Revista Presei – 18 aprilie. “Nu cred că Dumnezeu ne vrea proști, ba chiar cred că ne vrea cât mai educați pentru a ne apropia și mai aproape de El.”
18/04/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 18 aprilie! Vremea va deveni caldă pentru a doua decadă a lunii aprilie, chiar deosebit de caldă, local îndeosebi în zonele de câmpie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul și nord-estul țării, unde spre seară şi în cursul nopţii, pe arii restrânse va ploua și sub formă de aversă, iar izolat, la peste 1800 m în nordul Carpaților Orientali pot fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul zilei în zona montană înaltă, în sudul Banatului și în vestul Olteniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 25 de grade, iar cele minime între 0…2 grade în depresiuni, unde vor fi condiții de brumă şi 11…12 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. In Bucuresti vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade.
Medicul Virgil Musta: Trecem printr-o perioada foarte inselatoare. Suntem inca pe panta ascendenta a imbolnavirilor si a deceselor Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara, a facut un apel la ratiune in aceasta perioada despre care spune ca este “inselatoare”, avand in vedere vremea frumoasa de afara, punctand ca “suntem inca pe panta ascendenta a imbolnavirilor si a deceselor”. “Am o mare neliniste in suflet cand vad ce se intampla zilele acestea. Trecem printr-o perioada periculoasa, foarte inselatoare. Afara este frumos si toti avem tendinta de a ceda si a slabi masurile de distantare sociala si de izolare. Ne pregatim multi de sfintele sarbatori de Paste, mergem prin magazine si piete sa ne aprovizionam. Acestea sunt aglomerate, iar cozile sunt mai mari. Am vazut multe persoane care poarta masca si respecta distanta si asta e foarte bine, dar am vazut si destui care nu mai poarta masca si nu pastreaza distanta de 2 m. Am observat persoane care sunt multumite de faptul ca epidemia la noi in tara este inca sub control si considera ca asta este ceva firesc. Omit insa faptul ca acest lucru s-a realizat greu, in special prin efortul colectiv sustinut de distantare sociala, izolare si respectarea regulilor de igiena. Sunt multi care nu inteleg faptul ca suntem inca pe panta ascendenta a imbolnavirilor si a deceselor!”, a scris pe Facebook medicul Virgil Musta….. “Sunt deja destui oameni in jurul nostru care au virusul, unii asimptomatici sau cu simptomatologie minora, ceea ce creste riscul sa luam oricare dintre noi infectia si nu stim cum va evolua boala la fiecare dintre noi. Multa lume nu stie ca sunt tot mai multi pacienti in stare grava internati, iar sectiile de terapie intensiva dedicate COVID-19 sunt aproape pline, chiar si la noi la Spitalul Victor Babes din Timisoara este aproape plin. S-au creat spitale suport si se iau masuri de crestere a capacitatii, dar chiar si asa locurile pot deveni insuficiente daca numarul cazurilor creste mult si continuu. Nici nu vreau sa ma gandesc unde putem ajunge si noi in Romania daca zilele acestea nu respectam cu strictete toate regulile pe care sunt convins ca deja le stiti foarte bine!”, mai scrie Musta. Virgil Musta spune ca este foarte important sa ramanem rationali, in aceasta perioada. “Nu vreau sa va intristez acum, dar chiar este foarte important sa ramanem foarte rationali zilele acestea, zile care pot ajuta la depasirea mai rapida si mai usoara a epidemiei sau pot duce la o situatie foarte grea ulterior. Suntem intr-un razboi in care niciunii dintre noi nu am mai fost, iar acest lucru impune schimbarea modului de a gandi, de a ne comporta si de a actiona. Impune renuntari si sacrificii materiale poate, dar nu imi doresc deloc ca aceste sacrificii sa insemne chiar viata noastra sau a persoanelor dragi noua. Cu intelepciune, rabdare, intelegere si curaj vom trece cu bine aceasta incercare!”, mai scrie medicul. Musta a indemnat romanii sa ii urmeze exemplul si sa petreaca Pastele in familie, acasa. “Eu sunt credincios si Il iubesc pe Dumnzeu si as dori sa am si eu si voi toti un Paste fericit, cu bucurie si multa lumina in suflet. Dar vreau ca si la anul sa petrecem sfintele sarbatori de Paste impreuna. Pentru aceasta, la noi in familie ne-am pregatit mai modest decat in ceilalti ani (cumparaturi si alte lucruri materiale). Ma voi ruga acasa si voi petrece sarbatorile pascale doar cu familia mea acasa. Va indemn sa faceti la fel si voi si sunt convins ca bunul Dumnezeu ne va ocroti si ne va ajuta sa trecem cu bine peste aceasta pandemie. Integral: http://www.ziare.com
Daniel P. Funeriu: Recent am dat un scurt interviu, una dinte întrebări a fost despre gândirea critică: Cum se poate folosi gândirea critică în cazul fenomenului ”fake news” în situația actuală de pandemie? E aceasta un proces care trebuia să funcționeze anterior acestei perioade sau acum, în mijlocul problemei, putem rămâne lucizi în fața avalanșei de informații? În conceptul de “gândire critică” accentul trebuie pus pe “gândire” care, înainte să fie critică trebuie să existe. Or, gândire fără cunoștințe nu există sau, în cel mai bun caz o numim “instinct”, ceea ce ne duce cu gândul la animale mai degrabă decât la om… Cu cât o situație e mai complexă, cu atât cunoștințele necesare pentru a o înțelege sunt mai înalte, deci accesibile unui număr mai mic de oameni. Descartes ne spunea încă de prin 1630 că o problemă, cu cât e mai complexă, e înțeleasă de mai puțini, deci adesea e mai înțelept să îi ascultăm pe cei puțini decât pe cei mulți. De aici provine și problema “fake news”: oameni care nu posedă cunoștințele necesare analizei unei situații complexe se orientează pe trei coordonate: 1) ceea ce li se pare plauzibil, adesea în baza cunoștințelor lor limitate, 2) ceea ce spune persoana care li se pare că are autoritatea cunoașterii și 3) ceea ce le dă senzația că ei înșiși au descoperit un adevăr, ascuns celor mulți, conferindu-le astfel un sentiment de excepționalitate. Putem lesne deconstrui cele trei axe de mai sus: când nu ai cunoștințe avansate de virusologie de exemplu, nu poți citi articole avansate de genetică, care demonstrează limpede că coronavirusul nu a fost făcut în laborator, dar îți e ușor să crezi că e făcut fix din laboratorul de virusologie din Wuhan pentru că scurtătura e comodă. Trebuie să explicăm oamenilor că corelarea a două evenimente nu înseamnă că unul e cauza celuilalt: iată, numărul piraților a scăzut de trei secole încoace, iar Pământul s-a încălzit de atunci. Evident, asta nu înseamnă că pirații țineau Pământul mai rece… A doua axă e lesne de de construit dacă examinăm cât de ușor oamenii votează impostori care le par de încredere pentru a-i huli peste 2-3 ani când, în final, își dau seama că sunt praf. Iar a treia axă e intens trăită de cei care explică vecinilor cele mai fantasmagorice teorii conspiraționiste, convinși fiind că e adevărul gol-goluț. Unii fac și adepți… Țin minte că aveam un vecin care lucra la “semeteu” care ne explica prin anii 80 cum munții României se deschid și scot la iveală un impresionant arsenal nuclear construit de români. Așadar pentru a combate fake news soluția pe termen lung este educația științifică, cea umanistă și cunoașterea. Precum și combaterea zilnică a nebunilor care propagă minciuni manifeste. Am să vă dau un exemplu unde comunitatea dumneavoastră poate să facă ceva concret: anual mor 4000 de femei în România de cancer de col uterin. Care poate fi 100% eradicat dacă vaccinăm fiicele noastre înainte să își înceapă partea romantică a vieții, atât de importantă în fondarea unei familii. Nu trebuie să fii laureat Nobel pentru a înțelege acest lucru și a-l propovădui în jurul tău, trebuie doar să ai un minim de responsabilitate. La fel și cu coronavirusul: virusurile nu înțeleg Biblia, deci nu fac diferența între lingurița de la împărtășanie și cea proaspăt spălată de acasă. Așa că reflexul de a-ți proteja viața oferită în dar de Dumnezeu trebuie să fie mai puternic decât asumarea unui risc. Nu cred că Dumnezeu ne vrea proști, ba chiar cred că ne vrea cât mai educați pentru a ne apropia și mai aproape de El. Sursa: https://www.facebook.com
