Revista Presei – 17 martie. Nici la “draga de ANI” nu sunt doar ingeri. Cine urmeaza?
17/03/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 17 martie. Marţi, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere uşoară, apropiindu-se de normele climatologice ale acestei perioade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul, mai mult senin dimineaţa, se va înnora treptat pe parcursul zilei şi la începutul nopţii în regiunile estice, sud-estice şi parţial în cele sud-vestice, unde cu totul izolat va ploua slab, iar local în Carpaţii Meridionali şi izolat în Orientali se vor semnala precipitaţii mixte. În a doua parte a nopţii, cerul va fi variabil, cu înnorări din ce în ce mai accentuate în jumătatea de est a ţării, iar spre sfârşitul intervalului pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte în Dobrogea şi mai ales ninsori în Moldova şi în zona montană. Vântul va avea intensificări la munte, pe litoral şi în deltă, iar ziua, local şi temporar, şi în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor avea valori de la 3 grade în Delta Dunării până la 17 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -8 şi 3 grade. In Bucuresti narţi, valorile termice vor marca o scădere uşoară, apropiindu-se de normalul termic al perioadei. Cerul, mai mult senin dimineaţa, se va înnora treptat după-amiaza, iar noaptea va fi variabil, cu înnorări accentuate spre sfârşitul intervalului, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de -3…-1 grad.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Horia Georgescu demisionează de la conducerea ANI. Horia Georgescu, reținut pentru abuz în serviciu, demisionează de la conducerea Agenției Naționale de Integritate, pentru a nu prejudicia imaginea acestei instituții, au declarat avocații săi. Agenția Națională de Integritate s-a bucurat de aprecieri în rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene. Avocații lui Horia Georgescu au declarat că acesta a scris în arest hârtiile necesare pentru depunerea demisiei, care, conform procedurii, va fi transmisă Senatului pentru a deveni efectivă. Horia Georgescu, în vârstă de 38 de ani, a fost numit în fruntea ANI în aprilie 2012. Stirea, adusa de Digi24
Radu Mazare afla marti daca va fi arestat preventiv. Procurorii: Primarul Constantei a prejudiciat statul cu 26 de milioane de euro. Primarul Constantei, Radu Mazare, retinut luni seara de procurorii DNA pentru luare de mita, abuz in serviciu si conflict de interese, va fi prezentat marti in fata judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. Luni seara, procurorii au decis retinerea sa pentru 24 de ore, dupa sase ore de audieri la DNA Bucuresti, iar Mazare a fost dus cu catuse in arestul Politiei Capitalei. De asemenea, procurorii anticoruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de Sorin Strutinsky, arestat preventiv in alta cauza, acuzat de trei infractiuni de complicitate la luare de mita. Potrivit procurorilor, in perioada 2006-2009, Radu Mazare Radu, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat si primit circa 2 milioane de euro de la reprezentantii a doua societati comerciale, in scopul facilitarii emiterii documentatiilor de urbanism necesare dezvoltarii unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intentionau sa le dezvolte in Constanta. Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive incheiate de reprezentantii societatii respective cu o firma controlata de Radu Mazare atat direct, cat si prin intermediul celuilalt inculpat. In perioada 2008-2014, Radu Mazare, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, a primit de la o societate comerciala peste 7 milioane de euro pentru ca a asigurat acesteia castigarea unei licitatii organizate de Primaria Constanta pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orasului. Integral pe Hotnews
