Revista Presei – 17 iunie. “Legea penala romana pune accent mai mult pe infractor.”
17/06/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 17 iunie! Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în toate regiunile. Vor fi perioade cu înnorări, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 18 grade. In Bucuresti, vremea se va menține în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor putea fi mai însemnate. Temperatura maximă se va situa în jurul a 24 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade.
Alexandru Rafila: Probabil că numărul real de cazuri de COVID este între 10 și 20 de ori mai mare decât cel depistat Profesorul Alexandru Rafila estimează că numărul real de îmbolnăviri cu noul coronavirus în România este probabil de 10, chiar de 20 de ori mai mare decât cel indicat de statisticile oficiale. Cu alte cuvinte, persoanele asimptomatice reprezintă o proporție destul de însemnată în rândul celor care s-au îmbolnăvit de COVID-19. „Acestea sunt cifrele de peste tot, nu numai din România, astea sunt cifrele care au fost detectate în multe din ţările în care s-au făcut deja studii de seroprevalenţă. Între 10 şi 20. Cred că mai puţin de 10 nu o să fie”, a spus Alexandru Rafila la Digi24, în condițiile în care și în România se pregătește un astfel de studiu de seroprevalență. De la începutul epidemiei de coronavirus în România, la 26 februarie, au fost depistate 22.165 de infecții cu COVID-19 în România, în condițiile în care sunt testate persoanele simptomatice și alte categorii bine definite (personal medical, pacienți oncologici, cu dializă, etc). De altfel, profesorul Rafila a repetat că o testare în masă a populației nu ar avea o relevanță epidemiologică prea mare. „Nu putem ca politică de sănătate publică să ne focalizăm să testăm pe toată lumea, pentru că o testăm degeaba. Testăm pe toată lumea timp de o săptămână şi ulterior unii dintre ei o să se îmbolnăvească, poate sunt în perioada de incubaţie, când încă testele sunt negative, poate vin în contact cu o persoană bolnavă şi se îmbolnăvesc ulterior. Deci această testare a persoanelor sănătoase nu are niciun fel de rost”, a explicat Rafila. Medicul a dat exemplul Wuhanului, unde s-a făcut o testare în masă a celor 10 milioane de oameni şi s-au găsit în urma acestei acțiuni mai puţin de 200 de bolnavi. „Nu are rost să testezi toată populaţia prin PCR, pentru că o să-mi dea o cifră de 0,0001 şi este inutil”, a insistat el. Studiul de seroprevalență va schimba raportarea ratei de deces În ceea ce priveşte testarea pentru anticorpi, profesorul Rafila a spus că aceasta se va face eșantionat, la nivel naţional, iar în urma studiului de seroprevalență se va modifica și raportarea ratei de mortalitate. „Este importantă, ca să vedem şi să terminăm discuţiile, să vedem ce procent din populaţie a trecut prin boală, unde a fost mai frecventă trecerea prin boală şi care au fost categoriile cele mai afectate. Mai mult, în urma acestei testări, putem să revedem şi cifrele legate de mortalitate. Pentru că dacă eu am o mortalitate în momentul de faţă de 6%, raportat la numărul de cazuri pe care le-am depistat, sunt 22.000 de cazuri şi vreo 1.500 de decese, ulterior raportezi decesele la numărul de cazuri care rezultă în urma studiului de seroprevalenţă. Dacă să spunem că avem 2% din populaţie care a trecut prin boală, o să vedeţi că atunci raportăm mortalitatea la cele 400.000 de cazuri care înseamnă 2% din populaţie”, a explicat Alexandru Rafila. … În cazul în care nu s-ar găsi un vaccin împotriva coronavirusului, în decurs de câţiva ani populaţia s-ar imuniza natural, trecând prin îmbolnăvire, iar infecţia cu noul coronavirus se va comporta oarecum similar cu infecţia gripală, a explicat Alexandru Rafila. Reprezentantul României la OMS a subliniat că ar fi important ca România să se alăture inițiativei europene pentru a „rezerva” din timp un eventual vaccin. Integral: https://www.digi24.ro
Asociatia VeDem Just, despre cazul ciminalului in serie care a recidivat la un an dupa eliberarea conditionata: “Legea penala romana pune accent mai mult pe infractor” Asociatia VeDem Just atrage atentia asupra gravitatii faptului ca legea penala romana pune accent mai mult pe infractor, iar acest lucru se rasfrange negativ asupra victimei, cum este si in cazul de la Mehedinti. “Dispozitiile din Codul Penal fac ca liberarea conditionata, care la origini era considerata o vocatie si ceva exceptional, sa devina un drept pentru condamnat si o regula pentru instanta. Mai mult, legea recursului compensatoriu, abrogata de abia in decembrie 2019, a generat valuri de infractionalitate recidivanta“, arata VeDem Just. Asociatia atrage atentia ca, potrivit statisticilor, peste 50 suta dintre cei eliberati din penitenciar recidiveaza, acesta fiind motivul pentru care “este nevoie urgenta de modificarea legislatiei: liberarea conditionata sa fie cu adevarat o exceptie, sa priveasca antecedentele penale ale condamnatului, sa fie refuzata incepand cu a treia condamnare pentru fapte intentionate, iar competenta de solutionare a procedurii sa revina insasi instantei care a pronuntat condamnarea”. “Modificarea si completarea legislatiei nu este suficienta. Integral: https://ziare.com
Când toată lumea dă vina pe victimă În doctrina instituțională a statului român, dar și în mentalul colectiv, victimele și, în general, persoanele vulnerabile sunt vinovate și deranjează. În fața societății și a instituțiilor statului, orice formă de vulnerabilitate e rușinoasă, dezagreabilă, iritantă, ba chiar, nu de puține ori, vinovată. În România orice formă de vulnerabilitate e rușinoasă Primul reflex în fața vulnerabilității e să acuzăm victima și să-i căutăm tot felul de păcate pentru a justifica lipsa noastră de acțiune. Implicit, livrăm agresorului circumstanțe atenuante. Vorba cuiva, cândva, ”o fi făcut el ceva, poate a înjurat…”. Săracii sunt vinovați de lene sau cine știe ce culpă economică sau socială care i-a adus în sărăcie, victimele violențelor sexuale sunt vinovate pentru că și-au ales greșit anturajul sau au provocat agresorii prin atitudine și vestimentație, bolnavii sunt vinovați că nu s-au îngrijit de sănătate deși educația pentru sănătate este una extrem de precară, persoanele cu dizabilități poartă, nu se știe ce, vini genetice și chiar și bătrânețea pare a fi un păcat. Abandonăm nu doar indivizi, abandonăm comunități și categorii întregi de oameni și, atribuindu-le diverse păcate, justificăm etic aceste abandonuri. Deși rolul societății și datoria instituțiilor statului e tocmai de a-i susține și apăra pe cei vulnerabili, pe cei aflați la un moment dat în nevoie. Judecăm victimele, nu agresorii Nu e de mirare că victimelor și, în general, celor aflați într-o situație de vulnerabilitate le e teamă să vorbească și să ceară ajutorul instituțiilor și societății. Când totuși au curaj și apelează la autorități, devin ținta suspiciunilor, insinuărilor și acuzațiilor, o situație greu de suportat pentru