Profesorul Ioan Stanomir: Sunt pesimist, nu cred că statul se va reforma dupa ce trece pandemia. Doar cetătenii pot schimba ceva Minutul 01:00 Raportările cetățenilor la stat în Europa sunt foarte diferite. Această criză a repus în discuție relația dintre cetățeni și stat, în special protecția cetățenilor. Chestiunea fundamentală este următoarea: în ce măsură creșterea rolului statului de furnizor de securitate poate deveni o limită a drepturilor cetățenești, nu va deveni un pericol. Această criză a dovedit că modelul chinez, aceasta combinație între ”economie capitalistă” și totalitarism de tip orwelian, este nocivă nu doar pentru cetățenii chinezi, ci pentru întreaga umanitate. Daca pandemia ar fi început într-o țară occidentala, reacția ar fi fost diferită, nu am fi avut de-a face cu secretomanie. Această secretomanie este în mare măsură vinovată de modul în care a reacționat OMS și unitățile statale. Astfel de crize de obicei întăresc încrederea în instituții și în lideri. In Germania și Franța cotele de încredere ale liderilor au crescut destul de mult. La noi, în Romania, nu putem decât să bălăcărim și să discutăm pe Facebook într-o “cloaca de insulte”. Încrederea în stat depinde de capacitatea leadership-ului de a transmite anumite semnale. Dacă privim la marile democrații, observăm că ele operează pe principiul comunicării directe, în timp real, comunicare care revine președintelui statului sau șefului de guvern. În democrațiile consolidate nu există triumvirate de tipul Vela-Despescu-Arafat. Acolo lucrurile sunt abordate direct de către personalități care au legitimitate democratică. Nici Macron, nici Merkel sau Trump nu se ascund în spatele unor oameni care sunt un fel de imagine falsă a statului. Indiferent de natura juridică a stării de urgență, legitimitatea democratică nu dispare. Cei care au fost aleși trebuie sa răspundă compatrioților lor și trebuie să găsească acel echilibru fragil dintre protecția cetățenilor și declinul economic. Nu trebuie în numele siguranței sanitare să periclitam nici echilibrul social, nici echilibrele economice. Cea mai dificilă va fi perioada de reajustare la o viață normala, iar cooperarea dintre stat și cetățeni este esențială. 06:00 În fața stării de urgență, necesară, reacția guvernului ar trebui să treacă trei teste, necesitatea măsurilor, transparența și proporționalitatea. Cât de transparente au fost măsurile luate de guvernul roman? Marea problema a administrației curente este incoerența în comunicare și aparența de improvizație. Marea problemă este că această administrație se bazează pe un stat care, după toate aparențele, este incapabil să-și îndeplinească una dintre funcțiunile esențiale, acea de a proteja sănătatea cetățenilor. Atunci când ai președinți de Consiliu Județean iresponsabili, când ai manageri de spital numiți politic (unii condamnați cu suspendare), când ai o astfel de structură, starea de urgență nu poate să crească performanța statului. Putem acum vedea cat de incompetent și de nereformat este statul nostru. Iată rezultatul numirilor politice. 08:00 Faptul că am lăsat administrațiile locale să opereze în impunitate și să pună în aplicare acest plan de politizare nebunească ne duce la rezultatul de acum. La fel, faptul că acum avem nevoie de medici militari care trebuie sa înlocuiască managementul medical, faptul că ne bazăm pe Politie și Jandarmerie este iarăși o problemă. Jandarmeria și Poliția au îndeplinit la evenimentele din 10 august misiuni de represiune și reprimare politică, iar cetățenii nu își pot alunga din minte faptul că aceleași persoane care sunt astăzi chemate să îi ocrotească sunt aceleași care îi hăituiau pe stradă. Aceleași persoane care astăzi sunt chemate sa-i ocrotească acum câțiva ani îi fugăreau pe stradă. Răspunderea Președintelui și a Prim Ministrului este enormă, ei trebuie să transmită celor din subordinea lor că organismele militarizate nu încetează să fie sub control civil. Starea de urgență înseamnă doar îngrădirea temporară a exercițiului unor drepturi cetățenești, nu abandonarea lor. Asta înseamnă că aceste exigențe ale transparenței și proporționalității nu sunt abandonate, doar că autoritățile de politie și jandarmerie capătă niște atribuții suplimentare și mai multă libertate de acțiune….. Oare după aceasta criza se vor reforma instituțiile UE? Starea în care se află UE suntem obligați să o acceptăm ca atare. Că ne place sau nu, statul națiune rămâne principala cărămida pe care se construiește edificiul politic. Fiecare stat UE și-a gestionat separat criza generată de pandemie. E necesară o regândire a felului cum UE se raportează la stat și la cetățeni. Cetățeni europeni nu există, ei sunt doar pe hârtie în rapoartele Comisiei. În momentul acesta, cetățenii se repliază către singura cetățenie care le asigură protecție, se întorc la Statul Națiune. E nevoie de consolidarea unui mecanism pentru situații de urgență, la nivel european. Și acceptarea faptului că doar Statele Națiune pot gestiona crizele interne. 16 00 PSD-ul tace și face, așteaptă ca aceasta criză să își producă efectele, pentru a apărea apoi revigorat la viitoarele alegeri. Să nu ne facem iluzii asupra forței PSD-ului de a se revigora…. 17:00 In privința presei, știam că televiziunile de știri sunt una dintre rațiunile crizei profunde în care se află societatea românească. Dar acum ele s-au întrecut pe sine și au devenit un amestec de ciocli și de demagogi. Nu avem analize sobre și echilibrate pe televiziuni. Cetățenii stau izolați și ei sunt supuși unui bombardament mediatic. Liberul arbitru al cetățenilor este îngrădit prin această manipulare a sentimentelor. Starea de urgenta nu este nici vacanta, nici relaxare, nici picnic. Este un moment în care anxietatea crește și este un moment în care indivizii din care e alcătuită societatea se pot atomiza. 19:00 Rolul comunicării publice în criză este acela de a îi ”suda” pe cetățeni, de a-i galvaniza și a de a-i asigura că societatea va continua. Această fermitate a comunicării unește de fapt competența cu capacitatea de a genera speranță. Acesta este rolul principal al unei personalități care își asuma misiunea de a conduce. Iar acest test ne arată că după 30 de ani statul este nereformat iar elita noastră politică este pe măsura acestui stat, o caricatură a ceea ce ar fi putut să fie elita unui stat european.