După 10 ani de despăgubiri, ANRP i-a îmbogățit pe samsarii retrocedărilor. Aproximativ un miliard de euro a plătit Statul pentru fostele proprietăți confiscate de comuniști. Cei mai mulți bani au ajuns în buzunarele unor cumpărători de drepturi litigioase care au avut profituri de o sută de ori în doar câteva luni. În dosarul retrocedărilor frauduloase în care a fost reținut șeful Agenției Naționele de Integritate (ANI) Horia Georgescu, membrii Comisiei care stabilea valoarea retrocedările au dat vina pe evaluatori. Afirmațiile lor sunt susținute de un raport al Curții de Conturi care, în urma unor verificări la ANRP, a constat că numai într-o lună, un imobil evaluat prin aceeași metodă de două firme a avut o valoare dublă față de prima constatare. Fără un regulament clar și fără o ordine strict stabilită a dosarelor, ANRP s-a transformat rapid în „raiul” profitorilor. Un alt motiv al funcționării defectuase a Agenției a fost acela că bolnavii care, teoretic, ar fi trebuit să aibă prioritate, au venit la ANRP cu adeverințe de la medicul de familie pentru a atesta diverse boli dintre cele mai „exotice”. Astfel, pentru hipertensiune, diabet, tulburări funcționale digestive, rinită alergică, unele dosare au fost luate „peste rând” și s-au făcut plăți urgente. Potrivit Legii 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat în comunism și nerestituite, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă. În cel de-al doilea caz, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, în 2006, a fost înființată Agenția Națională de Restituire a Proprietăților care, teoretic, ar trebui să despăgubească foștii proprietari. În condițiile în care există mii de cereri de despăgubiri depuse de peste zece ani, urmașii foștilor proprietari aleg să-și vândă drepturile litigioase așa numiților „samsari” de terenuri. Prin diverse relații și mituind funcționari, noii proprietari intră în posesia despăgubirilor într-un timp record. Așa s-a întâmplat cu mai multe dosare care au îmbogățit o mână de oameni. Din 2006 de când funcționează Agenția, aproape un miliard de euro a fost plătit „noilor” proprietari. Potrivit Curții de Conturi, cea mai mare afacere a făcut-o cel supranumit „regele cuprului”, afaceristul Horia Șchiopu. El a primit de la stat 105 milioane de euro, după ce a cumpărat drepturi litigioase asupra unui teren cu 1,5 milioane de dolari. Integral pe EVZ
„Cel mai cinstit Guvern din România” şi cei 14 miniştri ai săi certaţi cu legea. În aprilie 2012, înainte să preia puterea executivă a României, Victor Ponta se lăuda că noul său Guvern, pus la cale alături de Crin Antonescu, „este obligat să fie cel mai cinstit Guvern pe care l-a avut România”. La trei ani de atunci şi trei remanieri, Ponta înregistrează în bilanţ 12 urmăriţi penal, un incompatibil şi un plagiator. Acuzaţi de mită, abuzuri, fraude electorale sau plagiate, cei 14 foşti miniştri care au trecut, probabil, testul de cinste proclamat de Victor Ponta, au părăsit pe rând Guvernul, unii imediat ce au fost puşi sub acuzare, alţii abia când au fost condamnaţi de judecători, cu excepţia unuia singur – Liviu Dragnea. Gândul vă prezintă dosarele penale şi problemele cu legea ale miniştrilor care au făcut parte din Cabinetul Ponta, în ordinea prezenţei acestora în echipa de guvernare a lui Victor Ponta. Procurorii DNA au cerut urmărirea penală a lui Chiţoiu în februarie 2014, în dosarul „Carpatica Asigurări”, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat. Camera Deputaţilor a respins cererea, astfel că Daniel Chiţoiu a scăpat de urmărirea penală. Chiţoiu a fost acuzat că a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea componenţei Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), încercând eliminarea vicepreşedintelui Tudor Daniel George şi înlocuirea sa cu o persoană de încredere, care să protejeze interesele financiare ale Carpatica Asig, deţinută de omul de afaceri Ilie Carabulea. Soţia sa, Laura Elena Chiţoiu, este trimisă în judecată în acest dosar din aprilie 2014, fiind acuzată de constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu, din postul pe care îl deţinea la ASF, de director al Direcţiei Avizări. Ea este acuzată că în iulie 2013 a dat curs cererii fostului director al Carpatica Asig, Marian Mîrzac, membru în ASF la data comiterii faptelor, de a promova şi autoriza ilegal numirea Anei Ina Crudu în funcţia de director general al companiei de asigurări. Laura Chiţoiu ar fi stabilit arbitrar data evaluării lui Crudu, fără să convoace alţi membri ai comisiei de examinare. Ea a convenit cu Mîrzac ca acesta să intre şi el la examinare, pentru a o susţine pe Ana Ina Crudu, „ca factor de presiune, pentru luarea unei decizii favorabile”. Integral pe Gandul
