Revista Presei – 18 mai. “Sfantul” din PSD e nevinovat de toate acuzatiile!
18/05/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Hristos a inviat! Luni, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei în regiunile sudice şi la munte, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în nordul Moldovei şi pe litoral şi 28 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între 6 şi 16 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali până spre 3 grade. In Bucuresti vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
După condamnarea din Justiţie, Liviu Dragnea, declarat nevinovat la RECURSUL din PSD. „Am două REGRETE URIAŞE”. După ce a primit un an de închisoare cu suspendare în dosarul ”Referendumul”, Liviu Dragnea se prezintă luni şi în faţa conducerii PSD pentru a-şi depune demisia din funcţia de preşedinte executiv. Dacă judecătorii de la Curtea Supremă l-au găsit vinovat pentru fraudele din ziua referendumului din 2012, colegii de partid se comportă ca un juriu care declară în unanimitate: ”nevinovat”. La şedinţa din Kiseleff este aşteptat după mult timp să participe şi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. Victor Ponta a spus că va prezenta şi el mandatul pe care l-a avut în fruntea partidului alături de prietenul Liviu Dragnea. Dacă imediat după sentinţă, demisia de la PSD era „definitivă”, Dragnea şi-a nuanţat declaraţiile: „ să găsim un mod prin care să pot ajuta în continuare partidul, pentru că asta mi se cere. Mi-au spus colegi că, dacă PSD acceptă să nu mai fiu preşedinte executiv, câştigă Băsescu” Un lucru rămâne însă neatins: biroul lui Dragnea din Kiseleff. Liviu Dragnea este prezentat în ultimele zile în PSD drept un erou al luptei anti-Băsescu şi o victimă a regimului de justiţie băsist. Chiar dacă s-au ferit să conteste decizia judecătorilor de la Curtea Supremă, cei din PSD au apelat la o altă formă de comunicare: Dragnea a fost condamnat pentru că a iniţiat referendumul şi pentru cele 7,4 milioane de voturi date pentru demiterea lui Traian Băsescu. Niciun cuvânt despre fraudele din ziua votului. Şedinţa de azi a conducerii PSD are scopul de a demonstra unitatea partidului şi susţinerea totală pentru Liviu Dragnea. Cu o seară înaintea „recursului” de la masa pesediştilor, fostul ministru a ieşit într-o emisiune TV, susţinând că simte „o mare nedreptate”, iar familia sa a fost distrusă de dosarul referendumului. Integral pe Gandul
Laura Codruta Kovesi: Cred ca anchetele au produs o panica in randul clasei politice. / Nu cred ca sunt ofiteri acoperiti in DNA, dar sa se faca verificari. / Nu am discutat despre dosarele penale nici cu fostul, nici cu actualul presedinte. eful Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, a declarat duminica la ProTV ca anchetele din ultima perioada de timp au produs o oarecare panica in randul clasei politice si crede ca acesta este motivul pentru care se incearca limitarea atributiilor procurorilor, informeaza Agerpres. “Cred ca este o incercare de a limita atributiile procurorilor. Nu cred ca in Romania s-a inventat masura arestarii preventive in 2015, nici catusele nu au fost inventate acum. Cred ca anchetele din ultima perioada de timp au produs o oarecare panica in randul clasei politice si cred ca acesta este motivul pentru care se incearca limitarea atributiilor procurorilor”, a afirmat Kovesi, referitor la recentele initiative de a restrange modalitatile de arestare. Ea a spus ca este dificil sa spuna daca actuala clasa politica sprijina sau nu lupta impotriva coruptie. “Este foarte dificil de spus in conditiile in care la fiecare doua saptamani ne trezim cu proiecte de modificare a Codului penal sau Codului de procedura penala prin care se incearca limitarea atributiilor sau limitarea posibilitatilor de investigare. Mi-ar fi foarte dificil sa spun ca actuala clasa politica sprijina lupta anticoruptie”, a mentionat Kovesi. Procurorul sef al DNA a declarat ca exclude existenta unor ofiteri acoperiti in institutia pe care o conduce, dar nu are nimic impotriva unor verificari. “Nu cred ca exista acoperiti in DNA. (…) Ma bazez pe calitatea morala a colegilor cu are lucrez, in primul rand pe acest lucru ma bazez si imi cunosc colegii foarte bine, le cunosc atitudinea profesionala si morala (…) si nu cred ca SRI are nevoie de acoperiti in DNA”, a spus Kovesi. Integral pe Hotnews