…. Partidele politice să nu mai recompenseze pe militanții lor cu poziții care sunt în mod vădit nepotrivite cu competențele lor. Sunt lucruri atât de dramatice, încât ele nu mai pot suferi amânare. Credeți că problemele legate de infecțiile din spitale vor dispărea după terminarea stării de urgență? Ne amintim de felul în care au fost tratate victimele de la Colectiv? Ne amintim cum același stat român, uneori prin miniștrii săi, ne asigura că avem tot ce trebuie ca să-i tratăm pe marii răniți. Iar astăzi, dacă ne uităm, multe facilități spitalicești sunt minate de incompetență. În județele și orașele României, unde șefii se lăfăie în mașini uriașe, pe când mulți compatrioți de ai lor se chinuie cu pomenile pe care aceștia le oferă, vom avea puterea să schimbăm ceva? Ne putem imagina un viitor în care unui medic să nu-i mai fie frică de managerul numit politic sau de șeful de Consiliu Județean? Eu însumi am dat dovadă de imensă naivitate. Am crezut, după Colectiv sau după uriașele manifestații din Piața Victoriei, că vom ajunge la un liman. Nu am ajuns, pentru că limanul nu e oferit de o instanță exterioară, limanul e căutat de către cetățeni, uneori împotriva statului care-i domină și îi asuprește. Și nu vom ajunge fără cetățenii care sa își ceara drepturile! 24:00 Statul, ca să ne ceară nouă loialitate, trebuie sa fie transparent, echitabil și nu trebuie să opereze cu dublă măsură. Starea de urgență mie mi se pare că a acționat, în cazul României, ca un fel de anestezic sau, în alte cazuri, ca o substanță care a injectat nebunie în rândul compatrioților noștri. Integral: http://www.contributors.ro
Fantasmagoria “Lumea nu va mai fi la fel” Pe unde te uiţi, pe unde întorci capul, mai nou, auzi vorbele acestea care se vor încărcate de misterul unei grave şi oarecum catastrofice profeţii. Suge fiecare din ele, după cum îi vine la îndemînă. Ba într-un interviu, ba într-o declaraţie, ba într-un articol, ba într-o bine simţită intervenţie la televizor, ba pe youtube, ba prin piaţă şi, iaca, zilele trecute chiar şi-n uliţa mea de mahala…..Buuuun! Să zicem, deci, că ne-am imunizat cu toţii, am trecut peste hopul epidemiei, iar, acum, ne îmbolnăvim din nou, fiecare pe contul lui; nu comunitar, care va să zică! Fiecare de ce vrea el şi cît vrea el! Şi, ne facem bine, tot aşa, fiecare de capul lui, dacă nimerim la timp doctorul şi medicamentul potrivit şi, mai ales, dacă o vrea Cel de Sus! Doar de-aia e democraţie! Ei, ce se va schimba? Credeţi că într-o lună, un an sau zece va inventa cineva vaccinul universal capabil să ne schimbe instantaneu răspunsul imunitar, după ultima variaţiune a celui mai pervers virus pe care l-am putea întîlni vreodată? Eu nu cred! Nu pentru că nu ar putea fi inventat, ci pentru că nu este deloc economic să fie inventat, ori dacă totuşi îl inventează cineva, e anti-economic să fie produs şi pus pe piaţă. Păi, vă daţi seama cîte trilioane vor trebui şterse din coloana de profituri a maşinăriei de fabricat prafuri care nu fac nici cît o ceapă degerată şi care apar de mii de ori sub alte şi alte nume, deşi nu fac nimic mai mult decît cele cu numele de origine? Păi, dacă după o sută de ani de ştiinţă a virusologiei, în plin secol al triumfului ştiinţei, din China pînă în America şi din Rusia pînă în Balucistan lumea se luptă cu fiara Cov N exilîndu-i cetăţenii în propriile case, apartamente, garsoniere, sau adăposturi stradale şi somîndu-i cu puşca la vedere să se spele pe mîini cu apă şi săpun, de ce ar arăta altfel lucrurile peste încă o sută de ani? Ori, poate crede cineva că oamenii politici şi cei care fac afaceri de pe urma bolilor, (nu a însănătorişirilor cum cred naivii!) se vor scufunda cu toţii ca prin minune în apa Rîului Înţelepciunii şi vor ieşi de acolo puri şi unşi din cap pînă-n picioare de înalte idealuri umaniste? Dar, să lăsăm virusurile în pace şi să vedem cum stăm cu instituţiile noastre de sănătate publică. Nu doar în România, ci peste tot, inclusiv în capitalele Marilor Puteri ale lumii, care nu se sfiesc să cheltuie cîteva sute de miliarde în fiecare an pentru “securitate şi apărare”, spitalele şi asistenţa medicală sunt în suferinţă. De personal, de dotări, de ştiinţă, de organizare, de resurse pentru situaţii de urgenţă… etc. Crede cineva că după ce trece această primejdie rea, tot bugetul apărării se va duce la sănătate? Ori că se va apuca cineva de o “reorganizare din temelii” a sistemului de asigurări, asistenţă medicală, gestiune a crizelor de sănătate publică şi altele asemenea? Eu nu cred… nici în ruptul capului! În sfîrşit, să ne uităm, olecuţă, la politica şi politicienii noştri. Că doar ei sunt ai noştri şi de aceea ne sunt atît de dragi… pe unii i-am băga şi în sîn, da nu prea încap de urechi! (Nu întîmplător, ideea genială a străveziei parabole a jurnalului din ţara măgarilor s-a născut în România!!!!) Aşadar ce credeţi că vor face aceşti ipochimeni în secunda unu, după ce se risipeşte presiunea nebuniei coronavirusiene? Nu vă mai osteniţi cu imaginaţia, că nu are nici un rost: or să o ia din nou de la capăt, exact de acolo de unde au lăsat-o. Mai precis au lăsat-o doar un piculeţ mai moale, că şi în timpul crizei au făcut tot ceea ce ştiu ei să facă: mai nimic şi ceva învîrteli de partid şi de gaşcă. Integral: https://www.bursa.ro
OMS-ul (cu dr. Tedros la cârmă), Coronavirusul și “clienții” Chinei ….La tradiționala Conferință de Securitate de la Munchen tema a fost “Westlessness“, adică pierderea influenței globale a Occidentului. Și, deși sunt mai mulți factori care acționează în această direcție, de vină, s-a susținut acolo, ar fi în principal comportamentul miop, unilateralist, al administrației Trump, care a abandonat viziunea multilateralistă, care a stat în centrul politicii externe americane în perioada post-belică. Ceea ce a stîrnit îngrijorare mai ales la Berlin, elita politică germană fiind îngrijorată de erodarea instituțiilor internaționale create de Statele Unite și de europeni după cel de-al doilea război mondial. “Cel mai apropiat aliat al nostru, Statele Unite ale Americii, sub conducerea actualei administrații, respinge ideea unei comunități internaționale”, se plîngea președintele german Frank-Walter Steinmeier în discursul ținut în deschiderea Conferinței. ”Cooperarea internațională este într-o recesiune fără precedent”, se lamentași ministrul de externe de la Berlin, Heiko Maas. Iar de vină pentru această gravă deteriorare a climatului internațional nu este neapărat ascensiunea Chinei sau “diminuarea semnificației strategice a Europei după sfîrșitul Războiului Rece” ci în principal actualul locatar de la Casa Albă. Nu fiindcă Statele Unite nu ar mai avea putere economică și militară, ci “fiindcă angajamentul decidenților de la Casa Albă s-a schimbat când vine vorba de ordinea mondială la realizarea căreia Statele Unite au contribuit”. Aceleași acuze i se aduc lui Donald Trump și peste Ocean, deopotrivă de către establishment-ul democrat și republican, inclusiv acum în cursul actualei pandemii cînd, ni se spune, Statele Unite ar fi trebuit să-și asume rolul tradițional de lider mondial în lupta cu coronavirusul. Problema cu multilateralismul și cooperarea internațională, evident dezirabile, este însă că între generoasele și luminatele declarații de principiu