Revista Presei – 18 mai. “Atât de mare e repulsia față de politicile PSD, încât a explodat și magiunul.”
18/05/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 18 mai! Sâmbătă cerul va fi mai mult noros în estul României, unde vor cădea averse de ploaie însoțite de fenomene electrice pe arii extinse, iar local cantitățile de apa vor ajunge până la 15-20 de mm, mai ales în Moldova și în sudul Bărăganului. Unele averse slabe de ploaie se vor semnala și în vestul țării, dar numai în mod izolat. Potrivit Vremea.ido.ro, vântul va suflă moderat în Bărăgan și în Dobrogea și mai mult slab în restul regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 și 28 de grade Celsius la nivelul întregii țări, cu cele mai scăzute valori așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei și pe litoral, iar cele mai ridicate în sudul Olteniei. In Bucuresti prognoza meteo anunță furtuni și descărcări electrice, vremea fiind destul de instabilă pe tot parcursul zilei. Vântul va sufla slab, temperatura maximă în timpul zilei va urca la 24 de grade Celsius, iar minima în timpul nopții va scădea până la 13 grade.
Premiera: Curtea de Justitie a UE judeca de urgenta solicitarea Romaniei privind respectarea MCV si a decizilor CCR Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a decis sa judece in procedura de urgenta sesizarea trimisa de Tribunalul Bihor, privind respectarea MCV si efectele deciziilor Curtii Constitutionale. Trebuie respectate deciziile Curtii Constitutionale (CCR) daca acestea contravin legislatiei UE? este, in esenta, intrebarea trimisa de magistratii romani. Potrivit portalului CJUE, instanta europeana a decis ca acest caz sa fie judecat in procedura preliminara de urgenta (PPU) . In alte cazuri similare, ale unor intrebari trimise din Romania privind modificarile la Legile Justitiei, CJUE a decis judecarea in procedura accelerata. Cazurile judecate de CJUE in procedura preliminara de urgenta sunt solutionate in aproximativ 3 luni, declara specialisti in dreptul european pentru Ziare.com. In cazul procedurii accelerate, aceasta procedura poate dura aproximativ 6 luni….Potrivit procedurii, aceasta procedura permite Curtii de Justitie sa solutioneze intr-un termen considerabil redus intrebarile cele mai sensibile referitoare la spatiul de libertate, securitate si justitie (cooperare politieneasca si judiciara in materile civila si penala, precum si vize, drept de azil, imigrare si alte politici referitoare la libera circulatie a persoanelor).”Cauzele in care se aplica PPU sunt incredintate unei camere de cinci judecatori special desemnata, iar faza scrisa se deruleaza, in practica, in principal pe cale electronica si este extrem de redusa, atat in ceea ce priveste durata, cat si in ceea ce priveste numarul actorilor care pot depune observatii scrise, majoritatea actorilor intervenind in faza orala a procedurii, care este obligatorie”, se arata pe site-ul CJUE. Integral: http://www.ziare.com
Cum a uitat CSM, garantul independentei justitiei, sa apere reputatia magistratilor linsati mediatic Reactiile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sunt aproape inexistente in cazurile magistratilor linsati in emisiunile diverselor posturi de televiziune, pe site-uri si in presa tiparita, arata Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania (FJR), intr-un raport al activitatii Consiliului, pentru perioada ianuarie 2017 – aprilie 2019. FJR a analizat modul in care CSM a aparat corpul magistratilor impotriva actelor de natura a aduce atingere independentei, impartialitatii sau reputatiei profesionale. In doi ani si patru luni, CSM a admis doar 28 de cereri de aparare a reputatiei profesionale a unor magistrati, cu titlu individual, sau a independentei…”Consiliul Superior al Magistraturii nu a demonstrat nici stabilitate si nici rol activ si promptitudine cu privire la apararea corpului magistratilor impotriva actelor de natura a aduce atingere independentei, impartialitatii sau reputatiei profesionale a acestora, in perioada ianuarie 2017 – aprilie 2019, cu exceptia unor situatii punctuale, in unele dintre acestea fiind atacata insasi imaginea unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, mai ales a actualului presedinte”, arata judecatorii….”CSM nu a intreprins niciun fel de masuri suplimentare pentru a furniza un sprijin adecvat magistratilor impotriva carora sunt indreptate critici ce submineaza independenta justitiei (spre exemplu, ajutor financiar sau juridic magistratilor care solicita daune morale prin actiuni introduse pe rolul instantelor judecatoresti) “, mai arata FJR….”In total, in doi ani si patru luni de mandat, CSM a adoptat mai putine astfel de hotarari decat adopta CSM anterior in anul 2014 (30) sau in anul 2016 (40), respectiv un numar aproximativ egal cu cel al hotararilor emise numai in anul 2015 de fostul CSM (26) . De altfel, raportul intre CSM anterior si CSM prezent este apropiat de 75% la 25%”, arata raportul FJR. Integral: http://www.ziare.com