Ce noutate! Codul Silvic: Ponta se apără cu o minciună. Victor Ponta a încercat să scape basma curată după ce a sugerat că preşedintele Klaus Iohannis a fost influenţat pe tema Codului Silvic chiar de propriii sfetnici. Însă minciunile l-au prins, din nou, din urmă pe şeful Executivului. Premierul Victor Ponta a încercat să dreagă busuiocul, după ce Klaus Iohannis l-a pus la colţ în scandalul Codului Silvic. Însă apărarea premierului Victor Ponta a fost contrazisă chiar de atacul său precedent. „Cred că lucrurile s-au lămurit după ce a citit toată lumea ceea ce am spus eu la postul B1. Lucrurile sunt foarte clare: eu am acuzat şi acuz în continuare o doamnă deputată PNL şi câţiva domni deputaţi PNL care s-au întâlnit şi care în Parlament promovează interesele unei singure companii împotriva intereselor publice“, a spus Ponta, încercând să se replieze, dar tot fără a preciza concret cine sunt oamenii la care se referă. După încă o zi, sâmbătă, Ponta a dat şi mai multe indicii. „Am avut nişte acuzaţii, pe care mi le menţin, la adresa unei doamne deputat, fost ministru, de la PNL, care s-a întâlnit cu Schweighofer şi promovează în Parlament interesele unei firme private“, a spus Ponta. După descriere, „doamna deputat“ este Lucia Varga, însă Ponta a „omis“ să spună că aceasta a fost ministru al Apelor şi Pădurilor chiar în Guvernul Ponta 2. Varianta de a doua zi Însă declaraţia lui Ponta de miercuri seară, de la B1TV, este departe de a fi atât de clară. Din contră. „Impresia mea personală este că preşedintele a retrimis legea în Parlament pe baza unor informaţii de la nişte «binevoitori», în special liberali, pe care îi vedeţi şi zilele acestea luptându-se cu dinţii pentru interesele Schweighofer, interese care, din punctul meu de vedere, sunt strict private“, spunea Ponta, într-o intervenţie telefonică la B1. Întrebat, concret, cine sunt acei „binevoitori“ din PNL, premierul a refuzat, în mod repetat, să dea nume. Integral pe Adevarul
Iohannis: Iau serios in calcul atacarea modificarilor Codului de Procedura Penala la Curtea Constitutionala. Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a declarat intr-un interviu acordat televiziunii publice germane ARD ca „Romania se gaseste, in acest moment, intr-o faza intensa a combaterii coruptiei (…) si in aceasta faza nu trebuie umblat la legi”. Iohannis face referire la propunerile de modificare a Codului Penal si Codului de Procedura Penala, ce au trecut de Senatul Romaniei. Presedintele a afirmat ca modificarile nu sunt deloc binevenite in acest moment si ca ia „foarte serios in calcul”, daca modificarile vor trece de Parlament, atacarea la Curtea Constitutionala. „Combaterea coruptiei nu este un hobby de-al meu sau al altora care vor asta neaparat, ci o necesitate in Romania, daca vrea sa se dezvolte mai departe”, a mai spus Iohannis in interviul acordat ARD. ”Romania se gaseste, in acest moment, intr-o faza intensa a combaterii coruptiei. Si asta nu e usor nici pentru tara, nici pentru procurori si, bineinteles ca nu e usor nici pentru politicienii care nu vor ca unele lucruri sa iasa la lumina. De cativa ani avem in Romania o combatere a coruptiei relativ eficienta”, a subliniat Iohannis. Presedintele a explicat ca „lupta impotriva coruptiei este una din prioritatile mele, am anuntat asta si in campania electorala. Drept urmare, intensitatea combaterii coruptiei a crescut. Depinde acum pe cine intrebati apropo de lupta impotriva coruptiei, pentru ca politicienii se arata des nemultumiti de intensitatea acestor actiuni. Oamenii insa sunt multumiti ca, insfarsit, cineva face actiuni eficiente pentru combaterea fenomenului pe termen scurt, si, pe termen mediu si lung, sa il anihileze”. „Succesele combaterii coruptiei din Romania au avut ecouri dincolo de granitele noastre, tarile vecine vor sa afle reteta noastra si pregatesc actiuni similare. Cred ca suntem in faza in care combaterea coruptiei are prime rezultate importante. Pentru ca unii politicieni s-au decis sa incerce sa calce pe frana acestor actiuni, m-am decis, in urma cu cateva zile, sa adresez din nou acest subiect public. Integral pe Hotnews
