Revista Presei – 17 ianuarie.”ANALIZĂ Prețul gazelor de pe bursa europeană a scăzut sub pragul de 30 euro/MWh, în mijlocul iernii / România se comportă în continuare de parcă ar fi criză energetică”
17/01/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 17 ianuarie! Temperaturile maxime vor fi de la -3 grade în estul Transilvaniei pânã la 7…8 gr, pe arii restrânse în Muntenia şi Dobrogea, iar noaptea va fi geroasã, în special în zonele montane şi submontane, precum şi în depresiuni, cu minime ce se vor situa între -12 şi -2 gr. Pe parcursul zilei cerul va prezenta înnorãri şi va ninge slab, local la munte şi în Maramureş, pe arii restrânse în Transilvania şi izolat în zonele deluroase, iar în est, pe alocuri pot fi precipitaţii mixte şi depuneri de polei. În prima parte a intervalului vântul va prezenta intensificãri la munte, Bucuresti: 6/-2 gr.C.
“Revolta unui medic: Funcționarii CNAS vor să sune pacientul să le confirme că a fost la medic – gândire de milițian prost / Veți ajunge să vă consulte prezicătorii, numerologii și astrologii Medicii de familie și cei de ambulator sunt la un pas să nu mai semneze, de la 1 februarie, contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate și, în consecință, ar putea să nu mai acorde consultații și servicii medicale decontate. În relația cu CNAS, nu doar sumele propuse pentru plata serviciilor lor i-au adus pe medici la capătul răbdării, ci, spun ei, și atitudinea instituției care gestionează banii virați de români pentru asigurarea de sănătate: ultima „găselniță” – funcționarii CNAS vor să sune pacienții care figurează în sistem că au fost la consultație la medicul de familie sau în ambulator, pentru ca acesta să confirme că a fost într-adevăr la medic. Asta în condițiile în care niciun serviciu medical – nici măcar o banală rețetă sau trimitere – nu pot fi emise decât cu prezența fizică a pacientului și validarea cardului de sănătate în sistem, iar pacienții fac deja câteva drumuri pentru un banal bilet de trimitere. …. Scăderea sumelor decontate de CNAS pentru servicii medicale în anul 2024 îi lovește în plin pe medicii specialiști din ambulator, mai ales că „sunt specialități care au nevoie de aparatură scumpă, consumabile scumpe. Noi suntem în jur de 20 de specialități, fiecare cu specificul ei”, iar, spre deosebire de medicii de familie, care își pot renova cabinetele cu bani din PNRR, medicii de ambulator nu au fost incluși în PNRR, arată Cosmin Alexandrescu. Scăderea de venituri de aproximativ 28% prin diminuarea valorii punctului per serviciu de la 4,5 lei la 3,3 lei – decisă de Casa de Asigurări de Sănătate – scădere cumlată cu toate creșterile de fiscalitate și creșterile de prețuri și cu creșterile în toate domeniile vor duce la o reducere a veniturilor medicului cu 40-50%, în funcție de localitate, mai spune Cosmin Alexandrescu. „În funcție de zonă, avem județe unde avem 1-2 medici specialiști în tot județul. Ce credeți că pot face doi diabetologi într-un județ cu populație de 500.000 de oameni, în care cel puțin 10% sunt cu diabet? Nu vorbim despre deșertificare, vorbim despre inexistența medicilor. Vorbim despre niciun fel de coerență fiscală, bugetară. România a fost mereu pe penultimul loc în ceea ce privește finanțarea sănătății și ne îndreptăm spre ultimul loc, unde vom rămâne multă vreme. Situația este mult mai gravă decât transpare din aceste cifre”, adaugă președintele Asociației Medicilor de Ambulator. ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“ANALIZĂ Prețul gazelor de pe bursa europeană a scăzut sub pragul de 30 euro/MWh, în mijlocul iernii / România se comportă în continuare de parcă ar fi criză energetică Prețul gazelor pe bursa TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc prețurile de referință la nivel european, este tot mai scăzut, ajungând marți chiar sub pragul de 30 de euro/MWh. Aceasta deși, teoretic și în practică, prețul gazelor ar trebui să fie mai mare în mijlocul iernii decât în restul anului, din cauza cererii mai crescute. Prețul gazelor a ajuns la nivelul din iunie 2021, înainte să se simtă efectele crizei energetice, potrivit datelor analizate de HotNews.ro. Pe minuscula bursă românească, prețurile sunt duble Deși în Europa piața gazelor tinde către normalitate, cea din România se comportă de parcă am fi în continuare în criză energetică. Pe minuscula bursă românească, BRM, puținele tranzacții care au loc, numărate pe degetele de la o mână, se fac la preț de 60-66 euro/MWh, mai mult decât dublu față de ce vedem pe reprezentativa bursă olandeză. În continuare, piața nu este liberă, nu există semnal de preț, acesta nu se formează în funcție de cerere și ofertă, nu ține cont de tendințele la nivel european, tariful fiind plafonat atât la producători, cât și la consumatorul final, poate la un nivel prea mare. Producătorii sunt obligați să vândă la preț de 150 de lei/MWh (30 euro / MWh), acesta fiind prețul de achiziție, la care se adaugă tarifele de transport, de distribuție și marja furnizorilor. La consumatorul final casnic, prețul este plafonat la 0,31 lei/kWh, ceea ce înseamnă 310 lei/MWh (62 euro / MWh), iar la consumatorul noncasnic- 0,37 lei/kWh (370 lei/MWh sau 74 euro / MWh), la un consum anual de cel mult 50.000 MWh. Având în vedere ce se întâmplă pe piețele europene, este posibil ca aceste plafoane să fie mult prea ridicate și să nu permită formarea unor prețuri conforme cu ce se întâmplă în piață. ….Și România stă bine la capitolul gaze înmagazinate, nivelul de 75,3%, ușor sub media UE. Însă, spre deosebire de multe alte țări, România se poate baza și pe producție internă, la nevoie. …. În condițiile în care UE nu are emoții legate de aprovizionarea cu gaze, piața este calmă, prețurile fiind pe trend de scădere. La începutul lunii octombrie 2023 erau 37-38 euro / MWh. Pentru comparație, anul trecut, în aceeași perioadă, cotațiile erau în jurul valorii de 70 euro/MWh. Cotațiile pentru lunile următoare sunt și ele scăzute, 29,7 euro/MWh în martie, aprilie și mai. Practic, prețurile sunt cu aproape 90% mai mici față de recordurile din august 2022, din perioada crizei energetice provocate de Rusia, când ajungeau și la 300 euro/MWh…. ” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Cine e Florin Barbu, ministrul Agriculturii criticat de fermieri pentru că nu le-a rezolvat problema terenului pârloagă și a rotației culturilor: propulsat de Paul Stănescu în funcție, a promovat o lege prin care fiul lui Paul Stănescu câștigă subvenții UE din stuf Florin Barbu (PSD), actualul ministru al Agriculturii contestat puternic de o parte din fermierii protestatari pentru că nu le-a rezolvat problemele, a ajuns în funcție în iunie 2023 odată cu guvernul Ciolacu. El este deputat PSD de Olt, susținut politic de Paul Stănescu, secretar general și unul dintre cei mai influenți baroni PSD. Barbu (43 de ani) a lucrat toată viața la stat, începându-și cariera la Primăria Slatina. El are și un doctorat în economie la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Din 2014 până în 2020 a fost director general la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), funcție din care a gestionat bugete de sute de milioane de euro destinate irigațiilor din România. Din 2020 e deputat PSD și a devenit preşedinte al Comisiei pentru agricultură până în iunie 2023, când a ajuns ministru al Agriculturii. Promisiunile pentru fermieri Două dintre cele mai mari probleme reclamate de fermierii protestatari sunt legate de reglementări europene de mediu. Ele se numesc GAEC 7 și GAEC 8 și reprezintă două obligații de mediu care duc la scăderea încasărilor pentru fermierii din toată UE. GAEC 7 înseamnă obligativitatea rotației culturilor pentru fermele de la 10 hectare în plus, iar GAEC 8 înseamnă că fermierii trebuie să lase minimum 5% din teren necultivat (pârloagă) în fiecare an. Ministrul Florin Barbu le-a promis fermierilor români că va