Revista Presei – 17 septembrie. Pentru tata socru’ Sârbu, parlamentarii calcă legea în picioare!
17/09/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 17 septembrie. Vremea se va menţine frumoasă şi va fi mai caldă decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii septembrie, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice, unde temperaturile maxime vor atinge frecvent 33…34 de grade, iar izolat, la amiază, chiar 35 de grade în Câmpia de Vest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). În restul teritoriului maximele termice se vor încadra între 22 şi 30 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat, Crişana şi Moldova. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 24 de grade în Dealurile de Vest. În primele ore ale dimineţii şi din nou noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă. LA BUCUREŞTI vremea va fi frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vntul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Proaspetele mame, puse pe drumuri degeaba. Mamele care intră în concediu de creştere a copilului riscă să nu aibă asigurare de sănătate. Potrivit legii, orice femeie care primeşte indemnizaţie este şi asigurată. În practică însă, din cauza birocraţiei şi în lipsa unor reguli stricte, baza de date cu numele beneficiarilor ajunge rareori la casele de sănătate. Astfel, mamele au nevoie de răbdare şi multe drumuri pentru a-şi rezolva singure problema. La ora 10 diminieaţa, la uşa biroului din Bucureşti al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială aşteaptat în jur de 15 persoane. Printre ele şi femei venite pentru a dovedi o calitate conferită automat de lege odată cu indemnizaţia de creştere a copilului: aceea de asigurat în sistemul sanitar. Potrivit legii, instituţia este obligată să raporteze lunar la casele de sănătate judeţene situaţia mamelor cu indemnizaţie. În realitate, raportările se fac rar, uneori doar de două ori pe an, iar sute de femei din toată ţara sunt puse lunar pe drumuri pentru a dovedi că au acest drept. Demersul durează cel puţin 10 zile lucrătoare. „Soluţia ar fi prezentarea la casa de asigurări, aducerea la cunoştinţă a acestei calităţi, cu documentele care atestă această calitate, colegii mei fac modificările în sistem, validează categoria de persoană aflată în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului şi mămica apare ca asigurată”, spune Cristina Călinoiu, purtătorul de cuvânt al CASMB. Integral pe Digi24
Dosarul Ponta: premierul şi-a vârât singur capul în laţ. Documentul depus de Victor Ponta la DNA, constând într-o decizie recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, este departe de a-l absolvi de acuzele procurorilor, aşa cum susţine el, pentru că speţa sa nu seamănă deloc cu cea judecată de instanţa europeană. Strategia sa chiar i-ar putea înrăutăţi situaţia procesuală. Documentul depus de Ponta la DNA este o decizie preliminară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), pronunţată pe 3 septembrie anul acesta, şi care viza diferend dintre Fiscul din Bulgaria şi o firmă privată din Varna. Premierul a susţinut pe Facebook că, potrivit acestei decizii, în cadrul unor servicii de consultanţă, ”atât timp cât s-au respectat toate obligaţiile contractuale şi s-au plătit toate taxele la stat, nu are importanţă dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului”.Curtea Europeană a stabilit că, în cazul contractelor de tip abonament, ”prestarea se servicii este efectuată prin însuşi faptul că prestatorul se află la dispoziţia beneficiarului, independent de volumul şi natura serviciilor oferite efectiv”. Cu alte cuvinte, ”clauza de disponibilitate” din contract este în sine o prestare de servicii, deci beneficiarul putea efectua plăţile şi să-şi deducă TVA-ul. De asemenea, Curtea a considerat că şi ”clauza de exclusivitate”, adică angajamentul de a nu încheia contracte similare cu