Revista Presei – 17 august. Traseistii politici – „Norocul e prea puțin și lumea prea multă.” (I.L.Caragiale)
17/08/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 17 august! După o zi în care temperaturile au scăzut brusc, chiar și cu peste cinci grade, iată că vremea în weekend are tendințe de ameliorare. Se remarcă o creștere ușoară a valorilor termice, însă se menține posibilitatea apariției ploilor în toată țara, vânt și dese înnorări. Prognoza meteo pentru weekendul 17-18 august 2019 aduce averse pe arii restrânse în vestul, centrul şi sudul ţãrii. Vor fi averse şi descãrcãri electrice, sâmbătă, iar duminică sunt prognozate averse slabe şi descãrcãri electrice în centrul ţãrii şi la munte. În prima zi de weekend, temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar în a doua zi de weekend, valorile termice se vor încadra între 24 şi 33 gr. C.. La munte, cerul va fi parțial noros. Sâmbătă, temperaturile se vor încadra între 31 gr.C/10° gr.C, iar duminică: 26°C ziua și 11°C, pe timpul nopții. La mare temperaturile se vor încadra între 28°C și 18°C. In Bucuresti sâmbătă, vremea va fi însorită, temperaturile vor mai crește cu un grad, valorile încadrându-se între 28°C și 15°C.. Duminică, temperaturile maxime ating 32°C și 15°C.
Cine este judecatoarea care va decide daca redeschide o parte din ancheta Tel Drum si ce legaturi ar avea cu familia Dragnea Solicitarea procurorilor DNA de redeschidere a unei parti a anchetei Tel Drum, in care este cercetat si Liviu Dragnea, urmeaza sa fie solutionata de Tribunalul Teleorman dupa ce judecatorul Risantea Gagescu, magistrat cunoscut din alte cauze controversate, a respins stramutarea procesului. In plus, publicatia locala “Liber in Teleorman” scrie ca magistratul ar fi apropiat de Valentin Dragnea, fiul fostului lider PSD. Conform informatiilor publicate pe portalul instantelor, Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea DNA de stramutare a dosarului care viza asocierea Tel Drum-Euroconstruct Trading ’98 si in care Liviu Dragnea este cercetat pentru constituire de grup infractional organizat, abuz in serviciu si fraude cu fonduri europene. Risantea Gagescu este cunoscuta dupa ce a dat decizii de achitare in cazul Marianei Rarinca, acuzata de santajarea fostei sefe a Inaltei Curti, Livia Stanciu, sau intr-un proces in care era implicat fostul sef al CJ Constanta, Nicusor Constantienescu. Cine judeca in Teleorman. Practic dosarul ramane la Tribunalul Teleorman, iar urmatorul termen este stabilit pe 17 septembrie 2019. Magistratul care va solutiona cererea este judecatorul Emilia Enescu, fosta presedinta a Judecatoriei Turnu Magurele. Pe de alta parte, “Rise Project” a dezvaluit ca sotul judecatoarei Emiliei Enescu, Cristian Enescu, subofiter la unitatea militara 0723 din Alexandria, apare in registrele cu persoanele invitate in 2014 la partidele de vanatoare ale Asociatiei de Vanatoare si Pescuit Sportiv (AVPS) Turris Turnu Magurele, fondata de Liviu Dragnea la sfarsitul anilor ’90 si predata apoi lui Petre Pitis, directorul Tel Drum. “Realitatea de Teleorman” a mai scris ca potrivit mai multor surse din zona Turnu Magurele, fratele judecatoarei Emilia Enescu este avocatul lui Valentin Dragnea. De ce intarzie ancheta “Tel Drum” Liviu Dragnea este implicat in trei dosare. Doua din acestea sunt solutionate definitiv, prin condamnari: Referendumul si Angajarile fictive la Directia Copilului Teleorman. Fostul presedinte al Camerei Deputatilor este cercetat de DNA in dosarul Tel Drum, pentru constituirea unui grup infractional organizat, abuz in serviciu si fraude europene. Integral: http://www.ziare.com
Cat a costat elicopterul privat cu care a venit Dancila la Iasi? Premierul zice ca e dreptul PSD, Fifor ii sopteste, inflamat: “Ei, asta-i buna!” (Video) Premierul Viorica Dancila a fost intrebata, vineri, intr-o conferinta de presa la Iasi, cat a costat deplasarea sa cu elicopterul in aceasta vizita, moment in care vicepremierul Mihai Fifor, aflat langa ea, i-a soptit: “Ei, asta-i buna!”. Viorica Dancila a spus ca nu sunt bani publici, ci fondurile PSD, pentru care partidul are dreptul sa ia decizii. Intrebata cu ce a venit la Iasi, primul raspuns a fost dat de Mihai Fifor, presedinte executiv al PSD: “Deplasarea s-a facut cu un elicopter. E un elicopter angajat de PSD, platit din fondurile PSD”…. In momentul in care Viorica Dancila a fost intrebata cat a costat deplasarea sa cu elicopterul la Iasi, Mihai Fifor i-a soptit: “Ei, asta-i buna!” De altel, pe tot parcursul conferintei de presa, Fifor i-a facut unele sugestii de raspuns in soapta. “Nu am de unde sa stiu. La partid, a fost platit de partid”, a replicat si Dancila. “Faceti o solicitare catre partid si o sa va raspundem”, a spus si Fifor…..Intrebata daca va merge cu elicopterul intreaga campanie electorala si daca este acelasi elicopter pe care il folosea Liviu Dragnea, ea a raspuns: “Eu nu stiu ce elicopter folosea dl Liviu Dragnea. Nu-mi cereti mie sa fac o monitorizare a firmei sau a elicopterului pe care il folosea dl Liviu Dragnea sau pe care il folosesc alti lideri