Băsescu o atacă pe Firea: Să spună public câţi bani a transferat de la Crescent în trustul lui Voiculescu. Sunt suspect în dosarul de şantaj. Suspect în dosarul de şantaj al Gabrielei Vrânceanu Firea, fostul preşedinte Traian Băsescu a acuzat-o pe senatoarea PSD că a transferat bani, sub formă de împrumuturi, de la Crescent în firmele lui Dan Voiculescu. „Dacă Firica îşi aduce aminte ar fi bine să se spovedească public”, a spus Băsescu, adăugând că a primit informaţiile le-a primit „cu un bileţel pe care scria 10.000 de euro de la doamna Udrea”. Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că este suspect în dosarul de şantaj al Gabrielei Vrânceanu Firea. Înainte de a merge miercuri la Parchet pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile, fostul şef al statului a acuzat-o pe senatoarea PSD că a transferat bani din Crescent în firmele lui dan Voiculescu. „Sunt suspect pentru că am deranjat-o pe doamna Firea. Să aibă grijă, şi asta nu e ameninţare, să spună public câţi bani transferat din Crescent în trustul lui Voiculescu. Să-şi aducă aminte dacă a semnat vreo hârtie cu 400.000 de euro şi 1.800.000 de dolari de la Crescent. Dacă Firica îşi aduce aminte, să se spovedească public (…) Doamna Firea, cu mânuţa ei, a semnat împrumuturi de 400.000 de euro şi 1.800.000 de dolari pe care a uitat să-i dea înapoi ”, a spus Băsescu, apreciind că este vorba de spălare de bani. Întrebat de unde are aceste informaţii, fostul preşedinte a spus că le-a primit „pe un bileţel pe care scria 10.000 de euro, de la doamna Udrea”. Băsescu a adăugat că a transmis toate informaţiile instituţiilor statului. Integral pe Gandul
Demisia lui Vâlcov: Cum a jucat Ponta alba-neagra cu Iohannis. Darius Vâlcov s-ar fi înţeles cu premierul Ponta să demisioneze în cursul zilei de luni din fruntea Ministerului Finanţelor, potrivit unor surse politice. Intervenţia de duminică seară a lui Klaus Iohannis a stricat planurile de la Palatul Victoria. Premierul Victor Ponta a acordat duminică seară un interviu pentru B1TV, în care a povestit că Darius Vâlcov a demisionat din funcţia de ministru al Finanţelor duminică la amiază.Jurnalistul Ion Cristoiu l-a întrebat pe premier de ce l-a anunţat pe preşedintele Klaus Iohannis abia spre seară de demisia lui Vâlcov, în condiţiile în care acesta renunţase la funcţie încă de la amiază. Întrebarea i-a picat foarte greu premierului, care a privit în jos, apoi a tăcut pentru câteva secunde, după care a însăilat un răspuns. „A fost o nesincronizare, nimic altceva. Eu nu sun pe nimeni duminică, după masa de prânz, ştiu, din familie, că oamenii se odihnesc“, a bâlbâit Ponta. Răspunsul premierului a fost atât de puţin credibil încât am reconstituit filmul oficial al demisiei lui Vâlcov: am ordonat cronologic toate declaraţiile premierului, le-am comparat cu explicaţiile fostului ministru al Finanţelor şi le-am completat cu informaţii obţinute de la Cotroceni şi din PSD. Concluzia: Ponta şi Vâlcov au avut o înţelegere dibace: premierul urma să-i ceară demisia ministrului numai dacă scandalul ar fi explodat în spaţiul public. Însă mesajul trimis de şeful statului duminică, la ceas de seară, l-a luat prin surprindere pe premier, care s-a încurcat în detalii. Iată scenariul. Vineri seară, Darius Vâlcov a fost audiat mai bine de trei ore la DNA. După ce a terminat cu procurorii, Vâlcov l-a sunat pe Ponta şi i-a spus că ar vrea să discute faţă în faţă. Ponta a stabilit o întâlnire pentru ziua de duminică şi, potrivit unor surse politice, i-a transmis lui Vâlcov „să nu se grăbească cu demisia, să aştepte să se mai liniştească apele“. Integral pe Adevarul