oricine, dar cu atât mai mult pentru o persoană aflată deja într-o stare de vulnerabilitate psihologică. De exemplu, primul reflex al autorității, atunci când copii sau adolescenți reclamă abuzuri sexuale, e să pună la îndoială credibilitatea și intențiile victimei, acuzând-o nu de puține ori de complicitate cu agresorul. În viziunea autorității, minori de 12-13 ani ”și-au dat consimțământul”, iar adolescente de 17 ani sunt adevărate capcane pentru bieții criminali în serie. Există un izvor inepuizabil de acuzații și reproșuri la adresa victimelor: nu trebuie să se îmbrace în fustă și nici în rochie, nu trebuia să fie în parc, nu trebuia să fie pe stradă, nu trebuia să fie seara pe stradă, nici după-amiaza, nici în zona aia, nici în cealaltă, nici în cartierul ăla. Asta în condițiile în care, de cele mai multe ori, agresorii sunt rude, apropiați sau cunoscuți ale victimelor. Avem cazuri în care un întreg lanț de instituții în care sunt implicați sute sau mii de adulți dau dovadă de incompetență și nu sunt capabile să discearnă între bine și rău, între victimă și agresor, iar în timpul acesta autoritățile și societatea ridică din umeri, ceartă niște copii de 12-13 ani și îi acuză de lipsă de discernământ: ”Păi ce căutai la ora aia pe stradă?” Când Statul ține linia ocupată Cunoașteți probabil că România înregistrează cel mai mare număr mame adolescente și pre-adolescente din Europa. Copii care cresc alți copii. Pentru a preîntâmpina astfel de cazuri, există instituția asistenței medicale comunitare și a centrelor comunitare integrate…..E parte din contractul social și e obligația societății să-și apere cetățenii, să-i protejeze și să-i ajute. Felul în care îi tratăm pe cei vulnerabili dă măsura civilizației noastre. Vom respira într-o societate mai bună abia când vom înceta să disprețuim și să judecăm victimele și vom face mai mult pentru ele. Integral: https://www.digi24.ro
Celebrele mandate de siguranță națională devin istorie în dosarele penale! CCR a revoluționat Codul de Procedură Penală Curtea Constituțională a României a pronunțat o decizie prin care revoluționează mandatele pe siguranță națională. Deși foarte tehnică, decizia 55/2020, care a fost dată publicității, luni, 15 iunie 2020, se referă la mandatele pe siguranță națională și la probele obținute în baza acestora. Concluzia este una simplă și se referă la probele adunate în baza unui mandat pe siguranță națională emis în baza legii 51/2001, privind Securitatea Națională a României, care nu mai pot fi folosite în cadrul unui dosar penal, constituit în baza prevederilor Codului de Procedură Penală. Tehnic vorbind, un mandat de interceptare a comunicațiilor unei persoane inculpate într-un dosar penal se poate obține în baza unui mandat emis pe baza prevederii din Codul de Procedură Penală sau în baza unui mandat pe siguranță națională, care se emite atunci când sunt descoperite anumite amenințări la siguranța națională a României. Numai că, spun judecătorii de la Curtea Constituțională a României, procurorii români au abuzat de aceste mandate pe siguranță națională pentru a aduna probe care nu au putut fi niciodată discutate în fața unui complet de judecată. ”Practic, judecătorul de cameră preliminară nu știe la ce să se raporteze, atunci când are în față un dosar în care probele au fost adunate în baza unui MSN, la Codul de Procedură Penală, care spune că toate probele trebuie discutate în condiții de contradictorialitate și legalitate sau la Legea 51/1991, care nu se referă la infracțiuni, ci la amenințări, diferența fiind una uriașă. În acest ultim caz, probele nu se pot discuta pentru că nu există un cadru legislativ”, explică un avocat de drept constituțional. Curtea Constituțională a României a discutat o excepție de neconstituționalitate ridicată de Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților, trimis în judecată pentru fapte de corupție, la Tribunalul București, și care a fost ascultat în baza unui mandat pe siguranță națională. După dezbateri aprinse, judecătorii CCR au decis să admită excepția ridică de Valeriu Zgonea. ”Curtea constată că includerea unui element în categoria mijloacelor de probă trebuie insoțită de garanțiile necesare respectării drepturilor și libertăților fundamentale. În materia analizată, reglementarea garanțiilor specifice se circumscrie, printre altele, legiferării proceduri clare și efective care să permită analiza legalității mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările”, se arată în decizia Curții Constituționale. Integral: https://evz.ro
Cum motiveaza judecatorii de ce Traian Basescu, fost presedinte al Romaniei si membru al Parlamentului European, a colaborat cu Securitatea ….A furnizat Traian Basescu note informative Securitatii? Curtea de Apel Bucuresti explica pe larg in motivarea deciziei ca Traian Basescu a recunoscut ca a furnizat ofiterului de contrainformatii militare cele doua note informative. In fata instantei, Traian Basescu a sustinut insa ca nu a cunoscut ca organele de Contrainformatii Militare faceau parte din structura fostei Securitati, respectiv Directia a-IV-a a Securitatii. “Curtea apreciaza ca, in mod rezonabil, aceasta aparare nu poate fi primita, deoarece, in primul rand, faptul ca Serviciile de contrainformatii faceau parte din structura Securitatii era prevazut expres intr-un act normativ publicat in Buletinul Oficial, iar paratul (Traian Basescu – n.red.) a aratat in fata instantei ca a urmat cursuri de legislatie la Institutul de Marina, astfel ca nu este plauzibil ca el s-a aflat in eroare sub acest aspect. Mai precis, Curtea are in vedere ca in Decretul Consiliului de Stat nr.130/1972 privind infiintarea, organizarea si functionarea Ministerului de Interne (act normativ in vigoare de la 19 aprilie 1972 pana la 07 aprilie 1978, fiind abrogat si inlocuit prin Decretul nr. 121/1978 ), republicat in Buletinul Oficial nr. 113 din 26 iulie 1973, respectiv in art.4, punctul I, denumit Atributii cu privire la organele de Securitate, se arata, la litera b), ca organele de Securitate organizezaza si desfasoara activitatea de contrainformatii militare, in scopul prevenirii, descoperirii si lichidarii actiunilor serviciilor de spionaj straine indreptate impotriva capacitatii de apararea a tarii si a fortelor armate ale Republicii Socialiste Romania,” explica Curtea de Apel Bucuresti.”Lipsesc referile la obiectul Contrainformatiilor” In al doilea rand, Curtea a luat in considerare ca din examinarea celor doua note informative rezulta, pe de o parte, ca lipseste orice referire la activitatea notorie a oricarui serviciu de contrainformatii militare, respectiv contracararea serviciilor de spionaj straine, sau la activitatea specifica din cadrul Institutului de Marina, iar, pe de alta parte, aspectele mentionate in cuprinsul notelor informative se circumscriu unor teme clasice de politie politica, specifice Securitatii, fiind vizate exclusiv chestiuni care tin de viata privata sau de dreptul la libera