Statul represiv creat de Dragnea. Cum s-a speriat micul autocrat din Belina de zece protestatari luați cu duba Atât de mare e repulsia față de politicile PSD, încât a explodat și magiunul. Până și la Topoloveni, în județul roșu Argeș, s-a găsit o mână de oameni care să protesteze public față de Liviu Dragnea. Sentimentul de revoltă și saturație se răspândește rapid, iar singurul răspuns al lui Dragnea e forța, violența. Ultima dovadă – abuzul de la Topoloveni, unde jandarmii i-au dus la secția de poliție pe cei zece oameni care protestau pașnic, fără să încalce vreo lege. O reacție total disproporționată a autorităților față de o mână de oameni care au cutezat să-l înfrunte pe ditamai liderul național. Scena s-a întâmplat vineri, după zile întregi în care Dragnea și liderii PSD au încercat să pozeze în victimele inocente ale unor presupuse acte de violență pe care nu le-a văzut nimeni. Explicația jandarmilor pentru săltarea protestatarilor din Topoloveni este halucinantă: să stea în secția de Poliție până se termină evenimentul electoral al lui Dragnea. Cam ca în cazul huliganilor din fotbal, forțați prin decizie judecătoarescă să stea în secțiile de Poliție pe durata meciurilor, ca să nu provoace scandal. Doar că în acest celor zece protestatari din Topoloveni nu există nici o sentință, nici un dosar penal, nici măcar o suspiciune de încălcare a legii. Dragnea perorează de doi ani și jumătate despre presupusul stat paralel și presupusele lui abuzuri. Deocamdată niciun asemenea abuz nu a fost dovedit de vreo instanță, dar autovictimizarea lui Daddy și a cetei de infractori care-l sprijină continuă neabătută. Realitatea e alta: Dragnea a instalat un stat represiv, în care instituțiile de forță răspund la comanda unică a șefului de partid. Ordinul de la PSD e mai puternic decât legea. Așa a fost la intervenția jandarmilor de la mitingul din 10 august 2018, așa a fost când Antifrauda a călcat la ordin câteva redacții libere, la fel s-a întâmplat când Poliția Rutieră i-a făcut dosar penal șoferului cu plăcuțele M..E PSD. Nu a contat legea în nici unul dintre cazuri, ci doar ordinul PSD. În treacăt fie spus, pe vremea protestelor împotriva fostului președinte Traian Băsescu, când un pensionar a fost băgat în dubă după ce devenise agresiv cu forțele de ordine, a fost decretată tragedie națională pe Antena 3, care a proclamat moartea democrației și instalarea dictaturii. Ei, bine, acum, când zece protestatari pașnici sunt luați pe sus și ascunși de ochii lui Dragnea, cum este? Integral: https://www.g4media.ro
Dan Barna promite că Alianța 2020 USR PLUS va asigura asistență juridică românilor abuzați de jandarmi la Topoloveni, dar și la Galați și la Iași Președintele USR, Dan Barna, a promis vineri că Alianța 2020 va asigura asistență juridică tuturor celor abuzați de jandarmi la mitingul anti-Dragnea de la Topoloveni, dar și la protestele anti-PSD de la Galați și Iași, cei care doresc asistență juridică pentru a depune plângeri penale împotriva celor care i-au abuzat fiind invitați să scrie pe adresa: comunicare@usrplus.ro…. Și președintele PLUS, Dacian Cioloș, precum și prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, au criticat vineri intervenția jandarmilor împotriva protestatarilor pașnici de la Topoloveni, care manifestau împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea, aflat într-o vizită electorală în localitate. Protestatarii au fost cu toții ridicați de jandarmi, băgați în dube și duși la poliție. Integral: https://www.g4media.ro
Dan Cristian Turturică. Drumul pe care o va apuca România depinde de sentința în procesul lui Dragnea. Iar sentința lui Dragnea ar putea depinde de voturile din 26 mai Ce va alege, în final, România? Continuarea drumului spre civilizație, modernitate și dezvoltare început odată cu intrarea în NATO și în UE? Sau întoarcerea la modelul anilor ’90, cu o elită rapace și o masă obedientă, mută și mulțumită cu firimiturile de la chiolhanul mafiei de stat, pe care ni-l propun, de doi ani și jumătate, liderii coaliției de guvernământ? Indiferent cât am suci aceste întrebări, analiza ne duce la o singură concluzie: răspunsul depinde de sentința în procesul lui Liviu Dragnea. Președintele Iohannis a spus la Sibiu: ”Pot să vă promit că peste puțin timp vom fi și în Schengen, și vom scăpa și de MCV.” Tot la Sibiu, premierul Olandei, Mark Rutte, a zis: ”România va fi admisă când vă veți conforma tuturor regulilor statului de drept și ale democrației. Deocamdată, nu mergeți în direcția corectă.”Nu am nicio îndoială că ambii lideri sunt foarte siguri pe ceea ce spun. Cum pot fi împăcate declarațiile lor? Într-un singur fel. România va intra în Schengen și va scăpa de MCV peste puțin timp doar dacă, peste puțin timp, va merge în direcția corectă. Ce trebuie să se