-finantarea-apararii-europene-arata-o-analiza-a-observatorului-fiscal-al-ue.html
“Gazprom, dată în judecată de firme din 11 țări europene pentru suspendarea livrărilor de gaze. Despăgubirile depășesc cu mult banii din conturile firmei rusești…..”
https://hotnews.ro/gazprom-data-in-judecata-de-firme-din-11-tari-europene-pentru-suspendarea-livrarilor-de-gaze-despagubirile-depasesc-cu-mult-banii-din-conturile-firmei-rusesti-1927514
“EXCLUSIV Statul român a pierdut un proces la Washington inițiat de proprietarul unui parc eolian din Dobrogea. Valoarea despăgubirilor cerute este de aproape 200 milioane euro…..”
https://hotnews.ro/exclusiv-statul-roman-a-pierdut-un-proces-la-washington-initiat-de-proprietarul-unui-parc-eolian-din-dobrogea-valoarea-despagubirilor-este-de-aproape-200-milioane-euro-1927811
Ref “… Mircea Toma (CNA): Atacul asupra României a început acum 8 ani. Firme finanţate de Moscova promovau medicaţie falsă: tratăm cancer cu ceara din urechi. De fapt, se recolta o bază de date cu papagali…”
1- Bullshit.
Ce a pazit CNA timp de 8 ani? Nu trebuia sa informeze si sa curme activitatea orcilor?
2- Activitatea de propaganda, infiltrare in politica si afaceri si distrugere prin coruptie a economiei savarsite de orci a fost permanenta dupa 1990, doar erau prezenti aici de la inceput prin agenti de influenta. De ce Romania “oficiala”, a “sistemului”, a tacut si continua sa o faca? Sunt peste tot, in massmedia, economie si, mai ales, in partidele “sistemului”. Cu diverse nuante si ponderi.