concurenţa, este prin ea însăşi o prestare de servicii, întrucât Directiva TVA precizează că ”o prestare de servicii poate consta în obligaţia de a se abţine de la o acţiune sau o situaţie sau a tolera o acţiune sau o situaţie”. De asemenea, şi legislaţia bulgară consideră drept prestare de servicii ”asumarea unei obligaţii de a nu face sau abţinerea de la exercitarea unor drepturi”. Prin urmare, instanţa europeană a dat câştig de cauză firmei ALIC în detrimentul Fiscului bulgar datorită modului în care au fost concepute contractele de consultanţă: cu clauze precise de disponibilitate şi de exclusivitate. Integral pe Adevarul [Nota Politeia: editorialul de alaltaieri incepe sa dea roade in presa 🙂 ]
Problema ”Sârbu”, rezolvată în 4 minute. Cum a ignorat PSD legea. Senatorii și deputații au ignorat legea Curții de Conturi, dar și problemele penale pe care le are Ilie Sârbu. Totul s-a consumat în doar patru minute. PNL studiază posibilitatea de a se adresa Curții Constituționale. Senatorul PSD Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, a fost votat, miercuri, de plenul reunit al celor două Camere, în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curții de Conturi, cu 290 de voturi “pentru” şi 108 „împotrivă”. Sârbu a fost susținut de PSD și de partidele din Coaliție, iar PNL s-a poziţionat împotrivă. Desemnarea lui Ilie Sârbu a fost, practic, o formalitate cu toate că funcția pe care o va ocupa presupune o responsabilitate uriașă – monitorizarea cheltuirii fondurilor europene. „Dezbaterea” pe tema numirii lui Sârbu a durat exact patru minute, după care s-a trecut la vot. Președintele comisiei pentru buget din Senat, Viorel Arcaș (PSD) a informat plenul despre avizul favorabil al comisiei, bazat pe faptul că Sârbu îndeplinește condițiile din legea Curții de Conturi pentru ocuparea postului. Condițiile verificate de comisii sunt studii superioare economice sau juridice, vechime de minimum zece ani în specialitatea studiilor absolvite și pregătire profesională temeinică. La ședința de ieri a Legislativului au fost prezenți 464 de parlamentari, dar niciunul dintre ei nu a găsit de cuviință să ia cuvântul pentru a întreba dacă Ilie Sârbu chiar îndeplinește condițiile legale sau a semnala faptul că socrul premierului este urmărit penal. Integral pe Romania Libera
Varianta integrală a înregistrărilor din dosarul „Șantaj la Mircea Băsescu”. „Eu nu pot să vă ajut cu altceva. Du-te și angajează avocat ca lumea” | VIDEO. Lucrurile se complică în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat de procurori că ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să îi dea o sentinţă mai uşoară lui Bercea. Înregistrările efectuate de ofițerii DNA Constanța, deși sunt depuse la dosar, aflându- se și în posesia părților implicate în proces, au apărut în spațiul public, fiind oferite ca „exclusivitate”. Scoase din context, imaginile arată „vinovăţia” lui Mircea Băsescu. De altfel, după apariţia imaginilor, avocatul Pavel Abraham nu s-a ferit să sugereze că DNA-ul ar fi aranjat flagrantul „pentru a induce în eroare autorităţile judiciare”. „Evenimentul zilei”, care obţinuse înregistrările DNA, a decis să le facă publice, în întregime. Reamintim că, pe 1 noiembrie 2013, Florin Anghel i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea în presă a unor informaţii compromităţoare. Pe 29 mai, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, concubinul acesteia, Marius Constantin, şi Grinică Ion Anghel, au mers la Mircea Băsescu, cu aceleaşi amenințări. Cei trei au primit 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, fiind prinşi în flagrant de procurorii anticorupţie. Integral pe EVZ