de partid. Eu cred ca este la latitudinea partidului ca sa poata sa-si faca campania, sa poata sa ajunga in cat mai multe locuri si sa ia anumite decizii. Nu folosim bani publici, asa cum ii folosesc altii, nu cautam sa facem campanie folosind fondurile publice. Eu cred ca este dreptul partidului sa ia anumite decizii, mai ales atunci cand timpul nu permite sa ajungi in foarte multe locuri in acelasi timp, locuri mai indepartate. Ganditi-va ca este si activitatea guvernamentala, si trebuie sa desfasor si activitatea de partid si atunci, ca sa pot ajunge in locurile mai indepartate, cautam mijloacele cele mai potrivite”. Partidele au primit, pentru luna august, de la bugetul de stat, subventii de 19,7 milioane de lei, peste jumatate din suma, respectiv 11,2 milioane mergand catre PSD, potrivit datelor Autoritatii Electorale Permanente. Integral: http://www.ziare.com
Casa de Sanatate, obligata de instanta sa plateasca tratamentul unei paciente dintr-o clinica privata Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti (CASMB) trebuie sa plateasca unei paciente tratate intr-o clinica privata suma de 68.958,21 lei, reprezentand investigatii si tratamente medicale, potrivit unei decizii data de Judecatoria Sectorului 1. Sentinta nu este definitiva. Femeia este din comuna Cosereni (Ialomita) si a ajuns sa fie tratata intr-o clinica privata din Capitala dupa ce marile spitale de urgenta de stat din Bucuresti au refuzat internarea ei, motivand lipsa de paturi.”S-a aflat intr-o stare de nevoie acuta, avand a alege intre viata si apelarea la servicii private de sanatate“, explica Judecatoria Sectorului 1 de ce a dat aceasta decizie. Refuz pe linie. Povestea femeii a inceput pe 9 octombrie 2015, atunci cand a fosta dusa cu ambulanta la Spitalul Municipal Urziceni (Ialomita), avand probleme respiratorii. Medicul de garda de la Urziceni i-a acordat primul ajutor, dar a solicitat transfer rapid intr-o unitate medicala cu dotari superioare, deoarece situatia pacientei se agravase si femeia intrase in coma. Medicul a solicitat in zadar ca pacientul sa fie transferat la Spitalul Judetean Slobozia, Spitalul de Urgente “Floreasca” Bucuresti, Spitalul de Urgenta “Bagdasar-Arseni” Bucuresti sau Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. Primea acelasi raspuns: refuzam transferul. Nu avem paturi libere. In aceasta situatie, fiica pacientei a cerut transferul de urgenta la o clinica privata, lucru care s-a si realizat imediat. Costurile spitalizarii au fost achitate de pacient, desi era asigurat, iar serviciile medicale in acest caz sunt decontate de stat. Reactia magistratilor. Cazul i-a revoltat pe magistratii de la Judecatoria Sectorului 1, care au explicat ca Statul Roman trebuie sa aiba grija de cetatenii sai si sa le asigure tratament medical. Instanta arata ca Parlamentul nu numai ca a tolerat, dar a si incurajat formarea de spitale private, tocmai pentru a evita astfel de situatii.”Instanta apreciaza ca aceasta situatie in care desi medicul curant al reclamantei IR (pacienta- n.red.) a apreciat ca este nevoie de internarea intr- un alt spital public, cu competente (si dotari) superioare, iar cererea sa nu a putut fi satisfacuta ca urmare a lipsei de locuri in spital, este incompatibila cu grija pe care trebuie sa o poarte Statul Roman asupra cetatenilor sai, trebuind sa se asigure ca astfel de situatii sunt evitate. Fiind notorie deja dotarea precara a sistemului medical al tarii noastre, legiuitorul nu numai ca a tolerat, dar a si incurajat formarea de spitale private, la care asiguratii CASMB sa recurga in ipoteza in care le este imposibil sau nu doresc sa se adreseze sistemului public de sanatate. Situatia reclamantei a fost una in care i-a fost imposibil sa aleaga sistemul public de sanatate, nu din pricina unei alegeri voluntare, ci chiar din pricina faptului ca sistemul public de sanatate i-a refuzat in mod constant tratamentul, locul de internare (Spitalul Municipal Urziceni) aratand ca este necompetent medical sa o trateze si numeroase spitale din Bucuresti refuzandu-i primirea pe temeiul lipsei de locuri,” motiveaza decizia Judecatoria Sectorului 1. Integral: http://www.ziare.com
Teodorovici re-confirmă intenția de a muta Vama în subordinea sa Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a declarat, vineri, că Vama va fi scoasă din subordinea Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi va fi o structură separată sub autoritatea ministrului de Finanţe, scrie Agerpres. “Se va crea o structură separată, independentă total, sub autoritatea ministrului de Finanţe, deci nu subordonată cuiva. Ce rămâne în ANAF se rearanjează, regiunile dispar ca şi putere, pentru că nu este corect ca să aibă regiunea decizia când la judeţ e problema. Partea de contestaţii pleacă de la ANAF la Finanţe, pentru că nu ANAF-ul trebuie să judece ceea ce tot ANAF-ul a spus”, a explicat Teodorovici, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi români plecaţi în străinătate. Ministrul Eugen Teodorovici, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au participat vineri la evenimentul “Ziua Diasporei – Negreşti-Oaş este Acasă”. Evenimentul a fost organizat în premieră de Primăria oraşului Negreşti-Oaş, în parteneriat cu Fundaţia Romanian Business Leaders, prin RePatriot. Proiectul fusese anunțat încă din iunie și, potrivit intențiilor inițiale, se dorea trecerea vămilor de la ANAF în subordinea Minsterului Finanţelor. Conform proiectului inițial, Autoritatea Vamală Română urma să preia atribuţiile, posturile şi personalul actualei Direcţii Generale a Vămilor, aflată în subordinea ANAF. Preşedintele noii autorităţi vamale va fi numit de prim-ministru, la propunerea ministrului finanţelor. De asemenea, vor fi înfiinţate noi regionale vamale, iar controlul intern pentru activităţile autorităţii va fi făcut de structurile de specialitate din Ministerul Finaţelor. Personalul preluat de noua autoritate vamală îşi păstrează toate drepturile salariale, însă în urma reorganizării nu este exclusă o reducere de personal. Integral: https://economie.hotnews.ro
Scope Ratings: Rectificarile bugetare ar putea duce la revizuirea ratingului suveran al Romaniei Guvernul Romaniei a adoptat o prima rectificare a bugetului pe 2019, ca raspuns la cresterea deficitului bugetar si este nevoie de masuri eficiente, avand in vedere politicile fiscale pro-ciclice si tendinta de majorare a datoriei publice a Romaniei, se arata intr-un raport al agentiei germane de rating Scope Ratings. Avand sediul in Berlin, Scope Ratings este cea mai importanta agentie de rating europeana, specializata in analizarea si atribuirea de ratinguri pentru institutiile financiare, corporatii si institutii publice. Raportul mentioneaza ca deficitul bugetar al Romaniei a continuat sa se agraveze pana la o valoare anuala de 5,5% din PIB in primul trimestru din 2019, acesta fiind unul dintre cele mai mari deficite bugetare din UE, unde valoarea medie a deficitului bugetar este de 0,6% din PIB, in pofida unei cresteri economice reale de aproximativ 5%. Potrivit analistilor de la Scope Ratings, deficitul bugetar la jumatatea anului se apropie de 2% din PIB, ceea ce creste dificultatile cu care se va confrunta Guvernul de la Bucuresti in urmatoarele sase luni pentru a respecta tinta de deficit bugetar de 2,76% din PIB. “O mai buna colectare fiscala, taxe suplimentare pe consum si un control al costurilor mai eficient sunt cruciale pentru un buget sustenabil”, sustine analistul sef pentru Romania de la Scope Ratings, Bernhard Bartels. In opinia analistilor de la Scope Ratings, pe termen mediu, finantele publice ale Romaniei se vor confrunta cu doua provocari structurale: cresterea eficientei colectarii si pastrarea sub control a cresterii salariilor si pensiilor. In Romania, veniturile fiscale sunt printre cele mai mici din tarile din Europa Centrala si de Est, 32% din PIB, in timp ce cheltuielile au crescut puternic, pe fondul majorarii salariilor din sectorul public cu 24% fata de anul trecut. Adoptarea noii legi a pensiilor in iunie, care va intra in vigoare in septembrie, va creste si mai mult cheltuielile, cu aproximativ 0,8% din PIB. In aceste conditii, Consiliul Fiscal prognozeaza o crestere a deficitului bugetar pana la aproximativ 4% in 2020 si la 5% in 2021, daca politicile fiscale nu se schimba. Deficitul de cont curent al Romaniei s-a majorat la 9,4 miliarde de euro in 2018. De asemenea, Scope Ratings se asteapta ca datoria publica a Romaniei, care in prezent este la 36% din PIB, sa creasca la 40% pana in 2020. Integral: http://www.ziare.com
Situatie ingrijoratoare pe piata de energie: Importurile au crescut cu 38%, exporturile au scazut cu 40%, in primele 5 luni ale anului Romania a importat cu 38% mai multa electricitate in primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut, in timp ce exporturile au scazut cu 40%, potrivit ultimului raport de monitorizare a pietei de energie electrica, realizat de Autoritatea Nationala de Reglementare in Energiei (ANRE). Astfel, daca in perioada ianuarie-mai 2018, importurile de electricitate au fost de 1,15 TWh, in primele cinci luni din acest an au urcat la 1,59 TWh. In acelasi timp, exporturile au scazut de la 2,70 TWh, pana la 1,60 TWh. Potrivit ANRE consumul intern a scazut usor, de la 23,53 TWh pana la 23,43 TWh. Consumul utilizatorilor casnici in regim concurential a fost mai mare cu 78%, in timp ce utilizatorii care platesc preturi reglementate au consumat cu 16% mai putina electricitate. Consumul agentilor economici a scazut usor, cu 0,8%. Integral: http://www.ziare.com
