Revista Presei – 18 Martie / Becali peştişorului de aur a lui Antonescu
18/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală din punct de vedere termic pentru această dată. În jumătatea de vest a ţării cerul va fi mai mult noros şi, mai ales spre seară şi noaptea, local va ploua. În restul teritoriului cerul, variabil ziua, se va înnora în a doua parte a intervalului, iar ploile se vor semnala izolat. În zona montană şi, trecător, în nordul Moldovei, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi estice, precum şi pe crestele înalte de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade şi 12 grade, iar cele minime se vor situa între -3 grade şi 7 grade, uşor mai scăzute în depresiuni, spre -5 grade.
În Bucureşti, vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Cerul, variabil în prima parte a zilei, se va înnora treptat spre seară şi noaptea, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 1…3 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3940 RON; 1 USD = 3. 3636 RON; 1 EURO = 1. 3063 USD; Francul elvetian 3. 5677 RON. Gramul de aur 172.2631 RON.
Ponta vrea o lege nouă de retrocedări fără o evaluare a zecilor de mii de dosare uitate în beciurile primăriilor. România nu ar trebui să discute despre o nouă lege a restituirilor proprietăţilor fără a avea un raport cu date exacte despre cuantumul cererilor de retrocedare rămase nesoluţionate în condiţiile în care în ultimii douăzeci de ani a acordat despăgubiri de miliarde de euro şi tot au mai rămas de rezolvat peste 100.000 de cereri. Guvernul Ponta vrea să rezolve problema restituirii proprietăţilor confiscate de regimul comunist fără să ştie însă cât a rămas de retrocedat şi cât au cerut drept despăgubire foştii proprietari. Mai mult, Guvernul vrea să îşi asume răspunderea în Parlament pe noua lege a restituirilor pe 26 martie. Aceeaşi greşeală au făcut-o şi guvernele anterioare. În 2005, când guvernul Tăriceanu a înfiinţat Fondul Proprietatea, fondul de 3,5 miliarde de euro care ar fi trebuit să satisfacă mare parte de cereri, însă a ajuns pentru doar zece mii de persoane. Astfel că acum, în 2013, statul este forţat să ia o nouă măsură legislativă pentru cele peste 100.000 de cereri de restituire rămase nesoluţionate, chiar dacă din 1990 până în prezent statul român a retrocedat mii de case şi terenuri în natură, a plătit sute de milioane de euro prin despăgubiri în numerar, a dat acţiuni la cele mai valoroase companii din energie în valoare de peste 3 miliarde de euro. Mai mult, proiectul de lege propus de Guvernul Ponta stabileşte că până pe 1 martie 2014 Agenţia Naţională de Cadastru va realiza, pentru fiecare judeţ şi la nivel naţional, situaţia comparativă a cererilor de retrocedare şi a disponibilului de teren, în condiţiile în care această situaţie comparativă ar fi trebuit analizată înainte de a veni cu o propunere legislativă pentru a şti cu exactitate impactul despăgubirilor ce urmează a fi făcute asupra proprietăţii statului. Integral in Ziarul Financiar
Adevărul despre România: PSD, aproape să guverneze singur. Dacă alegerile ar fi duminică, alianţa PSD-UNPR ar câştiga 40% din voturi, fiind cu precădere opţiunea votanţilor din mediul rural, de peste 50 de ani, urmată de PNL–PC cu 23,5%. Alianţa PSD-UNPR este prima în opţiunile de vot ale românilor care s-ar prezenta sigur la vot duminică, cu 40% din sufragii. Liberalii împreună cu conservatorii acumulează 23,5% din intenţiile de vot, fiind urmaţi de PDL cu 14,1% şi PP-DD cu 9%. Datele au fost furnizate de Barometrul de opinie publică „Adevărul despre România“, realizat de INSCOP Research, la comanda „Adevărul“. Cercetarea ADEVĂRUL-INSCOP a luat în considerare sondarea intenţiilor de vot pentru cele două entităţi care compun USL (PSD ca actor dominant secondat de UNPR, şi PNL ca actor dominant secondat de PC), iar nu pentru USL, care are o perioadă de viaţă determinată. De altfel, la alegerile europarlamentare, cele două forţe politice au anunţat că vor candida separat. Diferenţa dintre PSD şi PNL este explicată de volumele bazinelor electorale, tradiţional mai mare pentru PSD, de ascendentul PSD în guvernul condus de un prim-ministru al acestui partid, dar şi de faptul că PSD are un electorat preponderent rural, conservator şi stabil. O altă explicaţie ar putea fi şi aceea că având prim-ministru, PSD este pereceput ca partidul câştigător al alegerilor, potrivit analizei INSCOP. Integral aduce Adevarul
Casa conspirativă în care se vindeau sentinţele judecătoreşti, printre borcanele cu murături. Magistrați din instanțele din Capitală apar în interceptările DNA în cazul „judecătoarelor șpăgare”. Vila unei judecătoare a fost înțesată de microfoane Ancheta în dosarul judecătoarelor şpăgare de la Tribunalul Bucureşti, Viorica Dinu şi Antonela Costache, va fi extinsă în zilele următoare. Numele mai multor magistraţi apar în interceptări. Judecătoarele sunt arestate preventiv pentru că au primit şpagă pentru sentinţe favorabile în dosarele unor afacerişti sau interlopi din clanurile Duduianu sau Cămătarii. În cazul eliberării lui Dinel Nuţu, fost Staicu, procurorii au o interceptare, din 9 februarie, făcută chiar în casa Vioricăi Dinu din Bucureşti. Este vorba de o şpagă de 150.000 de euro. „Să-i dau eu banu’” n discuţii sunt amintite numele celor două judecătoare care au decis, pe 11 februarie 2013, eliberarea lui Dinel: Geanina Terceanu, fostă Teodorovici, şi Ana-Otilia Bomboş. Cea de-a treia judecătoare din complet, Anca Saru, a făcut opinie separată şi a arătat că Dinel trebuie să rămână după gratii. „Şi mi-a zis ca să vorbim pe scurt cu dumneavoastră, să-i spuneţi lu’ doamna Teodorovici, ca să-i dau eu banu’… Bomboş şi ăsta… doamna Bomboş”. Integral in EVZ.