circulatie al persoanelor in legatura cu care s-au facut relatarile. Potrivit instantei, era vorba de teme cu al caror specific Traian Basescu ar fi fost deja familiarizat, intrucat chiar el a recunoscut ca a fost abordat, inca la sfarsitul anului 1972, cu astfel de teme de catre un ofiter de Securitate in legatura cu care a aratat ca au purtat o lunga discutie. “Prin urmare, in aceste circumstante, este rezonabil sa se aprecieze ca paratul Basescu Traian putea sa-si dea seama ca a fost contactat de organe ale Securitatii si ca notele informative au fost remise unor astfel de organe,” explica judecatorul. Cand apare o problema de logica In al treilea rand, Curtea a observat ca, de altfel, Basescu nici nu a invocat aceasta aparare in cuprinsul intampinarii sau completarii la intampinare, ci a facut-o pentru prima data in fata instantei de judecata. Curtea a mai remarcat faptul ca, incercand sa sustina apararea invocata direct in fata instantei, Basescu a precizat in cuprinsul interogatoriului ca “avizele de navigatie se dadeau la 6 luni, fiind eliberate de Securitate, iar nu de Contrainformatii”, dar nu a explicat in nici un fel “paradoxul” creat de situatia ca, daca asa se intampla si cele doua erau considerate entitati diferite, de ce in completarea la intampinare a relatat pe larg cum formalitatile aferente si/sau acordarea avizelor erau de competenta locotenet- colonelul Tudor, seful contrainformatiilor militare pe Institutul de Marina. “Insa, din punct de vedere logic, pentru aceasta situatie exista o singura explicatie care respecta riguros principiul noncontradictiei (anume, aceea ca lt.col. Tudor, seful contrainformatiilor militare pe Institutul de Marina, facea parte din Securitate),” explica Curtea de Ape Bucuresti. Integral: https://ziare.com
Fost director al Postei Romane, condamnat la 6 ani inchisoare pentru luare de mita. Pronuntarea sentintei, amanata de 22 de ori Daniel Neagoe Dumitru, fost director general al Postei Romane, a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la sase ani inchisoare cu executare pentru luare de mita, intr-un dosar in care a fost acuzat ca a cerut bani de la o firma in schimbul acordarii unor contracte privind servicii de curatenie si reincarcare a cartelelor telefonice prepaid. Procesul a durat trei ani si jumatate, iar judecatorul care s-a ocupat de acest caz a amanat de 22 de ori pronuntarea sentintei in dosar. Conform deciziei instantei, Daniel Neagoe Dumitru a primit cate 5 ani inchisoare pentru 3 infractiuni de luare de mita. Pedepsele au fost contopite, fiind adaugat un spor de pedeapsa de un an, astfel incat fostul director va executa 6 ani inchisoare. Pe de alta parte, Daniel Neagoe Dumitru a fost achitat pentru abuz in serviciu, judecatorul invocand o decizie a Curtii Constitutionale din 2017 privind aceasta infractiune. De asemenea, a fost incetat procesul penal in legatura cu savarsirea infractiunii de conflict de interese, deoarece fapta s-a prescris. Tribunalul a mai dispus confiscarea de la fostul director a sumei de aproximativ 575.000 lei, insa instanta a lasat nesolutionata actiunea formulata de compania Posta Romana, care se constituise parte civila in dosar cu sumele de 1.595.739 lei si 1.267.741 lei. Decizia instantei nu este insa definitiva si poate fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti. In decembrie 2016, Daniel Neagoe Dumitru a fost trimis in judecata de DNA pentru luare de mita – trei fapte, abuz in serviciu – doua fapte si conflict de interese. Potrivit DNA, in perioada iunie-iulie 2010, Daniel Neagoe Dumitru, in calitate de director general al Postei Romane, a pretins de la directorul unei societati comerciale (martor in cauza), cu care compania nationala pe care o conducea avea incheiat un contract de prestari servicii de curatenie in unitati postale, sa cedeze in subantrepriza unele lucrari catre societatea Dig Prodcom SRL (in prezent radiata) pe care primul o controla printr-o interpusa. Daniel Neagoe Dumitru ar fi conditionat executarea in bune conditii a contractului de servicii de curatenie incheiat de Posta Romana de primirea foloaselor necuvenite. Martorul a dat curs solicitarii lui Dumitru prin incheierea unui contract de subantrepriza datat 28 iunie 2010. Foloasele necuvenite, dobandite ulterior de inculpat, reprezinta profitul net de 109.828 lei realizat in executarea contractului de subantrepriza de catre societatea pe care o controla, Dig Prodcom SRL. Integral: https://ziare.com
Reguli discriminatorii introduse în Parlament pentru despăgubirea proprietarilor deposedați abuziv de comuniști: Unele proprietăți ar urma să fie evaluate pe grila notarială din 2013, altele potrivit grilei actualizate. Președintele ANRP: Noile reguli riscă să blocheze procesul de restituiri / Care este miza Comisia juridică a Camerei Deputaților a modificat, luni, ordonanța de urgență a guvernului care a amânat până anul viitor aplicarea grilelor notariale actualizate atunci când se calculează despăgubirile în cazul terenurilor și imobilelor confiscate de comuniști, introducând un criteriu considerat discriminatoriu. Astfel, titularii dreptului de proprietate ar urma să fie despăgubiți potrivit grilelor notariale actualizate, în vreme ce persoanele care au cumpărat drepturile litigioase de la proprietari ar urma să fie despăgubiți în conformitate cu grilele notariale din 2013. Votul final ar urma să aibă loc, miercuri, în plenul Camerei. Aceaste reguli diferite aplicate în procesul de despăgubiri, considerate discriminatorii, ar urma să fie în vigoare până la 1 martie 2021, practic perioada de valabilitate a ordonanței de urgență. Comisia juridică a Camerei propune adoptarea ordonanței cu amendamentul amintit mai sus, spre deosebire de săptămâna trecută, când propunerea era de respingere și de intrare imediată în vigoare a legii care stabilește ca foștii proprietari să fie despăgubiți potrivit grilelor notariale în vigoare astăzi. Amendamentul care introduce discriminarea între deținătorii titlurilor de proprietate și cei care au cumpărat drepturile litigioase a fost propus de deputatul Silviu Vexler, reprezentantul comunităților evreiești din România în Parlament. Dacă legea va fi adoptată miercuri în această formă, va fi trimisă la promulgare, Camera fiind for decizional…… Experți în drept au declarat pentru G4Media.ro că diferențierea introdusă în Parlament este neconstituțională deoarece vor fi cazuri în care, pentru același imobil vor exista două evaluări pe grile diferite. În cazul în care doi frați, de pildă, au de luat despăgubiri de la ANRP pentru același imobil pe care l-au moștenit, iar unul și-a vândut drepturile litigioase, imobilul va trebui evaluat de două ori, odată pe grila din 2013 pentru situația vânzării drepturilor litigioase, și a doua oară pe grila actualizată. Aceast mod de calcul diferențiat al despăbugirilor pentru același imobil ar reprezenta o discriminare greu de justificat în condițiile în care legea vorbește despre un ”sistem de despăgubire unitar”. Potrivit experților consultați de G4Media.ro, miza este ca terenurile care au fost, la data confiscării, terenuri agricole, iar azi au devenit terenuri intravilane prin extindera orașelor, să intre la despăgubiri la valoarea lor actuală, nu la valoarea de la momentul confiscării. Integral: https://www.g4media.ro