Cum a minţit Ponta, prin omisiune, când a spus că statul român nu mai are nicio datorie către FMI. Ce arată cifrele oficiale şi câte miliarde încap în “marja de eroare” a premierului. Premierul Victor Ponta a declarat miercuri dimineaţă că statul nu mai are nicio datorie către FMI şi că nici nu va mai avea nevoie de “niciun dolar” printr-un nou acord. Premierul a minţit, prin omisiune, lăsând de înţeles că împrumutul iniţial de 19,95 de miliarde de euro (dintre care România a încasat doar 18,95 miliarde de euro) semnat în 2009 de guvernul Boc, a fost achitat integral. Fals. Au fost achitate până acum, efectiv, strict plăţile către Fondul Monetar, respectiv circa 9 miliarde euro de către BNR şi circa 2,5 miliarde euro de către bugetul statului, respectiv de către ministerul de Finanţe. Mai sunt însă de plătit miliarde bune către Comisia Europeană şi Banca Mondială, sume ce au fost împrumutate în baza aceluiaşi acord de finanţare. “Anul acesta terminăm şi nu mai avem absolut niciun dolar datorie la Fondul Monetar Internaţional, am plătit cu greu ceea ce s-a împrumutat şi s-a cheltuit bine, prost, mai degrabă prost, în 2010-2011 şi Guvernul împreună cu liderii politici vom discuta despre oportunitatea şi condiţiile încheierii unui nou acord cu instituţile financiare internaţionale, România nu are nevoie de niciun dolar şi niciun euro împrumut de la FMI sau Comisia Europeană, dar acordul cu instituţiile internaţionale, într-o perioadă frământată pentru regiune şi pentru Europa, eu personal cred că e un lucru bun, însă decizia va fi luată la nivel politic”, a declarat premierul Victor Ponta. Partea cu “am plătit cu greu ceea ce s-a împrumutat” este falsă. Integral pe Gandul
STENOGRAME. Sorin Oprescu avea un COMPLICE la Curtea de Conturi. Câți bani ajungeau la complice. Stenogramele din dosarul de corupție al lui Sorin Oprescu arată cum s-a împărțit una dintre sumele primită ca mită în valoare de 12 milioane de lei. O sumă între 50.000 – 70.000 de mii de euro urma să ajungă la primarul Sorin Oprescu, dar și la o persoană nenominalizată de la Curtea de Conturi. De ce tocmai la Curtea de Conturi? Simplu, pentru că această instituție urmărea modul în care erau cheltuiți banii de la Primărie și făcea rapoarte. Banii din mită erau repartizați tuturor membrilor rețelei infracționale din Primăria Capitalei. Nu erau uitate nici „fetele”. O parte din bani au fost alocați pentru o excursie la Paris. “Astfel, potrivit celor spuse de POPA BOGDAN CORNEL, destinaţia celor 12 milioane de lei primiţi drept mită de la persoana juridică denunţătoare, prin scădere succesivă: – „Păi da. La toată lumea am dat. Eu am rămas cu 350 de mii” – „scade impozitul pe care ţi-l opreşte ăia, care ţi-l opreşte Ben”, „15%” – „Cred că 800 sau 900 de mii … şefu’”, „euro, euro”, fiind de acord că echivalentul în lei, în mare, este suma de „4 miliarde aproape, da” (suma fiind în ROL, echivalent a 400.000 lei). Integral si aiuritor, pe Romania Libera
Dosar penal pe numele lui Andrei Hrebenciuc deschis în Liechtenstein. Andrei Hrebenciuc, fiul fostului deputat Viorel Hrebenciuc, este cercetat penal în Liechtenstein. Acesta urmează să fie audiat în cadrul unei comisii rogatorii, anunţă Agerpres. Informația a fost dată publicității miercuri, în cadrul procesului de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care Andrei și Viorel Hrebenciuc sunt judecați în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Autoritățile din Liechtenstein au formulat o cerere de comisie rogatorie, pentru a primi informații de la autoritățile din România în legătură cu un dosar penal pe care l-au deschis pe numele lui Andrei Hrebenciuc. Cererea de comisie rogatorie a fost adresată Curții Supreme, însă această instanță a decis că nu are competența în acest caz, astfel încât solicitarea a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. “Suntem surprinși de această cerere. Andrei Hrebenciuc nu știe să fie cercetat în Liechtenstein”, a declarat în sala de judecată avocatul lui Andrei Hrebenciuc. Tot miercuri, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri a fost citit rechizitoriul întocmit de DNA, urmând ca la următorul termen, din 12 octombrie, să se înceapă judecarea pe fond a dosarului.De asemenea, la dosar au fost depuse de către DNA mai multe CD-uri cu interceptări. Integral pe Digi24