întâmple pentru asta? Fie PSD și ALDE pierd puterea, fie își schimbă agenda anti-justiție. Șansele ca PSD și ALDE să piardă puterea în viitorul apropiat sunt mici. Chiar dacă la europarlamentare PSD va lua un scor mic, sub 30%, asta nu va influența cu nimic situația din Parlament. PSD și ALDE continuă să aibă majoritatea, după cum s-a văzut la votul pentru numirea noilor judecători la Curtea Constituțională. Și dacă PSD performează mult sub nivelul anului 2016, va fi aproape imposibil să se formeze altă majoritate parlamentară și să avem un nou premier, de la alt partid. Varianta ca ALDE să se trădeze și să alăture PNL este exclusă. Tăriceanu a avut astfel de ocazii și le-a refuzat. Poate acum regretă, dar nu mai are nicio importanță. E prea târziu să se mai răzgândească. Pentru PNL, acum, când în sfârșit au început să se mai redreseze, ar fi o catastrofă să se alieze cu ALDE. Când nu aveau nicio alternativă, când cifrele din sondaje arătau îngrozitor, presiunea nostalgicilor ”marelui PNL” a fost la un pas să dea roade. Acum este exclus. Se simt pe cai mari și nici nu se gândesc să mai riște să se compromită cu Tăriceanu. Revenirea tensiunii între președinte și liderul ALDE, care pentru o vreme se atenuase considerabil, confirmă că varianta cooptării lui Tăriceanu a fost abandonată. Dacă șansele de a se forma o nouă majoritate parlamentară sunt aproape egale cu zero, nu rămâne decât scenariul ca PSD și ALDE să renunțe la agenda anti-justiției. Un scenariu posibil. Cu o singură condiție. Jumătatea slabă a echipei de la putere a și făcut deja acest pas. Chiar dacă Tăriceanu vorbește la fel de pătruns de nevoia de a repara nedreptățile și de a respecta drepturile omului (dă bine la sponsori, la membrii frăției din servicii din care face parte și la naivi), mai mult nu va face. S-a văzut după cum l-a ghidonat pe Toader. Nu l-a lăsat să dea Ordonanță de Urgență pentru amnistie și grațiere și nici să ia alte măsuri care să nu poată fi anulate rapid, după o schimbare de putere. Însă indiferent ce ar face și ce nu ar face Tăriceanu, decizia este la Liviu Dragnea. Acolo e problema, acolo trebuie să fie și rezolvarea. Câtă vreme Dragnea rămâne șeful PSD, agenda anti-justiție și anti-occidentală a actualei puteri nu va fi abandonată. După cum s-a văzut și în timpul mitingului din Iași, indiferent cine și câți îl fluieră, de aici și din străinătate, cetățeni și lideri, Dragnea o va ține langa cu ”nu vrem să fim o colonie, nu vrem să ne conducă statul paralel.”… Dacă Dragnea va fi achitat, indiferent dacă va candida sau nu la președinție, nimic nu va opri PSD și ALDE să continue să atace justiția și să încerce să răstoarne ordinea de drept prin decizii aberante ale Curții Constituționale, pe care tocmai au blindat-o cu doi noi magistrați obedienți. Din contră, dacă va fi achitat se va dezlănțui și mai tare. Un Dragnea scăpat de ultimul belciug va face prăpăd, iar în lunile care urmează, până la alegerile prezidențiale, România va fi zguduită din temelii. Chiar și după o înfrângere a candidatului PSD la prezidențiale, indiferent care va fi acesta, nimic nu garantează că asaltul se va opri. Ratarea Cotroceniului, din nou, i-ar putea îndârji și mai tare. Integral: https://www.marginaliaetc.ro
BNR prognozeaza o crestere accelerata a inflatiei pentru sfarsitul anului. Dragnea zice ca romanii o duc mai bine Banca Nationala a Romaniei (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflatie pentru finalul acestui an si estimeaza o inflatie de 3,3% pentru 2020, a anuntat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, intr-o conferinta de presa in care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflatiei. BNR estima, in februarie 2019, o inflatie de 3% pentru finalul acestui an, respectiv de 3,1% pentru 2020. Conform Bancii Centrale, rata anuala a inflatiei va continua sa se plaseze peste limita superioara a intervalului tintei pe parcursul anului 2019, pe fondul manifestarii socurilor de natura ofertei in prima parte a anului curent. Ulterior, aceasta se va repozitiona si mentine in jumatatea superioara a intervalului tintei, ca urmare a epuizarii efectelor acestor socuri nefavorabile, dar si a persistentelor presiunilor inflationiste de la nivelul inflatiei de baza. La inflatia targetata de 4,2% pentru acest an, o contributie de 0,6% o are pretul legumelor, fructelor si oualor, 0,5% – combustibilii, 0,3% – preturile administrate si alte 0,3% – produsele din tutun si bauturile alcoolice.”Pana la finalul anului, inflatia, asa cum o vedem acum, va fi in jur de 4%, urmand ca apoi sa coboare spre 3,5%. Toate cu o conditie: sa nu se schimbe evolutia preturilor foarte volatile. Integral: http://www.ziare.com