Doi traseiști politici, primiți în PNL București și Neamț, deși Ludovic Orban declarase că partidul a închis ușile pentru PSD și ALDE Fostul prefect PSD de Neamț, Vasile Panaite (trecut și pe la Pro România), și fosta șefă a femeilor ALDE din București, Lilian Fedorca, au trecut în ultimele zile la PNL. Și asta în ciuda declarațiilor președintelui PNL, Ludovic Orban, care a dat asigurări într-un interviu pentru G4Media.ro că partidul a închis ușile pentru PSD și ALDE și că ”în partid nu mai loc pentru nimeni care a girat acest regim profund nociv pentru România”. Vasile Panaite a fost prezentat ca membru PNL la începutul lunii august, potrivit publicației locale Mesajul.ro, de șeful PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc. Panaite a fost un apropiat al fostului lider PDL Gheorghe Ștefan, după care a câștigat primăria comunei Dragomirești candidând din partea PSD. Tot PSD l-a numit prefect de Neamț în 2017, când Panaite a devenit un apropiat al baronului local, Ionel Arsene, potrivit publicației citate. Panaite a fost debarcat însă în martie 2018 din funcția de prefect, și imediat a trecut la Pro România, partidul fondat de Victor Ponta. A devenit președinte al filialei municipale Piatra-Neamt, dar în aprilie a plecat și de aici. Lilian Fedorca a ajuns și ea la PNL pe funcție de conducere venind din alt partid. Dacă în mai 2019 apărea drept președintele organizației de femei ALDE din București (sursa), în 7 august apărea ca membru în biroul politic al PNL Sector 2 (sursa) Pe data de 12 august, Biroul Politic al PNL a adoptat o decizie prin care le solicită filialelor să nu primească niciun membru PSD. Decizia nu pomenește însă nimic de oamenii ALDE. Orban susține că ”nici vorbă” să fie primiți în partid, și că negocierile pentru viitoarea moțiune de cenzură nu se vor lăsa și cu racolări, cum s-a înâmplat la precedenta moțiune. Integral: https://www.g4media.ro
Peste un milion de cetăţeni ai UE au solicitat deja permis de şedere pe perioadă nedeterminată în Marea Britanie / Polonezii și românii, în top Odată cu apropierea termenului de încetare a statutului de membru al Marii Britanii în UE, numărul cetăţenilor Uniunii Europene care au solicitat permis de şedere permanentă în Regatul Unit a depăşit un milion. Potrivit unui comunicat dat publicităţii joi de Ministerul britanic de Interne, cei mai mulţi, respectiv 958 de mii de cetăţeni au solicitat permis de şedere pe perioadă nedeterminată, în Anglia, în timp ce 51.600 de cetăţeni europeni şi-au depus cererea în Scoţia, 15.600 în Țara Galilor şi 12.900 în Irlanda de Nord, potrivit MTI și Rador. Potrivit datelor publicate pe 31 iulie de Ministerul britanic de Interne, permisul de şedere permanentă a fost solicitat mai ales de cetăţenii polonezi (179.800), români (141.200), italieni (121.600) şi portughezi (92.900). Cetăţenii ungari au depus 31.500 de cereri, ceea ce reprezintă o creştere în comparaţie cu luna anterioară, când au fost înregistrate 27.800 de solicitări. Cele mai puţine cereri au venit din partea cetăţenilor din Irlanda (1.500), Slovenia (1.000) şi Luxemburg (300). Conform unei decizii adoptate de autorităţile londoneze, cetăţenii unui alt stat membru al UE, care în prezent locuiesc în Marea Britanie în condiţii legale, pot rămâne în continuare în această ţară şi după Brexit şi vor fi valabile toate drepturile lor, însă pentru obţinerea permisului de şedere pe perioadă nedeterminată trebuie să se adreseze Ministerului de Interne din Marea Britanie. Integral: http://mobile.hotnews.ro
Savanţii de la Măgurele se ţin de şotii. Au scris cu laserul pe Bucureşti „Spală-mă” Surpriză pentru mulți bucureșteni în această dimineață, aceștia găsindu-și orașul inscripționat cu un laser de mare performanță. Privită de sus, pe oraș pare a scrie „Spală-mă”, iar inscripția se întinde din Rahova până în Primăverii, deci nu se referă la un cartier anume. „Nu vă impacientați, nu este vorba de nimic ieșit din comun, nu extratereștri sau sateliți americani, sunt colegii noștri de la Măgurele, domnii fizicieni ca să zis așa, care mai beau o țuică două în plus la ziua unui coleg și apoi are chef de glume. Vom discuta asta cu colegii să vedem cine sunt factorii responsabili”, a declarat secretarul de stat Mircea Negoiu, ca răspuns la întrebările reporterilor. În cursul acestei dimineți s-au înregistrat numeroase apeluri la 112, cetățenii dorind să știe cât de gravă este într-adevăr situația, chiar trebuie să spălăm orașul, sau e doar o atenționare de-aia de test? Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună ziua!
Excelentă Revistă a Presei! Și prima imagine e reconfortantă. E cuibul cu 7 pui de barză albă, unicat în România. Mulțumesc frumos! ☺
Legat de traseismul politic, aiasta e boală grea și veche! Primul traseist a fost Manolache Costache Epureanu, originar din Bârlad, care, în 1875, a fost membru fondator al PNL, iar în 1881 – al Partidului Conservator.
Detalii – în articolul “Traseismul politic la români”, scris la 1 Decembrie 2014. Regret că nu pot da link, deoarece scriu de pe telefon.
Bună ziua!
Mulțumim Desy pentru propuneri!😊
La Caracal lucrurile devin din ce în ce mai urâte și ma complicate. Se pare că vom intra în istoria nenorocirilor. Indolența, gășcărismul și blatul instituțiilor abilitate, mermeleala politică, au născut monștri.
https://www.g4media.ro/cazul-caracal-a-aparut-a-patra-femeie-care-sustine-ca-a-fost-violata-de-gheorghe-dinca-diicot-spune-ca-nu-a-primit-raportul-privind-testul-adn-asupra-oaselor-din-padure.html
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23318361-cazul-caracal-din-oasele-gasite-padure-banuite-ale-luizei-melencu-nu-putut-evidentia-profil-adn-anunta-diicot.htm
Buna ziua.