Antonescu îl pune pe Gigi Becali la plată. „Luni, fac o donaţie. Eu şi peştişorului de aur îi îndeplinesc dorinţele” Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a sugerat ca Gigi Becali, fostul său coleg de partid, să achite 10.000 de euro, reprezentând cotizaţia la Adunarea Parlamentară a Ortodoxiei, care a avut loc în urmă cu 11 ani. „Noi, de vreo 11 ani, nu am plătit cotizaţia. Soluţia cea mai serioasă şi corectă ar fi să plătim aceşti 10.000 de euro”, a semnalat senatorul PSD, Cristian Dumitrescu, în cadrul şedinţei din 11 martie a Biroului Permanent al Senatului. „Pomană curată, îl rugăm pe domnul deputat Becali să ne sponsorizeze”, a replicat Crin Antonescu, conform stenogramelor. Ulterior, senatorii i-au explicat lui Antonescu faptul că banii trebuie să provină de la stat, nu de la persoane particulare. Cu toate acestea, contactat de televiziunile de ştiri, Gigi Becali s-a declarat dispus să plătească suma. „Luni, la prima oră, voi face act de donaţie şi voi sponsoriza Senatul”, a declarat Gigi Becali. Patronul Stelei a precizat că, deşi poate Antonescu a glumit cu sponsorizarea, oferta sa este serioasă. „Nu e glumă. E o onoare şi o mândrie pentru mine că, oricând e nevoie de o sponsorizare, primul nume la care se gândeşte lumea e Becali. Eu şi peştişorului de aur îi îndeplinesc dorinţe”, a declarat Becali. Integral in Gandul.
Horia Georgescu: Există o fraudă transpartinică sistematică la nivel local şi central. Preşedintele ANI, Horia Georgescu, spune că la nivel local frauda este sistematică, deoarece banii publici sunt direcţionaţi către firmele consilierilor locali şi judeţeni. La nivel central, “tiparul de fraudare al banului public este votul pe buget”, spune Georgescu, citat de Realitatea.net. Potrivit acestuia, legislaţia privind conflictul de interese şi-a atins limitele şi trebuie modificată. “Întâlnim zeci şi sute de cazuri in care, mai ales la nivelul comunităţilor locale, banii publici sunt gestionaţi spre firmele consilierilor locali şi judeţeni. Este o situaţie de fraudă sistematică şi endemică la nivelul comunităţilor locale”, a atras atenţia Georgescu. El a subliniat că legislatia pe conflict de interese trebuie modificată. “Finalitatea cazurilor de conflict de interese nu este efectivă. Produsele conflictului de interese nu sunt recuperate, contractele nu pot fi anulate. Este o realitate constatată şi de ICCJ. Sper ca in scurt timp să putem avea un pachet legislativ care să îmbunătăţească problema aceasta”, a adăugat şeful ANI. Horia Georgescu a acuzat faptul că există “oameni politici care au agende personale şi care s-au poziţionat impotriva instituţiilor statului”. Integral in Romania Libera
Superoferta imobiliara pentru partide: sedii de la stat in rate, cu avans 10%. Hrebenciuc: “Nu-s palate. E ici-colo cate o casa, voi ii ziceti vila”. Inainte ca Guvernul sa scoata la vanzare casele de protocol ale statului, parlamentarii au luat-o inainte, asigurandu-le propriilor partide dreptul de a-si cumpara sediile inchiriate de la stat prin negociere directa, fara concurenta. Si pentru ca incercarile de a se imprumuta pe la banci au esuat in ultimii ani, partidele au primit, printr-o lege promulgata miercuri de presedintele Traian Basescu, o alternativa avantajoasa: posibilitatea de a-si cumpara sediile in rate, intinse pe trei ani, cu avans de 10%, ocolind creditele. Legea a fost votata cu o larga majoritate in Camera Deputatilor – 250 de voturi pentru, desi avea nevoie doar de 207 pentru a fi adoptata. Partidele politice au primit, in ultimii 20 de ani, cel putin pentru sediile centrale, unele dintre cele mai impozante vile din centrul Capitelei in care au stat foarte multi ani cu chirii modice. PSD şi PNL s-au instalat în Kiseleff, lângă Arcul de Triumf, PDL pe Aleea Modrogan, în apropiere de sediul Guvernului, PC pe strada Muzeul Zambaccian, UDMR pe Alexandru Puşkin, în cartierul Primăverii. Liderii politici contactaţi de gândul au confirmat interesul partidelor de a-şi cumpăra sediile de la stat, cu atât mai mult în noile condiţii. Noua lege, trecută prin Senat în legistatura trecută şi preluată de noii deputaţi, include, pe lângă primării, şi regiile autonome în lista celor care pot vinde imobilele acum închiriate partidelor. Astfel, sunt puse practic la dispoziţia partidelor politice nu doar sediile mici din teritoriu, luate cu chirie de la primărie, ci şi cele centrale, atribuite prin Regia Autonomă – Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Pentru a le achiziţiona, fără licitaţie, partidele au două variante: plata integrală a preţului stabilit de evaluator sau plata în rate, timp de trei ani, cu avans de 10%. Integral in Gandul.