O bancă din România a afișat cursul valutar în cireșe. Cât costă azi un euro Banca Transilvania a afișat, în cursul zilei de vineri, cursul valutar în…cireșe, ca o ironie la adresa prețurilor mari cu care se vând fructele în această perioadă, prețuri pentru care au ajuns să fie catalogate drept „produse de lux”. Potrivit Mediafax, cursul valutar afișat în cirește arată că un dolar american este cotat la două cireșe, în timp ce un euro costă două cireșe și jumătate. În schimb, pentru o coroană suedeză poți cel mult să atingi cireașa. La începutul lunii mai în pieţele româneşti au apărut cireşele importate, care se vând şi la preţuri de 120 de lei kg. Potrivit specialiştilor din domeniul agro-alimentar, vânzarea acestor produse la preţuri atât de mari reprezintă o speculă pură. Integral: https://www.digi24.ro
Firmele se confrunta cu o criza grava a fortei de munca, la stat infloresc posturile: Cu 40.000 mai multe in 2 ani Sistemul privat se confrunta cu o grava criza a fortei de munca, dar aceasta problema nu exista si in sectorul de stat, unde in ultimii doi ani, numarul posturilor ocupate a crescut cu 40.000. Astfel, conform datelor oficiale, citate de Profit.ro, numarul de posturi ocupate in institutiile si autoritatile publice in ianuarie 2019 era de 1.234.563, in crestere cu 40.097 fata de 1.194.466 in ianuarie 2017. Din numarul total de angajati ai statului, 800.000 sunt in administratia centrala, iar restul de aproape 435.000, in cea locala. Mereu au existat avantaje in privinta unei slujbe in sectorul public fata de cel privat, printre care s-au numarat siguranta locului de munca, drepturi mai multe si respectate mai strict sau organizarea sindicala. Iar faptul ca statul a crescut accelerat salariile, oferind si vouchere de vacanta sau indemnizatii pentru hrana a lungit lista avantajelor, avand in vedere ritmul de crestere a salariilor a fost mai rapid fata de sectorul privat. Conform unui studiu realizat de Confederatia Patronala Concordia si Institutul National de Cercetari Economice (INCE), in cinci ani va fi nevoie de peste jumatate de milion de persoane in plus pe piata fortei de munca. Mai mult, doua milioane de persoane active nu se regasesc nici pe piata muncii, nici in sistemul educational, iar numarul pensionarilor se apropie rapid de cel al lucratorilor activi, situatie in care populatia poate scadea cu aproape 2 milioane de locuitori pana in 2030. Integral: http://www.ziare.com
Primăria Capitalei a plătit până acum 27 milioane euro pentru cumpărarea Parcului Verdi / 1,6 milioane s-au dat după ce hotărârea de aprobare a tranzacției a fost suspendată de Prefectură Primăria Capitalei a plătit până acum circa 27 milioane de euro din cele 50 milioane de euro ce urmează a fi date pentru cumpărarea Parcului Verdi, 4,6 ha, se arată într-un răspuns dat de municipalitate la solicitarea HotNews.ro. 1,6 milioane de euro au fost plătiți de Primăria Capitalei după suspendarea de către Prefectul Municipiului București a hotărârii în baza căreia s-a aprobat achiziționarea parcului. Reprezentanții Primăriei Capitalei spun că actul de vânzare-cumpărare a terenului era deja semnat, atunci când prefectul a atacat hotărârea, iar dacă municipalitatea nu făcea plățile la data scadentă, instituția plătea penalități, iar în 90 de zile pierdea toți banii dați până la acel moment. Consiliul General al Municipiului București a aprobat cumpărarea terenului pe care se află Parcul Verdi pe 6 septembrie 2018. Parcul a fost retrocedat, iar locuitorii din zonă cereau de câțiva ani salvarea acestuia, după ce pe spațiul verde au apărut câteva construcții. Soluția găsită de Primăria Capitalei a fost cumpărarea terenului de la proprietari. Proprietarii terenurilor erau: Emil Dragoş Săvulescu, un controversat om de afaceri, fost patron al Clubului de Fotbal Dinamo Bucureşti, condamnat în dosarul fostului primar constănţean, Radu Mazăre, Speranța Budeanu, mama milionarului Radu Budeanu, fondatorul ziarului Cancan, afaceristul iranian Manochehr Saadati- Sohi, fostul patron Antrefrig, Noemi Roxana Saadati- Sohi, Cosmin Tirvuloiu, Maria și Radu Dornean, Mircea Robea, Liviu Traian Poenaru, Dobrescu Elisabeta, Deak Andrei, Săvulescu Nicolae, etc. Deși sunt foarte mulți proprietari, principalii beneficiari ai tranzacției sunt Emil Dragoş Săvulescu, Speranța Budeanu și Manochehr Saadati- Sohi. Cei care au negociat cu primăria au fost Emil și Geta Săvulescu. Prețul plătit de municipalitate pentru cele 5,6 hectare a stârnit mai multe controverse în spațiul public, acestea fiind exprimate la ședința de Consiliu General în care a fost aprobată tranzacția. Iniţial, expertul a evaluat terenul la o sumă de două ori mai mică – 26,4 milioane de euro, dar o lege aprobată cu puțin timp înaintea tranzacției ar fi dus la dublarea sumei, susține deputatul Nicușor Dan. Integral: https://www.hotnews.ro