Să nu fie prea puțin și prea târziu… Istoria și politica nu cunosc indulgența și orice șansă ratată se răzbună. Dacă PNL nu a vrut să capitalizeze cu adevărat momentul în care PSD era la pământ, aproape de implozie, decât pentru a se instala într-o guvernare damnată, iată că se vede acum din nou în situația de a depinde de un PSD care și-a recăpătat suflul și sub presiunea unui Victor Ponta mai jucător decât toți jucătorii din politica actuală, că doar a avut de la cine învăța. Ceea ce era previzibil se întâmplă. PSD și Pro România apasă la podea pedala populismului ghidat strict de ceea ce dictează sondajele. Felul în care gestionează prelungirea stării de alertă este doar un exemplu al acestei strategii. În paranteza fie zis, cred că PSD este singurul partid pretins social-democrat care moare de grija slujbelor din biserici, cât despre interesul lui Marcel Ciolacu pentru deschiderea teatrelor mi se pare pur și simplu grotesc. PSD și Pro România mizează pe saturația de restricții a oamenilor, dar îi ajută și Guvernul, care a lăsat până în ultima zi un proiect de prelungire a stării de alertă. Nu pricep de ce nu putea fi cunoscut și explicat de câteva zile. PNL, pe lângă alte șanse irosite, a ajuns să rateze și beneficiul gestionării bune a epidemiei. Pentru că până la un punct ar fi putut să capitalizeze numărul moderat și de îmbolnăviri și de morți prin raportare nu la vecini, ci la exodul invers de români întorși din țările cu cele mai mari rate de infectare. Dar PNL reușește să își dinamiteze singur și sistematic aceasta premisă foarte bună prin tot felul de greșeli neforțate, cum s-ar numi în tenis. De exemplu, felul în care au fost pregătite relaxările. La ieșirea din starea de urgență ne aducem aminte că un weekend întreg practic nu a existat nicio restricție, iar recomandările au fost anunțate cu câteva minute înainte să intre în vigoare. Se anunță măsuri pentru care nu există norme, deci sunt inaplicabile, cum e cu deschidera grădinițelor sau cum a fost cu programul pentru IMM-uri…. Unele masuri sunt gândite stupid, precum deschiderea sălilor de sport, dar fară acces la dușuri. Mall-urile s-au deschis fără norme clare. Vămile nu au fost pregătite pentru previzibilul aflux de după eliminarea carantinei obligatorii. Bâlbâială cu pensiile nu le convine nici celor care vor mărirea și cred că ea e posibilă, nici celor care o consideră o aventură cu cost foarte mare…. De la distanță nu e mare lucru că mai întârzie câteva zile deschiderea grădiniței, dar dacă trebuie să mergi la muncă și nu ai cu cine lăsa copilul, devine un lucru esențial. Sau dacă ai o grădiniță care urmează să fie deschisă și încă nu știi ce ai de făcut. Sunt și lucruri mai grave, de exemplu, faptul că oameni cu boli serioase non-Covid nu își pot urma tratamentele și nu își pot primi îngrijirile, din cauză că multe spitale sunt ținute practic goale, iar în restul există mari rezerve să se facă internări…..La Interne taie și spânzură prietenul bun al lui Marcel Ciolacu, Bogdan Despescu, cu efecte care se văd în numiri inexplicabile și încercarea de distrugere a unor segmente de elita cum este Serviciul Omoruri din București. La Economie ar trebui să ai nu un provincial modest, ci un om care să sară din avion în avion fugărind investitori care își relochează afacerile. Integral: https://spotmedia.ro
Jocurile politice ale „privatizării” Hidroelectrica Înainte de pandemie ne-am trezit cu o știre ciudată de la Sputnik: PNL-ul privatizează pe ascuns ce a mai rămas din economie. Într-una din ordonanțele militare a apărut un punct ciudat în care se interzice orice vânzare de acțiuni la societățile de stat. Apoi PSD-ul a inițiat imediat o lege prin care interzice vânzarea de acțiuni la societățile la care statul mai este proprietar. Imediat au venit lămuriri: se vând numai câteva societăți și mai apoi au apărut și numele societăților. Presa a titrat: „Legea împotriva privatizării Hidroelectrica.” Apare informația că de fapt se vor vinde pe bursă pachete minoritare. Legea PSD-ului a trecut de cele două camere și se află pe masa Președintelui pentru promulgare! Cred că trebuie inițiata o discuție mai largă pe această temă, cu referire la societățile din industria energetică. Prima direcție, dacă este bine ca statul român să vandă societăți sau pachete de acțiuni. Industria energetică și infrastructurile sale critice trebuie să rămână sub controlul statului român! Posibil să mai existe și alte păreri, dar în actuala structură a extracției, producției, importului, depozitării, transportului și distribuției de carburant, gaze naturale sau energie electrică, statul român nu mai poate ceda din suveranitatea energetică. Cu alte cuvinte, pachetele majoritare trebuie să se afle în proprietatea statului. Statul roman poate vinde pachete minoritare de acțiuni, rămănând majoritar până la acel 50% plus o acțiune. Deja a făcut-o în cazul câtorva societăți naționale importante și mai poate continua. Singura cale în care tranzactiile posibile sunt incontestabile este cea a vănzării acestor pachete pe Bursa de Valori București. Nimeni nu a contestat și nu va putea contesta vreodată vânzarea pachetelor de la Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Conpet, Oil Terminal, companii din BET-NG, unde Ministerul Economiei este acționar majoritar. Dar asta nu înseamnă că aceste companii nu sunt ocolite de scandaluri. (Informații despre diversele nereguli găsiți accesând urmatoarele link-uri: Transgaz, Transgaz, Transgaz, Romgaz, Romgaz, Romgaz, Transelectrica, Transelectrica) Cu ce îl ajută pe cetățeanul de rând listarea la bursă a unei societăți de stat? Cel mai mare avantaj este transparența. Legistația bursieră obligă companiile listate să facă publice informațiile legate de orice schimbare în acționariat, orice schimbare de management și toate raportările contabile. Adică tentativele de corupție și fraudare asupra acestor companii sunt mult mai vizibile și pot fi reclamate de acționarii minoritari, cu repercursiuni in prețul de tranzacționare. Informațiile esentiale se pot găsi pe site-ul BVB. Celelalte companii, cum este astazi Hidroelectrica, nu are obligații prea mari de raportare și transparență, informații oficiale găsindu-se numai pe site-ul propriu sau pe portalul Ministerului de Finanțe. Controlul unui acționar minoritar nu există, managementul este numit exclusiv pe criterii politice deci în principiu se poate face orice. (accesati link-urile, sunt surprize!) Bursa de Valori este decapitalizată și numărul tranzacțiilor și valorile tranzacționate sunt în scădere, adică prețurile medii ale acțiunilor sunt în scădere. După această perioadă a pandemiei, toți emitenții din BVB suferă, deci un vânzător ar căpăta un preț mult mai mic pentru un pachet de acțiuni. Cu alte cuvinte, nu este o perioadă bună pentru ca statul român să vândă pachete de acțiuni. Pe de altă parte, situația economică proastă lăsată de guvernarea PSD, legislația catastrofală privind măririle de pensii și salarii, la care se adaugă criza economica post-pandemie, crează o mare nevoie de bani la buget. Deci soluția vânzării de pachete minoritare pe BVB ar fi o posibilitate de a „acoperi găurile bugetare”. Pe de altă parte, Hidroelectrica, ca tot sistemul energetic, se află în siajul camarilei din energie a PSD – ALDE, deci managementul poate face ce vrea. Integral: http://www.contributors.ro