negocia cu Comisia Europeană o derogare de la aceste cerințe de mediu, dar nu a avut succes. Mai mult, în 12 decembrie, el declara că poate rezolva problema celor două reglementări de mediu prin ”norme interne”, dar nici acest lucru nu s-a întâmplat. …. Rolul lui Florin Barbu în afacerea stufului din Deltă O lege modificată pe ascuns în 2023 în Parlament a transformat Delta Dunării în pajişte, pentru care se pot cere subvenții de milioane de euro de la UE, potrivit unei investigații a emisiunii ”România, te iubesc” de la Pro TV. Iar singurele firme care au acces la aceste subvenții sunt deținute de Ștefan Stănescu, fiul baronului PSD Paul Stănescu, și de un fost consilier al secretarului general al PSD. Investigația Pro TV arată că parlamentarul care a modificat legea este tocmai Florin Barbu, la acel moment președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. …..” Integral: https://www.g4media.ro
“De ce consider că protestul fermierilor și transportatorilor nu este justificat. Transportatorii se plâng că nu suportă costurile RCA, dar rezultatele financiare ale firmelor sunt fantastice, iar 65% din profit a mers către dividende …. Principalele idei: * Transportatorii vor un RCA ieftin, dar … – daunele plătite de asigurători pentru RCA reprezintă deja 77% din primele aferente încasate (raportul ASF, pag 27) la care se adaugă și costurile de distribuție și administrare de 27% (raportul ASF, pag 31) în linie cu media europeană. Deci costurile combinate (daune + costuri operaționale) depășesc primele RCA încasate, situație care s-a tot întâmplat în ultimii cinci ani. – daunele sunt foarte mari din cauza frecvenței și intensității ridicate a accidentelor rutiere. Avem 10 milioane de autoturisme înmatriculate în România, a zecea flotă auto din UE, dar suntem pe locul 3 ca număr de accidente (lideri detașați, dacă scalăm la numărul populației). – Transportatorii (CAEN 4941) au înregistrat o creștere a venitului cu circa 50% în ultimii 5 ani, cu un profit net de 7.2% (dublu față de nivelul din 2018, după cinci ani de creștere constantă) și un randament al capitalului investit de 38% (ROE). 65% din profitul obținut în ultimii ani la nivel sectorial a fost distribuit ca dividende. Rezultatele sunt fantastice! Nu înțeleg de ce se plâng că nu suportă costurile RCA. Deloc întâmplător, toate asociațiile importante care reprezintă sectorul de transporturi NU se asociază cu acești protestatari. Pe cine reprezintă ei? Cine este în spatele lor? – cum să ieftinești RCA-ul în aceste condiții? Atenția trebuie concentrată pe reducerea daunelor prin creșterea siguranței rutiere. * Fermierii vor subvenții din cauza inundării pieței cu cerealele din Ucraina (ieftine, multe și cu substanțe care nu respectă normele UE), dar … – cu excepția anului 2023, profiturile nete obținute au fost fantastice, între 15% – 22% din vânzări, de 3-4 ori peste media națională (CAEN 0111). Jumătate din profit distribuit către dividende. Au încercat să speculeze prin stocuri supradimensionate, mizând pe scumpirea continuă a cerealelor din cauza continuării războiului, nu se așteptau să inunde România … – când e vreme rea sau scad prețurile, fermierii se așteaptă să primească subvenții de la stat. Când totul este bine, majoritatea distribuie profitul către dividende grase și speculează prețurile…. Dacă nu iese bine, acoperă statul pierderile. Să tot faci business așa, nu? – în ultimii 20 de ani, statul român a plătit subvenții către fermieri de aproape 22 mld lei, tratând efectul. Unde am ajuns? Doar 10% din suprafața arabilă este irigată și ne rugăm cu popa pe câmp pentru vreme bună, ca în evul mediu. Avem cea mai granulată exploatare agricolă, 95% având sub 5 hectare. Nu ar fi mai înțelept să tratăm cauza, prin investiții orientate către irigații? ….” Integral: https://republica.ro