Cum risipeste ICR bani publici pe chirii. Filiala din Budapesta isi desfasoara activitatea intr-un spatiu urias, de 1.200 de metri patrati. Institutul Cultural Roman (ICR) plateste chirie 13.000 de euro pe luna pentru spatiul unde isi desfasoara activitatea filiala sa de la Budapesta. 12.600 achita institutia pentru sediul din Stockholm. In conditiile in care guvernele ultimilor ani nu vorbesc decat de austeritate si reduceri de cheltuieli, sumele pe care le plateste ICR pentru reprezentantele sale din lume atrage nemultumiri publice. 7 dintre cele 18 reprezentante culturale romanesti functioneaza in cladiri ale statului roman (de exemplu, la New York in imobilul reprezentantei Romaniei la ONU) si pentru acestea nu se platesc chirii. Pentru restul insa, Romania plateste lunar, de la buget, sume care depasesc de multe ori preturile din pietele imobiliare ale capitalelor unde functioneaza. Astfel, pentru imobilul de 572 de metri patrati pe care ICR il foloseste la Berlin statul roman achita lunar o chirie de 7.485 de euro, potrivit datelor ce ne-au fost furnizate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) Aduce Romania libera.
Scandalul cărnii de cal: Conservele cu carne de vită Ardealul, retrase de la comercializare. Ce suspiciuni planează asupra produsului. “În data de 8 martie 2013, producătorul a solicitat retragerea de la comercializare a conservelor din carne de vită «Ardealul», existând suspiciunea unei etichetări neconforme. Până la infirmarea suspiciunii, produsul «Conservă din carne de vită» rămâne blocat în depozitele comercianţilor. Conserva din carne de vită este singurul produs în care se foloseşte carnea de vită ca materie primă. Producătorul a iniţiat o investigaţie la adresa furnizorilor de materie primă cu privire la aceasta suspiciune”, se spune într-un comunicat transmis de firma Producţie Ardealul. Conservele cu carne de vită “Ardealul” sunt produse la fabrica firmei din Covasna. Reprezentanţii firmei menţionează că rezultatele analizelor cantitative sunt aşteptate săptămâna viitoare. “Producţie Ardealul SRL a dispus (… ) retragerea de la comercializare a două loturi de produs carne de vită Ardealul, cu data de expirare 5 decembrie 2014 şi 15 ianuarie 2015, ca urmare a existenţei suspiciunii că aceste doua loturi conţin carne de cal, confirmate parţial de analizele din 13 martie 2013. Integral Mediafax
Vasile Blaga, comparat cu Dumnezeu de susținătorii săi. Vasile Blaga şi-a prezentat, sâmbătă, la Cluj Napoca, moţiunea cu care candidează pentru un nou mandat în fruntea PDL. Unul dintre susţinătorii democrat liberalului, Traian Ungurean l-a asemuit pe Blaga, nici mai mult, nici mai puţin decât cu Dumnezeu şi Isus Hristos. Susţinătorii lui Vasile Blaga fie sunt foarte obosiţi de drumurile parcurse prin judeţele României şi şi-au pierdut concentrarea, fie sunt foarte degajaţi în discursurile publice şi comit greşeli impardonabile. De exemplu, fostul premier al României, Theodor Stolojan nu a ştiut data la care se organizează congresul pentru alegerea noului preşedinte al PDL, şi a confundat referendumul pentru demiterea preşedintelui României, din vara trecută, cu un “recensământ”. “De ce îl susţin eu pe Vasile Blaga pentru un nou mandat. Am nişte criterii în minte în momentul în care am decis să îl susţin pe dânsul. Vi le sugerez şi dvs. în momentul în care veţi lua decizia, dacă nu aţi luat-o, cu cine anume să votaţi în 31 martie. Pe 23 martie mă scuzaţi”. Stolojan a fost corectat de cei prezenţi în sală, dar şi aşa a fost greu pentru el să accepte că a greşit. […]Un alt vorbitor din rândul susţinătorilor lui Blaga a fost Traian Ungureanu, europarlamentar PDL. Acesta a comparat alegerile din PDL cu alegerea noului Papă. Ungureanu a făcut şi un pronostic, şi anume că alegerile vor fi câştigate de Elena … Cum şi-a dat seama că a greşit, europarlamentarul a vrut să dreagă busuiocul. “Noi stăm mai bine la rugăciuni, ştim şi Tatăl Nostru şi ştim cine e tatăl nostru, prin urmare ce avem de făcut şi ce vom avea de făcut la convenţie”, a spus Ungureanu uitându-se la Vasile Blaga. De ruşine, preşedintele PDL şi-a ascuns capul între palme, dar nu a intervenit să îl corecteze pe mai tânărul său coleg de partid. Integral in EVZ.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salut! 🙂
PDL se pregateste transformarea deplina intr-un partid exact asa cum l-a luat Roman de la Basescu: minuscul, de stanga, jinduind sa fie cooptat la putere de catre un partid mai mare. Nu exista nici o sansa, cu Blaga sau Udrea, pentru ca acest partid sa reinvie. Sa-i fie tarana grea, la fel de grea pe cat a fost reticenta lor pentru viziunea si masurile asumate de Basescu-Boc.