Proiectul de Cod Fiscal actualizat prevede majorarea impozitului pentru locuinţele populaţiei şi pentru toate terenurile. Impozitul pentru locuinţe pregătit de Guvern pentru populaţie începând cu anul viitor a fost majorat în proiectul actualizat de Cod Fiscal, comparativ cu documentul anunţat în urmă cu o lună, prin creşterea valorii impozabile în funcţie de care este calculată suma finală de plată. De asemenea, impozitul pe terenul intravilan şi cel extravilan pregătit de Guvern pentru anul viitor a fost majorat în proiectul actualizat de Cod Fiscal. Noul document, datat 13 martie şi obţinut de Mediafax, prevede creşteri de peste 6% ale valorii impozabile la toate categoriile de clădiri. Astfel, valoarea impozabilă pentru o clădire cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă a fost ridicată de la 935 lei/metru pătrat la 995 lei/metru pătrat, pentru cele dotate cu instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire, şi de la 555 lei/mp la 591 lei/mp pentru cele fără astfel de instalaţii. Pentru clădirile cu pereţii exteriori din lemn sau piatră naturală, valoarea impozabilă a fost urcată de la 254 lei/mp la 270 lei/mp, cu instalaţii, respectiv de la 159 lei/mp la 169 lei/mp, fără instalaţii, iar pentru clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă a fost ridicată de la 159 lei/mp la 169 lei/mp, respectiv de la 143 lei/mp la 152 lei/mp. Şi clădirile-anexă cu pereţii exteriori din lemn sau din piatră naturală, valoarea impozabilă a fost ridicată de la 95 lei/mp la 101 lei/mp, respectiv de la 63 lei/mp la 67 lei/mp. Conform legii, valoarea impozabilă a unei clădiri este determinată prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă, exprimată în lei/metru pătrat, la care se adaugă un coeficient de ajustare în funcţie de zonă şi rangul localităţii de domiciliu. Integral pe Adevarul
Plătiţi-i taxe lui Darius Vâlcov! Ştie el ce să facă cu ele! Punerea sub acuzare pentru luare de mită şi trafic de influenţă a lui Darius Vâlcov, dar mai ales insistenţa premierului Victor Ponta de a-l menţine în funcţie – deşi oficial e demisionar – pentru a-i lipi pe veci imaginea de noul Cod Fiscal, în eventualitatea în care va ajunge in Monitorul Oficial, sunt stupefiante. Vâlcov ar trebui să plece imediat, iar motivul este atât de evident încât atitudinea premierului este susceptibilă de o agendă ascunsă. Iar motivul invocat – actul e pe circuitul de avizare – nu este valid, pentru că în locul lui poate semna un secretar de stat. Şi atunci? Cum îşi imaginează Ponta că milioane de cetăţeni, zeci de mii de firme, investitori străini pot să-şi pună încrederea într-un om asupra căruia planează suspiciuni de o gravitate extremă? Când văd că şeful finanţelor României este bănuit că plimba saci de plastic plini cu bani prin cimitire, punea interpuşi să facă suveici de firme fantomă, dădea contracte fictive şi promitea că „rezolvă” cu Antifrauda, cu siguranţă că antreprenorii şi cetăţenii oneşti care ştiu cât de greu este să obţii un venit abia aşteaptă să aibă taxele, impozitele şi bugetul naţional girate de Vâlcov. Cei doi ori se fac că nu pricep, ori, efectiv, nu pricep, că economia nu va reacţiona bine doar datorită unui nou Cod Fiscal. Nu, oamenii au nevoie de garanţia că acest cod este scris cu seriozitate şi nu pentru azi-mîine, ci pentru mulţi ani. Altfel, scăderile de taxe şi schimbarea de abordare în impozitare nu vor avea niciun efect, mediul de afaceri va rămâne îngheţat, speriat şi contrariat, aşteptând, de la o zi la alta, creşteri de taxe şi controale abuzive. Nu vor mişca banii, nu vor produce mai mult, nu vor plăti în plus la stat. Şi de ce ar face-o? Văd lesne din referatele DNA cum se redistribuie veniturile, unde ajung taxele lor muncite din greu. Integral pe Capital