Nu e deloc ușor să fii fiul doamnei Doina Cornea! Nu am împărtășit niciodată opinia în conformitate cu care părinții ar putea fi făcuți vinovați pentru faptele copiilor lor. Îndeosebi atunci când copiii în chestiune au depășit demult vârsta majoratului….Cum noi, românii, nu prea stăm foarte bine cu memoria, dar nici cu ceea ce reprezintă sensul cuvântului gratitudine, am toată considerația pentru fiul fostei disidente anticomuniste Doina Cornea, dl. inginer Leontin Iuhas, care înțeleg, știu și apreciez că apără așa cum se cuvine memoria mamei sale. Cu atât mai mult cu cât d-na Doina Cornea, chiar și după moarte, nu a fost și nu este scutită de atacuri, calomnii, de odioase punere sub îndoielii a autenticității și utilității faptelor sale. Toate aceste mișelii în cascadă au venit și vin îndeosebi din partea celor care nu pot să accepte ideea că fosta profesoară de la Secția de Franceză a Universității clujene a îndrăznit să facă, îndeosebi în atât de întunecații și nicidecum lipsiți de primejdii ani 80 ai secolului trecut, ceea ce altor aproape 22 de milioane nu le-a fost deloc la îndemână.Tocmai de aceea mi s-a părut cum nu se poate mai bizară prezența d-lui inginer Leontin Iuhas, la rându-i disident în anii cu pricina, în studioul din care se transmite emisiunea d-lui Mihai Gâdea. Emisiune intitulată Sinteza zilei. La începutul ediției în care dl.Iuhas a fost prezent în calitate de invitat de onoare, dl. Gâdea s-a lăudat și auto-lustruit evocând admirația pe care ar avea-o pentru faptele Doinei Cornea ca și pentru cele ale fiului domniei-ale. Fapte despre care pretindea sus și tare că ar fi luat cunoștință la timpul potrivit de la Radio Europa Liberă. Numai că, ce să vezi?, atât de pretinsul bine informatul domn Mihai Gâdea nu știa cu exactitate cum se pronunță corect numele d-lui Iuhas. Nume care era rostit aproape zilnic în anii cu pricina pe unde scurte. Și numai acesta ar fi fost un motiv pentru dl.Iuhas să părăsească emisiunea. Chiar înainte de a fi primit confirmarea faptului că dl. Gâdea nu mâncat mici și nu a chefuit în compania d-lui Liviu Dragnea. Însă până la urmă nu asta contează. Contează faptul că dl. Iuhas s-a dus să explice sensul unei scrisori adresate președintelui Klaus Iohannis într-un studio care aparține unui fost ofițer de Securitate. Și nu unul oarecare. Or, dacă refuzi să iei parte la o manifestare cu caracter comemorativ bănuind că ar fi fost organizată predominant din motive electorale, iar inițiatorul ei ți se pare a fi nefrecventabil fiindcă nu ar fi arătat respectul cuvenit unor foști deținuți politici, același inițiator fiind, în plus, în propria-ți opinie apărătorul fostului procuror general al României, Augustin Lazăr, acuzat că l-ar fi oropsit pe un alt fost disident din perioada comunistă, atunci mai mult ca sigur că intervine o fractură logică. Sau o chestiune de inadecvare. Mai intervin însă și câtea semne de întrebare….. Știu doar că, după apariția de miercurea trecută a d-lui Leontin Iuhas la Antenele voiculesciene, am înțeles mai clar ca niciodată că nu e deloc ușor să fii fiul doamnei Doina Cornea. Integral: http://www.contributors.ro
Eurovision 2019. Președintele Comisiei de cultură, despre eșecul României: Sute de mii de euro cheltuiţi pentru a face ţara de râs Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, acuză Televiziunea Română că a făcut „de râs”, pentru a doua oară consecutiv, ţara la concursul Eurovision şi vina este aceea că nu a ţinut cont în selecţia naţională de preferinţele telespectatorilor….„Felicit TVR pentru a doua finală la Eurovision ratată consecutiv pentru România! Sute de mii de euro din bani publici cheltuiţi pentru a face ţara de râs. Din păcate, reprezentanta României nu se află printre finalişti. Nici nu e de mirare! Să ne amintim că în finala selecţiei naţionale, juriul, bine ales de TVR, a desemnat-o pentru a reprezenta România pe artista care s-a aflat pe ultimul loc în preferinţele telespectatorilor”, a scris vicepreşedintele PNL.El a subliniat: „S-a dovedit că nemulţumirile publicului de atunci au fost întemeiate şi inevitabilul eşec al României nu a întârziat să apară. Încă o dată, conducerea TVR a dat dovadă de o crasă incompetenţă managerială încă din faza incipientă a acestui concurs. Integral: https://www.digi24.ro
Un ardelean refuză să le plângă de milă celor din Topoloveni: Aţi văzut ce fac cu prunele? …Potrivit lui Gheo, în fiecare an, cei din Topoloveni risipesc tone întregi din preţioasa recoltă, transformând fructele într-un fel de pastă de jumări dulce, în loc să facă din ele o pălincă normală sau măcar o ţuică din aia leşinată, de sudişti. “Voi aţi văzut ce atrocitate comit ăia împotriva cinstitei prune? No, ăia sunt oameni sau bestii? Sunt convins că măcar doi-trei dintre cei săltaţi de jandarmi lucrau la fabrica de magiun, zisă şi pierzania prunelor”, a comentat badea Gheo. “Amu, îi OK că nu le place Dragnea, dar asta nu le spală nici jumătate din păcate, dacă mă întrebaţi pe mine.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Va doresc un sfarsit de saptamana linistit! @Desy
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata!