“Suntem la peste două secole de eradicarea sărăciei, conform unui raport Oxfam. Ce spun datele despre România 229 de ani. Atât ar lua, potrivit calculelor Oxfam, până la eradicarea sărăciei. Cifra vine din raportul lansat astăzi de ONG-ul Oxfam, înaintea reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos. Averile celor mai bogați 5 oameni din lume au crescut cu 114% din 2020. Acești 5 oameni au împreună averi de peste 800 miliarde de dolari. Iar previziunile ONG-ului spun că lumea ar putea avea primul trilionar (o mie de miliarde) în mai puțin de 10 ani. Suntem mult mai departe de a eradica sărăcia: peste două secole dacă lucrurile continuă să avanseze ca până acum. Odată cu lansarea raportului, Oxfam a reiterat nevoia de acțiune publică, reglementare a corporațiilor, spargerea monopolurilor și promulgarea unor impozite permanente pe avere și pe profitul excedentar. Cei mai bogați 1% din lume dețin 43% din toate activele financiare globale. În ultimii trei ani, averile celor mai bogați 5 oameni au crescut la o rată de 14 milioane de dolari pe oră, în vreme ce aproape 5 miliarde de oameni pe plan global au devenit mai săraci, arată raportul Oxfam pe inegalitate și putere corporatistă globală. Șapte din zece dintre cele mai mari corporații din lume au un miliardar ca director general sau acționar principal. Aceste corporații au o valoare de 10,2 trilioane de dolari, echivalentul a mai mult decât PIB-urile combinate ale tuturor țărilor din Africa și America Latină. ….. Pentru fiecare 100 de dolari de profit realizat de 96 de mari corporații între iulie 2022 și iunie 2023, 82 de dolari au fost plătiți acționarilor bogați. Oamenii din întreaga lume muncesc mai intens și mai mult timp, adesea pentru salarii de mizerie, în locuri de muncă precare și nesigure. Salariile a aproape 800 de milioane de lucrători nu au ținut pasul cu inflația și s-au pierdut 1,5 trilioane de dolari în ultimii doi ani, echivalentul a aproape o lună (25 de zile) de salarii pierdute pentru fiecare lucrător. ….. Raportul Oxfam arată, de asemenea, cum un „război împotriva impozitării” din partea corporațiilor a dus la scăderea ratei efective a impozitului pe profit cu aproximativ o treime în ultimele decenii, în timp ce corporațiile au privatizat fără încetare sectorul public și au segregat servicii precum educația și apa. …. Și în România se observă același fenomen: cele mai sărace 40% din gospodării dețin doar 10,4 % din venitul global, menționează raportul Oxfam. Rata de creștere economică a României continuă să fie printre cele mai mari din UE, accelerând ritmul în care nivelul de trai se apropie de media europeană. Totuși, România ocupă în continuare primul loc din UE în ceea ce privește rata sărăciei, arătase și raportul de țară al Băncii Mondiale în urmă cu câteva luni. …..” Integral: https://www.libertatea.ro
“„Care elite?! Cangrena este uriașă.” Diagnosticul dur al profesorului Marian Popescu după retragerea universitarilor din cetate: învățământul nu stă pe valori morale, școala nu construiește caractere, rectorii se realeg ca pe vremea lui Ceaușescu, iar decăderea dialogului este „incredibilă” În timpul cursurilor sale, profesorul Marian Popescu le proiecta câteodată studenților o scenă celebră din filmul Parfum de femeie. Aceea în care Frank Slade, locotenent-colonelul orb interpretat de Al Pacino, îi ia apărarea, printr-un discurs memorabil, lui Charlie, studentul care îl îngrijește și care urmează să fie exmatriculat pe nedrept din facultate. În fața mai marilor universității, Frank Slade ține o pledoarie memorabilă asupra faptului că școala ar trebui să construiască, în primul rând, caractere. „Studenții mei erau, majoritatea, impresionați și unii dintre ei mi-au și zis că e prima oară când aud că școala ar trebui să construiască caractere. Le-am spus că asta este o afirmație a primului rege al românilor, Carol I, că asta e misiunea școlii – până să furnizezi cunoaștere, trebuie să construiești caractere. Adică persoane care să discearnă ce e bine de făcut în serviciul celorlalți, că asta nu se înțelege