Cu dementul asta sunt cateva idei clare de urmat, dar astia (statul, administratia de aici cum vreti sa ziceti) sunt foarte incompetenti SI (nu SAU) lenti sadea:
1- Tortura controlata pana da noi detalii
2- Declaratii fara tortura daca probele pe care le zice sunt reale si verificabile astfel incat sa nu mai fie nevoie de tortura si ref declaratii;
3- Daca nu se gasesc probe reale de victime, din nou tortura, dementul trebuie sa stie ca-i vine tortura daca nu da corect si nu forteaza in memorie, trebuie adus prin tortura la colaborare disperata fiindca bestia nici memorie nu mai are; samd, cam asta-i algoritm sa scoti bestia la vorbit; asta a ucis la greu parte feminina pe fondul dementei generale de criminalitate reala pe zone generate de porcii criminali politici din Romania pesede-etc…
Metoda de tortura? luati din filmele pe care le vedea dementul dar puneti pe el in pozitie de victima, ca atunci cand privea si ucidea el se credea partea cealalta. Cea mai eficienta in acest caz de dementa criminala tolerata de comunitatea aia de tembeli.
O stiu toti care cunosc domeniul.
Sunt cu miile in Ro, asa ca bestia asta va apare curand si in alte locuri.
Gratie porcilor criminali (acum spun mai multi): pesede-penele-alde-pemepe-udemere-kkt gibbon dement ponta- “nationatitati conlocuitorare”- etc etc. Fac deocamdata remarcabila exceptie USR+ dar si timpul lor se masoara in sens descrescator si nu a ramas mult.
Buna ziua all 🙂
DEZMĂȚ la STB-ul Gabrielei Firea: Cifrele care îi vor enerva pe bucureșteni
”Directorul STB are 15 consilieri personali (!) din care doar vreo 2-3 pot fi găsiți la serviciu?
• STB are nu mai puțin de 15 directori?
• Gabriela Firea a crescut organigrama de la RATB de la 10500 la 11700 de angajați? În ultimul timp, pentru a ocupa posturile noi, sunt aduși și se angajează fel și fel de indivizi necalificați în acele domenii iar cei care se angajează ca șoferi sunt o minoritate nesemnificativă, raport la rest?
• Un rol determinant în STB îl are sindicatul „reprezentativ” care, de la egal la egal și mână în mână cu primarul, decide cine se angajează și cine este promovat și pe ce post anume, după ce se asigură că viitorii angajați/promovați for fi parte acelui sindicat?
• Ocupația de economistă/economist este cam la paritate cu cea de șofer la STB? Fiecare departament și birouaș are parte de unul sau mai mulți “economiști” chit că are sau nu are nevoie? Nu se angajează specialiști, se angajează pile, în special pe posturile TESA, la mare căutare la STB pentru că sunt salarii mai mari?…”
https://www.money.ro/dezmat-la-stb-ul-gabrielei-firea-cifrele-care-ii-vor-enerva-pe-bucuresteni/amp/
Din ciclul ”Dacă voi nu mă vreți eu vă vreau/eu vreau să nu plec de la butoane” – Cretinache simte că se apropie funia de par și urlă. Omul a îmbătrânit urât și trăiește în lumea lui, oare ia medicație? Pentru că are tupeu infinit raportat la performațele partidului pe care-l reprezintă. Dacă nu era sprijinul PSD, 4 % era ceva irealizabil pentru borfași.
https://www.g4media.ro/tariceanu-despre-iohannis-am-un-robot-care-si-a-recitat-textul-in-virtutea-softului-din-dotare-apoi-a-parasit-scena.html
salutare
se evita raspunsul la o intrebare f.simpla (motivele sunt lesne de inteles-s-ar confirma complicitati cu altii) ,si anume ,cand au fost depozitate oasele din padure (cenusa intacta dupa cateva luni ,animale salbatice ,degradarea sacilor de plastic etc)
oricum o dau baietii ,iese rau de tot
daca ar merge pe ideea serial killer psihopat toata structura autoritati din zona se duce naibii -de imaginea generala la nivel de tara inutil sa mai vorbim – cu consecinte urate : toata comunitatea incriminata ,de asemenea toate oficialitatile prin ineficienta si indiferenta aratate- cum a fost posibil lasarea nesupravegheta a unui astfel de monstru (argumentul ca in alte tari nu au fost descoperiti la timp criminali in serie , pica.Sunt cu totul alte culturi si alte epoci ce nu au similaritati cu o comunitate mica romaneasca cu “tabieturile” sale)
cealalta idee majora – existenta unor complici ,vreo retea de plasare interna( loco sau extins) sau externa , este f. incriminatorie ,de data asta la nivelul structurilor mai ,diicot diverse oficialiati de rang local sau mai sus,eventual “placerile” lor perverse.
din ce-am dedus pana acum pare ca se imping lucrurile catre o diminuare cat mai mult a “avariilor” profilul criminalului putand fi de ajutor in sensul asta.
criza din media este de asemenea de amploare
sustinerea directa a relaxarii penale sau a politicienilor care au hacuit legislatia,care au facut practic inoperante structuri importante -psd si comp,iordache,toader ccr ,ss, etc – a bulversat media consacrata ,care nu mai stie pe cine sa dea vina si de ce -ca sa nu dea vina pe dragnea si vestalele sale , arafat si altii… s-au intors in timp pana la basescu si chiar inainte(ba chiar si kovesi si dna ar fi culpabili)
Bună ziua,
pentru dezastrul ce se va “descoperi” la toamnă / iarnă,cel puțin patru persoane cu cele mai inalte functii şi,teoretic, responsabiltăți ,ştiu ce urmează.
Pentru dezastrul şi ruşinea de a afla crasa incompetență,nepăsare,habarnism ,nepotism,într-un cuvânt CORUPȚIE, din MAI ,IML şi MJ ,două personaje ar trebui puse sub spraveghere judiciară pentru început: sluga mizerabilă de la justiție ,şi cealaltă slugă de la interne,ambele slugi,foşti miniştrii.