Un articol foarte bun al Ioanei Ene in care “desfiinteaza” sectia SS a PSD:
http://www.ziare.com/politica/stiri-politice/cand-in-loc-de-carlos-sacalul-vin-stan-si-bran-efectele-cazului-kovesi-1561947
Si o explicatie clara a motivelor pentru care Adrian Nastase a primit titlul de doctor honoris causa a celebrei universitati Aurel Vlaicu din Arad. Fotografia impostorilor care-si dau mana pentru a pune la pamant invatamantul romanesc!
http://www.ziare.com/scoala/universitati/magna-cum-fraude-1561998
Buna ziua all 🙂
Peste 40 de grupuri civice cer demisia lui Carmen Dan după incidentele de la Topoloveni
…”Asociațiile și mișcările civice semnatare resping procedura abuzivă de intimidare și de forță a jandarmilor la Topoloveni, în ziua de 17 Mai, 2019. Câțiva protestatari pașnici și un corespondent al Rezistența TV au fost înconjurați de un efectiv supradimensionat de jandarmi care i-a obligat să intre în duba Jandarmeriei, apoi i-a condus la secția de poliție. Singurul motiv oferit vag a fost evacuarea zonei în care se desfășura un eveniment privat. Considerăm că Jandarmeria a făcut abuz de autoritate printr-o sancționare ce nu presupunea conducerea la secția de poliție, deoarece nu exista vreo stare de pericol. În plus, protestatarii nu au refuzat legitimarea”, se arată într-un comunicat de presă remis de grupurile civice.
Reprezentanții acestora acuză Jandarmeria că a încălcat articolul 30 din Constituție, referitor la libertatea de exprimare a opiniilor şi libertatea de comunicare în public.
“Prin îndepărtarea protestatarilor pașnici a fost practicată cenzura și a fost îngrădită libertatea presei. Protestăm față de acțiunile executivului prin intermediul Ministerului de Interne, de a orienta România spre o formă de guvernământ dictatorială și autocrată. În data de 14 mai, ministrul de interne Carmen Dan a amenințat cu dosare penale participanții la manifestațiile de stradă desfășurate la Iași și Galați. Ministrul de interne a pretins că incidentele au fost încercări ale protestatarilor de a ”împiedica desfășurarea de activități de campanie ale simpatizanților PSD”. Ministrul de interne, chiar dacă este numit politic, nu are dreptul să profereze amenințări la adresa unor cetățeni doar pentru că aceștia protestează împotriva unui partid, fie el și de guvernământ. Partidul nu este statul. Partidul respectiv nu este România, țară în care încă sperăm că sunt respectate drepturile cetățenilor”, potrivit sursei citate….”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23149091-peste-40-grupuri-civice-cer-demisia-lui-carmen-dan-dupa-incidentele-topoloveni.htm
Buna seara
Sigur,peste tot politicienii sunt corupți,nu numai in România …dar “exista regulii”…și diferențe fata de România
Vicecancelarul Austriei după difuzarea unei înregistrări in care cere shpaga pentru campania electorală in schimbul facilitării obținerii de contracte cu statul a demisionat a treia zi după publicare înregistrării-secrete-…..
Bine nteles ca mai departe e treaba discuției
Cum e cu “politicienii”romani???!!!!
Aici e diferența…..restul e “suflare de vânt” sau “stat paralel” sau………
PS după demisia vicecancelarului, guvernul întreg a demisionat și au fost convocate alegeri generale înainte de termen…..
Buna dimineata !
Dupa parcurgerea materialului de mai jos ,banuiesc ca veti fi de acord ,ca din titlu lipseste UDMR.
Reportaje-Live: Șah-mat Rusia+PSD/ALDE
Uniunea Europeana este in plin razboi informational. Dusmanii Europei unite, puternice si suverane o vor cu orice pret dezbinata. O Europa puternica si stabila schimba echilibrul de putere mondial.
In acest razboi proxy , Romania, Polonia si tarile baltice sunt in prima linie. Am tot scris ca razboiul nu se mai poarta cu arme ca pe vremuri. In vremurile noastre razboiul se poarta economic si informativ. Sunt ani de zile de cand Rusia+Iran+China (RIC) duc o lupta crancena pe toate planurile cu lumea civilizata. Este o lupta intre totalitarism, frica si control pe de-o parte si lumea libera, civilizatie si democratie asa cum e ea cu bune si rele, imperfecta si uneori dura cu cei slabi economic.
Daca este vreun idiot pe aici care considera ca rusii sau chinezii sunt mai civilizati sau dezirabili occidentului, il invit sa se mute in Rusia sa muste din civilizatia lui Putin sau in China unde impartirea pe clase si restrangerea drepturilor cetatenilor in functie de scoring este o realitate. Scuzati paranteza dar am alergie la tampitii care nu inteleg lucruri atat de simple.
In acest razboi proxy, occidentul aplica sanctiuni economice Rusiei, Iranului si tocmai a marit taxele vamale Chinei. Grupul RIC riposteaza economic si mai ales informational. Exploateaza falii de dezbinare ideologice in societatile occidentale, sustine partide extremiste, urmareste slabirea coeziunii UE si NATO prin exacerbarea nationalismului stupid si mai ales corup cu bani sau santajeaza politicieni de prim rang. Banii lor murdari cumpara constiinte. Banii lor corup politicieni in toate tarile occidentale, sustin televiziuni gen Antena3 si Romania Tv si finanteaza partide extremiste in toata Europa. In tara la noi controleaza partide gen PSD, ALDE, UDMR etc.