Buna dimineata,
cred ca ai vrut sa spui ” un partid asa cum l-a luat Basescu de la Roman” , adica vice-versa!
Buna dimineata 🙂
Amin!
neata! 🙂
am vrut sa spun “in starea in care a fost preluat de Basescu dupa victoria in fata lui Roman”. Cred ca am fost neclar in exprimare.
o zi buna tuturor.
Buna dimineata inca o data, pentru interesati – Europa: 18 Martie 2013 / Scandalul cipriot
Baieti si fete, exista posibilitatea (mare!) ca la europarlamentarele din mai 2014 PSD si PNL sa mearga separat, nu ca lista comuna USL. Aceasta posibilitate a mai fost evocata pana acum (chiar de Antonescu), insa azi am citit o stire proaspata care da stirea ca aproape sigura.
1. Realizati, cred, ca alegerile eurparlamentare din mai 2014 sunt un test prin care PSD isi verifica potentialul masinariei electorale pentru a putea decide daca isi sustine propriul candidat la prezidentiale, nu pe Antonescu.
2. Realizati, cred, cat de oportuna politic a fost re-constituirea Aliantei DA de catre FC-PNTCD si anuntarea ei acum, in conditiile in care PNL se va desprinde (de voie sau de nevoie) de PSD si va voi sa isi aroge iarasi culoarul de dreapta.
Buna dimineata. Asa este. De asta mi-am si racit gura si mi-am tocit unghiile pe tastatura vorbind despre importanta capitala a europarlamentarelor de anul viitor.
Cred ca Alianta pentru Dreptate si Adevar s-a constituit la timp (sub aspect politic): inainte de alegerile din PDL, inainte ca anuntul candidaturii separate a PSD si PNL sa devina oficiala, inainte de inceperea procedurii parlamentare de revizuire a Constitutiei. Nu este o constructie reactiva, ci una pro-activa.
excelente,temporizarea si strategia alese 🙂
Este unul din putinele momente din politica romaneasca despre care pot spune ca a avut un timing excelent. Si ma bucur si mai mult ca se intelege cat de mica este fereastra de oportunitate a noii constructii si ca trebuie speculata la maxim.
🙂
neata buna tuturor 🙂
aseara Laura Stefan a avut o interventie in emisiune,se referea la softul ecris(de cateva mil.eur) care poate fi fentat de cei care-l manipuleaza la ordinul juzilor interesati(presedintele curtii)
Introducerea datelor dosarelor se face dupa ce softul da completul de judecata.
Daca softul alege un complet de judecata nepotrivit(adica un complet format din judecatori cu care nu s-a stabilit vreo “legatura” ) atunci se introduc datele altui dosar.Procedura se repeta pana cand se ajunge la completul cu judecatorii “binevoitori” situatie in care se introduc datele dosarului in care sunt inculpatii care trebuie sa scape.
Acest detaliu de procedura a fost stiut de mult timp in interiorul sistemului(interesanta complicitate din partea tuturor pana la csm,judecatori si procurori) dar a transpirat prea putin pana acum, inafara.
Deci cu un soft de mai multe mil. de eur directionarea dosarelor catre completele de judecata se face mai mult decat aleator.Se face cu dedicatie.Oare ce comision a luat “producatorul” softului ptr. detaliul asta nesemnificativ ?!
Asa este, am mai citit informatii despre aceasta bresa a softului ECRIS. E cunoscuta de mult.
buna dimineata !
mai tarziu(adica a 3-a zi 😀 ) dar cu multa speranta le doresc lui mru si aliantei DA mult succes 🙂
vineri seara la cristoiu ,mru a provocat frisoane anrp si raapps si mafiei transpartinice din toata clasa politica prin dezvaluirile(de-a dreptul incredibile) facute.
Sambata ,discursul lui mru a fost puternic si edificator.Rigoare multa in selectia oamenilor care vor fi promovati atat le doresc …si atunci va fi bine 🙂
deci Blaga este Isus 😆 (teribil articolul 😆 )
inteleg atunci,daca tot vine pastele,ca va fi crucificat astfel poporul pdl va fi izbavit de pacate 😆
maria magdalena e …blondina ? 😆
Buna dimineata,
oameni sinistrii, politica sinistra si o tragedie de proportii in dreapta romaneasca 🙁
http://sociollogica.blogspot.ro/2013/03/inscop-21-28-februarie-psd-pe-cai-mari.html
” PSD e susţinut de 40% din cei care au o intenţie de vot.” salut Theophyle, dar care procentul celor care au intentia sa voteze? e foarte important. scade intentia de participare la vot sau creste?
Salut Ziggy,
ai aici un raspuns partial,
http://politeia.org.ro/wp-content/uploads/2013/03/18-03-13-P_02.jpg
e cam ciudat. cred ca raportul intre cei ce vin la vot si cei ce nu vin sau sunt nehotarati e invers .
buna Theophyle 🙂
pnl nu cred ca mai poate avansa.Cred ca a atins varful de potential si va incepe sa scada.Ritmul de descrestere va fi determinat de viteza cu care cei din zona privata vor intelege ce li se intampla.-intr-o birocratie imensa daca nu exista o locomotiva care sa traga peste toate interesele greu se pot face investitii cat de cat corecte,totul este ca sa fie facut la o limita rezonabila a legii/ori deja sunt multi,de la mici la mari, care asteapta bani ptr. lucrarile facute,bani care nu mai vin.