Un gigant american preia două terminale din portul Constanţa într-un deal de peste 90 mil. €. Fără zgomot, americanii au cumpărat aproape toată capacitatea de stocare a României. Conglomeratul agroindustrial american ADM, unul dintre cei patru giganţi ai comerţului mondial cu materii prime agricole, a ajuns la un acord pentru preluarea terminalelor de cereale North Star Shipping şi Minmetal din portul Constanţa de la oamenii de afaceri români Liviu Ghebaur (50 de ani) şi Ion Vasile (50 de ani), au declarat pentru ZF surse din piaţa de agrobusiness. ADM era deja implicat în North Star Shipping printr-o participaţie de 22%, restul pachetului de acţiuni fiind împărţit între Liviu Ghebaur (53%) şi Ion Vasile (25%). Americanii aveau deja şi jumătate din Minmetal prin vehiculul Omega Capital, restul acţiunilor fiind deţinute de North Star Shipping. Reprezentanţii operatorului portuar nu au comentat ieri în niciun fel pe marginea acestor informaţii, iar oficialii europeni ai ADM s-au limitat să declare că nu comentează zvonuri sau speculaţii. Informaţiile locale indică faptul că negocierile dintre oamenii de afaceri români s-au întins pe mai mult de şase luni, iar părţile au înaintat deja documente către autorităţi pentru a putea oficializa înţelegerea. Acordul dintre acţionarii români şi americanii de la ADM va fi o tranzacţie record pentru piaţa locală a comerţului cu materii prime agricole, având în vedere că North Star Shipping şi Minmetal au poziţii de forţă în cel mai mare port al României. Individual, cele două terminale de export sunt pe locul trei şi patru în topul celor mai mari unităţi de acest gen din portul Constanţa cu capacităţi de stocare de 145.000 de tone, respectiv 138.400 de tone, arată datele Ministerului Agriculturii. Împreună, cele două terminale de export pot umple silozurile cu 283.400 de tone de cereale şi cumulat reprezintă cele mai mari facilităţi de acest tip din portul românesc. Dimensiunea, poziţia strategică în port, facilităţile de încărcare şi descărcare rapidă a navelor indică spre o valoare estimată a tranzacţiei de peste 90 milioane de euro, potrivit estimărilor ZF. Integral pe ZF.ro
De ce nu înțeleg corupții ce li se întâmplă de fapt. România a intensificat ritmul luptei anticorupție, iar DNA nu poate fi acuzată că face exces de zel. Constatarea aparține lui Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al SUA la București, și a fost exprimată într-un interviu acordat ”României libere”. Cu toate acestea, suspecții de corupție din România nu par să realizeze ce li se întâmplă. NImeni nu ia în considerare faptul că DNA nu are agendă politică. Oricât de multe argumente li s-ar oferi. Uitați-vă la fețele lor când sunt săltați de procurori. Un amestec de teamă și revoltă. Teamă pentru că și-ar putea petrece seara la ”Tubulatură”, nu în vilele lor confortabile. Revoltă, pentru că se cred victime ale unor răzbunări politice. Cineva vrea să scape de ei, vrea să se răzbune politic. Așa s-a gândit, probabil, ieri și Horia Georgescu când a fost adus cu mandat la DNA. S-o fi gândit că este răzbunarea președintelui Klaus Iohannis, pentru că a vrut să-l scoată incompatibil în campania electorală și să-i blocheze, astfel, drumul către Cotroceni. Sau că e mâna lui Eduard Hellvig, ajuns între timp director SRI și stăpân al interceptărilor, pe care ANI l-a declarat incompatibil, dar care a câștigat în Justiție. Sau că este nota de plată, pentru că nu i-a făcut greutăți la prezidențiale lui Victor Ponta, pe care nu l-a anchetat, deși există diferențe sesizabile între declarația sa de avere și cea a soției sale, Daciana. Nici un arestabil nu se gândește că singurul motiv pentru care este vizitat de procurori sunt propriile fapte. Propriile acte de corupție. ”Toată lumea fură. Doar n-o să ne ia pe toți. Unii vor supraviețui”. Așa gândesc toți. Sunt convinși că, dacă fac jocul politic corect, dacă pun umărul la consolidarea puterii actualului președinte, dacă ajută Sistemul să se alinieze în spatele acestuia, nu au cum să aibă probleme cu DNA. Sunt incapabili să înțeleagă că nu asta e realitatea. Așa a crezut și Marian Vanghelie. S-a amăgit cu faptul că, dacă-l ajută pe Klaus Iohannis să dărâme Guvernul lui Victor Ponta, va scăpa cu fața curată. Integral pe EVZ
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata !
o zi buna tuturor.