Cine îl apără pe Victor Ponta de el însuşi? Victor Ponta se poartă de trei zile ca un şarpe hămesit şi încurcat prin boscheţi, care dă de coada altui şarpe şi începe s-o ronţăie. Numai că plăcerea de a se vedea sătul îi e curmată brusc când îşi dă seama că ceea ce a găsit e chiar coada lui. Nici nu ştiu măcar dacă imaginea e zoologic corectă, să mă judece oamenii de ştiinţă. E multă vreme de când mă fascinează jumătăţile de adevăr cu care operează premierul Ponta. Are un talent formidabil de a extrage din realitatea înconjurătoare, instantaneu şi din reflex, numai acele elemente care îi convin, pe care le ambalează şi le livrează ca adevăruri absolute. Îl ajută, ce-i drept, şi uriaşul aparat de propagandă ce-l are la dispoziţie, cu oameni bine antrenaţi să-i preia total necritic mesajul, să-l amplifice şi să creeze astfel o realitate paralelă. Însă n-am crezut niciodată că va ajunge la momentul în care nu va mai aplica metoda strict în beneficiul său şi în dauna altora, ca până acum, ci exact în dauna sa. Un asemenea moment pare să fi fost marţi dimineaţă. Radioul din maşină îmi livrează vocea premierului, care tocmai ieşise de la DNA şi spunea că o decizie din 3 septembrie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene îi închide, practic, dosarul. Zice că judecătorii europeni ar fi decis, într-o speţă identică cu a sa din Bulgaria, că în contractele de consultanţă, dacă sunt respectate clauzele şi sunt plătite dările la stat, nu e nevoie ca prestatorul să şi dovedească serviciile de consultanţă pe care le-a prestat beneficiarului. Adică exact speţa sa, contractul cu Dan Şova în baza căruia a încasat 180.000 de lei fără să existe nicio dovadă că a făcut ceva. Ia uite, zic, ce baftă au unii, să vină aşa oportun o sentinţă europeană şi să-i claseze dosarul dintr-un condei. Integral pe Adevarul
Cu cine vrea parteneriat dl Iohannis? E foarte corect principial ce a spus presedintele Iohannis in Parlament. E nevoie de un Parlament credibil, de stabilitate si simplificare legislativa, e nevoie de o reforma autentica a Educatiei si, da, aceste lucruri nu se pot face decat printr-un parteneriat intre institutiile fundamentale, ceea ce nu trebuie sa insemne consens, ci respectarea de catre toti a regulilor, a principiilor si a interesului public. Parlamentarii si membrii Guvernului, in frunte cu Victor Ponta, l-au ascultat politicos, care cascand, care mai vorbind la telefon sau uitandu-se pe tableta, l-au aplaudat si presedintele a plecat. Premierul Ponta a emis la sfarsit o ironie cam transparenta: “Un discurs foarte bun, foarte frumos, dar noi suntem cu treaba de zi cu zi. Eu plec la sedinta de guvern ca avem probleme de zi cu zi pe care trebuie sa le rezolvam”. De altfel, dl Ponta isi tinuse cu o seara inainte discursul la Antena 3. Si ce a facut acelasi onor Parlament al Romaniei imediat dupa discursul oarecum moralizator al preseidintelui? A votat instalarea lui Ilie Sarbu in functia de vicepresedinte al Autoritatii de Audit la Curtea de Conturi. Nu discut aici trecutul politic al dlui Sarbu. Acesta sa zicem ca nu poate fi interpretat decat subiectiv. Ma intereseaza insa ca nimic din CV-ul dlui Sarbu nu vadeste vreo competenta pentru inalta functie pe care urmeaza sa o ocupe. Este adevarat ca, dupa Institutul Teologic, a obtinut in 1998 si o licenta in Stiinte Economice, Specializare Management, la Universitatea din Craiova, insa in intreaga activitate a domniei sale nu apare vreo mentiune legata de aceasta calificare cu exceptia celei de consilier economic la Mitropolia Banatului. In rest, politica si agricultura. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata
La gibon dement si la gibon batran castrat ar trebui sa le verifice si lucrarile de licenta, documente publice.