și realitatea de pe teren este o mare distanță. Totul sună bine atîta vreme cît nu se intră în detalii. De pildă dacă americanii se plîng în legătură cu asimetriile comerciale în schimburile cu UE această atitudine este taxată drept o abatere de la multilateralism. În schimb China este lăudată că a semnat Pactul de la Paris pentru schimbările climatice deși are în curs cel mai ambițios program mondial de construcție de termocentrale pe cărbune. Iar diferențele de abordare unilaterală și de tratament din interiorul Uniunii Europene, care s-au văzut și în trecut atunci cînd Germania a decis să implementeze proiectul Nord Stream în cooperare cu Rusia ignorînd complet interesele economice și de securitate ale Poloniei și țărilor baltice, au ieșit acum și mai pregnant la lumină în timpul pandemiei cînd cuvîntul de ordine a fost fiecare pentru el. Cum a interpretat la Geneva Organizația Mondială a Sănătății o partitură scrisă la Beijing Între instituțiile fanion ale sistemului de cooperare internațională, atît de apreciat de d-nii Steinmeier și Maas, foarte vizibilă în aceste vremuri este și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) al cărui buget este acoperit, în proporție de 22 de procente, de către Statele Unite (o contribuție de $511 milioane anual). OMS se află în centrul unei controverse majore în aceste zile după ce Donald Trump a criticat faptul că deși organizația este finanțată în bună măsură de America funcționează ca un proxy al Chinei. Președintele s-a referit în particular la faptul că OMS a criticat decizia Casei Albe de a suspenda zborurile dinspre China (pe care atunci și adversarii săi politici democrați au criticat-o ca fiind o probă de “rasism”). Deloc suprinzător, mass media liberale, ostile președintelui, precum The New York Times sau The Guardian, s-au grăbit imediat să-l acuze că vrea să distragă atenția de la responsabilitatea sa privind gestionarea crizei. Însă indiferent cum privim lucrurile, și e adevărat că Trump recurge adesea la astfel de tactici diversioniste, el are dreptate în această privință. Iar problemele organizației sunt în realitate mult mai serioase. Sub conducerea directorului general, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, OMS a devenit un fel de porta voce a Chinei căreia i-a repetat papagalicește pozițiile. Pe 14 ianuarie, înainte ca o delegație oficială a OMS să fi vizitat măcar China, conducerea OMS a susținut public afirmația Beijingului că nu există „dovezi clare de transmitere de la om la om”. Două săptămâni mai târziu, de la Beijing unde se raportaseră deja peste 4500 de cazuri și în multe alte țări se semnalaseră îmbolnăviri cu acest nou coronavirus, dr Tedros aflat în vizită în China i-a lăudat entuziast pe liderii săi pentru eficiență și transparență în condițiile în care, se știe, aceștia au așteptat șase săptămâni după apariția primelor cazuri la Wuhan pentru a interveni pentru a limita răspîndirea. În tot acest timp autoritățile chineze au cenzurat mass media și i-au pedepsit pe medicii care au încercat să sune alarma și se estimează că peste cinci milioane de oameni au venit sau au plecat din Wuhan, potrivit primarului orașului. Între aceștia se află și pacientul cu primul caz de virus confirmat din America. De altfel unul dintre marile semne de întrebare, pe care Beijingul ar trebui cu siguranță să-l lămurească, este de ce au suspendat traficul aerian între Wuhan și restul Chinei însă nu și cel între Wuhan și Statele Unite? Ulterior, pe 30 ianuarie, deși OMS emisese un avertisment public privind o stare de urgență sanitară după ce numărul infecțiilor raportate din China ajunsese la 10 mii de cazuri dr Tedros l-a criticat pe Donald Trump pentru că decizia de a restricționa călătoriile din China și a îndemnat alte țări să nu facă același lucru. El a apreciat atunci că răspîndirea virusului în afara Chinei ar fi „minimală și lentă”. Și a trebuit să treacă mai bine de o lună pînă cînd OMS să declare o pandemie, pe 11 martie, cînd numărul oficial de cazuri la nivel mondial ajunsese deja la 118 mii de persoane în 114 țări. Iar în afară de asta, OMS este suspectată în Statele Unite dar și în multe state europene că minimalizează numărul deceselor din Wuhan pentru a nu irita China….. Cum își extinde China controlul asupra unor organizații-cheie din structura ONU cu ajutorul statelor satelit din Africa Însă problemele legate de OMS sunt departe de a fi singulare. Întregul sistem de organizații internaționale, aflate sub umbrela ONU, a devenit unul excesiv de birocratic, costisitor, corupt și ineficient chiar dacă sunt și structuri care se dovedesc utile. De departe cea mai mare contribuție la bugetul său cumulat, care anul trecut a fost de $53 miliarde, o au Statele Unite, cu $11 miliarde (22 de procente), adică mai mult decît următoarele trei state, Germania, Marea Britanie și Japonia, la un loc. Cu toate acestea, Rusia (care plătește de aproape 10 ori mai puțin ca Statele Unite, deși este membru permanent în Consiliul de Securitate, și mai ales China (cu o contribuție practic egală cu aceea a Suediei) au reușit să manevreze zeci de state satelit reușind nu doar să-și impună favoriții la conducerea acestor structuri ci să le și imprime acestora o pronunțată linie anti-occidentală, în special anti-americană….. Influența Beijingului este atît de extinsă încît Howard French, fostul șef al biroului The New York Times de la Shanghai, a vorbit într-o carte apărută în 2014 despre un “al doilea continent al Chinei” (China’s Second Continent: How a Million Migrants Are Building a New Empire in Africa). O influență care are toate șansele să se extindă pentru că Beijingul are grijă să cultive și noua generație de lideri. Mii de studenți, politicieni, oameni de afaceri, birocrați, sunt aduși regulat în China unde li se vorbește, între altele, despre concepția chineză asupra justiției, drepturilor civile, guvernanței. Este o strategie de cursă lungă a Beijingului de “de-americanizare” a lumii pe care dorește să o remodeleze plecînd de la principiile și valorile sale în opoziție cu cele occidentale. China a finanțat sediul din Addis Ababa, în Etiopia, al Uniunii Africane inclusiv infrastructura de IT și de comunicații, instalată de Huawei. Ultimul detaliu este important pentru că în ianuarie 2017 cotidianele Le Monde și Financial Times au dezvaluit că timp de 5 ani în cursul nopții toate informațiile confidențiale colectate în timpul zilei erau transmise către un server din Shanghai. Numai că influența Chinei asupra liderilor africani este atît de extinsă încît nu numai că nu au îndrăznit să protesteze dar au și negat categoric incidentul. Mai mult, în iunie anul trecut Uniunea Africană a semnat un amplu acord cu Huawei pentru extinderea partenariatului în domenii precum cloud computing, 5G și Inteligența Artificială. O influență care a fost probată o dată în plus în 2017 cînd inițiatorii unei lovituri de stat militare din Zimbabwe care l-au îndepărtat de la putere, după 37 de ani, pe Robert Mugabe (decedat anul trecut) s-au dus mai întîi la Beijing pentru a obține binecuvîntarea Chinei, ceva ce aduce aminte de situația existentă în trecut în cadrul fostului bloc sovietic. Integral: https://revista22.ro