Decizia Guvernului: Parlamentarii nu sunt obligați să stea în izolare dacă se întorc din călătorii în țările din zona galbenă. Parlamentarii români nu vor fi obligați să stea în carantină sau izolare dacă se întorc în România dintr-o țară aflată în zona galbenă de risc de infectare cu noul coronavirus, se arată într-o anexă a HG care reglementează prelungirea stării de alertă în România. Guvernul exceptează de la izolare sau carantină, pe lângă membrii Parlamentului României și europarlamentarii dar și „personalul aparținând instituțiilor internaționale și sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională”. Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă precizează că cetățenii care vin în România din țări din zona galbenă de risc de infecție cu noul coronavirus trebuie să stea în carantină pe o perioadă de 14 zile la adresa de domiciliu. În anexa la HG emisă de guvern, însă, se arată că de la această regulă sunt exceptați, printre alte categorii și parlamentarii. Integral pe Digi24
Subiect la Evaluarea Naţională: Arătați că Baltagul aparţine genului epic fail Anul acesta, subiectele de la Evaluarea Națională au fost adaptate la noile realități. Elevilor li s-a cerut să demonstreze într-o compunere că nuvela Baltagul aparține genului epic fail. Baremul stabilit de Minister urmează să-i puncteze pe elevi în felul următor:… Menționarea că Vitoria Lipan își caută soțul aiurea prin Moldova, o regiune înapoiată și complet fail, 1 punct. Faptul că soția lui Nechifor Lipan se duce la popă ca să pună acatiste să-i vină bărbatul acasă, fail, 2 puncte. Eroina îl ia ca ajutor pe fiul său incapabil, Gheorghiță, un plăvan, 1 punct. Dacă elevii argumentează că epic fail înseamnă și că în loc să ia un Uber, Vitoria Lipan se plimbă cu calul, mai primesc 2 puncte. Faptul că Vitoria încearcă să ceară în mod inutil ajutorul autorităților, sau the ultimate fail, 2 puncte. Dacă elevul remarcă și că baremul e complet fail și are în total 12 puncte, mai primește 2 puncte. Se acordă și un punct din oficiu, ca să treacă cât mai mulți incapabili și să nu fie și Evaluarea Națională la fel de epic fail ca în alți ani. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună ziua!
Asociația VeDem Just: „Legea penala romana pune accent mai mult pe infractor”. Da, pentru că „legea” e făcută de prezumtivi infractori, corupți, hoți, mafioți, de 30, ba nu de peste 70 de ani!
Turnătorul petrov ia de proști sute de mii, dacă nu milioane de români, care au făcut Armata înainte de 1989 (mă număr printre ei): până și un simplu soldat ȘTIA atunci că „ofițerul de contrainformații ” (sau ci-stul) e securistul unității!
Legat de ce (nu) fac guviermii ciumei galbene: să nu ne mai amăgim! Ei repetă ce (n-)au făcut și în 2016, ca să piardă alegerile! Atâta pot! Ieri, Vlad Alexandrescu le cerea să facă curățenie, dacă vor colaborare cu USR-PLUS! CINE să facă curățenie? Șică Mandolină, un obscur care a urmat orbește orice șef al pfl, fie că a fost aldistul târliceanu, fie uslamistul crin adormescu, fie ex-pdl-istul buldog bleaga???
CU scuzele de rigoare că n-am precizat de ieri asta, (re)văzând titlul Revistei Presei de ieri – excelentă, ca și cea de azi! 🙂 – mai am de adăugat ceva: din ianuarie 2017 când, odată cu cu începerea protestelor, am adăugat haștagul #REZIST pe blog, am așteptat ca, după dispariția guviermilor ciumei roșii, să dispară și odioasa „secție specială”! Se pare că mai am de așteptat și eu și haștagul, pe care nu -l voi schimba decât când va fi desființată hidoșenia prescurtată, nu întâmplător, „ss”!…
Intrebare: In contextul legislativ în vigoare, decizia CCR nu le oferă un superstaruri de imunitate? Practic devine absolut imposibil sa acuzi penal un judecător CCR.
Buna ziua.
https://www.nature.com/articles/d41586-020-01738-2?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=7fb7c54efa-briefing-dy-20200616&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-7fb7c54efa-44146089
“…Now, numerous studies — using a range of methods — estimate that in many countries some 5 to 10 people will die for every 1,000 people with COVID-19. “
The studies I have any faith in are tending to converge around 0.5–1%,” says Russell….”
In marja aceasta intra si cazuistica din Romania daca consideram (Dr. Rafila) ca numarul real de infectati este, in realitate, de 10-20 ori mai mare.
Mie mi se pare logic ce explica in legatura cu subiectul “De altfel, profesorul Rafila a repetat că o testare în masă a populației nu ar avea o relevanță epidemiologică prea mare”.
Si nici macar nu este nevoie sa fi medic pentru a intelege explicatia.
Bună ziua!
Dl. Rafila – ca și dl Musta de la Timișoara – sunt experți și știu ce vorbesc (cu aproximările de rigoare, fiindcă, în știință „nimic nu e sigur!”). Doar că cine îi (mai) ascultă (și) pe experți în România?
Noi ii ascultam. Dumneavoastra, eu, etc 🙂
🙂
Buna ziua….ar fi trebuit sa spună ca o testare in masa la orice boala infecțioasă e ca testarea la gripa “normala”=frecția la picior de lemn
Desigur.
Insa acum am vaga impresie ca doctorii nu considera pe Covid-19 drept o gripa; din cauza ingineriilor criminale pe care virus le face cand intra in celula umana, plus a modului in care coopereaza cu receptorul ACE2 al celulei inainte de penetrare.
Zic si eu ce-am inteles.
Buna ziua am folosit “ boala infecțioasă “ iar “ gripa” e exemplul cel mai bun/ nu contează in contextul discuției noastre cât e sau nu de periculoasa sau cum acționează asupra organismului/și daca testezi in masa pentru hepatita c și daca testezi in masa pentru gripa sau covid ai același rezultat
Am inteles acum. “Boala infectioasa” era referirea esentiala.
Nu ma pricep ca background, dar sunt aproape sigur ca aveti dreptate pentru simplul motiv ca nu am auzit de “testari in masa” in legatura cu bolile infectioase
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24088321-video-dijon-franta-incidente-violente-intre-comunitatea-cecena-populatia-origine-magrebiana-guvernul-promite-raspuns-extrem-ferm.htm
„Guvernul francez a promis marți “un răspuns extrem de ferm” după mai multe nopți de incidente violente între comunitatea cecenă și locuitorii majoritar magrebieni ai unui cartier din Dijon, un oraș din estul Franței care nu este obișnuit cu astfel de incidente, scrie AFP.”