Acolo sa vezi copiaturi nesimtite
Bun gasit 🙂
Hans Klemm a depus jurământul în calitate de ambasador al SUA în România
miercuri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Departamentului de Stat, în prezenţa secretarului de Stat, John Kerry, şi a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior.
În alocuţiunea avută cu ocazia ceremoniei, secretarul de Stat american, John Kerry, a prezentat România drept un aliat de încredere al SUA, subliniind relaţia excelentă dintre cele două state şi cooperarea în promovarea stabilităţii în plan regional şi global, se arată într-un comunicat emis de ambasada României în SUA. John Kerry a evidenţiat în special colaborarea din cadrul operaţiunilor din Irak şi Afganistan.
Hans G. Klemm a precizat că, în calitate de ambasador, se va concentra asupra dezvoltării relaţiilor economice româno-americane. Totodată, s-a referit la combaterea corupţiei din România, precizând că oferirea de asistenţă în acest domeniu va fi una dintre priorităţile mandatului său.
http://adevarul.ro/news/eveniment/hans-klemm-depus-juramantul-calitate-ambasador-sua-romania-1_55fa4a81f5eaafab2cb0ba28/index.html
salutare 🙂 vine un prieten al Justitiei 🙂
o zi buna tuturor.
Buna dimineata!
Un profesor care are argumente ! 🙂
Când apare o problemă, jurnaliștii intervievează câte un politician care explică (semi)doct, cu morga celui școlit la ”cursul scurt” al unui colegiu de siguranță națională, că ea (respectiva problemă) reprezintă un risc la adresa securității naționale. L-a prins SRI pe un schizofren cu o butelie în portbagajul mașinii? Schizofrenul reprezintă un risc la adresa securității naționale! A fost secetă? Ea (seceta n.a.) reprezintă un risc la adresa securităţii naţionale. Avem o problemă a refugiaților în Europa? Păi, bineînțeles că refugiaţii reprezintă un risc la adresa securității naționale! Însăși Strategia națională de apărare (SNAp), din 2015, se laudă că produce o nouă paradigmă, acea de ”securitate extinsă”, o mare creație științifică a Academiei de Studii de Securitate Națională[1]. Dincolo de exagerarea ”noutății” conceptului (teoretizat cu două decenii în urmă de către Barry Buzan și Școala de la Copenhaga ca proces de ”securitizare” a riscurilor non-militare n.a.) SNAp transformă aproape orice problemă în risc la adresa securității naționale, care necesită atenția instituțiilor de securitate națională.
În acest articol vreau să argumentez că prostia reprezintă un adevărat risc la adresa securității naționale
http://www.contributors.ro/administratie/prostia-un-risc-la-adresa-securitații-naționale/
1 – 0 pentru dv. !
Ați semnalat mai rapid un articol important. 🙂
1-1 pt toti ! politeia e un spatiu de dezbateri si opinii! parerea mea! 😛
Bună dimineața.
Tema ultimului articol din revista presei poate fi abordată și din alt punct de vedere :
http://www.contributors.ro/administratie/prostia-un-risc-la-adresa-securita%C8%9Bii-na%C8%9Bionale/
buna ziua
un eseu despre “importanta prostiei”in promovarea “elitelor politice” romanest
daca la colegiul de aparare sunt 500 !!!! cursanti,nu cred ca este exagerat sa se considere cumulat un numar de 1000 cel putin de “specialisti in securitate nationala”
la ritmul asta nu pot sa nu-mi amintesc un banc din vremurile trecute
“opriti raportarile cu araturile”ca ati arat si Bulgaria
… incepem ? 🙂
Senatorul independent Valer Marian îi adresează ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, o întrebare în referitoare la date privind studiile superioare ale acestuia.