Nici o tara din Europa nu este imuna. In Franta au creat vestele galbene, in Austria au cumparat politicieni (ati vazut scandalul de azi). Nu se dau in laturi de la nimic si se merge pana la asasinarea celor incomozi chiar pe teritoriul statelor occidentale. Vi se pare exagerat? Aduceti-va aminte de tentativa de asasinat asupra prim-ministrului muntenegrean pentru a impiedica aderarea Muntenegrului la NATO.
Toate acestea au scopul de a destabiliza, de a crea haos si de a distruge NATO si UE. Ei stiu foarte bine ca puterea vine din uniune si fac totul sa destabilizeze si sa dezbine. De aceea alegerile parlamentare sunt cruciale pentru viitorul Europei si al nostru.
A fost suficient un Cambridge Analytica si un Brexit pentru ca lumea civilizata sa inteleaga pericolul razboiului proxy si ingerintelor din ce in ce mai curajoase ale Rusiei si Chinei in treburile interne ale statelor occidentale. Incet (prea incet dupa parerea mea) occidentul s-a trezit si raspunde atacului informational masiv. Personaje gen Dragnea, Tariceanu si restul scalvilor si tradatorilor de tara din jurul lor, sunt simpli pioni in aceasta lupta, cumparati sau santajati. Am scris mult despre acest lucru.
De data aceasta e diferit!
De data aceasta occidentul intelege miza imensa a alegerilor europene si actioneaza. Avem sansa sa dam o lovitura grupului RIC si partidelor si indivizilor finantati sau controlati de ei. Occidentul este in sfarsit in ofensiva.
Si iata de ce cred ca aceste alegeri vor fi castigate de Romania libera si curata.
1. Vor fi observatori in toate sectiile de votare. Sondajele la iesirea de la urne vor fi mai exacte ca niciodata.
2. In Romania este in plina desfasurare cea mai mare operatiune speciala NATO de cyber security la care participa 1200 de specialisti. Search pe Google dupa Steadfast Cobalt 2019. Aceasta operatiune are rolul de a preintampina manipularea votului populatiei folosind instrumente gen Cambridge Analytica.
3. Facebook monitorizeaza foarte atent orice tentativa de fakenews si activitatea conturilor false. Au fost sterse mii de conturi false in ultimele zile intr-o actiune fara precedent in istorie.
Toate acestea plus o populatie tot mai “trezita” si decisa sa lupte pentru viitorul ei vor da sah mat Rusiei si PSD/ALDE in aceste alegeri.
HAI LA VOT IN 26 MAI!
https://www.comisarul.ro/articol/sah-mat-rusia+psd/alde_999867.html
Buna dimineața
UDMR???- o prezenta la vot de peste 45% duce UDMR sub 5%….
Mă gândeam la ei (UDMR),alăturându-i celorlalți,ca la groparii țării.
Au un sistem de evidență clară a numarului de votanți,de peste 98%. Culte,ong uri etc. Diabolici ! In satele predominante,obligatoriu ,minoritatea cea mai răspândită,votează cu ei. Dintotdeauna.
Este bine că nu s-a inflamat episodul Uzun. Legea trebuie să-şi spună cuvântul.
UDMR sa o spunem clar și tare este antiromânesc “by default”….orice ar spune sau cum și at vopsi ei vorbele….chiar și acum programul lor e clar pentru europarlamentare=autonomie teritorială /orice fac au acest lucru ca scop final ;nu s au abătut,nu se abat și nu se cor Anatea de la acest obiectiv
Antiromanesc este un cuvant elegant… Referitor la Uzun , merg la pariu ca au stiut de profanare ; poate…poate nu au fost de acord,cu jumatate din gura,dar de stiut ,kapii udmr au stiut. Bisztos !
Sistemul de comunicare a fost “importat”……
N am nici cea mai mică îndoiala
Buna ziua,
https://www.comisarul.ro/articol/info-acesta-este-sondajul-distribuit-de-dragnea-li_999912.html
bazat pe 35% prezenta la vot cu psd la 36%? asta presupune o fraudare de cat la suta?
Sa spunem 25% ?
Ma intreb daca cineva a estimat procentul psd-istilor care de obicei ies la vot iar acum prefera sa nu voteze?
Ma intreb ce fel de tehnici de fraudare va folosi psd. Daca mormintele voteaza atunci creste sansa ca referendum-ul sa fie validat -tz, tz. Ce alternative au? chestia cu ungurii care pot sa voteze de 2 sau mai multe ori poate sa ajute. Ce altceva?
ok, m-am lamurit, mormintele si ungurii pot fi educate sa voteze numai europarlamentarele, deci miza este si mai mare.
😆
Buna ziua
http://www.ziare.com/fonduri/fonduri-europene/pentru-ce-votam-la-26-mai-iv-pentru-50-de-miliarde-de-euro-si-pentru-egalarea-nivelului-ungariei-1561779
petrisor puiu – ptiu drace – ca de obicei cu cifre educative
Buna ziua!
Cristi Danilet:
http://www.ziare.com/stiri/justitie/abuzurile-comise-la-mitingurile-psd-sunt-in-atentia-magistratilor-sa-nu-creada-cineva-ca-nu-vedem-toate-astea-1562150
Mă simt ca-n 89 , decembrie. De data aceasta,va trebui făcută curățenie. Tot ce s-a numit politic ,out! Prin OU !!!