Deci, la Dijon, se bat „francezi” ceceni cu „francezi” magrebieni. Și unii și alții sunt musulmani!…
Păi, musiu les francais, ce v-a zis „baciul” de Gaulle acum mai bine de juma de secol? Citez din memorie: „Nu doresc ca satul meu Colombey-Deux-Eglises, să devină „Colombey-Deux-Mosques!”… Și, de bine ce (nu) l-ați ascultat, „culegeți” ce-ați „semănat”!
Fi-v-ar „multiculturalitatea” a necuratului să vă fie!…
O sa inceapa si astia sa-si distruga cultura ca americanii. De la americani am vesti ca-l lichideaza acum pe Mark Twain dupa ce-au eliminat Pe aripile vantului si-au daramant statuia lui Cristopher Columbus.
Este o isterie mondiala care indica inca o data cat de proasta-i specia noastra fata de credem noi despre noi.
https://ziare.com/cultura/stiri-cultura/ce-se-intampla-azi-in-america-1615051
Cu tot respectul, dar și patapievici e dintre „deontologii” ăia p(r)ostdecembriști care, între altele, avea/are ceva cu Eminescu!
http://www.ziaristionline.ro/2016/01/18/eminescu-batjocorit-de-ziua-lui-la-tvr-de-patapievici-si-boia-care-prezic-disparitia-poetului-in-ceata-modorcea-cel-mai-reprezentativ-dintre-romani-a-fost-mereu-in-ceata-in-perceperea-gu/
Cum se explică faptul că acest patapievici, cândva, ca și andreescu dealtfel, erau printre susținătorii, fără rezerve ai Occidentului, „se dezic” acum de pc??? Nu e cam târziu, tovarăși???
Iar dacă, din link-ul de mai sus aflu că și boia îl împroașcă cu noroi pe Eminescu, chiar e o jigodie! Îl bănuiam de interese obscure, acum nu mai am nici o brumă de respect față de el!
Probabil ca “avea”.
Am trecut cu totii prin invatare (cine a vrut sa invete), si mai prosti, si mai destepti.
In viata doar prostii-prosti-sadea nu au dileme si nici nu-si schimba parerile;
la ce spectacol al lumii avem acum, Eminescu e rege al gandirii in zilele astea.
M-aș bucura „să-i fi venit mintea (cea de pe urmă) la cap” lui patapievici!… Prost nu e – cum nu-s proști nici gabriel andreescu, nici boia -, doar că își folosesc inteligența în scopuri ticăloase!… Și, uit-așa, ajung(em) la vorbele spuse cu mai bine de un secol în urmă de Titu Maiorescu: „Nu de inteligență duce lipsă românul, ci de CARACTER!”…
Avertismentul cheie, in opinia mea, pe care il aduce articolul este:
“Ce se intampla cu America acum se petrece cu ea de ani buni si nu e deloc de bine.
Prin urmare, abuzul criminal impotriva lui Floyd nu mi se pare a fi cauza exploziei insurectionale de azi, este doar pretextul, ocazia, cum ne atragea atentia Nicolae Balcescu, cand afirma ca Revolutia Europeana a fost ocazia si nu cauza Revolutiei Romane.
Cat despre cauza insurectiei americane, ea este castigarea razboiului cultural de catre progresisti.”
Corectitudinea politica a intrat in faza incercarilor mai serioase de exterminare a adversarului. Ehe, ce panarame, tragedii si stupori ne (mai) asteapta… Nu vreau sa mai deschid si subiectul contextului politic si geo-strategic in care se petrec toate astea.
Pana la urma, dar asta peste ceva vreme, eu cred ca va invinge, ca intotdeauna, firea umana (asa cum e ea, buna-rea). Si cum corectitudinea politica este cat se poate de ne-fireasca… 🙂
In acest context, al firescului vs ne-firesc, as vrea sa (re)amintesc politeienilor si trecatorilor ocazionali pe aici cel mai bun si mai scurt diagnostic pus vreodata comunismului, in opinia mea; el poate folosi si ca definitie a comunismului, la o adica. Un diagnostic pus nu de vreun politolog, nu de vreun filosof sau de vreun sociolog etc, ci de un muzician. Intrebat la o conferinta de presa ce parere are despre comunism si despre caderea regimurilor comuniste din Europa, Frank Zappa a spus: “Communism doesn’t work because people like to own stuff”
It’s that simple! Din cauze asemanatoare (adica de constructie fireasca, naturala, a omului) va da cotul si corectitudinea politica, zic eu. Ca si toate aberatiile de dinaintea ei, ca si toate cele care ii vor urma (caci vor mai veni si altele, nevoia de aberatie nascuta din frustrare este, si ea, tot naturala!, numai ca moare mai repede/usor 🙂 ). Parerea/convingerea mea, desi nu o sa apuc sa vad minunea 🙂 . Asta e…
Ziua buna tuturor!
For Those About To Rock, I Salute You! 😀
Va dau dreptate. Pana la urma gloatelor li se va spune/reaminti de la inteligentii putini despre ce le place lor cel mai mult (“people like to own stuff”) si, cand cei multi vor realiza, se va duce total corectitudinea politica. Eu am impresia ca regresul ei a inceput deja in chiar miezul lumii liberale mondiale.
Dar pana atunci avem nevoie in tabara umana / normala de toti cei care sunt (1) normali la cap si (2) smart.
Si nu sunt multi in perioada asta.
Ca in cazul oricarei ideologii care excede aria normalului, firescului, datului de la Dumnezeu, cum vreti sa-i spuneti, samanta auto-distrugerii se afla in chiar samburele acelei ideologii, tot asa cum se gaseste SI in diferenta intre cei care o teoretizeaza/formalizeaza initial vs cei care ajung sa o practice/predice ca pe orice dogma golita de continut, caci in mai toate cazurile nu sunt unii si aceiasi, din fericire 🙂 pentru cei ramasi neatinsi la cap…
Deci sunt (cel putin) doua cauze mari si sigure care o sa duca la pieire SI corectitudinea politica, in orice conditii, zic eu. Cel putin din istoria de pana acum asta reiese.
In ORICE competitie (imaginara, parerea mea) intre inventiile omului si datul de la Dumnezeu, omul pierde. Asta e rezumatul.
Da, ducerea pe apa Sambetei incepe/a inceput, dar dureaza. Si va fi chiar distractiv cand factiunile odata unite de “opresiune” vor incepe un “razboi civil” intre ele (semne avem, slava Domnului! 🙂 ) . Ne vom distra si cu asemnea chestii (plus reactiile la ele etc), ca sa dau exemple doar de pe la noi: “Orice fel de referire la identitatea de gen a fost interzisa in scoli si in universitati de catre Senat, camera decizionala”
https://ziare.com/scoala/scoala-vara/orice-fel-de-referire-la-identitatea-de-gen-a-fost-interzisa-in-scoli-si-in-universitati-de-catre-senat-camera-decizionala-1615182
Si cu cate si mai cate… Distractia ne va costa si nervi, bineinteles. Dar poate ca merita. Macar cu atat sa ne alegem 🙂
PS: in contextul celor discutate azi, aici, vreau sa spun: daca USR nu-si clarifica mai repede anumite aspecte doctrinare, printre care si cel despre care discutam, are un vot in minus. Cu putin “noroc”, un vot in plus pentru altii, deci doua voturi in minus 😀 , cum ar veni.