Adresată: Domnului MINISTRU OM şi OM MINISTRU al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea
Senator: Valer Marian
Circumscripţia electorală: nr. 32 Satu Mare
Colegiul electoral: nr.1
Grup parlamentar: independent
Obiect: Date privind studiile superioare ale ministrului Afacerilor Interne
Şedinţa Senatului din: 15.09.2015
În temeiul art. 112 alin.1 din Constituţia României şi art. 158 din Regulamentul Senatului, vă înaintez prezenta
ÎNTREBARE:
Conform prevederilor art. 158 alin. 2 din Regulamentul Senatului, întrebarea pe care un parlamentar o poate adresa Guvernului, miniştrilor sau a altor conducători ai organelor administraţiei publice ”constă într-o simplă cerere de a răspunde dacă un fapt este adevărat, dacă o informaţie este exactă, dacă Guvernul sau celelelate organe ale administraţiei publice înţeleg să comunice Senatului informaţiile sau documentele solicitate ori dacă Guvernul are intenţia de a lua o hotărâre într-o problemă determinată”.
În consecinţă, având în vedere că aveţi calitatea de ministru în Guvernul României şi că studiile superioare ale dvs. prezintă interes public, vă solicit să-mi răspundeţi la următoarle întrebări :
1. Dacă este adevărat că aţi absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti cu o medie generală în jur de 6 (care este sub media generală a predecesorului dvs. Constantin Traian Igaş, care a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad cu media generală 6, 25)?
2. Dacă este adevărat că lucrarea dvs. de doctorat reprezintă un plagiat, cum susţine preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti?
3. Dacă, în calitate de conducător de doctorat, aveţi indicii că lucrările de doctorat ale unor iluştri doctoranzi ai dvs., ca generalul Florian Coldea (prim adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii), generalul Neculai Onţanu (primarul Sectorului 2 al municipiului Bucureşti) şi comisarul şef Remus Span (fost şef al Poliţiei Judiciare a PNA, fost director adjunct al DGA, fost adjunct al şefului Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră şi fost şef al Serviciului de Interceptări al DGIPI, actualmente urmărit penal de DNA în dosarul de corupţie al patronului Romstrade, Nelu Iordache, şi al fostului ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi) conţin elemente de plagiat?
Menţionez că am folosit apelativele MINISTRU OM şi OM MINISTRU, care au fost utilizate într-un articol publicat recent de către unul din cei mai titraţi subalterni ai dvs, chestorul Nelu Pop, şeful Inspectoratului Naţional pentru Imigranţi, şi care mi-au amintit de celebrele sintagme ale epocii de aur, întrucât nu v-aţi dezis public de acestea până în prezent.
Solicit răspuns scris şi verbal .
Senator
Valer Marian
PS (dpm) pur teoretic…ar cam trebui sa se raspunda,nu?
INCREDIBIL !!!
RĂZBUNAREA PSD PE DIASPORA:
ROMÂNII DIN STRĂINĂTATE VOR PLĂTI CÂTE 15 EURO PE LUNĂ LA BUGET.
După insuccesul său la alegerile prezidențiale, Ponta a declarat că vrea ca fiecare român din diaspora să plătească în România lunar 10 euro. Acum prin Noul Cod Fiscal, fiecare cetățean român care nu realizează venituri în țară (excepție făcând gravidele, copiii, studenții precum și soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate). Atenție, până pe 15 ianuarie trebuie să vă înregistrați în acest sens la ANAF. Ca să fiți co-asigurat la soțul sau soția rămas în țară trebuie să completați o declarație pe propria răspundere cu veniturile realizate în ultimii cinci ani adică și pe cele din străinătate. Aici intră și românii care deși lucrează în străinătate au rezidența fiscală în România în continuare, conform deciziei emise de ANAF în urma notificării depuse de contribuabil conform Ordinului MFP 74/2012.
http://www.curentul.info/economic-financiar/12265-razbunarea-psd-pe-diaspora-romanii-din-strainatate-vor-plati-cate-15-euro-pe-luna-la-buget-vezi-procedura
Romanii din strainatate (cu totii) vor da puie lui gibon si pesedeu
Buna dimineata 🙂
Plagy disjuns?