“Dacă UE nu va dovedi solidaritate în momente dificile, îşi va pierde din relevanţă” …Ca peste tot în Europa impactul este extrem de sever. Am dubii că va fi o evoluţie a activităţii economice agregate (a PIB-ului) în formă de “‘V” propriu-zis, cu simetrie a pantelor. Întrucât există domenii ce nu îşi vor reveni din această criză mai mult timp. Turismul va suferi enorm până ce se va găsi un vaccin eficace. Nici restaurantele, locurile de distracţie, nu vor mai cunoaşte puzderia de clienţi tot din acelaşi motiv. Vor fi lovite transporturile de persoane, servicii care înseamnă densitate mare de persoane. Sunt afectate lanţuri de producţie interne şi externe, ce numai parţial se vor reface. Lanţuri de producţie crosfrontaliere erau oricum în “deglobalizare” – din considerente geopolitice şi legate de robusteţea/rezilienţa sistemelor. Criza coronavisus a şubrezit mai mult principiul de management “just in time”, care se aplică specializării şi minimizării costurilor din perspectiva globală. De ce spun aceasta, fiindcă, “just in time” implică o funcţionare smooth a pieţelor, fără conflicte şi stopări bruşte, fără “lebede negre”‘. Relansarea va revela modificări în fizionomia şi fiziologia economiilor, cu diferenţe în funcţie de structuri concrete. Există implicaţii sociale majore, induse de numărul celor care pierd locuri de muncă, sau care sunt în şomaj parţial. Problematica socială va fi mai acută unde disparităţi sociale (de venituri) sunt adânci; nici cele mai avansate economic ţări nu sunt ferite. Vreau însă să mă înşel şi relansarea economică să fie cât mai rapidă. Reporter: Aţi vorbit de un ciclu epidemiologic în lupta contra Covid19… Daniel Dăianu: : Da, cred că se poate judeca războiul cu acest virus prin prisma unui asemenea ciclu, ce priveşte evoluţia pandemiei şi care ilustrează cât de eficace poate fi ea controlată şi, finalmente, învinsă prin tratament, vaccinare. Evoluţia ciclului depinde de regulile/restricţiile impuse de autorităţi, dar şi de conformare, de modul în care cetăţenii respectă aceste reguli, de “distanţare socială”. Cu cât mai eficace este stăpânirea pandemiei, cu atât mai repede pot fi relaxate restricţii. Dar aici balanţa este fină, intervine elementul subiectiv în judecarea faptelor, iar experţii medicali au o voce proeminentă. Nu poţi sta la nesfârşit cu motoare ale economiei turate foarte slab. Dar o grabă mare în repornire poate juca o festă medicală. Spun motoare şi nu motoarele, deoarece sunt porţiuni de activitate economică care merg în continuare. Şi nu mă refer la telemuncă în principal. Nu se poate oferi un ghid uniform de repornire pentru toate ţările; depind multe în luarea deciziilor de circumstanţe locale, de capacitatea sistemelor medicale de a răspunde la efort şi de disciplina cetăţenilor. Revenirea la lucru nu va însemna că va fi totul ca înainte; în plus, reguli de protecţie şi distanţare socială se vor menţine probabil până ce vom avea Vaccinul (unul sau mai multe) miraculos. Reporter: Consideraţi că actuala criză cauzată de pandemia de coronavirus va fi mai severă decât cea din 2008? Daniel Dăianu: : Cred ca da, prin implicaţii şi ceea ce prevesteşte. Relansarea economică va fi mai dificilă; probleme sociale vor fi resimţite mai acut. Nu trebuie să ai un parti pris ideologic pentru a întrezări aşa ceva. Mijloacele de politică economică puse la lucru încearcă să atenueze impactul a ceea ce am numit “efectul shutdown” (efectul lacăt), dar vor diminua numai efecte inevitabile….. În unele ţări se recurge la tipărire masivă de bani pentru a sprijini economia; Fed-ul a ajuns un fel de “cumpărător de ultimă instanţ㔑 pe toate pieţele financiare depăşind gama de operaţiuni neconvenţionale din timpul Marii Recesiuni.. Dar aceasta este posibilă unde băncile centrale emit monedă de rezervă. Deşi nu este clar cât vor putea să funcţioneze astfel. Se poate afirma însă că sunt măsuri excepţionale, la care se va renunţa la un moment dat. Inflaţia este posibil să crească în viitor, dacă nu va mai exista o preferinţă atât de mare pentru lichiditate, pentru cash. Este de discutat care ar fi condiţiile pentru ca aşa ceva să se întâmple. Va continua probabil erodarea clasei mijlocii, fenomen grăbit de Marea Recesiune, ceea ce este de rău augur. Mai ales că tentaţiile autoritariste se intensifică. Nu în cele din urmă, deoarece cu episoade de criză (nu numai sanitară) ne vom mai întâlni….. Pot fi luate măsuri de sprijin pentru economie, desigur. Dar nu putem să facem ceea ce se încearcă peste Ocean, sau în Germania, chiar Polonia. Puterea economică inferioară, venituri fiscale între cele mai scăzute din UE (26-27% din PIB faţă de media de 40% în UE), leul care nu este monedă de rezervă, rating-ul ţării (imediat peste junk), deficitele mari (interne şi externe) reprezintă constrângeri puternice. Argumentul că datoria publică este rezonabilă (circa 35% din PIB) are relevanţă limitată. În 2008 România avea datorie publică de circa 15% din PIB şi tot a fost ameninţată de insolvenţă din cauza crizei acute de lichidităţi şi îngheţării pieţelor etc. Referitor la programe de zeci de miliarde de euro, cum sunt propuse, ele trebuie să fie însoţite de resurse pe care să se bizuie. A crede că ne putem împrumuta cu asemenea sume în momentul de faţă este mai mult un exerciţiu academic. Numai deficitul bugetar din acest an poate însemna echivalentul a peste 15 miliarde de euro. România este singura ţară din UE aflată acum în procedura de deficit excesiv…..Am văzut reacţia la propunerea de a se recurge la o taxă de solidaritate în această perioadă foarte dificilă, care s-ar aplica la venituri (deci nu numai la salarii) ce depăşesc un anume prag – o formă în esenţă de impozitare progresivă; ar fi scutite de această suprataxă cadrele medicale şi cele care asigură ordinea publică. A califica o asemenea taxă drept populism, sau propensiune socialistă, este o inepţie. Înseamnă că peste tot în Europa unde există impozitare progresivă avem socialism. Ca în SUA, unde există impozitare progresivă, tot socialism este…..Decenţa într-o societate se măsoară şi prin gradul în care cei mai puternici, mai avuţi, mai capabili, sunt dispuşi să ajute pe ceilalţi. Solidaritatea nu se poate rezuma la gesturi ale unor cetăţeni, ONG-uri şi firme, ale Crucii Roşii; este nevoie şi de un demers de politică publică…..Avem nevoie de o bancă de dezvoltare, cum există în Germania, Austria, Polonia, Ungaria . Parcă suntem copiii ploii când vine vorba de mobilizare de resurse pentru investiţii. Nu poţi miza numai pe bugetul UE. Vecini ai noştri din regiune au înţeles aceasta de ceva timp. Iar povestea cu “ajutorul de stat”‘ are relevanţă limitată. UE nu este un level playing field. Vedem că şi Germania şi Franţa, când este vorba de industrii pe care le consideră strategice, pun restricţii, practice politicii industriale. Avem însă nevoie de un buget public mult mai robust şi de parteneriate public-private inteligente. Integral: https://www.bursa.ro