De asemenea,sub control judiciar ar trebui pus si “super candidatul” făt frumos cinci şi poate stop! Mârliceanu,scuzați,Tăriceanu ,că celălalt bandit,este acolo unde trebuie.
PS doamna Dăncilă , prostia nu te scapă de puşcărie ,nu-i credeți pe vifor şi pe pițiponc. Parol!
Era să uit !
Domnu’ preşedinte, activitățile SRI, vă satisfac ? Analizele a câți specialişti pe bune ,nu piloşi, mai are SRI, v-au lăsat şi vă lasă sa dormiți liniştit ? Sau SRI a fost împânzit cu imbecili din partide şi practic de aceea vă cheama Trump la discuții ? Au şi zăcămintele importanța lor. Dar chiar şi pe Trump,securitatea propriilor cetățeni,civili şi/sau militari,este pe primul loc. Dvs., şi cu ceilalți borfaşi politici ,aveți o mică jenă,unde nu vă bate soarele,de cetățenii României,important,din România !
Hellvig demisia ! Sau şi-o va da,după ce vă intoarceți din state?………Ok.
Buna ziua….aducere aminte….tragicul accident din Apuseni….colectiv….acum Dincă ….între timp cpl Dragomir trâmbița secrete la a3 iar madam florea divulga secrete…..absolut nici o analiza serioasă de a vedea de ce se întâmpla ce se întâmpla și cum se poate corecta….nu mai vorbesc de pedepse
o singura “constanta” in toate aceste episoade tragice= profit pentru gurishtii din media și sponsorii lor…::și nici un vinovat
mai adaug o chestie auzita la radio de ziua Marinei ….șeful statului major al Marinei spunea foarte mândru ca s au pregătit luni pentru parada…cam asta e -din păcate- statul roman azi,un “sat potemkin” care la prima încercare serioasă va dispărea/nu vorbesc de popor,vorbesc de “stat”
Buna seara,
astia au depasit stadiul “forma fara fond”, am ajuns la “forma contra fond”
take no prisoners
should i claim copyright? 🙂
Bună seara!
Întrebări logice. Oare ce încearcă să facă cei de la IML și ce treabă are Ministerul Sănătății în acest caz? Din ce în ce mai bizar acest caz.
https://www.g4media.ro/semnele-de-intrebare-in-comportamentul-institutului-de-medicina-legala-in-cazul-testului-adn-asupra-ramasitelor-gasite-in-padurea-de-langa-caracal.html
Off topic, oare unde a dispărut Ciordache; pentru că de ceva timp a amuțit.
Buna seara,
aviz amatorilor
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23318817-pascu-avertizeaza-rovana-plumb-dan-nica-functia-comisar-european-nu-beneficiaza-imunitate.htm
sa presupunem ca alesul comisar va avea probleme si chiar vor fi codamnati (chestie plauzibila).
Care are fi urmarea?
Ro fara comisar, ro cu un alt comisar (poate retrogradat la ceva nou inventat ca loc de parcare), alte penalizari ?
oops, nu (pare) sa aiba legatura cu oasele sau ciordache, scuze
Bună seara 🙂
Ba are legătură cu Ciordache pentru că fac parte din aceiași gașcă, care ne-a adus în acest punct. În plus au un profil psihologic similar, de ticăloși oportuniști fără un CV solid în spate, care și-au construit cariera pe cumetrii politice și în perioada anterioară erau pregătiți pentru a fi cadre ale PCR (Rovana Plumb a fost membră a CC UTC).
Buna seara,
asta are legatura si neincrederea este incetatenita probabil majoritar
http://www.ziare.com/stiri/crima/mama-luizei-a-aflat-de-la-televizor-ca-raportul-iml-e-neconcludent-va-cere-expertiza-internationala-a-oaselor-nu-am-incredere-1573877
seara buna
inclusiv faptul ca dupa atata timp nu a fost infiintata o celula de comunicare din partea autoritatilor ridica f.multe suspiciuni
pana la urma de ce sa nu existe un om care zilnic , la cateva zile sau mai des ,sa iasa cu un comunicat intr-o conferinta de presa in care autoritatile sa dea raspuns la evolutia cazului si sa raspunda la intrebari ?
unul din raspunsuri ar fi simplu de intuit.
la ce avalansa de intrebari inteligente logice si pertinente ar avea presa,presa care si ea la randul ei a facut un fel de ancheta paralele, ar reiesi cu asupra de masura ,pe langa incompetenta ,indiferenta etc si posibile complicitati la niveluri ierarhice doar banuite deocamdata. Dar faptul ca nici mj-ul nici vreo structura ,parchet,diicot,procuratura etc nu se obosesc cu asa ceva ,parca ar confirma ipoteza asta. ,
Buna seara,
pai de ce in baskerville cainele nu latra?
the hound of the baskervilles :)) buna trimiterea
ne cam lipseste sherlock holmes-ul
iar este o situatie in care nicicum o dau baietii nu iese bine (poate doar media ,pt ca au ce toca)
iesind cu informatii atat de lacunare , suspiciunile de orice fel se inmultesc si cresc la foc marunt
asta pe de o parte
pe de cealalta , o celula de criza i-ar expune si mai mult
cred ca s-a depasit de mult faza in care ipoteza(raspunsul) cea mai simpla e si adevarul -briciul lui occam nu mai functioneaza ,s-a cam stirbit
Buna seara,
problema mai degraba este ca sunt prea multi sherlocks, prosti si incompetenti dar mai ales ingroziti de alternative 🙂 disperare mare mon cher
s-ar putea sa fie chiar o decizie politica in sensul asta.