E hazlie diferenta de opinii intre sexele opuse 9-19% ptr. pdl.Daca sunt si din aceeasi familie atunci sunt grave probleme de perceptie 😀
psd cred ca va ramane constant si testul de la europarlamentare ii va confirma stabilitatea.
Exista culoar pe dreapta,trebuie fructificat.Cred ca in politica , a fura putin startul nu este ilegal ci chiar benefic 🙂
Salutare mircea.
“Ritmul de descrestere va fi determinat de viteza cu care cei din zona privata vor intelege ce li se intampla.”
Cam asa, insa cu accent pe micii rontaitori privati care trebuie sa inteleaga ca-i groasa si noduroasa si de data asta nu mai merge c-o shpaghensis la nea ‘spectoru fin’ciar, ca-n vremurile lui Vaca & Bombo.
buna dimineata;
habar n-am cine este inscop =ul ala cu sondajul;daca ma uit la cv-urile celor de acolo,” sefu”=absolvent de stefan gheorghiu reloaded,nu prea e semnificativ;
una peste alta,observ ca un partid fara nici un fel de expunere media( ca nasul e de nisha) are aproapre 3 pct;muuuult mai mult decat partidul teve al lui voiculescu;
si mai are si o distributie relativ omogena in tara si in votanti;
si mai sunt ,in sondajul ala,si 40 pct =enorm,nehotarati;
timing-ul ales pentru alianta DA= senzational; cum se zice pe stadion” le-a furat mingea” celor de la pdlpnl;
FC-tineti-o tot asa,fara compromisuri,fara ” fripturisti” in partid si saptamana asta cu toate tunurile pe legea ” retrocedarii”;
cred ca asta singura va aduce cateva procente;
p.s ochii ca pe butelie pe miscarile lui johannis/interviul din adevarul de azi clarifica intentiile pnl/buna miscare a facut cacarau,sper sa i-o anuleze becali,fenechiu,qariu&co
salut intamplator 🙂
Merita sa te uiti diseara la Turcescu pe b1 😆
neata buna all,
cetatean, acum ca alianta da a trecut cu fruntea sus prin culoarul dreptei si a pravalit stinca unui logo in urma sa, putem sa fim linistiti ca pnl si Blaga au culoarul de dreapta definitiv inchis. de acum incolo nu mai trebuie decit sa asteptam destructurarea inevitabila si inexorabila a usl.
salut , ar fi bine ca usl ramana strans unit cat mai mult timp. eventual sa fuzioneze toti bolsevicii din usl sub singla unui singur partid/sindicat sau cartel al grupurilor infractionale.
salut zigzag.
ma tem ca uslul cam presupune si el ce vrem noi. e putin probabil ca mamutul usl sa se arunce cu gitul in deschizatorul de conserve scapat pe jos de opozitia eroica.
Salutare !
Demential (MM in teritoriu):
“Potrivit acesteia (MM), la Focşani “a fost chiar din Caragiale”, întrucât un lider local a confundat-o cu Elena Udrea.
La Vrancea e domnul preşedinte interimar Costică Neaţă. Domnul Neaţă aplauda în final – după ce a început: ‘să urăm bun venit doamnei Elena Udrea’ -, el era ridicat în picioare, cu mâinile sus de bucurie. L-am întrebat: domnule Neaţă, susţineţi aceste 6 puncte pentru alegeri corecte? A zis ‘da, cu niciun chip!’, adică ‘primesc, da să nu se schimbe nimic’ “, a spus Macovei.”.
Si astia sunt “crema” provinciei.
Ce sa mai vorbim de electorat… 🙁
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/monica-macovei-eu-si-cristian-preda-suntem-amenintati-cu-excluderea-daca-va-castiga-vasile-blaga-296403.html
“Crema provinciei” – gaini fara cap. Awesomesauce. 🙁
Salut,
Eu nu as fi atit de optimist prieteni. Un PDL distrus, inseamna un PNL preluand semnele dreptei in ochii bizonului.
Practic USL nu are motive structurale sa se desparta. (Vedeti voi vreunul, in afara ciinilor maraind la ciolan ?) Disensiunile intre PSD si PNL sunt cinematografice si sunt facute sa para ca sunt singuri pe scene : stanga si dreapta.
Cu siguranta ca DA va incerca sa se alieze cu pdl indiferent care ticalos il va conduce dupa alegeri.
De ce ? Chiar si in cea mai neagra situatie PDL tot scoate un 6% de care e nevoie ca aerul.
Vedeti ca MRU nu injura pe nimeni deocamdata.
Singura sansa a Dreptei si a noastra si a lui DA este sa se alieze cu PDL – daca pdl nu va fugi la PNL. (putin probabil) si cu Traian Basescu.
A doua sansa a lui DA (cea imorala) in care noi cei de aici pierdem, sa se alieze cu Cacarau.
E ce mi se pare mie. Dar eu nu sunt infailibil.
Salutare TDS.
Daca se-ntampla miracolul (de Festivus or otherwise) ca MM&ref sa preia franele, da (cu unele conditii). Altfel nowai. Nofukinwai.