Cum ar putea fi anulate amenzile date in baza ordonantelor militare. Opinia lui Augustin Zegrean Fostul presedinte al Curtii Constitutionale Augustin Zegrean, sustine ca amenzile date in baza ordonantelor militare ar putea fi anulate. Zegrean a spus la Digi 24 ca acest lucru ar fi posibil daca CCR ar da dreptate Avocatului Poporului care a formulat exceptie de neconstitutionalitate referitor la prevederi din doua OUG privind regimul starii de urgenta, mentionand ca exigentele statului de drept impun ca garantiile juridice ale drepturilor prevazute de Constitutie in beneficiul cetatenilor sa fie utilizate potrivit scopului pentru care au fost instituite. “S-a exagerat, este specific romanesc, s-a sarit calul. Sunt mult prea mari amenzile raportat la castigul populatiei, nu cred ca populatia va putea sa le plateasca. De unde bani, mai ales in perioada de criza! Pe o parte statul le da bani oamenilor ca sa poata supravietui, prin somaj tehnic, pe de alta, le da amenzi de nu se pot incadra in niciun fel sa le plateasca. Probabil ca de data asta CCR va fi de acord cu Avocatul Poporului si atunci ma intreb cine va mai plati aceste amenzi”, a spus Zegrean. Practic, fostul sef al CCR a explicat ca “daca obiectiile privind amenzile vor fi declarate de CCR neconstitutionale, toate amenzile care se aplica vor fi anulate, pentru ca vor fi date in baza unei legi declarate neconstitutionale”. Integral: http://www.ziare.com
The Guardian scrie despre romanii care culeg sparanghel in Germania: Sunt mai importante recoltele din Vest ca sanatatea lucratorilor din Est? Amenintarea coronavirusului cu care se confrunta culegatorii de fructe si legume veniti in Occident din Romania carantinata scoate in evidenta inegalitatile din Europa: Sunt mai importante recoltele din Europa de Vest ca sanatatea lucratorilor din Est? The Guardian a publicat un material amplu despre lucratorii din Romania si modul in care carantina impusa in tara noastra – in contextul pandemiei – afecteaza recoltele din Vest. “Sparanghelul alb este o delicatesa a lunii aprilie in mare parte din nord-vestul Europei. In Germania, sparanghelul este considerat si “aurul alb”, iar recolta din aprilie este celebrata chiar si prin festivaluri dedicate. Doar ca Germania are nevoie de 300.000 de lucratori sezonieri pentru a-si strange recolta de sparanghel. In ultimii 10 ani, majoritatea acestor lucratori a venit din Romania, unde migratia sezoniera este una dintre putinele surse de venit. Totusi, in aceasta primavara, recolta se loveste de o mare problema: izolarea nationala a Romaniei, in conditiile starii de urgenta, cu politie si armata pe strazi, amenzi pentru persoanele gasite fara declaratia pe propria raspundere sau adeverinta de la angajator. Oamenii au fost fortati sa accepte interdictia de a iesi din casa dupa ora 22:00. Si se pare ca aceste masuri au protejat sistemul medical din Romania de un tsunami de cazuri. In ciuda numarului mare de lucratori migranti romani care se intorc din Spania si Italia, fix la varful pandemiei in sudul Europei, ratele infectiei cu coronavirus si ale mortalitatii in Romania sunt, in mare masura, tinute sub control”, se arata in articolul citat….. Sindicatele germane au denuntat pactul si cer salarii decente, conditii de munca adecvate si masuri de protectie impotriva coronavirusului. Dar, atunci cand muncitorii romani iau virusul acasa cu ei sau cand le cedeaza spatele, serviciul de sanatate german nu va trebui sa aiba grija de ei. Angajatorii germani ii vor trimite inapoi acasa, inainte ca cele 115 zile de scutire de la contributiile de securitate sociala sa expire. Povara tratamentelor va fi suportata de sistemul medical din Romania, acelasi sistem care a pierdut doctori si asistente care au emigrat in Germania“, mai scrie The Guardian. Integral: http://www.ziare.com
INTERVIU VIDEO Vlad Soare, președinte AMBI: Atât de multe unități administrativ-teritoriale nu fac nimic altceva decât să reprezinte o risipă a banului public ….Despre organizarea administrativ-teritorială Bucureștiul, când a fost gândit, a fost gândit în baza unei organizări teritoriale care corespundea și cu o anumită ordine politică. Noi suntem în continuare organizați pe unități administrativ-teritoriale, după o lege comunistă, o lege care este încă în vigoare, o lege din 1968. Și de aici și problema: dacă va uitați în București și în Ilfov, veți observa că de fapt este o mare concentrare urbană în București-Ilfov. Mai mult, dacă va uitați pe evoluția dezvoltării comunității București-Ilfov, veți observa că nu mai există micro-comunități separate și e de fapt o mare comunitate. Foarte mulți din București s-au mutat în afara orașului, foarte mulți dezvoltatori imobiliari au construit cartiere întregi în afara orașului și foarte mulți din Ilfov lucrează în București. Și practic, avem o singură comunitate. Din păcate, din punct de vedere juridic au rămas 50 de administrații la nivelul București-Ilfov. Și asta generează o serie de probleme, de la probleme juridice, până la probleme economice. Criza în care ne aflăm astăzi, cea generată de acest virus, ne demonstrează că există o lipsă de coeziune între serviciile publice locale, dintre aceste unități administrativ-teritoriale, care au rămas din punct de vedere juridic pe hârtie și realitatea care este în teren – și anume faptul că noi suntem o singură comunitate. Reorganizarea administrativ-teritorială (nu doar a regiunii București-Ilfov, ci a României) face parte dintr-un master plan, pe care noi ar fi trebuit să-l punem în aplicare de foarte mult timp și anume cel al revoluției administrative, pe care o propunea România de foarte mult timp. Faptul că noi suntem în momentul de față atât de multe unități administrativ-teritoriale (adică comune, orașe și județe) nu face nimic altceva decât să reprezinte o risipă a banului public și o subfinanțare a unităților administrativ-teritoriale. Motivul pentru care noi suntem atât de divizați din punct de vedere administrativ este unul pur politic. Ăsta este adevărul. Practic, organelor politice le convine această administrație, această împărțire administrativ-teritorială pentru că permite o gestionare a mai multor bugete și când gestionezi mai multe bugete automat poți să creezi sau să influențezi și anumite lucruri. Dar realitatea din teren este alta. Foarte multe comune, orașe și municipii din România nu-și mai permit să mai gestioneze acele comunități pentru că bugetul lor este mai mic decât ceea ce ele au de gestionat: competențele pe care le-au primit prin descentralizare nasc și niște obligații și vedeți foarte mulți primari care se duc înapoi spre guvern și solicită bani. În fiecare an este aceeași poveste. Asta arată că în realitate noi ar trebui să regândim această împărțire administrativ-teritorială. Iar cel mai ușor de implementat un nou model (model care nu e inventat de noi, ci pe care l-au implementat deja foarte multe alte țări) este în jurul Bucureștiului, pentru că e normal. Este cea mai dezvoltată zona urbană și este cel mai ușor de implementat acest model pentru moment. Nu desființezi orașul Otopeni, Unitatea Administrativ-Teritorială Otopeni. O lași să existe. Singurul lucru pe care îl faci este să găsești soluția astfel încât să transferi din competențele unei astfel de unități administrativ-teritoriale, competențe care ar putea fi aplicabile la nivelul întregii comunități, către o structură centrală și lași lucrurile mai mărunte, cele de interes local, să fie gestionate în continuare de către un aparat administrativ. În momentul de față, de exemplu în București, noi avem 7 ADP-uri – și la nivel de