la noi, noi ne gândim, în bună măsură, cum să ne fie bine bine nouă. Am colegi universitari care realmente nu sunt interesați de alte lucruri decât de propria carieră”, a povestit Marian Popescu în timpul emisiunii „În fața ta” de la Digi24. ….El a criticat mediul universitar românesc, din care spune că lipsește ideea de meritocrație și în care rectorii sunt eternizați în funcție. A devenit deja o obișnuință ca rectorul să fie reales după ce candidează de unul singur și să ajungă astfel la al treilea sau al patrulea mandat. ….Eo obediență față de cine gestionează resursele și rectorul este mandatarul principal. Rectorul, la rândul lui, se bate în relația cu ministerul să primească resurse care să îi permită, desigur, programe de dezvoltare. Ar trebui văzut, realmente, cât de eficientă este consumarea acestor resurse. Dar iată ce se întâmplă, acum, zilele astea, înțeleg că încă nu este oficial. E pe surse. Avem acest caz absolut strălucit, de manual, de pus în ramă, cu dna. rector de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Doamna aceasta este plagiatoare, cu verdict de trei ori dat de către Consiliul Național de Etică. La ultimul verdict era și clauză că n-are voie să candideze 6 ani sau nu mai știu cât și e încă în durata acelei interdicții. Au încălcat legea pur și simplu și comunitatea academică a reales-o. E la al treilea, al patrulea mandat, cam așa. Și-a fost aleasă cu o cu majoritate absolut confortabilă”, a spus profesorul universitar. ….Potrivit profesorului universitar, nu există nicio legătură între elitele academice și elitele politice. „Păi cum să fie?! Câte cazuri a demonstrat Emilia Șercan legate de CV-uri academice bazate pe doctorate, plagiate ș.a.m.d. majoritatea fiind oameni politici? Cangrena este este uriașă, nu de ieri, de alaltăieri, se întâmplă ceva rău la noi. Faptul că zeci și zeci și zeci de așa-ziși lideri, care gestionează resurse fie la nivel local, fie la nivel central, sunt de fapt impostori intelectual”, a afirmat Marian Popescu. În opinia sa, societatea românească nu este una bazată pe meritocrație, care „dacă nu este disprețuită, este ignorată”……” Integral: https://republica.ro
“Unii oameni nu știu când să se retragă. Despre vârstnicii care sfidează biologia, dorindu-și să fie vedete .…Bătrânii își au rolul lor firesc în zona sapiențială a unei societăți, rol dobândit prin experiența îndelungată de-o viață, de sfătuitori, de consultanți, de instanțe de apel morale și profesionale pentru o societate care, la rândul ei, trebuie să fie cea a echilibrului și a gestiunii cu băgare de seamă a treburilor publice. Bătrânii pot fi, așadar, oamenii echilibrului, ai simțului măsurii, ai direcționării raționale nedisruptive ale deciziilor majore într-o societate. Astăzi însă, unii din generația în vârstă vor să devină ei înșiși o putere în stat, să-și consolideze rolul de primadonă, vetustă și fanată de altfel, în spațiul public. Aceștia își depășesc rolul și etapele biologice, dorind să fie vedete, mari băgători de seamă, să fie tot timpul în prim-plan. Pe de o parte, ei cad în ridicol și desuetudine, iar pe de altă parte, pot deveni frâne de picior pentru noile generații. Unii bătrâni își anulează cu bună știință propria menire, forțând biologia pentru a se menține aceiași actori importanți, plini de vitalitate, centrați în atenția publică. Ei nu se retrag, nu se repliază, nu se mântuiesc în spațiul mansuetudinii și decenței, în teritoriile sapiențiale circumscrise acelui „consilium et auxilium” din epoca antică și medievală. Unii bătrâni de astăzi confiscă fără scrupule rolul de june-prim, de activiști fără astâmpăr și oboseală, străbătători ai tuturor funcțiilor, pozițiilor de forță și posturilor în spațiul public. Mă refer la mulțimea de televizoriste, mai ales de la posturile de stat, de mulțimea de consultanți în toate cele, de critici, de șefi ale unor mari uniuni de creație, precum cea a scriitorilor, de anchilozați în funcții publice și academice de vârf, recompensați fără nici un dubiu pentru serviciile aduse în perioada comunistă și securistă din România ca vajnici patrioți și apărători vigilenți ai patriei. ….Poate că unora le lipsește tocmai înțelepciunea specifică vârstei înaintate și se află într-o fază recuperatorie a tuturor beneficiilor și privilegiilor vieții de care au avut parte atât în comunism, cât și în prelungirea lor în postcomunism. Senectutea nu este un merit, sau o plată compensatorie, ci este o răsplată a divinității. ….” Integral: https://republica.ro