Asta sa o spuna mru peste 6 luni nu eusicumine 🙂 Si ce o sa fie ? Cu un pdl condus de Blaga de 6% adversar ? Nu ne ajunge PNL 23% si PSD 33% ? Cred ca glumesti
Alaturarea de un pdlb (pun intended) readuce riscul sabotajul infect cum a fost cel din octombrie-noiembrie 2012. Sunt destul de sigur ca MRU, ca om cu creierul la purtator ce se afla, nu va binevoi a reedita experienta.
Nu spun cum ne-ar place….. sunt mutari obligate ca in sah.
Un articol pro D.A. al lui Andrei Plesu:
http://adevarul.ro/news/politica/informatii-zi-1_5145c4c700f5182b851b94db/index.html
merci, Cedric! 🙂
daca Plesu intimpina alianta DA renascuta cu optism moderat si speranta ca MRU va candida la prezidentiale in 2014, eu zic ca e mai degraba de bine sub aspectul impactului mediatic imediat.. Impresia la cald a unii om ca Plesu spune multe
salut Citi,
nu trebuie de uitat ca MRU a fost sexcretar de stat la externe pe timpul cand Plesu era ministru. Deci oamenii astia au lucrat impreuna 🙂
salut! 🙂 ei, cum sa uit?
La TB procurorul cere amanarea procesului eliberarii lui Nastase pentru ca nu a avut timp sa studieze dosarul.
Have a taste of your own medicine Bombo!
Salut!
Mie mi se pare ca altfel trebuie pusa problema.
Cata vreme :
– “dreapta”, “stanga” etc. nu inseamna absolut nimic pt. un electorat in mare parte indobitocit de comunism;
– actuala perceptie a maselor, saracite/jefuite de o clica de mafioti transpartinici, e favorabila prezentarii unui alt produs politic, care sa insemne ALTCEVA fata de clasa politica actuala.
Sa nu uitam ca Base a castigat/s-a mentinut pe baza unor promisiuni indelung asteptate (“sa traiti bine !”, “tzepe in Piata Victoriei”, “reforma statului” etc.).
Foarte multi asteapta sa le vada realizate.
Si MRU e credibil daca vine cu programe concrete, bine argumentate.
Corect. Atata timp cat pozitionarea doctrinara e irelevanta pentru o mare parte a electoratului, sunt necesare proiectele practice, nu ideologizarea.
Proiecte au si inginerii agricoli.
Nu poti scoate ideologia din joc , chiar daca te faci ca nu o bagi in seama
Proiectele practice sunt diferite: Un partid fascist merge pe o viziune corporatista , un partid liberal pe o viziune liberala
Vrei ca FC sa faca ba o lege bolsevica, ba o lege liberala ? 🙂
Un PDL condus de Blaga va fi o nenorocire. La nivel micro: DA se va inghionti cu PDL (daca nu se inteleg intre ei ) — (tot asa cum maretul Nicusor Dan votat si de mine il lovea pe Prigoana si il menaja pe Oprescu ) la nivel macro dreapta va fi (in ochiul bizonului ) PNL.
salut TDS,
un partid de 25% a fost dus de Blaga la 12%. mai sint citeva procente dupa care fuziunea nu pnl o sa para oricui extrem de benefica.
Mircea Marian pe facebook:
„Stirile Tvr, pagina oficiala a televiziunii publice, distribuie un apel patetic in favoarea unui infractor condamnat, pe nume Adrian Nastase. Online-ul e gestionat de Madalina Ionescu, o pesedista notorie. Nu-mi aminteam de ea din vremurile mele in tvr, cautind pe net am descoprit un interviu jenant de slugarnic cu seful ei, Claudiu Lucaci, publicat pe site-ul televiziunii publice. Bun, poate data viitoare se milostivesc uselistii din tvr si de fratii camataru si publica apelurile onorabilei lor mame :)”
Superb a fost aseara Banciu pe subiect si pe scrisoara lui Andrei Nastase cu versuri din Paunescu
http://sareinochi.com/2013/03/18/amazing-romania-o-judecatoare-anchetata-pentru-luare-de-mita-judeca-liberarea-lui-nastase/
Buna dimineata tuturor 🙂
Subscriu la parerea lui Plesu si sper ca nu va ramane stinghera.
bunä,
asta fac de mult, cu slefuirea infractorului bonbo, TVR sunt prezentzi la toate
parangheliile despre bonbo,LA ILICI CRIMINALUL; apoi au ora regelui, etc.
ora bugetului, a somerilor, ora agriculturii si nesimtzirea contorsionistilor din
guvernul Ponta, nu existä. baliverne ;si sä nu uitäm emisiunile maghiare f. dese.
nu am väzut odatä; emisiuni cu Presedintele Bäsescu la UE :
Mare dreptate are Boc, dar dispretzul este prea putin ptr. nulitatea sinistra.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/boc-ministrul-culturii-este-demn-de-dispret-vezi-de-ce-il-acuza-296362.html
Unul dintre “fii” ilustrului tata!
“În ce mă priveşte, dacă privesc în jur, dacă mă uit la glumiţele lui Ponta, la nevroza lui Crin, la degringolada PDL, la cvasi-neantul PPDD, nu pot decît să întreb, prin parafrază: „Dacă ce există acum la vîrful guvernării şi în abisul opoziţiei constituie singurele variante ale votului nostru de mîine, dumneavoastră n-aţi prefera să votaţi cu noua încercare a lui MRU? Măcar omul vorbeşte bine româneşte, ştie carte, e umblat şi nu şi-a falsificat CV-ul”- Andrei Plesu
http://adevarul.ro/news/politica/informatii-zi-1_5145c4c700f5182b851b94db/index.html
BOC , are dreptate, Barbu este un zombi oribil precum caracterul lui.
de unde naiba au scos acesti mizerabili, ce nu au habar de culturä?