daca ar fi asa , cu ce scop insa ??
avocatul tonel :
inml sa ne spuna ce poate sa faca nu ce nu poate …etc
speculez si glosez
bajetii au zis ca in manualele criminalisticii scrie ca femurul este parte a scheletului care ar fi cea mai bine predispusa la analiza adn din cauza marimii raportat la alte oase
pai sa presupun fazele incinerarii in acel nenorocit de butoi , coroborat cu declaratia criminalului,cum ca ar fi introdus cadavrele cu picioarele in jos (lugubru),
atunci partea de jos a cadavrului e cea mai expusa si dpdv al temperaturii si ca timp de expunere in zona de ardere cu flacara maxima .
in conditiile astea pare logic a se alege alt fragment osos ,care cel putin in sensul speculatiei mele, ar fi fost mai putin expus si la temperatura si timp de calcinare -presupunand desigur ca nu ar fi pierdut nu stiu cat timp cu incinerarea ,desi in cazul primei victime nu exista presiunea timpului ca in cazul alexandrei
(personal eu inca am dubii cu incinerarile astea desi s-a demonstrat ca se poate)
@mircea buna seara…..chiar credeți ca ăla a putut arde un corp uman intr un butoi???!!!si asta intr o curte înconjurată de alte curți in care locuiau oameni!nu mai zic -ca tot vorbiți de câini-ca vecinii precis au câini și pisici pe langa casa….și ar fi fost ademeniți de miros de carne….
seara buna
the silence of the dogs and cats …
fumul si mirosul au fost ,cred,primele observatii pe care le-am facut cand s-a vorbit de incinerarea in butoi
desi experimentul a fost facut si concluzia a fost ca este posibil ,totusi din filmarile respective se vedea ca locatia aleasa era in camp deschis si posibilitatea de dispersie a fumului respectiv mirosului era mult mai mare decat acolo la domiciliul criminalului intre case ,pomi si altele.
cei care au filmat experimentul(a3) au zis ca mirosul este puternic si greu de suportat ,fumul nici nu era chiar asa de gros.
in conditiile curtii criminalului efectele ar fi fost mult amplificate cu siguranta
iar pisicile si cainii si loco si din vecini …ce mai …spectacol…
Buna seara!
De ce a trebuit sa plece?
L-am admirat foarte mult, pentru tot ce a reprezentat, pentru steagul Romaniei pe care il desfasura cu atata dragoste si mandrie de cate ori cucerea un varf!
Asta insa n-am stiut:
https://www.aktual24.ro/zsolt-torok-a-fost-membru-al-usr-insa-psd-istul-mihai-fifor-sustine-ca-era-prieten-cu-el/
Dumnezeu sa il ierte!
Bună ziua!
Trist că tocmai Torok Zsolt a plecat! Prea devreme, mult prea devreme!
Dumnezeu sa-la ierte!
Buna ziua
Din seria stat esuat.
https://m.hotnews.ro/stire/23319012
4 morti , 9 raniti grav si foarte grav.
Si asta in un spital de nebuni dar si pompos numit cu ” masuri de siguranta “.
Care siguranta mai lesinatilor ?
Tacaniti in parlament si in spitale cica “specializate”. Ambele cazuri un numitor comun. Imunitate juritica.
Nu pot fi cercetati , anchetati.
Ca unii sint nebuni liberi sa faca ce vor iar altii parmamentari liberi sa legifereze oricare tampenie.
Ce trista unica diferenta.
Bună ziua.
Indolență, neglijență, angajări pe pile, sub finanțarea, lipsa personalului specializat, face din nou victime.
Suntem un stat eșuat și nu cred că se mai poate face ceva. Totul trebuie reconstruit dela zero, lucru aproape imposibil de făcut.
Bună ziua,
Johannis va trebui să răspundă de intrarea in amorțire controlată,mai ales prin cooptarea unor habarnişti piloşi ,în SRI.
“Directivele “hellvigene au produs mult deranj in relația cu SUA, mai ales că emisarii FBI ,au venit doldora cu informații. Informații neexploate corect şi profesional de angajații pe pile ai lui Johannis, Dragnea şi Hellvig din SRI. Cât a fost şi este neştiința,dezinteresul şi cât complicitatea prezidențială față de problemele țării,din ultimii 2 ani şi ceva?
Să sperăm că Hellvig va pleca,cât mai repede.
Buna seara
aveti un link?
Peste Prut se poartă ”o gură de aer curat”, calibru 6.35. – ”Din cele relatate de şofer rezultă că acesta stătea impasibil şi se uita cum patronul său se împuşcă în cap. În acest context, media moldovene nu precizează cetăţenia şoferului lui Iurie Luncaşu, ”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23319196-afaceri-apropiat-vlad-plahotniuc-fost-gasit-impuscat-cap-camp-apropiere-chisinau.htm
Buna ziua
Off topic
o fi statul roman nefuncțional dar și media are un rol in asta…exemplu minor
Citesc pe hn-preluare știrile ProTv-despre cât de înghesuiți stau oamenii pe plaja la Mamaia ….și-mi aduc aminte ca acum 2 săptămâni am fost cu treaba in zona;bine nteles si plaja in Mamaia;un interlocutor îmi sugerează sa merg pe faleza Constanței la plaja….și ma duc….sunt km de plaja grozava ,curată….cel putin 5 km de plaja pe faleza Paralela cu strada care duce spre Mamaia,apa limpede,mergi cam 20 m pana adâncimea apei depășește 2m….
și nu ma pot abține sa nu ma întreb: de ce ProTv nu recomanda plaja asta și “popularizează” aglomerația plajei din Mamaia?