sector și la nivelul Primăriei Generale. La fel, avem încă 42 de ADP-uri la nivelul unităților administrativ-teritoriale din Ilfov. În momentul de față, aceste ADP-uri au toate câte un director, au toate o structură care realizează, practic, aceleași atribuții prin intermediul aceleiași comunități. Să fim corecți și transparenți până la capăt: dacă vă uitați pe istoria acestor ADP-uri o să vedeți că în principiu foarte multe partide politice și-au servit clientela politică prin astfel de structuri. Dacă am face o singură structură, un singur ADP la nivelul regiunii, nu înseamnă că rezolvăm situația, dar în mod clar vom avea o structură care poate să coordoneze, să ofere un serviciu public integrat și o structură care ne costă mult mai puțin și care e mai ușor de controlat și de verificat, pentru că inclusiv autoritățile care efectuează controlul o vor face direct acolo. Practic, noi nu vorbim despre un oraș mamut, noi vorbim despre o singură comunitate – cea din București și din Ilfov – și care, vrem sau nu vrem, ea se va dezvolta uniform. Nu avem cum să controlăm asta, nu avem cum să spunem oamenilor “Nu vă dezvoltați în direcția aia!”. Este clar că Ilfov și București la un moment dat, din punct de vedere urban, vor reprezenta o singură comunitate. Din punct de vedere mental, pentru cetățean este o singură comunitate. N-ai cum să-l convingi pe cel care s-a mutat în Voluntari, în Pipera, Chiajna sau Bragadiru că el nu e bucureștean. În primul rând, marea majoritate sunt oameni care s-au mutat din București în zonele astea și în al doilea rând, ei lucrează în București, își duc copiii la școală în București, se folosesc de serviciile publice locale din București și automat au și așteptările pe care le aveau în București și anume să aibă servicii publice integrate. Despre impozitare N-am fi prima comunitate urbană, prima zona metropolitană care ar avea o impozitare diferită. Impozitarea în comunitățile acestea, în zonele metropolitane europene se face în cercuri concentrice: cu cât stai mai în afara zonei centrale, cu atât impozitarea scade. Nu o să putem să facem o uniformizare totală și ar fi și o greșeală să faci o uniformizare totală. Dar în timp, trebuie să iei în considerare faptul că Bucureștiul și Ilfovul (și aici nu e vorba doar de București și de Ilfov, putem să ne imaginăm foarte multe alte zone urbane din România) se vor dezvolta și practic, ceea ce noi avem scris pe hârtie din punct de vedere juridic – și anume împărțirea asta administrativ-teritorială – nu va mai corespunde unei realități, iar asta va genera și deja generează o sumedenie de probleme. Vă dau un exemplu foarte simplu: știți câți “bucureșteni” au vize de flotant în București? Sunt peste 50.000 de astfel de oameni cu viza de flotant în București, dar care locuiesc în Ilfov. ….Despre metrou Totul pleacă de la modul în care avem reglementate legile care ne oferă posibilitatea de a ne dezvolta din punct de vedere administrativ. Bucureștiul are buget să facă metrou, are un buget foarte mare. Dacă mai și aplică pentru fonduri europene, își face metrou singur. De asemenea, sunt orașe în jurul Bucureștiului care au și ele bugete să intre într-un parteneriat cu Bucureștiul și să facă linii comune. Nu se poate din punct de vedere juridic. De ce? Pentru că metroul e la Ministerul Transporturilor și acolo o să rămână. Pentru că așa scrie în lege…..Despre fondurile europene A fost un mare scandal acum un an și jumătate cu Euro 2020, că am hotărât să-l organizăm și trebuia să facem o linie de metrou. Și îmi aduc aminte o declarație a directorului Metrorex care a zis “Dar ce, am semnat eu contractul sau am vrut eu să organizez Euro 2020? N-am nicio obligație să construiesc metroul”. Bun, trecem peste chestiunea aceasta, care este o declarație mai mult decât nefericită. Au făcut un proiect de metrou și în loc să-l facă așa cum am gândi oricare dintre noi (de la Aviatorilor linie dreaptă până la Otopeni) ei îl făcuseră undeva pe Sisești, prin Bucureștii Noi, legau magistrala aceea din Străulești de trebuia să schimbi 3 linii ca să ajungi la Gara de Nord și încă o linie că să ajungi la Victoriei. Și au aplicat pentru fonduri europene. Și dacă vă aduceți aminte, autoritățile europene au spus foarte clar că linia nu-și are sensul, proiectul nu este bun și trebuie să fie drept. Motiv pentru care au zis că îl vor face în regie proprie. N-au mai făcut nimic, evident, dar ce vreau eu să spun este că nici banii ăștia europeni nu mai vin cum veneau odată….Despre poluarea din Bucuresti Uitați, vă pun în următoarea situație: sunteți primar în orice localitate din jurul Bucureștiului și după cum vedeți, poluarea nu se oprește la șoseaua de centură. Poluarea e în toată comunitatea. Și eu vin, municipalitate din București, și va spun: Domnul primar, aș vrea să fac o groapă mare de gunoi și un sistem de ecologizare foarte performant care să îmi deservească Municipiul București. Am banii, va rog să mă ajutați cu un teren și o să va fie bine și dumneavoastră, că va deservește și dumneavoastră. Dumneavoastră o să-mi spuneți, Foarte bine, te ajut, dar o să fie o mare problema. Oamenii, oare, care vă votează, vor fi de acord să aibă acolo acea groapă de gunoi și acel incinerator, modern de altfel? E o problema reală, motiv pentru care, eu nu pot s-o fac în București, că nu poți să faci o astfel de structura în oraș. Dar e nedrept să o fac și lângă dumneavoastră, motiv pentru care singura soluție este să se facă astfel de centre care să deservească mai multe comunități în zone care sunt destul de îndepărtate de acele localități și din punct de vedere juridic, că să poți să faci asta, ai nevoie de o cupolă comună, pentru că se pune probema inclusiv cine dă terenul, cum dăm terenul, al cui este? Integral: https://www.hotnews.ro
Lanțul slăbiciunilor Să facem o scurtă incursiune în istoria recentă și să ne reamintim detaliul că, la alegerile pentru Parlamentul European, ALDE, minusculul partid condus de dl. Călin Popescu-Tăriceanu, nu a mai izbutit să păcălească suficienți români care să-l religitimeze. Era momentul începutului sfârșitul pentru cariera de politician, oricum submediocră, a fostului manechin de la APACA. Insul a încercat să o cotească, să se dezică de trecutul intim legat de proaspăt pușcăriașul Liviu Nicolae Dragnea, a luat distanțe față de PSD, s-a supărat foc când acesta nu și-a ținut făgăduiala de a-i susține candidatura la alegerile prezidențiale, l-a inventat drept candidat pe Mircea Diaconu care a pus pentru respectiva figurație politică niscaiva bani la pușculiță, în fine, a demisionat de la șefia Senatului. Tot degeaba. Tăriceanu se află în mod clar și iremediabil la periferia politicii pe care aproape sigur că va trebui să o părăsească după viitoarele alegeri legislative. Deocamdată încă face scandal, crize de nervi, se manifestă precum Chivuțele din Două loturi a lui Caragiale, e supărat că Decretul prezidențial care a dus la instituirea stării de urgență nu îi dă dreptul să circule decât între orele 11-13 și debitează prostii cu nemiluita. Ieri, fiind furios rău pe Președinte, a spus că acesta s-ar comporta precum un Führer. Probabil că ideea i-a fost dată de dl. Cornel Nistorescu, directorul falimentarului Cotidianul, care de ani buni se străfoacă să ne