ARTICOLUL LUI PLESU ESTE BUN:
O alta personalitate care a participat la conferinta de constituire a aliantei D.A. , Alex. Stefanescu.
Desi subiectul articolului este despre o durere personala:
http://adevarul.ro/educatie/universitar/jurnal-secret-nu-profesor-universitar-1_51458b0100f5182b851a573d/index.html
mi-a placut fraza:
“Aş fi vrut să fac uitată întrebarea interlocutoarelor mele, dar astăzi, la festivitatea de constituire a alianţei politice PNŢCD – Forţa Civică, m-a văzut şi a venit să-mi strângă mâna Mihai Răzvan Ungureanu însuşi (ce bucuros am fost!), care mi s-a adresat cu formula „Ce mai faceţi, domnule profesor?”
Salut Cedric,
sper sa mai auzi de el si de calitatea lui in Forta Civica 🙂
Si eu sper. Cand m-am gandit ce personalitati sunt acum in PNT, a fost primul care mi-a venit in minte.
😀
cat de jos se pot läsa taratzi oamenii,
Becalii este un bou cu condicutä si coronitzä, se lasä bätaie de joc a lui Cäcäräu.
eu am fost coplesitä , de articolul dlui PROFESOR A: Stefänescu
articolul poate fi partea unui doctorat. este un om sincer, are o frumusete sufleteascä
si gandeste mai bine, decat zombii ridicatzi la rang de ministrii,barbu,marga,nistor,etc.
asa potzi spune, cä acest om inbätraneste frumos, la astfel de oameni nu conteazä fizicul.
este realmente un om frumos domnul Profesor A Stefänescu.
“Perioada stabilită pentru ca grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor să facă propuneri pentru o funcţie de judecător la Curtea Constituţională a României, după expirarea mandatului Aspaziei Cojocaru, desemnată de acest for legislativ, se încheie luni” (adica azi).
“S-a stabilit ca până pe data de 18 martie fiecare grup parlamentar să facă propuneri la Comisia juridică, până pe data de 21 martie se vor discuta aceste propuneri iar în perioada 21 – 25 martie se fac audieri şi raport, astfel încât între 25 şi 30 martie să se poată introduce pe ordinea de zi a plenului’, afirma pe 11 martie, după şedinţa Biroului Permanent, secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a discutat în şedinţa din 11 martie despre scrisoarea transmisă de preşedintele Curţii Constituţionale în legătură cu apropierea încetării mandatului unor judecători ai CCR”
Ia sa vedeti ce propuneri emana de la grupurile parlamentare…. Evident ca va fi ales “apoliticul” Valer Dorneanu, un dinozaur iliescian care a lucrat la Constitutia din 1991 (nu mai scapam de astia!). Insa ia s avedeti ce vor propune toate grupurile
Ce e si mai interesantul e ca mandatul lui Predescu expira primul, inainte celui al Aspaziei Cojocaru, iar la Senatul lui Cacarau, nimic. Nici un calendar.
Senatul lui Cacarau o are in plic pe Mona, se pare insa ca asteapta cu mutarea pana in ultima clipa pentru ca au de negociat (el si Pinocchio) urmasul pivniceresei in guvern
Asa este, draga Lumi, stiu, insa nici macar nu mimeaza o “procedura parlamentara”. Conform legii, mandatul lui Predescu expira pe 10 mai si numirea trebuie facuta pana cel tarziu 10 aprilie.
“nici macar nu mimeaza” pentru simplu motiv ca arogantza le-a luat mintile. Pentru cine,si de ce sa mai mimeze ceva ?! pentru bizonul care le-a dat deja votul ? pentru colegii de Europa care i-au “citit” deja f. bine si nu mai catadicsesc ii ai trage de urechi?, pentru opozitia care este sublima dar lipseste cu desavarsire ? (apropos de by the way ai auzit vre-un glascior din opozitie ridicand aceasta problema in parlament sau in studiourile TV unde se mai duc cand si cand ?
Pentru electoratul care a stat acasa la alegeri (a lehamite dar comentand doct din varful buzelor sau al tastierei pe net) ? pentru elita careia cateva galeti de laturi in cap a fost de ajuns pentru a se retrage in turnul de fildes ? pentru alde noi care ne refulam pe bloguri ? nimeni si nimic nu mai conteaza in ochii lor
am auzit cä aspirä, mahalagioaica NICOLAI SI TAMPITZELUL LUI MÄMICA Qiuariu
Super profesionisti, apolitici si aparatori ai statului de drept: Dorneanu si Pivniceru.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca Mona Pivniceru si Valer Dorneanu sunt doi profesionisti care au pregatirea profesionala si statura morala pentru a activa ca judecatori la Curtea Constitutionala.
“Azi trebuie sa discutam acordarea sprijinului parlamentarilor nostri pentru propunerile privind judecatorii la Curtea Constitutionala. Doamna Pivniceru si domnul Dorneanu cred ca sunt doi profesionisti care chiar au pregatirea necesara si statura morala pentru a face parte din ceea ce reprezinta aceasta institutie fundamentala a statului, Curtea Constitutionala”, a spus Ponta, potrivit mediafax.ro.
“Depolitizarea CCR” a inceput.
Ce se intampla la recursul lui Nastase? Documente incomplete, altele trimise prin fax nu in original!