am emotii azi cu Sova… ii ridica colegii imunitatea, nu i-o ridica? (glumesc)
Buna dimineata,
se vor face scut si vor incerca sa-l scape.
nu are nimeni interes sä-i ridice imunitatea, stie prea multe
“Daca tot a ajuns DNA la smecherii din comisia ANRP care rezolvau cu “celeritate” cererile de despagubire depuse de samsarii de drepturi litigioase, in ordine invers cronologica ar trebui, zic eu, sa mearga ancheta pina la capatul firului acestei imense escrocherii. Si ghemul, asa cum am aratat mai devreme, a inceput sa se roteasca intr-o frumoasa zi de 24 noiembrie 2005, cind domnul Calin Popescu Tariceanu dadea Hotarirea de Guvern prin care lua fiinta Fondul Proprietatea.”
http://www.turcescu.ro/2015/03/cine-a-pus-samsarii-n-drum-ala-n-a-fost-om-nebun-tariceanu-si-baietii-destepti-care-s-au-imbogatit-din-fp-uri/
Din nou Cristoiu!
http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-marti-17-martie-2015/
http://www.evz.ro/reteaua-interlopilor-care-a-falsificat-pasapoarte-romanesti-pentru-teroristii-sirieni.html
Buna dimineata!
Nu intamplator am mentionat zilele trecute ca “afacerea ANRP” seamana izbitor cu mecanismul extrasilor alesi a fi castigatori din fondurile FNI!
“Iar infiintarea fondului „Proprietatea”, pe post de damigeana cu actiuni la societati de stat, in stare sa-i imbete cu iluzia dreptei despagubiri pe fostii proprietari, e o leapsa trasa tuturor celor care au votat Alianta, sperind sa primeasca, in sfirsit, banii pe care statul ii datoreaza acestora, de atita vreme, pentru furtul ordinar savirsit de comunisti acum cincizeci de ani.Vor primi actiuni. Hirtii. Ministrul Olteanu spune ca vor fi hirtii de mare valoare. Nu-l poate contrazice nimeni, deocamdata, chiar daca romanii – iar romanii fosti proprietari cu atit mai mult! – stiu foarte bine ce valoare au hirtiile statului. Pina la proba contrara, ele nu pot sterge furia unor oameni care, in loc de alinare, au primit o injuratura si inca un sut in fund.”
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1227347-fundul-proprietatea.htm
Poate din acesti motiv Tariceanu and.Co. sunt inamovibili!
Marea teapa numita FP cand va fi cercetata de DNA? Sau este si aici un teren minat? 🙂
asa este, babalacul cu inima zglobie este ocolit, cine stie cand se ajunge la Täriceanu escrocherii se descoperä.
nu se descopera d-na theo, doar s-ar face un refresh cu iz de “Breaking News” ! 😛
“Indiferent de obiectul lor de activitate, distrugerea cercetarii a avut la baza interesul imobiliar. Institutele au fost apoi bagate in faliment prin instalarea unor conduceri care cu asta s-au ocupat. Un institut care era pe profit in 6 luni a ajuns pe butuci cu conturi blocate.Sa va dau niste exemple: magazinul Real din Vitan e pe termenul Institutului de cercetari electrotehnice. Hypermarket-urile de la iesirea spre Autostrada Soarelui sunt facute pe terenurile fostului Institut national de sticla, unicat in Romania. A fost distrus rapid. Au fost institute pe Calea Dorobanti, unul era in Piata Revolutiei, au picat. La Magurele cercetarea rezista pentru ca e zona consacrata si rezultatele externe nu permit sa se intre cu buldozerul, desi au fost incercari.Institutele de cercetare din domeniul agriculturii sunt alt exemplu. Nu exista aproape politician sa nu-si fi luat o parcela din terenul pe care se faceau experimente cu culturi. Ne intrebam de ce nu mai cresc rosiile, cartofii. La Brasov era un institut al cartofului. Interesele imobiliare au intrat si peste el, pasamite ca sa extinda un aeroport.La Buzau, unde erau cercetate soiuri de rosii imbunatatite, primarul a fost chiar condamnat in prima instanta pentru ca a construit un cartier pe aproape jumatate din terenul acestei statiuni de cercetare…” 🙁
http://www.ziare.com/stiri/proteste/fals-santaj-si-amenintare-impotriva-cercetatorilor-adevarul-despre-laserul-de-la-magurele-interviu-1353283
Buna ziua!