Ca a fost trimis in judecata, zice Digi24.
buna ziua. e clar ca va demisiona “convins” de catre dragnea sau de iohannis. sa vedem pe cine pun in geam pe modelul primaria bucuresti
salve
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20431777-breaking-news-victor-ponta-trimis-judecata-dna.htm
salutare 🙂
he-he
deci exista baza legala pt a fi revocat.
sa vedem daca neamtu o va face …
Din cum a intors macazul Oprea aseara, se pare ca Iohanel, o va face 🙂
Uite ce a declarat aseara Gabitza la postul guvernamental :
” Vicepremierul Gabriel Oprea a fost intrebat, miercuri seara, la Antena 3, de Mihai Gadea daca va ajunge prim-ministru pana in toamna “asa cum se zvoneste”. Oprea a declarat in prima faza ca Victor Ponta este premierul, l-a laudat ca fiind un premier bun si “care va deveni si mai bun”, dar a acceptat apoi si posibilitatea de a deveni seful guvernului.
“Poate as fi o solutie de premier”, a raspus Oprea la insistentele lui Mihai Gadea.
Este o schimbare majora de optica la Gabriel Oprea, cel care in urma cu doar doua zile spunea intr-o declaratie ca “nu sunt bun de premier”.
”
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-20430885-gabriel-oprea-intrebat-daca-ajunge-prim-ministru-aceasta-toamna-poate-solutie-premier.htm
ponta nu cred ca-si va da demisia
iar o motiune de cenzura…hm…hm
n-o poate face din pacate/asa am crezut si eu
faptele pt care a fost trimis in judecata s-au petrecut cand nu era in exercitiul functiunii de premier.
naspa.
un premier urmarit penal si trimis in judecata la masa cu neamtu… noaptea mintii !!
se pare ca nu poate fi suspendat de catre presedinte daca trimiterea in judecata a fost facuta pt fapte comise in afara mandatului… 🙁
la tupeul pacaliciului nu ma astept sa demisioneze decat atunci dupa ce se vor fi parcursi toti pasii ,la toate instantele…eventual.
foarte probabil
congrsul psd cred ca-l va prinde in functie/mai vulnerabil mi se pare dragnea
oare nu demisioneaza nici daca o cere secretarul general al pc chinez ?? 😀
😆 😆
Buna ziua,
chiar este noaptea mintii – DNA-ul a facut anuntul de trimitere in judecata si Ponta este in sedinta CSAT 👿 Incredibile vremuri 🙁
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20431874-victor-ponta-afla-sedinta-csat-cotroceni-cand-dna-anuntat-public-trimite-judecata.htm
Dragnea, copia lui Ponta. Cum se pregăteşte de acelaşi drum
Potrivit datinii PSD, locul unui penal nu ar fi putut fi luat decât de un penal și mai mare – de la un urmărit penal s-a trecut la un condamnat penal.
PSD trăiește în această perioadă un nou episod de beție cruntă. Împingerea socrului lui Ponta, Ilie Sârbu, în conducerea Curţii de Conturi, îngenunchiind legea direct în Parlament, e semnul evident că echipa Dragnea a pierdut total simţul realităţii. Prin asta a trecut la vremea ei şi echipa Ponta. Factura a ajuns prea groasă ca să le mai poată pierde urma.
Acest episod de beţie este al doilea episod pe anul acesta, după cel experimentat de Victor Ponta la scurt timp după ce a depășit cumva șocul pierderii prezidențialelor. Adică din martie și până la explozia atomică a dosarului Șova, la începutul verii calendaristice. Explozie care i-a desfigurat ireversibil cariera politică, i-a catalizat debarcarea din fruntea partidului și l-a emasculat ca premier, făcând din guvernul pe care îl conduce vasalul șchiop al partidului pe care nu îl mai controlează.