convingă că ar exista o legătură directă între Forumul German și Grupul Etnic German din perioada nazistă. Să ne amintim și că între dl. Călin Popescu-Tăriceanu și fostul plângăreț din înalt ordin la mormântul ayatolahului Khomeyni există o veche legătură. La un moment dat, dl. Nistorescu l-a declarat pe dl. Tăriceanu omul politic al anului, iar discursul de Laudatio a fost rostit de fostul președinte al României, dl. Emil Constantinescu. Care și-a primit urgent tainul. Președinția unui fantomatic institut de studii levantine. Cert e că în acuzațiile aduse ieri d-lui Klaus Iohannis a fost adusă în discuție, fie și indirect, apartenența la etnia germană a președintelui România. Numai că președintele CNCD, dl. Aszalos Csaba, nu s-a sesizat din oficiu pentru asta. Nu a scris un articol demascator scandalagiul de profesie Ion Spânu. Cum era să o facă? El e purtătorul de geantă al d-lui Cornel Nistorescu, care, mă-nțelegi, cu dl. Tăriceanu care a și recunoscut că în cei 30 de ani de când e în politică nu a făcut niciodată vreo faptă legale, care, vezi dumneata, cu dl. Constantinescu. Știți dumneavoastră, stimați cititori, Lanțul slăbiciunilor. Dar revenind. Cum la 26 mai 2019, partidul ALDE a eșuat de-a dreptul lamentabil, au rămas fără loc de muncă două grațioase doamne. E vorba despre Renate Weber și Norica Nicolai. Dl. Tăriceanu mai având totuși pe atunci niscaiva putere a reușit să-i aranjeze un job d-nei Renate. Care nedorită de nimeni a ajuns Avocatul Poporului. Avocatul cui? Al meu în nici un caz. D-na Renate a dobândit pe nemerit un post de unde își arată periodic recunoștința față de dl. Tăriceanu și față de parlamentarii PSD care, la rugămintea acestuia, au salvat-o de umilința de a face coadă la AJOFM. Integral: http://www.contributors.ro
Românii care şi-au pus poza cu poliţaiul care îi amendează, aşteptaţi să şi plătească MAI a acceptat cu umorul recunoscut gluma care circulă pe internet, în care utilizatorii de Facebook își pun un frame în care apare și un polițist care-i amendează și a anunțat că acum îi așteaptă și s-o plătească. La fel ca și în cazul celorlalte amenzi, dacă plata se face în 48 de ore, amenda este la jumătate…..Măsura vine după ce pe linie ierarhică, de la cel mai prost în jos, s-a cerut cadrelor să facă norma de amenzi și să adune bani la buget să poată să-și mărească pensiile speciale. Conform estimărilor, polițiștii trebuie să termine patru chitantiere de amenzi pe săptămână ca să refacă PIB-ul României la nivelul de înainte de criză. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Sfintele sărbători de Paşte să vă aducă linişte în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire şi puterea de a dărui şi ajuta semenii. Hristos a Înviat! @Desy si @Cetatean
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
Titlul: Formidabil spus de Pasti. Asa cred si eu in Dumnezeu.
https://abc7news.com/stanford-coronavirus-study-number-people-infected-by-santa-clara-county-total-covid-19/6110894/
In Romania pot sa fie, in realitate, intre 8,000 x 50 = 400,000 si 8,000 x 80 = 640,000 de infectati COVID-19.
Asta ca sa ne mai racorim putin de a zburda vesel prin campii si plaiuri bazati pe numarul de masuratori pe care pot sa-l faca astia.
Masuratorile sunt utile indeosebi la miscarea inversa, cand trecem de la izolati la quasi–normal pas-cu-pas.
Salutare!
Din programul “educational” al BOR. 🙂
Doru Șupeală, pe Facebook:
“La noi în sat, cre(ș)tinii au instalat boxe de mare putere, pe stâlpii de la șosea, pe banii Primăriei, deci ai noștri.
Au început azi la prânz cu pricesne și tot soiul de zgomote dubioase scoase de coruri de călugări.
Cuvioșenia a durat cam două ore. S-a trecut treptat la cântece patriotice, treceți batalioane, noi suntem români, apoi câteva hituri de la Fuego, urmate de pușca și cureaua lată și niște hori cu Năstăcuța Iuga.
Acum cântă Pomohaci, de o oră și ceva. Ne pregătim de Toto Cutugno, Mirabela Dauer, Holograf și mai pe seară rupem campionatul de dedicații pe sate, cu Smiley, Dani Mocanu, Salam și Gabriel Dorobanțu.
Mulțumim domnului Marcel Vela și preamuzicalului Daniel, mai vino iar în gara noastră mică!!! Se știeeeeee!”
Buna ziua all 🙂
https://www.zf.ro/eveniment/noi-descoperiri-despre-coronavirus-doar-o-cincime-din-cei-testati-19081020
Corespunde cu estimările privind numărul mult mai mare de infectati/purtători față de cei cu simptome, spitalizati/carantinati, dar … încurcă socotelile privind relaxarea rapida a izolării… fără un mecanism imens de testare si identificare a contactelor … inexistent deocamdata. 🙁
Un tanar intelept roman fara morga, aroganta; intelept al vremurilor care vin…
Nu stiu daca tema derbedeilor cncd este potrivita chiar de Pasti… sau poate ca subiectul este chiar bun de Pasti in contextul lui Covid…
https://adevarul.ro/news/societate/andrei-caramitru-cercetat-cncd-mesajele-critica-bor-Incep-aprinda-rugul-proces-epocal-istoric-senzational-1_5e9adcfa5163ec4271dbb078/index.html
AA 🙂
CTP, atac dur la Patriarh: Cea mai mare tristeţe a domnului Daniel nu e că 400 de români au murit cu zile, ci că nu au clienţi
“…„N-am înţeles cum actuala căpetenie a Bisericii, domnul Daniel, poate să mobilizeze oamenii. N-am uitat ce a spus atunci în timpul tragediei de la Colectiv. «Dom’le veniţi la biserică să vă rugaţi. Ce să căutăm noi să venim să facem slujbe la cutia aia de table». A zis cu mare empatie creştină domnul Daniel. Şi acum ce spune? Capul nostru spiritual. «Cea mai mare tristeţe a preoţilor acum în aceste zile e că nu au credincioşi la slujbă». Asta a spus. Deci cea mai mare tristeţe a preoţilor români din ţara asta nu e că mor în fiecare zi câte 15-20-10 iar 20. Sunt 400 de români care au murit cu zile din pricina acestui virus şi vor mai muri. Nu aceasta e cea mai mare tristeţe a domnului Daniel, ci că nu au clienţi. Tristeţea asta o au şi proprietarii de hoteluri, restaurante. Asta e problema acestui domn Daniel. Că nu au credincioşi în Biserică”, a declarat vineri seara Cristian Tudor Popescu la Digi24…..”
https://adevarul.ro/news/societate/ctp-atac-dur-patriarh-cea-mai-mare-tristete-domnului-daniel-nu-e-400-romani-murit-zile-ci-nu-clienti-1_5e99e6b25163ec4271d5937f/index.html?utm_source=widget&utm_medium=website&utm_campaign=topdesktop
“Necuratul e preafericit in Romania” intra in Marile si Nemuritoarele Legende ale Lumii.
Chestia ca specialisti (astept nume pronume si cv) au declarat ca ortodoxia este o piedica in dezvoltarea unei tari e bau-bau. in sua acum 15-25 ani multi catolici si protestanti alegeau sa treaca la ortodoxie (noroc cu libertatea sa-ti alegi in ce crezi). cand unii s-au lamurit ca OCA (orthodox church of america, care acopera sua dar a pornit in alaska in timpul tarilor) este bine infiltrata de influenta rusa entuziasmul a mai scazut. catolicii asteapta de mult si incurajeaza orice “specialist” sa decalre ca ortodoxii au de castigat prin trecerea la catolicism. ca ortodoxia in ultimele doua secole a fost dezavantajata de rusia imperialista care folosea pan-ortodoxia ca doctrina politica sa puna mana pe stramtori iar e adevarat. ca exista in bor
un curent (limitat) filo-rus iar e adevarat. ca bor a irosit entuziasmul populatiei de acum 30 ani pt a se departa de crestinism e adevarat. ca bor trebuie sa se reformeze e clar.