Am lucrat mai multi ani (peste 10) intr-un institut de cercetare (candva important) care la infiintare deservea o intreaga ramura industriala. Astazi practic acesta nu mai exista, industria da.
In gestionarea de catre stat a acestuia au existat multe sa le spunem neadecvari, interese si suspectez si destula prostie.
IntereseIe imobiliare au aparut, dar mai tarziu.
Modalitatile de finantare au fost o alta problema. In martie 2009 eram linistita … erau contracte care acopereau urmatorii 2 ani lejer. In mai 2009 valoarea acestora a fost diminuata cu 75%. End of story.
Buna Miki, si in interviul realizat de ziare.com se precizeaza expres spusele tale .
Am citit si interviul … am vrut doar sa intaresc cele spuse cu o experienta personala.
multumesc, miki!
Salutare tuturor!
Politeia Rocks! 🙂
Interesante vremuri, astea, in care se bat Securitatile intre ele… “Patriotii” vs “Ailalti”.
https://www.youtube.com/watch?v=DKTZp1GtNIY
PS Remember 😀 : Ilici la ocna sau la galere, la alegerea sa!
Un articol de citit din FAZ
http://www.faz.net/aktuell/politik/die-gegenwart/ukraine-krise-als-russlands-projekt-zur-zerstoerung-der-eu-13486040.html
Johannis, face o mare gresealä , läsand si fäcand jocul lui PONTA,
este indirect complice la jocurile plagiatorului. poate J, nu-si dä
seama ce fel il dezonoreazä.
Johannis, este aläturi cu drumul,chiar nu era tip de vizite, tzara este in mana mafiotzilor lui Ponta, si el cälätoreste. POATE ERA MAI NEMERITÄ PREZENTZA LUI IN PARLAMENT:
stimata doamna , laudati l pe Basescu cat doriti dar nu mai intoxicati lumea cu “nu era timp de vizite ” – Iohannis nu a plecat de capul lui in Ucraina . a fost o intelgere la Bxl !
http://www.gandul.info/stiri/mai-multe-ong-uri-i-au-pregatit-demisia-lui-victor-ponta-si-ii-cer-avocatului-poporului-sa-conteste-cele-26-de-ordonante-ascunse-intr-una-singura-13998421?utm_source=Gandul&utm_medium=Click%2BBula&utm_campaign=Bula%2BGandul
“12 ONG-uri vor demisia premierului Victor Ponta și îi cer Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituțională cele 26 de ordonanțe ascunse într-una singură
16 martie 2015
APADOR-CH împreună cu 11 organizații neguvernamentale i-au cerut azi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență nr. 2/2015, prin care Guvernul face modificări la 26 de acte normative din diverse domenii de activitate. În același timp organizațiile semnatare îi cer premierului Victor Ponta să-și dea demisia din funcție.”
Hello, hello! 😛
http://politeia.org.ro/editoriale/aura-presedintelui-si-haloul-premierului-protectie-csat-pentru-ponta/36215/#comment-108552
“Dan Dimancescu , consulul general onorific al Romaniei la Boston, a aratat, intr-o scrisoare adresata The New York Times, ca in Romania „are loc un efort fara precedent de a stavili coruptia politica”
http://www.reportervirtual.ro/2015/03/replica-romaneasca-la-editorialul-anti-dna-din-new-york-times2.html
” Au fost oameni despăgubiţi de trei ori pentru o singură proprietate, iar alţii aşteaptă de ani de zile să îşi primească banii. Aceiaşi inspectori spun că 76 de terenuri din douăzeci de judeţe şi din Bucureşti au fost supraevaluate intenţionat.”
Astept declaratiile si dovezile furnizate DNA a evaluatorilor implicati si “fortati” sa intpcmeasca rapoarte de supraevaluare, pentru ca in acest mod se pot dovedi realii combinatori!