LE: sa ma scuze cititorii, nu mai fac erate daca iar am dat dude; am gresit cand am spus ca sunt obosit. Sunt din cale afara de obosit…
Erata:
“Din cauze asemanatoare (adica de constructie fireasca, naturala, a omului) va da cotul si corectitudinea politica, zic eu”
Se va citi, de fapt:
“Din cauze asemanatoare (adica de constructie fireasca, naturala, a omului vs contructie artificiala a unor minti defecte si manipulate) va da cotul si corectitudinea politica, zic eu”
Sunt cam obosit, ma scuzati…
Bună ziua!
Nici o problemă, în privința oboselii, vă înțeleg! 🙂
Legat de cele scrise de dumneavoastră, așa cred/sper și eu, că buna-credință, rațiunea și bunul-simț vor triumfa! 🙂
Chiar dacă nici eu n-o să apuc să văd acest triumf!…
Salutare!
Macar o sa se bucure oamenii ramasi normali. Oamneii, adica. Aia care acum tac, ca nu au loc de artificiile corecte politic…
Buna ziua!
PSD &Co -fiasco total. Au cocofisit-o cu prelungirea starii de alerta!
https://www.aktual24.ro/cum-s-au-inecat-pesedistii-in-propria-prostie-au-scos-brusc-la-iveala-impozitarea-pensiilor-speciale-pentru-a-acoperi-esecul-penibil-privind-starea-de-alerta/
Bună Cedric.
Și cu impozitarea s-au făcut de mirul lumii pentru că inițiativa a fost a lor, principalii beneficiari sunt din gașca lor și acum l-am auzit pe un măgar roșu, care declara că ”nu este corect ce se întâmplă și vor impozitare drastică, de până la 90%”. Practic încearcă o prosteală pe față și o inducere în eroare, numai că oamenii s-au săturat de golăneala practicată de PSD.
Buna Mar!
Macar de ar rezolva cu pensiile speciale, tot ar fi ceva.
Ca guvernantii nu sunt in stare, doar gura de ei si promisiuni ca toti politicienii, indiferent de culoare!
Daca iese legea impozitarii cu peste 80% a pensiilor speciale, negociata de PSD si PNL…
…Dau de baut!
Datele “manipulate ” de azi:
https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/o-noua-crestere-brusca-a-numarului-de-cazuri-noi-de-covid-19-345-in-24-de-ore
Da. E dat si aici:
https://stirioficiale.ro/informatii/buletin-de-presa-17-iunie-2020-ora-13-00
Buna ziua
Ziceam acum vreo 2 zile “hai ca se poate” când erau 155 cazuri la 3mii și ceva teste;din nefericire am avut dreptate…noroc cu Cel de Sus ca a trimis ploaia și nu se poate sta la terase
ce avem acum e efectul perioadei din prima decada a lunii/de săptămâna viitoare vor scădea din nou
https://www.g4media.ro/breaking-camera-deputatilor-a-adoptat-impozitarea-cu-pana-la-85-a-tuturor-pensiilor-speciale-din-romania-inclusiv-cele-ale-magistratilor-militarilor-si-politistilor.html
In opinia mea, singura solutie corecta este desfiintarea tuturor pensiilor speciale; si plata pensiilor in functie de contributiile la pensie din timpul vietii active.
Cred ca noua “victorie” uslamista pesede + penele este praf in ochii alegatorilor si o noua nedreptate savarsita pentru mentinerea privilegiilor financiare; mentinere in “clasele de cetateni”, cu sau fara pensii speciale.
USRPLUS sunt singurii care au venit cu solutia corecta pana acum.
Încă un medic care, deși a făcut eforturi supraomenești, în lupta cu covidul, nu (prea) este ascultat, întrebat, băgat în seamă: Florin Roșu!
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/a-experimentula-covid-de-la-iasi-unic-in-tara-iata-care-s-a-dovedit-a-fi-cel-mai-bun-tratament–255817.html
Buna ziua!
Nu va trece impozitarea pensiilor speciale de CCR.
Fie ICCJ, fie avocatul poporului, fie un pensionar special se va adresa avocatului lui peste si va cere sesizarea CCR. Si acolo legea va pica pe motiv ca nu pot fi impuse impozite diferentiate pe pensii, pentru ca se incalca principiul egalitatii in fata legii a aceleiasi categorii socio-profesionale (pensionari).
Bună ziua!
Corect: ați și scris aici – și s-a discutat intens pe Politeia – că cea mai nimerită soluție este ca toate pensiile speciale să fie aduse la nivelul pensiei minime – 704 lei!
Și, revin, TOATE pensiile să se bazeze pe principiul contributivității și al vechimii EFECTIVE în muncă la momentul pensionării. Asta tot ca să respectăm „principiul egalității în fata legii a aceleiași categorii socio-profesionale (pensionari)”!
USR-PLUS pe asta ar trebuie să „marșeze” Și pe altele, dar nu le mai reiau aici!…
Și, cum spunea și @Doxa, at 15.03, USR (fie cu +, fie fără) să se clarifice față de progresism, că, dacă o dau înainte cu asta, mai pierd un vot – al meu (sau chiar mai multe, că le fac și anti-campanie!)!
Pai si pensiile ca atare, diferentiate, nu incalca acelasi principiu? Intreb si eu.
Asta cu pensiile e o discutie de permanenta campanie electorala, cum a fost si aia cu proprietari vs chiriasi in casele confiscate de comunisti (nu nationalizate, cum zic ei). Si se va rezolva doar de la sine si temporar (parerea mea), atunci cand nu vor mai fi bani. Principiul contributivitatii, singurul acceptabil in opinia mea, a functionat dupa recalcularea tuturor prnsiilor, facuta de Guvernul Boc, dar pentru scurt timp. In rest, de cand ma stiu eu si, din ce am citit, dintotdeauna in Romania a functionat acest principiu al pensiilor speciale. De cand exista Statul Roman. Asa ca…
Salutare! 🙂
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/urmasii-lui-columb–255777.html
„Căderea lui Columb de pe soclu închide orizontul deschis cu peste jumătate de mileniu în urmă. O epocă rece şi tenebroasă de sălbăticire, superstiţii şi violenţă ideologică nejustificată se întinde ca o pânză de fier asupra lumii civilizate. Dacă ai proasta inspiraţie de a exprima un alt punct de vedere decât mantra recitată de profeţii zilei, vocea îţi va fi curmată. În epoca libertăţii de expresie, libera exprimare pare, ca şi aurul columbian, doar o iluzie seducătoare. Un prieten aprecia că acesta ar fi unul dintre semnele care indică sfârşitul Iluminismului. În cea mai fastă dintre perioadele traversate de umanitate, mai binele tinde să devină duşmanul necruţător al binelui. Ce ironie amară şi neagră!”
Inca o “capodopera” romaneasca… cati vor mai fi din astia raspanditi la orase si sate…
https://www.g4media.ro/dna-l-a-trimis-in-judecata-pe-marian-goleac-seful-adp-sectorul-4-considerat-mana-dreapta-a-primarului-daniel-baluta-goleac-acuzat-ca-si-a-falsificat-diploma-de-bac-si-de-facultate-putea-lucra-doa.html
“…Conform statului de funcții al ADP 4 SA, inculpatul Goleac Marian ar fi putut ocupa doar funcții de execuție pentru care sunt necesare doar studii gimnaziale, cum ar fi: floricultor, lucrător pentru salubrizare spații verzi, îngrijitor clădiri, fierar betonist, pavator, etc….”