Bună ziua!
Cum “De ce?”. Pentru că e prost (tv)!
Stat eșuat……Mizerie marca PSD&Veiorica. Ce poate face Ministrul Sănătății într-o astfel de situație, ce poate constata în afara faptului că personalul de conducere este numit și girat de PSD. – ”UPDATE 14.10: Pintea merge la spitalul Săpoca pentru a coordona personal ancheta, la dispoziția premierului”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23319012-pacient-spitalul-neuropsihiatrie-din-buzau-omorat-patru-pacienti-ranit-alti-noua-stativ-perfuzie.htm
Evident, s-a dus să acopere urmele și să le închidă gura. Numai că ghinion de neșansă, au fost mai rapizi cei de la sindicat. – ”în weekend, o asistentă, un instructor şi o infirmieră să rămână să supravegheze 70 de pacienţi cu probleme psihice şi în cod penal. Sindicaliştii afirmă că au avut numeroase discuţii pe această temă cu reprezentanţii conducerii şi au trimis memorii către Ministerul Sănătăţii, fără a se lua măsuri. ”A trebuit să moară oameni pentru a fi crezuţi”, au transmis sindicaliştii.”
https://www.g4media.ro/sindicalistii-de-la-sanitas-sapoca-este-inadmisibil-ca-in-weekend-o-asistenta-un-instructor-si-o-infirmiera-sa-supravegheze-70-de-pacienti-cu-probleme-psihice-a-trebuit-sa-moara-oameni-pentru-a-f.html
Buna ziua!
Ai dreptate , mar!
Si eu puteam sa pariez ca PSD ar coada bagata pe acolo!
https://www.aktual24.ro/incepe-musamalizarea-directoarea-spitalului-sapoca-este-membru-psd-de-frunte-si-barbatul-ei-este-tot-psd-ist-a-avut-probleme-cu-legea/
Un articol si mai relevant:
https://ziaristii.com/7-cauze-ale-macelului-de-la-sapoca-ca-si-la-caracal-crimele-din-buzau-au-la-baza-mafia-psd/
Bună Cedric.
Spitalele de psihiatrie sunt o mare mizerie, mai ales cele din teritoriu, care fie sunt gestionate de Primării/CJ fie de MS. Mulți și-au construit imperii pe spinarea loviților de soartă care sunt internați în astfel de unități. Este o nenorocire politizată până la portar. Era de așteptat.
A auzit reprezentatul sindicatului la Europa Fm care susține ca pe gardă erau câțiva, care gestionau pavilioane. Numărul personalului nu are legătură cu ce a declarat directoarea.
Peste 1 milion de euro salarii lunare! Și prăpădiții internați au o alocație de hrană de 1 euro, max 2/zi. –
https://www.g4media.ro/radiografia-spitalului-de-psihiatrie-sapoca-in-cifre-brute-cheltuieli-lunare-de-peste-1-milion-de-euro-numai-pentru-salariile-angajatilor.html
Oare ce medicamente ia? Tăntica trăiește într-o lume paralelă, începe să semene cu Leana Ceaușescu pornind de la coc, taioare și până la afirmații. – ”„Două persoane nu înseamnă toată lumea. Marea majoritate sunt oameni care știu că bunul simț și violența nu sunt caracteristice poporului român. Cei care fac astfel de afirmații nu reprezintă poporul român”, a spus Viorica Dăncilă.”
https://www.comisarul.ro/articol/video-voi-ati-vazut-dancila-afirmatii-halucinante-_1013643.html
De-aia n-are ursul coada si tara e pe duca:
https://www.aktual24.ro/viorica-dancila-si-a-injectat-botox-in-buze-premierul-psd-afiseaza-un-nou-look-la-antena-3/
Buna seara. Ca sa spuna asemenea prostii si-a pus bot nou http://www.ziare.com/vasilica-viorica-dancila/klaus-iohannis/dancila-regreta-ca-iohannis-nu-s-a-sfatuit-cu-ea-inainte-de-intalnirea-cu-trump-daca-mergem-doar-sa-facem-fotografie-1574014 vorba lui Toma Caragiu ”dracu stie cine-o tine in brate, ca eu nu stiu ”
Buna seara
Oana Zăvoranu “reloaded”….aștept cu interes sa aflu ca a divorțat și e însărcinată /“madamei” nu i a reușit scenariul,poate rolul de “vampa de Videle” merge
asta chiar ca e mai proasta ca noaptea/sunt convins ca cei ce o consiliază in afara de bani primiți se și distrează de minune
Buna seara
N am crezut ca ii voi da dreptate “lu madam veorica” ….dar are dreptate….am citit pe G4media ce a măcănit la a3 și da,are dreptate -=important e sa participi nu sa câștigi …..pesedeul a ajuns la rețeta lui vadim=sa participam ….sper ca oamenii sa iasă la vot…
Și despre oug ul privind înăsprirea pedepselor
După mine nu trebuie acceptat sub nici o forma…e o chestie de principiu și a fost un referendum….
a se vedea și brexit ul….bun sau rău , s a votat ,nu organizam societatea după “senzatii”
Bună dimineața !
He,he, duamnă Veo , dacă herr Klauss se întâlnea cu mata ,,befor….la ce buni comunicatori sunteți ,se renu ța la vizită. Că mata cu mutatul ambasadei şi herr ul cu îngrijorările.
Poate că-ți va aduce vre-o 8 -9 balți cu material pentru perdele. Din acelea cu flori mar,şi colorate. Şă-ți tragi niscaiva rochii de seară,de să crape de invidie toate nebotoxatele din haştaguri !