Cred că accelerarea confiscării extinse si indepartarea numiților politici , ar trebui sa fie printre primele două OU ale noului guvern.
Poate ne aude/vede USR + . Liberalii nu cred că ar vrea,iar Johannis nici atât.
Varanul ştie de ce.
buna seara
@evasilescu
Nu sunt sigur ca se va putea frauda….softul pentru evitarea votului multiplu va fi funcțional ….exista și soluții de back up pentru verificare ulterioară daca Internetul “cade” …și mai sunt alte chestii totul este ca reprezentanții usr+ sa stea pana la sfârșit in secții nu ca la alegerile de primr sect 1 când CArmand a pierdut ca hipsterii s au dus la ora 19 la concertul unei formații/între 19-21 s a făcut “mândria”
p.s știu “alte chestii” nu le spun pentru a nu le da idei de contracarare
“Manaria”-Siri asta e ca nevasta mea /îmi ia vorba din gura
Vor fi surprize urâte pentru PSD, oamenii au început să înțeleagă ce face Pablito. Ieri am fost într-un județ roșu, cei cu care am vorbit erau îngroziți de o posibilă perspectivă cu sancțiuni de UE. În plus erau nemulțumiți de faptul că PSD-ul nu este interesat de o perspectivă de dezvoltare, nu au făcut nimic pentru IMM-uri și infrastructură. Bună seara!
Buna seara,
din cate stiu ungurii cu dubla cetatenie pot sa voteze sa spunem in satu-mare dupa care trec granita si voteaza in hu.
softul se pare ca nu compara ce se voteaza in satu-mare cu ce se voteaza in hu pt ca nu se centralizeaza datele din hu. solutia oferita e sa faca votantul o declaratie pe raspundere personala ca nu a votat si in alta parte. good luck sa se poate verifica asta.
Bună seara!
O nouă revoltă, la Novaci! – ”Dăncilă, huiduită și apărată de zeci de jandarmi, a fost ascunsă într-o vulcanizare auto din Novaci! Apoi a fugit!”
https://www.comisarul.ro/articol/video-dancila-huiduita-si-aparata-de-zeci-de-janda_999904.html
Buna seara!
https://ziaristii.com/radu-mazare-pe-lista-pasagerilor-avionului-tarom-care-aterizeaza-luni-la-bucuresti-il-va-da-primire-pe-dragnea/
Ponta: Exact ca în Narcos, de fiecare dată când se apropie poliţia de el, Dragnea dă pe câte unul din camarazi. Să nu îmi spuneţi că pe doamna Birchall a apucat-o independenţa şi s-a revoltat contra lui Dragnea.
PS nu iese fum fără foc…
Incredibil unde au ajuns și ce pot face!
https://adevarul.ro/news/politica/avocatul-romanieila-cedo-mintit-curtea-strasbourg-sa-l-ajute-liviu-dragnea-1_5ce17f03445219c57ed01413/index.html
Jandarmul-șef care a băgat toți protestatarii în dubă a contribuit și la represiunea din 10 august! „Colonelul doctor Gheorghe Lupescu” este un impostor universitar, mare beneficiar al „fabricii de diplome” Bioterra
CV-ul colonelului Lupescu e plin de diplome luate de la Universitatea Bioterra, celebră „fabrică de diplome”, implicată în scandaluri și dosare de corupție. Există numeroase mărturii și dovezi că la Bioterra diplomele se cumpără cu bani. Dintre politicieni, cei mai cunoscuți care și-au construit impostura universitară cu diplome cumpărate de la Bioterra sunt primarii Robert Negoiță (Sectorul 3) și Florentin Pandele (Voluntari), ambii de la PSD.
Colonelul Lupescu e client vechi al „buticului” Bioterra. Are 3 diplome luate de acolo, ceea ce înseamnă că a absolvit 3 facultăți sau cursuri diferite, de la „inginerie economică și management agroturistic” la „securitate comunitară și terorism”. Și tot de la Bioterra a luat hârtie că ște limba engleză!
Relația lui Lupescu cu Bioterra e veche de 23 de ani. Actualul „colonel doctor” a descoperit această „fabrică de diplome” pe când avea 22 de ani, iar de atunci nu s-a mai despărțit de ea. Principalele repere ale colaborării cu Bioterra, trecute în CV-ul oficial:
1996-2001: Facultatea Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală / Inginerie Economică, specializarea Inginerie şi Management Agroturistic
2001: Certificat de competenţă lingvistică în limba engleză
2006-2008: Facultatea de Drept / Master în Securitate Comunitară şi Terorism
Din martie 2016 până în prezent: Lector universitar / Predare, evaluare, îndrumare şi control.
Așadar, după ce și-a cumpărat o roabă de diplome, colonelul Lupescu s-a apucat să și predea la Bioterra! A devenit lector universitar și îi învață pe studenți cum se cumpără diplomele.
https://ziaristii.com/jandarmul-sef-care-bagat-toti-protestatarii-duba-contribuit-si-la-represiunea-din-10-august-colonelul-doctor-gheorghe-lupescu-este-un-impostor-universitar-mare-beneficiar-al-fabricii-de-di/
Poza face cât o mie de cuvinte! Sluga perfectă scrie pe el.