Ca sa inchei cu pensiile speciale: la CCR ar trebui atacate, odata cu impozitarea pensiilor speciale, si legile in sine, cele care stabilesc pensii speciale. Si atacate exact din acelasi punct de vedere din care vor fi atacate impozitarile. Pentru ca daca e asa cum zice @Cetatean, acel argument nu poate fi folosit in doua sensuri opuse. Desi… 😀
Bună ziua!
Din nou Iohannis face jocul PSD&Co. – ”Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri Legea privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale și pentru modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ, informează Cotroceniul.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24101386-iohannis-promulgat-legea-care-prelungeste-mandatele-alesilor-locali.htm
Și o reacție rapidă la anunțul făcut de Ciolacu, că depune moțiune de cenzură pentru incompetența, prostia și aroganța clanului roșu.
https://www.g4media.ro/reactie-rapida-de-ce-s-a-repezit-ciolacu-sa-anunte-motiune-de-cenzura-impotriva-guvernului-orban.html
Articol bun, la zi, dupa mine
https://ziare.com/cultura/stiri-cultura/ioan-stanomir-incolonare-si-masificare-in-era-digitala-1615252
Bună seara!
De acord!
Seara buna
Parlamentul a avortat o noua impozitare a pensilor speciale ?
Nu va spune ca se refera la pensile speciale civile.
Alea militare raman neatinse. ( inclus ” patriotul” cu 76.000 lei lunar pensie ramane cu banii aia. Ca e pensionat militar fiind fost sef de puscarie si procuror militar). Asta nu va spune Sica mandolina , Ciolacu sau Olguta.
Omerta.
Oricum Romania a devenit si aici prima pe planeta.
La impozitari haotice.
Pensionat normal civil sau militar , impozitul e de 10 %. Cu primii 2.000 lei scutiti de impozit.
Pensionat special civil, 3 cote de impozitare.
0% pina la 2.000 lei.
10 % intre 2001 si 7.000 lei.
85 % peste 7.000 lei lunar.
Nici o impozitare a intregului venit anual a unui cetatean.
Deci inainte cu pensia + salariul – alte drepturi banesti.
Oare domnul Ciuca cit cumuleaza prin salariul de ministru si pensia speciala militara de care beneficiaza ?
O harababura fiscala mai mare ca in Romania , nu exista.
Si cum au votat toti in unanimitate, au demonstrat ” inaltul nivel de profesionalitate si patriotism”
Fix pix.
Buna seara
Azi in fata reprezentantei papale in Romania(bd Schitu Măgureanu ) a fost dezvelit un bust al papei Francisc in amintirea vizitei in România
nimic neobisnuit…..doar placa de pe bust
“Papa Francisc in Dacoromania “
Am aflat acum câteva minute de ce ?simplu…in documentele Vatican țara noastră se numește “Dacoromania”
p.s stirea e pe agerpres….
Noțiunea de timing, planificare a viitoarelor mutări, acțiuni, etc. nu există doar în șah, bridge, război, etc. O folosesc și politicienii. Cei proști, cum ar fi cei din România, intervin în forță când se cred cu sacii în căruță. Căruța… economiei românești însă nu are cum să iasă bine în momentul în care elimini pe motive politice (lăsați abureala cu „la CNSAS s-a descoperit acum”!) pe unii care au reușit să țină onorabil hățurile căruței cu căruțași beți sau nepricepuți sau și una și alta.
În acest sens apreciez articolul scris de Cristian Grosu în Curs de guvernare.
https://cursdeguvernare.ro/cristian-grosu-au-inceput-cu-mugur-isarescu.html
buna seara, Grosu e un jurnalist foarte bun!
Buna seara tuturor, din nou!
Am comentat despre pensiile speciale inca inainte ca ele sa pice la CCR (“aborogarea”). Acum va pica si “impozitarea”.
Aici comentariile mele, din care bine si-a adus aminte Paganel faza cu pensia mimina 🙂
https://politeia.org.ro/editoriale/infierbantatii-cu-tesla-in-mana/61817/#comment-201641
https://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-12-decembrie-onoruri-nationale-pentru-stelele-romaniei/62995/#comment-207739
https://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-31-ianuarie-romania-educata-slow-motion/63294/#comment-208767
“3. Insa se poate face ceva cu pensiile speciale:
– pastrat pensiile magistratilor
– taiat pensiile TUTUROR celorlalti speciali (taiat partea “speciala” si lasat doar maxim un salariu minim pe economie ca supliment la partea contributiva sau maxim 704 lei, cat e pensia minima).
– la magistrati, eliminate pensiile speciale ale celor care nu au minim 25 de ani vechime EFECTIVA de magistrat (ca acum au si perioada “asimilate”, cat au fost si altceva decat magistrati: grefieri, avocati, consilieri juridici, etc)
– plafonat partea suplimentara din pensia speciala a magistratilor la maxim 2-3-4 salarii minime pe economie. SAU: facut cuantumul pensiei speciale maxim X% din valoarea salariului mediu pe ultimii CINCI ani (nu pe ultima luna sau pe ultimul an salarial).
Si, pentru cei care nu mai tin minte, impreuna cu [regretatul] @Bascaliosul am scris inca din 2010 un editorial in trei episoade in care aratam cum se pot taia pensiile magistratilor. In mod fin :D… prin introducerea unui singur articol in lege. UN SINGUR ARTICOL care introducea conditii foarte restrictive de acordare a acestor pensii.
““„pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor care nu indeplinesc condiţia vechimii de 25 de ani, realizată numai prin exercitarea efectivă a acestor funcţii, continuu sau cumulate, din perioada sau perioadele pentru care au fost numiţi după intrarea în vigoare a Constituţiei României din 1991.
Buna seara, citi!
La ce te astepti?
https://ziare.com/politica/stiri-politice/sectiile-unite-ale-instantei-supreme-convocate-joi-pentru-a-analiza-posibilitatea-sesizarii-ccr-in-legatura-cu-impozitarea-pensiilor-speciale-ale-magistratilor-1615313
Cedric, ma asteptam inca de cand am scris azi, la 15:35.
“Fie ICCJ, fie avocatul poporului, fie un pensionar special se va adresa avocatului lui peste si va cere sesizarea CCR”.
Acum vazui din ce ai scris tu ca se pune de convocarea sectiilor reunite. Ce supriza 😀
Buna seara!
Escroaca de Firea si acolitii ar trebui bagati la puscarie:
https://www.comisarul.ro/articol/video-aici-face-firea-testari-in-ghereta-unei-parc_1109677.html
De ce nu o intreaba nimeni de sanatate pe panarama asta cu gura mare, buna numai sa umble dupa voturile bucurestenilor?
buna, Cedric 🙂 Pentru ca Politia e cu ei, si toti sunt cu ei 😀 In tara in care testele COVID se fac in parcari si pensionarii speciali sunt intangibili, e clar ca dreptatea umbla cu capul spart!
mai avem vreo sansa? Pare-se ca nu!
Eu zic ca da. E sezonul lebedelor negre si a calculelor politice rasturnate cand protagonistii nu se asteapta!