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Tunurile+din+spatele+retrocedarilor+76+de+terenuri+din+Bucuresti
“dovezile furnizate DNA ale evaluatorilor implicati si “fortati” sa intocmeasca”
Acesti corupti care prejudiciaza bugetul statului cu zeci si sute de mii de euro nu pot fi condamnati si pentru subminarea economiei naționale? Ma intreb unde am fi putut fi daca nu am fi incaput pe mana unor astfel de derbedei. Stiti ca de prin 2007 nu a crescut decat salariul minim, restul salariilor nu au crescut nici macar cu inflatia? Intelegeti de ce astia tot taie investitiile in schimb toaca banii statului doar pe prestari servicii?
buna , cred ca au scos subminarea economiei nationale din noul cod penal – Subminarea economiei naţionale poate fi reinterpretată ca abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, delapidare cu consecinţe deosebit de graveâ sau faptă de corupţie.
“Vreau doar să vă informez că, acum o oră, am finalizat textul Codului penal şi vreau să vă asigur că nu am dat rasol, l-am lucrat serios, pe fiecare articol, cu sprijinul membrilor comisiei de la toate partidele. Nu a fost absolut nici un fel de dispută politică în subcomisie până în acest moment. Tot ceea ce au fost amendamente, observaţii, participare de la oricare dintre grupurile politice sau de la instituţii, au fost discutate, luate în discuţie şi foarte multe dintre ele aprobate.Vizavi de ceea ce spuneaţi dumneavoastră şi membrii comisiei sunt de părere că putem, în acest moment, toţi membrii subcomisiei de penal, să ne asumăm Codul penal ca proiect legislativ al nostru, având următoarele avantaje.
În primul rând, reflectă cu adevărat munca tuturor partidelor şi a grupurilor care au fost reprezentate în comisie, nu doar a Guvernului sau a Ministerului Justiţiei. Încă o dată spun şi reprezentanţii UDMR sau PNL din subcomisie au lucrat exact la fel de mult ca şi cei ai PSD sau PD-L. Şi este şi o chestie de corectitudine vizavi de implicare.”
Katy, ti-am adus extras din discursul maret al lui Victore, Victore Ponta din Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 5 mai 2009 ora 14:00.
pentru a avea o imagine de ce a disparut acest titlu din Noul Cod Penal! 😉
http://www.mediafax.ro/social/perchezitii-la-studiouri-video-chat-si-la-banci-intr-un-caz-de-evaziune-de-300-milioane-de-dolari-13999282
Buna ziua ,
Basescu-i cu toate tunurile (si) pe nitu :
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19664002-traian-basescu-inca-atac-adresa-procurorului-general-tiberiu-nitu-nu-spus-numire-fost-printre-cei-care-trageau-catre-populatia-razvratita.htm
“In ultimele saptamini de mandat am aflat ca militar in termen fiind (nu-i fac o vina din asta), a tras de la cladirea televiziunii pe care o apara in directia blocurilor din Dorobanti.’
o mostra de minciuna ! stia de mult , de la petitiile trimise de dl Doru Maries .
salutare, salutare! 🙂
ICCJ desfiinteaza decizia Vioricai Costiniu de a trimite din nou la Parchet dosarul Duicu, pentru refacerea urmaririi penale! Pe cale de consecinta, dosarul Duicu merge in instanta, la judecata!
“Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din camera de consiliu din 19 ianuarie 2015 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 4878/2/2014 (2747/2014) pe care o desfiinţează şi rejudecând: În baza art. 346 alin.4 Cod procedură penală dispune începerea judecăţii în cauza având ca obiect rechizitorul nr. 321/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Directia Naţională Anticoruptie aşa cum a fost remediat prin Ordonanţa din 12 decembrie 2014 privind pe inculpaţii: – DUICU IOAN ADRIAN, sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:…”
Costiniu a incasat-o! 😛
A incasat-o … sau nu daca nu exista nici o forma de a raspunde. Exista modalitati de penalizare/respundere pentru ceea ce a facut Costiniu?
@miki 11:12 am
referitor la articolul din FAZ : Trebuie citit intr-adevar!!! Dar una peste alta tot in zona aia gri ramanem..
un gri ceva mai alb cei drept 🙂 … sunt multe nuante de gri in zona.
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/casatorii-intre-persoanele-de-acelasi-sex-cei-mai-corecti-europarlamentari-romani/36239/
Costiniu, a fäcut multe ilegalitätzi, nu este prima datä,
dupä escrocheriile fam. ar trebuii scoasä din magistraturä
SPER CURAND SÄ AUDÄ DNA,
PONTA A OPRIT RECUPERAREA BANILOR , DELA PUSCÄRIASUL VOICULESCU