Vrea cineva scandal? Amicii sunt pregatiti sa-l primeasca cu covorul rosu. Ar fi foarte suparati daca s-au pregatit in zadar.
cum sä fie respectatä Romania, cu un plagiator premier, cu liberali plini de securisti
si mafiotzi. ce cautä securistul SRS IN pnl; UN PARTID DE RADICALI, BANDITZI SI SECURISTI:
cu ce s-a evidentziat Temnicera panä acum, cu nimic,
cu tupeu nerusinat si intrigi la CSM;o mizerabilä coadä de topor uslinoasä.
doar o nota;
am impresia ca nu e zi fara o demonstratie in PV;
azi erau ” revolutionarii”/ e drept ca parca erau mai multi jandarmi echipati ” cu tot tacamul” ( casti,pulane,tunul de apa parcat bine dosit…
raportul” de forte” parea echilibrat : cam 1 jandarm/1 demonstrant( 75-100/100-150) pe la ora 10
dece sä nu admitä contestatziile procurorilor, sau trimes acte sterse, mäsluite,
cum sä admitzi asa ceva, ce trebuie sä creadä pe cuvant , un borfas ordinar.
ce revolutzionari? sunt mizerabilii ce au manipulat si mimat revolutzia,apoi
revolte, etc niste puturosi intretzinutzi, niste jigodii mizerabile ca tot USL-ul
He, he, he!
http://tmb.ro/index.php/dosare_ecris?id_dosar=300000000520995
sare,
borfasii din dosarul cu securistul Voiculescu, fac cu randul si invocä diferite,
sä amane dosarul
dece nu-si dä seama magistratzii cä sunt manipulatzi. ce ordinari mafiotzi.
“precis Bäsescu” a smangälit in actele lui bonbo, numai el:
Ne facem de mirul lumii 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14441182-traian-basescu-merge-vatican-ceremonia-instalare-papei-francisc-cursa-linie-alitalia.htm
heheehe 🙂
Era o gluma germana (aber naturlich!) spusa de Mircea Crisan:
-De ce papa cind coboara din avion saruta pamintul ?
-Pentru ca el circula cu Alitialia
ASTA ESTE ATITUDINEA DEMOCRATICÄ A SOCIALISTILOR BOLSEVICI – USL
la adresa presedintelui. este o rusine, sä hotäreascä un mafiot ca Fenechiu
cu ce zboarä presedintelui. o rusine, mare rusine, cand sälämbäiatul plagiator
se falfaie si cu aviane particulare.
“Al treilea avocat al lui Nastase, Viorel Ros, a declarat ca fostul premier trebuie eliberat si pentru a degreva statul roman de cheltuielile generate de incarcerarea acestuia.”
Stiti bancul cu – “Onorata instanta aveti mila de un biet orfan”? 😀
Mda,
orfan pentru ca si-a omorat parintii.
Ati vazut cat de mult seamana sora lui Adrian Nastase cu el? Eu cred ca au fost schimbati la nastere 🙂
http://www.evz.ro/detalii/stiri/valer-dorneanu-propus-de-psd-pentru-ccr-1028661.html
Se pare ca e unica propunere la camera!
Pe acelas subiect:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/victor-ponta-voi-discuta-cu-crin-antonescu-despre-interimatul-la-ministerul-justitiei-1028659.html
Scpam de tasu si dam de masa
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-14441906-surse-tudor-chiuariu-norica-nicoali-variantele-pnl-pentru-ministerul-justitie.htm
Postare noua – Şpagă pentru toată lumea – două judecatoare şi un grefier
Se pare ca nesimtirea a ajuns regina 👿 Dupa ce ne trimis la numarat oua, mai nou suntem si rame – “Dezamagirea mea e ca romanii accepta orice. M-am saturat sa vad romani care traiesc ca niste rame. Asta e marea mea dezamagire la 60 de ani”
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14441692-dana-barb-sora-lui-adrian-nastase-nu-doreste-urmasii-sai-traiasca-romania-saturat-vad-romani-care-traiesc-niste-rame.htm
Pai sa nu fie suparata famiglia Nastase pentru condamnarea in “fleacul” numit “Trofeul Calitatii”, cand LOVITURILE date au fost altele?
Doar un exemplu (care macar semne de intrebare trebuie sa starneasca, zic eu) de care am dat ABSOLUT intamplator
“Dacă în 1998 au pornit cu o cotă de 51% din capital, la finalul lui 2004 francezii au reuşit să-l convingă pe premierul de atunci Adrian Năstase să le vândă restul de 7,3% pe care îl mai deţinea statul pentru suma de 43 mil. euro, în condiţiile în care pe bursa de la Bucureşti valoarea pachetului era dublă, iar pe masă erau oferte şi de la alţi investitori care ar fi oferit fără probleme preţul pieţei. SocGen Franţa şi SocGen Finance prin Lichtenstein – o divizie a grupului – au plătit acea achiziţie imediat, întrucât era foarte avantajoasă pentru ei.”
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/2012-anul-de-cosmar-pentru-brd-cum-a-ajuns-cea-mai-profitabila-banca-din-sistem-sa-raporteze-peste-noapte-pierderi-de-332-mil-lei-iar-un-presedinte-sa-i-fie-respins-de-bnr-10563115
LES SALAUDS !
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14443326-motivele-refuzurilor-lui-plesu-djuvara-liiceanu-cartarescu-participa-alaturi-andrei-marga-salonul-carte-paris.htm