Explicaţiile sfidătoare date de Mihai Gâdea după scandalul cu Julio Iglesias Jr. “Te pot învăţa ceva în limba română? “Jos Băsescu, Jos Băsescu!”.”, a spus Gâdea. Acesta este gestul care stârnit reacţii dure atât din partea opiniei publice, cât şi a lui Iglesias Senior. Iar încercarea lui Mihai Gâdea de a găsi o explicaţie este la fel de sfidătoare ca momentul incriminat de opinia publică. Directorul Antena 3 a scris pe o reţea de socializare că ceea ce l-a îndemnat pe Julio Iglesias Junior să spună reprezintă “strigături din folclorul urban”. ,,Regret sincer dacă am afectat sensibilitatea domnului Iglesias sau a vreunui membru al familiei sale!”, a mai scris Mihai Gâdea, pe Facebook. Tot pe facebook, a reacţionat şi Iglesias Senior, la scurt timp după emisiune. Potrivit acestuia, fiul său nu cunoaşte limba română şi nu este familiarizat cu numele româneşti. ,,Atunci când a repetat după Mihai Gâdea, cu bună credinţă, ,,Jos Băsescu!”, nu s-a gândit nicio clipă că este vorba de un slogan politic. A crezut că este vorba de câteva cuvinte de rămas bun, pe care prezentatorul îl ruga să le repete după el, pentru telespectatori.”, se mai arată în comunicat. Numai că replica a fost ulterior ştearsă de pe pagina lui Iglesias. Acelaşi lucru a încercat, în zadar, să facă şi postul de televiziune cu înregistrarea momentului ruşinos, care a devenit viral pe internet. Integral pe Realitatea.net
România și exportul materiilor prime; studiu de caz – lemnul. Disputele referitoare la exploatarea lemnului a adus în atenție modul în care România își exploatează materiile prime și în ce măsură contribuie acestea la dezvoltarea economică a țării. De aceea, am preluat și centralizat datele furnizate de statistica oficială, pentru a dimenisiona corect problemele aflate în dezbatere și implicațiile mai largi, la nivelul întregului ansamblu macroeconomic. Trebuie menționate însă, în acest context, și principiile de piață la care e aliniată economia României: în genere, exporturile nu pot fi reduse sau chiar interzise ”din pix”, libera circulație a mărfurilor fiind un astfel de principiu la care România este semnatară prin apartenența la Uniunea Europeană, iar soluțiile sunt de altă natură decât cele de marketing politic. Ponderea materiilor prime în totalul exporturilor României, începând cu anul 2007, s-a situat la niveluri de circa 5%-6%. Maximul a fost atins îm anul 2011 iar minimul în 2014, pentru ca primul trimestru din 2015 să aducă o diminuare spre cota de 4% (date preliminare și nediferențiate pe categorii), influențată însă de sezonalitate. Fapt important pentru o abordare corectă, 90% din aceste materii prime livrate în exterior au fost reprezentate anul trecut (ponderile sunt similare și în anii anteriori) de lemn, semințe de floarea-soarelui (fiecare cam cu o o treime din total) și minereuri metalice și fier vechi (cam un sfert și în scădere considerabilă față de perioada precedentă). Astfel, o prezentare a evoluțiilor înregistrate pe aceste segmente de comerț exterior este importantă, pentru a pune în context exportul de lemn. Am adăugat și statistica livrărilor de mobilă către partenerii externi, pentru a ne putea forma o idee în ce măsură se face adăgarea de valoare la intern și în ce măsură se vând materii prime brute, care nu aduc și o dezvoltare a industriilor conexe. Integral pe Curs de Guvernare
Cum instiga la ŞANTAJ Frunzăverde: „Vin din partea domnului preşedinte cu rugămintea de a vota IOHANNIS. Vom ţine cont la împărţirea banilor în 2015”. Sorin Frunzăverde va fi cercetat sub control judiciar pentru instigare la şantaj, pentru că l-a determinat pe vicepreşedintele CJ Caraş-Severin să îi ameninţe pe edilii care au plecat din PNL că dacă nu vor susţine candidatul partidului la alegeri nu vor primi alocări bugetare în 2015-2016. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de vineri până în 13 iulie, faţă de inculpatul Sorin Frunzăverde, potrivit unui comunicat de presă al DNA. Totul începe la datele de 09 noimebrie 2014 și 16 noimebrie 2014, când pe teritoriul României și în diaspora a fost organizat Referendumul Național pentru alegerea Președintelui României. După primul tur de scrutin, în cursa pentru obținerea funcției de Președinte al României, au rămas în cursă Ponta Victor Viorel, candidat din partea U.S.L. (Uniunea Social Liberală), și Iohannis Klaus, candidat din partea A.C.L. (Alianța Creștin Liberală). Conform statisticilor comunicate de către Biroul Electoral Central rezultatele primului tur de scrutin ( 09.11.2014) au fost: Ponta Victor – 40,44% și Iohannis Klaus – 30,37%. În această situație, la nivel național a existat o mobilizare a susținătorilor AC.. pentru realizarea unui procent cât mai bun în turul doi al referendumului (16.11.2014). Potrivit DNA, în acest context se circumscriu și actele materiale săvârșite de către Frunzăverde Sorin, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, și Ghiorghioni Ionesie, vicepreședintele instituției, care, aflați într-un mediu ambiental împreună cu Ciobanu Laurențiu Darian, secretarul județului, poartă următoarea conversație. Integral pe EVZ
România are de trei ori mai mulţi tineri care abandonează şcoala în comparaţie cu Polonia şi de două ori mai mulţi faţă de Germania. România a ocupat anul trecut locul 26 din 28 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte părăsirea timpurie a sistemului de învăţământ, având în continuare una dintre cele mai mari rate ale abandonului şcolar. Astfel, peste 18% din românii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care au absolvit cel mult gimnaziul nu şi-au exprimat în niciun fel dorinţa de a-şi continua studiile anul trecut. Iar procentul acestora este din nou în creştere, după un 2013 şi un 2012 în care românii începuseră să fie mai preocupaţi de continuarea studiilor. Astfel, un alt subcapitol al educaţiei plasează România pe o poziţie net defavorabilă în UE, având în vedere că ţara noastră mai ocupă locuri codaşe şi în ceea ce priveşte finanţarea sistemului de învăţământ, salariile acordate profesorilor sau investiţiile făcute de stat pentru fiecare elev. La nivel european, mai prost la capitolul abandon şcolar stau doar maltezii şi spaniolii, cu rate de peste 20%, în timp ce germanii care au părăsit şcoala înainte de vreme sunt de două ori mai puţini decât românii, iar în Polonia rata abandonului este de trei ori mai mică decât la noi, potrivit celor mai recente date de la Eurostat. „De la începutul anilor ’90 România are un trend negativ în ceea ce priveşte rata abandonului, iar diferenţa atât de mare dintre noi şi Germania, Polonia sau oricare altă ţară «aşezată» este dată în primul rând de sistemul de învăţământ mai bine finanţat, dar şi de ideologii didactice mai deschise. S-a creat un fel de ideologie în România potrivit căreia şcoala nu te ajută cu nimic. Şi, într-o anumită măsură, aşa este, pentru că nu mai există şcoli profesionale care să te înveţe ceva efectiv, o meserie“, este de părere psihologul Bogdan Lucaciu. Pe de altă parte, sunt şi zone, rurale în special, unde lipsa posibilităţilor financiare face ca elevii să renunţe să mai meargă la şcoală. Lipsa banilor nu este direct legată de costurile studiilor, ci de acele elemente adiacente ale acestora (transportul până şi de la şcoală, îmbrăcămintea etc.). Integral pe ZF.ro
Instanţele confirmă acuzaţiile de abuz aduse Antifraudei: Firmele câştigă în toată ţara. Controalele recente ale Antifraudei au dus la închiderea a sute de firme şi la numeroase plângeri în instanţă împotriva autorităţilor fiscale. Majoritatea acţiunilor sunt încă în stadiul de soluţionare, însă, în cazurile în care judecătorii s-au pronunţat, balanţa se înclină clar în favoarea contribuabilor. Judecătorii au anulat, în cele mai multe cazuri, sancţiunile din procesele verbale ale Direcţiei Generale de Antifraudă Fiscală (DGAF), prin care au fost date amenzi de cel puţin 8.000 lei şi a fost închisă activitatea firmelor pentru nereguli în utilizarea caselor de marcat. Procesul-verbal de constatare şi sancționare a contravenţiilor al DGAF poate fi contestat, la finalizarea controlului, prin formularea de plângere contravenţională, pe calea instanţei, în termen de 15 zile. Capital a analizat informaţiile postate pe portalul instanţelor de judecată şi a constatat că magistraţii au anulat integral sau în parte, cu puţine excepţii, procesele verbale împotriva cărora s-au depus plângeri. Foarte multe plângeri nu au încă un verdict, fiind de dată recentă şi având termene în mai şi iunie 2015. Motivările judecătorilor arată că sancţiunile DGAF sunt disproporţionate faţă de fapte sau că au ca efect