“Înapoi la ceauşism Acum circa o săptămână mă jucam cu telecomanda televizorului. Ocazie cu care am descoperit că încă aveam postul public TVR1 în grila de programe pe care le recepţiona aparatul. M-am mirat. Obişnuiesc să şterg din memoria televizorului toate posturile pe care nu doresc să le văd. Aşa s-a dus postul individului care a fugit în Serbia – alături de multe altele care difuzează manele sau tot felul de insanităţi. Credeam că “executasem” şi TVR1. Aşa că m-am oprit un moment să văd ce se întâmplă. Pe ecran, un fel de lălăială. Se numeşte “muzică populară”, deşi nu are nimic de-a face cu muzica ţăranului român. Dar ce m-a frapat a fost faptul că spectacolul era construit în jurul unui cunoscut interpret, pe care îl ştiam de prin anii 1970. Am început să am o bănuială. În zilele următoare am mai revenit pe TVR1. Glume din anii 1980, cu Gică Petrescu. Filme cu Piedone, din anii 1970. …Ceea ce ne aduce înapoi “la oile noastre”. …. Această parte a ciclului politic s-a încheiat odată cu alegerea lui Klaus Iohannis. Un anti-reformist integral, lipsit de orice scrupule, acesta a lucrat activ pentru marginalizarea oricăror partide sau voci democratice. A transformat Partidul Naţional-Liberal într-o anexă a socialiştilor. A promovat oamenii “sistemului” ori de câte ori a avut ocazia. A şi fost răsplătit de “sistem”. Omul a cheltuit, în 2023, dincolo de orice imaginaţie. 41 de milioane de RON pentru 62 de zile în afara ţării. Adică 661 de mii de RON pe zi. Urmează ca PSD să ajungă la un acord cu franşiza sa (PNL) pentru ca alegerile prezidenţiale să fie transformate într-un circ controlat de baronii săi locali. Moment în care praful de va alege de tot ce credeam că avem: o biată democraţie, undeva la marginea Europei. ….Mi se pare că pe scena publică este promovat, sistematic, ceauşismul. …. În cultură, ne serveşte zilnic filme de pe vremea lui Pingelică. De curând, am revăzut “Columna”, cu dacii imaginaţi de secţia de propagandă a Comitetului Central. În educaţie, ideea pare să fie aceea a readucerii programelor epocii Ceauşescu. În materie de politică economică, regimul se bazează pe aceleaşi mecanisme de control al preţurilor practicate pe vremea lui Dăscălescu. În zona politicii externe, ultimul turneu (turistic) al lui Klaus Iohannis în Africa a fost prezentat, oficial, ca fiind o “reluare” a “bunelor relaţii” de pe timpul Marelui Cârmaci. …..” Integral: https://www.bursa.ro
“Analist german: NATO e mai aproape de un război cu Rusia decât realizează lumea, timpul pentru pregătire e mult mai scurt .… “În loc să învingă NATO în mod cuprinzător într-un război terestru prelungit, similar cu ceea ce vedem în Ucraina, doctrina rusă sugerează că Rusia ar încerca să constrângă NATO să se supună, semnalându-și capacitatea de a provoca progresiv daune mai mari”, scrie Hoffmann, pe X. Acest lucru ar include lovituri de la mare distanță împotriva infrastructurii civile critice din țările est-europene din NATO. “Mesajul către guvernele NATO: nu veniți în ajutorul aliaților europeni dacă nu vreți ca populația voastră să aibă de suferit”, detaliază expertul citat de Sky News. …. Ce ar încerca Rusia și ce trebuie să facă NATO Subliniind că ar fi greșit să presupunem că un război cu Rusia s-ar desfășura într-un mod asemănător cu cel din Ucraina, Hoffmann scrie că Moscova și-ar extinde umbrela nucleară asupra întregului teritoriu NATO