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/dragnea–copia-lui-ponta–cum-se-pregateste-de-acelasi-drum-393229
este unparlamentar psd ist la realitatea care ‘explica” de ce este obligatorie demisia lui pacalici. chiar noaptea mintii !
nu este obligatorie ; asta explica ticalosul !
Doamne Iarta Apara si Pazeste
coparseul tribunului nu incape ….
nici acolo in maruntaiele pamantului ..nu vor sa-l primeasca ? 😆
Buna ziua,
dupa atatea evenimente importante azi, am nimerit din intamplare la b1, la inmormantarea lui CVTudor.
Absolut sinistru: sicriul este mai mare decat dimensiunea gropii si de minute bune se cauta o solutie.
Scene horror! Toata adunarea asista neputincioasa, au terminat si cu aplauzele.
Daca as fi superstitios, as zice ca nici pamantul nu vrea sa-l primeasca .
Cred ca tot Basescu e de vina (ca sa fiu rau).
😆 😆 absolut ca piratu e de vina :)))
Johannis in intarziere !! Neobisnuit !!
Asteapta sa se termine inmormantarea lui CVT. Se pare ca mai are de asteptat, Vadim nu se lasa inmormantat!
Buna Cedric.
azi esti in forma 🙂
Buna mar,
nu e frumos ceea ce fac, dar ma enerveaza ca prea multi au uitat raul facut Romaniei de catre acest personaj . Am mai vazut pe unii plangand ,aplaudind, scandindu-i numele.
Mi-e scarba de prostie si de fariseism. N-am putut sa ascult cuvantarea avocatului Ionascu, pe junatate popa pe jumatate asistent al madamei Paula Iacob, un libidinos care i-a ridicat osanale in mod gratuit.
Sunt de acord cu tine.
Bine ca nu au bagat zi de doliu national. Ipocrizie impinsa la limita extrema.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20432134-surse-oficiale-declaratia-lui-klaus-iohannis-dupa-sedinta-csat-programata-pentru-ora-13-25-fost-amanata-din-respect-pentru-ceremonia-inmormantare-lui-vadim-tudor.htm
Salut!
🙂
Uncheselu l-a facut KO!!!
Urmeaza “vrednicul”.
Ponta, primul mesaj dupa trimiterea in judecata
“Ceea ce am spus este confirmat de reprezentantii FMI – prin efortul tuturor cetatenilor acestei tari am platit din partea Guvernului toti banii imprumutati si cheltuiti aberant de Basescu – Boc – Predoiu! Efortul securistilor si basistilor (gen Tapalga) de a ascunde aceste realitati arata doar faptul ca vor sa fuga de responsabilitate!”, a scris pe Facebook Victor Ponta.
ps . va asteptati la altceva ?? no way !
Pentru Monik:
avem rabdare, ii asteptam pe toti!
acum DRAGNEA, cand ????
Buna ziua, doamnelor si domnilor,
Am o singura intrebare: s-a disjuns, au ba, dosarul? Nu’s de ce, dar asta mi se pare a fi cel mai important. Stie cineva?
Buna ziua 🙂
Nu s-a disjuns, a fost trimis la pachet cu Sova, Ciurel si cine mai este in dosarul CE Oltenia.
In asta consta talentul lui Uncheselu. 😀
De asta nu l-a primit alaltaieri.
Eu eram :D.
:))
bunä,
cand il condamnä a 2-a oarä pe interlopul de Telörman, parcä are si el un termen,
s-au i-a promis NUTZULICÄ un NUP
CU Vadim a fost un circ ieftin, nepermis pt. secolul 21, urat,f. urat.
fetele lui agresive ca si el, uratä aparitzie si dezgustätoare. dacä se fäcea linistit
decent, merita respect, asa a fost un balci.
Q: What did the banana say to the chimp?
A: Nothing, bananas don’t talk!
Ieri n-am avut poza. E faina rau poza asta, @City.
salve 🙂 postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/pozitia-comunitatii-politeia-la-trimiterea-in-judecata-a-lui-ponta-nepoate-uncheselu-iti-va-veni-de-hac/40709/