intrarea în insolvenţă a firmelor. Instanţele au decis să înlocuiască sancţiunile cu avertismente, cum, de altfel, prevede Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în baza căreia sunt făcute plângerile.Această ordonanţă stabileşte că pentru prima abatere se aplică avertisment şi că sancţiunile, cum ar fi închiderea activităţii, se suspendă până la pronunţarea instanţei. Însă guvernul şi-a dat derogare de la OG nr. 2/2012, stabilind, prin OUG nr. 91/2014, care a modificat legislaţia privind utilizarea caselor de marcat, că nu se dau avertismente şi că activitatea rămâne închisă chiar şi atunci când se fac plângeri. Aşa a ajuns legislaţia, respectiv OUG nr. 91/2014, sursa abuzurilor DGAF. INtegral pe Capital
Pagubele unei furtuni de 15 minute în București. Furtuna care s-a abătut asupra Capitalei aseară a făcut prăpăd. Două persoane au ajuns pe mâinile medicilor, după ce au atins cablurile de înaltă tensiunea rupte de copaci. Arborii puşi la pământ şi grindina au distrus mai multe maşini, iar străzile s-au transformat rapid în râuri. În Bucureşti a fost emis, pentru o oră, cod galben de ploaie şi grindină. Ploaia torenţială a transformat în lacuri mai multe străzi din Bucureşti. Unii şoferi au oprit maşinile pe avarii pentru că nu au mai putut înainte, în timp ce alţii şi-au abandonat pur şi simplu autoturismele în apă. Pentru că a plouat foarte mult, într-un timp atât de scurt, sistemul de canalizare al oraşului a cedat. Epsică Chiru, director adjunct Apa Nova: „Au fost zone din Bucureşti în care s-au înregistrat într-un sfert de oră şi 57 de litri pe metrul pătrat. Fenomenul fiind asociat şi cu grindină şi vânt care a transportat deşeuri, frunze, crengi pe gurile de scurgere şi a blocat scurgerea apei în reţeaua de canalizare”. Furtuna a culcat la pământ mai mulţi copaci. Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București: „S-a acţionat pentru îndepărtarea a 19 copaci căzuţi pe carosabil sau pe autoturisme. În urma acestora au rezultat 12 autoturisme avariate. De asemenea, avem 16 curţi şi subsoluri cu acumulare de apă”. Integral pe Digi24
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata
d-na Lelia Munteanu-gandul.ro-anticipeaza exact ce se va intampla azi la sedinta aia a psd
nu m-ar mira ca sedinta sa inceapa cu “soborul de preoti si miruirea participantilor cu mir de muntele Athos”
De ce l-au persecutat fariseii din DNA şi l-au condamnat saducheii de la Înalta Curte? Pentru că a înmulţit voturile – viilor binecuvântările turismului electoral arătând, iar celor din morminte ştampile dăruindu-le.
Ce rost mai are să se întristeze declarând recurs? Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este preşedinţia executivă a PSD.
Ridicarea oficială la rangul de martir se va săvârşi mâine, când Cuviosul intenţionează să-şi depună mandatul în faţa credincioşilor din Biroul Vecinic (Permanent).
o zi buna tuturor.
Buna dimineata,
poate ca Dragnea ar trebui canonizat, in viata
In fiecare zi ne afundam tot mai adanc in mocirla, juri ca toti au inebunit. Scatofagii s-au dezlantuit si nu stiu cum sa faca/ce actitudine sa adopte ca atraga atentia. Sunt cel putin doua posturi de televiziune care intr-o tara normala erau de mult cu lacatul pe usa si cu licenta suspendata. Este inadmisibil ce se intampla la A3 si Romania Tv.
Neața. Eu il prefer la stadiul de moaşte.Si daca se poate bine ascuns intr-o grotă,prin Teleorman,pe undeva.
De vina sint doar romanii care nu inteleg nimic din cele ce se intimpla in tara noastra.Ce ,voturile se fura de azi sau de ieri, cu absolut aceleasi tehnici! L-ati uitat pe Cosminca? A cercetat cineva de unde au toti acesti politicieni averi inestimabile ,fara sa munceasca!Padurile nu se taie de ieri si nici petrolul si gazele nu au fost date degeaba!
Noi ,ca si popor avem o mentalitate…. si nu ne uitam la primari,consilieri ,politicieni ci la noua masina a vecinului si nu stim cum sa o zgiriem!
Dragnea v-a fi uitat ca si Sova sau Voiculescu (cu secretizarea recuperarii pagubelor cu tot)sau poate tocmai ca sa pedepseasca prostia ,v-a fi martirizat si rugat ca si Ceausescu sa nu plece din conducerea partidului!
Destui romani inteleg, altfel Dragnea era premier acum..
Postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/dragnea-santo-subito/37855/