pe care ar reuși să-l captureze, pentru a descuraja orice tentativă a alianței de a-și recupera terenul pierdut. “Orice efort de a recăpăta acel teritoriu, în special de către forțe externe (SUA), va duce la escaladare nucleară. Teama psihologică de escaladare, care ar putea avea ca rezultat pierderi inacceptabile, este menită să deschidă ușile pentru negocieri asupra viitorului NATO și al arhitecturii de securitate în Europa – în termenii Rusiei, desigur”, este scenariul său, pe care însă unii dintre cei care au comentat pe X îl contestă. “Acest tip de scenariu de război nu este o înfruntare a forțelor, ci în primul rând o competiție de asumare a riscurilor. Întrebarea este: cine va fi primul care va da înapoi când se va confrunta cu perspectiva unui război pe scară largă, inclusiv cu potențiale schimburi de lovituri nucleare? …. Rusia nu trebuie să aștepte până când își va reface forțele de luptă convenționale după războiul din Ucraina, iar scenariile care indică un răgaz de 5-10 ani după sfârșitul războiului din Ucraina sunt prea optimiste, consideră Hoffmann….. “Trebuie, de asemenea, să avem o discuție serioasă nu doar despre cum să descurajăm un război cu Rusia, ci și despre cum să purtăm unul. Suntem pregătiți să reacționăm împotriva infrastructurii critice civile ruse în cazul în care Rusia o lovește prima pe a noastră? Cum reacționăm la prima lovitură nucleară a Rusiei? Lipsa noastră de pregătire, atât în spațiul fizic, cât și în ce privește abilitatea cognitivă de a ne gândi la aceste scenarii, încurajează Rusia. Din 2014, intelectualii ruși au dezbătut pe larg și public cum să câștige un război împotriva NATO. Unde e dezbaterea noastră?”, scrie analistul german. ….Un raport din decembrie anul trecut al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) menționează că Rusia își extinde flota de submarine și își proiectează forța navală dincolo de Ucraina și de țările din Europa de Est, pregătindu-se pentru un potențial conflict cu NATO și aliații săi. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Vladimir Putin a aruncat bradul pe geam cu patru generali în el .… Vladimir Putin spune că i s-a părut puțin cam greu bradul, dar efectiv nu și-a dat seama că sunt generali în el. „Ghinionul generalilor este că eu sunt extrem de puternic și nu am avut nicio problemă să arunc un brad atât de greu. Un om simplu n-ar fi reușit să arunce generalii cu tot cu brad”, spune Putin. „Dar a fost și greșeala lor că erau îmbrăcați în haine de camuflaj, așa că nu-i puteai distinge în brad. Li se vedeau doar decorațiile din piept, dar eu a crezut că sunt decorații de brad”. Și ca să vedeți coincidență, bradul cu cei patru generali a căzut peste doi jurnaliști de investigație de la o publicație care nu se află sub controlul Kremlinului. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“VIDEO Iranul a atacat cu rachete balistice ținte din Siria, Irak și Pakistan / Reacție furioasă a Pakistanului, care a spus că doi copii au murit din cauza loviturilor ….”
https://www.hotnews.ro/stiri-international-26829949-video-iranul-atacat-rachete-balistice-tinte-din-siria-irak-pakistan.htm
Buna ziua.
Ce NU spune presa.
E prima dată când Iran lansează rachete de lupta departe de granita națională.
Și asta e semnalul REAL că Iran are FUNCTIONANTE o grămadă de rachete balistice și de croaziera.
E doar chestie de timp pina pune încărcături nucleare pe ele.
“Prime de 720.000 de lei pentru conducerea ASF în anul falimentului Euroins. Câți bani a încasat fostul șef al instituției
Nicu Marcu, fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a beneficiat anul trecut de mai multe prime, iar valoarea totală a acestora este de 122.262 de lei (27.700 de euro). Bonusuri de performanță și vacanță au încasat și alți membri ai conducerii ASF…..”
https://www.libertatea.ro/stiri/prime-de-720-000-de-lei-la-asf-in-anul-falimentului-euroins-fostul-presedinte-si-a-modificat-declaratia-de-avere-4776699